Universitatea “Dunărea de Jos din Galați”

Facultatea de Iatorie Teologie și Filosofie

Referat:

Traumele psihice ale copiilor abandonați

Profesor:

Daniela Rusu

Masterand:

Maria Mirabela Tăbăcaru

Scopul cercetarii.

Am ales ca temă “Traumele psihice ale copiilor abandonaţi”, datorită vizionări

unui material video, care trăgea un semnal de alarmă asupra atrocităţilor la care erau
supuşi copii din orfelinatele României din anii 1989. Asfel plecând de la acestă ideie,am
decis sa mă raportez la situatia copiilor instituționalizați din zilele noastre,axându-mă
în special pe întârzierile acestor copii, în dezvoltarea unor funcții psihice care sunt
efecte ale mediului nestimulativ și a lipsei de oportunități de interacțiune spontană și
afectuasă cu adulții.

Obiectivele cercetarii:

1. Indentificarea cauzelor abandonului

2. Efectele instituționalizări asupra dezvoltări creierului și comportamentului
copilului.
3. Evidențierea pe termen lung a efectelor abandonului.
4. Efectele abandonului la adolescenți,și asupra tinerilor care părăsesc aceste
instituții.

Ipotezele cercetari:

1. Un mediu familial ostil,lipsa educației,violul sunt argumente folosite frecvent în

cazul abandonului copiilor.
2. Importanța intervenției timpurii (fac referire la copii dați în plasament),asfel
evitarea institutionalizări copiilor încă din primele luni de viață și plasarea lui
într-un cadru familial lărgit ,duce la un nivel intelectual mai ridicat.
3. Instituționalizarea are efecte severe și de durată asupra copiilor: dezvoltare
neurologică mai lentă,apar întârzieri psiho-motorice și psiho-afectivă,tendințe
autiste,furie, plâns ,suptul degetelor,autoagresiunea.
4. Este evident că viața în cadru acestor instituții dă naștere unor frustări.Ajunși la
adolescență acesti copii încep să mintă,sau să fure fară nici un fel de remușcare,
comportament antisocial ca reacție de protest împotriva unor lipsurilor,
 resemnare, izolare,performanțele personale nu depășesc mediocritatea. Ei au
puternice tendințe de afiliere care apar din teama de respingere.
Medodele cercetării:
1. Observația.
2. Documentarea

Populația cercetării:

Copii de la 0 luni ,adolescenți și tineri pâna la 21-22 ani.

Cadru conceptual.

Abandonul, este termenul care provine din limba franceză, scotând în evidenţă
acţiunea de renunţare , de părăsire . Dacă naşterea unui copil semnifică şi asigură
continuitatea vieţi, abandonul copilului simbolizează ruptura, închiderea și este
considerat în sistemele legislative o infracţiune . Copilul abandonat este acel copil a
cărui părinti biologici renunță la asumarea responsabilităților, îngrijiri şi dezvoltări atât
din punct de vedere fizic cât şi psihic. În consecinţă când vorbim de abandon ne referim
la o separare, iar în situaţia de fată este vizată separarea copilului de mamă.

Din momentul naşteri, copilul are nevoie de adulţi pentru satisfacerea nevoilor
sale ce includ: căldură, hrană adecvată, odihnă, aer, apă, afecţiune, ataşament,
stimulare. De-a lungul vremei, istoria ne-a aratat că marele succese îşi au rădăcinele în
afecţiune. Din păcate în România sunt la momentul de faţă peste 70.000 de copii
abandonaţi ,ei intrând în sistemul de protecţie socială , putând beneficia de plasament
la alti membri ai familiei lărgite, în institute pentru copii abandonați sau la asistenţi
maternali, putând fi adoptaţi dacă părinţi biologici renunţa la ei, sau sunt decazuţi din
drepturile parentale din cauza neglijenţei şi rele tratamente aplicate minorului , asfel
copilul poate fi declarat abandonat.

În aceste cazuri toţi copii au un numitor comun “Nu au mai fost doriţi. “ Din
nefericire nici în aceste locuri speciale unde copilaşi sunt aduşi după abandonarea lor în
maternitaţi (40% dintre copii sunt abandonaţi la naştere), ei nu sunt înconjuraţi nici de
căldură sufletescă nici de condiţii optime pentru dezvoltarea lor atât fizica dar şi psihică,
scuza permanentă fiind lipsei personalului, iar acest lucru se datorează lipsei bugetului,
dar mă întreb “ oare caldura umană are nevoie de fonduri alocate din partea statului”?

Dacă în perioada comunistă abandonul îşi găsea, poate , explicaţia în interzicerea

a oricărei măsuri de planificare familiară care au condus la apariţia multor copii
nedoriţi, situaţia din ziua de azi stă cu totul alt fel. De exemplu în cazul copiilor născuţi
prematur scuza perfectă este lăsarea pe o anumită perioadă de timp în spital a copilului
din cauze medicale .Între timp mama îşi va rezolva problemele de acasă cu promisiunea
că copilu va fi integrat în familie. Sunt cazuri în care fetiţe de 14-15 ani, care dintr-o (
eroare cum spun ele ),aduc copii pe lume şi nu pot să se ocupe de ei, motivele fiind
multiple şi lesne de înţeles ,ele îşi abandonează copilul în maternitate.

