Sunteți pe pagina 1din 4

Cultura și școala contemporană

În sensul sau cel mai larg, conceptul de cultura defineste ansamblul formelor tipice de
viata specifice membrilor unei anumite comunitati, conceptiile acestora despre sine, natura si
societate, inclusiv totalitatea atitudinilor lor spirituale. Cultura exprima astfel modul particular de
viata si existenta al unui grup sau comunitati, înglobând de o maniera unitara tiparele de gândire,
limbajul, credintele, comportamentele, traditiile, arta, muzica si literatura acesteia.

Relatia dintre educatie si cultura poate fi gândita în trei planuri actionale, distincte din
punctul de vedere al continutului la care fac referire dar convergente din perspectiva finalitatilor
urmarite: planul transformarii prin educatie a omului în fiinta eminamente culturala, planul
educatiei ca actiune de transmitere si producere a culturii si planul rolului educatiei în contextul
raportului cultura-civilizatie.

În debutul cartii sale intitulate Emil, Rousseau afirma ca plantele se formeaza prin cultura
iar omul prin educatie, subliniindu-se astfel rolul actiunilor instructiv-formative în devenirea
spirituala a fiintei umane. Omul traieste în spatiul existentei sale naturale dar fiinteaza si tinde sa
fiinteze în orizonturile existentei culturale.

Apropierea omului de spatiul existentei culturale se realizeaza doar în si prin educatie.


Educatia este aceea care transforma subiectul uman, îl pregateste si îl modeleaza în sensul
adaptarii acestuia la conditiile si specificul fiintarii culturale. Asa dupa cum preciza Gilles
Deleuze, invocat de Liviu Antonesei, "urmele" lasate de cultura asupra fiintei umane sunt de
nesters, omul este condamnat la cultura iar "marcajul" sau permanent este educatia (Antonesei,
L., 1996, p.19).

La rândul sau E. Cassirer, citat de autorul anterior mentionat, afirma ca omul nu este atât
un animal rationale cât un animal symbolicum deoarece "întreg comportamentul spiritului,
obiectivat în sferele variate ale culturii, este unul simbolic iar cultura, ca obiectivare a activitatii
spirituale specific umane, este un tezaur compact de simboluri" (Cassirer, E., 1976, p.54).
Educatia devine astfel o activitate de translatare ireversibila a fiintei umane, prin intermediul
simbolurilor vehiculate, de sub imperiul biologicului si a necesitatilor imediate în planul culturii,
al valorilor si universalitatii.

Consideram necesara în acest context precizarea ca transformarea prin educatie a omului


din entitate biologica în fiinta culturala prezinta finalitati care vizeaza nu doar nivelul particular
al indivizilor izolati ci si acela al societatii în care acestia îsi desfasoara existenta. Orice ideal
educational exprima, în esenta, un anumit model cultural iar actiunea educativa urmareste nu
doar dezvoltarea culturii individuale ca ansamblu de particularitati spirituale diferentiatoare ci si
dezvoltarea culturii colective, specifica comunitatii sau societatii respective. Din aceasta
perspectiva cultura colectiva promovata prin educatie reprezinta o placa turnanta ce leaga
individul de comunitate si asigura acesteia consistenta interna necesara evitarii disolutiei.

Întelegerea corecta a raporturilor existente între cultura si educatie presupune luarea în


considerare a faptului ca aceasta din urma nu numai ca vehiculeaza variatele continuturi ale
culturii si pregateste indivizii pentru întelegerea si asumarea adecvata a acesteia ci si asigura,
prin intermediul unor actiuni specifice, formarea si dezvoltarea potentialului de creatie culturala
al membrilor unei societati. Extinderea permanenta a orizontului cultural al speciei umane
necesita, în vederea evitarii supraîncarcarii activitatilor de tip scolar, regândirea raporturilor
dintre cultura generala (ansamblul cunostintelor si deprinderilor considerate a fi necesare si
suficiente pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii elevului) si cultura de
specialitate (totalitatea informatiilor si procedurilor destinate celor care aprofundeaza un
anumit domeniu al cunoasterii).

