Zone şi arii protejate – CURSUL NR.
CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII
Biodiversitate = existenţa în
ecosistemele terestre sau acvatice a unui
număr mare de genotipuri în cadrul unei
populaţii, a unui număr mare de specii de
diferite origini şi cu diverse adaptări la
mediu în cadrul unui ecosistem şi
existenţa la nivelul globului terestru a
unei mari diversităţi de ecosisteme.
Genotip = fond de gene de care
dispune o populaţie.
Modificarea treptată a mediului,
înlocuirea sistemelor naturale cu
agrosisteme, extinderea platformelor
industriale, a perimetrelor construite,
pescuitul şi vânătoarea cu mijloace
moderne pun în pericol multe specii de
plante şi de animale ducând treptat la
scăderea biodiversităţii.
Pe măsură ce acest fenomen se
produce pe suprafeţe tot mai întinse,
unele specii dispar cu totul din anumite
regiuni sau, dacă procesul este
generalizat sau dacă specia are un areal
restrâns, dispare pentru totdeauna din
flora sau fauna Globului, deci se produce
o sărăcire a geofondului planetei noastre.
Genofond = întreaga diversitate şi
bogăţie a informaţiei genetice a speciilor
şi populaţiilor care intră în alcătuirea
biosferei.
Genofondul fiecărei populaţii este
rezultatul evoluţiei ei într-un ecosistem
dat, evoluţie care se desfăşoară sub
controlul selecţiei. De aceea, genofondul
oricărei populaţii este rezultatul corelaţiei
cu celelalte specii din ecosistem, este
parte componentă a genofondului
ecosistemului.
Dispariţia unei specii dintr-un
ecosistem, dar şi reducerea sau sporirea
numărului ei dincolo de limitele oscilaţiilor
numerice normale determină
transformarea genofondului. Introducerea
de specii noi într-un ecosistem constituit
sau schimbarea unor factori de mediu
prin modificări ale regimului termic,
regimului hidrologic sau ca urmare a
poluării afectează, de asemenea,
echilibrul ecosistemului. În condiţii
naturale, fără amestecul omului, astfel de
transformări se produc lent, în timp
îndelungat, şi au dus în decursul evoluţiei
la diversificarea crescândă a formelor
vieţii.
Omul a căutat să obţină o utilizare a
potenţialului mediului care să satisfacă
1
nevoile imediate ale societăţii. S-a produs
astfel înlocuirea sistemelor naturale
complexe prin ecosisteme artificiale
ultrasimplificate, caracterizate printr-o
mare productivitate, dar şi printr-o
maximă instabilitate. Aşa sunt:
• plantaţiile forestiere monodominante;
• culturile agricole monospecifice;
• bazinele piscicole.
Dacă aceste sisteme artificiale se
menţin, aceasta se datorează faptului că
funcţionează ca subsisteme ale sistemului
social-uman care investeşte mari cantităţi
de energie pentru a asigura funcţionarea
lor.
Însă extinderea acestor sisteme
artificiale duce la simplificarea structurii
biosferei atât sub aspect ecologic, cât şi
genetic:
• exploatarea intensivă şi dezechilibrată
a sistemelor naturale cum ar fi
extragerea preferenţială a unor specii
de arbori;
• pescuitul sau vânarea unor specii,
uneori până la dispariţie, cum s-a
întâmplat cu animalele cu blană
preţioasă, elefanţii vânaţi pentru
fildeşi, dar şi unele distruse –
considerate dăunătoare.
Introducerea de specii utile omului, dar
străine de ecosistemele respective, a dus
la grave dezechilibre, mai ales în regiuni
cu o faună arhaică, primitivă (ex:
Australia, Noua Zeelandă şi o serie de
insule din Oc. Indian şi Oc. Pacific).
