Sunteți pe pagina 1din 80

SURÂSUL BUCOVINEI

REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ȘI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL


„NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA
Coperta 1: „Pietrele Doamnei în veșmânt de iarnă” - foto Ovidiu Ștefeligă

Au colaborat la realizarea revistei:

IOAN ABUTNĂRIŢEI LELIA MOSSORA


ION FILIPCIUC VALENTINA BECART
AL. FLORIN ŢENE MARIA TOMIȚA CORINI
ION PACHIA - TATOMIRESCU GHEORGHE SOLCAN
ȘTEFANIA OPROESCU MARIOARA VIŞAN
LAURENȚIU BĂDICIOIU ANA ARDELEANU
LUMINIȚA REVEICA ȚARAN MARIA IEVA
CONSTANTIN MĂNUȚĂ SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ FLORENTIN CAUC
MIHAI CABA NINA GONȚA
SIMINA LAZĂR - HUSER ANICA FACINA
DAN TEODORESCU ANANIE GAGNIUC
IOAN GRĂMADĂ AURA DAN
CORNELIU CARP CORINA MATEI GHERMAN
ANDREI GHEORGHE NEAGU ROLAND F. VOINESCU
IFTIMIE NESFÂNTU ŞERBAN CODRIN
CORNELIA PĂUN HEINZEL COSTEL STANCU
ALDONA REY PATRAŞ VALERIAN BEDRULE
ANGELA BURTEA IONICA BANDRABUR
MIHAI BURDUJA SIMION TUDUREAN
OANA MARIA SOROHAN DOINA GURIȚĂ
EUGEN DEUTSCH ȘTEFANA CRISTINA MARCU
NICULINA NIȚĂ DANA CIUHLĂU
PETRONELA ANGHELUŢĂ IOAN NITU
PARASCHIVA ABUTNĂRIȚEI ELEN A P EI U
IRINA LUCIA MIHALCA CONSTANTIN RUSU BUCOVINEANU
ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ TRAIAN-NISTIRIUC IVANCIU
NICOLAE SILADE AURORA SÂRBU
ORTANSA COJOC ALENSIS DE NOBILIS
VASILE LARCO ALEXANDRA IANCU
GHEORGHE BÂLICI LUMINIȚA IGNEA
MIHAIL ECOVOIU DOREANU IOAN MUGUREL SASU
VALERIA IACOB TĂMAȘ

DIRECTOR
DR. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
REDACTOR ȘEF
IOAN MUGUREL SASU
mugurel_sasu@yahoo.com
SECRETAR DE REDACȚIE
LUMINIȚA IGNEA
TEHNOREDACTARE
DORIN STEHNIOV

ISSN 2344-620X
ISSN-L 2344-620X

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conținutul materialelor revine,
în exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteți textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.

Tipografia PIM Iași


SURÂSUL BUCOVINEI

Per aspera ad astra

Privind cu ochii minții, fără a întoarce capul, nu cumva să fim bănuiți de mânie, am preferat să ne
amintim de vorbele lui Seneca decât de acea exprimare cu șablon antedecembrist: „Stimați tovarăși, nu ne-a
fost ușor”. Probabil era o formă, mai mult sau mai puțin cinstită, de a afișa modestie, dar și de a justifica
„ante portas” diferențele dintre ce se vrea și ce se poate. Nu voim ceva asemănător, chiar îndrăznim, fără pic
de blasfemie, să răstălmăcim un precept biblic (Mat.7.1) considerând că este bine să judecăm, dar cu condiția
ca și noi să acceptăm judecarea; două situații, care prin concluziile pe care le generează, pot face ca pașii
următori să fie mai puțin șovăielnici. Trăim într-o lume în care, pentru cultură, nu este în totalitate valabil
același text evanghelic (Mat.7.7), când cere nu i se dă, când caută nu găsește iar când bate greu sau deloc i se
deschide. Poate așa trebuie să fie, poate așa este bine să fie, poate altfel ar apărea îmbuibarea și sinecurismul,
după care locul celor care vor să facă s-ar muta în tribuna privitorilor cărora mulțumirea de sine le
opacizează retina în asemenea măsură încât nu mai văd decât în jurul lor. Am încercat, uneori am și reușit, să
ne adaptăm la condițiile care jalonează mersul pe drumul pe care ne deplasăm și am mai făcut un pas de un
an spre eternitate, această eternitate, care pentru a justifica logica existenței oximoronului, pentru fiecare se
poate sfârși în orice moment.
Să efectuăm o evaluare în cifre a anului care a trecut, câte cărți au avut autori membri ai cenaclului
nostru, câte apariții în mass-media etc, s-ar asemăna cu atitudinea din vremea cincinalului cu termen redus,
așa că nu o vom face, important este că activitatea noastră nu s-a întrerupt și în ciuda numărului de ani pe
care îi deținem în tezaurul personal, nu ne-am resemnat încetând a privi înainte. Să ne încurajăm spunând că
vârsta nu este determinată de numărul de ani trăiți? Nu are rost, acesta este un adevăr fundamentat și pe
deplin cunoscut de cei interesați, mai bine să ne concentrăm atenția spre cei care urmează. Ședințele se țin cu
regularitate și nu putem să nu apreciem efortul membrilor, care asigură prezența fără de care nu se poate,
venind de la distanță, chiar și pe timp nefavorabil, Vama este la mijloc, dar până la Suceava sunt 53 Km, la
Vatra Dornei sunt 57 Km, Moldovița se află la 20 Km, adică pentru a participa nu se iese de pe o stradă și se
intră pe alta. Lăsând la o parte orice afirmație din teoria grupurilor, chiar și pe Gustave Le Bon cu a sa
„Psihologia mulțimilor”, să ne considerăm împreună pur și simplu, să ne apreciem fără laudă deșartă, dar
convinși că viitorul este al nostru doar în măsura în care ni-l dorim și facem tot ce putem pentru a-l avea și
trăi.
Numărul de autori care au publicat în revista „Surâsul Bucovinei” a trecut de 200, cel puțin așa apare
în evidențele tipicarului redactor șef, sunt scriitori din țară și din exterior, poeți, prozatori, critici de artă,
artiști plastici și fotografi, oricine consideră că îi merităm atenția este, a fost și va fi bine venit în paginile
noastre. Cu precizarea că dacă se trimit texte în limbi străine, acestea să fie dublate de traducerea lor în
limba română. Repet: nu luați pâinea de la gura celor care editează reviste de sport, religie, politică și
industria sexului, să fim corecți, cred că nici ei nu vor publica poezii de dragoste sau articole de istorie
militară.
Despre festivalul care a avut loc am vorbit în numărul trecut al revistei, despre cel care va fi în acest
an vom prezenta detalii în numărul viitor, între timp vom oferi informații prin internet și desigur prin
Facebook (sic!), va fi din nou concurs, metoda de jurizare și modul de participare vor rămâne neschimbate,
nu vor fi restricții geografice și totul va fi la vedere (să nu uităm că am garantat cu barba și nu vreau să o
pierd). Vom încerca să atragem în concurs autori de poezie de dragoste, dar nici pe epigramiști nu-i vom lăsa
să fie departe de noi.
Pentru că suntem la început de an, considerăm că este momentul exprimării dorinței de a vă ști pe toți,
membri, colaboratori și prieteni, fericiți și pe deplin mulțumiți de rezultatele activităților pe care le
desfășurați și să vă adresăm urarea: LA MULȚI ANI!
Ioan Mugurel Sasu

1
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN ABUTNĂRIȚEI „Ștefan cel Mare”, unde a descoperit și a învățat


rigoarea și disciplina vieții militare.
Peste un an, în 1910, a ieșit din unitate cu
gradul de caporal. Tot în acest an este admis la
Școala de Ofițeri de Infanterie din București, iar la
absolvire, după 2 ani, a fost repartizat la cerere la
Regimentul 8 „Dragoș” din Dorohoi.
PRIMUL RĂZBOI – PRIMA MEDALIE
În anul 1913 era ofițer adjutant, când România
GENERALUL EROU AL ROMÂNIEI s-a implicat în Al Doilea Război Balcanic. Cu
LEONARD MOCIULSCHI – LA regimentul său, Leonard Mociulschi a ajuns până la
CENTENARUL MARII UNIRI nord de Sofia, când Bulgaria a cerut armistițiul.
După încheierea păcii, comandantul R. 8 „Dragoș”
GENERALITĂȚI făcea următoarea apreciere la adresa tânărului ofițer:
Generalul LEONARD MOCIULSCHI a luptat „Și-a îndeplinit cu mult zel și inteligență misiunea,
în ambele războaie mondiale. A fost mereu în linia fiind neobosit și gata în a executa în orice moment
întâi, acolo unde bătăliile au fost mai aprige. În Al orice ordin, fără murmur”. A fost propus și a primit
Doilea Război Mondial, a condus trupele de vânători medalia „AVÂNTUL ȚĂRII” pentru merite
de munte din Caucaz până în munții Tatra și a reușit deosebite în luptă.
victorii după victorii. Care a fost răspunsul PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
autorităților comuniste? – Șapte ani și două luni de Trei ani mai târziu, România a intrat în război.
detenție, muncă silnică la Canalul Dunăre – Marea Leonard Mociulschi era deja comandant de
Neagră , o reabilitare venită în pragul bătrâneții și o companie.
stare gravă de sănătate. A luptat în linia întâi, în Transilvania și apoi la
Neamul MOCIULSCHI provine dintr-o veche OITUZ, SOVEJA, MĂRĂȘTI, ONEȘTI și în
familie de aristocrați polonezi. defileul CAȘINULUI. A luptat cu vitejie, iar efortul
Istoria familiei pe pământ românesc începe cu i-a fost răsplătit pe măsura faptelor sale de arme. A
PAWEL, un conte originar din Liov care a părăsit fost decorat de Regele FERDINAND cu ordinul
Varșovia în anul 1831, după ce revolta a fost Coroana României cu spade în grad de cavaler și de
înăbușită, stabilindu-se în Moldova de Sus probabil către generalul BERTHELOT, cu ordinul CRUCEA
în Suceava, alături de fiul lui cel mai mic. Astfel, din DE RĂZBOI A FRANȚEI. La sfârșitul războiului,
războinic polonez de elită a ajuns „mare boier în mai 1918, a fost detașat la Regiment 35 infanterie
moldovean”. „MATEI BASARAB”, din Cetatea Albă
Fiul lui Pawel s-a căsătorit cu o româncă, iar ei (Basarabia), unde a primit misiunea de a curăța zona
au avut un băiat, pe care l-au botezat Gheorghe, de trupele bolșevizate care comiteau nelegiuiri și
botezul a fost făcut chiar de Mitropolitul Moldovei – devastau localitățile din toată Basarabia și le jefuiau.
Sofronie Miclescu. De la acea dată, grafia numelui Misiunea a fost îndeplinită, după abia 2 ani și cu
de familie a fost adaptată la pronunție românească. foarte multe eforturi teritoriul Basarabiei a fost
SCURTE DATE BIOGRAFICE eliberat de bolșevicii care opuneau o rezistență
Gheorghe Mociulschi a fost tatăl generalului hotărâtă trupelor românești.
care s-a născut pe 27 martie 1889, în Bucecea, dar a ÎNCADRAREA LUI LEONARD
fost înregistrat în condica de născuți a comunei MOCIULSCHI ÎN TRUPELE DE VÂNĂTORI DE
Siminicea. MUNTE
A fost cel mai mare dintre cei 10 copii ai lui Din ordine superioare și ca o apreciere a
Gheorghe și al Elenei Mociulschi. Trăiau la limita calităților sale dovedite în Marele Război, unde
superioară a decenței după normele acelor vremuri. demonstrase capacitățile excepționale de luptător, în
Tatăl era funcționar CFR mai întâi și apoi șef de anul 1921 a fost repartizat la Batalionul 6 V.M.
gară la Bucecea, mutându-se cu serviciul în zona „CRIȘAN” din Aiud.
Moldovei destul de des. La primirea sa în unitate, comandantul
Copilăria lui Leonard Mociulschi a fost una batalionului îl caracteriza astfel: „Acest maior
banală, marcată poate numai de desele schimbări de posedă toate aptitudinile în mod excelent ce trebuie
domiciliu. Prin urmare, a schimbat des școlile. să la aibă un vânător de munte, un bun schior și
Școala generală a terminat-o la Oltenești, județul alpinist de primă clasă, fiind apt pentru cele mai
Vaslui, iar liceul l-a urmat la Iași. Ajuns la Iași, după grele oboseli, de o imensă putere de muncă. Corpul
absolvire, părinții nu-l mai puteau susține financiar, de vânători de munte a făcut o frumoasă achiziție,
și de aceea a optat pentru varianta militară. având în rândurile sale un ofițer superior înzestrat cu
În anul 1908, când avea 19 ani, Leonard toate calitățile unui prea bun ostaș”.
Mociulschi a devenit recrut la Regimentul 13 (Va urma...)

2
SURÂSUL BUCOVINEI

ION FILIPCIUC Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni, unde am


îndeplint serviciul de ajutor de comandant la Regimentul I
Cui i-e frică de maiorul Anton C. Ionescu? (I) Turda, având de comandant pe d-nul lt. colonel
Buricescu.
Anton C. Ionescu – născut în La 13 mai 1918, de la Regiment I Grăniceri Turda
22 martie 1886, în satul Recea, plasa m-am prezentat la Regiment 3 Grăniceri. Am fost decorat
Râurile, judeţul Vâlcea, în familia cu Coroana României în grad de cavaler pentru luptele
ţăranilor Constantin şi Ecaterina din 27, 28 şi 29 octombrie 1916.
Ionescu, absolvent a 8 clase liceale Am mai fost decorat tot cu Coroana României în
(probabil în Râmnicu Vâlcea) şi a acelaşi grad pentru luptele de la 9, 10, 11 şi 12 decembrie
Şcolii Militare de Infanterie (elev în [1916], când am fost rănit; rămăsese să intervină ca să
anul 1, la 21 septembrie 1908, schimbe decoraţia sau gradul ei, întrucât o mai aveam
promovat la 1 iulie 1908)), repartizat pentru alte fapte; nu ştiu în ce sens va fi intervenit căci
la Corpul II Armată la 11 iulie 1909, n-am mai primit decât decretul pentru prima decoraţie.
cu gradul de sublocotenent; căsătorit în Câmpulung Maior Anton Ionescu ”
Muscel, în ziua de 26 iulie 1911 cu Maria Ulieru („după Ultima Foaie calificativă nr. 23 pe anul 1922 (de la
autorizaţia dată de Corpul II Armată prin Ordin nr. 200 / 1 mai 1921 până la 31 octombrie 1922)
1911”), cu care va avea patru copii: Teodor, născut la 28 Cu data de 12.XII./ 1922, pedepse „Arest sever” –
iulie 1912, ora 7 a. m., dar mort în 4 august 1913; Mircea, „10 (zece) zile, ordonată de Comandantul Divizia 8-a” cu
născut la 14 octombrie 1913, ora 11,30 p. m.; Viorica motivul pedepsei: „A adus acusaţiuni unui superior (lt.
Ana, născută în 31 martie 1915, ora 9,20 p. m., și col. Popescu Constantin) pe care nu a putut să le probeze.
Vladimir, născut la 12 aprilie 1918, în Burdujeni, A căutat să corumpă pe doi căpitani de grăniceri pentru
Suceava. a-şi asuma conţinutul unei scrisori anonime pe care
Grade: sublocotenent în 1 iulie 1909; locotenent la 3 intenţiona să o trimită Ministerului de război” (fila 31).
octombrie 1912; mobilizat la partea sedentară, în 20 iunie Din această pricină este eliminat pentru a doua oară
1913; „trecut pe picior de pace” în ziua de 31 august la înaintarea în gradul de locotenent-colonel. (Dosar
1913; mobilizat din nou la 15 august 1915 şi „trecut pe Memorii Bătrâni, Maiori 90, coperta IONESCU C.
picior de război” în 21 octombrie 1916, rănit în luptele ANTON „Retragere”, 31 file, faţă-verso, pe coperta II
din Munţii Vrancei; căpitan la 1 noiembrie 1916; maior la fiind lipită fotografia, cu portretul bust din 1918, tăiată la
1 septembrie 1917; menţinut în acelaşi grad la 14 aprilie dimenisunile 7,00 x 9,50 cm)
1922, trecut în poziţie de retragere cu ordin de zi mai Cum tânărul maior în retragere Ionescu C. Anton, la
1923 „pentru infirmităţi incurabile” cu Înalt Decret nr. vârsta de 37 de ani, avea la purtător câteva decoraţii –
2766 din 5 iunie 1923. Medalia jubliliară „Carol I”, Înalt Decret nr. 5384 / 1905;
„Avântul Ţărei” ; „Meritul sanitar” clasa II, Înalt Decret
„Fila 18 / nr. 42 din 26 III 919 st. n. nr. 2599, şi Ordinul „Coroana României”, clasa V, în grad
Maior Ionescu Anton de cavaler cu spade, 1917 – şi diploma de licenţiat al
Către Cdt. Regiment 3 Grăniceri Facultăţii de Drept de la Universitatea din Cernăuţi
(1922), îndată ce trece, „pentru infirmităţi incurabile”, „în
La ordinul Domniei Voastre no. 16626, am onoare a poziţie de retragere” din Armata Regală Română, prin
raporta următoarele: Înalt Decret nr. 2766 din 5 iunie 1923, îşi va afla în scurtă
La decretarea mobilizării eream Comandantul vreme un post cu mai puţine riscuri şi mai rodnice
Comp. 4 Grăniceri Giurgiu din Regt. I Grăniceri, perspective, mai întâi la o școală din Cernăuți, apoi, în
comandat de d-nul colonel Cantacuzino Gh. avocatură, la București.
Am făcut parte din trupele de acoperire ale Dunării Cele din urmă semne de viaţă sunt paginile cu
până la 1 septembrie 1916, când am fost mutat de Corpul amintirile din zilele Unirii Bucovinei cu România,
Grănicerilor în Regimentul 2 Grăniceri care se refăcea la redactate în toamna anului 1968 (Cf. Mihai-Aurelian
Bucureşti, după pierderile suferite la Turtucaia.[…] Căruntu, Zorile Unirii la Suceava, Editura Muşatini,
Am luat parte la luptele de la 4, 10, 27, 28 şi 29 Suceava, 2008) – cu câteva adăugiri la cele tipărite în
octombrie + 9-10, 11 şi 12 decembrie 1916 în Munţii 1935 în „Gazeta Bucovinenilor” din Bucureşti –, probabil
Vrancii, când am fost rănit, evacuat în spitalul din Panciu după ce România a refuzat să participe, în luna august
de unde la 27 decembrie 1916 m-am înapoiat pe front. La 1968, la invadarea Cehoslovaciei cu trupele Pactului de la
7 februarie 1917 am fost evacuat la spitalul Huşi, fiind Varşovia.
bolnav de febră recurentă. La 20 februarie, brigada de Anton C. Ionescu moare în casa lui din Intrarea
Grăniceri m-a reţinut pentru a nu mă mai întoarce pe front Crainicului 5, Sector 7, Bucureşti, în ziua de sâmbătă, 7
la regiment căci urma să sosească tot la Huşi pentru martie 1978, după o vieţuire pe pământ şi sub soare, de 91
refacere. de ani, 11 luni şi una săptămână, precum atestă
Până la sosirea Regimentului 2 Vrancia, d-nul Certificatul de deces, Seria D.5, nr. 721835, decesul fiind
colonel Cantacuzino, comandantul Brigada de Grăniceri, trecut în registrul stării civile la nr. 367 / 1978, luna
mi-a dat diferite însărcinări de birou. martie, ziua 8, municipiul Bucureşti, eliberat în 8 III.
La 1 mai 1917 constituindu-se şi unităţi de paza 1978 cu nr. 3438, de Starea Civilă a Sectorului 7,
frontierei am fost repartizat la Burdujeni, comandant de Bucureşti, înmormântat în Cimitirul Militar Ghencea din
companie unde am stat până la 6 iunie, când am primit Bucureşti, deshumat în 1996, ultimele oseminte
ordinul Corpului de Grăniceri că sunt detaşat la Corpul păstrându-se în osuarul cimitirului. (Va urma...)

3
SURÂSUL BUCOVINEI

AL. FLORIN ŢENE frumos ce e frumos, ci ce-mi place mie), dar, să şi apăr
funcţia cognitivă a criticii poeziei.
CRITICUL DE POEZIE În calitate de critic al poeziei pot să abordez modele
UN PARAZIT AL SENTIMENTULUI UMAN? ale lumii oferite de poezie; dar nu pot să fiu, în acelaş
moment, şi ideolog şi poet, în acest context e necesar să
În general criticul de poezie a sondăm modelele pentru a descoperi semnele de criză ale
fost interesat de modul în care complexului structural, negativităţile aduse complexului,
poetul este influenţat de mediu şi orizontul unui viitor eliberat de prejudecăţi. În condiţiile
societate, dar şi de imaginile a tot fiinţei lucide ce aduce şi produce conjucturile mari ale
cuprinzătoare care influenţează istoriei provenite din adâncul istoriei le putem prevedea,
printr-un rol mediator textul, alimenta cu mituri şi aduce în terenul poeziei, a fabulaţiei.
societatea şi iubitorul de poezie. Misiunea criticului de poezie este mai dificilă decât
O nouă critică a poeziei aceea a simplului critic literar, deoarece acesta trebuie să
determină în poezie structuri fie şi poet, căci venind din interiorul acestui univers poate
diacronice şi de respingere din partea poeţilor, cu toate că înţelege mai bine elementele pe care se întemeiază opera
unii exegeţi evidenţiază acest fapt ca o determinare poetică. Critica de poezie, ci nu teoria ei, se mişcă şi
avantajoasă între cele două domenii. Critica reprezintă în glisează în direcţia evoluţiei poeziei fără încetare, merge
general judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de înainte culegând pentru „ştiinţa”poeziei noi probleme”,
ce ce este rău, dar se pune întrebarea cine alege critica căci ea este conştiinţa realităţii poeziei.
bună, obiectivă de cea rea şi subiectivă? Cine îi dă dreptul Georges Poules subliniază că în timp conştiinţa
unui critic să dea verdicte, când istoria literaturii ne critică este formată din conştiinţa inerentă a operei care
dovedeşte că s-au făcut multe greşeli în acest domeniu? este efervescentă şi puternică, ocupând, evident, primul
O critică a poeziei implică mai multe direcţii: plan, şi conştiinţa surprinsă a iubitorului de poezie.
valorizarea eului, lucru cel poate face doar, eventual, un Abordând, în acest context, problema conştiinţei
psiholog; o interpretare a efectului asupra cititorului de critice a poeziei, constituită din conştiinţa inerentă a
către poezie; o taxonomizare a tipologiei individului; o poeziei ce este trăită adânc, aceasta îşi găseşte locul
analiză a postulatului că prin poezie se exprimă fiinţa primordial în conştiinţa îndrăgostitului de poezie. Rolul
umană; o receptare a poeziei ca drept capacitate de criticii de a descifra semnele unei poezii este renagat de
vibraţie a societăţii prin trăirile poetului, ci nu a te înrobi, Serge Doubrovscki, deoarece critica nu este descifrarea
diferenţiind sensurile dintre kairos şi kronos. Primul unei opere pentru a deveni contrariu acesteia. Critica de
element se referă la anularea timpului liniar şi uniform, şi poezie este, dincolo de înţelegerea profundă, vibratoare a
evidenţiază înţelegerea timpului poetic, totodată efemer semnelor, este o afirmare a valorii. Trebuie să înţelegem
,dar şi trainic. că eul criticului, la fel ca şi eul poetului este o
Poezia, inclusiv critica ei, îşi justifică existenţa în subiectivitate inversă. Dintr-o expresie dată, şi poet, şi
demersul pentru organizarea, structurarea psihicului critic-obţin lucrarea care este pro-glob, pentru un aspect
omului şi a lumii lui, şi în special excelează în esenţial al proglobmodernului, noul curent indentificat de
caracteristica ei de a deţine un sistem de reguli semiotice mine în actuala evoluţie a poeziei, şi artei, în contextul
pentru interpretarea, includerea experienţei umane într-o globalizării.
construcţie lexicală, ce exprimă o realitate, dar nu este Criticul-parazit al poeziei, pot spune, că este veriga
realitate, însă este mai reală decît percepţia acesteia de intermediară, a treia, între poet şi cititor, el este parazitul
către om. poetului care de multe ori, de-alungul istoriei literare, s-a
Poetica şi metapoetica au capacitatea de a include în înşelat,dar şi a canalizat gustul cititorilor, privind valoarea
ele unitatea dintre structuri descoperite nu în interiorul lor poeziei criticate. Dacă poezie este fructul eului poetului,
ci în exteriorul lumii. lucrarea criticului este „parazitul” acestui produs.
Dezbaterea imanentă a poeziei-constată Al. Husar* - În concluzie, o critică a poeziei mai tangenţială de
ne conduce spre ideea de angrenaj ca sinteză obiectul/subiectul său trebuie - după părerea mea - să
concluzionară a modalităţilor concrete ale poeziei. Critica înglobeze această „construcţie” ambivalentă în contextul
de poezie este o ştiinţă, ea vine să asigure corespondenţa că tot ce-i mondializat în capul poetului ţine de ordinea
construcţiei sistemului cu teoria sistemului. Faptul că naturii lui şi se caracterizează prin trăiri intense şi
poezia vine din domeniul creaţiei literare nu este spontane, şi că ce trebuie să respecte o normă, ea aparţine
antagonică criticii de poezie, cu toate că aceasta din urmă poeziei şi prezintă caracteristicile relativului, ale
vine,aşa cum susţin unii exegeţi, din domeniul ştiinţei. particularului.
Sau sunt antagonice? Această „construcţie!” deschide
drumul radial al metapoeticii. (vezi: Al. Husar, *Alexandru Husar (n. la Ilva Mare, 26 aprilie 1920 – m.
Metapoetica, Prolegomene” Ed. Univers, Bucureşti,1983). 17 mai 2009), Important filosof al culturii româneşti,
În eseustudiul acesta încerc să arăt, pe de-oparte, cercetător al istoriei civilizaţiei, eseist filosofic şi
inutilitatea criticii poeziei (mergând pe principiul nu e moralist. (n.r.)

4
SURÂSUL BUCOVINEI

ION PACHIA - TATOMIRESCU Holurile deveniseră neîncăpătoare. Urletele


prietenilor şi neprietenilor umpleau clădirea » (p.55).
Corcodel (2’) – Petrică (3’) se relevă într-un
binom al „crimei“, al „fraticidului-de-Aşezământ“,
de tip Abel – Cain ; „conflictul folosirii albei arme“
se termină „cu moartea celui slab“:
«Portarul, în uniforma cărămizie, îl salută
vizibil speriat: „−Să trăiţi, tovarăşe director! Petrică
l-a omorât pe Corcodel!“ [...]. Pe uşă intră
supraveghetorul de noapte. „−Ce-ai păzit?“ îl luă
„Aşezământul“ celor patru sute (de directorul din scurt. / „−Eram la etajul patru când
handicapaţi) Petre a băgat cuţitul în Corcodel. Ştiţi şi
(Continuare din numărul anterior...) dumneavoastră că suntem doar câte unul la patru
sute de internaţi [...]. „−Şi de ce l-a înjunghiat aşa, în
Miluşa (1) lasă a se înţelege că-i „etalon- miez de noapte?“ / „−A intrat în dormitorul lu’ aia
secretară“ de director de Aşezământ: care striga lozinci în timp ce se regula cu unu’.“ /
«Imediat, secretara veni fără a fi chemată [...]. „−Vorbeşte mă, frumos!“ / „−De vorbit frumos îmi
Mică, bondoacă, cu părul albit în cea mai mare arde mie? E o grozăvie în dormitor! Era s-o taie şi pe
parte, poate din cauza văduviei prelungite, poate din aia, pentru că se săturase de lozincile ei.“» (p. 91
alte pricini; nu concepea să fie redusă la tăcere [...]. sq.).
Îl privi pe director cu un aer nemulţumit, vrând să-l Siminică (4) poartă − ca secretar al
atenţioneze parcă, asupra faptului că putea pierde un organizaţiei de partid din Aşezământ − „complexul
posibil aliat» (p. 48 sq.); damnatului cu suspendare“:
«„Sunt o legumă. Din mine se revarsă «Tovarăşul Siminică, având ochii sticlind de
vitaminele vegetale. În pântec port sămânţa băutură, se apropie jovial [de directorul Daniel
devenirii. Nu am niciodată sentimentul intimităţii. Şi Ştefan], încercând cu familiaritate să-l convingă că
tot ceea ce ar fi putut să mă distrugă, a devenit o totul e normal. „− Ce mai faceţi tovarăşe director?“ /
umbră, pentru că eu, bătrâna legumă, port în mine „−Ascultă măi tovarăşe, eu nu ştiu cine te-a pus pe
soarele zilelor adunate cu neostenită trudă. N-am dumneata, dar află de la mine că eu nu sunt pus aici
râvnit niciodată la faima suratelor mele. Avem locul pentru a tolera violenţa. Iar dacă dumneata nu vrei să
nostru bine definit. Nu, nu pot fi niciodată copac şi mă sprijini, treaba dumitale ! Eu sunt în acelaşi
nici el legumă. Sunt atâtea lucruri în care numai eu partid, n-am alt partid şi am înţeles că nu trebuie să
pot fi prezentă. Niciodată altfel“. / „−Cine să tot tolerez o mulţime de lucruri de pe aici.“ / „−Treaba
trimită asemenea mesaje, tovarăşă secretară?“ / dumneavoastră, tovarăşe director ! Dar eu vă dau un
„−Apoi dom’ director, eu nu pot să ştiu! O fi vreunul sfat. Nu începeţi aşa un război. Sunteţi prea mic. Eu
din ăia politici, că ăştia-s vicleni, şcoliţi să umble cu cu ce m-am ales? C-o condamnare. Vreţi să vă
tot felul de capcane“, încearcă să-l lămurească sprijin? Nu. Mă voi gândi doar la mine. Şi pe celălalt
Miluşa. „−Dar ce, avem din ăştia?, se prefăcu director dinaintea dumneavoastră, l-am sprijinit şi,
directorul neştiutor. / „−Avem dom’ director! Numai când am fost la înghesuială, m-a lăsat singur în faţa
că pe fişa lor de internare scrie altceva.“ / „−Şi-i tuturor: „Fă, dragul meu, te rog, fă un scaun pentru
ştii?“ / „−E un aviator mai bătrân care a vrut să fure măcelar, ca să ne dea ceva carne pentru cantină, fă-i
un avion şi să plece peste hotare, mai e un fost un fotoliu directorului de la PECO pentru benzină,
ziarist, cam dus cu pluta, un scriitor nebun du copiii la miliţie să taie lemne, dă-i şi la consiliu
anticomunist, cam atâta.“ / „−Şi-i pot vedea şi eu?“ / pentru deszăpezire, iar când au început cercetările
„−Şi dacă-i vedeţi, ce? Credeţi că-s proşti să se dea tot eu am căzut vinovat. Când am făcut unuia şi
pe faţă? Ori vreţi să faceţi din ei scriitori! Vă altuia din ştăbime lucruri mai ieftine, am fost acuzat
sfătuiesc să nu vă băgaţi nasul. Prea pute.“ de furt. Acum încearcă toţi să mă schimbe“, zise
Directorul luă aminte» (p. 92 sq.). Siminică dintr-o răsuflare. / „−Eu n-o să fac aşa ceva
Tancău (2) – Helciug (3) constituie un binom !“ / „−Sunteţi prea mic, tovarăşe director ! Şi vă rog
al „belicoşeniei infirmilor“ / „încăierării să mă scuzaţi că vă spun, nu aveţi proptele. Ăştia au
asistaţilor“; „conflictul bâtelor“ se încheie cu de toate. Carnea o fură de la cazan şi o duc unde
tratamentul bătăuşilor la Cabinetul Medical: trebuie şi cui trebuie. O scândură la fel şi multe
«Vacarmul cuprinse în câteva minute întreaga altele. Dacă nu curge, pică. Iar dumneavoastră cu ce
colectivitate [din Aşezământ]. Tancău se bătea cu vreţi să le staţi în faţă? Cu dreptatea?» (p. 56 –
Helciug. Fiecare cu o scândură în mână. Fiecare cu pentru „completarea“ trăsăturilor tipologice, v.
vânătăi şi răni sângerânde. În jurul lor, numai infra, „dinspre Durlănescu“).
îndemnuri belicoase. Asistaţii năvăleau de peste tot.
(Va continua...)

5
SURÂSUL BUCOVINEI

ŞTEFANIA OPROESCU se visa în intimitatea confraţilor de la Eminescu la


L.I.S.? Paranteze, paranteze, care ne strivesc
existenţa cu bună ştiinţă. Căci nu poţi acuza de
infantilism un exponent al literelor dintr-o zonă
geografică, aflat în acelaşi neam al glăsuirii. Cum se
explică atunci, deosebita atenţie acordată apariţiei
editoriale a volumului de versuri mai sus menţionat,
semnat Daniela. Doar dacă n-am slugărit destul la
porţile Orientului şi am mai rămas datori la porţile…
Occidentului. Poate viciul transmis genetic, poate
alte tare ne vin din subconştient.
Să ne apropiem dar de "profunzimile" autoarei
De la Dracula la Cheekey Girls "înger", ultima sosită în Regat (O, dacă am şti că
îngerii au sex, mi-ar mai veni inima la loc).
Avem noi românii meteahna de a nu pune între Presupun că exprimarea îngerului în limba natală i-a
paranteze dimensiunile, dincolo de tot ce ni s-a dat dat mare bătaie de cap traducătorului în engleză:
prin creaţie. Nu că am fi dus lipsă de modele dar
continuu le-am ignorat cu deliberată ingratitudine. „urmăriţi de poter (o) a (sa) binocloasă
Vizitând Vrancea acum câţiva ani, ambasadorul duşuiţi de ibric” (Pre istorie)
Braziliei la Bucureşti Jeronimo Moscardo spunea,
printre altele "Vă invidiez (pe voi, românii) pentru „Molii şi şobolani şi alţii tânjesc
că aveţi o istorie, un trecut". Pentru o clipă m-a bale (...) le cad dup-o bucată
făcut să mă simt bine. Până când mi-am adus aminte de haină degeaba” (Troc)
de bogăţia spirituală pe care a adus-o lumii această
tânără Americă Latină. Şi de tenacitatea cu care „Cu saboţii din piatră
Eduardo Galeano se transpune într-o istorie a acestui inima-i călcat” (Aseară)
pământ inventând-o acolo unde era nevoie. Ce spune
autorul în prefaţă "Eu nu sunt istoric. Sunt un „Mă-ncearcă o junghi'e
scriitor care ar vrea să contribuie la recuperarea ce-ajunge la os
memoriei sechestrate a întregii Americi şi mai ales a mai scot înc-un ghimpe
Americii Latine, pământ dispreţuit şi jinduit; aş vrea o junghie de os” (Sintonie).
să vorbesc cu ea, să-i pătrund secretele, să o întreb
din ce lut a fost zămislit, din ce dragoste sau din ce Despre poezie ce să spun. Scofală mare, nu alta!
viol s-a născut… Şi totuşi, fiecare fragment al Volumul copertat din gros şi cu hârtie ce nu-şi
acestui vast mozaic se sprijină pe o solidă bază permite oricine, plus bilingvismul, face 32 de poeme
documentală", (E. Galeano - Memoria focului - Ed. o carte "adevărată". Mai ales dacă ţine seama de
Politică - Bucureşti - 1988). faptul că este vorba despre ediţia a II-a, revăzută şi
De aici, întrebarea: Ce anume a lipsit din aerul adăugită. După 2-3 Haiku-uri reuşite, rămâi siderat
respirat de noi, din hrana pământului nostru, din la:
compoziţia chimică a materialului din care suntem
plămădiţi de nu reuşim să transcendem dincolo de „Miiiaau… Miiau… Miau!
statutul de mereu supuşi ai altor naţii? Uitaţi, Papagalul imită pisica din geam.”
pomeniţi în fugă prin manuale şcolare au rămas
Zamolxe, Burebista, Decebal. Asta ca să nu forţăm Ce efort de traducere! Ce efort de pătrundere în
nota întrebând tinerii de azi cine au fost Gelu, Glad taine!
şi Menumorut? Ne-am lăsat invadaţi de Dracula, cel N-a mai rămas prea mult de spus că aproape
lansat în universalitate de un străin de naţie. Şi ne s-au terminat poemele. Poate Daniela are mai mult
mai mirăm aşadar că în anul 2004 asistăm la de spus, vorba ei:
următoarea aserţiune a domnului Valeriu Bîrgău:
"Dacă primul român ajuns în Regatul Unit al Marii "Dacă acum mi-e norocul
Britanii a fost Vlad Țepeş - DRACULA - care i-a să fiu poetă
înfiorat pe mândrii insulari , ultimul român sosit în am să fiu o scriitoare bună" (Migrare tibetană).
acelaşi regat este Daniela (coperta spate a
volumului de versuri C - ed. Călăuza 2004). Între Poate Valeriu Bîrgău, cel care tot după spusa
aceste paranteze nu poţi decât să te înfiori mai abitir Danielei: "M-a pus pe treabă" ştie şi domnia sa mai
decât mândrii insulari. mult. Să închei cu: mai aşteptăm şi alte poeme? Să
Chiar aşa, domnule Bîrgău? De ce-mi sună vag, decid: ne ajunge! Dracula ştie. Că dracul cu aripi de
din memorie dorinţa altei poete mult comentată care înger ne păcăleşte pe toţi. Balcanici sau ne. Aferim!

6
SURÂSUL BUCOVINEI

LAURENȚIU BĂDICIOIU Demn de amintit este că, la inițiativa regretatului


acad. Solomon Marcus, de șase ediții, în programul
Romeo și Julieta la Mizil, ediția a XII-a festivalului are loc dezbaterea intitulată „Starea umorului
românesc contemporan”.
„Nu am câtuşi de puţin Festivalul este susținut de Fundația Culturală
intenţia să glumesc, atunci când „Romeo și Julieta la Mizil” în colaborare cu Liceul
voi afirma că una dintre marile Teoretic „Grigore Tocilescu” și se află sub egida
dorinţe ale vieţii mele a fost să Ministerului Educației Naționale și a Inspectoratului
vizitez Mizilul. Dorinţa aceasta Școlar Județean Prahova în colaborare cu Casa Corpului
mi s-a împlinit, în fine, în Didactic Prahova.
toamna anului trecut.” (Geo Printre partenerii consacrați se numără Radio
Bogza, „175 de minute la România Actualități, TVR și Institutul „Eudoxiu
Mizil”) Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. Din vara
Istoria literaturii se rescrie la… Mizil. Romeo și lui 2018, parteneriatul trilateral dintre Liceul Teoretic
Julieta, simbol al iubirii desăvârșite, dar tragice, renasc la „Grigore Tocilescu”, Liceul Teoretic Puhoi (Republica
Mizil Moldova) și Liceul „Mihai Eminescu” (Ucraina) va spori
într-o cheie parodică, sub zodia lui Caragiale. Astfel, numărul de concurenți-elevi români din diaspora.
de 11 ani, se organizează aici un festival literar dedicat Din Chișinău, parteneri constanți ai festivalului sunt
românilor de pretutindeni. Festivalul Internațional de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Fundația
Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil” a debutat „Drăghiștea”. Un partener recent, dar foarte implicat este
în 2007, la 100 de ani de la publicarea comediei Asociația culturală „Mihai Eminescu” din Cernăuți,
omonime, scrisă de mizileanul George Ranetti. condusă de dl. profesor Vasile Bâcu.
Înscrierile la ediția a XII-a se fac pe Trebuie menționat că, de-a lungul celor 11 ediții, au
www.romeojulietalamizil.ro până pe 10.12.2018. Cei fără participat sute de concurenți din Republica Moldova,
internet pot trimite textele pe adresa: prof. Laurenţiu elevi, studenți, profesori și scriitori consacrați. Mai mult,
Bădicioiu, Liceul Teoretic „Gr. Tocilescu”, str. N. de câteva ori, medaliile și trofeele cele mai strălucitoare
Bălcescu, nr.111-131, Mizil, Prahova, cu menţiunea: s-au îndreptat către concurenții din Republica Moldova.
pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, XII. Creațiile nu Astfel, Ion Diviza, din Chișinău a fost dublu câștigător al
trebuie publicate pe hârtie sau postate pe internet până pe Marelui Premiu „Grigore Tocilescu” la secțiunea
26 ianuarie 2019. Elevii care participă și se situează cel Epigramă, iar Gheorghe Bâlici, tot din Chișinău, a fost și
mai bine în clasamentul general vor fi recompensați cu el câștigător al Marelui Premiu la aceeași secțiune.
premii speciale de către organizatori. La Poezie vor fi Parteneriatul cu Liceul Teoretic Puhoi și cu Direcția de
trimise trei creații, dintre care una va fi obligatoriu cu Învățământ Ialoveni s-a concretizat într-un număr mare de
rimă, iar la Epigramă, patru catrene dintre care unul la participanți și vizite ale delegațiilor de profesori și elevi la
tema Mizilul. La festival se pot înscrie tinerii români… de liceul din Mizil, dar și prin participarea la festivitatea de
orice vârstă(!), de pretutindeni, indiferent dacă sunt premiere, unde elevii au fost recompensați pentru
scriitori consacrați sau debutanți. Premiile sunt de 3200 rezultatele meritorii.
de lei pentru cele două secțiuni. Nicolae Dabija scria despre acest festival: „Mizilul a
Invitații ediției a XII-a sunt președintele Academiei fost timp de câteva zile capitala Poeziei româneşti.
Române, prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop și președintele Nichita Stănescu spusese cu o ocazie: <<În materie de
Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, Arcadie Suceveanu. poezie România este un mare imperiu>>. Mizilul este o
Festivitatea de premiere va fi pe 26 ianuarie 2019 la urbe care face parte din acest imperiu şi l-aş numi în
Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil, ca de context un oraş imperial. Aici dimensiunea lui sufletească
obicei. importă cel mai mult. Am cunoscut Mizilul prin
La celelalte ediții au participat ca invitați: Solomon intermediul oamenilor lui. Concluzia mea e: dacă fiecare
Marcus, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Ștefan localitate din Ţară, indiferent de dimensiune, ar asemenea
Cazimir, Daniel Cristea-Enache, Mircea Ionescu-Quintus, organizatori, România ar avea vreo 10 000 de festivaluri
Ecaterina Andronescu, Lucia Olaru Nenati, Elis Râpeanu, de poezie.”
Mihai Stănescu, Mircea Dinescu, Dan C. Mihăilescu, „Minutul 175. Trenul porneşte. Trec la fereastra din
Sorin Roșca Stănescu, George Stanca, Corneliu Leu, partea cealaltă, spre câmp. Sub lumina lunii, Bărăganul se
Alexandru Mironov, Dan Mircea Cipariu, Sorin Preda, întinde nesfârşit şi în depărtare devine haotic. E luni, 10
Daniela Vlădescu, Aurel Antonie, Nicolae Dragoș, Dan octombrie 1938, mă cheamă Geo Bogza, am treizeci de
Lupescu, Gheorghe Brezeanu, Mircea Vintilă. La ediția ani şi am vizitat pentru prima oară în viaţa mea Mizilul.
precedentă s-au înscris, la Poezie și Epigramă, 481 de Viaţa şi lumea mi se par fantastice, de neînţeles.”
concurenți din România, Austria, Canada, Cehia, Elveția, (Geo Bogza, „175 de minute la Mizil”)
Franţa, Germania, Israel, Italia, Portugalia, R. Moldova, Coordonatorii festivalului: prof. Laurențiu
Spania, Scoţia, Spania, Ucraina. De-a lungul celor 11 Bădicioiu, ec. Claudiu - Remus Minea și Victor Minea,
ediții au participat cca 3500 de concurenți. directorul Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu”.

