Sunteți pe pagina 1din 23

Aspecte clinice si de recuperare în cazul soldului endoprotezat

Introducere
În România s-a înregistrat o creştere semnificativă a intervenţiilor protetice de şold,
înregistrând din ianuarie 2003 şi până în aprilie 2011, conform Registrului Român de
Endoprotezare, un total de 59943 de intervenţii primare .

Asfel, creşte şi rolul esenţial pe care îl are kinetoterapia în evaluarea biomecanică şi


recuperarea funcţională a şoldului endoprotezat. Un factor important în atingerea unui rezultat
de succes avându-l şi atitudinea pozitivă a pacientului faţă de recuperare.

ANATOMIA ŞI BIOMECANICA FUNCŢIONALĂ A ARTICULAŢIEI ŞOLDULUI

Articulaţia coxo-femurală (articulaţia şoldului), reprezintă capătul proximal al membrului


inferior, având un rol foarte important în stabilitatea statică dar şi dinamică a corpului. După
suprafaţa ocupată, 16 cm2 în repaos şi 25-30 cm2 în mişcare, este a doua articulaţie ca mărime
din organismul uman, după cea a genunchiului [1]. Congruenţa articulară este asigurată pe de o
parte de suprafaţa articulară a osului coxal, iar de cealaltă parte de epifiza superioară a
femurului.

Sistemul osos al articulaţiei coxo-femurale:

1.Osul coxal (Fig. 1) oferă femurului un spaţiu articular de formă emisferică, o cavitate
profundă numită acetabul sau cavitatea cotiloidă [5, 6]

2. Femurul, cel mai lung os uman (Fig. 2) , contribuie la articularea cu osul coxal, prin

epifiza superioară.

Suprafeţele articulare ale articulației coxo-femurale:

 suprafaţa semilunară acetabulară

 capul femural

1
Elemente de contenție articulară:

 capsula articulară

 membrana sinovială este rezistentă şi căptuşeşte la interior capsula articulară învelind


şi ligamentul capului femura

 ligamentul capului femural sau ligamentul rotund cu rol important în nutriţia


suprafeţelor articulare;

 ligamentul ilio-femural;

 ligamentul pubo-femural;

 ligamentul ischio-femural;

 mușchii periarticulari.

2
Musculatura periarticulară de la nivelul articulației coxo-femurale

Musculatura şoldului realizează un complex ce oferă multă stabilitate, mobilitate bună şi o


amplitudine a mişcării suficientă de mare pentru activităţile zilnice. Mulţi muşchi puternici se
inseră sau traversează această articulaţie. [10]. Aceştia pot fi împărţiţi în:

 musculatura proprie a bazinului aşezaţi cu corpul muscular la acest nivel şi se intind de


aici până la extremitatea superioară a femurului. Aceşti muşchi se mai numesc şi
„muşchi pelvi-trohanterieni”. Datorită raportului lungime-volum-forţă ei formează un
grup muscular foarte puternic „cum nu se mai gaseşte în altă parte a corpului, alcătuind
un adevărat con muscular în jurul articulaţiei coxo-femurale” [9, 10] ;

 musculatura membrului inferior liber acţionează asupra articulaţiei coxofemurale


împreună cu numeroşi muşchi ai coapsei. Ei sunt împărțiți în 3 grupe, grupul anterior
asociat cu muşchii flexori , grupul medial asociat cu adductorii , grupul posterior asociat
cu muşchii extensori

Analiza biomecanică statică a articulației coxo-femurale

Sprijinul bipodal

 Echilibrul corpului uman este cu atât mai stabil cu cât centrul de greutate este mai
aproape de baza de susţinere şi se proiectează cât mai aproape de centrul poligonului
de susţinere.

 La menţinerea echilibrului în plan sagital, participă musculatura de postură a trunchiului


şi membrelor inferioare, conlucrând astfel şi la asigurarea unei stabilităţi la nivelul
bazinului.

