Sunteți pe pagina 1din 13

Sistemul solar

Sistemul solar este un ansamblu format dintr-o stea – Soarele – în jurul căreia
gravitează opt planete: Mercur, Venus, Pământ/Terra, Marte, Jupiter, Saturn,
Uranus, Neptun. 162 de sateliti naturali ai acestora, 3 planete pitice și corpuri mici:
asteorizi, comete, praf, meteoriți etc. Toate planetele orbitează în jurul Soarelui,
acesta având peste 99% din masa totală a sistemului solar.

Sistemul solar se află pe unul din brațele exterioare a Căii Lactee, numit Brațul Orion
într-o regiune cu o densitate de materie relativ mică. Și sistemul solar, la rândul lui, se
află într-o mișcare de revoluție în jurul centrului galaxiei, aflat la o distanță de 25.000-
28.000 de ani lumină. Viteza de deplasare a sistemului solar este de aproximativ 220
km/s.

Planetele se grupează după mărime şi compoziţie în interne (Mercur, Venus, Terra,


Marte) şi externe (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun).

Planetele interne sunt numite şi planete telurice (tellur – pământ în latină), aici fiind
inclusă şi Luna. Deoarece planetele interne sunt formate în principal din roci, ele sunt
planete solide, fiind şi cele mai dense din sistemul solar. Terra este cea mai mare
dintre planetele interne.

Planetele externe au, în majoritatea lor o aparenţă gazoasă, fiind compuse din
hidrogen, heliu, metan, amoniac etc. Între ele, Uranus şi Neptun au mai mult metan,
amoniac şi apă îngheţată, iar Jupiter şi Saturn mai mult hidrogen şi heliu.
Planetele pitice

Mulţi dintre noi au învăţat la şcoală şi despre Pluto ca fiind cea mai îndepărtată şi mai
mică dintre planete. Pluto a fost trecută în rândul planetelor pitice. O planetă
pitică este un corp ceresc prea mic pentru a fi considerat o planetă, dar în
schimb suficient de mare pentru a nu fi înregistrat ca un simplu asteroid. O planetă
pitică trebuie să execute o mişcare de revoluţie în jurul Soarelui şi nu poate fi satelitul
unei alte planete.
Pe lângă cele 8 planete enumerate mai sus Asociaţia Astronomică Internaţională a
stabilit că mai există un număr de cinci planete pitice aflate în zona Centurii Kuiper,
centură ce se extinde de la orbita planetei Neptun până în afara sistemului solar.
Acestea sunt: Eris (descoperită în 2003), Ceres (văzută pentru prima dată în
1801), Haumea (descoperită în 2004), Makemake (descoperită în 2005)
şi Pluto (1929).
Soarele este centrul sistemului solar. Acesta este de 740 de ori mai mare decât toate
planetele la un loc. Masa sa enormă este responsabilă de forţa gravitaţională ce face
ca toate planetele sistemului nostru solar să graviteze în jurul lui. Soarele face parte
din clasa stelelor mijlocii (pitică galbenă G2).

Soarele este compus din 74% hidrogen, 25% heliu, iar restul ocupă cantitățile mici de
elemente mai grele. Datorită acestei compoziții și a temperaturilor ridicate, Soarele nu
are o crustă solidă și nici materie în stare lichidă, toată materia solară fiind în întregime
în stare de plasmă și gazoasă.

Atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafaţa sa. În timp ce suprafaţa
vizibilă a Soarelui, numită fotosferă, are 5.500 grade Celsius, atmosfera superioară
este de milioane de ori mai fierbinte. Cu cât pătrundem mai adânc în interiorul
Soarelui, temperatura crește, ajungând până la 15 milioane de grade Celsius în miezul
său. Radiația solară ajunge și pe Pământ, unde o parte din aceasta este absorbită
încălzind aerul, o altă parte este împrăștiată de moleculele aerului și în cele din urmă,
cea mai mare parte, ajunge pe suprafața Pământului constituind radiația solară
directă.

