În acest număr: Mircea Florin Caracas; Ioan Ștefan; Monica Rusu; Maria Filipoiu; Sibiana Mirela Antoche; Camelia

Florescu;
Viorel Birtu-Piraianu; Ciprian Antoche; Filip Ileana; Maria-Ileana Tănase; Elena Lupsan; Ion Calota; Mariana Petrache; Sorina Ivan;
Victor Manole; Balasoiu Cristina; Irina Lucia Mihalca; Mirela Duma; Pavel Ferghete; Maria Tomita Corini; Ștefan Cotae; Cristian
Emanuel Ștefănescu; Ana Maria Niculescu; Cornelia Neaga; Adina Popescu; Maria Tomița Corini; Vasilica Mitrea;
Eugenia Rada Ioniță; Daniela Toma; Ananie Gagniuc

METAFORA
REVISTĂ DE CULTURĂ REDACTOR ȘEF: IOAN T. ȘTEFAN
ANUL XXVIII, NR. 1 (88) 2018 8 pagini

De la acesta aflăm că aveau o statură impresionantă. Poate de doi metri.

MIRCEA FLORIN Spun aceasta după ce am măsurat din privire coifurile, îmbrăcămintea şi brăță-
rile dacice care erau pentru uriaşi. Dar sunt şi alte aspecte referitor la Împăratul

CARACAS Traian. În fiecare an pe 20 decembrie Biserica îl cinsteşte şi îl prăznuieşte pe Sf.

Dublu jurnal creștin european (II)
Marele istoric Tacitus, contemporan cu Traian, prin lucrarea sa “Germania”
(una dintre puținele surse antice dedicate triburilor germanice), inițiase propa-
ganda publică, pentru a putea cere sprijin pentru expedițiile militare spre nord.
Deși obiectivul lui Traian nu era conform așteptărilor lui Tacitus, acesta obținuse
susținerea atât din partea poporului cât și din partea celor bogați. Dacă în veacul
al doilea înainte de Hristos, Cato își încheia discursurile cu sintagma ”Cartagina
trebuie distrusă”, Traian spunea atunci mereu: ”așa cum voi preface eu Dacia în
provincie romană”. După două războaie grele el iși îndeplinise obiectivul.
Cu toate calitățile sale imense, împăratul Traian se bucura prea mult de
ideea războiului în sine. Pasiunea lui pentru confruntarea armată venea de la
faptul că era deosebit de priceput în arta militară. Fusese un general strălucit,
aşa cum ne arată realizările sale militare:“Germanicus, Dacicus, Parthicus”. Ca
administrator civil,fusese cunoscut pentru programul său de construcții publice
care remodelase Roma şi lăsase urme durabile precum:Forumul lui Traian (107-
117 d.Hr.) şi Columna lui Traian (107-113 d.Hr.), capodopere ale marelui arhitect
al timpului - Apollodor din Damasc.
Dispusese drenarea mlaştinilor pontine, construise un port nou la Ostia,
multe drumuri, poduri si apeducte.Toate acestea fuseseră finanțate, trebuie spus
din marea comoară a dacilor, obținută ca pradă în al doilea război de cucerire a
regatului Daciei, în anii 105-106 d.Hr la Tapae. Îmi amintesc cu mare emoție
citirea de timpuriu a cărților moştenite de la tata :"Decebal" şi "Comoara regelui
Dromichet " de Cezar Petrescu.
Plânsesem la sfârşitul citirii acestor cărți. Vedeam cu ochii minții pe marii
viteji de atunci care trebuiseră sa plătească cu viața.
Dacii apar prea puțin în izvoarele antice şi niciunul din aceste izvoare,
cunoscute până azi, nu vorbeşte foarte clar despre aspectul lor fizic, spre deose-
bire de relatările despre celți, germanici şi chiar traci, iar al doilea mare impedi-
ment al unui astfel de demers îl constituie religia geto-dacă ce impunea incine-
rarea defunctului, făcând aproape imposibilă studierea rămăşițelor pământeşti
ale strămoşilor daci. Reprezentările de pe Columna lui Traian ni-i arată însă pe
daci robuşti, bine legați, cu trăsături tipic europene, cu puternice accente nordi-
ce.În aceiaşi termeni îi descriau romanii pe germanici şi pe celți, ca fiind blonzi,
înalți şi cu un fizic puternic. Descrierile se potrivesc azi pentru locuitorii de origi-
ne germanică ai peninsulei scandinave, suedezi, norvegieni, precum şi danezi şi
într-o proporție mai mică englezilor.
Diodor din Sicilia îi descria pe daci ca având pielea „umedă şi foarte albă”,
Plutarch nota faptul că războinicii traci erau „foarte înalți” iar alte surse continu-
au în aceeaşi notă, portretizandu-i pe traci ca un popor aparținând tipului nor-
dic. În epoca romană, mulți traci romanizați din Balcani erau descrişi în maniere
asemănătoare, de exemplu Maximin Tracul, împărat roman.
Mucenic Ignatie Teoforul. Acesta se numea „Teoforul”, ceea ce înseamnă „purtă-
torul de Dumnezeu”. Fusese copilul pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl
luase în brațe şi spuse: „Lăsați pruncii să vină la Mine, că pentru unii ca aceştia
este Impărăția cerurilor”. După moartea lui Evod, Sfântul Sfințit fusese hironit de
Sfinții Apostoli ca Episcop al Antiohiei. Sf. Ioan Gură de Aur spunea că în timpul
celor 40 de ani cât a condus biserica de atunci, Sf. Ignatie a fost un adevărat
părinte a creştinilor din Antiohia. În timpul perioadei negre, împăratul Domițian
pornise o persecuție generalizată a creştinilor. Traian, în anul 106 d. Hr, după ce
cucerise Dacia Traiana, una dintre cele mai bogate de atunci organizase serbări
care ținuseră 123 de zile.
La Roma, în amfiteatrul Collosseum muriseră 10.000 de gladiatori şi 11.000
de animale sălbatice. Traian îi ceruse Sf. Ignatie să aducă jertfă zeilor, însă acesta
refuzase. Fusese trimis la Roma pentru a fi dat spre hrană de viu fiarelor sarbati-
ce. La Roma, Sfântul Ignatie primise cununa muceniciei.
"Tropaeum Traiani "este unul dintre cel mai importante monumente antice
de pe teritoriul României. Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul
1882 de către Grigore Tocilescu. Monumentul, în varianta reconstituită de către
arheologi, a fost alcătuit dintr-un soclu cilindric, la bază cu mai multe rânduri de
trepte circulare, iar la partea superioară cu un acoperiș conic, cu solzi din piatră,
Mihai Eminescu (1850 - 1889)
pe rânduri concentrice, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală.
La partea superioară se află trofeul bifacial, înalt de peste 10m, înfățișând o cel mai mare poet român
armură cu patru scuturi cilindrice. La baza acestuia se află două grupuri statuare
care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.
Aș vrea să plâng, dar nu mai pot
Referitor la Situl arheologic de la Adamclisi, înălțimea monumentului,
împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei sale, respectiv 40 Aș vrea să râd, e prea de tot
m. De jur împrejur, cele 54 de metope- elemente rectangulare din calcar de Aș vrea să zbor, dar o să cad
Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi cu Nu vreau să cad, că e păcat
înălțimea de 1,48-1,49 m. Din cele 54 metope inițiale, s-au mai păstrat azi doar
48. Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat Să mă înalț până la stele?
doar 23 dintre acestea , sculptate de asemenea în basorelief, care alcătuiesc Acolo sunt visele mele
coronamentul nucleului circular. Ansamblul din care făcea parte monumentul, Să mă -ntâlnesc cu Dumnezeu
mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor
3.800 de soldați romani căzuți în lupta de la Adamclisi, precum și un mausoleu , Să-i spun doar lui cât mi-e de greu?
cu trei ziduri concentrice, în care fusese înmormântat comandantul , care, cu Să-mi dea un înger pe pământ
prețul vieții sale decisese victoria din anul 102 d. Hr. Să-mi fie mantie de ploaie
Cetatea Tropaeum Traiani, situată la 2 km vest de monumentul triumfal a
Și să mă apere de vânt
fost întemeiată chiar de Traian, fiind menționată în inscripții pentru prima dată
ca municipiu în anul 170 d. Hr. Aceasta s-a petrecut pe locul vechii așezări geto- Eu nu mai știu unde mi-e locul
dacice. Făcea parte din sistemul limesului ofensiv creat de Traian la Dunărea de O fi în lume, unde s-a rătăcit norocul
Jos. Localitatea se afla pe o prelungire joasă a dealului pe care a fost construit
S-o fi pierdut în marile păduri
monumentul, de care se leagă printr-o limbă de pământ îngustă. Platoul este
înconjurat pe celelalte laturi de pante mai mult sau mai puțin abrupte, care Acolo unde zâne împletesc cununi?
constituie o protecție naturală.
MONICA RUSU
(continuare în pagina 3)

Judecata de apoi a tranziției
CALEA FERICIRII (II)
Stop! Gata cu singurătatea! Eva constatase că eșuarea celor cinci relații de mariaj erau
suficiente, chiar multe pentru vârsta ei de aproape treizeci de ani!
Prima iubire și căsnicie s-a întrerupt la sfârșitul lunii de miere, odată cu palma violentă
primită de la iubi pentru a ține minte cine îi este șeful pe viitor.
A retezat răul din fașă Verișoara ei,a trecut cu vederea primul pumn, chiar și următoarele
reprize și tot la divorț a ajuns.
A doua căsătorie s-a încheiat în urma scandalului cu amanta cu care iubi a fost surprins în
fapt, chiar în patul conjugal.
Putea să o înșele de zeci de ori dar nu în cuibușorul lor de nebunii.
Următorul mariaj n-a fost să fie. Norocul bată-l vina ! Bun băiat acest iubi,frumos, deștept, harnic, gospodar, viril,
manierat dar gelos. O gelozie bolnavă. Toate întârzierile de la serviciu, coafor, piață,etc.,cu o durată mai mare de cinci
minute,erau urmate de un scandal monstru. Nu era bătăuș dar stresul provocat de fiecare dată era mai dihai decât
suferința fizică.Dupa al cincilea scandal,idila s-a încheiat. Mătușa ei a îndurat gelozia unchiului ani întregi și a sfârșit la
balamuc.
Șansa nu i-a reușit nici la a patra încercare.Iubi era băiat de gașcă,o enciclopedie in carne și oase. Când venea acasă
de la cârciumă,cam pe la miezul nopții, avea un chef nebun de povestit despre cele aflate de la băieții de pahar. După
câteva luni,timp în care a fost un băiat cuminte și devreme acasă,a început să frecventeze bodegile întâlnite în drumul
de la serviciu spre casă. N-a fost chip să-l lămurească să renunțe în pofida numeroaselor avertismente.
Ultimul dar nu cel din urmă,a fost verificat de Eva la sânge cu privire la comportamentul său anterior. Dacă a fost
neastâmpărat in scutece, violent la grădiniță, zvăpăiat la liceu, premiant la facultate, dacă avea obiceiul să-și înșele
fostele iubite și prietene, dacă era gelos, bețiv,cartofor, mofturos la mâncare,aventurier și alte vicii. Constatările erau
excelente, viitorul iubi era curat că lacrima din toate punctele de vedere examinate.
Dar cu toată precauția ei un lucru nu a prevăzut. Pe lumea aceasta există soacre. Definiția soacrei este
arhicunoscută,mai ales în raport cu nora. Cainele cu pisica, ogarul cu iepurele, pisica și șoarecele.
Bineînțeles că sunt și excepții care întăresc regula.
Soacra ei a fost din întâmplare și tânără.
Foarte curioasă să le știe pe toate, să domine, să supravegheze totul, să-i comande pe toți, inclusiv nora, similar unui
comandant suprem.
Catalogată rea de colți de către soacră, conflictul a mocnit un timp, după care a luat o amploare greu de controlat.
Fiind unicul copil la părinți,iubi nu a fost lăsat pe mâinile și în grija unei tipe oarecare, așa cum a fost catalogată Eva.
După aceste adevărate eșecuri,Eva era hotărâtă să pună capăt singurătății, folosindu-se din plin de armele feminine.
(va urma)
IOAN ȘTEFAN
 Crucea țării-eroină Orele desculțe
(sonet spiritului eroic) Fiecare oră a căzut desculță CIPRIAN ANTOCHE
La crucea țării mele aplec fruntea Și în osul nopții a ars lemnul meu
Ninsă cu dorința de libertate Să mă plâng n-am stare și rodesc cu greu
Și troienită de biruri dublate, Pentru încleștarea care se anunță SELENA
Pentru cei ce își plâng nefericirea. Stâlp de dor drept cruce mi-am urcat pe umăr În fundul toamnei ce-i ploioasă
Urc Golgota serii ca-ntr-un ochi sticlos Cu-a sale biciuri de suspin,
Chemând eroii din eternitate, Ore urgisite dezavantajos
Cei sărmani imploră Divinitatea, Apare Luna mlădioasă
Fug din calea vieții să nu le mai număr
Să-i binecuvânteze cu dreptatea Cu raze acre de venin.