Problematica optimizarii relatiei dintre cultura generala si cultura de specialitate, dintre


ceea ce trebuie sa stie toti indivizii pentru a putea fiinta optim în contextul existentei culturale si
ceea ce ramâne rezervat specialistilor din diversele domenii, reprezinta una dintre polemicile ce
caracterizeaza realitatea educationala contemporana.

Consideram ca la originea acestor dezbateri sta punerea gresita a problemei raportului


cultura generala-cultura de specialitate în termenii unei optiuni exclusiviste între cantitate si
calitate, între o cultura extinsa dar superficiala si o cultura aprofundata dar restrânsa. Specificul
societatii contemporane, care este prin definitie unul pragmatic, conduce inevitabil la axarea
actiunii educationale pe formarea de experti în domenii din ce în ce mai înguste ale realitatii dar
acest fapt nu trebuie sa genereze restrictionarea dezvoltarii armonioase a personalitatii umane.
Apreciem ca solutia la dilema anterior mentionata consta în a privi cultura generala si cultura de
specialitate ca domenii complementare si nu reciproc exclusive. Mai exact spus, consideram ca
iesirea din acest impas poate fi oferita, începând cu anumite niveluri de organizare a
învatamântului, de strategia unei "grefari" organice si progresive a culturii generale pe fondul
culturii de specialitate promovate prin actiunea educationala.

Asa dupa cum precizam anterior, educatia înseamna nu numai transmitere a culturii si
pregatire a indivizilor pentru asumarea acesteia ci si formarea si dezvoltarea lor pentru însasi
activitatea complexa de generare a culturii. Acest fapt presupune mai multe aspecte dintre care
amintim: dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii elevilor, cultivarea atenta a predispozitiilor
aptitudinale ale acestora, angajarea deliberata a celor care se educa în acte de creatie culturala
etc. Ca urmare a combinarii acestor strategii actionale la nivelul realitatii scolare, educatia se
constituie nu doar în depozitar si vehicul al culturii ci si în creuzet al creatiei culturale în general.

Societatea contemporana se caracterizeaza nu doar prin extinderea orizonturilor culturale


ale existentei ci si prin progresul tehnologic accelerat, fapt ce impune implicarea activa a
educatiei în medierea adecvata a raporturilor existente între cultura si civilizatie.

Cu toate ca unii autori considera inutila si neproductiva distinctia dintre cultura, înteleasa
ca ansamblul creatiilor de ordin spiritual si civilizatie, ca si cultura materiala, consideram ca
promovarea acestei diferentieri, cel putin în planul realitatii educationale, este benefica si
aducatoare de importante câstiguri epistemologice si actionale.

Avem în vedere în acest context nu atât faptul ca, asa dupa cum preciza Spengler, cultura
sfârseste prin a muri în civilizatie si nici fenomenul de înstrainare a omului de însasi esenta sa
culturala, fenomen datorat prezentei masive a tehnologiei în viata sa cotidiana ci realitatea ca
tehnologia, expresie a civilizatiei, îsi pune tot mai mult amprenta pe modul de concepere si
realizare a actiunii educationale.

Daca probleme ca cea a "sufocarii" culturii prin civilizatie sau a înstrainarii esentei
umane datorita predominantei existentei tehnologice în raport cu cea culturala ramân deocamdata
la nivelul disputelor filosofice, faptul ca, datorita tehnologiei, societatea contemporana devine tot
mai mult o societate comunicationala reprezinta, asa dupa cum preciza Gianni Vattimo, o
realitate de necontestat.