În timpul erupțiilor solare materia este proiectată în coroană și particulele de atomi


sunt accelerate până la viteze foarte mari, unde sunt expulzate în spațiul interplanetar.
Aceste fenomene sunt însoțite și de o emisie de raze X, unde radio, și în cazul
erupțiilor mai puternice, de lumina vizibilă. Când ajung în apropierea Pământului și
intră în atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează
aurorele polare și perturbă propagarea undelor radio în jurul globului. Uneori aceste
particule pot duce și la defectarea rețelelor de distribuire a electricității.

Vârsta Soarelui este de circa 4,5 miliarde ani. Acesta se roteşte în jurul centrului
galaxiei noastre, Calea Lactee, faţă de care se află la distanţa de 25-28 de mii de ani
lumină, realizând o mişcare o revoluţie în aproximativ. 225-250 de milioane de ani.

Viteza orbitală este de 220 km/s .Volumul Soarelui ar putea cuprinde 1.300.000 de
planete de dimensiunea Pământului. Forţa gravitaţională este de aproximativ 28 de
ori mai puternică decât cea terestră.
Pentru a stabili o unitate de măsură mai uşor inteligibilă decât "kilometri", care la
uriaşele distanţe din sistemul nostru solar sunt unităţi de măsură prea mici, vom
folosit distanţa Pământ-Soare (DPS), 149 milioane Km, drept referinţă.

Planeta Mercur, este cea mai apropiată de Soare, se află la 0,38 DPS (57 mil. Km) de
Soare, orbitându-l o dată la fiecare 88 de zile. Singura navă spațială care s-a apropiat
de Mercur a fost Mariner 10, care a cartografiat doar 40 – 45% din suprafața planetei.

Numele vine de la zeul comerţului la romani, Mercur. Efectuează o rotaţie completă în


jurul axei sale în 58 de zile pământene, iar o rotaţie în jurul Soarelui în aproximativ 88
de zile. Pentru că masa planetei Mercur este de numai 5,5% din masa Pământului şi
forţa de atracţie gravitaţională este mult mai mică. Astfel, dacă am poposi pe această
planetă, ne-am simţi mult mai uşori.

Temperatura variază enorm de la zi la noapte, întrucât Mercur nu are o atmosferă


precum Pământul; temperaturile ziua ajung la 420 grade C, iar noaptea până la -173
grade Celsius.

Nu are sateliți naturali și nici atmosferă. În interiorul său, Mercur are un nucleu mare
de fier care generează un câmp magnetic de 100 de ori mai slab decât cel al
Pământului.
Planeta Venus este a doua planetă, vecina noastră în sistemul solar. Se află la 0,72
DPS (108 mil. Km) de Soare.

În Antichitate s-a crezut că este vorba despre două corpuri cereşti. La greci, dimineaţa
era numită Phosphorus, iar seara Hesperus; la romani Lucifer şi Vesper, sau
Luceafărul de dimineaţă şi Luceafărul de searã. Ulterior, planeta a fost numită Venus.

Planeta este acoperită cu nori din acid sulfuric, iar efectul de seră cauzat de procentul
mare de bioxid de carbon duce la temperaturi mai mari decât cele întâlnite pe Mercur,
deşi Venus este mai departe de Soare.

Venus este o planetă extrem de periculoasă din cauza temperaturilor extrem de


puternice şi a mediului cu o presiune ridicată. Sonda sovietică Venera a rezistat doar
câteva minute pe suprafaţa planetei, când a aterizat în 1970. Însă şi deasupra
suprafeţei, atmosfera rămâne extrem de periculoasă. Cercetătorii au descoperit că
vânturile bat de 50 de ori mai puternic decât rotaţia planetei.

