Sunteți pe pagina 1din 78

ISSN 1841 – 866X

REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR


MEDICAL
Anul XIII, Nr. 48, DECEMBRIE 2018

www.obbcssr.ro
EDITORIAL

Binele individual al fiecăruia în binele colectiv al TUTUROR

Anul 2018 a reprezentat cel mai greu an din cei 14 ani de existență ai organizației noastre profesionale,
OBBCSSR, și nu trebuie să explic de ce pentru că am simțit fiecare, dintre noi, individual, greutățile anului
2018.
În calitate de președinte al OBBCSSR, ales să conduc destinele profesionale a 3500 de biochimiști, biologi
și chimiști din sistemul sanitar din România, doresc să ne fac câteva urări pentru anul 2019 care va veni:
- să fim mai UNIȚI, să credem cu tărie că binele profesional individual este DURABIL numai într-un
bine COLECTIV, în cadrul organizației profesionale OBBCSSR;
- să construim strategii pe termen scurt, mediu și lung care să vizeze profesiile noastre dar nu prin
defăimarea trecutului sau distrugerea prezentului;
- să facem o lege viitoare de reglementare, Titlul IX, mai bună decât cea actuală, Legea 460/2003,
gândindu-ne în primul rând la PACIENT, deoarece fiecare dintre noi suntem nu numai profesioniști
din sănătate, ci și PACIENȚI sau potențiali PACIENȚI;
- să milităm pentru criteriul COMPETENȚEI în orice FUNCȚIE din OBBCSSR;
- să susținem dezbaterile de idei transparente, democratice, nu pe ascuns, confruntarea ideilor și votul
majorității nu manipularea prin minciună, omisiune și acțiuni ascunse.
- să ne respectăm, ca oameni, ca intelectuali, ca profesioniști, sunt nedemne pentru noi ca oameni de
știință mizeriile care se scriu, să milităm și să acționăm pentru binele TUTUROR, în care să ne
regăsim fiecare cu binele individual.
La mulți ani 2019, mai multă sănătate, fericire și UNITATE!

Cu deosebit respect,
Dr. CONSTANŢA POPA
Președinte al OBBCSSR
Revista Română de Laborator Medical

ORDINUL BIOCHIMIŞTILOR, BIOLOGILOR ŞI CHIMIŞTILOR ÎN SISTEMUL


SANITAR DIN ROMÂNIA (OBBCSSR)
Adresa: Str. J. L. Calderon, Nr. 36, Sc. A, Ap.04, Parter, Sector 2, Bucureşti
Cod Fiscal: 16334155; Cont Iban: RO 96 BRDE 445 SV 25945734450 Sucursala BRD Dorobanţi

Revista Română de Laborator Medical


Revista oficială de informare și comunicare a membrilor OBBCSSR

Apariție semestrială

Anul XIII, Nr. 48, DECEMBRIE 2018

Tel.: 021 / 231.44.71 ; 021 / 313.44.71 ; Fax: 021 / 313.44.70


E-mail: office@obbcssr.ro ; obbcssr@gmail.com
Website: www.obbcssr.ro

www.obbcssr.ro 3
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Colectivul de redacţie:
Redactor şef:

Dr. Med. Chimist Medical Principal Constanţa Popa

Redactor şef adjunct:

Biolog Medical Specialist Ariana Picu

Redactori:

Chimist Mariana Buşilă

Consilier Juridic Tatiana Fulga

Dr. Chimist Medical Principal Tatiana Ciurea

Dr. Chimist Medical Principal Adina Elena Stanciu

Dr. Chimist Medical Specialist Georgeta Sorescu

Dr. Chimist Medical Principal Elvira Borcan

Dr. Biolog Medical Principal Otilia Banu

Biolog Medical Specialist Laura Petcu

Roxana Ionela Vrînceanu

Datorită numărului mare de specialităţi în care lucrează biologii, chimiştii şi biochimiştii - 27 de specialităţi
(biochimie medicală, bacteriologie medicală, biologie aplicată, citologie, chimie sanitară, combaterea vectorilor
şi toxicologia pesticidelor, controlul farmaco-toxicologic al medicamentelor, controlul fizico-chimic al
medicamentelor, controlul microbiologic al medicamentelor, embriologie, epidemia bolilor transmisibile,
explorări funcţionale neuro-fiziologice, genetica, genetica acizilor nucleici, genetică şi biologie moleculară,
hematologie medicală, hematologie transfuzională, imunochimie–serologie, imunochimie clinică, igiena
radiaţiilor, microbiologie sanitară, managementul calităţii în laboratoarele medicale, parazitologie medicală,
radiaţii nucleare, toxicologie, toxicologie medico – legală, virusologie), nu am putut contacta până acum
referenţii ştiinţifici pentru fiecare specialitate. Sperăm însă ca într-un viitor apropiat, să avem un colectiv de
referenţi ştiinţifici.

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor publicate în această revistă, forma de prezentare și


tehnoredactarea revin în exclusivitate autorilor.

Copyright 2006 © OBBCSSR. Toate drepturile rezervate

www.obbcssr.ro
4
Revista Română de Laborator Medical

Cuprins

INFORMAŢII UTILE ........................................................................................... 6

REZUMATE LUCRĂRI CONFERINȚA OBBCSSR 2018 ............................. 10

ARTICOLE ȘTIINȚIFICE ................................................................................ 39

ABONAMENT REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL ........... 77

www.obbcssr.ro 5
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

INFORMAŢII UTILE

SEDIUL CENTRAL AL OBBCSSR


ESTE SITUAT ÎN
STR. J. L. CALDERON, NR. 36, SC. A, AP. 04, PARTER,
SECTOR 2, BUCUREŞTI
(de la Universitatea Bucureşti 3-5 min. de mers pe jos pe lângă hotelul
Intercontinental şi fosta Ambasadă a SUA spre Policlinica cu Plată din
Str. Batiştei)

PROGRAM DE LUCRU CU MEMBRII


LUNI- JOI, 14.30- 17.30

VINERI
ZI DE ARHIVARE A DOCUMENTELOR

Tel. 021/ 313.44.71 ; 021 / 231.44.71


Fax. 021 / 313.44.70

e-mail: office@obbcssr.ro ; obbcssr@gmail.com

www.obbcssr.ro
6
Revista Română de Laborator Medical

Sediul central al OBBCSSR

7
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

COTIZAŢIA LUNARĂ A
MEMBRILOR OBBCSSR ESTE
- 20 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii fara grad profesional;

- 25 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii cu grad profesional specialist;

- 30 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii cu grad profesional principal;

- 10 lei pentru șomeri, persoanele aflate în concediu de creștere și îngrijire a copilului,


pensionari care nu desfășoară activitate profesională.

PLATA REGULATĂ A COTIZAŢIEI ESTE


OBLIGAŢIA FIECĂRUI MEMBRU AL
OBBCSSR

PĂSTRAŢI DOCUMENTUL CARE


ATESTĂ PLATA COTIZAŢIEI CA
DOVADĂ A CALITĂŢII DE MEMBRU
AL OBBCSSR

www.obbcssr.ro
8
Revista Română de Laborator Medical

CONDIȚIILE DE PUBLICARE A UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE ÎN


REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL

1. Redactarea lucrării se va face cu un editor Word. Obligatoriu tehnoredactarea se va face cu


diacritice.
2. Este obligatorie precizarea dacă articolul este în categoria „Review” sau original.
3. Conținutul lucrării trebuie să cuprindă următoarele capitole:
a) pentru articole originale - capitolele: titlu, autori, rezumat, cuvinte cheie, introducere,
materiale și metode, rezultate și discuții, concluzii, bibliografie;
b) pentru articole din categoria “Review” – capitolele: titlu, autori, rezumat, cuvinte cheie,
introducere, urmat de alte subtitluri în funcție de conținutul lucrării, concluzii, bibliografie;

Titlul: indiferent de categoria în care se încadrează lucrarea dumneavoastră, titlul lucrării va


fi trecut cu majuscule, Times New Roman, 12 pt., Bold, centrat, fără a depăși 65 de caractere
(litere, cifre, simboluri).
Autorii: vor fi menționați cu inițiala prenumelui (excepție fac autorii de sex feminin), urmată
de nume și indicativul numeric pentru instituție (care va fi poziționat în dreapta sus), folosind
Times New Roman, 12 pt., bold – italic, aliniat - stânga.
Instituția unde lucrează autorul/ii, se va trece conform indicativului cifric care însoțește
numele, folosind Times New Roman, 12 pt., bold italic, aliniat stânga.
Rezumatul: se redactează folosind caractere Times New Roman, 12 pt., italic, justified.
Textul rezumatului nu va depăși 250 de cuvinte.
Cuvintele cheie care urmează subtitlul se redactează cu Times New Roman, 12 pt., italic.
Subtitlurile se redactează cu caractere Times New Roman, 12 pt., bold. Aliniat- stânga.
Bibliografia: se redactează astfel:
numerele de ordine ale lucrărilor cu bold;
titlul lucrării citate se redactează cu italic, restul informației nu necesită tehnoredactare
specială.
Exemplu:
1. Verges B. L., Dyslipidaemia in diabetes mellitus, Diabetes & Metabolism, 1999, 25, 32-40.

Textul integral al lucrării trebuie să fie de 5 pagini, format A4.


Așteptăm articolele dumneavoastră pentru revistă în formatul de tehnoredactare prezentat, la
adresa de e-mail: redactia@obbcssr.ro.

„Redacția”

9
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

REZUMATE LE LUCRĂRILOR CONFERINȚEI OBBCSSR 2018

IDENTIFICAREA RISCULUI DE A DEZVOLTA SINDROM METABOLIC PE


BAZA FACTORIILOR GENETICI APLICÂND METODELE DE
BIOINFORMATICĂ MDR ȘI MATLAB

Alexandra Alina Stanislav1,2


1Universitatea din București, Facultatea de Biologie, Departamentul de Genetică,

București, România.
2 Spitalul Județean de Urgență, Giurgiu.

Introducere. Sindromul metabolic (SM) este o afecțiune complexă multifactorială,


determinată de interacțiunea dintre o serie de factori genetici, de mediu și comportamentali.
Scopul acestui studiu este identificarea riscului crescut de a dezvolta SM, pe baza datelor
clinice, de laborator (biochimice, hematologice) și genetice, la pacienții din mediu
spitalicesc, diagnosticați cu obezitate (OB), diabet zaharat de tip 1(DZ1), diabet zaharat de
tip 2 (DZ2), hipertensiune arterială (HTA) prin utilizarea programelor de bioinformatică
MDR și MATLAB.

Cuvinte cheie: Metabolic syndrome, Artificial Neural Network, MATLAB, MDR.

Materiale și Metode. Au fost selectați 404 subiecți: 219 pacienți cu SM, OB, DZ1,
DZ2, HTA și 185 subiecți considerați clinic sănătoși de la SJU.Giurgiu, după acordarea
consimțămâtului informat. Identificarea prin secvențiere a 28 de gene de interes s-a efectuat
prin testul Advanced NGx iar prelucrarea statistică a fost efectuată prin programele de
bioinformatică MDR și MATLAB.
Rezultate și Discuții. În urma analizei statistice prin programul MDR a echilibrului
Hardy-Weinberg (p<0,0001) și Odds-Ratio (OR=104,7455; OR>1) arată asocierea genelor cu
SM. Modelul RNA PB cu performanță mare și cu valorile mari ale curbei ROC prelucrat prin
programul MATLAB confirmă că cele 28 de gene prezintă risc crescut de a dezvolta SM.
Concluzii. Metodele de bioinformatică MDR și MATLAB arată că cele 28 de gene au
fost asociate cu risc crescut de a dezvolta sindrom metabolic. RNA joacă un rol important în
luarea deciziilor medicale deoarece sunt eficiente în analiza multifactorială.

Bibliografie:
1. Dumitrache C., Endocrinologie...de la A la Z-dicționar enciclopedic, Editura Național,
București, 2008, 158, 257-258, 380, 382, 461, 526, 530, 534, 71-715.
2. Hui Chen, Shenghua Xiong, Xuan Ren, Evaluating the Risk of Metabolic Syndrome Based on
an Artificial Intelligence Model, Hindawi Publishing Corporation Abstract and Applied
Analysis, Volume 2014, Article ID 207268, 2014, 1, 2, 11,
http://www.hindawi.com/journals/aaa/2014/207268/.
3. MATLAB R2009b versiunea 7.9.0529, 12 august 2009, MathWorks, MATLAB The
Language of tehnical Computing, www.mathworks.com/patents.

www.obbcssr.ro
10
Revista Română de Laborator Medical

4. Math Works Inc 2016, http://www.mathworks.com/help/nnet/gs/classify-patterns-with-a-


neural-network.html.
5. www.mindray.com.
6. MDR software versiunea 3.0.2, 20.02.2013, 15:27
http://sourceforge.net/projects/mdr/,http://multifactordimensionalityreduction.org/, Page last
updated by JHM January 7, 2007.
7. Niculescu Mihai, 2016., Advanced Nutrigenomics
LLC, http://www.advancednutrigenomics.com/welcome/.

SPERMOGRAMA ȘI IMPORTANȚA EI ÎN REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ

REVIEW

Dr. Lector. univ. dr. biol. Delia Huțanu1,2,3, MSc. Biol. Monica Marina Dăscălescu1, Dr.
Melihan Bechir1, MSc. Biol. Ioana Adina Rugescu1
1Asociația Embriologilor AER
2 Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie
3 Gynatal Timișoara

Introducere:
Infertilitatea este o boală care afectează aproximativ 50 de milioane de cupluri din
populația generală. Reproducerea umană asistată cuprinde totalitatea procedurilor care se
pot efectua pentru a obține o sarcină. Până în prezent mai mult de 5 milioane de copii s-au
născut în lume prin folosirea procedurilor de reproducere umană asistată. Una dintre
analizele de laborator importante, care se efectuează la toate cuplurile care se adresează
centrelor de reproducere umană asistată este spermograma. Spermograma este analiza prin
care se obțin informații esențiale: numărul total de spermii (care reflectă capacitatea
testicolelor de a produce spermii), mobilitatea și morfologia acestora (care sunt un indicator
al potențialului fecundant al gametilor masculini) și volumul ejaculatului ( care cuantifică
activitatea secretorie a glandelor accesorii). Lucrarea de față trece în revistă modalitățile de
a efectua spermograma în laborator, necesitatea standardizării acestei analize pentru a
obține rezultate de încredere și modalitatea în care rezultatul acestei analize poate influența
conduita medicală în tratamentul infertilității.

Cuvinte cheie: spermogramă, standardizarea spermogramei, metode de efectuare a


spermogramei, organizația mondială a sănătății.

Concluzii:
Standardizarea metodei de efectuare a spermogramelor, pentru a oferi informații de
încredere reprezintă un obiectiv major. Metoda de numărare folosită, modul de interpretare al
rezultatelor sunt elemente cheie, care contribuie la creștereas procentului de reușită a
procedurilor de reproducere umană asistată.

11
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Bibliografie:
1. WHO laboratory manual for the examination and processing of human semen. Fifth
edition, 2010.
2. ESHRE special interest group for andrology basic semen analysis course: a continued
focus on accuracy, quality,efficiency and clinical relevance.C.L.R. Barratt , L.
Bjorndahl, R. Menkveld, and D. Mortimer, Human Reproduction, Vol.0, No.0 pp. 1–
6, 2011.
3. Revised guidelines for good practice in IVF laboratories, M. Cristina Magli, Etienne
Van den Abbeel, Kersti Lundin, Dominique Royere,Josiane Van der Elst and Luca
Gianaroli for Committee of the Special Interest Group on Embryology, Human
Reproduction Vol.23, No.6 pp. 1253–1262, 2008.
4. In vitro fertilization,K.,Elder and B.Dale, Third Edition, Cambridge University Press,
2011.

CORELAȚIA MARKERILOR TUMORALI CU IMAGISTICA LA PACIENȚII CU


CANCER TIROIDIAN DIFERENȚIAT

Ximena-Daniela Pîrvu, Ileana Epure, F.Alexiu, Gabriela Voicu, Mariana Purice


Institutul Național de Endocrinologie “ C.I.PARHON”, Bucuresti

Prezentăm rezultatele unui studiu retrospectiv, monocentric, pe o durată de 17 luni,


efectuat în Departamentul de Medicină Nucleară din Institutul Național de Endocrinologie,
pe un lot de 1500 de pacienți cu cancer tiroidian diferențiat. S-a urmărit pe de o parte gradul
de interferență al anticorpilor anti-tiroglobulină în estimarea corectă a nivelului de
tiroglobulină serică la acești pacienți, precum și corelația dintre nivelul de tiroglobulină
serică cu aspectul scintigramei întregului corp (WB) la pacienții internați pentru
radioiodoterapie.
Dozările de tiroglobulină și anticorpi anti-tiroglobulină din ser s-au efectuat prin 2
metode: imunoradiometrică (IRMA) și chemiluminiscență (CLIA). Scintigrafia WB s-a
efectuat cu o Gamma Camera Siemens e.cam Signature system.
Din totalul de pacienți urmăriți în studiu, s-a observat că la majoritatea (93%)
nivelul de anticorpi anti-tiroglobulină a fost nedozabil, deci nu s-a evidențiat o interferență
cu valorile de tiroglobulină serică. Doar 7% dintre pacienți au avut valori pozitive ale
anticorpilor anti-tiroglobulină cu nivele serice ale tiroglobulinei „fals negative”.
La majoritatea cazurilor urmărite, nivelul de tiroglobulină se corelează cu imaginea
scintigrafică, în timp ce la 8% s-au găsit neconcordanțe între valori crescute de
tiroglobulină și scintigrama WB negativă.
În concluzie, acest studiu a demonstrat faptul că determinarea tiroglobulinei serice
concomitent cu anticorpii anti-tiroglobulină, folosind constant truse cu sensibilitate adecvată,
reprezintă un bun instrument de monitorizare a stadiului bolii la pacienții cu cancer tiroidian
diferențiat. Pe de altă parte, niveluri detectabile sau crescute de tiroglobulină serică se
corelează cu fixarea ¹³¹I, permițând identificarea resturilor de țesut tiroidian sau a
metastazelor.

www.obbcssr.ro
12
Revista Română de Laborator Medical

DIAGNOSTICUL RAPID AL ASPERGILOZEI INVAZIVE CU AJUTORUL


TESTULUI IMUNOENZIMATIC DE DEPISTARE A ANTIGENULUI
GALACTOMANNAN

Biolog, Asist.cercetare dr. Mirela Ardelean1,2,


Medic primar medicina de laborator Eva Mera1,
Biolog principal Angela Ionescu1
Biolog Simona Varga1
1
SC LABORATOR DE ANALIZE SRL ARAD
2
Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad

Rezumat

Diagnosticul aspergilozei necesită coroborarea datelor clinice, radiologice,


microbiologice și histopatologice. Este descrisă o corelație slabă între rezultatele culturii și
boala invazivă, microorganismul fiind izolat frecvent din secrețiile pacienților care nu au
infecții invazive. Pe de altă parte, datorită răspândirii ubicuitare în mediu, Aspergillus este
un contaminant de laborator uzual. În acest context au fost dezvoltate și alte metode de
diagnostic care nu se bazează pe cultură. Astfel, recent a fost aprobat de către FDA în SUA
un test imunoenzimatic de depistare a antigenului galactomannan (o moleculă ce se găsește
în peretele celular al speciilor de Aspergillus) pentru diagnosticul rapid al aspergilozei
invazive. Testul devine pozitiv, în medie, cu 7-14 zile mai devreme decat alte mijloace de
diagnostic; are o sensibilitate variabilă (intre 50-95%) și o specificitate de 70-100%.

Cuvinte cheie: aspergiloza invazivă, test imunoenzimatic, galactomannan

TIPURI DE CILINDRII URINARI ŞI SEMNIFICAŢIA LOR DIAGNOSTICĂ


2S. Gîju, V. 1Dumitraşcu, 3Daniela Grecu, 1Corina Flangea, 1Daliborca Vlad
1
Disciplina de Farmacologie, UMF Timişoara
2
Laboratorul Central de Analize, Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Timişoara
3
Disciplina de Biochimie, UMF Timişoara

Introducere: Prin microscopie optică se pot evidenţia cilindrii prezenţi în sedimentul


urinar şi a diferenţelor morfologice dintre aceştia. Pentru un plus de siguranţă vom utiliza
alături de microscopia optică în câmp luminos şi microscopia în contrast de fază, iar acolo
unde este cazul şi microscopia cu lumină polarizată.

13
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Material şi metodă: S-au luat în studiu 50 de pacienţi cu toţii diagnosticaţi cu


certitudine ca fiind bolnavi renali, internaţi şi trataţi în Clinica de Nefrologie a Spitalului
Clinic Nr. 1 Judeţean Timişoara. S-a utilizat pentru analiză urină proaspătă "de dimineaţă"
precum şi urină "pe 3 ore" după care s-a efectuat sedimentul urinar (atât manual cât şi
automatizat) şi în urma examinãrii s-au evidenţiat mai multe tipuri de cilindrii urinari.
Rezultate şi discuţii: S-a reuşit punerea în evidenţã a următoarelor tipuri de cilindrii:
hialini, granuloşi, ciroşi, celulari (eritrocitari, leucocitari, cu celule renale), grăsoşi,
microbieni, cilindroizi şi pseudocilindrii. Fotografiile au fost executate în laboratorul nostru
după o tehnică pusă la punct la nivelul compartimentului de biochimie a urinei.
Concluzii: o absenţă a cilindrilor nu exclude o boală renală, specificarea tipului de
cilindru prezent în sedimentul urinar poate confirma sau infirma diagnosticul, prezenţa
cilindrilor eritrocitari poate diferenţia o sângerare glomerulară de una neglomerulară,
morfologia finală a cilindrilor depinde de diametrul tubilor renali în care s-au format (când
tubii renali sunt dilataţi, aceștia sunt sugestivi pentru insuficienţa renală).

Cuvinte cheie: cilindri urinari, tehnici microscopice, sediment automatizat

Bibliografie:
1. Fogazzi, G.B. , Ponticelli, C. , Ritz, E. – The formed elements of the urinary sediment,
Fogazzi, G.B. , Ponticelli, C. , Ritz, E. - The urinary sediment, Second Edition, Oxford
University Press, New York, 1999, 2, 30-31;
2. Giovanni B. Fogazzi, Unexplained haematuria, Letters and replies, Nephrol Dial
Transplant (2000), 5, 15: 734 -743;
3. Robert A.P. Koene, Unexplained haematuria, Letters and replies, Nephrol Dial
Transplant (2000), 5, 15: 734 -743;
4. Donald E. Hricik, M.D., Moonja Chung-Park, M.D., and John R. Sedor, M.D.
Glomerulonephritis,volume 339:888-899, September 24, 1998, Number 13, New
England Journal of Medicine;
5. Haber MH, Lindner LE: The Surface Ultrastructure of Urinary Cast. Am J Clin
Pathol 68; 547-552, 1977
6. Lindner LE, Vacca D, Haber MH: Identification and Composition of Types of
Granular Urinary Cast. Am J Clin Pathol 80; 353-358 1983
7. Lindner LE, Haber MH: Hyaline Cast in the Urine. Mechanism of Formation and
Morphologic Transformation. Am J Clin Pathol 80; 342-352, 1983
8. Wenk E R, Bhagavan BS, Rudert Joel. Tamm Horsfall Uromucoprotein and the
Pathogesis of Cast, Reflux Nephropathy, and Nephritis. Pathobiology Annual 11, 229-
257,1981
9. Lindner LE, Jones RN, Haber MH: A Specific Urinary Cast in acute pyelonephritis.
Am J Clin Pathol 73: 809-811, 1980
10. Haber Merryl H: A Urinary Sediment a Textbook, Atlas American Society of Clinical
Pathologist, 1981

www.obbcssr.ro
14
Revista Română de Laborator Medical

DE LA IMUNOANALIZĂ LA DIAGNOSTIC MOLECULAR ÎN PATOLOGIA


TUMORALĂ ENDOCRINĂ
D. Manda, S. Vladoiu, A. Padure, L. Pirvu, O. Popa, C. Picu, A. Muresan, I. Nedelcu, A.
Caragheorgheopol
Progresele extraordinare înregistrate în domeniul laboratorului medical în ultimii ani
contribuie esențial la acuratețea diagnosticului în patologia endocrină. Evoluția analizelor de
laborator în endocrinologie a început cu măsurarea markerilor endocrini în ser/plasmă prin
imunoanaliza bazată pe anticorpi poli/monoclonali, și a continuat cu extinderea panelului în
alte fluide biologice (urină, LCR, salivă, aspirat de puncție), urmată de analize de genetică
moleculară - caracterizarea amprentei moleculare specifice și a relației genotip-fenotip
biochimic ale unor tumori endocrine. Dezvoltarea platformelor next-generation sequencing
(NGS) permite analiza amprentei moleculare a tumorii, mutații și polimorfisme, modificări
ale expresiei genice, revoluționând practic diagnosticul molecular în cancerul endocrin.
Spectrometria de masă cuplată cu cromatografie de înaltă performanță sau cu imagistică
(MALDI) constituie metode versatile în metabolomică și proteomică, de identificare precisă a
modificărilor apărute la aceste niveluri în procesele tumorale. Diagnosticul diferențial,
stratificarea riscului de malignitate, identificarea componentei familiale, prognosticul,
personalizarea și monitorizarea răspunsului la terapie necesită expertiză multidisciplinară și
conduc spre necesitatea unei schimbări de paradigmă în abordarea laboratorului medical
modern.
Lucrarea își propune să evidențieze câteva dintre rezultatele colectivului în
diagnosticul de precizie și screeningul familial in cazul pacienților cu tumori tiroidiene cu
componentă familială și neoplazii neuroendocrine multiple (MEN).

