ÎNTREBĂRILE PENTRU EXAMENUL DE ABSOLVIRE

IN REZIDENŢIAT
(promoţia 2012-2014)
Disciplina Tehnologia medicamentelor industriale

1. Medicamente cu eliberare modificată (prelungită sau susţinută).

Un sistem cu eliberare controlată este o formulă sau un dispozitiv care permite introducerea
unui medicament în organism și care îmbunătățește eficacitatea și siguranța sistemului prin
controlul vitezei de eliberare, perioadei de eliberare și a locului de eliberare a medicamentelor în
organism.Într-un sistem cu eliberare controlată, un medicament/principiu activ este eliberat într-
un mod predeterminat, predictibil și reproductibil. Astfel, concentrația principiului activ (PA) va
fi ajustată astfel încât să prevină depășirea nivelului de toxicitate sau să nu fie sub nivelul
terapeutic optim (vezi figura). Raționamentul obțineri unui astfel de sistem este acela că face
posibilă atingerea unei concentrații eficiente, menținerea constantă a nivelului optim pentru o
perioadă mai lungă de timp.

Sisteme farmaceutice de administrare a medicamentelor: I eliberare imediată; II eliberare

susţinută; III eliberare controlată.
Într-o administrare standard, concentrația de principiu activ în sânge, atinge foarte rapid un
maxim, ca apoi sa scadă foarte rapid la o valoare la care este necesară repetarea dozei. Uneori
concentrația maximă este mai mare decât nivelul terapeutic eficient și poate chiar să depasească
pragul de toxicitate. Formele standard de administrare, conduc la un regim în care alternează
perioadele de supradozaj cu cele de pierdere a eficacității preparatului. Sistemele cu eliberare
controlată elimină variațiile de concentrație a principiului activ din sânge, conducând la un regim
de administrare mult mai eficient.
Procesul de eliberare controlată include administrarea sistemului terapeutic, eliberarea agentului
activ farmacologic din sistem și transportul principiului activ la locul de acțiune din organism.
Formele farmaceutice cu eliberare prelungită sunt capabile săcontroleze viteza şi locul eliberării
substanţei active, asigurăconcentraţii optime în timp dar şi eliberarea substanţei medicamentoase
la locul afectat din organism. Aceste forme farmaceutice sunt mijloaceterapeutice eficiente, prin
intermediul cărora se optimizeazăbiodisponibilitatea substanţei medicamentoase, se obţin
profilele doriteale concentraţiilor plasmatice în funcţie de timp şi se evită dezavantajele
formelor farmaceutice convenţionale. Prin intermediul lor se realizeazăacele obiective
terapeutice, de siguranţă şi de confort, care nu pot fiîndeplinite de formele farmaceutice
convenţionale
2. Menţinerea nivelului medicamentos terapeutic prin administrarea de doze repetate.
Administrarea de doze repetate intravenos. Administrarea de doze repetate extravascular.
Pentru a crea concentraţii de echilibru staţionar, în vederea asigurării unui tratament optimal,
fără fluctuaţii terapeutice, formele farmaceutice tradiţionale dozate trebuie administrate
repetat, la anumite intervale de timp.
Monitorizarea tratamentului cu forme tradiţionale cere cunoaşterea valorilor parametrilor
farmacocinetici, şi în mod special al timpului de înjumătăţire biologică (t1/2) care corelează
cu un alt parametru, constanta de viteză a eliminării (Kel).
 • În regimul de doze repetate, important este ca să se realizeze o Concentraţie de Echilibru
Staţionar plasată în interiorul diapazonului terapeutic, aşa numita concentraţie medie în
starea staţionară Ĉ
Formula de calcul al Concentraţiei medii în starea staţionară (CSS)
Ĉ= D
Vd . Kel . τ
în care: D – doza administrată;
Vd – volumul de distribuţie;
Kel – constanta de viteză a eliminării;
τ – intervalul de dozare între două doze
succesive.

3. Micşorarea valorii constantei de viteză a eliminării substanţelor medicamentoase.

Formulările cu eliberare modificată a substanţei active permit de a monitoriza tratamentul, fie prin
eliberare rapidă în cavitatea bucală sau prin eliberare în timp pe tot parcursul tractului gastro–intestinal
(TGI), cu sau fără localizarea absorbţiei
C = . f D Ka
Vd (Ka - Kel)
C –concentrația plasmatică, mg/l
F – fracțiunea de doză care a fost
absorbită (f=1) (BD)
D – doza administrată, mg
Vd – volumul de distribuție, l/oră
Ka – constanta de viteză a absobției, 1/ore
Kel – constanta de viteză a eliminării,

• In vivo, concentraţia Ct în lichidele biologice (plasmă) este inferioară Cs în stratul de lichid

biologic care înconjoară substanţa nedizolvată şi expresia Cs – Ct devine, Cs , deoarece Ct este
neglijabil în raport cu Cs. Ecuaţia Noyes- Whitney devine:
dC/dt = Kd x S x Cs din această relaţie, viteza de dizolvare in vivo va depinde de:
• Suprafaţa de schimb (S) între substanţa nedizolvată (mărimea particulelor);
• Solubilitatea (Cs) SM
Determinarea vitezei de dizolvare este unul din parametrii importanţi în cadrul controlului de calitate a
unui medicament (Testul de dizolvare este oficializat în toate farmacopeile).

4. Micşorarea valorii constantei de viteză a absorbţiei substanţei medicamentoase.

C = . f D Ka
Vd (Ka - Kel)
C –concentrația plasmatică, mg/l
F – fracțiunea de doză care a fost
absorbită (f=1) (BD)
D – doza administrată, mg
Vd – volumul de distribuție, l/oră
Ka – constanta de viteză a absobției, 1/ore
Kel – constanta de viteză a eliminării,
Viteza cu care se modifică în organism concentraţia SM este dată de diferenţa între viteza de absorbţie şi
viteza de eliminare SM se dozează în plasma sanguină sau urină, concentraţiile măsurate reflectând
cantităţile existente în compartimentele organismului
Un compartiment este caracterizat prin 2 parametri:
Concentraţia SM ( C = mg/ml; mg/l; μg/ml)
Volumul aparent de distribuţie (Vd = l; l/kg) – volumul total de lichid în care s-a dizolvat SM
Cantitatea de SM din compartiment (Q)
Q= C * Vd; Q – cantitatea cunoscută de SM injectată intravenos;
C – concentraţia plasmatică colectată la un timp ce asigură distributia
5. Avantajele şi limitele ale utilizării formelor cu acţiune prelungită.
Paricularităţile principale ale administrării percutane
• doza de substanţă medicamentoasă se află în afara organismului (contactează);
• absenţa „primului pasaj hepatic”;
• în sisteme terapeutice transdermice (STT) pot fi formulate doar substanţe medicamentoase care
manifestă acţiune farmacologică în doze mici, de ordinul zecilor de mg (concentraţia terapeutică
sangvină de ordinul ng/ml), bine tolerate de piele, pe care trebuie să o traverseze uşor;
• Adminstrarea transdermică nu permite o preluare rapidă a substanţei medicamentoase.
• În mod obişnuit, deosebim 3 tipuri de STT: matriţă (monolitic); rezervor; sau substanţă
medicamentoasă în adeziv.
• Eliberarea substanţei medicamentoase are loc după o viteză programată, cu nivele sangvine
constante;
• Viteza de eliberare a substanţei medicamentoase este controlată fie prin difuzie moleculară
(datorită gradientului de concentraţie) sau difuzie activată;

6. Mijloace fizice şi metode chimice de prelungire a duratei de acţiune a medicamentelor.

Modalitatile de prelungire a actiunii sunt:
a.farmacologice:utilizarea modificarilor asupra absorbtiei,metabolizarii,eliminarii substantelor
b.farmaceutice:fizice,chimice,tehnologice
Mijloacele fizice de prelungire a actiunii sunt:
-dimensiunea particulei--->limitarea solubilitatii
-invelirea particulelor cu pelicule hidrofobe
Mijloacele chimice de prelungire a actiunii sunt legate de modificarea de structura a
substantei :
-esterificari(hormoni,steroizi)
-saruri greu solubile(penicilina G)
-saruri greu metabolizabile
-introducerea de grupari chimice ce cresc legarea de proteine plasmatice
-formarea de complecsi cu proteine ,metale(insulin-zinc-protamina)
Modificari tehnologice

