Contractul nr. 367.

2/2006 încheiat cu Institutul de Cercetare pentru Economia

Agriculturii şi Dezvoltare Rurală

Denumirea proiectului:
“Soluţii privind creşterea competitivităţii pe filieră”
Plan sectorial 6.1.3.

Faza 5 Analiza filierei vinului, în valoare de 37.873 lei

Responsabil ştiinţific: Lector univ.dr. Raluca Andreea ION

Autori:
Lector dr. Ion Raluca Andreea
Prof.dr. Manole Victor
Prof. dr. Boboc Dan
Prof.dr. Dachin Anca Daniela
Prof. dr. Istudor Nicolae
Conf. dr. Stoian Mirela
Lector dr. Dobre Iuliana
Asistent drd. Ignat Raluca
Drd. Popescu Cristian
Drd. Ladaru Georgiana Raluca
Sandu Georgeta

REZUMATUL FAZEI

Analiza filierei vinului

Vinul este un bun alimentar care ocupă un loc important în schimburile

comerciale ale României, fiind al treilea produs, din grupa celor vegetale, exportat de ţara
nostră, după cereale şi legume-fructe.
Filiera vinului este una dintre cele mai complexe filiere agroalimentare, deoarece,
una şi aceeaşi unitate poate să integreze toate activităţile: cercetare, obţinerea de material
săditor, producerea de struguri, obţinerea vinului, stabilizarea şi îmbutelierea acestuia şi
distribuţia către consumatorii finali, prin reţeaua proprie de magazine de desfacere cu
amănuntul. Este cazul marilor complexe de vinificaţie şi unităţi de cercetare în domeniul
vitivinicol, privatizate după anul 1989.
Sectorul vin este guvernat de legile naţionale şi de regulamentul Uniunii Europene
privind Organizarea Comună a Pieţei Vinului.
În anul 2008, consiliul European a decis refomarea sectorului european al vinului,
reformă concretizează în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 479 din 29 aprilie 2008.
Acest regulament modifică şi abrogă Regulamentele (CE) nr. 1493/1999, Regulamentul
nr. 1782/2003, Regulamentul nr. 1290/2005 şi Regulamentul nr. 3/2008, abrogă
Regulamentele (CEE) nr. 2392/1986 şi cuprinde o serie de amendamente la anexele
cuprinse într-o serie de regulamente: Regulamentul (CE) nr. 2165/2005, Regulamentul
(CE) 1622/2000, Regulamentul (CE) nr. 2585/2001, Regulamentul (CE) nr. 1795/2003,
Regulamentul (CE) nr. 1791/2000. Totodată, se modifică unele prevederi legislative
privind exporturile în conformitate cu regulile stabilite de Organizaţia Mondială a
Comerţului.
Se urmăreşte ca piaţa vinului să se reformeze treptat, în vederea realizării balanţei
între cererea şi oferta de vin în Uniunea Europeană şi asigurarea unei competitivităţi
ridicate pe termen lung a sectorului vin. Restructurarea unor întinse suprafeţe de vie va fi
finanaţată în vederea alinierii ofertei la cerere şi pentru a se asigura creşterea
competitivităţii pe termen lung. Vor fi eliminate intervenţiile care cresc artificial
producţia, dar se vor avea în vedere metodele care asigură producţia de alcool şi
produsele bazate pe vin. Se va asigura diversitatea regională şi recunoaşterea rolului
organizaţiilor de producători şi a organizaţiilor interprofesionale.

