Alexandru Macedon şi cucerirea orientului

Iaşi
2018

1
 CUPRINS

1. Copilăria şi educaţa

2. Ascensiunea la tronul Macedoniei

3. Reprimarea revoltelor din Grecia

4. Cucerirea Asiei Mici

5. Bătălia de la Issos

6. Cucerirea Siriei și a Egiptului

7. Bătălia de la Gaugamela

8. Campania din India

9. Bătălia de la Hydaspes

10. Moartea

Bibliografie

2
 1. Copilăria şi educaţia

Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul 356
î.Hr., chiar în aceeași noapte când Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat. Tatăl său,
care avea multe soții și care își neglija nevasta, i-a oferit fiului său, de-a lungul copilăriei o
educație spartană, fiind foarte sever. Se spune că l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei.
Zilnic, Alexandru se antrena din greu, să lupte si să comande soldați, îndeplinind îndatoriri
militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o
constituție robustă.
Curtius Rufus scria „Multi autori greci au vorbit despre viaţa şi faptele lui
Alexandru, care a smuls sceptrul din mâna perşilor spre a-l strămuta în Grecia.” Despre
originile sale care se spune că descindeau din tagma zeilor acelaşi autor antic mărturiseşte
„Aşadar cred că Alexandru era înzestrat din plin cu toate darurile minţii şi ale norocului
care trebuiau neapărat să urce pe cea mai înată treaptă a puterii un bărbat ales de soartă.
Regii Macedoniei spuneau că neamul lor îşi trage obârşia din Hercule. Olimpia, mama lui
Alexandru, spunea că se trage din neamul lui Achile.”1

Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al
Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lânga educația
spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al antichității, Aristotel, care s-a
ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoaștințe din domeniul
filozofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii2.
Tânărul rege a început de foarte devreme să-și construiască, în mod conștient,
imaginea de nou Ahile: frumusețea, îndrăzneala, inteligența eroului se regăseau în el peste
secolele care îl despărțeau de Războiul Troian. Pentru a-și consolida puterea, Alexandru și-a
construit o ascendență divină (dar neadevărată) și s-a dat drept urmaș după mamă al lui
Heracle. În anul 334 î.Hr., după ce a trecut podul Heles la Troia, primul act politic întreprins
de Alexandru cel Mare a fost ceremonia de la mormintele lui Ahile și Patrocle.

1
Quintus Curtius Rufus, Viaţa şi faptele lui Alexandru cel Mare, Editura Minnerva, Bucureşti, 1970, volumul 1,
p. 30.
2
100 de personalități – Oameni care au schimbat destinul lumii, Editura De Agostini Hellas, Ediție
săptămânală, Nr. 11 - Alexandru cel Mare, Atena, 2009, p. 44.