DIAGNOSTICUL MALADIEI HIDATICE, DE LA PRECLINIC LA BIOLOGIA


MOLECULARĂ

Patricia Mihailescu1, Carmen Cretu1,2, Claudia Istrate1


1-SC EcoParaDiagnostic SRL București
2-UMF”Carol Davila” București

Echinococcus granulosus (E.g.) este un organism parazit aparținând complexului


Echinococcus granulosus sensu lato. Din punct de vedere taxonomic este un Plathelmint,
aparținând clasei Cestoda, familia Taeniidae. După mai bine de 20 de ani de la debutul
cercetărilor de biologie moleculară asupra speciilor complexului Echinococcus, utilizându-se
analize filogenetice ce au avut ca suport gene mitocondriale și nucleare s-a realizat o revizuire
taxonomică a acestui complex (E.granulosus sensu stricto_G1-G3; E.equinus G4;
E.ortleppi_G5; E. canadensis_G6-G10; E.felidis; E.multilocularis; E.oligarthra; E.vogeli;
E.shiquiqus).
Ciclul biologic al cestodului implică existența a două gazde: una definitivă,
reprezentată de un canid (Canis lupus și Canis lupus familiaris) în organismul căreia
15
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

parazitul ajunge la maturitate și este capabil de a se reproduce și o gazdă intermediară, un


organism ierbivor (caprine, ovine, bovine) și accidental omul, în organismul cărora cestodul
atinge stadiul larvar (metacestodul) fiind în imposibilitatea de a se maturiza și de a produce
urmași.
Maladia hidatică are ca agent patogen speciile E.granulosus/ E.multilocularis.
E.multilocularis produce echinococoza alveolară, iar E.g. este agentul etiologic al
echinococozei chistice, boală cauzată de prezența metacestodului în organismul gazdă
intermediară.
Material si metodă: în laboratorul clinicii EcoParaDiagnostic SRL din București au
fost solicitate în perioada 01.01.2017-01.08.2018 un număr de 470 analize serologice pentru
determinarea anticorpilor specifici IgG anti-Echinococcus granulosus și 9 teste de viabilitate a
protoscolecșilor din lichidele și membranele hidatice recoltate intraoperator. Metodele
utilizate au fost de screening (ELISA), de confirmare (Western Blot_WB) precum și
examenul microscopic cu ser fiziologic/eozina 1%. Toți pacienții confirmați pozitivi prezintă
și un examen imagistic (ecografic, CT/RMN) caracteristic, astfel dignosticul fiind complet.
Rezultate: dintre cele 470 probe de ser analizate 256 au fost testate utilizând metoda
ELISA, 214-Western Blot: 82/256 seruri (32,04%) - au avut rezultat pozitiv, 9/256 (3,51%)
rezultat incert și 165/256 (64,45%) rezultat negativ dintre probele analizate prin ELISA.
Serurile analizate prin metoda WB au înregistrat următoarele rezultate: 34 (15,88%) pozitiv,
180 (84,12%) negativ. Pentru 14/34 probe pozitive la WB a fost efectuată și reacția ELISA
acesta reprezentand un procent semnificativ de reacții positive (41,17%). Toate probele
confirmate serologic (34 probe pozitive la WB) au fost validate și imagistic toate având
imagini ecografice corespunzătoare pentru chistul hidatic, iar o parte dintre pacienți (5) având
și examen CT cu imagini semnificative. Localizările chisturilor au fost urmatoarele: ficat,
plămâni, muscular și altele. 9 pacienți au suferit intervenții chirurgicale pentru chistul hidatic,
8 dintre ei având examenul de viabilitate al protoscolecșilor pozitiv.
Concluzii: echinococoza la om, animalele domestice (ierbivore) și sălbatice este o
noțiune întâlnită încă din antichitate. Anamneza completă a pacientului pentru stabilirea
simptomatologiei, coroborată cu diagnosticul imagistic (ecografie abdominla, CT, RMN) și
diagnosticul de laborator ofera o imagine completă a afecțiunii hidatice. Diagnosticul de
laborator trebuie sa vină în completarea celui clinic astfel, ambele completându-se pentru
obținerea unei imagini complete asupra maladiei.

PREA MULT COLESTEROL "BUN" POATE FI "RAU"?

Adina Elena Stanciu


Laboratorul de Cancerogeneză Chimică și Biologie Moleculară, Institutul Oncologic
"Prof. Dr. Alex. Trestioreanu" București

HDL-Colesterolul (HDL-C) sau Lipoproteinele cu densitate moleculară mare au rolul de a


transporta colesterolul de la țesuturile extra-hepatice la ficat, unde are loc catabolizarea și
transformarea lui în acizi biliari, care vor fi mai apoi excretați împiedicând astfel depunerea
acestuia pe pereții arterelor. Din acest motiv, HDL-C este numit și colesterol "bun", pacienții
cu nivele ridicate ale HDL-C având un risc scăzut de boala coronariană.

www.obbcssr.ro
16
Revista Română de Laborator Medical

În contrast cu ce se știa până în momentul de față, ultimele studii arată că un nivel ridicat de
HDL-C nu este atât de "bun" pe cât se credea. Apare întrebarea: care ar fi intervalul de risc?
Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga [1] au testat, pe loturi mari de subiecți
(52 268 B/64 240 F) (Copenhagen City Heart Study și the Copenhagen General Population
Study), ipoteza că un nivel extrem de ridicat de HDL-C se asociază cu mortalitate ridicată.
Subiecții au fost monitorizați pe o perioadă de 6 ani. Pe perioada de derulare a studiului au
fost înregistrate 10 500 de decese.
Rezultatele au arătat că barbații cu niveluri ale HDL-C de 2.5–2.99 mmol/L (97–115 mg/dL)
sau ≥3.0 mmol/L (≥116 mg/dL), au avut o rată a mortalității cu 106 % mai mare decât cei
din grupul martor [1.5–1.99 mmol/L (58–76 mg/dL)], iar femeile cu un HDL-C de 3.0–3.49
mmol/L (116–134 mg/dL) sau ≥3.5 mmol/L (≥135 mg/dL), au avut o rată a mortalității cu
68% mai mare decât cele din lotul martor [(2.0–2.49 mmol/L (77–96 mg/dL)].
Rezultatele obținute schimbă radical modul în care a fost perceput până în momentul de față
colesterolul "bun" și ridică multe întrebări și necunoscute [2-4].

Cuvinte Cheie: Lipoproteine; HDL-colesterol; Colesterol "bun"; Mortalitate; Epidemiologie

Bibliografie:
1. Madsen CM, Varbo A, Nordestgaard BG. Extreme high high-density lipoprotein
cholesterol is paradoxically associated with high mortality in men and women: two
prospective cohort studies. Eur Heart J. 2017 Aug 21;38(32):2478-2486. doi:
10.1093/eurheartj/ehx163.

2. Moradi H, Streja E, Kalantar-Zadeh K. Serum high density lipoprotein cholesterol


level and risk of death: let's avoid the extremes. J Thorac Dis. 2017 Dec;9(12):4849-
4852. doi: 10.21037/jtd.2017.10.155.

3. Al-Aly Z. A big data approach to examine the association of high density lipoprotein
cholesterol and mortality: lessons for future investigations. J Thorac Dis. 2017
Dec;9(12):4926-4928. doi: 10.21037/jtd.2017.11.95.

4. Singh K, Rohatgi A. Examining the paradox of high high-density lipoprotein and


elevated cardiovascular risk. J Thorac Dis. 2018 Jan;10(1):109-112. doi:
10.21037/jtd.2017.12.97.

17
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

CONCENTRAȚIA DE CA 125 ÎN SERUL DIN SINUS CORONARIAN


REFLECTĂ SEVERITATEA INSUFICIENȚEI CARDIACE

Adina Elena Stanciu1, M.M. Stanciu2, R. G. Vatasescu3


1. Laboratorul de Cancerogeneza Chimica si Biologie Moleculara, Institutul Oncologic
"Prof. Dr. Alex. Trestioreanu" Bucuresti
2. Facultatea de Inginerie Electrica, Universitatea Politehnica din Bucuresti
3. Spitalul Clinic de Urgenta "Floreasca" Bucuresti

Introducere: Antigenul CA 125, un marker tumoral utilizat pe scară largă pentru


monitorizarea terapiei cancerului ovarian, este crescut la pacienții cu insuficiență cardiacă
cronică (ICC) [1]. Scopul studiului a fost acela de a măsura nivelul de NT-proBNP și CA 125
în sângele din sinus coronarian al pacienților cu ICC și de a vedea dacă acești parametri se
corelează cu indicii ecocardiografici [2,3].

Materiale si metode: Au fost selectați 32 de subiecți (20B/12F) cu ICC (clasa funcțională


NYHA III-IV), care urmau să fie supuși terapiei de resincronizare cardiacă (CRT) și 30 de
martori (18M/12F). Două probe de sânge, una de sânge venos (PV), iar cealaltă din sinus
coronarian (CS), au fost colectate în timpul efectuării CRT. Nivelurile serice ale
biomarkerilor au fost măsurate prin ELISA. Funcția cardiacă a fost evaluată ecocardiografic
[4].

Rezultate și discuții: Biomarkerii investigați au fost semnificativ mai mari în lotul cu ICC
decât în lotul de control (P<0.001). Toate aceste creșteri au fost corelate cu severitatea ICC.
Concentrația serică de NT-proBNP în CS a fost invers proporțională cu fracția de ejecție a
ventriculului stâng (LVEF) (r = - 0.61; P<0.001). CA 125 a fost corelat cu NT-proBNP atât
în CS (r = 0.46, P = 0.008), cât și în PV (r = 0.52, P = 0.002).

Concluzii: Rezultatele obținute arată că antigenul CA 125 poate fi secretat ca răspuns la


stres-ul parietal miocardic. Măsurarea nivelului seric de NT-proBNP și CA 125 din sinus
coronarian oferă o perspectivă suplimentară asupra mecanismelor prin care acești
biomarkeri conduc la remodelarea ventriculului stâng în ICC.

Cuvinte Cheie: Insuficiența Cardiacă; Sinus Coronarian; NT-proBNP; CA 125;

Bibliografie:
1. Chen YX, Wang XQ, Fang CF, Wang JF, Tang LJ. Value of BNP and tumour marker
CA125 in patients with heart failure. Acta Cardiol. 2008;63:501–506.

2. Stanciu AE, Vatasescu RG, Stanciu MM, Iorgulescu C, Vasile AI, Dorobantu M.
Cardiac resynchronization therapy in patients with chronic heart failure is associated
with anti-inflammatory and anti-remodeling effects. Clin Biochem. 2013
Feb;46(3):230-4. doi: 10.1016/j.clinbiochem.2012.11.002.

3. Stanciu AE, Stanciu MM, Vatasescu RG. NT-proBNP and CA 125 levels are
associated with increased pro-inflammatory cytokines in coronary sinus serum of
patients with chronic heart failure. Cytokine. 2018 Aug 8;111:13-19. doi:
10.1016/j.cyto.2018.07.037.

www.obbcssr.ro
18
Revista Română de Laborator Medical

4. Stanciu AE, Vatasescu RG, Stanciu MM, Serdarevic N, Dorobantu M. The role of pro-
fibrotic biomarkers in paroxysmal and persistent atrial fibrillation. Cytokine. 2018
Mar;103:63-68. doi: 10.1016/j.cyto.2017.12.026

DETECTAREA MUTAŢIILOR DE REZISTENŢĂ A MYCOBACTERIUM


TUBERCULOSIS PRIN METODE MOLECULARE

Bio. Dr. Ediţoiu Cornelia, Bio. Florescu Adriana, Dr. Filip Monica
Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș” Craiova

Rezumat
Tuberculoza este o boală infecto-contagioasă specifică, larg răspândită care, din
cauza evoluţiei cronice reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la scară mondială,
iar pentru combaterea ei sunt necesare resurse financiare substanţiale.
Prin folosirea metodelor rapide de biologie moleculară detectarea tuberculozei Multi
Drog Rezistente a înregistrat progrese remarcabile.
Metoda GeneXpert MTB/Rif vine cu noi performanţe în diagnosticare, cu sensibilitate
şi specificitate înaltă pentru detectarea rapidă a secvenţelor ADN specifice pentru
Mycobacterium tuberculosis, şi concomitent cu precizarea rezistenţei tulpinei faţă de
rifampicină (o reacţie cantitativă de polimerizare în lanţ a ADN în timp real). Diagnosticul
bacteriologic este singurul criteriu care stabileşte diagnosticul de certitudine al TB și TB
MDR, urmând un algoritm de lucru bine stabilit.
În perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017 au fost analizate 971 probe utilizând
metoda GeneXpert MTB/Rif, din care 30 au manifestat rezistenţa la rifampicină, confirmate
ulterior prin metoda clasică de testare a sensibilităţii complexului Mycobacterium
tuberculosis pe mediu solid Lőwenstein-Jensen.
Detectarea TB MDR și rezultatele tratamentului s-au îmbunătățit semnificativ prin
utilizarea metodelor noi, rapide de diagnostic, ceea ce dă asigurarea că pacienții cu TB sunt
corect trataţi şi diagnosticați.
La nivel mondial există o strategie TB(aprobată de către Consiliul Mondial al
Sănătății ), aplicată şi la noi în ţară prin Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi
Control al Tuberculozei.

Cuvinte cheie: GeneXpert, metode moleculare, tuberculoza

19
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

MMP-9, IL-2 ȘI ACIDUL URIC DIN SALIVĂ – ACTORI DE VIITOR PE SCENA


BIOMARKERILOR CANCERULUI ORAL

Totan A., Rădulescu R., Rus-Hrincu F. și Greabu M.

Introducere:
Cancerul oral reprezintă aproximativ 85% din cancerele sferei oro-maxilofaciale. Din
punct de vedere histopatologic, 90% din cancerele orale sunt neoplasme cu celule
scuamoase. Saliva începe din ce în ce mai mult să reprezinte o alternativă neinvazivă,
atractivă pentru biochimia clinică. În condiții normale, metaloproteazele (MMP) au rol în
procesele de reparare și regenerare tisulară. Aceste enzime sunt secretate și de către celulele
tumorale în faza de creștere, de invazie locală și de metastazare, producând modificări
substanțiale asupra microclimatului tumoral. MMP-9 acționează asupra moleculelor de
colagen (de tip IV, V,VII și X), asupra fibronectinei și a elastinei. Acidul uric este
antioxidantul majoritar din salivă, asigurând mai mult de 80% din capacitatea antioxidantă
totală salivară. Interleukina 2 (IL-2) este o puternică citokină proinflamatorie, eliberată
constant de către celulele inflamatorii, celulele de la marginea procesului neoplazic cât și de
către celulele neoplazice.
Scopul acestui studiu îl reprezintă evidențierea în salivă a acidului uric, IL-2 și MMP-9, în
vederea organizării unui grup de parametri salivari care să reprezinte în viitor un pas înainte
în interpretarea progresiei tumorale și invazivității a tumorilor orale.
Materiale și metode:
În acest studiu au fost incluse următoarele grupuri:
- G1 – 15 pacienți suferind de cancer oral cu celule scuamoase ( 9 bărbați și 6 femei, vârsta
pacienților fiind cuprinsă între 45 și 60 de ani), diagnosticați în cadrul Secției de Chirurgie
Oro Maxilo Facială din cadrul UMF Carol Davila București și a Spitalului Universitar de
Stomatologie Prof. Dr. Dan Teodorescu, - G2 - grupul control alcătuit din 15 subiecți
sănătoși, fără afecțiuni orale sau sistemice( 8 bărbați și 7 femei, vârsta subiecților fiind
cuprinsă între 35 și 50 de ani). Au fost recoltați 1,0-2,0 ml de salivă într-un recipient steril.
După recoltare probele au fost centrifugate 10 minute la 3000 rpm pentru eliminarea
bacteriilor și resturilor celulare și apoi congelate. Toate determinările au fost făcute folosind
supernatantul.
Rezultate:
În urma determinărilor biochimice ale nivelului acidului uric am obținut o valoare
medie de 1,25 mg acid uric / mg de albumină (± 0,2) în saliva pacienților cu neoplasme
orale, comparativ cu o valoare medie de 2,9 mg acid uric / mg de albumină (± 0,44) pentru
acidul uric în saliva lotului de control (p<0.001). În cazul IL-2 am obținut o valoare medie de
2.9 pg / mg de albumină ( ± 0,4) în saliva pacienților cu neoplasme orale, comparativ cu o
valoare medie de 0.8 pg / mg de albumină (± 0,07) în saliva lotului control, (p<0.001). În
ceea ce privește nivelul salivar al MMP-9, valoarea medie obținută în saliva pacienților cu

www.obbcssr.ro
20
Revista Română de Laborator Medical

neoplasme orale este de 21,2 pg / mg de albumină (± 4,2) comparativ cu o valoare medie de


12,5 pg/ mg de albumină (± 1.7) în saliva lotului de control, (p<0.001).
Concluzii:
Rezultatele noastre ilustrează faptul că acidul uric poate să fie folosit ca marker al
stresului oxidativ salivar în cancerele orale. Scăderea capacității antioxidante totale se
corelează semnificativ cu creșterea nivelului de IL-2, reliefând încă o dată conexiunea strânsă
între procesul inflamator și stresul oxidativ. Rezultatele obținute în cazul MMP-9 atrag
atenția asupra faptului că stresul oxidativ poate juca un rol deloc de neglijat în creșterea
invazivității locale tumorale prin stimularea producerii de MMP-9.

STRESUL OXIDATIV ŞI FUNCŢIA TIROIDIANĂ

Florentina RUS-HRINCU PhD Student1,2


Conf. Alexandra Totan PhD1,2
Prof. Maria GREABU PhD1

1
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti
2
SC ALCOS 99 SRL Laborator de analize medicale

Introducere

S-a observat o creştere a interesului în dezvoltarea a noi markeri care pot indica
disfuncţiile tiroidiene. Clinicienii au nevoie de metode de diagnostic ieftine, rapide şi minim
invazive. Studii recente au confirmat faptul că tireocitul este afectat de stres oxidativ, iar în
ultimii ani a fost elucidată sursa peroxidului de hidrogen de la nivelul tiroidei, cel care este
implicat în biosinteza hormonilor tiroidieni şi în degradarea celulară. Producerea
peroxidului de hidrogen necesar în biosinteza hormonilor tiroidieni are loc în urma unei
reacţii catalizată de către oxidazele duale (DUOX1 şi DUOX2). Peroxidul de hidrogen
generat de către DUOX inhibă activitatea tioperoxidazei datorită degradării oxidative a
enzimei ceea ce poate creşte stresul oxidativ în tireocit. Stresul oxidativ este corelat cu
dereglările hormonale şi cu inflamaţia sistemică.

Obiectiv

În acest studiu ne-am propus să urmărim nivelul Capacităţii Antioxidante Totale


(CAT) şi să vedem dacă există corelaţie între hipotiroidism şi stresul oxidativ.

21
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Metode

Am inclus în acest studiu un lot de 50 de pacienţi cu vârste între 20-70 ani, 30 de femei şi 20
de bărbaţi, şi un lot control de 25 de subiecţi cu vârste 20-70 ani din care 13 femei şi 12
bărbaţi. Din serul acestora au fost măsurate nivelurile de TSH, fT4 şi CAT prin metode
ELISA şi chemiluminiscenţă.

Rezultate

Rezultatele au arătat o relaţie între valorile tirotropinei şi valoarea capacităţii antioxidante


totale. S-a observat că în cazul pacienţilor unde TSH-ul are valori crescute, valoarea CAT
seric este mai scăzută decât în cazul lotului de control.

Concluzii

În concluzie am putea să suspectăm o relaţie între creşterea valorii tsh-ului şi stresul oxidativ.

Cuvinte cheie: tiroida, hormoni tiroidieni, oxidaze duale, capacitate antioxidantă totală, stres
oxidativ

HERPES ZOSTER – DIFFICULTY DIAGNOSIS IN IMMUNOSSUPPRESION


CONDITIONS

Roxana Fericean *,TeodoraMoisil*, Valerica Bica Profir*,Valentin Predescu*


VoichitaLazureanu** ,AlexandruCrisan**

*Hospital of Infectious Diseases “Victor Babes “Timisoara ,2nd Clinic of Infectious Diseases .
**”Victor Babes” University of Medicine and Pharmacy ,2nd Clinic of Infectious
Diseases,Timisoara Romania .

Introduction: Herpes zoster occur sporadically in adults and the elderly and rarely in
children.It is more severe in immunocompromised than immunocompromised individuals.

Material and Method: We present the case of a 6-year-old child hospitalized at the Victor
Babes Clinical Hospital for Infectious Diseases and Pneumophtisiology, Timisoara with the
diagnosis of herpes zoster inferior right member.

Result: The patient has a history of acute lymphoblastic leukemia in the B-line in the
cytostatic treatment. At the level of the lower limb (the plant and the right leg) there are
pruritic vesicular elements with necrosis elements that pose diagnostic problems.In evolution,
the patient develops a superficial skin infection in the affected member, developing on the

www.obbcssr.ro
22
Revista Română de Laborator Medical

background of immunosuppression, at the same time, staphylococcal septicemia.


Under the antiviral and antibiotherapy treatment, evolution was favorable.

Conclusion: The prognosis of herpes zoster in immunosuppressive individuals with


neutropenia is reserved, through the evolution of multiple complications and the atypical
forms that develop diagnostic difficulties.

Keywords: immunossuppresion, herpes zoster

BIOMARKERI CARDIACI UTILI ÎN DAGNOSTICUL ȘI MANAGEMENTUL


PACIENȚILOR CU BOLI CARDIOVASCULARE

Tatiana Ciurea, Daniela Tiță

Atunci când inima este afectată, în sânge sunt eliberate unele substanțe numite
biomarkeri cardiaci. Măsurarea acestor biomarkeri este realizată pentru a ajuta la
diagnosticarea, evaluarea şi monitorizarea pacienţilor cu suspiciune de sindrom coronarian
acut (SCA).

Pacienții cu SCA pot fi identificați prin creşterea valorilor unuia sau mai multor
biomarkeri cardiaci, ceea ce permite punerea rapidă a unui diagnostic şi începerea unui
tratament.

SCA este cauzată de o scădere bruscă a cantităţii de sânge şi de oxigen care ajunge la
inimă. Această scădere, denumită şi ischemie, se datorează, de obicei, îngustării severe a
arterelor coronare sau unui blocaj brusc al fluxului de sânge prin aceste artere. O scădere în
aprovizionarea cu sânge a inimii poate provoca angină pectorală (durere în piept). Atunci
când fluxul de sânge către inimă este blocat sau redus semnificativ, aceasta poate provoca
moartea celulelor cardiace, declanşând un infarct miocardic acut (denumit şi IMA, sau atac de
cord). IMA poate duce la moartea muşchiului inimii, la deteriorarea permanentă şi fibrozarea
inimii.

Testele pentru markeri cardiaci sunt cerute pentru a ajuta la detectarea prezenţei SCA, şi
pentru a evalua gravitatea acestuia cât mai curând posibil, astfel încât tratamentul cel mai
adecvat să poate fi început imediat. Este important să se facă distincţia între atacul de cord şi
angina pectorală, insuficienţa cardiacă, sau alte afecţiuni, deoarece tratamentele şi cerinţele de
monitorizare sunt diferite.

23
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

DETERMINĂRI SERICE UTILE ÎN CARCINOMUL PANCREATIC

Daniela Tiță, Tatiana Ciurea, Carmen Stoica

Rezumat:

Cancerul de pancreas este printre cele mai agresive forme de cancer, cu o rată a
mortalităţii extrem de ridicată. Deoarece această boală evoluează mult timp fără nici o
manifestare, diagnosticul este de multe ori stabilit când tumoarea s-a extins deja la alte
organe. Cancerul de pancreas este a cincea cauză de deces printre bolile oncologice.

CA19-9 este markerul de prima linie în carcinomul pancreatic (sensibiltate 70-95% ),


existând o bună corelație între concentrația serică și mărimea tumorii.

Concentrația serică și plasmatică a markerului CEA se corelează destul de slab cu


masa și volumul tumoral, însă o concentrație crescută indică o prognoză rezervată.
Determinarea acestui marker fiind utilă în monitorizarea pacienților cu diferite tipuri de
neoplazii, fiind un bun indicator al recurenței tumorale, al procesului de metastazare și al
prognosticului.

