Intervenția armatei ruse în Ucraina a început la 24 februarie 2014, ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene soldate cu o

lovitură de stat, când trupe speciale rusești fără însemne au preluat controlul asupra celei mai mari părți a
peninsulei Crimeea din Ucraina situată pe coasta de nord a Mării Negre, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și baze militare.] În
aceeași zi, legiuitorul rus a aprobat prezența militarilor ruși în Crimeea și estul Ucrainei. Totodată oficialii ruși au continuat să
susțină că prezența forțelor militare ruse în Crimeea nu încalcă niciun acord existent între Rusia și Ucraina. Răspunsul ucrainean a
fost moderat până acum, fără nicio acțiune militară din partea guvernului Ucrainei, care a fost instalat la Kiev cu mai puțin de o
săptămână înainte de ocupație. Totodată, parlamentul ucrainean a solicitat ca semnatarii Memorandumului de la Budapesta să își
reafirme angajamentul față de principiile garantate prin acest tratat. Conform acordului bilateral între Ucraina și Rusia cu privire la
staționarea unor structuri militare ruse până în 2047, Rusia poate avea circa 25 de mii de militari, peste 500 de nave în portul de la
Sevastopol, 100 de guri de tun cu calibru 100 mm și 22 de avioane de luptă. Toate informațiile privind mișcările de trupe trebuiesc
trimise Kiev-ului de către partea rusă, iar militarii ruși trebuie să rămână în anumite zone prestabilite.
Potrivit președintelui rus Vladimir Putin, trupele din Crimeea au doar rolul de a proteja activele militare rusești conform tratatelor
bilaterale ruso-ucrainene, în timp ce "grupuri de autoapărare" și nu armata rusă au preluat controlul asupra infrastructurii și
instalațiilor militare din Crimeea.[24] Într-un interviu televizat din 17 aprilie 2014 Putin a spus tocmai opusul vorbelor sale anterioare,
recunoscând că în Crimeea au acționat soldați ruși fără însemne. Departamentul de Stat American a precizat că aceste trupe
înarmate fără însemne militare vorbesc rusă și au echipamente militare (grele) cu număr de Rusia și neaccesibile cetățenilor de
rând. Politicienii ruși sunt de acord că guvernul ucrainean este nelegitim și că Ianukovici rămâne liderul legitim al Ucrainei. Conform
președintelui rus Vladimir Putin, Kievul a încercat să destabilizeze situația din Crimeea, Parlamentul ucrainean se află sub influența
extremiștilor și teroriștilor și că bazele militare ruse, dar și populația rusofonă în general, se află în pericol. Potrivit oficialilor ruși, în
Ucraina ar avea loc o criza umanitară și sute de mii de oameni ar fi fugit din țară spre Rusia, în căutarea unui refugiu, fără a preciza
câți dintre aceștia au plecat de fapt la muncă în Rusia. Conform Rusiei, acțiunile SUA și UE de a tolera o lovitură de stat la Kiev ar
reprezenta o încălcare a Memorandumului de la Budapesta, care garanta integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. [
În timp ce Comisia de la Veneția declară neconstituțional referendumul din Crimeea[ precum și comunitatea internațională
condamnă în general anexarea la Rusia, populația locală din Crimeea și Sevastopol salută alipirea la „țara-mamă”, iar Putin neagă
că este vorbă despre o intervenție militară a Rusiei pentru că nu ar fi fost tras niciun foc de armă. Ucraina acuză Rusia de
destabilizarea țării prin intermediul unor "militanți" pro-ruși pentru a căuta pretexte de invadare militară a restului teritoriului și pentru
a îngreuna alegerilor prezidențiale anticipate stabilite pentru 25 mai 2014.
În timp ce Federația Rusă neagă vehement că ar avea trupe armate în zona de conflict din sud-estul Ucrainei, pe 21 ianuarie 2015,
președintele Ucrainei, Petro Poroșenko a declarat că peste 9.000 de militari ruși se află pe teritoriul Ucrainei.

