Sunteți pe pagina 1din 6

1.

ADȘ, Anul II – Criticilor mei, Mihai Eminescu

a. Numește talentul/ abilitatea absolut necesară pentru a fi:

muzician- ....................

zidar-............................

poet-...........................

b.Enumeră două motive pentru care oamenii scriu versuri:

.....................................................................................................................................................................

........................................................................................................................................................................

c.Citește textul:

Multe flori sunt, dar puține Care roade n-ați adus -


Rod în lume o să poarte, E ușor a scrie versuri,
Toate bat la poarta vieții, Când nimic nu ai de spus.
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri, 1. Cine crezi că sunt florile la care se face


Când nimic nu ai a spune, referire în prima strofă?
Înșirând cuvinte goale 2. Selectează versurile în care este
Ce din coadă au să sune. exprimată lipsa de legătură între
cuvinte/limbă și gândirea celui care
Dar când inima-ți frământă scrie.
Doruri vii și patimi multe, 3. Care este rolul poetului ăn legătură cu
Ș-a lor glasuri a ta minte limba?
Stă pe toate să le-asculte, 4. Specific comunicării poetice este
limbajul figurat. Identifică astfel de
Ca și flori în poarta vieții, cuvinte, folosite cu sensul figurat, în
Bat la porțile gândirii, text.
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,


Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare


Că pe cap îți cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deșerte,


ADȘ – ANUL II – O scrisoare pierdută
SCENA II

Pristanda: (singur) Grea misie, misia de poliţai... Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere
steagurile... Tot vorba bietei neveste, zice: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la
îl flămând..." Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana
Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-şi seama) babachii... Da' eu, unde? Famelie mare,
renumeraţie după buget mică. (şase în fund pe un scaun la o parte.)

SCENA III
Zaharia Trahanache, Ghiţă Pristanda, apoi Tipătescu şi Zoe

Trahanache: (intră prin fund, fără să ia seama la Ghiţă, care se ridică răpede la intrare. Trahanache e
mişcat) A! Ce coruptă soţietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar
enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar cop, serios băiat!
Zice:
"Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!"... Auzi d-
ta mişelie, infamie. (vede pe Ghiţă.) Aici era Ghiţă? (se stăpâneşte.)
Pristanda: Aici, sărut mâna, coane Zahario.
Trahanache: Fănică a ieşit?
Pristanda: Ba nu, coane Zahario, vine numaidecât momental, e dincolo... A! Iată conul Fănică.
Tipătescu: (cu pălăria şi haina de oraş vine din stânga, e surprins la vederea lui Zaharia) Neica Zaharia!
Cum se poate? Ai ieşit înainte de dejun? Ce e?
Trahanache: E comedie, mare comedie, Fănică, stăi să-ţi spui. (îi face semn să expedieze pe Pristanda.)
Pristanda: (răpede) Mai aveţi ceva să-mi ordonaţi, coane Fănică?
Tipătescu: Nu... Nu uiţi de ce-am vorbit. Trebuie să avem dezlegarea istoriei cât mai degrabă.
Pristanda: Ascult.
Tipătescu: Nene Zahario, e lung ce ai să-mi spui? Nu mi-o poţi spune la dejun?
Trahanache: Ai puţintică răbdare... Nu trebuie să ştie Joiţica... E comedie mare, Fănică. (şede pe
canapea, cu spatele spre fund.)
Tipătescu: (uitându-se la ceas) Atuncea treci, Ghiţă, pe la nenea Zaharia p-acasă şi lasă-i vorbă coanei
Joiţichii - nu-i aşa, nene Zahario? - Să fie aşa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun... avem
ceva politică de vorbit între bărbaţi.
Pristanda: Ascult, coane Fănică.
(Pristanda pleacă spre fund. Tipătescu se întoarce spre Trahanache şi coboară. Când Pristanda vrea să iasă
prin fund, uşa din dreapta se deschide puţin, Zoe scoate capul, cheamă pe Pristanda: "Pst! Pst! şi închide
repede uşa. Tipătescu se întoarce şi îl vede pe Pristanda lângă uşa din dreapta.)
Tipătescu: 'Ai? Un' te duci?
Pristanda: (făcându-i semn să tacă şi arătându-i pe Trahanache) Unde mi-aţi ordonat.
Tipătescu: (fără a înţelege) De ce nu ieşi prin faţă?
Pristanda: (urmându-şi jocul) Da, prin faţă...