RECUNOAȘTEREA FACTORILOR CARE POT DUCE LA INTERPRETAREA


GRESITǍ A PROTEINEI M ȊN URMA SEPARǍRII ELECTROFORETICE A
PROTEINELOR SERICE

Dr. Bioch. Principal Popescu Monica, Dr. Bǎdelițǎ Sorina, Prof. Dr. Coriu Daniel

Introducere:
Mielomul multiplu este a doua cea mai frecventǎ tulburare malignǎ a mǎduvei osoase
dupǎ leucemie. Diagnosticul precoce este vital pentru a preveni complicațiile asociate cu
aceastǎ boalǎ și pentru menținerea calitǎții vieții.
Scopul acestui studiu a fost identificarea și caracterizarea efectului diferiților factori
asupra interpretării rezultatelor obținute ȋn urma separǎrii electroforetice a proteinelor
serice (SPE) la pacienții cu gamopatii monoclonale.

Materiale și metode
În acest studiu am testat 320 de probe proaspete provenite de la 60 de pacienți cu
mielom multiplu cu IIMM (mielom multiplu cu imunoglobulina intactă), LCMM (mielom
multiplu cu lanț ușor) și MGUS (gamopatie monoclonalǎ cu semnificație nedeterminată) la
momentul diagnosticului și în timpul tratamentului.

www.obbcssr.ro
24
Revista Română de Laborator Medical

Electroforeza și imunofixarea proteinelor serice au fost determinate pe un


semiautomat SEBIA iar kiturile utilizate au fost Hydragel Protein K20 and Hydragel Double
Immunofixation K20 gels de la SEBIA.

Rezultate și discuții:

Proteinele M migreazǎ sub formǎ de benzi omogene și ȋnguste, majoritatea fiind


identificate ȋn zona gama globulinelor. Detectarea proteinei M ȋn fracțiunile α2, β1 or β2 este
mai greu de realizat deoarece mobilitatea sa electroforeticǎ este aproape identicǎ cu a
proteinelor care migreazǎ ȋn mod normal ȋn aceste frațiuni. Ȋn aceste cazuri este vorba de
comigrare sau proteina M ascunsǎ.
La diagnosticul pacienților cu IIMM și MGUS proteina M a fost detectatǎ ȋn
majoritatea cazurilor cu excepția a 11 cazuri de IIMM de tip IgA unde proteina M a migrat ȋn
fracțiunea β necesitȃnd confirmarea cu ajutorul imunofixǎrii proteinelor serice.
Ȋn trei cazuri a fost detectatǎ o proteinǎ M falsǎ datoritǎ tratamentului cu
anticoagulante. De asemenea, tratamentul cu anticorpi monoclonali la 12 pacienți a determinat
o proteină M vizibilă în zona gama globulinelor care a indicat în mod fals răspunsul slab la
tratament.
80% dintre pacienții cu LCMM au prezentat o electroforezǎ normalǎ necesitȃnd
metode suplimentare pentru diagnosticul și urmărirea tratamentului.

Concluzii:
În majoritatea cazurilor cu IIMM prezența proteinei M în zona gama globulinelor, chiar și una
discretă, confirmă diagnosticul de mielom multiplu. Ȋn 80% din pacienții cu LCMM
electroforeza nu a furnizat informații suficiente pentru stabilirea diagnosticului.
Este foarte important ca laboratorul sǎ utilizeze metode suplimentare care ȋmpreunǎ cu
electroforeza proteinelor serice sǎ permitǎ interpretarea proteinelor monoclonale.

Cuvinte cheie: mielom multiplu , immunoglobulinǎ, lanțuri ușoare, imunofixare.

THE RECOGNITION OF FACTORS THAT CAN LEAD TO


MISINTERPRETATION OF PROTEIN M FOLLOWING ELECTROPHORETIC
SEPARATION OF SERUM PROTEINS.

Authors: Dr.Bioch.Principal Popescu Monica, Dr. Badelita Sorina, Prof.Dr. Coriu Daniel

Introduction
Multiple myeloma is the second most frequent bone marrow malignant disorder after
leukemia. Early diagnosis is vital to delay the onset of complications and preserve the
patient’s quality of life.
The aim of this study was to identify and characterize the effect of various factors on
the interpretation of results generated by serum protein electrophoresis (SPE) in patients with
monoclonal gammopathies.

25
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Materials and methods


In this study we assayed 320 fresh samples collected from 60 patients with IIMM
(intact immunoglobulin multiple myeloma), LCMM (light chain multiple myeloma) and
MGUS (monoclonal gammopathies of undetermined significance) at the time of diagnosis
and during the treatment.
Serum protein electrophoresis and immunofixation were performed with the SEBIA
semiautomated using Hydragel Protein K20 and Hydragel Double Immunofixation K20 gels
from SEBIA.

Results and discussions


M-proteins usually migrate as homogenous and narrow band and most of them are
identified in the gamma zone. The detection of M-protein in the α2, β1 or β2 fraction is
challenging because its electrophoretic mobility is almost identical to the proteins regularly
present in these fractions. In these cases we talk about comigration or hidden M-protein. At
the time of diagnosis in almost all the patients with IIMM and MGUS the M- protein was
detected except 11 cases of IIMM (IgA) where the M-protein was detected in the β fractions
requiring immunofixation for confirmation.
In three patients a false M-protein appeared in the gamma zone because of the anti-
clotting treatment. Also the treatment with monoclonal antibodies in 12 patients resulted in a
visible M-protein in the gamma zone that falsely indicated poor response to therapy.
80% of the patients with LCMM presented a negative SPE requiring additional methods for
diagnosis and following the treatment.

Conclusions

In most of the cases with IIMM the presence of M-protein in the gamma zone, even a discrete
one, confirms the diagnosis of multiple myeloma. For 80% of the patients with LCMM
protein electrophoresis was not enough to give a good perspective about the diagnosis.
It is very important for the laboratory to use additional methods in conjunction to gel
electrophoresis to interpret monoclonal proteins.

Keywords: multiple myeloma (MM), immunoglobulin, light chains , immunofixation.

UN CAZ DE OTITĂ MEDIE SEVERĂ CU FUNGI FILAMENTOȘI DIN GENUL


FUSARIUM

Elvira Borcan, Camelia Mihaela Ghiță


Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti, Laborator Bacteriologie

Prezentare de caz.
Pacientul S.A., în vârstă de 4 ani, aflat în tratament pentru leucemie acută limfoblastică de
circa un an, se internează cu simptome de infecție de tract respirator superior; primește
tratament cu cefalosporine și fluconazol. La 13 zile de la internare, starea generală se
alterează: pacientul prezintă febră (38,5°C), o secreție otică în cantitate redusă și redoare de
ceafă. Se schimbă tratamentul inițial și se recoltează un bilanț bacteriologic: LCR, exsudat

www.obbcssr.ro
26
Revista Română de Laborator Medical

faringian și secreție otică. Examenul bacteriologic al LCR infirmă diagnosticul de meningită


de etiologie bacteriană sau fungică. Cultura din secreție otică a condus, după 4 zile, la izolarea
de fungi filamentoși, ulterior izolați și din exsudatul faringian. Caracterele de cultură și frotiul
„banda adezivă” efectuat din cultura de fungi au permis identificarea genului Fusarium.
Schimbarea antifungicului V-fend cu amfotericina B, în baza examenului micologic a permis
îmbunătățirea condiției clinice și evoluția favorabilă a otitei pentru acest pacient
imunodeprimat, precum și negativarea culturilor din exsudatele faringiene și nazale, secreția
otică fiind absentă.

UN CAZ DE PANSINUZITĂ PRODUS DE FUNGI FILAMENTOSI DIN


GENUL RHIZOPUS

Elvira Borcan, Camelia Mihaela Ghita, Georgeta Voicu


Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti, Laborator Bacteriologie

Prezentare de caz.
Pacienta M.E. în vârstă de 17 ani, cu malignitate severă de 2 luni (leucemie acută
mieloblastica) se internează pentru cura de citostatice, conform protocolului, și ajunge în
Terapie Intensivă, unde starea clinică se agravează. Examenul radiologic evidențiază o
pansinuzită. Se investighează sindromul infecțios prin recoltarea de probe bacteriologice (din
cavitatea nazală, orofaringe și secreții oculare). Examenul microscopic al secreției oculare
după colorația Gram evidențiază prezența unor hife neseptate și a unor rizoizi, ceea ce
orientează diagnosticul spre fungi filamentoși din genul Rhizopus. Se ia decizia schimbării
terapiei antifungice inițiale cu amfotericina B. Cultura pe mediu Sabouraud, pozitivă la 24 de
ore, evidențiază prezența unor fungi filamentoși. Caracterele de cultură și ulterior frotiul
„banda adezivă” efectuat au confirmat diagnosticul de infecție oculară cu fungi filamentoși
din genul Rhizopus. Examinarea microscopică și identificarea la nivel de gen au orientat rapid
diagnosticul și au permis instituirea unei terapii antifungice țintite, ceea ce a condus la o
evoluție favorabilă a pansinuzitei.
Cazul prezentat subliniază rolul decisiv în diagnosticul de laborator al examenului
microscopic, în orientarea diagnosticului și tratamentului rapid și specific, cu rezultate
eficiente.

27
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

STUDIU CAZ

Nicoleta Stan

Studiile s-au desfășurat în Centrul medical Nicomed pe o perioada de de 2 ani (2015-


2017) pe un eșantion de 200 de persoane dintre care 78 bărbați cu vârsta cuprinsă între 40-70
ani, 57 femei cu aceeași vârstă și 65 copii cu vârste între 3-15 ani Dintre care bărbați au fost
diagnosticati cu: 18 LLC,1 haircellleukemia, 29 insuficiență cardiacă acută, 10 TBC, 10
intoxicații cu plumb. În cazul femeilor 7LLC și 1LLA2 restul limfocitoze de etiologii virale
La copii din 65, 15 cu LLA, 30 cu reacții leucemoide, 5 tuse convulsivă, 1 parotidită
epidemică (oreion), 14 infecții cu adenovirus.

Hemoleucogramele au fost executate pe analizor de hematologie cu 5 diff, iar frotiurile


sanguine executate manual și colorate clasic cu metoda Mau-Grunwald Giemsa și examinate
la microscop cu camera la magnificația 100X

Leucemia acută este rezultatul acumulării a unor precusori limfoizi în măduvă, sânge sau alte
țesuturi și se presupune că apar dintr-o mutație somatică a unei singure cellule într-o populație
minoră de celule stem sau celule progenitoare din măduvă sau timus. Leucemiile acute pot
apărea de novo sau cau eveniment terminal al unor afecțiuni hematologice ca de ex:
policitemia vera, LGC, sau SMD. Aceste afecțiuni sunt divizate în două subgrupe principale
LAM și LLA și grupate în subdivizi pe criterii morfologice; în prezentarea de față s-au
urmărit două subdiviziuni LLA și LLC

În LLA limfadenopatia este cea mai comună. În varianta T-LLA este adesea o mărire a
mediastinului superior determinat de masa timică care răspunde rapid la tratament. De
asemenea meningele este frecvent implicat la subiecții tineri și copii cu LLA dar pot apărea la
toate vârstele prezentând greață, vărsături, dureri de cap, probleme de vedere și fotofobie,
dureri osoase.

Limfoblaștii au mici diferențieri morfologice. Cazuri cu celulă mică predominant și


citoplasmă puțină se regăsesc în LLA1, blaști diferiți ca mărime cu nucleoli proeminenți și
citoplasmă abundentă se încadrează în LLA2. Foarte rar această subdiviziune prezintă
granulații sau eozinofilie reactive.

Varianta LLA3 prezintă multiple vacuole într-o citoplasmă intens bazofilă și adesea suprapuse
peste nucleu. Acestea corespund celulelor B sau limfomului Burkitt.

Frotiul medular în toate variantele este hipercelular cu blaști, aproximativ 80% . Blaștii pot fi
observați și în LCR.

LLC poate fi clasificat în LLC – b și LLC-T. Este o boală predominant a adultului și se


caracterizează printr-un mare număr de limfocite care se acumulează în sânge, splină, ficat și
gangloini limfatici. În majoritatea cazurilor celulele sunt o populație monoclonală de celule B
imature cu o densitate scăzută a imunoglobulinelor pe suprafata membranei.

Cei mai mulți pacienți sunt asimptomatici și diagnosticul se pune întâmplător când aceștia se
prezintă pentru teste de rutină.

www.obbcssr.ro
28
Revista Română de Laborator Medical

Numărătoarea de celule în LLC arată o limfocitoză absolută și frotiul de sânge periferic are o
caracteristică limfoidă. În stadii avansate se observă o anemie normocromă și
trombocitopenie. Un număr scăzut de pacienți dezvoltă o anemie hemolitică autoimună și
foarte puțini trombocitopenie autoimună.

Concluzii:

Descrierea tipului morfologic al celulelor în stabilirea subtipului de leucemie este definitoriu


în punerea diagnosticului, evaluarea riscului și stadializarea bolii. Un studiu făcut de Pierre și
Novis au raportat că echipamentele automate de hematologie au o acuratețe mai mare în
detectarea probelor cu anormalități de distribuție și morfologice decât metodele manual. De
exemplu val de Hb, indici eritrocitari, trombocite și leucocite, statistic arată o diferență
semnificativă pe metodele automate, dar se corelează pozitiv pentru ținta și valorile S.E.

Prin urmare examinarea microscopică ar trebui folosită pentru validarea metodelor automate
Procedurile de laborator (Lantis et al) ar trebui optimizate folosind standarde manual de
examinare microscopică în special pentru diferențierea liniilor celulare atât ca numărătoare cât
ți morfologie.

EXPLORAREA ȘI EVALUAREA FUNCȚIEI PLACHETARE PRIN


AGREGOMETRIE

Valeriu Găman

Studiul funcției plachetare se dovedește a fi cel mai important element de diagnostic în


evaluarea unei sângerări (fig. 1). Aici intervin metode de investigare moderne care au ca scop
atât evaluarea riscului de sângerare cât și evaluarea riscului de tromboză. Diagnosticul
afecțiunilor trombocitului datorate unor anomalii genetice precum Trombastenia Glanzmann
sau Boala von Willebrand (vWD) are la bază teste precum agregometria, teste de adezivitate
(PFA – platelet function analyser) sau citometria de flux.

Trombopatii ereditare
A. Distrofia trombocitară hemoragică (Sindromul Bernard-Soulier)
B. Boala von Willebrand
C. Pseudoboala von Willebrand
D. Trombastenia Glanzmann
E. Deficitul ereditar al reacției de eliberare:
1. cu granulații absente (Sindromul plăcuțelor cenușii);
2. cu granulații prezente și anomalii ale activării.

29
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Sâ ngerare

Anamneza/Evaluare clinică

Teste initiale
Nr. t rombocite/Morfologie, TS, Screening de coagulare, PFA -100, Teste de agregare,
vWF:Ag

DACA
DACĂ

Nr. t rombocite normal Trombocitopenie

Teste anormale Frotiu sanguin

Mai multe teste de agregare Normale Mici Mari


Citometrie de flux
Biologie moleculară
Teste de adezivitate Teste de agregare
Teste de agregare Citometrie de flux
Citometrie de flux Microscopie electronică

Biologie moleculară

Fig. 1 Elemente de diagnostic în evaluarea unei sângerări

Agregarea plachetară este una din primele etape în coagularea sanguină și constă în
aglomerarea şi unirea trombocitelor – plachete sanguine – atunci când este lezat un vas de
sânge. Altfel spus este fenomenul de asociere intertrombocitară sub acţiunea unor factori
proagreganţi expulzaţi (ADP, PG, Tx).
Agregarea plachetară are un mecanism care se desfașoară în două etape:
a) activarea trombocitelor  expunerea GP care funcţionează ca receptori pentru
proteine de adeziune (ex. Fbg., vWF)  aderarea plachetelor activate.

b) de plachetele aderate inițial se fixează noi straturi de plachete  agregat trombocitar.

Anomaliile funcției plachetare conduc la semne și simptome caracteristice defectelor


hemostazei primare: sângerări în membranele mucoase, epistax, menoragii și echimoze
cutanate. Pacientul poate suferi, de asemenea, sângerări preoperatorii sau postoperatorii
anormale și care apar de la tăieturi sau răni mici. Dacă procedurile de screening sau istoricul
clinic sugerează o tulburare a hemostazei primare iar funcția factorului von Willebrand este
normală, ar trebui organizate teste suplimentare. Medicamentele și anumite alimente pot
afecta testele funcției trombocitelor, iar pacientului trebuie să i se ceară să se abțină de la a lua
astfel de substanțe timp de cel puțin 7-10 zile înainte de test. Testele funcției trombocite pot fi
împărțite în șase grupuri principale: teste de aderență, teste de agregare, evaluarea
conținutului granular, evaluarea reacției de eliberare, investigarea căilor de prostaglandină și
testele activității coagulantelor plachetare (nu se mai practică acum).
Exprimarea glicoproteinelor plachetare poate fi evaluată prin citometrie în flux, deși acest
lucru nu se corelează neapărat cu activitatea funcțională.

www.obbcssr.ro
30
Revista Română de Laborator Medical

Ca valoare diagnostică agregometria este screening pentru boala von Willebrand, pentru
diagnosticul trombopatiilor congenitale și dobândite bine-caracterizate precum și pentru
monitorizarea terapiei antiagregante.

Rolul agoniștilor trombocitari


➢ ADP → induce agregare trombocitară independent de secreție.

➢ EPINEFRINA (vasopresina) → explorează GPIIb/IIIa.

➢ COLAGENUL → explorează integritatea fosfolipidelor și a receptorilor de


membrană, dar și metabolismul acidului arahidonic.

➢ RISTOCETINA → atașarea factorului von Willebrand pe receptorul trombocitar.

➢ ACIDUL ARAHIDONIC → explorează metabolismul TXa.

➢ TROMBINA → induce agregare și secreție trombocitară independent de ADP /


prostaglandine.

Cei șase agenți de agregare enumerați ae trebui să fie suficienți pentru diagnosticarea celor
mai multe tulburări funcționale. Această combinație are o specificitate ridicată, dar
sensibilitate relativ scăzută motiv pentru care este cuplată în mod frecvent cu teste
suplimentare. Dacă se observă un model anormal de agregare, se recomandă verificarea
evaluării cel puțin incă odată.

Tab. 1 Diagnosticul diferențial al tulburărilor funcției plachetare


AFECȚIUNEA NR./FORMĂ RĂSPUNS LA TESTE
TROMBOCITE AGONIȘTI SUPLIMENTARE
ADP Col AA
Risto
Trombastenia Normal/Normală 0 0 0 V Expresia GPIIb/IIIa
Glanzmann prin Citometrie de
flux
Sindromul Bernard- Scăzut/Mare N N N 0 Expresia GPIb prin
Soulier Citometrie de flux

Boala von Normal/Normală N N N 0/R vWF:Ag/vWF:Rco


Willebrand Teste de adezivitate
Boala rezervorului Normal/Normală R R N R Studiu ATP/ADP
de stocare

Aspirin “like” Normal/Normală R R R/0 N Repetare fără


aspirină/AINS

Legendă: N=normal, 0=absent, R=redus/lipsă al doilea val de agregare AA=acid arahidonic,


Col=colagen, Risto=ristocetină (*Bolton-Maggs et al., Br. J. Haematol. 2006)

31
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Agregarea plachetară prezintă un pattern bifazic la stimularea cu ADP și epinefrină (fig.


2). Creșterea inițială se datorează agregării primare ca răspuns la activarea GPIIb/IIIa, în timp
ce al doilea val de agregare este rezultatul degranulării plachetare. Acidul arahidonic,
colagenul, agoniștii receptorului de trombină prezintă un singur val de agregare. Ristocetina
facilitează legarea vWF de complexul GP Ib/IX/V astfel incât curba prezintă, de asemenea,
două faze de agregare.

➢ Faza de “lag” → modificări de formă a trombocitelor odată cu activarea lor.

➢ Primul val de agregare (agregare primară) → răspunsul direct al trombocitelor la


acțiunea agregantă a agonistului.

➢ Al doilea val de agregare (agregare secundară) → secreția trombocitară.

➢ Amplitudinea normală a curbei de agregare > 60% agregabilitate.

www.obbcssr.ro
32
Revista Română de Laborator Medical

33
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Bibliografie selectivă:

1. Awidi A, Maqablah A, Dweik M, Bsoul N, Abu-Khader A. Comparison of platelet


aggregation usin light transmission and multiple electrode aggregometry in
Glanzmann thrombasthenia. Platelets 2009, 20(5)
2. Cattaneo M. Resistance to antiplatelet drugs: molecular mechanisms and laboratory
detection. J Thromb Haemost 2007; Suppl 1
3. Clinical and Laboratory Standard Institute (CLSI) document H58-A. Platelet Function
Testing by Aggregometry. Approved Guideline 2008.
4. Gachet C. ADP receptors of platelets and their inhibition. J Thromb Haemost 2001, 86
5. Mirkhel A, Peyster E, Sundeen J, et al. Frequency of aspirin resistance in a comunity
hospital. Am J Cardiol 2006, 98
6. Valarche et al. Multiplate whole blood impedance aggregometry: a new tool for von
Willebrand disease. J Throm Haemost 2011, 9(8)

www.obbcssr.ro
34
Revista Română de Laborator Medical

ROLUL SPECIALISTULUI DE LABORATOR MEDICAL ÎN FAZA DE


POST-EXAMINARE

Dorina Popa

Background: Erorile apărute în faza post-examinare asociate în principal cu validarea și


transmiterea rezultatelor pot genera erori de diagnostic cu posibil impact negativ asupra
deciziilor clinice, punând în pericol siguranța pacienților. Consorțiul Internațional pentru
Armonizarea rezultatelor din laboratoarele clinice (ICHCLR) are ca scop realizarea
armonizării rezultatelor obtinute pentru un analit prin diferite proceduri de măsurare.

Metode: Prezenta lucrare urmărește influența unor factori care trebuie analizați pentru
validarea rezultatelor testării în faza post-examinare și pentru elaborarea comentariilor la
nivel de responsabil de analiză și finale, precum și rolul comunicării cu clinicianul în faza
post-post-examinare.
Rezultate: Am selectat cazuri pentru care validarea rezultatelor testării în diverse
compartimente din laboratorul de analize medicale a necesitat coroborarea datelor privind
variabilitatea biologica și statusul biolgic al pacientului. (2) S-a confirmat utilitatea în
asigurarea calității rezultatelor a unor indicatori de calitate specifici fazei de post-examinare
(ex.erori de transcripție/ preluare a datelor, rapoarte eronate și / sau întârziate).

Concluzii: Experiența specialistului de laborator este esențială pentru siguranța pacienților în


comunicarea cu clinicianul din faza post-post-examinare deoarece asigură stabilirea la timp a
unui diagnostic corect și facilitează adoptarea deciziilor terapeutice adecvate.

Cuvinte – cheie: proces total de testare (TTP), faza de post-examinare, siguranța pacientului,
variabilitatea biologică, rezultatul testării responsabil de analiză, utilitate clinică

Abrevieri: TTP (Total Testing Process), ICHCLR (The International Consortium for
Harmonization of Clinical Laboratory Results)

RAPORT PRIVIND GMR IN URMA IMPLEMENTARII PROGRAMULUI NATIONAL


1.5, AL M.S. IN CADRUL SJU SLATINA, IMPLICATIILE CLINICE SI ECONOMICE

Bg.med.pr. Cătălin ȘERBAN

Prezenta lucrare are ca scop screening-ul pacienților intrați și la 7 zile de la intrare


în sectia ATI, Compartimentele TI-Cardio, TI-Neuro, în care se urmărește identificarea
germenilor multireziztenți: MRSA (Stafilococul aureu – meticilino-rezistent), VRE
(Enterococcus faecalis – reziztent la Vancomicina) și Enterobacteriile producătoare de
carbapenemaze (Escherichia coli, Klebsiella pneumonia, Pseudomonas aeruginosa).

35
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

CINE ESTE MAI IMPORTANT PENTRU PACIENT – ECHIPAMENTUL


SAU SPECIALISTUL?

