C.

TRANSILVANIA ŞI BANAT

1. Secolele XV-XVIII

Radu Grămăticul din Şchei este menţionat ca dascăl de cântări bisericeşti la Şcoala din
Şcheii Braşovului, între anii 1480-14921.
Dobre Dascălul (Braşov, sec. XVI) a funcţionat ca psalt la biserica Sf. Nicolae din Scheii-
Braşovului, precum şi ca profesor la Şcoala românească de aici, între 1541-1572, unde va fi
predat elevilor şi cântările bisericeşti2.
Oprea Diacul (copist- caligraf, sec. XVI). Protopsalt şi dascăl de cântări la Şcoala de
cântăreţi de biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, în a doua jumătate a secolului XVI3.
Bucur Grămaticul de la Sâmbăta de Sus. Ucenicul dascălului Coman, care îl pusese
vătaf peste şcoala domnească de musichie de la Curtea Domnească din Bucureşti, înfiinţată de
C. Brâncoveanu. Însemnări interesante scrie Bucur pe manuscrisul cărţii Alexăndria în 1704.
Acesta a promovat cântarea de sorginte bizantină în părţile Transilvaniei (Zona Sâmbăta lui C.
Brâncoveanu)4.

2. Secolele XVIII-XIX

Ioan sin Radului Duma Braşovan († 10 decembrie 1776)

Este fiul lui Radu Duma, epitropul bisericii Sf. Nicolae – Schei din Braşov, care îşi trimite
fiul la Bucureşti în Şcoala lui Şărban Protopsaltul Bisericii Domneşti.
Întors la Braşov, va fi protopsaltul bisericii Sf. Nicolae – Schei şi profesor de cântări la
„şcoala cea mai nouă a bisericii” (1759-1775). Va fi coleg de strană cu Gheorghe Radovici –
Chifes, Gheorghe Dascălul (1760-1763), Ioniţă Dascălul (1771-1775) şi cu nepotul său Radu
Duma (din 1772).

1
Arhid. Lector Ioan G. Popescu intitulat: Învăţământul muzical în Biserica Ortodoxă Română de la începuturi
până în secolul al XVIII-lea inclusiv, în „B.O.R.” LXXXVII (1969), 9-10, p. 1040; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 20.
2
Nicolae Albu, Istoria Învăţământului în Transilvania până în 1800, Blaj, 1944; Pr. Vasile Stanciu, Muzica
bisericească ortodoxă din Transilvania, Cluj-Napoca, 1996; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 31.
3
Nicolae Albu, op. cit.; Ioan Gh. Popescu, Învăţământul muzical în B.A.R…., în B.A.R., LXXXVII (1969), nr. 9-
10; Vasile Stanciu, op. cit.; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 33.
4
Arhid. Ioan Gh. Popescu, Învăţământul…; Pr. Vasile Stanciu, Muzica bis. ort. în Transilvania, Cluj-Napoca,
1996; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 56.
 Lucrarea de bază a lui Ioan sin Radului Duma rămâne Psaltichia rumânească (BAR, ms.
rom. 4305) copiată în Bucureşti, pe vremea uceniciei la dascălul Şărban, terminată la 1751,
după cea a lui Filothei.
Are în plus faţă de cea a lui Filothei cântările Triodului, polieleul Robii Domnului, o
Doxologie, heruvicele glasul II, III, V, VII şi VIII ale lui Hrisafi, prescurtate de Filothei.
Psaltichia lui Ioan Duma, alături de sursa principală: „Psaltichia rumânească” a lui Filotei,
a jucat un rol foarte important în promovarea şi menţinerea tradiţiei muzicale bizantine în zona
Braşovului5.
Preotul Moise Fulea s-a născut în anul 1787, în localitatea Luduş, jud. Sibiu. După ce s-
a instruit la Sibiu şi la Viena, va desfăşura o activitate bogată pe tărâm cultural, pedagogic,
muzical şi administrativ- bisericesc la Sibiu, fiind numit în anul 1814, de episcopul Vasile
Moga, profesor la Şcoala teologică-pedagogică, unde va preda în locul lui Gheorghe Lazăr,
cântările bisericeşti şi tipicul, până în 1849. În acest timp a desfăşurat şi alte activităţi
administrative, ajutându-l foarte mult pe episcop, cu a cărui nepoată (sau fiică după N. Iorga)
se căsătorise.
Important este că Moise Fulea a fost custodele celor trei lucrări muzicale tipărite de
Macarie la Viena.
A decedat la Sibiu, în vârstă de 76 de ani, la 14 nov. 18636.
Zaharia Duma este ultimul cântăreţ şi dascăl de psaltichie la Braşov - Schei din neamul
lui Ioan sin Radului Duma Braşovan, cel care copiază, la 1751, Psaltichie Rumânească a lui
Filotei sin Agăi Jipei de la Bucureşti (1713). S-a pregătit în şcoala din Schei şi a funcţionat apoi
aici ca dascăl de muzică bisericească. A decedat la 10 februarie 1811, în Braşov7.
Dragomir Ioan (1833, Apoldu Mare – 1864, Sibiu)
Între 1860-1864 a funcţionat ca profesor de cântări la Seminarul Andreian din Sibiu,
urmându-i preotului Ioan Bobeş8.

5
Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 65-67; Sebastian Barbu – Bucur, Cultura muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul
României, Bucureşti, 1989.
6
Nicolae Iorga, Istoria bisericii româneşti, vol. II, Buc. 1930; Pr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români,
Buc. 1996, p. 174; Idem, 200 de ani de învăţământ la Sibiu, Sibiu…; Mihail Gr. Posluşnicu, Istoria musicei la
români, Buc. 1928; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 105.
7
Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 126; Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române greco-ortodoxe din Braşov,
1902, p. 13; Sebastian Barbu - Bucur, Cultura muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul României…., Bucureşti,
1989, p. 216.
8
Pr. Mircea Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, 1786-1986, Sibiu, 1987, p. 66, 68 şi 386;
Pr. Vasile Stanciu, Muzica bisericească ortodoxă din Transilvania, Cluj- Napoca, 1996, p. 69; Gh. C. Ionescu, op.
cit., p. 188-189.
 3. Secolul al XIX-lea