A. PARTICULARITĂŢILE FILIEREI VINULUI

Filiera vinului prezintă particularităţi în ceea ce priveşte marketingul produsului,
organizarea producătorilor, efectele economice şi sociale, nivelul autoconsumului,
politicile şi cadrul legislativ şi instituţional:
- în România, strugurii se obţin în opt zone viticole consacrate şi se prelucrează în
171 de centre viticole;
- viticultorii pot să integreze mai multe funcţii: producerea strugurilor, procesarea,
depozitarea, transportul şi comercializarea. Sectorul viticol se caracterizează printr-un
grad ridicat de specializare şi zonare;
- înfiinţarea plantaţiilor de vii necesită investiţii importante pentru înfiinţarea
plantaţiilor, consum ridicat de forţă de muncă şi cheltuieli de producţie mari la hectar;
- tehnologiile de cultură a viei în micile gospodării ţărăneşti sunt tradiţionale, se
bazează pe munca manuală şi pe tracţiune animală. Suprafeţele cultivate sunt fărâmiţate.
În fermele şi societăţile agricole specializate pe viţă de vie se cultivă suprafeţe mari şi se
practică tehnologii moderne. Lucrările solului se execută mecanic, iar recoltarea manual;
- cultura viţei de vie necesită cheltuieli ridicate, în special cu acţiunile fito-sanitare
şi cu forţa de muncă, ceea ce determină un nivel ridicat al cheltuielilor la hectar;
- promovarea tehnologiilor moderne de cultură a viţei de vie este o condiţie pentru
reducerea consumului de muncă manuală şi creşterea eficienţei economice în fermele
mari;
- pentru creşterea calităţii vinului sunt necesare măsuri de retehnologizare a
plantaţiilor şi a sectorului de vinificaţie în unele societăţi viticole, cu respectarea
legislaţiei în vigoare şi a cerinţelor adaptării la exigenţele comunitare;
- strugurii destinaţi producerii vinului pentru comercializare se cultivă pe suprafeţe
mari, în special în exploataţii de tip asociativ, societăţi comerciale agricole şi în unele
exploataţii familiale din zonele de cultură a viţei de vie. Vinul produs în gospodăriile
ţărăneşti este destinat cu prioritate autoconsumului. Cantităţile de struguri care se vând
pentru procesare centrelor de colectare sunt reduse;
- recoltarea strugurilor pentru vin se execută la maturitatea tehnologică a
strugurilor, care diferă în funcţie de tipul de vin ce urmează a se obţine. Orice întârziere
peste momentul optim al recoltării determină pierderi de producţie însemnate;
- centrele de colectare livrează strugurii centrelor de vinificaţie unde are loc
procesarea, îmbutelierea şi depozitarea vinului;
- strugurii sunt produse perisabile, ceea ce impune măsuri riguroase de transport,
depozitare şi prelucrare;
- strugurii recoltaţi trebuie transportaţi cât mai rapid pentru a fi prelucraţi într-un
timp cât mai scurt, astfel încât să se preîntâmpine atacurile microorganismelor care le
deteriorează calitatea;
- filiera vinului se caracterizează printr-un grad ridicat de integrare verticală, atât în
societăţile şi fermele care produc integral pentru comercializare pe piaţa internă şi
externă, cât şi în exploataţiile care produc pentru autoconsum şi surplusuri pentru piaţă.
Analiza filierei vinului poate fi mai bine înţeleasă dacă avem în vedere
complexitatea verigilor de marketing care o compun (fig.1).
Figura 1
Operatorii pe filiera de marketing a vinului

VITICULTORII

Centre de colectare Engrosişti (struguri)

a strugurilor

Unităţi de vinificaţie

Unităţi de îmbuteliere a vinului

Engrosişti (vin)

Detailişti (vin)

