Referat

Enigma Otiliei

Student : Geicu Mihaela Liliana

 ENIGMA OTILIEI
de GEORGE CĂLINESCU

ROMANUL OBIECTIV / REALIST

Romanul este opera epică, în proză, de mare întindere, cu o acţiune

desfăşurată pe mai multe planuri şi la care participă un număr mare de
personaje.

Trăsăturile romanului obiectiv: îşi propune să reflecte existenţa

obişnuită; universul fictiv al opereiliterare este construit după principiul
verosimilităţii; construcţia subiectului respectă ordineacronologică; incipitul
se află într-o strânsă legătură cu finalul; incipitul prezintă cadrul acţiunii,
fixeazătimpul, reuneşte cele mai importante personaje din roman; acţiunea se
desfăşoară coerent, fără apariţia unor situaţii neprevăzute, evoluţia ei putând fi
anticipată; finalul este închis, rezolvând conflictele şinepermiţându-i cititorului
alte interpretări; personajul este reprezentativ pentru o categorie socială
sauumană, fiind deseori vorba de tipuri; personajul este surprins într-un proces
de transformare; naratoruleste omiscient, relatând la persoana a III-a, neutru
şi impersonal, fără să emită judecăţi de valoare, săcomenteze faptele sau să explice
situaţiile.
Elemente de realism balzacian: tema romanului: alcătuirea unei imagini
complete a burgheziei de laînceputul secolului al XX-lea; motivul moştenirii;
motivul paternităţii; expoziţiunea stabileşte fixareaexactă în timp şi
spaţiu, descrierea mediului; caracterizarea personajelor se realizează
prin legătura cumediul ambiant, vestimentaţie; acestea sunt încadrate într-o
tipologie; notarea amănuntelor semnificative; descrieri minuţioase, tehnica
detaliului
Romanul Enigma Otiliei, numit iniţial Părinţii Otiliei, a fost publicat în
anul 1938. Romanul a pus încă de la apariţia lui problema încadrării într-un
curent literar. Structura, compoziţia, personajele, procedeele folosite, o serie de
pasaje lirice, demonstrează că romanul este în acelaşi timp clasic,romantic şi
realist. Se pot observa şi anumite accente romantice, mai ales în descrierea
Bărăganului înmomentul în care personajele fac o vizită la moşia lui Pascalopol.
Totuşi, elementele care primează sunt realiste, romanul aparţinînd realismului
critic sau realismului balzacian.
 În perioada interbelică, tenhicile balzaciană, proustiană, stendhaliană
dobândiseră un mare prestigiu datorită operelor Hortensiei Papadat-Bengescu,
lui Camil Petrescu sau George Călinescu. Nu este vorba însăde o copiere a unor
modele străine, ci de adaptarea lor în maniere insolite.
Romanul Enigma Otiliei se înscrie în sfera realismului critic balzacian, fiind un
roman social şi citadin, care oferă cititorului o imagine amplă a societăţii
bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.Proza realist-obiectivă se
realizează prin naraţiunea la persoana a III-a, care presupune un
narator omniscient, deoarece ştie mai mult decât personajele sale şi
omniprezent, controlând evoluţia acestora. deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul
nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator şi comentator al comediei
umane reprezentate, cu instanţele narative. Prin temă, romanul este balzacian şi
citadin.
Enigma Otiliei descrie istoria unei familii al cărei destineste strâns legat
de o moştenire. În acelaşi timp, se prezintă o imagine completă a
burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, care se află sub
determinarea social-economică, banulfiind valoarea supremă după care se
ghidează. Pe acest fundal social, este urmărit procesul de formareşi maturizare al
lui Felix Sima care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a
relaţiilor de familie.
Romanul este realist balzacian prin apariţia unor motive specifice operei
scriitorului francez Honoré de Balzac: motivul moştenirii şi motivul
paternităţii.Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe
mai multe planuri narative, care urmărescdestinul unor personaje, prin
acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor familieiTulea, al
lui Stanică Raţiu etc. Cele două planuri principale ale naraţiunii prezintă istoria
