UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MATERIALELOR

Ingineria și managementul producerii
materialelor metalice

Nanomateriale
 1.Introducere
Conceptul de nano îsi are originea în prefixul cuvântului grecesc care
înseamnă om bătrân sau pitic. În sistemul intemalțonal de unități, un nanometru
simbolizează o miliardime de metru. Ca punct de comparație, diametrul frului de
păr are 80 -100 nm, iar diametrul atomului de plumb este de 0,35 nm. În general,
atomii au dimensiuni sub un nanometru, în timp ce multe molecule, incluzând
unele proteine, pot avea dimensiuni de la un nanometru în sus.

Nanomaterialul este un material cu proprietăţi particulare datorate

structurii sale nanometrice. Un nanomaterial este un solid care are cel puțin o
dimensiune cuprinsă între 0,2 și 100 nm, cu aproximativ 50o/o din atomi dispuși
în suprafața. Nanomaterialele, străbat limitele dintre nanoștiință și
nanotehnologii, și se întind între granițele acestora, unindu-le din punct de
vedere terminologic. Ele pot fi metale, ceramici, materiale polimerice, sau
materiale compozite. Nanomaterialele nu sunt o altă etapă de miniaturizare, ci o
arenă complet diferită.
Nanomaterialele pot fi mai putenice sau mai ușoare, pot conduce căldura
sau electricitatea în mod diferit. Ele își pot schimba chiar și culoarea; astfel,
particulele de aur pot apărea roșii, albastre sau aurii în funcție de mărimea
particulelor.

Structurarea materialelor la scară nanometrică conferă acestora proprietăți

remarcabile datorită apariției a trei efecte:

- finisarea structurii elementare, fapt ce duce la proprietăți electonice, magnetice

și optice diferite de cele ale materialelor masive cu aceeași compoziție;
- multiplicarea suprafețelor și interfețelor ce duce la o reactivitate extrem de
ridicată, o energie considerabilă a suprafeței, capabilă să stabilizeze faze
metastabile sau structuri cristaline care nu sunt intâlnite în condiții normale de
presiune și temperatură ;
- intensificarea interacțiunilor între componenți determină cuplarea la scară
nanometrică a două materiale diferite.
Proprietăţile deosebite se datorează caracterului unidimensional al
structurii. Un asemenea tip de material se obţine, de regulă, printr-o
nanotehnologie.
Identificarea noțiunii de nanotehnologie a fost atribuită lui Richard
Feymann, care a prezentat în anul 1959 un discrus intitulat „There’s Plenty of
Room at the Bottom”. În discursul său Feymann descria dirijarea atomilor într-
2
un material cu multe decenii înainte ca acest lucru să fie posibil. Termenul de
nanotehnologie nu a fost însă utilizat până în 1974, când Taniguchi de la
Universitatea din Tokyo, Japonia, s-a referit la abilitatea și precizia materialelor
la nivel nanometric, dată de necesitățile din industria electronică. În 1981,
apariția microscopiei de scanare tunelară a dat posibilitatea vizualizării
clusterilor de atomi, în timp ce în 1991 firma IBM a demonstrat abilitatea
aranjării atomilor de xenon individuali pe o placă de nichel cu ajutorul unui de
forță atomică.
Nanotehnologia este ansemblul de tehnici care vizează producerea,
manipularea şi utilizarea obiectelor şi materialelor la scară nanometrică mai
precis cu dimensiuni situate între 1 şi 100 nanometri. Este vorba de manipulare
directă a moleculelor şi atomilor Unele din principalele instrumente de
manipulare directă a acestor paticule sunt microscopul cu efect tunnel şi cel cu
fortă atomică cu care se pot deplasa atomi unul câte unul.
Urmărind evoluția nanomaterialelor, s-a afirmat încă de la început faptul
că, oricare ar fi rezultatul pieței pe termen lung, nanoștiința nu va fi niciodată o
industrie în sine, ci o stiință cu aplicații în mai multe domenii cu posibilitatea de
a redefini direcția unor industrii. Aceasta ne permite să recunoaștem faptul că,
nanotehnologia nu este o „nanotehnologie” ci „un set de nanotehnologii”,
conducând la un set de progrese tehnice care merg către diferite piețe.

Nanomaterialele se clasifica în trei grupe :

-nano-obiecte (nanoparticule, nanofibne);
- materiale nanostructurate în suprafață;
- nanomateriale structurate în volum.