CONSUMATORII

Circuite:
1 3 5 7
2 4 6
 Filiera vinului poate fi alcătuită din mai multe verigi, la nivelul cărora acţionează
diferiţi operatori. În cadrul fiecărei verigi de filieră există un agent economic ce are rolul
de pol integrator, cumulează o serie de funcţii tehnologice şi economice şi concentrează
puterea economică şi, implicit, pe cea decizională.
Filiera 1 viticultori → consumatori este reprezentată printr-un canal ultra-scurt. În
acest caz, viticultorii integrează funcţiile de procesare, depozitare, transport şi
comercializare a strugurilor, respectiv a vinului, reprezentând polul integrator al filierei.
Filiera 2 viticultori → engrosişti de vin → consumatori este utilizată de
viticultorii care integrează doar funcţia de procesare a strugurilor şi care comercializează
producţia de vin prin intermediul engrosiştilor. Această filieră se poate modifica prin
intervenţia detailiştilor, care se interpun între engrosişti şi consumatori, proiectând o altă
filieră viticultori → engrosişti de vin → detailişti de vin → consumatori. Polul integrator
rămâne, şi în acest caz, viticultorul.
Variantele 1 şi 2 de filieră sunt întâlnite în cazul viticultorilor ce dispun de
suprafeţe mari de teren, de depozite, parc auto, unităţi de vinificaţie, fiind caracterizaţi
prin putere economică ridicată.
Filiera 3 viticultori → centre de colectare a strugurilor → unităţi de vinificaţie →
engrosişti de vin → consumatori este folosită în cazul în care viticultorii nu procesează
producţia de struguri, aceasta fiind livrată unui centru de colectare, care dispune de
logistică de distribuţie specializată, având rolul de colectare, transport şi depozitare a
producţiei de struguri de la mai mulţi viticultori, caracterizaţi, de regulă, prin putere
economică redusă. Centrul de colectare livrează mai departe producţia de struguri către
unităţile de vinificaţie unde are loc procesarea şi, în continuare, livrarea vinului prin
engrosişti şi/sau detailişti către consumatorii finali. Polul integrator al filierei este
reprezentat de unitatea de vinificaţie.
Filiera 4 viticultori → unităţi de vinificaţie → unităţi de îmbuteliere a vinului →
engrosişti → detailişti → consumatori reprezintă cea mai des întâlnită variantă de filieră
şi, totodată, cel mai lung „drum” de la producător la consumator. Este un circuit în care
fiecare operator are o funcţie bine definită, de aceea este considerată a fi o filieră
specializată: viticultorul obţine producţia de struguri, pe care o livrează unui centru de
vinificaţie. Acesta are rolul de a obţine producţia de vin pe care o livrează, pentru
tratamente speciale şi îmbuteliere, unităţilor de profil. În această fază a filierei se produc
numeroase transformări vinului pentru a-l aduce la forma şi conţinutul dorite de
consumatorii finali, de aceea, unitatea de îmbuteliere este considerată, în acestă variantă
de filieră, polul integrator. Pentru valorificarea vinului îmbuteliat, există operatori pe
filieră cu funcţii de gros şi de detail.
Filiera 5 viticultori → engrosişti de struguri → unităţi de vinificaţie → unităţi de
îmbuteliere a vinului → engrosişti → detailişti → consumatori este asemănătoare filierei
prezentate anterior, cu adăugarea unor verigi la începutul filierei – engrosistul de struguri
- care preia producţia livrată în loturi mici şi neomogene, de la diferiţi viticultori ce deţin
suprafeţe mici cultivate cu viţă de vie. Este o filieră rar întâlnită în practica economică,
fiind preferat canalul direct viticultor – unitatea de vinificaţie, datorită perisabilităţii
ridicate a strugurilor. Prezenţa unui alt operator poate determina întârzieri pe filieră.
Filiera 6 viticultori → unităţi de vinificaţie → unităţi de îmbuteliere a vinului →
consumatori este asemănătoare filierei 4, cu excepţia engrosiştilor şi/sau detailiştilor,
funcţia de comercializare a vinului fiind preluată de unitatea de îmbuteliere, care dispune
de logistică specializată: mijloace de transport, depozite, magazine şi care reprezintă
polul integrator al filierei.
Filiera 7 viticultori → unităţi de vinificaţie → consumatori anulează un alt
operator, şi anume unitatea de îmbuteliere, funcţia de comercializare a vinului fiind
preluată de unitatea de vinificaţie. Este un circuit simplu, în care polul integrator este
unitatea de vinificaţie, deoarece aceasta preia numeroase operaţiuni ale filierei:
achiziţionarea materiei prime, procesarea, depozitarea, aplicarea tratamentelor,
îmbutelierea, comercializarea etc.
În practica economică, în funcţie de mărimea şi dimensiunea afacerilor diferiţilor
operatori ai filierei, aceasta este compusă din canale mai lungi sau mai scurte. Filiera
trebuie organizată astfel încât să se obţină cel mai ridicat nivel de eficienţă, pornind de la
formele cele mai simple (variantele 1, 2 şi 7), în care operatorii dispun de suprafeţe mari
de teren, de depozite, mijloace de transport, linii de îmbuteliere, magazine de desfacere,
dar în care activitatea desfăşurată este foarte diversificată, şi ajungând la canale mai lungi
(variantele 3, 4, 5 şi 6), în care fiecare operator are o funcţie bine definită pe filieră, fiind
vorba de un nivel ridicat de specializare şi, deci, de creştere a productivităţii muncii.
Sectorul vinului în România se caracterizează printr-un grad ridicat de organizare,
în special a marilor producătorilor şi a activităţilor pe filieră în cadrul societăţilor
comerciale viticole.
În ceea ce priveşte primul aspect, producătorii sunt organizaţi în asociaţii
profesionale şi interprofesionale. În componenţa complexă a Organizaţiei Naţionale
Interprofesionale Vitivinicole există numeroase organizaţii profesionale de tipul
asociaţiilor de producători, organizaţi fie pe regiuni viticole: asociaţiile profesionale din
Dealu Mare, Panciu, Jidvei, Medgidia, Timiş, Vrancea Pietroasa, Cotnari, Tohani şi
Miniş, fie după obiectul de activitate: Asociaţia Profesională a Producătorilor şi
Comercianţilor de Produse Vitivinicole şi Băuturi Alcoolice, Asociaţia Producătorilor şi
Exportatorilor de Vinuri din România, Asociaţia Consultanţilor Enologi din România,
Asociaţia Producătorilor de Vinuri Spumante şi Spumoase, Asociaţia Producătorilor de
Vermut şi alte Băuturi pe Bază de Vin din România, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi
din România, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Echipamente, Ambalaje şi alte
Materiale pentru producţie de vin şi alte băuturi alcoolice, Asociaţia Profesională a
Producătorilor de Material Săditor Viticol.
În plus, interesele producătorilor de vin sunt reprezentate la nivelul sectorului de
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, organism ce participă activ la negocierea
drepturilor şi obligaţiilor producătorilor cu organismele guvernamentale şi la promovarea
vinurilor româneşti, prin organizarea de târguri, festivaluri şi concursuri de vin.
 În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect – coordonarea activităţilor pe filieră şi
suprafevegherea respectării şi implementării corecte a legislaţiei în sectorul vin, există
următoarele organisme guvernamentale cu atribuţii în acest sens: Inspecţia de Stat pentru
Controlul Tehnic Vitivinicol; Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri;
Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

B. ETAPELE FILIEREI VINULUI

1. Zonarea viţei de vie
Viţa de vie se cultivă în areale consacrate tradiţional acestei activităţi, situate în
zona colinară a ţării şi delimitate teritorial în zone, regiuni viticole, podgorii, centre şi
plaiuri viticole. În România există 8 regiuni viticole: Podişul Transilvaniei, Dealurile
Moldovei, Dealurile Munteniei, Dealurile Olteniei, Dealurile Banatului, Dealurile
Crişanei şi Maramureşului, Colinele Dobrogei, Terasele Dunării şi zona nisipurilor şi alte
terenuri favorabile din sudul ţării. În aceste regiuni se identifică 37 de podgorii şi 171 de
centre viticole, în care se produce o gamă completă de vinuri.
Între regiunile viticole există deosebiri în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate cu
viţă de vie, resurse heliotermice şi hidrice. Astfel, regiunile Dealurile Moldovei şi
Dealurile Munteniei şi Olteniei se detaşează prin întindere, deţinând fiecare câte 30%,
respectiv 31% din suprafaţa viticolă a ţării. În regiunea Podişul Transilvaniei resursele
heliotermice sunt mai reduse decât în celelalte regiuni. Cele mai bogate resurse
heliotermice se regăsesc în regiunea Terasele Dunării şi zona nisipurilor şi alte terenuri
favorabile din sudul ţării. În regiunile Podişul Transilvaniei şi Dealurile Banatului există
resurse hidrice mai bogate decât în celelalte regiuni.

