Sunteți pe pagina 1din 7

CЕNTRUL DЕ ЕXCЕLЕNȚĂ ÎN MЕDICINĂ ȘI FARMACIЕ

CATЕDRA DISCIPLINЕ FARMACЕUTICЕ

SPЕCIALITATЕA ASISTЕNT FARMACIST

PROIECT DE LECȚIE

TEMA: Soluționarea coflictelor – un pas spre creșterea personală

Coordonator: Șchiopu Ludmila


A realizat: Caraman Cristina
Balaban Alina

Chișinău, 2019
„Neînțelegerele reprezintă cea mai des întînlintă formă a comunicării”
(Peter Benery)
Data : 17.01.2019
Instituția : CMEF „Raisa Pacalo”
Grupa țintă : Elevii grupei 107
Tipul lecției : transmiterea de noi cunoștințe
Scopul lecției : Să coreleze soluționarea conflictelor prin metode constructive cu creșterea
personală.
Obiective:
1. Să recunoască faptul că schimbarea începe de la sine.
2. Să identifice tipurile de conflicte.
3. Să identifice strategiile de bază pentru a ameliora un conflict.
4. Să cunoască importanța ameliorării conflictelor.
5. Să cunoască importanța primei surse în transmiterea unei informații.
Metode și procedee: explicația, conversația, observația, lucrul în echipă și în grup.
Bibliografie: Conflictele și comunicarea, 1998; 855 de jocuri și activități. Ghidul
animatorului,2001; Comunicare și psihologie medicală, 2016, Ala Manolache, Ludmila Șciopu,
Nadejda Horneț.
Activitatea nr 1. Salutul
Scop: Spargerea gheții. O punte de trecere la tema lecției.
Desfășurarea: Fiecare elev este rugat să își spună numele și o calitate care îl carcaterizează și care
se începe cu prima literă a numelui său.
De exemplu: Eu mă numesc Cristina și sunt: curajoasă, cinstită. După cum vedeți fiecare dintre
noi are anumite calități, unele se repetă, altele nu. Asta înseamnă că, cu toate că ne asemănăm unii
cu alții, suntem în același timp și foarte diferiți. Iar într-un grup de oameni diferiți, cu carcatere și
personalități diferite, conflictele sunt inevitabile. Important este ca aceste conflicte să fie
soluționate și să învățați o anumită lecție din ele.
Activitatea nr 2. Tot ce știu despre
Scop: Să identifice conflictele, tipologia lor și modealitățile de soluționare a acestora.
Desfășurare: Fiecare grup primește câte o fișă (Anexa 1) pe care trebuie să o completeze.

Moderatorul: După ce elevii completează fișele, moderatorul întreabă elevii ce au scris.


Apoi oferă o informație mai complexă pentru fiecare întrebare. (Anexa 2).

Activitatea nr.3 Studiu de caz


Scop: Aplicarea în practică a informațiilor obținute referitor la tipologia conflictelor și modalitățile
de soluționare a acestora.
Desfășurare: Elevii sunt grupați în câteva grupe. Fiecărui grup îi revine o fișă (Anexa 3) cu o
situație conflictuală. Elevii trebuie să găsească o soluție pentru acea situație făcând apel la
informația obținută referitor la tipologia coflictelor și modealitățile de soluționare a acestora.
Activitatea nr. 4 . Determinarea nivelului de conflictualitate
Desfășurare: : Citiți cu atenție şi apreciați fiecare dintre cele zece afirmaţii polare ce pot
caracteriza comportamentul tău. Pentru a face acest lucru, determină care dintre cele două afirmaţii
extreme este potrivită pentru tine, și apoi evaluează-le pe o scară de la 1 la 5 puncte. Coloana 3
deste intermediară şi reprezintă prezența echivalentă a ambelor afirmaţii. Ultima valoare este de
4-5 și 1-2 care descriu fie evitarea disputelor fie implicarea în dispute. (Anexa 4).
Anexa 1.
Cunosc următoarele tipuri de conflicte:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Cunosc următoarele metode de soluționare a conflictelor:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