Și rodul speranțelor neuitate. Ca o terapie cu camelii moarte Scoboară ceară peste glie
Prinse în dantele ca într-un pliseu Steclind oglinzi de ură,
În altă lume și-au dus odisee, Se rotesc nebune trist și orb clișeu A lumii noastre apă vie
Cu suflet strămutat de suferință, Orele desculțe dintr-un semn de carte O fură și tot fură.
Peste hotare, pe Calea Lactee. Azi mai mult ca iarba prins într-un descântec Miroase-a frig, miroase-a moarte
Trupul orei plânge dragostea-n ulcioare Amestec frunzelor căzute,
Și-au vărsat sânge pentru biruință, Traficul de lacrimi încă mă mai doare Cu țelul ei voind să poarte
Iat viața și-au lăsat-o în tranșee, Într-o prăbușire de albastru scâncet Spre zări depărturi și pierdute.
Respectând jurăminte de credință. Mă mai străbate ploaia uneori A sale mreje se afundă
Bătând fereștrile frigoase,
Truditori pe Calea Unirii Mă mai străbate ploaia uneori În sânul vieții se scufundă
(sonet pentru Reunire) Furând în inimi pătimoase.
Mă mai răsare și mă mai cosește,
Își cată-a sa pereche dragă,
Pe Calea Unirii, iar vom străbate, Tot vântul nopții-n mine poposește
Ascunsă-n chipul pământesc,
Cugete frățești să ne reunească Cu despletite patimi și ninsori.
Fecior ursit din dulce bragă
Și nimeni, nicicând, să nu învrăjbească
Sunam în cerb și norii se trezeau Și crai frumos în chip domnesc.
Români cu aceeași identitate.
Și mă pierdeam sub sărutări deșarte Scornește noaptea spre iubire
Știam că ești tu semnul meu de carte Ademenind cu raza sa
Chema-vom eroi din eternitate,
Fântânile din mine înverzeau Să scoată din Pământ dosire
Pe strănepoții lor să-i înfrățească
Și-n vechi hotare să redobândească M-ai dăruit ca pe-un cireș amar Un suflet drag, lături să-i stea.
Pământul țării într-o unitate. M-ai desfrunzit și ștreangul tău mă doare Dar, recea-i rază naște ură
Și m-am pierdut de urma din cărare Nimic n-aseamănă-a iubire,
Freamătă dor în valurile Mării, Când tâmplele-mi sorbeai avid, avar Fecior cum vrea, nu se burică
De când Marile Puteri au hotărât Spre a iți-n dezamăgire.
Chiar dacă m-ai uitat într-un lăstar
Să rupă chipul întregit al Țării. Chiar dacă mă străbați ca o minciună - Dau viață veșnică și vie
Și ochiuri mari de prăbușiri se-adună Celui pereche vrea a-mi fi,
Cu lacrimi e inundat pământul sfânt, Eu tot te regăsesc la inventar . Steclind în veci alături mie
Cât este sub sentința dezbinării Pe cerul nalt stele-a urzi!
Și plâng spiritele ce-au scris legământ. Mă mai străbate ploaia uneori Voiesc un pământean pereche
Și îmi mai calcă zâmbetu-n picioare Să-mi fie-alături spre destin,
MARIA FILIPOIU Sub insomnii și veacuri de iertare Tronând în noaptea veșnic veche
Crunt mai îneacă dorul de noi doi
Formată-n Universul plin.
Repetiție CAMELIA FLORESCU Ca vers de poezie sfântă
Să-nchine mie oda nopții,
Când luna tainele-și ascunde și stele tremură hoinare Sub lanț de stele ce îmi cântă
În umbra cerului noptatic dansează ielele ștrengare RUGĂ Frumoasa-mi cale, cea a sorții.
Și palid spulberă misterul și vrednic forfotă lumini Dar palul vocii ei cerate
era târziu
Nu a găsit răspuns voit,
Rupând a bolții rece urmă de bezna aștrilor haini. la ușa lumii bătea un suflet
Căci razele de timp uzate
eu împleteam amurguri în lacrima nopții
Sprejur îngână spre murit.
Cortini brunete saltă-n grabă și ard tăciunii-n răsărit plămădind lumina în numele sorții
sprijineam crucea de trupul beteag A sa steclire plină-n ură
Sfidând a nopții rânduială, pictând cerescul azurit căutând începutul pe creste de munte Aprinde cerul de lumină,
Și drobu-l smulge ridicându-l în patu-ntinsului safir și din înghețul primar se năștea cuvântul Tot coborând, noaptea o fură
Gonind spre-amurgul ce colindă în linul serii de cașmir. din trupul plăpând făuream o cântare Sub jugul său de Lună Plină.
sub streșini arse de ani Aprinde marea-n raze albe
de mii de ani, de veghe pe urmele vieții Formând a valurilor dor,
O enigmatică paradă aprinde-al lunii felinar Aprinde-n munți crestele nalbe
trăiesc în privire la limita nopții
Storcând apusu-n buza nopții cu ochii ageri de vampir, la întretăieri de noi începuturi Și codrul sterp de cânturi cor.
Perdele vinete disipă sub negrul viului lăstar, în liniștea clipei coboară îngeri mângâind o chemare Întinse raze, tremur saltă…
Argintul scapără energic, potop de stele în delir. un nume din căi nenăscute Flăcăi ascund a lor prezent
mă ating tăceri sângerânde Fugind din calea Lunii naltă
Confirmare mă adap în nemărginire
renasc sfios în palma Ta
Ce se scoboară-n glie lent.
Usucă viața din natură
Încolăcite gânduri înveșmântate-n ceață tânjind la clipa rugăciunii Și vlaga ultimilor flori,
Pornesc pe lungul drum bătătorit de timp spre necuprinsul drum al mântuirii - De n-ai să vii, mică făptură
Am să vestesc Pământ că mori!
Lăsând în urmă viața ce aprig ne răsfață JOCUL IUBIRII Mi-oi lepăda raze ca spadă
În taina nemuririi ce tremură-n răstimp. Să-mpungă suflet pământesc,
mă scriam, tu treceai
simfonie a nopții Cu tine voi să șad grămadă…
Neșlefuite clipe umbresc eternitatea treceai prin mine Pe cerul larg ca să steclesc.
Plăcutelor păcate din anii pământeni născând rai după rai Îți dau o veșnică domnire
piciorul tău gol dezvelea întrebări Peste noianul fără fund,
Smulgând a suferinței ușor timiditatea
sfărâmai anotimpuri sub tăcuții tăi pași Fecior și crai, cu nemurire
Cu ochii albi ai lunii ce bântuie pereni. Spre Infinit eu te afund.
sărutul tău a fost real sau ești un vis
rătăcit pe aici, pe undeva, cândva Feciorii tac, ascunși de moarte
Nepieritoare urme își vântură amprenta eu sunt Paris iar tu femeia Și nevânduți spre nepierit,
În agitate vremuri ce freamătă-n tumult ce a furat o clipă pură de iubire A lor frumoase mândre soarte
Trecând ca uraganul ce mătură planeta ce înșelător e timpul și ce rece'i luna Nu sunt a Lunii de iubit.
ce a venit în zori rupând în franjuri crude taina Iubesc cosițe înflorate
Uscând trecute răni săpate nu demult. zei au plecat de aici în fugă iar eu întreb nebun de tine Și ii cusute pe fecioare,
femeie, ești tot ce n'am știut să fiu Căci, soarta lor, Pământu-mparte
Culpabile pierzanii ademenesc neantul frumoasa mea, privește-mă și pierde-te în mine Sub șușur rece de izvoare.
Încătușate-n ceruri vor a scăpa curând ca într-un joc pe țărmul nemuririi Neprihănite-așteaptă-n pace
eu am rămas să scriu pe o coală goală Iubirea lor, fete de sat
Din astă mare lume escaladând versantul
povestea noastră, povestea sorții Ce-și plimbă pletele colace
Urcușului haotic al zborului flămând. un muritor ce a iubit odată, într-o noapte, o fată Prin lan de flori și
SIBIANA MIRELA ANTOCHE VIOREL BIRTU-PIRAIANU câmp umblat. METAFORA 2
 (continuare din pagina 1)
Incinta închide o suprafață de 10 ha. Planul exact al cetății, confirmă Întâmplare/implicare Veverița secretară, frumușică
și sprințară,
afirmația lui Vasile Pârvan, cum că turnurile sale nu sunt egale, iar distanța
dintre ele nu este aceeași. La sud-vest de punctul central al intersecției celor Mai multe animale muncesc a făcut o mică gafă,
două axe principale de circulație s-a construit o grandioasă basilică civilă numită cu aprindere la o date a ciripit unui
forensis. întreprindere, viitor amic.
Aceasta are o suprafață de 18 x 50 m, cu axul lung orientat nord-sud, com- Elefantul e director și la Bursucul cu părul rar din
partimentată în trei nave, cu două rânduri de coloane de mari dimensiuni. S-au ședințe dă raportul:
păstrat doar câte 18 baze de coloane pe fiecare aliniament. Accesul la ea se făcea serviciul financiar,ameninţă
Fildeş cât a folosit,cât că dă totul în vileag:
atât dinspre cardo, drumul nord-sud cât și din decumanus maximus, drumul
est-vest. a economisit…
-Oare la noi se minte, se fură?
Laturile sale lungi sunt prevăzute cu "contraforți", câte 12 pe fiecare latură. Însă tot ce a raportat, era
Voi, fraţi, goniţi hoția , visările
Basilica forensis de la Tropaeum Traiani este asemănătoare celei de la Pompei, binişor umflat!
şi somnul!...
având ca și aceea, pe axul lung, vis-à-vis de intrarea principală, latura îngustă un Vai! ce cavaler galant este
spațiu rezervat. În general, aceste construcții aveau nava centrală supraînălțată Mai veniră...nesfârșită ar putea
domnul elefant!
față de cele laterale. Să ajungă lista celor care intră,
Maimuța raporta câte banane
În nivelul superior se practicau galerii, loc de întâlnire și de plimbare. lista celor care ies afară...
avea în plan, câte a cules
Descrierea unei basilici și al rostului ei a fost transmisă de Vitruvius (V,1). Basilica Așa se naște viitorul
de la Tropaeum se înscrie în parametrii descriși de acesta. În Complexul Muzeal pe an,
și dreapta prosperitate!?
Tropaeum , pe lângă "Monumentul triumfal Tropaeum Traiani" și cetatea care Și le-aruncă-o strâmbătură
datează din secolul al II-lea d. Hr, se află și muzeul. acră cât o-njurătură! ELENA LUPSAN
Clădirea acestuia, inaugurată în anul 1977 a fost concepută ca un lapida-
rium. Ea cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și
împrejurimi. Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele,friza inferioară și cea cel mai bun loc de pe planetă ca un clopot din dantelă
dintr-o dată îmi aduc aminte lucruri pe care le voi face
superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului attic festonat.
doar tu ştii că prefer cafeaua abia mâine împreună cu tine
În centrul sălii este expusă statuia trofeului, inscripția și friza cu arme.
Celelalte exponate sunt constituite din colecțiile ceramice (vase aparținând cul- cu sirop de arţar iubirea noastră a devenit
turii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine, opaiţe doar eu ştiu că îţi place să te joci cel mai înfometat animal sălbatic e primăvară perfectă
,unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculpturi, documente epigrafice. cu degetele prin părul meu în inimile noastre
Principalele opere scrise dedicate războaielor daco-romane au avut neşansa sunt amintiri care fac lumea dispărută florile se desfac ca prima oară înmugureşte sfârcul sânilor
de a nu se păstra până în zilele noastre. să reînceapă cu noi eu sunt bărbatul tot mai verde
Însuşi împăratul Traian a scris o carte despre războaiele cu dacii (De bello ştiu că doar împreună cu tine aş putea al casei tale
dacico) ilustrând etapele şi triumful romanilor în aceste războaie de lungă dura- să trăiesc veşnicia
tă. Medicul Criton, însoţitor în campaniile împăratului Traian a scris de asemenea
o carte intitulată ,,Getica” care s-a pierdut. Dion Chrysostomos, bun cunoscător
cel mai bun loc de pe planetă aisiola
este unde eşti tu
al realităţilor din Dacia, a scris o carte intitulată ,,Getica” de asemenea care s-a ea umblă goală pe zăpadă cu gleznele abureşte aerul
este la tine în braţe
pierdut. tălpile sale
aşa păstrez eu cele mai frumoase momente pentru când
Cărţile despre războaiele dacice ale lui Appian, Arrian, Ammianus toarnă forme de inimi
Marcellinus precum şi capitolul despre războaiele daco-romane al lui Dio Cassius sunt doar cu tine
în ultima ninsoare pagină rămasă nescrisă peste pielea ei
sunt dispărute. Poemul lui Florus dedicat victoriilor împăratului Traian este şi el când ne-am întâlnit prima oară
albă
pierdut. Suetonius îşi încheie opera cu Domiţian, nemaiajungând să scrie despre nu ne-am salutat
se întind
domnia lui Traian, iar Historia Augusta, cronica împăraţilor romani începe cu ci ne-am mirosit
stropi vagabonzi lustruindu-i braţele
domnia lui Hadrian. ca doi câini străini
Din aceste motive Columna reprezintă principalul izvor istoric pentru recon- fulgi
ţie toate inimile mele ţi se potrivesc
stituirea scenelor, etapelor şi evenimentelor care au parcurs şirul războaielor. ce se colorează
eşti femeia de zăpadă
Sperăm că pe viitor, vom avea surpriza de a găsi unele dintre aceste opere sau de la frumuseţe
părul tău se întinde seara
fragmente prin subsolurile Vaticanului sau arhivele europene. peste casa noastră ION CALOTA
(va urma)

Poeme în duet cu Lorin Cimponeriu Pe care o voi savura la noapte, Și abia când te voi chema
Când stelele ne vor acoperi cu dragoste. Să vii să ne vedem.