 Bazinul este înclinat înainte cu 30-45°, motiv pentru care coloana vertebrală lombară se
înclină şi se poziţionează cu convexitatea orientată anterior. Împotriva înclinării
bazinului şi a tendinţei de dezechilibrare anterioară a corpului se opun, în principal,
muşchii paravertebrali pe de o parte, iar de cealaltă parte fesierii mari şi muşchii
posteriori ai coapsei (ischiogambierii).

 Invers, împotriva înclinării bazinului şi a tendinţei de dezechilibrare posterioară a


corpului se opun în principal, muşchii drepţi şi oblici abdominali pe de o parte, muşchii
psoas-iliac, croitor şi drept femural, de cealaltă parte.

 în plan sagital, şoldul se manifestă ca o pârghie de gradul I

3
 greutatea trenului superior este repartizată pe ambele articulaţii coxo-femurale în mod
egal iar presiunea care se exercită pe capul femural este egală cu jumătate din greutatea
corpului minus greutatea membrului inferior respectiv

Distribuţia presiunilor în sprijin bipodal

A = articulația șoldului cu rol de punct de sprijin

B = punctul de aplicare al forței aflat la nivelul marelui trohanter

C = punct de aplicare al rezistenței

R = rezistența rep de greutatea trunchiului

a = brațul forței

b = brațul rezistenței

4
ELEMENTE DE PATOLOGIE A ȘOLDULUI CU INDICAȚIE PENTRU
ARTROPLASTIA TOTALĂ

Coxartroza este o afecţiune invalidantă, ce a devenit din ce în ce mai frecventă prin


creşterea mediei de vârstă, fiind totodată şi afecţiunea cea mai des întâlnită în artroplastia
şoldului.

Această afecţiune este definită ca o artropatie cronică a şoldului, dureroasă şi


deformantă, caracterizată morfopatologic prin alterarea distructivă a cartilajului articular
asociată unor leziuni proliferative ale ţesutului osos subcondral

Această uzare produce frecvent fixarea şoldului în flexie, adducţie, rotaţie externă,
membrul inferior afectat apărând scurtat.

Mersul se realizează pe distanţe progresiv mai scurte, sprijinul se efectuează


preponderent pe piciorul sănătos sau mai puţin algic, având caracter antalgic, șchiopătat cu
reducerea duratei de sprijin pe piciorul bolnav iar în cazurile mai severe apare necesitatea
utilizării mijloacelor ajutătoare de mers [11,].

Există două tipuri de coxartroză:

a. Coxartroza primară implică degenerare articulară fără traumatisme majore


anterioare sau fără deformări mecanice articulare preexistente
b. Coxartroza secundară secundară include degenerescenţa articulară secundară a
unui traumatism local (fractură), a unei luxaţii congenitale sau a unui sindrom de
hiperlaxitate etc.

a.

5
b.

Fracturile de col femural, prin frecvenţa şi gravitatea lor, cu toate progresele


tehnologice din zolele noastre, ridică probleme terapeutice deosebit de dificile
Ca şi la cele parcelare, complicaţiile fracturilor cu mare deplasare a colului includ
evoluţia spre NACF, coxartroză secundară şi pseudoartroză [56-60]

6
Fracturile parcelare ale capului femural sunt leziuni relativ rare, întâlnite de obicei în
cadrul unor fracturi, luxaţii de şold, prin care o porţiune sau mai multe din capul femural se
desprind de acesta. Prezintă pericolul evoluţiei spre NACF sau coxartroză secundară.

Necroza aseptică de cap femural (NACF) este un proces patologic care apare în urma unei
perturbări a circulaţiei sângelui la nivelul capului femural, ce determină moartea unor celule
osoase, situate sub suprafaţa cartilaginoasă, dar şi medulare, cu deformarea capului femural şi
artroză.

