ANGELA BIDU-VRĂNCEANU : O PERSPECTIVĂ LINGVISTICĂ

ASUPRA TERMINOLOGIEI / TERMINOLOGIILOR

CONSIDERAŢII GENERALE

„Considerăm că terminologiile, într-o interpretare de ansamblu, pot fi numite lexic

specializat, ceea ce favorizează interpretatrea metodologic unitară. Respingem în acelaşi timp
teza după care lexicul specializat sau terminologiile reprezintă un interes limitat la
comunicarea dintr-un anumit domeniu de activitate. Un argument hotărâtor în această
privinţă este constituit de constatarea că interesul vorbitorilor pentru lexicul specializat este
tot mai larg, complex şi variat [...] Interesul mai larg pentru lexicul specializat (LS) îl pune
într-o relaţie directă cu lexicul comun (LC), extinderea lui dincolo de domeniul strict al
specialiştilor determină migrarea multor termeni în limba comună.” (Angela Bidu-
Vrănceanu 2010:11)

„Importanţa socio-culturală, economică, pedagogică a terminologiilor este în creştere,

ceea ce explică abordarea interdisciplinară şi interesul mai larg pentru aceste domenii,
dincolo de o specialitate ştiinţifică anume. Se vorbeşte în acest sens de laicizarea progresivă a
cunoaşterii, ceea ce permite definiţii alternative ale termenilor [...] tocmai din această
perspectivă interdisciplinară.” (Angela Bidu-Vrănceanu 2000:71).

„Conceptul de terminologie admite mai multe interpretări.[...]

Terminologia înseamnă, în primul rând, disciplina care se ocupă de comunicarea
specializată, realizată fără echivoc într-un anumit domeniu ştiinţific, tehnic, profesional. Este o
terminologie a specialiştilor pe care o vom numi «internă» [...]. De la această valoare se
ajunge uşor la desemnarea concretă a ansamblului de unităţi (lingvistice sau de alt fel) ,
utilizate efectiv în comunicarea specializată dintr-un anumit domeniu. Ca disciplină
ştiinţifică preocupată de comunicarea specializată şi de mijloacele ei specifice, terminologia
a apărut şi s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
De la o terminologie a specialistului, «internă», interpretată strict în raport cu problemele
comunicării specializate s-a ajuns, în ultimele decenii, la o terminologie «externă» de interes
mai larg şi pentru nespecialişti.
În cele două tipuri de terminologii, delimitate relativ, rolul lingvisticii e diferit.
În T1 [terminologia «internă»] rolul lingvisticii e secundar, limitat la atribuirea de nume,
la impunerea formelor lor (cu explicarea originii sau formării lor), problemele conceptual
semantice căzând în sarcina specialiştilor. Deşi condiţionată de T1 [terminologia «internă»],
T2 [terminologia «externă»] se preocupă mai ales de problemele decodării şi utilizării
sensului specializat la mai multe nivele ale comunicării.” (Angela Bidu-Vrănceanu 2007:19)

„Terminologia «externă», în sens larg (T2 ) se constituie în lucrări din ultimul deceniu şi
îşi propune descrierea termenilor ca fapte naturale (nu convenţionale ca în T1), similar cu
cuvintele lexicului comun.” (Angela Bidu-Vrănceanu 2007:20)

„Terminologia «externă» sau socioterminologia are în vedere interesul larg pentru

identificarea şi utilizarea adecvată a sensului de către vorbitorii obişnuiţi. În acest tip de
7
comunicare interesează nu numai emitentul (mai mult sau mai puţin specialist), ci şi
destinatarul (la modul general nespecialist, de la vorbitorul obişnuit la lingvist); prezintă
importanţă canalul comunicării (în general mass media, texte cu un grad mediu sau inferior
de specializare), şi condiţiile de uzaj (mai puţin restrictive decât în limbajeje specializate). În
felul acesta, terminologia «externă» se intercondiţionează nu numai cu semantica,
lexicologia, ci şi cu pragmatica.” (Angela Bidu-Vrănceanu 2007:23).

OBIECTUL

„Obiectul oricărui tip de terminologie este, într-un fel sau altul, termenul. În ce priveşte
terminologia «externă» (T2), obiectul de cercetare presupune precizarea relaţiei dintre
termen şi cuvânt. Extinderile contextual-semantice pe care la admite utilizarea termenilor
specializaţi în texte de circulaţie mai largă (dincolo de textele strict specializate) favorizează
modificări ale sensului care conduc de obicei la polisemie. Raportarea la termenul strict
specializat este, într-o primă fază, necesară pentru a stabili raportul cu nucleul «dur», gradul
de determinologizare şi limitele admisibile ale «deviaţiilor semantice». [...] Diversele aspecte
ale raportului termen/cuvânt se bazeză deci pe analiza semantică, admisă ca primordială în
terminologia «externă» (T2)”. (Angela Bidu-Vrănceanu 2007:28)