Poem comun -Apa unește Cândva te-am iubit
Iubesc natura și doresc
Un an mărit, un an discret
Poezie pe malul apei Timiș În care toate proiectele să fie de două ori mai bune.
După 7 ani ne unește un alt râu Cândva te-am iubit, să păstrăm acele taine
Cât despre fiecare taină
Un pod și o salcie pletoasa pentru ca iubirea e o taină
Iubirea-i singura ce sfarmă
ce nu poate fi stinsă de inimile noastre prea puţin aprinse
După 7 ani apa Timișului tot mai frumoasă Lumini și umbre risipite
e noapte și fluturii cu care ţi-am atins părul,
Ea curge șegalnic, amintiri depănând. Peste al vremii sfânt mister.
azi noapte au fost tainici,
De la Caraș spre tine mă-ndrept curând
Cu brațele calme ca o adiere de vânt
precum marea săruta curcubeul.
Sufletul
Și tot mă închin în genunchi
Și-ți aduc cununii de lumină Cândva eu ți-am atins mâinile Sufletul nu este decât metafora noastră
Restul timpului fixează lumina
Ce fată frumoasă e noaptea Și privirea ta mi-a adus vindecarea.
Foarte încet omenirea aparține spiritualității divine
Cu părul despletit în stele Azi doar cuvinte, agitație, lipsă de respect.
Dumnezeu a creat materia cu spiritul nu e mort?
Și ochii de jaipur- India Doresc o lungă alinare a sufletului meu
Ce nu înțelegem mort e când vedem soarele temporar
Către Steaua ce pică la noapte în palme tale În care să fac ce simte suflețelul meu.
El are umbră ca și viaţa ce nu are moarte.
Ochi de mireasă, boare și sculptură de lemn luminat Doresc o pauză mai mare
Tu ești ciocolata amară și fină în același timp Să dorm, să scriu și să citesc FILIP ILEANA

DULCELE GRAI ROMÂNESC
Astăzi e unică sărbătoare, ca o primenire,
ziuă sfântă, pentru dulcea limba-română,
slavită prin măreţe cuvinte, spre împlinire,
ce se spun, se simt, doar în limba-maternă.
În limba română, am spus primul ,,mamă ''
şi tot în limba maternă, primul ,, te iubesc''
iar cuvântul dor, nicăieri-n lume, nu-i flamă,
ca-n sfânta limba-română, ce-o moştenesc.
Primele litere le-nvăţăm în alfabetul-mama,
iar prima poezie se-ngână-n limba străbună,
viaţa, iubirea-o cântăm tot în limba română,
icoana, la care ne-nchinăm, catapeteasma.
Gândurile şi expresiile ce păstrăm amintire,
le-excavăm tot din limba care ne este bornă,
iar cele mai frumoase cuvinte de dor, iubire,
se simt şi se spun, doar prin limba-maternă.
3 METAFORA
Dacă-n alte limbi poţi să
scrii şi să meditezi,
doar în limba maternă, cel mai duios, visezi,
iar cel mai romantic, de pe lume,,te iubesc''
,,Limba, ţara, vorbe sfinte / La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte , / Pentru Dumnezeu!''
îl simţi, îl auzi, doar în dulcele grai românesc. George Coşbuc, propune limba ,, lege românească''
iar pe ,,limba doinelor de aur'' , Grigore Vieru,
MAREA LIMBA ROMÂNĂ spune că doar ,,În limba ta''''
,,Ţi-e dor de mama / Şi vinul e mai vin,
Ce-aş putea, astăzi, să mai spun
Iar când nu poţi / Nici plânge şi nici râde,
despre milenara, limba română,
Tu taci atuncea / Tot în limba ta''.
când iluştrii înaintaşi, ca nişte salve de tun,
,,Limba română este patria mea'' - Nichita Stănescu
au făcut să răsune limba străbună ?
şi cu sufletul împărţit ,,semn al singurei naţii ''
De la Testament literar, a lui Ienăchiţă Văcărescu,
,,Să nu trădaţi limba română '', ne roagă Adrian Păunescu.
la ,, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie''
Pe ,,Corabia cu poeţi'' de Blandiana, ,,cuvintele se-mbarcă
a poetului, nepereche, Mihai Eminescu.
şi refuză să doarmă, refuză să moară,
,,Limba noatră-i o comoară'' , limba sfântă
înaintând pe valurile timpului'', prin limba română.
,,Limba vechiilor cazanii, / Care o plâng şi care o cântă
Şi pentru că ,, Toate trebuiau s
Pe la vatra lor ţăranii'', ne-o spune cu-atâta har
ă poarte un nume'',
într-o ,,limbă dulce şi-armonioasă'',
concluzionează Marin Sorescu, s-a ales, anume,
Alexei Mateevici, preotul-poet basarabean.
,,un singur nume, li s-a spus Eminescu''
Iar Vasile Voiculescu, despre acest ,,grai valah''
ce simbolizează Limba Română şi românismul.
ca o-nchinăciune, inţelept grăieşte:
Poate, la Tribunalul Literaturii, mulţi, vom pierde sentinţa,
că-i un ,, grai tămâiat'', o ,, cătuie de petale''.
dar nemărginită preţuire, tuturor, celor care nu obosesc
,,Mult e dulce şi frumoasă/ Limba ce-o vorbim
şi, prin cuvânt, navighează pe Marea Limba Română!
Altă limba-armonioasă / Că ea nu găsim''
de Gheorghe Sion, şi chiar ne da povaţă: MARIA-ILEANA TĂNASE
 ORACOL DOAR O GÂNDIRE Raiul bunicii
Iubitule, născut în lumi celeste, Sânt o umbră În fiecare primăvară, grădina bunicii reînvia fericită.
Din pulberi de comete te înfiripă Un foc de paie, - Un rai pe pământ!
Coboară-te din-nalt să-mi fii poveste, Sânt o secundă, așa cum ne spunea mereu.
În anotimpul marilor iubiri, măcar o clipă! O clipă vioaie.
Primii dădeau tonul ghioceii temerari,
Pierdută sunt ca o pasăre prinsă-n colivie Fum de țigare, urmau viorele și violetele plăpânde, cu parfumul lor
Trimit spre tine șoapta rugilor mele, Un nor de ploaie, delicat,
Vino și ia-mă cu tine în ultima călătorie, Rază de Soare, din frunze se zăreau clopoței de lăcrămioare,
Aștept să-mi trimiți un semn din stele! Model de floare. suave zambile, narcise, lalele multicolore
și globuri albe ce atârnau pe ramurile bulgarașului,
Împreună să răsfoim oracolul vieții, Sunt strop de rouă, o explozie de petale diafane ale pomilor
Înnodând cărări peste timpul ce ne desparte, Ceața prin zare, - cu pruni, gutui, caiși,
În „zodii de petale” să ardem umbra nopții, Brumă pe iarbă, cu zarzari, cu cireși, cu vișini, corcoduși -,
Plângându-ne amarul și rănile nevindecate. Pasăre călătoare- mugurii, frunzele și lăstarii viei,
bujorii roșii, albi și roz
Ascultând cântarea îngerilor să ne sfințim, Timpul ce trece, ce însoțeau aleea
Mângâiați de aripa lor înmuiată-n mir... Viața ce trece, de la poartă până la treptele
Arzând pe rugul durerii, culpa să o împărțim, Nu am cuvinte, cerdacului casei bunicii din Piatra Neamț.
Izbăvită de păcate, lumea ta vreau să o respir. Mă lasă rece.
Cerul era tăcut în iarbă, natura nu se grăbea,
ADÂNCURI Stau împietrit, în ritmul ei, o dulce vrajă, cu “Sfântul Soare”, cu ploaia,
Mut de uimire, cu lumina strălucitoare și aerul de munte
Iubitule, mi-a apărut aievea în vis, înfloreau, rând pe rând,
Privesc că sunt
acel loc ispășit unde îngerii veghează trandafirii în multe forme și culori,
Doar o gândire.
stelele ce au căzut cu sufletul ars și ucis socul și iasomia,
tânjind după raiuri și aripi de ceară...
AVEȚI GRIJĂ sulfina și sânzienele
în hainele galbene ca aurul,
Cu chipul trist ascuns sub pălărie, Aveți grijă, ține-ți țara-n mână crinii și margaretele, nalbele și tufănelele,
vorbeai în șoaptă cu glasul tremurat Ca să nu ne-o fure cineva, și câte și mai câte…
abătut m-ai strâns în brațe cu stângăcie Că s-or ridica străbunii din țărână
măcinat de gânduri universul mi-ai tulburat... Și pe toți aspru ne-or judeca. În fiecare primăvară, știam că bunica,
ne dădea o cană și un castron, să culeg cu sora mea,
Revărsări de magme de tine m-au separat, Aveți grijă să păziți averea toate căpșunele coapte,
de teamă sufletul înfierbântat mi-a înghețat, Că e moștenirea mea și-a ta, din care ea dacă gusta una-două.
nu mai știu când și cum s-a întâmplat Nu lăsați să ne impartă țara
că din visul meu două brațe te-au furat. Și s-o vândă, care și cum vrea. Eram convinsă că raiul așa arată, plin de comori:
o grădină de flori cu miresme de pretutindeni,
Treceam pierdută prin scorburi de vânt Când ne-o pune stăpânire-n toate o livadă cu pomi fructiferi,
te căutam printre ochiuri albastre și adânci Peste noi și peste țara mea, căpșuni și zmeură, atât de savurate,
pășeam ca o nălucă prin zodii de pământ Noi vom fi cu mâinile legate, o grădină de legume și de zarzavat,
agățându-mă ca o floare în colț de stânci. Iar străbunii rău ne-ar judeca. un leagăn, un munte de cărți
și un cerdac mare, înconjurat, ca o perdea,
Lacrimile-mi curgeau mușcând din cenușă De vom pierde țara noastră, frate de viță-de-vie, de zorele
ridicam litanii, și-L imploram pe Dumnezeu Și-om lăsa-o la dușmani s-o ia, și ghivece de flori,
să deschidă din coastele cerului o ușă Vom răbda dureri fără dreptate unde se stătea
să picure lumină peste Levantul meu… Și numai Domnul ne va mângâia. de dimineață până seara,
MARIANA PETRACHE din primăvară până toamna târziu…
Aveți grijă, ține-ți țara-n mână
Ca să nu ne-o fure cineva, Atâta pace și armonie, parfum și poezie!
himeric gând Că s-or ridica străbunii din țărână
Și pe toți aspru ne-or judeca.
Mi-e dor de raiul strălucitor al bunicii, din ce în ce mai
îndepărtat,
mi-arunc privirea-n vise,
strângând clipei ofrandă, VICTOR MANOLE păstrat, acum, în noianul de amintiri…
sărut ascuns în rânduri
ce n-au pulsat vreodată. În ceaţă
în brațe-adun fiorul, Revelion la români Lipit de obrazul ei,
apoteotic gând,
Mii de stele argintii îmbracă cerul, ai putea să-i şopteşti că este totul,
ferec a mea himeră,
Se ramifică licărind de trei ori. singurul motiv de a trăi, de a îmbrăţişa lumea,
popas către nicicând.
te-aștept incă iubire, Mirosul de pucioasă acoperă soarele, cerul, apa, pâinea, respiraţia şi lumina zâmbe-
în suflet scrijelit, luna și stelele! tului,
visezi că nemurirea Palmieri de artificii se înfoaie-n calea directă cu o înţelegere blândă
cu tine m-a-nsoțit. smaraldul păunului. spre lăcaşul inimii.
dar nu uita că ceasul Irisul stă ațintit pe rochia mării
tot ticăie ritmat Unde șerpii cu ochii de scântei fac valuri. Tu zaci ca un năuc pe spate
în clipe ce oftează Se văd cifrele dansând cu noul an şi o fumezi...
dup-un cuvânt uitat, Care se grăbește să vină.
etern liant de inimi Muzica tradițională și bucatele IRINA LUCIA MIHALCA
cu rădăcini cerești Fac aburi în nările românilor
trăiri născute pure, Și cerul gurii se inundă de apă!
aceleași când iubești. E zi de sărbătoare: Capra-și face loc, INVĂȚĂTURI DE LA ESTERA
Ursul valsează, pe străzi, în Bucovina. Toiege de aur întinse
Ultimul ceas spre uşile din față!
Caut, în fiecare din noi,
Cu decembrie în spate Eu intram prin amurg.