3
 Mama lui, Olimpia, a corespondat cu fiul ei în mod regulat in timpul campaniilor și
îi scria că tatăl său nu a fost Filip, ci Zeus.
În ceea ce privește aspectul lui Alexandru, mulți istorici cred, pe baza picturilor
antice, sculpturi și documente, că el a fost foarte frumos. Mulți îl descriu că avea părul lung,
blond, ajungând până la gât, un nas drept, o frunte proeminentă, bărbie scurtă, fără barbă și o
privire intensă. „Buzele sale au fost caracteristice unui nobil, părul cârlionțat a crescut într-un
vârf pe frunte, pielea lui era netedă și ușor colorată”. Este clar, totuși, cât de înalt a fost de
fapt, dar se pare că există un consens printre istorici că în realitate a fost destul de scund, dar
bine proporționat. Alexandru avea o constituție robustă,un trup fizic bine dezvoltat.
Trăsăturile sale faciale erau însă feminine. Avea ochii mari, un nas neobișnuit de mare și
alungit, păr cârlionțat, culoarea părului său era șaten deschis, iar pielea era de culoare
măslinie. Nu era blond, iar părul său a fost inițial șaten, dar s-a albit în urma campaniilor
militare care l-au epuizat, în cele din urmă devenind de culoarea coamei de leu. În ceea ce
privește culoarea ochilor lui Alexandru, istoricul grec Arrian l-a descris ca fiind „un
comandant puternic, frumos, cu un ochi căprui închis ca noaptea și unul albastru ca cerul”,
din aceasta rezultând că ar fi suferit de heterocromie.
Conform lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament violent și impulsiv, care,
fără îndoială, a contribuit la unele dintre deciziile sale. Deși Alexandru a fost încăpățânat și
nu a răspuns la toate comenzile primite de la tatăl său, el a fost deschis la dezbateri. El a avut
și o latură mai calmă, perceptivă, logică și calculată. A avut o mare dorință de cunoaștere, o
dragoste pentru filozofie, și a fost un cititor pasionat. Acest lucru a fost, fără îndoială, datorită
tutelei lui Aristotel. Alexandru a fost inteligent și avea un ritm alert de învățare. Datorită
inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a comanda. El a avut o mare auto-reținere în
„plăceri ale corpului”, în contrast cu lipsa lui de control de sine, și cu consumul de alcool.
Alexandru a fost erudit și pasionat atât de arte și științe. Cu toate acestea, el a avut un interes
scăzut în sport sau jocuri olimpice, spre deosebire de tatăl său. El a avut o mare carismă și o
forță de personalitate, caracteristici care l-au făcut un mare lider3.
Abilitățile sale unice au demonstrat incapacitatea generalilor săi să se unească și să
mențină Imperiul după moartea lui - doar Alexandru a avut capacitatea de a face acest lucru.
În timpul anilor săi finali, și mai ales după moartea lui Hephaestion, Alexandru a inceput să
prezinte semne de megalomanie și paranoia. Realizările sale extraordinare, împreună cu
propriul său sentiment inefabil al destinului și lingușirea tovarășiilor săi, pot fi combinate cu

3
„Alexandru cel Mare”, Enciclopedia Personalităților, nr. 4, Editura Romprint, Bucuresti, 2002, p. 13.

4
iluziile sale de grandoare care sunt ușor vizibile în testamentul său, precum și dorința sa de a
cuceri lumea.
Alexandru a adoptat elemente ale tradiției persane, practici pe care macedonenii le-
au respins. Cu toate acestea, Alexandru a fost un conducător pragmatic, care a înțeles
dificultățile de a guverna asupra diferitelor popoare. Astfel, comportamentul său
megalomanic ar fi fost pur și simplu o încercare practică de a consolida statul său și de
păstrare a imperiului întregit.

2. Ascensiunea la tronul Macedoniei

În anul 340 î.Hr. regele Filip al II-lea îi ceru fiului său, pe atunci în vârstă de 16 ani,
să-l însoțească la asediul din Perinth (Perinthus, azi Marmaraereğlisi, Turcia), pentru a-l
învăța arta și problemele războiului, ca și meseria de soldat. Apoi îl trimise în Macedonia;
deținând funcția de regent, Alexandru are sarcina de a menține loialitatea poporului în aceste
momente de cumpănă pentru rege. Înconjurat de consilieri experimentați precum Antipater,
învață modul de funcționare a statului și se pregătește pentru a conduce o națiune4.
Când moesii, triburi de traci ce trăiau în valea superioară a râului Strimon, se
revoltă, Alexandru decide să pornească într-o expediție de pedepsire a răzvrătiților. Aceasta a
luat sfârșit în anul 339 î.Hr., prin cucerirea și distrugerea principalului oraș al moesilor, prin
vinderea ca sclavi a conducătorilor barbari și prin instalarea unei garnizoane într-un post
colonial numit Alexandria sau Alexandropolis . Această expediție l-a transformat pe tânărul
regent într-un războinic experimentat și un idol pentru oamenii săi5.
Puțin mai târziu Alexandru îl întâlnește pe tatăl său în nord, pentru a-l escorta la
revenirea din Sciția. Pe drumul de întoarcere, traversând ținuturile moesilor, coloana
macedoneană cade într-o ambuscadă pusă la cale de clanurile nesupuse, iar calul lui Filip al
II-lea piere răpus de o lance care îl va răni și pe rege. Alexandru sare în ajutorul tatălui său și
îl salvează. Întoarcerea la Pella este triumfală. Alexandru reprezintă acum noua speranță a
poporului.
În anul 338 î.Hr. Alexandru ia parte la Bătălia de la Cheroneea, în care regele Filip
al II-lea a învins alianța dintre Atena și Teba, instaurând astfel hegemonia regatului
macedonean asupra întregii Grecii. Alexandru a comandat aripa stângă a armatei
macedonene, având un rol hotărâtor în victoria finală..