7. Medicamentele orale cu acţiune prelungită.

efectul unui medicament clasic este limitat in timp,pt a asigura continuitatea se administreaza
mai multe doze in 24h. Avantajele prelungirii actiunii medicamentelor sunt:
-se obtin concentratii sanguine si tisulare constante,de lunga durata cu eliminarea oscilatiilor
datorite absorbtiei dozelor repetate.
-se diminueaza doza totala de medicament administrata pt obtinerea unui efect
-comoditatea administrarii,reducerea numarului de doze
-economie de timp pt personalul sanitar din spital
-din formele cu cedare prelungita principiul activ dispare mai repede din sange eliminand riscul
acumularii prin administrare repetata
-scopul prelungirii actiunii(cazuri de administrare pe perioada mare de
timp):antidiabetice,citostatice,antibiotice, substante ce previn crizele de astm ,angina,substante
cu actiune scurta(antitusive,analgezice,atispastice)
Inconveniente,limitari:
-substante la care doza terapeutica este aproximativ egala cu doza toxica(IT mic)
-substante cu absorbtie variabila partiala in intestin
-substante ce cumuleaza (digitalice)
Avantajele CDDR
Sunt uşor administrate de către pacienţi;
• Nu este necesitate de apă sau alte lichide pentru ingerare (condiţii extremale);
• Dezagregare, dispersare, cedare, dizolvare imediată şi biodisponibilitate sporită;
• Este micşorat efectul primului pasaj hepatic datorită absorbţiei preponderente în regiunea pre–gastrică;
• Sunt accesibile pentru administrare la pacienţii din pediatrie, geriatrie şi psihiatrie;
Dozare exactă, stabilitate chimică înaltă şi ambalaje mici faţă de formele farmaceutice lichide orale;
• Sunt reţinute timp scurt în cavitatea bucală, având totodată şi un gust agreabil;
• Fabricarea acestor forme este uşor adaptată la utilajele şi fluxurile tehnologice existente pentru
comprimate şi capsule.
Particularitati:
-Confort în administrare. CDDR sunt preferate de către pacienţi, datoritădezintegrării rapide în cavitatea
bucală, fără a folosi apă sau alte lichide, în doar 1-2 ml de salivă.
– Gustul medicamentului. Gustul plăcut în cavitatea bucală este decisiv pentru acceptarea de către
pacienţi a CDDR. edulcoranţi (zahăr, manitol, asocieri etc) arome de fructe
Proprietăţile substanţelor medicamentoase. solubilitatea în apă, structura cristalină, mărimea particulelor
şi densitatea pulberii.
– Senzaţia din cavitatea bucală. Momentul critic în timpul administrării CDDR este senzaţia pe care o
percepe pacientul. De aceea, se cere ca particulele să fie de mărimi, în limite slab palpabile pentru pacient
– Rezistenţa mecanică şi porozitatea. este necesar ca ele să posede o porozitate cât mai mare pentru a
facilita pătrunderea lichidului salivar în pori şi a grăbi procesul de dezagregare şi dizolvare.
– Sensibilitate la umiditate. CDDR sunt forme cu sensibilitate înaltă la umiditate şi deseori
ambalajele obişnuite, în condiţii normale, nu asigură o stabilitate înaltă şi comprimatele devin
fragile.
8. Tipuri de preparate de uz oral cu acţiune prelungită.
Pentru unele categorii de pacienţi, estimaţi la circa 25%, comprimatele sau capsulele obişnuite sunt dificil
de înghiţit, şi deseori, medicamentele prescrise nu se folosesc. În mod particular aceasta se referă la
tratamentul în pediatrie, geriatrie şi psihiatrie. Acest inconvenient este înlăturat datorită ultimilor realizări
din domeniul tehnologiei farmaceutice, exprimat prin elaborarea de Sisteme cu dezagregare şi dizolvare
rapidă (SDDR) în cavitatea bucală.
Comprimate orodispersabile
Au fost elaborate şi implimentate în practica medicală circa 150 de denumiri de comprimate
orodispersabile destinate acţiunii sistemice Circa 90% din comprimatele orodispersabile sunt formulate
pentru 3 categorii terapeutice:.
Din acest număr, circa 40 % îl constituie medicamentele pentru tratamentul maladiilor sistemului nervos
central (depresii, migrene, insomnii, boala Alzheimer şi a.), 34 % - pentru tratamentul dereglărilor
tractului gastro-intestinal, circa 10% pentru tratamentul în oncologie şi 7% - tratamentul diabetului
zaharat
Tehnologia Zydis (R. P. Scherer, Marea Britanie). Suspensia apoasă a substanţei medicamentoase este
condiţionată direct în blistere, alveolele cărora au forma unui comprimat, care ulterior sunt congelate şi
uscate.
ZYDIS PRODUCTS
Claritin Reditab micronized loratadine (10 mg), citric acid, gelatin, mannitol, mint flavor
Feldene Melt piroxicam (10 or 20 mg), gelatin, mannitol, aspartame, citric anhydrous
Maxalt-MLT rizatriptan (5 or 10 mg), gelatin, mannitol, aspartame, peppermint flavor
Pepcid RPD famotidine (20 or 40 mg), gelatin, mannitol, aspartame
Zyprexa Velotab este utilizat pentru tratamentul pacienților adulți cu schizofrenie. Schizofrenia este o
boală psihică , care are anumite simptome, inclusiv gândire și vorbire dezorganizată , halucinații (a auzi
sau a vedea lucruri care nu sunt reale) , suspiciune și iluzii ( convingeri eronate )
ZispinSolTab 15 mg, 30 mg, 45 mg antidepresant (Mirtazapin)
RISPESRIDON Mylan, 0,5; 1,0; 2,0 mgTratamentul schizofreniei
Comprimatele OraSolv (prima generaţie) venind în contact cu saliva devin moi şi rapid sunt dezintegrate
în gură. În rezultat componentele parţial se dizolvă şi uşor sunt înghiţite cu saliva.
CLARINEX(R) (desloratadine), antihistaminic Comprimatele DuraSolv (generaţia a doua) se dizolvă
rapid cu o dezintegrare pronunţată. Aceasta se datorează prezenţei în formulă a excipienţilor cu dizolvare
imediată sub formă de particule foarte fine.
Spre deosebire de tehnologiile OraSolv și DuraSolv, tehnologia Lyoc prevede obținerea unei forme
liofilizate cu o viteză mare de dezintegrare în cavitatea bucală de 2 la 20 secunde.
• SPASFON LYOC® (floroglucinol hidrat, 80 mg)
• PARALYOC®, (paracetamol, 250 mg)
• PROXALYOC®, (piroxicam, 20 mg)
• LOPERAMIDE LYOC®. (loperamid, 2 mg)
REMERONSolTab ® (mirtazapină) Este disponibil pentru administrare orală sub formă de comprimate
orodispersabile 15, 30, sau 45 mg mirtazapină.
• Se dezintegrează în gură în câteva secunde după plasarea pe limbă permițând conținutul său să fie
înghițite ulterior cu sau fără apă. • REMERONSolTab ® (mirtazapină) conține, de asemenea, următoarele
componente inactive: aspartam, acid citric, crospovidonă, hipromeloză, stearat de magneziu, manitol,
celuloză microcristalină, aromă naturală și artificială de portocale, polimetacrilat, povidonă, bicarbonat de
sodiu, amidon, și zaharoză.
Tehnologia dată foloseşte un mecanism asemănător procedeului de toarcere a firului de mătase pentru a
produce sisteme cu structură cristalină (bomboană). Shearform.Comprimatele sunt nişte matriţe numite
„pufuleţe”. Matriţele Shearform se obţin în rezultatul unei încălziri foarte rapide (fulger, flash) şi pot fi de
două tipuri: matrice unice şi duble.
„With Out Water”, fără apă. Procesul de obţinere prevede folosirea a două tipuri de zaharine, cu
maleabilitate joasă (dizolvare rapidă) şi maleabilitate înaltă (proprietăţi bune de legătură). Asocierea
acestor două tipuri de zaharine permite de a obţine comprimate cu rezistenţă mecanică adecvată şi
dizolvare rapidă. Această caracteristică dă posibilitate de a condiţiona comprimatele şi în alte ambalaje,
cum ar fi flacoane. Comprimatele Wowtab se dizolvă în timp, ce nu depăşeşte 15 secunde.
9. Asigurarea eliberării şi absorbţiei cu viteza constantă.
Trebuie de reţinut că:
•Cantitatea de molecule neionizate din sistem va depinde de valoarea pH-ului în locul de absorbţie şi pKa
al substanţei medicamentoase.
•Majoritatea proceselor tind de a se menţine în echilibru,pH-ul soluţiilor substanţelor medicamentoase
depind de valoarea pKa;
•Datorită sistemelor tampon pH-ul lichidelor biologice se menţine stabil la anumite valori;
ABSORBŢIA MEDICAMENTELOR :
1. ABSORBŢIA GASTROINTESTINALĂ
• la nivelul mucoasei buco-faringiene
• la nivelul mucoasei gastrice
• la nivelul mucoasei intestinului subţire
• la nivelul mucoasei intestinului gros
• absorbţia rectală
2. ABSORBŢIA PARENTERALĂ
• Majoritatea proceselor tind de a se menţine în echilibru, pH-ul soluţiilor substanţelor
medicamentoase depind de valoarea pKa;
• Datorită sistemelor tampon pH-ul lichidelor biologice se menţine stabil la anumite valori;
Cantitatea de molecule neionizate din sistem va depinde de valoarea pH-ului în locul de absorbţie şi pKa
al substanţei medicamentoase
ABSORBŢIA LA NIVELUL MUCOASEI BUCOFARINGIENE
După permeabilitate, epiteliul mucoasei cavităţii bucale se regăseşte între epidermă şi mucoasa
intestinală.
Pe mucoasă pot fi aplicate comprimate sublinguale, comprimate mucoadezive, comprimate de mestecat,
precum şi comprimate orodispersabile cu absorbţie rapidă pentru uz sistemic.
pH–ul salivei variază în funcţie de viteza de secreţie şi se află în limitele de la 5,5 la 7,0.
Secreţia cotidiană a salivei de glandele salivare constituie de la 0,5 la 2,0 L. Această cantitate de lichid
poate influenţa absobţia bucală.
Transportul substanţelor medicamentoase prin mucoasa bucală are loc preponderent datorită difuziei
pasive prin căile extracelulare şi transcelulare.
Calea de transport în mare măsură depinde de: solubilitatea în apă a SM, mărimea moleculelor, pKa,
concentraţia moleculelor neionizate (liposolubile) etc.
10. Metode tehnologice pentru realizarea eliberării prelungite (forme cu înveliş, forme tip matriţă)
11. Metode tehnologice pentru realizarea eliberării prelungite(răşini schimbătoare de ioni sau
complecşi greu solubili).
De regulă, utilizarea materialelor cu proprietăţi schimbătoare de ioni se face prin
plasarea lor într-o coloană de sticlă, cu dimensiuni în funcţie de scopul urmărit. Umplerea
unei coloane se face prin simpla introducere mecanică a unei cantităţi măsurate de
răşină schimbătoare de ioni uscată, după care se va trece o cantitate de apă deionizată pentru
umflarea acesteia. Datorită numărului mare de grupări hidrofile din structura
schimbătorilor de ioni, aceştia sunt materiale foarte higroscopice. Prin adsorbţia apei la
nivelul ionilor reţinuţi şi a grupărilor implicate în schimbul ionic, volumul acestor materiale
creşte considerabil, producându-se o umflare a acestora. Gradul de umflare al răşinii
depinde de gradul de reticulare şi de flexibilitatea catenelor, astfel că la un grad înalt de
reticulare umflarea răşinii este mai mică. De aceea la umplerea unei coloane cu răşină
schimbătoare de ioni trebuie ţinut cont de gradul de umflare al acesteia. De asemenea,
după cum s-a arătat la Cap. 6, răşinile schimbătoare de ioni sunt utilizate ca materiale
„adsorbante” în extracţia în fază solidă, fiind comercializate în format de cartuş sau
membrane adsorbante.
Schimbătorii de ioni pot reţine doar o cantitate bine definită de ioni, exprimată prin
capacitatea de schimb ionic. Regenerarea presupune apoi îndepărtarea ionilor reţinuţi şi
înlocuirea lor cu ioni hidroxid (pentru anioniţi) sau protoni (pentru cationiţi). Pentru
aceasta se utilizează o soluţie diluată de NaOH în cazul anioniţilor, respectiv HCl în cazul
cationiţilor.
Principalele aplicaţii analitice a schimbătorilor de ioni sunt ca faze staţionare în
cromatografia de lichide prin mecanism de schimb ionic (discutată într-un capitol
separat).[42,85] In domeniul preparării probelor, schimbătorii de ioni sunt utilizaţi la izolarea
şi concentrarea cationilor sau anionilor din probe apoase, în vederea analizei prin tehnica
menţionată mai sus, dar şi pentru analize prin alte tehnici, cum ar fi spectrometria de
absorbţie sau emisie atomică. Procedura practică de concentrare şi izolare a anumitor
ioni dintr-o probă apoasă se desfăşoară asemănător procedurilor SPE, exceptând
etapele de uscare a materialului adsorbant, care nu mai au loc.
Un exemplu extrem de important este aplicarea procesului de schimb ionic în
etapa de preparare a probelor în vederea determinarii ionilor diverşilor izotopi ai
actinidelor din probe de mediu (apă, aer sau sol). Datorită efectelor lor extrem de nocive
asupra organismelor, limitele maxim admisibile impuse pentru concentraţia acestora din
probe de mediu sunt foarte joase (vezi tabelul următor). Analiza acestor elemente din
probe din mediu ambiant implică o cantitate mare de probă prelevată, din care aceste
specii ionice sunt separate şi concentrate prin metoda schimbătorilor de ioni. Astfel,
aceste elemente sunt concentrate în final până la nivelul ppt într-un volum mic de probă,
determinabilă prin tehnica ICP-MS, care asigură atât selectivitatea determinarilor, cât şi o
limită de detecţie joasă, la nivel de ppt. Prin urmare, concentrarea 239Pu din probe cu
conţinut în acest element la limita acceptabilă (0,1 ppq) până la 1 ppt (determinabilă prin
această tehnică) presupune un factor de concentrare de 10.000 ori. Aceasta presupune,
de exemplu, trecerea a 100 L probă apoasă printr-o coloană cu cationit, urmată de eluţia
ionilor de interes cu 10 mL soluţia acidă.
pentru umflarea acesteia. Datorită numărului mare de grupări hidrofile din structura
schimbătorilor de ioni, aceştia sunt materiale foarte higroscopice. Prin adsorbţia apei la
nivelul ionilor reţinuţi şi a grupărilor implicate în schimbul ionic, volumul acestor materiale
creşte considerabil, producându-se o umflare a acestora. Gradul de umflare al răşinii
depinde de gradul de reticulare şi de flexibilitatea catenelor, astfel că la un grad înalt de
reticulare umflarea răşinii este mai mică. De aceea la umplerea unei coloane cu răşină
schimbătoare de ioni trebuie ţinut cont de gradul de umflare al acesteia. De asemenea,
după cum s-a arătat la Cap. 6, răşinile schimbătoare de ioni sunt utilizate ca materiale
„adsorbante” în extracţia în fază solidă, fiind comercializate în format de cartuş sau
membrane adsorbante.
Schimbătorii de ioni pot reţine doar o cantitate bine definită de ioni, exprimată prin
capacitatea de schimb ionic. Regenerarea presupune apoi îndepărtarea ionilor reţinuţi şi
înlocuirea lor cu ioni hidroxid (pentru anioniţi) sau protoni (pentru cationiţi). Pentru
aceasta se utilizează o soluţie diluată de NaOH în cazul anioniţilor, respectiv HCl în cazul
cationiţilor.
Principalele aplicaţii analitice a schimbătorilor de ioni sunt ca faze staţionare în
cromatografia de lichide prin mecanism de schimb ionic (discutată într-un capitol
separat).[42,85] In domeniul preparării probelor, schimbătorii de ioni sunt utilizaţi la izolarea
şi concentrarea cationilor sau anionilor din probe apoase, în vederea analizei prin tehnica
menţionată mai sus, dar şi pentru analize prin alte tehnici, cum ar fi spectrometria de
absorbţie sau emisie atomică. Procedura practică de concentrare şi izolare a anumitor
ioni dintr-o probă apoasă se desfăşoară asemănător procedurilor SPE, exceptând
etapele de uscare a materialului adsorbant, care nu mai au loc.
Un exemplu extrem de important este aplicarea procesului de schimb ionic în
etapa de preparare a probelor în vederea determinarii ionilor diverşilor izotopi ai
actinidelor din probe de mediu (apă, aer sau sol). Datorită efectelor lor extrem de nocive
asupra organismelor, limitele maxim admisibile impuse pentru concentraţia acestora din
probe de mediu sunt foarte joase (vezi tabelul următor). Analiza acestor elemente din
probe din mediu ambiant implică o cantitate mare de probă prelevată, din care aceste
specii ionice sunt separate şi concentrate prin metoda schimbătorilor de ioni. Astfel,
aceste elemente sunt concentrate în final până la nivelul ppt într-un volum mic de probă,
determinabilă prin tehnica ICP-MS, care asigură atât selectivitatea determinarilor, cât şi o
limită de detecţie joasă, la nivel de ppt. Prin urmare, concentrarea 239Pu din probe cu
conţinut în acest element la limita acceptabilă (0,1 ppq) până la 1 ppt (determinabilă prin
această tehnică) presupune un factor de concentrare de 10.000 ori. Aceasta presupune,
de exemplu, trecerea a 100 L probă apoasă printr-o coloană cu cationit, urmată de eluţia
ionilor de interes cu 10 mL soluţia acidă. probei printr-o coloană conţinând o răşină anionit. Un
alt exemplu se referă la extracţia
unor acizi graşi din ţesuturi biologice, produşi în urma ciclului Krebs (acid piruvic, malic,
isocitric, citric, lactic, succinic sau fumaric). Pentru extracţia acestor acizi organici se
utilizează ca mediu extractant o soluţie de acid percloric, iar după extracţie acesta trebuie
îndepărtat din probă dacă analiza se va face prin cromatografie de ioni. Eliminarea sa din
probă se face prin trecerea acesteia printr-o coloană umplută cu anionit puternic (de
exemplu, SAX).