(se-ntoarce spre uşa din fund. Tipătescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repetă. Fănică se-
ntoarce iar. Ghiţă, care este iar lângă uşa din dreapta, iese năvală pe acolo. Tipătescu, dând din umeri, fără
să-nţeleagă, se coboară să şază pe fotoliu, lângă Trahanache.)
DESCOPERIREA TEXTULUI:
1.Numește persoanele care dialoghează în cele două scene reproduce.
……………………………………………………………………………………………………
2.Precizează elementele care justifică încadrarea textului în genul dramatic.
……………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
3.Care este tema discuției dintre personaje?
……………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..

Temă de portofoliu – Ce este calomnia? Este prezentă ea în viața de zi cu zi? Unde? Care sunt
efectele acesteia?

O scrisoare pierdută, Ion Luca Caragiale – partea a II-a


1.Caută într-un dicționar sensurile cuvintelor turmentat și vicios și alcătuiește enunțuri proprii cu
acestea.
2.Scrie câte un sinonim pentru următoarele expresii: a ține calea, a pufni în râs, lasă-mă în pace.
3.Tradu în limba străină cunoscută de tine una dintre replicile textului și discută cu colegii din
clasă variantele obținute.
4.Scrie o scrisoare de amor în care să folosești două dintre următoarele locuțiuni: a umbla cu
capul în nori, a-și face de cap, a avea la inimă, a-și deschide sufletul, a aștepta cu sufletul la
gură.
5.Imaginează un dialog dramatic între un cetățean și un politician actual, folosind cât mai multe
locuțiuni și indicații scenice care să descrie gesture, mimică, atitudini.
TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ-Scrie un discurs pe o temă aleasă de tine și
prezintă-l în fața clasei.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Descrie o persoană publică cunoscută de tine,
folosind cât mai multe diminutive.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Amintește-ți de o situație în care ai auzit povestite
mai multe întâmplări într-un grup de oameni și descrie cadrul respectiv prin reerire la timp, loc,
participanți, tema conversației, modul în care participanții își încep povestirile.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Scrie o povestire reală sau imaginară despre o
întâmplare stranie și povestește-o colegilor tăi.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Scrie un eseu de 15-20 rânduri în care să integrezi
o maximă / citat despre iubire.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Povestește destinul unei personae cunoscute de
tine a cărei soartă a depins de dorința de a fi bogat.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Descrie drumul destinului tău până în acest
moment.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Realizează rezumatul nuvelei Moara cu noroc, de
Ioan Slavici. Realizează caracterizarea lui Ghiță.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Realizează un poster care să sintetizeze valorile
considerate importante pentru present și viitor.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Scrie o pagină de jurnal în care să consemnezi sub
forma unui monolog interior , propriile frământări legate de o situație conflictuală în iubire, trăită
de tine.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Descrie, din perspectiva unui călător atent la detalii,
drumul de la casa ta până la școală.

TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Povestește despre patima pentru bogăție a unei
personae reale sau a unui personaj de film/ carte, detaliind modul în care acesta a acționat.
TEMĂ DE PORTOFOLIU – ANUL II, ADȘ – Citește textul

Plastilina lui Vasili Sigariev e, la un prim nivel de semnificaţie, o poveste de cartier ce se consumă
„în curtea unui bloc de tip Hrusciov”. Un fel de Băieţii din strada Pál, rescris în funcţie de cerinţele
contemporaneităţii. Protagonistul piesei, Maksim, e un „băiat bun”, crescut cu mari sacrificii de o biată
bunică fiindcă mama îi e denaturată, un adolescent ce ar dori să aibă prieteni, ba chiar crede că are
unul în persoana lui Lioha, ce face prostii la început minore, apoi altele tot mai mari care urmează să
îl coste scump. Textul zice că spre a-şi masca un oarecare handicap, Maksim face şi reface obiecte de
plastilină, prin acest hobby obsedant el acordându-şi dreptul de a fi altfel. De fapt, propria lui fiinţă e de
plastilină căci se modelează după felul de a fi al altora, plătind mai apoi pentru toţi oalele sparte. Aşa
ajunge victima prostituatelor, a borfaşilor, a lumii intolerante şi meschine, a unor profesori lipsiţi de
caracter care sub fardul severităţii se străduiesc să mascheze realitatea că totul e de vânzare. Victima
amoralităţii absolute. Iar când e violat, spre a fi pedepsit pentru o vină imaginară, de un grup de
bărbaţi, plastilina a devenit atât de moale încât Maksim ajunge să creadă că nu mai are nici un atribut
de fiinţă umană şi-şi află izbăvirea în moarte, o moarte produsă de cei care l-au batjocorit.