Tehnologiile utiliizate pentru obținerea nanomaterialelor (nanotehnologii)

sunt :
elaborarea pe cale fizica pornind de la o faza gazoasa obținută dintr-un
material sursa prin încălzire cu bombardament (fascicole de electroni, piroliza
laser, energia solară),
depunere fzica sau chimica în fază de vapori, prin măcinare ultrafină a
materialelor clasice, solidificare ultrarapida etc.
Materiale masive nanostructurate pot fi obținute prin compactarea și
sinterizarea pulberilor nanometrice (presare izostatică la cald) sau tehnologii de
deformare plastică cu grad foarte mare de deformare (torsiune, extrudare)

3
 Nano-obiecte
Nano-obiectele se prezintă sub formă de particule, fibre sau tuburi și se
utilizează ca atare cu rol de catalizator, pentru transportul medicamentelor,
polizare etc. sau sunt folosite la elaborarea unor obiecte noi. Ele pot fi înglobate
într-o matrice pentru a obține o funcționalitate nouă sau pentru a modifca
proprietățile mecanice, optice, magnetice sau termice (produse cosmetice, lacuri
și vopsele, beton, cerneala de imprimantă, compozite armate cu nanotuburi de
carbon etc.).

Fig.1 Nanopulberi de oxid de cupru

Materiale cu suprafață nanostructurată

Învelișurile nanostructurate simple sau multistrat pot fi obținute pornind

de la nanostraturi elementare (prin sol-gel, ablație laser, fascicul de electroni).
Ele conferă suprafeței proprietăți fincționale noi: aspect, duritate, rezistență la
coroziune - abraziune, aderență, rezisterță chimică proprietăți hidrofobe, optice
sau electronice.
Tehnologiile de fabricație a materialelor cu invelișuri nanostructurate se
utilizează deja la scară industrială pentru: colorarea sticlei, pentru a da o
funcționalitate de autocurățire unor materiale sau pentru a arma polimerii).
Materiale nanostructurate în suprafațî, nanostraturile, prin suprapunere,
permit obținerea unor materiale compozite stratificate ce păstrează proprietățile
fiecărui strat: duritate, tenacitate, rczislentă la coroziune etc.
Rezistența la coroziune a depunerilor de nitrură de titan / nitrură de crom este de
100 -150 ori mai mare decât cea a stratului de nitrură de titan. Rezistența la
uzare a nanostraturilor TN/CrN este net superioară celei caracteristice
monostraturilor individuale de nitrură de titan sau de crom.

4
Materiale masive nanostructumte

Materialele nanostructurate în volum posedă o structură intrinsecă

nanometrică formată din graunți de câțiva nanometri sau nanoporozitați care le
conferă propietăți fizice deosebite sau suprafață de schimb mare.
Ceramicele nanometrice sunt mai rezistente și mai ductile decât
ceramicele tradiționale .
Un material format din grăunți de cupru de 50 nm este de două ori mai
rezistent decât cuprul obițnuit.
Miza pentru dezvoltarea nanotehnologiilor de fabricație și utilizarea
acestor materiale este stabilitatea structurilor nanometrice cu temperatura.

5
 Într-un cadru schematic, lumea nanotehnologiilor poate fi împărțită în trei
mari categorii: materiale nanostructurate, nanoinstrumente si nanodispozitive.

Fig.2 Ilustrarea schematică a domeniilor nanotehnologiilor

NANOTEHNOLOGII

Nanodispozitive
Materiale Nanoinstrumente
nanostructurale
Electronice
Nanoparticule Tehnici de fabricare moleculare

Materiale nanocristaline MEMS & BioMEMs

Instrumente de
analiză și măsurare
Fulerene/Nanocristaline
Biosenzori și detectori

Nanofibre și nanosârme Software

Evaluare și simuare Biodispozitive și cipuri

Arhitecturi hibride
organice Noi medicamente/terapeutice

Nanocompozite
Stocare de date

Materiale
Catalizatori
intermediare

Dispozitive
miniaturizate

Dispozitive noi și
aplicații

6
Exemple de nanomateriale studiate sau utilizate in prezent
 Nanotuburide carbon sau de nitrură de bor
 Nanopudre ceramice (silicaţi sau oxid de titan) : obţinute prin vaporizarea
unor precursori metalici şi sau organici în flacără la foarte înaltă
temperatură. Acestea sunt utilizate în tratarea suprafeţelor la durificare, la
realizarea materialelor biocompatibile pentru implanturi osoase şi a
polimerilor buni conductori electrici
 Nanofibre, în special de carbon : au proprietăţi conductive electric şi
rezistenţă mecanică mare
 Nanofoi de sticlă : în domeniul discurilor optice. Obţinere de densitate
mult mai mare de informaţie stocată de 4 ori valorificându-se depunerea
de oxid de cobalt pe suprafaţa discului
 Nanofilme de ADN : aceste filme au proprietăţi filtrante cu utilitate în
domeniul protecţiei mediului
 Nanocristale : cristale de diamant artificial sau alte cristale naturale cu
proprietăți electrice pentru realizarea microprocesoarelor
 Nanocomposite : materiale composite cu duritate mare sau transparente.