Georgeta SORESCU1, Constanța POPA1 Roxana VRÎNCEANU2

1. CALILAB, București, 2. OBBCSSR

Introducere

Conform literaturii de specialitate perioada cuprinsă între anii 1831 – 1832 și până în
anul 1938 este considerată ca fiind perioada în care sistemul de sănătate din România s-a
format și s-a dezvoltat.
Specialiștii - chimiști și medici au fost menționați de legislația sanitară din România
încă din anul 1930 ca personal din cadrul laboratorului de analize medicale, personal care era
obligat să se specializeze pentru a putea lucra în laboratoarele de analize medicale [Legea
Sanitară și de Ocrotire - promulgată prin Decret Regal, Cartea Specialiștii din Laboratoarele
de Analize Medicale-2015].
Printre activitățile realizate de către specialiștii-chimiști din laboratoarele de analize
medicale prezentăm următoarele: pregătirea soluțiilor utilizate în analiză, pregătirea în
laborator a etaloanelor utilizate pentru curbele de etalonare iar pe baza valorilor obţinute la
măsurarea extincţiilor spectrofometrice corespunzătoare diferitelor concentraţii ale etalonului
se realizează pe hârtie milimetrică curba de calibrare – etalonare cu ajutorul căreia
transformau valorile obţinute la măsurarea probelor pacienţilor în valori cantitative ale
concentraţiei fiecărui analit măsurat; scrierea manuală pe buletinul de analiză a rezultatului
obținut.
În anul 1973 în Decretul nr. 296 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru
unitățile sanitare - este prevăzut Nomenclatorul funcțiilor pentru activitatea de ocrotire a
sănătății în care alături de funcția de chimist apar și funcțiile de biolog și biochimist ca funcții
care își desfășoară activitatea în laboratorul de analize medicale.
Odată cu introducerea pe scară largă a echipamentelor de măsurare semiautomate și
automate în laboratorul de analize medicale (anii 2000 – 2004) specialiștii – biologi, chimiști
și biochimiști nu mai realizează activitățile mai sus menționate cu atâta manualitate,
analizoarele au preluat din munca manuală efectuată de către noi. În laboratorul de analize
medicale s-au îmbunătățit procesele/activitățile, diminuându-se posibilele surse de eroare care
ar fi putut apărea, fapt pentru care SPECIALISTUL în această etapă are un rol important în a
utiliza, întreține și monitoriza buna funcționare a echipamentelor.
Laboratorul de analize medicale a cunoscut o dezvoltare a tehnologiei, astfel după anii
2010-2012 au apărut alături de echipamentele automate cu sisteme bidirecționale de
comunicare cu sistemul informatic al laboratorului și echipamente cu sisteme integrate a
etapelor de pre-examinare și post-examinare alături de etapa de EXAMINARE, dar și a unor
domenii ale laboratorului de analize medicale, cum ar fi biochimia cu imunologia.
Scopul acestei lucrări îl reprezintă evidențierea importanței pentru pacient a specialistului din
laboratorul de analize medicale care realizează act medical și contribuie la stabilirea
diagnosticului corect versus echipamentul utilizat tot de către specialist în vederea furnizării
rezultatelor corecte a analizelor medicale.

Concluzii
Tehnologia s-a dezvoltat mult în ultimii ani și în domeniul sănătate; astfel, în laboratoarele de
analize medicale au apărut echipamente modulare cu sisteme integrate - domenii ale

www.obbcssr.ro
36
Revista Română de Laborator Medical

laboratorului medical integrate, de exemplu – biochimie cu imunologie dar și


etapele/procesele de pre-examinare și post-examinare integrate într-un singur echipament-
alături de procesul de EXAMINARE. În această perioadă automatizarea este evidentă, însă
SPECIALISTUL are un rol deosebit în furnizarea rezultatelor analizelor medicale corecte care
să contribuie în mod real la stabilirea unui diagnostic corect, scopul esențial pentru care
pacientul se adresează laboratorului medical.
Cuvinte cheie: pacient, specialist, echipament, laborator de analize medicale.

CONTROLUL EXTERN AL CALITĂȚII A ÎMBUNĂTĂȚIT CALITATEA


REZULTATELOR ANALIZELOR MEDICALE

Georgeta SORESCU1, Constanța POPA1

1. CALILAB, București

Introducere
Evaluarea calității-controlul extern al calității în laboratorul medical reprezintă conform
Organizației Mondiale a Sănătății un instrument important utilizat de laboratoarele medicale
în îmbunătățirea proceselor. Analiza obiectivă a rezultatelor obținute la evaluarea
performanței de către specialiștii din laborator medici, biologi, chimiști și biochimiști oferă
laboratoarelor de analize medicale oportunități de îmbunătățire (OFIs).

Scopul acestei lucrări este de a prezenta importanța serviciului de control extern al calității
oferit laboratoarelor de analize medicale în îmbunătățirea calității rezultatelor analizelor
medicale prin analiza rezultatelor obținute de către laboratoarele participante la controlul
extern al calității organizat de CALILAB în perioada 2008 – 2018.

Materiale și metode: Am analizat rezultatele obținute de aproximativ 340 de laboratoare de


analize medicale, numărul acestora fiind variabil în funcție de domeniul și schema de
încercări de competență solicitată, care au participat la control extern al calității în perioada
analizată.

Rezultate
Rezultatele au evidențiat faptul că serviciul de control extern al calității prezintă o importanță
deosebită pentru îmbunătățirea calității activității laboratoarelor de analize medicale
participante la schemele de încercări de competență organizate de CALILAB în perioada
37
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

2008 – 2018 prin, fără a ne limita la: identificarea erorilor apărute în diferite faze ale
proceselor de examinare și post-examinare, evaluarea competenței profesionale a
specialiștilor și monitorizarea performanței metodelor de examinare.
Concluzii

Serviciul de control extern al calității oferit de CALILAB, însemnând participarea


laboratoarelor la schemele de încercări de competență, evaluarea performanței participanților
și consilierea științifică post-participare - a îmbunătățit calitatea rezultatelor analizelor
medicale.

Cuvinte cheie: calitate, laborator de analize medicale, control extern al calității.

GLANDA TIROIDĂ

Dan Enășescu

Rezumat

Glandele endocrine reglează împreună cu sistemul nervos activitatea întregului


organism.
Mesagerii informației sistemului endocrin sunt hormonii.Controlul endocrin
reprezintă una din modalitățile de permanentă ajustare a organismului la variațiile mediului
intern și condițiile ambientale [Zbranca, 2008].
Glanda tiroidă este unica glandă endocrină care își autoreglează secreția
[Marinescu, 2014].
Rolurile glandei tiroide sunt legate de secreția hormonilor tiroidieni T3 (tri-
iodotironina) și T4 (tetraiodotironina/tiroxina).
Hormonii tiroidieni sunt necesari creșterii și dezvoltării și ulterior, prin influențele pe
care le au asupra proceselor oxidative celulare și asupra metabolismelor glucidic, lipidic și
protidic, contribuie, împreună cu ceilalți hormoni, la menținerea unui nivel metabolic optim
pentru desfășurarea normală a funcțiilor.
Glanda tiroidă secretă hormonii tiroidieni care sunt eliberați în sânge și apoi
transportați în toate țesuturile corpului. Ca să funcționeze normal, glanda tiroidă are nevoie
de iod, ea fiind singura structură din organism capabilă să acumuleze iod.
Reglarea glandei tiroide este asigurată de TRH (thyrotropin releasing hormone), TSH
(thyroid stimulating hormone), precum și prin feedback (FT3, FT4), iod. TRH stimulează
secreția TSH hipofizar, care la rândul său stimulează tiroida să producă T3 și T4 și să se
dezvolte.La rândul ei hipofiza este dirijată de hipotalamus.
Tulburările funcționării glandei tiroide, respectiv modificările capacității ei secretorii
includ hipertiroidismul (activitate crescută anormal), hipotiroidismul (activitate scăzută
anormal), tiroidita (inflamația glandei tiroide), nodulii tiroidieni, neoplasmul tiroidian
(tumori), cancerul tiroidian, disfuncții ale glandei hipofize.
Foarte important este diagnosticarea cât mai precoce a bolilor tiroidiene. Astfel se
permite instituirea unei terapii adecvate și restabilirea funcției normale a glandei tiroide cu
influență asupra sănătății întregului organism.

www.obbcssr.ro
38
Revista Română de Laborator Medical

Scopul lucrării a constat în realizarea unei documentații teoretice privind structura și


rolul esențial al tiroidei în reglarea anumitor funcții ale organismului și în realizarea unui
studiu retrospectiv al rezultatelor testelor imunologice de dozare a hormonilor tiroidieni
după standardele actuale de calitate, în vederea evaluării corecte a funcției glandei tiroide.

ARTICOLE ȘTIINȚIFICE

DIAGNOSTICUL ANATOMOPATOLOGIC SI ROLUL MARKERILOR TUMORALI

Anca Alamoreanu
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. „Carol Davila”

Rezumat
Analizarea macroscopică și microscopică a piesei de biopsie din tumoră va duce la
punerea diagnosticului anatomopatologic de certitudine în cancer și se va stabili natura
clară a tumorii, care poate fi benignă sau malignă.
Scopurile unei analize anatomopatologice sunt determinarea naturii și tipului de neoplasm,
a gradului de diferențiere celulară și a stadializării precum și efectuarea unor teste
moleculare cu evidențierea de biomarkeri specifici pentru anumite tumori.

Cuvinte cheie: biopsie,analiză anatomopatologică,markeri tumorali

Introducere

Principalele puncte atinse într-un raport anatomopatologic sunt:


• localizarea tumorii: determinarea organului și țesutului la nivelul căruia s-a efectuat
biopsia și s-a dezvoltat leziunea.
• scopul pentru care s-a făcut biopsia: suspiciune de cancer, determinarea naturii
masei tumorale.
• evidențierea caracteristicilor morfologice, a imunofenotipului (markeri
imunologici), biomarkerilor și modificărilor moleculare,în cazul în care acestea există.
• punerea diagnosticului de cancer cu evidențierea tipului de cancer, gradul de
diferențiere și stadializarea anatomopatologică. [1], [2]

Reguli de prelevare a biopsiei:


Biopsia este o mostră de țesut prelevată de la nivelul unui organ în vederea
examinăriimicroscopice. Se efectuează biopsii în foarte multe afecțiuni, nu numai în cancer,
însă în cazul cancerului, biopsia se va efectua prin prelevarea unei porțiuni de țesut de la

39
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

nivelul tumorii. În alte patologii în care apar modificări anormale sau creșteri de mase
tumorale se efectuează biopsie tot la nivelul zonei modificate.

Cazul în care este înlăturat țesutul suspect în întregime, este o biopsie excizională sau poate
fi înlăturată doar o parte din materialul tumoral, caz în care este vorba despre biopsie
incizională.
Toate tipurile de biopsie, cu excepția celei intraoperatorii se efectuează sub anestezie locală,
după dezinfectarea riguroasă a tegumentului la nivelul căruia se pătrunde.

Biopsiile invazive, incizionale (excizia unei părți mai mari din tumoră) și excizionale
(excizia întregii tumori) sunt efectuate de către chirurgi, iar biopsiile cu tehnică mai simplă,
mai puțin invazive și care presupun excizia unei porțiuni foarte mici de țesut tumoral precum
biopsia aspirativă cu ac subțire și biopsiile endoscopice pot fi efectuate de către oncolog,
anatomopatolog, gastroenterolog, radiolog, chirurg sau medici de alte specialități.

Diagnosticul anatomopatologic
După biopsie, mostra de țesut este trimisă către laboratorul de anatomopatologie în vederea
examinării microscopice a acesteia.

Imediat după recoltare, țesutul este introdus într-un container ce conține lichid, pentru a
facilita prezervarea mai îndelungată a acestuia.

Un anatomopatolog va efectua întâi analiza macroscopică a acestei mostre de țesut, adică va


raporta ceea ce se observă macroscopic și anume caracteristicile vizuale ale mostrei,
dimensiunile, culoarea, aspectul general, omogenitatea etc.

Apoi, va tăia țesutul în secțiuni subțiri și le va studia histologic, la microscop.

Anatomopatologul poate efectua diverse tipuri de analiză microscopică precum analiza la


parafină sau secțiunea la gheață pentru a evalua diferitele modificări ale țesutului.

Raportul anatomopatologic conține informații specifice despre tipul de țesut tumoral excizat
din corp, informații care ajută medicul curant să emită un plan de tratament potrivit pentru
pacient.

Imunohistochimia este procedura prin care se analizează markerii tumorali.

Markerii tumorali sunt molecule ale căror nivele sunt considerate ca reprezentative pentru
celulele tumorale. Acești markeri cresc în neoplazii. Cel mai frecvent, markerii tumorali sunt
reprezentați de proteine și de anumite tipuri de expresie genetică și modificări ADN. În
practica clinică au intrat până la momentul actual mai mult de 20 de markeri tumorali.
Acești markeri pot fi enzime, oncogene, antigene specifice tumorale, gene supresoare
tumorale și markeri de proliferare tumorală. Prin punerea în evidență a acestor markeri,
medicii pot caracteriza procesul de oncogeneză (dezvoltare a a cancerului) și diagnostica o
tumoră malignă, precum și determina stadiul și gradul de diferențiere al tumorii.

Markerii tumorali cel mai frecvent analizați în practica actuală sunt:


• Rearanjamentele genelor ALK se găsesc în cancerul pulmonar cu celule mari și în
limfomul anaplazic cu celule mari. Se pun în evidență prin analiza directă a țesutului tumoral.
Se utilizează pentru a ajuta oncologul să realizeze planul de tratament și prognosticul.

www.obbcssr.ro
40
Revista Română de Laborator Medical

• Alfa-feto-proteina este un marker tumoral folosit pentru detectarea cancerului hepatic


și a cancerelor cu celule germinale. Nu se analizează de la nivelul țesutului tumoral ci se pune
în evidență în sângele recoltat de la pacient. Ajută la diagnosticul cancerului de ficat și la
urmărirea răspunsului la tratament. Se folosește și pentru evidențierea stadiului,
prognosticului și răspunsului la tratament în tumorile cu celule germinale.
• Beta-2-microglobulina este un marker care se găsește în sânge, urină și lichidul
cefalo-rahidian. Se folosește în determinarea prognosticului și urmărirea răspunsului la
tratament în mielom multiplu, leucemie cronică limfocitară și unele limfoame.
• Gonadotropina corionică umană Beta (Beta-hCG) se găsește în sânge și urină și se
folosește pentru evidențierea stadiului, al prognosticului și al răspunsului la tratament în
coriocarcinom și în cancerul testicular.
• Gena de fuziune BCR-ABL este un marker tumoral care se găsește în sânge și în
măduva osoasă. Se folosește pentru a confirma diagnosticul și a monitoriza evoluția bolii în
leucemie cronică limfocitară.
• Mutația V600E a genei BRAF este pusă în evidență direct la nivelul celulelor din
țesutul tumoral și ajută la predicția răspunsului la terapiile țintă în melanomul cutanat și
cancerul colorectal.
• CA15-3/CA27. 29 este un marker tumoral specific cancerului de sân, marker care se
găsește în sânge și este utilizat pentru urmărirea răspunsului la tratament.
• CA-125 este un marker pentru cancerul ovarian și se analizează din sânge. Ajută în
diagnostic, urmărirea răspunsului la tratament și evaluarea recidivelor post-tratament.
• Calcitonina este un marker al carcinomului medular de tiroidă. Se găsește în sânge și
ajută la diagnostic, stabilirea eficacității tratamentului și punerea în evidență a recidivelor.
• Antigenul carcinoembrionar este utilizat în general în diagnosticul cancerului
colorectal și al cancerului de sân și se analizează din sânge. Folosit pentru determinarea
recidivelor în cancerul de sîn și analiza răspunsului la tratament.
• CD20 este un marker limfocitar al limfomului non-Hodgkin. Se găsește în sânge și se
folosește pentru determinarea răspunsului pacientului la terapia țintă.
• Cromogranina A (CgA) este un marker pentru tumorile neuro-endocrine și se găsește
în sânge. Ajută la diagnostic, stabilirea răspunsului la tratament și evaluarea recidivelor.
• Cromozomii 3, 7, 17 și 9p21 se găsesc în urină și se folosesc pentru monitorizarea
recidivelor tumorale în cancerul de vezică urinară.
• Fragmentele 21-1 de citokeratină se găsesc în sânge și se folosesc în monitorizarea
recidivelor cancerului pulmonar.
• Analiza mutației EGFR se face în cancerul pulmonar cu celule mari. Este un marker
ce se găsește în tumoră și ajută la stabilirea planului de tratament și la determinarea
prognosticului.
• PR, ER sau analiza receptorilor tumorali pentru estrogeni se face în cazul
cancerului de sân direct din tumoră. Este folosit pentru a determina dacă terapia hormonală
(tamoxifen) poate avea efect sau nu.
• Fibrina/fibrinogenul se utilizează în cancerul de vezică urinară fiind analizați din
urină pentru a monitoriza progresia tumorii și răspunsul la tratament.
• HE4 este un marker în cancerul ovarian, analizat din sânge și care ajută la stabilirea
progresiei bolii și la monitorizarea recurențelor tumorale.
• HER2/neu este un marker în cancerul gastric, cancerul de sân și cancerul esofagian.
Este analizat direct din tumoră și este folosit pentru a determina dacă tratamentul va fi

41
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

eficient.
• Imunoglobulinele sunt markeri folosiți în mielomul multiplu și macroglobulinemia
Waldenstrom, două tipuri de cancer ce afectează măduva osoasă. Se analizează din sânge și
urină și ajută la diagnosticul bolii, stabilirea răspunsului la tratament și diagnosticul
recidivelor.
• KIT este un marker al tumorilor stromale gastrointestinale și al melanomului
mucoaselor. Se analizează direct din tumoră și ajută la diagnostic și la determinarea
tratamentului.
• Analiza mutației KRAS este un marker în cancerele colorectale și cancerele
pulmonare cu celule mari. Se analizează din tumoră și este folosit pentru a determina dacă
terapia țintă va avea un răspuns favorabil sau nu.
• Lactat-dehidrogenaza (LDH) este un marker folosit pentru orientarea răspunsului la
tratament, a stadiului și a prognosticului în cancerele cu celule germinale și este analizat din
sânge.
• Proteina 22 din matricea nucleară este un marker al cancerului de vezică urinară și se
găsește în urină. Este folosit pentru monitorizarea răspunsului la tratament.
• Antigenul specific prostatic (PSA) este un marker tumoral ce se găsește în sânge și
este folosit pentru a ajuta diagnosticul, a stabili răspunsul la tratament și a diagnostica
recidivele în cancerul de prostată.
• Tiroglobulina este un marker folosit în cancerul tiroidian și se găsește în tumoră.
Evaluează răspunsul la tratament și ajută în diagnosticul recidivelor tumorale
• Inhibitorul activării plasminogenului (PAI-1) și activatorul plasmatic al
urokinazei (uPA) sunt doi markeri folosiți în cancerul de sân pentru a determina agresivitatea
cancerului și a stabili planul terapeutic. Se găsesc în tumoră.
• Proteina Ova1 este un marker în cancerul ovarian, găsit în sânge și utilizat în analiza
preoperatorie a maselor tumorale pelvine când se suspectează un cancer ovarian.
• Oncotipul DX este un marker găsit în tumoră și este specific cancerului de sân. Ajută
la stabilirea riscului de recurență.
• Mammaprint este un alt marker al cancerului de sân, găsit tot la nivel tumoral și care
evaluează riscul de recidivă al neoplasmului după tratament.
• Gena p53 este un marker tumoral nespecific fiind o oncogenă care se găsește în mod
normal în organism însă a cărei activitate crește foarte mult în cancere. Se găsește în aproape
toate cancerele iar punerea mutației genei p53 în evidență nu ajută mult nici la diagnostic nici
la stabilirea prognosticului. Un alt marker nespecific, care se găsește în majoritatea cancerelor
este antigenul Ki-67 care este un marker al proliferării celulare.
• Actina este un marker care arată capacitatea de invazie și metastazare a celulelor
tumorale însă, ca și mutația genei p53 este tot nespecific și nu este utilizat în practica curentă.
[5], [6]
• CA 19-9 este un marker tumoral utilizat în urmărirea răspunsului la tratament în
cancerul de pancreas. Acesta este dozat din sânge.

Concluzii

Este foarte important de reținut că nu markerii tumorali sunt cei care pun diagnosticul de
certitudine în cancer, ci caracteristicile anatomopatologice microscopice ale tumorii.
Markerii tumorali sunt un instrument adjuvant de diagnostic și ajută foarte mult la stabilirea
evoluției, prognosticului și răspunsului la tratament precum și la diagnosticul recidivelor. Cei

www.obbcssr.ro
42
Revista Română de Laborator Medical

mai specifici sunt markerii tumorali găsiți direct în tumoră, cei din sânge fiind mult mai
nespecifici.
Prezența unui LDH crescut de exemplu, poate duce medicul cu gândul la multe alte patologii,
cancerul fiind doar una dintre ele.

De aceea, analiza markerilor tumorali trebuie utilizată în procesul complex de diagnostic


obligatoriu alături de analiza amănunțită anatomopatologică (histologică și citologică) precum
și alături de testele imagistice și examenul clinic.

Markerii tumorali se folosesc și pentru screening-ul în anumite cancere, cum este Antigenul
specific prostatic (PSA) . Valori crescute ale acestuia pot sugera un cancer prostatic însă
aceasta rămâne doar o suspiciune, deoarece și în hipertrofia benignă de prostată PSA crește.
De aceea o analiză histologică și citologică complexă este foarte utilă, aceasta punând
diagnosticul de certitudine în cancer.

Markerii tumorali sunt cel mai frecvent utilizați în urmărirea răspunsului la tratament (CA 125,
alfa fetoproteina, PSA etc.).
Se ia ca nivel de referință valoarea inițială de dinaintea începerii tratamentului și se urmăresc
valorile ulterioare începerii tratamentului.

Un răspuns bun este evidențiat prin scăderea valorilor markerilor tumorali. O recidivă
tumorală poate fi sugerată de o creștere a valorilor markerilor tumorali după o perioadă în care
valorile acestora au fost normale sau aproape de normal. [6]
După ce a fost diagnosticat cu cancer, un pacient va fi tratat de către o echipă de medici
formată în principal din chirurg, oncolog, oncolog-radioterapeut la care se adaugă medici
specialiști.
Markerii tumorali sunt folosiți și pentru urmărirea răspunsului la tratament, stabilirea
prognosticului și ca adjuvant în diagnosticul recidivelor. [4], [5], [6]

Bibliografie:

1. Biopsia-Cancer.net, Link: http://www.cancer.net/navigating-cancer-care/diagnosing-


cancer/tests-and-procedures/biopsy
2. Diagnosticul anatomopatologic-Cancer.net, Link: http://www.cancer.net/navigating-cancer-
care/diagnosing-cancer/reports-and-results/after-biopsy-making-diagnosis
http://www.cancer.gov/cancertopics/factsheet/detection/pathology-reports
3. Teste anatomopatologice-Cancer-connect, Link: http://news.cancerconnect.com/testing-
center/pathology-tests/
4. Citologie- Merck manuals,
Link:http://www.merckmanuals.com/vet/clinical_pathology_and_procedures/diagnostic_proc
edures_for_the_private_practice_laboratory/cytology.html
5. Imunohistochimie si markeri tumorali- imunohistochemistry.Us, Link:
http://www.immunohistochemistry.us/what-is-immunohistochemistry/IHC-
application/immunohistochemistry-cancer.html
6. Markeri tumorali- cancer.net, Link: http://www.cancer.net/navigating-cancer-
care/diagnosing-cancer/tests-and-procedures/tumor-marker-tests

43
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

UTILIZAREA SPECTROSCOPIEI FTIR-ATR ÎN ANALIZA MATERIALELOR


BIOLOGICE
Carmen Mihaela Topală* și Olimpia Popescu**
*Universitatea din Pitești, Departamentul de Științe ale naturii
** Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni
Rezumat.
Spectroscopia cu infraroșu cu transformare Fourier (FTIR) este o metodă rapidă și
analitică nedistructivă. Fiecare probă are o amprentă spectrală unică, din spectrul FTIR al
unui amestec se pot cuantifica constituenții, iar numărul imens de teste clinice a dovedit
fezabilă acestă metodă de analiză pentru probele biologice. În această mini-recenzie sunt
prezentate câteva aplicații importante ale spectroscopiei FTIR în investigațiile biomedicale:
analiza componentelor principale ale fluidelor biologice, diferențierea între celulele normale
și maligne.
Cuvinte cheie: spectroscopie ATR, FTIR, numere de undă, absorbanță, PCA
Introducere
Spectroscopia vibrațională oferă un caracter unic, acela de a investiga compoziția unor
substanțe necunoscute la nivel molecular. Spectrul în infraroşu al unei substanţe este o
caracteristică a moleculelor ce intră în componenţa ei, care nu se repetă la o altă substanţă,
oricât de mult ar semăna structurile lor, dar care este identică pentru substanţele cu structuri
identice.
Spectrometria de absorbție se referă la metodele de analiză optică prin care o radiație
electromagnetică trecută printr-o soluție își modifică intensitatea ca urmare a absorbției de
către substanță a unei cantități din energia radiantă, la o anumită lungime de undă. Astfel,
spectrele de absorbție reprezintă înregistrarea grafică a fenomenului de absorbție funcție de
lungimea de undă sau frecvența domeniului spectral respectiv.
După forma spectrelor de absorbție (intensitatea peack-urilor, forma benzilor,
lungimea de undă) se obțin informații asupra identității compusului, a structurii moleculare.
Spectrele au forma unor curbe cu maxime și minime, alcătuite din benzi sau linii, fiind
caracteristice fiecărei substanțe. Orice absorbție este înregistrată în spectru printr-un maxim
caracterizat prin poziția (lungimea de undă corespunzătoare absorbției maxime), forma (baza
curbei) și intensitatea peak-ului.
Spectroscopia IR a luat o amploare deosebită în ultimii ani, ca metodă de investigare
clinică întrucât prezintă marele avantaj că nu necesită reactivi chimici, care de cele mai multe
ori sunt foarte costisitori, analizele repetitive sunt necostisitoare, metoda spectroscopică de
analiză durează un timp foarte mic, iar de cele mai multe ori nu necesită o pregătire
suplimentară a probei de analizat. Toate aceste aspecte au stimulat dezvoltarea unor noi
generații de spectrometre FTIR, care combină viteza mare de achiziție a datelor cu o foarte
mare sensibilitate spectrală. Algoritmii chemometrici și pachetele software au îmbunătățit
continuu prelucrarea și interpretarea rezultatelor spectrale în infraroșu. Astfel, un mare număr
de teste analitice clinice se pot realiza prin spectroscopie FTIR, inclusiv fluide mai puțin
frecvent analizate: saliva și lichidul amniotic.
Principalul inconvenient în aplicarea spectroscopiei IR la investigarea structurii
sistemelor biologice este prezenţa apei. Astfel, frecvenţele de vibraţie corespunzătoare

www.obbcssr.ro
44
Revista Română de Laborator Medical

grupărilor de interes C = N, C = O, N – H sau O –H sunt adesea mascate de benzi largi ale


moleculei de apă, centrate pe frecvenţele de la 1600 sau 3400 cm-1. O soluţie salvatoare,
studiată intens în ultimii ani, este renunţarea la modul de lucru prin transmisie şi trecerea la
operarea prin reflexie. Aceasta a fost posibilă prin dezvoltarea dispozitivelor ATR (Atenuated
Total Reflection), care a redus simţitor drumul optic al radiaţiei IR prin probă. Acest tip de
accesoriu poate fi folosit atât la analiza probelor solide cât şi a celor lichide.
Datele spectrale și imaginile microspectroscopice FTIR (InfraRoșu cu Transformată Fourier)
ale materialelor biologice (secțiuni de țesut) conțin informații detaliate despre compoziția lor
chimică. Analizele spectroscopice ATR-FTIR cuplate cu tehnicile de analiză multivariată,
care minimizează variabilele (ex. numerele de undă) sunt ideale în identificarea modificărilor
în compoziția chimică, atribuirea acestor modificări diferitelor condiții (patologic, anatomic,
factori de mediu sau genetici). Datele spectrale preprocesate sunt exportate în anumite
formate, prelucrate cu diferite softuri (Unscrambler X, OPUS, PyChem, Cytospec etc.), apoi
analizate și interpretate.
Majoritatea țesuturilor și organismelor prezintă peak-uri comune datorită unei compoziții
comune în constituenți biochimici fundamentali. Figura 1 prezintă spectrele FTIR ale
constituenților fundamentali (ex. glucide, lipide, proteine) pe o gamă largă de probe.
Absorbanța glucidelor are loc în regiunea 1200-1000 cm-1, cu intensități și lărgimi diferite ale
benzilor între eșantioane, oferind o informație preliminară despre originea lor diferită.