7
SURÂSUL BUCOVINEI

LUMINIȚA REVEICA ȚARAN vino în pământul pe care ți-l voi arăt Eu. Și Eu voi
ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi
mări numele tău și vei fi izvor de binecuvântare și se
vor binecuvânta întru tine toate neamurile
pământului.”
Realismul discursului narativ subiectiv se
supune, uneori, „furcilor caudine” ale naturalismului
care, sub pecetea evenimentului brut, iese din matca
firescului, prin asumarea unui trai in extremis: „Am
învățat treptat multe lucruri noi și utile pentru un om
fără acoperiș, ca mine: de pildă, că nu se poate cerși
pe unde ai chef fără să plătești taxă. Această lecție
m-a costat doi dinți și un număr greu de apreciat de
Romanul unui destin contemporan vânătăi. Cei doi bătăuși m-au lăsat chircit la pământ,
într-o baltă. Am mai aflat că nicăieri nu ești cu
„Fericita bătrânețe a lui Avraam”, ultimul adevărat liber. Interlopii m-au obligat să umblu pe
roman al lui Marian Călinescu – alături de trenuri, unde încercam din răsputeri să produc bani,
„Pământul care fură”, „Noblețe de tâlhar” și „Cei cerșind sau vânzând diverse obiecte, dar mai cu
șapte aleși” – re-scrie prezentul din perspective seamă dintr-acelea cu iz religios, fiindcă ele trezesc
narative multiple, conturând o frescă a unui loc în cumpărători o evlavie care merge mână în mână
sedus de vâltoarea unui datum impasibil și orgolios cu generozitatea”.
care dictează fărâma de viață a fiecărui personaj, Omul, prins în mrejele unui cotidian plăsmuit
printr-o continuă oglindire existențială în destinul din firele îndărătnice ale măsluirilor timpului,
unui singur personaj, Stelian Dumitru: „În viața mea, împrumută, uneori, naturii sentimentele care-i
frământată, tumultoasă și, până la un punct, murdară, desțelenesc sufletul: „Bătrânul privește în sus, către
el a apărut ca un reper. De la o vreme încoace, cer. Toamna îmblătește cu cruzime frunzișul. Nimic
viețile noastre s-au împletit ireversibil sau, păstrând nu îl mișcă mai profund decât un paltin care
proporțiile, viața mea s-a răsucit ca o tulpină desfrunzește…”: „Deasupra fânarului, însă, din
volubilă în jurul unui trunchi de copac. El, Stelian coroana abia ițită a unui brad, izbucnește soarele, și
Dumitru, este pilonul major al existenței mele.”; lumina lui face cerul să devină alb până departe, iar
„Stelian Dumitru este încarnarea unei idei, sau mai razele lui ca niște brațe întinse se apropie, fără a-l
curând a unui ideal. Am încercat în toată această atinge, de un brad matur cu coroana ușor asimetrică,
vreme să fiu ca el, să iau deciziile pe care el le-ar fi ce pare să se încline dinaintea astrului ceresc. Bradul
luat…Zadarnic!...Am devenit, cu timpul, cel mult o e în întregime în partea luminoasă a tabloului și
umbră, o copie infidelă și ștearsă, un kitsch, fiindcă tulpina lui fără crengi până la înălțimea unui stat de
el aduce mereu un plus. E inovator, sparge normele om vrea parcă să arate că nu are nicio pudoare
și le reconstruiește în ceva superior.”; „…Stelian nefirească, că nu are nimic de ascuns. Grație, uimire,
Dumitru există și eu trăiesc în preajma lui, mă simt extaz…O apariție insolită…”
nespus de securizat și de fericit…Nouă, muritorilor, „Orizontul de așteptare” al fiecărui personaj își
ne trebuie atât de puțin pentru ca existența noastră să are rădăcinile într-un timp încremenit în propria-i
capete sens!...O singură mână întinsă la nevoie, de devenire, sedus de iureșul contemporaneității:
care te poți prinde strâns…”. „Întreaga mea viață mi-am irosit-o așteptând ba una,
Discursul polifonic al romanului nu fărâmițează ba alta, și poate de aceea, lucrul la care mă pricep cel
perspectiva narativă, chiar dacă cele 20 de părți mai bine este acesta: să aștept. Constat, acum, pe
prezintă ipostaze existențiale ale personajelor, final, că așteptarea unui om bătrân este ceva
unitatea scriiturii este definită ca un puzzle al unei substanțial diferit de așteptarea unui tânăr; ultimul
vieți recuperate prin intermediul personajului așteaptă cu nerăbdare, silindu-se, dacă ar putea, să
central, Stelian Dumitru, astfel că fiecare personaj grăbească timpul. În contrast cu primul, care
devine o instanță narativă care realizează liniaritatea așteaptă cu înfrigurare și ar da orice, dacă nu poate
textului. Tehnica narativă care reconstruiește să dea timpul înapoi, cel puțin să îl oprească în loc.”
destinul fiecărui personaj este contrapunctul, ca Mânuind condeiul cu precizia unui ceasornicar
nucleu al întâmplării răstălmăcite de atotputernicia al prezentului, Marian Călinescu a reușit să
unui hic et nunc. Motivul biblic, al seminției lui îmblânzească îndărătnicia contemporaneității
Avraam, constituie liantul evenimențial care printr-o adevărată frescă a prezentului decadent și
primește și împlinește destinul personajelor, ca orgolios care cerșește supraviețuirea la limita dintre
răscumpărare a darului de umanitate primit ca viață și moarte și care renaște prin cuvântul scris.
soartă: „Domnul a zis către Avraam: Ieși din
pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și Prof. dr. Luminița Reveica Țaran

8
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN MĂNUŢĂ pereţi de sticlă aşez rondelul / Să nu-l atingă praful sau
uitarea, / Să-l vadă soarele, să-l ştie cerul, / Iar omul să-i
iubească armonizarea. // Orice poet să vadă-n el modelul,
/ Dorind să-i cânte în rimă-mbrăţişarea… // Iubiţi-l şi-i
slăviţi înfăţişarea! / Lacrimi din suflet curs-au prin penelul
/ Poetului, ca să-şi atingă ţelul: / Un giuvaer în versuri –
alinarea. / Între pereţi de sticlă aşez rondelul...”
„L’amor che move il sole e l’altre stelle – iubirea
care mişcă soarele şi celelalte stele”, după cum afirma
Dante Alighieri în Divina Comedie, străbate ca un fir roşu
întreaga creaţie a Olguţei Luncaşu Trifan.
Rondelurile Olguţei Luncaşu Trifan Rima este stăpâna versului aşezat ca un fluture pe
mână „Doar rima, marea stăpână, / Îl ceartă amarnic,
O carte frumoasă de rondeluri scrie Olguţei Luncaşu strigând: / -Să-ţi cauţi surata, plângând! / Cerul privind, el
Trifan cu titlul Vibraţiile sufletului în rondel, Editura îngână: / -Ţine-mă, Doamne, de mână!” (Rondelul
Rotipo, Iaşi, 2017, unde cuvântul care denumeşte specia poetului).
lirică clasică şi fixă este încorporat în titlu cu dorinţa de a Ca în viziunea poeţilor clasici tema iubirii apare
atrage intenţionat atenţia cititorilor. îmbinată cu cea a naturii, încât într-un cadru pitoresc
Cartea are o prefaţă de Dumitru Brăneanu şi o putem vorbi de dragoste, într-o iubire ninsă, dar cu
postfaţă de Marian Malciu scriitori care trasează străluciri de stea: „Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de
coordonatele liricii autoarei, insistând şi asupra tehnicii nea, / Iar inimi calde fac cuib sub albul lor, / În foc
versificaţiei unui asemenea demers poetic. lumesc se contopesc un el şi-o ea. / Zăpezi vitralii
Un lucru îmbucurător este faptul că tot mai mulţi închipuind din dor. // …Cu fulguite buze focul să şi-l bea
creatori se îndreaptă spre poeziile cu formă fixă, / Ca pe-o licoare din nesecat izvor, /Nectar prielnic şi leac
redescoperind frumuseţea şi armonia clasică a poeziei de izbăvitor / Iubirii ninse lin cu străluciri de stea…”
odinioară, când sufletul plutea îmbătat de roze şi de (Rondelul iubirii în iarnă).
muzica sferelor divine. Momentul inspiraţiei este clipa de preţ încorporată
La fel ca sonetul, rondelul se bazează pe respectarea în glasul divin ori şoapta tainică, despre care Goethe
cu religiozitate a unor reguli în care accentul cade pe exclama: „Opreşte-te clipă, eşti atât de frumoasă”,
armonie, puritate, claritate şi gingăşie. Cel care a ilustrat încadrată de astrele nopţii: luna şi stelele, la confluenţa
magistral arta rondelului în literatura română a fost celor două anotimpuri: de toamnă şi de iarnă, unde iubirea
Alexandru Macedonski cu opera sa de maturitate, Poema apare pe toate planurile: „Pe umeri goi luna îmi aşează
rondelurilor care cuprinde 54 de poeme. Un prolific în stele, / Iar toamna frunze ruginii pe pleoape, / La tine
arta rondelurilor la ora actuală este scriitorul Vasile Filip şoapta să mă cheme, / Crinii treziţi din cupe să te-adape. //
care a ajuns la cea de-a opta carte. …M-oi înălţa cu tine în zbor, devreme, / Şi ne-om iubi în
Tematica rondelurilor Olguţei Luncaşu Trifan este spaţiile toate. / De pled tomnatic nu ne mai încape, / În
bogată şi diversă, specia rondelului ocupând o poziţie iarna vieţii purta-vom crizanteme…” (Rondelul clipei de
privilegiată în scrierile sale, încât creează un univers preţ). Tot într-un astfel de cadru apare şi primul sărut: „În
fascinant, miraculos şi mirobolant, recreând metaforic ochii tăi, ca-ntr-o oglindă / Aflat-am dulcele răspuns… /
lumea. Iar focul, gata să mă prindă, / În toamna-ţi blândă s-a
Scriitorul Valeriu Stancu afirma în revista ascuns…” (Rondelul primului sărut).
Cronica,12.12.2011 că „ A scrie astăzi poezie clasică şi Cerul şi marea, ochiul şi cristalinul reprezintă yngul
mai ales sonet şi rondel este aş zice eu un risc asumat, un şi yangul în poezie, într-o contopire totală: „Sub stele
act de mare curaj creativ, poezia cu formă fixă poate părea răsărindu-mi, eşti alinul / Când cerul parcă-i contopit cu
vetustă într-o epocă în care experimentele lirice întrec marea. / Tu ochi îmi eşti şi eu ţi-s cristalinul, /
orice închipuire”, curaj pe care şi-l asumă poeta care ca Ne-mbrăţişăm iubindu-ne cu zarea…” (Rondelul
orice creator prin iluminare ajunge la uimire, dacă împlinirii), încât iubirea apare îmbrăcată-n fir de
admitem faptul că poezia este fiica uimirii cum era tuberoze, rezultat al unor calme metamorfoze: „Cât ai
denumită în antichitate şi trăim în lume pentru a ne uimi dorit! Îţi aminteşti? / Îmbătător, când vântul suflă-n roze, /
după cum afirma Goethe în Anabasis. Parfum să simţi, să mă iubeşti, / Să mă îmbraci în fir de
În zbaterea sa lăuntrică poeta tinde spre desăvârşirea tuberoze!...” (Rondelul neuitării).
operei de artă, neocolind nici stângăciile, deoarece numai Nu este uitată „floarea de colţ, singulară în peisajul
arta e nemuritoare şi poeta învinge timpul. montan, care într-un mod parcă oximoronic adună
Volumul se deschide cu Rondel, rondelului prin care apusurile soarelui:”Floare de colţ aş vrea să fiu / Pe vârf
autoarea îl aşază la loc ferit între pereţii de sticlă, îndepărtat de munte, / S-adun din zâmbetul zglobiu / Al
aspirând alături de sonet la tronul de rege al poeziei, ca un soarelui, apusuri multe…” (Rondel pentru floarea de
giuvaer care înnobilează zicerea şi alină sufletele: „Între colţ).

9
SURÂSUL BUCOVINEI

Rondelul florilor de mai aminteşte de splendidul MIHAI CABA


poem Noapte de mai al clasicului Alexandru Macedonski,
iar Rondelul când ninge pe Iaşi de melodia cantautorului Cu „Protecţia animalelor” nu-i de glumit!
Radu Ştefan.
Dumitru Brăneanu în Prefaţa Doamne, ce-i cu lumea De curând, la Clubul CFR-ist
aceasta?...sublinia latura dihotomică din fiinţa poetei, ieşean de la Râpa Galbenă, o
aceea de poet liric şi a profesiei de poliţist, lucru care impozantă clădire, veche de 93 de
uneori contrariază cititorul. ani, inaugurată în 1925, devenită de
Chipul mamei apare în rondelurile iertării târzii, atunci un prestigios lăcaş de cultură
mamei mele : „Măicuţă, lacrima din geana sfântă / Ce şi recreere a salariaţilor CFR, a
mi-a vegheat atâtea nopţi la rând, / Mi-ai pus-o pansament văzut „lumina rampei” o nouă
pe mâna frântă, / Mai pune-o acum măcar în gând!” producţie teatrală a reînfiinţatului
(Rondelul mamei mele) şi pentru mama: „Azi chipul tău Cenaclu „George Topârceanu” de
brăzdat de timp şi vise/ Mă cercetează lung, misterios, / aici, respectiv, premiera piesei „Protecţia animalelor”, o
Dorindu-ţi parcă lucruri interzise / Ori, poate, îţi este suculentă comedie de moravuri la vârful conducerii
curios. // …Păstrează-ţi, mamă, braţele întinse / Şi prinde- politice a societăţii româneşti actuale, scrisă cu deosebit
mă la pieptu-ţi strâns, duios, / Ca timpul meu să curgă- har umoristic de către „Comandorul” Mihai Batog
armonios / Sub două luminiţe-albastre-aprinse…”(Rondel Bujeniţă, nimeni altul decât apreciatul romancier,
pentru mama). Nu este uitat nici chipul tatălui în Rondelul dramaturg şi epigramist, preşedinte în exerciţiu al titratei
comemorativ: „De şapte primăveri îţi caut paşii / Şi urma Asociaţii Literare „Păstorel” Iaşi, pe care o „păstoreşte”
lor mă poartă la mormânt / Să-ţi spun că-n vie iar au plâns cu recunoscutu-i aplomb scriitoricesc de peste un deceniu.
butaşii / Tot aşteptând să-i culci pe sub pământ. // ...Cu-a Piesa de teatru „Protecţia animalelor” este, în speţă,
Domnului Lumină legământ / Şi-n astă primăvară-ţi o tragicomedie menită să dezvăluie spectatorilor într-un
chemi rămaşii. / Vor lăcrima de dor chiar şi vrăjmaşii, / stil comic, a la... Caragiale, modul de soluţionare urgentă
Iar eu sunt frunză legănată-n vânt…” şi în Rondelul
(într-o oră!) a unei probleme serioase legate de protecţia
lacrimii: „Să nu priveşti o lacrimă din geană! / Nu vreau
animalelor, fiind în acelaşi timp şi o satiră virulentă
să arzi în dor mistuitor… / Tovarăş bun şi sufletului hrană
îndreptată asupra actului guvernării unei Românii aflate
/ Mi-a fost când tot părea apăsător. // …De m-aş putea
mereu într-o prelungită „sincopă” a adaptării acesteia la
preface-ntr-o liană, / Urca-m-aş către astru-orbitor /
legislaţia europeană. Însăşi titlul acesteia face trimitere de
S-ascult din nou cuvânt liniştitor, / Tu, tatăl meu, pe bolta
gând imediat către o situaţie de facto desprinsă din
diafană…”. În mai mult de zece rondeluri apare
cotidianul trăirii.
divinitatea, semn al credinţei nestrămutate a Olguţei
Piesa, concepută de autor într-un singur act, cu mai
Luncaşu Trifan în creatorul cerului şi al pământului:
multe tablouri, având o distribuţie cu 5 personaje, inspirat
„Când a-ngheţat lumina-n lumânare, / Iar în clepsidră
timpul s-a oprit, / Verdictu-i dat: N-au drept la amânare / denumite şi bine creionate, care urzesc împreună iţele
Ceata de îngeri cerul a-nflorit. // ...Se-adună suflete la unei acţiuni alerte, pline de suspans şi umor de calitate, cu
închisoare / În cer şi pe pământul înnegrit, / Se roagă chiar o largă gamă de exprimare, de la fineţe la grotesc, oferă o
şi toamna-n calendare, / Îndură-te, azi, Doamne-răstignit, „radiografie” critică de ansamblu a „mecanismului” de
// Dezleagă-ne lumina-n lumânare!” (Îndură-te, Doamne!) funcţionare a unei guvernări îndreptată (declarat!), ...
şi în Rondel de recunoştinţă: „Cerut-am ,Doamne, Ţie, nu „numai spre binele poporului!”
prea multe / Şi iată, astăzi mult m-ai răsplătit. / Îmi simt Acţiunea piesei porneşte „în trombă” de la
cum creşte suflet să exulte / Privind la darul ce mi-ai momentul „cheie” în care Primul Ministru, presat de
pregătit. // …Cu duh mângâietor, în sfere culte / Cuvântul Preşedinte în vederea elaborării şi promulgării urgente a
să împart, m-ai ocrotit, / Ferindu-mă de zonele oculte, / unei Legi „de inspiraţie europeană”, privind protecţia
Fulg de pământ, lumină-am dobândit…”. animalelor, ca răspuns prompt la interpelarea „unor babe
În această carte autoarea nu a uitat de timp pentru nenorocite” de la Protecţia animalelor, dar şi a
care a închinat o serie de rondeluri conform dictonului apropiatelor alegeri, nu ştie „cum Dumnezeu să iasă din
fugit irreparabile tempus, dar şi adevărului, gândului, beleaua asta!” Evident, apelează în subordinea sa la
minunii, emoţiei, împlinirii, singurătăţii, armoniei, Ministrul Moralei Publice Desăvârşite, Ştefan
învăţăturii, toate la un loc, întregind panoplia de lumină, Aldegropeanu, alias „Fane”, prietenul său „de pe vremea
frumuseţe şi gingăşie a poetei. Ar fi interesant dacă am când împărţeam pacheţelul la şcoală”, pentru a găsi o
lectura şi volumele anterioare ale Olguţei Luncaşu Trifan soluţie rapidă. Acesta, descurcăreţ, în capul căruia „se-
pentru a ne face o imagine completă despre activitatea sa nvârt numai tâmpenii, şmenuri şi gagici”, obişnuit pentru
literară. rezolvare ... „să scoată banu´” la nevoie, găseşte imediat
în subordinea sa soluţia simplă: „Îl pun pe Anghelache, că
Constantin Mănuţă ăsta-i în minister dă cân´ l-a făcut mă-sa şi ştie şi toaca-n
cer!” În continuare, acţiunea se mută în biroul ministrului

10
SURÂSUL BUCOVINEI

Fane, care-l cheamă la ordine pe subalternul său, După o discuţie tete-a-tete purtată pe îndelete în
Anghelache, cu care întreţine o discuţie aprinsă, plină de avanscenă, în care Fane şi Primul Ministru „pecetluiesc”
fel de fel de replici tăioase de intimidare. Strâns bine „în soarta „deşteptului” Norocel, legea este gata , fiind
chingi” de către „dom´ ministru”, Anghelache apreciată cu entuziasm de Anghelache: „Dom´ prim, nici
capitulează şi scoate în disperare de cauză... „singura Dumnezeu n-o putea face mai bună! Sunteţi mare, ce mai!
variantă”: Norocel Prişniţă, „fiu´ lu´ purisanu´ de la Îi spargeţi pe cei din opoziţie!”
facultate, referent doi, la noi, la personal, şcolit prin Replica Primului Ministru este una pe măsură: „Păi,
străinătăţi (...) căruia îi merge mintea de mama focului” ! dacă-i aşa atunci merităm şi noi o şampanie pe ziua de
Norocel ( şi acesta un nume de personaj bine astăzi!”
ticluit!), adus în faţa ministrului, are isteţimea norocoasă Ridicând cupa cu şampanie, micul toast al Primului
de a ieşi bine la „interviu” şi de a fi la fel de bine Ministru este unul sintetizator: „Am reuşit astăzi să dăm
„instruit” cu privire la elaborarea „în următoarea oră” a dovada inteligenţei, a hărniciei şi a spiritului
proiectului de lege solicitat, „în care să se vadă că nu întreprinzător, dar şi a înţelepciunii care ne defineşte,
suntem mai dobitoci decât cei din Uniunea Europeană”, atât pe mine ca prim-ministru cât şi întreaga noastră
făcându-l pe placul „hoaştelor alea de la protecţia guvernare! Vă felicit pentru această măreaţă realizare şi
animalelor”. sunt în măsură să vă comunic unele mici bucurii
La termenul sorocit, Anghelache şi Norocel revin în binemeritate” , care fac trimitere spre tânărul Norocel,
biroul lui Fane cu ...”treaba gata (...) de ne putem duce cu „avansat director general la Protecţia Apelor şi
ea şi la Bruselu´ mă-sii, că ne pupă ăia!” Norocel expune Pădurilor în districtul de Nord” şi spre Fane, „om integru
ministrului Fane „care a fost gândirea de ansamblu a şi omenos, numit prin ordin prezidenţial ambasador al
proiectului, pentru a-l putea susţine în amănunt în faţa nostru în insulele Fiji”, spre dezolarea „hohotindă” a lui
opoziţiei.” În viziunea lui Norocel, „totul începe din Anghelache, căruia îi scapă „printre sughiţuri” replica
şcoală unde prin tot felul de opere literare sunt finală: „Băă, parc-am avut io o presimţire c-o taie şi ăsta
promovate atitudini incorecte politic faţă de animale, ba înaintea mea!”
mai mult, este cultivată cruzimea faţă de ele.” După căderea cortinei „muzicale”, au răsunat
Mărginindu-se la câteva exemple, ca „El Zorab”, „Musca îndelung şi tumultos ropotele de aplauze ale unei săli
la arat” şi „Ursul păcălit de vulpe”, Norocel propune pline, răsplătind cu ele deosebita prestaţie actoricească a
scoaterea acestora din manuale, evidenţiind celor cinci interpreţi ai acestei comedii savuroase, cărora
„înţelepciunea legislatorului”. se cuvine acum să le cunoaştem identitatea:
Chemaţi de Iolanda, secretara „cu lipici” a Primului Primul Ministru – Emil Gnatenco, de profesie
Ministru, cei trei prezintă acestuia plini de importanţă inginer electrotehnic, cu statut îndelungat de talentat actor
„forma primară legii”, urmând a se delibera „măsurile amator la Clubul CFR, care semnează într-o manieră
care se impun în diferite situaţii.” Primul Ministru, după personală bine probată şi regia artistică a acestei piese;
o scurtă privire aruncată peste materialul pus la dispoziţie, Fane, ministru – George Marici, de profesie actor,
precizează că „lucrurile trebuie luate de la rădăcină, bine recunoscut prin numeroasele sale prestaţii artistice;
pornindu-se de la temelia erorilor educative; acesta fiind Anghelache, înalt funcţionar ministerial –
basmul, pe care mame sau bunici inconştienţi îl spun subsemnatul, inginer, veteran al Luminii, revenit pe scenă
copiilor încă din pruncie ca să-i adoarmă, prezentându-l după „ucenicia actoricească” din anii studenţiei;
pe Făt-Frumos în postura de ucigaş al unor fiinţe Norocel, referent ministerial – Tudor Ostafie, tânăr
nevinovate, precum balaurii sau zmeii.” Împins în faţă şi talentat actor;
pentru „idei pe acestă temă”, Norocel are chiar o variantă Iolanda, secretară – Ina Cocuz, amatoare, dovedind
oficială: „rescriem basmele şi dăm o ordonanţă de certe înclinaţii artistice.
urgenţă în acest sens!” Ba, mai mult de atât, Norocel Să mai notăm lăudabil şi pe Laurenţiu Cocuz, care
propune dezinvolt prezentarea zmeilor şi a balaurilor în semnează regia tehnică.
postura de prieteni pe lângă casa omului, „salvând o Aşadar, premiera piesei de teatru „Protecţia
specie de la dispariţie!” Invitată să noteze „ideile care animalelor” jucată la Clubul CFR şi-a dovedit din plin
vor rezulta în urma brainstormingului”, Iolanda intervine virtuţile unei comedii hazoase, de bună dispoziţie, atât de
şi ea cu exemple din „Hansel şi Gretel” şi „Albă ca necesară într-o actualitate anostă, bulversată de griji şi
zăpada” , care reiau probleme de cruzime şi discriminare incertitudini, iar „morala” acesteia care se desprinde este
feminină, iar Anghelache insistă asupra reuşitei una clară: „Cu protecţia animalelor, nu-i de glumit!”
„comunicări cu alte civilizaţii”. Pe deplin satisfăcut de Meritul principal revine, desigur, autorului Mihai Batog
„profunzimea şi claritatea obiectivelor propuse, dar şi de Bujeniţă, pe care îmi permit să-l subliniez printr-o
modalităţile moderne de a face educaţie prin cultură”, adaptare „ad hoc” a unei replci din piesă: „Dom´
Primul Ministru cere finalizarea legii, „pe care o s-o Comandor, nici Caragiale (dacă ar fi trăit) n-o putea face
prezint în parlament să-i sparg pe cârcotaşii din opoziţie mai bună! Sunteţi mare, ce mai! Îi spargeţi pe cârcotaşii
şi să le dau peste nas babelor alea de la protecţia din breaslă!”
animalelor cu viziunea noastră de ansamblu, una Mihai Caba
modernă şi perfect compatibilă cu cea europeană.” Iaşi, 18 – 19 nov. 2018

11
SURÂSUL BUCOVINEI

MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ aşteptam, cumva cu sufletul la gură, dar şi cu


speranţe, apariţia unei noi cărţi. Aşadar, atunci când
ACELAŞI MEDICAMENT, O ALTĂ CURĂ am primit volumul şi l-am putut vedea, ţine în mână
TERAPEUTICĂ şi răsfoi, nu m-am putut abţine şi l-am devorat
pagină cu pagină, cu aceeaşi plăcere cu care am
Spre norocul nostru, al lecturat toate celelalte cărţi ale acestui autor pe care
tuturor, domnul doctor Dorel îl voi numi necesar şi întotdeauna binevenit.
Schor este dependent de De aceea cred că pentru majoritatea cititorilor
starea de bine a „pacienţilor” prima senzaţie atunci când ai deschis o carte scrisă
săi. Se consideră dator să de Dorel Schor este că te afli la o şuetă cu prietenii.
administreze cu regularitate În prezenta, Editura Saga îl are ca tehnoredactor pe
medicamentele sale minune, prietenul Adrian Graunfiels, interiorul este
în doze deloc homeopatice, augmentat de graficienii Constantin Ciosu şi Costel
tuturor celor care-l cunosc, Pătrăşcanu, iar despre personaje ce să mai spun?
chiar dacă aceştia sunt sute de Este o plăcere să te reîntâlneşti cu preţiosul
mii răspândiţi în toată lumea. domn Oiţerman, cu mereu nedumeritul Leopold
Aşa se face că dincolo de prescrierile exersate zilnic Gurnişt, dar şi cu doamna Gurnişt originară din
pe diferite site-uri culturale, aproape în fiecare an Cernăuţi care te va încânta cu felul ei de a vedea
editează un volum care dăruieşte cu generozitate lucrurile, spre exemplu: - Mare mincinos Şimon
cititorilor săi panaceul numit râs, bine filtrat prin ăsta, să nu-l crezi nici dacă spune adevărul! (este
diferite metode în aşa fel încât nimeni nu se poate vorba de un alt cunoscut Şimon Şeinerovici!), cu
plânge că ar exista vreun pericol de intoxicaţie sau dentistul Kleinergrois sau cu povestea în câteva
efecte adverse. Dimpotrivă, râsul, aşa cum este cuvinte a Inei pe care o chema Ina Scarlat, dar era
preparat de bunul doctor, îşi produce pe deplin strigată la catalog Scarlat Ina, dar apoi s-a căsătorit
efectele benefice, fără nici un fel de contraindicaţii, cu domnul Prall şi acum se numeşte Prall Ina.
iar starea de bine se instalează durabil având însă o Desigur nici dolofana doamnă Pnina
irepresibilă dorinţă de reluare a tratamentului. Brodiciche din Odesa ori înduioşător de naivul
Terapiile doctorului Schor se materializează Menaşe nu vor lipsi de la întâlnire. Ceea ce dă
cam an de an în câte un volum de proze scurte ori umorului promovat de doctorul Schoreste nu numai
aforisme pe care nu ai cum să nu-l citeşti. Devii amprenta aceea unică precum că te afli vecin de bloc
astfel complicele său pentru că nu te poţi abţine să sau de cartier cu personajele, că vă cunoaşteţi de
nu recomanzi volumul şi altor prieteni sau cunoscuţi. multă vreme şi că tot ce se întâmplă este de un firesc
Iar aceştia, prietenii şi cunoscuţii, se află de multe fără cusur, dar şi acea savoare a ironiei fără aciditate
ori alături de tine însă nici cei aflaţi la mii de atât de caracteristică scrierilor sale.
kilometri distanţă nu lipsesc. Din Israel în România, Voi aminti doar că autorul este unul dintre cei
Canada, Australia, Spania, Italia, ori prin antrenaţi vreme de mai bine de cincizeci de ani în
intermediul revistelor Booklook ori Meridianul acest domeniu al umorului fin, intelectual, lipsit de
Cultural românesc sau, mai nou, prin ziarul Vocea asperităţi, de vulgaritate sau banalitatea care, din
Ta din Germania ajunge şi în Olanda, Belgia, nefericire, abundă în scrierile de gen. Prin urmare,
Austria ori Regatul Unit. Cât despre răspândirea avem în faţa ochilor o carte pe care vom dori să o
scrierilor sale pe reţelele virtuale nici nu mai pot mai redeschidem din când în când nu doar pentru a
face vreo evaluare. Aşa că, dacă îl consider pe Dorel mai petrece câteva
Schor un terapeut planetar aceasta nu este în nici un clipe plăcute ci şi
caz o exagerare ci doar o chestiune cât se poate de pentru că lectura ei
vizibilă, oricât de cârcotaş ai putea fi. Iar faptul că ne va lăsa impresia
nu doar scrierile sale au această răspândire ci şi că am cunoscut mult
referirile la acestea (cronici, prezentări sau note mai bine lumea din
critice făcute de nume prestigioase ale literaturii de jurul nostru.
limbă română) confirmă, oricât de curios nu s-ar Şi poate ne vom
părea, ideea nevoii de umor intelectual, inteligent şi gândi la Menaşe cel
bonom, nevoia firească şi normală pentru orice om, adorabil, cuceritor
aceea de a zâmbi, de a te bucura de un text lejer, dar prin felul să bonom şi
înţelept, cu o ironie şi auto-ironie (semn sigur de jovial, dar şi la tatăl
inteligenţă!) delicată însă omniprezentă. său spiritual, doctorul
Actualul volum: Cine sună la uşă, nu era Dorel Schor, cel care
pentru mine chiar o surpriză. Într-un fel, având în ni l-a dăruit cu
vedere că de peste zece ani corespondăm zilnic, generozitatea omului
citisem aproape tot ce a publicat în acest timp şi de spirit.

12
SURÂSUL BUCOVINEI

SIMINA LAZĂR - HUSER acestui eveniment consideră că: „avem datoria de a


onora amintirea celor ce s-au sacrificat pentru ca noi
Centenarul întregirii României sărbătorit la Paris să avem o țară; sacrificiul românilor (din țările
române, din Basarabia, din Bucovina), dar și al
În seara zilei de 30 francezilor care au fost alături de noi. Suntem
noiembrie a avut loc la Paris nepoții lor. De asemenea, trebuie să ne aducem
un extraordinar eveniment: un aminte că istoria noastră este una cu istoria regilor
eveniment dedicat Zilei țării noastre. În primul rând: regele Carol I și regina
Naționale a României. O Elisabeta, iar mai apoi regele Ferdinand și regina
coloană de români purtând o Maria, fără de care nu ar fi fost România mare (de
sută de drapele românești a fapt, eu aș prefera să o numesc România unită)”.
defilat pe cea mai celebra Regii noștri au avut o contribuție valoroasă la
stradă din Paris : avenue crearea României moderne. De fapt, chiar și la Paris,
Champs Elysées. Cortegiul regele Carol I și regina Elisabeta sunt ctitorii
s-a îndreptat spre Arcul de Triumf unde a avut loc o Catedralei române a Sfinților Arhangheli din strada
ceremonie emoționantă la mormântul soldatului Jean de Beauvais - unul din monumentele istorice
necunoscut orchestrată de doamna comisar de la de valoare ale Parisului.”
organizația care are responsabilitatea Arcului de Seara aceasta memorabila a fost apreciată de
triumf („Comité de la flamme sous l’Arc de către toți participanții. S-a adus un frumos omagiu
Triomphe”). celor care au luptat pentru întregirea României în
Evenimentul a avut o importantă încărcătură 1918: ostașilor româniși bineînțeles ostașilor
simbolică; a fost un moment de comuniune între francezi care sub conducerea generalului Henri
românii de pe ambele maluri ale Prutului. Berthelot au ajutat trupele române.
Ambasadorii celor două țări române: domnul Luca A fost un eveniment excepțional - am putea
Niculescu, ambasadorul României la Paris și domnul spune chiar unic în trecutul recent al României, căci
Lilian Moraru, ambasadorul Republicii Moldova la doar acum sută de ani au mai fost ovaționați românii
Paris au reaprins flacăra de la mormântul soldatului la Arcul de Triumf din Paris. Dețin această
necunoscut și au depus coroane de flori. informație de la o doamnă mai în vârstă a cărei
Alte coroane de flori au fost depuse din partea profesoară de liceu le povestea elevilor când era la
reprezentanților: bisericilor române din regiunea școala că la ceremonia de la Arcul de Triumf din
Parisului– prea sfințitul episcop Marc, a asociației 1918 se striga: „Vive la Roumanie!” - „Trăiască
„Unirea Face Puterea”, a principelui Nicolae al România !”.
României, a asociației „Mișcarea pentru regat și Da! Pe 30 noiembrie 1918 am trăit un vis!
coroană”. Dar a fost doar un vis! Tare ar fi bine, daca visul
Corul Bisericii Ortodoxe Române Sf. Stefan cel unirii s-ar însoți și de fapte reale și în spiritul unei
Maredin Montreuil dirijat de către maestrul Andrei adevărate democrații! Din păcate, deocamdată
Burdeniuc (dirijor la Filarmonica din Chișinău) a rămânem cu visul... și e cam puțin.
intonat imnul României « Deșteaptă-te române »,
imnul Franței « Marsilieza », precum și « Hora
Unirii ». De asemenea, doamna Ludmila Jornea a
dirijat într-un entuziasm general mai multe cântece
de Crăciun. Artiștii au fost răsplătiți cu aplauzele
sutelor de participanți prezenți : români originari de
pe ambele maluri ale Prutului, francezi responsabili
de acest eveniment sau alți vizitatori francezi și
diverși turiști.
O slujba de « Te Deum » urmata de un pahar de
vin (sau « divin », cum se spune in Basarabia) au
închis aceasta seara festivă la Catedrala Ortodoxă
Română a Sfinților Arhangheli din Paris.
Evenimentul a fost organizat de către unioniștii
din Paris reprezentați de asociația „Unirea Face
Puterea”, cu sprijinul parohiilor ortodoxe din cadrul
Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei
Occidentale și Meridionale (Montreuil, Catedrala
din Paris, Auvers-sur-Oise...).
Domnul Eugen Leahu de la asociația „Unirea
face puterea” care a avut inițiativa organizării

13
SURÂSUL BUCOVINEI

DAN TEODORESCU Dar Gabriela Moga Lazăr a fost nu numai o


artistă de valoare; a fost si un om de o calitate
Expoziția de tapiserii a Gabrielei Moga Lazăr deosebită care a lăsat impresii minunate celor ce au
la Muzeul Municipal din Iași – 2018 întâlnit-o în drumul vieții.
La vernisajul expoziției care a avut loc pe 7
Vernisajul expoziției de tapiserii a Gabrielei Moga septembrie 2018, mai multe persoane care au
Lazăr cunoscut-o au povestit amintiri despre ea, reînviind
clipele petrecute împreună.
Muzeul Municipal din Iași Au fost prezente în sală și două dintre cele trei
găzduiește de mai bine de două fiice ale artistei - doamnele Inés Lazăr Mocanu și
luni expoziția de tapiserii a Simina Lazăr Huser.
artistei plastice, Gabriela Moga Evenimentul a fost moderat de domnul Mihai
Lazăr. Pricop care a evocat câteva file din istoria Muzeului
Deși artista nu mai este Municipal din Iași și a adus un omagiu profesorului
printre noi, arta ei continuă să universitar Gheorghe Macarie care a inițiat proiectul
trăiască. După ce au fost de includere a tapiseriilor Gabrielei MOGA LAZĂR
admirate pe alte meleaguri, o în patrimoniul acestui muzeu.
parte din operele ei s-au întors Domnul profesor universitar dr. Laurențiu Șoitu
acasă. Spre bucuria iubitorilor de artă, doamna a vernisat expoziția. Domnia sa fusese unul dintre
directoare a muzeului, dr. Aurica Ichim, a decis să primii care au descoperit calitățile deosebite ale
prelungească această expoziție dincolo de data care tapiseriilor acestei artiste și prezentase unele din
era prevăzută inițial. primele expoziții ale ei.
Când spunem că aceste opere au fost admirate, Doamna directoare Aurica Ichim a cunoscut-o
nu exagerăm. Dovada se poate găsi în aprecierile de asemenea pe Gabriela Moga Lazăr, precum și pe
vizitatorilor și a ziariștilor din Franța. Astfel, criticul etnografa Emilia Pavel cu care artista a colaborat
Pierre-Emile Girardin a fost cucerit de aceste foarte strâns. De altfel, doamna Ichim i-a organizat
tapiserii despre care spunea „că fac legătura, cu două expoziții la Muzeul Unirii din Iași.
eleganță, între arta tradițională si arta modernă”. De Domnul Silviu Parascan a pus în evidență firul
asemenea, criticul de artă Raphaël Jodeau considera narativ prezent în expoziție și bogăția lucrărilor.
că ”operele lui Hirst, Koons și Murakami ar trebui să Doamna Inés Mocanu a relatat unele amintiri
se încline în fața acestei arte a sincerității”. din viața mamei ei, Gabriela Moga Lazăr și a
Vă invităm să mergeți la Muzeul Municipal să mulțumit organizatorilor pentru entuziasmul cu care
vedeți atmosfera de frumusețe senină pe care o au primit aceste lucrări în cadrul muzeului.
respiră creațiile Gabrielei Moga Lazăr! Căci un După vernisaj, a avut loc și lansarea cărții de
vizitator care intră într-o expoziție a acestei artiste amintiri din copilărie a Siminei Lazăr publicată de
are impresia că pășește într-o oază de pace și Editura Muzeelor Literare din Iași, editură
armonie luminoasă și uită de zbuciumul stresului reprezentată la eveniment de către scriitoarea
cotidian. Oricine ar fi acest vizitator (român, francez Carmelia Leonte. Poeta Nazaria Buga, redactor-șef
sau de altă nație) și de oriunde ar veni, el are aceeași la revista „Rațiunea mistică” a făcut o prezentare a
tresărire de bucurie, aceeași impresie de întâlnire cu acestei cărți.
imagini deja văzute cândva, dar în același timp, noi. A fost un eveniment deosebit care a pus în
Căci regăsește aici o lume de simboluri cunoscute, evidență drumul extraordinar al Gabrielei MOGA
de arhetipuri venind din culturi ancestrale, care LAZĂR, această artistă care a reușit să facă
continuă să fie prezente în subconștientul colectiv al cunoscută tapiseria românească în străinătate,
umanității. Și aceste imagini care-l întâmpină, devenind “mesagera sufletului românesc” peste
departe de a fi prăfuite și plictisitoare, sunt vii si hotare, cum o caracteriza un ziar francez.
dansează înlănțuite în armonii cromatice Ne gândim că e bine să publicăm aici
contemporane. cuvântările de la acest eveniment pentru cititorii
Aceasta este magia pe care o operează Gabriela noștri care nu au reușit să ajungă la vernisaj și vă
MOGA LAZĂR! Ea a găsit elixirul care transformă invităm să vizitați expoziția de la Muzeul Municipal
vechiul în nou, ea a găsit materiale cu care să care mai este încă deschisă publicului.
construiască o punte între trecut și prezent. Ea nu a Mihai Pricop - reprezentantul Primăriei Iașului
importat « formule » artistice străine sau « rețete » la Bună ziua,
modă, ci a știut să creeze un univers nou. Un Începând cu anul 2011, am avut onoarea să
univers al ei personal, cu o profundă esență preiau acest proiect care a fost finanţat cu fonduri
românească, dar ușor de înțeles în mod instantaneu europene, şi anume: consolidarea şi restaurarea
de orice privitor, oricare ar fi originea acestuia. acestei clădiri, casa Burchi-Zmeu, o clădire plină de