4
100 de personalități..., p. 46.
5
Dumitru Tudor, Alexandru Macedon, Editura Științifică, București, 1968, p. 75.

5
 În anul 336 î.Hr., Filip a declarat "Război de pedepsire" Imperiului Persan și a trimis
o armată în Asia Mica. A cimentat legăturile sale cu Alexandru I al Epirului, oferindu-i mâna
fiicei lui Cleopatra, fapt care a condus la izolarea soției sale, Olimpia, care nu a mai putut
conta pe sprijinul fratelui ei. Dar în acelasi an, când Alexandru se întoarse din exil,Filip al II-
lea a fost asasinat la Aegae, într-un amfiteatru, de către Pausanias, căpitanul gărzii sale.
Înainte să fie asasinat, chiar el a refuzat să fie însoțit de gardă la intrarea în amfiteatru.
Alexandru a fost proclamat rege al Macedoniei de către armata macedoneană și principalii
nobili macedoneni. În acel moment avea vârsta de numai 20 de ani.

3. Reprimarea revoltelor din Grecia

Asasinarea suprinzătoare a lui Filip a lăsat Grecia în haos, iar alianța "Liga de la
Corint" era amenințată. În Macedonia,Tracia, precum și în orasele grecești, ca Teba și Atena,
au pornit revoltele. Alexandru și-a ucis mai întai oponenții cu ajutorul forțelor armate și fiind
susținut de nobili. După ce a înăbușit revolta din Macedonia, a pornit în Tracia, cea mai
nordică regiune a regatului macedonean. A reprimat revolta, însă revoltele din orașele
grecești făceau ca Liga de la Corint să se afle în pragul destrămării. Dar Alexandru, care
beneficia de mai multe resurse, a recucerit Tracia și s-a îndreptat spre Teba, distrugând
complet orasul, nu a arătat nicio milă în pedepsele date, i-au obligat pe locuitorii cetății să se
predea și au fost vânduți ca sclavi. Soldații macedoneni erau liberi să jefuiască toate comorile
orasului. De aici s-a născut legenda Timocleei, o femeie din Teba care a aruncat un soldat
macedonean într-o fântână pe care l-a păcălit, acesta fiind convins că în fântână se aflau
obiecte de valoare. Pentru curajul ei, Alexandru a iertat-o6.

4. Cucerirea Asiei Mici

După ce a lăsat supravegherea Greciei în seama lui Antipatros, Alexandru s-a

îndreptat împreună cu contigentele cele mai sigure ale armatei sale spre Asia (335 î.Hr.). În
fruntea unei armate formate din 30.000 de pedeștri și 5.000 de călăreți, Alexandru a plecat
din Amfipolis, Tracia, și a debarcat la Troia unde a vizitat mausoleul lui Ahile unde a lăsat
daruri, dar a luat și scutul lui Ahile pentru a-i purta noroc în lupte. Toată viața va purta cu el o