Zâmbet sfințit Bradul poartă steaua-n frunte, La o palmă de pasul meu
Cu duhul adevărului, În mâini ține felinare drept
Și simț satana Antrenate de sufletul oamenilor, un gând sub călcâiul
Că râde sinistru Se schimbă la tura de noapte lui Ahile
De fala ce ne-ntină Din haina verde în rochița cu roșu și galben, şi purtam haine
Cu nimb de farisei, Stă încălțat în cutiile de cadouri,Moș Crăciun. împărăteşti!
Aruncându-ne sumbru Geamurile sunt pline cu beculețe In păr o floare de mac.
În eternul hău. licărind în instalații, Prin fiecare petală
Și, totuși, secundele Se trezesc visurile la realitate
îmbujorată
Numărate invers La auzul anului care vine,
din memoria unei istorii
Mai dau o șansă. Curge-n valuri albe șampania-n pahare
Și se-ncinge marea veselie, înaintam
Ultima,
Cel de-al doișpelea ceas Plânge anul ce-a trecut până astăzi
Bătându-și gongul, Și nicicând n-o să mai vie, aproape de tine,
Și odată cu el Raiul. Umple rânduri pe o filă, semn zilelor noastre
Sau iadul. Pitulate-n așternut! de rugăciune.
SORINA IVAN BALASOIU CRISTINA MIRELA DUMA METAFORA 4
 CA SĂ NU SE MAI PLÂNGĂ ROMÂNUL
NICICÂND LACRĂMÂND SÂNGE
"Eu scriu despre Eminescu în sfințenia bucuriei, scriu cu lumi-
nă, cu pome de grădină"-
Nu mă ruşinez, în dreptul de a fi poet, nu mă ruşinez dacă mi
se întâmplă să mă repet
ŞTIIND SCURT PE DOI, că am dreptul la fericire să candidez şi:
"Repetitio est mater studiorum":
"Despre Eminescu eu scriu din drag, pe cont propiu,
Scriu cu aură şi lumină din lumină, cu holdă de grâu scriu, cu
grâu până-n brâu şi secară până subsuoară, harnicie de
neam: de țăran, de țarancuță cu secera-n brâu şi de
dimineață cu rochie creață la seceră-n grâu şi țară, comoră
rară şi odinioară şi pe vremea lui Herodot , când holda de
grâu creştea pe altarul soarelui peste coama calului bunăoa-
ră;
scriu despre Eminescu cu holdă de grâu măşcat, luminat şi
curat-aur cenuşiu strecurat, fără neghină, cum românului
Dumnezeu pentru hărnicie l-a dat;
scriu în sfințenia bucuriei înmulțite cu har bob cu bob
umplând dintr-un snop de belşug car cu car;
scriu cu poame de grădină să dănțuiască albină cu albina
Mesie a iubirii, ca fițingaii la joc sub grumazul ceterii, să
dănțuiască pentru miere şi polenizare din floare-n floare
inimă română întru răsărit de soare, de binecuvântare:-
România profundă şi Mare-
Românie Eminescu întregită între fireşti şi dumnezăieşti
hotare,
în iubire de pace şi pâine, doină dulce minune NATO-întru
răsărit de soare,
de binecuvântare, cu fanic, viitor în floare,
aşa cum de când lumea omenesc neamul românesc în habi-
tatul firesc,natural
şi monumental, Istoric, pomenesc,
ca să nu mai plângă neamul românesc nicicând: lăcramând
sânge pentru'că răii se lafaiesc în far'de"lege, dar eu scriu, că
m-am săturat de la Nistru, la Prut şi la Tisa să mai văd româ-
nul trist şi cum românul plânsu-mi-sa, de jale după țarisoara
lui prăpădisu-mi-sa.
PAVEL FERGHETE

Mă-ntâlnii cu o Sărbătoare
Mă-ntâlnii cu una din cele mai frumoase sărbători, era Sfùnta Marie.
Doamne când o văzui atât de slabă și neagră, nu am rezistat ispitei, că dă, fac
și eu parte, mai mult sau mai puțin, din lumea curioșilor. O privii mirată și fără
ocolișuri mă apropii de ea și o-ntreb:
- Sfântă Sărbătoare, Sfântă Mărie, ce bine că ne-am întâlnit, taare mult
timp a mai trecut de când nu te-am văzut. Dar iartă-mă de îndrăzneală, te
cunosc bine, cu mulți ani în urmă arătai altfel, acum ce s-a întâmplat de te văd
tristă, neagră și slabă?
- Apoi draga mea, sunt neagră și slabă din tristețe, dacă tot trec pe dina-
intea porții tale si de câte ori ajung în fața ei, îmi rup ochii căutându-te. De ani
de zile te caut si nu te văd prin ogradă. Ții minte când erai acasă? Sfânta
Sâmbătă se ”porăia” pe lângă tine, nu avea odihnă nici cuptorul, din contra, era
fericit mai ales după ce îi încingeai focul pe talpa vetrei sale! Năzbâtiosul
cuprindea întreaga făptură lăuntrică, limbile focului săltau într-un dans
năstrușnic tot bătând la papuc prin toate încheeturile! Era impus să se încăl-
zească până la maxim! Tu, între timp lăsându-l să-și astâmpere respirația,
alergai când în casă, când afară, întotdeauna pășeai peste o treaptă, nu-ți mai
ajungea timp să le atingi cu tălpile tale disculțe pe fiecare în parte. Apropo de
trepte! Tot săltând peste ele, într-o zi, după ce intrasei în casă, unul din copiii
tăi pusese mâtura pe treapta a treia și tu, din obișnuință făcând saltul de
căprioară, ai pus piciorul peste coada ei, și... un zbor neașteptat, aveam împre-
sia că...Doamne ferește! Dar ai avut o reacție fulger de-ați apăra pălăria, un salt
în aer și te văzui aruncată înainte căzând pe coapsă...Doamne cum te țineau
anii, aprinsă și zveltă, Marie!
Amintirile acestea m-au dus departe, dar să continui povestea cuptorului
cu pricina, care avea la dispoziție câteva minute, nu mai mult de zece, de ași
domoli limbile de foc, gura lui așteptând ”tăvălile” ce-aveau minune de pâine
crescută în ele,(secretul era...creșteau în voie, deoarece erau la ele acasă)
deseori pregăteai și un străjer ce-l puneai chiar în gura cuptorului, lângă ”tăvă-
li”, era ciaunul plin cu sărmale. Ele, sfătoasele se pregăteau de-a sări în gură,
tocmai când și pâinea-și vedea fața rumenită. Deseori ciaunul ținea în căușul
său faimoșii cartofi ”îmboboliți” cu carne. Și apoi pe lângă pâine mai învârteai
și niște plăcinte din acelea boierești, crescute și-nfoiate ca și împărătesele. Mai
ții minte Marie? Aveai o rețetă, ce-ți plăcea fiarte mult ca să te joci cu ea în
fiecare sâmbătă , făcând biscuiți din aceea ”burduhoși” rotunzi și rumei, de
cum îi scoteai din cuptor nici nu-i lăsai să gândească, așa fierbinți cum erau
turnai peste ei crema din albușurile ouălor bine bătute cu zahăr, făcându-le o
baie din acelea boierești, dându-le un veșmânt nou, alb.
Deseori te urmăream și-ți dădeam atâta putere de treceai cu delicatețe
peste lacrimile vieții. Cel mai mult îmi plăcea să-ți văd copilașii ce deveniseră
mierea pentru alți copii din mahala, adunându-se-n jurul lor la poarta ta,
bucurându-se de deliciurile cu care îi mângâiai. Pe atunci mirosea a pâine
coaptă, plăcinte, sărmale, până dincolo de coasta dealului, dar de când nu te
mai văd prin ogradă, ți-am găsit poarta plângând și toate ca toate, dar ți-a
fugit și cuptorul de-acasă! Copiilor le-au crescut aripi și și-au luat zborul...
- Sfântă Sărbătoare, de-ai ști câtă bucurie mi-a adus întâlnirea noastră!
- Draga mea, nu ne-am întâlnit ocazional, eu sunt aceea care te caut de
ceva timp și în sfârșit te-am găsit, dar cu părere de rău foarte departe de casa
ta!
- Nu e vina mea scumpă Sfântă Sărbătoare!
Timpul este acel care le așează pe toate așa cum crede el, dar să știi, mă
bucur nespus că te văd! Te privesc și mi-amintesc cum pe timpuri veneai în
ospeție la noi, te așezai la masa încărcată cu de toate, datorită ție Sântă
Sărbătoare, Sfântă Marie!
- Draga mea, eu eram doar oaspetele casei, știam foarte bine cu câtă
dragoste pregăteai bucatele, le ungeai cu sufletul, le stropeai cu lumină și le
îndulceai cu iubire!
Am încercat să șterg lacrimile din ochii ferestrelor tale, am încercat să
liniștesc poarta, am rugat cuptorul să se reîntoarcă acasă, dar... răspunsul ești
tu!
- Mă doare, Sfântă Sărbătoare! Mă doare timpul prin care am trecut, mă
dor lacrimile ferestrelor, plânsul porții și mai ales fuga cuptorului de-acasă, mă
doare golul ne-mplinit de bunică lângă nepoți, mă dor pașii de la porți, mă
doare luna ce cade-n spini, când mă vede-ntre străini, mă dor ochii de-atâta
plâns, c-am ajuns unde-am ajuns, anii trec se duc îndată și pe nimeni ei nu
iartă, mâne, poimâne, am nepoți bravii stejari ce îmi cresc atât de mari!...
Doamne Sfântă Sărbătoare! Dumnezeu ne este mare, de-ar putea să-
ntoarcă roata să ne-adune toată gloata, pe la case să ne-aducă să nu știm ce-i
aia ducă, noi trăim azi a cătării un război numit plecării. Parlamentul zău ne
lasă să fugim cu toți de-acasă, hăt departe peste hotare, noi suntem ce-n
buzunare le turnăm bani înghețați, pentru șefi și deputați, pentru cei ce stau la
cârmă, legea împletesc din sârmă, să ne lege-ncet piciorul noi suntem tăcuți
poporul... Rău mă doare, zău mă doare gândul că-s după hotare, tare-aș vrea,
aș vrea acasă, să-mi duc viața mai frumoasă, să am multe și de toate, și acces
la libertate, drept la viață de-a trăi, zi de zi pân'oi muri!...
MARIA TOMITA CORINI

În amintirea lui Ion Petridean, din Dumbrava și a tuturor

soldaților români de peste timpuri!
Și Aurica, dac-a vrea...
Om face cununie
Firele din steag
Și-o să trăim la noi în sat, Din fire înrudite,
Liberarea caporalului Ion În cinste și-omenie! timpul a țesut laolaltă,
Mă liberez, dom` colonel, Mi-am predat arma la rastel... cea mai dulce dintre broderiile pământului.
Dar nu spre lumea mare, O las, cu paza țării... În sânge de lup cusută și încrustată-n
Mă-ntorc acasă-n satul meu, Și-am pus un semn pe patul ei,
parfum de columnă romană,
În zi de sărbătoare! Cu gândul neuitării!
dorită a fost și pe mulți i-a ispitit.
M-așteaptă toți cei dragi ai mei, Centura și bocancii mei, Trecută prin lanțuri și pârjolită,
Prietenii, feciorii, Sunt, azi, în magazie,
secolele i-au fost martiriu.
M-așteaptă satul meu cel drag, Mi-am pus costum național
Nu pot să-l dau uitării! Și flori la pălărie! Dar iată, azi stă-n lumină,
strălucind din toate firele câte-o culoare:
Mi-e drag să-mi văd sătenii mei, Mare mulțam că m-ați chemat,
Să-mi fac și eu armata... din roșu pornește sângele străbunilor,
În Săptămâna Mare,
Trebăluind prin bătături, Căci mândri-or fi, în satul lor, din galben licărește bogăția
Cu fețele spre soare! De-acum, mama și tata! şi-un albastru curat, marea
Duminica să-i văd trecând, Când mi-a fi dor, mi-oi aminti, și-o mândrește pe-o pânză sfântă.
În strae primenite, Privind spre largul zării Spre toți ce ochii-și poposesc
Către biserica din sat, Și la nepoți le-oi povesti, în rânduri scrise-n dor și drag,
Gândind la cele sfinte! Ce e... cuiul cătării! sper acum, să v-amintesc:
Clopotnița bisericii, Mă liberez, dom` colonel, Mâinile murdare, n-au ce căuta pe steag!
Ne străjuie pe deal, Dar Țara, cui rămâne?
Cu crucile-i din vârf, spre Cer, Că nu mai este nici un leat,
Să vină după mine!?
Zdrenţe
Veghind peste Ardeal!
Am o vădită afinitate pentru literele colţuroase
Și cerul nostru înstelat, Eu...să arăt ce-am învățat,
Nicicând nu mi-i rușine... în care îţi zgârii strădaniile poetice şi le faci
Luceferi, Carul Mare...
Chiar peste ani, pot să mai spun: să sângereze într-un alfabet al tuturor
E mai frumos la noi în sat,
Decât în orișicare! Băieți – faceți ca mine! trăirilor.
Și dacă țara m-o chema, Realitatea e-o manifestare a minţii
Mă liberez, dom` colonel
Și-acum... mă-ntorc acasă, Eu, oi veni din nou... iar noi suntem zdrenţele cu care se-mbracă
Să-mbrac cămașa de soldat... un zeu plin de umilinţă.