14
SURÂSUL BUCOVINEI

istorie, unde încercăm şi sperăm că în curând vom recunoașteri din Franța, dar am dobândit și alte
putea reînvia o instituţie de tradiție pentru Iași: două mini-cataloage din perioada șederii ultime la
Muzeul Municipal Iaşi. O instituţie care a apărut Paris: unul pentru tapiseriile create între 2006 și
imediat după Marele Război, după Marea Unire, în 2009 și un altul pentru tapiseriile dintre 2009 și
1920, la inițiativa unui grup de intelectuali ai vremii 2012. În perioada aceea de la Paris toate se
şi cu sprijinul primarului de atunci, Mihai Negruzzi. schimbă. La Paris, lucrările au şi un alt titlu. Deci,
Sperăm ca atunci când se vor împlini 100 de ani de putem vedea evoluția lor, evoluția spre
la apariția Muzeului Municipal Iași, adică peste doi universalizare. Avem deci, o retrospectivă a tuturor
ani mai precis, să putem spune cu mândrie că am formelor de abordare a tapiseriei de către Gabriela
readus Iaşului o instituţie de care avea nevoie cu un Moga Lazăr.
patrimoniu cât mai atrăgător şi cu evenimente cât Dați-mi voie să vă spun (de pe acum ceea ce
mai numeroase. voiam să vă spun la sfârșit) că eu sunt acela care am
Vreau să salut prezența aici a fiicelor artistei organizat prima expoziție a doamnei Gabriela Moga
Gabriela Moga Lazăr: doamna Simina Lazăr și Lazăr. Făceam pe atunci emisiuni la radio Iași,
doamna Inés Mocanu care au avut inițiativa de a ne emisiuni pentru școală și intrând în atelierul domniei
propune aceste lucrări de patrimoniu. Profit de acest sale de la Liceul Pedagogic, am descoperit un
moment ca să aduc aminte că profesorul Macarie, atelier care vorbea despre altceva decât despre un
care din păcate, nu mai este printre noi, a avut un maistru într-o școală, fie şi un liceu pedagogic. Am
rol foarte important în colaborarea primăriei cu descoperit două mari universuri: al lucrărilor şi al
fiicele artistei Gabriela Moga Lazăr, cea pe care autoarei. Lucrările te purtau spre marile muzee.
astăzi o omagiem prin expoziţia de tapiserie. Autoarea – o cunoașteți, cei care v-o amintiți -
Alături de noi se află domnul profesor apărea în modestia exemplară, în adânca smerenie a
Laurențiu Şoitu căruia îi mulțumim pentru prezență domniei sale, inclusiv în raport cu lucrările pe care
şi care va prezenta expoziția. le prezenta.
De asemenea, după vernisaj, e prevăzută Pe pereții aceia ai atelierului era altceva, era un
prezentarea cărții: „Mărgelele copilăriei”, autor altfel de dialog al profesorului, al maistrului cu
Simina Lazăr. Va vorbi poeta Nazaria Buga, elevii săi. Era, pe de o parte, arta ce impresiona de la
redactor-șef al revistei „Rațiunea mistică”. Din prima vedere, pe de altă parte, era și căutarea
partea Editurii Muzeelor Literare este prezentă domniei sale în relația cu lucrările şi elevii săi.
scriitoarea Carmelia Leonte. Lângă mine, este Vedeai pe maestra care voia să fie didactician, dar,
colegul meu, Silviu Parascan, artist plastic, curator pe de altă parte, era omul care voia să-și ia zborul.
al expoziției. Era pregătită să plece dincolo de granițele
Vreau să mai adaug ceva : avem alături de noi metodicianului. Și atunci i-am zis:
niște tineri frumoși, de la Liceul „Miron Costin”, - Ce spuneți dacă organizăm o expoziție?
care în cadrul proiectului european „Euro-școala” - Vai, dar știți...
promovează la nivel european acest monument Cei care o cunosc îşi imaginează cât de mult a
istoric al Iașului, precum și activitățile care se durat dialogul nostru. Cât de greu a depășit smerita
desfășoară aici. Sunt sigur că acești tineri vor face Doamnă distanța până la acceptarea primei expoziții.
cunoscute numele persoanelor importante ale Iașului Folosesc acest termen pentru că smerenia, umilința
mai departe în viitor. cu dor de Înalt, ea te ridică! Iar doamna era în cea
Acestea fiind spuse, rolul meu de gazdă se mai smerită postură. Cu chiu, cu vai – prima
încheie aici şi îl invit pe domnul profesor Şoitu să expoziție am pregătit-o împreună.
intre în subiect. Am vrut să o scoatem din atmosfera de acasă ca
Prof. univ. Dr. LaurențiuŞoitu să vadă aprecierile celor care nu o cunoscuseră până
Distinși oaspeți ai Muzeului Municipal, atunci. Prima expoziție a avut loc la Focșani. Văd pe
Putem spune că suntem aici la Muzeul colega mea de radio, Viorica Toporaș, care spune că
Municipal nu neapărat la un vernisaj, ci la o a fost și dânsa. Erau acolo la Ateneul acela
retrospectivă a operei Gabrielei Moga Lazăr. strălucitor câțiva gazetari, ca Traian Olteanu,
Retrospectiva întregii opere, chiar dacă nu avem vrednic de pomenire; mai erau și alți câțiva oameni
întreaga operă aici. Este o retrospectivă prin lucrările de cultură ai Focșani-ului, Muscalu şi alte persoane
reprezentative, dar și prin faptul că vom prezenta (de vârsta noastră sau puțin mai mari ca noi) și toți
diversele etape ale creației sale. Veți vedea că o erau bucuroși că au întâlnit-o.
regăsim pe artistă cu începuturile, dar și cu etapele Întorcându-ne de la Focșani, parcă era altă
evoluțiilor următoare: de la primele expoziții la cele persoană. N-am să uit că era în vremea sărbătorilor
de maximă afirmare din țară și de la Paris. Sunt aici de iarnă – am urcat în tren, am băgat pe ferestre
și lucrări pe care le vedem pentru prima dată. lucrările pentru că era aglomerat trenul și nu se putea
Aveam un catalog primit de la doamna Gabriela altfel, iar la coborâre – am coborât fără să luăm toate
Moga Lazăr, când s-a întors după primele sale lucrările pentru că nu aveai cum să te cobori cu ele –

15
SURÂSUL BUCOVINEI

dar rugasem pe cei din tren să ni le dea. Târziu, Observăm că evenimentul are și alte conotații;
doamna și-a adus aminte: pe ele am vrut să insist. Vom merge să revedem
- Da’ oare le avem toate? tapiseriile și revăzându-le, vom retrăi ceea ce prima
Din fericire, erau toate. dată s-a iscat în sufletele noastre. Vom retrăi
Din momentul acela Gabriela Moga Lazăr a nostalgii, vom retrăi în orice caz bucuria întâlnirii
devenit o altă persoană, cu mai multă încredere în cu lucrările și cu o parte din domnia sa - din
sine. Gabriela Moga Lazăr.
In 1983, este consemnată participarea domniei Gabriela Moga Lazăr a excelat în lucrările sale
sale la o primă expoziție națională. Dar ar trebui să o de început. Toată lumea cunoștea culorile din casele
vedem nu numai cu cei 35 de ani, ci cu mai mulți ani noastre sau ale altora în care am pătruns, mai ales
în urmă, mie-mi este greu să rememorez care era cele mai vechi. Dar Gabriela Moga Lazăr a găsit
anul acela, dar cel puțin cu 5, dacă nu chiar cu 10 ani întotdeauna, încă de la începuturi, puterea să iasă din
înainte fuseseră primele expoziții ale doamnei formele cunoscute, să ne ducă mai departe,
Gabriela Moga Lazăr. purtându-ne de la miturile esențiale românești până
Ce facem noi aici? Facem retrospectiva operei, la Eminescu. Vă dau un singur exemplu : când a
retrospectiva autorului care este : nu doar sufletul, ci realizat lucrarea „Eminescu” – o s-o vedem, este
și trupul operei. Facem aceste demersuri într-un expusă! – a uimit pe toţi prin vârtejul în care este
moment în care domnia sa nu este cu noi. De fapt, aşezat chipul poetului. Peste câțiva ani după ce a fost
astăzi se închide o spirală. Observați! Eu am fost realizată lucrarea, mișcarea aceea (care este diferită
atunci când domnia sa începea să iasă în lume! față de mișcarea ceasului), a fost descoperită de
Și atenție! Astăzi nu mai există decât maximum eminescologi.
doi dintre cei care i-au prezentat expozițiile: Gloria Domnia sa o intuise mai înainte. Artistul este
Lăcătușu și cel care vă vorbește. Închidem o spirală cel care a pătruns spre esența geniului. Artistul este
și o închidem cu bucuria că avem despre ce vorbi, că acela care se duce unde noi nu pătrundem; dar parcă
avem despre cine vorbi, dar mai ales, cu datoria de a am vrea să ne explice cum de-a ajuns acolo.
spune că spirala trebuie să meargă mai departe în Gabriela Moga Lazăr ne face părtași la întâlnirea
urcușul ei. artistului cu Eminescu.
Cei care vor vorbi de azi încolo, oare ce vor Iată, mergem mai departe! Gabriela Moga
spune!? Probabil vor vorbi numai despre lucrările Lazăr aduce portretul în tapiserie!
pe care le-au văzut, dar nu și despre autoare. De În alergările domniei sale de pe Sărăriei (unde
aceea, cred că, mai întâi, facem o retrospectivă a locuia) până la Breazu la liceu şi în strada Gării
autoarei și mă voi abține să vorbesc acum despre (unde locuiau fetele ei), deci, în alergările domniei
lucrări; lucrările le vom vedea imediat. Facem o sale în acest triunghi cu vârful la Breazu, știți ce
retrospectivă a autoarei, a lucrărilor, cât și a celor făcea? Se gândea cum să aleagă fiecare fir din
apropiați domniei sale. Cine a văzut-o pe Simina caierul de lână, cu nuanțele lui! De unde le
Lazăr alergând săptămânile acestea își dă seama de descoperea? Nu știm. Numai dânsa știa. O auzeai
adevărul spuselor mele – că facem o retrospectivă și spunând:
a celor apropiați. Uite ăsta! da’ vedeți, este mai alb decât albul
Apoi, dacă îmi permite familia, voi spune, cum celălalt, ăsta este puțin altfel, ăsta...
deja s-a simțit, că facem și o retrospectivă a noastră, Categoric, toate firele acelea, domnia sa le
a tuturor celor de aici. Probabil că 90% dintre cei de vedea în urzeala care va da sens muncii de o viață.
aici au venit pentru că știau ce lucrări vor vedea, au Și care va da rost vorbirii noastre de acum și
venit pentru a revedea ceea ce le-a bucurat sufletul întotdeauna de aici încolo.
altă dată. Au venit pentru că autoarea, lucrările, Despre ce vorbim? Despre o asemenea
familia autoarei și noi, ceilalți aveam nevoie de retrospectivă vorbim, despre portretele unor
tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr. personalități. Pentru că, rămânând la portret, s-a
Era puternică nevoia acestei întâlniri cu firul gândit și la voievozi, cum a fost Vasile Lupu,
mereu puternic al legăturilor dintre cea mai curată patronul școlii în care lucra. Apoi când s-a dus în
față a sfintei țesături românești și înălțimea Franța, n-a vrut să-i ocolească nici pe francezi – să
frumosului atotcuprinzător. Este întâlnirea noastră şi nu-i așeze și pe ei în portretele domniei sale; îi veți
a tuturor admiratorilor autoarei – de oriunde vor fi vedea în catalog și expuși în muzeu.
sosit ei în fața oricărei expoziții cu tapiseriile artistei Sigur că vorbind despre Gabriela Moga Lazăr
„franceze de origine română”. Este retrospectiva într-o asemenea retrospectivă, vom mai avea astăzi
acestor doriri comune de a spune că autoarea „e a un moment cu totul deosebit. Este cel care
noastră”! În fapt, este a acelora ce i-au văzut întregește, dă greutate spuselor mele; că este și
lucrările şi a celor ce le vor cunoaște spre multă retrospectiva familiei, este retrospectiva pe care o
bucurie. veți descoperi, cel puțin la fel de emoționat ca mine,

16
SURÂSUL BUCOVINEI

în cartea Siminei Lazăr. în tapiseriile care sunt expuse astăzi aici !” .


Simina Lazăr în „Mărgelele copilăriei” ne Am citit și eu prezentările despre Gabriela
prezintă pe Gabriela Moga Lazăr ca mamă. Altfel de Moga Lazăr, și vreau să vă spun câtă înțelegere a
cum am văzut-o eu. Eu nu aveam cum să o văd esenței operelor se simțea la cei ce o descriu pe
mamă. Ne prezintă familia în care domnia sa a știut doamna Moga Lazăr.
să dea din preaplinul vieții sale. Bănuiesc că Ce frumos se spune că dacă ne aflăm în faţa
niciodată nu s-a simțit secătuită în alergările sale, unei tapiserii, ne aflăm în faţa unei poezii!
nici în ultimii ani, între Paris şi România, între Eu cred că fiecare dintre noi, dacă ne aşezăm în
Franța și România. Niciodată Gabriela Moga Lazăr faţa „Spicelor de grâu”, în faţa „Bradului” sau în faţa
nu s-a simțit secătuită; s-a simțit împlinită pentru că „Pomului vieții”, vom simți o nostalgie care ne vine
opera sa - fie cea din familie, fetele, fie cea din din străfundurile memoriei sau gândul ne va duce
tapiseriile pe care noi le vom admira - opera sa o poate către o impresie trăită. Iar dacă privim
făcea să se simtă bine. portretele expuse aici, precum Eminescu, Cuza sau
Ce putem noi face ? Să-i mulțumim că ne-a Decebal, acolo vorbește istoria. Au fost expuse la
adunat astăzi, încă o dată, și ne va aduna de multe Muzeul Unirii cu ani în urmă și alte portrete: chipul
ori de aici încolo. Că ne va face de fiecare dată mult mamei, chipul tatălui şi alte chipuri. Poate că într-o
prea bucuroși că am cunoscut opera și autorul! zi o să facem şi o expoziție cu acestea.
Silviu Parascan – conservator la Muzeul L-am cunoscut și pe domnul Gheorghe Macarie
Municipal din Iași care a fost foarte stăruitor în ultimul timp și a făcut
Expoziția Gabrielei Moga Lazăr de la Muzeul toate demersurile necesare ca aceste valori să nu se
Municipal din Iași se constituie ca un eveniment piardă și să rămână la Iaşi.
retrospectiv de ținută. Și aseară mă gândeam: „de ce să nu aibă şi Iaşul
Firul narativ este unul complex, care pornește un muzeu al tapiseriei?” Sunteți aici, voci ale
de la istoria străveche, pentru ca, prin intermediul Iașului care mă aud și poate spuneți mai departe
motivului popular, să se ajungă la figura lui aceasta! Iată, ce putem să facem: nu mai avem
Eminescu. Altfel spus, ea face o radiografie a industrie, dar avem cultură la Iaşi. Prin ce a dăinuit
traseului spiritualității românești, punctând oraşul de-a lungul istoriei? Prin cultura şi valorile
elementele definitorii. Bogăția lucrărilor aduce in lui. Şi atunci să prezentăm aceste valori celor care
fața publicului o esență in extesio. Mai mult, vin la Iaşi.” Mă iertaţi că am făcut această scurtă
expoziția reprezintă împlinirea unei datorii sfinte, paranteză, dar simţeam nevoia să vă spun la cele ce
aceea de a face vizibil mesajul dincolo de generații, mă gândeam aseară stând singură acasă, sperând că
într-un demers complex, care sperăm să vă genereze gândul meu se transmite și altora.
bucurie. Sunt multe de făcut în Iași, dar trebuie ca
Dr. Aurica Ichim – directoarea Muzeulul generațiile care vin să cunoască pe cei care au fost
Municipal Iași mai demult. Dacă nu veţi vorbi, oriunde o să fiți
Bună ziua şi mă bucur că ne-am întâlnit aici! întrebați, de cei care au fost, cine sunteți? de unde
Am cunoscut-o pe doamna Moga Lazăr şi, de veniți? Nu va fi o carte de vizită favorabilă. Iar nume
altfel, i-am organizat și două expoziții la Muzeul și personalități ieşene sunt foarte multe, important
Unirii. Am asistat de nenumărate ori la dialogul este ca voi, toţi care sunteţi ucenici, să vă mândriţi şi
dintre domnia sa şi doamna etnografiei româneşti, să le transmiteți numele mai departe!
Emilia Pavel, cea care a sacrificat totul pe altarul Inés Mocanu - fiica Gabrielei Moga Lazăr
etnografiei. Le auzeam vorbind despre semnificația Bună ziua doamnelor, domnișoarelor și
motivelor populare sau explicându-le elevelor care domnilor,
sunt elementele specifice fiecărei regiuni. Participăm cu emoție la această expoziție
Vă spun acestea pentru că acum mă confrunt cu dedicată mamei noastre, Gabriela Moga Lazăr, și
probleme, văzând că au apărut unii care fac fel de fel ținem să mulțumim tuturor celor care au permis
de decorațiuni lipsite de esență și fără elemente organizarea acestui eveniment, în special doamnei
specifice. Ichim, directoarea Muzeului Municipal, domnului
Am întrebat: ”vă rog să-mi arătaţi portul Pricop şi domnului Parascan care s-au implicat în
popular din zona Iaşi. Nimeni nu a știut să răspundă! mod deosebit.
Toți se uitau mirați la mine. Cum adică? Nu există!? De asemenea, nu uităm să mulțumim prietenilor
Ba da! Nu v-aţi dus la cartea doamnei Emilia care ne-au oferit ajutorul prețios; fără ei n-am fi
Pavel să citiţi portul Popular din zona Iași! Nu v-aţi putut să organizăm această expoziție.
dus să vă vedeți scoarțe şi lăicere vechi așa cum Mulțumim domnului profesor Șoitu pentru
domniile lor au făcut, stând ore și ore întregi ca să frumoasele cuvinte pe care le-a rostit despre mama
extragă chintesența, pe care o regăsim reprezentată noastră.
(Va continua...)

17
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN GRĂMADĂ - Ce este conștiința?


- Conștiința este tocmai punctul de gravitație al
individului.
- Cum este un om de spirit? Dar un geniu?
- Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde
de toți și de toate. Om de geniu este cel care râde de
el însuși. De aceea un om de geniu nu poate fi rău, pe
când un om de spirit e întotdeauna rău.
- Ca o ultimă întrebare adresată domnului Eminescu:
Ce transmiteți fiecărui om?
- Citește! citind mereu, creierul tău va deveni un
laborator de idei și imagini, din care vei întocmi
înțelesul și filosofia vieții.
Omagiu poetului național Mihai Eminescu III. Mărturii despre poetul Mihai Eminescu
Dr. Dorel Schor, umorist, gazetar și cronicar
Motto: ,,Drumul către Eminescu este însuși israelian de limbă română: ,,Am copilărit la Botoșani,
drumul către sănătatea acestui popor.” (Nicolae am absolvit Liceul Laurian și Institutul de Medicină
Iorga) din Iași, am lucrat ca medic în județul Botoșani, am
,,Acolo, la Ipotești, poporul român s-a născut cu colaborat la ziare și reviste, am fost secretar al
Mihai Eminescu, a doua oară.” (Anda Raicu) Teatrului Mihai Eminescu. Eu cred că cea mai legată
,,Iar dacă Dumnezeu a trecut un asemenea structural, sentimental și mental de poetul național al
geniu, din cartea sa în cartea neamului românesc, e României este Ipotești, Biserica Uspenia unde a fost
un semn că pe Mihai Eminescu trebuie să-l citim cu botezat și teiul din Copou. Nu am intrat în vreo casă
mai mare atenție.” (Prof. Ion Filipciuc) de botoșănean în care să nu găsesc un volum mai
,,Eminescu este o sinteză a conștiinței creatoare vechi sau mai nou de poezii al lui Mihai Eminescu.”
românești, de la spiritualitatea dacică la spiritul sec. Shaul Carmel, poet, publicist, președintele
XIX.” (Mihai Drăgan) Asociației Scriitorilor Israelieni de limbă română,
,,Dacă vrei să afli frumusețea limbii zeilor, mărturisea: ,,Până aproape de plecarea mea spre
citește-l pe Eminescu.” Israel, venind din orașul în care a trăit poetul,
,,Să nu-l iubești pe Eminescu e ca și cum n-ai respiram Eminescu, el era oxigenul meu căruia i-am
iubi lumina și căldura soarelui, stelele și luna, dedicat nenumărate sărbători, comemorări, la
freamătul codrului, murmurul izvoarelor, ciripitul nașterea sa și la plecarea spre cer. Mihai Eminescu
păsărilor. Să nu-l iubești pe Eminescu, e ca și cum reprezintă un adevărat exemplu pentru toți poeții
n-ai iubi, doinele, baladele, cântecul fluierului și al lumii.”
privighetorii, e ca și cum n-ai iubi armonia Felix Cowly, actor, prozator, poet: ,,Eminescu
universală.” înseamnă poezie. Toți am trăit la umbra lui, am
,,Iar cât va exista undeva pe lume, un singur crescut, am mers mai departe, dar ne-a urmărit toată
exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea viața și este normal să fie așa, pentru că este unul din
neamului nostru va fi salvată.” (Mircea Eliade) marii poeți. Tot ce a fost în jurul nostru a fost
însemnat de el, chiar și marii poeți care au venit după
II. File dintr-un posibil interviu cu Mihai Eminescu, dânsul, se refereau la el. Eminescu este un geniu prin
interviu de dincolo prefigurat de către jurnalista faptul că este valabil oricând, nu numai în perioada în
Lucreția Brezințu: care a trăit și a scris. Este valabil oricând pentru că
are multă iubire, multă omenie. Va fi valabil multe
- Domnule Mihai Eminescu, ce este omul? generații de acum încolo, este normal și drept să fie
- Fiecare om este o întrebare pusă din nou spiritului așa. el dă conștiință poporului român.”
Universului. Martha Leopard (pictor):Pentru mine Eminescu
- Care este cel mai mare păcat al oamenilor? reprezintă ceva curat, dragoste eternă, sensibilitate și
- Cel mai mare păcat al oamenilor este frica, spaima tot ce-i frumos în viață. Eminescu este unic, n-a fost
de a privi în față și a recunoaște adevărul. Cine vrea niciodată și nici nu o să fie.”
să afle adevărul, să se întoarcă în trecut.
- Ce este lumea? În memoriam Eminescu - Criticilor mei
- Lumea-i visul sufletului nostru.
- Ce este femeia? Critici voi cu flori deșarte
- Azi adeseori femeia ca și lumea, e o școală. Care roade n-ați adus
- Cum definiți valoarea? E ușor a scrie versuri
- Ideea valorii este foarte relativă, căci fiecare o Când nimic nu ai de spus.
măsoară după interesul său.

18
SURÂSUL BUCOVINEI

CORNELIU CARP monument. Știam că în perioada 1949-1958,


prietenul meu, fusese Directorul Muzeului de Artă
Fosta Statuie lui Titu Maiorescu, din fața Iași și eu aveam încredere că îmi va spune tot ce știa
universității (Anul 1950) despre statuia lui Titu Maiorescu și dacă fusese la
curent cu dispariția ei. Zis și făcut, am ajuns la
atelierul maestrului. De fiecare dată, mă primea cu
brațele deschise, de parcă de fiecare dată s-ar fi
așteptat să-l vizitez. După ce am discutat despre o
parte din tablourile ce urma să le finalizeze și să le
aducă la cunoștința publicului, l-am întrebat despre
monumentul-statuia-lui Titu Maiorescu din fața
U.A.I.C. Acesta, auzind întrebarea și căzând puțin
pe gânduri, mi-a răspuns: „Domnule profesor, este
adevărat, cu toate că a trecut cam mult timp,
mi-amintesc prea bine de acea statuie a lui Titu
De-abia se oprise pacostea de ploaie și mă Maiorescu, chiar foarte bine! Ei, acolo erau mai
plimbam alene prin “parcul amintirilor”, Copou, am multe statui: una a filosofului materialist Vasile
zărit pe o bancă, aproape de bustul lui Ciprian Conta, despre care nici eu, fost Director al Muzeului
Porumbescu, pe un prieten de-al meu, fost profesor de Artă, nu știu cum a dispărut.Statuia lui A. D.
universitar, la Facultatea de Matematică, la Xenopol și statuia lui Titu Maiorescu au rămas pe
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ce se poziție. Știu din 1949, când am fost numit la
odihnea gânditor. conducerea Muzeului de Artă că aceste monumente,
Salutându-l respectuos, m-a invitat să iau loc ca să le zic așa, fuseseră comandate de către comisia
lângă dânsul. Respectul fiind reciproc, m-am așezat, înființată de senatul Universității A.I. Cuza în anul
iar temele abordate au fost ca de obicei, despre 1934 și încredințate marelui sculptor de atunci,
cultură. La un moment dat, discutând despre oameni Constantin Baraschi. Zic marele sculptor, deoarece
importanți ieșeni, muzicieni, sculptori și pictori, el nu numai că terminase Școala de Arte Frumoase
domnul profesor s-a oprit asupra unui fapt din din București, având ca profesor pe Dimitrie
timpurile trecute, menționând despre statuia lui Titu Paciurea, dar realizările sale în domeniu sculpturii
Maiorescu, nu despre statuia de acum, din fața fuseseră foarte apreciate. Haideți, să revin la Titu
Complexului studențesc, ci referitor la o statuie care Maiorescu. Era în anul 1950, într-o noapte, când s-a
- după informațiiledumnealui - se găsea mai âsus primit dispoziție din partea conducerii de partid, să
puțin de statuia existentă a lui M. Kogălniceanu. se scoată din peisaj Titu Maiorescu, din cauza
L-am întrebat: „Care statuie?” Văzându-mă mirat, a spiritului negativist a epocii, în raport cu marile
început să-mi povestească: „Știți, mai demult, prin valori. Monumentul a fost ridicat cu o macara și
1980-1982, soția mea, profesoară de română, a fost depozitat într-o magazie din incinta Atelierelor
convocată la o consfătuire a cadrelor didactice. Nicolina. După câteva luni de staționare, văzându-se
Nu-mi amintesc unde, decât cu aproximație: ori la că nimeni nu se autosesizează și toată lumea tace,
Casa Tineretului ori la Casa Sindicatelor. În orice statuia, fiind din bronz, a fost spartă și topită. Am
caz, așa a fost cum vă zic, consfătuire la care fusese auzit ulterior că din acel bronz s-au făcut clanțe
invitat profesorul univesitar, Ioan D. Lăudat. La pentru uși. Unde au mers să fie montate acele clanțe,
finalul acelei întâlniri, profesorul Lăudat i-a întrebat nu am cunoștință. Atât vă pot spune despre acea
pe cei prezenți dacă știu despre statuia lui Titu statuie a lui Titu Maiorescu, însă este mare păcat că
Maiorescu, care străjuia la o emblemă a culturii românești a fost
universitatea din Iași, înainte de luată, distrusă și făcută clanțe pentru
anul 1950. Niciunul din cei uși...”
prezenți la acea consfătuire nu a dat Am ascultat povestirea
răspuns la întrebarea distinsului prietenului profesor, am aplecat capul
profesor.” Venind acasă, soția mi-a a recunoștință, ne-am salutat la
povestit despre finalul întâlnirii și, despărțire și m-am îndepărtat cu un
mai mult, despre acea întrebare. gând ne-mpăcat: „Deci ce înseamnă
Nici eu nu știam ceva despre fosta cultura?” Rezultatele de până acum
statuie a lui Titu Maiorescu. Fiind sunt mult mai mult decât grăitoare și
prieten cu maestrul Costache se reflectă în ceea ce vedem în jurul
Agafiței, pictor cu renume în țară și nostru, în fiecate zi. Și atunci, te mai
peste hotare, mi-am propus să-i fac întrebi ce se întâmplă cu cei cere au
o vizită la atelier, să-l întreb dacă lăsat moștenire comori neprețuite
are cunoștință despre vechiul culturii noastre? și nu numai ei!

19
SURÂSUL BUCOVINEI

GHEORGHE ANDREI NEAGU În toamnă aveau loc alegerile, iar sătenii, pesemne
că se hotărâseră a-l alege pe tovarăşul învăţător în fruntea
comunei. Zis şi făcut, îl aleseră. El primar, iar ea
preşedinta G.A.C. În locul lui veniseră doi învăţători care
se străduiau să continue drumul deschis de înaintaşul lor.
Anii treceau nu fără folos pentru comună şi gospodăria
colectivă în fruntea cărora se aflau. Satul se mărise, se
construise chiar şi o şcoală nouă, aveau acum şi cămin
cultural ridicat prin contribuţia sătenilor. Brutăria mirosea
aproape tot timpul a pâine caldă, iar C.A.P.-eul crescuse
cu grajduri şi livezi, cât puteau sătenii să ducă cu munca
ÎNVĂŢĂTORUL lor neobosită.
La fiecare şedinţă de analiză erau lăudaţi, iar laudele
Când a ajuns în satul nostru era un tânăr plin de acestea atrăseseră atenţia regionalei de partid. Aşa se făcu
ambiţii, dornic să-i înveţe carte pe toţii copiii plugarilor că primarul şi preşedinta fură promovaţi la raion, el
analfabeţi. activist, iar ea şefă de sector în probleme agrare. Munca îi
Venise cu două geamantane şi o căruţă plină cu cărţi absorbise cu totul. În satul lor mergeau din ce în ce mai
din care se înfrupta până seara târziu, adormind cu lampa rar. Timpul nu le permitea. Căsuţa nu o vânduseră, dar era
aprinsă, în ciuda gazdei zgârcite. Cu petrolul ce se lucru ştiut că fiecare stagiar nou venit avea să locuiască în
consuma „fără rost”, cum adesea zicea ţuşa Maria, se ea, cu singura condiţie de a o gospodări cât mai bine.
puteau face multe... Dar se îmbuna repede când îl vedea Prinşi cu totul de munca lor, nici nu observaseră curgerea
dimineaţa pe învăţător gata să se apuce de treabă, să-i care timpului. Alţi colegi, alte cadre, veneau an de an să
o găleată cu apă, să-i spargă lemnele, aşa cum nu se întărească începutul lucrării lor. Din foştii elevi ieşiră în
aşteptase ea să-i facă tânărul. Mai avusese dânsa în gazdă timp cadre de nădejde, iar dintre colegii lor, majoritatea
ba pe unul, ba pe altul, dar pe nici unul nu-l îndrăgise ca plecau pentru tot felul de studii la diverse şcoli de partid.
pe domnul învăţător. Harnic, fiu de ţăran, priceput la Unii chiar se mândreau că din zece ani de muncă plătită
toate, învăţătorul se trezi pe neaşteptate fiu al satului în abia dacă munciseră pe jumătate, restul primiseră bani şi
care fusese repartizat. Copii veneau la şcoală cu trăistuţele urmaseră diverse şcoli de partid.
goale şi plecau cu mintea plină de lucruri felurite, scrise Dar învăţătorul nu vroia să vadă acest lucru. Îi
de zeci de ori cu creta pe tăbliţele lor tocite de atâtea plăcea munca şi se dedica ei până la uitarea de sine. Seara
generaţii. se întâlneau frânţi şi abia de mai aveau timp să-şi spună
Anii trecuseră şi învăţătorul se avântase în viaţa câteva vorbe.
satului ca nimeni altul. Ştia să găsească leacul cel mai Cu noua împărţire administrativă, raionul lor fusese
potrivit pentru toate relele ştiute şi neştiute ce se iveau în alipit unui judeţ vecin. Vechile cadre ale regionalei
satul lor. Apoi se însură cu o fată de-a lor săracă, dar rămăseseră pe loc, iar pe ei îi trimiseseră înapoi la munca
deşteaptă, pe care o purtă pe cheltuiala lui la o şcoală de de unde plecaseră. Ca o compensaţie pe ea o făcuseră
tractorişti. A fost prima femeie tractorist din raionul acela. educatoare la grădiniţa din satul de unde plecaseră. Nici
Se încheiase colectivizarea la care învăţătorul pusese tot nu au simţit când au ajuns la vârsta pensionării. Prin mâna
sufletul, când la poarta căsuţei ce se vrednicise a o lor trecuseră sute de copii. Unii se întorseseră sau
construi cu mâinile sale şi cu ajutorul sătenilor, se oprise rămăseseră în sat, alţii veneau din când în când la volanul
secretarul raionalei de partid. unei maşini personale.
- Bună ziua, tovarăşe învăţător, zise acesta. În anul când au ieşit la pensie şi au fost sărbătoriţi cu
- Poftiţi, intraţi, îl invită învăţătorul. fast şi dragoste de colegi şi de săteni în egală măsură,
Şezură pe prispa casei, proaspăt văruită de tractorista apăruse legea sistematizării localităţilor rurale.
satului plecată în zămnic după o ulcică de vin păstrat la Casa lor, aşezată la o margine a satului trebuia
rece. Aşa obişnuiseră ei de când se ştiau, cum le venea demolată. Aşa prevedeau planurile făcute la comuna din
cineva pe poartă, le scotea de mâncare, ceva de băut. care făcea parte şi satul lor. În livada mică din spatele
Secretarul nu refuză ospitalitatea casei. Din vorbă în casei urma să intre buldozerul, casa însăşi trebuia să fie
vorbă spuse de ce a venit. dărâmată, iar terenul redat agriculturii.
- Cred că e cazul să vă trimitem la o şcoală de partid. Îmbătrânit, învăţătorul îşi strânse cărţile şi puţinul
- Şi copiii?! mobilier şi se mută la căminul de bolnavi cronici din
- Numai pe timpul vacanţei. Închideţi aici şi veniţi oraşul în care fusese cândva activist. Soţia lui îl urmă
săptămânal să vedeţi ce şi cum. tăcută, aşa cum făcuse o viaţă întreagă. Aveau cu ce-şi
- Adică, cum venim?! îşi arătă tractorista plăti întreţinerea şi nu s-ar fi simţit o povară pentru stat,
nedumerirea. de aceea nici nu se duseră cu vreo plângere la ordinele
- Păi, veţi merge împreună. judeţene. Cu chipul senin, mulţumiţi că şi-au făcut
De parcă era un lucru de la sine înţeles, ca membri datoria, aşteptau în cămăruţa ce le fusese repartizată,
de partid ce se aflau, în vacanţa de vară terminară desfăşurarea vieţii ce le mai rămăsese, în liniştea şi
cursurile pentru care fuseseră desemnaţi. disciplina pe care le avuseseră din totdeauna.

20
SURÂSUL BUCOVINEI

IFTIMIE NESFÂNTU când aţi înfiinţat societatea agricolă, a fost vreun an


în care să fi ieşit cu pierderi?!” îl întrebase el, cel
Poarta care o însoţea acum cu sufletul căuş în jurul ei. „Da,
i-a răspuns inginerul, Muscă era numele lui de
Nici nu a ajuns bine familie, într-un singur an am ieşit pe minus.” „Ce s-a
acasă, doar cât să-şi schimbe întâmplat atunci?!” „Mi-am rupt piciorul şi, câteva
ţinuta pe care o avusese la luni, în campanie, nu mi-am putut supraveghea
lucru şi să-şi pună într-o muncitorii!”
sacoşă câteva ouă roşii şi Din drumul principal, se desprindea către
cozonac, pregătite de ea. stânga, albia unei uliţe, care ducea spre cimitir.
Aşa o rugase el, cu o seară „Pe-aici curg morţii...”, s-a trezit ea gândind... Nu
înainte. O întrebase ce ştie avea nici o strângere de inimă, la gândul că şi ea
despre Paştele blajinilor şi- repetă, de câte ori merge la mormântul bunicii,
apoi, cu o voce caldă, cu alt acelaşi drum.
timbru, care făcea să vibreze „Toţi curgem într-acolo!...” şi-a amintit iarăşi
ceva din adâncul ei, ca şi de o vorbă de-a lui, sufletul ei pereche: „Curgerile
cum sufletul i-ar fi fost diapazon şi intrase dintr-o acestea sunt ciclice, şi de undeva, în altă formă, se
dată în rezonanţă, îi spusese: „Aş dori să mergem întorc. La fel cu darurile... Dăruind vei dobândi...
împreună până la cimitir, la bunica, să-i ducem Este la fel cu circuitul apei în natură...”
lumină. Imaginează-ţi că sunt acolo, cu tine. Şi Cui o să dau eu pachetul?! Nu e nici ţipenie de
primului om ce ne va ieşi în cale pe drumul spre om. Nici măcar un blajin, mic şi flămând. Ştia de la
cimitir sau acolo, oricare ar fi, să-i dăm ceva de bunica ei că blajinii nu mănâncă mult şi nici nu cer
pomană. Ştiu că eşti obosită după o zi de muncă, ştiu nimic de la nimeni, chiar de-ar muri de foame. A
că sunt multe de făcut de câte ori ajungi acasă. Insist privit în faţa ei, către intrarea în cimitir. Şi-atunci, i
însă. Ţin să facem acest drum împreună...” s-a tăiat respiraţia. Era cât pe ce să leşine. El, omul
Ieşise deja din ogradă, avea cu ea sacoşa cu ei, sufletul ei pereche, aflat la sute de kilometri
pachetul pregătit şi poşeta... Cunoştea bine drumul, distanţă, era acolo, în dreapta intrării spre cimitir.
de câte ori nu a mers ea singură către cimitir, să Îmbrăcat aşa cum îl ştia dintotdeauna, cu părul şi
îngrijească de mormântul bunicii. Deja seara era barba ninse de ani şi încercări, cu ochi ca nişte
aproape... Din grădini şi curţi se furişa blând, cu paşi cărbuni aprinşi, emanând bunătate şi dragoste
mici, întunericul. Dacă ar fi privit-o careva mergând, necondiţionată... Ar fi vrut să-i spună ceva, cuvintele
ar fi sesizat că mersul ei era altfel. Deşi urca pe o i se făcură nod, în gât, aproape sufocând-o... Ar fi
pantă domoală, părea că nu face nici un efort, de vrut să meargă spre el să-l îmbrăţişeze ori să-l certe
parcă nici nu ar fi atins pământul. Mai degrabă că şi-a cheltuit banii să facă un drum atât de lung,
curgea decât să meargă... Ea însă nu-şi bătea capul dar picioarele nu o mai ascultau... S-a răsucit,
cu asta. Şi momentul îi era prielnic, de parcă ar fi căutând să-şi oblige picioarele să pornească... Şi, lac
fost dat să fie aşa. În alte zile, la această oră mai erau de sudoare şi de spaimă, s-a trezit... Mai apucase
vecini pe drum, care spre casă, care către o mică doar să vadă cum poarta şi cimitirul se îndepărtau
prăvălie, aflată pe-aproape, acum însă nu era nici spre un loc fără nume...
ţipenie... „Poate că au fost mai devreme, odată cu „Dumnezeule mare, am adormit! Şi nu mi-am
preotul”, se gândi ea. ţinut promisiunea făcută lui!..”
Uitase de oboseala de peste zi, de grijile ei de la Ecranul telefonului mobil s-a luminat, tocmai
serviciu, unde era nevoită să stea mai mult în intrase un mesaj...
picioare, supraveghindu-şi pas cu pas lucrătoarele. „Nu te învinovăţi, ţi-ai ţinut promisiunea! Şi
„Dacă nu sunt o oră cu ochii pe ele, randamentul tocmai ce mi-ai lăsat din mâna ta ouăle roşii şi
scade şi pe urmă e nevoie să stăm peste program , să cozonacul. Şi dacă nu crezi, ia-ţi inima-n dinţi şi
putem livra marfa la timp. Tirurile transportatorilor mergi până la frigider... O să vezi; cele împachetate
nu aşteaptă.” „Beneficiarii sunt din ţară?” o de tine nu mai sunt...”
întrebase el. „Ooo, nu. Dacă ar fi din ţară am muri Cât pe ce să leşine de-adevăratelea... Deşi li se
de foame!...” Doamne, de ce tocmai acum, aceste mai întâmplase, şi nu odată, coincidenţa între visul
gânduri?! Şi fără să caute un răspuns sau să stea să-l ei şi mesajul primit taman atunci era dincolo de
asculte, şi-a amintit zâmbindu-i, de o poveste spusă raţiune şi înţelegere...
de el, odată. Un om de prin Banat, fost inginer Şi iarăşi s-a luminat ecranul telefonului:
agronom, pornise o mică afacere pe cont propriu, „Bine-ai venit printre blajini, draga mea!”
cumpărase terenuri şi le cultiva, angajase muncitori,
pe care-i plătea regeşte, evident după munca lor...
Un tractorist angajat de el, avea salariului unui Iftimie Nesfântu, fragment din volumul
director de la o întreprindere privată. „Şi-a fost, de „În căutarea blajinilor”

21
SURÂSUL BUCOVINEI

CORNELIA PĂUN HEINZEL - Marina, vino aici! Ce reprezintă mesajele şi


pozele acestea? se răsti Alice. Am crezut că eşti
Învăţăturile fetei adoptate, a preotului şi a serioasă! Ţi-am făcut toate voile. Îţi cumpăr orice îţi
profesoarei de psihologie, către noii săi colegi de doreşti, indiferent cât de scump este. Băieţii mei sunt
şcoală mari şi nu folosesc un astfel de limbaj. Niciodată nu
mi-au făcut necazuri sau probleme.
Doamna psiholog Alice - Ce cauţi tu la mine în email, ţipă adolescenta
Ţârcovnic urmări curioasă cu ton acuzator. Mi-ai încălcat intimitatea. Ce, dacă
afişajul laptop-ului şi citi tata e preot trebuie să port tot timpul broboadă şi să
email-ul Marinei, fiica sa pup moaşte? Eu nu sunt o babă ca tine! Sunt tânără
adoptată. Adolescenta uitase şi trebuie să mă distrez cu bărbaţii. Habar nu ai, câţi
întâmplător computerul deschis, admiratori am pe Internet... şi desigur în casă. Tu
cu poşta sa electronică. eşti depăşită. Habar nu ai ce le place bărbaţilor! Nu
Femeia era bucuroasă că ştii deloc cum să-i atragi!
poate afla, în sfârşit, mai multe, Doamna Ţârcovnic trecuse de patruzeci de ani,
despre fiica sa adoptată, persoana care răsturnase dar era o femeie încă frumoasă, blondă platinată, cu
complet viaţa sa familiară, fiinţa care a dat peste cap nas şi buze subţiri, ten măsliniu şi corp proporţionat.
chiar şi modul de comportament al elevilor fruntaşi Părea chiar mai tânără decât oricare femeie de vârsta
la învăţătură ai colegiului în care ea lucra de mulţi sa. Nimeni nu-i spusese până atunci că este babă. Cu
ani. remarca aceasta, Marina a lovit-o în punctul sensibil.
Marina părea a fi pentru ea, ca psiholog, dar şi ”Oare am îmbătrânit atât de mult? îşi puse ea
pentru alţi adulţi, o enigmă de nedescifrat. deodată problema.
„Doamne, ce limbaj pornografic!”, exclamă Alice dorea să o consilieze pe fată şi a ajuns
surprinsă femeia. „Unde o fi învăţat să vorbească aşa deodată, ea să fie cea care avea nevoie de consolare.
fata mea? De fapt, nu am făcut-o eu! Noi, în familie, “Dacă spune Marina, aşa o fi. Poate Ilie al meu uită
nu folosim astfel de cuvinte. Nici eu, nici soţul meu, de cele sfinte, când o priveşte pe fată mergând
nici fii mei. Mama ei naturală - o prostituată, pe care dezbrăcată complet prin casă şi luând cele mai
o frecventau mulţi bărbaţi şi care a făcut copiii, incredibile poziţii, prin care îşi dezvăluie cele mai
fiecare cu altul - era însă dintr-un mediu promiscuu. intime, cele mai ascunse părticele. Apoi fata şi râde
Cu siguranţă, că femeia avea un comportament isteric, de parcă s-ar răzbuna pe cineva. Se gândi la
indecent şi folosea un limbaj vulgar. Dar, eu am poziţia preferată a adolescentei, cu picioarele
crescut-o pe Marina în puf şi am educat-o cum am depărtate, stând pe scaun, cu un picior flexat sub
putut mai bine. Ce influenţă incredibilă are factorul posterior, poziţie care îi permite afişarea impudică a
ereditar! Proverbul „Aşchia nu sare departe de intimităţilor sale şi în care a făcut numeroase
trunchi” este dovedit în cazul acesta, cu vârf şi fotografii, pe care şi le-a expus ostentativ pe
îndesat. Ce poze a trimis bărbaţilor, cu care vorbeşte Internet. Oare cine a învăţat-o aşa ceva? Fata cu
pe Internet! Eu am crezut că se dezbracă şi umblă părul roz! Ia te uită ce i-a trecut prin cap! Ce mult le
goală numai în faţa băieţilor mei şi a soţului meu. place tuturor masculilor, de parcă nu ar mai fi văzut
Care mai este şi preot pe deasupra! Săracul Ilie, aşa ceva! Dar ce le scrie şi le spune... îi înnebuneşte
precis îşi spune în gând, când o vede în astfel de cu totul...
poziţii pe Marina: „Fereşte-mă, Doamne, de păcate!” Alice Ţârcovnic crezu că trebuie, ca mamă şi
sau, aşa cred eu... psiholog să îşi consilieze fiica adoptată. Dar
„Dar oare ce face Marina când nu sunt eu lucrurile luară o turnură neaşteptată. „Fata asta ştie
acasă? Dacă fiind nud, ia poziţiile trimise masculilor de minune, ce să spună şi cum să manipuleze pe
pe Internet şi le mai şi spune aceleaşi lucruri pe care oricine”. Acum, ajunsese ea, Alicia, să aibă nevoie
le-a scris ea acolo? Ce-or fi făcând bărbaţii mei din de şedinţe la psihiatru. Pe lângă problema cu fiica sa,
casă? Ştiam, de când am adoptat-o, că mama sa este mai apăruse una mai tare. “Trebuie să iau toate
o femeie frivolă, care umblă cu mulţi bărbaţi. Copiii măsurile să-mi păstrez bărbatul!”, gândi Alice
săi au fiecare un alt tată natural. Am crezut, că dacă îngrijorată. „De mâine merg la un nutriţionist să-mi
fata este crescută în alt mediu, unul educat, religios, indice ce să fac, să am o talie de viespe, ca Marina.
plin de dragoste şi pace ca al nostru, rezultatul va fi Am ajuns eu, în casa mea, să concurez cu o
pozitiv. Liniştea din sânul familiei noastre a dispărut adolescentă. Mi-am făcut-o cu mâna mea. Cine m-a
însă, o dată cu venirea Marinei în casă. În cazul pus să o adoptăm? Este adevărat, că am avut
acesta, se demonstrează clar, că factorul ereditar, avantaje multiple din acest lucru.
trăsăturile moştenite sunt decisive. Mediul nu a avut
niciun efect asupra ei!” se frământă femeia. (Va continua...)