6
Pierre Lévêque, Aventura greacă, Ed. Meridiane, București, 1987, p. 27.

6
copie după Iliada. La Hellespont, în Dardanele, se jură că va cuceri toată Asia cu o singură
suliță. Nu se va mai întoarce niciodată acasă.
După această luptă Alexandru a intenționat să cucerească toată regiunea de coastă,
cu scopul de a-i împiedica pe perși să-și stabilească o bază pentru a invada Grecia. Astfel el
eliberează câteva orașe de tiranii sau de oligarhii satrapi care le guvernau, restabilind
democrația. Unele orașe, cum ar fi Halicarnas, Lampsaca sau Aspendos, i-au opus rezistență,
și pentru aceasta au fost pedepsite cu asprime.
În timpul iernii 334-333 î.Hr. Alexandru a cucerit cetățile Lycia, Pamfilia și Pisidia,
în sudul Asiei Mici, încredințând guvernarea acestora prietenului său Nearchos. De aici
Alexandru s-a îndreaptat spre interiorul regiunii și a ocupat capitala Frigiei - orașul Gordion,
unde legenda spune că inainte de a pleca în marea expediție împotriva persanilor, care se va
transforma într-o cucerire a lumii și îl va face celebru, s-a dus la Pythia, pentru a-i citi
oracolul. Pythia l-a refuzat și nu a vrut să urce pe trepiedul din grota cu aburi amețitori.
Alexandru a târât-o de păr. Înspăimântată, preoteasa a strigat: “O, fiule, nimeni nu ți se poate
opune!”. “Destul – răspunse tânărul – mi-ajunge această profeție!”7.
Trecând cu armatele sale în Asia, a ajuns în Frigia. Acolo domnea un țăran – Gordio,
ajuns pe tron în urma unei preziceri făcută în templul lui Jupiter din capitala țării. Când
bătrânul rege a murit neavând niciun urmaș, oracolul a cerut să fie ales primul om care va fi
întâlnit venind spre templu, pe un car cu boi. Norocul ajutându-l, Gordio a ajuns rege, carul
lui a fost donat templului, iar nodul cu care era legat de car jugul, a fost păstrat cu sfințenie.
Nimeni nu-l putea desface, deoarece era ca o minge cu capetele înăuntru. Oracolul a spus:
“cel care îl va desface, va stăpâni Asia”. Alexandru tăie cu sabia faimosul nod gordian,
asigurându-și astfel domnia continentului. Apoi Alexandru s-a îndreptat spre est, spre
munții Taurus, pe care i-a traversat cu ușurință.

5. Bătălia de la Issos

Odată ajuns în Tars, Alexandru îl cucerește, după care cade grav bolnav; unii spun
că din cauza oboselii, alții că pricina ar fi fost baia în apa rece ca gheața a râului Cidnus.
Situația este cu atât mai gravă cu cât regele Spartei încercă o revoltă, aliindu-se cu perșii. Cu
toate acestea, Alexandru se mobilizează și, ajutat de locul propice al bătăliei, dar și de
abilitatea sa de a-și ordona și conduce trupele în luptă, reușește să pună pe fugă imensa

7
Adelina Piatkowski, O istorie a Greciei antice. Ed. Albatros, București, 1988, p. 21.

7
armată de 600.000 de oameni pe care perșii o strânseseră pe câmpia de la Issos. Darius fuge,
lăsându-și în mâinile învingătorului mama, soția, fiicele și o pradă de război imensă și se
retrage dincolo de Eufrat.
Se spune că Alexandru nu a profitat niciodată de poziția sa de învingător și a tratat
prizonierele cu toată considerația cuvenită rangului lor.
Bătălia de la Issos a avut mai multe puncte decisive. Alexandru, cu o armată
experimentată și compactă, a întâlnit o armată dezorganizată formată din soldați din mai
multe țări. Bătălia decisivă s-a dat la Issos. Aici, oastea lui Alexandru a întâlnit armata
persană într-un câmp deschis. Darius a atacat primul aruncând, în prima faza a luptei,
cavaleria. Alexandru a așteptat pe loc prima inițiativă a lui Darius al III-lea, așteptând
cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două lăsând cavaleria să intre pintre ei și,
prizând-o ca într-un clește, a distrus-o (vreo 80.000 de soldați). Apoi Alexandru a lansat un
atac puternic în flancul armatei persane. Perșii pierzând grosul armatei lor (cavaleria) au
început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur8.

6. Cucerirea Siriei și a Egiptului

De acum, drumurile Siriei și ale Egiptului sunt în fața lui Alexandru, cu atât mai
mult cu cât multe orașe i se predau. Singur orașul Tir a rezistat timp de 6 luni, ceea ce va
atrage asupra lui mânia lui Alexandru. Cetatea a fost în cele din urmă învinsă și cei 30.000 de
prizonieri luați de armata lui Alexandru au fost vânduți ca sclavi.
Apoi regele atacă și cucerește Gaza, fiind rănit de 2 ori. În anul 332 î.Hr. Alexandru
cel Mare a cucerit orașul Ierusalim fără luptă și a permis evreilor să-și continue cultul și
ritualul religios. Ocupând Memphisul, Alexandru este întâmpinat ca un eliberator de către
egipteni, fiindcă perșii nu erau iubiți în această parte a lumii.
Dorind să răspândească elenismul pe valea Nilului, tânărul rege întemeiază în vestul
deltei orașul Alexandria, primul cu acest nume, ce avea să devină noua capitală a Egiptului,
destinată unui viitor înfloritor. Desenează singur, cu calcar, limitele orașului și pozițiile
principalelor clădiri. Când rămâne fără calcar, recurge la orz. Păsările care vin să mănânce
grăunțele sunt considerate un semn bun - faptul că orașul va prospera. El reface sanctuarele și
încredințează administrația Egiptului mai multor conducători civili și militari macedoneni.