12. Eliberarea continuă. Matriţe hidrofile.

Sistemele matriceale hidrofile sunt matriţe constituite dinpolimeri hidrofili cu mase moleculare
mari, cu viscozitate ridicată,nedigerabili, în care se înglobează sau se dispersează substanţa
medicamentoasă. Aceşti polimeri au capacitatea de a se îmbiba şi eroda lent la contactul cu
fluidele biologice (digestive), eliberând treptatsubstanţa activă prin bariera gelică creată în jurul
lor. Amestecul desubstanţă activă şi excipienţi formatori de matriţă se supun comprimării directe
sau se granulează pe cale umedă sau uscată (prin compactare cu role)
Principalii excipienţi matriciali hidrofili sunt derivaţii de celuloză ei fiind cel mai frecvent
folosiţi, în special,hidroxipropilmetilceluloza. În funcţie de caracteristicile substanţei
active şi de caracteristicile de cedare dorite, agentul formator de matriţă poate fi adăugat în
proporţii variabile pornind de la 20 şi până la 80% din masa matriţei
Ca agenţi de modulare a caracteristicilor difuzionale ale bariereigelice, de la suprafaţa matriţei,
se folosesc compuşi solubili în apă, careintervin prin hidratarea rapidă, uniformă şi completă a
matriţei: polioli,polietilenglicoli, zaharuri sau alte săruri solubile. Aceştia se aleg în funcţie de
efectele pe care le pot avea asupra sistemului de cedare,precum şi de influenţa asupra gradului de
reticulare a matriţei, prin interacţiunea cu moleculele polimerului hidrofil. Tot aceşti agenţi pot
modifica şi comportamentul interstiţial al gelului şi implicit viteze de eliberare a substanţei
medicamentoase. Alţi excipienţi ce pot fi utilizaţi în formularea matriţelor hidrofile pot fi poliolii
sau polietilenglicolii,utilizaţi ca agenţi de solubilizare pentru substanţele medicamentoase greu
solubile sau lubrifianţii şi glisanţii similari celor utilizaţi în formularea preparatelor orale
convenţionale (comprimate şi capsule)
13. Eliberarea continuă. Matriţe hidrofobe
Sistemele matriceale hidrofobe sunt cunoscute sub denumirea de matriţe lipidice, deoarece
substanţa activă este înglobată în excipienţi graşi care încetinesc eliberarea acesteia printr-un
efect hidrofob. Ele se obţin prin granulare urmată de comprimare, cu ajutorul unor solvenţi
organici sau prin dispersarea substanţei active în masa topită a excipienţilor, urmată de
congelarea prin pulverizare a amestecului topit,calibrarea şi comprimarea particulelor.
Excipienţii formatori de matriţe lipidice sunt: mono-, di- şitrigliceridele acizilor graşi
(lauric, miristic, palmitic şi stearic);palmitatostearat de glicerol; ceruri microcristaline; stearaţi de
zaharoză;alcooli şi acizi graşi: alcool stearilic, cetilic şi cetostearilic, acid stearic,palmitic şi
lauric; uleiuri hidrogenate: de bumbac, ricin, de soia etc.;gliceride de semisinteză; ceruri: ceară
albă, de carnauba, cetaceu şisilicone semisolide. Aceşti excipienţi pot fi utilizaţi de la 20 până la
40% din compoziţia matriţei, mai puţin decât la matriţele hidrofile. În formulare, este necesară
adăugarea unor agenţi de formare a unor canalicule în interiorul matriţei pentru a permite
penetrarea lichidului din exterior în interiorul matriţei şi constau din substanţe solubile în apă,
precum clorura de sodiu, zaharuri şi polioli în proporţie de 20-30% din masa matriţei. După
dizolvarea în fluidele biologice aceştia creează o reţea de capilare sinuoase, prin care fluidul
biologic pătrunde în interiorul matriţei unde dizolvă substanţa medicamentoasă care
difuzează în afara sistemului. Pentru a facilita tehnologia de obţinere în formularea matriţelor
hidrofobe, mai este necesară adăugarea de glisanţi şi antiaderenţi. Cedarea substanţei active din
aceste matriţe hidrofobe are loc printr-un proces de difuziune lentă şi prin destructurarea
progresivă a matriţei prin digestia enzimatică a materialului lipidic, sub acţiunea lipazelor şi
esterazelor, în mediul slab alcalin intestinal
MATRIŢE HIDROFOBE (3:5)
Ceară
Ulei de ricin hidrogenat
Acizi şi alcooli graşi
Griceride semisintetice
14. Eliberarea continuă. Matriţe inerte.
Sisteme matriceale sintetice presupun amestecarea substanţelor active cu excipienţi ca:
polietilena, polivinilipirolidona, clorura de polivinil. Pulberea se granulează după care se
comprimă obţinându-se un suport tip matrice constituit dintr-o reţea foarte fină de canalicule
care poate fi biodegradabil sau se poate elimina ca atare [12]. Substanţa medicamentoasă se
eliberează rapid de la suprafaţa comprimatului după care prin dizolvare şi difuziune lentă se
eliberează lent şi din interiorul matricii, asigurând o cedare în timp de câteva ore.

