Sunteți pe pagina 1din 3

BILET 2:

1. Articulatia temporo-mandibulara
2. Substanta alba – maduva spinarii
3. Caile sensibilitatii cutanate si kinestezice

1. Articulatia temporo-mandibulara

Articulaţia temporomandibulară - este o articulaţie dublă, de tip condilian, cu un compartiment (etaj)


supradiscal (superior, disco-temporal) şi unul infradiscal (inferior, condilo-discal), având două sinoviale separate.
În fond se poate vorbi despre patru articulaţii care funcţionează coordonat şi sincron. Articulaţia
temporomandibulară este cea mai evoluata articulatie a organismului, cu mobilitate dubla, in doua etaje, crae
receptioneaza indirect dar continuu presiunile ocluzale. Ocluzia in general, cu precaderile modificarile campului
ocluzal (uzura dentara, edentatiile, efectele bruxizmului), modifica permanent atat morfologia omponentelor ATM
cat si comportamentul lor, la acest nivel existand posibilitati multiple de remodelare. Asa se explica de ce o serie de
disfunctii de la nivelul arcadelor dentare produc constant tulburari degenrative articulare de tipul artrozelor. La
formarea ATM iau parte elementele craniene (fosa mandibulara cu tuberculul articular), elemente mandibulare
(condilul mandibular) si elemente comune (discul articular, capsula articulara si ligamentele).
Fosa madibulara sau cavitatea glenoidala apartine portiunii scuamoase a osului temporal situata inainte scizurii
lui Gasser. Are forma unei scobituri semiovoidale cu o adanceme medie de 6-7mm fiind concava atat latero-medial
cat si antero-posterior. Axul mare este situat trasversal antero-posterior si latero-medial. Cele doua axe converg
spre gaura mare a osului ocipital, dar in situatii rare poate fi dispusa trasversal.
Fissura lui Glasser delimiteaza doua portiuni: una anterioara, dependenta de articulatie si alta posterioara,
extraarticulara. Partea laterala a fosei mandibulare este mai larga decat partea mediala. Atterior de fosa
mandibulara se sitiaza tuberculul articular sau eminenta glenoidala, care se prezinta sub forma unei creste osoase
alungite in sens transversal, concexa in sens antero-posterior. Prezinta o panta posterioara, lunga aproximativ 9 mm
si o muchie anterioara, care reprezinta limita deplasarii anterioare a condilului mandibular. Tuberculul articular este
acoperit de fibrocartilaj, iar restul cavitatii glenoide de periost.
Condilul mandibular reprezinta extrimitatea superioara a procesului posterior al ramurii mandibulei. Are forma
unui trunchi de con cu baza mare orientata superior si actioneaza ca un pivot al miscarilor mandibulare si fulcrum
al unei parghii de gradul trei.
Structura condilului este reprezentata la interior de o spongioasa acoperita de o compacta. La esterior se
evidentiaza un tesut fibrus avascular, asemanator celui care acopera suprafata temporala a componentelor ATM.
Suprafata articulara propriuzisa a condilului mandibular o constituie versantul antero-superior situata fata in
fata cu panta tuberculului articular. Aceasta suprafata este acoperita cu un tesut fibros avascular care contine un
numar redus de celule cartilaginoase.
Discul articular sau meniscul – spatiul dintre suprafetele articulare osoase ale ATM este ocupar de discul
articular, formatiune fibro-cartilaginoasa cu forma de lentila biconcava. Grosimea posterioara este mai mare (4-
5mm) iar cea anterioara este mai mica (2-3mm); in portiunea centrala discul este subtiat. Atasarea discului de
capsula asrticulara se face prin manunchiuri fibroase. Cea mai importanta cerinta functionala a discului articular
este aceea de asi modifica poztia si forma in asa fel incat sa se adapteze volumului dintre suprafetele articulare in
oice faza a miscarilor mandibulare.
Vazuta din norma superioara, discul este oval sau patrulater. Prezinta extensii triunghiulare infero-mediale si
infero-laterale, care il ataseaza pe polii condilieni.
Fata inferioara corespunzatoare condilului este concava in sens antero-posterior si medio-lateral.
Fata superioara corespunde fosei mandibulare, esete convexa in zona posterioara, iar ce anterioara este convexa