22
SURÂSUL BUCOVINEI

ALDONA PATRAȘ negociator, cetăţean de onoare al Cernăuţului -


Inginerul Emanuel Ziffer, artizanul căii ferate, a
CONVIEŢUIRI ETNICE ÎN VATRA DORNEI tratat Dorna şi locuitorii săi ca şi cum ar fi fost
copiii lui, iar primarul Vasile Deac bun prieten. În
Sunt fiică a Dornei şi îmi octmbrie 1902 s-a dat în funcţiune tronsonul
iubesc cu tot sufletul oraşul Iacobeni Vatra Dornei. Pentru construcţia
natal, Vatra Dornei- Staţiune tronsoanelor de cale ferată a fost adus personal de
balneară de tratament şi odihnă, specialitate, apoi personal de întreţinere, de
denumită cândva Perla deservire al satiilor şi trenurilor, oameni cu
Bucovinei. Amplasat într-o zonă experienţă de origine austriacă şi poloneză. Cu
mirifică, o depresiune timpul a fost specializat personal românesc.
înconjurată de munţi impunători Colaborarea între etnii a fost de respect şi de comun
îmbrăcaţi în verdele pădurilor, acord pentru bunul mers al lucrărilor.
udată de ape curgătoare şi În anul 1878 a luat naştere idea dezvoltării unei
izvoare minerale , împodobită cu clădiri vechi şi noi, staţiuni balneoclimaterice de nivel internaţonal la
locuită de oameni gospodari şi primitori, a atras în Vatra Dornei. La iniţiativa primarului Vasile Deac,
decursul anilor mulţime de turişti, dar şi strămutări în colaborare cu balneologul Loebel, arhitectul
de populaţii de diverse etnii, determinate de Brang, chimistul Ludwig şi cu acordul ministrului
evenimente istorice şi de poziţia geografică a Falkenhein din guvernul austriac, s-au depus
întregii Bucovine, de care aparţine. Din primele documentaţiile la Curtea de la Viena, în vedrea
decenii ale stăpânrii habsburgice, populaţia întregii aprobării. Primarul Vasile Deac şi oamenii de ştiinţă
Bucovine a crescut pe considerente economice. Prin nu au fost mulţumiţi de rezoluţia împăratului Franz
aportul germanilor s-au format colonii germane. Joseph pentru un stabiliment balnear şi s-au pregătit
Evreii au venit în timpul războiului ruso turc, iar cu un studiu geologic, o vizită de documentare în
după 1774 au migrat din Galiţia şi Polonia. În Franţa, Germania, Italia, după care au întocmit o
sec.18-19 au mai fost colonizaţi, poloni, armeni, machetă cu adevărate bijuterii arhitectonice a
unguri, slovaci, lipoveni, huţuli, ucraineni, ce au viitoarei Staţiuni Balneare internaţionale. Astfel,
rămas în comunităţi închegate din mai multe înarmat cu documente, s-a prezentat primarul în
localităţi. Vatra Dornei a găzduit îndeosebi nemţi şi audienţă la împărat. Suveranul, impresionat de
evrei. În zilele noastre, numărul populaţiei germane tenacitatea şi dorinţa realizării unui obiectiv de
din Bucovina a scăzut prin emigrări, la fel şi valoare, a aprobat documentaţia, l-a decorat pe
populaţia evreiască. După război, români din nordul Vasile Deac şi a manifestat dorinţa de a vizita
Bucovinei au fost deportaţi în Siberia de sovietici. realizarea obiectivului în vara anului 1898.
Mulţi români din nordul Bucovinei ocupate s-au Staţiunea Balneară Vatra Dornei a adus sănătate
refugiat în sudul Bucovinei şi în alte zone ale mulţimii de suferinzi în decursul anilor şi a devenit
României. În Vatra Dornei au venit mulţi refugiaţi, pentru mulţi a doua casă. S-au întâlnit aici români
care au găsit aici prietenia localnicilor, printre care din toate colţurile ţării, apoi nemţi, poloni, evrei şi
au fost şi părinţii şi socrii mei. au convieţuit în bună înţelegere. Am avut buni
În zona Dornelor afluenţa populaţiei germane a profesori evrei. Am avut buni colegi evrei. Sora mea
fost după cedarea Bucovinei. Autorităţile austriece a fost bună prietenă cu o nemţoaică. Mama mea,
au considerat că o prospectare a bogăţiilor subsolului poloneză refugiată din Cernăuţi a fost bună prietenă
ar echilibra bugetul Imperiului şi au dispus aducerea, cu femei românce din oraş şi din împrejurimi,
din comitatul Zipps-Silezia, mineri specializaţi, preţuind obiceiurile locului, portul naţional, arta
însoţiţi de familiile lor, care au fost stabiliţi la culinară locală. Făceau schimb de reţete, bucătărie
Dorna, Iacobeni, Cârlibaba, Fundu Moldovei şi românească cu bucătărie austriacă, apoi ploneză,
Rodna. Iniţial minereurile au fost expediate, apoi ucraineană, nemţescă, evreiască. De sărbători lumea
s-au construit furnale şi ateliere la Iacobeni. S-a se întâlnea la concerte şi serbări în incinta
concentrat exploatarea la Arşiţa şi Vatra Dornei, Cazinoului, apoi la cercul de citire de la Bibliotecă,
unde zăcământul era bogat şi uşor de extras. înfinţat cu scopul de apărare a limbii şi identităţii
Populaţia germană s-a adaptat condiţiilor naturale şi româneşti. În sala de festivităţi a Primăriei erau
sociale. S-au construit şcoli cu predare româno- primiţi înalţi oaspeţi din ţară şi străinătate. De ziua
germană, biserici şi au avut loc căsătorii mixte, ceea oraşului, 20 iulie, erau serbări în Parc, unde cânta
ce a contribuit la buna convieţuire româno germană. fanfara militară, sau la Bâlci în piaţă. Oraşul era
În Vatra Dornei şi Iacobeni a existat Casa Germană. colorat de frumoase costume poulare, de
Bisericile catolice funcţionează şi astăzi în ambele costumaţiile sărbătoreşti civile, militare. În prezent,
localităţi, deasemenea şi cimitirul catolic din Dorna. atât oraşul cât şi comunele alăturate sunt înfrăţiţe cu
Construirea căii ferate în Bucovina între anii localităţi din Republica Moldova, Ucraina, Polonia
1884-1912, pe tronsoane, a fost un factor important şi la zile festive, formaţii artistice amintesc de
în creşterea economică. Strădania unui om foarte bunele convieţuiri ale bucovinenilor cu cei ce au
inteligent şi capabil, bun manager, iscusit locuit temporar sau definitiv pe aceste meleaguri.

23
SURÂSUL BUCOVINEI

ANGELA BURTEA Tu ești mai presus decât orice, bradul face parte din
decor. Fără tine, el n-ar avea strălucire, oricâtă
Fularul din mohair lila! culoare ar fi în el!
Dintr-odată, am început să tremur. Nu știu de
Stăteam în jurul bradului ce! Îmbrățișarea ta devenise vitală, fără tine n-aș fi
și-l așteptam pe Moș fost eu.
Crăciun! Îți amintești? Nimic - Ți-e frig? ai prins a întreba.
nu părea să fie mai frumos! - Da..., nu știu..., am îngăimat eu. De bucurie,
Era primul brad pe care-l cred!
împodobeam împreună. Îngrijorat, m-ai luat în brațe și m-ai așezat pe
Pentru vârful bradului ne-am pat. M-ai acoperit cu un pled gros, singurul, de fapt,
cam ciondănit. Acolo nu ni s- apoi ai încercat să-mi fricționezi mâinile, care
au potrivit gusturile. Eu păreau scoase dintre sloiuri de gheață.
voiam un glob din sticlă, iar tu o stea aurie din - Ina, ce se întâmplă cu tine? se auzi glasul tău
plastic. Plasticul ăla m-a scos din minți. Și-apoi,de precipitat.
ce trebuia să alegi o stea? Nu eram eu steaua ta? Și patul se mișca din cauza tremuratului meu!
Știu, n-am uitat, mi-ai spus odată, în glumă, că nu dă - Latră câinii? m-am auzit întrebând, printre
prea bine strălucirea mea, te cam eclipsez și-ți pălesc sughițuri.
imaginea, mai ales în prezența colegilor, în societate. - Nici vorbă, ai răspuns. Despre ce câini
Că mare mai era societatea aia! De, mofturi vorbești?
masculine, orgolii! - Nimic, nimic, am îngăimat eu. Mi s-a părut!
Până la urmă am cedat, te-am lăsat să acoperi Știu că mi-am revenit destul de repede. Fusese
vârful bradului cu steaua preferată! Auriul a un episod urât din viața mea, primul din viața
dezamorsat situația, iar zâmbetele ne-au încărcat noastră de cuplu. În timpul în care ai mers să-mi faci
fețele! Când am terminat de împodobit, am privit un ceai, intrasem într-o altă lume. Vedeam ca prin
încântați unul spre celălalt. De, eram la prima ceață o fetiță tremurândă, alături de mama ei.
înfățișare. Ne cunoșteam atât de puțin, dar ne Femeia se oprise să cumpere o crenguță de brad.
iubeam! Asta conta, iubirea! Bradul părea doar un Doar ce întinsese mâna spre-o ramură mai arătoasă,
pretext, o bucurie în plus. și-un milițian, plin de zel, o înhăță strângând-o cu
Și cât de sărăcăcioasă era camera în care putere de braț. Strigătele lui înverșunate răsunau
locuiam! Un pat, un șifonier cu două uși, o noptieră demențial:
așezată în dreapta patului și-o masă în trei picioare. - Ce faci, femeie, furi din avutul țării?
A, uitasem, și două scaune: unul cu spetează, - Nu, nu, spuse mama, doar o priveam, voiam
celălalt un taburet. Făceam cu rândul, pentru confort. s-o cumpăr fetei mele. Atât pot anul acesta, la anul
Recunosc, erai un adevărat cavaler, așa cum poate o fi mai mult!
văzusem prin filme, îmi cedai cu ușurință scaunul cu - Hoațo! De-astea ca tine văd zilnic! țipă
spetează. milițianul, smulgându-i creanga din mână.Vino cu
Bucuroși, am stins becul, acela care atârna de- mine!
un cablu arcuit în mijlocul tavanului, pentru a ne Biata mamă era împinsă de omul legii, iar ea,
lăsa vrăjiți de lumina instalației, strecurată prin la rându-i, își trăgea copila ca pe-un cățel în lanț.
cetina împodobită. Feerie totală! Degeaba plâns, degeaba rugăminți, degeaba
- Doamne, cât este de frumos! m-am auzit explicații. Mama n-a fost ascultată de nimeni! Doar
spunând, printre suspine. fetița, atât, copila aceea plăpândă și neajutorată o
Pe obrajii tineri, fără riduri, pete sau pistrui, auzea și-o înțelegea! Toată noaptea au stat în arestul
s-au prelins două lacrimi. Eram fascinată, precum Poliției. Hoața ieșise la furat, antrenându-și
”fetița cu chibrituri” înainte de a-și da duhul! Era progenitura pentru mai târziu! Așa se voia! Asta era
primul brad existent în viața mea. Era bradul meu, explicația milițienească!
minunea sărbătorii de Crăciun! Stăteam rezemată de În zorii zilei, când se îngâna ziua cu noaptea,
colțul mesei, cu mâinile în jurul trupului firav și copila speriată și flămândă își târa pașii prin cartierul
priveam. Și se făcuse atâta liniște, încât crezusem că plin de câini, alături de mama sa. Scăpaseră din
am rămas doar eu în cameră, eu și bradul. Nu venise arestul Miliției. Mama nu închisese un ochi, iar
timpul! Instinctiv, am întrebat: fetiței îi sunau încă în minte țipetele și zbaterile
- Ei, ce faci? Îți place minunea Ajunului? femeii. Își strângea pe lângă trup, biata mamă,
Atunci te-ai apropiat de mine, m-ai cuprins de nevinovată dar hărțuită pe nedrept, hăinuța
umeri și mi-ai șoptit: sărăcăcioasă, rămasă fără nasturi, după o noapte de
- Nu bradul e minunea, ci tu! Apoi mi-ai sărutat chin și defăimare. Până acasă a domnit tăcerea.
obrajii, așa cum stăteai în spatele meu, continuând: Niciuna nu a rostit vreo vorbă, un sunet măcar. Nici

24
SURÂSUL BUCOVINEI

atunci, și nici altă dată! și dus ai fost! Știu că într-o zi te vei întoarce... Așa
-Ina, ce s-a întâmplat? m-ai întrebat târziu în simt! Sigur ne vom întâlni!
noapte, după ce m-am liniștit. *
-Nimic, nimic, Iancule! Emoția a fost atât de - Iancule, Iancule.... tu ești?
mare, încât n-am rezistat. Înțelege, e primul meu -Ce ai, femeie? Nu-i niciun Iancu? Visezi?
brad de Crăciun, iar amintirile sunt și mai greu de spuse un bărbat atins în treacăt, pe umăr, de către o
dus! femeie. Ferește-te, vine trenul!...
Și-am adormit în brațele tale, suspinând de Un fular din mohair lila, moale și pufos, flutura
dragul tău! Cât de frumos m-ai iubit în noaptea între două linii de cale ferată...
aceea! Iar trupul meu fragil părea pierdut în brațele
tale vânjoase! Dincolo de amorul în care ne scăldam, Iubirea toamnei
simțeam în tine marele și beneficul meu protector!
N-aveam cum să nu te iubesc! Păream o răsfățată a Mi-e toamna pe ducă și-i simt urma pașilor
sorții, uneori invidiată de femei, alteori privită cu bătrâni, dar niciodată șovăielnici. Calcă agale, căci
interes de anumiți bărbați! Ce mai, dădusem lovitura știe să-și trăiască timpul, savurând cu plăcere fiece
în materie de iubire! Așa sunau unele voci! clipă, fiece adiere, de parcă ar spune: Luați aminte,
Apoi, m-am trezit dimineață, iar patul era gol. graba scurtează viața!
Plecaseși! Sub brad, o cutie și-un plic. Nici nu știu Iar noi privim deșert și-i sărutăm trecerea cu
când am coborât din așternutul cald, în care dăinuia buzele tăcerii.
mirosul tău. Venise Moș Crăciun! Eram Și-aruncă toamna lacrima ploii peste obrazul
nerăbdătoare să văd cât de generos fusese. Ce să lumii noastre și lunecă ușor cu brațele copacilor
spun, mai generos ca atunci n-a mai fost niciodată! mângâieri colorate. Se mlădiază după chipul și
Și-acum văd rândurile scrise cu cerneală mov: ”Să asemănarea firii ei, lăsând să cadă frunzele în zbor
nu fii tristă! Încearcă să-ți refaci viața! Fă-o cât poți legănat, iar frunzele scriu pe raza timpului
de repede! Nu lăsa timpul să te ucidă! Iartă-mă, Ina! nemurirea. Își trimite toamna razele inconfundabile,
Trebuie să mă însor cu fiica șefului meu, altminteri molcome sau aprige, risipindu-le printre talia
nu mai văd lumina zilei. Sunt forțat să fac acest minunată a frunzelor, sclipind voios ca roua
lucru. Au apărut niște probleme din care nu mai pot dimineților apuse. Iar frunza se coace și sub apăsarea
ieși decât așa, căsătorindu-mă cu ea. Nu, nu e vorba tălpilor noastre își cântă iubirea, molipsindu-ne.
despre vreun copil sau despre vreo iubire tăinuită. E Ne privim lung și-ntindem mâinile unul spre
cu totul altceva, ține de munca mea de cercetare, de celălalt, lăsând să se-atingă suav, și-n împletirea lor
orgoliul meu, de satisfacțiile profesionale spre care strigătul focului e-nmulțit. Ne oprim din mers
am tins întotdeauna. Mă văd nevoit să-mi sacrific și-ascultăm foșnetul mătăsii care respiră a toamnă
iubirea pentru a merge mai departe. Iartă-mă, Ina! prin fiecare formă de viață ajunsă, acum, scrum.
Nu-ți mai repet cât de mult te iubesc, fiindcă oricum Îți simt apropierea și iau din ea bucuria de-a
nu m-ai crede. Și-apoi amenințările la care sunt trăi. Oferta-i generoasă, nu-i de refuzat! Cum aș
supus zilnic... nu mai spun! Trebuia s-aleg, și-am putea să mă împotrivesc visului tău, doar e și-al
ales! Cine știe, eliberându-te, te-am salvat!” meu!? E picătura toamnei, coaptă și aromată. Ai
Am simțit cum pică cerul pe mine! Chiar nu aruncat-o cu meșteșug, iar seceta din mine a sorbit
știam încotro s-o apuc! Mă salvaseși! Auzi! Oare picătură cu picătură, fără a face risipă și nici zgomot.
atât de bine ai știut să-ți joci rolul, încât să nu simt Chiar nu voiam s-o-mpart cu altcineva. Egoismul se
nici cea mai vagă intenție de-a mă părăsi? În brațele strecoară pe furiș.
cui mă cuibărisem atâtea nopți și zile? Cine era acela Și toamna strigă din nou, acum doar pentru
care îmi jurase credință și iubire nemărginită? mine: Ia aminte, nu împuțina iubirea trăind-o
Amăgiri, Iancule, amăgiri! Vânzător de iluzii, iar eu, excesiv de atent. Trăiește-o doar!
novice, le-am luat ca atare, crezând în tine orbește. Fără a mai sta pe gânduri, m-am trezit din
Și-am împăturit biletul, așezându-l la locul său, nepăsarea de până atunci și-am plecat spre tine, spre
în cutie. Apoi am desfăcut darul. Fularul acela din farmecul graiului tău și-al frumosului din noi. Acum
mohair lila, moale și pufos, asemenea cutiei în care e altceva: natura, intrată în agonie, are puterea să
l-ai împachetat, îl am și-acum. Nu l-am purtat râdă, și ploaia, și negura, și bruma, și frigul, și… tot!
niciodată, dar nici nu l-am aruncat. Îl scot din Doar tu ai rămas nestrămutat în gândul tău și m-ai
aceeași cutie, an de an, de Crăciun, și-l privesc. Știu, contaminat și pe mine; ne râde sufletul în hohote, se
ai fi vrut să mi-l așezi chiar tu în jurul gâtului. N-ai ia la trântă cu timpul și învață ultima lecție a vieții!
avut timp, ai plecat prea repede! Ai fost chemat la Mi-e dragă toamna, mi-e drag darul ei, iar acela
apel și-ai răspuns prompt! Te caut și te-aștept, ești tu! Când seara se lasă și dorul mă cuprinde iar,
Iancule! Deși atrecut atâta vreme, tot singură sunt. rememorez versul tău:
Unii spun că ai fi dispărut după accidentul acela Frumoasă noaptea să-ți fie,
stupid, dar că ai fi teafăr. Te-au urcat într-o mașină Pe umăr sărut delicat!

25
SURÂSUL BUCOVINEI

MIHAI BURDUJA / Dar un sărman băutor de apă / Nu poate să facă


versuri bune”. Această epigramă este pusă pe seama
Maeștri slovei și tentația licorilor (II) pasiunii pe care Cratinos o avea pentru vin. În
comedia sa „Pacea”, Aristofan spune cu mult umor
„Influența alcoolului cum în timpul invaziei laconienilor, Cratinos,
asupra umanității se văzând că o amforă plină cu vin plesnește și curge
datorează, fără îndoială, lichidul din ea, a devenit palid la față, a leșinat pe
puterii sale de a stimula loc și a murit de durere!
facultățile mistice ale naturii Vestitul istoric roman Titus Livius (59 î. de
umane, de obicei înăbușite de Hr.–17 d.Hr.) scrisese, în opera sa, că Italia a fost
realitatea obiectivă și critica invadată de gali pentru că acestora le-ar fi plăcut...
seacă a stării de trezie. Trezia vinurile peninsulei. În sec. XIII, în Italia și-au făcut
diminuează, discriminează și apariția niște descendenți îndepărtați ai galilor,
spune nu; beția extinde, unește și spune da. Ea își anume ducii de Anjou,unul dintre ei,Rene cel Bun,
poartă credincioșii dinspre periferia înghețată a regele Neapolului (1438-1442), s-a ambiționat să
lucrurilor către centrul strălucitor. În acel moment dezmintă afirmația istoricului antic: cât timp a stat în
omul devine una cu adevărul. Nu din simplă Italia, n-a băut nici un pahar de vin!
perversitate aleargă oamenii către ea. Pentru săraci Filozoful, omul de stat și dramaturgul roman
și analfabeți, ea ține locul cocertelor simfonice și a Seneca (4 î.de Hr.- 65 d. Hr.), cel care a fost tutorele
literaturii; și face parte din adâncul mister și din împăratului Nero, spunea că „beția nu e altceva
tragedia vieții ca adierea și strălucirea a ceva ce decât o nebunie voluntară”. În ale sale „Epistole
recunoaștem imediat ca fiind minunat să ne fie către Lucilius” sublinia faptul că femeile „își petrec
dăruite atâtora dintre noi doar în fazele incipiente și nopțile veghind și bând ca și bărbații, se întrec cu ei
trecătoare a ceea ce, în totalitatea sa, e o otrăvire în luptă atletică și în a bea vin neamestecat; dau și
atât de degradantă. Conștiința beției e o fărâmă din ele afară mâncărurile înghițite de un stomac ce nu
conștiința mistică și opinia noastră completă despre are trebuință și varsă tot atâta vin cât au înghițit;
ea trebuie să-și găsească locul în opinia noastră cu deopotrivă cu ei rod bucăți de gheață ca să-și
privire la acest amplu fenomen. Sau, cum spun liniștească pîntecele cuprins de arsuri”.
egiptenii: Pentru sufletul tău! Bea, îmbată-te Conviviumul roman era o etalare de putere
complet!” Mark Forsyth, „Scurtă istorie a beției”. vulgară, josnică și dezgustătoare din partea bogaților
Răsfoind paginile literaturii universale din cele și o dovadă de parazitism din partea săracilor.
mai vechi timpuri până astăzi vom întâlni, printre Conviviumul se încheia așa cum a începea, cu vomă!
poeți și prozatori, sute de adepți ai alcoolului și Aproape toți scriitorii romani l-au disprețuit. O
vinului. Apreciind virtuțile licorii divine, ei au singură scriere literară importantă laudă coviviumul.
devenit admiratori devotați, elogiind-o în versuri Ea aparține poetului liric și satiric Horațiu (65 î.de
nemuritoare sau în cuvinte memorabile. Anacreon Hr.-27.11.8 d.Hr.), care urma să fie gazdă și în
(582-485 î.de Hr.), ultimul poet liric grec din Asia primele versuri lasă să se înțeleagă că servește o
mică ,rupând cu tradiția care cerea ca poeții să cânte masă lejeră, vegetariană. E adevărat că vorbește cam
doar faptele zeilor și ale eroilor, și-a închinat mult despre vinurile deosebite pe care le servește
întreaga creație dragostei și vinului! Vorbind despre (toți romanii făceau asta), dar micul lui convivium
calitatea vinului de a crea surse inepuizabile de pare destul de plăcut.Iar invitația conține una dintre
inspirație poetică, Anacreon, în oda XXXIX „Despre puținele laude ale romanilor la adresa beției: „Beția
sine însuși”, afirmnă că numai vinul l-a făcut să scrie face minuni / Descoperă secrete, împlinește
versuri bune.Apreciindu-i versurile,atenienii i-au speranțe, / Îl face viteaz pe cel laș, / Gonește frica. /
ridicat o statuie pe Acropole, alături de statuile celor Vinul care se revarsă face versurile să curgă, / Și-i
mai de seamă oameni, care îl reprezenta ca pe un eliberează pe cei săraci și umili.” Apoi Horațiu
bătrân cherchelit, împleticindu-se gata să cadă, promite că șervetele vor fi curate. Menționează și că
târându-și pe jos un colț de manta, având în picioare a doua zi e sărbătoare, deci pot dormi mai mult. Un
una dintre cele două sandale și cântând din liră. Pe convivium se încheia după miezul nopții, iar oaspeții
mormântul lui Anacreon, un anonim a scris mergeau acasă pe străzile întunecate ale Romei. Iar
următoarele rânduri: „Străine, care treci pe lângă apoi, dimineața, ultima etapă a unei băute romane
mormântul lui Anacreon, intră și lasă să cadă o era, ca și pentru noi, mahmureala. Același Horațiu
libație, căci sunt un băutor de vin.” Dar Anacreon nu pentru care „Nec possunt vivere, carmina / Que
este singurul poet care face asemenea afirmație. seribuntur potoribus aquae”, aduce într-o odă de-a sa
Cratinos, celebrul autor grec de comedii și tot atât de intitulată „Unei amfore” o mărturie interesantă și
celebru băutor, susține că numai vinul face poeți anume că însuși Caton cel Bătrân „Își încălzea
mari. O epigramă adresată acestuia sună astfel: virtutea-i aspră / La jarul și tăria unui vin”. Marele și
„Vinul pentru un nobil poet / Este un Pegas viguros; veșnic tânărul Horațiu era întru totul de acord cu

26
SURÂSUL BUCOVINEI

părerea lui Aristofan; „Zeii fost-au cu noi prin acest mulțimea care venise să-l huiduiască și să-l
dar rar – vinul”. Într-una din odele adresate lui batjocorească îl aclamă și-l duse acasă în triumf.
Mecena, protectorul artiștilor și literaților din Roma Istoria care consemnează triunmful lui Xantos,
antică, Horațiu spunea: „Dacă ar fi să crezi Mecena, păstrează din păcate, tăcerea asupra modestiei lui
tot ce a spus cândva Cratinos / Nu sunt versuri să Esop.
vrăjească și în veacuri să dureze / Dacă scrise-au fost Dar ce este de fapt beția? Să-l ascultăm pe
de mâna băutorilor de apă... / De când Bachus același Mark Forsyth: „Beția constă într-o grămadă
printre fauni și Sații prenumărat-a / pe poeții proști, de contradicții pentru că spune da la orice. Uneori
de-atuncea gingașele Muze, iată: Amiros a vin instigă la violență, alte ori aduce pacea. Ne face să
puternic, chiar din zori, Homer el însuși / S-a fi fost cântăm și ne face să dormim. Pentru greci era testul
dedat cu vinul; probă: i-a adus elogii. / Ba și Ennius, stăpânirii de sine, pentru nordici era sursa poeziei,
tatăl nostru, nu se încumeta să cânte / Slava armiei bună sau rea. E bucuria regilor și e prăbușirea lor.
romane decât după băutură”. Horațiu spune că Pentru guverne, e pricina revoltelor și o sursă de
Homer era băutor de vin, căci laudă vinul (Laudibus venit. E o dovadă a virilității, dușman al virilității,
vini vinosus Homerus). Că era așa o spune chiar mijloc de seducție și o matroană veselă. Beția e
Homer (sec IX sau VIII î.de Hr.): „Am să mă laud / molimă și ucigaș, însă și dar al zeilor. E o necesitate
Cu ce-am să spun, că mă stârnește vinul / Zălud care pentru călugări și sângele lui Mesia. Beția e un mod
și pe înțelept îl face / Să cânte fără cumpăt și să râdă de a-l cunoaște pe Dumnezeu, dar și un dumnezeu
/ Copilăros, să joace și să-ndruge / Cuvinte ce mai însăși”. Pildele lui Solomon se constituie în una din
bine-ar fi tăcute.” („Odiseea”, cântul XIV, vers cele mai frumoase descrieri ale beției din istorie.
635). Încep cu câteva interogații, se transformă în poem și
Să vedem ce mai spuneau anticii despre se încheie cu ideea comică de a adormi pe catargul
băutură. „Nimic nu seamănă mai bine cun un unei corăbii: „Pentru cine sunt suspinele? / Pentru
netrbnic ca omul beat”. Plaut $ „Vinul este inima cine văicărerile? / Pentru cine gâlcevile? / Pentru
poeziei. Cine bea apă nu face versuri bune”. Catulius cine plânsetele? / Pentru cine rănile fără pricină? /
$ „Vinul mult dă pe față gândurile omului, oricît ar Pentru cine ochii întristați? / Pentru cei ce zăbovesc
fi el de iscusit”. Teognis $ Mai degrabă te îneci în pe lângă vin, / pentru cei ce vin să guste băuturi cu
pahar decât în mare. Butucul are trei vițe: una aduce mirodenii. / Nu te uita la vin cum este el roșu, / Cum
plăcerea, alta beția și cea de-a treia necinstea. Cine a scânteiază în cupă / Și cum alunecă pe gât. / Căci la
băut mai mult decât trei pahare de vin, este beat, urmă el ca un șarpe mușcă / Și ca o viperă împroașcă
chiar dacă nu se cunoaște că e beat, a întrecut totuși venin. / Dacă ochii tăi vor privi femei străine / Și
măsura. Epictet $ Tu ai murit, bătrâne Sofocle, gura ta va grăi lucruri meșteșugite. Vei fi ca unul
floarea poeților, înghițind un strugure de-al lui care stă culcat în mijlocul mării, / Ca unul care a
Bachus”. Simonide $ Unuia care se laudă că poate adormit pe vârful unui catarg. / „M-au lovit...Nu m-a
bea mult fără să se îmbete: Asta o poate face și un durut! / M-au bătut... Nu știu nimic! / Când mă voi
catâr”. Aristip din Tirene $ E folositor să luăm vinul, deștepta din somn, voi cere iarăși vin.”
fie ca pe un medicament, numai în vederea sănătății, Învățatul roman Pliniu cel Bătrân (23.–.79.d.
fie să-l gustăm ca să ne ușurăm îngândurările și să Hr.) care și-a câștigat faima prin lucrarea „Istoria
ne veselim. Cel care se îmbată nu pricepe naturală” (Naturilis historia, 77 d.Hr.) a descris
înțelepciunea lui și e gata să răspundă în loc de bună astfel mahmureala: „Aceștia nu văd răsăritul soarelui
dispoziție cu insulte...” Clement Alexandrinul $ și nu trăiesc mai deloc pe timpul zilei. De aici
Și acum o anecdotă plină de învățăminte. La un paloarea feței, obrajii lăsați, urcioare la ochi,
ospăț, filozoful Xantos, stăpânul fabulistului Esop, tremuratul mâinilor vărsând cupele pline – astfel
amețit de băutură, puse rămășag cu un discipol al încât pedeapsa vine pe dată –, coșmaruri și nesomn
său, pe casa și pământul ce le poseda, că va bea pe timp de noapte și, cea mai mare răsplată a beției,
marea toată! Când însă aburii vinului se risipiră, desfrâul monstruos și plăcerea nelegiuirii.a doua zi,
Xantos își dădu seama că, nu numai că va rămâne o duhoare de butoi ieșind din gură, o amnezie totală
sărac lipit pământului, ci se va face de râs pentru tot și moartea memoriei. Ei trâmbițează că, în felul
restul vieții. Disperat, îl imploră pe Esop să-l ajute să acesta, își trăiesc viața, numai că, pierzând ziua din
iasă din impas. Și acesta în adevăr îl învăță ce să ajun, ei o pierd și pe cea care vine”.
facă. A doua zi, întreaga populație din Samos se afla În încheierea celei de a doua părți a serialului
pe malul mării în așteptarea lui Xantos. Acesta veni nostru vom prezenta cele două pasiuni ale
liniștit și, suindu-se pe o piatră, se adresă mulțimii: – împăratului Alexandru Macedon, așa cum le-au
Cetățeni, am pus rămășag că voi bea marea toată, dar descris scriitorii contemporani cu el. Ca majoritatea
nu și apa fluviilor și a râurilor ce se varsă în ea. Dacă macedonenilor, Alexandru cel Mare era un mare
discipolul meu va opri sau va schimba cursul apelor băutor de vin, iar din acest punct de vedere
curgătoare ce-și aduc valurile în mare, atunci și eu Demonstene l-a comparat cu un burete. Cum rezista
voi îndeplini ceea ce m-am lăudat că o să fac. Și la băutură? Împăratul se bucura de o constituție

27
SURÂSUL BUCOVINEI

fizică de fier, iar prin exerciții fizice învățate de el la OANA MARIA SOROHAN
Theba își păstra sănătatea. Ca atare, suporta excesele
de băutură fără alte urmări mai rele decât o tendință
de a se certa și o migrenă a doua zi dimineața. În Nu mă tem
asemenea situații, Alexandru cel Mare inspira frică.
Numai femeile nu se temeau de el: era prada lor Nu mă tem că rea e lumea,
naturală. „Era gata întotdeauna să se însoare” – Nu mă tem de ce zic unii,
spunea Decearc, un scriitor care a trăit pe vremea sa. Nu mă tem că vine noaptea
Totuși, Alexandru era destul de ușuratec. Se Și-urlă lupii-n fața lunii.
povestește că, într-o seară după un chef, se trudea să
convingă – mai cu binele mai cu forța – pe o doamnă Nu mă tem că nu las urmă,
din anturajul său să-l urmeze în camera sa de Nu mă tem că viața trece,
culcare. Ea exclamă: „Lasă-mă în pace, când e Nu mă tem, că-ntr-o secundă,
lampa stinsă toate femeile sunt la fel”. Cu toate Fac ce alții... fac în zece.
acestea, femeile erau gata să se îndrăgostească de el,
iar bărbații îl găseau încântător chiar și la beție. Atât Nu mă tem de adversari,
la băutură, cât și în dragoste Alexandru cel Mare era Nu mă tem c-o să pierd jocul,
rațional. Biograful și autorul grec Plutarh (48–119 Nu mă tem de flăcări mari
d.Hr.), autorul lucrării „Viețile nobilor greci și Fiindcă însămi, eu sunt focul.
romani”, care au constituit o sursă folosită de
William Shakespeare în piesele sale istorice, Nu mă tem că n-o să pot,
povestește că, la un banchet, privirea lui a fost atrasă Nu mă tem că n-oi învinge,
de o dansatoare foarte frumoasă, adusă de unul din Nu mă tem și asta-i tot,
camarazi. Dorind să facă dragoste cu ea, îl întrebă pe Focul flacăra nu-și stinge.
acesta dacă-i place fata. „Enorm” – fu răspunsul. „Să
te ia dracul!” – și nu s-a mai uitat niciodată la
dansatoare. EUGEN DEUTSCH

Mihai Burduja

Pseudo-Cronica literara de Eugen Deutsch

„Iconar de cuvinte” (S. Cotlarciuc)

Citind pe „Iconarul de cuvinte”


Nu vă gândiţi la vrerile cereşti;
Nu veţi afla prea multe lucruri sfinte
Ci, mai curând, pe cele doar lumeşti.

Chiar de găsiţi şi tainice incinte


Ascunse printre vorbele fireşti,
Citind pe „Iconarul de cuvinte”
Nu vă gândiţi la vrerile cereşti.

Probabil veţi afla şi nişte flinte


Purtate de eroi ca din poveşti;
Dar chiar fiind cu sufletul fierbinte
Se poate întâmpla să vă cruciţi…

Citind pe „Iconarul de cuvinte”!

