Institutul de

Relaţii
Revistă ştiinţifico-practică Nr.2/2017 Internaţionale din Moldova

PĂRŢILE ÎN PROCESUL CIVIL.

EXPERIENŢA
REPUBLICII MOLDOVA
Rezumat
O persoană fizică sau juridică, dacă are o pretenţie împotriva alteia şi pe
care nu o poate satisface pe cale amiabilă, trebuie să se adreseze unei instanţe
de judecată. Aceste persoane, care au un litigiu cu privire la un drept pentru
rezolvarea căruia este necesar să se adreseze instanţei de judecată, se numesc
părţi. Litigiul dintre cele două persoane presupune cel puţin două părţi cu
interese contrarii şi anume una care formulează pretenţii (reclamantul) şi alta
împotriva căreia se formulează pretenţia (pîrîtul). Părţile ocupă un rol deosebit
printre participanţii procesului civil.
Cuvinte-cheie: reclamantul, pîrîtul, părţile, proces civil, lege,
coparticipare, succesiune

Introducere. Procesul civil, de regulă, se intentează în legătură cu

apariţia unui litigiu între subiectele raportului juridic material, în cazul în
care nu mai există posibilitatea soluţionării conflictului pe cale amiabilă.
Din momentul intentării procesului civil, subiectele raportului material
litigios devin şi subiecte ale raportului juridic procesual civil şi cad sub
incidenţa dreptului procesual civil. Din momentul apariţiei raportului ju-
Institutul de Rela
Internaţ

ridic procesual civil, subiectele raportului material litigios sînt numite

„reclamant” şi „pîrît” sau „părţi în procesul civil” [3, p. 52].
Codul de procedură civilă foloseşte deseori noţiunile „parte”,
„reclamant” şi „pîrît”. Din sensul art. 59 din Codul de procedură civilă nr.
225 din 30 mai 2003 [8] rezultă că noţiunea de „parte” înglobează în sine
noţiunile de „reclamant” şi „pîrît”.
Însă, urmează a se reţine că, în funcţie de mijloacele procesuale pe
care le aleg pentru apărare, părţile poartă denumiri diferite (la instanţa de
fond – reclamant şi pîrît; la instanţa de apel – apelant şi intimat; la instanţa
de recurs – recurent şi intimat; la instanţa de revizuire – revizuent şi
intimat).

183
 ţii
ionale din Moldova RELAŢII INTERNAŢIONALE. Plus
O particularitate specifică, care evidenţiază părţile,
constă în existenţa conflictului de drept între reclamant şi pîrît. Semnul
esenţial care caracterizează părţile constă în aceea că ele sunt subiecţi
prezumaţi ai raportului juridic material litigios şi, în consecinţă –
presupuşii titulari ai drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime [1, p.
45-46].
Părţi în procesul civil sunt persoanele care îndeplinesc condiţiile
generale pentru exerciţiul acţiunii civile şi între care s-a legat raportul
juridic dedus judecăţii, iar nu reprezentaţii lor legali sau convenţionali [5,
p. 34].
Metodă şi material aplicat. Această cercetare este bazată pe
asemenea metode, precum metoda de analiză sistemică a fenomenelor;
generalizarea, analiza şi sinteza ş.a. Utilizarea acestor metode vine să
asigure determinarea esenţei fenomenului analizat. Suportul teoretic al
articolului îl constituie lucrările savanţilor Pisarenco O., Leş I., Belei E.,
Cojuhari A. ş.a.
Rezultatele investigaţiei. În orice cauză civilă examinată de către
instanţa de judecată, în ordinea procedurii contencioase, există numai două
părţi: reclamantul şi pîrîtul.
Reclamantul este presupusul subiect al raportului material litigios,
dreptul sau interesul legitim al căruia se susţine că este încălcat sau
contestat şi, prin urmare, se solicită apărarea sau recunoaşterea lui în
instanţa de judecată.
Reclamantul participă ca parte activă în proces, deoarece la solicitarea
lui procesul a fost intentat în vederea apărării drepturilor sau intereselor
sale legitime.
Trebuie de ţinut cont că noţiunea de reclamant şi persoana, la
solicitarea căreia are loc intentarea procesului civil, nu coincid
întotdeauna. Persoana, care potrivit legii, poate să pornească procesul civil
nu întotdeauna este şi reclamant. Astfel, procurorul, reprezentanţii legali şi
persoanele prevăzute în art.73 din Codul de procedură civilă pot să iniţieze
procese civile în apărarea intereselor altor persoane.
Pîrît este presupusul subiect al raportului material litigios, împotriva
căruia se porneşte procesul civil în instanţă de judecată, ca fiind prezumat
că ar fi încălcat sau contestat dreptul reclamantului.
Pîrîtul participă ca parte pasivă în proces, deoarece împotriva lui se
porneşte procesul în vederea apărării drepturilor sau intereselor legitime
ale reclamantului, care se presupune că ar fi fost încălcate sau contestate
de către pîrît.