Anexa 2.
Suport teoretic.
Conflictul reprezintă o situaţie de contradicţie dintre două sau mai multe opinii, scopuri,
trebuinţe, diferenţă care produce o tensiune ce se cere descărcată. O confruntare de tendinţe, opinii
dintre două sau mai multe persoane, sau cu sine însuşi.
Este important de menţionat, că deşi competiţia produce conflict, nu orice conflict este o
competiţie. Conflictul este o incompatibilitate a scopurilor, astfel încât atingerea scopurilor de
către unul dintre cei implicaţi atrage după sine reducerea şanselor celuilalt de a-şi atinge scopurile.
Cauzele şi sursele comportamentelor conflictogene sunt diverse. Iată care sunt sursele
conflictelor în opinia unor autori:

1. Diferenţele dintre persoane (trăsături de personalitate, opinii, atitudini, valori, nevoi,


gesturi şi preferinţe);
2. Nevoile şi interesele umane;
3. Comunicare excesivă sau lipsă, abilităţi de comunicare deficitare, comunicare agresivă,
barierele de comunicare;
4. Stima de sine redusă sau înaltă;
5. Valorile individuale;
6. Nerespectarea normelor;
7. Comportamente neadecvate;
8. Agresivitatea;
9. Absenţa sau nivelul nesatisfăcător al unora dintre competenţele sociale: capacitatea de a
acorda recompense şi sprijin, o bună apreciere a expresivităţii în comunicarea nonverbală,
abilităţi de comunicare verbală, empatie, cooperare, atenţie acordată celorlalţi, rezolvarea
problemelor şi luarea deciziilor, prezentarea sinelui.

Clasificarea conflictelor
Criteriul localizării:
 C. intrapersonal (cu sine însuşi)
 C. interpersonal
 C. intragrupal
 C. intergrupal
 C. internaţional
Criteriul nivelului:
 Disconfort – individul are sentimentul neclar că ceva nu este în ordine şi este vizitat de
gânduri legate de această situaţie. Poate avea o acumulare în timp, dar şi se poate consuma
pe loc. de obicei, nu este comunicat verbal;
 Incident – „furtună întru-un pahar cu apă”, conflict neprevăzut, dar nu devastator; poate
consta într-un scurt schimb de cuvinte, gesturi sau fapte supărătoare, ecoul este de scurtă
durată.
 Neînţelegere – discrepanţă între sensul transmis şi cel receptat. Comunicarea fiind neclară,
duce la înţelegerea greşită sau confuză a motivelor şi faptelor. De regulă, fiecare îl vede pe
celălalt răspunzător de deteriorarea comunicării. Indiciile neînţelegerii constau în iritarea
unei părţi şi revenirea aproape obsesivă în conştiinţă a conflictului;
 Tensiune – similară cu disconfortul, dar mai intensă. Are loc schimbarea atitudinii, însoţită
de idei fixe. Fiecare nouă împrejurare agravează această atitudine negativă; sentimentele
se negativizează, relaţia devine sursă de stres şi îngrijorare. Situaţia prezintă potenţial
exploziv.
 Criză – este manifestarea cea mai evidentă a conflictului: are loc violenţa, verbală şi/sau
fizică. Comportamentul scapă de sub control raţional;

Strategii şi tehnici de rezolvare a dezacordurilor şi a conflictelor:


Conștientizarea propriului stil de gestionare a conflictelor ne permite să ne modificăm
răspunsul la conflict și, astfel, să influențăm în mod pozitiv rezultatul acestuia. Stilul individual de
abordare a conflictului se dezvoltă de-a lungul timpului. Deși are la bază tendințe naturale ale
personalității, stilul de gestionare este dobândit prin experiență, ca atare, poate fi schimbat.
În anii 1970, cercetătorii Kenneth Thomas și Ralph Kilmann au identificat cinci stiluri
generale de abordare a conflictelor, rezultate din combinarea a două dimensiuni fundamentale:
preocuparea pentru celălalt sau cooperarea și preocuparea pentru sine sau asertivitatea. Cele cinci
strategii principale de soluționare a conflictelor sunt: competiția, colaborarea, compromisul,
acomodarea și evitarea.
Este demn de reținut faptul că nici un stil nu este mai bun decât altul pentru toate
circumstanțele. Anumite stiluri însă sunt mai puțin potrivite pentru gestionarea conflictelor (cum
ar fi evitarea sau stilul competitiv), în timp ce colaborarea este în general acceptată drept cea mai
eficientă cale de rezolvare a unui conflict. În continuare, vă prezentăm o descriere a celor cinci
stiluri de gestionare a conflictelor:
Competiția
Persoanele cu un stil competitiv au o abordare de tip câștig-pierdere. Ele știu exact ce vor
și își susțin cu încăpățânare punctul de vedere. Este vorba, de obicei, despre indivizi aflați pe o
poziție de putere, în virtutea rangului, competenței sau capacității de persuasiune. Ei acționează
într-un mod puternic asertiv pentru a-și atinge obiectivele și sunt mai puțin interesați de opiniile
sau problemele altora. Pur și simplu nu găsesc un sens în cooperarea cu partenerul de conflict și
acest lucru poate fi de multe ori în detrimentul celuilalt.
Colaborarea
Colaboratorii” încearcă să satisfacă doleanțele tuturor celor implicați în conflict. Nu sunt
neapărat lipsiți de asertivitate, dar respectă poziția celuilalt și se străduiesc să mențină o atmosferă
de parteneriat în scopul de a împlini obiectivele ambelor părți. Spre deosebire de tipul competitiv,
ei caută mai degrabă un rezultat câștig-câștig. Acest stil este util în scenarii complexe, în care
devine necesară împletirea unei varietăți de perspective, pentru a obține soluția optima; atunci când
mizele sunt prea importante de ambele părți și nu există loc de compromis sau atunci când grupul
respectiv are în spate o istorie de conflicte. Această abordare reclamă însă un grad ridicat de
încredere reciprocă, iar obținerea unui consens poate necesita mult timp și efort. Colaborarea este
cea mai eficientă modalitate de gestionare a conflictelor atunci când oamenii doresc să rămână în
relații bune și după încetarea disputei.
Compromisul
Un scenariu câștig și pierdere-pierdere și câștig, în care părțile recurg la concesii, alegând
să cedeze la capitole mai puțin importante pentru a obține victorii mai mari. Compromisul este
comun în situații unde se impune negociarea resurselor sau găsirea unei soluții temporare, atunci
când există un raport de forțe egal sau obiective de o importanță egală, sau, în fine, sub presiunea
unui termen-limită. Compromisul slujește adesea ca metodă alternativă de soluționare a
conflictelor atunci când colaborarea sau competiția au eșuat. Să ne ferim însă de capcana de a
recurge la compromis de la bun început, doar pentru a scăpa mai ușor de responsabilitate, fără a
încerca în prealabil o abordare de tip colaborare .
Acomodarea
Este tipul preocupat de nevoile altora și de relațiile cu ceilalți, adesea în detrimentul
propriilor interese și obiective. Aceste persoane sunt extrem de cooperante, putând fi însă ușor de
convins să cedeze chiar și atunci când nu este necesar. Stilul se poate explica prin altruism sau pur
și simplu printr-o lipsă de încredere în sine și chiar teamă. Acomodarea este o abordare potrivită
atunci când obiectivele celuilalt primează ca importanță, atunci când adversarul este expertul sau
deține o soluție mai bună, atunci când pacea este mai de preț decât victoria, sau atunci când dorim
să păstrăm relații armonioase în schimbul unor viitoare favoruri. Totuși, trebuie să fim conștienți
că aceste favoruri nu pot fi mereu întoarse, astfel încât acomodarea nu este tocmai cea mai bună
soluție de gestionare a conflictelor.
Evitarea
Cei care aleg această abordare încearcă să se sustragă complet situației. Nu îi preocupă nici
interesele celorlalți, nici interesele proprii. De ce? Fie pentru că se tem să își asume
responsabilitatea pentru o decizie controversată, fie pentru că nu vor să accepte o deciziile impusă
sau pur și simplu nu vor să rănească sentimentele celor din jur. Este stilul cel mai potrivit atunci
când nu ai nicio șansă de a câștiga, atunci când miza conflictului nu este importantă sau atunci
când altcineva se află într-o poziție mai bună să rezolve conflictul. De asemenea, evitarea poate
reprezenta o soluție de temporizare, atunci când avem nevoie de timp pentru a analiza situația și
pentru a elabora o strategie de rezolvare a conflictului. Acest stil este, de asemenea, eficient într-
o atmosferă încărcată emoțional, întrucât permite calmarea spiritelor și analiza la rece a problemei.
De cele mai multe ori însă, problemele nu se rezolvă de la sine, iar evitarea confruntării nu face
altceva decât să înrăutățească lucrurile
Odată ce ai înțeles aceste cinci stiluri, le poți folosi în conceperea celei mai potrivite
strategii de gestionare a conflictelor pentru situația respectivă. Poți recurge la o combinație de
metode, dar poți, în egală măsură, să-ți pui la treabă propriile instincte: îmbină teoria cu experiența
pentru a te adapta la fiecare caz în parte și învinge conflictul. În a doua parte a articolului vom
discuta despre binecunoscutul model de soluționare a disputelor propus de Thomas și Kilmann și
denumit "Abordare relațională bazată pe interese".
Anexa 3.
1. Pacientul se adresează la farmacist cu o rețetă nr 1, care nu conține numărul necesar
de ștampile. Fiind prescris un medicament la strictă evidență, farmacistul refuză să
elibereze medicamentul. Pacientul vine cu pretenții la la farmacist.
2. Soțul se reține la serviciu în ultimele seri, soția îl suspectă că o înșală, dar nu îi
spune nimic. În același își schimbă comportamentul, ceea ce duce la neînțelegeri
între soți și se iscă conflictul.