Figura 1. Benzile de absorbție FTIR ale constituenților fundamentali pe diferite componente:


bacteria Streptococcus pneumoniae- a, epiteliul cervical -b, secțiune transversală colon -c [1]

Regiunea “bio-amprentelor digitale” 1800-900 cm-1 conține modurile fundamentale de


vibrație pentru legăturile chimice de interes, studierea lor ducând la înțelegerea mecanismelor
intracelulare.
Abordarea devine mai complexă atunci când sepctroscopia este aplicată țesuturilor. În
cazul unui țesut realativ omogen, cum apare la ficat, spectrele pot fi obținute din orice regiune
a biopsiei, în timp ce țesuturile cervicale prezintă zone diferențiate clar, ceea ce necesită
măsurători din locuri precise [2]. Aceste probe necesită o evaluare microscopică în prealabil.
Deși este esențial ca fiecare eșantion să necesite o abordare diferită înainte de a fi supus
analizei, cerința comună este îndepărtarea apei (care de cele mai multe ori interferează cu
spectrele) prin liofilizare sau chiar încălzirea probelor termo-stabile într-un cuptor.
Spectrele brute sunt preprocesate prin normalizare, corecție a liniei de bază, eliminare de
zgomot, corecție ATR, decuparea regiunii de interes, operații care se fac prin softul
spectrometrului utilizat.
45
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Analiza FTIR a fluidelor biologice


Analizele serului joacă un rol critic în diagnosticarea și monitorizarea unei game largi
de tulburări. Miile de analize realizate prin mijloacele clasice numai într-o lună în cadrul unui
laborator clinic și comparate cu rezultatele rapide în infraroșu fac ca noua tehnică FTIR să
devină un mijloc facil, modern de investigație.
Determinarea concentraţiilor constituenţilor din ser, este frecvent utilizată în diagnosticarea
unor boli. Deşi majoritatea testelor clinice vizează compuşii organici existenţi în ser, pentru
şase dintre aceştia spectrele lor IR sunt distincte, iar concentraţiile lor sunt suficient de mari
pentru a putea fi detectaţi prin metode spectroscopice. Aceşti compuşi sunt proteinele totale,
albumina, ureea, glucoza, colesterolul şi trigliceridele. Analiza MIR din ser a proteinelor,
albuminelor, ureei, trigliceridelor după principalele benzi din IR si metodelor chemometrice
de analiză sunt prezentate în tabelul 1, prin analiza PLS (Partial Least Squares) [3]. Tehnica
ATR este aplicată serului nativ, în timp ce filmul în infraroșu mediu “Film MIR” utilizează un
film uscat de ser.

Tabelul 1. Analiza serului utilizând spectroscopia FTIR


Analit Metoda Regiunea spectrală analizată, cm-1 în PLS
Glucoză ATR 950-1200
Film MIR 925-1250
Trigliceride ATR 1100-1500; 1700-1800
Film MIR 900-1500; 1700-1800; 2800-3000
Proteine totale ATR 1350-1700
Film MIR 900-1800
Albumine Film MIR 1100-1800
Colesterol ATR 2800-3000
Film MIR 1100-1300; 1700-1800; 2800-3000
Ureea ATR 1130-1800
Film MIR 1400-1800

Analiza FTIR a țesuturilor


Anumite intensități la numere de undă selectate vor fi utilizate pentru a delimita
rapoarte sau biomarkeri ce pot defini criteriul căutat pentru diagnostic. Astfel, măsurarea
intensității benzilor de vibrație CH2 și CH3 între 2800-3200 cm-1 poate furniza informații
despre starea țesutului [4]. Raportul amidă I/ amidă II utilizând metoda integrată (1750-1590
cm-1, 1590-1480 cm-1) a fost unul dintre primii parametrii adecvați, găsiți pentru diagnoză [5].
Cuantificarea metabolitului fosfat calculat prin măsurarea ariei integrate a benzilor fosfat
simetrice (990-1145 cm-1) și antisimetrice (1190-1275 cm-1) este utilizată pentru a înțelege
etapele celulei [6]. Absorbanța fosfat utilizată în multe sudii este data de raportul AND/ARN
dependent de absorbția fosfatului care rezultă din vibrațiile simetrice ale ADN și ARN și
anume la 1020 și respectiv 1121 cm-1. În tabelul 2 sunt prezentate câteva intensități, utilizate
individual sau în combinație pentru evaluarea celulelor, țesuturilor, biopsiilor. Banda la 1045
cm-1 este atribuită frecvenței de vibrație pentru grupele -CH2OH și frecvențelor de întindere a
CO cuplate cu frecvențele de deformație a CO din grupele C-OH ale carbohidraților
(incluzând glucoza, glicogenul etc.) precum și carbohidrații capsulari dați de bacterii.
Figura 2 prezintă spectrele ATR-FTIR ale celulelor tumorale cerebrale, celulelor stem
neurale, celulelor retinei și ale unui țesut cerebral normal [7]. Semnalul apei este intens în
spectrul neprocesat, datorită vibrațiilor moleculei de apă în intervalul 3313-1640 cm-1.

www.obbcssr.ro
46
Revista Română de Laborator Medical

Tabelul 2. Malignitatea la diferite tipuri de țesut studiat prin spectroscopie FTIR


Țesut/Organ Analiză Regiune/Număr de undă, cm-1
Fibrosarcom Intensitate 1085 [6]
Cancer gastric Analiza discriminantă 925-1660 [8]
Țesut ovarian Analiza cluster 1540-60 și 1720-1780 [9]
Plămâni Raport 900-1800 [10]
Țesut bucal Intensitate 1745 [11]
Melanom Analiza de cluster [12]
Limfom Raport 1020, 1121 [13]

Întrucât există un număr mare de variabile (numere de undă) caracteristice compușilor


individuali, metodele matematice și computaționale s-au dezvoltat într-un ritm alert, oferind
utilizatorilor posibilitatea de a obține date în forme utilizabile și interpretabile.

Figura 2. Spectrul ATR-FTIR ale celulelor și țesutului cerebral. (A)-spectrul FTIR neprocesat;
(B)-regiune de amprentă spectrală relevantă; (C)- Hematoxilina și eosina țesutului caracterizat
spectral (imagine histologică de referință). Fotografia este reprodusă cu permisiunea autorului
Allison L. Stelling [7].
Managementul chirurgical al tumorilor depinde în mare măsură de diagnosticul lor
histo patologic. In prezent, screening-ul pentru boli maligne cu markeri tumorali, împreună cu
investigațiile radiologice prezintă o specificitate scazută pentru discriminarea tumorilor
benigne de cele maligne. De asemenea, biopsia pre-operatorie crește riscul de diseminare
intraperitoneală a tumorilor maligne. Analizele clasice pe probele de țesut congelate, desi sunt
suficient de precise în diferențierea tumorilor în funcție de tipul lor histologic, necesită un
timp destul de mare și uneori prețios pentru pacient., ducând la creșterea riscurilor legate de o
nouă intervenție chirurgicală pentru acesta. Studiile au arătat că tehnica ATR-FTIR,
combinată cu analiza chemometrică poate fi aplicată cu succes pentru o discriminare între
tumorile normale, de graniță (borderline) și maligne, o clasificare pe subtipuri în conformitate
cu semnalele spectrale unice ale acestora.
Metoda de analiză a componentelor principale (Principal Component Analisys),
cunoscută şi sub acronimul PCA, este o procedură matematică care transformă un număr de
variabile (posibil) corelate într-un număr (mai mic) de variabile necorelate, numite
componente principale.
Modelarea Partial Least-Squares (PLS) este un instrument puternic de statistică
multivariată, aplicat cu succes în analize cantitative ale datelor în IR, ce folosește simultan
47
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

mai multe variabile (de exemplu, conţinut, concentraţie). PLS este o metodă de construire a
modelelor de predicţie, atunci când există mai mulţi factori.
O bună separare în cazul unor linii celulare de prostată utilizând analizele chemometrice PCA,
PCA-LDA este prezentată în figura 3.

Figura 3. Separarea și gruparea celulelor de prostată utilizând analiza discriminantă PCA


(stânga), PCA-LDA (dreapta) [14].

In timpul operației chirurgicale, decizia neurochirurgului ar putea fi ghidată de


rezultatele imediate ale metodelor spectroscopice. Astfel, un număr mare de cercetători în
spectroscopie încearca să avanseze metode care să facă acest lucru atât posibil, cât și practic.
Allison Stelling și col. au studiat utilizarea spectroscopiei în infraroșu (IR) pentru diagnosticul
intraoperator în timpul operației pe creier [7]. Scopul final este de a putea detecta granițele
tumorale greu de văzut în timpul operațiilor, întrucât îndepărtarea incompletă este legată de
recurența în multe tumori cerebrale.

Concluzii
Potențialul spectroscopiei FTIR servește nu numai pentru aplicații de rutină, dar și ca
instrument de diagnosticare, în care alte metode optice sunt dificil de aplicat. În ultimul
deceniu, spectroscopia FTIR în diagnoză a cunoscut o mare expansiune. Fiind o tehnică foarte
rapidă, spectroscopia FTIR are aplicații în diagnosticarea și monitorizarea cancerului,
identificarea microbiană, evaluarea eficacității medicamentelor, în cercetarea biomedicală.
Compușii chimici produși de tumori, detectați prin IR servesc drept biomarkeri. În
spectrele ATR-FTIR ale țesuturilor tumorale se observă schimbări destul de mari în frecvență
și absorbție. În timp ce interpretarea chimică completă este anevoioasă, necesitând studii de
purificare, separare, caracterizare structurală, spectroscopia ATR-FTIR este o tehnică rapidă,
oferă o analiză precisă, putând diferenția țesuturile de control de cele tumorale.

Bibliografie
1. Sahu R. K. and Mordechai S., Chemometrics of Cells and Tissues Using IR
Spectroscopy –Relevance in Biomedical Research, Infrared Spectroscopy - Life and
Biomedical Sciences, InTech, 2012, 289-313
http://www.intechopen.com/books/infrared-spectroscopy-lifeand-biomedical-sciences

www.obbcssr.ro
48
Revista Română de Laborator Medical

2. Chiriboga L., Xie P., Yee H., Vigorita V., Zarou D., Zakim D. and Diem, M., Infrared
spectroscopy of human tissue. I. Differentiation and maturation of epithelial cells in
the human cervix, Biospectroscopy, 1998, 4(1), 47-53.
3. Shaw A.R., and Mantsch H.H., Infrared Spectroscopy in Clinical and Diagnostic
Analysis, Biomedical Spectroscopy, Encyclopedia of Analytical Chemistry, John
Wiley & Sons Ltd, Chichester, DOI: 10.1002/9780470027318
4. Sahu R. K., Mordechai S. and Manor E., Nucleic acids absorbance in Mid IR and its
effect on diagnostic variates during cell division: a case study with lymphoblastic
cells. Biopolymers, 2008, 89(11), 993-1001
5. Benedetti E., Bramanti E., Papineschi F., Rossi I. and Benedetti E., Determination of
the relative amount of nucleic acids and proteins in leukemic and normal lymphocytes
by means of fourier transform infrared microspectroscopy. Appl. Spectrosc. 1997, 51
(6), 792–797.
6. Yang D., Castro D.J., el-Sayed I.H.;,el-Sayed M.A., Saxton R.E and Zhang N.Y., A
Fourier-transform infrared spectroscopic comparison of cultured human fibroblast and
fibrosarcoma cells: a new method for detection of malignancies. J Clin Laser Med
Surg. 1995, 13(2),55
7. Stelling A. L., Toher D., Uckermann O., Tavkin J., Leipnitz E., Schweizer J., Cramm
H., Steiner G., Geiger K. D., Kirsch M., Infrared Spectroscopic Studies of Cells and
Tissues: Triple Helix Proteins as a Potential Biomarker for Tumors, Plos One, 2013,
8(3), e58332, doi.org/10.1371/journal.pone.0058332
8. Fujioka N., Morimoto Y., Arai T., and Kikuchi M., Discrimination between normal
and malignant human gastric tissues by Fourier transform infrared spectroscopy,
Cancer Detect Prev., 2004, 28(1), 32-36
9. Krishna C.M., Sockalingum G.D., Bha, R.A., Venteo L., Kushtagi P., Pluot M. și
Manfait, M., FTIR and Raman microspectroscopy of normal, benign, and malignant
formalin-fixed ovarian tissues, Anal Bioanal Chem, 2007, 387(5), 1649-56
10. Argov S., Sahu R.K., Bernshtain E., Salman A., Shohat G., Zelig U., and Mordechai S.
Inflammatory bowel diseases as an intermediate stage between normal and cancer: a
FTIR-microspectroscopy approac, Biopolymers, 2004, 5, 75(5), 384-92
11. Wu J.G., Xu Y.Z., Sun C.W., Soloway R.D., Xu D.F., Wu Q.G., Sun K.H., Weng S.F.,
și Xu G.X., Distinguishing malignant from normal oral tissues using FTIR fiber-optic
techniques, Biopolymers, 2001, 62(4), 185-92
12. Lasch P. și Naumann D., FT-IR microspectroscopic imaging of human carcinoma thin
sections based on pattern recognition techniques, Cell Mol Biol, 1998, 44(1), 189-202
13. Andrus P.G.L. și Strickland R.D., Cancer grading by Fourier transform infrared
spectroscopy, Biospectroscopy, 1998, DOI: 10.1002/(SICI)1520-6343(1998)
14. Siqueira L., Multivariate Classification and Fourier-Transform Mid-Infrared
Spectroscopy (FT-MIR) in Cancer Prostate Tissue, DOI:
10.13140/RG.2.2.21352.67848

49
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

DEFICITUL VITAMINEI B12 ȘI IMPLICAȚIA LUI ÎN CĂDEREA PĂRULUI

VITAMIN B12 DEFICIENCY AND ITS PART IN HAIR LOSS

Student anul III

Denisa Jurje

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș”, Arad, Facultatea de Medicină, Medicină


Generală.

Rezumat

Vitamina antipernicioasă sau vitamina B12 este cunoscută pentru rolurile sale în
funcționare optimă a sistemului nervos și creierului, în producția de hemoglobină și
transportul de oxigen în sânge, dar și în prevenirea anemiei pernicioase. Recent, unele studii
au arătat legătura dintre carența vitaminei B12 și căderea firelor de păr într-un număr mai
mare decât cel obisnuit.

Abstract

The antipernicious vitamin or vitamin B12 is known for its properties as optimal
functioning of the nervous system and brain, in the production of hemoglobin and oxygen
transport in blood, but also in the prevention of pernicious anemia. Recently, some studies
have shown the connection between vitamin B12 deficiency and hair loss in a larger number
than usual.

Cuvinte cheie: vitamina B12, deficit

Key words: vitamin B12, deficiency

Introducere

Vitamina B12 sau ciancobalamina face parte din familia vitaminelor B hidrosolubile.
Denumirea de ciancobalamina provine de la compoziția chimică ce conține central un atom
de cobalt și o grupare cian. Dacă gruparea cian este înlocuită se obțin vitamerele vitaminei
B12. Astfel dacă în locul grupării cian se va adăuga un radical metil va apărea
metilcobalamina sau alte grupări precum nitro, hidroxil sau un rest de deoxiadenozină se vor
obține nitrocobalamina, hidroxicobalamina și deoxiadenozilcobalamina. În organismul uman
sunt active metilcobalamina și adenozilcobalamina.

Ca și surse alimentare bogate în vitamina B12 sunt moluște, ficat, carne de vită, pui,
lapte, produse lactate, ouă, fructe de mare, somon, ton, cereale și drojdia de bere. Aportul
zilnic de vitamina B12 pentru adult este de 2,4g/zi. Cobalamina din alimente este eliberată în
timpul digestiei gastrice de către acțiunea pepsinei și a ph-ului acid din stomac. Se leagă de
trasncobalamina I salivară, iar complexul cobalamina-transcobalamina I ajunge la duoden,
unde sub acțiunea proteazelor pancreatice, se desface iar cobalamina se leagă apoi de factorul
intrinsec (FI) produs de celulele parietale gastrice. Complexul cobalamina-FI, rezistent la

www.obbcssr.ro
50
Revista Română de Laborator Medical

enzimele digestive, este endocitat la nivelul celulelor ileale distale, unde factorul intrinsec este
distrus iar cobalamina este transferată pe o altă proteină transportoare, trascobalamina II.
Acest complex, părăsește celulele ileale și ajunge în circulație unde este distribuită rapid, în
special ficatului și măduvei osoase. Complexul cobalamină-transcobalamină II este preluat în
citosolul celulelor, eliberând cobalamina, care se transformă în hidroxicobalamină, apoi în
metilcobalamină, care se transformă în adenozilcobalamină la nivel mitocondrial.

Formele active ale vitaminei B12, metilcobalamina și deoxicobalamina sunt coenzime


pentru unele reacții de transmetilare și izomerizare. În cazul metilcobalaminei, aceasta devine
acceptor temporar de grupare de metil al N5-metiltetrahidrofolatului și-l donează
homocisteinei, formându-se astfel metionina. Prin această reacție, metionina se formeaza
prompt iar tetrahidrofolatul va fii supus sintezei de purine, pirimidine și acizi nucleici.
Deoxicobalamina ajută la izomerizarea L-metilmalonilCoA în succinilCoA. Această reacție
permite utilizarea acidului propionic și este importantă pentru sinteza acizilor grași,
indispensabili pentru structura normală a membranelor neuronale și a tecilor de mielină din
sistemul nervos central.(md)

Rolul vitaminei B12

Metabolismul fiecărei celule din corpul uman depinde de vitamina B12, prin rolul
acesteia în sinteza acizilor grași și producerea energiei. Vitamina B12 permite eliberarea
energiei prin ajutarea celulelor să absoarbă acidul folic.

Unul din cel mai cunoscut rol al vitaminei B12 este acela de a ajuta în funcționarea optimă a
sistemului nervos prin formarea tecilor de mielină, cruciale în transmiterea impulsului nervos.

Vitamina B12 ajută la sinteza hemoglobinei prin activarea succinilCoA. SuccinilCoA


reprezintă unul din precursorii hemului și trece prin numeroase modificări chimice pentru a
forma proteina finală, hemoglobina, respectiv pentru a produce suficiente eritrocite sănătoase.

Deficitul vitaminei B12

Printre cauzele deficitului de vitamină B12 se numără absența secreției factorului


intrinsec de către mucoasa gastrică, anemia pernicioasă, pacienți ce au suferit intervenții
chirurgicale precum gastrectomia, malabsorbție, aport alimentar insuficient.

Ca și simptome ale deficitului de B12 sunt prezente oboseala, slăbiciunea, lipsa apetitului,
constipație, pierderea în greutate, anemie megaloblastică, afecțiuni ale tractului
gastrointestinal și leziuni neurologice. Manifestările neurologice încep prin demielinizare,
degenerarea axonală și într-un final cu moartea neuronului. Dacă nu se iau măsuri potrivite,
acest deficit poate ajunge până la demență severă sau psihoză. Diagnosticul deficitului de
cobalamină se poate face prin dozarea acesteia în ser. Valori sub 170-250 pg/mL pentru un
adult indică un deficit al vitaminei B12, dar și niveluri crescute al homocisteinei în ser pot de
asemenea reprezenta un deficit, deoarece aceasta nu a fost metilată în lipsa coenzimei
metilcobalamina.

51
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Implicația în căderea părului

Părul este supus unor agresiuni de la îndreptat până la ondulare la temperaturi ridicate,
uneori la tratarea cu chimicale și vopsele. Starea noastră de sănătate se reflectă și în aspectul
podoabei noastre capilare. O dietă săracă în proteine va influența ciclul de regenerare al firului
de păr și va încetini procesul de creștere. Stresul emoțional, dezechilibrele hormonale,
hipotiroidismul, moștenirea genetică, curele de slăbit drastice, deficitul de fier și folați se
adaugă și ele pe lista cauzelor căderii părului. Numărul obișnuit de fire de păr ce pică în
fiecare zi este cuprins între 50 și 100, dar poate crește până la 250 în timpul spălării. Dacă
numărul crește considerabil în fiecare zi, trebuie consultat un medic dermatolog, nici de gând
punerea unui diagnostic și tratament din proprie inițiativă.

În urma unor studii, s-a demonstrat legătura directă dintre vitamina B12 și efectele sale
asupra celulelor foliculiilor piloși. Vitamina B12 are un rol important în sinteza ADN-ului și
replicarea celulară. Dacă am avea un deficit de vitamină B12, procesul de replicare celulară ar
încetini considerabil, iar în foliculul pilos acest lucru s-ar observa prin îngreunarea procesului
de creștere al firului de păr.

Un alt argument ce vine în sprijinul ipotezei legăturii deficitului de vitamină B12 și


pierderea părului, e cel al anemiei pernicioase. Dacă eritrocitele nu s-au dezvoltat suficient
încât să transporte oxigen, o cantitate redusă de oxigen va fii distribuită scalpului, deoarece
acesta nu reprezintă un țesut prioritar. Dacă scalpul nu este oxigenat suficient, foliculii piloși
vor deveni din ce în ce mai slabi, iar într-un final vor muri, ceea ce va duce la căderea firului
de păr.

Cercetătorii vin însă cu soluții care să stopeze procesul de cădere și degradare a firului
de păr. Tratamentele locale cu serumuri și șampoanele care stimulează creșterea părului sunt
cele mai populare alegeri în rândul populației, dar uneori acestea dau efecte pozitive doar
pentru o anumită perioadă de timp. Suplimentele alimentare, precum vitaminele din clasa B-
urilor împreună cu suplimente cu fier, administrate pe o perioadă propusă de medicul
specialist, par să ofere rezultate mai convingătoare. De asemenea, o dietă bogată în minerale
și în vitaminele B, în special B12 și acid folic, e alternativa celor ce doresc să urmeze un
tratament naturist, fără implicație chimică farmaceutică.