moştenirii şimaturizarea lui Felix. Primul plan urmăreşte lupta dusă de clanul
Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu care presupune
înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix
Sima, care vine la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi
se îndrăgosteşte de Otilia. Autorul acordă importanţă şi planurilor secundare
deoarece ele realizează o imagine amplă a societăţii citadine.
Succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire, respectându-
se cronologia faptelor. Alături de naraţiune, autorul foloseşte şi celelalte moduri
de expunere. Cu ajutorul dialogului, secaracterizează personajele, oferind în
acelaşi timp caracterul scenic unor secvenţe narative. Descrierea este folosită
pentru a susţine impresia unui univers autentic, dar şi pentru caracterizarea
personajelor:descrierea spaţiilor exterioare (strada, arhitectura, decorul interior,
camerele), descrirea vestimentaţiei. Imaginea Bărăganului este redată cu ajutorul
unei descrieri de tip romantic, deoarece realitatea este proiectată în plan
fantastic dezumanizat: el nu şi-a pierdut instinctul de supravieţuire, pune
sănătatea mai presus de bani, şi îşiiubeşte sincer fiica vitregă. Astfel,
reprezintă o combinaţie între două caractere balzaciene: avarul (moş
Grandet) şi tatăl (moş Goriot). Călinescu realizează simultan tipuri şi
individualităţi. Aproapetoate personajele ilustrează tipologi, cu trei excepţii:
Felix, Otilia şi Pascalopol. Pe Leonida Pascalopolîl unicizează strania dragoste
pentru Otilia, despre care spune:„... n-am prea stat ca să disting ce
e patern şi ce e viril în dragostea mea.”
Felix nu este ambiţiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil
de a o iubi dezinteresat pe Otilia, dar în acelaşi timp hotărât aă-şi facă o carieră.
Analiza lui asupra mediului în care trăieşte şi asupra oamenilor cu care intră în
contact în casa unchiului se bazează pe luciditate, spirit critic şi profunzime
intelectuală.
Alt aspect modern, influenţat de estetica naturalismului, este interesul
pentru procesele psihicedeviante, motivate prin ereditate şi mediu: alienarea
şi senilitatea. Simion Tulea reprezintă categoriaestetică a urâtului, grotescul
chiar. Titi, fiul retardat care se îndreaptă spre demenţă, este o copie atatălui.
Aurica, fata bătrână, invidioasă şi rea, este o copie degradată a mamei. Lumea
familiei Tulea se află sub semnul bolii, al degradării morale reflectate în
plan fizic.
Un exemplu elocvent, este Aglae Tulea. În timp ce Otilia o acceptă aşa
cum este, fără să aibă resentimente pentru răutatea ei,Felix trăieşte un sentiment
de dispreţ atât pentru ea, cât şi pentru familia ei
O altă tehnică folosită este comportamentismul
De exemplu, o mare parte din roman Otilia este prezentată exclusiv prin
comportamentism (descrierea faptelor, gesturilor, replicilor), fără canaratorul să-
i prezinte gândurile din perspectiva sa ominscientă, cu excepţia celor mărturisite
chiar de personaj. Spre final se foloseşte şi tehnica poliedrică, fapt care
sporeşte ambiguitatea personajului şicare sugerează enigma, misterul feminităţii
ei. Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multeoglinzi alcătuieşte un
portret complex şi contradictoriu:„fe-fetiţa”cuminte şi iubitoare pentru moş
Costache, fata exuberantă,„admirabilă,superioară”pentru Felix, femeia
capricioasă„ c u u n temperament de artistă”pentru Pascalopol.
Felix şi Otilia alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii în
acest roman realist. Cocheta şi ambiţiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă şi
tânărul raţional, personaje ce pun înevidenţă antiteza romantică, dar şi atracţia
contrariilor, au în comun condiţia socială, amândoi sunt orfani, dar şi statutul intelectual
superior faţă de copiii cu părinţi din clanul Tulea. În general, caracterizarea
personajelor se realizează ca în romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizării,
caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existenţei
lor: prezentarea mediului, descrierea locuinţei, a camerei, a fizionomiei şi a
gesturilor.