Cronologie
Februarie
La data de 26 februarie 2014, persoane înarmate vorbitoare de limba rusă în uniforme militare fără însemne, despre care s-a
declarat a fi soldați ruși, au stabilit un punct de control între Sevastopol și Simferopol.[32][33] La 27 februarie, persoane înarmate în
uniforme militare fără însemne au ocupat clădirea Parlamentului din Crimeea și a Consiliului de Miniștri și au înlocuit steagul
ucrainean cu steagul rusesc
La 28 februarie, persoane înarmate acuzate de guvernul ucrainean a fi soldați ruși au ocupat Aeroportul Internațional din
Simferopol și Aeroportul Internațional din Sevastopol, în timp ce mass-media occidentală și cea independentă au raportat mișcări
de trupe rusești în Crimeea, inclusiv elicoptere militare ruse care se deplasau de-a lungul peninsulei și camioane ale armatei ruse
care se apropiau de Simferopol, capitala Crimeii. Oficialii ucraineni au declarat că forțele ruse au preluat o bază aeriană militară în
Sevastopol și au înconjurat o bază a pazei de coastă.
1 martie
La 1 martie, bazele militare ucrainene din Crimeea au fost "înconjurate și blocate" de către forțele militare ruse care au preluat
controlul peninsulei. Arseni Iațeniuk, prim-ministru al Ucrainei a cerut mai devreme omologului său turc Recep Tayyip Erdogan să
nu lase o fregată să treacă prin strâmtoarea Bosfor, potrivit Kiev Times.] Șaisprezece militari s-au infiltrat în compania radio-tehnică
de la Maganome, lângă Feodosia.[39] Au apărut informații că unitatea a 55-a Antiaeriană din Eupatoria a fost capturată.
2 martie
La 2 martie, detașamentul ucrainean de infanterie marină staționat lângă Feodosia a fost înconjurat de oameni înarmați care cer
predarea acestuia în jurul orei 09:00 EET. În Sudak, personalul stație radar a fost dezarmat.
La 2 martie, trupe ale armatei ruse, fără însemne, a blocat unitatea ucraineană de coastă de la Perevalne (între Simferopol și
Alușta) și a cerut pușcașilor marini ucraineni să depună armele. La 2 martie 2014, 14 soldați ruși Spețnaz au încercat să
dezarmeze a 191-a unitate de antrenament a Marinei ucrainene din Sevastopol.
A existat, de asemenea, o încercare de dezarmare a unității a 39-a de antrenament a Marinei ucrainene de către 30 de militari ai
Federației Ruse
În seara zilei, abia-numitul comandant al marinei ucrainene, amiralul Denis Berezovski, a dezertat, arătând că se supune ordinelor
autorităților proruse din Crimeea.[44] Forțele navale nu l-au urmat, rămânând loiale Kievului. Imediat, procuratura generală l-a pus
pe Berezovski sub acuzare pentru înaltă trădare
3 martie
La 3 martie 2014, Flota Rusiei la Marea Neagră ar fi cerut forțelor ucrainene din Crimeea să se predea până la ora 5 a.m. ziua