28
SURÂSUL BUCOVINEI

NICULINA NIȚĂ mâncare și cu băuturi alese. Traseul a început cu


unități de învățământ din Soroca, Biserica
De la Castelul Mimi la Cetatea Soroca maramureșeană donată de un președinte al
României, Fântâna profesorului, Consiliul raional
Nicicând versurile lui Soroca și a continuat cu Cetatea Soroca, Flacăra
Grigore Vieru ”Ne-au recunoștinței, și Castelul Mimi- fostul Conac Mimi.
îndepărtat de casă / C-aveam În Soroca, la Cetate, am întâlnit unul din cei
poartă mai frumoasă / Ne-au mai strașnici ghizi pe care i-am cunoscut până acum
dus în vagoane mute/ (și precizez că am beneficiat de prezentări făcute de
C-aveam peste-o apă ghizi la obiective turistice din Europa, Africa, Asia),
rude...” n-au avut un ecou Dl. Nicolae Bulat, profesor de istorie, pe care nu te
mai profund, ca în trecerea saturi să-l asculți! E când eroul poveștilor cu luptele
mea prin locurile unde de la poalele cetății de pe la 1497, când solul ce bate
viețuiesc și simt într-un fel la porțile cetății, când ”Coste pârcălab de Soroca”
pe care noi, cei de dincoace de Prut l-am uitat, cei pe din 1500, când ghidul contemporan cu noi...este o
care-i numim (unii îi și simțim) ca fiind frații de încântare ce te îndeamnă la lungă ascultare și ședere
peste Prut! Am trăit și simțit pe meleagurile pe aici! Pentru acest mod unic de prezentare, a fost
Chișinăului, Sorocăi, Anenilor Noi, acea stare de ales ”Ghidul anului 2017” în Republica Moldova.
fericire simplă și curată ca pe vremea bunilor noștri. Dacă treceți prin Soroca, ar fi mare păcat să
Emoția și trăirile mi-au fost amplificate și de nu-l căutați la cetate și să nu-l ascultați!
tainica chemare a celui ce odihnește pe pământul Despre Soroca, în cunoscuta sa lucrare
Basarabiei și care a fost bunicul meu dinspre mamă, ”Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir susține
Mihai Rotundu, mort pe front, în timpul celui de-al că: „…ținutul cel mai de preț ce iaste pre malul
doilea Război Mondial, la Bălți . Mormintele eroilor Nistrului o bună bucată de cale iaste Ținutul
căzuți aici, au fost strămutate, nu se știe exact unde, Sorocii. Scaunul lui iaste Soroca, de se chema mai
spre a face locul unei fabrici, pe vremea stăpânirii înainte „Alhionia…”.
sovietice. Prospecţiuni arheologice au identificat în
Fericita întâlnire a fost generată de invitația arealul Sorocăi urme de aşezări omeneşti, unelte de
primită, ca formator național, de a susține cursul de cremene, vase de lut datând din 5000-4000 î. Hr. din
formare continuă pe tema ”Educația nonformală” cultura Cucuteni. Actualul oraş era numit de
pentru 60 de profesori din învățământul bizantini Alciona, fiind un important centru
preuniversitar și universitar din Republica Moldova. comercial aşezat în vadul Nistrului. Până în 1812
Într-o toamnă ce-și flutura rochiile pline de când a avut loc cedarea Basarabiei către ruşi,
culori mângâietoare: arămiu, verde copt, galben, populaţia majoritară a fost de moldoveni. Ulterior au
roșu palid, pe dealurile parfumate de viile imigrat ruşi, ucraineni şi evrei astfel încât ponderea
moldovenilor noștri, mai pline de strălucirea românească s-a diminuat.
chihlimbarului în fiecare bob, mai surâzătoare de pe Cu ochii scăldați în frumusețile revărsate de
fiecare colină, intram cu emoție, în Republica toamna dulce-arămie pe malurile Nistrului ( dincolo
Moldova prin vama Albița. Eu, acum cetățean de malul Sorocăi începe Ucraina), cu măreția
european (?!), intram cu teama generată de stăpânilor de drept ai acestor locuri ce-și scrutează
prefabricate zvonuri....dar armonia și parfumul meleagul din înălțimea Flăcării Recunoștinței, am
locurilor, sărutul pe care colinele îl dădeau cerului pornit, cu inima română, spre Castelul Mimi.
de un albastru curat și catifelat, m-au scos din acea
prostească stare și m-au proiectat direct în inima
fraților noștri de peste Prut, care, încă sunt afectivi,
romantici, duioși ca un balsam pe sufletul
preagrăbitului ”cetățean UE” și care, cu dulcele lor
grai, m-au așezat în cutia valorilor noastre comune.
Mulțumesc Ghenadie, Nadeja, Angelina, Oleg,
Liuba....că m-ați cuprins cu sinceră și caldă iubire
frățească și m-ați ajutat să regăsesc matca noastră
comună!
După susținerea cursurilor, am beneficiat de un
program de vizitare, retrăind cumva Doina
eminesciană.... am călătorit de la Prut până la
Nistru...
Am pășit convingător în trăsura amintirilor prin
vremuri blânde, îmbelșugate, cu cântec, toasturi, Castelul Mimi

29
SURÂSUL BUCOVINEI

Construcția Castelului Mimi a fost inițiată din ANGHELUŢĂ PETRONELA


ordinul politicianului basarabean Constantin Mimi și
a fost finisată în anul 1900. Arhitectura acestuia a
fost preluată din practica franceză. Constantin Mimi
(1868-1935) a fost ultimul guvernator al Basarabiei.
A studiat la Odesa şi în Montpellier şi a contribuit
mult la vinificaţia basarabeană. A promovat vinurile
de aici la expoziţii de peste hotare şi a adus soiuri
noi în ţară. Datorită lui, de exemplu, se cunoaşte
soiul Aligote, răspândit acum în Moldova.
Constantin Mimi a fost apreciat de Rusia Ţaristă VIAŢA, CA „O SCÂNTEIE”...
(fiind între 1912 – 1917 guvernator al Basarabiei), GHEORGHE SOLCAN
dar şi de România Mare (în 1926 este numit director
al Centralei Bancii Naţionale din Bucureşti). Au Viaţa ne oferă de multe ori întâlniri care, la
obținut medalii de aur (2017 în Japonia) pentru prima vedere, par întâmplătoare, însă timpul şi
vinurile produse . derularea unor evenimente demonstrează că, mai
Aici, gazdele noastre ne-au oferit o vizitare a mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu,
castelui, a cramelor, a secției de producție, a unicei acestea sunt ori devin chiar providenţiale şi
săli din sticlă în care au loc diverse ceremonii și o marcante.
degustare de vinuri, însoțite de rafinate și adecvate Cu ani în urmă, mi-a parvenit, prin intermediul
preparate culinare. A fost un regal și o parfumată profesorului universitar ieşean Ilie Dan, cartea
lecție de oenologie, dar și de un timp ce s-a scurs domnului Gheorghe Solcan, „9 poveşti dramatizate
prea repede, petrecut în beția buchetelor olfactive, al în versuri din Ion Creangă”. Poveştile, versificate
sunetelor ce răscoleau românismul din noi, generate profesionist şi urmărind firul epic al fiecărui text în
de ”Pavarote de la Iași” și de care, deși n-au înțeles parte, m-au captivat de la prima lectură. Pasionată
prea mult versurile, s-au bucurat și ceilalți vizitatori fiind de a pune în scenă teatru cu elevii mei şi având,
de pe alte meleaguri decât cele românești. în şcoală, o trupă de teatru, am propus „actorilor”
Aici și atunci mi-a revenit în minte și m-a durut mei să dramatizăm câteva dintre aceste piese
strigătul cântat de Doina și Ioan Aldea Teodorovici, versificate. Aşa am realizat, cu elevii talentaţi ai
pe versurile lui Adrian Păunescu, care au fost și echipei de teatru, „Soacra cu trei nurori” şi „Capra
ultimele lor ziceri... „Haide, haide, ce-o fi o fi / Să cu trei iezi”. Cele două piese stârneau admiraţie şi
prefacem noaptea în zi / ...A marii beţii şi fie ce-o fi aplauze ori de câte ori erau reprezentate, la diverse
/ În porţi se-nvârt deodată chei / Poporul lumii taie şi numeroase manifestări, iar cu piesa „Soacra cu trei
miei / Noi ne căutăm plângând prin ploi / Potopul nurori” am participat la prestigiosul şi cunoscutul
zilei de apoi / E cartelat din doi în doi!” Festival „Hai la teatru!”, organizat de Teatrul pentru
Cu lacrimi în suflet și în gând, am plecat pășind Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi, unde am obţinut
pe aleile scăldate în lumini încrucișate ce se premii importante (Premiul pentru interpretarea
întreceau cu strălucirea unei luni ce nu mai voia să nurorii celei mici şi Premiul pentru conservarea
stea pe cer ci să coboare lângă noi...Totul era magie, tradiţiilor populare). Cu ambele piese am mai
totul era un românesc fel de-a trăi, de-a iubi, de-a participat şi la Concursul „Bulgăre de humă”,
simți... era trainic și profund! organizat de Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Iaşi,
întorcându-ne de acolo cu Premiul I, în trei ani
consecutivi.
Nu-l cunoşteam atunci pe autor, dar ne-am
întâlnit, pentru prima dată, la înmormântarea
profesorului Ilie Dan, cel care îmi oferise cartea, cu
autograf din partea autorului.
Recent, participând la Festivalul Internaţional
de Literatură Satirico-Umoristică de la Vama –
Suceava, am avut plăcuta surpriză să-l reîntâlnesc pe
scriitorul bucovinean Gheorghe Solcan, după patru
ani de la ultima noastră întrevedere. În acest context,
mi-a oferit noua sa apariţie editorială, o carte de
proză scurtă, intitulată sugestiv „O scânteie”, gen
literar pe care domnia sa l-a abordat după ce şi-a
exersat condeiul creator scriind, de-a lungul
timpului, cu perseverenţă, proză umoristică, sau
Cetatea Soroca poezii pentru copii, alături de... teatru pentru şcolari,

30
SURÂSUL BUCOVINEI

completând recent seria pieselor de teatru cu cuprindea, îşi freca obrăjorul cu grijă de scoarţă şi îl
monologul versificat „Ivan Turbincă”. strângea în braţe ca pe un prieten drag”; „Din
Aşadar, după acest preambul poate prea scaunul din vişin (trei crengi care formează un scaun
detaliat, mi-am propus să „dăruiesc” şi eu autorului comod cu spătar) putea privi livada de sus, dar acum
câteva gânduri despre prozele cuprinse în cartea „O el priveşte cerul şi, asemenea ciocârliei, ar vrea să
scânteie”, pe care am lecturat-o pe nerăsuflate şi cu ajungă tot mai sus, să zboare precum ciocârlia, până
mare plăcere, pentru că aceste proze scurte m-au se va pierde în albastrul nesfârşit al cerului”.
prins în mrejele fermecate ale unor povestiri ce Acelaşi copil de la ţară trăieşte „Prima
transpun cititorul într-o lume de altădată, apusă, dezamăgire”: prăşeşte, cu o sapă mică, alături de
poate, pentru totdeauna, dar de care ne simţim atraşi părinţi, merge cu vaca la păscut şi suferă teribil când
cu acea nostalgie a trecerii iremediabile a timpului şi află că aceasta va fi vândută: „Cum poţi, dacă eşti
a civilizaţiilor ori a regimurilor politice care se om, să vinzi, să renunţi pentru totdeauna la un
succed şi trec, uneori, precum tăvălugul, peste prieten atât de drag, în schimbul unor bani de
destinele oamenilor. hârtie?”; „toată viaţa lui va urî banii fără suflet, îşi
Autorul realizează, în multe dintre aceste proze, zicea el îndârjit”.
o fină analiză psihologică a personajelor, pătrunzând Interesantă şi educativă este şi povestirea
în intimitatea sufletească a acestora, în frământările „Jucăriile bunicului”. Nepotul are jucării moderne,
lor interioare, punându-le în situaţii surprinzătoare, cu telecomandă, cu care va pleca la luptă, să câştige
conturând personalităţi cu consistenţă epică. războiul. Replica bunicului este una memorabilă:
Deznodământul unora dintre naraţiuni este unul „Copiii n-ar trebui să se joace de-a războiul! Când
neaşteptat, lăsând lectorului posibilitatea eram ca tine, eu l-am trăit, nu m-am jucat. Şi acum
interpretărilor, aşa cum, de exemplu, întâlnim în îmi aduc aminte cu groază de proiectilele care
proza „Blestemul”, unde problematica triunghiului explodau lângă casa noastră şi eu, de frică, fugeam şi
conjugal rămâne, oarecum, nerezolvată. mă adăposteam în braţele mamei”. Bunicul îi
„Două mame” surprinde destinul emoţionant şi construieşte jucării care nu se strică, precum cele cu
înduioşător, desprins parcă din ficţiune, al unei fete telecomandă, din plastilină: o raţă, o gâscă, un cal,
care, datorită împrejurărilor, are două mame: una un porc, iar dintr-un cartof cu patru scobitori face ...
care a pierdut-o într-un tren aglomerat şi alta care a o vacă.
crescut-o. Figura fostului profesor, Ilie Dan, despre care
Naratorul sancţionează defecte umane: lauda am amintit mai sus, este evocată sub titlul
(„Haiducul”) şi beţia („La nuntă”), oferind, prin „Metafora”: „Nu, nu le mai vorbise nimeni cu atâta
povestire, exemple de ... neurmat, în scop educativ. ardoare, aproape pătimaş. Omul acesta a provocat un
Regimul politic comunist, care, cu siguranţă, fel de furtună în peisajul anost de fiecare zi, a spus
şi-a pus amprenta şi asupra propriei persoane, este acele cuvinte pe care, de atâtea ori, ar fi dorit ei să le
evocat în câteva dintre scrieri, unde sunt prezente spună şi n-au avut îndrăzneala”.
realităţi dureroase ale vremurilor: unui profesor care Proza ce dă şi titlul volumului de faţă, „O
nu voia să intre în partid i se înscenează o scânteie”, prezintă destinul unei familii greu
nedreptate, fiind astfel obligat să devină „comunist” încercate, care trebuie să se refugieze din calea
(„Comunistul”) un bărbat, pentru a scăpa de ruşilor, pe timp de război. Capul familiei, Zaharia,
închisoare, îşi pune la cale un accident, în urma este nevoit să-şi îngroape singur soţia decedată, iar
căruia devine un fals „mut”, doar soţia ştiindu-i monologurile personajului sunt, pe cât de profunde,
adevărul („Mutul”). pe atât de răscolitoare, cu accente de bocet: „Ochii,
În proza „O familie de cultură”, este realizat un ochii tăi cei de viorele, trebuie să-i îngrop astăzi în
portret al profesorului care scrie piese de teatru pământ pentru totdeauna... Tu ai fost dragostea mea,
pentru a le pune în scenă, dar nu reuşeşte să zilele mele de sărbătoare, mama copiilor mei, casa
popularizeze cartea pentru copii: „O, tu, muritorule, mea, înplinirea vieţii mele, izvorul bucuriilor mele...
... tu vrei doar cartea aceea, atât de îndrăgită de limanul meu binefăcător... Raiul vieţii mele ai fost
copii, s-o faci cunoscută lor ... şi educatorilor lor, tu!”; „Ce pedeapsă pe lume este mai mare decât să
care, îngropaţi în hârtii, precum se cere, nu prea mai sapi groapa dragostei vieţii tale?”. Omul filozofează
au timp de ceva nou...”. Aşa că a mers la piaţă, a amar, constatând că „noi, oamenii, ne luptăm unii cu
închiriat o tarabă, asemenea părinţilor care vindeau alţii fără rost”, în timp ce „toate vietăţile... se bucură
legume, şi a expus acolo cărţile drept „cultură”: de primăvară”. Destinul lui Zaharia se completează
„I-am motivat că acele cărţi sunt fructul gândirii odată cu venirea pe lume a nepotului său, „scânteie”
mele, pe care mulţi o consideră o legumă”. de viaţă, de continuitate, de speranţă, prunc cu care
Privim apoi, cu o lacrimă în colţul ochiului, fata lui rămăsese grea „de pe vremea cireşelor” şi
copilul de la ţară – parcă prototip al autorului, ce căruia Ileana îi dă viaţă într-un grajd, în bejenie,
păzeşte raţele şi admiră peisajul mirific, descris cu asemenea Fecioarei Maria.
măiestrie: „Se ducea la primul măr, îl mângâia, îl (Va continua...)

31
SURÂSUL BUCOVINEI

PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI PAȘI PRIN VIAȚĂ


Am urcat șapte trepte și m-am oprit
Doar să văd cât de-adâncă e valea
Nu m-aplec, praf de stele adun însutit
Cât mai sunt, să-mi lumineze cărarea
Am urcat șapte trepte, câte-un rost le găsesc
Și tot câte șapte, pân'la cifre rotunde
Cât de greu, cât de trist, nu le mai socotesc
Să fac drum liniștii, să mă inunde
LA CENTENAR
Am urcat șapte trepte și mai am, nu m-opresc
De dragul cui rămâne dorul dor Voi sui încă, urmându-mi destinul
De dorul cui mai cântă ciocârlia? Las tristețea în urmă și mă-ndemn să gândesc
Încă avem bucăţi dintr-un ogor Că mai sus m-așteaptă seninul.
Și mai avem o țară, România.
Ne-am risipit ca frunzele în vânt PEISAJ DE IARNĂ
Și ne-am mânat nevoi spre zări străine Urcă în noi primele zăpezi
Dar mai sunt munți, păduri de brad mai sunt să ne lumineze povara anilor
Și ne mai poate fi acasă, bine. şi toate gândurile nerostite
Dacă vom ști din care neam venim să se facă limpede lacrimă
Ce râuri curs-au din izvor la mare cu care să ne curățăm
De ce-s atâtea cruci în țintirim de rugina timpului
Cum am vegheat străbunii la hotare de colbul păcatelor
de iubiri neîmplinite.
Cum am căzut și iar ne-am ridicat Să rămână doar roua dimineților
Cum au mușcat din carnea noastră câinii când, cu tălpile goale
Cu lacrimi rănile ni le-am spălat sărutăm pământul
Și n-am uitat ce dulce-i gustul pâinii ce ne-a binecuvântat
cu preaplinul vieții.
Crescută-aici, pe vechile moșii Câte primăveri au trecut?
Stropită cu sudoare strămoșească Câte toamne vor mai fi?
Trecută prin războaie și urgii E mai bine să nu le știm măsura
Ca România-n veci să dăinuiască. Acum, sufletul zvâcnește
În lumina primei zile de iarnă.
NU E TOTUL PIERDUT
Ne-ați lăsat, străbuni, țara rotundă NISIPUL DIN CLEPSIDRA ALBASTRĂ
Noi ce facem, cui și cum i-o dăm? Stătea pe etajera mea
În mizera ce ne inundă şi nu știam de unde vine albastrul
Pentru care țeluri mai luptăm? Să fie nisipul
Ne-ați lăsat, străbuni, țara curată sau e clepsidra
Noi cu ce noroaie o mânjim? ce-mi închide filele anilor
N-avem timp să ne-ntrebăm vreodată hiar dacă nimeni n-o-ntoarce.
Pentru care țeluri mai trăim De-o vreme
o mână nevăzută
De-or fi curioși, cândva, nepoții poate de copil surprins
Din ce neam se trag, din care lut în amintirea jocului
La o judecată atunci, cu toții o poartă într-un balans amețitor
Vom întreba zadarnic ce-am făcut. de nu mai știu, e noapte, e zi
Sufletul vânzându-l pentru-o pâine e nord sau e sud...
Și mai dulce, și mai albă uneori Până când, poc! în mii de fărâme.
Noi uităm că-n urmă-ne rămâne Am vrut să adun nisipul
Un pământ de spini, și nu de flori. pe care acum îl văd
da, e albastru!
Dar treziți-vă confrați de-același sânge! Zadarnică trudă!
Adunați-vă neamurile, toate Mai rămân câteva fire-n unghere
Și privind la țara care plânge să le risipească vântul final.
Să-i spălați obrazul, se mai poate!

32
SURÂSUL BUCOVINEI

IRINA LUCIA MIHALCA Cetatea de piatră


Nu e hazard.
Totul e ordonat în timp,
duhul calm
în aspra pace
ne urzește, ne desface.
Stânci verticale, înalte,
impunătoare
și peste tot
cerul întins, mult cer.
Acolo, retrași din lume,
Amintiri în derivă eremiții au urcat
Prin straturile memoriei, într-o derivă a piatra dură,
continentelor, abruptă,
amintirile prin tumultul lor iradiază vehement, dezgolită,
migrează rătăcite, se-ascund, treaptă de treaptă,
cad și se ridică, se șterg de praf, într-un timp
vin și se recompun, dincolo de viața însăși. care urcă,
Faldurile lor se leagănă. au suspendat
Te răscolesc, te blochează. și zidit cetatea
Flăcările lor te pârjolesc. deasupra abisului,
Un scârțâit de cretă pe o tablă apa vie
îți șterge zâmbetul. e izvorăște
Un tărâm tropical se află din fântâna interioară.
sub nivelul oceanului. Neîntreruptă de veacuri,
Oprești sângerarea, o rugăciune adâncă,
cu muzica te pansezi. imuabilă,
În urmă cu mult timp, acolo, a mai fost ceva, plutește-n văzduh,
ceva care a dispărut pentru totdeauna. unind cerul cu pământul.
Atingerea pământului.
O lume stranie! Nocturnă
Timp și viață, viață și timp, O noapte, o noapte plină de taine,
în lumină privești o şoaptă, o şoaptă prelinsă ca un sunet,
un continent scufundat… o furtună, o furtună străbate necuprinsul,
Ierți, uiți, înseninat privești înainte. o umbră, o umbră-ntinsă se topeşte prin timpuri,
Eliberat, prin adieri de cuvânt, o vibraţie, un ritm, un cuvânt, feerie de culori, ocean
surâzi și simți cum e sunete,
șoapte calde te invadează, o lună, o lună rotundă transmite lumina-n adâncuri,
iar starea de fericire te mângâie. o lumină, o lină, lină lumină se-mprăştie-n toate,
Și-acum, îți trăiești viața? o privire, o privire caldă captează misterul,
o cale, o cale dreaptă spre cuget şi inimă,
Cale de lumină... o stea, o stea călăuză te-nsoţeşte tăcută.

Cale de lumină vezi în întuneric, O pasăre, o pasăre albă umple tot cerul,
în timp ce o scară, o scară înaltă,
imaginea mea treaptă cu treaptă, urcă-n lumină,
pluteşte o clipă, o clipă intensă trăieşte, o clipă-nfloreşte.
prin simţurile tale, Gânduri, cuvinte, forme, culori,
trezind ecou de nuanţe,
primăvara emoţii, stări, sentimente,
din izvorul iubirii. simfonie de sunete, cântece cosmice.
Şi astăzi, şi mâine, O viaţă, o viaţă-n iubire, în toate, respiră!
ca-ntodeauna, Iubirea? Un dar, un joc pentru doi, un mare mister!
un milion de îngeri
ne veghează...

33
SURÂSUL BUCOVINEI

ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ ***


lucrez ca un sclav în românia
zi de zi construiesc
fiecare pagină scrisă e bornă kilometrică.
zi de zi sunt invadat de europa
oră cu oră pierd betonându-mi versurile
înălţând baricade în propriul sânge

(peste 20 de ani)
fiul meu ridică pistolul
fiica mea se pierde în mulţimea
viermifugă a metroului

(peste 30 de ani)
desigur învins
mi-am capitonat peştera - frumoasele cărţi
de poezie scrise cu sânge
*** mă apără de frig şi arşiţă
nu te uita la picioarele mele mai nou, europa vine la mine în vizită
am alergat atunci când Adam n-a mai putut fugi sunt interesant pe post de sisif
nu te uita la degetele mele brusc o baricadă cedează
le-am fumat că n-am avut ţigări într-una din jugulare
nu te uita la stomacul meu şi imediat apar hoardele ce dau foc
nu i-am dat mâncare şi-a dispărut bisericii care sunt. Nu mai fug
sângele-mi este un Isus multicompus
sunt patronul Acestuia ***
pe El vi-L livrez când îmi lingeţi pantofii cineva mă caută
pe el vi-L dau bonus atunci când nu mihai dumitru gheorghe napoleon hitler ioan
filmele de acţiune muşcă din carnea tot mai putredă mircea iustin
„soţul meu” – „soţia mea” Dumnezeu ori diavolul
se îngaimă într-o limbă cineva imprecis ca nopţile de beţie în care trebuie să
asediată de cifre fiu “tata”
aşa se nasc oamenii ca averea pusă la picioarele fetei mele
aşa ne ascundem şi noi
pe patul de moarte - în veşmântul lor fragil când am câştigat procesul
epuizant şi-a rămas mă-sa cu zugravul petre
acolo unde bătaia aripilor de înger eu scriitorul ofeream altceva
nu face doi bani un bloc de pe care te poţi arunca de pildă
unde un ventilator electric
e mai binevenit decât respiraţia ta acum am rămas cu scrisul
ea cu muzica aia impersonală cu exmatricularea din
*** şcoală
nimic din ce spun nu e mai mare (credeam că va fi mai repede trimisă şi altundeva
decât o furnică la casa de copii la handicapaţi la neterminaţi
ea adună literele mele mici le depozitează necenzuraţi etc.)
îi vor fi hrană la iarnă directorul spumegă şi acum amintindu-şi
din obrăzniciile mele îşi face piloni de nopţile în care trebuie să fiu “tata”
de susţinere pentru coridoarele minţii ei
uneori e bine să fii scriitor
vine vremea să mă gândesc şi la ea mereu ai o sticlă
- sclava insomniilor mele. pe jumătate goală
în pustie s-au dus iubirea arginţii şi gloria sub un pod
nu pot fi poetul genial şi mare o fiică să facă trotuarul
cât biserica un fiu să-ţi fure pâinea de mâine
pot fi doar lepădatul în stradă
numărătorul de furnici să te întreţină cu acest vis
câte-o lacrimă topeşte metalul toată viaţa lor
monedelor aruncate de concetăţeni şi când mori – să dispară şi ei
ca nişte vieţi ale tale
sunt singurul cerşetor sărac din România prea crunt lăsate de Dumnezeu printre noi

34
SURÂSUL BUCOVINEI

NICOLAE SILADE XXI

În tine sunt vreo şapte anotimpuri


Şi fiecare plin e de simţiri
Intens trăite, dar cu şapte simţuri,
Iar dacă vrei, eu pot să ţi le-nşir:

E primăvara – prima ta privire,


Primul fior; sfios, primul sărut,
E vara, când, încinsă de iubire,
Mi te-ai făcut, de toamnă, aşternut.

E iarna, când privirea ta mă-ngheaţă,


Uitarea – cel mai rece anotimp,
XIX Am anotimpul amintirii-n faţă
Prin ceaţă când abia te mai disting.
Iubirea mea nu stă în loc, ea creşte,
Şi creşti şi tu, iubind, cu ea odată, Dar anotimpul cel mai drag mi-e mie
În ochii mei ce, lacomi, sorb orbeşte, Când ne-ntâlnim, din nou, în poezie.
Din tot ce văd, doar trupul tău de fată.
XXII
Cum te-mplineşti în forme, în splendoare
Şi cum mă las de chipul tău sedus, Durerile ce mă lipsesc de vlagă
Că frumuseţea cărnii azi îmi pare, Sunt un nimic. Iubirea mai rău doare.
De timp, de veşnicie mai presus! Sunt mai bolnav cu cât îmi eşti mai dragă
Şi doar în tine aflu vindecare.
În goliciunea ta atât de plină
De ispitiri, trimiteri în păcat, Nu vreau s-aud de doctori şi de leacuri
Din ce în ce, tot mai puţin virgină, Care nu pot din gând să mi te scoată
Eşti tot mai mult femeie, eu – bărbat. Atâta timp cât timpul n-are veacuri
Spre-a încăpea iubirea-mi vie, toată!
Cu fecioria astfel risipită,
Tu mai bogată eşti şi mai iubită! Mi-e deajuns ca să te văd o clipă
Împerechind surâsul cu privirea,
XX Că peste răni, balsam, se înfiripă
Icoana ta, de îndulcit iubirea.
Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate eşti tentat să îţi imagini, Durerile, de-ar fi să le măsor,
Ea vede peste marginile lumii Niciuna nu e ca durerea-dor.
Şi dincolo de ale vremii margini.
XXIII
Ea vede tot ce e şi tot ce nu e,
Te vede-n toate şi pe toate-n tine, Mă rog să ţi se facă dor de mine
Şi doar icoana ta în ochi mi-o suie Pe jumătate doar din cât mi-e dor
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine. De ochii tăi, de-mbrăţişări divine
Şi de sărutul tău vindecător.
Ea vede roz când negru e în preajmă
Şi negru vede când înjuri, când minţi, Să ţi se facă timpul veşnicie
Imaginile lumii reci le sfarmă Şi ziua noapte, noaptea ca o zi,
Dând strălucire unei lumi fierbinţi. Să nu mai ştii: eşti moartă sau eşti vie,
Înconjurată numai de pustii.
Iubirea nu e oarbă, dar să ştii:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi. Şi să tresari la fiece mişcare,
Crezând că vine ceea ce doreşti,
Să nu mai ai în suflet împăcare
La fel ca mine dacă nu iubeşti.

Mă rog să înţelegi că în iubire


Călugăriţă eşti, eu – mănăstire.

35
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE LARCO

DE SĂRBĂTORI GHINIONUL UNUI SOŢ DE REVELION

Îl informăm şi pe Ignat S-a făcut de băcănie


Ca pe la noi să nu mai vină, Când s-a stins din nou lumina,
Căci porcii au ,,zburat” din sat, Sărutând pe-a lui soţie,
De când cu pesta cea porcină! Confundând-o cu vecina.

UNUI SOŢ DE CRĂCIUN CUGETARE DUPĂ ANUL NOU

Surprizele sunt minunate, Am afirmat de multe ori,


Dar una le-a-ntrecut pe toate, Dar mai ales în clipe grele:
Când o amantă din oraş Uşor se intră-n sărbători,
Sub pom i-a pus un copilaş. Dar greu e de ieşit din ele!

NECAZ DE MOŞ NICOLAE LEGENDĂ IDILICĂ

Cu speranţă, lângă uşă, Iubea cândva codana Mara


O opincă-am pus, dar iată, Pe un flăcău pe nume Mureş,
Că pisica jucăuşă, Arzând iubirea lor ca para,
Până-n zori mi-a ros-o toată! Veni pe lume… Maramureş!

PREGĂTIRI PENTRU SĂRBĂTORI AU CRESCUT PENSIILE

De Crăciun al muncii rod S-au mărit? E treabă bună,


Prinde să se întrevadă: Zice-o babă fără vlagă,
Porcu-i afumat în pod, Cu ce iau eu într-o lună
Iar săteanul... prin ogradă. Vieţuiesc şi-o zi întreagă!

UNUI SOŢ DE REVELION DIN VIAŢA PENSIONARILOR

Când s-o stinge brusc lumina În capitală şi-n judeţe


Nu te avânta subit Trăiesc în limite umane,
Şi ai grijă că vecina Căci sprijin au la bătrâneţe…
Are-un ruj deosebit! Li s-au asigurat bastoane.

36
SURÂSUL BUCOVINEI

ASIGURARE ORTANSA COJOC

Astăzi bine se trăieşte,


Nimeni n-o muri de foame,
Cât mai are balta peşte…
Dar şi Larco epigrame!

RONDELUL DE IARNĂ

Chiar dacă nu i se aprobă,


Cumplita iarnă-i statutară,
S-aşterne peste-ntreaga ţară
Definitiv şi nu de probă.

E de origine polară, ŢĂRII CENTENARE


Ea fără trâmbiţe şi tobă,
Chiar dacă nu i se aprobă Chiar ani o sută şi eu de-aş avea,
Cumplita iarnă-i statutară. Tot mamă ţi-aş spune,
Măicuţă bătrână!
Umblăm, urgent, la garderobă, Din brâu-ţi de lână creaţă
Iar soţul, când e frig afară, Ce-ţi încingea talia dodoloaţă
Va pune vinul în cămară Răii fâşii ţi-au tăiat.
Sau ţuica la-ncălzit pe sobă!... La aniversare,
Chiar dacă nu i se aprobă. Nou soare răsare,
Ca să-ncingem pe zăpada strălucitoare
SONET DE VOIAJ Hora Unirii, cea mare...

Te rog, iubita mea, cu mine vino, BASARABIA


Chiar dacă hotărârea e în pripă,
Tu nu vei regreta nici chiar o clipă, Basarabia, tărâm de vis,
Căci vei vedea concertul din Torino. De timp uitat,
Din al Ţării trup smuls, desprins,
De vârsta noastră nefăcând risipă, Nicicând înstrăinat,
Promit că-ajungem şi în San Marino Nu te uităm, nu te-om uita!
Acolo e superbul concertino, Inima bate odată cu-a ta.
Pluti-vom, deci, pe-a muzicii aripă.
PRUTUL LA STÂNCA COSTEŞTI
Acasă va veni o coafeză,
Dar şi modiste de înaltă clasă Prutule, adunând verzi izoare,
Vei fi precum Diana de frumoasă. Râzi albastu în soare,
Apele-ţi înalţi, le lărgeşti.
Iar eu mi-oi pieptăna o altă freză, Nu vezi oare
Fiind voiajul nostru de plăcere… Că ţi-s malurile tot mai departe
Dar pân-atunci, dă-mi zece lei de-o bere! Şi nu se mai vede, n-aude
Frate pe frate,
Care varsă lacrimi amare?
Vasile Larco Le aduni tu pe toate...

37
SURÂSUL BUCOVINEI

GHEORGHE BÂLICI Disensiuni


Când șeful a ținut să-mi spună
Că nu putem lucra-mpreună,
I-am zis, gândind puțin la rece,
Că-mi pare rău, de vrea să plece...

Gelozie
Ai buze dulci ce mă îmbată,
Mișcări feline, ochi de hoață;
Fiind atât de minunată,
Nu cred că te-aș lua de soață...
La o sută de ani de la Marea Unire
Cât în două țări vecine Dumnezeu la facerea lumii
Guvernanții o duc bine, Făcând bărbatul, spre sfârșit,
Hai să dăm mână cu mână… În toată-ntinderea aceea,
Că Unirea se amână. Văzu că-i foarte fericit
Și-atuncea... îi făcu femeia.
Tratament la stațiunea balneoclimaterică
Dom, doctor, pentru niște bani, Podoabe
Mi-adaugă la viață ani, Avem podoabe câte vrei
Iar sora, care-i o dulceață, Pe trotuare și alei
La ani mi-adaugă și viață… Ce nici măcar nu se compară
Cu cele ce conduc o țară!...
La nunta de aur
Fiindcă baba mea nu-mi cere Prutul
Cercei și salbe, silicoane, Spre mare râul unduiește,
Ci doar o lună vrea, de miere, Având destinul său aparte:
I-am cumpărat vreo trei borcane… E apa care ne unește
Și-atât de crunt ne și desparte!...
După treizeci de ani
de viață în familie Profitorul
Căsătorit, bărbat fidel, Îți cere-o mână de-ajutor
Mă plimb cu doamna mea pe-alei; La început, dar, din păcate,
Vecinul meu cel singurel De i-o întinzi, ușor - ușor,
Se plimbă cu vreo două-trei… Dar sigur ți se urcă-n spate…

Momentul înregistrării căsătoriei Un fel de eroism autohton


Fiind la nunta ei vedeta, Românii se mai răzvrătesc
Mireasa-n decisivul ceas, Și-n lupta pentru-a lor dreptate
Cu ochii minții, verigheta Vedem cum unii se unesc…
I-o trece mirelui prin nas… Tot împotrivă la vreun frate.

Minijupa Imnul guvernanților


O minijupă de trei șchioape Hai să dăm mână cu mână
E ca politica aproape: Pe vecie să rămână
Te-atrage sigur, te vrăjește, Munții noștri, marea, glia,
Și, de ești prost, te jefuiește!... Mita-n țară și hoția!…

După alegeri – împărțirea funcțiilor Parvenitul


Moare prostul de plăcere, Cu capul plin de-un cont ce crește,
Râde, țanțoș, într-un dinte Să vină chiar apocalipsa,
Că i-au dat ai săi putere, La mintea care îi lipsește,
Iar el crede că și minte!... Nu are cum să-i simtă lipsa!...

Soluție de stopare a sărăciei Bogatul vanitos


La cei ce dirijează statul Castel și curte și-a făcut
Poporul vine c-o-ndemnare: Să aibă spațiu cât a vrut,
Ori lichidați de tot furatul, Dar locuiește singurel
Ori voie dați la fiecare!... Că-i loc destul doar pentru el!...

38
SURÂSUL BUCOVINEI

MIHAIL ECOVOIU DOREANU Femeia Poem


Femeie Poem și vers de baladă,
Pădurea își strigă umbrele prin părul tău,
Prin ochii tăi își cheamă toate culorile,
Și zâmbetul tulburător al Sfântului Zeu,
De aceea își lasă, toamna, frunza să-i cadă!
Prin cântul cocoșului pădurea învie;
La zvonul pașilor tăi pădurea renaște;
Ca cel mai gingaș mugur de vie,
Și toate aromele verii, prin buzele tale,
Mi le dăruie, cu toată beția, doar mie.
Când pădurea se - nclină spre noapte,
Acoperă - ți umerii cu căldura sărutului meu,
Baladă pentru 1 Decembrie - 1918 Îmbracă-te cu farmecul privirilor mele,
Încălzește ți inima cu sfintele mele șoapte
Strigă codrii din Carpați Și botează-mă unicul Dumnezeu boem,
Munții noștri vuiesc iară, Singurul care-și stâmpără setea în flăcări de noapte
C-alegându-și calea dreaptă Dintr-al gurii tale îmbătător poem!
Nu mai sunt hotar de țară.
Femeie Poem și vers de baladă,
Râd semeți cu fruntea-n soare Nu lăsa norocul, ca pe un ban blestemat,
Peste țara întregită, Printre degete, în tină, să-ți cadă!
C-a sosit Ziua dorită Prelinge-te-n cântec și culori,
Când Ardealul „Prunc de humă” Prefă-ți frunzele în galbeni zornăitori,
Vine iar la Țara-Mumă ... Și poți rămâne veșnică precum pădurea;
Cântă Mureșul și Oltul În fiecare zvâcnire a inimii mele,
Cântul lor de înfrățire Din serile negre, până-n sfintele zori!
De-o credință și-o simțire; Femeie Poem, suspin, durere și leac,
Și pornesc să spună lumii Prefă-ți pașii în muzici tulburătoare,
Cea mai mare bucurie - Pentru a avea și eu un singur ortac,
Făptuirea de Unire - La drumul spinos, în calea dușmanilor,
Care nu mai e un vis, La drumul nostru presărat cu picuri de soare!
Ci-i o lacrimă-n simțire
Preschimbă-ți umbletul în zumzet de-albină,
Glas cu glas și trup la suflet Iar ca să prefacem tăcerea-n ruină,
Clocotesc astăzi la Alba; Să rămânem învăluiți în doruri cuminți,
Iancu, Todor și Mihai Și-acoperiți de cerul iubirii,
Pun la gâtul țării salba Până dinsus de dinți!
Și-i înalță imn de slavă Spre invidia celor mai blestemați Sfinți,
Ca unei grădini de mai, Care n-au cunoscut, încă, sfânta lege a firii.
Mândra Românie Mare
Este-un nou născut sub soare. Femeie Poem, femeie vers de baladă,
Cheamă-ți întregul arsenal de trăiri
Trei stejari îi pun cunună, Și toți nuferii iubirii-n cele mai sfinte simțiri,
Trei culori îi țin umbrare, Cheamă clinchetul de-argint
Falnic, nația română, Al clopoțeilor viselor mele,
Strălucește azi în zare. Și-apoi lasă-le, ca pe un balsam de zorele,
Patru vânturi se - nfioară Pe toate, peste sfânta iubire să-ți cadă.
Azi, la Mara Sărbătoare, Femeie Poem, suflet de cântec și stea,
Tricolorul sus pe creste Floare de leac pentru dragostea mea;
Spune lumii-ntregi izbânda - Pentru Sfântul Altar al trupului tău,
Care nu mai e poveste Alege-mă numai pe mine paznicul Zeu;
Că românul român este Iar pe cărarea dintre nuferii sânilor tăi,
Până-n veșnica vecie Să se strecoare în tainele nopții de vâlvătăi,
Braț de-oțel pentru - a sa glie! Doar pioasa mătanie a sărutului meu.

39
SURÂSUL BUCOVINEI

VALERIA IACOB TĂMAȘ în fiecare zi altă melodie? Ce sunt copiii?