În mod direct ,naratorul dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă

etc. Caracterizarea iniţială se completează prin adăugarea detaliilor în
caracterizarea indirectă: fapte, gesturi, replici, vestimentaţie, relaţiidintre
personaje.Încă din incipitul romanului personajele sunt prezentate
în mod directde către narator. Intrusul Felix Sima este„un tânăr de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniforma de licean, [...] Uniforma neagră îiera
strânsă bine pe talie, ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte
înalt şi şapca umflată îidădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa îi era
însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de
păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului
şi tăieturaelinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie.”
Felix vine în casa bătrânului avar deoarece vrea să studieze medicina şi are
nevoie de un loc unde să locuiască, acesta fiind numit tutorele lui. Este primit
cu răceala de familia Tulea, Aglae vorbind cu uşurinţă despre situaţia şi familialui, fapt care
îl contrariază:
– De unde să mă cunoască? Întrebă Aglae. Când a murit mă-sa, eranumai atât.
De atunci nu l-am mai văzut. Tu ţi-l aminteşti, Aurico? Ruşinat de bruscheţea
expresiunii«mă-sa» şi de familiaritatea cu care oameni străini vorbeau de
familia lui, Felix privi sfios la aceea pe care o chema Aurica.”
De asemenea, Aglae vorbeşte cu răceală şi despre statutul lui de copil orfan:
„N-am ştiut: faci azil de orfani. – Felix are venitul lui – protestă
Otilia – nu-i aşa, papa? [...]
– Atuncea faceţi pensiune, continuă implacabil Aglae.”
Singura persoană care îl primeşte cu căldurăeste Otilia, fiica vitregă a lui
Costache, studentă la Conservator, al cărei prim portret fizic este realizat din
perspectiva tânărului în momentul în care intră în casă:
„Felix privi spre capătul scării ca spre uncer deschis şi văzu în apropierea
lui Hermes cel vopsit cafeniu un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat
cu bucle, căzând pe umeri.”
„Verişoara” Otilia pe care o ştia doar din scrisori îl surprinde în mod plăcut,
mai ales că portretul ei apare conturat în opoziţie cu acela al fetei
bătrâne Aurica:
„Părăsit de toţi, obosit, Felix examina mediul în care picase. Otilia îl
surprinsese de la început şi n-ar fi putut spune ce sentiment
nutrea faţă de dânsa, simţea doar că are încredere în ea. Fata părea să aibă
optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte
albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de
dantelă. Însă în trupul subţiratic, cu oase delicate deogar, de un stil
perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare
libertate demişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.”
Otilia îi va purta de grijă lui Felix încă din prima seară în care
soseşte în casa lui moş Costache. Neavând o cameră pregătită, fata îi va
oferi cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a desoperiî n a m e s t e c u l
d e d a n t e l e , p a r t i t ur i , r o m a n e f r a n ţ u z e ş t i , c u t i i d e p u d r ă ş i
p a r f u m u r i , o p ar t e d i n personalitatea acesteia:
„Sertarele de la toaletă şi de la dulapul de haine erau trase afară în
panglici,cămăşi de mătase mototolite, batiste de broderie şi tot soiul de
nimicuri de fată. Cutii de pudrănumeroase, unele desfundate, flacoane de
apă de Colonia destupate erau aruncate în dezordine pemasa de toaletă, ca într-
o cabină de actriţă, dovedind graba cu care Otilia le mânuia. Rochii,
pălării zăceau pe fotolii, pantofi pe sub masă, jurnale de modă franţuzeşti mai
peste tot, amestecate cu notemuzicale pentru pianoforte.”
Între cei doi se naşte încă de la început o afecţiune delicată, determinată de
condiţia lor de orfani. Impulsiv şi încă imatur, Felix percepe dragostea