Poliartrita reumatoidă este o boală sistemică cronică, cu etiologie necunoscută, cu


patologie autoimună, manifestată dominant prin artropatii inflamatorii pe-riferice (artrite
cronice, distructive şi deformante) şi prin manifestări pulmonare, cardiovasculare, neurologice
şi hematologice [63-66].

În această afecţiune articulaţia şoldului devine rar inflamată. Atunci când o face, intervin
complicaţiile, ajungându-se la coxită reumatoidă. Coxita, dublată deseori şi de afectarea
genunchilor, face ca mobilitatea să fie limitată, mersul realizându-se din ce în ce mai dificil,
provocând în final dureri inghino-crurale intense, redoarea şoldului şi în ultimă fază
invaliditatea.

7
Spondilita anchilozantă este o boală cronică progresivă care afectează în principal
articulaţiile coloanei vertebrale, articulaţiile sacroiliace, a centurilor, foarte rar a altor articulaţii
periferice, cu evoluţie spre anchiloză vertebrală

Inflamarea articulaţiilor coxo-femurale (coxita din spondilită) se traduce prin dureri şi


impotenţă funcţională (limitarea amplitudinii mişcărilor, şchiopătare), cu evoluţie spre
anchiloză, devenind astfel invalidantă.

Displazia de şold, denumită şi displazie de dezvoltare a şoldului (DDS) sau luxaţie


congenitală de şold, este o afecţiune a copilăriei cauzată de dezvoltarea anormală a articulaţiei
şoldului prin care capul femural nu se fixează fiziologic la nivelul acetabulului. De obicei,
suprafaţa acetabulului este lipsită de adâncime, ca în cazurile normale, rezultând o alunecare
parţială sau totală a capului femural în afara acetabulului (dislocaţie). Luxaţia congenitală de
şold poate fi laterală sau bilaterală.

Unii autori prezintă şi alte afecţiuni, prin complicaţiile cărora se poate ajunge la artroplastie de
şold. Iată câteva dintre acestea [68, 77]:

*tuberculoza osoasă;
*tumori ale acetabulului, femurului proximal;
*boala Paget;
*afecţiuni neuromusculare:
- şoldul spastic;
- poliomielita;
- A.V.C.;
- traumatisme cranio-cerebrale şi medulare;
- boala Charcot;
- boala Parkinson, etc.
8
MERSUL NORMAL ȘI MODIFICĂRILE CARACTERISTICE ÎN PATOLOGIA
ARTICULAŢIEI COXO-FEMURALE

Mersul uman reprezintă o mişcare locomotorie ciclică, care se realizează prin poziţionarea
succesivă a unui membru pelvin înaintea celuilalt, fiecare din cele două membre inferioare
având pe rând funcţia de propulsor si de suport [79-82].
Dintre toate fazele mersului cele mai multe modificări sunt prezente în timpul fazei de
sprijin ca o consecinţă a prezenţei durerii dată de încărcarea membrului inferior afectat.
Scurtarea timpului de sprijin pe membrul afectat va conduce deasemenea la modificări ale
parametrilor mersului normal.
În literatura de specialitate sunt descrise două faze în ciclul normal de sprijin :
 faza de sprijin, când piciorul se sprijină pe sol reprezintă 60 % dintr-un ciclu de mers,
această fază de sprijin este compusă din sprijinul bipodalic care reprezintă 20 % şi
sprijinul unipodalic din faza de oscilaţie care are o valoare de 40 % din totalul fazei de
sprijin.
 faza de oscilaţie, este reprezentată de deplasarea pacientului spre înainte .când acesta
se deplasează în faţă.

În cadrul fazei de sprijin distribuţia sacrcinii se realizează pe toată suprafaţa articulară a


actetabului), în timp ce suprafaţa articulară a femurului este interesată în proporţie de 70-80%,
cu o medie de 25 cm2 în cazul persoanelor normale de înălţime medie

În timpul fazei de oscilaţie are loc o reducere a gradului de încărcare articulară la nivelul
şoldurilor o dată cu reducerea ariei de contact de la nivelul articulaţiilor coxo-femurale,
crescând în acest timp repetarea sarcinilor minore. Trecerea de la o stare de congruenţă
articulară la o stare incongruentă se realizeză ciclic în timpul deplasării greutăţii corporale de pe
un membru pelvin pe celălat în timpul mersului, timp în care suprafeţele articulare
anterosuperioare ale capului femural şi acetabulului sunt supuse la sarcini repetate.