Să-mi regăsesc ogorul meu
Ori soarta... de erou!
Și pâinea de pe masă! Căutăm să rezistăm uzurii unor vremuri
Nu știu, Ioane... ce să-ți spun?!... tot mai anemice şi ateice.
Acolo-n sat vreau să trăiesc
Ce-o spune generalul.... La rândul meu, prefer să fiu o mânecă jerpelită
Și vreau să mor, odată,
Ministrul, domnul președinte...
Cu voia Tatălui Ceresc în ansamblul vestimentar,
Ori...dom` parlamentarul!
Și-a Maicii Preacurată! pentru că, sunt familiar cu sudoarea
Tu, mergi în satul tău frumos
M-așteaptă-n grajd un car cu boi ștearsă de-o mânecă
Și vezi de cele sfinte...
Și-un plug... cam ruginit... prin tranşeele de riduri
La pace, ca și la război,
Și-n deal, o palmă de pământ, din schijele literelor abrazive...
Noi, mergem înainte!
Acum înțelenit!
5 METAFORA ȘTEFAN COTAE CRISTIAN EMANUEL ȘTEFĂNESCU
 Moș Niculae
-povestire în grai-
Gimult, gimult traia un om sarac, da sarac lipit pamântuli,
într-un catun... suus, suuus în munce, cu doar câciva coli-
be împrașciace pa lânga padurea gi molizi șî brazi.
Oaminii gin catun îșî cașcigau pita gi tăce zâlile, cu sudoa-
rea frunțî.
În aceea vreme, iarna vinise cam givreme, după o toamnă
lungă, cu gimineți cu brumă groasă șî amnez` cu soare
calduț, toamnă nu prea friguroasă. Da` ce folos, dacă omu
nost era sarac! Ocolu` lui era plin gi prunci, că Dumnizo la
omu bun îi dă cât nu poace să ducă, să fie batatura plină
ge voaie bună șî mulțamire suflețască.
Oanea, c-așa îl bocezasă Parastia li Cula Anichi, moașă-sa,
avea prunci mulțî, numa pamânt era puțân, pa care îl lucra
gin greu cu muierea lui șî cu doi feciori mai tracsariți. Aci
sî potrivea zâcala vece: fericat gi mâni mulce da vai ș-amar
gi guri mulce! Tăt ceea ce lucrau vara, abgia li-ajiungea
până să ducea neaua șî dagea colțu` la urzâcile ge pă
lânga gardu` împlecit gi nuiele gi salcă șî la salațaua iepu-
rilor. Ninsăse tătă zua șî vântu` îmbulza neaua gi pa coas-
te. Aburii gi la mamaliga ce fierbea pă marginea șporuli,
aburiră beșâca gi porc ce era-ncinsă păstă o hudă facută
în parecile lipit cu leci. Parețî afumațî, acuperițî cu icoane
veci gi lemn ce astupau crepaturile cam gi-un geit bun, pa
alocuri iar pă grinzâle groase gi goron cioplit ge Georgiuțu
li Lazăr, erau spânzuraț cioareci, cameșâle gi cânepă, poa-
lile hurculice, șcergare aspre șî nișce zdramțări, tăce
țasuce în razboi în iernile lungi, gi nevastuța li Oanea cu
fecile, harnice foc!
În colibă sî-ncalzâsă binișor, lemnile gi goron șî ciorlece
trozneau în șporu` gin colț șî scâncei mulce sariră afară
când mai țâpă omu` nost, un butuc în el.
- O să ni vină musafiri, măi Oane, îi zâsă Anișca, o muiere
gistul gi tânără, da slabăăă c-o cupringeai cu o mână
pâstă mijlocu` încins cu o cârpă rodosină, cu fodoruț pa
margină.
- Saracia o sî vină! Cine să-ncumetă să colinge pa bezna-
leala asta? întrebă Oanea amarât.
- Auzî cum bace șî cânile, sâmce pa ciniva, nu sî lasă cu
una cu două Anișca scoțând două mâni ge brânză sarată,
gin giobița facută gin scândurele gi brad șî împanată cu
un cui înroșât pa jar.
- Sâmce șî el lupcii haulind, o poace blastamatu` gi vulpoi
dă târcoale pa la cocețu` gainilor!
- I-o fi foame șî lui! Nu-i dadu-i drumul gin lanț, să prindă
șî el vreun iepure salbacic, batăr!
- Poace ni vin pețâtori, sari cu gura Salvinuța, una gintre
fecile mai rasarice!
- Acuma-n postu li Craciun gi n-or vini pețâtorii! grăi
mama fecelor.
- Șî-ntre posturi ge-o să-i aducă Dumnizo, cum o să vie,
așa o să șî plece!
- Gi ce vorbeșci tată așa?... sî bagă-n vorbă șî Trejuța, fata
cea mijlocie.
- Ce folos, că sâncețî numa bune gi maritat, dacă nu am cu
ce să vă-nzastrez.
- D-api ne-am facut noi un pcic ge zăstre cu mama: am
tors lâna, am țasut în razboi, am facut cipcă, ne-am cusut
cameșî gi pânză șî poale șî nu sâncem nici șcioape șî nici
muce! sî laudă Marincuța, mnezâna.
- Văd io că vă meie gura ca la meliță, da nu-i gistul doară
atita ca să vă ieie ciniva!
- Șcim șî să săcerăm, să sapăm, șcim rându căsî șî cum să
fierbe o mamaligă!
- Șî la jioc, la nime nu-i merg picioarele ca la noi, când
sarim țarina, o ne-ntoarcem pă su mână la argeleană!
- Laudă-ce gură, că ce-ntrece curu`!
- Măi Oane, tu cum vorbeșci așa cu pacat? Au mare
dreptace fecele noaste, îs harnice șî faine, nime gin catun
nu le-ntrece, nici la jioc șî nici la lucru!
- Ce, tată-tu ce-o lasat să ce mariț` fără zăstre?
- D-api mi-o dat șî el ce-o putut! Două oi, o capră, patru
gaini, mi-o facut mama, haine gi pat, masariță, gesagi!
Mni-or mai dat ș-o bucată gi loc ge-o polovică șî... un
CORNELIA NEAGA
stânjăn gi padure.
- Da noi ge inge să le dăm atâcea celea, la tăce tri? Stai, că
vin gin urmă șî ceilalțî!
- D-api, dacă așa ne-o osângit Dumnizo cu o șleată gi
prunci, acu ce să facem, sî ne-omorâm? zâsă Anișca, întor-
când mamaliga pa fundu` gi lemn, pa care-l așază la mij-
locu` mesî.
- Nu vorbi cu pacat, muierea li Dumnizo, om scoace-o noi
la capăt cumva, punețî nagejgea-n maica Domnuli șî ce
roagă sî fim sanatoș să-i creșcem în cregință!
S-adunară tățî zăce la masă, îșî scoasără feciorii caciulile gi
pcele gi oaie gin cap șî îșî facură sămnu` crucii, zâcând cu
glas tare Tata nost.
- În numele Tatălui ș-a Fiului ș-a Sfântului Duh, Amin!
- ....mulțamimu-ț țâie Doamne Sfince, pântru bucacile gi
pa masa noaste șî ne satură pa noi, pacatoșî tăi, sfîrșî
Oanea rugaciunea, așazându-să șî el la masa saracacioasă.
Cânile să rupea mai tare în lanț, batând.
-Om bun, om bun, s-auzî cineva strigând ge-afară.
Oanea sî ragică grabit în picioare șî cursă la ușa gin foas-
tăn gros, cioplit ge mâna lui, pă care o gișcisă larg șî-l
întrebă pă moșneagu` batrân cu barbă albă, plină ge
țurțuri mici îngețaț` șî cu mustețâle albe:
- Cine eșci tu, ge umbli pa drum acu pa vremea asta ?
- Om bun, ca șî cine!
- Cum ce-ncumetași să pleci la drum pa un așa amar gi
vreme?
- Mă prinsă viscolișcea pa drumu` câtă casă șî nu mai
nimerii pârcea cea bună pân namețî mari gi neauă!.
- No hai în casă la caldură, îl cemă Oanea nost, facându-i
loc să sî bage-n coliba saracacioasă plină gi copcii.
Moșneagu`-ș frecă mânile una gi alta mulțumit, încalzân-
du-le geasupra șporuli.
- No hai cu noi la masa șî numa iartă-ne pântru cina noas-
te saracacioasă, îl cemă Anișca, încinzându-i un scaun șî
punându-i naincea lui o lingură gi lemn nouă, scobită-n
lemn gi palcin gi cătă fecioru mai mare.
- Mulțam fain, da nu trâbă să-mparțâțî cu mine cina voas-
te.
- Hai, moșule ia șî mâncă! îl îmbgie Trejuța, sculându-să gi
la masă, facându-i loc.
- Gin puțânu` ce-l avem, bucuroșî îl împarțâm cu cine,
straine calator, zâsă Salvinuța, rupând-o mnila gi strainu`
ce li batusă-n ușă!
- Ia șî mâncă că-i fi famând, dup-atâta drum facut pân frig
șî neauă, îl îmbgie Marincuța, împingând fundu cu mama-
ligă cătă strain.
- Nu ni spusăși cum ci ceamă, straine!
- Ma ceamă Niculaie șî umblu șî io pân lumea asta, pri-
beag.
După cină strainu` vorbi cu fiecare prunc în parce șî să
miră cât erau gi gișcepțî șî cumințî.
Gin una, gin alta, ajiunsără să vorbească șî ge fecile numa
bune ge măritat, cum o să ramâie fece batrâne, că nime
n-o să le ieie fără zăstre.
- Dacă nu ma marit, să fac conci cu cișele, oi pleca unge-mi
văd doi oci, să plânsă Salvinuța, fata cea mai mare.
- Io zău ge nu, să jiură Trejuța, gi nu ma marit până la
douăzăci gi ani, o sî-mi fac sângură gi capăt, o sî ma țâp
gin vârfu` steanuli în hău, da cică pa cept cu prime n-o
să-mplet tătă viața mea!
-Numa io o să-mi ascund rușânea dupa zâdurile manasti-
rii, fagadui șî Marincuța, fata cea mai mnică gintre surori!
O sî ma calugaresc!
- Aio Doamne șî gi mine măi fece, da voi cum vorbițî așa,
gi ce ni-nacajâțî?
- Nu ci nacajî, măi nevastă, că-s tânăre șî nu șciu nici ele ce
scot gin gură, o-mbună strainu`.
Pruncii adurmiră, unu după altu` șî Anișca așcernu un
lipigeu gi lînă, pa prici, inge era mai cald șî-l culcă pa cala-
toru` obosât
Vântu` sî mai potolise, purtând norii groșî cu neauă gi pa
Cocoșu șî gi pa Gaina, lasând în urma lor stelele stralu-
cind. Cătă gimineață, trezându-să Oanea, văzu că priciu
era gol șî nici urmă ge Niculaie, cum zâsăsă strainu` că să
ceamă.
- Poace am visat, măi Anișcă că nici urmă gi moșu nost.
- Poace ai visat tu, c-ai tras vinars gin butoi șî aburii tarii
ț-or întunicat mințâle, zâsă ea oțarându-să, aprinzând
focu-n șpor cu câceva ieșci uscace.
Sî râgicară șî fecele, ieșând afară una câce una.
Marincuța pusă mâna pa mătură, ieșând să măture pân
târnaț.
Cea mare, Trejuța, sfarmă câțâva tulei cu cucuruz la
gainuțâle flamânge, pa care li cema cu glasu ei dulce șî
blând!
-Tu-cu-tuuuu! Tu-cu-tuuuu!
Salvinuța luă șuștaru` să mulgă caprița, gin cocețu` gi
bârne, ce zbgera, c-o strângea ugeru`.
-Oanee, până întorc io în mamaligă, tu duce șî râneșce
neaua șă fă pârcie.
Fiecare își vazu gi lucru lui, ca în fiecare gimineață lasată
gi la Dumnizo.
- Mamăă, mamăă...
- Ioi mamă ce gasăi în jiumatățile mele pa care or ramas în
târnaț ge-asară, strigă Marincuța.
- Mamăă, tatăă ioce ge gasâi în opincile mele, strigă șî
Salvinuța.
- Șî io gasâi mamă, în încalțări, o punguță gi barșon, să
laudă șî Trejuța.
Luă Oanea, cele tri punguțe gi barșon șî le goli pa masă.
Nu șcia dacă îi treaz sau visază! Galbini aurii să-mprășciară
pă tablia mesii, gi scândură gi cireș.
- Ce-s ășcia așa mari, tată, întrebară fecele, care nu mai
vazusără-n tătă viața lor așa monez` galbine, ce sclipeau
ca mamaliga gin mijlocu` mesi.
- Galbini gi aur! Niculae io fi lasat... zâsă Oanea nost, nevi-
nindu-i să creadă.
Ramasără muce, cu ocii cât cepile șî cu gurile cascace.
-Or fi galbini agevarațî? - să-ndoi Anișca.
Luă Oanea o monedă șî o bagă-ntre gințî lui tari, cu care
spargea alunile.
- Îi aur, aur, măi muiere!
-Să mulțamim Maicuțî Domnuli șî Tatălui Ceresc că ni-o
trimis pa sfântu Niculae, la noi pacatoșî!