MATRIŢE INERTE

• Polimetacrilat de metil (PMAM)

• Polivinilclorid (PVC)
• Etilceluloza (EC)
• Vinilacetat (VA)
• Eudragit RL sau RS

15. Sisteme terapeutice cu eliberare controlată. Definiţia. Clasificarea.

Substanţele medicamentoase din sistemele terapeutice traversează bariera cutanată până în zona dermei şi
hipodermei, de unde sunt preluate de reţeaua capilară şi trecute în circulaţia sangvină sistemică.
Absorbţia percutanată cuprinde 3 etape:
penetraţie: difuzia pasivă a moleculelor de substanţă medicamentoasă prin stratul cornos;
permeabilitate: migrarea moleculelor de substanţe medicamentoase prin epidermă şi dermă până la
reţeaua de vase sangvine;
resorbţie (absorbţie): captarea moleculelor de substanţe medicamentoase de către vasele sangvine
capilare şi vasele limfatice ale dermei şi hipodermei.
Paricularităţile principale ale administrării percutane
• doza de substanţă medicamentoasă se află în afara organismului (contactează);
• absenţa „primului pasaj hepatic”;
 • în sisteme terapeutice transdermice (STT) pot fi formulate doar substanţe medicamentoase care
manifestă acţiune farmacologică în doze mici, de ordinul zecilor de mg (concentraţia terapeutică
sangvină de ordinul ng/ml), bine tolerate de piele, pe care trebuie să o traverseze uşor;
• Adminstrarea transdermică nu permite o preluare rapidă a substanţei medicamentoase.
• În mod obişnuit, deosebim 3 tipuri de STT: matriţă (monolitic); rezervor; sau substanţă
medicamentoasă în adeziv.
• Eliberarea substanţei medicamentoase are loc după o viteză programată, cu nivele sangvine
constante;
• Viteza de eliberare a substanţei medicamentoase este controlată fie prin difuzie moleculară
(datorită gradientului de concentraţie) sau difuzie activată;
• Se elimină influenţa variabilelor fiziologice ale traiectului gastro-intestinal (variaţiile de pH,
alimente etc.);
• STT prevăd o durată prelungită de acţiune de la 24 de ore până la o săptămână, care necesită
nivele plasmatice mici de substanţe medicamentoase, cum ar fi: .nitroglicerina,
scopolamina, estradiolul, clonidina, nicotina, lidocaina, fentanilul etc.
16. Sisteme cu cedare prelungită, sisteme cu cedare controlată prin activare.

POLIMERII UTILIZAŢI PENTRU SISTEMELE CU ELIBERARE CONTROLATĂ

EXIGENŢE:
• DE ORIGINE SINTETICĂ
• CARACTERISTICI DE CEDARE ÎN FUNCŢIE DE PROPRIETĂŢILE FIZICO-CHIMICE ale
SUBSTENŢELOR MEDICAMENTOASE şi FARMACOCINETICĂ
• REZISTENŢĂ MECANICĂ SUFICIENTĂ
• COMPATIBILI CU MUCOASELE ŞI ŢESUTURILE ÎN CARE SE APLICĂ
POLIMERI HIDROFOBI (lipsa de umectare, incorporarea SM liposolubile
• POLIDIMETILSILOXANUL (PDMS; SILASTIC) grad de polimerizare 100-5000; sub formă de
ulei de siliconă, elastomer sau răşini siliconice: Fabricarea sistemelor rezervor, matriţă sau
hibride, administrate prin implantare.
• COPOLIMERUL DE ETILEN ŞI ACETAT DE VINIL (EVAc)
• folosit la sisteme rezervor sub formă de membrană care controlează cedare (Ocusert;
Progestasert, Nitroderm)
• ACETAT SECUNDAR DE CELULOZĂ
• Folosit la fabricarea sistemelor osmotice (pompe osmotice elementare). Permite trecerea apei dar
nu şi a ionilor.
• Polimeri reticulaţi cu îmbibare limitată, formează hidrogeluri datorită reţelei tridimensionale care
controlează cedarea (membrană sau matriţă.

• RETICULARE: procedeu de legătură multiplă intermoleculară covalentă sau ionică, între

catenele polimerice).

17. Sisteme cu cedare reglată printr-un mecanism feed-back, sau autoreglare.

POLIMERI BIODEGRADABILI: Preferabili pentru implante şi sisteme parenterale.
. ACIDUL POLILACTIC (PLA) şi COPOLIMERII
 Acidul lactic conţine un atom de carbon asimetric şi se prezintă în două forme optic active. Forma
dextrogiră este metabolizată. Acidul lactic poate forma prin condensare poliesteri. Se prepară prin turnare
sau comprimare.
2. POLICAPROLACTONA ŞI COPOLIMERII
ε – caprolactona este un ester intramolecular al unui analog hidroxilat al acidului lactic – se foloseşte
pentru sisteme monolitice de implantare
POLIMERI BIODEGRADABILI
POLIPEPTIDE
Sunt poli (α – aminoacizi) . Exemplu: acidul glutamic copolimerizat cu glutamatul de etil (Glu-E-Glu)
se utulizează în sisteme monolitice sau rezervor.
POLIORTOESTERII
Se obţin prin transesterificare între un orto-ester şi un poliol. Matriţele au o durată de acţiune de la 10
zile la 20 săptămâni („Alzamer”).
POLI (α –CIANOACRILAŢII DE ALCHIL)
Polimeri biodegradabili folosiţi sub formă de micro– şi nanoparticule.
SISTEME CU CEDARE PRE–PROGRAMATĂ
Sunt alcătuite din:
1. REZERVOR CU SM
2. SURSA DE ENERGIE (transferul de masă este generat de existenţa unui gradient de concentraţie în
rezultatul difuziei moleculare)
3. ELEMENT CARE CONTROLEAZĂ CEDAREA SM DIN REZERVOR

18. Sisteme activate fizic, mecanic, prin presiune hidrodinamică,

Sisteme erodabile
PA amestecat fizic cu o matrice este eliberat în timp ce suportul este consumat (erodat) de mediul
cu care vine în contact prin procese fizice de dizolvare sau chimice cum ar fi reacțiile de
hidroliză a legăturilor covalente sau a punților de reticulare dintre lațurile din compoziția
matricei. In acest caz, distincția principală fată de alte preparate este completa dispariție în timp a
preparatului, cu avantaje atât pentru organisme, cât și pentru mediul înconjurător. Eliberarea PA
este controlată în principal de procesul de dizolvare.
Sisteme rezervor
Un sistem rezervor constă dintr-o membrană nedegradabilă sau biodegrabilă polimerică care
limitează viteza de eliberare și separă ca un miez principiul activ de mediul biologic. Sistemele
rezervor au fost preparate sub forma de capsule, microcapsule, fibre sau tuburi cu capetele
închise.
Două tipuri diferite de membrane, omogene sau microporoase, au fost utilizate în prepararea de
sisteme rezervor. Membranele microporoase au avantajul că principiul activ difuzează prin porii
care conțin același mediu ca rezervorul. Difuzia controlată în membrane omogene, pe de altă
parte, depinde de coeficientul de partiție membrană-principiu activ. Eliberarea transdermală a
principiilor active utilizează ambele mecanisme. De exemplu, preparatul Transderm-Nitro
foloseste o membrană omogenă de copolimer, in timp ce preparatul Transderm-Scop este bazat
pe o membrană de polipropilenă microporoasă care controlează viteza de eliberare.
Policaprolactona a fost utilizata în prepararea implantului de tip rezervor în produsul
contrareceptiv (Capronor). În acest sistem, eliberarea principiului activ este controlată de difuzie
și durează un an, iar membrana de policaprolactona este complet degradată dupa 3 ani de la data
implantului.
Sisteme matrice
În acest tip de sistem, PA este dispersat uniform într-o matrice insolubilă (faza polimerică). Ca si
sistemele rezervor, sistemele matrice pot fi preparate în diferite forme, incluzand nanoparticule si
microsfere care pot fi injectate direct. Dacă sistemul matrice este preparat dintr-un polimer
biodegradabil, mecanismul de eliberare este, în cele mai multe cazuri, o combinație dintre
eliberarea controlată de difuzie si eliberarea controlată chimic.
Viteza de difuzie scade în timp în cazul eliberarii dintr-un sistem cu matrice nedegradabilă și, din
aceasta cauză, este dificil sa se obtină un sistem matrice care să conducă la o viteză constantă de
eliberare si reproductibilă pentru perioade mai lungi de timp. 0 solutie posibilă o reprezintă
sistemele matrice cu geometrie specială (preparate semisferice) care pot compensa scăderea
vitezei de difuzie în timp. Sistemele matrice au fost utilizate pentru eliberarea diferitelor principii
active; astfel preparatele Nitro Dur si Nitro Dur II au la bază polimeri nedegradabili.

19. Sisteme activate prin magnetism,

Sisteme activate prin câmp magnetic
Microparticule magnetizabile:
1 – înveliş lipidic biocompatibil
PLGA (poly lactide-co-glycolide);
2 – nanocristale de magnetit (Fe3O4);
3 – doxorubicina;
Microsfere cu material magnetizabil