Riscurile eventuale ale nanotehnologiilor

Utilizarea nanotehnologiilor ca o joncţiune între informatică şi biologie
creează posibilităţi inedite ale căror consecinţe pe termen lung sau mediu nu
sunt cunoscute (principiul precauţiei) trebuind să fie evaluate.

7
Nanotuburi de carbon

În stare naturală, carbonul există sub două forme cristaline : garfitul si

diamanful.
Grafitul cristalizează după rețeaua hexagonală simpă, cu raportul c/a =2,7.
Legăturile interatomice în planele bazale sunt puternice (~5 eV/at) iar cele dintre
atomii din plane bazale diferite sunt de ordinul legăturilor Van der Waals (~0,2
eV/at).
Structura graftului este formată din plane de hexagoane așezate în fagure
de albine, suprapuse . Fiecare atom din plan este legat de alți trei atomi prin
legături ce formează unghiuri de l20grade și cu distanțe interatomice de 0.142
nm. Între plan, legăturile sunt slabe, asemănătoare celor van der Waals, cu
distanțe de ordinul 0.34 nm. Această structurămconferă grafitului o densitatea
egală cu 1/3 din cea a diamantului, anizotropie și caracteristici mecanice
scazute. Grafitul prezintă rezistențămecanicămică, se rupe ușor prin clivajul
planelor bazale. Are rezistență bună la temperaturi înalte, conductibilitate
termică bună, conductibilitatea sa electrică crește cu temperatura (la temperatura
ambiantă conductivitatea este apropiată de cea a metalelor), coeficientul de
frecare este foarte scăzut, are rezistență la coroziune excelentă la temperaturi
înalte. Se folosește ca material refractar, la realizarea periilor pentru motoare
electrice, a garniturilor pentru pompe, a minelor de creion, a ecranelor termice și
pentru alte domenii.

Fig.3 Structura grafitului

8
Diamantul este un material extrem de dur, transparent identificat abia la sfârțitul
secolului al XVIII lea ca o formă a carbonului de către Iavoisier și Tennant.
Fiecare atom este legat de aiți patru atomi vecini dispuși în vârfurile unui
tetraeru regulat. Legăturile covalente sunt puternice, distanțele interatomice sunt
de 0.136 nm simetria lor arată că avem un solid dens și anizotrop.

Fig.4 Structura diamantului

Materialele carbonice se elaborează în fază de vapori sau prin piroliza
rășinilor sintetice (cărbune pirolitic, cărbune vitros). Se utilizează în tehnica de
vdârf la elaborarea materialelor compozite etc.
Fulerenele sunt forme ale grafitului descoperite după 1985. Forma C60
este o fulerena cu 60 atomi de carbon dispusi in vârful unui poliedru regulat cu
fețe hexagonale și pentagonale, cu diametrul de 0.7 nm.

Fig.5 Fullerena

9
 În 1991, S. Iijima a observat la microscopul electronic un subprodus de
sinteză, obţinut în urma unui arc între electrozi de carbon, sub forma unui
depozit de filamente dure care conţinea structuri tubulare cilindru în cilindru
închise la extremităţi.
Lungimea nanotuburilor poate fi de până la câţiva microni,în timp ce diametrul
lor este cuprins între 1 şi 10 nm (de 100 000 ori mai mic decât diametrul firului
de păr, acelaşi raport dimensional că între un fir de păr şi un oleoduct). Un atom
are diametrul cuprins între 0,1nm şi 0,4nm.

Fig.6 Nanotub

Închiderea unui tub necesită introducerea de defecte topologice pentru a

curba planul. Defectul de bază este un pentagon care transformă planul în con
deschis cu unghiul la vârf de 112°.