„[...] pentru ca termenii să fie obiect de cercetare în terminologia «externă» este necesară
prezenţa sau chiar folosirea frecventă în mass media şi/sau în limba comună [...].
Delimitarea unor categorii ale lexicului specializat de interes larg [...] nu dispune de criterii
obiective şi precise.” (Angela Bidu-Vrănceanu 2007:30)

METODA

„Indicaţiile metodologice sunt mai precise când se corelează [terminologia «externă»,

n.n.] cu lexicologia şi semantica, când se raportează termenul la cuvânt.
Din această perspectivă metodele care se detaşează în T2 sunt analiza paradigmatică şi
cea sintagmatică. [...]
Analiza paradigmatică a lexicului specializat [...] îşi propune definirea şi interpretarea
sensului specializat în mod riguros, dar accesibil vorbitorului obişnuit. Analiza modalităţilor
(tipurilor) de definire este corelată cu descrierea comparativ-diferenţială în clase
paradigmatice (bazată pe analiza în componente semantice). In raport cu rezultatele obţinute
în acest fel se poate ajunge la o interpretare («lectură») adaptată interesului mai larg al
vorbitorilor, dar care face posibilă «laicizarea» cunoaşterii (ştiinţelor). Se îmbină astfel
aspectele cognitive cu cele socio-semantice şi pragmatice. [...]
Analiza sintagmatică privind textele şi contextele în care apare limbajul specialzat [...]
are rol preliminar sub aspectul textelor şi un rol de rafinare în ce priveşte contextele.
Premisa interesului pentru terminologia specializată din perspectiva terminologiei
«externe» este reprezentată de circulaţia (atestarea) lor (a termenilor, n.n) în texte de largă
circulaţie (cu un grad de specializare inferior, mergând până la vulgarizare, texte aparţinând
mass media sau chiar limbii comune).
Se admite că în textele de largă circulaţie termenii pot avea libertăţi sau alte preferinţe
contextuale. Acestea pot atrage modificări semantice («dinamica sensului»), iar raportarea
(respectarea) nucleului «dur» specializat (sau existenţa unei medii semantice a lui în funcţie

8
sau toate contextele) reprezintă un aspect de mare interes în analiza sintagmatică a
diverselor terminologii. [...]
Combinarea analizei paradigmatice cu cea sintagmatică în descrierea terminologiilor
vizează, în ultimă instanţă, modificarea raportului dintre terminologizare (LS) şi lexicalizare
(LC), cu consecinţe importante asupra unei terminologii dinamice [...] care să ţină seama de
interdependenţa dintre limbă şi cunoaştere, dintre limbă, societate şi cultură.” (Angela Bidu-
Vrănceanu 2007:25-28)

SCOPUL

„Sunt admise [...] ca obiective ale terminologiilor atât elaborarea de teorii conceptuale
structurând obiectele domeniului, cât şi activitatea lexicografică (specializată sau nu) de
efectuare a unor corpusuri, dicţionare etc.” (Angela Bidu-Vrănceanu 2000:71).

„[...] înregistrarea, explicarea, descrierea termenilor specializaţi din diverse domenii, în sine
sau în relaţia cu limba comună este obiectivul propriu terminologiei «externe». Precizarea
libertăţilor şi a limitelor utilizării sensului specializat şi/sau a celorlalte sensuri pe care le
capătă un termen în limba comună urmăreşte realizarea unei comunicări adecvate. Chiar dacă
există mult mai multe libertăţi în terminologia «externă», scopul comunicării corecte
(decodare şi codificare) rămâne fundamental şi se apreciază în funcţie de indicaţiile
dicţionarelor generale, ca instrumente cu caracter social şi accesibil. Corectitudinea
comunicării favorizează nu numai înţelegerea, ci şi, dezideratul terminologiei «externe» -
«democratizarea» şi «laicizarea» cunoaşterii ”. (Angela Bidu-Vrănceanu 2007:25-31).

CONCLUZII

„Lingvistica poate contribui la caracterizarea individuală sau comparativă a unor

terminologii, pentru a le stabili atât specificul, cât şi problemele de interes general”. (Angela
Bidu-Vrănceanu 2010:25).

Selecţia textelor: Doina Marta Bejan

BIBLIOGRAFIE
Bidu-Vrănceanu, Angela coord., 2000 – Lexic comun, lexic specializat, Editura Universităţii din Bucureşti
Bidu-Vrănceanu, Angela, 2007 – Lexicul specializat în mişcare. De la dicţionare la texte, Editura
Universităţii din Bucureşti
Bidu-Vrănceanu, Angela coord., 2010 – Terminologie şi terminologii, Editura Universităţii din Bucureşti