20. Sisteme activate prin iontoforeză.

IONTOFOREZA – intensificarea fluxului medicamentos, sub influența unui câmp electric pentru
activarea transportului moleculelor a unei substanțe medicamentoase ionizabile printr-o membrană
biologică (pielea).
Curentul electric trece prin soluția care conține medicamente ionizate.
Ca mijloc de administrare a agentilor terapeutici, pielea a fost cercetata timp indelungat. De asemenea, au
fost studiate mai multe tehnici de administrare a medicamentelor prin intermediul pielii. In ultimii ani, a
existat un interes crescut in ceea ce priveste eliberarea transdermica a medicamentelor prin iontoforeza.
Iontoforeza este definita ca introducerea, prin intermediul unui curent electric, a ionilor de saruri solubile
in tesuturile organismului, in scopuri terapeutice. Aplicatiile pot fi reprezentate de eliberarea locala de
anestezice (lidocaina), steroizi si retinoizi pentru tratamentul cicatricilor de acnee, tratamentul
hiperhidrozei palmare si plantare sau administrarea de pilocarpina la pacientii cu fibroza chistica. Alte
aplicatii ale iontoforezei transdermice sunt reprezentate de administrarea antiinflamatoarelor non-
steroidiene in tesuturile subcutanate si articulatii.
Beneficiile utilizarii eliberarii transdermice includ ameliorarea biodisponibilitatii sistemice, datorita
ocolirii primei cai de metabolizare. De asemenea, se elimina variabilele din administrarea orala, cum sunt
pHul, prezenta alimentelor sau enzimelor. Scopul dezvoltarii unor noi modalitati de eliberare
transdermica este de a obtine o eliberare controlata, predictibila si reproductibila a substantelor
medicamentoase in circulatia sistemica a pacientului. Dispozitivul (device) transdermic actioneaza ca un
rezervor medicamentos care controleaza rata transferului medicamentos. Atunci cand fluxul
medicamentos transdermic este controlat de dispozitiv si nu de tegument, eliberarea medicamentului este
reproductibila, ducand la variatii mai mici inter si intrasubiect, deoarece eliberarea medicamentului poate
fi controlata mai bine decat permeabilitatea tegumentului.Metoda iontoforezei a fost descrisa pentru
prima data de Pivati in 1747. Galvani si Vota, doi oameni de stiinta celebri ai secolului al XVIIIlea, au
demonstrat faptul ca electricitatea poate misca diferiti ioni metalici si ca miscarea acestor ioni produce
electricitate. Metoda administrarii agentilor farmacologici prin iontoforeza a devenit populara la inceputul
secolului XX datorita studiilor lui Leduc (1900). Acesta a introdus termenul de iontoterapie si a formulat
principiile acestui proces. Iontoforeza este o tehnica folosita pentru a creste absorbtia medicamentelor
prin tesuturile biologice, cum este tegumentul. Iontoforeza este deci metoda prin care este stimulata
miscarea ionilor printro membrana, folosind o diferenta de potential aplicata extern. Atunci cand
membrana este tegumentul, metoda este numita iontoforeza transdermica.
In iontoforeza, agentii terapeutici cationici sau neutri se plaseaza sub un anod, iar agentii terapeutici
anionici sub un catod. Atunci cand se aplica un curent electric de intensitate mica, ionii se miscă in si prin
piele. Iontoforeza transdermica se foloseste atat pentru administrarea locala, cat si sistemica a
medicamentelor. In oftalmologie se incearca administrarea de atropina, scopolamine, gentamicina,
fluoresceina. In stomatologie se utilizeaza pentru anestezie locala in caz de extractii dentare multiple.
Administrarea prin iontoforeza a medicamentelor sistemice (fentanil, anumite formule de insulina,
antihipertensive, antireumatice, antidiabetice, hormoni etc.) este inca in curs de cercetare.
Factorii care afecteaza transportul iontoforetic.Acestia sunt reprezentati de proprietatile fizico chimice ale
agentului terapeutic (marimea moleculei, concentratia etc.), formula medicamentoasa (tipul de vehicul,
pH, vascozitate, prezenta altor ioni), echipamentul folosit (curent continuu sau alternativ, tipul de
electrod), variabilele biologice (fluxul sangvin regional, varsta, sexul), temperatura cutanata, durata
iontoforezei. Urmatorii factori trebuie luati in considerare:
• pHul are o mare importanta pentru administrarea iontoforetica a medicamentelor. Cand pHul scade,
creste concentratia de ioni de hidrogen si apare o reactie vasculara (vasodilatatia). De aceea, este
important sa se mentina pHul cat mai aproape de 5,5 sau mai mic;
• Intensitatea curentului trebuie limitata la 1mA, din cauza limitarii impuse de disconfortul pacientului.
De asemenea, curentul nu trebuie aplicat mai mult de 3 minute, deoarece exista riscul de iritatii sau arsuri
• Concentratia medicamentoasa. In functie de drogul folosit, miscarea ionilor creste atunci cand creste
concentratia solutiei din compartimentul donor;
• Marimea moleculara. Sa demonstrat ca marimea moleculara are o relatie directa cu acei coeficienti de
permeabilitate. Atunci cand creste marimea moleculara, coeficientul de permeabilitate scade. Totusi,
exista anumite solutii cu o marime moleculara relativ mare (insulina, vasopresina, anumiti hormoni de
crestere) care penetreaza bariera cutanata si intra in circulatia sistemica;
• Curent continuu sau curent alternativ. Aplicarea unui curent continuu o lunga perioada de timp poate
modula transportul iontoforetic. Curentul continuu poate duce la polarizarea tegumentului, ceea ce reduce
eficienta eliberarii iontoforetice. Aceasta polarizare poate fi evitata folosind curent alternativ;
• Factorii fizici. Factorii anatomici ai pacientului pot influenta adancimea penetrarii, care este variabila de
la pacient la pacient, in functie de grosimea tegumentului la locul aplicarii, prezenta tesutului adipos
subcutanat, dezvoltarea sistemului muscular. In plus, prezenta sau severitatea inflamatiei poate influenta
penetrarea agentului terapeutic datorita cresterii temperaturii;
• Tipul matricei care contine medicamentul (gel sau solutie). Migrarea acestuia sub influenta curentului
electric este diferita in functie de matrice, din cauza vascozitatii diferite;
• Stabilitatea medicamentului. Acesta trebuie sa fie stabil in timpul procesului de iontoforeza. Oxidarea
sau reducerea unui medicament nu numai ca ii scade disponibilitatea, dar produsii de degradare scad rata
transferului medicamentului respectiv.
21. Sisteme activate prin pH, prin îmbibare, implant, sisteme flotabile.
Exemplu : Sisteme cu eliberare colon-specifi că, controlată de pH
În acest caz, metoda de modificare a eliberării s.m. are la bază mecanismul de acoperire enterică,
care se va dizolva la un pH mai mare ca 5, cu eli berarea lentă a s.m. (23-25)Este metoda cea mai
comună de a reuși ca substanţele să ajungă în colon, prin uti lizarea de tehnologii care să
micșoreze absorbţia substanţelor de-a lungul intesti nului subţire, permiţând descăr carea numai
în intesti nul gros.Există o varietate de metode, majoritatea exploa tând polimerii pentru
acoperire enterică (polimeri care rezistă la pH-ul scăzut și se dizolvă la valori de pH acid
moderat sau la pH neutru).Studiile clinice au demonstrat că o acoperire en tericăefi cace, care
este desti nată dezagregării du pă un ti mp de întârziere fi nit, poate fi utilizată ca o platformă
pentru substanţa acti vă până la ileonul distal și colon. Un timp de întârziere de 3-4 ore este
considerat a fi suficient pentru eliberarea în colon.Timpul de întârziere poate fi obţinut fi e uti
lizând un strat de acoperire destul de gros, fi e prin uti lizarea de polimeri care se pot
dezagrega la valori de pH mai mari de 7.Cele mai folosite materiale uti lizate în eliberarea
colonică de ex. a 5-ASA sunt: copolimerii acid me tacrilic-metacrilaţi, cu numele comercial:
EUDRAGIT®.Acidul metacrilic conţinut în Eudragit L este de 46-50% și el se dizolvă la un pH
peste 6.Acidul metacrilic din Eudragit S este de 28-31% și el se dizolvă la un pH peste 7.
Formele farmaceutice flotante urmaresc sa frineze viteza de trecere a sistemului prin tractul
digestiv, pot fi conditionate in comprimate sau capsule cu cedare continua cu posibilitatea de a
flota in continutul gastric. Sint de mai multe tipuri:
1. Comprimate cu densitate joasa,
2. Capsule cu densitate joasa. Se realizeaza sub forma de comprimate sau capsule cu densitate
inferioara sucului gastric, ceea ce le permite sa floteze la suprafata sa, cedind lent medicamentul.
Unele sisteme prezinta o camera de flotare continind aer sau gaz inert. Altele se gonfleaza in situ,
datorita prezentei unui lichid care se evapora la temperatura corpului.
22. Sisteme activate chimic. Polimerii utilizaţi pentru sistemele cu cedare controlată.
În categoria sistemelor cu eliberare controlată chimic, intră preparatele în care viteza de eliberare
a PA este predominant controlată de viteza de degradare a polimerului, viteza de eroziune fizică a
polimerului sau viteza de rupere a legaturii chimice PA-polimer.Două metode se utilizează pentru
obținerea acestor sisteme: realizarea de sisteme matrice bazate pe polimeri degradabili și sisteme
polimer-PA separate de grupa distanțieră. Transformarea unui astfel de sistem într-un material
solubil în apă este descrisă de procesul de bioeroziune. Bioeroziunea poate implica un proces de
natură chimică (ca de exemplu, ruperea unei parți din lanțurile reticulate sau ruperea lanțurilor
polimerice) sau unul de natură fizică (de exemplu, simpla solubilizare a polimerului intact,
datorată modificarii pH-ului).Doua moduri distincte de bioeroziune chimică au fost descrise în
literatură, eroziunea în masă și eroziunea de suprafață. În eroziunea în masă, viteza de pătrundere
a apei în preparatul solid depășește viteza la care polimerul este transformat într-un material
solubil în apă. Pătrunderea apei este urmată de un proces de eroziune, care conduce la
împrăștierea preparatului solid în întregul volum. O bună ilustrare pentru un proces de eroziune
în masă este dezintegrarea unui cub de zahar care a fost plasat în apă. Poliesterii sunt polimerii
cei mai cunoscuți în prepararea sistemelor cu eroziunea în masă.În eroziunea de suprafață, viteza
la care apa patrunde în preparatul polimeric este mai mică decât viteza de transformare a
polimerului într-un material solubil în apă. În acest caz, transformarea polimerului într-un
material solubil în apă este limitată de suprafața exterioară a preparatului solid. Preparatul va
deveni mai subțire în timp, dar își menține integritatea sa structurală comparativ cu procesul de
eroziune în masa unde aceasta se modifică. Polianhidridele și poli(ortoesterii) sunt polimerii cei
mai cunoscuți în prepararea sistemelor cu suprafață erodabilă.
23. Sisteme cu eliberare pre-programată. Sistemul Ocusert, Pilo-20 şi Pilo-40.
1. rezervor cu substanta medicamentoasa
2. sursa de energie (transferul de masă este generat de existenţa unui gradient de
concentraţie în rezultatul difuziei moleculare)
3. element care controleaza cedarea SM din rezervor (membranele 1,4 din Etilen
Vinil Acetat)

Sistemul terapeutic „OCUSERT” SISTEME TERAPEUTICE

 Membrană ce controlează cedarea SM

Rezervorul cu substanţa medicamentoasă

Inel pentru fixarea rezervorului

Membrană ce controlează cedarea SM

CU ACŢIUNE LOCALĂ
1. Utilizare oftalmologică
Sunt constituite din membrane ne-poroase;Membrană ce controlează cedarea SM;Rezervorul cu substanţa
medicamentoasă;Inel pentru fixarea rezervorului
Membrană ce controlează cedarea SM
• Pilo-20 şi Pilo-40
• (membrana EVAc)
• Pilocarpina bază dispersată în gel de alginat de sodiu
• 5 mg şi 11 mg
• Durata 7 zile
• Debit – 20 şi 40 μg/zi
24. Sisteme Progestasert. Dispozitivul intra-uterin. Progestasert.

• Forma literei „T” Corpul este constituit din membrana EVAc.