Prin intermediul Software Biomechanics Laboratory, software specializat pentru


analizarea dinamică a articulaţiei şoldului s-a demonstrat faptul că cel mai critic caz de sarcină
asupra şoldului corespunde momentului în care se sprijină de călcâi, ulterior în timpul
sprijinului total pe membrulpilon sarcina asupra şoldului scade, şi în timp ce membrul de spijin
se află în extensie, în faza de desprindere a degetelor se indică o altă valoare ridicată a sarcinii
asupra şoldului.

9
În literatura de specialitate se consideră că cea mai mare forţă rezultantă asupra şoldului se
produce atunci când persoana coboară sau urca scările, atunci cănd atinge o valoare de 261% şi
252% din greutatea corporală.
Valoarea forţei în mers normal este asemănătoare în magnitudine cu cea din momentul
opririi pe un singur picior.
În plus, atât în timpul mersului lent cât şi al celui rapid, se observă că valorile forţelor
rezultante asupra şoldului sunt mai mari ca în mersul normal, atingând cea mai mare valoare
atunci când se realizează mersul rapid .

ENDOPROTEZAREA ȘOLDULUI

„Artroplastia prin endoprotezare poate fi definită ca o intervenţie de chirurgie


reconstructivă cu sacrificiu osos şi înlocuire protetică a componentelor articulare. Ea este, în
final, o operaţie care vizează restaurarea mobilităţii articulare şi a funcţionării normale a
muşchilor, ligamentelor şi a celorlalte structuri periarticulare care controlează mişcarea
articulaţiei.”

Obiective ale artroplastiei protetice de şold

• eliminarea durerii prin îndepărtarea sursei modificărilor structurale la nivelul articulției


coxo femurale ;
• refacerea mobilităţii articulare;
• refacerea stabilităţii;
• egalizarea lungimii membrelor inferioare;
• reeducarea mersului şi recuperarea deficitului funcţonal;
• creşterea calităţii vieţii pacienţilor;
• reinserţia socio-profesională.

10
Tipuri de endoproteze

• Proteza parţială (hemiartroplastie):


• proteza monopolară (cervico-cefalică)

• proteza bipolară (intermediară) .

• Proteza totală Proteza de acoperire

11
După modalitatea de fixare, o articulaţie artificială poate fi ancorată în două moduri în
corpul uman: cu sau fără cimentare.
Fiecare metodă necesită anumite proprietăţi de suprafaţă ale implantului.
Cele două metode de ancorare, cimentată sau necimentată, pot fi combinate într-un sistem
hibrid, în care o componentă este fixată cu cement şi cealaltă este necimentată.

Etapele endoprotezării și reeducării funcționale a șoldului

1.Etapa pre-operatorie

Evaluarea stării de sănătate este realizată de echipa medico-chirurgicală (chirurg-ortoped,


anestezist, kinetoterapeut). Evaluarea și pregătirea pre-operatorie durează mai multe zile sau
chiar săptămâni. Toate evaluările efectuate în această etapa permit stabilire unui diagnostic
corect și evitarea omiterii unor probleme de sănătate necunoscute până în acel moment.
*Evaluarea clinică
*Evaularea fucțională

Evaluarea funcțională cuprinde:


 evaluarea amplitudinii de mișcare;
 evaluarea forțai musculare;
 evaluarea stabilometrică a sprijinului bipodal;
 evaluarea mersului.