184
 Institutul de
Relaţii
Revistă ştiinţifico-practică Nr.2/2017 Internaţionale din Moldova

Părţile în procesul civil se caracterizează, faţă de alte subiecte

participante la raportul procesual civil, prin următoarele trăsături:
1) părţile sînt prezumate ca subiecte ale raportului material
litigios;
2) părţile au interes juridic atît material, cît şi procesual; 3)
părţile duc procesul din nume propriu; 4) părţile suportă
cheltuielile de judecată.
Pentru ca un subiect de drept să dobîndească calitatea de parte în
proces, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii. Condiţiile
pentru a fi parte în proces sînt următoarele:
a) Calitatea procesuală reprezintă identitatea între persoana
reclamantului şi persoana care este titularul dreptului subiectiv dedus
judecăţii (calitate procesuală activă), respectiv identitatea între persoana
pîrîtului şi cel obligat în cadrul raportului material (calitate procesuală
pasivă).
Părţile trebuie să-şi legitimeze dreptul lor de a sta în instanţă.
Obligaţia de legitimare a calităţii procesuale revine reclamantului, care
trebuie să îşi justifice atît calitatea sa procesuală activă, cît şi calitatea
procesuală pasivă a celui chemat în instanţă. Instanţă este, însă, obligată să
verifice existenţa calităţii procesuale active şi pasive, chiar din oficiu,
deoarece raportul juridic procesual se întemeiază doar pe un raport juridic
de drept material existent.
Calitatea cerută pentru a putea exercita o acţiune în justiţie trebuie să
corespundă cu cea de titular al dreptului care se află în discuţie, deoarece
acţiunea are ca obiect protecţia dreptului subiectiv.
Calitatea procesuală se poate transmite pe parcursul derulării
procesului civil, în cazurile în care este posibilă succesiunea în drepturi
procedurale.
b) Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a
capacităţii civile.
La fel ca şi în dreptul material, capacitatea procesuală se manifestă
sub forma capacităţii procesuale de folosinţă şi a capacităţii procesuale de
exerciţiu.
Capacitatea procesuală de folosinţă este aptitudinea generală a
persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan
procesual (art. 57 din Codul de procedură civilă).
Institutul de Rela
Internaţ

185
 ţii
ionale din Moldova RELAŢII INTERNAŢIONALE. Plus
Capacitatea procesuală de exerciţiu este aptitudinea
generală a persoanelor de a-şi exercita în volum deplin şi personal
drepturile şi obligaţiile procesuale (art. 58 din Codul de procedură civilă).
Persoanele fizice dobîndesc capacitatea de exerciţiu deplină la vîrsta
de 18 ani. Pentru persoanele care nu au capacitatea de exerciţiu, este
prevăzută instituţia reprezentării şi asistării. Reprezentarea intervine în
cazul minorilor sub 14 ani şi persoanelor declarate incapabile (art.58
alin.(6) din Codul de procedură civilă). Asistarea intervine în cazul
minorilor care au vîrsta între 14 şi 18 ani, precum şi adulţilor limitaţi în
capacitatea de exerciţiu (art. 58 alin. (4) din acelaşi Cod).
Capacitatea procesuală de folosinţă şi exerciţiu a persoanelor juridice
este dobîndită din momentul înregistrării şi pierdută din momentul radierii
din registrul de stat.
c) Interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care îl are o parte în
vederea justificării intentării procesului civil [3, p. 52-53].
Conform art. 59 din Codul de procedură civilă, părţi în procesul civil
pot fi orice persoană fizică sau juridică, statul Republica Moldova şi
unităţile administrativ-teritoriale, reprezentate în modul stabilit, iar în
cazurile prevăzute de lege - chiar şi asociaţiile care nu constituie persoane
juridice, dar au propriile organe de conducere.
Părţile au drepturi şi obligaţii procesuale egale.
Pentru a-şi putea restabili drepturile şi interesele ocrotite de lege,
părţile sînt investite cu anumite drepturi şi obligaţii procesuale, care trebuie
să fie exercitate pe parcursul soluţionării litigiului civil.
Întrucît potrivit principiului disponibilităţii, părţile şi ceilalţi
participanţi la proces dispun de toate mijloacele procesuale de a-şi apăra
drepturile pretinse, legislaţia procesual-civilă stabileşte anumite drepturi,
care sînt comune tuturor participanţilor la proces, individualizînd, totodată,
drepturile ce aparţin numai părţilor. Astfel, drepturile procedurale ale
părţilor pot fi divizate în două categorii:
- drepturi generale, care prin esenţa lor sînt comune tuturor
participanţilor la proces şi care sînt prevăzute în art. 56 din Codul de
procedură civilă;
- drepturi speciale, care pot fi realizate doar de către părţi şi sînt
prevăzute în art. 60 din Codul de procedură civilă.
În literatura de specialitate, drepturile procedurale ale părţilor sînt
clasificate în:

186
 Institutul de
Relaţii
Revistă ştiinţifico-practică Nr.2/2017 Internaţionale din Moldova

- drepturi procedurale specifice reclamantului, şi anume dreptul de a

modifica şi completa cererea de chemare în judecată şi dreptul de a renunţa
la acţiune;
- drepturile procedurale specifice pîrîtului, şi anume: dreptul de a
recunoaşte acţiunea; de a-şi formula apărarea printr-o referinţă; de a invoca
pretenţii proprii printr-o cerere reconvenţională;
- drepturile procedurale comune ambilor părţi, precum dreptul de a
pune capăt litigiului printr-o tranzacţie de împăcare [6, p. 68-70].
Obligaţiile părţilor în proces, de asemenea, sînt generale şi speciale.
Obligaţiile generale sînt de a beneficia cu bună credinţă de drepturile sale,
de a respecta ordinea în cadrul şedinţei de judecată, de a onora instanţa de
judecată. Obligaţiile speciale depind de faza procesuală. Astfel, de
exemplu, la faza intentării procesului, reclamantul este obligat să prezinte
un număr de copii ale cererii de chemare în judecată egal cu numărul
pîrîţilor, plus un exemplar pentru instanţa de judecată. Fiecare din părţile
în proces, potrivit art.118 din Codul de procedură civilă, trebuie să
dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor sau
obiecţiilor sale, dacă legea nu prevede altfel.
Coparticiparea procesuală. După cum s-a menţionat, procesului civil
îi este specifică existenţa a două părţi: partea reclamantului şi partea
pîrîtului, reprezentate de regulă a cîte o persoană de fiecare parte. Există,
însă, situaţii cînd de partea reclamantului sau pîrîtului participă mai multe
persoane. Din sensul art.62-63 din Codul de procedură civilă rezultă că o
acţiune poate fi intentată în comun de mai mulţi reclamanţi sau împotriva
mai multor pîrîţi. În astfel de cazuri are loc coparticiparea procesuală.
Coparticiparea procesuală reprezintă participarea concomitentă de
partea reclamantului şi/sau pîrîtului a mai multor subiecte, interesele şi
pretenţiile cărora nu se exclud reciproc.
Instituţia coparticipării procesuale nu schimbă numărul părţilor. Chiar
dacă o acţiune poate fi înaintată în comun de mai mulţi reclamanţi sau
împotriva mai multor pîrîţi, în cadrul procesului rămîn a fi doar două părţi
cu interese contradictorii. Coparticipanţii, în funcţie de partea cui participă
în proces, se numesc coreclamanţi sau copîrîţi.
Scopul coparticipării procesuale este de a nu admite ca drepturile altor
persoane să fie afectate prin soluţionarea cauzei şi de a optimiza
examinarea şi soluţionarea justă a anumitor cauze civile. Coparticiparea
procesuală contribuie la concentrarea în cadrul aceluiaşi proces a întregului
material probant, fapt care exclude emiterea de hotărîri contradictorii în
cazul unor cauze similare după obiect şi temei [3, p.54]. Totodată, scopul

187
 ţii
ionale din Moldova RELAŢII INTERNAŢIONALE. Plus
coparticipării procesuale este soluţionarea unui litigiu faţă
de mai mulţi subiecţi de drept [2, p.46].
Institutul de Rela
Internaţ