2. Sortimentul viticol al României

Sortimentul viticol al României este foarte variat, cuprinzând atât soiuri autohtone
valoroase, păstrate în cultură şi dupa invazia filoxerei, precum şi o serie de soiuri străine,
cu aptitudini oenologice recunoscute. Din prima grupă se disting, prin importanţă,
următoarele soiuri de struguri: pentru vinuri albe: Grasa de Cotnari, Fetească albă,
Fetească regală, Galbena de Odobeşti; pentru vinuri roşii: Băbească neagră, Fetească
neagră; pentru vinuri aromate: Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin. Din grupa
soiurilor de provenienţă străina fac parte: pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon,
Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote; pentru vinuri roşii: Cabernet Sauvignon,
Pinot noir, Merlot, Burgund mare; pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.
În România, sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, două
autohtone şi unul de origine străină: Fetească albă, Fetească regală şi Riesling Italian.
Dintre soiurile pentru vinuri roşii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet
Sauvignon şi Merlot.

3. Producerea strugurilor – etapa agricultură

 În România, viticultura se caracterizează prin existenţa unui potenţial
pedoclimatic ridicat, prin ponderea mare a soiurilor hibride în structura suprafeţei
cultivate cu viţă de vie şi caracterul dual al dimensiunilor exploataţiilor viticole. Viţa de
vie se cultivă în ţara noastră în 8 zone viticole în care se produce o gamă completă de
vinuri, de la cele de consum curent până la vinuri speciale spumante şi aromatizate.
Suprafaţa cultivată cu viţă de vie are o structură în care ponderea soiurilor hibride este
foarte ridicată. Din cele 187629 ha cultivate cu viţă de vie, 91000 ha sunt cultivate cu viţe
hibride, reprezentând 48% din suprafaţa totală. În cele mai multe cazuri, suprafeţele
cultivate cu vie hibridă se găsesc în exploataţiile familiale, care produc, în mare parte,
pentru auto-consum. Suprafeţele cultivate cu vie nobilă se concentrează în unităţi mari,
care integrează activitatea de obţinere a strugurilor cu cele de procesare, îmbuteliere şi
comercializare a vinului.
Ponderea ridicată a suprafeţelor cultivate cu vie hibridă creează dificultăţi în
implementarea acquis-ului comunitar pentru sectorul vitivinicol. Prin reglementările
Uniunii Europene, vinul obţinut din soiuri hibride este interzis la comercializare, lipsind,
astfel, piaţa românească de o parte însemnată a ofertei locale, ca urmare cresc importurile
de vin din soiuri nobile, a căror calitate este inferioară.
Restructurarea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie rămâne unul din obiectivele
principale de care depinde creşterea performanţei filierei vinului.
Cauze Efecte Soluţii posibile
România cultivă o suprafaţă mare Din punct de vedere structural, Restructurarea suprafeţelor cultivate
cu viţă de vie – 189.000 ha. aproximativ jumătate din oferta de cu viţă de vie prin defrişarea celor
Suprafaţa medie cultivată pe struguri provine din soiuri hibride, hibride şi plantarea soiurilor nobile.
locuitor era în 2007 de 0,0088 ha, unele interzise la comercializare. Se
faţă de media UE25 de 0,0063 ha. reduce, astfel, potenţialul ofertei şi
În structura suprafeţei, însă, se valorifică necorespunzător
ponderea celei cultivate cu soiuri potenţialul viticol al României.
hibride este foarte mare – 48%.
Reducerea suprafeţelor cultivate cu Reducerea suprafeţelor cultivate cu Elaborarea şi implementare unor
viţă de vie. Deşi este o cultură viţă de vie determină reducerea programe de oritentare a
perenă, viţa de vie a fost defrişată producţiei de struguri pentru producătorilor către cultivarea viţei
într-un ritm anual de 6,5%, de la vinificaţie. Pentru a utiliza, totuşi, de vie, cu deosebire a soiurilor
244400 ha în anul 2001, la 189000 capacităţile de îmbuteliere la nivel nobile.
ha în anul 2007. maxim, procesatorii apelează la
importul de vin brut.
Randamentele reduse fac oferta Pe fondul unei cereri relativ Măsuri de stabilizare a suprafeţelor
internă să fie insuficientă şi constante, variaţiile ofertei de cultivate cu viţă de vie nobilă şi de
instabilă. struguri conduc la oscilaţii ale creştere a randamentelor medii prin
preţurilor, care determină contracţia organizarea sectorului în organizaţii
cererii şi pătrunderea pe filieră a de producători şi activităţi
vinul brut de import. economice în amonte şi aval de
sectorul agricol şi crearea
organizaţiilor interprofesionale.
Neaplicarea tehnologiilor de Scăderea producţiilor totale de Organizarea aprovizionării cu
producţie adecvate şi folosirea unor struguri, care determină creşterea inputuri de calitate şi la timp pentru