În Transilvania şi Banat mediul a fost mai puţin prielnic cântării psaltice decât în
Muntenia şi Moldova.
Aceasta s-a datorat situaţiei speciale din aceste provincii şi în primul rând a ocupării
Transilvaniei de către unguri, în secolele XII-XIII, avalanşei de influenţe străine faţă de ritul
bizantin, specific tuturor românilor, la care s-a adăugat în 1701, unirea cu Roma din punct de
vedere bisericesc a unei mari părţi de români transilvăneni.
Dar, cu toate acestea, românii şi-au păstrat , pe cât le-a stat în putinţă, ortodoxia, ritualul
bizantin şi legea străbună, de la care au înţeles de la început să nu facă prea multe concesii.
Într-adevăr, „în atari condiţii, cum zice prof. Gh. Ciobanu9, este greu de urmărit evoluţia
muzicii bisericeşti din aceste provincii. De existenţa acesteia, ca şi de originea ei bizantină, nu
ne putem îndoi, însă cu atât mai mult cu cât au existat numeroase mănăstiri ortodoxe, unele
datate încă din secolul al XI-lea, care au stat în legătură permanentă cu cele din Ţările Române
şi din sudul Dunării- inclusiv cu Bizanţul – unde s-a practicat continuu muzica bizantină”.
Dovadă sunt manuscrisele muzicale în notaţie bizantină, care au circulat aici până în
pragul secolului al XIX-lea, cărţile bisericeşti de cult tipărite, apoi hirotonirea episcopilor
transilvăneni în Principatele române sau trimiterea lor aici, legăturile culturale şi muzicale
permanente etc. etc.
Banatul şi Crişana au stat în contact mai strâns cu sârbii, care erau tot ortodocşi, deşi ei
au părăsit mai demult notaţia bizantină şi în mare parte cântările bizantine.
Datorită tuturor acestor cauze s-a ajuns la o serie de variante în cântarea bisericească din
Transilvania şi Banat, ca de altfel şi în partea de nord a vechii Moldove, ocupată şi ea în 1775
de austrieci10.
De aceea, nu vom insista prea mult asupra acestui capitol, ci ne vom opri la câţiva
protopsalţi-compozitori care într-un fel sau altul au cultivat şi aici muzica bisericească
practicată în Principate în secolul al XIX-lea.
Deci, condiţiile grele în care au trăit o vreme românii de peste Carpaţi au făcut ca muzica
bisericească să capete un caracter popular pronunţat, depărtându-se astfel de melodiile
tradiţionale practicate în Principate.

9
Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la români, vol. Cit., p. 346-347 şi Muzica de cult bănăţeană, în „Mitropolia
Banatului”, an XXXII (1982), nr. 10-12, p. 624-643.
10
A se vedea pe larg asemănările şi deosebirile între cântarea bisericească din Muntenia şi Moldova şi cea din
Transilvania şi Banat, pe de o parte şi între numeroasele variante existente aici, pe de alta, în studiile citate
mai sus ale Prof. Gh. Ciobanu, p. 348-387 şi respectiv 640-641.
 Pentru remedierea acestei situaţii s-au făcut eforturi din partea unor cântăreţi ardeleni,
chiar din secolul al XVIII-lea, să vină aici în Principate să înveţe corect cântarea bisericească.
Dintre aceştia amintim doar câteva nume foarte cunoscute: Bucur Grămăticul din
Sâmbăta de Sus, Ioan sân Radului Duma Braşoveanu, Naum Râmniceanul, din secolul al
XVIII-lea şi Nil Nicolae Poponea şi George Ucenescu din secolul al XIX-lea11.
Nicolae Nil Poponea din Sibiu, colaborator apropiat al lui Macarie Ieromonahul şi
„dascăl de sistema cea noua a psaltichiei greceşti şi româneşti” la şcoala de cântări bisericeşti
înfiinţată de mitropolitul Dionisie Lupu la Bucureşti, se socoteşte a fi unul din cei mai fervenţi
susţinători ai „românirii” cântărilor bisericeşti. Bănuim că era cam de aceeaşi vârstă cu
Macarie, căci a fost trimis la un moment dat, împreună cu acesta şi cu Eufrosin Poteca, la studii
în străinătate de către Dionisie Lupu.
Se pare chiar că Nil Poponea colaborase cu Macarie la traducerea şi alcătuirea celor trei
cărţi muzicale, de vreme ce plecase cu acesta spre Buda şi în cele din urmă la Viena, unde le-
au şi tipărit12.
Colaborarea la traducere este o presupunere, căci ne mirăm, dacă ar fi fost aşa, cum de
Macarie nu pomeneşte nicăieri de acest fapt, el care, drept recunoştinţă faţă de dascălii
Costache şi Grigore, care îl înlocuiseră la şcoala de psaltichie pe timpul plecării sale Ia Viena,
le închină acestora Teoreticonul (Viena, 1823).
Ni se păstrează de la Nil Poponea câteva cântări răspândite în diverse manuscrise, ca de
exemplu: Ms. (gr. rom.) 27997 de la B.C.S., copiat între 1839-1845 (150 f. format 20 X 17
cm.), f. 95r-96r, conţine un axion duminical pe glasul 8, „tot al aceluiaşi Kir Neculai Poponi,
1836 martie 5”. (Deci are compoziţii mai multe, din moment ce zice „tot al aceluiaşi”)13.
În acest axion se vede limpede stilul lui Macarie şi al contemporanilor săi, Se mai găsesc
„faceri” ale lui Kir Nicolae Poponea Săbăianul sau Sibianul în ms. 1853 şi 1854 de la B.A.R.14
şi poate şi în altele din secolul al XIX-lea care vor fi cercetate cu de-amănuntul într-un viitor
apropiat.
George Ucenescu s-a născut, după cum însuşi spune în autobiografia descoperită pe
spatele unei iconiţe de la biserica Sf. Nicolae-Schei, la Cisnădie-Sibiu, în anul 1830 (Viorel
Cosma, în Lexicon, vol. IX, p. 135, dă ca dată a naşterii 28.IV.1828). În 1839 a fost adus la
Braşov de către diaconul şi profesorul Iosif Barac şi dat la învăţătură. Aici la Schei era

11
Diac. Ioan Gh. Popescu, Învăţământul muzical în Biserica Ortodoxă Română de la începuturi până în secolul
al XVIII-lea inclusiv, în „Biserica Ortodoxă Română”, an LXXXVII (1969), nr. 9-10, p. 1042.
12
Ibidem, p. 1057.
13
Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 94-95.
14
N. M. Popescu, op. cit., p. 38, nota l; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 94-95.
protopsalt acum Varlaam, ierodiaconul de la Sinaia şi de la acesta prinde George Ucenescu ceva
noţiuni de psaltichie. În 1844 a fost numit învăţător şi cântăreţ la biserica Sf. Treime de pe
Tocile. În 1848 ia parte la Revoluţie şi pune la dispoziţia revoluţionarilor melodia Din sânul
maicii mele, la care Andrei Mureşianu adaugă textul şi astfel se naşte nemuritorul imn
revoluţionar Deşteaptă-te române, din 1990 Imnul naţional al României. În 1850 s-a căsătorit
şi în acelaşi an va fi trimis pentru trei ani să-şi desăvârşească studiile de muzică psaltică la
Bucureşti cu Anton Pann. De aici se reîntoarce la Braşov, în 1853, cu testimoniu (diplomă)
semnată de Anton Pann, Ştefan Pavlidis şi George Ioanid librieru15.
Funcţionează ca profesor de muzica şi protopsalt la Scheii-Braşovului timp de 35 de ani
(1853—1888). De la 1888, când muzica fusese scoasă din programul şcolar, rămâne în
continuare cântăreţ şi dă lecţii particulare de psaltichie până în 1896, când moare (25 ianuarie).
La sfârşitul acestei autobiografii scrie cu amărăciune: „Am servit în ambele posturi 35
de ani, apoi dând afară din şcoală Muzica Bisericească şi înfiinţându-se profesor de cor
muzical, eu am lipsit din şcoală rămânând cu starea mea. Şi să se ştie că Biserica noastră din
vechime a avut cântările după arta psaltichiei ca grecii însă după moartea mea cred că nu va
mai cânta nime după notele orientale şi va cânta fieşte-care cum îl tae capul (fără nici o
regulă)”16.
George Ucenescu s-a îngrijit de predarea muzicii psaltice, la început de pe Bazul
teoretic şi practic al maestrului său Anton Pann (Bucureşti, 1845), care însuşi îngrijorat de
soarta şcolii unde avea să predea ucenicul său, se oferă să trimită gratis 50 de exemplare din
Bazul teoretic, cerând cu modestie să-1 pună şi pe el „în coada fondatorilor acestei şcoli”17.
Dar se pare că aceste cărţi nu i-au ajuns decât câţiva ani şi caută să cumpere Teoreticonul
lui Macarie, căci pe un exemplar (din biblioteca personală) am găsit însemnarea „Cumpărată de
mine George Ucenescu la 1856 pentru elevii miei”.
Probabil că nici acestea nu se mai găseau şi atunci Ucenescu a trebuit să-şi alcătuiască
singur un manual la care a lucrat de la 1856 până la 1881 şi tot nu-i complet, căci din partea a
II-a (Practică) lipsesc glasurile 5-8. Poate că s-au pierdut filele acestea sau poate el nu şi-a mai
continuat munca începută. Nu ştim deocamdată.