următoare, potrivit ministerului ucrainean al Apărării. Oficialii ruși au respins această informație, de asemenea la expirarea
ultimatului nu s-ar fi înregistrat nicio acțiune militara a Rusiei.[
4 martie
La 4 martie 2014, Putin a ordonat retragerea în unități a trupelor de la granița cu Ucraina. La 4 martie 2014, Putin a ținut o
conferință de presă în care a afirmat că nu va exista luptă armată cu poporul ucrainean și că președintele legitim este doar Victor
Ianukovici. Potrivit lui Putin, formațiunile care blochează unitățile ucrainene în Crimeea, nu sunt militari ruși ci forțele de auto-
apărare din Crimeea.
În dimineața zilei de 4 martie, o coloană neînarmată de militari ucraineni au mers spre aeroportul din Sevastopol pentru a prelua
controlul bazei. Trupele înarmate fără însemne au tras primele focuri de armă în semn de avertizare
5 martie
La 5 martie 2014, SUA au trimis spre Marea Neagră portavionul nuclear USS George H.W. Bush (CVN-77). Observatorilor
militari OSCE nu li s-a permis accesul în Crimeea.]Vladimir Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. În Rada
Supremă din Ucraina a fost înregistrat un proiect privind aderarea Ucrainei la NATO.
Forțe militare ruse au preluat controlul parțial a două baze ucrainene de lansare a rachetelor, una din Fiolent, lângă Sevastopol, și
a doua în Evpatoria, dar fără a folosi armele. Rachetele ucrainene erau deja dezarmate sau evacuate. La intrarea în lacul Donuzlav
unde se află una din bazele flotei militare ucrainene de la Sevastopol, marina rusă și-au scufundat o
navă, crucișătorul antisubmarin Oceakov (Очаков), pentru a bloca flota ucraineană.
6 martie
Distrugătorul american USS Truxtun (subordonat portavionului nuclear USS George H.W. Bush) va ajunge în zona
Portului Constanța[59] în perioada 8-11 martie pentru a lua parte la exerciții comune cu forțele române și bulgare.[60] Pe internet
circulă mai multe informații despre rafinării din Rusia aflate în flăcări. [61][62] dar rușii declară că nu este vorba de
sabotaj.[63][64] Parlamentul Crimeii a votat în unanimitate pentru intrarea republicii în componența Rusiei. Vicepremierul Rustam
Temirgaliev a afirmat că trupele ucrainene din Crimeea sunt trupe de ocupație și că singura forță armată legală o reprezintă forțele
armate ruse din peninsulă.[65][66]
7 martie
Observatorilor militari OSCE li s-a interzis accesul în Crimeea de către persoane înarmate și s-au retras în Herson.[67] Un avion
militar rus a survolat litoralul turc în timp ce USS Truxtun trecea prin Strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră, iar Forțele Aeriene
turce au ridicat de la sol avioane de vânătoare pentru a intercepta avionul rus.[68]