Scenograful Andu Dumitrescu a pus la dispoziţia spectacolului sibian un spaţiu de joc de o


expresivitate copleşitoare prin neorealismul său debordant. A adus pe scenă un „cvartal” sordid, un
bloc al unui nefiresc trai în comun. Prin ferestre, vedem cum oamenii duc o existenţă strict biologică,
se trezesc dimineaţa spre a se duce la muncă, loc de unde se întorc prostiţi şi-şi află salvarea în alcool
ori în sex. În curtea interioară zace un automobil tocmai bun spre a fi dus la fier vechi, de pe vremea
„vechiului regim”. Luminile din spectacol sunt joase, creând senzaţia atmosferei sufocante. Într-o atare
configuraţie spaţială se consumă evenimente tragice pe care Vlad Massaci alege să le convoace prin
glasul lui Spira, copilul mort. Când nu se socializează în chip fals, Maksim se ascunde într-o protectoare
nişă, simbol al introspecţiei. Gramatica spectacolului e simplă, firească, relatarea e clară, cu un halo
poetic, poate însă nu suficient de tensionată. Spectacolului îi lipseşte încrâncenarea autentică, dar şi
„scena antologică”, aceea de maximă concentrare. Montarea denotă gândire, tehnică şi familiarizare
cu un anume mod actual de a vorbi despre crimele cotidiene ale oamenilor de treabă. Înţelegem
urmărindu-l marea tristeţe din piesa lui Sigariev, dar parcă am dori mai mult. Personajele sunt siluetate
credibil de foarte tinerii actori ai Teatrului sibian, cu bine plasate accente ce vizează evidenţierea
tipurilor umane, fără ca prin aceasta să cadă în schematism. Pentru Adrian Neacşu rolul Maksim este
o mare şansă pe care tânărul interpret o valorifică cu succes. E, de departe, cea mai convingătoare
apariţie a sa de până acum, cea care îl scoate din categoria băieţilor frumoşi care au dat examen la
facultatea de teatru doar fiindcă arată bine. Sigur că jocul lui nu atinge perfecţiunea. Neîndoielnic că s-
ar mai fi putut lucra la nuanţe. După reprezentaţie, un coleg făcea observaţia pe care o socotesc
întemeiată, că stilul de joc al lui Adrian Neacşu nu s-ar deosebi în chip semnificativ de cel al lui Florin
Coşulet, interpretul lui Lioha. Dar mă întreb dacă o atare asemănare nu a fost chiar dorită de regizor
întru evidenţierea statutului de om-plastilină al personajului principal. De altminteri, Vlad Massaci scrie
în scurtul său text din micuţul caiet de sală că „ne trebuie puţină introspecţie, fiindcă altfel riscăm să
nu ne mai dăm niciodată seama că suntem doar nişte bucăţi de plastilină”. Iar Adrian Neacşu se
întreabă în acelaşi caiet-program „de ce plastilină? Un material maleabil ca sufletul unui adolescent
într-o societate preocupată de supravieţuire! Un semnal de alarmă asupra atitudinii pasive? Probabil că
da. Se poate schimba, îţi poţi influenţa propriul (s.m. M.M.) destin ?”. Alături de cei doi protagonişti
deja menţionaţi, i-am mai remarcat pe Pali Vecsei, ca întotdeauna foarte bun, jucând-o acum în travesti
pe profesoara de limba rusă, pe Ofelia Popii , pe Adrian Matioc, pe Ovidiu Moţ, pe Florentina Ţilea,
pe Cristina Flutur, pe Dana Taloş.
Caietul de sală a cărui concepţie grafică e datorată lui Andu Dumitrescu e un mic obiect de artă.
Dar, din păcate, doar atât căci e extrem de zgârcit în informaţie. Conţine numele actorilor, opiniile lor,
nu menţionează însă personajele pe care ei le joacă, punându-i astfel în dificultate pe acei spectatori ce
doresc să-i identifice şi nu au avut şansa de a-i mai vedea până la acest spectacol. Lipsesc necesarele
date despre piesă şi autorul său. Iar textul lui Sigariev i-a prilejuit Teatrului sibian un spectacol bun,
semn că şi dramaturgul merita o minimă atenţie.
(http://arhiva.revistafamilia.ro/2006/2/cronica_teatrala.htm)

1. Numește personajul principal al piesei.


2. Ce hobby are personajul?
3. Ce asemănare este între propria ființă și plastilină?
4. Povestește destinul personajului.
5. Cum este reprezentat spațiul de desfășurare al evenimentelor de pe scenă?
6. Indică personajele piesei și actorii care joacă rolul acestora.