Fig.7 Capăt de nanotub

10
 PROPRIETĂŢI ALE STRUCTURILOR NANOMETRICE
Proprietăţile nanotuburilor
Proprietăţile specifice nanotuburilor rezultă direct din legătura chimică de tip
grafit.Caracterul planar şi orientat al legăturilor chimice face din grafit un solid
foarte stabil chimic şi foarte anizotrop în care proprietăţile importante se
manifestă în planul format din hexagoane şi care constituie structura
nanotubului.
Proprietăţi electrice
Grafitul este cunoscut ca un material slab conducător a cărui conductibilitate
electrică este perturbată puternic de defecte sau dopaj. La un nanotub,
perturbarea se datorează unghiului de înfăşurare (helicităţii). După cum s-a
stabilit experimental, nanotubul cu lanţul de hexagoane a căror latură este
perpendiculară pe cu axa sa (nanotub armchair - q = 30°) are conductivitate
electrică ridicată (caracter metalic) datorită benzii interzise Fermi de lăţime nulă
(band gap). In cazul nanotubului cu lanţ in spirală conductivitate electrică este
similară semiconductorilor, în acest caz mărimea diametrului determinând
lăţimea band gap şi implicit modul de trecere a electronilor din banda de valenţă
în banda de conducţie. Pe baza conceptelor cuantice, circumferinţa L trebuie să
fie proporţională cu lungimea de undă a electronului l pentru ca o undă de
electroni care străbate tubul pe circumferinţă să interfereze cu ea însăşi, deci :
n・l=L
Dacă se mai are în vedere legătura dintre lungimea de undă şi frecvenţa f a unei
electronice :
l ・ f = c (c fiind viteza luminii)
precum şi expresia energiei elementare :
w = h ・ f (h fiind constanta lui Planck)
rezultă că :
w = n ・ h ・ c/L
Conductivitatea electrică ridicată a nanotuburilor se explică prin faptul că
mişcarea electronilor, care poate fi numai inainte şi inapoi, se desfăşoară printr-o
structură cristalină unidimensională perfect ordonată cu imprăştieri numai prin
intoarcere prin ciocniri puternice care sunt cele mai puţin probabile.

11
Comportamentul feromagnetic al nanostructurilor
Materialele feromagnetice (fierul, nichelul, cobaltul) se magnetizează sub
acţiune anui
camp magnetic exterior in funcţie de intensitatea acestuia pană la valoarea
de saturaţie
(caracteristică fiecărui material). Valoarea inducţiei de saturaţie creşte
la scăderea
temperaturii proporţional cu T-3/2 , T fiind temperatura absolută (legea lui
Bloch).
Proprietăţi mecanice
Datorită anizotropiei structurale, grafitul are un modul de elasticitate
foarte mare in
planul hexagonal (1 TPa) şi mult mai mic in afara planului (4 109 Pa).
Nanotubul de carbon
benficiază de rezistenţa mecanică a grafenei pe care o sporeşte astfel că
modulul de
elasticitate devine superior lui 1 TPa după cum s-a stabilit experimental.
Această resistenţă
ridicată la deformare se adaugă unei mari flexibilităţi. Diferite
experimente au arătat că
nanotubul se curbează in unghi mare sau se răsuceştice cu mare uşurinţă in
jurul propriei axe.
Nanotuburile devin interesante prin caracteristicile următoare :
-rezilienţă apreciată (prin simulare) ca fiind de circa 200 ori mai mare ca
a oţelului la o
masă specifică de 6 ori mai mică (la secţiune echivalentă), neputand fi
testată experimental;
-duritate a unor anumite nanotuburi mai ridicată decat a diamantului
Proprietăţi chimice
Nanotuburile sunt structuri poroase ce pot fi umplute cu alţi compuşi
chimici,
devenind astfel nanofire. Este deci posibil ca acestea să se umple chiar cu
molecule de
fulerenă sau cu alţi compuşi cristalini.
4. FABRICAŢIA STRUCTURILOR NANOMETRICE
Nanotuburile au fost descoperite in 1991 de către SUMIO Iijima. Ele s-au
obţinut prin
evaporarea grafitului cu un arc electric in atmosferă de heliu. Aceste
structuri pot exista
propbabil, dar pentru moment au fost observate numai cele de sinteză.
La inceput, temperatura ridicată (aproape de 6000°C) necesară procedurii
nu permitea
obţinerea de cantităţi mari pentru diferite utilizări, nanotuburile avand
tendinţa de a se topi
parţial şi a se lipi.