Societatea contemporana este, datorita progresului tehnologic, o societate


comunicationala, o societate a comunicarii generalizate, fapt ce implica restructurari adecvate la
nivelul realitatii educationale. Aceste restructurari ale educatiei se realizeaza în contextul
societatii comunicationale si sunt impuse în opinia lui J.-F. Lyotard de trecerea, gratie
progresului tehnologic, de la "jocurile cu informatie incompleta" la "jocurile cu informatie
completa".

În contextul societatii moderne predominau jocurile cu informatie incompleta iar nivelul


de performanta al celor care se educau era apriori limitat si strict conditionat de însasi capacitatea
acestora de a achizitiona, memora si reactualiza diversele informatii si cunostinte. Progresul
tehnologic si caracteristicile societatii comunicationale determina aparitia jocurilor cu informatie
completa. Asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat, prezentul si viitorul apartin retelelor
informationale si uriaselor banci de date care ofera premisele jocului cu informatie completa si
care vor constitui mediul educational al omului societatii contemporane.

"Atâta vreme cât jocul are la baza informatie incompleta, avantajul revine celui care stie
si poate sa obtina un supliment de informatie. În jocul cu informatie completa cea mai buna
performativitate nu poate consta, prin ipoteza, în achizitia unui asemenea supliment ci ea rezulta
dintr-o noua aranjare a datelor. Aceasta noua aranjare se obtine cel mai adesea prin punerea în
conexiune a unei serii de date considerate pâna atunci independente. Aceasta capacitate de a
articula împreuna ceea ce nu era astfel mai înainte se poate numi imaginatie. Viteza este o
proprietate a unei asemenea capacitati. Este permis sa ne imaginam lumea cunoasterii
postmoderne ca fiind guvernata de un joc cu informatie completa, în sensul ca datele lui sunt
accesibile tuturor indivizilor. Plusul de performativitate, la competente egale, sta în producerea
cunoasterii si nu în dobândirea ei, depinzând fie de aceasta capacitate de a realiza noi conexiuni,
fie de posibilitatea de a schimba regulile jocului" (Lyotard, J-F., 1993, p.83-92).

În aceste conditii actiunea educationala trebuie sa se concentreze nu atât asupra


transmiterii de informatii, care sunt datorita progresului tehnologic accesibile pe o scara larga, ci
asupra dezvoltarii capacitatii elevilor de a stabili noi conexiuni între cunostintele achizitionate,
de a pune în joc relatii între domenii ale cunoasterii pe care organizarea traditionala a stiintei le-a
considerat pâna la momentul respectiv ca fiind separate.

Implicarea educatiei în raportul cultura-civilizatie nu se reduce la adecvarea structurala a


acesteia la specificul jocului cu informatie completa ci presupune si luarea în calcul a faptului ca
în prezent asistam la un proces de multiplicare progresiva, prin tehnologia informationala si
mass-media, a imaginilor despre lume, proces ce poate conduce la pierderea sensului realitatii
(cf. Vattimo, G., 1995). La nivelul majoritatii sistemelor educationale contemporane se constata
în acest sens o accentuare a discrepantelor dintre carti si realitatea la care acestea fac referire,
existând (cf. Lentzen, D., 1998) un anumit reductionism metaforizant în ceea ce priveste
procesul de transpunere si conversie a realitatii în idei, concepte sau teorii, fapt ce induce
dificultati majore la nivelul întelegerii de catre cei care se educa a lumii reale, obiective. Gradul
adeseori redus de semnificativitate al informatiilor vehiculate, incongruentele dintre textele
scrise si realitatea efectiva, alaturi de teoretizarile dublate de conceptualizari excesive, sunt
elemente care reclama reconsiderarea la nivelul fenomenului educational a relatiilor dintre teorie
si practica, dintre simboluri si realitate, în vederea facilitarii unei apropieri mai consistente a
scolii de viata reala.

Bibliografie

1. Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2006;


2. Ionescu, M., (2001) Demersuri creative în predare si învatare, Editura Presa
Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.
3. Păun Emil, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2017
4. Văideanu G., Educația la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, București, 1988;