Ziua durează 243 de zile, iar rotaţia în jurul Soarelui durează, ciudat pentru un
pământean, 225 de zile. Venus se roteşte în jurul axei sale de la est la vest, spre
deosebire de Pământ, care se roteşte de la vest la est. Masa planetei este de 81% din
masa Pământului, din acest motiv valoarea acceleraţiei gravitaţionale este 0,9 x
acceleraţia gravitaţională a Pământului. Are o atmosferă foarte densă (100 atm.
terestre). Nu are sateliţi.
Planeta Pământ sau Terra este a treia planetă de la Soare și a cincea ca mărime din
sistemul nostru Solar. Este singura planetă din Univers cunoscută ca adăpostind viață
și este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar. Are un diametru la Ecuator
de 12.756 Km și se află la 150 mil. Km de Soare.
Pământul s-a format acum aproximativ 4,67 miliarde de ani în urmă din materia norului
gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare și de celelalte planete ale sistemului
solar. Planeta noastră a trecut prin numeroase schimbări și procese geologice și
biologice, încât condițiile inițiale nu mai există. Datorită condițiilor atmosferice și
distanței optime față de Soare, viața a putut apărea pe Pământ.
Pământul face o rotaţie completă în jurul axei sale în 23,93 ore. O rotaţie de revoluţie
durează 365,256 zile, din acest motiv este necesară o ajustare a duratei anului din
când în când, pentru ca anul calculat de ceasurile noastre să se potrivească cu anul
real, cauzat de mişcarea planetei în jurul Soarelui.
Viteza de deplasare a Pământului în jurul Soarelui este de 107.244 Km/h. Acceleraţia
gravitaţională la nivelul solului este de 9,78 m/s2, aceasta scăzând odată cu
depărtarea de suprafaţa terestră.
Planeta Marte, planeta roşie, se află la 1,52 DPS (227,9 mil. Km) de Soare, având o
atmosferă rarefiată compusă din CO2 (95%), apoi din azot molecular.

Este planeta care a stârnit cele mai mari speranţe ale cercetătorilor legate de existenţa
vieţii. Suprafața ei seamănă cu cea a Pământului, având văi, vulcani, deșerturi și
calote glaciare polare. Aici găsim și cel mai înalt vulcan inactiv din sistemul solar,
Olympus Mons înalt de peste 26.000 metri și cel mai mare canion, numit Valles
Marineris.

Numele îl împrumută de la zeul războiului la romani (Ares la greci). Faptul se


datorează culorii roşii şi apropierii periodice de Terra, asociată cu situaţii de conflicte
şi epidemii.

La fiecare 47 ani apropierea este maximă, are loc


numai în august, când Marte este la periheliu, iar
Pământul la afeliu (pe 26-27 .08.2003, s-a ajuns la o
distanţă minimă de 55,7 mil km, situaţie care se va mai
repeta în anul 2287).

Ziua marţiană este de 24 h 34’, iar mişcare în jurul


Soarelui durează 686 zile terestre. Temperatura de pe
Marte variază de la un maxim de 20 grade Celsius la -140 C. Marte are doi sateliţi,
Phobos (28 km în diametru) şi Deimos (16 km în diametru).

Cercetările recente au demonstrat că în trecutul planetei a existat apă în stare lichidă,


datorită descoperirii unor minerale care se formează de obicei numai în prezența apei.
Centura de asteroizi

Între Marte și Jupiter, la 320 de milioane de kilometri de Soare, întâlnim Centura de


asteroizi. care marcheză tranziţia de la planetele solide, interne, spre cele gazoase,
externe, însoţite de sateliţii lor de gheaţă. Ea se termină la circa 480 de milioane de
kilometrii de Soare.

Johnann Bode a publicat o regulă în anul 1772, prin care estima depărtarea planetelor
de Soare, dar care prezicea și existența unei planete între Marte și Jupiter. Câțiva ani
mai târziu, în 1781 a fost descoperit Uranus și s-a observat că orbita corespundea
Legii lui Bode. Atunci s-a început căutarea planetei lipsă dintre Marte și Jupiter. Ceea
ce s-a descoperit a depășit așteptările. În 1801 a fost descoperit asteroidul Ceres
ridicat la rangul de planetoid (aprox. 1.000 km diametru), presupunându-se că acesta
era planeta căutată, dar în 1802 a mai fost descoperit asteriodul Pallas (aprox. 512
km diametru) iar în 1807 a mai fost descoperit asteriodul Vesta (aprox. 525 km
diametru). Ulterior, au mai fost descoperiți numeroși asteroizi (circa 2.500).
Planeta Jupiter este la 5,2 DPS (778 mil. Km) distanţă de Soare.