pesticide inadecvate sau chiar
renunţarea la tratamentele
fitosanitare din motive financiare
conduc la reducerea produţiilor
medii de struguri.
Variaţii mari ale randamentelor
medii la hectar, an de an, datorită
factorilor climatici nefavorabili, a
lipsei sistemelor de irigaţii.
Dezorganizarea sectorului de
cercetare ştiinţifică şi lipsa
mecanismelor de susţinere a
cercetării fundamentale şi
aplicative.
Practicarea sistemelor extensive de
cultură a viţei de vie şi utilizarea
tehnologiilor învechite determină
reducerea randamentelor la hectar.
Decalaje mari de productivitate la
producţia de struguri între România
şi Uniunea Europeană. Nivelul
randamentelor medii la hectar este
la jumătate din media UE.
Lipsa unui sistem organizat de
colectare, stocare, depozitare şi
comercializare a strugurilor.
Lipsa unui sistem organizat şi ca
urmare vânzarea produselor în
condiţii necorespunzătoare.
4. Recoltarea, transportul şi depozitarea strugurilor
importurilor de vin brut, scăderea
veniturilor producătorilor şi
imposibilitatea continuării
activităţilor viticole, datorită lipsei
fondurilor financiare.
Proliferarea bolilor şi dăunătorilor
care determină scăderea producţiei.
Creşterea sau descreşterea
producţiei totale de struguri de la un
an la altul determină dezechilibre
pe piaţă şi variaţii mari ale
preţurilor (reducerea drastică a
acestora în ani cu supraproducţie şi
creşterea preţurilor în ani cu
producţii reduse).
Declinul calitativ şi structural al
producţiei de struguri.
Lipsa materialului săditor autohton.
Practicarea sistemelor de cultură
extensive, neperformante.
Obţinerea strugurilor cu costuri
mari şi slaba valorificare a
potenţialului natural al României.
România deţine 4,8% din suprafaţa
cultivată cu viţă de vie a UE27, însă
producţia totală de vin reprezintă
doar 3,1% din totalul producţiei de
vin a UE27.
De exemplu, în România, producţia
medie de struguri la hectar a fost de
4456 kg, iar în Germania de
13065,3 kg/ha.
Dezechilibre pe piaţă în ceea ce
priveşte oferta de struguri.
practicarea unor sisteme intensive
de cultură şi obţinerea de producţii
mari şi de calitate.
Aplicarea cercetării ştiinţifice în
sectorul viticol privind tehnologiile
de producţie.
Se urmăreşte stabilizarea ofertei
anuale afectată de impactul
variaţiilor climatice, de atacul de
boli şi nivelul scăzut al
randamentelor la hectar, de
pierderile de la recoltare la
consumator.
Optimizarea tehnologiilor de
producţie şi asigurarea la timp a
inputurilor necesare.
Reorganizarea cercetării ştiinţifice
în sectorul viticol pentru producerea
material săditor certificat şi
elaborarea soluţiilor tehnologice
moderne şi eficiente.
Modernizarea producţiei viticole în
exploataţiile familiale şi asocierea
acestora.
Cooperarea pe filieră.
Practicarea unor sisteme intensive
de cultură.
Organizarea sistemului de
producere a materialului săditor de
calitate, rezistent la boli şi
dăunători.
Organizarea filierei produsului vin.
Proiectarea unui sistem organizat de
comercializare a strugurilor prin
înfiinţarea unităţilor de colectare,
depozitare, vânzare cu ridicata.
Organizarea producătorilor pentru a
asigura obţinerea unor cantităţi mari
de struguri, omogene din punct de
vedere sortimental şi calitativ.
Organizarea de cooperative de
comercializare pe filiera vinului.
 Recoltarea, colectarea şi transportul strugurilor reprezintă activităţi care
influenţează performanţa filierei vinului. În această fază a filierei, activităţile trebuie să se
desfăşoare cu rapiditate, deoarece strugurii sunt produse perisabile şi acţiunea factorilor
de mediu pot determina pierderi de producţie.
Recoltarea strugurilor se realizează manual în exploataţiile familiale şi mecanizat
în marile unităţi viticole. Eficienţa economică la recoltarea manuală este mult mai redusă
decât în cazul recoltării mecanizate: 600 kg/zi/om, respectiv 25-30 t/zi/combină de
recoltat.
Colectarea strugurilor de către unităţile de vinificaţie se realizează din două surse:
fermele viticole proprii, caz în care strugurii sunt transportaţi cu tractoarele cu remorci, şi
producătorii particulari, care obţin producţii reduse. În acest caz, colectarea strugurilor se
realizează cu dificultate, cantităţile aprovizionate din surse numeroase fiind reduse şi
neomogene calitativ.
Strugurii nu se depozitează, decât în situaţia în care se doreşte prelungirea
perioadei de procesare. În timpul depozitării, se aplică tratamente specifice cu bioxid de
sulf.
Transportul şi depozitarea strugurilor sunt activităţi ce pot aduce pierderi calitative
de producţie pe filieră, dacă nu sunt respectate anumite condiţii legate de evitarea
contactului cu materiale din fier, menţinerea temperaturii scăzute etc.