• Progesterona dispersată în ulei de silicon cu conţinut de sulfat de Bariu.
• Durata de acţiune: 1 an (3 ani).
• Cedează cu o viteză de 65 μg/zi.
Un astfel de dispozitiv numit Progestasert este conceput cu efect contraceptiv si cedeaza Progesterona
cu un debit de 65 μg/zip e durata unui an. Fertilitatea normala apare dupa indepartarea
 dispozitivului.Progestasert actioneaza prin ingrosarea mucusului cervical, astfel incat un ovul
fecundat nu se poate implanta in uter. Rata de esec a dispozitivului este de 2 %. Dispozitivul trebuie
sa fie schimbat in fiecare an.
25. Sisteme terapeutice transdermice cu nitroglicerină: Transderm-Nitro, Nitroderm.
STT cu Nitroglicerină (prevenirea atacurilor de angină pectorală mai ales pe timpul nopţii)
“Transderm-Nitro”
“Nitroderm”

• Cu suprafaţa de 10 şi 20 cm2
• Rezervorul din gel de siliconă în care este dispersată nitroglicerina (25 mg), într-o zi se eliberează
5 mg.
• Excesul de nitroglicerină în rezervor - este sursa energetică termodinamică.
• Membrana este costituită din EVAc (etilen-vinil-acetat)
26. Sisteme terapeutice transdermice de tip rezervoar: Scopoderm, Catapres, Estraderm.
CLONIDINĂ (Clofelină) – „Catapres – TTS” (Boehringer Ingelheim Pharmaceuticals, Germania) -
în tratamentul hipertensiunii arteriale asigură necesarul medicamentos pe o perioadă de 7 zile, cu un
debit de cedare de 0,1 mg/zi, 0,2 mg/zi şi 0,3 mg-zi.
SCOPOLAMINA - alcaloid extras din Hyoscyamus niger L., (Măselăriţă). Exercită acţiune colinolitică
centrală şi periferică. Se foloseşte la prevenirea răului de mişcare. STTD – „Scopoderm TTS” - conţine
1,5 mg scopolamină şi cedează 0,5 mg pe zi. Durata 3 zile.
ESTRADIOL – hormon estrogen, produs de foliculele ovariene de la pubertate şi până la
menopauză. În perioada menopauzală funcţia ovariană scade considerabil şi se pierde secreţia
estradiolului care duce la afecţiuni vasomotorii şi termoreglatoare:
• tulburări ale somnului,
• instabilitate psihică,
• atrofie urogenitală treptată ,
• osteoporoză – sunt afectate circa 40 mln femei. (profilaxia osteoporozei menopauzale)
ESTRADERM (Novartis, USA) – 4,0 mg estradiol, suprafaţa 18,0 cm2
Estraderm TTS(10,25,50,100) se prezinta sub forma de plasturi cu actiune de 3-4 zile. Poate fi
administrat in tratamentul continuu sau ciclic incepind cu doze mici apoi dozele se maresc.Se
aplica cite 2 plasturi pe saptamina, se schimba 1 data la 3-4 zile. Nu se va aplica in acelasi loc
consecutiv si nici pe sin.
27. Implant subcutanat contraceptiv cu levonorgestral (Norplant).

Implantul este fabricat dintr-un tub siliconic de tip Silastic (sub formă de capsulă), având
extremităţile închise cu silicon adeziv. Levonorgestrelul este dispersat sub forma unei disperii solide
în matriţa elastomerului. Doza zilnică subcutanat – 30 micrograme pe o durată de 5 ani. O capsulă
conţine 36 mg. După implantarea a 6 capsule acţiunea începe peste 24 ore.

Contraceptia prin implant contraceptiv subdermic cu progesteron este prezentata sub 2 forme:
Implanon si Norplant 2 / Jadelle.
Implanon are o dimensiune de 40 x 2 mm si contine 68 mg de progesteron (etonogestrel) asigurand
contraceptia pe o perioada de 3 ani. Norplant 2 / Jadelle este alcatuit din 2 formatiuni de 2,5 x 43 mm,
fiecare continand 75 mg de progesteron (levonorgestrel), asigurand protectia contraceptiva pe o perioada
de 5 ani.
Ambele variante de implant contraceptiv subdermic cu progesteron au orata de esec de doar 0,05%, iar
pentru ca nu depind de atentia/cunostintele persoanei care le foloseste, rata efectiva de esec este
aceeasi (spre deosebire de alte metode contraceptive pentru care rata de esec efectiva este mai mare
fata de rata de esec standard din cauza folosirii incorecte). Este cea mai eficienta metoda
contraceptiva care permite activitatea sexuala.
Implantul cu progesteron se aplica subdermic imediat deasupra cotului in partea interioara a bratului. Se
foloseste un anestezic si un ac, dar procedura trebuie efectuata de un medic pentru a preveni
complicatiile (hemoragie, lezare nervoasa, aplicare necorespunzatoare cu scaderea eficientei etc etc).
Protectia contraceptiva este asigurata dupa 24 de ore de la implantare. Contraceptia se bazeaza pe
impiedicarea ovulatiei, subtierea endometrului care impiedica implantarea, ingrosarea mucusului cervical
pentru prevenirea patrunderii spermatozoizilor.
Contraindicatiile pentru folosirea implantului contraceptiv subdermic cu progesteron sunt: bolile
ficatului, cancerul la san, tulburarile de coagulare, sangerarile vaginale nediagnosticate, sarcina. Din
cauza ca implantul nu contine estrogen, femeile care fumeaza sau au hipertensiune arteriala nu sunt
afectate de folosirea metodei.
Efectele secundare care pot aparea in timpul folosirii implantului contraceptiv cu
progesteron sunt: usor disconfort local, neregularitati menstruale (sangerari anormale) in primele 6 luni
de folosire, crestere in greutate, durere de cap, afectarea dispozitiei, acnee, afectarea libidoului. Nu
protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.
Implantul cu progesteron poate fi extras oricand, fertilitatea revenind dupa cateva zile, dar trebuie
inlaturat neaparat la 3 sau 5 ani de la aplicare (in functie de firma).

28. Sisteme de tip matriţă. Sisteme transdermice de tip matriţă, cu nitroglicerină Nitro-Dur, Nitrodisc.
Comparaţie între sistemele cu cedare programată descrise: rezervor şi matriţă.
SISTEM TERAPEUTIC TRANSDERMIC TIP MATRIŢĂ SAU MONOLITIC

1 2 3

6 5
1 – matriţa cu SM; 2 – strat adsorbant; 3 – folia
ocluzivă; 4 – stratul adeziv; 5 – folia protectoare; 6 –
stratul separare

1 – matriţa cu SM; 2 – strat adsorbant; 3 – folia ocluzivă; 4 – stratul adeziv; 5 – folia protectoare; 6 –
stratul separare
Controlul vitezei de cedare a SM este asigurat de matriţa polimerului reticulat care este fie lipofil ă, fie
hidrofilă
Sistemul rezervor- PA este inconjurat de o bariera polimerica care regleaza difuziunea.

Sistemul de tip matrita – este format dintr-un support polymeric in care este dizolvat sau
dispersat PA,

iar controlul cedarii este facut pe baza structurii sistemului.

Nitro-Dur
Matriţa este alcătuită din alcool polivinilic, lactoză, polivinilpirolidonă, citrat de sodiu
Gradientul de concentraţie permite eliberarea a 0,5 mg/cm2 în 24 ore.
Deponit
Nitroglicerina este adsorbită pe lactoză şi dispersată în polimer (poliizobutilenă).
Suprafaţa 16 cm2, Viteza 5 mg/24 ore
Efectul comparativ al formelor cu eliberare obişnuită şi al sistemelor terapeutice transdermice:1 tab se
administreaza de 3xzi,un Stt 1 data pe zi

29. Sisteme activate fizic şi chimic.

1. Sisteme activate prin presiunea osmotică
Comprimat osmotic monocompartimental:
1 – nucleul osmotic; 2 – membrana semipermeabilă; 3 – orificii de evacuare a SM;
A – pătrunderea apei în nucleul osmotic;
B - evacuarea soluţiei de SM; 3
Sistemele de infuzare a insulinei sunt clasificate in cicluri deschis sau inchis: periferic intravenos şi
intraperitoneal (se implantează subclavicular sau în cavitatea peritoneală)
Traseul intraperitoneal are avantajul că insulina este absorbită direct în portalul hepatic. Sistemul cu
pompă de insulină reacţioneaza la nivelul glucozei în sânge şi sunt activate trei componente: Senzorul
nivelului glucozei, pompa de eliberare a insulinei si un microprocesor care reglează insulina eliberată in
functie de glicemia masurată.
Sisteme cu ciclu deschis constau din pompa implantabila, cateter pentru eliberarea insulinei si
comunicator pacient-pompa.
30. Sisteme osmotice de uz oral (Oros).
B 1

A A Comprimat osmotic
monocompartimental:
2
1 – nucleul osmotic;
B B 2 – membrana
3 semipermeabilă;
A
3 – orificii de evacuare
a SM;
A – pătrunderea apei în
nucleul osmotic;
Comprimat osmotic multicompartimental (3 straturi)
B - evacuarea soluţiei
de SM;
 Agenţi osmotici:

Clorură de sodiu;
manitol;
sorbitol etc.

În funcţie de modul şi viteza de eliberare deosebim comprimate: cu dizolvare rapidă în cavitatea bucală
(orodispersabile), cedare prelungită, susţinută, gastrosolubile, enterosolubile, cu eliberare localizată în
colon etc.
Dezagregarea şi dizolvarea sunt două fenomene paralele, iar cel care este mai lent va controla
absorbţia.
Se consideră că, dacă viteza de dizolvare este de 20 ori mai lentă decât viteza de dezagregare,
dizolvarea controlează total procesul de absorbţie.

Comprimate (Sisteme) OROS Push-Pull (bistratificat)Cedare controlată cu o anumită viteză a SM

31. Pompa osmotică “push-pull”.

Comprimatul osmotic bicompartimental
“OROS” Push-Pul

membrana
semipermiabila
stratul de med orificiu de eliberare a SM

Stratul osmotic
Mecanismul de eliberare a SM din comprimatul osmotic bicompartimental “OROS Push-Pull”
 • Carbatrol (carbamazepină) “Shire US” Capsule orale (anticonvulsivant În epilepsii)
• Glucotrol XL (glipizid) “Pfizer” Comprimate orale (Hiperglicemie)
• Adderall XR (amfetamin + dextrometorfan) “Shire US” Capsule orale (psihostimulant în
deficit de atenţie, ADHD (attention-deficit hyperactivity disorder)
• Procardia XL (nifedipin) “Pfizer” Comprimate orale în angină pectorală/hipertensiune
32. Sisteme osmotice administrabile pe cale parenterală.
Grupele de SM folosite la perfuzare cu pompele implantabile
• Citostatice (i.a)
• Heparină
• Opiacee (perfuzie epidurală)
• Somastatină
• Antidisritmice
• Psihotrope
• Antihipertensive etc.

33. Sisteme osmotice prin aparate electromecanice (pompa cu foale, pompa peristaltică).
Pompa osmotică “ALZET” (1970, SUA)
Pompe care sunt complet implantate sub pielea pacientului si nu

necesita cateter percutan. (2,5X1,5 cm). Sunt folosite eficient pentru terapia: durerii, hormonală,
antitumorala, chimioterapie: Morfină, Metadon, Fentanil, Pentazocin etc

Pompe implantabile cu insulină

Sistemele de infuzare a insulinei sunt clasificate in cicluri deschis sau inchis: periferic intravenos
şi intraperitoneal (se implantează subclavicular sau în cavitatea peritoneală)
Traseul intraperitoneal are avantajul că insulina este absorbită direct în portalul hepatic. Sistemul
cu pompă de insulină reacţioneaza la nivelul glucozei în sânge şi sunt activate trei componente:
Senzorul nivelului glucozei, pompa de eliberare a insulinei si un microprocesor care reglează
insulina eliberată in functie de glicemia masurată.
 Sisteme cu ciclu deschis constau din pompa implantabila, cateter pentru eliberarea insulinei si
comunicator pacient-pompa.