15
Document 670/1855 din dosarul A, Pann—Schei şi document 3278/1878. (A se vedea pr. Mihai Manolache,
Sigiliul lui A. Pann, în ziarul „Drum Nou”...).
16
Octavian-Lazăr Cosma, op. cit., vol. II, p. 391; Gh. Alexe, Un preţios manuscris psaltic: „Tractatu teoretico-
practicu de mttsica ecclesiastica greco-orientală”, în „Mitropolia Olteniei”, an VIII (1956); 10-12, p. 688-695;
Diac. I. Popescu, art. cit., p. 1057—1060.
17
Gh. Alexe, art. cit., p. 693; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 178-180; Viorel Cosma, Lexicon, vol. IX (Bucureşti
2006), p. 135-137.
 De la acest profesor, cântăreţ de strană, compozitor, folclorist, scriitor, tipograf, caligraf,
miniaturist18 ne-au rămas câteva lucrări muzicale tipărite, precum şi câteva manuscrise.
Lucrări tipărite: 1. Cântece de stea şi colinde, Braşov, 1856; 2. Cânturi morale la
sărbătorile împărăteşti, Braşov, 1859; 3. Versurile Naşterii Domnului..., Braşov, 1869. 4.
Introducerea elevilor în cunoaşterea orânduielilor bisericeşti, Braşov, 1870; 5. Prohodul
Domnului, Braşov, 1862 şi 1866. Interesant este faptul că a notat pe unele Mineie câteva
„antiaxioane” la unele praznice împărăteşti. De obicei antiaxioane sunt numai cele din Joia şi
Sâmbăta Mare, celelalte fiind duminicale, praznicale şi speciale.
Manuscrise: 1. Tractatu teoreticu-practicu de muzică greco-orientală, Braşov,
1856-1881; 2. Carte de cânturi, cu note de psaltichie, scrise de G. Ucenescu, „student al
domnului Anton Pann”, 1852.

4. Secolele XIX-XXI

Preotul Dimitrie Cunţanu. Activitatea şi rolul lui Dimitrie Cunţanu de la Sibiu are alt
aspect decât ale acestora. Ea se situează pe acelaşi plan, după cum am mai spus, cu cea
desfăşurată în acelaşi sens şi cam în acelaşi timp de Silvestru Morariu-Andrievici şi Mihai
Ursuleac în Bucovina, aceea de a nota melodiile bisericeşti pe sistemul liniar, nu
transpunându-le de pe notele psaltice, cum a făcut G. Musicescu tot cam în acelaşi timp, ci
după auz, aşa cum se păstrau ele în tradiţia orală la vechii cântăreţi de biserică, ce apucaseră
să înveţe cântările ca în Principate.
În condiţiile de atunci acţiunea aceasta a fost totuşi binevenită, căci astfel au putut salva
de la uitare totală şi ceea ce se mai păstra din cântarea psaltică în aceste provincii. Sigur că
ideal ar fi fost să recurgă la transcrierea melodiilor apelând la numeroasele tipărituri muzicale
psaltice, apărute în tot cursul secolului al XIX-lea în Principate. .
Dimitrie Cunţanu, despre care vom vorbi şi în capitolul II (Cântarea corală), s-a născut
la Dobârca Sibiului, în anul 1837. A învăţat la Gimnaziul şi apoi la Seminarul „Andreian” din
Sibiu, iar în 1864 mitropolitul Andrei Şaguna. l-a numit profesor de muzică bisericească la
acest Seminar. În 1864 l-a hirotonit diacon şi în 1872 preot. În 1877 a fost numit spiritual

18
Pr. Dr. Iuliu Işa, George Ucenescu – un vrednic cântăreţ bisericesc, în „Mitropolia Ardealului”, anul IX (1964),
nr. 9-10, p. 675; Vasile Nicolescu, George Ucenescu, Cânturi, Bucureşti, 1979.
seminarial, misiune pe care a îndeplinit-o până la retragerea sa din activitate. A murit la 27
iunie 191019.
Cea mai importantă lucrare a lui D. Cunţanu rămâne colecţia „Cântările bisericeşti”
după melodiile celor „Opt Glasuri” ale Sfintei Biserici Ortodoxe, aranjate după „modele” cu
text din „Octoih”, scrise cu semnele muzicii moderne, de Dimitrie Cunţanu, profesor la
Seminarul „Andreian” din Sibiu, arhidieceza Transilvaniei, grupate în cinci secţiuni, având
următorul cuprins :
Secţiunea I: Melodiile fundamentale ale celor „Opt Glasuri”, cu text din „Octoih”, ca
„modele” în scopul aplicării lor la textul cântărilor din toate cărţile rituale ale Sfintei Biserici
Ortodoxe;
Secţiunea a II-a: „Podobiile”, variante, după modelele fundamentale ale celor „Opt
Glasuri”, ca „modele”;
Secţiunea a III-a: „Svetilne”, „Polieleu”, „Tropare”, „Condace” şi
alte cântări ocazionale la vecernie şi utrenie;
Secţiunea a IV-a: Cântările Sf. Liturghii;
Secţiunea a V-a: Irmoasele sărbătorilor domneşti, care la Sf. Liturghie se cântă în locul
„Axionului”.
În scrisoarea-cerere din 15 martie 1889, pe care Cunţanu o trimite împreună cu
manuscrisul „Colecţiei” sale Consiliului Arhiepiscopesc din Sibiu spune, printre altele, cum şi
de unde a notat cântările: „Spre scopul acesta, toate melodiile Cântărilor Bisericii noastre am
început a le scrie după notele musiciei moderne aşa, după cum le învăţasem eu - după auz -, de
la profesorul meu de cântări, părintele Ioan Bobeş, astăzi paroh în Boiţa...”. „Cu o importantă
grupă de cântări rămăsesem datoriu bisericei până la anul 1884. Erau „Podobiile” celor opt
glasuri cari peste tot se neglijase aşa de mult, încât, nici în seminarul nostru nu se mai
propuneau; de aceea, nici nu le cunoşteam decât în parte. (...) Întrebând deci „în dreapta şi în
stânga” cine ar sci cânta „podobiile” aşa precum le cântau bătrânii noştri; din partea competentă,
mi s-a recomandat cantorul bisericii noastre din Daneş, tractul protopresbiterial al Sighişoarei,
anume Simion Florea, un cântăreţ bătrân, carele, după spusa sa, serveşte bisericei, parte ca
învăţatoriu, parte ca cantor, de la anul 183420.