8
„Alexandru cel Mare”, Enciclopedia Personalităților, nr. 4, p. 16.

8
 Alexandru stăpânește acum bazinul mediteranian și o bună parte a Asiei, fiind onorat
ca un faraon de către egipteni. Îmbătat de succes, reîncepe lupta împotriva lui Darius în anul
331 î.Hr9.

7. Bătălia de la Gaugamela

Bătălia a avut loc în condițiile în care Alexandru Macedon pornise o campanie de

cucerire a Imperiului Persan. După Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr. el a cucerit coasta
estică a Mării Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre
inima Imperiului Persan. Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de
opoziție. Darius era ocupat în tot acest timp cu pregătirea unei mari armate formată din
soldați din toate colțurile imperiului. El a plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi
pe Alexandru, unii istorici contemporani evenimentului vorbind de o armată de peste 100.000
de soldați. De asemenea Darius a ales un teren plat pentru bătălie, pentru a se putea folosi de
această superioritate numerică și pentru a-i limita lui Alexandru alegerile tactice. Locul ales a
fost astfel câmpia Gaugamela din Irakul de astăzi (istoricul grec Plutarh se referă la această
câmpie ca la"adăpostul cămilei"). Această locație se află la est de orașul actual Mosul.
Darius i-a propus lui Alexandru un tratat prin care îi oferea mâna fiicei sale și o mare
parte din imperiu, până la Eufrat, dacă se retrage. Parmenion, unul din generalii lui
Alexandru, a spus: "dacă aș fi Alexandru, aș accepta tratatul și aș încheia războiul".
Alexandru i-a răspuns: "asta aș face și eu, dacă aș fi Parmenion". A doua zi,soldații erau
cuprinși de teamă căci erau depășiți numeric. Alexandru dormise până târziu cu Iliada lângă
el. Când a fost trezit, el a anunțat că bătălia este deja câștigată.
Darius s-a așezat în centru, împreună cu cea mai bună infanterie a sa, care prin
tradiție se aflau alături de regele persan. În jurul lui se aflau cavaleria din Caria, mercenari
greci și garda de călăreți persană. Chiar în centru a plasat pedestrași perși (nemuritorii),
cavaleria indiană și arcașii din Mardian.
Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se
aflau cavaleria din Bactria, Dahae, Arachosia. cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și
călăreții sciți. Carele de luptă au fost plasate în față, împreună cu un grup mic de soldați din
Bactria. Pe partea dreaptă comanda o avea Mazaeus, aici aflându-se cavaleria din Syria,
Media, Mesopotamia, Parthia, Sacia, Tapuria, Hyrcania, Albania Caucaziană, Sacesinia,