12
După 1992 a fost pusă la punct noi proceduri, cum ar fi evaporarea cu laser
şi
adăugarea de metale cu rol catalitic care au permis reducerea temperaturii
de reacţie la
1200°C. După descoperirea iniţială a lui Iijima, au fost incercate diferite
proceduri de sinteză
cu scopul de a produce noi structuri şi de a pune la punct metode care să
permită producerea
pe scară largă de nanotuburi intr-omanieră controlată.
Se disting două tipuri de căi de sinteză ce se deosebesc intre ele prin
nivelul de
temperatură utilizat.
Sinteza la înaltă temperatură
La premiere cale constă in a evapora grafitul (ce sublimează la 3200 °C) şi
de a-l
condensa intr-o incintă umplută cu heliu sau argon unde domină un puternic
gradient de
temperatură. Pe această cale, obţinerea de facsicole de monotuburi necesită
utilizarea unor
catalizatori metalici (metale de tranziţie, Ni, Co, Pd, Pt sau pămanturi
rare, Y ) amestecaţi in
proporţie de cateva procente in pudra de grafit.
Nanotuburile multistrat se formează direct in faza de vapori la o
temperatură de
aproape 3000°C.
Diferitele metode ce uitlizează acest principiu se disting intre ele prin
procedeul de
vaporizare a grafitului.
In procedul lui Kratschmer şi Huffmann, utilizat de Iijima, este stabilit
un arc intre doi
electrozi de grafit, caz in care electrodul anod se consumă pentru a forma
plasma care poate
atinge temperatura de 6000°C. Această plasmă se condensează pe catod sub
forma unui
depuneri filamentoase sub forma unei panze de păianjen foarte densă ce
conţine nanotuburile.
Acest procedeu este simplu şi puţin costisitor şi se pretează la modificări
pentru a obţine
diferite tipuri de nanotuburi. Singurul ezavantaj este durata sintezei cat
şi controlul pretenţios.
Al doilea procedeu de vaporizare dezvoltat degrupul condus de R. Smalley la
Universitatea din Houston (USA) constă in sublima local o ţintă de grafit cu
radiaţia unui
laser de mare putere pulsatoriu sau continuu. Grafitul este fie vaporizat
fie expulzat in

13
fragmente de caţiva atomi. Este opus primului procedeu prin costul ridicat
şi printr-un număr
restrans de parametri de control. Toate aceste procedee permit producerea
la nivel de laborator a catorva sute de
miligrame de nanotuburi brute, dar se incearcă extinderea la o scară mai
mare.
Sinteza la medie temperatură
A doua cale de sinteză utilizează temperaturi medii şi este o adaptare a
metodelor
catalitice sau pirolitice tradiţionale utilizate la sinteza fibrelor de
carbon. Principiul acestor
metode constă in a descompune un gaz carbonic la surprafaţa particulelor
unui catalizator
metalic intr-un cuptor la o temperatură cuprinsă intre 500°C şi 1100°C
conform naturii
gazului. Carbonul eliberat din descompunerea gazului precipită pe suprafaţa
particulei şi
această condensare duce la creşterea structurilor tubulare. Nanotuburile
monostrat se
formează in domeniul de temperaturi cuprins intre 800 et 1400°C.
In asemenea proceduri, natura asamblării este controlată prin temperatura
şi
dimensiunile particulelor de catalizator. Dacă aceste condiţii de sinteză
sunt acum bine
stabilite, rămane ca mecanismele care contrlează formarea şi creşterea
tuburilor sunt incă
foarte puţien cunoscute şi că multe răman de făcut in acest domeniu pentru a
controla sinteza
unui tub de o configuraţie dată.
Gazul carbonic poate fi monoxidul de carbon CO, sau hidrocarburi
(acetilenă, metan).
Catalizatorul metallic este un metal de tranziţie (fier, nichel cobalt). Un
aspect delicat al
acestei tehnici este prepararea şi controlul dimnsiunilor particulelor de
catalizator, talia
trebuind să fie de ordinul a catorva nm pentru sinteza nanotuburilor.
Procedurile pe bază de temperaturi medii pot fi dimensionate pentru a
obţine mijloace
de producţie la scară largă a fibrelor de carbon, ceea ce este mai dificil
de prevăzut la
metodele pe bază de inaltă temperatură. Universitatea din Houston a
dezvoltat deja un
dispozitiv ce uitlizează monoxidul de carbon care produce 10g de nanotuburi
brute pe zi şi
care este pe cale de a fi estinsă industrial la Societatea CNI.

