Sunteți pe pagina 1din 7

Caută



 prima pagină

 politic

 actualitate

 sport

 economie

 life

 externe

Ultima oră

 17:44 Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, condamnat în lipsă la


13 ani de închisoare
 17:33 Donald Tusk va fi audiat de o comisie parlamentară poloneză care
investighează cazuri de evaziune fiscală

 17:30 SCANDAL! PSD, atac DEMENT la BNR! Sugerează cheltuirea


rezervelor pentru stabilizarea cursului

 17:30 OFICIAL Șobolanul României se ascunde de popor!

 17:20 Constanţa / Conflict între 11 persoane iscat în zona instanţelor


judecătoreşti, aplanat de jandarmi

-0.4 °C € 4.75

Topul săptămânii

 VIDEO Toader, MĂCELĂRIT în Parlamentul European! „Am aflat că vreți


să anulați 1…

 VIDEO Momentul în care Proasta s-a dat de gol! „Dăm posibilitatea


redeschiderii …

 Info. Rareș Bogdan, prioritate ZERO pentru Dragnea! Gușă a primit un nou
ultimat…

 VIDEO DOVADA că procurorii care lucrează la Dosarul MĂCELULUI din 10


august NU s…

 Zegrean, despre OUG anunțată de Toader: Îi preocupă să îl pedepsim pe


cel care a…
Dosare comisarul

Liviu Pop

Reporter incognito
Ai un pont, un material, un subiect pentru comisar? Trimite-l
la redactia@comisarul.ro.

Chiar vor lăsa Serviciile Secrete România


să se prăbușească în labele lui Dragnea?
„Băieții” știu totul, de ce nu acționeaz
ă?
comisarul.ro astăzi, 16:58

Chiar vor lăsa Serviciile Secrete România să se prăbușească în


labele lui Dragnea? „Băieții” știu totul, de ce nu acționează?
Aceasta este întrebarea pusă de jurnalistul Dan Turturică în
aricolul de mai jos, publicat pe Digi24.ro.

Dintre toate poveștile pe care le-am auzit în anii de vârf ai luptei


anticorupție, una îmi revine constant în minte. Într-o noapte, echipa
operativă care monitoriza un ministru suspectat de corupție stătea
cocoțată pe gardul demitarului și se prăpădea de râs. De câteva ore
bune, omul se chinuia să îngroape două genți cu bani în grădină și nu
reușea. Era prea beat.
De fapt, spectacolul începuse încă de cu seară. Ministrul primise
gențile în care erau cam două milioane de euro într-un restaurant.
Când a plecat, multe pahare de whiskey și sticle de vin mai târziu,
împleticindu-se, nu le avea cu el. Le uitase sub masă. Și-a adus
aminte de ele când a ajuns acasă. Firesc, ca și cum și-ar fi uitat
umbrela, a trimis șoferul să le recupereze.

Până să se întoarcă acesta, a adormit în sufragerie, pe canapea.


Șoferul a venit, l-a trezit cu greu, i-a predat gențile și a plecat.
Atunci a început circul. Beat și chior de somn a tot ezitat dacă să se
culce la loc sau să își pună la adăpost prada. Pe la 2, încă umbla de-a
bușilea prin grădină încercând să sape o groapă cu lopățica de cenușă
de la șemineu.

Cu chiu cu vai, spre dimineață, a reușit. Când a venit femeia de


serviciu, primul lucru pe care l-a făcut a fost să adune banconetele
împrăștiate pe jos în sugraferie și în grădină, ca și cum ar fi șters
dâra de sânge rămasă în urma luptei corp la corp dintre ministru și
genți. Le-a adunat cu grijă într-un teanc și le-a pus într-un sertar.

Cei care urmăreau imaginile video surprinse de ”tehnica” de


supraveghere montată în casă mustăceau. Se vedea că femeia nu
făcea prima dată tipul ăsta de curățenie după ”șefu”. Când s-a trezit
familia, toate erau la locul lor, ca și cum nimic nu se întâmplase.