Fecele să luară ge mână șî jiucau pa lângă masă lelecind:
-Avem acum galbiori
Viniț` pețâtori la noi, u, iuiu, iuiu, iu!
Co vinit moș Niculaie
No să mai durmim pa paie, u, iuiu, iuiu, iu!
Pețâtori la noi viniț`
La mama să ni pețâțî, u, iuiu, iuiu, iu!
Zăstre-avem acu șî noi
Să ne marităm cu voi u, iuiu, iuiu, iu!
- Oprițâ-vă, rățâlor, uitarățî că sâncem în postu` li Craciun
șî-i pacat să jiucațî șî să cântaț` ? - să rasti măsa la ele.
- Oprițî-vă habauce, nu mai leleciț`, că sculațî șî morțî gin
groapă, cu larma voaste! strigă Oanea la fecele lui, cu
mânile pa cap, holbându-să la galbini gi pa masă.
-Doamne iartă-ne, Doamne, îșî facură ele cruci mari, înci-
nându-să!
Anișca facea la cruci șî la matănii, mulțamind ceruli:
- Mulțamescu-ț țâie Doamne că ce-ndurași gi noi pacatoșî
șî trimesășî în ocolu noast, binele.
- Vazușî, tu muiere, cum să-ndură Dumnizo gi noi șî tri-
measă pa sfântu` Niculae în ocolu` nost, ca sî ni scăpe gi
saracie.
- Oane, ge-acu-naince, câce zâle om avea, zua gi azi, o să
fie o zî sfântă pântru noi, zua sfântuli Niculaie!
- O s-o cinstim cum să cuvine, în fișcecare zua a șasea gin
Undrea până-n ceasu` cel gin urmă.
-O să-l slujâm cu cregință mare!
-Așa sî ne-ajiuce Dumnizo! Oanea, om cregincios, facu
sămnu` crucii.
- Barbace să ciopleșci o troiță în lemn, în numile lui, să o
așazăm la raspância gintre drumuri!
- Doamne ajiută-ne, Doamne!
- Amin!

Dulcea fericire...
Definim fericirea în culori pastelate, jucăușe prin-
tre frunze arămii. Fericirea este în interiorul sufletului
nostru, radiem și transmitem iubire și căldură oame-
nilor din jurul nostru.
Acolo o putem găsi cu toții, fără să așteptăm să
ne-o aducă cineva. Nu avem nevoie decât de noi
înșine in întreaga ecuație.
Noi putem schimba lumea prin bunătate, grijă,
iubire necondiționată și clipe frumoase trăire din plin.
Viata este cea mai plăcută experientă pe acest
Pământ!
Ferice de cei ce zburdă prin ploaie, de cei ce își
oglindesc privirea dimineața de dimineață, asupra
cerului senin, de cei ce ating cele mai înalte culmi
muntoase și cei ce simt valurile pe sub tălpile lor.
Suntem creația divină și scânteia ce se aprinde în
sufletele noastre.
Bucurați-vă de viată!! Zâmbiți!!
A FI SAU... A NU FI...??
Pare un lucru banal, gândindu-ne la acest recu-
noscut citat de Shakespeare. Cu toate acestea cred că
însăși întrebarea este la noi.
Cautăm mii de răspunsuri, ne punem atâtea
întrebări despre lume, Univers și despre civilizații
evoluate ce au stăpânit cândva aceste teritorii unde
locuim. Se spune că Dacia cu pseudonimul România
este " Gradina Maicii Domnului", fiind astfel protejată
de Fecioara Maria. Suntem un popor creștin datând de
mii de ani, și cu toate astea înconjurați de slavi, bul-
gari, maghiari, am supraviețuit. Acest lucru mă deter-
mina sa cred ca exista speranța în noi, ca și entități.
Astfel A FI devine conștiința omului de mâine.
Reflectarea lui în oglinda timpului a vieții ciclice.
Momentul în care A FI reprezintă noul nostru început
spre libertate. O libertate asumată. A fi ceea ce vrem
noi dintr-o turma de oi albe... Chiar oaia neagră!! De
ce? Pentru că ești diferit! Tu, cititorule, ești diferit!
ANA MARIA NICULESCU
Pasăre măiastră când nu mai era Brâncuși
Era stinsă în toate cerurile o constelație
rece,un urlet măcina puterea pietrei,
Murea mirele acelei țări,limpede în marea
lui lumină ,soarele apunea pe fruntea lui
secerată,
Înainte tuturor,era un drum cernit cu desti-
nele cercului, plâns, o roată verde, de piatră,
deasupra apelor,parcul marelui castel era
înfricoșat,
Era un răsărit friguros la castel,călătorea
lumina in fluturi, mureau ierburile in
genunchi,
Regina se impodobea la altar,mirele era
înțelept,
Ochii lui goliți de veselie,,erau precum cre-
menea în statui,regină jertfise la altar senti-
mentele tuturor mai întâi,apoi soarele și
luna ardeau in candele lungi, coridoare prin
inima reginei,
Iarba nu inflorea,nu murea,
Apele nu erau,nu ardeau,
Arborii nu se rugau nici ,,iarba nu creștea la
umbra marilor copaci,,
Niciodată nu mai era horă la Hobița barbătii
cu umerii pe marginea drumului,
Fruntea reginei,o stea plumbuită,
Mult mai înalt decât lumina, sufletul mirelui
cioplitor trecea spre clopote de argint ,
Melodioasă era palma lui dreaptă!
Regina-tară , ,, mândră răsplată,,
ADINA POPESCU
METAFORA 6

MARIA TOMIȚA CORINI
Fragment din povestea
”Șoricelul și umbrela”
Din zăvoi înspre pădure,
Chiț o ia de la-nceput,
Pe alt drum, un pic mai mare,
Dar mai bine cunoscut.
Grea e viața șoricească,
La tot pasul ai dușmani,
Nu ai liniște și pace
Și nici anii nu sunt ani.
La intrarea în pădure,
Iese-n cale un Bursuc,
E înalt, araă bine,
Dar e surd și-un pic uituc.
- Un-te duci, măi Șoricele?
- Bursucele-ți lămuresc –
Am venit din depărtare
Vreau umbrelă să-mi găsesc!
- Zici că umbră? Umbră-i multă!
Este-atâta cât dorești –
Uite-aici, uite și-acolo,
Peste tot ai să găsești.
- Sărmănelul rău aude,
Povestea în vers ”Șoricelul și
umbrela”(carte pentru copii)
Maria Tomița Corini,-un nume de referință, un nume de care cu siguranță
o să mai auziți, în literatura de specialitate, anume literatura pentru copii ,o
literatură foarte grea, care se face viu simțită numai de anumite persoane cu
un dar nativ, și care necesită un limbaj special, intr-o formulă de adresament
menită anume să fie ințeleasă de lumea celor mici! Cuvintele poetei, sunt
special potrivite anume spre stimularea imaginației celor mici, și pătrunderea
într-o lume frumoasă și plină de magie:
”O pădure-i ca o țară/ Cu cetăți, locuitori,/ Cu cultură, obiceiuri,/ Și vestiți
conducători”...
Iată cum acest limbaj plastic, întrepătrunde armura grea a lumii noastre
cotidiene, și o învelește într-o spatulă de slove magice,-care merg direct la
imaginația celui mic .Odată, am fost invitat la un cologiu, în care era și un
domn (nu-i dau nume )-cu o carte pentru copii, -la care un amic de-al meu l-a
criticat aspru, pentru că are un limbaj prea simplu, care duce spre baladesc
samd..La care am intervenit prompt, și-am replicat ironic, că ar trebui să
abordeze niște cuvinte mai pompoase, adânc filologice, că doar ăștia micii au
studiat mult in cele 9 luni cât au stat de pomană in burta măsii, și au avut
timp sa studieze dex-ul,....( S-a ràs copios pe această tema...)
Revenind, la distinsa noastra poetă Maria Tomița Corini, care ca o
premoniție e nascută în 15 ianuarie odată ce ne amintește de marele
Eminescu, aș arăta următorul vers definitoriu:
”Sărmănelul rău aude / Dar n-am timp să-i lămuresc/ Mă grăbesc, am
mult de lucru/Sper umbrele să găsesc...” Vedeti ce ușor trece de la o ipostază
la alta, ca meandra de râu,-ce curge lin pe nesimțite...Surprinzător este faptul
că, personificarea ,este elementul cheie, și punctul forte al poetei. ”Din zăvoi
înspre pădure/ Chiț o ia de la-nceput/ Pe alt drum un pic mai mare,/ Dar mai
bine cunoscut...”
Vă spun sincer, pentru a scrie literatură pentru cei mici, e foarte greu, nu
numai prin limbajul greoi si accesibil ce nu este la îndemâna oricărui scriitor,
dar va trebui să faci apel și la o sumedenie de subterfugii, printre care cel mai
important e grafica ajutătoarei, desene cu tema, imagini simbolistice, și
împreună armonizate într-o paletă largă de culori atractive...
Maria Corini a fost nascută pentru a scrie literatură pentru cei mici, aș
propune aici, una doar din multele si preafrumoasele cilimituri din cartea
pentru copii”Ghicitori”: ”Când mergi seara la culcare/ Ea-i pe cer în depărtare/
Și dansează printre stele/ Luminând mai mult ca ele/ Ea-ți dorește: ”Noapte
bună!”/ Ata e frumoasa ...(Lună) Formidabila introspecție, parcurgând într-un
mod anume, lumea magică a copilariei, cum numai o mână de aur a poetei
Maria Corini, poate să ne-o redea atât de frumos, care și pe Noi cei maturi, ne
face să redevenim iar copii, ne duce cum numai Ea știe (poeta) spre acea lume
pierdută și fascinantă, lume a copilăriei! Dragostea fie cu tine Maria, și să te
însotescă pretutindeni pe oriunde ai fi!
Poetul Gheorghe Nache de la Zmeu!
Prin Maria Tomița Corini poezia
câştigă în profunzime.
Cu toată ardoarea, cu toate
7 METAFORA puterile, prin mijlocirea cuvân-
Dar n-am timp să-i lămu-
resc.
Mă grăbesc, am mult de
lucru,
Sper umbrele să găsesc.
Chiț cutreeră pădurea,
Ca un mare curajos,
Iar atunci când obosește,
Se așează-o clipă jos.
În pădure-i altă lume
Păsări la cântat se-ntrec,
Stranii sunete răsună,
Vin ca gândul apoi trec.
O pădure-i ca o țară,
Cu cetăți, locuitori,
Cu cultură, obiceiuri
Și vestiși conducători
Parcă totul mergea bine
Chiț găsește un frunziș,
Însă-o Vulpe-apare-n cale
Dintr-un verde ascunziș.
Sec vicleana îi zâmbește:
- Știi, azi noapte te-am visat
Aveam parcă foame mare,
Dar în viață te-am lăsat!
Însă visul, vis rămâne,
Dar acum am să te pap....
tului, a poeziei, construieşte muzicalităţi ample cu rezonanţă lirică. Se poate
constata, la un moment dat, că a devenit gânditoarea propriei sale situaţii
existenţiale în jurul căreia, construieşte, în jurul căreia se construieşte.
Fire sensibilã şi romanticã, a gãsit în poezie sprijinul, s-a regãsit în ver-
suri, cuvinte, expresii frumoase, scrise cu vocaţie interioarã de poet cu suflet
de aur şi inimã bogatã. Simbolul, metafora, asociaţia neaşteptată, epitetul,
ritmurile cele mai felurite capătă, într-o interpretare strict funcţională, adec-
vată conţinutului, capacitatea de a revela un vast univers sufletesc în care
răsună acorduri grave, duioase sau gingaşe Încă de pe primele pagini ale
cărţii - natura poetică, o înfiorare emotivă venită din interior şi dăruită într-un
ansamblu de trăiri sufleteşti, sentimente, gânduri - se îndreaptă cu entuziasm
spre cititor:
Poeta îşi intitulează volumul de debut „În liniştea gândului” - taină a
sentimentelor, sete de lume şi soare”, cum spunea însuşi marele Lucian Blaga,
este un tărâm al melancoliei, dar şi strigătul unei inimi în care s-au strecurat
pe furiş sentimentele durerii, ale nostalgiei şi taina tăcerii: poeziile “Mai lasă-
mi toamnă” (pag. 54), “Gândul”, (pag. 119)..
Muzicalitatea în vers clasic, dă o evidentă savoare versurilor, menite să
potolească setea cititorilor cu lumina cuvântului scris, răzbătut de emoţii
intense în diferite forme lirice. Poezia trăită cu o dăruire de sine copleşitoare
este ca un vas de alabastru în care autoarea îşi păstrează cu grijă nu doar taina
sufletului, ci şi lacrimile acestuia adunate din vicisitudinile vieţii. „”Când
numele-mi va fi uitat” (pag. 125).
Ca un impresionant policandru al Cerului, mesajul poemelor umple
sufletul cititorului de lumină şi frumuseţe spiritual, “Tu eşti unicul pe lume”
(pag. 63).