Evaluarea amplitudinii de mișcare a articulației coxo-femurale

Analiza amplitudinii articulare s-a realizat la nivelul articulaţiilor coxo-femurale bilateral din
poziţia de decubit cu ajutorul goniometrului testându-se atât mobilitatea activă cât și
mobilitatea pasivă, rezultatele obţinute fiind notate în tabelul de testare .
Scopul acestei testări fiind determinarea gradului de redoare articulară dar mai ales
determinarea prezenței retracțiilor musculo-tendinoase și a anchilozelor.

12
Evaluarea forței musculare a bazinului și coapsei:

Analiza musculară se efectuează în vedere stabilirii gradului de afectare musculară în faza


preoperatorie şi pentru evaluarea procesului de recuperare în cadrul etapei postoperatorii şi
de recuperare . Testarea se realiză din poziţie de clinostatism, explicându-i pacientului în
cadrul fiecărei testări mişcarea pe care trebuie să o execute, asigurând în acelaşi timp membrul
ce realizează mişcarea în vederea prevenirii accidentarii
Evaluarea forței musculare se realizează funcțional în două moduri:
Bilanţul muscular manual efectuat de către un singur kinetoterapeut pentru a se elimina
gradul de subiectivitate ce poate apărea în cadrul acestei testări, rezultatele testării putând fii
înregistrate în fișe de evidență.

Bilanţul muscular efectuat cu ajutorul softului Myotest Pro reprezintă o soluție complexă de
analiză computerizată a evoluţiei recuperării musculare atât în cazul sportivilor cât şi a
pacienţilor cu deficite de forţă musculară dobândită în urma imobilizării îndelungate sau a
inactivităţii diferitelor grupe musculare.
Softul analizează 3 parametri și anume forţa, puterea şi viteza de execuție a mișcării.

13
Hipotoniile marcante instalate la nivelul membrului inferior afectat modifică biomecanica
mersului normal prin modificarea următorilor parametri:
• lungimea pasului care este dată de muşchii flexori ai coapsei pe bazin, de timpul de
sprijin pe fiecare membru inferior în momentul sprijinului unic şi al efectuării pasului;
• cadenţa mersului ce este influenţată de prezenţa durerii şi a hipotoniilor musculare de la
nivelul membrelor inferioare;
• durata sprijinului unipodal ce este influenţată de prezenţa durerii la nivelul articulaţiilor
coxofemurale;
• baza de susţinere care în cazul pacienţilor din cadrul acestui studiu a fost mai mare faţă
de valorile de referinţă in etapa preoperatorie datorită hipotoniilor marcante ale
abductorilor;
• distanţa şi viteza de deplasare care direct influenţate de prezenţa hipotoniilor musculare
de la nivelul membrelor inferioare şi de prezenţa durerii

Evaluarea stabilometrică a proiecției centrului de greutate și a


sprijinului la nivelul membrelor inferioare

În acest sens poate fi utilizată platforma stabilometrică GPS400 care prin senzorii de
presiune testează repartiţia greutăţii corporale pe membrele inferioare analizând în același
timp oscilaţiile ce apar în timpul poziţiei ortostatice.
Modalitatea de testare:
Pacientului i se explicaă tehnica de testare care a constă în:
- menţinerea poziţiei ortostatice bipodale pe platforma stabilometrică, pe semnele ce
indică poziţia membrelor inferiore, fără sprijin (Conform fig)

14
- picioarele sunt aşezate paralel, uşor depărtate (circa 5 - 10 cm între călcâie), poziția
corpului cât mai firească, apropiată de cea obişnuită, timp în care va trebui să stea cât mai
nemişcat.
- durata testării este de 30 de secunde pentru a nu interveni oboseala musculară, care
la rândul ei poate conduce la reacţii posturale şi de echilibru intense sau la apariţia oscilațiilor
ce pot produce abateri importante ale centului de greutate.
- pacientul este supus la început unei testări de control pentru ca în timpul acesteia să
se obişnuiască şi să înțeleagă modul de testare, a doua testare fiind considerată test.