În ceea ce priveşte cauzele abandonului în România ,aceste pot fi diverse

începând de la dificultatea financiară,lipsa educaţiei,violul,sau sunt cazuri de abandon a
copiilor care se naşte cu un handicap, presiunile facute din partea partenerului sau a
familiei. Deşi mai puţin frecvente sunt cazuri în care mama îsi respinge copilul datorită
presiunei personalului din spital,motivul fiind lipsa documentelor de indentificare care
ar putea împedica înregistrarea oficială a datei naşteri copilului .

Copilul abandonat suferă de sentimental lipsei valori personale ,el este într-o
continuă căutare a sentimentului de împlinire, de dragoste şi de stimă. Este adevarat că
dezvoltarea neurologică este mai lenta la acesti copii ,lipsa afectiuni le întărzie
dezvoltarea, şi-i supune la un retard pe care la naştere nu l-au avut. Copii lipsiţi de
ataşamentul afectiv , la început sunt pasivi, indiferenţi incapabili să exploreze lumea, la
unii chiar pot apărea tendinţe autiste de la mediu la sever, copilul având un
comportament stereotip, fiind vorba de mişcări legănate ,mişcări ale mâinilor. Există o
incapacitate de a vorbi, furie, plâns, suptul degetelor, toate fiind consecinţe ale nevrozei
abandonului. Întreg comportamentului copilului instituţionalizat exprimă apariţia
tristeţei ,neâncrederii şi dezorientări.

În comportamentul acestor copii apare autoagresiunea, lovindu-se ,muşcandu-

se, iar în opinia unor cercetători de la americani,evitarea instituționalizări înainte de
vârsta de doi ani generează niveluri crescute de activitate celebrală și un scor al
inteligenței mai mare,prin urmare neglijarea unui copil în primi doi ani de viață
afectează iremediabil dezvoltarea creierului.Copii neglijați care n-au beneficiat de
atenție și activitate din partea unui adult, au un IQ mai scăzut și dezvoltă probleme
psihice ,de discernământ și control al impulsurilor.

Instituţionalizarea are efecte severe şi de durată asupra copiilor, iar cele mai
frecvente sunt cele legate de un ataşament corespunzător .Este evident că viaţa în aceste
instituţii dă naştere la unele frustrări, a unor suferinte profunde, care degenerează în
comportamente deviate antisocial. Apar întârzieri severe de dezvoltare. Sunt studii
făcute în ţara noastră care au scos la lumină faptul că în cazul copiilor instituţionalizaţi
există un decalaj la nivelul de dezvoltare general psiho-motorică si psiho-afectivă .

Aceste comportamente îi însoţeste şi pe parcursul adolescenţei. Tineri care părăsesc

aceste instituţi `au deseori probleme în situaţi simple precum impărţirea banilor,a
cumpărăturilor ,a gătitul , a folosirii transportului în comun.

Lipsa de afectivitate şi de maturitate afectivă contribuie la aparitia unor dificultaţi de

adaptare şi a unor devieri de comportament ca reacţii de protest împotriva unor
lipsuri.La adolescență, acesti copii încep să fure și să mintă fără să simtă nici un fel de
culpă, iar toate aceste atitudini sunt înțelese ca o reacție nu atât la separarea de
părinți,ci ca un efect a mediului nestimulativ,în special a lipsei de oportunități de
interacțiune spontană și afectuasă cu adulții.

În copilărie rolul afectivităţi în procesul formări personalităţi creste ,determinând cursul

dezvoltări şi reglementări comportamentului. La adolescente ,acestă nevoie se amplifică
iar lucru acesta pe termen lung, lasa urme nu numai la nivel de conduită ci şi în ceea ce
priveşte dezvoltarea intelectuală. Au fost făcute numeroase cercetari care au evidenţiat
strânsa legatură între dezvoltarea afectivă şi cea generală a personalităţii copilului.
Influenţa negativă a lipsei de afecţiune operează în următoarele direcţii :copilul devine
tot mai închis şi mai resemnat, izolandu-se, apare agresivitatea şi chiar violenta
performantele personale nu depăşesc mediocritatea iar întreg comportament este
perturbat. Retartarea intelectuală, pare a fi datorată traumelor suferite iar la
comportamentul manifestat se mai adaugă tulburări ale echilibrului emotional ,printre
care regăsim fuga şi anxietate..Ei au puternice tendinte de afiliere care apar din teama
de respingere .
BIBLIOGRAFIE:

ANA MUNTEAN -ADOPTIA SI ATASAMENTUL COPIILOR SEPARATI DE PARINTI

BIOLOGICI

DUMITRANA MAGDALENA –COPILUL INSTIITUȚIONALIZAT 1998-EDITURA

DIDACTICA

GEORGE NEAMȚU –ENCICLOPEDIA ASISTENȚEI SOCIALE -2016-EDITURA

POLIROM

MACAVEI ELENA -FAMILIA SI CASA DE COPII

https://bettercarenetwork.org.

https://www.gandul.info

https://pressone.ro