Prin punerea în antiteză a dragostei efemere vizavi de cea astrală, versu-
rile doamnei Maria Tomița Corini, simple la prima vedere, sunt bine conturate,
coerente, respectând cu stricteţe canoanele versificaţiei clasice, vor dăinui în
rândurile poeţilor atât cât „Timpul” (pag. 51) Şi, lupta lăuntrică împotriva
soartei, “Nu găsesc”, pag. 45)
Înzestrată cu talent, expresivitatea melodică este redată nu prin vers,
autoarea, cu multă măiestrie, a dat o nouă formă poeziei sale. Spre satisfacţia
sufletului, putem savura multe din versurile sale aşezate într-o linie duioasă:
“Pe culmea viselor adânci”, (pag. 97), “Noaptea trece, ziua vine…” (pag 101),
“Noaptea Sfântă” (pag. 111)..
Ca în majoritatea poeziilor de dragoste, şi autoarea noastră face din
iubire tema centrală a poeziilor sale, dar într-un mod cu totul aparte. Pentru
citirea poemelor “În amurg” (pag.21), “Nu mă goni din ochii tăi, iubire!” (pag.
35), „Spune-mi, mamă, când revii?” (pag. 93, “Sărută mâna de părinte” (pag.
113), îmbelşugate cu puternice emoţii, este nevoie de un spirit si suflet curat,
deoarece se dăruieşte cititorului prin puritate spirituală şi dragoste de Cuvânt.
Terminând lectura poeziilor semnate de Maria Tomița Corini, putem
concluziona că ne aflăm în faţa nu a unei poete, ci a unui destin poetic remar-
cabil.
Felicitând-o pentru remarcabila sa pornire şi realizare, să-i răspundem cu
două versuri ale înaintaşului său de peste uitare, Francesco Petrarca:.
“Prin colţuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu (…) simt destinul meu
cum mă îmbie”.
Rodica Elena LUPU
Scriitor, manager Editura ANAMAROL
Bucureşti, aprilie 2017
POSTFAȚĂ
Garofița Jianu și-a pregătit debutul literar cu volumul „Iubita cu nume
de floare”, Editura Coresi, 2017, lansat în cadrul Prăvăliei cu Cărți. Poezii în
vers liber, Se simte atrasă de poezia romantică, de iubire – prin aceasta
satisfăcându-și structura sa spirituală care îi trasează destul de corect por-
tretul psihologic.
Urmează volumul II, „Iubirea mea îți aparține”, apărut la Editura Liric
Graf, 2018, lansat în cadrul Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu”, poezii în
vers clasic.
O dată cu apariția acestor volume, poeta Garofița Jianu publică poezii
în diferite Antologii, cum ar fi: Iubirea, o armă letală?, Editura Contrafort,
2017; Vis împlinit, Antologie de poezii, apărută la Editura Ștef, tot în 2017;
Lacrima dragostei – Antologie, apărută la Editura eCreator, 2017; Poetica
– Antologie, Editura Donysos, 2017.
Garofița Jianu frecventează Cercurile literare nu numai în Constanța, ci
și în alte mari orașe și se face remarcată prin creațiile sale, dar și prin verva
sau buna dispoziție. O interesează toate aparițiile editoriale care apar, fiind
un bun observator, dar și critic în același timp. Această remarcă o regăsim în
versurile poeziei Sunt doar o licărire-n viața ta: Sunt clipe când mânia mă
orbește/Când sufletul în locul meu vorbește/Fără să mă gândesc rostesc
cuvinte/Spun cursiv ce mi se năzare-n minte. Aici, poezia se întrepătrunde
cu spiritual ei fin de observație. Nu admite compromisuri, are spiritul de
dreptate, ceea ce face să-i domine gândirea.
Versurile apărute, atât în volum cât și cele de pe facebook atestă depli-
na maturitate artistică a poetei Garofița Jianu, prin comentarii și like-uri,
ceeace o consacră drept o creatoare originală. Toate acestea aduc o
recunoaștere oficială a meritelor sale.
Prin creația sa inspiră chiar și compozitorii pentru a-i fi cântate poeziile
sale, nu numai recitate. „Strigă viscolul în suflet și îmi cerne foc în vene/Simt
atâta pasiune ca o ploaie de suspine/Nu te-mpotrivi iubirii, hai privește-mă
în față/Numai tu poți să oprești iarna care mă îngheață (…) Nu mă dezbră-
ca de suflet, nu mă alunga-n pustiu/Îți șoptesc doar adevărul: TE IUBESC de
când mă știu!/ Îmi doresc să-mi fii aproape, iar prieten, iar iubit/Brațul care
mă cuprinde și mă poartă-n infinit”.
Poezia Garofiței Jianu tratează într-o formă metaforică condiția geniu-
lui, a artistului care-i prețuiește pe marii noștri poeți, care îi devin mentori
și sprijinitori: Mihai Eminescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana.
Sunt aproape convinsă că, istoriile literare o va trece pe Garofița Jianu
printre simboliști, o urmașă a poeților pe care i-a venerat. Simbolismul a
însemnat un curent inovator, cu consecințe însemnate pentru dezvoltarea
ulterioară a literaturii.
Temele poeziei sale sunt adeseori cele ale naturii, dar și cele ale esenței
umane. Cine poate mai bine să exprime, decât poeta Garofița Jianu, adevă-
rate picturi în natură, dar și zbuciumul ei sufletesc: Azi ninge afară și tu ești
departe/Te țin ascuns în sufletul meu trist/Mi-ești viața întreagă, știi c-am
să rezist/Iubirea mea te cheamă cât am să exist/Prin stele dalbe, am să
dansez cu tine/Eu te aștept cu inima voioasă/De câte ori te-ating, mă simt
mireasă/Emoția din suflet, vie, mă apasă !
Garofița Jianu a atins apogeul în iubire, dar și tristețea părăsirii de cel
drag: Cum să vin să-ți cer iertare, dacă m-ai uitat deja/Clipele de fericire,
vraja ce ne-nconjura/Ai uitat magia noastră, clipa tu ai sinucis/În secunda,
când portița sufletului, ți-ai închis/Ai decis să uiți de mine și-ai plecat în
drumul tău,/N-ai privit o clipă-n spate, să vezi cât îmi e de greu,/Nici dure-
rea, nici suspinul nu te-au adus înapoi,/Chiar de mă topeam de dorul
și-amintirile cu noi/M-ai lăsat în prag de iarnă, înghețată, fără tine/Nu te-ai
întrebat, iubire, dacă mor sau de mi-e bine./Îți vorbeam cu lacrimi rîuri,
picături din suflet pur,/Pentru ce atâta vreme, de iubire să îndur?
Mă opresc aici, la doar trei strofe din șase, deși ele exprimă cel mai bine
strigătul deznădejdii în care rămâne cel părăsit. Poezia este intitulată „E
păcat”, dar nimeni nu-și mai amintește de păcat. În război sau în dragoste,
totul este permis. Cel puțin așa se spune. Garofița Jianu știe cel mai bine să
ilustreze scene dintr-o poveste de dragoste, dar știe să descrie și clipele
când tânjește după puțină iubire, așa cum o face în poezia „Doresc un pic de
fericire”: Închide ochii, simte-mă iubire? Doresc să-mi dai un pic de fericire/
Poate, ai să înțelegi, mai bine/Când vei simți parfumul meu pe tine. Toate
poeziile sale sunt frumoase, toate au un mesaj și cred că orice cititor se va
regăsi în aceste versuri.
O felicit pe Garofița Jianu pentru acest volum ”Când visele prind aripi”
care va fi ca o terapie pentru sufletul cititorului. Așteptăm următorul volum
care să ne aducă aceleași bucurii ca și precedentele sale cărți.
VASILICA MITREA
Oltule
Oltule, duci limba română
În basmaua de apă,
Faptele voievozilor
În asfinșituri de cleștar
Când panduri coboară.
Tropotul cailor
În crengile stejarilor
Se aud prin fântîni,
Jurămintele cetății.
Tristețea ta,Oltule,
O porți la sân.
EUGENIA RADA IONIȚĂ
 Argument meritoriu asupra presiunii unui spectacol efervescent al vieţii
Romanul Torentul apare la Editura Art Creativ, Bucureşti, 2018 şi este un
roman realist, construit pe explorări existenţiale, pe sensuri şi percepţii ce
adeveresc un exerciţiu al supravieţuirii, un spectacol al vieţii care nu poate
trece neremarcat.
Comportamentul personajelor pune în valoare dimensiunea etică a roma-
nului, distilată în ambivalenţe, în convingeri, în cugetări despre identitate, prin
urmare, într-un întreg mix de emoţii şi reîntoarceri ale conştiinţei în ea însăşi.
Scriitorul Petruş Andrei, voce de rezonanţă în peisajul literar actual, afir-
mă: „Proza de investigație a scriitorului Marinel Gîlcă este una superioară: ea
îndeplinește toate condițiile și are toate calitățile prozei polițiste, dar o
depășește prin valoare estetică, etică și poetică (...) Tânărul prozator stăpânește
încă de pe acum arta evocării, a portretului, a dialogului și, îndeosebi, a descri-
erii, dar marele său merit este acela de a surprinde viața adevărată”.
Cu o vitalitate artistică deosebită, romancierul, Marinel Gîlcă, reuşeşte să
stabilească legătura fundamentală între raţiune şi simţire, două dintre senti-
mentele aflate în continuu proces de oponenţă, esenţiale pentru catalizarea
acţiunii alerte a romanului.
Prin teorii de idei, demonstraţii, cercetări şi constatări, întreg demersul
textual devine palpitant şi îmbracă ideea expusă într-o formă imaginativă
concentrată, modernistă, care, negreşit, se va înscrie în rândurile culturii de
tradiţie.
Desigur, materialul literar are legătură cu experienţa profesională a auto-
rului, datorită acesteia, imaginaţia şi talentul îşi stabilesc şi îşi delimitează bine
locul, vin în întâmpinarea cititorului cu surpriza unei lecturi extrem de capti-
vante, romanul citindu-se parcă singur, dintr-o răsuflare, de altfel, nu este
deloc greu de parcurs.
ANANIE GAGNIUC
CA DUPĂ
SĂRBĂTORI...
Aşa cum v-am mai scris şi anul
trecut, sărbătorile de iarnă le-am
petrecut... în noaptea de 25 decem-
brie spre 3 ianuarie. Adică, de la
Crăciun, sfântul Ştefan, revelion,
sfântul Vasile, la a doua zi de Anul
Nou. O noapte lungă! Urmează
Boboteaza şi sfântul Ioan, iar când toată lumea va zice „Gata!”, vine 8 ianuarie,
ziua mea de naştere! Doamne, ce dezmăţ! cât ospăţ! Le-am făcut juvăţ.
De-acum... dezvăţ!
E-adevărat, de Crăciun am avut porc, că a venit porcul de cumnatu-meu,
de la Bucureşti. Mi-a golit frigiderul, cămara, pivniţa... Mai avea puţin şi-mi
golea şi contul din bancă. A servit lichide şi solide, cu mânuţele lui silifide, cu
degetuțele greblă și burdihanul... gaură neagră. Black hole! Nu credeam că
există! Apoi, alt chef baban, chiolhan de sfântul Ştefan. După, revelionul cu tot
familionul...
N-am putut deloc să dorm. Am încercat cu somnifere (aşa le zic eu la
halbele cu bere), am numărat până la 24... (24 de sarmale mâncate!) De sfân-
tul Vasile, alte şi alte kile, constând în vinuri, beri, cafele (lichide), combinate
cu răcituri şi piftele (solide) A fost prăpăd! Am fost sorcovit şi un pic morcovit.
Dar, mi-am revenit.
Iar azi…Ce zi minunată... credeam c-o să am! De cum m-am trezit, la
frigider m-am repezit. Eu, gol, el, gol. Nu-i nimic (în el), oricum vreau să slă-
besc. La baie, săpuneală, bărbiereală. Și, cum mă admiram în oglindă, becul de
sus... poc! Iau scara să-l schimb, se întrerupe curentul. Dau să cobor, nu găsesc
treapta de jos a scării și-o părăsesc, cu un zgomot înfundat și-un cap de gresie
dat. Credeam c-a venit curentul, dar erau stele verzi, mii și mii... Strig la nevas-
tă să-mi aducă alcool sanitar, ea crede că iar vreau să beau și-mi înșiră epitete
desuete, din care nu înțeleg decât vierme, boule, cretin, bețiv și lua-m-ar
naiba.
Așadar, mai e Boboteaza, Sfântul Ion și… 8 ianuarie, ziua mea!
63 de ani, 63 de trandafiri (cârnaţi), 63 de păhărele, alte cele. Lele, lele...
Lelei! :)
Apoi... murături, spălături, dureri de cap („Jur că nu mai fac!”), toate dor
(„Nevastă, mor!”)
Până la sărbătorile pascale, să nu mai văd sarmale, fripturi, numai salate
asortate, legume, fructe, crudităţi, iar ca „lichidităţi”, apă cu lămâie. Când le voi
servi? Cum când, evident, între mese!