19
Pr. Valeriu Popa, „Anuarul II 1927-1937-1947 al Şcolii ortodoxe române de cântăreţi bisericeşti Dimitrie
Cunţanu din Sibiu”, Suceava, 1947, p. 5-6; Nicu Moldoveanu, Cântarea corală în Biserica Ortodoxă Română în
secolul al XIX-lea, în „Studii Teologice”, an XIX (1967), nr. 7-8, p. 513-514.
20
Pr. Valeriu Popa, op. cit., p. 10-11.
 Membrii responsabili ai Consistoriului cu problemele muzicale erau: Zaharia Boiu şi
Gheorghe Dima, care, analizând lucrarea lui Cunţanu, au constatat că „modalitatea acestor
cântări este cea îndătinată în ţinutul Sibiului, şi în special la biserica din Sibiu-Cetate” şi ca
atare „Comisiunea are onoare a propune cu recomandare, ca să se încuviinţeze cererea d-lui
profesor Dimitrie Cunţanu, atât în ce priveşte admiterea acestui manual ca carte de şcoală în
seminariu, cât şi întru sprijinul cerut pentru tipărirea lui. Sibiu, 22 aprilie 1889, Zaharia Boiu,
G. Dima”21.
Colecţia s-a tipărit la Viena, în iunie 1890, apoi s-a retipărit la Sibiu, în 1925.
De atunci şi până astăzi, această colecţie de cântări, care sunt într-adevăr cele mai apropiate
dintre variantele transilvănene şi bănăţene de cântarea psaltică din Principate, serveşte drept
carte de căpătâi cantorilor, elevilor seminarişti şi studenţilor teologi de la Sibiu. În ultima vreme
există tendinţa de apropiere din ce în ce mai mare de cântarea psaltică originală de dincoace de
munţi.
Unii afirmă că în Transilvania s-au păstrat cântările în forma bizantină mai curată. Este
greu de demonstrat această afirmaţie, din moment ce aceasta cântare a căpătat a formă populară
pronunţată. E drept că fondul bizantin este incontestabil.
Dar, în general, Braşovul şi Sibiul au fost direct sub influenţa cântării bizantine practicată
de Anton Pann, protos. Varlaam, G. Ucenescu şi mulţi alţii, poate şi datorită legăturilor
culturale, politice şi bisericeşti cu Principatele.
„Deoarece legăturile culturale bisericeşti între Transilvania şi Ţara Românească şi
Moldova au continuat şi în secolul al XVIII-lea, trebuie spus că au mai fost şi alte cazuri de
români ardeleni care au învăţat muzica bisericească în Principate, dar despre care până acum
nu există ştiri.
În orice caz, este demnă de remarcat conştiinţa pe care o aveau românii transilvăneni că
adevărata muzică bisericească era cea din Biserica Ţării Româneşti şi dorinţa de a nu renunţa
la ea”22.
De menţionat că procesul a fost şi invers: Protopsalţi din Principate care au activat la
Şcheii Braşovului: Anton Pann, Varlaam şi ucenicii pe care i-a format la rândul său George
Ucenescu: Gh. Ionescu, Gh. Irimie, Ioan Irimie, Todor Bobenca, Ioan Tombitas, Bucur Cârstea,
Nicolae Pop, Florea Roncea, Ioan Moldoveanu, Gh. Moldovan, Zaharia Pop, Alex. Odor,
Dimitrie Irimie, Irimie Irimie, călugărul Filaret Dumbravă şi mulţi alţii.

21
Ibidem, p. 13-14.
22
Diac. I. Popescu, op. cit., p. 1042.
 În Banat nu apar astfel de colecţii de cântări bisericeşti decât în secolul al XX-lea (după
1900).
Şi în Transilvania şi în Banat, diatonizarea pe de o parte, influenţa populară şi cultă de
altă parte, au dus la diversificarea pe care o constatăm astăzi.
Pilonii vechii muzici postmedievale, uneori chiar medievale, au rămas însă fermi, cu toată
această diversificare.
Concluzia ce se poate trage din aceste constatări este că muzica bisericească din
Transilvania şi Banat a făcut corp comun cu cea psaltică până în prima jumătate a secolului al
XVIII-lea.
Această unitate se explică prin unitatea limbii şi a credinţei, prin contactele directe dintre
diferitele provincii, ca şi prin tipăriturile care, cu începere din secolul al XVI-lea, circulau,
„aceleaşi la toţi românii”, dar unitatea aceasta s-a zdruncinat în secolul al XVIII-lea şi muzica
bisericească se va dezvolta separat de cea din Principate.
Multe variante la care a ajuns cântarea în Transilvania şi Banat se datorează „pe de o
parte din cauza reţinerii altor forme şi modele vechi, iar pe de altă parte din cauza contactelor
ulterioare cu folclorul şi cu creaţia cultă indigenă, dar şi a popoarelor vecine. Oralitatea,
repetăm, a avut şi ea un cuvânt de spus în această varietate.
„Mai important decât orice, conchide foarte frumos prof. Gheorghe Ciobanu, este însă
faptul că muzica bisericească a tuturor românilor este indiscutabil de origine bizantină, ceea ce
dovedeşte o dată în plus că, peste vitregia istoriei, poporul român a fost unitar din punct de
vedere spiritual şi cultural”23.
Prof. Dr. Vasile Petraşcu, dirijor şi compozitor, s-a născut la 18 martie 1889, în comuna
Lancrăm din judeţul Alba. După pregătirea elementară la Gimnaziul german din Sebeş –Alba,
şi la Liceul din Blaj, s-a format ca muzician la Facultatea de Teologie din Bucureşti
(1915-1916), apoi la cea din Cluj (1916-1920). Între anii 1912-1914 studiase la Academia
Comercială din Budapesta. Între anii 1920 – 1925 a studiat la Facultatea de Drept din Cluj, unde
a obţinut licenţa şi doctoratul.
În 1924 ocupă, prin concurs, catedra de Muzică bisericească şi Tipic de la Academia
Teologică din Cluj, atunci înfiinţată, până în 1940.
Între 1940-1945, Academia fiind mutată temporar la Sibiu,a continuat să predea şi aici.
În 1945 revine la Cluj, unde activează până în 1959. În 1959 se pensionează (Academia se
desfiinţase în 1948).