Este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, având un diametru de 11 ori mai
mare decât al Pământului, o masă de 318 ori mai mare și un volum de 1300 ori mai
mare. Din cauza dimensiunilor deosebite ale planetei Jupiter, Pământul beneficiază
de o bună protecţie, mare parte din obiectele cosmice ce s-ar îndrepta spre Pământ
fiind oprite de Jupiter.

Este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după Soare, Lună și Venus; și câteodată
Marte) .

Suprafaţa planetei este măturată de vânturi puternice, cu vânt de peste 400 Km/s.
Temperatura medie este de -121 grade Celsius.

Jupiter are peste 60 de sateliţi, dintre care cei mai mari (Io, Europa, Ganymede și
Callisto) numiți și sateliți galileeni, au fost descoperiți de astronomul italian Galileo
Galilei, ajutat de rudimentarul telescop construit chiar de el. Aceștia au fost, de altfel,
si primii sateliti observati vreodata, cu exceptia Lunii.

Mişcarea în jurul axei sale durează 0,4 zile terestre, iar mişcarea de revoluţie 11,9 ani
pământeni.
Planeta Saturn, a şasea planetă a sistemului solar, este situată la 9,5 DPS
(1.429.400.000 Km). Este a doua planetă ca mărime, după Jupiter, fiind de mai bine
de 9 ori mai mare decât Pământul.

Vânturile puternice sunt proprii şi acestei planete, viteza acestora ajungând la 500
Km/h.

Saturn prezintă un sistem de inele, care sunt alcătuite din particule de gheață și mici
cantități de deșeuri de praf și rocă.

Peste 60 de sateliți cunoscuți orbitează în jurul planetei, fără a socoti particulele din
inele. Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn (5150 Km diametru) și al doilea satelit ca
mărime din Sistemul Solar (după Ganimede, satelitul lui Jupiter), este mai mare ca
planeta Mercur și este singurul satelit din Sistemul Solar care are o atmosferă cu o
consistență semnificativă.

Saturn se roteşte în jurul axei sale în 0,4 zile terestre, iar mişcarea de revoluţie
durează 29, 4 de ani pământeni.
Planeta Uranus este a treia planetă ca dimensiune a sistemului solar, se află la 19,2
DPS (2.870.972.200 Km) de Soare.

Este de patru ori mai mare decât Pământul. Cu un diametru de 52.000 km, Uranus
este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este
înconjurat de inele întunecate (11 inele) și are 27 sateliți (Titania și Oberon fiind cei
mai mari).

Furtunile sunt obişnuite şi pe această planetă, ca şi pe ultimele două de mai sus, iar
temperatura medie este de -190 grade Celsius.

O zi pe Uranus durează 0,7 zile terestre, iar mişcarea de rotaţie în jurul Soarelui are
durata de 83,7 ani pământeni.

Mărimea lui Uranus comparată cu a Pământului


Planeta Neptun, ultima planetă, dacă nu luăm în calcul şi planeta pitică Pluto, este la
30 DPS (aprox. 4,50 miliarde Km) de Soare. Are o masă de 17 ori mai mare decât
cea a Pământului, făcând o rotație completă în jurul Soarelui în 164,79 ani.

Planeta Neptun a fost descoperită indirect prin calcule matematice, datorită


perturbărilor gravitaționale din orbita lui Uranus, în 1846 de către Johann Galle. În
1989 sonda spațială Voyager 2 a trecut prin vecinătatea planetei.

Cele mai puternice vânturi din sistemul nostru solar sunt de întâlnit aici, cu vânturi ce
ating 2000 Km/h. Temperatura medie este de aproximativ -200 grade Celsius.

Planeta Neptun are 13 sateliți naturali cunoscuți. Cel mai mare satelit este Triton (2705
Km diametru).

Ziua durează 0,6 zile pământene, iar o mişcare completă în jurul Soarelui ţine 163,7
ani tereştri.

Mărimea lui Neptun comparată cu a Pământului