Anexa 4.
5 4 3 2 1
1. Evit disputele 1. Ma implic in dispute
2.Nu am prejudicii faţă de concurent 2. Sunt suspicios
3. Am o autoapreciere adecvata 3.Am o autoapreciere exagerată
4. Atrag atenţia la părerile altora 4. Nu accept alte puncte de vedere
5. Nu mă las provocat, sunt 5. Repede ma aprind
linistit/nu ma aprind
6. Cedez intr-o disputa, aleg 6. Nu cedez în dispută: victorie sau
compromisul eşec
7.Daca explodez, simt apoi un 7. Daca explodez, cred că nici nu
sentiment de vina se putea altfel
8.Mentin tonul corect in disputa, cu 8. Imi permit să fiu arogant în
tact dispute, nu accept obiecţii
9.Cred că in disputa nu este necesar 9. Cred că in disputa e necesar să-
să-mi arat emoţiile mi arat tăria de caracter
10. Cred că disputa este - o formă 10. Cred ca disputa este necesara
extremă de soluționare a conflictelor pentru soluționarea conflictelor.
Prelucrarea și interpretarea datelor
Rata sistemul de cinci puncte , în măsura în care le-ați văzut fiecare dintre aceste proprietăți pe
stânga. Se calculează cantitatea totală de puncte.
40-50 puncte - cel mai înalt nivel de conflictualitate.
30-40 puncte – nivel mediu conflictualitate , indicând orientarea individului de a face compromis,
un efort de a evita conflictul .
20-30 puncte - cel mai mic nivel de conflictualitate nivel indicativ de conflicte grave . /nivelul
scăzut mărturisind și-a exprimat conflictele.
1-19 puncte – conflictualitate la nivel foarte scăzut . Acest nivel de conflict este
caracteristic persoanelor controversate.