O altă problemă o constituie utilizarea
de pesticide şi chiar de îngrăşăminte
chimice care determină adesea
distrugerea unor specii rare sau cu rol
important în ecosistem, pe când
dăunătorii reuşesc, în general, să se
menţină. Tendinţa de obţinere de soiuri
de plante şi de rase de animale cât mai
productive, selecţionate, duce la
eliminarea sistematică a unor variaţii,
deci la scăderea polimorfismului
populaţional, care permite adaptarea la
diferite condiţii de mediu.
În ultimele decenii a apărut o tendinţă
tot mai marcantă, de reducere a
numărului de soiuri şi de rase,
extinzându-se numai unele dintre ele. Se
constată dispariţia formelor primitive care
au constituit sursa genetică a celor
cultivate. Astfel, au dispărut numeroase
varietăţi sălbatice de grâu, mei, cartofi,
roşii şi banane, iar altele sunt pe cale de
dispariţie. Aceste varietăţi sălbatice
constituiau cea mai importantă sursă
 Zone şi arii protejate – CURSUL NR. 1
genetică de rezistenţă la dăunători, boli şi
condiţii climatice aspre.
O problemă o constituie şi rasele de
animale domestice. După datele Uniunii
Internaţionale pentru Conservarea Naturii,
din 145 de rase de bovine din Europa şi
bazinul mediteranean, 115 sunt
ameninţate cu dispariţia. Chiar în
interiorul raselor se produce o numără printre cele mai importante
uniformizare prin generalizarea
însămânţărilor artificiale cu material
provenind de la un număr mic de animale.
Pepinierele bazate pe seminţe provenind
de la un număr mic de arbori furnizează
material săditor pentru suprafeţe întinse,
ducând la uniformizarea genetică şi
ecologică a populaţiilor. Uniformizarea
prezintă riscuri pentru viitor deoarece o
schimbare mai mult sau mai puţin bruscă
a condiţiilor de mediu, apariţia unor
epidemii sau alte împrejurări nefavorabile
pot produce pierderi de neînlocuit
deoarece soiurile de plante şi rasele de
animale domestice şi-au pierdut în bună
măsură capacitatea adaptativă. De aceea,
în prezent există preocupări intense
pentru menţinerea unui anumit grad de
diversitate genetică fie prin menţinerea în
cultură pe suprafeţe limitate a acestor
soiuri, fie prin crearea unor bănci de
gene.
Se consideră că unele dintre speciile
periclitate ar putea în viitor, pe măsura
progreselor în cercetarea ştiinţifică, să
devină surse valoroase de substanţe în
medicină sau în cercetarea ştiinţifică.
Pentru ocrotirea speciilor ameninţate
cu dispariţia este necesară conservarea
ecosistemelor în care se integrează
acestea într-o stare cât mai apropiată de
cea naturală, de obicei prin declararea de
arii protejate de diferite tipuri.
Totuşi, în cazuri extreme, când specia
este grav ameninţată, se poate recurge şi
la conservarea în afara mediului natural în
grădini zoologice, grădini botanice,
parcuri dendrologice sau ferme
specializate. Exemplarele astfel
conservate se înmulţesc într-un mediu
controlat, realizându-se apoi repopulări în
habitatele naturale favorabile. Procedeul
a dat rezultate bune în multe cazuri (ex:
pentru salvarea urangutanului, calului
Przewalski, diverse specii de răpitoare
mari), ajungându-se la refacerea unor
populaţii naturale. Totuşi, multe specii de
animale nu se reproduc sau se reproduc
foarte greu în afara mediului lor natural.
Alteori, reproducerea şi creşterea puilor în
captivitate face problematică
supravieţuirea lor ulterioară în libertate
sau poate provoca accidente.