Cei care pictează pereţii,
Ce sunt copiii? culeg toţi scaieţii,
Decat dorinţa noastră firească adună toate vânătăile
de-a ne vedea iarăşi pe noi crescând şi cu toate acestea
precum un copac ce se umple de la mămici şi tătici
ramuri împart cu generozitate
ce ne bat vesele-n geamuri, pupici.
ce-n primăveri pline de candoare
se umplu de floare Ce sunt copiii?
şi-n toamne, frumos dichisite, Dimineţi senine,
ne dau fructe-aurite. cupe veşnic pline
cu cel mai extraordinar nectar
CE SUNT COPIII Ce sunt copiii? date tuturor părinţilor în dar.
Decât bucuriile toate
Ce sunt copiii? la un loc adunate, Căutând răspunsuri
Decât nişte bulgări mari de adunări, împărţiri unele poate le vom afla,
zăpadă înmulţiri şi scăderi altele însă vor rămâne
ce se rostogolesc pe stradă spre ziua de mâine necunoscute
şi-ntr-un ceas sau hai să spunem dinspre ziua de ieri. deoarece tot ce este frumos
în două la uşă are o cheie la care
îi vezi că au crescut Ce sunt copiii? singur Dumnezeu
până la etajul nouă. Decat maeştrii ghiduşiilor are descuietoare.
veniţi sunt toţi precis din ţara bucuriei
Ce sunt copiii? intrând în casă la fiecare Ce sunt copiii?
Decât nişte gânduri care aleargă să facă bucuria mai mare.? Albine ce zboară
prin lumea întreagă Ei intră pe uşă, pe fereastră din zori până-n seară
după nişte vise şi precum o floare prin curte, pe stradă
care rămân veşnic încep ca să crească. ori chiar prin odaie,
cu uşile deschise. În dimineţi line, pline de soare nu ţin cont dacă e
se transformă, soare sau ploaie.
Ce sunt copiii? ia să vă văd puteţi să ghiciţi Ele strâng din miezul
Poate nişte mogâldeţe hazlii în privighetoare. clipelor nectarul
făcute din zahar aducând părinţilor
date părinţilor în dar. Ce sunt copiii? bucurie cu carul.
Decât clipe de iubire
Ce sunt copiii? cu drag împărţite
Decât zâmbete largi spre a fi reprimite
între două puncte cardinale în zilele în care
sau poate zboruri line afară nu-i soare
către zările veşnic senine, şi tristeţile
deşi n-au aripioare pun lacrimi în obraji.
ei pot precum păsările să zboare Copiii sunt cei care cu privirea senină
din braţe de la mama la tata ne aduc mereu în suflete
sau la unul sau altul dintre bunici lumină.
ori uneori de la unchi la tuşici.
Ce sunt copiii?
Ce sunt copiii? Decât nişte seminţe de flori
Decât inimi care bat ce cu drag sunt sădite
ca să fim noi toţi fericiţi chiar de Creator,
de zâmbete, cu har dăruite
de şotii să umple viaţa părinţilor
şi de miile de bucurii de clipe fericite
pe care din inocenţă le fac. sau poate comori
Ce sunt copiii ce cresc zi de zi
pian sau vioară ? în palatul fericirii
Ori poate un nai fermecat din ţara iubirii. Păpuşile lui Sue Ling Wang
ce cântă cu măiestrie

40
SURÂSUL BUCOVINEI

LELIA MOSSORA cântec fără nume Degetele tale / Your fingers


între iubirea mea Degetele nopții noastre
și cea a nostră-mi pare Mi-au adulmecat iubirea
că arde prea demult Sfâșiată între astre
o albă lumânare. Ascunzându-mi NEmurirea.
între apus și zori Sunt un zâmbet rar lăsat
se scălda clipa tristă Pe un umăr care plânge
precum o fluturare Și pe-un pas prea apăsat
de palidă batistă. Plin mereu de al tău sânge.
între noi doi e-o lume
și-ntre noi doi e timpul - Degetele tale toate
un cântec fără nume M-au... mereu doar mângâiat.
pierdut în anotimpul Oare ție ți-a păsat
în care eram doi, Că-s doar filă dintr-o carte
culoare deșănțată, Răsfoită de un iad ?
un dor aprins de ploi, Degetele tale ude
Dor...
secundă fără pată. Mi-au apus pe tâmpla rece
De venit... între arome ude Anotimpul care trece
Dor de furtună și caldă veșnicia Peste gândurie N-ude.
tristeţi adună. mereu ne-am fost ascuns Degetele tale... seara
Dor de plecare nevrând nevrednicia Au simțit cum duc povara
şi de infinit de-a spune da sau nu Unui sâmbure de rouă
neîmplinit... dorinței ce-a apus Adâncit singur în vara
când eu nu eram tu
Dor de cărări... Unei întrebări DEGEABA,
ci-un fir sucit pe fus.
şi frunze apuse Unui vers UITAT în cântec
între iubirea mea
de vorbele duse... Şi... unei batiste-n graba
și-ntre iubirea ta
Mi-e teamă se-așterne nemurirea Fluturatei nopți des triste...
de nori sau poate noaptea grea. Degetele tale... foste
şi de cuvânt. S-au demult fost scuturat
Mi-e dor iar Peste întrebări anoste
de vânt... Foaie verde de tămâie
Pe pe-un vis NICICÂND... aflat...
Mă plec peste zări Foaie verde de tămâie
cu aripi rănite. Bine-ar fi să mai rămâie
Toate vorbele deșarte n-ai priceput
Silabele-s tăinuite...
Pe o pagină de carte ! stimată doamnă, mereu ninsă,
Pe crengile vechi Bine-ar fi să nu cunoască nu înțeles-ai niciodată
pescăruşi-s pribegi Vara somn că lacrima-i de dor atinsă
şi nu mă dezlegi... Și visul iască ! și de iubire... poate-odată..
Şi nu mă dezlegi... Bine-ar fi să nu mai fim
n-ai priceput că-n gândul meu
de sufletul tău Loc uitat în țintirim !
ești un sărut furat de-un zeu.
întors spre-asfinţit Bine-ar fi ca singur locul
dar... haide, doamnă, haide azi,
de NEiubit. Care ne-ngropat norocul
ca din iubire să nu cazi,
Mă caută cerul Să se-ntoarcă iar la noi -
în stele şoptite.. Cei ce nu umblăm în doi . să mă acoperi c-o privire
Sunt doar...ispite. Foaie verde de tămâie, chiar dacă-i numai... amintire...
Bine-ar fi să mai rămâie, desigur este foarte greu
Nu eşti tu drumul Bine-ar fi să nu mai fim
pe care-am pornit. că eu și tu...
Loc uitat în țintirim ! și tu și eu
Eşti... nenuntit, Foaie verde de absint
de iubire ferit să înțelegem c-a rămas
Bine-ar fi să nu mai mint același tu... același eu,
la... nesfârsit. Clipa care îmi prea…trece
Astă viaţă… caldă - rece ! un ultim gând,
un ultim pas...

41
SURÂSUL BUCOVINEI

VALENTINA BECART Liniștea dintre zvonuri


*
mi-e teamă de valul
prăbușit În miez de noapte...
sub un mal; *
pe țărmul din dreapta Mai ninge-mă cu o poveste
e mai mult adevăr nouă,
în sfârșit, plouă acum, când iarna mi-a ieșit
cu altfel de cuvinte... în cale;
* desprinde-mă, cu mâinile
cerul s-a ascuns amândouă,
într-o grimasă din dansul fulgilor, rostogoliți
e mult prea târziu pentru amețitor,
Amintește-mi o flacără în vale.
la capătul unui semn *
Amintește-mi văd ochiul de apă; Să vii, te rog, cu daruri pentru
să râd mi-e teamă să fac vreun salt mine,
când viața-i ca peste liniștea dintre zvonuri; te-aștept - cu sufletul senin,
o floare rămân aici aprins
nicăieri izvoare lângă griul acesta învins... de dor;
mai sonore - * te voi primi, așa cum se cuvine,
în miezul zilei Te voi zidi, iubire... și-n miez de noapte, în albul tău
o umbră trecătoare. nici nu visai așa o fire. să mă-nfășor...
* Te voi păzi cu timpul,
Amintește-mi tăcut, adânc, cum e mormântul.
să plâng *
când timpul mă Voi înălța, să știi.. De nu s-ar frânge...
așteaptă și rugă înflăcărată, *
în cărare de umbre, doar... să fii Trăiește-mă
ah, această mirare încoronată. până la moarte,
mereu... Ha-ha! iubire fără somn,
în miezul vieții Poți striga-n pustiu, adesea,
un nou răgaz jelitul tău, o, cum îl știu! așteptare;
pentru iertare. ți-aduci aminte, (hai, încearcă) plecările-s deșarte.
* de nopțile târzii? *
Amintește-mi mă agățam de clipă, sperând Învinge-mă
să fiu că ai să vii, până în zori,
în prag de înserare dar nu... tu, fără seamăn taină;
mai mult decât tu hoinăreai prin ploaie ți-o spun și azi:
o fisură și râdeai, ”salvează-mă în gândul
într-un vas aurit - și-n lacrimile mele, o clipă unei flori”.
de-aș putea... un suflet nu credeai... *
nou * Trăiește-mă
într-o altă sărbătoare. Stăteai, ades, cu soarele până la sânge,
de mână, iubire fără
ha-ha! te prinse-n mreje, marea cea moarte,
acum, vei zace lângă mine; bătrână, semn de înălțare -
timpul este zidul tău, ademenindu-te, cu vrăji, credința, rar, se frânge.
tăcerea – cel mai crud călău – cu șoapte dulci,
plângi? ești jalnică! sperând, o, da...
ah, uită-te la tine... c-a mea iubire ai s-o uiți...
*

42
SURÂSUL BUCOVINEI

MARIA TOMIȚĂ CORINI

Gândul și norocul...

Gândul plin de-nțelepciune


Pus pe jarul unui foc
Strânge-n pumn cuvinte bune
Să le-arunce-ntr-un noroc!

Sus pe cal norocu-n vale


Saltă, sare ne-ncetat,
Am visat.. Gândul vrea să-i iasă-n cale
Dar... din nou s-a-mpiedicat!
Am visat...
Am visat Norocelul râde-n hohot
Un bărbat frumos - Gândule, ce ai pățit?
Și-nalt Gândul plânge ca un clopot -
Dintre multe, Dangăt lung și chinuit!
Multele femei
Mă alesese, - Anii trec, norocul fuge,
Zău vă spun! Oare nu este de plâns?
Ca să-mi zică: Tot alerg nu-l pot ajunge
- De bărbat vrei să mă iei? Tu, noroc cel de ne-nvins!

Am visat... Gândul ce se lasă-n noapte


Am visat Mă cuprinde-ncetișor
Parcă-l văd, Ca să-mi spună ”Noapte bună”
Bărbat frumos, prea frumos Mai apoi și ”Somn ușor”
Era și-nalt!
Mă privea Mă atinge cu o mână
Cu ochi de lună Gândul ce coboară-ncet
Se-nchnase maiestuos, Geana nopții o alină
Ce frumos! Și adoarme într-un caiet!
Și-mi întinse-ncet o mână!
Am visat... Mai lasă-mi, toamnă...
Am visat
Un bărbat frumos Mai lasă-mi, toamnă, sucul verii,
Și-nalt Căci cu el mă îndulcesc,
Colo sus, mai sus de frunte Noi fiori în pragul serii
Avea chica pieptănată Gândurile-mi răscolesc.
Făr' să-ntreb
Trecui cu mâna Mai lasă-mi, toamnă, visul dulce,
Firele ca să-i împrăștii... Să se scalde-n val de rai!
Visul meu din totdeauna! Viața-i veață, ea se duce,
Trecătoare sunt pe plai.
Am visat...
Am visat, Mai lasă-mi, toamnă , frunza deasă –
Vis frumos adevărat Plăpumioară de argint!
Mă privea din noaptea-adâncă Viața-i viață, e frumoasă,
Și din zorii cei Pași mărunți fac pe pământ.
Zburdalnici
Cine credeți că era? Mai lasă-mi, toamnă, timp de ciuturi,
Luna, Să-l pot lua de la-nceput,
Luna mă privea și o stea... Tu pletele, perând, îți scuturi,
Fiecare îmi zâmbea! Eu scutur clipele-ntrecut,
Am visat...

43
SURÂSUL BUCOVINEI

GHEORGHE SOLCAN -Din fluier de soc Cetatea Sucevei


O să cânt cu foc.
Frunzele foșnesc, De pe ziduri din cetate
Păsări ciripesc, Privesc în zare departe,
Nori se risipesc, Văd păduri de brad și fag
Stelele sclipesc. Și ogoare în șirag.
Ape ies în cale Am rămas câțiva plăieși,
Care curg la vale. Domnul s-a mutat la Ieși.
Haide ,să vorbim, Nu mai stă în toată slava
Să ne sfătuim. Precum Ștefan la Suceava.
Nu suntem oieri
Miorița Noi de azi, de ieri. De-am lua la socotit
(Parodie) Sunt două mii de ani Mulți dușmani ne-au potopit:
Când oșteni romani Turcii, leșii cu maghiarii,
Pe-un picior de plai Dacii năzdrăvani Cazacii și cu tătarii.
Pe-o gură de rai, Greu i-au cucerit
Iată, vin în cale, Și s-au stabilit Au fost oști nenumărate
Se cobor la vale În țara bogată Pe sub ziduri la cetate
Trei turme de miei De strămoși lăsată. Dar plăieșii s-au luptat
Cu trei ciobănei. Trecu vreme bună Și pe toți i-au alungat.
Unu-i moldovean Și ei împreună Cetatea noastră cea iubită
Altul e muntean Au conviețuit N-a fost nicicând cucerită.
Și unu-ardelean. Pe veci s-au unit. -Dragi plăieși avem solie
De cum s-au zărit Din unirea lor Că la noi ar vrea să vie
Cu toți și-au dorit Suntem un popor\ Cu oștirea lui vitează
Să se întâlnească Noi suntem români Mihai Vodă să ne vază.
Să se sfătuiască. Pe vatră stăpân i.
Câinii și-au chemat, Au venit aici Valahu-i frate cu noi
Poruncă le-au dat Străini inamici El nu vine cu război
Să se îngrijească Țara ne-au călcat Vrea să știe, bănuim,
Oile să pască. Noi i-am alungat, Dacă vrem să ne unim.
Au lăsat tustrei Dar ne-au dezbinat.
Turmele de miei, Hai, să ne-nfrățim Viteazul vine cu pace
Pașii au grăbit Și să ne unim: Noi, plăieșii ce vom face
Și s-au întâlnit. Turmele de oi, Toți purtăm același strai
-Zi bună să fie! Câinii cei de soi, Și avem același grai.
-Tot la fel și ție! Pe-acest mândru plai Nu mai stăm să ne gândim
-Multă bucurie! Gura cea de rai. E o cinste să-l primim
-Bucurie mare Spuneți tuturor E un oaspete de seamă
Pentru fiecare! Că, jos în popor Și avem aceeași mamă.
-Pe-acest picior de plai Trei oieri de frunte
Avem același grai Stăpânesc un munte. Cu toți să ne-nșiruim
-Frați de bună seamă Trăiesc în frăție Pe Vodă ca să-l primim
Din aceeași mamă. Oricine să știe. Strigând cât ține grumazul:
Dați de Cel de Sus. Voi cinstiți boieri Trăiască Mihai Viteazul!
-Credeți în Iisus? Dacă trei oieri
Cel fără păcat Asta au făcut Tot așa, în altă parte
Și nevinovat N-așteptați prea mult Tocma-n Alba la cetate
-Cum să nu, firește, Țara s-o unim Bravul fu întâmpinat
El ne izbăvește! Toți români să fim De poporu-adevărat
-Toți suntem creștini Într-o țară mare Așternându-i flori în cale
Doar suntem români! Făr-asemănare Cu surle și cu urale.
-Am un fluieraș Tuturor ni-i dragă Valahii și moldovenii
Sunt un bun doinaș. Țara cea întreagă. La un loc cu ardelenii
Din fluier de fag Unde sunt români Atuncea, pentru prima oară
Să vă cânt cu drag. Să fie stăpâni. Se uniră într-o țară.
-Din fluier de os Că nouă ne place Înfăptuind în sfârșit
O să cânt duios. Să trăim în pace. Ce norodul și-a dorit.

44
SURÂSUL BUCOVINEI

MARIOARA VIŞAN

Brâncuşiană

La masa tăcerii ascult


simfonia din adâncul firii
privesc cu ochi de copil
cum Dumnezeu îmi întinde
Coloana Infinitului
ca dar al iubirii.

Plâng pe portativul veșniciei


Dincolo de tăcere amintirea taincă a durerii
din prima zbatere de aripă
Dincolo de cuvinte e liniștea infinitului a timpului
în răcoarea picăturilor cristaline lacrimile se hârjonesc
ploaia scaldă sufletul adormit de dor secând hăul obrajilor ridați
doar sunetul unei chitări tăcerile uitate
amintește tăcerea anilor plecați în pribegie în clepsidra dintre ani
valsul florilor de castan se topesc
vocea ta pe note de tango creuzetul fanteziilor înlăcrimate
dansează cuvinte încă nerostite din ochiul de copil crescut
în pas de deux gingașe transparente devenit epopee de tril.
pe foaia albă a timpului risipit
înnegrită de uitare La masa tăcerii infinite
curg rânduri de tăceri nescrise stau singură să drămuiesc
cu cerneala din călimara dorinței copilăria unei vieți durute
ce dansând ultimul vals
Versuri niciodată rostite al inocenței furibunde
se zbat în ploaia caldă dintre ani dispare încet pe Poarta Sărutului
aleargă besmetic în căutarea eternității luând cu ea lacrime plăpânde
doar că poezia vieții lăsându-mi doar Coloana Infinitului.
se ascunde dincolo de tăcere zălog al iubirii profunde.
oricât am orbecăi prin cuvintele întortocheate
într-o zi vom rămâne doar o pagină a efemerului
din cartea cu poezii uitate Culoarea infinitului
în taina cuvântului nescris al misterului.
În clopotul din călimara universului
Masa tăcerii a leului alb picăturile de culoare se cred păpuși
se stropesc uneori cu litere înegrite
Ai întâlnit un leu alb în cursa către fericire? scriind pe pereții clopotului de vid
dacă da îți aduc aminte de semnul întrebării din filele destinului fel de fel de povești de viață netrăită.
fiorul singurătăţii simte povara emoțiilor pierdute Cum cerneala universului e vie
lumina existenței închisă cu lacătul perfidiei uneori dă pe dinafară de bucurie
uitată în valea plângerii se rostogolește a păcat atunci picăturile de culoare îmbujorate
leul alb dorește o bucată din trupul nemuririi aleargă nebune de fericire și speranță
prinde cu dinții de timp aleargă în sus și în jos alunecând ușor
halca de iubire pe pereții clopotului clepsidră
scuturând coama albă de sentimente din călimara universului
gândurile misogine devin festinul iluziilor sărmane păpuși ale închipuirii
muşcă cu nesaț din veșnicie nu știu că ele nu există de fapt
tot ce-i viu frumos și bun se mănâncă există doar culoarea infinitului
doar o fărâmă de fericire pe masa tăcerii . într-o călimară din care Dumnezeu
Miracolul reînvierii scrie povești pentru eternitate.
îl lasă să creadă că se hrăneşte cu viu
când întâlnești un leu alb
încearcă să ajungi la masa tăcerii.

45
SURÂSUL BUCOVINEI

ANA ARDELEANU
Turişti pe-un alt tărâm

De-aici, începe totul şi sfârşeşte,


Când urci în şa, pe drumul unui gând,
În tropot fin, ce, azi, îţi aminteşte
De-al vieţii joc, ce îţi păstrează rând.

Căci rând avem la toate, chiar de nu,


Va fi ţinut în oarbă simetrie
Şi, tot mereu, avem un rendez-vous
Sărutându-te albastru
Şi, de plătit, la timp o datorie.
Într-o lume de durere,
Într-o lume de-mpăcare, Urcăm icnind şi iarăşi coborâm,
Printre vorbe şi tăcere, Călcând, mereu, în locuri interzise,
Este timp pentru visare. Ajungem, ca turişti, pe-un alt tărâm,
În faldul alb al zilelor promise.
Când mai are fiecare
Loc, de nouăzeci de coţi, Ochii, sfidând atâta fericire,
Pentru ore lungi, în care Mai ţin în mână scalpul unui dor
Viaţa-ntreagă ţi-o socoţi. Şi-o iarnă ce-a păstrat, ca amintire,
O pană-ndoliată de cocor.
În poveştile de seară,
De la sud la polul nord, Examen
Simţi un vis cum te-nfioară,
În al îngerului cord. Trebuie să dau un examen de graţie
Totul pare a fi pierdut la acest capitol
Sărutându-te, albastru, Căci o aripă îmi atârnă
Sărutându-te, calin, Un înger se balansează în ochii mei, privind-o
Stând pe buza unui astru, Încercând să afle cauza
În veşminte de satin. Până nu vine dimineaţa

Printre zăpezile de stele Am de dat un examen de inteligenţă


Şi nu ştiu cum să împart neuronii la trei
Am cercetat şi am ajuns Sau câte vor fi miracolele
La o concluzie rutină, Ce au deschis lumii anticamera
Despre poftitul neajuns Şi-au văzut acolo bărbaţii de cupă
În gândul nostru, pentru cină. Care urmau să intre în poveştile nespuse
Înlocuindu-le eroii
În aburul ce ne-a cuprins,
În ceaţa liberului schimb, Am de dat un examen de iubire.
Înspre cuvântul cel surprins Cât costă inima ta
Pe fruntea-naltă, ca un nimb. Unde e casa de marcat
Care e programul ce mi-ar permite
Acolo, prin zăpezi de stele, Să-mi fac cumpărăturile
Între misterele pur-sânge, Când pot vedea pe ecranul minţii
La gâtul nopţii cu mărgele, Acel ceva, asigurat de Dumnezeul genei
Unde sărutul lunii plânge. Purtat spre viitor fără rachetă
În flăcările de arţar, Doar pe aripi vesele de înger
Printre tribunii ce veghează Ce nu te fac să clachezi
Inelul liniştii de jar Nu te pică la examen
Unde cuvântul scânteiază. Şi nu...
Dar mai bine mă agăt
Înfăptuind tot adevărul, De propria imaginaţie
Sub spuza unui gând secret, Precum liliacul
Acolo unde intră părul Şi tac
În ochiul lunii, indiscret.

46
SURÂSUL BUCOVINEI

MARIA IEVA

Ultima moarte

Nu mai ştiu de mult nimic despre mine,


S-au întors acasă păsările oarbe
Și roua stelară îmi umblă prin vine,
Ca seva pe care pământul o soarbe.

O flăcără-albastră în piept se aprinde,


Poezii din volumul de versuri Genunchii mă dor de-atâta tăcere,
„Pe urma unei stele” Hai, vino, iubite, și mâna-mi întinde,
Se-aude un clopot vorbind de-nviere.

De dincolo Doar salcia-n verde mai stă îmbrăcată,


Miroase a toamnă chemarea din nai
E prea departe mâna mea acum, Și frunza din palme rămâne uscată,
Deși o văd ea nu-mi mai aparține, Ce vis și ce fugă e drumul spre rai!
Cum flacăra n-o regăsesc în fum,
Nici grâul nu-l mai regăsesc în pâine. Cuvintele parcă-s întoarse pe dos,
Pe aripi de înger se scrie o carte,
Contururile simt cum se topesc, Simt vinul de rodii cum umblă prin os,
Culorile din formă se destramă, Să scoată afară și ultima moarte.
Aud în mine glasul îngeresc,
Ca un ecou de dincolo de vamă.
Urma unei stele
Lumina albăstruie mă-nfăşoară
Şi mâinile nu mi le pot privi, Azi cuta de pe frunte îmi pare mai adâncă,
Mi-e sufletul uşor ca o vioară, Simt urma unei stele ce a plecat spre nord,
De parcă-n zorii-n mine s-ar ivi. A îngheţat lumina ca apa grea în stâncă
Şi focul se-ntețește lovind mereu în cord.
Şi tot ce scriu e ca o rugăciune,
Cuvintele de dincolo mă cheamă, Altarele sunt goale, e linişte-n grădină,
Oricât aş vrea nu mă mai pot opune, S-a dezbrăcat de toamnă şi ultimul copac,
Să nu mă pierd în altă hologramă. Din pleoape curge-adesea doar o lumină lină,
Când chipul blând al mamei apare în cerdac.
Din lumina cea pură
Privirea mi se pierde ca o scânteie-n noapte,
M-am întors de pe drum, din lumina cea pură, Mă doare depărtarea de parcă n-aş fi eu,
Să rămân lângă îngeri, a fost prea curând, Căci fructele tăcerii le-am adunat necoapte,
Am lăsat şapte vieţi înscrise-n scriptură Ne'nţelegând durerea ca dar din Dumnezeu.
Şi-am venit să-mplinim al cerului gând.
Din muguri curge seva ca streaşina la case,
Într-un vis neumblat de păsări măiestre, Când iarna se desparte de albul cel mai pur
M-ai chemat să zburăm în vinerea mare Şi viforul se-ascunde în măduva din oase,
Şi în piept i-ai făcut privirii ferestre, Cum se ascunde luna în nori ca-n abajur.
Să primim amândoi de la cer dezlegare.
Pe-un drum săpat în lacrimi se-ntoarce primăvara,
Am văzut lunecând, de pe trup, în oglindă, În urma unei stele doar aurore cresc
Ca un voal ridicat de pe-un chip de mireasă, Şi vântul de pe umeri mi-a ridicat povara,
O umbră albastră ce încerca să cuprindă, Ca rănile luminii să-nvăţ să le iubesc.
Oceanul de visuri din inima noastră.

M-am întors să rămân și-am rămas lângă tine,


Dar mă tem uneori că e totul pierdut,
Se vor naşte oricum alte umbre în mine
Şi mă dor, şi mă dor, că iar te-am durut.

47
SURÂSUL BUCOVINEI

SORIN COTLARCIUC PASTEL

Ador prinţesa cea cu nasu-n vânt,


În iarba parcului plimbând căţelu`
Înviorându-mi gingaşă pastelu`
Şi fredonând eroticul ei cânt.
Săgeţile de-amor golesc rastelu`
Amorului, un ,,eros” pe pământ,
Sau prinţ planând cu-aripile de sfânt,
Lăsând în grea paragină castelu`.
Aştept, sfios, ca braţul său atletic
Să-ntindă coarda arcului, vetustă,
Ţintind un mit canin, ca să asmută.
SOARTĂ
Atunci potaia scheaună patetic
Născut sunt, sigur, fără voia mea, Şi sare-n sus cu labele pe fustă;
Ursita datu-mi-a doi genitori S-o consoleze, diva o sărută.
De griji, în goana vieţii, purtători,
Ce prematur s-au stins, precum o stea. DILETANTISM
Mi-au fost, de la-nceput, iubiţi tutori, S-au spus destule de la început,
Când gândul îmi zbura spre-o faptă rea Intenţii bune, dar şi rele-având,
Ei preziceau oricare stare grea, În vechiul serial: Un om plângând,
Fiind, în ce spuneau, încrezători. Deşi actorii bravi n-au încăput.
Îmi port o cruce, cum mi-a fost norocul Sfielnici ei citesc ori scriu în gând,
Schimonosit de judecata sorţii, Arzând uşor ca lumânarea, mut,
Şi-n rânduiala firii-aştept sorocul, Într-un reproş tardiv, că au tăcut,
O rană simt în sufletul plăpând.
Declicului fixat de ceasul morţii
Când clopotul s-o auzi bătând Recuz pe diletanţi când perorează
Şi în fruntarul cerului vibrând. Cu arsenalul vorbelor pompoase
Stând izolaţi în peştera frustrării.
NOCTURNĂ
Apoi în templul artei eşuează
Înghite hulpav noaptea din pământ, Tot răscolind făţarnice angoase,
Speranţe nu-ncolţesc în întuneric, Şi bat la poarta sigură-a uitării.
Obscurul mediu-mi este ezoteric
Ce pare-a fi o raclă-a unui sfânt. TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
În scurta viaţă ,,existenţială”
Simt moaştele cu izul cadaveric
Ursita-nţeapă, des, cu ironii
Slăvite prin procesiuni de cânt,
Să nemurim noi printre toţi cei vii
Nu-şi află locul nici într-un mormânt,
Şi prorocind o lume-atemporală.
Destinul este ritual himeric.
Având trei generaţii de copii
Doream s-ascult şi psalmii-aduşi de vânt Etatea sutei nu-i o socoteală,
Tăcerea când se-aşază grav oftând Te scot nepoţii dragi din amorţeală,
Ce mă-nconjoară mut şi insolit. La cele sfinte uiţi să mai revii.
Păcătuind prin gesturi şi cuvânt Povara senectuţii îi îngroapă
Contemplu hăul echivoc, plângând Pe orăşeni, cu psihicu-n război
Cuprins de spaima iadului smolit. Într-o himeră surdă şi mioapă.
În sat, prăşind cartofi şi păpuşoi,
Bătrâni sfătoşi, cu pensia de-o şchioapă,
Îneacă vârsta-n apele şuvoi.

48
SURÂSUL BUCOVINEI

FLORENTIN CAUC NINA GONȚA


În Basarabia română /Centenarul Unirii/

Deși avea numai șapte


ani, Veruța își aduce aminte
toate detaliile acelei nopți
năprasnice când cineva,
E greu să fii părinte târziu, pe la ora 2 de noapte,
le-a bătut insistent în ușă și
Privesc uimit, privesc blocat , a trezit-o din somn. Câinele
Aș vrea sa urlu, n-am cuvinte … lătra necontenit la oaspeții
Am fost înfrânt, îngenunchiat nepoftiți care, se știa deja,
E greu, e greu să fii părinte! acționau numai noaptea.
Duba neagră poposise și la poarta lor. Acum
Mi-aduci pe fiul meu inert uniformele negre băteau la ușă, să li se deschidă.
Și-mi spui, c-a fost frumos, cuminte Tatăl ei, Grigore Țârdea, care dormea după sobă,
O, Doamne! nu pot să te iert mormăi nemulțumit:
E greu, e greu să fii cuminte! - Pe cine îl aduce naiba la ora asta, pe frigul și
Speranța m-a-nșelat acum, pe viscolul ăsta?
Dar vreau să mor cu ea în minte, - Du-te, deschide! îi spuse Dochița, soția, cu
Să duc un fiu pe ultim drum? inima strânsă, presimțind ceva rău.
E greu, e greu să fii părinte! În casă năvăliră vreo patru inși. Cu frigul de
afară, ei mai aduseseră și o veste foarte proastă:
Rămân îndoliat pe veci, - Hai, pregătiți-vă, luați ceva pe voi mai cald și
Că n-am de ce să mai privesc-nainte. merinde, mai mult nimic! Copiii, toți... ai casei!
Învins mă-ntorc la vechile poteci, - Avem doi bătrâni bolnavi, aproape la pat, tata
E greu, e greu să fii părinte! și mama soacră! Cum să-i lăsăm de izbeliște? De ce
ne luați, nici măcar nu am fost chiaburi! Poate-i o
O Doamne-am sa devin ateu, greșeală! a încercat Grigore să le zică, dar a fost
Să nu mai cred în lucruri sfinte! brutal întrerupt:
Tu morții-l dai pe fiul meu? - Boșorogii, dacă se pot mișca, merg și ei, dacă
E greu, e greu să fii părinte! nu - rămân aici, va avea grijă de ei Puterea
Sovietică! Și mișcați-vă mai repede, nu avem timp
Veniți, români! de pierdut! ordonă unul dintre cei veniți, care, se
pare, era șeful.
Veniți, români, la marea sărbătoare! În camera de alături, Veruța auzi plânsul bunicii
Țara- ntregită este-n centenar, și vocea împăciuitoare a tatălui ei:
Meleaguri strămoșești zâmbesc în soare. - Of, Doamne, fie-ți milă de noi! De ce ne iau?
Veniți cu toții de strajă la hotar! Unde ne duc? aproape că bocea bătrâna.
- Mamă, liniștește-te, ce faceți, mergeți cu noi
Am fost mereu crucificați sau vă lăsăm aici? Poate rămâneți, aici măcar sunteți
Si-am stat mult timp în răstignire, acasă, la baștină, cine știe unde ne duc, nu se știe
Dar n-am uitat de limbă și de frați, dacă ne mai întoarcem...
Pământul plin de glorii și iubire . Bunicului i se făcuse rău și nu scotea o vorbă.
Hotar bătut de vânt eram, La fel și Dochița. Amuțise. Unicul care părea că este
Orbecăind prin negură și ceață, mai coerent și ...conștient era Grigore, tatăl.
Dar n-am uitat de țară și de neam, - Aveți jumate de oră, cel mult o oră, să vă
Jertfa supremă ne-a întors la viață. pregătiți, aici rămâne cineva cu voi să vă
supravegheze. Nu luați nimic de preț, vă vom
Hotarnicii ne-au tot lăsat stingher, percheziționa. Venim mai târziu să vă ducem în
Mereu cu griji, mereu împovărați. centru. Casa, pământul de pe lângă casă, animalele,
Eram orfani între pământ și cer, orătăniile se vor naționaliza, le ia statul.
Prea deseori am fost înstrăinați. - La ce să mai rămânem, dacă ni se ia și casa? îl
întrebă, cu voce stinsă, bunicul.
Veniți, români, să facem jurământ! - Dacă nu vă puteți deplasa să plecați, veți fi
Pământul țării nu e de vânzare. transferați într-o casă de bătrâni, azil... sovietic,
Străbunii sunt mormant langa mormant , undeva! Și nu pune multe întrebări, chiaburule, nu
In veci pastra-vom Romania mare. avem timp de voi, ne-am săturat!

49
SURÂSUL BUCOVINEI

- Te știu de mic, erai din oameni buni, te-ai dat - Nu știu, dar tu stai liniștită, draga mamei, ești
cu rușii, cu sovieticii, coadă de topor ce ești? Să plec cu noi, cu părinții, frații și bunicii. Totul va fi bine!
din casa mea într-un azil... sovietic?! Mai bine mor ...N-a fost deloc bine. În centrul satului, vreo 30
prin Siberia, dar să fiu împreună cu copiii și nepoții de familii așteptau să vină camioanele după ei, să-i
mei! îi ripostă bunicul. ducă la gara din Bălți.
- Tată, taci, te rog! Hai să ne pregătim! zise Acolo au ajuns pe la ora 5 dimineața. Iarna la
Grigore. această oră e încă întuneric beznă.
S-au lăsat o liniște și o tăcere de moarte. Mama Pe peron, mulțime de lume ca ei. Bagaje și
și tatăl Veruței au scos niște desagi din cămară și au plânsete.
început să bage lucruri în ele. Din când în când, Au tras la linie un tren din mai multe vagoane
individul lăsat să-i supravegheze, un soldat rus cu de marfă, mai mult pentru animale decât pentru
arma la șold, care nu știa o boabă românește oameni. Înăuntru, pe jos, paie. Într-un colț, un hârb,
(moldovenește, că așa îi ziceau sovieticii limbii în care să-și facă nevoile.
române), scotea din desagă câte ceva și arunca Trenul oprea foarte rar și nu prin gări, ci pe
înapoi într-un colț al odăii: câmpuri. Erau scoși să se plimbe puțin, dar să nu fie
- Это нельзя! (Asta nu se poate!) mai mult de câțiva pași distanță de tren. Înconjurați
- De ce? punea întrebarea, de fiecare dată, tata, de soldați înarmați.
dar rămânea fără niciun răspuns. Li s-a spus: la început să mănânce din proviziile
- Nu-l mai întreba, nu vezi că nu ne înțelege lor, apoi li se va da hrană.
limba? îi zise mama. - Dacă ni se spunea de la bun început că ne vom
- Iaca, au venit veneticii să ne ordone în casa hrăni cu proviziile noastre, am fi luat mai multe, dar
noastră și să ne scoată din ea! bocea, în continuare, nu ne-au lăsat...
bunica. - Tu, Dochiță, porționează pâinea, slănina, să ne
- Mamă, tată, luați-vă ceva mai gros pe voi, ajungă pe mai multă vreme, cine știe ce zoi ne vor
drumul va fi lung, lung, îi rugă Grigore. da ei de... mâncare.
Veruța s-a îmbrăcat singură, peste câteva zile A avut dreptate tatăl Veruței. Când au terminat
făcea 8 ani, iar frățiorul și cele două surori, mai mici proviziile și au spus însoțitorilor, li s-a adus un borș
decât ea, au fost înfofoliți de părinți și scoși afară. cu varză, de fapt apă cu varză murată, ei nici la porci
Când au ieșit, în tot satul se auzeau plânsete, nu dădeau așa ceva, acasă. Fără pâine.
bocete. În prima săptămână, au îndurat frigul din tren,
Era o razie de noapte, după o nouă listă de în a doua deja îndurau și foame. Stăteau îmbrăcați.
„deschiaburire”. Aranjați pe familii, fiecare în colțul său. În vagon cu
În sat la ei se făcuse deja colectivizarea, erau în ei se nimeriseră familii din alte sate, așa au fost
anul 1951. Cea mai mare parte din avere li se luase distribuiți în gara din Bălți. Nu știau nimic despre
cu hapca în kolhoz. ceilalți consăteni, nu li se dădea voie să comunice
De ce le venise rușilor iar dorul să mai strângă când coborau din tren, în acele rare momente. Au
din „dușmanii poporului”, nu se știe! Li se năzăreau văzut-o pe cumătra Maria, i-au făcut semn discret cu
dușmani ai puterii sovietice peste tot. E drept că mâna. Ea, împreună cu familia, se afla la câteva
Grigore Țârdea s-a împotrivit mult timp să intre în vagoane distanță de ei. Atât.
kolhoz, să-și dea pământul... Cred că atunci l-au pus Bine măcar că n-au fost răzlețiți, i-au lăsat
pe lista neagră. Și tocmai când credeau că au împreună cu copiii și bătrânii, căci alții o pățiseră,
scăpat... despărțiți... părinți de copii, ce-i drept, mai mari,
Peste numai câteva minute, duba neagră a venit adolescenți. Se plângeau că nu-i văd în tren, nu știu
după ei. I-au înghesuit peste alți consăteni, vecini nimic de ei, încă de la îmbarcare. Nu știau unde au
de-ai lor. Se auzea plânsetul înăbușit al femeilor. fost duși sau dacă mai sunt vii. Poate i-au înrolat în
Copiii, chiar și cei mici, care nu înțelegeau mare armată, poate i-au dus undeva la munci silnice. Se
lucru din ce se petrece, au început să plângă și ei. zvonea că pe tineri de obicei îi duc să muncească în
Duba s-a oprit. La un moment dat, cineva a minele de uraniu de la Sludeanka, regiunea Irkutsk
deschis ușa mașinii. În întunericul de afară a bubuit sau cele din regiunea Iakutsk și Citinsk. Erau cele
o voce: mai grele și periculoase munci, de unde nu se mai
- Dacă nu încetați cu bocetele, vă împușcăm iese om viu. Și câte și mai câte... se vorbea.
aici, pe loc, pe toți, cu tot cu țâncii voștri! Câtă durere a văzut copilul Veruța în acele zile!
Mama Veruței și tanti Maria, cumătra lor, își Mama ei îi spunea să doarmă. Să doarmă cât mai
linișteau cum puteau copiii mici. mult, căci vremea trece mai repede când dormi și
Toți... amuțiseră. nici foamea nu se mai simte. Mai rău era cu cei mici
- Mamă, unde ne duc în toiul nopții?! întrebă care cereau întruna de mâncare, căci puținul ce li se
Veruța, în șoaptă. Erau primele cuvinte rostite de ea dădea, nu-i ținea sătui.
în decursul acelei seri.
(Va urma...)

50
SURÂSUL BUCOVINEI

ANICA FACINA sprijină într-un toiag, pentru că nu mai poate păși în


siguranță fără el. Nu știu dacă maica are vreo idee că
PORTRET DE MĂICUȚĂ poartă nume de regină - așa se numea mama lui
(MAICA OLIMPIADA) Alexandru Macedon - dar ea și cu toiagul ei par
imaginea unei crăiese, cu sceptrul în mână, privind
Se vede că a fost cândva o printre pleoapele apropiate (nu poartă ochelari) peste
fată frumoasă, înaltă și subțire… un regat al oamenilor buni, care o înconjoară, îi pun
Are tenul alb ca foaia de hârtie, câte o întrebare, iar ea le răspunde blând și
brăzdat de riduri care n-o cumpănit, îi îmbărbătează și îi îndeamnă la răbdare
urâțesc, dimpotrivă, îi sporesc și credință…
farmecul de femeie aflată la Mă strânge de mână și-i spun că-i simt mâinile
vârsta senectuții, dar care și-a reci, iar ea, zâmbind senină, îmi dă un răspuns care
păstrat intactă rațiunea… mă uluiește:
Zâmbește larg când ne - Ce să-i faci? Trag a groapă…
vede și se bucură că am putut ajunge la Mănăstirea Pe fața-i senină, nu văd nici o umbră de
Recea, obștea de maici de care aparține de pe când îngândurare, nici un regret… E așa, pur și simplu,
era o fetișcană, venită din ținutul ei, de la Bacău. Ne împăcată… Își ațintește privirea către soare și ne
aflăm la marginea satului vrâncean Cândești, la binecuvântează. Pe cel de lângă mine îl știe de când
poalele unei păduri de foioase, colorată nepământean era prunc și-i aducea, ca pe o ofrandă, „Pomul
parcă, în acest octombrie de poveste. Jumătate din Sfântului Ilie”…
obște nu mai poate presta nici un fel de… ascultare,
decât rugăciunea… Dar ele, bătrânele acestea, câte
mai sunt, au fost cele care au ținut, în vreme de
opreliști și de mare prigonire, în taină, o lumină
aprinsă, lângă speranța că Dumnezeu nu ne-a părăsit
de tot pe noi, românii… Confiscat fiindu-le
străvechiul lăcaș și transformat în biserică sătească,
ele au devenit roabe ale pământului, ca și sătenii,
obligate să țină „planul” alocat fiecărui „braț de
muncă”, într-un CAP păgubos, numai ca să poată
rămâne în sărăcăcioasele lor chilii… Așa a rezistat și
s-a menținut, prin rugăciune, muncă și durere, acest
colțișor de Rai, hărăzit de Dumnezeu spre bucuria
celor care cred…
Mănăstirea asta este o mică bijuterie, așezată
într-un loc neasemuit de frumos, pe-un plai
asemenea aceluia în care s-a născut și nestemata
„Miorița”. Era pe la veacul al șaptesprezecelea, mai
precis - după pisanie - 1685, în ținutul Buzăului, un
mare boier, clucerul Mănăilă Mărăcineanu, fost
căpitan în oastea lui Șerban Cantacuzino… El a fost
acela care s-a hotărât, din pricini numai de el știute,
să zidească o mănăstire, spre veșnica lui pomenire…
Și mănăstirea, ca și oamenii, a trecut prin vremuri
grele, de restriște, de calamități și atacuri, dar, cu
voia Domnului, s-a ridicat de fiecare dată din
propria-i cenușă…
Măicuța are 84 de ani, a trăit în două secole, a
prins un război mondial, a prins colectivizarea și
prigoana comunistă pornită asupra monahismului și
nu numai, a prins plecarea unui rege, a prins și
moartea lui Stalin, apoi a lui Dej și pe cea a lui
Ceaușescu… A apucat însă să trăiască și bucuria
renașterii mănăstirii, ctitorie veche, de peste trei Poeme haiku, din volumul „Ceasornicul de iarbă”,
secole, a prins și înflorirea gospodăriei monahale de Ed. „Vatra veche”, Tg. Mureș, ilustrate de elevul
pe coasta dealului… Denis-Petru Melniceanu, clasa a III-a A, Școala
Nu știu câtă carte a învățat maica Olimpiada, Gimnazială Nr.2, Vatra Dornei, îndrumat de doamnele
dar, când vorbește, îi picură mărgăritare din gură. Se profesoare Dana Ciuhlău și Mihaela Nimigean.