23
Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la români..., vol. cit., p. 355.
 A organizat şi condus diverse coruri, cu care a susţinut foarte multe concerte în Cluj şi în
împrejurimi.
În afară de cântări corale bisericeşti şi chiar muzică de cameră pentru vioară şi pian, V.
Petraşcu a creat sau a cules multe cântări la unison.
A tipărit la Cluj, în 1933, Catavasier, cu pricesnele canoanelor de duminici şi sărbători
bisericeşti; Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, Cluj, 1936; 45 de Pricesne pentru Liturghiile
duminicale, Cluj, 1938, dintre care cele mai cunoscute sunt: Ridicat-am ochii mei, Nădejdea
mea, La râul Babilonului, Pleacă, Doamne, urechea Ta, Spune-mi, Doamne, sfârşitul meu şi
multe altele.
A murit la Cluj, în 29 martie 197324.
Preot Celestin Cherebeţiu, dirijor, compozitor, muzicolog, s-a născut la 24 ianuarie
1901, în comun Bogata de Jos din judeţul Cluj. Fiu de preot greco-catolic, a învăţat la Şcoala
primară reformată din Dej, la liceul din Năsăud şi Blaj, la Academia Teologică din Blaj (1918-
1921), Conservatorul din Cluj (1922-1925) şi la Istituto Pontificio de Musica Sacra din Roma
(1926-1928), cum zice Viorel Cosma, sau Pontificio Scuola Superiore di Musica Sacra, cum
zice Gh. C. Ionescu.
A funcţionat ca profesor de muzică la liceul pedagogic din Blaj (1928-1946), la liceul
pedagogic din Cluj (1946-1948). A fost hirotonit preot în 1929. Între anii 1946-1958 a fost
instrumentist în Orchestra simfonică „Ardealul” din Cluj (1946-1948) şi în Orchestra Operei
Române din Cluj (1948-1958). Între anii 1951-1967 va preda armonie, contrapunct şi pedagogie
muzicală la Conservatorul de Muzică din Cluj. A dirijat diverse coruri.
În afară de manuale, cântări corale şi vocal-simfonice, C. Cherebeţiu a notat melodiile
bisericeşti din zona Blajului: cele opt versuri (glasuri n.n.) bisericeşti, în felul cum se cântă la
Catedrala din Blaj, pe note liniare (1930), Mânecatul (Utrenierul n.n.) în felul cum se cântă la
catedrala din Blaj, pe note liniare, 1930, Cântări bisericeşti ocazionale, cum se cântă la Blaj,
1931, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Blaj, 1935, Pricesne şi alte cântări liturgice, Blaj,
1939.
A murit în ziua de 11 ianuarie 1978, la Cluj-Napoca25.

24
Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, Viaţa, activitatea şi opera muzicală a profesorului Dr. Vasile Petraşcu, în
„Mitropolia Ardealului”, an XXXIII (1988), nr. 2, p. 20-35; Idem, Muzica bisericeasă ortodoxă din Transilvania
(teză de doctorat), Cluj Napoca, 1996, p. 233-238; Gheorghe C. Ionescu, Muzica bizantină în România. Dicţionar
cronologic, Bucureşti, Editura Sagittarius, 2003, p. 373-374; Viorel Cosma, Muzicieni din România. Lexicon, vol
VIII, Bucureşti, 2004, p. 363-364.
25
Pr. Prof. Dr. Vasile Cherebeţiu, Viaţa activitatea profesorului de muzică Celestin Cherebeţiu, în „Studia
Theologia Ortodoxa”, Cluj Napoca, 1993, nr. 1, p. 123-137; Idem, op. Cit., p. 240-242 şi 276; Gh. C. Ionescu, op.
Cit., p. 399-400; Viorel Cosma, op. cit., vol. I, Bucureşti, 1989, p. 294.
 Cât priveşte Banatul, muzicienii au notat melodiile bisericeşti practicate în această
provincie românească, în diverse variante şi le-au tipărit în mai multe volume şi în mai multe
ediţii.
Între aceştia, vom menţiona pe următorii:
Preotul Terentius Bugariu s-a născut în anul 1867, în localitatea Şoimoş (Solymos)
situată pe lângă Maria-Radna, din cetatea Arad, după cum însuşi spune.
Tatăl său, Euthimiu Bugariu (1838-1902), era învăţător în această localitate. Terentius a
învăţat la şcoala ungurească de la Maria Radna, apoi la Lipova, la Arad, la Blaj; la Seminariile
din Arad şi Caransebeş. Încă de când era student la Teologie, în Blaj şi Alba Iulia, observase că
melodiile bisericeşti nu sunt uniforme în Banat, ci la Arad se cânta într-un fel, la Caransebeş în
altul, la Blaj, Timişoara erau alte variante. De aceea, de prin 1890, după cum însuşi spune, a
început să aşeze pe note cântările bisericeşti, aşa cum credea el că ar trebui să fie executate,
recunoscând izvorul comun al cântării bisericeşti în orient şi occident, până la 1054, precum şi
originea orientală comună a cântărilor româneşti.
Dar, din păcate, n-a ţinut seama de toate acestea, critica în stânga şi în dreapta pe Gavriil
Musicescu, pe George Dima, pe Ion Vidu, pe Trifon Logojan, pe Antonius Sequens, pe Atanasie
Lipovan şi pe mulţi alţii.
A reuşit, totuşi, să tipărească Sentinela cântărilor bisericeşti-române, Temesvar, 1908
(78 p.).
Trebuie menţionat că Terentius Bugariu era preot greco-catolic militar şi a servit în
staţiunile Braşov, Sarajevo (Bosnia), Plevje (Novo-Bazar) şi Timişoara; a fost hirotonit de
Episcopul Nicolae Popea, deşi fusese căsătorit 11 luni, căci i-a murit soţia la naştere,
rămânându-i o fetiţă de trei zile26.
Sentinela cuprinde: Hristos a înviat, Doamne, strigat-am şi dogmaticile celor opt glasuri,
podobiile, irmoasele, axioanele praznicale, cântările Sfintei Liturghii (heruvice, axioane
duminicale, crezul, Tatăl nostru); pricesne, pripele, psalmi, svetilne şi alte cântării alese.
Trifon Lugojan (27 mai 1874, com. Nădlac, jud. Arad – 11 ianuarie 1948, Arad). După
ce a frecventat cursurile liceelor din Arad şi Braşov, a studiat la Academia Teologică din Arad
(1894-1897) şi la Conservatorul din Leipzig, fiind trimis aici cu o bursă din partea Bisericii
(1900-1902).
Revenit în ţară, va ocupa funcţia de profesor suplinitor pentru muzica vocală şi tipic la
Institutul Pedagogic-Teologic (Preparandia) din Arad (1897-1900; 1902-1934), dirijor al