Literatura de specialitate clasifică coparticiparea procesuală în

dependenţă de diferite criterii [4, p.76-77; 7, p.125-126].
După criteriul procesual-juridic deosebim:
a) coparticipare activă – atunci cînd de partea reclamantului participă
mai multe persoane,
b) coparticipare pasivă – atunci cînd de partea pîrîtului participă mai
multe persoane,
c) coparticipare mixtă – atunci cînd de partea reclamantului şi
pîrîtului
participă mai multe persoane.
După criteriul material-juridic deosebim:
a) coparticipare obligatorie (art. 62 din Codul de procedură civilă) -
care are loc indiferent de dispoziţia părţilor şi instanţei de judecată, ea fiind
prescrisă în mod obligatoriu de lege şi determinată de natura raportului
material litigios.
Examinarea şi soluţionarea în lipsa unui coreclamant sau copîrît sau
examinarea separată a cauzelor în astfel de cazuri este imposibilă. Dacă nu
sînt atraşi coparticipanţii obligatorii în proces, hotărîrea va fi casată de
către instanţa ierarhic superioară în cazul contestării acesteia.
Coparticiparea procesuală obligatorie este determinată de condiţiile
stabilite în art. 62 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
- obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale
mai multor reclamanţi sau pîrîţi;
- drepturile şi obligaţiile coreclamanţilor sau copîrîţilor decurg din
aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.
Coparticiparea obligatorie se produce în cazurile cînd are loc
examinarea litigiilor ce rezultă din raporturile de proprietate comună,
relaţii de moştenire (de exemplu, împărţirea masei succesorale), apărarea
onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale (acţiunile se vor înainta
împotriva autorului şi publicaţiei), anularea măsurilor de asigurare a
acţiunii (anularea sechestrului pus asupra casei, care aparţine cu drept de
proprietate comună mai multor persoane).
b) coparticipare facultativă (art. 63 din Codul de procedură civilă) -
care poate avea loc la dispoziţia instanţei de judecată.

188
 Institutul de
Relaţii
Revistă ştiinţifico-practică Nr.2/2017 Internaţionale din Moldova

Coparticiparea facultativă are loc în situaţiile cînd participarea la

judecarea cauzei a unuia sau mai mulţi coparticipanţi poate avea loc, adică
în mod normal pretenţiile pot fi examinate şi separat, dar persoanele
interesate solicită examinarea în comun a pretenţiilor înaintate [3, p.55].
Condiţiile de admisibilitate a coparticipării facultative sînt prevăzute
de art. 63 alin.(1) din Codul de procedură civilă:
- pretenţiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre
coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune;
- există posibilitatea de a le examina de către aceiaşi instanţă şi în
aceiaşi procedură.
După momentul apariţiei sau în funcţie de momentul intervenţiei
cunoaştem:
a) coparticipare procesuală iniţială, cînd acţiunea civilă este înaintată
concomitent de mai mulţi coreclamanţi sau este îndreptată împotriva mai
multor copîrîţi;
b) coparticipare procesuală ulterioară, cînd după pornirea procesului,
pe parcursul examinării în primă instanţă, pot interveni mai mulţi
reclamanţi sau pot fi atraşi mai mulţi copîrîţi [5, p.66].
Este necesar de remarcat faptul că, la faza pregătirii cauzei pentru
dezbateri judiciare, judecătorul soluţionează problema intervenirii în
proces a coreclamanţilor şi copîrîţilor (art.185 alin.(1) lit.a) din Codul de
procedură civilă).
Fiecare coparticipant apare independent în proces în raport cu cealaltă
parte. Renunţarea la acţiune de către unul dintre coreclamanţi nu produce
efecte pentru ceilalţi, după cum recunoaşterea acţiunii de către un copîrît
nu-i afectează pe ceilalţi.
Conform art.361 din Codul de procedură civilă, coparticipanţii care
au participat la proces din partea apelantului se pot alătura la apel, dacă
pretenţiile lor coincid cu cele ale apelantului. În acest caz, cererea scrisă
de alăturare nu se taxează.
Succesiunea în drepturile procedurale. Succesiunea în drepturi
procesuale este reglementată expres în art.70 din Codul de procedură
civilă.
Unii autori indică că, deşi acest articol se referă la părţi, succesiunea
procesuală se poate produce şi în privinţa intervenienţilor principali [3,
p.57; 6, p.79].