Tipuri de reprezentări grafice în stabilometrie

Repr. Grafică a baricentrului

Repr. Osciloscopică a baricentrului

15
Studii din literatura de specialitate scot în evidență faptul că afectarea articulară este
deobicei asimetrică, fie unilaterală fie mai importantă pe o anumită parte.

Astfel intensificarea durerii de o singură parte a bazinului și articulației coxo-femurale


determină o deplasare a centrului de greutate de partea șoldului sănătos sau mai putin algic.

Evaluarea funcţională a mersului


Evaluarea mersului se realiză în scopul de a analiza gradul de recuperare funcţională a
acestuia după artroplastia totală de. Analiza mersului se realizează în cele două etape
preoperator, evaluări în care se analiză următoarele aspecte:
• tipului de mers, normal sau șchiopătat;
• necesitatea folosirii mijloacelor ajutătoare de mers;
• posibilitatea urcării şi coborârii scărilor;
• lungimea pasului, baza de susţinere, cadenţa mersului.

 Evaluarea mersului cu ajutorul Pedometrului Omron Walking Stayl Pro

16
 Evaluarea mersului cu ajutorul softului Vicon Nexus
Sistemul de lucru conține un număr de 6 camere ce vor capta informațiile din timpul
testării.Captarea datelor de către camere si softul special se face prin intermediul
markerilor reflexivi care sunt fixati direct pe piele la nivelul reperelor anatomice
specificate în cadrul protocolului de testare stabilit de producător.

Model camera VICON

Poziționarea marcherilor
retroreflexivi pentru sistemul Vicon

Evaluarea mersului evidențiază modificări importante ale calității acestuia prin modificări ale
tuturor parametrilor :
 Lungimea pasului – scade la persoanele ce u indicație pentru artroplastie datorită
prezenței durerii la nivelul șoldului și a hipotoniilor musculare severe care duc la
efectuarea unui pas inegal datorită necesității scurtării timpului de sprijin pe membrul
afectat.
 Distanța parcursă pe unitate de timp sau cadența mersului este diminuată și ea ca o
consecință prezenței durerii de la nivel articular, a hipotoniilor musculare dar și a
mersului șchiopătat care

17
 amplifică și mai mult simptomatologia algică de la nivelul membrului inferior afecta.
 Viteza de deplasare scade și ea datorită cauzelor mai sus amintite.
 Lățimea bazei de sprijin este singurul parametru al mersului care înregistrează o
creștere ( în sens negativ), ca o necesitate a menținerii echilibrului corporal, sprijinul
bipodal reperentând faza mersului cea mai lungă din cadrul ciclului de mersal
pacientului cu indicație de artroplastie de șold , comparativ cu mersul normal.

REEDUCAREA FUNCȚIONALĂ A PACIENTULUI CU THA

Programul recuperator efectuat în cazul pacienților cu THA se realiză ținând cont de reguli și
condiții ce se referă la:
 tipul și caracteristicele endoprotezei implantate,
 vârsta pacientului,
 asocierea patologiei cardio-respiratorii
 restantul funcțional al pacientului.
În general nu este descris un program unic de recuperare care să fie unanim acceptat.

Obiectivele tratamentului recuperator


Programul de recuperare se adresează redobândirii funcționalității șoldului operat, aspect ce
depinde foarte mult de starea șoldului anterior intervenției chirurgicale și urmărește
disfuncționalități ale amplitudinii de mișcare, hipotonii musculare, modificări patologice ale
schemei corporale și ale mersului.
În acest sens sunt consemnate în literatura de specialitate [192-194] o serie de obiective ce
trebuie urmărite în cadrul ședinței de recuperare, acestea sunt:
• Prevenirea complicațiilor date de imobilizarea prelungită la pat (tromboflebita, embolia
pulmonară, pneumonia, escarele, etc.);
• Posturarea pacientului în vederea prevenirii luxației protezei și a apariției complicațiilor
vasculare;
• Reeducarea mobilității articulare în limite de siguranță pentru șoldul operat;
• Verticalizarea pacientului și prevenirea hipotensiunii de ortostatism;
• Recuperarea și dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare , pe direcțiile de mișcare
premise în cazul șoldului operat;
• Combaterea durerii;
• Reeducarea sprijinului la nivelul membrelor inferioare;
• Reeducarea mersului atât cu mijloace ajutătoare de mers precum și a mersului
independent;
Instruirea pacientului asupra aspectelor de igienă funcțională a șoldului endoprotezat