26
Vezi prefaţa la Sentinela…, Timişoara 1908.
Reuniunii române de muzică şi cântări din Arad (1903-1940) şi director al Şcolii de cântăreţi
bisericeşti din Arad (1939-1946).
A colecţionat cântările bisericeşti din părţile Aradului, a compus şi a armonizat foarte
mult.
Numai la Cabinetul de Muzică al Bibliotecii Academiei Române se păstrează 12 volume
de cântări tipărite de Trifon Lugojan în perioada 1901-1947.
Menţionăm volumele principale:
Strana, colecţie de cântări bisericeşti pentru strană pe cele opt glasuri bisericeşti (adică
Anastasimatarul), Arad, 1905, 1912; Cântări bisericeşti pentru slujbe ocazionale din
Molitvelnic (Cântări la Sfintele Taine şi ierurgii), Arad, 1907, 1927, Cele opt glasuri bisericeşti
(partea a doua), cuprinzând irmoase, pricesne şi alte cântări la sărbătorile de peste an, Arad,
1913, 1927; Cântări bisericeşti la sărbătorile Maicii Domnului. Troparele şi condacele sfinţilor
celor mari şi cele obişnuite la înmormântarea mirenilor, Arad, 1928; carte de rugăciuni şi
cântări bisericeşti, Arad, 1938; Răspunsurile liturgice cu ecteniile corespunzătoare (unison),
cum se cântă în Eparhia Aradului, Arad, 1939; Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi
Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după rânduiala din Eparhia Aradului, Arad,
1940; Slujba parastasului…, Arad, 1941; Înmormântarea mirenilor…, Arad, 1942; 70 cântări
religioase, cum se cântă în Eparhia Aradului, Arad, 1942.
A mai tipărit colinde şi multe alte cântări corale, pe care le vom menţiona la capitolul II.
După cum se vede, nu lipseşte nimic din gama largă de cântări necesare slujbelor
bisericeşti27.
Ceea ce făcea ilustrul Popescu-Pasărea la Bucureşti, exact în aceeaşi perioadă, făcea şi
Trifon Lugojan la celălalt capăt al ţării.
Ca şi Pasărea, Lugojan şi-a tipărit toate lucrările în tipografia Bisericii, ceea ce înseamnă,
dacă mai este nevoie să precizăm, că autoritatea bisericească din vremea aceea a sprijinit foarte
mult această acţiune nobilă românească. Câteva lucrări muzicale ale lui Trifon Lugojanu au fost
retipărite de Costache Cristescu (vezi p. 207) şi de Mircea Remus Buta (cap. IV, p. 494).
Atanasie Lipovan (20 martie/ 1 aprilie 1874, Sînnicolaul Mare, jud. Timiş – 27 aprilie
1947, Timişoara).
A învăţat la Preparandia din Arad (1888-1892), ca şi contemporanul său, Trifon Lugojan.
Din 1892 până în 1896 a funcţionat ca învăţător în Toracul Mare, din Banatul sârbesc, iar din

27
Vasile Stanciu, Compozitorul Trigon Lugojan, în „Mitropolia Banatului”, an XXXVIII (1988), nr. 5, p. 82-89;
Viorel Cosma, Lexicon, vol. V, p. 194-196; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 314-315.
1896 până în 1918, în Comloşul bănăţean şi Sînnicolaul Mare (1896-1913), unde era şi dirijor
al corului „Doina”, precum şi profesor de muzică la şcoala confesională şi la cea civilă.
În 1918, se stabileşte la Arad, unde, în 1919, înfiinţează reuniunea de cântări „Armonia”,
pe care o dirijează din 1919 până în 1925.
În 1922, este numit profesor de cântare şi tipic la Academia teologică din Arad, unde a
funcţionat până în 1938. Tot aici, a îndeplinit şi funcţia de cantor al Episcopiei şi director al
Şcolii de cântăreţi bisericeşti (1945-1947).
Astfel, a tipărit: Cântări bisericeşti, Budapesta, 1906; Răspunsuri liturgice şi colinde, pe
una-două voci, Arad, 1914; Cele opt glasuri, Arad, 1919; Cântări bisericeşti, cuprinzând
tropare, psalmi, pripele, svetilne, doxologii, antifoane, heruvice, irmoase, pricesne, Arad, 1927,
1938; Cântări bisericeşti la înmormântări, cununii, la sfinţirea apei, Arad, 1936; Cântări
bisericeşti, cuprinzând Aghioasele, Canonul de plângere (Prohodul), stihirile Paştilor etc.,
Arad, 1937; Cântări bisericeşti pentru toate sărbătorile de peste an, întocmite pe baza vechilor
melodii, obişnuite în Banat şi Crişana, vol. I, Arad, 1944, vol. II, 1946, vol. III şi IV, 1947, şi
altele.
Despre Atanasie Lipovan s-a scris ceva mai mult28. A fost elogiat de Dr. Grigore Comşa,
Dr. Andrei Magiaru, compozitorul Sabin Drăgoi şi de mulţi alţii, cu ocazia împlinirii vârstei de
60 de ani , în 1934.
Mai pot fi menţionaţi tot aici: Preotul Ioan Teodorovici şi Dimitrie Cusma, care au
tipărit, fie separat, fie în colaborare, mai multe colecţii de cântări religioase, colinde, pricesne
etc., apărute în revista „Mitropolia Banatului”29 sau în volume separate.

Diaconul Prof. Nicolae Firu (1873-1965)

S-a născut la 26 noiembrie 1873 în satul Chişoda, din jud. Timiş. După studii elementare
şi secundare la Timişoara se înscrie în Instit. Pedagogic-teologic din Arad (Preparandia), unde
a învăţat cântarea bis. şi tipicul cu prof. Petru Popovici (1833-1890).
După absolvire , a funcţionat ca învăţător confesional la Utrin şi Şiria (jud. Arad), iar din
1899 la Şcoala confesională din Oradea.

28
Vezi Viorel Cosma, op. cit., p. 280 (şi bibliografie aferentă).
29
„Mitropolia Banatului”, XXV (1975), nr. 10-12, p. 445-450; XXVI (1976), nr. 9-12, p. 783-796; XXVII (1977),
nr. 10-12, anexă; XXVIII (1978), nr. 10-12, anexă; Vasile Stanciu, Profesorul şi dirijorul Atanasie Lipovan, în
„Mitropolia Banatului”, XXV (1985), nr. 1-2, p. 44-53; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 311-313; Viorel Cosma, op.
cit., vol. V, p. 186-188.
 Nicolae Firu va fi remarcat, în 1904, de Nicolae Iorga, pentru cunoştinţele lui vaste din
domeniul literaturii şi istoriei bisericeşti, care s-au concretizat, în 1913, în lucrarea: Biserica
Ortodoxă din Bihor în luptă cu unirea, 1700-1750, publicate la Caransebeş, în „Diecezana”,
remarcată de Nicolae Iorga şi premiată de Academia Română.
La 17 decembrie 1922 episcopul Roman Ciorogoru l-a hirotonit pe N. Firu diacon la
Catedrala Ort. din Oradea, atât pentru calităţile sale muzicale (voce de bariton bine timbrată),
cât şi pentru că au luptat împreună pentru reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe din Oradea.
După o serie de cursuri de specializare la Sibiu, N. Firu a fost numit la Academia Ortodoxă
din Oradea la catedra de Muzică bisericească şi tipic, pentru anul 1923-1924. Apoi a funcţionat
ca dirijor al Reuniunii de cânturi „Hilaria”. În 1906 a obţinut „Diploma de onoare cu medalia
de aur” la festivalul coral bucureştean, organizat de Corul Carmen şi alte formaţii, la Ateneul
Român şi Teatrul Naţional.
A publicat Prohodul Domnului, în colaborare cu Sabin Drăgoi, la Oradea, în 1931;
Cântări bisericeşti, răspunsuri, irmoase, pricesne, cele 8 glasuri, Timişoara, 1943 (p. 235);
Cap. I conţine Cântările Sf. Liturghii, axioane, heruvice, pricesne şi tropare (p. 1-48); Cap. II
conţine irmoase, pricesne şi pripele la sărbătorile împărăteşti (Paşti, Înălţare, Rusalii (p. 49-
138); Cap. III conţine Cântările celor opt glasuri de la vecernie şi utrenie, precum şi Fericirile
la Sf. Liturghie.
Nicolae Firu, având şi preocupări istorice, a publicat mai multe lucrări privitoare la Oradea
şi în general la Bihor, fie monografii, fie istorie bisericească. Se remarcă, în afară de cele
menţionate, lucrarea premiată de Academia Română şi prefaţată de ep. Roman Ciorogariu:
Monografia Bisericii Sf. Adormiri (biserica cu lună) din Oradea, 150 de ani la zidirea ei (1784-
1934), tip. la Oradea în 1934, completată cu date noi, în 1935.
În 1940 N. Firu s-a refugiat la Timişoara. A murit la 12 nov. 1965 şi este înmormântat în
satul său natal Chişoda30.
Preotul Cornel Givulescu (1893-1969)
S-a născut în comuna Săvârşin din judeţul Arad, la 6 septembrie, în anul 1893, într-o
familie de învăţători (Protasie şi Alexandra).
A făcut liceul la Sibiu şi Braşov, iar bacalaureatul la Beiuş, în 1912, Inst. Teol. Ort. din
Arad (1915). În 1916 s-a înscris la Academia Regală de Muzică din Budapesta, avându-i
profesori, printre alţii, pe Bela Bartok şi Zoltan Kodaly.