5. Procesarea strugurilor
În România, producţia de vin este, în medie, de 5,5-6 milioane hectolitri, din care
55% din vin nobil şi 45% vin hibrid. Ponderea vinurilor albe în producţia totală de vin
este de 52%, ponderea vinurilor roşii este de 45%, iar podenrea vinurilor roze este de 3%.
Procesarea vinului se concentrează în unităţi de dimensiuni mari. În industria băuturilor
funcţionează 965 de întreprinderi, mai mult de jumătate din acestea fiind
microîntreprinderi, care deţin însă doar 2% din cifra de afaceri a sectorului.
Întreprinderile cu 250 de salariaţi şi peste reprezintă 2% din numărul total de
întreprinderi, dar deţin 70% din cifra de afaceri a sectorului. Cei mai mari producători de
vin sunt: SC Jidvei SA, SC Murfatlar SA şi SC Cotnari SA.
Principalele puncte forte în această fază a filierei constau în investiţiile masive
realizate de către întreprinderile de dimensiuni mari – valoarea acestora, din anul 2002
până în prezent, este de 73 milioane euro – modernizarea tehnologiilor de obţinere a
vinului în unităţile de vinificaţie cu capacităţi mari de producţie, obţinerea vinului în
locul de recoltare a strugurilor, podgoriile din România având, în fiecare centru viticol
crame de prelucrare a strugurilor şi întreprinderi de vinificaţie şi îmbuteliere a vinului.
Principalele neajunsuri în această fază a filierei constau în: costurile ridicate ale
materiei prime, echipamentele şi maşinile învechite din unităţile de dimensiuni mici,
insuficienţa materiei prime – suprafeţele cultivate cu viţă de vie sunt foarte fragmentate,
rezultând loturi mici şi neomogene de struguri şi dificultăţi în colectarea acestora, iar
încheierea de contracte între producător şi procesator se desfăşoară greoi, principalul
obstacol fiind preţul nesatisfăcător pentru producătorii de struguri.

6. Comerţul exterior cu vin

 În comerţul exterior cu vin şi struguri, România are o balanţă comercială
excedentară la vin şi deficitară la struguri proaspeţi.
Exporturile de struguri proaspeţi au fost mai reduse decât importurile, România
importând aceste fructe în extrasezon. Raţiunea importurilor de struguri rezidă în aceea
că producţia de struguri este sezonieră şi că destinaţia principală a strugurilor este
producţia de vin, şi nu consumul în stare proaspătă. Deficitul export-import este de
32.161 tone struguri.
Exporturile de vin au depăşit anual importurile, atât valoric cât şi cantitativ.
România exportă 30000-40000 tone de vin anual şi importă 1000-4000 de tone de vin, în
funcţie de cantitatea produsă în anul respectiv şi de stocurile existente. Din punct de
vedere cantitativ, balanţa comercială la vin este echilibrată, exportul de vin depăşind cu
36.394 tone importul, în anul 2004, şi cu 22.332 tone, în anul 2005. România este un
exportator net de vin, însă modest în comparaţie cu capacitatea sa de producţie.
Sectorul vin deţine un loc important în comerţul exterior cu băuturi alcoolice şi
nealcoolice. Valoarea importurilor de vin reprezintă 13% din valoarea importurilor de
băuturi alcoolice, nealcoolice şi oţeturi. Pricipalele ţări din care România importă vin
sunt: Italia, Republica Moldova, Ungaria, Franţa, Germania şi Spania. Valoarea
exporturilor de vin reprezintă 64% din valoarea exporturilor de băuturi alcoolice şi
nealcoolice şi oţeturi. Principalele destinaţii ale producţiei de vin sunt: Germania,
Republica Moldova, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.
De asemenea, România deţine un loc modest în comerţul extracomunitar cu vin,
deoarece exporturile României reprezintă doar 0,5% din exporturile Uniunii Europene,
cei mai importanţi exportatori, de talie mondială, fiind alte ţări din Uniunea Europeană:
Franţa, Italia şi Spania.
Uniunea Europeană este principalul exportator mondial de vin cu peste 17
milioane hl în 2006. Comerţul intracomunitar cu vin reprezinta aproximativ 42 milioane
hl. Volumul mare al comerţului intracomunitar se datorează faptului că în Uniunea
Europeană se află atât cei mai importanţi exportatori mondiali de vin: Franţa, Italia,
Spania, Portugalia, Ungaria, România, Bulgaria etc., cât şi cei mai importanţi
consumatori mondiali de vin: Germania, Marea Britanie, Austria etc. La nivel mondial, în
anul 2006, exporturile au reprezentat 30% din producţia totală de vin, respectiv 83
milioane hl.