9
Ibidem, p. 17.

9
Cappadocia, și Armenia. Cavaleria din Cappadocia și Armenia era așezată în fața altor unități
de cavalerie și au condus atacul. Cavaleria din Albania Caucaziană și Sacesinia au fst trimise
să înconjoare flancul macedonean.
Armata macedoneană era împărțită în două părți, partea dreaptă a armatei aflându-se
sub comanda directă a lui Alexandru, iar partea stanga era condusă de către generalul
Parmenion. Alexandru se afla alături de camarazi. Împreună cu el se aflau paionieni și
cavaleria ușoară macedoneană. Cavaleria formată din mercenari era împărțită în două
grupuri, veteranii fiind plasați în partea dreaptă, iar restul cavaleriei se afla în fața arcașilor
agrieni și macedoneni, care la rândul lor se aflau plasați lângă falangă. Parmenion se afla în
stânga împreună cu mercenarii din Grecia și Thesalia, respectiv cavaleria din Tracia. Armata
macedoneană era așezată în așa fel încât să asigure o cât mai mare libertate de mișcare,
pentru flancul drept condus de Alexandru10.
În centrul formației se aflau mercenarii cretani. În spatele lor se afla un grup din
cavaleria thesaliană și mercenarii din Achaia. În dreptul lor se afla o altă parte din cavaleria
greacă, aliată. În spatele lor era așezată falanga, într-o linie dublă. Macedonenii aveau o
cavalerie depășită și de cinci ori, de cavaleria persană. De asemenea armata persană era
desfășurată pe o lungime foarte mare. În aceste condiții era de așteptat ca armata
macedoneană să fie atacată pe flancuri de către perși. De aceea linia a doua macedoneană a
primit ordin să fie pregătiți să răspundă la un atac din flanc. Linia a doua era formată mai
mult din mercenari.
Bătălia a început prin ordinul dat de Alexandru falangei de a ataca centrul liniei
persane. Macedonenii au înaintat sub un unghi de 45 de grade, probabil pentru a ademeni
cavaleria persană.
Fiind amenințat direct, Darius părăsește câmpul de luptă, cauzând o derută totală în
rândul oștenilor săi. Și-au pierdut viața peste 40.000 de perși, în timp ce numai câteva sute de
macedoneni au căzut victime. Alexandru Macedon a renunțat la urmărirea lui Darius,
deoarece flancul drept al armatei sale se afla în dificultate.

8. Campania din India

Alexandru avea în plan să cucerească India. Pe atunci, aceasta era împărțită în 16

regiuni, ce luptau pentru supremație, armata împreună însumând aproximativ 700.000 de

10
Dumitru Tudor, Alexandru Macedon, op. cit., p. 78.

10
oameni. De armata regelui Porus, pe Alexandru nu-l mai despart decât două fluvii:Ind și
Hydaspes. Indul îl trece folosind niște corăbii demontabile comandate din Siria. Regele de pe
cealaltă parte fuge nevrând să lupte cu marele conducător. Grecii își organizează acolo armata
și baza lor.

9. Bătălia de la Hydaspes

Marele tactician Alexandru, pentru a trece fluviul Hydaspes (actualmente Râul

Jhelum din Pakistan), după ce a parcurs timp de 2 luni spațiul dintre Ind și acest fluviu, nu
putea folosi navele demontabile, deoarece în timpul traversării indienii ar fi putut să lanseze
săgeți contra lor. Alexandru înconjoară cu toată armata malul fluviului Hydaspes timp de
câteva săptămâni pentru a-i da impresia lui Porus, regele de acolo, că alege un loc de
traversare
Porus se satură de această mobilizare continuă a armatei, așa că pune străji.
Alexandru doar atât a așteptat. Cu 13-14.000 de oameni din cei 24-25.000 pe care-i avea, el a
traversat Hydaspes noaptea pe furtună. Ajungând pe mal își grupează soldații. Uitându-se mai
bine, descoperă cu surprindere că erau pe o insulă. Trec și acest șuvoi de apă și ajung pe o
altă insulă. Alexandru mai traversează odată apa și ajunge în sfârșit pe mal, dimineața. În
acest timp oamenii lui făcuseră gălăgie11.
Porus află că Alexandru a trecut fluviul noaptea. El nu știe dacă a trecut cu cea mai
mare sau cu cea mai mică parte din armată apa. El, judecând după hărmălaia de pe celălalt
mal, crede că Alexandru are puțini oameni după el, așa că trimite o grupă de 2000 de care de
luptă și pedeștri cu fiul lui, numit tot Porus.
Pe glodul format noaptea, carele înaintează greu. Alexandru le surprinde distrugând
aproape tot efectivul, inclusiv pe micul Porus. Acesta, după bătăliile din Afganistanul de azi
învață calitățile cavaleriei ușoare și o apreciază mult.
Porus, după ce vede că s-a înșelat, pornește atacul contra lui Alexandru. El trimisese
alte câteva mii de soldați să vină în ajutor. Aceștia, odihniți, îl sprijină pe mărețul
conducător.Lupta începe.
Elefanții lui Porus îi îngrozesc pe greci.Alexandru isi pierde prietenul cel mai de
preț: calul său, Bucifal. Până la urmă macedonenii îi înfrâng pe indieni. Porus vrea să îi spună
ceva lui Alexandru. Acesta spune că îi va îndeplini un fel de dorință: „Aș vrea să fiu tratat ca

11
Ibidem, p. 81.

11
ceea ce sunt și să rămân așa” a spus Porus, adică să rămână rege. Alexandru îl ascultă și nu îl
ucide. Bucefal avea 30 de ani și la sfârșitul zilei a murit din cauza rănilor. Când calul a murit,
Alexan­dru a construit, după bătălia împotriva lui Poros, o cetate care, după numele
ani-malului, s-a numit Bucefala. Se spunea că numele calului provenea de la mărimea capului
său ori din faptul că pe spate avea un semn reprezentând un cap de bou12.