18
Reeducarea mobilității

Tratamentul kinetoterapeutic în cazul reeducării mobilității articulare începe cu mobilizări


pasive analitice uşoare și nedureroase, evitând flexia șoldului peste 90 grade, abducția
exagerată, fără a realiza mișcările de adducție a copapsei peste linia mediană a corpului și
rotația externă.
O atenţie deosebită se acordă contracturilor și retracturilor musculare instalate preoperator
datorită pozițiilor deficitare în care s-a aflat articulația afectată. Aceste contracturi sau retracții
musculare de la nivelul șoldului fiind singurele cauze de limitare a mișcării pasive a șoldului
endoprotezat.
Mobilizările pot fi executate de kinetoterapeut sau de dispozitive speciale cum este și kinetkul.

Mobilitatea articulară poate fi întreţinută şi recuperată şi prin intermediul mobilizărilor


active pe care pacientul le execută conform poziţiilorindicațiilor kinetoterapeuttului. În cadrul
realizării mişcărilor active pacientul trebuie supravegheat în permanenţă de kinetoterapeut în
vederea asigurării corectitudinii mişcărilor efectuate.
Pentru efectuarea independentă a mişcării de abducţie din decubit dorsal se recomandă
realizarea unei o posturi de prevenţie prin poziţionarea intre membrele inferioare a unei
pernuţe care să realizeze o uşoară abducţie la nivelul şoldului operat şi pentru a preveni
adducţia accidentală în cadrul acestor exerciţii.

Reeducarea forței musculare

Unul dintre obiectivele importante în cadrul reeducării funcţionale este şi restabilirea


tonusului şi forţei musculare la nivelul membrelor inferioare şi a bazinului cu scopul de a
stabiliza endoproteza, de a elimina asimetriile de tonus muscular ce permit mişcări anormale în
timpul mersului la nivelul bazinului.
Exerciţiile din cadrul programelor de reeducare funcţională vor viza tonifierea musculară a
celor mai afectate grupe de muşchi , determinate prin evaluarea forţei musculare dar şi
dezvoltarea musculaturii mai puţin afectate de această patologie.

19
Recuperarea forţei musculare se realiză pe etape ce vor fi stabilite în funcţie de restantul
funcţional al fiecărui bolnav. În acest sens se folosește îngreuierea progresivă a mişcării prin:
rezistenţa gravitaţională şi greutatea proprie a segmentului mobilizat, rezistenţa opusă de către
kinetoterapeut şi rezistenţe reprezentate de greutăţi (săculeţi cu nisip sau lucrul la aparate de
mecano – scripetoterapie

ATENȚIE se recomandă evitarea folosirii benzilor elastice deoarece acestea obligă pacientul
să realizeze o contracţie musculară excentrică importantă şi poate realiza o revenire forţată a
mişcării cu depăşire la mişcarea de întoarcere a poziţiei zero.