7. Organizarea Comună de Piaţă vitivinicolă în România în perspectiva

aplicării Programului Naţional – suport în perioada 2009-2013
Mecanismul de sprijin direct şi alte forme de sprijin pentru sectorul viniviticol
ţine seama de necesitatea reorganizării, de stimularea competitivităţii şi de stabilizarea
veniturilor. Din anul 2007 acest sector beneficiază de următoarele forme principale de
sprijin:
- plăţi directe la hectar decuplate de producţie. În anul 2007 nivelul acestor plăţi
este de 169,05 lei/ha, iar în anul 2008 de 222,22 lei/ha de la Comunitate
(conform prevederii Regulamentului (CE) nr.1782/2003 şi a art. 9 din
Regulamentul (CE) nr. 479/2008 pentru o supafaţă de 180,21 mii ha plantaţii
de vii şi pepiniere viticole, teren în pregătire, vii şi teren necultivat. Aceste
sume cresc anual cu procentele prevăzute în Tratatul de Aderare, conform
calendarului stabilit;
 - sprijin pentru efectuarea unor investiţii conform prevederilor Planului
Naţional de Dezvoltare Rurală;
- sprijinin pentru înfiinţarea organizaţiilor de producători din sectorul viticol,
din bugetul comunitar şi de la bugetul naţional (conform prevederilor PNDR);
- alte forme de sprijin, ca: susţinerea fermelor de subzistenţă, sprijin pentru
achiziţionarea motorinei (subvenţionarea preţului cu 1leu/l şi reducerea
accizei) în vederea efectuării unor lucrări, sprijin pentru unele tratamente
fitosanitare, etc.
Aceste forme de sprijin nu figurează în Programul naţional-suport pentru sectorul
vitivinicol în perioada 2009-2013.
În Programul naţional-suport figurează următoarele măsuri:
- măsuri de promovare a produselor viniviticole pe pieţele terţe;
- restructurarea şi reconversia podgoriilor;
- asigurarea recoltei;
- sprijin pentru utilizarea mustului de struguri concentrat.
Estimare cu privire la impactul tehnic, economic, de mediu şi social în
perspectiva aplicării Programului naţional – suport
Programul suport propus de către România are ca scop adaptarea viticultorilor la
noul context economic, social şi de mediu precum şi reorientarea acestora pentru a
răspunde exigenţelor consumatorilor. Măsurile propuse prin programul suport se înscriu
în demersul autorităţilor româneşti pentru modernizarea şi adaptarea viticulturii la noile
realităţi.
Viticultorii trebuie să fie capabili să pună în practică cunoştinţele lor materie
economică şi de protecţie a mediului în vederea obţinerii celor mai bune rezultate în
contextul liberalizării pieţelor.
Măsurile propuse urmăresc realizarea următoarelor obiective:
a. În plan social
Ajutorul financiar privind promovarea pe pieţe terţe va permite creşterea
capacităţii economice a exploataţiilor prin:
- creşterea volumului exportului, prin orientarea geografică spre pieţe terţe cu
potenţial ridicat de import;
- dezvoltarea în mediul rural a serviciilor;
- îmbunătăţirea structurii calitative a exportului spre ţări terţe şi creşterea
veniturilor producătorilor şi a disponibilităţii acestora pentru aplicarea
tehnicilor de protecţie a mediului.
Ajutorul financiar privind asigurarea recoltei va permite stabilizarea şi
salvgardarea veniturilor viticultorilor. Aplicarea de către viticultori a unor tehnici de
cultură prietenoase mediului va conduce la creşterea calităţii produselor vitivinicole cu
efecte benefice asupra securităţii şi siguranţei alimentare.
b. În plan tehnico – economic
Măsurile solicitate prin programul suport vor permite tuturor actorilor de pe filiera
de produs creşterea competitivităţii acestora pe pieţele internaţionale. Extinderea
practicilor moderne pentru întreţinerea plantaţiilor viticole va conduce în final la
creşterea veniturilor producătorilor prin repoziţionarea acestora în piaţă şi la
îmbunătăţirea balanţei comerciale.
 Creşterea puterii economice a viticultorilor va conduce la aplicarea conceptului de
trasabilitate, îmbunătăţirea tehnicilor de vinificaţie, adaptarea exploataţiilor viticole la
noile condiţii socio – economice.
c. Protecţia mediului
Aplicarea de tehnici prietenoase faţă de mediu vor avea ca efect reducerea
impactului nefavorabil al tehnicilor de vinificaţie asupra mediului prin reducerea poluării
cu produsele utilizate în procesul tehnologic sau cu subprodusele vitivinicole.
Reducerea cantităţilor de pesticide utilizate pentru protecţia culturii de viţă de vie
va avea efecte pozitive asupra biodiversităţii. De asemenea, accesarea măsurilor de
agromediu promovate prin FEADR va permite stimularea viticultorilor pentru realizarea
de investiţii care conduc la creşterea calitativă a producţiei şi dezvoltarea sectorului
vitivinicol prin respectarea măsurilor de biosecuritate.
Un alt element deosebit de important priveşte gestionarea eficientă a resurselor
energetice şi de apă. Măsura de investiţii promovată prin FEADR va conduce la investiţii
în fermele viticole care au ca scop reducerea presiunii economice asupra rezervelor de
energie şi de apă.