51
SURÂSUL BUCOVINEI

ANANIE GAGNIUC SCORPION – Afemeiații zodiei sunt vicleni,


știu cum să le ia pe femei. Uneori o iau și de la
bărbații lor. În rest, se uită după fuste, care scurte,
care înguste și fac tot posibilul dulceața femeilor să
le „guste”. Uneori au venin, dar iubesc divin!
SĂGETĂTOR – Bărbatul săgetător e năucitor.
Iubitor până la excese, aiuritor pentru întreaga tagmă
a femeilor, tagmă care primește întreaga magmă,
într-o dezlănțuire și magie apropiată de orgie. Dacă
soția unui săgetător își săgeată bărbatul cu privirea,
acesta o previne să nu întindă prea mult coarda...
arcului lui de săgetător.
ZODIAC PENTRU BĂRBAȚI AFEMEIAȚI CAPRICORN – Ar fi multe de spus despre
bărbații afemeiați din această zodie, dar sunt direct
BERBEC – Al acestei zodie bărbat e implicat, e zodia mea și soția îmi citește textele. Nu
încornorat, dar răzbunat prin mulțimea de femei, vreau nici să mă frece, nici hrană rece...
care stau ca oile la... Nu-i prost ca oaia, nici de-ăla VĂRSĂTOR – Vărsătorii sunt mari iubăreți.
de împunge, dar sexual sare pe toate cele ce le Nu toți. Unii-s nătăfleți. Femeile preferă bărbații din
prinde, blonde, brune, tute și dăi și... e foarte viril, își astă zodie, mai ales dacă-și varsă din conturi spre ele
scutură blana, din care se face căciula, își scutură... și tot ce mai au. Dacă n-au conturi, ele își varsă tot
coarnele și se mândrește c-a avut toate cucoanele. oful spre respectivul bărbat, cu formula „Ești un
TAUR – Este campion la posedat femei, fie el ratat! Cu tine am încheiat, am finit. Flit!”
taur comunal, municipal, orășenesc sau sătesc, are PEȘTI – Aici, vă dați seama, după ce profită de
mare căutare, se dovedește potent la cucoane, o mie, respectivele credule, novice sau prostuțe, încep să
mai puțin la soție. Are și el coarne, ar poate să- tragă și foloase după ele, oferindu-le și altora, așa, la
ntoarne înzecit înșelatul nevestei, mereu montată. De meserie. Când sunt prinși, se zbat să scape, ca
alții. Când resursele i se reduc, virilitatea e egală cu peștele...
nulitatea, taurul ajunge un bou, ca toți boii...
GEMENI – Bărbații din această zodie sunt
amanți perfecți, se culcă stereo cu secretarele și ZODIAC PENTRU FEMEILE IUBĂREȚE
anjagatele, într-un joc erotic la dublu. Când sunt
prinși de soții, din Gemeni rămâne doar particula (Doamnelor, scuzați și nu vă supărați, sunt invenții
„gem”. de-ale mele (porcărele), doar să vă distrați!)
RAC – E zodia unui du-te-vino al armăsarilor
berbanți. Galanți, cuceresc femeile pe față, apoi dau BERBEC – Sexul feminin din astă zodie este
înapoi. Femeia prinsă de „raci” se zbate în draci, ca predilect, făcut așa, la obiect. Femeile cedează destul
racul se-nroșește, dar e ținută ca-n clește, nu scapă de ușor, după ce le spun bărbaților „Vrei să-ți fac
decât după ce respectivul rac i-a venit de hac. miei? M-iei haine și cercei!” În caz că... altora
LEU – Leii sunt bărbați cu adevărat afemeiați. cedează, pentru că soțului i se-ndoaie-nmoaie, acesta
Pot și de zeci de ori, uneori, când n-au parteneră, rag îi reproșează: „Ai făcut-o de oaie!”
precum leii și se-ncuie în baie. Acolo, treaba lor. TAUR – Femeia știe că bărbatul vrea să ia
Altfel zis, a lor treabă... taurul de coarne, de aceea se ferește să-și supere
FECIOARĂ – Mai curvari, cum se spune în soțul și să-l înșele, mai ales că acesta nu țin cont că
popor, o „aia” și pe mamele soțiilor lor. Fecioara o soția e Taur și-adesea o face... vacă. Rușine să-i fie,
face cu gingășie, sensibilitate, față-spate, abia dacă ea e vacă, el ce e? Boul!
perceptibil, feciorelnic, încât partenera întreabă, GEMENI – Foarte iubărețe, doamnele Gemeni
dimineața „Ai mai continuat mult, după ce-am sunt asemeni împărătesei Messalina, dar nu așa
adormit eu?” desfrânate, pentru că-s frânate de soți. Nici o agapă
BALANȚĂ – Masculii astei zodii fac sex cu nu le scapă, nici un prilej de „manej”. Dornice de
măsură, pun pe talere obțiunile cele mai avantajoase, aventură, așa, de mare anvergură, sunt tari în gură și
cântăresc din ochi femeia și abia după aceea... Unul mai jos. Lucru frumos și sexos!
din ei, în timpul actului, chiar a-ntrebat-o, repetat, pe RAC – La orice propunere indecentă,
fătuca de sub el „Mă las greu?”, la care aceasta a „răcoaicele” sunt ca drăcoaicele, dau înapoi (și-
ripostat: „Auzi, bărbate, ne „bip-ăim” sau ne nainte și iar înapoi!), apoi întreabă berbanții de ce
cântărim?”

52
SURÂSUL BUCOVINEI

așa repede s-au lichidat... de sarcina lor de masculi. AURA DAN


Puțină iubire, multă dezamăgire!
LEU – Leoaicele sunt mai ceva ce „răcoaicele”,
aproape nimfomane, viețile lor sunt erotice romane,
nimic nu iartă, dacă partenerii nu le... și după ce
apune soarele, zgârie cu ghearele. Uneori ale lor
urlete se-aud și la vecini, care dimineața le
reproșează: „N-am dormit toată noaptea! Și doar v-
am rugat să dați orgasmul mai încet!”
FECIOARĂ – E o zodie rară, m-am convins
chiar aseară... Fecioarele devin iubărețe și țin de-ale Pelerin în noapte
consoartelor povețe: „Cât e tare, să nu fie iertare!”
Unele se plâng c-au fost deflorate de mai multe ori și Treci, rece, treci
mulți masculi creduli le compătimesc și nădăjduiesc Pelerin, în noapte
să le mai rămână și lor ceva. Iar ele le vor da. Vor, Nu ai timp s-asculți,
da! Ale mele șoapte...
BALANȚĂ – Dacă un bărbat e afemeiat, cum
se spune la femeia doritoare de cele lumești și de Treci, iute, treci
dotările bărbătești? Cert este că îi cântăresc din ochi Nu cunoști abisul,
pe parteneri, le simt greutatea, potențialitatea, Nu îți pasă, că
achiziționând, așa, sex la kilogram. De oprit din Se destramă visul.
iubit, neam!
SCORPION – Femeile scorpion nu sunt Din ”elucubrațiile” unui Pictor
veninoase, sunt foarte drăgostoase, îl înconjoară pe
bărbat cu toate brațele și-i „înțeapă” cu nurii lor tari, Varsă-mi in peisaj, tăișul lunii
până se fleșcăie de tot. Nu ele, la bărbat... Si, mireasmă, roua de pe flori
SĂGETĂTOR – Iubărețele din această zodie Blând, surâsul pruncului și-al mumii
se arcuiesc când se dăruiesc, se-ntind ca o coardă, Colindița-n prag de Sărbători...
bărbații să le ardă, sunt –în general- satisfăcute, cu
rimă asemănătoare… Mari iubitoare și doritoare o Tot ce e frumos, ades, și doare
dau și cui n-o are. Tot ce e adânc, e greu, la preț!
CAPRICORN – Nici o legătură cu caprele sau Ghiocelul, sub nameți, nu moare
coarnele ce le pun bărbaților, nu refuză o partidă de Dinspre munte, vine rauleț...
sex sălbatic (sau chiar domestic), dar să fie, pe
săturate. Bărbatul care nu poate, cu femeia la capăt Din tablou, Iubirea, nu lipsească
n-o scoate! Sau da, o scoate... Flamură, ce duce spre înalt
VĂRSĂTOR – Femeile din astă zodie sunt Ramură-nflorindă-mpărătească,
adevărate amazoane, fără fasoane, figuri sau fițe. Capră neagră-n nevremelnic salt.
Vor tot, până partenerii nu mai pot și-atunci își varsă
tot năduful pe ei (că de-asta-s vărsătoare), cu Noiembrie, târziu
formule gen „Mămăligă, impotent, cârpă ce ești,
puțulică mică, băiețică!” Etc. Noiembrie târziu, se lasă seară
PEȘTI – Periculoasă zodie, câte-o așchimodie Pe crizantema dulce și amară,
de bărbat încearcă să le vâneze, racoleze, violeze și Pe sufletul, mereu, îngândurat
apoi să le livreze pe piața neagră a sexului, ca Sclipiri de astru, de-nălțimi, purtat.
prostituate. Cedează adesea cele care sunt prost
situate, dar peștii sunt, de cele mai multe ori, prinși Noiembrie târziu, si nu văd calea
în cârlig și pierd orice câștig. Și se frig! La ceas de-amurg, mă copleșește jalea
Umbră, ispititoare și adâncă
Din lumea celor ce vibrează, încă.
A inventat,
Noiembrie târziu, și bate bruma
Ananie GAGNIUC Prin anotimpi, mai răscolește Luna
Și bate bruma, și se lasă sara
Suflet al meu, cum pârjolește para!...

53
SURÂSUL BUCOVINEI

Mansardă
Perdeaua de nisip
Pictorului Ion Lazăr!
Te mângâie mâna mea, aspră si brună Mai aproape de voi, cu nimeni, amic
Te mângâie, lucirea aceea de lună M-apropii de ”însumi”, pe poteci stelare
Între noi, Și, nu îmi pasă, doamne, de nimic
carte deschisă, albă floare Cât timp m-afund în Taina Ta, cea Mare...
Ori, de nu
”perdeaua de nisip”, care doare... Acolo, se cuibăresc toate visele
Unde se-adună, îngerii toț
Turație maximă Acolo-și tremură pleoapa, narcisele
Din felie de viață, topesc efigii Se numără ”plopi, fără soț”...
Din frântură de vis, îmi închipui blazon
Mărgărinte, preling, pe sub genele vii Se cuibăresc, acolo, semizei
Pe cărare cu spini, îndrăznesc maraton. Fantasme, plimbând, în neștiri, prin Olimp
Acolo, în nopți, șed la masă cu ei
Și nu mă trezesc din freneticul vis, Grăind, despre Timp ... și ”netimp”!
Din umbră-mi croiesc labirintic tunel
Din nopți de nesomn, încropesc Paradis Golgotă
Pe demonii cruzi, mi-i provoc la duel!
Crucificat, e soarele din suflet
Eu sublimat Peste tăceri, n-adie nici un vânt...
Sfios e Omul, haric, după umblet
Soldatul se duce la război Și, firul ierbii, verde-i pe mormânt.
Cu plinul de flori, cu nisipul de stele
În auz, rasunându-i: ”Un-doi!” Bătută, încă, e Iubirea-n cuie
Dar, și mângâios cânt de iele... Din răni, prelinge, sângele sfințit...
Văd umbra sfântă cum, la ceruri, suie
Soldatul se duce pe drumu-i, convins Cum, Timpul, trece-n torți de vas cinstit.
Că, floarea, la cușmă-i, tot vie
La brîu, cum pășește, se simte încins A ”râs”, si a ”batjocură”, pe frunte
Cu trilul, din cea colivie... Cununi ți-au pus, de spini, te-au schingiuit...
Cununa-ți, însă, prefăcu-ntr-un munte
Soldatul, superbul, purtat la război Cu pisc, de-atins, ... potecă, de suit.
Cu plinu-i de flori, cu mănunchiul de stele
Tresare-n adânc, de-obsesivul ”Un-doi!” Vreau florile-napoi!
Dar,și de-obsesiv cânt de iele...
Am obosit, trăind, la întâmplare
Eu dezvelit Bătând setos, indiferent, din palme
Vreau viața-n adevăr, chiar dacă doare
Mă apără Brazii, de zbuciumul surd Să mă dezbrac de ipocrite haine...
De pânza-nserării, de gândul absurd
Mă apără Brazii, cu verdele lor Am obosit, Iubirii, să-i tot spun
Cu raza de cântec, cu pala de dor... Că, amăgire e, ... și e nălucă,
Că Omul-înger, trece drept nebun
Mă apără Brazii, de plânsetul mut În lumea asta, care e pe ducă,
De inima-n flăcări, de-Albastrul durut,
Mă apără Brazii, cu verdele lor De-atâtea ”labirinturi”, mă sufoc
De frigul din suflet, zăbavnicul nor. De-atâta ”netăcere” și noroi,
De sufletul meu, prins sub oboroc
CIRCUL, opriți! Vreau florile-napoi...

54
SURÂSUL BUCOVINEI

CORINA MATEI GHERMAN

BLOCAJ

Muza mea cu ochi străvezii...


cu ghiața în privire mă ții departe...
departe de visele toate...
vise pline de amintiri
PICĂTURĂ și dublate de senzații plecate-n constelații...
ochi străvezii...clipe plecate în stele departe...
Cerșesc o stea de lumi (ne)văzute și poate visele mele...
care să o port în inimă vor fi o clipă blocate de ghiața privirii tale...
din când în când
razele ei GHENA DURERII
să-ți șoptească din cântecul meu
picătură... strop de iubire Şi acum răspunsul...
prelinsă din ochiul beteag în adâncul Hades ...
rază de stea e suspin jalnic...
rază de lună de suflete plecate în noapte...
iubirea mea veșnic nebună zbatere în ghena durerii...
te caută raza stelei cunună e chin...
demoni cu chip de jivine lovite de moarte...
MESAJ la gura iadului tău veghează
cei şapte prinţi ai întunericului...
Se întâmplă ceva în inima mea Raiul și Iadul sunt un destin...
inexplicabil...presentiment.. în mintea plecată aiurea...
ori altceva....
nu știu ce e... ZBOR FRÂNT
dar e dureros...
și aiurea zboară gândul la întâmplare Din întunecimi sinistre...
prin toate tenebrele.... cu zidiri încrâncenate iadul roșu...
e suferință... teamă și un nor naivul spirit fuge spre paradisul liber...
acoperă ca o smoală... zbor frânt și jalnică durere...
acoperă sufletul ca o pasăre udă... iluzii goale și mizerii...
de ce simt asta...de ce... naiv și sceptic e destinul...
în lume nu există libertate...
ALO sinistră zbatere a vremii...
rostogolită în milenii...
Alo....e cineva ...!? încorsetată în materii..
sunt aici în lumea ta
sunt undeva pe Tera DIN CER
iar locul ..?
e undeva pe dreapta în Carpați... Zăpadă... ger... furtună și Siberii
locul cel mai frumos prăvălite din cer... trupuri firave
mai bogat și binecuvântat chinuite de frig
Dumnezeu m-a lăsat să-l stăpânesc foame curmată de gerul parșiv
dar toți îl distrug și fură și ne hăituiesc zumzet de dinți trăncănitori
așa dispare aurul... petrolul... codrul și la gerul cumplit pătruns în coastele descărnate
pământul ce umplu sacul de piele întinsă
iar eu sunt invizibil în case din marmură albă
nu mă văd petrec vinovații
nu vor să vadă suferința...foamea... plânsul... lipsiți de inimi și suflet
morții păzesc șoseaua stearpă bătrânii străbat necuprinsul de frig mizeri și
pe care țara deșălată boală
e târâtă în abatorul morții Lupul cel Alb zbârlește în coamă
cu tot cu îngerii născuți și-adună cei veșnic și zboară spre Raiul iubirii
cu bătrânei roși de marile nevoi eterne.
cu noi..... cu voi....

55
SURÂSUL BUCOVINEI

CURGERE R O L A N D F. V O I N E S C U

Curg nopțile
ca un fluviu de catran
hăul neantului a pornit
să acopere pământul
îngrozită-i omenirea
de urgia nedorită
plâng copii în surdină
și suspină-n codrii frunza
făr de soare e pălită
zac cadavre putrezite în scârnava lume toată
doar făclia stacojie pâlpâe neîntregită
timpul și-a pierdut menirea Galeria de artă
iar lumină nu mai este
doar când Domnul ne iubește Lume multă la vernisajul unei expoziții de
ne arată-n noapte stele. pictură. Printre atâția admiratori ai artei se înghesuie
și un reporter, curios prin natura meseriei se apropie
PLATĂ de unul dintre expozanți.
– Mă scuzați, am înțeles că dumneavoastră
Verdele pădurii dese sunteți organizatorul expoziției?
împletit în trunchiuri groase – Da, ați înțeles bine, eu sunt.
chiar și apa din izvoare cu toți munți plin de aur – Îl cunoașteți pe acest talentat artist al cărui
sunt luați de hoarda care tablou este expus chiar în fața noastră acum, de ați
o deșâră în toată lumea reușit să-l chemați la o asemenea expoziție?
sunt luați pruncii... sclavi în vestul sălbatec – Vai, dar nu, eu nu-l cunosc pe talentatu’
noi plătim factura din resursa noastră pictor, de mic copil nu-l cunosc.
momâile din frunte – Chiar de atunci?!
ne dau circ în tot minutul căci sunt puse de stăpânii – Da, nu-l cunosc de la grădiniță!
care ne-au luat și pulsul... sictir! – A, deci numai necunoscuți?
– Îi ocolesc pe cei pe care nu-i cunosc deoarece
SENS am și eu câteva interese. Dacă nu sunt
pieteni sau rude nu-i băgăm în seamă. Mai ales
Zbuciumate suflete... că ceilalți sunt buni și ne iau fața.
scâncesc în noaptea înghețată – Da, m-am lămurit. Pot să intervievez artiștii
foamea macină ființa de iubire prezenți la vernisaj?
ți-i trupul slab și flacăra palidă – Vai, dar vă rog, chiar!
tot sensul vieții e întors pe dos Reporterul se îndreaptă către un pictor.
iar clipa devine de prisos – Bună ziua! Sunt picturile dumneavoastră, să
de foame de iubire suferă ființa. înțeleg?
– Bună ziua! Bine-nțeles, numai tablouri
JUSTIŢIA premiate.
– O, felicitări! Ați luat multe premii?
Stă justiția călare ca o jună-n fruntea țării... – Desigur, cel mai recent este la un concurs...
cu balanța despuiată ce se scurge-n buza Mări... – Unde s-a organizat acest concurs?
are strânse-n între picioare... – În fundu’ curții!
porcul... marea națiunii... – O, extraordinar!
și conduce țara toată... – Da, am luat marele premiu! Da, pentru că
cu cătușe și cu săbii... oricum premiu era mic, așa că...
e ades influențată... – Cine a organizat acest concurs?
doar de șoaptele de afară... – Unchiu’!
care dau comenzi subtile ce distrug totul în țară... – Care unchi, dom’le?
urletul sfidează bolta și copii rabd de foame... – Unchiu’ meu!
plâng bunicii fără vlagă... – A, am înțeles!
și-am ajuns toți de prigoană. Reporterul trece mai departe la un alt tablou.

56
SURÂSUL BUCOVINEI

– Vai, dar ce opere de artă, ce de capodopere, – Da’ de ce aproximativ în mijloc?


cum ați reușit să creați atât? – A, pentru că după ce m-am chinuit douăzeci și
– Ce să fac? cinci de ani să pun punctu’ exact în mijloc am
– De unde aveți atâtea capodopere, atâtea renunțat și i-am zis cu punct aproximativ în mijloc.
tablouri? – Vai, dar este aproximativ o capodoperă!
– Din târg! Reporterul trece mai departe la un alt tablou.
– Poftim?! – Domnu’, v-a furat tablou’, e doar rama goală!
– Le-am cumpărat din târg, dom’le, de la – A, nu, nu s-a furat nimic.
vechituri, că mi-a zis mama... – Cum așa?!
– A, deci mama dumneavoastră se ocupă de – Da, așa e tabloul o ramă goală, se numește
cariera dumneavoastră artistică, vă ghidează pașii pe Ramă goală pictată de un cap sec!
cărarea artelor. – Dacă spuneți dumneavoastră.
– Nu, mama este una dintre organizatorii Reporterul trece mai departe la un alt tablou.
expoziției, și mi-a zis mama să aduc multe tablouri, – Ce reprezintă aceste linii, v-ați șters pensula,
nu contează ce, că a vorbit ea cu unu’ cunoscut, și penelul, pe această pânză?
vine ăla și bate câmpii despre tușe, nuanțe, ș-așa nu- – Vai, nu! Nu, dom’le, cum poți să spui așa
nțelege nimeni ce zice. ceva.
– Vă urez succes în continuare pe calea artelor! – Păi, așa arată?!
– Mulțumesc mult! – Este un viscol, bate vântu-n toate direcțiile.
Reporterul trece mai departe la un alt tablou. – A, e viscol, eu credeam că e o mâzgăleală.
– Ați venit cu un tablou la expoziție? – Dacă nu vă pricepeți la artă.
– Da, păi, vreau și eu să ies cu un tablou. – E, da, mă scuzați!
– O, foarte bine! Ce ați pictat? O mamă cu o fetiță vizitează expoziția.
– De fapt, nici nu știu cum să spun, ă, eu cu Reporterul vine la fetiță.
pictura mai subțire. – Îți place aici la tablouri, la opere de artă?
– Păi, atunci?! – Nu!
– O dată mergeam prin bucătărie cu oala cu – De ce nu-ți place?
ciorbă-n mână, m-am împiedicat și am vărsat ciorba – Păi, unde-s operele de artă?
pe fața de masă albă. – Uite aici pe pereți, aceste tablouri sunt opere
– Aoleo! V-ați opărit? de artă.
– A, nu, că ciorba era rece. Când a venit soțu’ – Păi, nouă la grădiniță domnișoara educatoare
meu să vadă cei tărăboiu’ ăla-n bucătărie, când a ne-a spus că o operă de artă este ceva ce nu poate
văzut ce s-a-ntâmplat a zis că așa cu ciorba aruncată face chiar oricine.
peste fața de masă parcă e o pictură postmodernistă, – Da, are dreptate, o operă de artă este ceva
avangardistă, chiar! foarte greu de realizat, de o mare valoare, pe care nu
– Chiar, că-i avangardo-postmedernisto, spre o poate face chiar toată lumea.
lături, așa! – Păi, atunci de ce operele de artă de aici
Reporterul trece mai departe la un alt tablou. seamănă cu tablourile de la mine de la grădiniță?
– Mă scuzați! Ce reprezintă tabloul, că nu prea
înțeg?
– Este marele și renumitu’ pictor de la Malu cu
flori.
– De unde?
– De la Malu cu flori, dom’le!
– A, sta pe mal cu-n buchet de flori în brațe?!
– Nu, dom’le!
– Da’ cum, că nu-nțeleg?
– Este localitatea Malu cu flori, e, fiind cu flori
deagata, el nu mai trebuia să picteze florile că erau.
– A, și-a zis de la Malu cu flori pentru că era un
mal cu flori cu tot.
– Dom’le, ești mai greu de cap da’ pân’ la urmă
ai prins ideea.
Reporterul trece mai departe la un alt tablou.
– Cum se numește acest tablou atât de
interesant?
– Acest tablou se numește Pânză albă cu punct
aproximativ în mijloc.

57
SURÂSUL BUCOVINEI

ŞERBAN CODRIN

Acum și întotdeauna, binecuvântata rodire a teilor

Fac dragoste cu muza poeziei, Cum camuflaţi Pilat la drumul mare


Puştoaică savuroasă-în felul ei, Îmi răstignesc ratările pe cruce;
Îi scutur flori peste cearşaf, de tei, De-aş fi Iisus: aş umple cu-anateme
Ci-infama se consacră lăcomiei Alienatul tei, să-i moară floarea,
De-i scap din braţe rupt în paisprezece; Când scânteiază-atotneştiutoarea
I-a fost amantă, însă cui nu-a fost, Nimic rodind în crengile supreme;
Preţ pretinzându-i, ori dispreţ de cost; De-aş fi Iisus: în loc de-orice tortură,
Eu îi repar pantofii, ea petrece În inima cât un coşmar de-adâncă
Cu marii-iniţiaţi în frenezie, Aş cultiva numai căinţe, ci-încă
Bea până face de magie haz Pe-atât spini ideali la-înţepătură
Și trădătoare numai din extaz Şi-împodobit iluzii din trufie,
Aruncă-un semn cu ochiul: îmi va scrie, Când umblu-în cârje prin zădărnicie.
Spre-orice delicii să avem motiv, (*)
Cu degetul în palmă-un vers parşiv. Nimic nu-mi bate-în inimă, nimic
(*) Nu-îndeamnă teii spre acea-înălţare,
Oricât l-aţi vrea-în butuci crăpat, şi în De să-înflorească-într-o spânzurătoare,
Surcele, teiul din Copou vă-apare Ori să se sinucidă-în Carul Mic;
Bezmetică-înviere de lumini Nimic nu prevesteşte cântecul
Într-o aceeaşi binecuvântare; Ȋn zbor de bucurie-al ciocârliei,
Degeaba, peste ziuă, din securi Prinţesă fără simţul tragediei,
Cârpelile-i tot măsuraţi, şi golul, Credul neinspirată-între creduli;
Pe noapte-adună-un bocet de păduri Nimic nu-aţâţă mai neînhămaţi
Și-încrengături de zodii-i dau ocolul; La vesel dricul gloriei pegaşii
Din pagubă, vă credeţi blestemaţi Decât să-i biciuie cu-ocări hăitaşii,
Că vă stropşeşte pe-urme nenorocul, Altă sămânţă de mistificaţi;
De-a furtişagul târâiţi un leaţ, Nimic nu îmi lipseşte-în şiretlicul
Să vă-întocmiţi cu păgânie focul Să mă-înţeleg mai bine cu nimicul.
Şi-urlaţi: „Tăiaţi-l, daţi-l de pământ!”, (*)
Să-aflaţi cum se martirizează-un sfânt. Pământul, focul, apa, aerul
(*) Zidit interior i-s temelie,
Cu poezia-în nefireşti relaţii Iar sufletul imunda Poezie
Și coatele pe-o scândură de tei, Şi-l criptografiază somnambul;
Nimicu-aprofundez, şi-elucubraţii: Nu-i nor; nu-i ceas; nu-i pasăre; nu-i stea,
Golit până la mijloc de idei, Ci-i place zborul şi-învierea-i place
Scriu chinuit într-un amurg cu lâna Și-în energia ei zburdă-un dibace
De aur; şui, pe-o rută spre Parnas, Zel de-a cânta prin feluri de-a tăcea;
Orfeu îmi face din plictis cu mâna Copii mai are, cam prăsiţi din flori
Și urcă-în avion la business class; De tei, nebucurii şi necredinţe,
De-emoţii, tatuajele-mi transpiră, Dar niciodată-obscure prisosinţe
Ochii-mi ridic spre-o muscă din tavan: Nu-o supără în lăcomia lor:
Solemn, pe fuselaj gogeşte-o liră, Dacă le-ar umple-o cramă cu cerneală
Iar stewardese-în cor aerian Ştiu să i-o bea până la doaga goală.
Instrucţiuni recită, inspirate
De bardu-în funcţie pe-eternitate.
De-aş fi Iisus, îngrijorat m-aş duce
La doctor să-i fac plângere: mă doare

58
SURÂSUL BUCOVINEI

Musteşte-aromă, izvorăşte din Prin crengi, cu ifose de-înjurătură,


Topitorii cu-însemne-aurifere, Bag nasu-în fundul unui tei, prea mare
Crengi îngălate-în feluri de mistere Iluminare fără felinare
De-amanetat în spaţiul sibilin Pentr-un puhoi cu auru-în scursură;
Drojdii-în vedenii, damf în labirint, Să nu turbeze floarea pe degeaba,
Transfigurate-esenţe dimpreună Trezit la moarte-o mulg de-acea-ameţeală
Nopţi năucind şi ceru-într-o nebună Din ţâţe, din frunzişuri sau din poală
Mistică-a lunii cu lăpturi de-argint; Şi-amnezic, strâns de gât, îmi chinui treaba,
Deodată, roua căsăpind-o, trei Tuşesc de scârbă sufocat, cu mintea
Ţipă din profeţie-în profeţie Tembel căzută-în fleaşca unei babe,
Cocoşi cu-apocaliptică mânie, Corci terciuit mă-înmoi pe patru labe,
De se hipnotizează tei cu tei Pleoştit ca vidanjorul dinaintea
Și încă-o zi-şi îngăduie-o putere Bodegii, mirosind a nebunie
Mai lacomă, mai tăvălită-în miere. De bântuite-otrăvuri la beţie.
(*) (*)
Greşală-a domnului bijutier: Cu-anume ochelarii de citit
În loc de-astralul inventar de gală, Tai o felie de filosofie,
Dă încă-un pumn de greieri la iveală, Să-l vindeci pe poetu-îndrăgostit
Goniţi ori ucenici de mântuială Şi-ajuns o parte din astrologie;
Din cine ştie ce-alt atelier; Cum nu, în inimă,-ţi încape-un gol
Ceva devine straniu mai ales: După-o măsură-a-amarelor planete,
Scârţâituri aiurea, fără formă, Din cea mai călătoare dintre boli
Prin ce scamatorie mai enormă Cel mult îţi tragi o gaură în ghete
Decât un cerc de zodii se transformă Şi-alegi între plonjonul în noroi
În aureolă de neînţeles: Şi-urcuşul cu aceeaşi vrednicie,
Din respirare după respirare, Prin flori de tei să scape dintre noi,
Se-înmiresmează teii până-în miez A lui Iisus, spre-astrala-împărăţie;
De floare-înaripată lângă floare, Cât despre mine, rup cu râvnă şi
Cu inimă, cu suflet, cu fervoare. Cea mai gustoasă-aleg dintre felii.
(*) (*)
Aud cum cântă Dumnezeu la moara Prin dăltuitul ger de bobotează
De vânt într-o-înserare pe scrâşnite, În diamante, giganteşti cristale,
Cu-îndemnuri într-un tei să sprijin scara Un înger de zăpadă îşi ratează
O dată cu poveşti nepovestite; Lansarea spre halucinaţii-astrale;
Aud cum printre crengi goneşte goală, Cum zboru-şi încâlceşte printre teii
Goală-o căruţă-a hoţului de stele, Faliţi, împleticindu-le năvodul
Stele duhnind ca naiba-a năclăială De crengi cu diademe şi-albi cerceii,
În ţârăitul unui pui de lele; Aşa că-în loc de maiestuos exodul
Aud cum trupul mi se-îmbolnăveşte Spre ceruri, îi transformă-în smălţuită
De-acreală, resemnare, îndoială Dantelărie şi caligrafie;
Şi-un felinar firesc de nefireşte Spre-a decoda urzelile de-elită
Aud cum pâlpâie de oboseală, Din cea mai încifrată fantezie
Vestigiu-al unui candelabru-în stare Vibraţia ne-ar trebui în versuri
Să macine răbdare, nerăbdare. Şi corzi a câte-oricâte universuri.
(*) (*)
Confuzi, în loc să lenevim sub teii Îţi caut roadele-în harababură,
Cu auru-în arcade, până când, Tei cu înmiresmată vrednicie,
Deasupra noastră, gravul panta rhei Tei de lumină şi euforie,
S-ar scutura de-odoare, -agonizând, Până-ţi găsesc nimicu-în dantelură;
Mai bine-o facem pe cuceritorii, De aur, teiule în cârdăşie
Cu scări să dedulcim asalturi din Cu zodiile şi-artificierii,
Clopotniţi în clopotniţi iluzorii În decăderea-arunci, a înserării,
Şi-utopic sigilate cu destin; Buimace-explozii, lămpărie vie,
Îmbogăţiţi şi-anemici de luxura Cea mai descreierată şi-inspirată,
Cu pumnii înfundată-în buzunar, De-orgie ameţit, şi asfixie,
Întorşi acasă, vânturăm natura Topit cu măreţie-în agonie,
Pe măsluite pagini de ziar: Acum sau oarecând sau niciodată,
Ne-aşteaptă metafizica-aromată Tei norocos, cu-astrală broderie,
Să-o degustăm în ceainic, revelată. Tei roditor numai în poezie.

59
SURÂSUL BUCOVINEI

COSTEL STANCU

***
o mînă se apropie de tine pe nesimţite şi tresari
tu ai iubit lucrurile palpabile altele te-ar fi speriat
acum ce fericire să arunci un pumn de cuie între
umerii crucii şi totul să-ţi pară schimbat
cînd eu plîng tu plîngi el plînge
ce motivaţie mai are victoria?
TERAPIA CĂDERII ÎN GOL şi împotriva cui cîntă greierii? uneori
îţi aminteşti eroarea - şarpele casei viclenia celui
*** ce ştie că se va naşte rege apoi vine noaptea şi luna
costel stancu intră liniştit în oraş convins că omul se tulbură ca vinul îndoit cu apă un vis cu fluturi
e ceva mai mult decît o găselniţă a lui dumnezeu aşezaţi pe rîu
ar dori să uite tot însă memoria lui seamănă cu sau o vrajă neînţeleasă a minţii e totul şi iarăşi
o groapă ce se adînceşte pe măsură ce vrei să ieşi din ea degetele alcătuiesc o formă ciudată un gol perceptibil
şi astfel nu poate fi fericit degeaba îl iubiţi îl urîţi deasupra ta într-o sublimă disperare
voi o sută de femei alungate cu pietre ochii păsării
zadarnic căutaţi la picioarele sale iertarea el trece mai departe simulează
găsind în dreptul fotografului acelaşi ins fără înecul
o faţă anume (îşi va aminti
tîrziu mişcările lui prevestitoare de rău) ***
el se deosebeşte de ceilalţi tocmai fiindcă nu-i poate imita aşa cum stau mîna mea nu ridică obiectele ci le năruie
ştie că nu există sfîrşit şi trebuie mimat unul un joc princiar cu moartea
trebuie găsit un joc dacă joc poate fi acesta unde frica eului conştient de sine o simt
moartea e trişorul pe care îl prinzi resemnarea de a trăi legat de umbră
dar de fiecare dată el îţi arată mîinile goale. ca un sclav de durerea lumii
ce trist cînd descoperi că
*** tocmai omul îşi lipseşte sieşi pentru a fi desăvîrşit
între cruce şi cel ce o poartă nu mai e loc pentru altceva o nemişcare ciudată
ce să aleg cînd luna şi soarele s-a liniştit marea parcă deasupra ei s-ar pieptăna o
se nasc una din alta ca apoi să se caute? femeie
poate dorinţa ta de a trece neobservat prin lume cu sîngele şi un ochi de peşte în crucea vîntului
părul frînt peste măslinul care ne va prăda mîinile dimineaţa atît îmi mai amintesc
e-atîta linişte că fiinţa tresare amintindu-şi de nefiinţă
doar eu plîng peste crucea desfăcută în iarbă ***
şi nu-mi amintesc nici cuie nici mîini cît de nebun trebuie să fii să îţi aştepţi moartea
te-am aşteptat pînă cînd timpul şi-a devenit sieşi inegalabil pe şi cît de fericit să o primeşti
urmă luminile s-au făcut umbre întinzîndu-se pe fereastră o avînd în faţă hîrtia albă
jale mare a cuprins clopotele îngropate sub casă fără plaja pe care lunecă oasele lungi ale femeilor
să ştie ochiul e hrana păsării faţa vîrtej în care cineva şopteşte întruna
pana a stat nemişcată o clipă dacă vine a fi a fi a fi a fi a fi a fi a fi
ploaia şi spală drumul golgotei mă ierţi? asemenea unor baloane de săpun
tu degeaba încerci să–l convingi că în
*** spatele crucii se ţine un bal
să fie poezia o defulare a spiritului înaintea morţii? că vine sfîrşitul şi nimeni nu îşi descoperă faţa
scriu o pasăre doarme pe grindă îi simt umbra grea pe faţă
ce nevoie are ea de visele mele? sînt singur chiar înainte de a se face linişte deschizi fereastra
mă naşte am văzut o cîrtiţă fugind dintre foile albe - - o gură de aer în vidul acesta
memoria celui care pleacă uitînd ca un copil rătăcit într-o gară -
să închidă fereastra dinspre rîu arunci cîţiva bănuţi în căruciorul paraliticului
rîsul în oglindă umila terapie ce-mi mai rămîne el e împins din spate însă tot speră că
cînd tu mă părăseşti ca pe un sînge străin va cuceri odată lumea cu propriile-i mîini
dintre toate pedepsele am ales să te uit şi o va strînge la piept priveşti peste ape
ceva modern şi fără vărsare de sînge caut o pereche de cîini înghesuie luna
şi plîng ca un rege umilit te sperii închizi fereastra
după o aspră victorie doamne cît de nebun trebuie să fii…
în cîmpul de mure

60
SURÂSUL BUCOVINEI

ȘTEFANA CRISTINA MARCU

Iubirea

Iubirea, joc divin pe cer sublim


Îmi străpunge din senin
Arșița viselor sumbre
De miază zi ușor ascunse

În raza și parfumul său,


Înnebunești de timpul ei
Tomnatic dor Ușor, străin și pasional
Îți pune inima pe jar.
Tomnatic azi e gândul meu,
Rodul cald spre Dumnezeu, Chiar și sufletului tău...
Caldă este alinarea Îl fierbe, dar nu-i face rău,
Dar străina e visarea. Îl chinuie... îl preaslăvește
Fiorul ei îndrăgostește...
Veșnică și greu trecuta,
Bate inima trecută, Pe zi, pe noapte și pe ploaie
Într-un dor de toamnă dus, Aroma sa te bagă-n boală,
Mâini întinse spre apus. Te caută neîncetat
E foc care te face praf.
Și în suflet tainic vis
Dintr-un neștiut abis, Uite așa este iubirea
Și pe căi străine tare Nebună e... te pierzi cu firea
Tot mai caut alinare. Sălbatică și-ncrâncenată
Îmbolnăvește lumea toată.
Tainică e toamna mea,
Cerul spre lumina grea, Cuget
Univers dinspre apus
Care nu se lasa dus. Pe cerul din inima mea
Și pe căi din departare Se vede clar o dulce stea
Focul stins... tomnatic... doare. O lumină dintr-un vis,
Umbra vieții spre abis.
Caută iubirea
Și din zeci și alte gânduri
Caută iubirea o șoaptă dezmierdată Mă cutreier printre rânduri,
Caută iubirea incert, nevinovată. Printre clipe, mărgărite..
Ea este izvorul ce mai aprinde încă Printre zeci de jurăminte.
Dansul fericirii, tardiv, de foc, e stâncă.
Focul si cenușa vieții,
Caută iubirea prin voci necugetate,
Astăzi vrea din nou să-nvețe,
Prin timp străpuns, prin fapte.
Ca pe - aleea sângerie
Caută iubirea, cât astăzi mai există.
E cumplită nebunie,
Sărută și Pământul, c-o șoaptă interzisă.
E atât de rece gheața
Cât cuprinde iar dulceața.
Caută iubirea, jăratec și lumină,
Spre dune de nisip, și dorul mi-l alina,
E roua care mă-nfioară
Caută iubirea, ea e făptura-ntreagă.
Și mă strigă, mă doboară
E cer, sacralitate, o voce strâns legată.
Dă cu mine de pământ
Caută iubirea în foc și noaptea sacră, Și mă poartă într-un cânt.
Caută iubirea căci ea în veci mă iartă
Și plouă cu iubire în suflet nestemat,
În inimă și-n cuget același vis înalt..

61
SURÂSUL BUCOVINEI

VALERIAN BEDRULE Zbor lacerat

O scoică se sparse-ntre lumi paralele,


iar perla doar fluturi în zbor zămislise;
durerea,-n strivire,-i tăiase din vise
şi-n fum lacerat se-adânci să se spele.

Sub mantii ascunsă, tivită în plângeri,


un ţipăt uscat îi atinse mirarea,
sfârşită părea că îi e sângerarea,
tânjea undeva, înspre locul cu îngeri.

Se vrea argintată şi uită nisipul


ce-i macină vraja – se-ascunde în zgură;
În ridul planetei striată în jocul mareei, îndură…
în roua-mbrăcată cu stele i-i chipul.
Esenţele tremură-n foi minerale,
se lasă-nvelite cu primul noroi; Cu perla-i de preţ, într-o salbă de iele,
potcoave se-aud alergând printre noi, se lasă atinsă şi, dintr-o mişcare,
doar timpul se strânge-n iubirile tale - sărutul de fluturi argint i se pare,
ce suple sunt sevele,-n fugă rivale. pământul îi stă degerat între vele.

În zbor lacerat, sub cenuşa de stele,


Aş vrea să mai număr o parte din stele,
din cele rămase; lipit, să ascult o scoică, un înger cu-albastra-i arípă
cum nervul planetei, excentric şi cult, şi-o perlă pe care n-o lasă risipă
ungând galaxia cu visele mele, se scurg uneori între lumi paralele.
se-ascunde în seve atât de rebele.
Velari aşezaţi între vise şi stele,
meniţi să trăiască în lumile-acele…
M-aplec să le mângâi, dar câtă ispită…
quasarul se stinge, e semn că n-a vrut
Ecoul de mir
destinul planetei să-l vânture mut;
îşi află pereche, zenitul irită,
Când soarele neaua-nroşeşte în goană,
haihui umblă seva, deloc îmblânzită.
e stur în fântâna zidită cu fumuri;
pe şesuri, fuioarele-nvăluie drumuri,
Ah! Murmură-n foi minerale un clopot
iar steaua,-n galop, se prelinge broboană.
şi dangătul muşcă din iarba-n reverb,
el ştie că rugile sună în verb; Trudeşte-n misterul ascuns în colindă,
sărutul îmi cade, se-ascunde în ropot, se lasă pe netedul os al gândirii,
lascive sunt sevele-acestea, sub tropot. în apa aghesmei îşi vindecă mirii,
cu gerul în faşă se-adapă-ntr-o grindă.
Mai latră secundele până-n Elada,
un înger, a toamnă, le taie fâşii; Curbată,-şi acoperă-n raze Iisus-ul,
în ridul planetei se lasă târzii, ecoul din mir zămislindu-i credinţă;
drept hrană,-am adus hergheliei livada un ţipăt - Ce taină! - se-mbracă-n fiinţă,
uscată-n regrete, de rupe obada. în ger, mineralul îşi simte apusul.
Quasarul mareea o mistuie toată, La copcă, morunul strănută-ntr-o geană,
un timp, înapoia planetei alerg, irodul chiar umbletu-n fugă şi-l vede
i-i coaja telurică prinsă în erg; sub stele-n galop; îţi mai vine a crede…
cu dalta de apă învârte o roată, în taină, colindu-mi curbeaz-o sprânceană.
în foi minerale esenţele-noată.
Ce înger îşi prinde surâsu-n oglindă,
când soarele neaua-nroşeşte în goană…
un ţipăt e vestea sfinţită-n icoană,
sub stea, lângă foc, se-ncălzeşte în tindă.

62
SURÂSUL BUCOVINEI

IONICA BANDRABUR

Ți-aș scrie o mie și una de nopți

Mi-ar place să-ți scriu o scrisoare de-amor


Sau povești pentru nopți...o mie și una...
Citind, să-ți deschizi al inimii zăvor
Iubite! Sau lacăt să-i pui, când bate furtuna.