Revistă editată de Fundația culturală „METAFORA“ Constanța
COLEGIUL DE REDACȚIE:
Tel. 0241-23.43.52 Prim redactor șef adj., secretar general de redacție: Ion DRAGOMIR - tel. 0241/23.11.56;
0722 62.70.94
e-mail: raluca.buzoianu@infconsa.ro Redactori colaboratori: Răzvan ANGHEL, Cătălina CREȚU, Laurențiu DIAMANDI, Daniela DOBRE, Elena
Postul de radio on line GHEORGHIU, Steluța ISPAS IONESCU, Vasilica MITREA, Gina NICOLAE, Crăciun NICOLAE, Octavian
radiometafora.ro
PĂUN, Ana RUSE, Clarisa TRANDAFIRESCU, Mona Mariana ZAMFIRESCU
Tehnoredactarea computerizată: Raluca BUZOIANU • Tiparul: S.C. INFCON S.A. Constanța, Aleea Prof. Murgoci nr. 1, tel. / fax: 0241 - 58.56.27, 58.05.27
Limbajul se constituie într-un instrumentar ce corporalizează teme sociale
grave, dezbătute cu interes şi în detalii, într-un stil care amprentează, evident,
originalitatea autorului, sensibilitatea la ceea ce se petrece în jurul său şi nu-l
lasă deloc indiferent.
Este o corelare perfectă a trupului cu sufletul, nimic din ceea ce-i este
cunoscut primului, nu-i este străin şi indiferent celui de-al doilea, ambele
situaţii aflându-se într-un elan al construirii fondului narativ inteligent, al unor
sentimente adânci pe care nu le poţi împiedica să apară într-un context vizat,
te supui lor şi le prelungeşti misterul, într-un fel sau altul, chiar dacă înfîţişarea
unora s-ar putea să pară uneori absurdă.
Deşi se dezvoltă parcursul tragic al unui destin, este uşor de observat
bucuria debordantă a scrisului, izvorâtă din umanitate auctorială, din nevoia
de a nu permite niciunei forme de imunizare împotriva emoţiilor să existe, să
se remarce.
Explorarea labirintului propus de scriitor implică disponibilitate, efect ce
derivă din categoria a ceea ce se poate transforma, trecând de la gravitate, la
realizare pe toate planurile, dovadă că binele şi frumosul nu dispar, oricâte
etape complicate ţi-ar surpa interiorul, poţi găsi resurse pentru izbăvire, pentru
articularea unui nou început, inclusiv cel sufletesc, chiar dacă acesta se petrece
în alt loc, în alt capăt al lumii.
Concizia frazeologică, fără artificii sau acţiuni mimate, dovadă a măiestriei
artistice, îl propulsează pe cititor în acea armonie narativă ce nu-i permite să
deformeaze realitatea, ba, dimpotrivă, îl îndeamnă să şi-o asume odată cu
fiecare suferinţă a ei, îl învaţă cum să facă faţă tragediei şi cum s-o depăşească,
în cele din urmă.
Nu există planeitate în roman, întâmplările se intersectează, se suprapun,
se aleargă una pe cealaltă şi poftesc suspansul să detalieze el însuşi aspecte de
ZODIAC PENTRU BĂRBAȚI AFEMEIAȚI
Berbec – Al acestei zodie bărbat e încornorat, dar răzbunat prin mulțimea
de femei, care stau ca oile la... Nu-i prost ca oaia, nici de-ăla de împunge, dar
sexual sare pe toate cele ce le prinde, blonde, brune, tute și dăi și... e foarte
viril, își scutură blana, din care se face căciula, își scutură... coarnele și se
mândrește c-a avut toate cucoanele.
Taur – Este campion la posedat femei, fie el taur comunal, municipal,
orășenesc sau sătesc, are mare căutare, se dovedește potent la cucoane, o mie,
mai puțin la soție. Are și el coarne, ar poate să-ntoarne înzecit înșelatul neves-
tei, mereu montată. De alții. Când resursele i se reduc, virilitatea e egală cu
nulitatea, taurul ajunge un bou, ca toți boii...
Gemeni – Bărbații din această zodie sunt amanți perfecți, se culcă stereo
cu secretarele și anjagatele, într-un joc erotic la dublu. Când sunt prinși de soții,
din Gemeni rămâne doar particula „gem”.
Rac – E zodia unui du-te-vino al armăsarilor berbanți. Galanți, cuceresc
femeile pe față, apoi dau înapoi. Femeia prinsă de „raci” se zbate în draci, ca
racul se-nroșește, dar e ținută ca-n clește, nu scapă decât după ce respectivul
rac i-a venit de hac.
Leu – Leii sunt bărbați cu adevărat afemeiați. Pot și de zeci de ori, uneori,
când n-au parteneră, rag precum leii și se-ncuie în baie. Acolo, treaba lor. Altfel
zis, a lor treabă...
Fecioară – Mai curvari, cum se spune în popor, o „aia” și pe mamele soțiilor
lor. Fecioara o face cu gingășie, sensibilitate, față-spate, abia perceptibil, fecio-
relnic, încât partenera întreabă, dimineața „Ai mai continuat mult, după ce-am
adormit eu?”
Balanță – Masculii astei zodii fac sex cu măsură, pun pe talere obțiunile
cele mai avantajoase, cântăresc din ochi femeia și abia după aceea... Unul din
ei, în timpul actului, chiar a-ntrebat-o, repetat, pe fătuca de sub el „Mă las
greu?”, la care aceasta a ripostat: „Auzi, bărbate, ne „bip-ăim” sau ne cântărim?”
Scorpion – Afemeiații zodiei sunt vicleni, știu cum să le ia pe femei. Uneori
o iau și de la bărbații lor. În rest, se uită după fuste, care scurte, care înguste și
fac tot posibilul dulceața femeilor să le „guste”. Uneori au venin, dar iubesc
divin!
Săgetător – Bărbatul săgetător e năucitor. Iubitor până la excese, aiuritor
pentru întreaga tagmă a femeilor, tagmă care primește întreaga magmă, într-
o dezlănțuire și magie apropiată de orgie. Dacă soția unui săgetător își săgeată
bărbatul cu privirea, acesta o previne să nu întindă prea mult coarda... arcului
lui de săgetător.
Capricorn – Ar fi multe de spus despre bărbații afemeiați din această
zodie, dar sunt direct implicat, e zodia mea și soția îmi citește textele. Nu vreau
nici să mă frece, nici hrană rece...
Vărsător – Vărsătorii sunt mari iubăreți. Nu toți. Unii-s nătăfleți. Femeile
preferă bărbații din astă zodie, mai ales dacă-și varsă din conturi spre ele și tot
ce mai au. Dacă n-au conturi, ele își varsă tot oful spre respectivul bărbat, cu
formula „Ești un ratat! Cu tine am încheiat, am finit. Flit!”
Pești – Aici, vă dați seama, după ce profită de respectivele credule, novice
sau prostuțe, încep să tragă și foloase după ele, oferindu-le și altora, așa, la
meserie. Când sunt prinși, se zbat să scape, ca peștele...
manifestare mai mult sau mai puţin cunoscute vieţii, în cadenţă impusă sau în
pas liber, săltat.
Este demn de luat în seamă şi faptul că autorul se propune şi se regăseşte
ca personaj în cartea sa, având un rol bine stabilit pe o scenă unde-i sunt
cunoscute decorurile întunecoase, în care nu se lasă atras, ba dimpotrivă, îşi
proiectează direcţia şi face lumină cu expresivitatea şi implicarea cunoscute
deja, uzând de planuri bine puse la punct, de efecte nebănuite, de şansa de a
schimba rolul victimei cu acela al unei învingătoare într-o societate condusă de
factori nu tocmai raţionali.
Lupta pentru supravieţuire, soluţiile la care se recurge pentru a ajunge la
un final redresat sunt descrise cu mare îndemânare de către romancierul
Marinel Gîlcă, am putea vorbi chiar de o parabolă în care personajele sunt
surprinse în situaţii fără ieşire, uneori dramatice, până la urmă, totul subliniind
ideea că omul îşi hotărăşte soarta şi poate îndrepta cursul nefiresc al acesteia
prin mijloace adecvate, folosindu-se de ceea ce are la îndemână mai bun, de
fondul lui sănătos.
Odată ce pătrunzi în acest univers, nu ai cum să nu-ţi stabileşti deprinde-
rea de a ajunge cât mai repede la informaţii de gen concluzionist, lăsând toto-
dată spaţiu liber meditaţiilor şi speranţei că mesajul expus va fi perceput în
totalitate, iar publicul cititor va observa şi va dezvolta reacţii şi luări de poziţie
îndrăzneţe şi mult mai organizate împotriva oricărui act distructiv al persona-
lităţii.
Preocupat de marile probleme existenţiale, autorul le tratează cu seriozi-
tatea-i caracteristică, cu subtilitate, construindu-şi subiectul dintr-o perspecti-
vă graduală, anunnţând în acest mod apariţia unei voci literare demne de
toată admiraţia, de tot respectul.
DANIELA TOMA
ZODIAC PENTRU FEMEILE IUBĂREȚE
(Doamnelor, scuzați și nu vă supărați, sunt invenții de-ale mele (porcăre-
le), doar să vă distrați!)
BERBEC – Sexul feminin din astă zodie este predilect, făcut așa, la obiect.
Femeile cedează destul de ușor, după ce le spun bărbaților „Vrei să-ți fac miei?
M-iei haine și cercei!” În caz că... altora cedează, pentru că soțului i se-ndoaie-
nmoaie, acesta îi reproșează: „Ai făcut-o de oaie!”
TAUR – Femeia știe că bărbatul vrea să ia taurul de coarne, de aceea se
ferește să-și supere soțul și să-l înșele, mai ales că acesta nu țin cont că soția e
Taur și-adesea o face... vacă. Rușine să-i fie, dacă ea e vacă, el ce e? Boul!
GEMENI – Foarte iubărețe, doamnele Gemeni sunt asemeni împărătesei
Messalina, dar nu așa desfrânate, pentru că-s frânate de soți. Nici o agapă nu
le scapă, nici un prilej de „manej”. Dornice de aventură, așa, de mare anvergură,
sunt tari în gură și mai jos. Lucru frumos și sexos!
RAC – La orice propunere indecentă, „răcoaicele” sunt ca drăcoaicele, dau
înapoi (și-nainte și iar înapoi!), apoi întreabă berbanții de ce așa repede s-au
lichidat... de sarcina lor de masculi. Puțină iubire, multă dezamăgire!
LEU – Leoaicele sunt mai ceva ce „răcoaicele”, aproape nimfomane, viețile
lor sunt erotice romane, nimic nu iartă, dacă partenerii nu le... și după ce
apune soarele, zgârie cu ghearele. Uneori ale lor urlete se-aud și la vecini, care
dimineața le reproșează: „N-am dormit toată noaptea! Și doar v-am rugat să
dați orgasmul mai încet!”
FECIOARĂ – E o zodie rară, m-am convins chiar aseară... Fecioarele devin
iubărețe și țin de-ale consoartelor povețe: „Cât e tare, să nu fie iertare!” Unele
se plâng c-au fost deflorate de mai multe ori și mulți masculi creduli le compă-
timesc și nădăjduiesc să le mai rămână și lor ceva. Iar ele le vor da. Vor, da!
BALANȚĂ – Dacă un bărbat e afemeiat, cum se spune la femeia doritoare
de cele lumești și de dotările bărbătești? Cert este că îi cântăresc din ochi pe
parteneri, le simt greutatea, potențialitatea, achiziționând, așa, sex la kilo-
gram. De oprit din iubit, neam!
SCORPION – Femeile scorpion nu sunt veninoase, sunt foarte drăgostoase,
îl înconjoară pe bărbat cu toate brațele și-i „înțeapă” cu nurii lor tari, până se
fleșcăie de tot. Nu ele, la bărbat...
SĂGETĂTOR – Iubărețele din această zodie se arcuiesc când se dăruiesc,
se-ntind ca o coardă, bărbații să le ardă, sunt –în general- satisfăcute, cu rimă
asemănătoare… Mari iubitoare și doritoare o dau și cui n-o are.
CAPRICORN – Nici o legătură cu caprele sau coarnele ce le pun bărbaților,
nu refuză o partidă de sex sălbatic (sau chiar domestic), dar să fie, pe săturate.
Bărbatul care nu poate, cu femeia la capăt n-o scoate! Sau da, o scoate...
VĂRSĂTOR – Femeile din astă zodie sunt adevărate amazoane, fără fasoa-
ne, figuri sau fițe. Vor tot, până partenerii nu mai pot și-atunci își varsă tot
năduful pe ei (că de-asta-s vărsătoare), cu formule gen „Mămăligă, impotent,
cârpă ce ești, puțulică mică, băiețică!” Etc.
PEȘTI – Periculoasă zodie, câte-o așchimodie de bărbat încearcă să le
vâneze, racoleze, violeze și apoi să le livreze pe piața neagră a sexului, ca
prostituate. Cedează adesea cele care sunt prost situate, dar peștii sunt, de cele
mai multe, ori prinși în cârlig și pierd orice câștig. Și se frig!
A inventat,
ANANIE GAGNIUC
REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA:
Corespondența se primește la următoarele adrese:
• Constanța, Aleea Prof. Murgoci nr. 1, cod: 900132 (red. șef adj.)
• Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu 194 (Minihotel DOBROGEA, of. juridic)
Tel.: 0722 62.70.94 (redactor șef )
• Ședințele Cenaclului literar METAFORA se țin la Sala de conferințe a
Complexului DOBROGEA – Sat Vacanță