10. Moartea

Alexandru cel Mare, Rege al Macedoniei și conducătorul unui imperiu enorm, care
se întindea de la marginea Chinei, până în Egipt și Europa, a murit pe 10 iunie 323 î.Hr., la
vârsta de 32 de ani, din cauza malariei (conform opiniei unora) sau a fost otrăvit (conform
altora).
Misterul morții celui mai mare cuceritor al antichității nu a fost nici acum dezlegat.
Se spune că a murit la puțin timp de la pierderea prietenului său drag din copilarie, Hefaiston
(care a murit de febră tifoidă, ce a contactat-o în campania din India). La sfârșitul lunii mai,
Alexandru cel Mare ținea un mare ospăț și orgie la Medius, unul dintre efebiții săi favoriți, pe
3 iunie. După ce băuse vin din cupa de 12 litri a lui Hercule, a strigat de durere și s-a prăbușit
și a fost curpins de febră. Cu câteva zile înainte, navigând pe Eufrat, își pierduse diadema
luată de o pală de vânt. Un vâslaș a sărit după ea în apă și, ca să înoate mai ușor înapoi, și-a
pus diadema pe cap. Gestul a fost interpretat ca un semn rău, care prevestea că imperiul avea
să-și schimbe stăpânul. Starea regelui s-a înrăutățit rapid. Pe 10 iunie își pierdu cunoștința.
Timp de 10 zile s-a aflat în agonie la pat, înconjurat de generalii săi care doreau să afle care
dintre ei va fi numit moștenitorul marelui Imperiu ce se întindea din Grecia spre India.
Alexandru cel Mare suferea de febră cu temperatură ridicată, avea stări de vomă, regurgita
sânge, suferea de friguri, ochii erau înroșiți, avea dureri abdominale acute, dureri de spate,
momente de delir și, în final, paralizie. Când mama lui Darius a văzut starea gravă în care se
afla regele s-a întors către un perete și a murit prin înfometare. Doctorii făceau tot ce puteau
ca să-l salveze. Însă a fost în zadar. În seara zilei de 13 iunie, inima a încetat să-i mai bată13.
Ca întotdeauna în cazul morții subite a unui suveran, s-a vorbit de otrăvire. Crima ar
fi fost plănuită de Antipater, locotenentul lui Alexandru, și înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus,
care era paharnicul regelui. Băutura mortală ar fi fost apa înghețată luată din izvorul rîului
Styx, din Arcadia. Apa era pusă într-o copită de măgar, de cal sau catâr, căci orice alt vas din

12
Ibidem, p. 83.
13
Ibidem, p. 88.

12
lut, fier sau bronz ar fi crăpat din pricina răcelii și acidității apei. Ipoteza otrăvirii, acceptată
de îndată de mama lui Alexandru, Olimpia, i-a oferit bătrânei regine, veșnic pusă pe
represalii, un motiv de răzbunare.

Bibliografie

***„Alexandru cel Mare”, Enciclopedia Personalităților, nr. 4, Editura Romprint, Bucuresti,

2002.

***100 de personalități – Oameni care au schimbat destinul lumii, Editura De Agostini

Hellas, Ediție săptămânală, Nr. 11 - Alexandru cel Mare, Atena, 2009.

Lévêque, Pierre, Aventura greacă. Ed. Meridiane, București, 1987.

Piatkowski, Adelina, O istorie a Greciei antice. Ed. Albatros, București, 1988.

Rufus, Quintus Curtius, Viaţa şi faptele lui Alexandru cel Mare, Editura Minnerva, volumul
1, Bucureşti, 1970.

Tudor, Dumitru, Alexandru Macedon, Editura Științifică, București, 1968.

13