Aprinde candela-n odaia noastră, Ți-aș scrie iubite cu floarea de soc,


Pe colțul noptierei o găsești, Pe frunze de salvie argintie,
Chibritu-i pe pervaz, lângă o glastră Ți-aș scrie cu aromă de busuioc,
Și sob-aprinde dacă mă dorești. Pe frunze de dud, sau viță de vie,

Mai trage și oblonul la fereastră Ți-aș scrie cu boabe de rouă în zori


Să nu privească luna ne-ncetat, Culeasă din macii câmpului cu grâu,
Doar umbra în amor să ne zărească, Cu pana păsării pierdută în zbor,
Noi căutând iubirea în păcat. Căzută alene, în valuri pe râu.

Să pregătești din timp două pahare Ți-aș scrie cu fir de mătase țesând
Să le ciocnim umplute cu bun vin, Cuvinte alese-n poeme de-amor,
Nebuni să ne-mbătăm ca-n ziua-n care Pe stâncile din munte, unde umblând,
Inel mi-ai pus pe deget cu rubin. Adun ce-mi văd ochii, iubesc și ador.

Sărutul tău, e candela aprinsă, Ți-aș scrie cu spumă adusă de val,


Făclie ce se crede Univers, Pe țărmuri uitate dăruindu-ți iubirea,
Pentru o noapte o doresc nestinsă, Ce-ascunsă a fost, în scoici sau în corali,
Cu-amor să te slăvesc în al meu vers. De marea geloasă, aflându-i menirea.

Jur că te chem la cafea O mie și una de nopți ți-aș scrie,


Cu-albastrul cerului din călimară,
Dacă noaptea asta ramuri, de cireș sau de cais De-ai să citești această poezie,
Îmi vor bate la fereastra camerei mele și-n vis... Salvează iubirea, ce-i gata să moară.
Și dacă mă împresoară și m-or scălda în parfum,
Jur că mâine dimineață, te chem la cafea cu rum! În prag de seară

Dacă-n noaptea asta rece, voi simți că sunt purtată În prag de seară-ți scriu o poezie
Să calc desculță pământul sub tălpi din nou gâdilată Cu sângele din vene ce pulsează,
De iarba verde și moale cu cristale mici și ude, Te-aștept iubire, dulce simfonie...
Jur că mâine la cafea, ți-oi cânta făr a prelude! Măiastr-a inimilor ce vibrează.

Dacă noaptea va fi lină și-n somn vântu-aduce boare În prag de seară-ncerc să torc și dorul
Cu arome dintre cele, ce-s plăcut mirositoare Cu firul părului lăsat pe pernă,
Și mi-or face vrajă-n vise, să devin o primăvară, În răsucirea lui creând fiorul,
Jur că mâine la cafea, buzele îmi săruți iară! Mlădiț-a dragostei noastre eternă.

Dacă noaptea asta toată, cerul va fi plin cu stele În prag de seară, o rugăciune spun,
Îmbrăcate cu rochițe din petale de lalele Chemând cu vraji al tău suflet boem,
Și-n brâu vor fi strans legate vu centură de răchită, Esti Zeu pierdut printre femei ce-ți pun,
Jur că mâine dimineață, mă las la cafea iubită! Otravă în iubire... și blestem!

Acum că îmi știi din gânduri și din vise nevisate... În prag de seară, îți scriu poem de-amor,
Știi dorințele arzânde, chiar de voi face păcate, Spiritele chem să construim un pod,
Roagă-te spre-ndeplinire...să bem cafeaua-mpreună, Să pot veni atunci când ti-o fi dor,
Să mă iubești dimineața, chiar de crezi c-oi fi nebună! Să îți descurc iubirea prinsă în năvod!

De nu? Voi muri bătrână și cu visele-mpreună Și-n frumusețea lunii ce rasare


Voi zace-n neagra țărână.... Pradă să mă las, cum razele în mare!

63
SURÂSUL BUCOVINEI

SIMION TUDUREAN Nu vor la gospodărie. Fel de fel de preparate,


Blidele stau nespălate, Fă-ne loc gazdă la masă,
Spun ca apa-i prea departe, Ori mergem la altă casă.
Ele porcul - au vândut, Mergem colea la vecina
Că țipa și mânca mult, Ce a tăiat de ieri găina
Nu vor vacă, nu vor cal, A tăiat vreo doi cârlani
Ci vor fustă de tergal. Și vreo patru-cinci curcani.
Vaca trebuie țesălată, Noi de-o săptămână-n coa
Fusta nu trebuie călcată. Încercăm a nu mânca,
Decât brânză și smântână C-am știut noi foarte bine
Mai bine cu ceas la mână, Că găsim la gospodine
Aud ceasul ticăind Cozonaci, plăcinte moi
Și mațele cârâind. Și cârnați cu usturoi,
Plugușor rural 2019 Ascultați și voi flăcăi Cornulețe cu untură
Hăi, hăi! Care se topesc în gură,
Bună seara la plugari Așa-i tineretul azi Gâsca friptă pe curechi
Și noroc la gospodari Nu mai știe de necaz, Rumenă pân-la urechi,
Și voi tinere copile, Că dă porcul pe rochiță Botezată cu vin vechi,
Dați-vă lângă perdele Și vaca pe cizmuliță, Ș-alte bunătăți încât
Și ascultați vorbele mele, Toate vor pantofi cu toc Mi s-a pus un nod în gât,
Dați-vă lângă fereastră Și urcate sus la bloc, Ce nu pot să îl întorc
Și ascultați urarea noastră. Ele porc nu vor să taie Făr-un cârnăcior de porc.
Noi suntem câțiva plugari Nu vor nici carne de oaie, Ia priviți și voi flăcăi
Feciori buni de gospodari, Nu vor carne de cocoș, Și strigați cu toții, măi:
Gospodari din Câmpulung Ci vor buzele cu roș, Hăi, hăi !
Am pus șapte boi la plug, La urechi cercei de aur
Din tot satul câte-un bou Iar pe cap coarne de taur.
Să urăm de anul nou. Și mai vezi și altceva
Urăturile frumoase Ele mai știu a fuma.
De la cei bătrâni rămase, Congresul când s-a ținut
De la Traian împăratul, În plan nu s-a prevăzut
De când s-a zidit tot satul, Cantitatea de țigări
De atunci ne-a rămas uratul, Consumată de muieri.
De sute de ani de zile Nu te însura măi vere,
Urăm de Sfântul Vasile. Că nevasta multe-ți cere.
Eu cu car cu boi bălani, Când o iei de la părinți,
Mergeam până la Focșani, Trebuie să îi pui dinți,
Drumul era înghețat și bun Cere rochie de mătase,
Aduceam vin de Crăciun. Ce la mă-sa nu purtase,
Era lume, măi băieți, Vrea pantofi cu toc înalt,
Erau codrii netăiați, Parcă-i capra pe asfalt,
Păduri mari și netăiate Ba mai cere și cercei,
Și flăcăii purtau plete Pe ce naiba să-i mai iei?
Și fetele erau fete, Vinde oaia cea din șură
Când era o șezătoare Ca să-și facă manichiură.
Era fata ca o floare, Și mai vezi și ce mai poartă
Se-mbrăca după putință Unghii lungi cât o lopată.
Cu cojoc și cu catrință Hai strigați băieți mai tare
Și la gât purta zgărdiță. Să vedeți ce unghii are,
Câte fete frumușele Hai priviți și voi flăcăi
Cu opinci și cu obiele Și strigați odată, măi:
Nu știau de boli prea grele, Hăi, hăi!
Azi sunt altfel îmbrăcate Eu de aici de la fereastră
Și sunt toate degerate, Văd pe masa dumneavoastră
Toate trag a calicie Încărcată cu de toate

64
SURÂSUL BUCOVINEI

TU TREBUIE SĂ CREZI
DOINA GURIȚĂ
Eminescu e comoara inimii copilei ce am fost
Când mă lua de mână şi mă urca spre stele
Prin versuri adâncite-n infinit şi-n veşnic post
Spre a vedea că totu-i deplin şi dincolo de ele.

Mă răzimam cu creştetul pe glossa-i unică şi gravă


Şi-l ascultam de dincolo de ger şi gheaţă
Că trebuie să ne grăbim, fără zăbavă
Să ne iubim, să ne dăm, unii altora, viaţă.

Eminescu a fost şi rămâne al neamului meu


Al nostru, al vostru... al lumii întregi
Ca un profet care l-a cunoscut pe Dumnezeu
COLŢUL DE CUB Strigând către lume: tu trebuie să crezi.

L-am văzut pe Nichita aievea, în vis CONCENTRAT DE MUCEGAI


Un înger blond cu ochii ca și cerul
Arunca zăpadă în focul încins Blocată în timp şi legată de vremuri
Să iasă din aburi, în clocote, dorul. Mă abat spre cărarea luminii ascunse,
În galaxii de sânge, de clipiri nepătrunse,
Zăpada fierbea în fum de tămâie Spre zvâcniri de azur, ale norilor ramuri.
Puternic zidea un cub ferecat
Un colţ se zbătea să mai rămâie Un nerv venin de negru palatinal
Dar Nichita îl voia spulberat... Mă agaţă de cornul neabundenţei
Lăsându-mă goală în vidul indiferenţei
L-am pierdut la o strajă din noapte Unui trecut absent cu prezentul banal.
Printre lacrimi de patimi şi zbor
Dar l-am regăsit şoptind, printr-o carte, Nu mă plâng de albastrul ce roade din mine,
„Ca să fiu viu, a trebuit să morˮ. Nici de absenţa unui liman mai senin,
Că în abisul oceanului turcoaz de pelin
Am aşezat visul pe o noptieră Se găseşte sămânţa chemării depline.
Sub lumina lunii, pătrunzând printr-un tub
Lângă cartea cu versuri, stingheră LUMINA DE DAMASC
Nichita îmi puse colţul de cub...
Străbat cărări presărate cu spini
DOR DE MAMA Mă întorc din ţara cu lapte şi miere
Revin, cu lacrimi, printre străini
Te-am văzut lângă steaua mea Să-mi curăț abisul de fiere.
Din carul cu luceferi al tatei
Zâmbeai Sânge, şiroaie, pe cărările tălpii
Spre calea laptelui cu care m-ai hrănit Pământul îl soarbe cu sete bolnavă
Din tine, din sufletu-ți de zeie Spinii aruncaţi în drum par nişte săbii
Lacrimi Şi de sunt pe uscat... sunt epavă
Cădeau din ochii mării tale verzi-căprui
Din depărtarea care ne aproprie în noapte Deodată lumină de Damasc luceşte nisipul
Un Rai Zefirul îmi pune aloe şi vin peste răni
E pentru tine, mama, prea puțin Ţepuşa e scoasă şi-mi dezleagă timpul
Din infinitul dragostei de viață Şi încep a vedea ale cerului vămi.
Eu te iubesc
Acum mai mult decât în clipa-n care Genunchii pătrund adânc în lespedea arsă
M-ai rupt din tine in dragoste de cer Făcând cu osul rotund noi morminte
Şi strig către cer: „vreau la masă;
La cină de taină cu Tine, Părinteˮ.

65
SURÂSUL BUCOVINEI

DANA CIUHLĂU ÎN CONTRATIMP

Când m-ai iubit tu,


Îmi plăcea să mă joc cu iubirea ta…
Când te-am iubit eu,
Erai satul din jocul meu

UNIVERSUL MEU

Din grădina cerului,


Îmi culegi o stea
Și-mi promiți că vom călători
În Carul Mare spre Calea Lactee…
MELANCOLIE
DOR
Un vânt melancolic de toamnă
Împrăștie timpul spre zări Mi-e dor de mine
Și frunze uscate pe-o bancă și-aș pleca
Vor duse agale, în depărtări. pe un tărâm îndepărtat
să mă găsesc… copil.
Un vânt melancolic de toamnă
Se joacă prin părul rebel SINGURĂTATE
Și gânduri uitate pe-o bancă,
Vor duse departe,…spre el. E noapte senină…
Privesc stelele care-mi împung ochii cu strălucirea lor
POEM Și-ascult Luna care-mi picură un cânt de noapte bună…

Rătăcesc dincolo de lumea noastră GÂNDURI NEROSTITE


Când sufletul mi-e plin de nesperanță.
Rătăcesc pe cărări de toamnă Tăcere…O tăcere grea care ne-ar fi strivit sufletele
Când nimeni nu mă-ntreabă, nu mă-ndeamnă. sub povara cuvintelor nerostite…
Rătăcesc prin viața efemeră Ne-ar fi tăinuit gândurile în palmele ostenite și am
Când sufletul e gol și nu mai speră… fi așteptat să ne facem mărturisiri de iubire…
Mângâieri nesfârșite ar fi prins glas în durerea
DOAR A TA… surdă a neputinței de a rosti vreun cuvânt…
Ne-am fi îmbrățișat în lumina inimilor înflorite-n
Acord lin de vioară dragoste și am fi așteptat… Ce?
Pe strunele inimii mele Am fi așteptat să cadă peste noi o ploaie de stele!
Se-nalță timid în astă seară…
Tu stai și ascultă-n tăcere!

Vino aproape de mine,


S-auzi tainicul cânt!
Îngână-mi șoptit la ureche
Că eu cea mai dragă din lume îți sunt!

LACRIMA…

Numele tău
se rostogolește-ntr-o lacrimă
pe obrazul meu…
și îi aud durerea,
iar ea, lacrima, ar vrea să strige,
să rupă tăcerea…

66
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN NITU

Purtătorul de cuvânt al
Guvernului către simpatizanți
De vom avea o guvernare lungă,
În curând tot omul o să vadă,
Că laptele și mierea, în valuri o să curgă,
Iar câinii, o să umble cu colaci în coadă.

Consilierii locali ai comunei au hotărât


Ne-am ciorovăit într-una
Însă, astăzi, am decis,
CATRENE EPIGRAMICE Ca să înfrățim comuna,
Cu Comuna din Paris.
În miezul iernii
Ghicitoare
Când gerul aspru-îl simți în tindă E pescar bătu-l-ar vina
Și-omîtu-i mare în ogradă, Cu mustață, evident.
Doar un om încearcă să mai râdă, Trage știucă la Belina
Râde, doar, omul de zăpadă. Dar și somn în Parlament.
Meteahnă Liviu Pop, după numirea sa
Când văd masa plină de bucate la Ministerul Educației
Pe loc îmi lasă apă gura. Aici aș vrea să stau să mor,
Din priviri le savurez pe toate Aicea e de mine.
Și , în final, mănânc, doar, ... băutura. De-aici nu plec așa ușor
Doar, dacă... Popa vine.
Bârfe
Gerul năprasnic din noaptea de Revelion a Aniversare
anului 2015, cică ar fi fost trimis de “prietenii” I-au pus pe masă un tort mare,
nostril de la răsărit. Cu nouăzeci de lumânări aprinse.
A stins doar trei dintr-o suflare.
Crăpat-au ouăle-n găină
Apoi și el se stinse.
Iar în pădure toți scorușii.
Nimeni alții nu-s de vină,
Am iubit mersul pe jos
Nimeni alții, decât… rușii.
Rog să mă credeți, pe cuvânt,
Regrete târzii Sunt sincer, nu sunt mincinos.
Și drumul ce m-a duce spre mormânt,
Corupției din astă țară, Cu drag l-aș face, tot pe jos.
Nici azi nu i-a sosit Ignatul.
Și mulți români, regret iară,
Vecină, ce să-i cumpăr soțului de ziua lui?
Că nu mai este… împușcatul.
După un banc spus de Domnul
Părerea mea economist Ioan Mugurel Sasu
De-aș avea eu calitatea, “Dacă vrei să aibă parte
Să vorbesc de-o boală gravă, - I-a răspuns zâmbind vecina –
Aș spune că sănătatea, Cumpără-i și tu o carte”.
Este, azi, foarte bolnavă. “Nu-i mai iau că are una”.

67
SURÂSUL BUCOVINEI

E L E N A P E I U

AMESTEC

Dragoste sau ură,


Pace sau război,
Ce a adunat
Sufletele-n noi!

Lumină sau umbră,


Soare sau ninsori,
LA REVEDERE! Cerul plin de stele,
Pământ plin de flori!
În geamantan îmi pun de toate,
Îl iau cu mine peste tot, Unde e iubirea
Să vreau, să-l uit, să-l las, nu pot. Cea nemuritoare?
E ca şi cum nu am identitate. Sufletul îmi plânge,
Inima mă doare!
Îngrămădesc toată-amintirea
Atâtor ani prin noi trecuţi, Dureri şi lacrimi,
Chiar să încerci, n-ai cum să uiţi, Doruri nerostite,
Deşi în timp s-a transformat iubirea. Gânduri neşoptite,
Vise neîmplinite!…
În geamantan îmi pun trecutul,
Nu las nimic la întâmplare.
Chiar dacă-i greu şi de mă doare, TOAMNA
Mai pun chiar şi banale lucruri.
În toamnă, noaptea este zână
Aştept s-ajungă trenu-n gară Şi peste zi este stăpână,
Şi-am să mă urc la prima uşă. Iar soarele-ar mai încălzi,
Voi învia şi voi renaşte din cenuşă Dacă luna nu s-ar ivi.
Şi voi avea identitate clară.
Ea vine cu alai de stele
Răspunsurile la-ntrebări sunt vagi, Şi-aruncă vălul printre ele,
Să vreau să uit, să mai rămân, nu pot. Stăpâna nopţii vrea să fie
Acum, când trenul o s-o ia din loc, În toamna tristă şi târzie.
La revedere! pot să-i spun persoanei dragi.
Şi doamna brumă o însoţeşte,
IUBEŞTE-MĂ! La crâng, la flori nu se gândeşte
Şi, la copacii despuiaţi,
Iubeşte-mă cum ştii mai bine, Cu toţii-s orbi şi supăraţi.
Iubeşte-mă cum ştii doar tu,
Te voi iubi şi eu pe tine, În toamna tristă şi târzie,
Iubeşte-mă şi-apoi te du! Şi frunza este ruginie,
Iar vântul aspru o loveşte,
Nu răscoli acum trecutul, Copacul nu o mai iubeşte.
Nu-ţi fă speranţe pentru noi,
Astăzi începe cu începutul Natura bate-n amorţeală,
Şi vom vedea de-om fi iar amândoi! În miezul zilei doar c-o pală
Mai poate soarele brăzda,
Iubeşte-mă şi-apoi te du, E vremea ei. Stăpână-i ea.
Iubeşte-mă cum ştii mai bine,
Nu-ţi fă speranţe pentru azi,
Nu-ţi fă speranţe pentru mâine!

68
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN RUSU BUCOVINEANU PITON (PAYTÁN)

Versuri dedicate bunului meu amic necuvântător,


câinele de pază și apărare, rasa Rottweiler,
ce l-am botezat, Piton (Paytán)
Autorul
IARNĂ LA ÎNCEPUT
DE AN 2019! După voce-i bariton.
Nu!!! Nu-i șarpe! Da-i Piton!
1 Și în grai american
Frigul mușcă ca și-un câine E pronunția Payton.
Și azi nu-i ce va fi mâine, E Rottweiler după rasă,
Oricum! Vremea potʾ să cearnă, Paznic bun, prieten de casă.
Are dreptul! Doar e iarnă!
În răstimpuri mai răsare E masiv, negru roșcat,
Zgribulit săracul soare Luptător adevărat!
Care-i zice din părinți De nu-i ești un amic bun
Acesta e soare cu dinți! Apoi, nu știu ce să-ți spun?
2 Ai o șansă, deocamdatʾ
La TV s-a spus „frăție!” Ca să fii un ins păpat!
De la pol are să vie
Frig mă vere! Să apară Eu, bătrâne, ce să-ți zic?
Și aice iarna polară! L-am crescut de „baby” mic,
Momentan e încă bine, Mi l-a dat vecinul care
Poate să-l rabde oricine Astă rasă de câini are,
Frigul ăst din Europa! Iar eu cu el mă fălesc,
Asta, da! Zice și popa! Vorba aia! Știu ce cresc!
3 Și-ți zic drept că nu mă înșel
Și de-ar fi sub zero grade, Nu-i amic mai bun ca el,
Ici în casă, gerul scade, Doar din când în când de-i ești
Auzi focul cum pocnește Stăpân bun, să-l mai servești
El căldura dăruiește, Cu vreun os, ori de-ți rămâne,
Numai bine, că confrații Vreun codru uscat de pâine.
Au acum inspirații
Ca să scrie despre ger. Payton are cum se știe,
Restul, deh! Ce să mai cer?… Apetit la prietenie,
Vrea stăpânului să-i placă,
DREPTUL DE A SE Din nimic găsește joacă
AUTOINTI TULA Și mai are un atu frate,
(contemporană) E de încredere în toate!
Dar în rest e năzdrăvan,
Dacă faci o socoteală Face pozne că-i Paytán!
Ce-i hașurat e greșeală,
Înadins o las să fie VISE FĂRĂ ÎMPLINIRI
Pentru toți o mărturie
Ca să nu comită iară De-aș mai fi copil… atunci
Vreun act de slăbiciune Mă întreb dacă aș ști
Și să lase așa neșterse Anii dulci primăvăratici
Numai cele ce îs bune! Înțelept a-mi rândui!?

Iar greșelile ce-s scrise Dacă nu cumva-i mai bine


Nu cuteze să le arate Să pășești pe drumul vieții
Înfundă-le misticismul Având experiența toamnei
În lădoiul cu păcate! Și vigoarea tinereții!?

69
SURÂSUL BUCOVINEI

TRAIAN NISTIRIUC - IVANCIU Distihuri


1
Dacă unic eşti,
La locu-ntâi de ce rîvneşti?
2
Luceşte capul fără păr,
Greşeala-i drum spre adevăr.
Suflet încărcat 3
Frunza toamna putrezeşte,
Cu sentimentele Adevărul timpu-l stăpâneşte.
puse pe jar,
îţi urmăresc 4
trăirea din privire... Nicicând trecutul nu poţi şterge,
Te faci că n-ai habar Doar, pe alocuri, îl poţi drege,
de încărcătura
ce o port în suflet 5
de la ultima noastră Pe duşmani îi poţi ierta,
despărţire... Însă niciodată nu –i uita!
6
Nostalgii de toamnă Copilăria e cadrul dat
Un strigăt de cocor Pentru ce vom avea de îndurat.
mi-a străpuns, 7
fără drept de apel, Dacă frica-ţi stăpâneşti,
clipa trăită Curajos te dovedeşti.
la scara cea mai de sus
a închipuirii... 8
Pe-al toamnei Fără-nţelepciune, banii
trist decor Îţi sporesc numai duşmanii.
se-aşterne,
cu şters zel, 9
nostalgia amintirii... Şi cel slab învinge,
Când exemplul său convinge.
Pentru tine 10
I Chiar cu păr alb dacă eşti,
M-aş duce pe viscol şi ploi, Nu-nseamnă că şi gândeşti.
Până la capătul pământului; 11
Ca să-ţi aduc de-acolo, înapoi, Dacă multă minte ai,
Melancolicul ecou al vântului! Poţi şi altora s-o dai.
II
La pieptul tău m-aş avânta,
Să-ţi sting durerea din suspin; Gând răsucit
Spre culmi de vis ţi-aş ridica Cu gândul
Speranţa-ntr-un măreţ destin! răsucit prin tine,
III speranţa-mi întorc
Ţi-aş cântări-n surâsul meu, din drumul
Până la marginea sfârşitului, care duce-n prăbuşire...
Dorinţa de a mă avea mereu Eşti pentru mine
Lumină în tristeţea asfinţitului! sensul de bază
IV din fiecare cuvânt,
M-aş face punte- n al tău drum, zbor blând,
Să-mi simţi iubirea sub picioare; în ritm sfînt,
Aş arde şi m-aş face scrum spre zâmbetul
Doar pentr-un „Da!” şi – o sărutare! din împlinire!

70
SURÂSUL BUCOVINEI

AURORA SÂRBU
Toamnă ruginie

Vine toamna ruginie,


copaci goi, zare pustie...
Frunze moarte , pe alei,
scârțâie sub pașii mei...
Printre ramuri, răstignite,
printre tufe, zgribulite,
vântul șuieră fierbinte...
Un câine șchiop
latră o cioară,
frunze în vârtejuri zboară,
Cugetare de frunză soarele raze strecoară
pe boabe de măcieș,
Frunzele fragile care râd vesele-n crengi...
ale toamnei Ochii-i presar peste maluri,
stau gânditoare: apa Moldovei, în valuri,
să rămână pe ramuri... susură o simfonie,
sau gându-mi zboară-n sihăstrie,
să sărute iarba? vine toamna ruginie!

Nostalgie de toamnă, în doi Bat clopote

Miresme senzuale, Cu tâmpla argintie,


de busuioc și gutui, cu pasul obosit,
îmi gâdilă nările... merg pe cărarea vieții,
Îmi aerisesc sufletul m-apropii de sfârșit...
în pulpa unui măr... Bat clopote de aramă,
Palete de culori pe străzile pustii,
îmi inundă privirea; cortegii funerare...
razele soarelui Eu te aștept, să vii,
mă scaldă să vii ca și o boare,
într-o baie de aur.. pe brațe să m-adormi,
Tresar!... să fiu a ta mireasă
O mână îmbălsămată-n flori!
îmi atinge umărul... Pământul mă primească
În ropot de ploi, în carnea lui, de lut,
sărutări, doar suferință
boabe de struguri, viața mi-a fost,
strivite pe buzele moi... nimic mai mult.
Anotimpul toamnei
se scurge
prin toamna din noi: Icoane
scâncet de frunze,
copacii sunt goi, În oglinzile timpului
umbre de păsări, am înrămat
strigoi... amintirile–
Culorile toamnei curg icoane nepieritoare
în anotimpul din noi, ale sufletului...
nostalgie în doi.

71
SURÂSUL BUCOVINEI

ALENSIS DE NOBILIS

Omul cosmic
Tot încercăm a prinde-n zbor comete
Să regăsim în lungul şir de fii,
În somn sau vis, această cruntă sete
Ce arde-altare albe-n galaxii

Pe rugul pur fiinţei să îi cânte


Cu glas de îngeri care sfarmă munţii,
Ca-nzăpeziri să curgă de pe frunte
Pictorul tău Peste mirenii puri în noaptea nunţii.
Pictez, iubito, numai de mi-ai cere,
Te-aş zugrăvi din împletiri de aburi; Dar nesfârşiri ne-ndreaptă-n plauri prora
De vrei, pe frunte-ţi desenez mistere Şi ne-ncurcăm în neguri ca-n liane,
Când aur curge-n ale minţii jgheaburi... Ciudate semne, semănând cu Tora,
Ne aburesc profetic pe ocheane...
În abulii îmi definesc doctrina,
În aure, îmbrăţişări mimate, Iar dacă-n noi se întâlnesc pulsarii,
Iar de se-ntâmplă să rănim lumina, Ca versetele-n sacre melodii,
Culorile se varsă desfrânate La suflete păţim în van avarii
Că luminări vom mai primi simbrii
Până în clipa când e nordul sudul,
Când rana mea din coapsă eşti, femeie; Şi-n ape sacre curgem ca-n oglinzi
Ne-nmiresmăm cu înzeire nudul, Să luăm cu umbra faţă-n faţă cina;
Pictăm cu sânge gura ta atee... Păşind din tine, ca un arc te-ntinzi
Spre omul cosmic, umbra ta, lumina.
Tristeţile ascunse sub rimel
Ţi le dezvălui rătăcind pe pânză,
Ca haina să devină-n acest fel Amin
Venirea toamnei în Eden: o frunză. Din zvârcolirea stelelor în ape,
În incantaţii scrise-n aer chem
De-am evada Altare de luminǎ sǎ se crape,
Nu-mi curge-n vene sânge, clorofilă; Înfricoşǎri de buze care gem;
Prin mâini de ierburi trec tăceri de cal,
În ochiul verde cade o acvilă, Rostogoliri de mere putrezite
Mi-e trupul floare, vino doar şi ia-l. Pe vârfuri retezate de sǎgeţi,
Şerpi sâsâind în limbile sanscrite,
Ferestrele din aripi cer creneluri, Vedenii tipǎrite pe pereţi;
Resturi de umbre bandajează cranii,
În aburi cresc fantome din cerneluri, Nedesluşiri de forme aiurate
În epifanii văd minuni profanii. Fecioarele încuie-n colivii,
Inimi de sticlǎ cad în cioburi, sparte
Când şerpii cască, plouă abulie, Peste priviri mirate de copii....
Tresar în ceasuri karme indecise,
Ne urcă metastaza, din hârtie, Zǎvoare ruginite de uitare
Între sinapse mucegai de vise. În inimi desenate pe un zid
Ne cer la toate câte-o dezlegare:
Cum înspre ceţuri se prelinge seva, Să calculăm lumina cursă-n vid.
Urcă-n firide forturi să destrame,
Căderi din măr promite însăşi Eva, Discipoli goi aruncǎ ceru-n valuri
Incestul din grădină să reclame. Şi se ascund în cupe reci de crin,
Iar morţii noştri tot tresar în graaluri
De-am evada din lunga amnezie Aşteaptǎ sǎ şoptim încet: amin.
Care ne ţine-n noi ca-n închisori,
Ne vom muta în vise cu chirie
Să fim părinţi copiilor din flori.

72
SURÂSUL BUCOVINEI

ALEXANDRA IANCU ce bate cu grijă.


Piticul fricos e atletul fricii, iar frica îl
Căsuța piticilor transformă în campion. Frica fuge de umbra fricii
lui. Umbra e imaginea trecutului ezitant. Ezitarea e
Pe trunchiul gros al trofeul temerilor prezente. Prezentul pierde de teama
copacului cu respirație zilei de mâine. Mâine care e mereu ieri.
umană atârnă greoi căsuța Piticul sârguincios vrea să le ştie pe toate, dar
piticilor. Căsuța e făcută mintea îl contrazice. Tot ce ştie îl face să uite că ştie;
din piatră şi din scânduri. să uite de el. Un tot care nu se poate cuprinde.
Zidul rigid de piatră Voința distruge scopul prin sine. Exercițiul uitării
acoperă emoțiile şi trăirile a rezolvat în voința cunoaşterii.
treisprezece pitici. Pe Piticul visător deține o afacere importantă.
acoperiş, alunecă încet apa Fabrica lui extrage resurse prețioase din mina de
unei ploi triste care valori. Resursele sunt prelucrate în fabrică până la
hrăneşte rădăcinile copacul. stadiul de idealuri. Idealurile sunt vândute pe piață
Ferestrele micuțe reflectă cu ambalajul de dorințe irealizabile. Ambalajul face
zâmbetul sufletului. Din horn, se scurge fumul unei tranzacția imposibilă.
aparențe. Aparența e fumul unei sobe care arde Piticul dedicat opreşte ceasul ca să-şi termine
esențele piticilor. Uşa îngustă se deschide într-un hol treaba. Timpul nu ştie să ia pauză. Ritmul se întrece
de speranțe ce le îmbracă viața. În mijloc, luminează cu timpul într-o cursă care sperie cronometrul. Îl
un ring pe care nu calcă nimeni. Pe marginea sperie, pentru că ritmul depăşeşte timpul. Cursă în
ringului, treisprezece orificii țin în captivitate liberă care timpul e invers. Piticul se extenuează obosind
esențele piticilor. În fiecare cameră bate o inimă timpul.Timp obosit ce aşteaptă pauză.
mare de pitic. Inima recită gândului. Gândul le Piticul entuziasmat îşi consumă entuziasmul
desfăşoară viața. Viața primeşte o vizită. din exces de nerăbdare. Entuziasmul îi dă aripi şi
Piticul cititor vede lumea prin cărți. Visul lui e zboară până la cer. Acolo se izbeşte de nori şi cade
prins în cartea fericirii. Fericirea rezidă din fiecare în golul aşteptării. Trupul secretă adrenalina
lectură. Fiecare exemplar îl împiedică să admire nerăbdării până când aterizarea îi dezamăgeşte
jocul pueril al realității desfăşurat sub ochii lui. entuziasmul. Aşteptare aventuroasă spre un final
Realitatea rătăceşte printre filele cărților. Piticul previzibil.
rătăceşte într-o realitate neatentă. Neatenția Piticul gânditor analizează ce nu-i gând în
cititorului surprinde visul. biblioteca lui de gânduri. Arde toate gândurile
Piticul sănătos deschide fereastra ca să respire interzise pe rugul conştientului. Nu ştie că cenuşa lor
sănătatea aerului poluat; mănâncă vitaminele unor se va presăra în subconştientul trăirilor admise.
mere de plastic; cultivă plantele pe un pământ sterp; Trăire întârziată de incertitudine. Inconştientul e
aşteaptă o viată lungă ocupată de gânduri. Vrea să cheia bibliotecii lui când intră pe uşa de urgență. O
trăiască veşnicia negării sfâşitului. Sfârşit sănătos uşă deschisă în suflet.
după ani de viață toxică. Piticul pesimist îşi trezeşte mintea cu cafea. Nu
Piticul somnoros doarme cu ochii deschişi. Se pune niciodată zahăr, dar speră să bea o cafea dulce.
culcă devreme, dar mintea îi este mereu trează. Când Dizolvă apoi optimisnul în solvent negru. Spală rufe
se trezeşte, visează să adoarmă. Îşi adoarme albe în negru, deşi le vrea roz. Îşi scufundă iluzia în
gândurile rele şi se apucă robotic de sarcini anoste. întuneric, până ce finalul îi aprinde lumina. Se
Plictiseala antrenează spectacolul minții. Aplauzele mulțumeşte cu răul nedorit al binelui evident. Binele
spectatorilor surprind talentul acrobatei. ce poartă negru.
Piticul harnic face mereu curat, dar curățenia-l Vizita se încheie cu miros de pitici. Inspir
copleşeşte. Praful îl îneacă. Respiră aerul îmbâcsit al esențele. Expir parfumul. Parfumul firesc al iluziei
pereților murdari. Pete de mucegai se lipesc de ce-l respiră. Respirația devine iluzia creierului care-
tavanul minții şi-i alterează gândurile. Gânduri şi ştie piticii. Piticii devin uriaşi în propria lor
curate dansează pe podeaua lipicioasă. microlume. Sensul lor îi face mari în sistemul
Piticul circumspect respinge dreptul la internațional al piticilor. Mintea capătă sensul
învredere şi îl încalcă prin precauție. Atenția sporită piticilor. Piticii dansează împreună în hora existenței
se luptă cu ceilalți pentru o victorie fără câştig. şi umanizează ringul de dans. Ringul deschide jocul
Suspiciunea îi otrăveşte mâncarea, iar pericolul îi respirației. Mintea începe să respire în căsuța
umple paharul. Inimă neîncrezătoare în trup temător piticilor.

73
SURÂSUL BUCOVINEI

LUMINIȚA IGNEA omul-pubelă

o dată pe săptămână,
pubelele ies pe la porți și,
în așteptarea mașinii de salubrizare,
mai schimbă o impresie,
mai schimbă o vorbă,
mai schimbă o duhoare,
e prilejul lor de a se împăuna
cu ceea ce le face diferite
o dată pe săptămână,
pia mater când surplusul de personalitate
al stăpânilor dă pe dinafară,
literatura este casa mea părintească, când pisicile vagaboande
în odăile ei nu am simțit nici frig și nici foame, le răscolesc măruntaiele,
m-am zbenguit în curțile sale interioare plecând, de cele mai multe ori,
cât a fost copilăria de lungă; mulțumite.

pe când alți copii adormeau pe perini de puf, la poarta poetului,


eu am crescut vertical ocolit de gunoieri
sub streașina timpului, pentru că,
în cuibul de cuc aparent, e mereu gol,
al cuvântului. un tombron doldora de iluzii,
își ține capacul închis
cărțile mi-au fost frați și părinți peste tristețea
și bunici, lumii întregi.
tovarăși de joacă și doctori curanți,
doar în oglinzile lor mi-s neînceputul curs de ceramică
și nesfârșirea.
ți se dă un boț de viață
dar dacă veți vedea că m-am vestejit, și o roată de olar,
că brumele vremii mi-au topit însă nimeni nu te-nvață
iarba simțirii, ce să faci cu acest dar.
atât vă rog:
așezați-mă sub prispa casei mele, ai un set de aripi grele
literatura, și o fantă către zare,
și mă voi vindeca de moarte, însă nu primești la ele
așa cum pruncul se ogoaie ghidul de utilizare.
la sânul mamei.
și nu sunt tutoriale,
maieutica tăcerii geaba cauți pe youtube,
orizonturile tale
stăm între vorbe ca între gratii, se înghesuie-ntr-un tub.
uneori, e drept,
mai scapă porumbelul, te prelingi printr-o ulucă,
vorba e ca vântul, spunea bunica, parcă-ai respira sub apă,
odată pornită răscolește praful orice zbatere năucă
din suflet, tot mai tare te îngroapă.
ba e ca piatra, mormăia bunicul
(pe care nu l-am cunoscut niciodată), și febril frămânți cuvântul,
se întoarce la tine, lutul să ți-l faci ulcea,
grea și vătămătoare, dar în van umbrești pământul,
ai dreptate, bunicule (îmi imaginam dacă cerul nu te vrea.
că-i răspund),
nu voi mai fi praștie căci, trăind fără iubire,
de vorbe, de lumină ești golit
dar credeți că m-am ținut ca o stea ce-și face mire
de cuvânt? un ochi de apă mocirlit.

74
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN MUGUREL SASU

Cogito XVI

 În domeniul artistic, poezia nu face excepție, sunt foarte mulți creatori care vor să ne convingă
că au inventat apa caldă rece și mersul în mâinile altora. Le admir zelul, nu și opera.
 Am încercat să nu înțeleg și am înțeles ce n-aș fi vrut.
 Există o etapă, poate o vârstă, când jumătatea devine anexă inutilă. O fi răutate? Dacă da, din
partea cui?
 Să nu creadă cineva că mâinile bătătorite de muncă nu știu să mângâie, important este ca ele să
vrea și mai important este să existe cineva care să le dorească atingerea.
 Sunt oarecum asemănătoare, dar este o mare diferență între chilie și celulă.
 Lumea este aceea în care trăim, nu cea pe care o visăm.
 Ceea ce nu s-a trăit la tinerețe, poate fi compensat la o vârstă mai înaintată, dar numai din unele
puncte de vedere.
 Dacă este ceva care are logică doar pentru tine, e motiv de îngrijorare, asta face parte din
categoria „simptome”.
 Așteptarea are o limită, decât prea târziu, mai bine niciodată. Doar speranța poate crede în
fericirea aflată la un metru dincolo de linia orizontului, adică un mod disperat de a spera.
 Se pare că fericirea este o iluzie, ceea ce se trăiește este sperarea ei.
 Nu cred că poate cineva imagina un strigăt care să realizeze eliberarea de toată tristețea
acumulată în decursul unei zile, despre ceva similar la sfârșitul unei vieți nici nu poate fi vorba.
 Să nu punem la îndoială fantezia prostului când vrea să strice ziua cuiva.
 Numai cei deveniți dependenți de bucuria de a produce fericire altora pot înțelege cel mai bine
absurditatea egoismului.
 Gelozia există din mai multe motive, unul ar fi determinat de faptul că acela care iubește
consideră persoana iubită drept cea mai frumoasă, deci țintă sigură pentru interesul prădătorilor
erotici.
 Pentru cel care nu face nimic, faptele altora sunt, de regulă, imperfecte sau de-a dreptul inutile.
 Înainte de a beneficia de lux, este bine să analizezi, să vezi dacă îl meriți și asta nu înainte de a
evalua consecințele din viitor.
 Din sclavia minții nu se poate evada, cel puțin nu atât de ușor ca din cea a trupului.
 Sentimentul religios izvorât din frică nu este credință.
 Atunci când spune: „Calea către o căsătorie bună trece prin desfrâu”, Immanuel Kant se referă
la o căsătorie perfectă nu la una fericită.

75
SURÂSUL BUCOVINEI

PAGINA DE CARTE NOUĂ


Cărți ale colegilor noștri
CUM GÂNDEAM LA 20 DE ANI, CONTRA - TIMP, autor Luminița
Editura Pre-Text, Câmpulung Ignea, editura PIM Iași, Volum editat
Moldovenesc, 2018, autor Dumitru sub egida Asociației Universul
Rusan. amintiri din vremea tinereții Prieteniei Iași, volum de poezie
trăite în condiții specifice anilor de ilustrat de Tudorița Maria Ignea.
atunci și diferite de cele de azi. Gânduri și sentimente dăruite prin
versuri cititorului.

MEMORIA RETINEI, autor Radu ICONAR DE CUVINTE, autor Sorin


Bercea, Editura Istros a Muzeului Cotlarciuc, Editura CRONEDIT - Iași,
Brăilei „Carol I”, 2018. realitatea 2018. Retrospectiv și vizionar, carte
percepută de retina autorului, prin de versuri ilustrată de Mihai
intermediul volumului, oferită celei Ghenghea.
a cititorului - privitor.

TRADIȚII DIN BUCOVINA ȘI


MARAMUREȘ, autori Vasile ECOURILE TĂCERII, autor Traian
Panțîru și Constantin Stancu, volum Nistiriuc - Ivanciu, Editura Instant,
editat de Asociația de Învățământ Câmpulung Moldovenesc, 2018.
„Țara de Sus”, Vatra Dornei, 2018. Nostalgii, regrete și speranțe , versuri
Culegere de texte de folclor, tradiții exprimate cu distincție și sinceritate.
și etnografie specifice acestor zone
geografice.

MUGURI DE LUMINĂ, autor BASARABIE ... ÎN LACRIMI, autor


Luminița Ignea, Editura PIM, Iași, Nina Gonța, Editura StudIS - Iași,
carte apărută sub egida Asociației 2018. Piesă de teatru în 3 acte.
Universul Prieteniei Iași, 2018. Premiul 1 la Festivalul - Concurs „Al.
Volum de haiku ilustrat de Tudorița Macedonski”, București 10 martie
Maria Ignea. Încadrarea exprimării 2018.
trăirilor în rigorile genului cu
deosebit rezultat poetic.

Cărți ale prietenilor și colaboratorilor

Autorii care vor să le fie promovate cărțile prin pagina de carte nouă a revistei, le pot expedia prin poștă la
adresa: Redacția revistei SURÂSUL BUCOVINEI, loc. Vama, jud. Suceava, str. Vadului Nr.1, cod 727590.

76