Reeducarea stabilometrică a gradului de sprijin pe membrele inferioare și a proiecției


centrului de greutate

Reeducarea stabilometrică a propiocepţiei la nivel plantar şi a gradului de sprijin pe


membrele inferioare s-e poate realiza cu ajutorul platformei stabilometrice GPS 400 începând
cu a treia zi postoperator sau cu ajutorul cântarelor.
Se recomandă folosirea cadrului de mers ca mijloc de prevenire a căderii dar și a
respectării gradului de încșrcare aferent perioadei de recuperare și a tipului de proteză.
În cadrul primelor două şedinţe pacientul realizează sprijinul doar la nivelul membrului
inferior sănătos urmărind ca poziţia baricentrului să fie situată cât mai lateral pe monitor, de
partea piciorului sănătos, începând cu a şasea zi postoperator pacientul se află pe platforma
stabilometrică fără sprijin extern sub supravegherea și va încărca progresiv șoldul operat pt ca
în săptămâna 6 să se realizeze încărcarea completă.
Această metodă oferă pacientului posibilitatea de a conștientiza gradul de încărcare
articulară și de a repartiza în mod egal forțele la nivelul ambelor șolduri în momentul reluării
mersului fără sprijin.

Imagine din timpul reeducării stabilometrice

Imagine a diagramei din timpul exercițiilor de reeducare

20
Reeducarea mersului la pacienţii cu THA se realiză începând cu a treia zi postoperator,
tinându-se cont destarea generală a pacientului, vârstă , condiție fizică, comorbidități dar mai
ales de tipul de proteză implantat.

Pentru proteza totală de şold cimentată încărcarea membrului inferior afectat se poate
realiza cu 50% din greutatea corporală încă din a treia zi postoperator pentru ca din a patra sau
a cincea zi de la intervenţie să se poată realiza sprijinul bilateral cu încărcare simetrică;

Pentru proteza totală de şold necimentată gradul încărcare de 10% din greutatea
corporală încărcare este permis tot din a treia zi postoperator dar încărcarea cu 50% din
greutate corporală este permisă abia după două săptămâni, sprijinul bilateralsimetric fiind
realizat la săptămâni postoperator.

Exemple de exerciţii care au avut scop reeducarea parametrilor mersului:

Ex. 1. Se marchează pe sol linii orizontale la distanţe egale în funcţie de lungime pasului
fiecărui pacient (raportat la înălţimea acestuia) creând astfel spaţii în care pacientul trebuie să
păşească. Pentru că distanţa dintre acestea este egală pacientul este obligat să realizeze paşii în
mod egal pentru a se încadra în reperele stabilite . Datorită faptului că în timpul mersului paşii
devin egali se observă şi o corectare a duratei sprijinului unilateral în timpul efectuării pasului.

Ex. 2 Al doilea exerciţiu constă din realizarea mersului pe banda de mers sub supravegherea
kinetoterapeutului. Acest tip de exerciţiu obligă pacientul să realizeze paşii în mod ciclic în
funcţie de viteza de deplasare setată reeducând astfel lungimea pasului, cadenţa mersului,
durata sprijinului unipodal şi viteza de deplasare
Realizare mersului cu ajutorul bastonului se realiză prin poziţionarea bastonului de partea
opusă membrului endoprotezat, deplasarea acestuia se realiză concomitent cu deplasarea
membrului inferior afectat, fiind aşezat pe sol pe aceeași linie cu acesta.

Portul bastonului a fost recomandat doar la pacienţii care nu au putut realiza mersul
independent în siguranţă.

Pentru a nu fi perturbată schema motorie a mersului normal, acolo unde restantul funcțional
al pacientului ne permite și doar în cazul protezelor necimentate se recomandă ca mersul să fie
realizat independent, fără a se folosi bastonul sau cârjele.

21
Igiena protezei de sold

În cazul desfășurării activităților fizice curente (ADL), se impune respectarea unor reguli stricte
de igienă funcțională a șoldului operat pentru a preveni luxarea protezei și pentru a diminua
gradul de uzură a acesteia.
 în primele 3 luni postoperatorii sunt contraindicate odihna și somnul în decubit
homolateral (pe partea operată) ;
 evitarea flexieide peste 90 grade la nivelul șoldului operat;
 Eitarea adducției coapsei peste linia mediană a corpului;
 Evitarea rotației externe;
 Scăderea în geutate în vederea reducerii gradului de uzură al protezei.

22
23