la modul romantic,transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin:
„Otilia i se înfăţişase încă de la început ca o finalitate,ca un premiu mereu dorit
şi mereu amânat, al meritului lui. Voia să facă ceva mare din cauza Otiliei şi
pentru Otilia.”
El are nevoie de certitudini, iar comportamentul derutatant al fetei îl
descumpăneşte, pentru că nu-şi poate explica schimbările de atitudine,
trecerea ei bruscă de la o stare la alta. Însuşi scriitorul justifică misterul
personajului feminin prin prisma imaturităţii lui Felix:
„Nu Otilia are vreoenigmă, ci Felix crede aceasta. Pentru orice tânăr de
douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fatacare îl va respinge,
dându-i totuşi dovezi de afecţiune. Iraţionalitatea Otiliei supără
minteaclară, finalistăa lui Felix. [...] enigmă este tot acel amestec de luciditat
e şi ştrengărie, de onestitate şi deuşurinţă.”
Otiliei îi lipseşte structura profunzimilor, recunoaşte cu sinceritate că
este o fiinţă dificilă şi seautocaracterizează astfel:„Ce tânăr de vârsta mea
îţi închipui că m-ar iubi aşa cum sunt?
Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”
E a e s t e e n i g m a t i c ă p e n t r u F e l i x , p r i n m a t ur i t a t e a ș i imaturitatea
pe care acesta le descoperă în comportările ei, în intuirea naturii fiecăruia dintre
membriiclanului Tulea, în cunoaşterea celorlalţi şi în felul cum se foloseşte de
ei. Pentru Pascalopol, ea este ofată delicioasă, fragilă, candidă, neajutorată,
dornică de lux. La moşia lui Pascalopol, Otilia aleargă, urcă pe stoguri, iar la
heleşteu, spre spaima moşierului, se pregăteşte să intre în apă.
Exuberanţa, gesturile şi trăirile Otiliei răspund parcă amănuntelor
semnificative aglomerate în descrierea camereiei. Totul este firesc în mimica
Otiliei, în gesturi, în ceea ce spune, iar aceste lucruri creează
oatmosferă care o reprezintă. În ciuda efuziunilor care parcă nu mai
puteau fi stăvilite şi care seîndreptau pe rând când spre Pascalopol, când
spre Felix, făcându-i pe amândoi să sufere, Otilia devinedeodată rezervată,
reflectând la viitorul lui Felix, sau, cochetă, mărturisind:
„Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt
contrariată.”
 Caracterizarea Otiliei se realizează şi cu ajutorul tehnicilor
moderne:
Comportamentismul şi reflectarea poliedrică
Pînă în capitolul al VI-lea, Otilia este prezentată exclusiv prin comportamentism
( f a p t e , g e s t u r i , r e p l i c i ) , f ă r ă a - i c u n o a ș t e g î n d ur i l e d i n
p e r s p e c t i v a u n i c ă a n a r a t or u l u i , c u e x c e p ț i a c e l o r m ăr t u r i s i t e
chiar de personaj.
Ambiguitatea personajului este conferită de utilizarea celei de-a doua
tehnici. Otilia este văzută diferit de personajele romanului, fapt care
sugerează în plan simbolic şi enigma, misterul femninităţii. Relativizarea
imaginii prin reflectarea înmai multe oglinzi alcătuieşte un portret complex şi
contradictoriu: fetiţa cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, femeia
capricioasă cu un temperament de artistă pentru Pascalopol, o dezmăţată şi
o„sricată” pentru Aglae, o fată deşteaptă cu spirit practic pentru Stănică Raţiu, o
rivală în căsătorie pentru Aurica, „cea mai elegantă conservatoristă şi mai
mândră”pentru colegii lui Felix care îl invidiază, un amestec de
copilărie şi maturiatate, dar şi un mister feminin pentru Felix. Cel care
intuieşte adevărata dimensiune a personalităţii Otiliei este Weissmann, prietenul lui Felix,
care îi spunea acestuia, la un moment dat:„ O r i c e f e m e i e c a re i u b e ş t e
u n b ă r b a t f u g e d e e l , c a s ă r ă m â n ă î n amintirea lui ca o apariţie
luminoasă. Domnişoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai
spus, înţeleg că te iubeşte.”