2
Printre problemele de mare actualitate
privind reducerea biodiversităţii se
numără:
• distrugerea într-un ritm rapid a
pădurilor tropicale, cu o mare
diversitate a speciilor vegetale şi
animale;
• distrugerea speciilor de corali care se
structuri create de organismele vii,
adăpostind unele dintre cele mai mari
aglomerări de specii din lume. Coralii
sunt afectaţi de pecuitul practicat în
mod distructiv (otrăvirea apei,
folosirea explozibililor, metodă des
practicată în SE Asiei). De asemenea,
datorită colectării pentru colecţii şi, în
acelaşi timp, ca urmare a folosirii lor
pentru obţinerea varului. Sunt intens
afectaţi de poluare şi de depunearea
de sedimente aduse de ape de pe
continent. 10% din corali sunt distruţi
în mod iremediabil.
• Mangrovele – sunt locuri în care se
înmulţesc şi îşi găsesc hrană numeroşi
peşti din zona litorală şi pelagică. 80%
din pescuitul marin din zonă se
bazează direct sau indirect pe aceste
resurse. Mangrovele au un rol foarte
important şi în acumularea şi
reciclarea substanţelor nutritive, în
reglarea bilanţului apei şi protecţia
antierozională a ţărmurilor. În prezent,
mangrovele sunt distruse pe scară
largă pentru a face loc orezăriilor,
acvaculturii, iar lemnul este utilizat
pentr obţinerea de mangal. Sunt
afectate şi de extinderea localităţilor,
a platformelor industriale sau de
captarea apelor continentale care le
alimentează. Se estimează că deja ½
din aceste formaţiuni au fost distruse.
Conform unor date din 1 997, în
Thailanda au dispărut 60% din
mangrove, în Filipine 45%, iar în
Indonezia 40%.
Biodiversitatea se reduce drastic în
mările închise, puternic poluate, cum ar fi
Marea japoniei, Marea Baltică sau Marea
Neagră, precum şi în lacuri şi râuri
afectate de poluare.
Principalele ameninţări la adresa
biodiversităţii:
• distrugerea habitatelor datorită
activităţii antropice sau unor cauze
naturale;
• extragerile excesive (ex: vânat);
• poluarea (fenomen supranumit
„moartea pădurilor”);
• distrugerea insectelor şi a păsărilor
insectivore prin folosirea pesticidelor;
 Zone şi arii protejate – CURSUL NR. 1
• distrugerea faunei acvatice ca urmare
a acidifierii apei, dată de ploile acide
şi datorită acumulării de poluanţi în
apele acumulate din topirea zăpezilor.
Foarte afectate sunt nevertebratele
acvatice; s-au citat cazuri când au
dispărutpeste 70% din speciile de
moluşte şi crustacei afectate atunci
când pH-ul a scăzut sub 6,3%. Fiind
afectate nevertebratele, se modifică
circuitul materiei în ecosistem. Ca
urmare a poluării apei, există deja
numeroase râuri moarte, fără peşti şi
alte organisme animale, iar în alte
cazuri s-a modificat compoziţia pe
specii, locul speciilor mai sensibile
fiind luat de specii rezistente la
poluare, dar cu valoare economică şi
ştiinţifică mai redusă;
• modificări ale modului de utilizare a
terenurilor. Ex: fertilizarea şi
supraînsămânţarea păşunilor şi
fâneţelor duce la dispariţia speciilor
mai sensibile şi la extinderea speciilor
comune;
• modificări climatice locale sau
încălzirea climatică globală însoţită
adesea şi de aridizare;
• dispariţia bazei trofice sau a
polenizatorilor (fenomen cunoscut sub
numele de „desincronizare”).
În pădurile tropicale conexiunile şi
coevoluţia speciilor sunt fenomene foarte
răspândite, iar descifrarea lor se află de-
abia la început. Ex: în America Centrală
sunt răspândiţi unii fluturi ale căror omizi
consumă frunzele unei plante ce conţin
substanţe toxice. Aceste substanţe
persistă şi în corpul fluturelui provenit din
omidă, fapt pentru care sunt evitaţi de
către prădători.
Un asemenea complex de specii
evoluează unitar, depinzând unele de
altele.