• Sistemele sunt programabile şi bateriile servesc până la 3 ani în fucţie de tempurile de

administrare. Cateterul, în fuctie de model, are marimea de 9-15 cm si se deschide în
cavitatea abdominala după ce pompa a fost implantată sub piele.

• Rezervorul cu insulină (capacitate până la 6000 unitati de insulina UI-400) trebuie

alimentat la fiecare 4-12 saptamâni în funcţie de necesarul de insulină administrată.
Modele de pompe cu insulină
Volum rezervor, Greutate, g Marime, mm
Modelul ml

Infusaid 25 300 27x90

Minimed 10 220 19x81
Siemens 20 180 22x80
Medtronic 18 203 28x70

34. Sisteme de transport la ţintă a substanţelor medicamentoase.

Transportul si cedarea la tinta a medicamentelor si dezvoltarea in domeniul farmaceutic in
contextul nanomedicinei ar trebui privite ca stiinta si tehnologie a sistemelor complexe la scala
nanometrica (10-1000 nm), constand in cel putin doua componente, dintre care unul este un
compus farmacologic activ – intregul sistem ducand la o functie speciala legata de tratarea,
prevenirea sau diagnosticarea afectiunilor, uneori numit medicament-inteligent.
Vectorizarea (transportul la ţintă) presupune:
1. Realizarea activităţii potenţiale maxime a substanţei medicamentoase;
2. Optimizarea disponibilităţii în vecinătatea receptorilor farmacologicispecifici;
3. Protejarea deopotrivă a substanţei medicamentoase şi a organismului
Obiective ale terapiei medicamentoase la tinta:Specificitate de actiune,penetrare celulara,protejare de
inactivare
Cerinţe faţă de transportori (vectori)
• Selectarea se face în funcţie de capacitatea lor de a realiza o legătură suficient de stabilă cu SM
(evitarea eliberării premature), dar totodată şi reversibilă la nivelul locului de acţiune (eliberarea
SM).
• Specificitate pentru organul ţintă (recunoaşterea ţintei);
• Biodegradabili;
• Mărimea particulelor transportoare să fie de ordinul micro- şi nano-
• Transportorii macromoleculari trebuie să posede selectivitate pentru ţintă (transport tisular,
celular şi intracelular)

35. Transportorii de substanţe medicamentoase . Clasificarea. Caracteristica.

CLASIFICAREA TRANSPORTORILOR DE MEDICAMENTE
GENERAŢIA I II III

ŢINTA ŢESUT ŢESUT CELULE

DIAMETRUL > 1µm < 1µm < 1µm

EXEMPLE MICROSFERE PASIV ACTIV ANTICORPI

MICRO- LIPOZOMI LIPOZOMI, MONOCLONALI
CAPSULE NANOSFERE NANOSFERE, LIPOZOMI,
PENTRU NANOCAPSULE NANOCAPSULE,
CHEMO- NANOCAPSULE MAGNETICE SAU NANOSFERE
EMBOLIE TERMOSEN- PILOTATE DE
SIBILE ANTICORPI
MONOCLONALI
PRINCIPIU EMBOLI- AFINITATE GHIDAJ DIN RECUNOAŞTEREA
ŢINTEI
ZARE PENTRU EXTERIOR
SRE

36. Liposomi, Clasificare. Tehnologia preparării. Utilizarea lor.

Definitie : Lipozomii fac parte din clasa veziculelor sferice cu un diametru cuprins intre 20 nm pana la
peste 100 nm. Aceste vezicule sunt formate din mai multe straturi care au rolul de a separa doua medii: un
mediu intravezicular (ce permite incapsularea substantelor hidrofile) si un mediu extern (ce permite
incapsularea substantelor lipofile) .
Scurt istoric : Lipozomii au fost obtinuti involuntar inca din 1911 de catre O. Lehman, dar au fost descrisi
prima data de Danielli si Dowson in 1935. Termenul de “lipozom” a fost propus de A.D. Bangham prin
anii ’70 si de atunci au devenit unelte versatile pentru biologie, biochimie, farmacie si medicina. Initial,
acestia au fost folositi ca modele ale membranelor biologice in studii de biofizica. Chiar de la inceput,
asemenea structuri de dimensiuni coloidale au fost considerate de farmacologi ca fiind sisteme mai mult
sau mai putin biomimetice, capabile sa serveasca la administrarea unor substante medicamentoase.
Ulterior, lipozomii au fost extensiv cercetati ca sisteme de eliberare sau ca sisteme de transport si
eliberare la tinta (vectori medicamentosi) a unei game largi de agenti terapeutici de mare interes medical,
utili in tratamentul unor boli, prin modularea farmacocineticii/biodistributiei substantei active, in
beneficiul caii de administrare.
Compozitie : Veziculele sunt formate din fosfolipide si uneori contin si agenti tensioactivi, alcooli, polioli,
colesterol. Compozitia le influenteaza caracteristicile fizico-chimice cum ar fi marimea, sarcina electrica,
starea termodinamica, lamelaritatea si elasticitatea bistratului. Aceste caracteristici au un efect
semnificativ in comportarea veziculelor ca un sistem de transport al substantelor medicamentoase.
Cai de administrare: Efectul lipozomilor ca sisteme farmaceutice de eliberare a agentilor terapeutici este
intrinsec legat de capacitatea de a controla cu exactitate concentratia de substanta activa care atinge locul
de actiune intr-o perioada de timp data. Atingerea locului tinta din organism presupune ca lipozomii sa-si
mentina integritatea structurala si sa contina cantitatea initiala de substanta activa incorporata ce urmeaza
a fi eliberata la tinta vizata [4]. Succesul unui tratament cu lipozomi nu depinde doar de caracteristicile de
formulare, ci si de calea de administrare.
Initial, lipozomii au fost dezvoltati pentru administrare pe cale parenterala (iv, im, sc, ip), ca vectori
medicamentosi in terapia cancerului. Ulterior, s-au conceput si dezvoltat nanosisteme lipidice de tip
vezicular destinate administrarii orale, oftalmice, vaginale, intrarectale, dermice si chiar transdermice.
Aplicatii terapeutice: Momentan lipozomii se folosesc in terapia cancerului, in terapia antimicrobiana, in
terapia genetica, pentru tratarea anumitor boli de piele sau oculare, in chelatarea metalica, in terapia de
substitutie hormonala si enzimatica, in formularea vaccinurilor, etc.

Lipozomii sunt vezicule sferice având peretele alcătuit dintr-un strat dublu de molecule fosfolipidice şi o
cavitate centrală conţinând o soluţie apoasă.
Clasificare:
Unilamelari mici (diametrul 25-50 nm);
Unilamelari mari (diametrul 0,2-1 μm)
Multilamelari (diametrul 100-150 nm)
Materiile prime (de bază) utilizate la prepararea lipozomilor
1. Fosfolipide
• fosfatidilcoline de origine naturală (lecitine de gălbenuş de ou sau soia) sau sintetice (dipalmitoil
fosfatidilcolina)
• fosfatidilserine (conferă sarcină negativă)
2. Stearilamina (conferă sarcină pozitivă)
3. Colesterol (reduce permeabilitatea lipozomilor)
Posibilităţi de interacţiune a lipozomilor cu celulele
1. Adsorbţie stabilă: Specifică si Nespecifică
2. Endocitoză
3. Fuziune
4. Transfer lipidic
Mecanismul de acţiune al lipozomilor “STEALTH”
Datorită învelişului specific hidrofilic (PEG, poloxameri, poloxamine etc.) lipozomii Stealth
(doxorubicină) sunt “invizibili” pentru macrofagi şi au o durată lungă de circulaţie sanguină, timp necesar
pentru difuziune în spaţiul interstiţial tumoral provocând alterarea şi distrugerea endoteliului tumoral
37. Nanosfere, Clasificare. Tehnologia preparării. Utilizarea lor.
Etapa nano este reprezentată de lipozomi, micele, polimeri dendritici, nanoparticule (nanosfere și
nanocapsule) și sistemele conjugate polimer-medicament (în care molecula de medicament este
legată chimic de molecula de polimer). În aceste sisteme, matricea polimerică are nu numai rol în
controlul cineticii de eliberare a PA, dar și în transportul activ sau pasiv al PA. Astfel se poate
vorbi de terapia la țintă. Obiectivele terapiei la țintă constau în creșterea concentrației PA la locul
de acțiune și reducerea concentrației PA în alte părți ale organismului. Câteva exemple includ:
Xyotax[10] (conjugat polimer-paclitaxel), Abraxane[11] (nanoparticule de conjugat polimer-
paclitaxel), Doxil[12] (lipozom cu doxorubicină) [13].
Aplicaţii terapeutice ale nanosferelor:
1. Tratamentul unor cancere:
•Nanosfere cu doxorubucină în tratamentul leucemiei;
•Nanosfere cu doxorubucină în tratamentul cancerului hepatic – a
condus la concentraţii de 18 ori mai mari decât la medicamentul liber;
2. Tratamente antiinvecţioase:
•Nanosfere cu ampicilină au produs un efect de 120 ori mai mare în tratamentul infecţiei cu
Salmonella tiph. faţă de ampicilina liberă
Firma „Elan” a însuşit o nouă metodă de mărunţire coloidală a particulelor de substanţă folosind tehnica
umedă, numită tehnologia „NanoCrystal”.
• Această tehnologie contribuie la micşorarea diametrului particulelor sub 1 nm.
• Pentru a preveni aglomerarea nanoparticulelor se folosesc stabilizatori de suprafaţă care se adsorb pe
particule, GRAS (General Regarded As Safe), rezultând o dispersie coloidală
Nanosferele, Nanocapsulele- SM este dizolvată, dispersată sau adsorbită pe suprafaţă.
Se folosesc 2 tipuri de polimeri: 1.Non biodegradabili (alchilmetacrilaţii); 2.Biodegradabili
(alchilcianoacrilaţii)
Anticorpii monoclonali constau din:
Antigen- substanţă, care introdusă în organism, poate produce anticorpi (anti –contra; gennan – a
naşte; fr.)
Anticorp- proteină a serului sanguin secretată de către plasmocite, provenite din limfocite de tip
B (globule albe care intervin în imunitatea celulară) ca reacţie la introducerea în organism a unei
substanţe străine (antigen).
Sinonime: imunoglobulina; gamaglobulina
Clon (ă) – ansamblu de indivizi (bacterii, celule, virusuri etc.) care provin dintr-un individ unic.
Funcţia Anticorpilor Monoclonali
O imunoglobulină este capabilă să se fixeze pe antigenul care a provocat sinteza sa; ea primeşte
denumirea de anticorp.
Imunoglobulinele neutralizează antigenele şi le împiedică să se reproducă.
Antigenele sunt distruse în continuare de complement (sistem enzimatic) sau de către celulele
fagocitare (macrofage, limfocite T etc.) care se fixează la rândul lor pe imunoglobuline.