Circul, însă, avea să reînceapă seara târziu, când ministrul a revenit


acasă și a relizat că nu mai ține minte unde a îngropat gențile. I-a
luat ceva să rânească în curtea de aproape un hectar, până le-a găsit.
Timp în care echipa operativă ba făcea pariuri dacă să o găsească, ba
se întrebau, la mișto: ”să începem să-i dăm SMS-uri, rece, călduț,
cald?”

Când am întrebat cine era ministrul, mi s-a spus, cu un zâmbet plin


de subînțeles, că am să aflu în curând. Nu am aflat. Și nici nu am
regăsit elemente din povestea de mai sus în vreun rechizitoriu. Am
aflat de altele similare, cu șpăgi date în cimitir și prin alte locuri
ciudate, cu zeci de milioane încasate prin tot felul de metode, dar nu
de asta. Am rămas doar cu bănuieli.

Poate este parte dintr-un dosar aflat încă în cercetare, deși au trecut
câțiva ani buni, poate a rămas doar între coperțile unui raport
informativ care, din cine știe ce motiv misterios, nu s-a transformat
niciodată în anchetă penală. Poate o să apară, ca din senin, peste o
vreme, când probabil nici cel care a dat mită, nici cel care a luat-o nu
o să mai țină minte nici puținul pe care și l-au amintit a doua zi. S-a
mai întâmplat.

Însă, asta contează mai puțin azi. Chiar dacă ministrul sau fostul
ministru în cauză ar fi fost și condamnat, el este la un pas de a scăpa
de orice grijă penală. Grație deciziilor CCR și a angajamentelor
actualei puteri, de lupta anticorupție și de rezultatele ei trecute este
pe cale să se aleagă praful.

Așadar, dacă i-aș afla numele, la ce ar folosi? Nu am nicio dovadă că


el și nu altul umbla în patru labe în grădină ca să-și îngroape șpaga.
Mai mult. Ar merge mâine la televiziunile mafiei și ar folosi cele
descrise mai sus ca nu ca pe o demonstrație că este corupt și că lua
două milioane de euro mită ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru
din lume, ci pentru a arăta că este o victimă. ”Ați văzut cum mă vâna
statul paralel, mă filma și în propria sufrageria, în intimitatea
familiei?!”

Am ținut să scriu povestea asta dintr-un alt motiv. De doi ani


încoace ea mă face să mă întreb ce gândesc, oare, miile de oameni
care documentează, din 2005 încoace, afacerile de corupție care au
loc zilnic la doi pași de noi?

Ce își spun azi miile de procurori, poliști, ofițeri de informanții și


personal tehnic care au stat cocoțați pe garduri, ascunși după cruci
sau în fața monitoarelor de supraveghere în timp ce mai marii țări
luau mită, cumpărau influență sau își îngropau prin curți averile
ilicite?

Sunt împăcați cu gândul că sunt la un pas de a vedea că au muncit


degeaba? Nu au nicio problemă cu faptul că o adunătură de mafioți
își bat joc de efortul lor? Le convine că ăia pe care i-au prins în
flagrant și de care râdeau că sunt pe cât de lacomi pe atât de proști își
iau acum revanșa, că au încălecat țara și că sunt la un pas să-i pună
definitiv cu botul pe labe?

Da, sunt întrebări retorice. Răspunsul armatei de anonimi care a


făcut posibil singurul deceniu de justiție adevărată din ultimii peste
70 de ani de istorie a României ar fi că ei lucrează în instituții cu
ierarhii și reguli stricte. Ordinele se execută, nu se discută. Și au
dreptate. A existat o voință instituțională care nu doar că a permis,
dar a și încurajat implicarea lor în eforutul de asanare a societății.

Însă, nu ei decideau dacă rezultatul muncii operative se transformă


în dosar penal. Nu ei decideau dacă reglementările legale sub care
operau erau sută la sută în acord cu Constituția. Nu ei decideau dacă
imperativul eficienței era mai important decât cel al respectării unor
proceduri birocratice create tocmai de cei care nu și-au dorit
niciodată nici justiție, nici servicii secrete eficiente.