latero-medial si usor concava antero posterior, pentru a se conforma reliefului pantei tuberculului articular.
Inserctiile musculare de la nivelul discului articular sunt reprezentate de fasciculul superior al m. Pterigoidian
lateral (medial si antero-medial, pe extensia anterioara si banda anterioara). Fasciculele adiacente ale m. Maseter,
temporal si zigomatico mandibular au relatii directe cu zona antero-laterala a discului articular.
Capsula articulara este o membrana de natura conjunctiva, membrana fibroasa. Are forma conica, cu baza mare
spre baza craniului si varful la nivelul colului condilian. Este alcatuita din colagen alb si este subtire. Posterior
capsula si stratul inferior al zonei bilaminare nu sunt separabile. Tot la acest nivel capsula prezinta numeroase fibre
elastice, cu rolul de a limita deplasarea anterioara a condilului si de al readuce in pozitia initiala. Anterior, capsula
este foarte slab dezvoltata si se insera. Peretele lateral, mai ales anterior, este foarte bogat in terminatii nervoase
fiind slab reprezentate la nivelul pretelui capsular medial. Medial si lateral, prin condensarea fibrelor lungi se
formeaza ligamente intracapsulare. In interior, capsula articulara prezinta o membrana sinoviala si adera de discul
articular, supradiscal si infradiscal. La nivelul condililor, capsula este atasata inferior de poli.
Lichidul sinovial secretat de membranele sinoviale situate pe fata interioara a capsulei articulare realizeaza
lubrifierea si nutritia suprafetei articulare ale ATM.
Ligamente – aceste structuri au rolul de a arma capsula articulara si de a lega unele componente ale articulatiei
si de a limita miscarile.
Ligamentul lateral este principalul ligament al ATM. Ia nastere pe partea laterala a tuberculului si procesului
zigomatic, de unde fasciculele se indreapta postero-inferior inseranduse inapoia si sub polul larteral al condilului.
Bilateral, ligamentele laterale formeaza principalul mecanism suspensor al mandibulei, care se opune disarticularii
postero-inferioare in timpul miscarilor functionale mandibulare.
Ligamentul medial se formeaza prin condensarea fibrelor care se insera pe spina sfenoidului si in zona postero-
mediala a colului mandibulei, fiind mai salb individualizat decat ligamentul lateral.
Ligamentele colaterale se formeaza prin condensarea benzilor orizontale de colagen alb de fata interna a
capsulei articulare. Cele apartinand peretelui capsular lateral au originea pe tuberculul arcadei zigomatice
inseranduse pe polul condilian lateral. Ligamente colaterale mediale se insera pe polul condilian medial si sunt
putin individualizate.
Ligamentul sfenomandibular (l. accesoriu) se insera pe spina sfenoidului si in jurul orificiului superior al
canalului mandibular, la nivelul lingulei si antilingulei.
Ligamentul stilomadibular (l. accesoriu) se intinde de la procesul stiloidian la marginea posterioara a unghilui
mandibulei si are rolul de a limita miscarile de propulsie extrema a mandibulei.
Rafeul pterigomandibular se insera pe procesul pterigoidian si suprafata trigonului mandibular.
Ligamentele intraarticulare sunt: ligamentele meniscotemporale (anterior si posterior) care merga de la partea
anterioara si posterioara a discului spre radacina arcului zigamtic si ligamentele menisco mandibulare (lateral si
medial) situate de la marginea inferioara a discului in jos, pana la inserctia colului mandibulei.
Vascularizatia ATM este data de arterele care provin din ramurile carotide axterne: temporala superficiala,
maxilara interna (maseterina, timpanica, meningee mijlocie), auricolulara posterioara si faringiana ascendenta.
Venele insotesc artele si ajung in sistemul jugular intern.
Limfaticele dreneaza spre ganglionii preauricolari, intraparotifieni si ai lantului jugular intern.
Inervatia – fietele nervoase ale ATM provin din trigemen, prin ramurile maseterin, auriculo-temporal si
temporal profund posterior. Acesti nervi duc fibre proprioceptive si dureroase care ajung inati la capsula.