C. SOLUŢII PENTRU CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII PE

FILIERA VINULUI
Posibilele soluţii privind creşterea competitivităţii pe filieră sunt:
- Restructurarea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie prin defrişarea celor
hibride şi plantarea soiurilor nobile;
- Elaborarea şi implementare unor programe de orientare a producătorilor către
cultivarea viţei de vie, cu deosebire a soiurilor nobile;
- Măsuri de stabilizare a suprafeţelor cultivate cu viţă de vie nobilă şi de
creştere a randamentelor medii prin organizarea sectorului în organizaţii de
producători şi activităţi economice în amonte şi aval de sectorul agricol şi
crearea organizaţiilor interprofesionale;
- Organizarea aprovizionării cu inputuri de calitate şi la timp pentru practicarea
unor sisteme intensive de cultură şi obţinerea de producţii mari şi de calitate;
- Aplicarea cercetării ştiinţifice în sectorul viticol privind tehnologiile de
producţie;
- Asigurarea recoltelor şi, astfel, stabilizarea ofertei anuale afectată de impactul
variaţiilor climatice, de atacul de boli şi nivelul scăzut al randamentelor la
hectar, de pierderile de la recoltare la consumator;
- Optimizarea tehnologiilor de producţie şi asigurarea la timp a inputurilor
necesare;
- Reorganizarea cercetării ştiinţifice în sectorul viticol pentru producerea
material săditor certificat şi elaborarea soluţiilor tehnologice moderne şi
eficiente;
- Modernizarea producţiei viticole în exploataţiile familiale şi asocierea
acestora;
- Practicarea unor sisteme intensive de cultură;
- Organizarea sistemului de producere a materialului săditor de calitate,
rezistent la boli şi dăunători;
 - Proiectarea unui sistem organizat de comercializare a strugurilor prin
înfiinţarea unităţilor de colectare, depozitare, vânzare cu ridicata;
- Organizarea producătorilor pentru a asigura obţinerea unor cantităţi mari de
struguri, omogene din punct de vedere sortimental şi calitativ;
- Organizarea de cooperative de comercializare pe filiera vinului.

D. CONCLUZII
Din analiza filierei vinului rezultă că sectorul vitivinicol prezintă atât puncte forte,
cât şi puncte slabe. Filiera vinului este o filieră organizată din punct de vedere
instituţional, având organizaţii la nivelul producătorilor de struguri şi procesatorilor de
vin, şi legislativ, România respectând calendarul implementării legislaţiei europeane în
acest domeniu. De asemenea, potenţialul viticol al României şi diversitatea sortimentului
viticol conferă sectorului vin o poziţie dominantă în sectorul agroalimentar românesc,
vinul fiind un produs exportat cu succes de România pe piaţa mondială. Punctele slabe
constau în structura suprafeţelor cultivate cu viţă de vie, în care suprafeţele cultivate cu
hibrizi sunt foarte mari, deţinând aproximativ 50%. Vinurile obţinute din hibrizi sunt
interzise la comercializare şi nu intră sub incidenţa ajutoarelor acordate producătorilor
din acest sector. Alte puncte slabe constau în utilizarea unor tehnologii învechite care
determină obţinerea unor randamente reduse la hectar şi a unei competitivităţi reduse pe
filieră.

E. Bibligrafie

1. Boboc, D., Procesarea produselor agricole , Editura Academia de Studii Economice,

Bucureşti, 2002.
2. Cotea, C., colab., Oenologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
3. Manescu, B., Ştefan, Marcela, Sisteme horticole comparate, Editura Academia de
Studii Economice, Bucureşti, 2003
4. Mateescu, F., Livada, grădina şi via - boli, dăunători şi tratamente împotriva acestora,
Ed. M.A.T.S., 1996
5. Mihalache, M., Nica, B., Ignat, C., - Horticultura, Ed. Ceres, Bucureşti, 1975
6. Oşlobeanu M., şi colab, 1991 – Zonarea soiurilor de viţă de vie în Romania. Ed.
CERES Bucureşti
7. Tudorescu, N., Zaharia, C., Zaharia, Ioana - Production technology a a factor in the
characteristic of the horticulture sector in the European Union in Economics,
Management and Financial Markets, Volume 3, Number 1, Denbridge press New York,
2008
8. Zahiu, Letiţia (coord) şi colab, Analiza filierei legumelor, publicat în volumul Politici
şi pieţe agricole – reformă şi integrare europeană. Editura CERES, Bucureşti, 2005
9. Regulamentul (CE) nr. 479/2008 – Journal official de L’Union Européenne, 6.06.2008
10. Rezultate şi performanţe ale întreprinderilor din industrie şi construcţii, Institutul
Naţional de Statistică, 2007
11. Anuarul Statistic al României 2007, Bucureşti, Institutul Naţional de Statistică, 2008
12. Institutul Naţional de Statistică al României, Comunicat de Presă nr. 64 din 1 aprilie
2008
13. FAO Statistics Division 2008
14. Date furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Patronatul Naţional al
Viei şi Vinului, Organizaţia Naţională a Viei şi Vinului, Organizaţia Naţională
Interprofesională Vitivinicolă