Concluzii

Căderea firelor de păr într-un număr cât mai ridicat a devenit o problemă în rândul
femeilor, dar și a bărbaților, fiind zilnic supuși spoturilor publicitare ce promovează produse
ce par a fii soluția mult dorită, în loc să-și facă programarea la un medic specialist. Există
seturi de analize ce pot indica sursa problemei și astfel tratamentul este țintit, așa și în cazul
deficitului vitaminei B12. Căderea părului poate fii un semn al deficitului, dar de asemenea
poate reflecta și starea organismului. Un organism sănătos este echivalentul unui echilibru, iar
un organism obosit, slăbit reprezintă primul semn al unui deficit.

www.obbcssr.ro
52
Revista Română de Laborator Medical

Bibliografie:

1. https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminB12-HealthProfessional/
2. https://www.philipkingsley.co.uk/hair-guide/healthy-hair-nutrition/vitamin-b12/
3. https://www.csid.ro/health/sanatate/vitamina-b12-surse-functii-si-efecte-4256071/
4. https://www.medicalnewstoday.com/articles/219822.php
5. https://www.hairlossrevolution.com/does-vitamin-b12-deficiency-cause-hair-loss/
6. Aurora Popescu, Veronica Dinu, Eugen Truția, Elena Popa-Cristea, Biochimie
Medicală Mic Tratat, 1998, 124-126.
7. Minodora Dobreanu, Biochimie Clinică.Implicații Practice, 2016, 77-79.
8. Paulo M.Ramos, Helio Amante Miot, Female Pattern Hair Loss: a clinical and
pathophysiological review, Anais Brasileiros De Dermatologia, 2015, 90(4), 529-543.

METODE DE ESTIMARE A SECREŢIEI DE INSULINĂ ȘI A SENSIBILITĂŢII LA


INSULINĂ - INDICELE HOMA

„review”

Ioana Nistor – biolog principal Centrul Medical Sanador


Diana Maria Ion – biochimist specialist Centrul Medical Sanador

Rezumat
Insulina este un hormon proteic sintetizat, stocat şi secretat de celulele beta localizate
în insulele Langerhans ale pancreasului. Are rolul de a regla concentraţia sanguină a
glucozei, fiind eliberată în circulaţie ca răspuns la prezenţa glucozei în sânge, de obicei după
ingestia de alimente.
Rezistenţa la insulină constă în scăderea efectului insulinei asupra țesuturilor ţintă, cu
creşterea necesarului de insulină, fiind un mecanism patogenic important în dezvoltarea
diabetului zaharat de tip 2. Rezistența la insulină este întâlnită și în cazul femeilor cu
tulburări de fertilitate, în sindromul ovarelor polichistice, fiind frecvent o cauză indirectă de
sterilitate şi tulburări menstruale la femeile tinere. Indicele HOMA („Homeostasis Model
Assesssment”) se calculează pe baza valorilor glicemiei şi insulinei (à jeun) fiind o metodă
alternativă pentru determinarea rezistenţei la insulină.

Cuvinte cheie: HOMA, rezistența la insulină, insulina, glicemie


1. Metode de estimare a secreției de insulină și a sensibilității la insulină
Numeroase studii epidemiologice au evidențiat că rezistența la insulină este depistată
de obicei înainte de a fi evidențiate modificări ale răspunsului insulinosecretor. Deoarece
rezistența la insulină poate fi identificată înainte ca toleranța la glucoză să se deterioreze,
depistarea unei stări de rezistență la insulină semnifică risc crescut pentru diabet zaharat și
complicații cardiovasculare. Aceasta ar putea constitui, prin urmare, punctul de pornire spre
intervenția profilactică.
53
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Până în prezent au fost elaborate mai multe metode de evaluare a rezistenței la insulină
și ale răspunsului insulinosecretor. Unele din acestea sunt laborioase, costisitoare, necesită
aparatură deosebită, prelevări multiple de eșantioane de sânge, durează mult și sunt accesibile
doar unor centre specializate. Din acest motiv nu pot fi utilizate pe scară largă, în studii
populaționale. Pe de altă parte aceste metode au avantajul unei cuantificări mai precise a
parametrilor măsurați. Ele sunt utilizate în cercetare sau ca etalon pentru validarea unor
metode mult mai simple și mai puțin costisitoare. Între tehnicile avansate cele care sunt mai
frecvent folosite sunt: Glucose Clamp si Minimal Model.
1.1 Metoda Glicemic clamp (GLUCOSE CLAMP)
Această metodă de investigație a fost elaborată de Andres și col. în 1976 modificată
ulterior de Sherwin și col., iar în final adusă la forma sub care se folosește în prezent de către
DeFronzo și col. Glicemic clamp este considerată metoda-etalon pentru măsurarea rezistenței
la insulină. Principiul metodei constă în menținerea unui nivel fix (din engleză, to clamp = a
fixa) al glicemiei și al insulinemiei. În funcție de nivelul glicemiei care se menține constant pe
parcursul investigației sunt cunoscute trei variante:
- Euglicemic Clamp (Euglycemic Clamp): se menține nivelul bazal normal.
- Isoglicemic Clamp (Isoglycemic Clamp): se menține nivelul bazal al subiectului respectiv.
Nivelul bazal poate fi normal sau crescut. Spre deosebire de euglicemic clamp, nivelul bazal
poate depăși nivelul normal, așa cum se întâmplă la pacienții cu diabet zaharat. Aceste metode
investighează sensibilitatea țesuturilor (hepatic și muscular) la acțiunea insulinei.
- Hiperglicemic Clamp (Hyperglycemic Clamp): glicemia este menținută în jur de 180 mg/dl.
Spre deosebire de primele două variante (euglicemic și isoglicemic), hiperglicemic clamp este
utilizată de obicei pentru măsurarea răspunsului insulinoserecretor.
1.2. Modelul minimal (FSIVGTT)
Metoda modelului minimal este bazată pe deducerea mărimii rezistenței la insulină
prin utilizarea unui program computerizat elaborat pe baza unui model matematic. Metoda,
dezvoltată de Bergman și col. în 1981 determină secreția insulinei și sensibilitatea la insulină
prin interpretarea dinamică a valorilor glicemiei și insulinemiei plasmatice în cursul testului
intravenos de toleranța la glucoză (IVGTT). Modelul minimal este bazat pe interpretarea
simplificată a efectului glucozei și al insulinei de a normaliza nivelul glicemiei sanguine dupa
injecția i.v. de glucoză.
1.3. Testul infuziei quadruple
Acest test, realizat în 1970 de Shen, Reaven și Farquhar are ca principiu măsurarea
variațiiilor interindividuale ale captării tisulare a glucozei în condițiile realizării unor niveluri
egale (sau foarte apropiate) ale insulinemiei. Inițial, după postul nocturn, se administrează i.v.
5 mg propranolol; 5 minute mai târziu se administrează infuzia quadruplă, prin intermediul
unei pompe de perfuzie automată, constând din urmatoarea mixtură: glucoză 6mg/kgcorp/min,
adrenalină 6 g/min, propranolol 80 g/min, insulină 80 mU/minut. Infuzia se administrează
continuu pe durata a 150 minute. Autorii au găsit că, după primele 90 minute ale infuziei se
ajunge la o stare de echilibru, denumită steady-state, în care nivelul glicemiei și al
insulinemiei se mențin constante (în platou). Această stare de echilibru este menținută cel
puțin timp de 60 minute.
1.4. Testul de toleranță la glucoză
Este o metodă simplă și rapidă, care-și găsește utilitatea în screening-ul unui număr
mare de subiecți adulți cu glicemii à jeun normale sau cu diabet tip 2. La pacienții cu diabet
tip 1 reproductibilitatea testului este redusă și estimarea sensibilității la insulină cu acest test
nu se corelează cu cea determinată prin EC (euglicemic clamp). Testul măsoară viteza de

www.obbcssr.ro
54
Revista Română de Laborator Medical

dispariție a glucozei din plasma după injecția i.v. de insulină. Deoarece durata testului este de
15 minute nu există inconvenientul creșterii nivelului hormonilor de contrareglare care
survine la aproximativ 30 minute după administrarea insulinei i.v. Scăderea nivelului glucozei
în plasmă se datorează captării tisulare a glucozei și inhibiției producției hepatice de glucoză.
1.5. Modelul structural
Este o metodă dezvoltată pe baza unui model matematic care permite măsurarea
indirectă a rezistenței la insulină și a funcției β-celulare. Modelul matematic se bazează pe
datele fiziologice privind răspunsul celulelor beta pancreatice la glucoză. Au fost dezvoltate
două metode care utilizează modelul matematic:
1.5.1 CIGMA (Continuous Infusion of Glucose with Model Assessment): utilizează infuzia
continuă de glucoză).
1.5.2 HOMA (Homeostatic Model Assessment): utilizează nivelele bazale ale glicemiei și
insulinemiei).
1.5.2 HOMA (Homeostatic Model Assessment)
În elaborarea acestui model s-a pornit de la premisa că nivelurile glicemiei și
insulinemiei à jeun ale unui individ anume, având sau nu o toleranță normală la glucoză, sunt
setate la un nivel caracteristic pentru acel individ.
Nivelul glicemiei bazale este rezultatul interacțiunii, reglată prin feedback, între
producția hepatică de glucoză și secreția de insulină a celulelor β pancreatice. Deoarece
rezistența la insulină ca și insuficiența răspunsului insulinosecretor au un răsunet echivalent la
nivelul producției hepatice de glucoză, se poate specula că hiperglicemia à jeun este rezultatul
unei combinații, în proporții diferite, a deficienței β-celulare și a rezistenței la insulină.
Un model matematic al interrelației glucoză-insulină, elaborat pe baza unui set de
bucle feedback (denumit Homeostasis Model Assessment, de unde acronimul HOMA) a fost
utilizat pentru a trasa un grafic al valorilor insulinemiei și glicemiei anticipate la diferite grade
de rezistență la insulină și deficiența β-celulară. Pe baza acestui grafic se poate estima atât
gradul deficienței beta celulare cât și cel al rezistenței la insulină care au determinat nivelurile
glicemiei și insulinemiei à jeun observate la subiect.
Modelul HOMA constă dintr-un numar de ecuații neliniare care prezic concentrația
glucozei și a insulinei à jeun pentru orice combinație între funcția β-celulară și rezistența la
insulină. Pe baza acestor predicții se poate estima funcția β-celulară (% β) și sensibilitatea (%
S) la insulină prin măsurarea glicemiei și insulinemiei à jeun. Estimările pot fi efectuate
utilizând o formulă matematică simplă. Rezistența la insulină (%R) este inversul sensibilității,
1/S, și se calculează dupa formula
%R=(IxG)/22.5
unde I este insulinemia bazală (μU/ml), iar G este glicemia bazală (mmol/l). În cazul în care
glicemia bazală este exprimată în mg/dl, cifra numitorului se modifică, de la 22,5 la 405.
Secreția de insulină
% β=(I x3.33)/(G-3.5),
unde I este exprimată în pmol/l și G în mmol/l
Cazurile cu niveluri ale glicemiei à jeun ≤ 3,5 mmol/l (63 mg/dl) se exclud pentru a evita
rezultatele negative. Pe masură ce glicemia crește și insulinemia scade, survin pierderi
suplimentare ale glicemiei (datorita glucozuriei) care sunt insulino-independente asfel încât,
pe măsura ce funcția β-celulară scade, la același nivel al rezistenței la insulină eroarea datorită
neliniarității simulării concentrației insulinei și glucozei crește. Aceasta face ca HOMA să
furnizeze informații corecte cât timp nivelul glicemiei este apropiat de cel normal, dar este
55
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

mai puțin eficient la subiecții cu diabet zaharat clinic manifest.


Mai recent modelul a fost îmbunătățit permițând utilizarea HOMA în stări de hiperglicemie
însoțite de glicozurie și de asemenea cu dozări atât ale insulinei specifice cât și cu dozări ale
insulinei imunoreactive. Între sensibilitatea la insulină estimată prin HOMA și cea estimată
prin euglicemic clamp a fost găsită o corelație foarte strânsă (r = -0,820) într-un studiu pe 115
subiecți europeni obezi și neobezi, diabetici și nediabetici și de asemenea într-un studiu
asupra 55 subiecți japonezi cu diabet tip 2 înainte (r = - 0,613) și după (r = - 0,734) tratament
cu dietă și exercițiu fizic.
Indicații clinice pentru determinarea HOMA: indice de masă corporală (IMC) > 28 kg/m²;
sindrom metabolic; diabet zaharat tip 2; sindromul ovarelor polichistice; tulburări menstruale;
infertilitate

Valori de referinţă HOMA


<2: normal;
>2: posibil rezistenţă la insulină;
>2.5: probabilitate crescută de rezistenţă la insulină;
>5: valoarea medie la persoane diabetice.

Bibliografie

1. Ascaso JF, Pardo S, Real JT, Lorente RI, Priego A, Carmena R. Diagnosing insulin
resistance by simple quantitative methods in subjects with normal glucose metabolism.
Diabetes Care. 2003 Dec;26(12):3320-5.
2. Ader M, Pacini G, Yang Yj, Bergman RN. Importance of glucose per se to intravenous
glucose tolerance: comparison of the minimal-model prediction with direct measurements.
Diabetes, 34: 1092-110, 1985.
3. Akinmokun A, Selby PL, Ramaiya K, Alberti KGMM. The short insulin tolerance test for
determination of insulin sensitivity: a Comparison with Euglycemic Clamp. Diabetic Med, 9:
432- 437, 1992.
4. Andres R, Swerdloff R, Pozefsky T si col. Manual feedback technique for the control of
blood glucose concentration. În Skeggs JrLT, ed. Automation în Analytical Chemistry. New
York: Mediad Inc, 486-491, 1966.
5. Belfiore F, Ianello S, Volpicelli G. Insulin sensitivity indices calculated from basal and
OGTT-induced insulin, glucose, and FFA levels. Mol Gen Metab, 63:134-141, 1998.
6. Bergman RN, Phillips LS and Cobelli C. Physiologic Evaluation of Factors Controlling
Glucose Tolerance în Man. Measurement of Insulin Sensitivity and β-cell Glucose Sensitivity
from the Response to Intravenous Glucose. J Clin Invest, 68: 1456-1467, 1981.
7. Bonora E, Moghetti P, Zancanaro C. si col.: Estimates of in vivo Insulin Action în Man:
Comparison of Insulin Tolerance Tests with Euglycemic and Hyperglycemic Glucose Clamp
Studies. J Clin Endocrinol Metab, 68: 374-378, 1989.
8. Cederholm J, Wibell L. Insulin release and peripheral sensitivity at the oral glucose
tolerance test. Diabetes Res Clin Pract, 10: 167-175, 1990.
9. Davis BM, Bernstein R, Kolterman O si col. Defect în glucose removal în nonketotic
diabetic patients with fasting hyperglycemia. Diabetes, 28: 32-41, 1979.
10. Eriksson J, Franssila-Kalunki A, Ekstrand A si col. Early metabolic defects în persons at
increased risk for non-insulin-dependent diabetes mellitus. N Engl J Med, 321: 337-343, 1989.
11. Ferrannini E: Euglycemic Clamp în EGIR: Relationship between Insulin sensitivity and
Cardiovascular disease Risk. Protocols and Case report Forms. Ianuary 2002.
12. Finegood DT, Hramiak IM, DupreJ. A modified protocol for estimation of insulin
sensitivity with the minimal model of glucose kinetics în patients with insulin-independent
diabetes. J Clin Endocrinol Metab, 70: 1539-1549, 1990.

www.obbcssr.ro
56
Revista Română de Laborator Medical

13. Gelding SV, Robinson S, Lowe S si col. Validation of the low dose short insulin tolerance
test for evaluation of insulin sensitivity. Clinical Endocrinology, 40: 611-615, 1994.
14. Ginsberg HN. Investigation of insulin sensitivity in treated subjects with ketosis-prone
diabetes mellitus. Diabetes, 26: 278-286, 1977.
15. Ginsberg HN. Investigation of insulin resistance during diabetic ketoacidosis: role of
counter-regulatory substances and effect of insulin therapy. Metabolism, 26: 1135-1141, 1977.
16. Harano Y, Ohgaku S, Hidaka H si col. Glucose Insulin and Somatostatin Infusion For the
Determination of Insulin Sensitivity. J Clin Endocrinol Metab, 45: 1124-1127, 1977.
17. Hermans MP, Levy JC, Morris RJ Turner RC. Comparison of insulin sensitivity tests
across a range of glucose tolerance from normal to diabetes. Diabetologia, 42: 678-687, 1999.
18. Hoske JP, Matthews DR, Rudenski AS si col. Continuous infusion of glucose with model
assessment: measurement of insulin resistance and β-cell function în man. Diabetologia, 28:
401-411, 1985.
19. Katsuki A, Sumido Y, Gabazza E si col. Homeostasis Model Assessment Is a Reliable
Indicator of Insulin Resistance During Follow-up of Patients With Type 2 Diabetes. Diabetes
Care, 24: 362-365, 2001.
20. Katz A, Sridhar S, Nambi S si col. Quantitative Insulin Sensitivity Check Index: A simple,
Accurate Method for Assessing Insulin Sensitivity în Humans. J Clin Endocrinol Metab, 85:
2402-2410, 2000.
21. Kosaka K, Kuzuya R, Hagura R, Yoshinaga H. Insulin response to oral glucose load is
consistently decreased în established non-insulin-dependent diabetes mellitus: the usefulness
of decreased early insulin response as a predictor of non-insulin-dependent diabetes mellitus.
Diabet Med, 13: S109-S119, 1996.
Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2014. Ref Type:
Catalog.
22. Levy JC, Matthews DR, Hermans MP. Correct Homeostasis Model Assessment (HOMA)
Evaluation Uses the Computer Program (Letter). Diabetes Care, 21: 2191-2192, 1998.
23. Lichiardopol R. Rezistenţa la insulină: un sindrom cu implicaţii multiple. British Medical
Journal, ianuarie 2003. Ref Type: Internet Communication. www.bmj.ro
24. Matthews DR, Hosker JP, Rudenski AS si col. Homeostasis model assessment: insulin
resistance and β-cell function from fasting plasma glucose and insulin concentrations în man.
Diabetologia, 28: 412-419, 1985.
25. Matsuda M, DeFronzo RA. Insulin Sensitivity Indices Obtained From Oral Glucose
Tolerance Testig. Comparison with Euglycemic Insulin Clamp. Diabetes Care, 22:1462-1470,
1999.
26. Metropolitan Life Assurance Co. Net weight standard for men and women. Stat Bull
Metrop Life Found, 40: 1-4, 1959.
27. Radziuk J, Lickely HLA. The metabolic clearance of glucose: measurement and meaning.
Diabetologia, 28: 315-322, 1995.
28. Radziuk J. Insulin Sensitivity and Its Measurement: Structural Commonalities among the
Methods. J Clin Endocrinol Metab, 85:4426-4432, 2000.
29. Reaven GM. Insulin Resistance în Noninsulin-Dependent Diabetes Mellitus. Does It Exist
and Can Be Measured? Amer J Med, 74(1A): 3-17, 1983.
30. Rizza RA, Mandarino LJ, Gerich JE. Dose-response characteristics for effects of insulin
on production and utilization of glucose în man. Am J Physiol, 240: E630-E639, 1981.
31. Rosenthal M, Haskell WL, Solomon R si col. Demonstration of a relationship between
level of physical training and insulin-stimulated glucose utilization în normal humans.
Diabetes, 32: 408-411, 1983.
32. Shen S-W, Reaven GM, Farquhar JW. Comparison of Impedance to Insulin-Mediated
Glucose Uptake în Normal Subjects with Latent Diabetes. J Clin Invest, 49: 2151-2160, 1970.
33. Stumvoll M, Mitrakou A, Pimenta W si col. Use of Oral Glucose Tolerance Test to Assess
Insulin Release and Insulin Sensitivity . Diabetes Care, 23: 295-301, 2000.
57
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

34. Saad MF, Anderson RL, Laws A si col. A comparison between the minimal model and the
glucose clamp în the assessment of insulin sensitivity across the spectrum of glucose
tolerance. Insulin Resistance Atherosclerosis study. Diabetes, 43:1114-112, 1994.
35. Sherwin RS, Kramer KJ, Tobin JD si col. A model of the kinetics of insulin în man. J Clin
Invest, 53: 1482- 1492, 1974.
36. Soonthorpun S, Setasuban W, Thamprasit A, Chayanunnukul W, Rattarasam C, Geater A:
Novel insulin sensitivity index derived from oral glucose tolerance test. J Clin Endocrinol
Metab, 88: 1019-1023, 2003.
37. Tripathy D, Wessman Y, Gullström M, Tiinamaja T, Groop L: Importance of Obaining
Independent Measures of Insulin Secretion and Insulin Sensitivity During the Same Test.
Diabetes Care, 26: 1395-1401, 2003.
38. Yang Y, Youn JH, Bergman RN. Modified protocols improve insulin sensitivity estimation
using the minimal model. Am J Physiol, 253: E595-E602, 1987.
39. Yki-Jarvinen H, Koivisto VA. Effects of body composition on insulin sensitivity. Diabetes,
32: 965-969, 1983.

IMPLICAŢII GENETICE ÎN DIABETUL ZAHARAT

Mitu Manuela, Picu Ariana, Petcu Laura, Institutul de diabet nutriţie şi boli metabolice
„Prof.N.Paulescu”.

REZUMAT

Boală cronică multifactorială cu prevalenţă crescută şi complicaţii severe, diabetul


zaharat,constituie o serioasă problemă de sănătate. În consecinţă, predicţia şi prevenirea sa
reprezintă o prioritate importantă.

Diabetul zaharat se referă la un grup heterogen de afecţiuni caracterizate prin


hiperglicemie persistentă. Exista 2 tipuri de diabet zaharat: tipul I insulinodependent și tipul
II insulinoindependent. Ambele forme sunt determinate de o combinaţie de factori genetici şi
de mediu. Există ȋnsă şi forme rare de diabet care se moştenesc direct: diabetul cu debut la
maturitate (MODY) şi diabetul datorat mutaţiilor ȋn ADN mitocondriale.

ABSTRACT

Chronic multifactorial disease with high prevalence and severe complications,


diabetes, is a serious health problem. Consequently, its prediction and prevention is an
important priority.

Diabetes mellitus refers to a heterogeneous group of conditions characterized by


persistent hyperglycemia. There are two types of diabetes: type I insulin-dependent and type
II insulin-dependent. Both forms are determined by a combination of genetic and
environmental factors. There are also rare forms of diabetes that are inherited directly:
adulthood onset diabetes (MODY) and diabetes due to mutations in mitochondrial DNA.

www.obbcssr.ro
58
Revista Română de Laborator Medical

Cuvinte cheie: sistemul HLA, gene de susceptibilitate, predicţia diabetului

Key words: HLA system, susceptibility genes, diabetes prediction

INTRODUCERE

Din punct de vedere genetic, diabetul este o boală complexă, poligenică, ȋn care
intervin mai multe gene de susceptibilitate şi unele gene protectoare, acestea
intercondiţionându-se reciproc.Cu puţine excepţii, prevalenţa diabetului nu oscilează ȋn limite
foarte mari, cel puţin ȋn Europa :5-10%. Acest lucru indică faptul că ȋn circumstanţe
ambientale similare, riscul de a dezvolta tulburarea este aproximativ egal pentru toate
comunităţile.

De asemenea ȋn alte populaţii izolate, prevalenţa diabetului atinge valori extreme de


mari. In populaţia insulei Nauru, prevalenţa este de 30% şi ajunge la peste 80% printre
persoanele care au depăşit vârsta de 60 ani. Acest lucru se datorează faptului că printre primii
ocupanţi ai insulei se găseau purtătorii mutaţiei pentru diabet. Prin căsătorii consangvine,
incidenţa mutaţiei s-a amplificat continuu. Datele confirmă că ereditatea are o participare
importantă ȋn apariţia acestei tulburări. Desigur, nu sunt excluşi factorii ambientali de mediu,
dar aceştia singuri nu pot explica. Deasemenea, schimbarea circumstanţelor ambientale
modifică frecvenţa diabetului.

Diabetul zaharat de tip 1 (DZ1) este o boală cronică, multifactorială, produsă prin
distrugerea autoimună a celulelor beta producătoare de insulină (din insulele Langerhans ale
pancreasului), care determină deficienţă de insulină şi hiperglicemie. Prevalenţa crescută a
DZ1 în întreaga lume şi complicaţiile sale pe termen lung fac din DZ1 o serioasă problemă de
sănătate publică şi o cauză majoră de dizabilitate şi de scurtare a duratei de viaţă .
Deoarece în momentul apariţiei primelor manifestări clinice, masa de celule beta a fost
aproape complet distrusă, predicţia şi prevenirea DZ1 reprezintă o prioritate importantă .
Realizarea acestui deziderat major necesită însă elucidarea cauzelor şi mecanismelor de
producere a bolii. Se ştie că autoimunitatea este mecanismul efector principal în DZ1 şi că
boala apare numai la anumite persoane, cu o susceptibilitate genetică la autoimunitate, sub
acţiunea unor factori de mediu declanşatori (cel mai frecvent enterovirusuri, în special virusul
Coxsackie B4). În aceste condiţii, identificarea genelor de susceptibilitate (de risc) şi a
acţiunii lor este baza predicţiei, iar eficienţa prevenţiei DZ1 implică detecţia markerilor
moleculari ce caracterizează primele evenimente patogenice, care au loc înainte de apariţia
simptomelor clinice.

Rudele de gradul 1 ale pacienţilor cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta
afecţiunea, decât exista riscul ȋn populaţia generală ( aproximativ 6% faţă de 1%). În prezent
se cunosc cel puţin 20 de regiuni de la nivelul genomului uman care ar putea fi implicate ȋn
susceptibilitatea genetică pentru diabetul de tip I. Cea mai cunoscută şi cea mai importantă
pare a fi regiunea genelor apartinând sistemului HLA (Human Leucocyte Antigen) din
regiunea MHC (Major Histocompatibility Complex) de pe bratul scurt al cromozomului 6 –
cu rol major in raspunsul imun al organismului.