2. Substanta alba – maduva spinarii

Substanţa albă (substantia alba) este împărţită, prin dispoziţia în "H" a substanţei cenuşii, în trei perechi de
cordoane:
- cordonul anterior (funiculus anterior);
- cordonul lateral (funiculus lateralis);
- cordonul posterior (funiculus posterior); aceste cordoane se găsesc dispuse simetric.
Cordonul anterior este dispus între fisura mediană anterioară şi şanţul colateral anterior, fiind împărţit, uneori,
printr-un şanţ secundar - şanţ paramedian anterior (sulcus intermedius anterior), în două fascicule secundare
perechi: fasciculul piramidal şi fasciculul fundamental anterior. Fasciculul piramidal direct se încrucişează la
nivelul măduvei cu perechea lui, în dreptul fiecărui segment, formând comisura albă anterioară (comissura alba
anterior), o lamă de substanţă albă situată între fisura mediană şi comisura cenuşie.
Cordoanele posterioare sunt despărţite prin septul median. Un sept intermediar posterior existent între C1 şi T5,
pleacă din sulcus intermedius posterior şi, fără a ajunge la substanţa cenuşie, împarte substanţa albă a cordoanelor
posterioare în fasciulus gracilis sau pars medialis (fasciculul lui Goll) şi fasciculus cuneatus sau pars lateralis
(fasciculul lui Burdah).
Cordonul lateral se află între şanţul colateral anterior şi cel posterior.
3. Caile sensibilitatii cutanate si kinestezice

Cutanate
Sensibilitatea tactila – terminatiile nervoase libere, raspandite atat in epiderm cat si in derm, sunt receptori ai
tactului si presiunii, dar si ai durerii. Corpusculii Meissner sunt prezenti in numar mare in derm, in special in
regiunile caracterizate printr-o capacitate crescuta de a diferentia caracte-rele spatiale ale obiectelor (degete, buze),
in schimb sunt rari in pielea trunchiului si absenti in tegu-mentul cu par. Deoarece se adapteaza foarte rapid, se
presupune ca sunt sensibili in special la atingeri foarte fine si vibratii cu frecventa joasa.
Sensibilitatea termica percepe temperaturi superioare sau inferioare celei a organismului (cald si rece); deci, este
declansata de grade diferite de caldura, deoarece frigul nu este o forma de energie. Repartitia receptorilor termici
este variabila, acestia fiind mai numerosi la nivelul tegumentelor mainii si fetei si mai putin la membrele inferioare.
Sensibilitatea dureroasa, spre deosebire de celelalte sensibilitati, nu are un stimul adecvat, dure-rea putand fi
declansata de orice stimul foarte puternic care produce leziuni celulare. Senzatia de dure-re are uneori o importanta
deosebita, deoarece semnalizeaza prezenta unor boli si ajuta la diagnostica-rea lor. Receptorii durerii sunt
terminatiile nervoase libere, prezente in tegumente si in alte structuri (tendoane, muschi, submucoasa viscerelor
etc.). La nivelul tegumentului, densitatea acestor terminatii este mai mare decat in viscere, ceea ce explica
posibilitatea localizarii precise a durerii cutanate si ca-racterul vag al durerii viscerale.
Stimulii care declanseaza durerea sunt reprezentati la nivelul tegumentului de agenti mecanici, termici,
electrici, chimici etc., iar la nivelul organelor interne de distensia brusca sau spasmelor visce-relor cavitare,
tractiunea mecanica sau compresiunea, inflamatiile etc.

Kinestezice

Excitatiile vestibulare provin de la macule, privind pozitia capului si corpului in repaus si de la crestele ampulare,
privind echilibrarea corpului in timpul mersului. Ele sunt conduse de primul neuron (protoneuronul receptor aflat la
nivelul ganglionului lui Scarpa) la nivelul trunchiului cerebral unde se afla cel de al 2 neuron, in nucleii vestibulari
bulbopontini (nucleul superior Bechterew, nucleul medial Schwalbe, nucleul spinal Roler, nucleul vestibular a lui
Dieters), de unde axonii acestor neuroni patrund in pedunculul cerebelos inferior formand fasciculul
vestibulocerebelos si conducand influxul nervos la nivelul scoartei cerebeloase a zonei floculo-nodulare
arheocerebeloase. In afara de acesti 4 nuclei se mai gaseste si nucleul vestibular inferior, care patrunde pana la
portiunea superioara a maduvei. De la nucleii vestibulari (Deiters) mai pornesc fibre descendente spre maduva
spinala, constituind fasciculul vestibulo-spinal si fibre ascendente dintre care unele la nucleii nervilor
oculomotori,realizand reflexele oculocefalogire de origine labirintica, la nucleul centro-median,din talamus care
conectat cu nucleul lenticular realizeaza reflexe posturale oculogire si la scoarta cerebrala temporala si frontala,
asigurandu-se constientizarea asupra pozitiei corpului in spatiu (aceste fibre de proiectie corticala merg prim
lemniscul medial si fac sinapsa cu ncleul talamic lateral).