189
 ţii
ionale din Moldova RELAŢII INTERNAŢIONALE. Plus
Succesiunea în drepturi procesuale reprezintă trecerea
drepturilor şi obligaţiilor procesuale de la predecesorii în drepturi
materiale la alte persoane, care anterior nu au participat în proces [3,
p.57].
În art.70 din Codul de procedură civilă sînt enumerate cazurile care
condiţionează succesiunea procesuală: decesul persoanei fizice,
reorganizarea persoanei juridice, cesiunea de creanţă, transferul de datorie
şi alte cazuri de subrogare în cadrul raportului material.
Succesiunea procesuală are loc doar dacă legea materială admite
trecerea către alte persoane a drepturilor şi obligaţiilor predecesorilor. De
regulă, este vorba de litigiile cu caracter patrimonial. Astfel, în litigiile
legate de recunoaşterea paternităţii este inadmisibilă succesiunea
procesuală a pîrîtului.
Institutul de Rela
Internaţ

În cazul succesiunii procesuale la succesor vor trece toate

drepturile şi obligaţiile procesuale ale predecesorului, or, succesiunea
procesuală parţială nu se admite. Mai mult ca atît, actele săvîrşite pînă la
intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii pentru acesta în măsura în
care ar fi fost obligatorii pentru persoana subrogată (art.70 alin.(2) din
Codul de procedură civilă). De exemplu, dacă predecesorul în calitate de
reclamant a renunţat parţial la acţiune, succesorul nu va putea cere
satisfacerea integrală a pretenţiilor.
Succesiunea procesuală se admite în orice fază a procesului.
Succesiunea procesuală poate fi universală, atunci succesorul în
drepturi materiale preia întreg volumul de drepturi şi obligaţii ale
predecesorului, de exemplu în cazul decesului sau reorganizării.
Succesiunea procesuală este singulară sau parţială, atunci cînd
predecesorul transmite conform legii o parte din drepturile sau obligaţiile
sale, de exemplu în cazul cesiunii de creanţă sau preluării datoriei.
Succesiunea procesuală a calităţii de reclamant se poate produce doar
cu acordul succesorului în drepturi materiale, care în virtutea principiului
disponibilităţii poate să refuze să preia drepturile şi obligaţiile procesuale
ale predecesorului său. În acest caz instanţa va dispune încetarea
procesului din cauza renunţării la acţiune.
Succesiunea procesuală a calităţii de pîrît se produce fără acordul
succesorului pîrîtului.

190
 Institutul de
Relaţii
Revistă ştiinţifico-practică Nr.2/2017 Internaţionale din Moldova

Concluzii. Printre participanţii la procesul civil un loc deosebit îl

ocupă părţile. În procedura civilă părţile se numesc reclamant şi pîrît.
Drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor sunt determinate de lege.
După volum şi conţinut ele diferă de drepturile şi obligaţiile procesuale ale
celorlalţi participanţi la proces. O atenţie deosebită este acordată actelor de
dispoziţie ale părţilor, prevăzute în art.60 din Codul de procedură civilă.
Coparticiparea procesuală este o situaţie, raportată la componenţa părţilor
în proces. Coparticiparea procesuală presupune participarea în cadrul
aceluiaşi proces a mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi, drepturile şi
obligaţiile cărora nu se exclud reciproc. La rîndul său, instituţia succesiunii
în drepturi procesuale este reglementată de art.70 din Codul de procedură
civilă. Este necesar de a menţiona că temeiul succesiunii în drepturi
procedurale îl constituie succesiunea în dreptul material, astfel încît
temeiurile intervenirii succesiunii în drepturi procedurale sunt analogice
temeiurilor succesiunii în dreptul material.
Referinţe bibliografice
1. Belei E., Cojuhari Al., Creţu V., Darie L., Lavric L., Munteanu Al.,
Volcovschi
V. Situaţii de drept la procedura civilă. - Chişinău: USM, 2005. - 296 p./ file:/
//C:/Users/AB/Downloads/Problemar-200534404.pdf
2. Dorfman I. Drept procesual civil (note de curs). - Chişinău, 2010. - 109 p.
3. Drept procesual civil. Partea generală. / Centrul juridic ”Dalini”. -
Chişinău: Tipografia Centrală, 2007. - 112 p.
4. Leş I. Tratat de drept procesual civil. - Bucureşti: ALL BECK, 2001. - 968
p.
5. Oprina Evelina. Drept procesual civil. - Bucureşti: Editura Rosseti, 2006. -
67 p./
http://file.ucdc.ro/cursuri/D_4_N44_Drept_procesual_civil_I_Oprina_Eveli
na.pdf
6. Pisarenco O. Drept procesual civil. - Chişinău: Tehnica-Info, 2012. - 404 p.
7. Radu D., Durac G. Drept procesual civil. - Iaşi: Junimea, 2001. - 451 p.
8. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115, art. 451.

191