30
Mihai-Gavril Brie, Cultura muzicală bisericească de tradiţie bizantină din Crişana, Editura Universităţii din
Oradea, 2006, p. 106-115; Idem, Diaconul Nicolae Firu – profesor şi dirijor, Oradea, Editura Universităţii din
Oradea, 2007; Viorel Cosma, Lexicon, vol. III, Bucureşti, 2000, p. 59-60.
 În anul universitar 1919-1920 face studii de canto la Roma, continuând încă patru ani la
Viena, la Universitate, secţia Musikwissenschaft (Ştiinţe muzicale) şi doi ani la Leipzig şi
Berlin, în Germania.
În 1924 se întoarce în ţară ca profesor la Şcoala Normală de învăţători din Beiuş. Acum i
se oferă o catedră la Conservatorul de Muzică din Cluj, sub directoratul lui G. Dima, dar şi la
Academia Teologică Ortodoxă din Oradea, alegând, la insistenţele episcopului Roman, pe cea
de a doua. În primul an 1923-1924 a fost profesor Nicolae Firu, căruia i-a urmat C. Givulescu
din 1924-1925 până la pensionare, în 1958.
A fost hirotonit diacon la 8 nov. 1924, preot la 28 oct. 1942 şi la 28 apr. 1943 hirotesit
protopop.
De la el au rămas Trei Liturghii pentru cor bărbătesc tipărite la Oradea, în anul 1934; o
colecţie de 30 colinde pentru cor bărbătesc (Oradea, 1935). Alte lucrări au rămas în manuscrise.
În anul 1940 s-a refugiat la Arad, apoi la Timişoara, unde a funcţionat ca profesor la
Academia Teologică, până în 1948.
Desfiinţându-se Academia Teologică (1948), în 1949 a primit o catedră la Conservatorul
din Timişoara, unde era director Sabin Drăgoi, însă în 1950 a fost scos, fiindcă era preot.
În 1950 a fost chemat la Conservatorul Clujean la catedra de Teorie şi Solfegiu. În 1953
a fost arestat şi trimis la canalul Dunăre – Marea Neagră, unde a muncit ca deţinut un an de zile.
În 1958 s-a pensionat. A murit la 20 febr. 1969 în vârstă de 76 de ani, la Cluj(?).
Liturghiile sale valorifică melosul bisericesc din Banat şi Ardeal.
Cele mai multe din colindele sale sunt luate din Culegerea lui Sabin Drăgoi („303
colinde”), cu care era prieten bun.
Cornel Givulescu preot, profesor, compozitor, dirijor şi muzicolog – a fost o figură
reprezentativă a primei generaţii din secolul XX, din Bihor31.
Diaconul Petru Gherman s-a născut la Sălişte – Sibiu, în ziua de 3 oct. 1907. A învăţat
la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” din Sibiu, la Academia Teologică (1925-1929),
Conservatorul de Muzică din Bucureşti (teorie – pedagogie, canto şi operă).
A fost profesor la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” (1936-1937), profesor suplinitor de
Cântări bisericeşti şi Tipic şi Ansamblu coral la Acad. Teol. Andreiană (1937-1941), diacon la
catedrala mitropolitană (1939), director muzical al Reuniunii româneşti de Muzică „G. Dima”
din Sibiu. A colaborat cu Preotul Timotei Popovici la revizuirea cântărilor bisericeşti din zona
Sibiului, dar a compus şi muzică corală-bisericească.

31
Pr. Mihai Brie, op. cit., p. 115-122; Viorel Cosma, Lexicon, vol. 3, Bucureşti, 2000, p. 201-202; Gh. C. Ionescu,
op. cit., p. 381-382.
 A scris câteva articole de muzică creştină şi două monografii:
Creştinismul ca factor determinant în concepţia muzicii, în „Anuarul IV” al Academiei
Teologice „Andreiene”, 1938-1939.
Muzica bis. din Ardeal, în vol. „Omagiu Î.P.S. Sale Dr. Nicolae Bălan…..”, Sibiu, 1940;
Viaţa lui G. Dima, Sibiu 1940; Giuseppe Verdi, Sibiu 1941.
A compus: Cu noi este Dumnezeu, Poporul meu, Rugăciunea, Ps. 149, Blândul păstor,
Hristos a înviat, Imn religios, Doina de G. Coşbuc, Ardealul; Heţegana; Colinde pentru cor
mixt: Domn bun, Trei Crai, Bună veste gazdă-n casă, Ziurel de zi.
A murit la 1 iulie 1941, la Sibiu32.

Arhidiaconul Ioan Gh. Popescu s-a născut la 9 iunie 1925, în comuna Orleştii de Sus,
judeţul Vâlcea. A absolvit Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea (1938-1946), precum şi
Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1946-1948) şi Sibiu (1948-1950). Şi-a făcut
cursurile de doctorat la Bucureşti, în specialitatea Muzică bisericească şi ritual (prof. Nicolae
Lungu), între anii 1967-1970.
De ani buni îşi pregătea teza de doctorat, dar n-a apucat să o susţină, căci decesul a
survenit la 17 aprilie 1992, la Sibiu, unde funcţiona, din 1950, în diferite posturi administrative,
până când, în anul 1971, a fost numit asistent la Institutul Teologic din Sibiu, iar din 1976 a
îndeplinit funcţia de lector la Catedra de Muzică bisericească şi ritual, de unde se retrăsese
preotul conferenţiar, compozitorul Gheorghe Şoima.
A fost hirotonit diacon în 1952, iar din 1980 era arhidiacon.
Din 1954 a fost cooptat la pupitrul Coralei mitropolitane din Sibiu, pe care a dirijat-o,
alături de Gheorghe Şoima, până în 1985, când acesta din urmă a trecut la Domnul, apoi singur,
până în 1992.
În afară de studii şi articole de muzicologie bisericească, pe care le vom menţiona la cap.
IV, arhidiaconul lector drd. Ioan Gh. Popescu a compus muzică bisericească – omofonă şi
corală, cum ar fi Fericirile pe glasul 5, după melodia lui Ion Popescu-Pasărea, armonizate
pentru cor mixt, Troparul Naşterii Domnului, glasul 4, Luminânda la Adormirea Maicii
Domnului, precum şi Răspunsurile mari de la Sf. Liturghie, glasul 3, pe ambele notaţii muzicale