14
In continuare se pun la punct noi metode de sinteză performante. De
exemplu, in
2005echipa condusă de Ray Baughman de la Universitea Dallas a făcut publică
o metodă care
permite producerea pană la 10 m de nano-foi pe minut.
In iunie
2005, cercetători de la Nanotech Institute al Universităţii din Dallas
(Texas, Etats-Unis
d'Amerique) et de la Commonwealth Scientific and Industrial Research
Organisation (Csiro,
Australie) au publicat un articol in revista Science prin care anunţă că au
pus la punct o
metodă ce permite producerea a 7 m pe minut de nanotuburi de de caţiva
centimetri lungime
şi cateva zeci de nanometri grosime. Această tehnologie va permite să se
depăşească
principala barieră in dezvoltarea de aplicaţii sau produse finite

5. VIZUALIZAREA STRUCTURILOR NANOMETRICE

Instrumentul cheie pentru a observa şi identifica structura nanotuburilor
este
microscopul electronic care situat observaţiile la scară nanometrică şi a
permis descoperirea
nanotuburilor .
In principiu, se trimite o radiaţie asupra obiectului şi se construieşte
imaginea acestuia
cu ajutorul unui sistem de lentile (microscop) ce focalizează radiaţia
utilizată.
Nivelul informaţiei depinde in primul rand de natura radiaţiei uitlizate.
Rezoluţia sa,
adică dimensiunea minimă a detaliilor observabile pe imagine este de acelaşi
ordine de
mărime cu lungimea sa de undă.
6. APLICAŢII TEHNICE ŞI REALIZĂRI
Nanotuburile de carbon permit realizare de tranzistoare cu nivel ridicat
de
miniaturizare (realizare a cercetătorilor de la IBM)
Nanotuburile de carbon pot permite realizarea de emiţătoare de campuri sau
lumină la
nivel nanometric
Nanotuburile de carbon modificate (cu adaus de K) pot deveni
supraconductoare la
joasă temperatură
Nanotuburile de carbon cu proprietăţi semiconductoare sau izolante de
dimensiuni

15
reduse
Nano-foi de 50 nm grosime transparente şi bune conducătoare de
electricitate pentru
dejivrare
Cuplare unui tranzistor cu celula nervoasă
Tratamentul celulei vii prin injectarea e medicamente
Nanoordinator pe bază de ADN cu 1 miliard de operaţii/s
Micromotor cu diametrul de 2000 de ori mai mic decat al firului de păr
Microrobot de 250 m lungime şi 60 m lăţime dotat cu elemente de
locomoţie,
sursă de energie şi sistem de direcţie controlată

16
Impactul viitor al nanomaterialelor si nanotehnologiilor
Nanotehnologiile pot fi aplicate intr-o gama foarte mare de domenii : qtiinta
materialelor (ceramice, materiale u;oare pe baza de carbon mai rezistente decdt diamantul,
suprafe,te ce inlocuiesc lubrifrantii si altele); in chimie (catalizatori); produse de curdlire qi
filme hidrofobe; vopsele, lacwi qi alte straturi protectoare; in tehnologia informa{iei gi a
comunicdrii (circuite integrate, discuri dure si dense); in industria de automobile diminuand
masa automobilului si consumul de combustibil (a fost conceput chiar si un nano automobil
la nivel atomic) in medicina (imagine, biodetectori, implanturi si proteze, recorstructii de
cartilagii); energetica (panouri solare, pile de combustibili); in agriculturd qi alimentalie
(ambalaje impermeabile, pulberi mtibacteriene); in industria texlild (imbrdcdminte care nu
se murddreqte); in industria de apdrare etc.
Analigii financiari prevdd cd pia{a nanotehnologiilor va atinge in anul 2015 cifre
enonne de miliarde de euro. Se considerd cd nanotehnologiile vor sta la baza unei noi
revolulii industriale. I I ]
Bibliografie

I1l http:lllwwwvivatinfo.com C. E. Pour un developpement responsable des

nanotechnologies.
[2]. Lettre De l'Agence Rh6ne-Alpes pour Maitrise de mat6riaur,No.16t20A5.
13] lW Petrescu : Les nanomateriaux, note de cous pentru master STM Univ. Pitesti .
14] M Abrudeanu, G Plaiasu, Raport, Four solaire, Odeillo, France, 2006.
[5] www;agmat.asso
BIBLIOGRAFIE
http://www.onera.fr/conferences/nanotubes
http://fr.wikipedia.org/wiki/Nanomateriau
http://www.crpp.u-bordeaux.fr/nanotfr.html
http://www.ulb.ac.be/inforsciences/openscience/naimo

17