59
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Regiunea conţine cateva sute de gene presupus a fi implicate ȋn raspunsul imun. Există o
asociere puternică cu unele alele HLA de clasa II(DR3 şi/ sau DR4, DQ) prezente la
aproximativ 95% dintre pacienţii cu diabet zaharat tip I. De asemenea, există o susceptibilitate
/ predispoziţie pentru acest tip de diabet, legată de variante ale genei pentru insulină
(localizată pe braţul scurt al cromozomului 11). Aceste variante polimorfice ale genei pentru
insulină şi efectele lor variază ȋn funcţie de grupul etnic, rasă, părând a avea o importanţă mai
mică ȋn populaţiile non caucaziene.

Diabet zaharat tip II (DZ2) este un posibil rezultat al interacţiunii unor factori
genetici și ambientali.

Familiile cu istoric de diabet de tip II reprezintă cel mai puternic factor de risc pentru
dezvoltarea bolii, dar acest lucru pare să conteze doar la persoanele cu un stil de viată
occidental. Aceste persoane consumă prea multe grăsimi și prea puţini carbohidraţi și fibre şi
fac prea puţin exercitiu fizic. În contrast, persoanele care traiesc ȋn zone ȋn care aceste
obiceiuri nu sunt prezente, nu au aceeași incidenţă a diabetului de tip II, indiferent cât de mare
este riscul genetic. Obezitatea este un factor de risc important pentru diabetul de tip II.
Obezitatea este mai riscantă pentru persoanele tinere și pentru persoanele care sunt obeze de
mult timp.

Se cunoaște deja că și diabetul zaharat este moștenit. Studiile familiale au evidenţiat că


rudele de gradul I ale unui pacient cu diabet zaharat de tip II au un risc de 3 ori mai mare de a
face aceeași boală. Sunt cunoscute aproximativ 50 de gene presupus a fi implicate ȋn
determinismul diabetului de tip II.

Diabetul cu debut la maturitate (MODY).

Reprezintă o forma rară (aproximativ 5% dintre toate formele de dz de tip II) care
debutează sub vârsta de 25 de ani. Se caracterizează printr-un debut lent, insidios, prin absenţa
obezităţii și a fenomenelor autoimune. Are transmitere autozomal dominantă astfel, o
persoană afectată are un risc de 50% de a avea copii afectaţi. Există cel puţin 6 forme de
MODY, fiecare fiind determinată de mutaţii ȋn gene diferite, dar care sunt direct implicate ȋn
funcţionarea celulelor pancreatice. Aceste gene, prin produșii lor, au rol ȋn metabolismul
glucozei, ȋn reglarea secreţiei de insulină și ȋn dezvoltarea pancreasului fetal.

Rolul factorilor genetici ȋn tratamentul și prevenirea diabetului zaharat

Nu există până ȋn prezent nici o modalitate de a preveni tipul I de diabet zaharat.


Tratamentul de substituţie cu insulină pe parcursul intregii vieţi este singura metoda
terapeutică, astfel ȋncât identificarea factorilor genetici nu are un rol important ȋn
managementul sau prevenţia acestei forme de diabet. Spre deosebire de tipul I de diabet
zaharat, tipul II poate fi prevenit prin mentinerea unei greutăţi corporale adecvate și prin
combaterea sedentarismului. Descoperirea genomului uman va duce la apariţia unor teste
genetice pentru numeroase boli comune, permiţând individului să cunoască afecţiunile pentru
care are predispoziţie astfel ȋncât să adopte un stil de viaţă care să nu favorizeze transformarea
susceptibilităţii ȋn boală. Însă, deocamdată nu este foarte clar dacă aceste teste chiar vor
contribui la prevenirea apariţiei formelor de diabet zaharat tip II sau dacă vor avea sau nu
beneficii ȋn ceea ce privește managementul afectiunii.

www.obbcssr.ro
60
Revista Română de Laborator Medical

Gena insulinei este situată pe braţul scurt al cromozomului 11 fiind compusă din
45000 perechi de baze. Regiunea codantă a preproinsulinei este constituită din 1430
nucleotide, subdivizate ȋn 3 exoni şi 2 parţi necodante (introni). Transcripţia ȋncepe la
extremitatea 5’ a genei sub acţiunea ARN polimerazei II şi permite formarea unui ARN
mesager iniţial sau transcriptul primar.Acesta suferă succesiv adăugarea unui acid guanilic
metilat la extremitatea sa 5’, o poliadenilare care ii asigură stabilitatea şi asamblarea,
permiţând excizia intronilor.

Sinteza insulinei sub forma unei preproinsuline se realizează la nivelul reticulului


endoplasmatic prin transducţia unui ARN mesager specific.

Schematic, se pot presupune două tipuri de anomalii: unele structurale care conduc la
o expresie anormală a genei şi altele rezultând din modificări ale mecanismelor de reglare.
Mutaţiile structurale sunt la originea substituţiei unui aminoacid din structura primară a
insulinei sau proinsulinei. Purtătorii acestei anomalii pot prezenta o intoleranţa la glucoză sau
un diabet, au o concentraţie crescută de insulină sau proinsulină, cu păstrarea sensibilităţii faţă
de insulina exogenă.

Anomalii care apar la nivelul reglării transcripţiei

Okamoto (1989) a efectuat un studiu ȋn care au fost puse ȋn evidenţă două proteine
care ar putea participa la reglarea genei insulinei pornind de la nivelul său experimental de
diabet tip I pe șobolan. Pentru acest cercetător,radicalii liberi creaţi de agresiuni de tip toxic
(streptozocina, aloxan), virale sau autoimune ar fi la originea distrugerii celulelor beta
pancreatice. Acești radicali liberi provoacă distrugerea molecule de ADN care activează o
enzimă de reparare (poli-adenisin difosfat-poli ADN ribozo sintetaza). Aceasta enzimă
consumă NAD ȋn detrimentul altor funcţii ducând la distrugerea celulei. Astfel e posibil să
apară o degenerescenţă tumorală (insulinomul).

Diabetul de tip I este atribuit unei anomalii imunologice, ȋn 1990 s-a descoperit gena
implicată ȋn geneza acestei forme de diabet, situată ȋn regiunea HLA. Tulburarea apare atunci
cand survin 2 substituţii.

Este important faptul că dezvoltarea diabetului presupune, ȋn unele cazuri, existenţa prealabilă
a obezităţii și că uneori o alimentaţie săracă ȋntârzie apariţia fenomenelor clinice.Substratul
molecular al diabetului e variat: hiperglicemie asociată cu reducerea numarului de receptori;
hiperglicemie cu hipoinsulinemie; hipoinsulinemie consecutivă distrugerii celulelor beta-
pancreatice.

Există indubitabil raporturi ȋntre HLA și diabetul insulino-dependent. Dintre antigenii HLA
situaţi pe braţul scurt al cromozomului 6, DR3 și DR4 se asociază frecvent cu diabetul
insulino-dependent. Cele 2 haplotipuri sunt prezente ȋn toate populaţiile, dar niciodată atât de
des ca ȋn populaţiile de copii afectaţi.Sunt posibile două explicaţii:-alelele DR3 si DR4
favorizează dezvoltarea diabetului insulino-dependent; -ȋn apropierea complexului major de
histocompatibilitate (HLA) se găsește zona diabetogenă sau una din zonele care favorizează
dezvoltarea tulburării.

61
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Dacă asocierea dintre antigenii HLA și diabetul insulino-dependent este certă, substratul
interacţiuni este totuși ipotetic. Se pare că leziunile celulare pancreatice pot fi condiţionate de
2 factori:

- anticorpi circulanţi;
- limfocite citotoxice T.

Fiecare dintre ei poate acţiona izolat sau pot acţiona impreună. Ultima presupunere pleacă de
la faptul că sistemul HLA, mai ales clasa a II-a, este implicată și-n apariţia imunităţii specifice
( boala autoimună care nu exclude și participarea unei infecţii virale). O component majora a
susceptibilităţii la diabetul insulino-dependent, se presupune a fi datorată variaţiilor genei
(genelor) situate aproape sau ȋn complexul HLA situat pe braţul scurt al cromozomului 6.

In cazurile DR3, ce par a fi ereditare, există o implicare a răspunsurilor autoimune dirijate


ȋmpotriva celulelor insulare. Cazurile DR4, nu par a fi la fel de evident asociate cu boli
autoimune ori cu anticorpi persistenţi anti-celule insulare, dar mai degraba cu creșterea
nivelului anticorpilor faţă de insulina exogenă.Ei par a avea o oarecare frecvenţă de anticorpi
antiinsulină endogena, frecvenţă care survine ȋnainte de debutul bolii. Studiile au arătat că o
varietate de anomalii imunologice cum sunt anticorpii anti-celule insulare, anticorpii anti-
insulină endogenă şi celulele T activate pot precede boala clinica cu luni, chiar ani.

Diabetul zaharat non-insulinodependent (DZ2) este un posibil rezultat al interacţiunii unor


factori genetici şi ambientali. Există ,desigur o bază ereditară puternică și problema cheie a
acestei forme de diabet este dacă majoritatea celor cu diabet de tip II au un mic defect genetic
care produce predispoziţia pentru boală și dacă acest defect afectează funcţia insulelor
Langerhans pancreatice sau insulinorezistenţa la nivelul ţesuturilor și organelor ţinta.Daca
boala este poligenică, neavând deci o genă majoră de predispoziţie, identificarea factorilor de
risc diabetic este mult mai dificilă. Viaţa sedentară și obezitatea sunt factori precipitanţi care
acţioneaza asupra sensibilităţii la insulină. Deși acești factori sunt importanţi ȋn geneza
diabetului, este probabil că ei pot conduce la apariţia bolii numai la indivizii predispuși
genetic. Factorii de mediu joacă un rol de mare importanţă ȋn declanșarea bolii: mulţi diabetici
sunt obezi. Deasemenea, odată cu scăderea ȋn greutate se pare că funcţia celulelor beta se
ameliorează. Frecvenţa bolii crește paralel cu vârsta, datorită scăderii activităţii periferice a
insulinei.

S-a constatat că pacienţii cu diabet zaharat de tip II, nu prezintă doar un deficit cantitativ al
producţiei de insulină, dar sunt lipsiţi și de secreţia ritmică regulată a insulinei bazale. Ca
urmare, neregularitatea ritmicităţii secreţiei insulinei, a fost evidenţiată la diabetici.

Este astăzi clasic admis că insulino-rezistenţa la numeroși pacienţi diabetici este cel puţin
parţial legată de obezitate.Numeroși factori ereditari și de mediu afectează actiunea insulinei
si e posibil ca acestia sa fie mai heterogenic in natura decat sa fie vorba doar de defectul
celulelor beta. Genele candidate includ mutanţi ai receptorului insulinic ori ale genei
transportatorilor glucozei. Ambele anomalii pot fi factori care să conducă la instalarea
diabetului.

www.obbcssr.ro
62
Revista Română de Laborator Medical

Diabetul gestational

Această formă de diabet se ȋntâlnește ȋn 3 cazuri:

• femei cu intoleranţă la glucoză, care ramân intolerante la glucoză și post-partum;


• femei cu intoleranţă la glucoză numai pe perioada sarcinii
• femei cu intoleranţă la glucoză ȋnainte de sarcină, dar al caror diagnostic se face in
timpul sarcinii.

Există date că HLA-DR3 și DR4 sunt crescute ȋn diabetul gestaţional comparativ cu


martorii nediabetici, iar tipurile HLA-DR a celor care devin insulino-dependente (cu un nivel
scăzut de peptid C) ȋn timpul primului an de instalare ȋn post partum, par a fi diabetic de tip I.
Frecvenţa markerului diabetogenic HLA-DQ-β pare a fi crescută ȋn diabetul gestaţional.
Aceste date sugerează că o parte dintre cazurile de diabet gestaţional au un profil genetic și
fiziologic asemanator cu diabetul de tip I.

Riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip I este condiţionat de prezenţa antigenului HLA-
DR3/ DR4 sau a ambilor antigeni. În situaţia ȋn care copilul nu este posesorul niciuneia dintre
alele, riscul este foarte mic. Dacă ȋnsă are unul din haplotipurile DR3/3 sau DR4/4, riscul
crește semnificativ ȋntre1/40 si 1/400. Dacă este heterozigot DR3/4, riscul ajunge la 3%.

Concluzii:

Orice părinte diabetic, cu diabet de tip II, are un risc variabil de a avea copii cu aceași
tulburare. Când unul dintre copii este afectat, crește riscul ca și celălalt să fie afectat. Studiile
au arătat ca 25-50% din bolnavi au o rudă apropiată afectată. În ipoteza ȋn care ambii parinţi
sunt diabetici, riscul de a avea copii diabetici se amplifică de 3 ori.

Datele nu au stabilit cu certitudine o contribuţie a genelor HLA la susceptibilitatea


genetică a diabetului zaharat de tip II. Mai degrabă genele HLA pot fi implicate ȋn cazul
subgrupului de diabet care fenotipic se poate prezenta fie ca diabet de tip I fie tip II la diferiţi
membri ai familiei.

Riscul de apariţie a diabetului de tip II ȋn populaţie creşte la 20% ȋn cazul rudelor de


gradul I ale pacienţilor cu diabet de tip II. Mai mult incidenţa diabetului de tip II la gemenii
monozigoti se apropie de 100%.

Din punct de vedere genetic, diabetul de tip II este o afecţiune complexă, poligenică,
cu multiple gene predispozante, dar şi protectoare, toate condiţionate de intervenţia factorilor
diabetogeni de mediu. Astfel, dacă ȋn lumea occidentală factorii diabetogeni de mediu sunt
destul de puternici pentru ca toţi purtătorii defectelor genetice să dezvolte boala, ȋn tarile ȋn
curs de dezvoltare, e posibil ca mulţi din purtătorii genelor de susceptibilitate să nu devină
niciodată diabetici datorită stilului de viată mai simplu (arhaic).

De asemenea, aceste rezultate reprezintă un progres important în descifrarea geneticii


DZ1; ele demonstrează că DZ1 este o boală poligenică foarte complexă, cu un locus major de
susceptibilitate în regiunea HLA şi alţi loci cu efecte mai mici, situaţi în afara HLA; ei explică
împreună 2/3 – 3/4 din riscul genetic la DZ1 .Cu certitudine, arhitectura alelică a genelor de
63
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

susceptibilitate va conduce la aplicaţii practice în predicţia bolii, prin stabilirea unor scoruri
de risc, precum şi la înţelegerea mai profundă şi mai deplină a patogeniei sale moleculare,
care va face posibilă descoperirea de noi ţinte terapeutice pentru indivizii cu risc la DZ1.

Bibliografie:

1. Baker PR, Steck AK. The past, present, and future of genetic associations in type 1
diabetes. Curr Diab Rep. 2011 Oct;11(5):445-53
2. Covic M. Genomica bolilor comune ale adultului. Viaţa medicală nr. 24, 15 iunie 2012
3. Pociot F, Akolkar B, Concannon P, Erlich HA, Julier C, Morahan G, Nierras CR, Todd
JA, Rich SS, Nerup J. Genetics of type 1 diabetes: what’s next? Diabetes. 2010
Jul;59(7):1561-71
4. Aisa, S;Katz,S.I, : The ability of cultured langerhans cells to process and present protein
antigens is MHC-dependent. J. Immunol., 145, 1991: 2479-2487.
5. Brunetti, P; Bolli, G.B.: The role of obesity in pathogenesis of non-insulin dependent
diabetes mellitus. Papalia, B.eds.,Basel Karger,1992
6. C.Ionescu Targoviste :Tratat de diabet Paulescu

PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IDIOPATICĂ

Mariana Gîrdea
Biol. Medical Pr.-C.M.MEDAS-Titan, Bucureşti- Dep. Hematologie.

Rezumat
Purpura trombocitopenică idiopatică - P.T.I. (sau purpura trombocitopenică
imunologică, boalaWerlhof), este un sindrom hemoragic, cu următoarele caracteristici:
număr scăzut de trombocite în sânge, număr crescut de megacariocite (celule medulare
granulate, precursorii megacariocitelor trombocitogene, din care provin trombocitele) în
măduva osoasă, scurtarea duratei de viaţă a trombocitelor şi patogenie imunologică.
Cuvinte cheie: trombocitopenie, sindrom hemoragic, patogenie imunologică.
Introducere
Patogenia bolii a fost elucidată în ultimii ani; s-a demonstrat că durata de viaţă a
trombocitelor este scurtată pritr-un mecanism autoimun.În plasma bolnavilor a fost pus în
evidenţă un factor anti-trombocitar- factorul P.T.I. Prezenţa acestui factor a fost intuită de mai
mult timp. A fost confirmat în urma unor experienţe in vivo:transfuzie de plasmă de la
bolnavi cu P.T.I., la bolnavi normali, produce o scădere temporară a numărului de trombocite.
Trombocite normale transfuzate la bolnavi cu P.T.I., au o durată de viaţă foarte scurtată.

www.obbcssr.ro
64
Revista Română de Laborator Medical

Toate tipurile de reacţii imunologice care determină distrugerea trombocitelor în


sângele periferic, pot fi cauze ale P.T.I.:
▪ unele din aceste reacţii nu au cauză evidentă şi sunt considerate idiopatice
▪ altele sunt simptomatice şi sunt asociate cu o boală de bază( infecţie virală, anemie
hemolitică aotoimună, lupus eritematos diseminat, limfoame maligne)
▪ altele sunt declanşate de ingestie de medicamente, transfuzie de sânge
Există trei forme clinice: acută, cronică şi recurentă. Diferenţierea lor este importantă
pentru conduita terapeutică.
Forma acută are următoarele caracteristici: debut brusc cu apariţia unor vezicule
sanguinolente pe mucoase, trombocitopenie severă (sub30.000 trombocite/mm3), durata de
viaţa a trombocitelor foarte scurtată. Evoluţia este de o săptămână până la 3-4 luni. Forma
acută este mai frecventă la copii, indiferent de sex. În majoritatea cazurilor, bolnavii au în
antecedente o infecţie virală sau ingestie de medicamente. Au fost semnalate cazuri după
vaccinări.
Formele idiopatice sunt foarte rare. La adulţi, forma acută este asociată frecvent cu
hipersensibilitate la unele medicamrnte.
Forma cronică are următoarele caracteristici: debut insidios cu sângerări
moderate.Trombocitopenia este medie (30.000-80.000 trombocite/mm3). Durata de viaţa a
trombocitelor, scurtată. Evoluţie prelungită. Această formă este mai frecventă la tineri,
preponderent la femei.
Forma recurentă este întâlnită la un număr mic de bolnavi. Este caracteristică
alternanţa dintre perioadele de trombocitopenie cu cele de remisie completă.
În P.T.I. semnul de laborator cel mai evident este scăderea numărului de trombocite.
Cazurile cu număr de trombocite mai mare de 50.000/mm3 nu prezintă sângerări spontane în
timp ce cele sub 20.000/mm3 prezintă manifestări hemoragice severe. Bolnavii cu un număr
de trombocite între 50.000/mm3-100.000/mm3, pot sângera masiv în cadrul intervenţiilor
chirurgicale, iar măduva osoasă este incapabilă să înlocuiască pierderea. În cazurile severe
anemia post hemoragică este prezentă. Dacă hemoragia se prelungeşte se poate ajunge la
deficit de fier.
În cursul puseurilor numărul de leucocite creşte. Numărul de megacariocite este normal sau
crescut. Frecvent predomină formele imature fără semne de trombocitogeneză şi care se
colorează difuz.
Se presupune că anticorpii responsabili de distrugerea trombocitelor în sângele
periferic, pot afecta şi megacariocitele, inhibând producţia de trombocite. Trombocitele şi
megacariocitele prezită antigene comune. Trombocitele învelite de anticorpi sunt captate de
macrofagele din splină. Splina participă la mecanismul de producere a bolii şi prin faptul că
este locul important de producere a anticorpilor. O splenomegalie marcată sugerează că
trombocitopenia este secundară unei boli de baza, ca leucemia.
Trombocitopenia este cauza cea mai frecventă a unui sindrom hemoragic.
Prima etapă în investigaţia de laborator a bonavilor cu sindrom hemoragic este
examinarea frotiului de sânge. Dacă pe un cămp microscopic numărul de trombocite este de
65
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

8-12, cauza sângerării nu este trombocitopenia. Acest test este obligatoriu înaintea oricărei
intervenţii chirurgicale. Ignorarea unei trombocitopenii la un bolnav aparent sănatos, poate
duce la accidente hemoragice severe.
A doua etapă în schema investigaţiilor de laborator, este examenul maduvei osoase.
Scăderea marcată sau absenţa megacariocitelor din măduva osoasă, conduce la concluzia că
mecanismul trombocitopeniei este scăderea producţiei de trombocite. Un număr normal sau
crescut de megacariocite sugerează o creştere a distrugerii periferice sau a sechestrării
splenice.
Diagnosticul de P.T.I. poate fi făcut prin dovezi indirecte şi prin eliminarea bolilor care
produc trombocitopenie prin mecanisme neimunologice. Trombocitopoieza ineficientă este
caracterizată prin trombocitopenie cu număr crescut de megacariocite în măduva osoasă, dar
cu durată de viata a trombocitelor, anormală. Se întâlneşte în afecţiuni rare: anemia
megaloblastică prin deficit de vitamina B12 şi acid folic, hemoglobinuria paroxistică
nocturnă, stări preleucemice, sindrom Di Guglielmo.
Creşterea distrugerii trombocitelor poate să apară în boli neimunologice care nu pot fi
încadrate în P.T.I. În unele septicemii bacteriene sau virale, trombocitele sunt aglutinate şi
lizate după fagocitoza bacteriilor sau virusurilor, sau sunt consumate datorită coagulării
intravasculare diseminate. Consumul de trombocite stă la baza trombocitopeniei în C.I.D.de
alte cuze şi în vasculitele generalizate.
Trombocitopenia indusă de medicamente poate să apară şi printr-un mecanism
neimunologic. De exemplu citostaticele, anticonvulsivantele, pot produce trombocitopenie ca
rezultat al aplaziei medulare.
În hipersplenism trombocitopenia este asociată cu anemie şi leucopenie. Are la bază
sechestrarea trombocitelor în splină şi distrugerea lor. De asemenea un deficit trombocitar
intracorpuscular poate provoca creşterea distrugerii trombocitelor (sindromul Wiskott-
Aldrich,sindromul Murphi).
În concluzie etapele de diagnostic ale P.T.I. sunt:
▪ număr scăzut de trombocite în sânge cu număr crescut de megacariocite în
maduva osoasă.
▪ excluderea bolilor cu trombocitopoieză ineficientă
▪ excluderea bolilor cu trombocitoliză neimunologică
▪ precizarea tipului de boală: idiopatică sau simptomatică
▪ proba terapeutică
În cadrul P.T.I. obiectivele sunt:
▪ oprirea manifestărilor hemoragice
▪ refacerea numărului de trombocite
▪ inhibiţia proliferării celulelor imunologice competente şi reducerea răspunsului
imun
▪ înlăturarea sau tratarea cauzei atunci când este identificată.

www.obbcssr.ro
66
Revista Română de Laborator Medical

Metode eficace sunt: prevenirea hemoragiilor şi oprirea lor prin mijloace locale,
atunci când este posibil; terapie de substituţie; transfuzie cu concentrate trombocitare; terapie
specifică (hormoni corticosteroizi și ACTH, splenectomie, agenţi imunosupresivi).

Concluzie:
Bolnavii cu P.T.I. acută, în mare parte se vindecă după o perioadă de o săptămână,
până la trei luni. Uneori se poate prelungi până la şase luni sau un an. Un procent de 10%
dintre bolnavi poate evolua către o formă cronică autointreţinută. Nu există criterii de
apreciere a duratei bolii, răspunsului la tratament şi severităţii evoluţiei. Mortalitatea la copii
este de sub 1%. La vârstă înaintată poate atinge 20-40%.
P.T.I. cronică este o boală autointreţinută care evoluează mulţi ani cu recăderi şi
remisiuni. După câţiva ani se poate ameliora brusc. În cazuri rare poate progresa lent către o
boală autoimună mai complexă, cu artrită reumatoidă, vasculită, anomalii renale. Mortalitatea
este de aproximativ 4%.

