Majoritatea școlilor au propriile valori, ceremonii formale, care marchează trecerea anilor

sau celebrarea performanțelor școlare, ritualuri care unesc și creează legături puternice în
sînul acestor comunități. Ceremoniile sînt deosebit de complexe, care celebrează trecere
anilor sau performanțelor, transmit valorile culturale sau recunosc contribuțiile speciale în
cadrul grupurilor de elevi sau ale persoanelor din cadrul de conducere și management

Sociologia şcolară – abordează din perspectivă microsociologică fenomenele sociale din

interiorul grupului şcolar, ca grup educativ particular. Ea se concentrează, aşadar, asupra
unui singur factor instituţional al educaţiei: şcoala.

Scopurile instituţiei şcolare pot să difere, în funcţie de tipul de şcoalã. De exemplu, o şcoală
secundară are scopuri distincte în raport cu o scoală primară şi chiar faţă de alte tipuri de
scoli secundare.

Şcoala urmăreşte să-l facă pe elev să reuşească în viaţă.

Este ea capabilă să le dea libertate de mişcare şi să-i integreze în societate?

Este ea capabilă să le stimuleze capacităţile creatoare şi să-i transforme în profesionişti?

Societatea noastră pune accent pe egalitatea drepturilor în toate domeniile vieţii sociale,
subliniind că progresul şi democraţia nu se pot realiza decât prin educaţie. Aceasta înseamnă
că statul se preocupă îndeaproape de instituţia şcolară.

Şcoala este singura instituţie capabilă să educe spiritul de disciplină, spiritul de solidaritate,
ataşamentul şi întrucâtva subordonarea la scopurile colective, tot ceea ce cere o societate
modernă: De altfel, contrar opiniei prea răspândite conform căreia educaţia morală ar rezulta
cu precădere din acţiunea familiei, consider că rolul şcolii în dezvoltarea morală a copilului
poate şi trebuie să fie de cea mai mare importanţă.

Verdictul lui Durkheim pare a fi foarte sever: familia, de una singură, nu poate forma copilul
pentru traiul în societate, nu poate asigura integrarea lui totala in lume . Asupra individului
acţionează mai multe grupuri – familia, statul şi umanitatea, ele se completează reciproc,
fiecare dintre aceste grupuri are relevanţa, importanţa şi rolul său.

Invatarea traditionala versus invatarea moderna

Elevul devin subiect al procesului instructiv-educativ;

se urmăreşte nu numai achiziţia de cunoştinţe, ci şi dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor

elevilor;

în stabilirea obiectivelor se ţine seama de competenţele pe care le posedă fiecare elev, în

funcţie de care se stabilesc sarcinile (abordare diferenţiată);

elevii sunt informaţi asupra obiectivelor urmărite şi a modului în care se va verifica

realizarea lor;
elevii au posibilitatea să-şi afirme preferinţele şi să aleagă obiectivul

sursele de informare sunt mult mai diversificate;

profesorul creează condiţiile pentru ca elevii înşişi, cu forţele de care dispun, să descopere şi
să-şi însuşească cunoştinţele, dezvoltându-şi priceperile şi deprinderile

Încurajează independenţa elevului în gândire şi acţiune, stimulează la elevi efortul de

autocontrol;

O lecţie este reuşită nu atunci când profesorul i-a determinat pe elevi să reţină un procent cât
mai mare din informaţiile oferite de el, ci atunci când i-a făcut să participe activ la procesul
de predare-învăţare. O lecţie modernă îl solicită pe elev şi îl implică, ea face apel la
disponibilităţile elevului, la „talentele” lui

Şcoala perfectă” se caracterizează prin utilizarea eficientã a resurselor disponibile, îndeosebi

a resurselor umane care, atunci când sunt utilizate pe măsura posibilităţilor lor, au
sentimentul că lucrează relaxat, iar tensiunile interne se reduc la minimum; nu mai puţin
importantă este introducerea în şcoală a noilor tehnologii pentru învăţare ;