8 martie
La 8 martie 2014 armata rusă a intrat pe teritoriul satului Chonhar din raionul Henicheski, Regiunea Herson și a blocat a doua
intrare în Crimeea.[69]
16 martie
Are loc Referendumul din Crimea. În sudul Regiunii Herson au aterizat mai multe elicoptere ruse care au adus un comando de 60
de soldați.[70]
18 martie
Ministerul Apărării al Ucrainei a autorizat trupele sale rămase în Crimeea să-și folosească arma din dotare[71]. Această decizie a
fost luată cu scopul de a proteja soldații în legătură cu moartea unui militar ucrainean (Kakurin S.V.) în timpul asaltului asupra
centrului operațional de suport fotogrammetric al Forțelor Armate ale Ucrainei din Simferopol.
20 martie
Corveta ucraineană „Ternopil” (U209) a fost atacată de indivizi înarmați cu grenade. Duma de Stat a ratificat tratatul privind alipirea
Crimeii la Federația Rusă. Ucraina susține că Rusia este pregatită sa intervină militar în estul și în sudul țării.

22 martie
Submarinul Zaporojie (U-01) a fost preluat de marina militară rusă. Două baze militare ucrainiene (de la Novofedorivka și Belbek)
au fost atacate de miliții proruse asistate de soldați și ofițeri ruși. La Belbek cel puțin o persoană a fost rănită. [75]
23 august
NATO afirmă că armata rusă oferă suportul artileriei grele trupelor înarmate (pro-)ruse din estul Ucrainei. Un „convoi umanitar”
despre care ar exista suspiciunea că este folosit pentru transfer masiv de armament dinspre Rusia către trupele sale (pro-)ruse din
estul Ucrainei ar fi intrat în Ucraina fără acordul autorităților de la Kiev și fără implicarea Crucii Roșii.
27-28 august
Forțele militare regulate rusești din regiunea Taganrog ar fi pătruns în Ucraina. Orașul Novoazovsk ar fi fost ocupat de armata rusă.
1 septembrie
Ministrul ucrainean al apărării a confirmat că soldați ruși ar fi pătruns în estul Ucrainei până în Donețk, pentru a-i ajuta
pe separatiștii pro-ruși. Vladimir Putin susține crearea Novorusiei, un stat rus independent pe teritoriul actual al Ucrainei.
 Conflictul armat din Donbas reprezintă operațiunile militare ce au loc pe teritoriile regiunilor Donbas (regiune în estul
Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk) ale Ucrainei, care au început în aprilie 2014
. Consiliul Europei, NATO,Uniunea EuropeanăUcraina, SUA și un șir de alte state învinuiesc Rusia de implicare în
conflict, în principal de utilizarea forțelor armatei regulate care luptă de partea separatiștilor. Guvernarea rusă neagă
orice implicație declarând că Rusia nu luptă pentru nicio tabără.
Data începutului conflictului se consideră a fi 7 aprilie 2014, când președintele interimar Oleksandr Turcinov a anunțat
că împotriva adversarilor puterii ce vor purta arme, vor fi luate măsuri antiteroriste. Drept răspuns la ocuparea de către
oameni înarmați a clădirilor administrative din estul țării, la 15 aprilie Turcinov a anunțat începerea Operației
Antiteroriste (ucraineană Антитерористична операція sau prescurtat АТО). Forțele pro-ruse și conducerea Rusiei
declară că acțiunile părții ucrainene în conflictul dat sunt operațiuni represive, conflictul — război civil.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii califică operațiunile militare din estul Ucrainei ca „un conflict armat local”.
Luptele au început în aprilie 2014 când separatiștii pro-ruși au preluat controlul asupra unor localități din regiunile Donețk și
Luhansk. Pe 26 mai 2014 forțele guvernamentale au capturat Aeroportul din Donețk, iar pe 5 iulie au recâștigat bastioanele
separatiștilor Sloveansk și Kramatorsk. O ofensivă ucraineană de amploare a avut loc dupa aceste cuceriri, trupele
guvernamentale recucerind Lysychansk, Severodonetsk etc. și au încercuit orașele Donetsk și Luhansk. Lupte de stradă au avut
loc în urmatoarele zile, dar separatiștii au declanșat o contraofensivă pe 25 august care a oprit ofensiva ucraineană, alungând
trupele ucrainiene din Donetsk si Luhansk, încercuindu-le în Ilovaysk. În aceeași zi separatiștii pro-ruși au deschis un nou front la
Marea Azov, bombardand Novoazovsk, cucerit pe 28 august. Pe 1 septembrie separatiștii au recucerit Aeroportul International din
Luhansk, pe 2 septembrie Ilovaysk, iar la 4 septembrie au declanșat o ofensivă pentru a recuceri orașul port Mariupol. Pe 5
septembrie a fost semnat Protocolul de la Minsk între Federația Rusă, Republicile separatiste Donetsk și Luhansk, și Guvernul de
la Kiev, restabilind pacea în regiune. În ianuarie 2015 separatiștii au cucerit Aeroportul din Donetsk după lupte de 9 luni,
declanșând o noua ofensivă împotriva forțelor ucrainiene. Pe 18 februarie separatiștii cuceresc nodul feroviar Debaltevo. Pe 11
februarie a fost semnat un nou armnistițiu care urma să intre în vigoare pe 15 februarie și care cerea retragerea armamentului greu
din regiune. Ucrainienii au început retragerea armamentului greu pe 26 februarie.