32
Mircea Păcurariu, op. cit., p. 334; Dumitru Stăniloae, Cuvânt funebru lângă sicriul prof. Petru Gherman, în
„Telegraful român”, Sibiu, 1991, nr. 28, p. 1-2; Diac. Lect. Ioan Popescu, Prof. Petre Gherman, în „Mitropolia
Ardealului”, an XXIV (1979), nr. 10-12, p. 900-907; Viorel Cosma, Lexicon, vol. III, Bucureşti, 2000, p. 168-169;
Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 411-412 (Petru Gherman a fost finul de cununie al părintelui Dumitru Stăniloae).
(omofon), publicate în „Biserica Ortotoxă Română”, an LXXXVIII (1970), nr. 7-8, p.
837-85633.
Preotul Vasile Stanciu s-a născut la 1 noiembrie 1958, în comuna Ighişul Nou, judeţul
Sibiu.
A frecventat cursurile Liceului teoretic „Axente Sever” din Mediaş (1973-1974), apoi,
între anii 1979-1983 urmează cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, cu profesorii
Pr. Conf. Gheorghe Şoima şi Arhid. Ioan Gh. Popescu (Muzică bisericească şi cor). Licenţiat
în 1983, este admis, în baza probelor susţinute, la cursul de doctorat din cadrul Institutului
Teologic Universitar din Bucureşti. Doctor în Teologie, specialitatea Muzică bisericească şi
ritual, al Facultăţii de Teologie din Cadrul Universităţii din Bucureşti (15 iunie 1995),
prezentând teza Muzica bisericească ortodoxă din Transilvania (profesor coordonator, Nicu
Moldoveanu).
În anii1991-1992 şi apoi în 1994 a urmat ca bursier cursurile de specializare ale
Institutului pentru Bisercile Orientale din Regensburg – Germania (Ostkirchliche Institut
Regensburg) şi, concomitent, cursurile Academiei de muzică bisericeasă (gregoriană) din
aceeaşi localitate (Fachakademie für Kirchenmusikschule Regensburg), cu profesorii Georg
Kellhuber, Christian Buchner, Dr. Stein Albert Faulstich ş.a.
Între anii 1985-1992 a ocupat în paralel funcţiile de director al Seminarului Teologic,
asistent suplinitor la Catedra de Muzică bisericească şi ritual la Institutul Teologic din
Cluj-Napoca (1990-1992), asistent titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii
„Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca (1992-1993), lector universitar (1993-1997), conferenţiar şi
profesor universitar (din 2000).
Este conducător de doctorat. A fost profesor colaborator la Academia de muzică
„Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (1990-1997). A fost hirotonit diacon (23 martie 1986) şi
apoi preot (30 martie 1996). Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din
România.
Lucrări publicate: volume, antologii psaltice: Slujbele Sfinţilor români din Transilvania
şi alte cântări religioase, Cluj-Napoca, 1990; Cântările vecerniei – curs de muzică bisericească
ortodoxă, Cluj-Napoca, 1995; Catavasier – ediţie îngrijită şi completată, Beiuş, 1995; Podobii
şi Axioane – culegere de muzică bisericească (în colaborare cu Nicu Moldoveanu),
Cluj-Napoca, 1996; Cântări în cinstea Maicii Domnului, Cluj-Napoca, 1996; Cele opt glasuri

33
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Bucureşti, 1996, p. 347-348; Gh. C. Ionescu,
op. cit., p. 465-466.
bisericeşti, D. Cunţanu, ediţie îngrijită şi completată, Alba Iulia, 199734, Slujba Sfântului
Pahomie de la Gledin. A se vedea şi capitolele II şi IV.
Constanţa Cristescu
(10 mai 1959, Vatra Dornei, jud. Suceava)
Liceul de Muzică din Cluj-Napoca (1978), Facultatea de Compoziţie Muzicală,
Muzicologie, Pedagogie – secţia Muzicologie din Universitatea de Muzică „Gheorghe Dima”
din Cluj Napoca. Doctor în muzicologie la acelaşi Conservator (1996).
Profesor de muzică la Şcoala de Muzică din Zalău (Sălaj), între 1984-1990. Între 1990 şi
1998, cercetător principal III la Institutul de Folclor şi Conferenţiar la Facultatea de Teologie
Ortodoxă a Universităţii din Arad, până în 2005.
În acest răstimp, a publicat pe ambele notaţii câteva cântări bisericeşti din zona respectivă,
pentru uzul studenţilor, elevilor şi cântăreţilor bisericeşti, lucrări care nu sunt menţionate în
Lexiconul lui Gh. C. Ionescu şi nici în al lui Viorel Cosma, fiindcă, după apariţia acestora şi-a
desfăşurat o prodigioasă activitate de tipărire.
Cele opt glasuri la Vecernie (reeditare pe ambele notaţii muzicale a Vecernierului din
1927 al lui Trifon Lugojan), Arad, 2000; Texte din Minei, Arad 2000; Liturghier de strană,
Arad, 2001, Vecernier, vol. I, Arad, 2001, 2002; Cântările Vecerniei, în stilul Episcopului Ioan
I. Papp al Aradului, Bucureşti, 2003; Prohodul Domnului şi Prohodul Maicii Domnului, Arad,
2003; Cântări bisericeşti, Sfânta Liturghie, Te Deum, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos,
Paraclisul Maicii Domnului, Arad 2003 şi Jula (Corjulà-Ungaria, 2003), Cântările Sfintei
Liturghii după ediţia din 1943, Arad, 2003, Cântări bisericeşti, Cântările vecerniei, Arad,
2004.
O serie de studii referitoare la aceste tipărituri, a publicat autoarea în „Analele
Universităţii” – seria Teologie, între 2000-200435.
Muzicologia a se vedea la capitolul IV.

34
Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu, Prefaţa tezei de doctorat, Muzica bisericească ortodoxă din Transilvania, de
Pr. Vasile Stanciu, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară, 1996; Pr. Prof. Dr. Alexie Buzera, Recenzie la aceeaşi
teză, în „Analele Universităţii din Craiova”, „Teologie”, an II, Craiova, 1997; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 519-521;
Viorel Cosma, op. cit., vol. VIII, p. 291-294.
35
Dr. Constanţa Cristescu, Crâmpeie din cronologia unei deveniri, vol. I, Ed. Muzicală, Bucureşti, 2004; vol. II,
Ed. Muzicală, Bucureşti, 2005, Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 521-523; Viorel Cosma, Lexicon, Bucureşti, 2000, p.
102-103.