Nu ei decideau dacă prioritizarea resurselor investigative servea și


un scop politic sau nu. Așa cum nu pot decide ei dacă va mai exista
vreodată în România o autentică luptă anticorupție. Și atunci și acum,
cu bune și rele, au urmat și urmează ordinele superiorilor.

Cu toate acestea, ar fi nedrept să vorbim doar despre insituții și nu și


despre oamenii care le dau viață. Pentru că inclusiv ei vor fi afectați
de ceea ce ni se pregătește. Și ar trebui să fie conștienți de faptul că
suntem la o mare răscruce.

Până de curând, despre modificările legislative în favoarea marilor


infractori vorbeau mai mult liderii coaliției de guvernământ. Dragnea
și Tăriceanu presează continuu, de doi ani încoace, pentru amnistie
și grațiere. Chiar dacă, recent, au găsit alte cuvinte prin care să-și
camufleze doleanțele, cu sprijinul celui mai important aliat pe care îl
au, Curtea Constituțională, obiectivele au rămas aceleași.

În timp ce Dragnea și Tăriceanu presau, premierul și ministrul


Justiției tăceau sau dădeau răspunsuri sibilinice. Era clar că atât
Viorica Dăncilă, cât și Tudorel Toader doreau să-și mulțumească
stăpânii, dar niciunul nu se simțea confortabil să-și pună semnătură
pe acte ce ar arunca în aer statul de drept.

De câteva săptămâni încoace, însă, rolurile s-au inversat. Dăncilă și


Toader spun de câte ori au ocazia că vor da Ordonanța de Urgență
care să deschidă calea revizuirii sentințelor definitive, iar Dragnea și
Tăriceanu tac. Ce înseamnă asta? Că adoptarea OUG ce va da
lovitura fatală justiției este iminentă. Tac pentru că totul a fost decis
și încearcă, pentru că sunt și lași, să se ferească de furia pe care o va
genera în societate satisfacerea dorințelor lor.

Cel mai grav efect al Ordonanței pe care Toader și Dăncilă o anunță


ca sigură nu va fi că dă o lovitură fatală luptei anticorupție, ci că
batjocorește într-o asemenea măsură cele mai elementare principii
juridice, încât România nu va mai putea fi considerată un stat de
drept. Odată cu un asemenea act va veni și demonstrația că statul nu
mai are anticorpi pentru a lupta împotriva abuzurilor unui nucleu de
politicieni iresponsabili și nici împotriva mafiei. Vom deveni un stat
capturat.

În ultimele luni, au fost făcute mai mult decât suficiente declarații


din partea oficialilor SUA și ai UE care avertizau că amnistia și
grațierea, în orice formă, vor fi asimilate unei sfidări de netolerat din
partea partidelor de la putere. Ceea ce înseamnă că parteneriatul
României cu cele două mari forțe globale, alături de care am insistat
atât de mult să fim, va fi suspendat, de facto, în secunda imediat
următoare publicării infamei Ordonanțe în Monitorul Oficial.

Aceasta este marea răscruce la care am ajuns. Vom accepta ca marile


obiective naționale pe care ni le-am fixat după ieșirea din comunism,
aderarea la NATO, UE și parteneriatul strategic extins cu SUA, să
fie compromise? Sau le salvăm, în ultimul moment? La această
întrebare este chemat să răspundă fiecare român.

Inclusiv cei care au avut o contribuție esențială la atingerea celor trei


mari obiective naționale: cei care au făcut, după 2005, saltul de la
statutul de martori muți la fărădelegile mafiei care capturase statul la
cel de luptători pentru însănătoșirea și dezvoltarea României. Nu am
nicio îndoială că mulți dintre ei știu exact cum am ajuns, în doar doi
ani, să pierdem toate progresele înregistrate până în 2016.

Nu am nicio îndoială că mulți dintre ei știu exact cum au încăput, din


nou, instituții esențiale pe mâna castei hrăpărețe. Nu am nicio
îndoială că mulți dintre ei știu exact cine cu cine s-a înțeles pentru a
scoate România din parteneriatele cu Occidentul. Ce nu știu, însă,
este dacă se vor mulțumi să asiste impasibili la această trădare sau
vor face ceva măcar pentru a o împiedica să își atingă ținta finală.