Proclamarea Republicii Populare Donețk

După declarația de către activiștii proruși privind crearea Republicii Populare Donetsk] și Republicii Populare Harkiv[20] și
intenția de a face un referendum după asemănarea celui din Crimea, președintele interimar a anunțat începutul Operației
Anti-teroriste, care urma să aibă loc și în Luhansk, nu doar în Donetsk În aceeași zi forțele speciale ale Serviciului de
Securitate al Ucrainei au eliberat Clădirea administrației Serviciului din Donețk ocupată de activiști
Proclamarea Republicii Populare Luhansk
La 28 aprilie, în Luhansk a fost anunțată crearea Republicii Populare Luhansk Prima acțiune a activiștilor a fost ocuparea
clădirii Serviciului de Securitate al Ucrainei. și efectuarea presiunilor asupra administrației regionale.
La 29 aprilie activiștii pro-ruși au ocupat clădirea administrației și procuratorii regionale, fără a întâlni rezistență. Colaboratorii
poliției, care apărau clădirea, au trecut de partea activiștilor și și-au pus panglica Sfântului Gheorghe. Deasupra clădirii
administrării regionale s-a arborat drapelul Rusiei

Referendumul din 11 mai

La 11 mai în regiunile Donețk și Luhansk au avut loc câte un referendum privind soarta lor. Conform spuselor organizatorilor,
prezența la vot a fost de 75 % în ambele regiuni, dintre care pentru independența Donețkului au votat 89 %, iar pentru cea
Luhanskului - 96 %. Conform declarațiilor lui Turcinov, la referendum au participat aproximativ 24 % din populația Regiunii
Donețk, și respectiv 32 % din cea a Regiunii Luhansk
Conform rezultatelor referendumurilor, republicile autoproclamate și-au declarat suveranitatea la 12 mai, exprimându-și
dorința de a intra în componența Rusiei, să creeze Novorusia și să intre în Uniunea Vamală Euroasiatică.

Luptele de vară
După câteva zile de când Petro Poroșenko a câștigat alegerile prezidențiale, operațiunile antiteroriste din estul țării s-au
intensificat.
La început aceste operațiuni s-au soldat cu succese: utilizând artileria grea, mașini blindate și trupele de aviație, Garda
Națională și batalioanele de voluntari au început să-i respingă pe rebeli, încercând să ocupe pozițiile ce fac legătura dintre
Donețk și Luhansk și să-i taie de la hotarul cu Rusia. Cu toate acestea în august a fost un moment de cotitură: la început
rebelii au ocupat o zonă din sudul regiunii Luhansk, care avea hotar cu regiunea Rostov, iar la sfârșitul lunii au început să
contraatace.[36]
La 17 iulie, în regiunea Donețk s-a prăbușit avionul Boeing 777-200ER, care aparținea companiei Malaysia Airlines. În multe
articole de presă se stipula că vina acestei tragedii o poartă rebelii și Rusia. Folosindu-se de confuzia creată și investigarea
prăbușirii, trupele ucrainene au preluat sub control orașele Sievierodonețk, Lîsîceansk, Kirovsk și Popasna.
La 24 august, de ziua independenței Ucrainei rebelii au trecut la ofensivă în sudul Donbasului și au ieșit la Marea Azov.[37] La
28 august, ei au ocupat orașul Novoazovsk.
Luptele de toamnă
La 5 septembrie, în urma negocierilor din orașul Minsk s-a ajuns la un acord de încetare a focului. După intrarea în vigoare a
armistițiului în mod repetat ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea lui.[38][39][40][41] De asemenea n-au contenit luptele pentru
aeroportul din Donețk. Au avut loc bombardamente reciproce în apropiere de orașului Debalțeve.[42]
Toată luna octombrie s-au dus lupte pentru aeroportul din Donețk, care se afla sub controlul militarilor ucraineni.[43] Sub foc s-au
aflat și câteva raioane a orașului, aflate sub controlul rebelilor.[44][45] Potrivit centrului de presă al Operațiunii Antiteroriste, rebelii au
deschis focul aspra unor poziții ocupate de trupele ucrainene din regiunea Donețk. [46] De asemenea, operațiuni active de luptă au
fost efectuate în Debalțeve.[47]
La 6 noiembrie s-au intensificat operațiunile militare în Republica Populară Donețk, când potrivit spuselor rebelilor un convoi de
vehicule blindate ucrainean a intrat în Iasînuvata.[48]În urma ciocnirilor, după spusele rebelilor, au fost distruse 4 tancuri și 1 TBT. În
același timp, s-au reluat luptele pe alte părți ale frontului