Bibliografie:
1. Ştefan Berceanu-Hematologie clinică, Bucureşti,Ed. Medicală 1977
2. C, Răileanu, Ioana Răileanu-Motoiu- Atlas de Hematologie Clinică, Bucureşti, Ed.
Academiei RSR, 1974
3. Elena Butoianu, Stănică T. Nicoară- Vademecum Hematologic, Bucureşti,Ed.
Medicală 1973
4. trombocitopenica- idiopatica.html
5. rjmp.com.ro/articles/2008. 4/PM_Nr-4_2008_Art.04pdf

67
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

ENTEROBIUS VERMICULARIS

Livia Claudia Stanciu


Centrul medical Med-as 2003,Bucureşti
Categoria,,review”

Rezumat:

Helmintologia se ocupă cu studiul viermilor paraziți.Viermii au o înfățișare externă


foarte variată și o organizație internă din ce în ce mai complexă.După forma
corpului,împărțim încrengătura viermilor în trei subîncrengături:Viermi lați-turtiți-
subîncrengătura Plathelminți;Viermi cilindrici-subîncrengătura Nemathelminți și viermi
inelați-subîncrengătura Anelide.Bolile produse de helminți se numesc
helmintiaze:teniaza,ascaridoza.oxiuroza,etc .A doua subîncrengătură a viermilor este aceea a
nemathelminților.Aceștia cuprind viermi liberi sau paraziți,cu corpul cilindric,fuziform și cu
sexe separate.Unii au un tub digestiv complet,la alții tubul digestiv lipsește.Din punct de
vedere medical din această subîncrengătură ne interesează clasa nematodelor.

Cuvinte cheie: helmintologie,nematode,oxiuroza

Introducere:

Nematodele sunt viermi cilindrici,ascuțiți la cele două capete,cu sexe separate și au un


tub digestiv complet:Ascaris lumbricoides,Enterobius vermicularis,etc.
Oxiuroza sau enterobioza este o parazitoză cu Enterobius vermicularis.Boala este
foarte răspîndită în special la copii și se caracterizează prin autoinfestare și infestare directă
continuă a celor din jur,fapte care determină aspectul cronic,rebel la tratament al oxiurozei.În
epidemiologia bolii,condițiile de igienă personală ocupă primul loc.

Morfologie:

Enterobius vermicularis: Este un nematod foarte mic.Masculul are 3-5 mm


lungime,pe o grosime de 1/5 mm,iar femela măsoară cca 1 cm,pe o grosime de 1/2
mm.Extremitatea posterioară a masculului e întoarsă în cîrjă pe fața ventrală.Cuticula are
două îngroșări longitudinale ca două creste,care proemină spre exterior.Musculatura este de
tip meromiar.Orificiul bucal este situat terminal anterior și are trei buze retractile.Esofagul
este de tip rabditoid.Orificiul anal se deschide în cloacă.Aparatul reproducător mascul este
tubular și alcătuit din testicul,canal deferent,veziculă seminală și canal ejaculator.Ultimul se
deschide în cloacă.Acest orificiu este situat subterminal ventral și are un singur spicul
recurbat.Extremitatea posterioară a femelei e dreaptă și foarte ascuțită(de aici
numele ,cuvîntul oxiur însemnînd"coadă ascuțită").Orificiul anal este situat ventral, la locul
unde începe partea posterioară subțire a corpului.
Aparatul reproducător al femelei este tubular,dublu și se compune din ovare,unul anterior și
unul posterior,inegale ca lungime,oviducte,utere groase care se unesc în uterul comun și un
vagin subțire și scurt.Orificiul vulvar este ventral,în treimea anterioară a corpului.

www.obbcssr.ro
68
Revista Română de Laborator Medical

Ciclul biologic:

În primele stadii de dezvoltare,oxiurul se localizează în intestinul subțire,numai ca adult se


retrage în prima porțiune din intestinul gros.Oxiurii trăiesc în cecum ,unde se
acuplează.Femela formează numeroase ouă în uterele sale dar spre deosebire de alți
nematozi,nu depune ouăle unul cîte unul,pe măsura formării lor ci le păstrează pe toate pînă
ce oul se segmentează și se formează în interiorul său o larvă numită"larvă giriniformă",care
are forma unui mormoloc de broască,posedînd un corp relativ gros,căruia îi urmează o
porțiune subțire,ca o coadă ,care e repliată sub porțiunea îngroșată.Cu acest pachet de ouă
embrionate femela se deplasează spre orificiul anal,forțează acest orificiu și depune deodată
în afară,toate ouăle,în cutele orificiului anal sau în regiunea perianală. Într-un interval foarte
scurt,larva giriniformă din ou se transformă in larvă vermiformă infestantă.Ouăle ajunse pe o
cale oarecare în tubul digestiv,eliberează larvele.Năpîrlirea larvelor are loc în intestinul
subțire.Adulții se acuplează în ileon și trec în colon.Masculii sunt expulzați imediat;femelele
rămîn în cec pînă la dezvoltarea ouălor,mergînd apoi spre anus pentru depunerea ouălor.În
afară de acest ciclu,oxiurul se pare că poate să evolueze și pe alte căi.Astfel,potrivit teoriei
autoinfestării interne,femela de oxiur pătrunde în peretele intestinal,unde depune
ouăle.Larvele eclozate pe loc vor invada lumenul intestinal,evoluînd spre adulți.Potrivit
teoriei retroinfecției,larvele eclozate în regiunea perianală ar pătrunde prin orificiul anal și ar
urca activ prin tubul digestiv,pînă la locul unde își vor continua evoluția și vor deveni
aduți.Pentru această ultimă ipoteză pledează prezența ouălor goale,fără larve,în regiunea
perianală.Se pare însa că este necesar ca ouăle să pătrundă în tubul digestiv pe cale
orală,pentru ca să fie supuse acțiunii sucurilor digestive intestinale.
Oul de oxiur este ovalar și asimetric,cu o față plană și una bombată,ceea ce îi dă aspectul
plan-convex.Culoarea este alb-cenușie.Oul este transparent și are un înveliș
neted,subțire,liniar,format din două membrane suprapuse.Membranele sunt lipite într-un
singur loc,aproape de unul din poli.Oul de oxiur măsoară 50-60 pe 20-25 de microni.

Rolul patogen: Deplasarea oxiurilor în cutele mucoasei intestinale sau ale anusului
provoacă o iritație,o mîncărime foarte supărătoare,mai ales seara și noaptea ,congestie
perianalaă și uneori placarde exematiforme întinse.Infestarea cu oxiuri se mai face și prin
înghițirea de legume,fructe, etc pe care au putut ajunge ouă de oxiuri,răspîndite în mediul
extern.Migrînd în jurul orificiului anal,oxiurii pot pătrunde la femei și fetite în vulvă și vagin
și pot depune ouă și în aceste organe.În același timp ele aduc din afară microorganisme care
vor provoca o vulvovaginită.De cele mai multe ori vulvovaginita la fetițe este o consecință a
oxiuriazei.
Ouăle de oxiuri trebuie căutate la bolnavi ,în cutele mucoasei anale,în murdăria de sub unghii
sau chiar în mucoasa nazală.În intestin, oxiurul poate să provoace enterocolite,prin acțiunea
lui iritantă locală excitand zone reflexogene din cec și rect sau prin infecții secundare cu flora
intestinală.Apendicita cu oxiuri este o afecțiune cunoscută de multă vreme.Oxiurul poate să
migreze anormal în căile biliare și pancreatice.Pe plan general,oxiuroza se manifestă prin
tulburări nervoase și toxice.Oxiuroza este o boală care se transmite ușor în colectivități de
copii și în familie.Este o boală cronică,greu de combătut,deoarece infestările și reinfestările
bolnavului și celor din jurul său întrețin permanent sursa de boală,în împrejurări în care
normele de igienă individuală nu sunt respectate.

69
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Concluzii:
Ouăle de oxiuri nu se găsesc în materii fecale, ele fiind depuse în pliurile anale, mai
ales noaptea și sunt direct infectante.Boala se poate transmite de la om la om,existînd
posibilitatea de autoinfecție externă și internă.(larvele forţează sfincterul anal şi se dezvoltă în
intestin).

Bibliografie:

1. Nitzulescu Virgil,Corijescu Veronica - Analiza coproparazitologică-Editura Medicală-


Bucureşti 1976;p 158-160.
2. Conf.dr.V. Boer,Conf.dr.N.Cajal,dr.S.Constantinescu,dr. E. Filip, dr. M. Georgescu, dr. C.
Ieniste, dr. I . Ilian, dr. A. Ilian, prof. Dr. V. Nitzulescu, dr. I. Popescu, dr. A. Saragea,
conf. dr. GH. Zarnea-Microbiologie şi Parazitologie,Editura Medicală,Bucureşti 1956.p
324-328.
3. Dr. I. Alteras, conf. N. Cajal, dr. I. Cojocaru, dr. S. Comorosan, dr. P. Dancescu, dr T.
Ieremia, dr. V. Kondi, chim. Natalia Mitrica –Metodele laboratorului clinic,Editura
Medicală,Bucureşti-1964,p 859-863.

MRSA - STUDIU PRIVIND FENOTIPURI DE REZISTENŢĂ

Gabriela Popescu2,, Daniela Daniil,1


1. CNDTM Nicole Bucureşti
2. Spitalul Clinic Filantropia Bucureşti

Rezumat
Prezentul studiu înfăţișează evoluţia în dinamica trimestrială a fenotipurilor de rezistenţă
ale diferitelor tulpini de Staphylococcus aureus meticilino-rezistent izolate din secţia de
neonatologie a Spitalului Clinic Filantropia, în perioada februarie 2017-februarie 2018. Pe
lȃngă evaluarea frecvenţei izolării tulpinilor cu fenotip CA-MRSA / HA-MRSA și detectarea
profilurilor de antibiorezistenţă, am urmărit și evidenţierea factorilor de risc în colonizarea nou-
născuţilor cu tulpini de MRSA.
Cuvinte cheie: CA-MRSA,HA-MRSA,MDR
Introducere
Plasticitatea biologică deosebită a tulpinilor de S.aureus a generat emergenţa unei noi tulpini de
MRSA în comunitate, la persoane neexpuse la factori de risc nosocomiali. În 1982, în S.U.A., au
fost raportate primele cazuri de persoane neinternate, infectate cu MRSA printre consumatorii de

www.obbcssr.ro
70
Revista Română de Laborator Medical

droguri şi ulterior, s-au identificat cazuri similiare şi în vestul Australiei, Polinezia, pentru ca în
1999 să se raporteze primele 4 decese la copii cu infecţii severe cu MRSA dobândit în
comunitate. Această tulpină a primit denumirea de CA-MRSA şi s-a emis ipoteza emergenţei
MRSA în comunitate prin derivaţie dintr-un nosocomial în mod particular de la indivizi cu factor
de risc tradiţional cu MRSA. Indiferent de origine, dezvoltarea rezervorului de MRSA în
comunitate deschide noi provocări privind controlul şi tratamentul acestorinfecţii.
CA-MRSA HA-MRSA
Grupuri de risc Copii, atleți, soldați, persoane încarcerate, Internări repetate, prelungite,
consumatori de droguri injectabile diabetici,
tratamente intravenoase, dializați
SCCmec tip IV I,II si III
Antibio Doar la Beta-lactami,de obicei sensibil la Frecvent MDR
rezistență clindamicin, De obicei sensibil la
trimetoprim/sulfometazoxol, clindamicin TMX/SMX
Toxina PVL Comună Rară
Sindroame Pneumonie hemoragică post-gripală,infecții ale Pneumonii nosocomiale, infecții
clinice asociate pielii / urinare asociate
țesuturilor moi caterizării,septicemii,
în terapie intensivă
Tabel nr.1 : Principalele caracteristici ale tulpinilor CA-MRSA şi HA-MRSA (după Kowalalski ,
2005).
HA-MRSA CA-MRSA
Spectrul clinic infecții de tract respirator/urinar infecții ale pielii şI ale țesuturilor moi
infecții ale sangelui
Pattern de rezistența rezistența multipla sensibilitate la multe antibiotice
Genotip in principal SSCmectip I-III în principal SSCmec tip IV
Factorul PVL absent prezent
Tabel nr. 2: Ilustrarea diferențelor dintre tulpinile CA-MRSA şi HA-MRSA (după Diederen,
2006).
În ceea ce priveşte circulaţia tulpinilor bacteriene, raportul din 2016 al Consiliului European
pentru Controlul Bolilor plasa România pe primele locuri printre statele Uniunii Europene în
privinţa antibiorezistenţei. Conform Institului Naţional de Sănătate Publică, la această situaţie s-
ar fi ajuns în urma unui cumul de factori:
• Necunoaşterea modificărilor profilurilor de rezistenţă microbiană, însoţită de preluarea integrală
a recomandărilor din alte regiuni geografice şi de conformarea la exemple de profilaxie
nejustificate medical
• Practicarea unui tip de medicină extrem de defensivă şi utilizarea în exces a profilaxiei
antibiotice.

71
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

Fig. nr. 1: Reprezentarea grafică a procentului de tulpini MRSA izolate în 2016 în Europa

Materiale şi metode
În prezentul studiu am inclus 1983 de probe prelevate de la nou-născuţi din cadrul
aceleaşi maternităţi, conform procedurilor în vigoare privind consimţământul informat al
aparţinătorului legal. Probele biologice au fost inoculate conform procedurilor standard pe medii
uzuale: geloză-sânge, pe agar hiperclorurat tip Chapman (Mannitol Salt Agar), mediu de
îmbogăţire lichid (bulion nutritiv cu 2,5% NaCl) şi pe medii cromogene (chromID® MRSA agar
Biomerieux). Mediile cromogene conţin o bază nutritivă bogată, cu diferite peptone, o mixtură
cromogenă şi un amestec de antibiotice care favorizează creşterea stafilococilor meticilino-
rezistenţi, inclusiv a tulpinilor heterorezistente şi a variantelor mecA. Se detectează astfel
colorimetric, direct, tulpinile cu fenotip MRSA prin activitatea lor enzimatică, deoarece
cromogenul din mediu determină apariţia culorii albastre a coloniilor, ca urmare a prezenţei unei
fosfataze alcaline, comune tuturor tulpinilor de MRSA.Identificarea germenilor s-a facut cu
ajutorul sistemului automat Vitek2 Compact. Confirmarea fenotipică a fost realizată prin testare
difuzimetrică la Cefoxitin (inductor net superior oxacilinei pentru prezenţa genei SCCmecA).

Tabel nr.3: Reprezentarea schematică a protocolului de lucru pentru tulpinile MRSA (adaptat
după https://www.gov.uk/government/publications/smib-29-investigation-of-specimens-for-
screening).

www.obbcssr.ro
72
Revista Română de Laborator Medical

Testarea sensibilităţii la antibiotice în cazul tulpinilor MRSA


a. caracterul meticilino-rezistent sau meticilino-sensibil al unei tulpini de Staphylococcus aureus
se afirmă în funcţie de diametrul zonei de inhibiţie creată de discul de cefoxitin (30μg), conform
EUCAST 2018:

• MSSA dacă diametrul este de cel puţin 22 mm;

• MRSA dacă este mai mic de 22 mm.


Alternativ, standardul CLSI 2017 recomandă următoarea interpretare :
• ≥ 2≤ 21 mm = mecA pozitiv;
• 2 mm = mecA negativ;

Rezultate şi discuţii
a. Pe baza criteriilor de diagnostic de laborator menţionate anterior, s-au obţinut următoarele
rezultate privind frecvenţa şi caracteristicile tulpinilor MRSA în perioada februarie 2017-
februarie 2018 .
- din 557 de tulpini de Staphylococcus aureus izolate in secţia de nou-născuţi, procentul mediu al
tulpinilor MRSA a fost de 8.9% , cu variaţii nesemnificative pe parcursul perioadei analizate. În
ceea ce priveşte dinamica tulpinilor analizate pe secţii şi trimestre s-au constatat următoarele
procente: pentru secţia de nou-născuţi, predominant a fost fenotipul MSSA, cu o prevalenţă
situată între 84,3% si 92,4%.
Fenotipul Trim.I N (%) Trim.II N (%) Trim.III N (%) Trim.IV N (%)
tulpinilor Nou- O-G Nou- O-G Nou- O-G Nou- O-G
de S. aureus
născuţi născuţi născuţi născuţi

MSSA 121(89,7%) 90(85,8%) 130(91%) 97(85,9%) 117(91,5%) 91(84,3%) 139 (92.4%) 107(81.8%)

MRSA 14 (10,3%) 15(14.2%) 13 (9%) 16(14,1%) 18(8,5%) 17(15,7%) 12(7,6%) 15(12,2%)

Tabel nr.4: Dinamica diferitelor fenotipuri (MRSA, MSSA) pe secţii şi trimestre.

Figura nr. 2: Dinamica trimestrială a infecţiilor cu tulpini MRSA

73
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

În ceea ce priveşte spectrul clinic al tulpinilor CA-MRSA, s-a observat cea mai mare frecvenţă a
detectării în cazul prelevatelor nazo-faringiene (40% dintre tulpini), urmate de tulpinile din
secreţii oculare (34%), aspirate gastrice (11%), catetere venoase (9%) şi secreţie auriculară
(6% )-figura nr.2.
Studiul profilurilor de rezistenţă/sensibilitate la antibiotice a tulpinilor CA-MRSA izolate
de la nou născuţi a demonstrat că 96% au prezentat sensibilitate la amoxicilină şi acid clavulanic,
rifampicină, eritromicină şi gentamicină, 94% au prezentat sensibilitate la
trimetoprim/sulfometoxazol. Nu s-au observat tulpini rezistente la linezolid sau vancomicină
(figura nr. 3).

reprezentarea diagramatica a profilurilor de


sensibilitate/rezistenta la antibiotice identificate la
tulpinile de CA-MRSA din sectia de neonatologie

120
100
80 sensibil

60 rezistent
40
20
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
AMC CFX LIN RIF SXT VA GN ERT CL PE CL CIP

Figura nr.3: profiluri de sensibilitate la antibiotice la tulpinile de CA-MRSA din secţia de


neonatologie
Pe baza criteriilor enumerate anterior s-au putut identifica în cadrul tulpinilor pediatrice
izolate, 7 tulpini aparţinând fenotipului HA-MRSA. Toate cazurile proveneau de la prematuri: 5
tulpini au fost izolate din catetere venoase centrale şi 3 din sondă-aspiraţie traheală. Prevalenţa
tulpinilor cu fenotip MLSBi(rezistenţă inductibilă la clindamicină) şi a tulpinilor cu fenotip
MLSBc este prezentată comparativ pentru cele 2 tipuri de MRSA, unde se observă procentul mic
de tulpini cu astfel de rezistenţă printre CA-MRSA.

Fenotip CA-MRSA ( n=50) % HA-MRSA (n=7) %


MLSBc 2 (4%) 3 (42%)
MLCSBi 4 ( 8%) 4(57%)
Tabel nr.5: Distribuţia tulpinilor cu fenotip MLSBi şi MLSBc în secţia neonatologie

www.obbcssr.ro
74
Revista Română de Laborator Medical

Procentele tulpinilor multirezistente sunt prezentate comparativ CA-MRSA/HA-MRSA în


tabelul 6.
Fenotip de rezistenţă CA-MRSA ( n=50) % HA-MRSA (n=7) %
Cip, SXT, E.,Cd,G 3 (6%) 4 (55%)

SXT,E,CD,G 2 (4%) 4 (55%)


E,CD,G 2 (4%) 5 (71%)
Tabel nr.6: Distribuţia tulpinilor multirezistente CA-MRSA şi HA-MRSAîn secţia neonatologie.

Se cunoaşte faptul că nou-născuţii sunt expuşi la scurt timp de la naştere la colonizare cu


MRSA, diseminaţi fie pe orizontală, prin contact cu personalul medical şi cu mediul colonizat,
fie pe verticală, prin contaminare de la mamă (Nelson M., 2012). Transmiterea pe verticală a
tulpinilor MRSA de la mamă la făt se poate realiza datorită colonizării la nivelul vaginului ,
nazofaringiene şi prin laptele matern (Behari,2004).
In urma investigării factorilor de risc în cazul lotului de tulpini analizate, s-a putut
observa diferenţierea clară între etiologia celor 2 tipuri de tulpini MRSA şi s-a constatat că
principalii factori de risc pentru apariţia colonizării cu tulpini HA-MRSA a nou-născuţilor îl
reprezintă greutatea mică la naştere, naşterea prematură şi manevrele medicale invazive
(cateterizare venoasă, ventilaţie mecanică, aspiraţie traheo-bronşică). În schimb, infecţiile cu
tulpini CA-MRSA s-au datorat în principal colonizării vaginale materne (tabel nr.7), cu un
procent de 30%.
Factor de risc Infecţii cu CA-MRSA (%)Infecţi cu HA-MRSA (%)
Greutate mică la naştere( <2500g) 25% 100%
Prematuritate 25% 100%
Colonizare vaginală maternă 30%
Colonizare nazo-faringeală maternă 10%
Manevre medicale invazive 10% 100%
Alţi factori de risc (personal, vizitatori, 20%
mediu spitalicesc)
Tabel nr.7: Factori de risc în etiologia infecţiilor determinate de tulpinile CA-MRSA şi HA-
MRSA
• În cadrul laboratorului de bacteriologie al Spitalului Clinic Filantropia şi în colaborare cu
compartimentul de prevenire şi combatere a infecţiilor nosocomiale, a fost analizată
problematica necesităţii introducerii pe scară largă a screening-ului tulpinilor multirezistente. În
acest sens, pe baza unui complex de date clinice şi epidemiologice, s-a realizat o analiză
75
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

amănunţită, în dinamica trimestrială, a rezultatelor pe loturi reprezentative de nou-născuţi în


perioada februarie 2017-februarie 2018;
• În cazul lotului luat în studiu s-au observat procente ridicate ale fenotipului CA-MRSA
• Fenotipuri de multirezistenţă s-au identificat mai ales în cazul tulpinilor HA-MRSA
• Transmiterea pe verticală de la mamă cu tulpini CA-MRSA este principalul factor de risc în
colonizarea nou-născuţilor cu aceste tulpini
• Greutatea mică la naştere şi manevrele medicale invazive sunt principalii factori de risc în
colonizarea nou-născuţilor cu tulpini HA-MRSA;
Prin informaţiile furnizate de acest studiu, se va contribui în cadrul spitalului în vederea
creşterii calităţii diagnosticului de laborator al infecţiilor cu tulpini multirezistente, prin
confirmarea cu acurateţe a tulpinilor identificate şi testarea corectă a profilurilor de rezistenţă /
sensibilitate la antibiotice relevante din punct de vedere clinic. În final, se doreşte ca prezentul
studiu să crească interesul administraţiei instituţiei medicale, a medicului epidemiolog şi a
medicilor curanţi, cu privire la problematica antibiorezistenţei microbiene, la achiziţionarea şi la
administrarea raţională a antibioticelor.
Bibliografia
1.Behari P. (2004) - Transmission of methicillin-resistant Staphylococcus aureus to preterm
infants through breast milk, Infect Control Hosp Epidemiol. 25(9):778-80
2. Chen KT. (2006) - Prevalence of methicillin-sensitive and methicillin-resistant
Staphylococcus aureus in pregnant women. 108:482-7
3. Kowalski TJ., Berbari EF, (2005) - Epidemiology, treatment and prevention of community-
acquired methicillin-resistant Staphylococcus aureus infections, Mayo Clinic Proc., 80(9) :1201-
7
4. Nelson MU, (2012), Methicillin-resistant Staphylococcus aureus in the neonatal intensive
care unit Semin Perinatol. Dec;36(6):424-30.
5. Diederen BM.,The emergence of infections with community-associated methicillin
resistant Staphylococcus aureus,J Infect. 2006 Mar;52(3):157-68

www.obbcssr.ro
76
Revista Română de Laborator Medical

ABONAMENTUL LA REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR


MEDICAL 2019

Abonamentul la revista română de laborator medical


este gratuit.
VĂ PUTEŢI ABONA LA REVISTA ROMÂNĂ DE
LABORATOR MEDICAL pe tot parcursul anului 2019.
Pentru abonamentul integral, indiferent de data abonării
dvs. se acordă 10 credite EMC în programul de
pregătire profesională continuă.
Revista Română de Laborator Medical apare semestrial (2
numere publicate pe an) datorită numărului mic de articole
primite pentru publicare în revistă.
Revista Română de Laborator Medical se distribuie gratuit
pe bază de abonament, în format electronic, pe adresa de
email pe care ne-o comunicați.

Modalitate de abonare:
Se completează talonul de abonare pe care îl găsiţi în Revista Română de Laborator Medical
sau pe site-ul OBBCSSR www.obbcssr.ro Rubrica Revista Română de Laborator Medical /
Abonament Revistă
Şi
Se trimite completat la sediul central al OBBCSSR pe fax (021/313.44.70) sau e-mail
(office@obbcssr.ro, obbcssr@gmail.com)

TALON de ABONARE la
REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL 2019 – 10 credite EMC
Nume: Prenume:

Membru al OBBCSSR filiala

Telefon

Doresc primirea revistei pe urmatoarea adresa de e-mail

E-mail:

Abonamentul la revista română de laborator medical:


- este GRATUIT și
- se distribuie numai în format ELECTRONIC pe e-mail în format pdf. (pentru vizualizare trebuie să aveți instalat în PC-ul dvs. programul
Adobe Reader).

77
www.obbcssr.ro
Anul XIII, Nr. 48, Decembrie 2018

COLECTIVUL DE REDACŢIE AL
REVISTEI ROMÂNE DE LABORATOR MEDICAL
VĂ UREAZĂ
”UN AN NOU FERICIT CU SĂNĂTATE, MULTE BUCURII ȘI
REALIZĂRI!”

www.obbcssr.ro
78