Contradicţiile Otiliei îl contrariază pe Felix. Iniţial, tânărul ezită între a
crede bârfele clanului Tulea şi a-i păstra o dragoste pură Otiliei, iar
mai apoi, când aceasta pleacă pe neaşteptate la Paris cu Pascalopol,
are o scurtă aventură cu Georgeta, pe care i-o prezintă Stănică Raţiu. Otilia are
o spiritualitate modernă, sentimente şi atitudini contradictorii, care fac
din ea o fiinţă enigmatică. Este o adolescentă care, prin indeciziile ei, îl
tulbură atât pe Pascalopol, moşierul bogat şidezamăgit, cât şi pe Felix, încă
un copil. Felix este un intelectual superior, el vrea să se
realizeze profesional. Otilia simte că lui Felix, în ciuda stăpânirii de sine,
îi lipseşte ceva:
„Dacă un tânăr ar avea răbdarea şi bunătatea lui Pascalopol, l-aş iubi.”
Există însă o aspiraţie secretă a Otiliei spre Felix deoarece este conştientă că el
este o valoare la care nu poate ajunge. Ultima întâlnire dintre Felix şi Otilia,
înaintea plecării ei din ţară, este esenţială pentru înţelegerea
personalităţii tinerilor şi aatitudinii lor faţă de iubire. Dacă Felix este intelectualul
ambiţios, care nu suportă ideea de a nu realiza nimic în viaţă şi pentru care femeia
reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta care crede cărostul femeii este
să placă:„Rostul femeii este să placă, în afară de asta nu poate exista
fericire[...]Singura noastră formă de inteligenţă, mai mult de instinct, e să nu
pierdem cei câţiva ani de existenţă,vreo zece ani cel mult. [...] Succesul
nostru în viaţă e o chestiune de viteză, iubite Felix.”
Otilia concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate
absolută, în timp ce Felix este dispus să aştepte oricât în virtutea promisiunii că,
la un moment dat, se va căsători cu ea. Dându-şi seama de această diferenţă, dar
şi de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în calea realizării lui profesionale,
Otilia îl părăseşte pe Felix şi alege siguranţa căsătoriei cu Pascalopol. În epilog,
câţiva ani mai târziu, Felix se întâlneşte cu Pascalopol care îi dezvăluie faptul că
i-a redat libertatea Otiliei, care s-a căsătorit cu un conte. Moşierul îi oferă o
fotografie cu Otilia, în care Felixnu o mai recunoaşte pe fata veselă şi
exuberantă de care era îndrăgostit:„Speriat, Felix se mai uită od a t ă . F e m e i a
era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata
n e b u n a t i c ă . U n a e r d e platitudine feminină stingea totul.”
Pascalopol afirmă despre ea:„A fost o fată delicioasă, dar
ciudată. Pentru mine e o enigmă.” , în timp ce Felix constată că„nu numai
Otilia era o enigmă, ci destinul însuşi.”
Tot în epilog, naratorul precizează că Felix îşi realizează ambiţiile
profesionale, devenind un medic renumit şi profesor universitar, căsătorit „într-
un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-
un cerc de persoane influente.”
Iubirea dintre Felix şi Otilia eşuează pentru că nu se
împlineşte matrimonial. Felix este gelos pe Pascalopol, bătrânul rafinat şi
bogat, dar nu ia nicio decizie în ceea ce o priveşte pe Otilia deoarece primează
dorinţa de a-şi face o carieră. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moarte lui
moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul şi se
căsătoreşte cu Pascalopol, care îi poate oferi siguranţă materială,
înţelegere şi protecţie. În ambele cupluri, Felix-Otilia, Pascalopol-Otilia, femeia
este cea care decide. Felix nu este făcut pentru o viaţă aventuroasă, dar
nici Otilia pentru o viaţă modestă alături de studentul Felix, prin urmare ea
este cea care decide ca fiecare să meargă pe drumul pe care şi l-a ales. Otilia
reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o
enigmă.
Bibliografie

1. Ion Bălu, Enigma Otiliei - comentarii

2. www.scribd.com
3.www.booknation.ro
4. andreeapaunescu.wordpress.com