Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SALCÂM
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Subregn: Cormobionta
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Fabales
Familie: Leguminosae (Fabaceae)
Subfamilie: Faboideae
Gen: Robinia
Specie: Robinia pseudacacia
Nume binomial
Robinia pseudacacia
L., 1753
Genul Robinia (cuprinde aproximativ 10 specii de arbori și arbuști cu
lujeri spinoși) este numit după grădinarii regali francezi Jean Robin și fiul său
Vespasian Robin .
Robinia pseudacacia, este un arbore (plantă lemnoasă) de mărimea I,
în condiţii staţionale favorabile atinge înălţimea de până la 25-30 (35) m şi
grosimea de 80-100 cm, originar din Estul Americii fiind introdus în Europa
în anul 1630.
În multe state Europene, printre care și în România, este considerată o
specie invazivă deoarece amenință diversitatea biologică.
Însă, în cazul salcâmului nu putem vorbi despre un impact negativ
însemnat, prezența acestuia uneori fiind pozitivă.
Este însă o plantă care trebuie atent monitorizată și eliminată din
preajma ariilor protejate sau a unor ecosisteme valoroase pentru a evita în
acest mod eventualele consecințe negative.
În țara noastră, primele culturi forestiere s-au realizat în anul 1852, la
Băilești Dolj, pentru ca ulterior să fie plantat pe suprafețe tot mai mari,
îndeosebi în Oltenia, pe nisipuri mișcătoare, Valea lui Mihai (Bihor) și în alte
regiuni ale țării.
În Transilvania mai este denumit și acaț, mălin sau dafin în Oltenia iar
în Banat băgrin.
În Municipiul Timișoara, Robinia pseudacacia (The Acacia), a găsit o a
doua patrie, datorită climatului blând, toamnelor lungi și ferite de îngheturi
timpurii, salcâmul fiind puțin pretențios față de umiditate.
Rezistența și la poluarea atmosferică fiind încă un motiv care îi justifică
prezența în parcurile și pe străzile orașului.
Astfel, în România, salcâmul este foarte răspândit, mai ales în regiunea
de câmpie fiind o specie principală la crearea pădurilor și a perdelelor de
protecție, împădurirea nisipului, luncilor râurilor etc., având numeroase
utilizări .
De asemenea, specia este foarte căutată pentru florile sale melifere,
florile albe grupate în ciorchini, puternic și plăcut mirositoare fiind un deliciu
pentru albine.
Plantele melifere sunt plantele care produc nectar și sunt vizitate de
albinele care transformă nectarul în miere.
În general toate plantele care sunt polenizate de către insecte produc
nectar, pentru a le atrage.
Luna
Denumire Nectar, Polen, Producția de miere (kg
Denumire științifică de
populară Mană /ha)
înflorire
Robinia
Salcâm 5-6 N, P 1000
pseudacacia
Ciclul de viata
Ca tot ce traieste pe lume orice planta are un ciclu de viață, care incepe
atunci cand semanta germineaza, progreseaza cu cresterea radacinilor, a tulpinei
si in final a frunzelor, care o vor ajuta ulterior sa supravietuiasca.
Durata acestui ciclu variază de la o plantă la alta.
Ciclul de viata al salcâmului - plantă policarpică (înflorește și
fructifică de mai multe ori în viață) reprezinta totalitatea etapelor pe care acesta
le parcurge de-a lungul vietii, astfel robinia pseudacacia ”se naste„ , se dezvoltă,
ajunge la maturitate și apoi îmbătrâneste.
1. Germinarea
Punctul de plecare în dezvoltarea oricărei plante cu flori este sămânţa, în
interiorul căreia se găseşte embrionul.
Prin germinaţia/încolțirea seminţei organele embrionului încep să
crească şi să se dezvolte.
Rădăciniţa devine rădăcină principală, peste fosta tulpiniţă s-a născut din
muguraş tulpina principală ce va produce primele frunze.
Aşa apare o plantă tânără, numită plantulă.
Pe tulpina principală cresc ramuri purtătoare de frunze, rădăcina se va
ramifica, planta produce flori, fructe şi o nouă serie de seminţe.
Apariţia seminţelor încheie ciclul de dezvoltare a plantei.
Astfel, germinația este un proces fiziologic de trecere a unui germen de
la viața latentă la viața activă și care duce la nașterea unei plante sau a unui
organ vegetal. În interiorul seminței se află embrionul, din care va lua naștere
noua plantă care în cele din urmă devine independentă prin rădăcini fiziologic
active și prin fotosinteză.
Când plantele încep să crească, ele transformă hrana înmagazinată în
semințe în substanțe care formează rădăcina, tulpina și frunzele. Viteza cu care
se produc aceste schimbări este determinată de căldură. Dacă semințele sunt
păstrate la temperaturi ridicate, ca acelea dintr-o seră, aceste transformări se
produc mai repede, iar sămânța va germina în curând. Semințele plantate și
ținute la temperaturi mai reci au nevoie de mai mult timp de a răsări.
Sămânța înmagazinează hrana pentru a ajuta planta să crească. Odată
ajunsă pe sol, ea absoarbe apă, se umflă și se deschide pentru ca noua plantă să
poată crește. Acest proces se numeste germinație.
2. Creștere și maturare
Mugurii sunt alterni, foarte mici câte 3-4, ascunşi în cicatricea frunzei.
3. Reproducerea
Reproducerea se realizează fie prin multiplicarea sexuată fie prin
multiplicarea vegetativă care poate fi spontană sau provocată.
Formula ecologică:
campestru-colinar, euterm, mezofil-submezofil, heliofil
oligobazic-mezobazic, mezotrof-eutrof, mezofit-mezoxerofit, psamofil
Variabilitate:
Importanță.
Este o specie cu valoare silviculturală – protectivă excepţională, prin
capacitatea sa de a fixa nisipurile mobile.
Folosirea salcâmului pe terenuri degradate a dat rezultate foarte bune dar
numai acolo unde condiţiile staţionale nu-i sunt limitative.
Producţiile însemnate de masă lemnoasă, pe care le oferă la vârste mici,
ca şi întrebuinţările numeroase pe care le poate da lemnului, reprezintă beneficii
social – economice care sporesc valoarea acestei specii.
Lemnul este cu duramen bine dezvoltat, brun – verzui, este greu, dur,
foarte rezistent, cu utilizări dintre cele mai diverse, de al pari de gard , lemn de
mină, cozi de unelte, araci de vie, până la doage de butoaie, traverse de cale
ferată, cherestea, parchet etc.
Lemnul de salcâm este foarte bun şi pentru foc, crapă însă uşor, ceea ce
grevează asupra posibilităţilor de folosire pe scară largă în industrie.
Salcâmul este foarte îndrăgit ca specie ornamentală, înflorind abundent,
iar valoarea sa meliferă este indiscutabilă, arboretele de salcâm fiind cele mai
apreciate, alături, de tei, pentru activitatea apicolă.
Salcâmul reprezintă principala specie forestieră meliferă din România, iar
pe lângă această deosebită importanţă mai prezintă următoarele:
– rapiditate de creştere foarte mare (în 2 ani poate atinge înălţimea de 2-3 metri)
– se adaptează uşor la condiţiile de mediu
– se înmulţeşte foarte uşor (atenţie este şi o specie invazivă)
- arbore cu multiple intrebuintari terapeutice.
11. http://ro.wikipedia.org
12. https://rubenbudau.wordpress.com
13.http://www.bioterapi.ro
14. http://dexonline.ro
15. http://www.bzi.ro/puterea-tamaduitoare-a-salcamului