38. Nanoparticule. Clasificare. Tehnologia preparării. Utilizarea lor.

In prezent, nici un sistem de furnizare de medicament disponibil nu se comporta in mod ideal,
dar au fost facute incercari in acest sens, prin noi abordari. Recent, au fost studiate diferite
sisteme de transport si tehnologii cu scopul de a controla eliberarea medicamentului si de a
imbunatati eficacitatea si selectivitatea formularii. In ultimul deceniu, micro si nanosferele,
micelele polimerice, nanocapsulele si, in general sistemele nanoparticulate s-au aratat a avea
efect in imbunatatirea tintirii specifice a medicamentelor, scaderea toxicitatii sistemice a
acestora, imbunatatirea ratei tratamentului si protectia substantelor active impotriva degradarii
biochimice . Avand o suprafata foarte mare raportata la volumul lor, nanoparticulele prezinta o
biodisponibilitate crescuta, asigura eliberarea controlata a substantei active si permit vectorizarea
la nivel intracelular si molecular. Datorita dimensiunilor extrem de mici, vectorii de tip
nanoparticule traverseaza cu usurinta barierele biologice (bariera hematoencefalica, caile
pulmonare, jonctiunile epiteliale dense de la nivel cutanat), care in mod normal impiedica
transportul substantei active la locul de actiune.
Dintre sistemele nanoparticulate, in ultimii ani, veziculele au devenit vectorii medicamentosi
preferati pentru cedarea controlata a substantelor medicamentaoase intr-o serie de formulari
datorita avantajelor pe care le prezinta: sunt netoxice si biodegradabile, pot incorpora atat
medicamente hidrofile cat si lipofile, pot mari timpul de circulatie al medicamentului, putand fi
atinse organele sau tesuturile tinta, micsoreaza toxicitatea substantei active si deseori
imbunatatesc biodisponibilitatea ei
Veziculele sunt particule coloidale umplute cu apa. Peretii acestora sunt formati din molecule
amfifilice cu conformatie de bistrat. Pe baza cercetarilor efectuate s-a dezvoltat un numar de
sisteme veziculare de transport care pot fi clasificate in doua categorii: vezicule rigide (lipozomi,
niozomi) si vezicule elastice sau ultradeformabile (transferozomi, farmacozomi, etozomi, etc.).
NANOPARTICULE (90-150 nm)
NANOCAPSULE SM este dizolvată, dispersată sau adsorbită pe suprafaţă
Prepararea nanocapsulelor prin polimerizarea micelară
Se folosesc 2 tipuri de polimeri: Non biodegradabili (alchilmetacrilaţii);
Biodegradabili (alchilcianoacrilaţii)
Aplicaţii terapeutice ale nanocapsulelor:
•Nanocapsule cu insulină – protecţie faţă de enzime;
•Nanocapsule cu indometacină – protecţia mucoasei stomacale de
acţiunea ulcerogenă a preparatului
• Firma „Elan” a însuşit o nouă metodă de mărunţire coloidală a particulelor de substanţă folosind
tehnica umedă, numită tehnologia „NanoCrystal”.
Această tehnologie contribuie la micşorarea diametrului particulelor sub 1 nm.
Pentru a preveni aglomerarea nanoparticulelor se folosesc stabilizatori de suprafaţă care se adsorb pe
particule, GRAS (General Regarded As Safe), rezultând o dispersie coloidală
Primul produs obţinut în baza tehnologiei „NanoCrystal®” au fost comprimatele Rapamune®
(sirolimus, imunosupresant, în transplant de ficat) înregistrate şi produse în SUA (2000).
Un alt produs bazat pe tehnologia „NanoCrystal®” sunt comprimatele Emend® (aprepitant), antiemetic,
produse de firma MERCK & CO., Inc. (2003). Substanţa activă este greu solubile în apă.
Firma HUGHES Medical. Corp., folosind tehnologiile FDDT a elaborat şi a comercializat un şir de
produse farmaceutice:
Meltamol (Acetaminophen 80 mg; 160 mg, 500 mg) Fast Dissolving;
Calcium 600 mg; Caffeine 135 mg – Energy Tab; FeBx (Folic Acid 1 mg + Vitamin B6 600 mg) for early
pregnancy
Comprimate acoperite cu film pentru o dizolvare orală rapidă: Methylcobalamin 1mg; Diphemhydramine
HCl 2.5 mg; Dextromethorphan 2.5 mg – 5.5 mg – 15 mg; Folic Acid 1mg – 5 mg; Loratadine 10 mg –
20 mg; Caffeine 2.5 mg.
39. Microcapsule şi microsfere. Clasificare. Tehnologia preparării. Utilizarea lor.
Etapa micro este reprezentată de sisteme microscopice: Decapeptyl[5], Lupron[6],
Locteron[7] (microparticule injectabile), ReGel[8] (formulă lichidă ce se gelifică când este
injectată în corp). Acestea sunt în general sisteme de tip matrice, fabricate din polimeri
degradabili [9].
40. Medicamente vectorizate. Microparticule transportoare polimerice.
Vectorizarea (transportul la ţintă) presupune:
1. Realizarea activităţii potenţiale maxime a substanţei medicamentoase;
2. Optimizarea disponibilităţii în vecinătatea receptorilor farmacologici specifici;
3. Protejarea deopotrivă a substanţei medicamentoase şi a organismului.

Obiective:specificiate de actiune,protejare de inactivare,penetrare celulara

Cerinţe faţă de transportori (vectori)

• Selectarea se face în funcţie de capacitatea lor de a realiza o legătură suficient de stabilă cu

SM (evitarea eliberării premature), dar totodată şi reversibilă la nivelul locului de acţiune
(eliberarea SM).
• Specificitate pentru organul ţintă (recunoaşterea ţintei);
• Biodegradabili;
• Mărimea particulelor transportoare să fie de ordinul micro- şi nano-
• Transportorii macromoleculari trebuie să posede selectivitate pentru ţintă (transport
tisular, celular şi intracelular)

41. Medicamente vectorizate. Transportori celulari.

Vectorizarea (transportul la ţintă) presupune:
1. Realizarea activităţii potenţiale maxime a substanţei medicamentoase;
2. Optimizarea disponibilităţii în vecinătatea receptorilor farmacologici specifici;
3. Protejarea deopotrivă a substanţei medicamentoase şi a organismului.

OBIECTIVE ALE TERAPIEI MEDICAMENTOASE LA ŢINTĂ : SPECIFICITATE DE

ACŢIUNE,PROTEJARE DE INACTIVARE ,PENETRAREA CELULARĂ
Cerinţe faţă de transportori (vectori)
• Selectarea se face în funcţie de capacitatea lor de a realiza o legătură suficient de stabilă
cu SM (evitarea eliberării premature), dar totodată şi reversibilă la nivelul locului de
acţiune (eliberarea SM).
• Specificitate pentru organul ţintă (recunoaşterea ţintei);
• Biodegradabili;
• Mărimea particulelor transportoare să fie de ordinul micro- şi nano-
• Transportorii macromoleculari trebuie să posede selectivitate pentru ţintă (transport
tisular, celular şi intracelular)

42. Medicamente vectorizate. Transportori macromoleculari solubili

43. Transportorii pasivi pentru medicamentele vectorizate.
 Microsfera

Citostatic

Tumoare

Citostatice:
Cis platina;
Adriamiacina;
Metotrexat;
Fluorouracil

Schema chemoembolizării cu microsfere

biodegradabile încărcate cu citostatic,
administrate intraarterial (artera hepatică)

Transport pasiv

Transportul pasiv se realizează după gradientul de concentrație – din regiunea unde concentrația
atomilor sau a moleculelor este mai mare în regiunea unde concentrația lor este mai mică. Acest
transport nu necesită consum de energie și are loc pe calea difuziunii simple sau a difuziunii
facilitate.
Difuziunea simplă se realizează prin porii formați de molecule proteice sau cu participarea
componentelor lipidice ale membranei. Difuziunea facilitată este asigurată de proteinele-
transportatoare din membrană, care se leagă selectiv cu anumiți ioni sau molecule,
transportându-le prin membrană. Difuziunea apei se numește osmoză.
44. Transportorii activi de generaţia a doua pentru medicamentele vectorizate.

Transportul activ se face contra sensului gradientului de concentrație sau a gradientului

electrochimic- adică a sensului spontan de difuzie– din regiunea unde concentrația atomilor sau a
moleculelor este
mai mică în regiunea unde concentrația lor este mai mare. Acest transport solicită consum de
energie și este realizat de proteine-transportatoare speciale. Moleculele de dimensiuni mari
(proteinele, lipidele, acizii nucleici) nu pot trece direct prin plasmalemă, transportul lor
realizându-se pe calea endocitozei.
Endocitoza particulelor solide este numita fagocitoză, iar a lichidelor – pinocitoză. Evacuarea
particulelor solide este o fagocitoză negativă, iar a lichidelor – pinocitoză negativă
Sint transportori de generatia a II-a:
• Liposomii
• Nanosferele
• Nanocapsulele magnetice sau termosensibile
Au diametrul mai mic de 1µm.
Liposomii- Lipozomii sunt sisteme veziculare sferice constituite din unul sau mai multe straturi
duble De lipide amfifile (în principal fosfolipide) dispuse concentric, care înglobează un număr
egal de spaţii sau compartimente apoase. Au dimensiuni ce pot fi cuprinse de la 30-50 nm până
la câţiva μm. Denumirea provine din limba greacă (lipos- grăsime şi soma- corpuscul), cu
referire la compoziţia şi forma lor. Se clasifica in:
1.Unilamelari mici (diametrul 25-50 nm)
2.Unilamelari mari (diametrul 0,2-1 μm)
3.Multilamelari (diametrul 100-150 nm)
Nanosferele, Nanocapsulele- SM este dizolvată, dispersată sau adsorbită pe suprafaţă.
Se folosesc 2 tipuri de polimeri: 1.Non biodegradabili (alchilmetacrilaţii); 2.Biodegradabili
(alchilcianoacrilaţii)
45. Transportorii activi de generaţia a treia pentru medicamentele vectorizate.
Anticorpi monoclonali (generaţia 3 de transportori)
• Antigen- substanţă, care introdusă în organism, poate produce anticorpi (anti –contra; gennan – a
naşte; fr.)
• Anticorp- proteină a serului sanguin secretată de către plasmocite, provenite din limfocite de tip
B (globule albe care intervin în imunitatea celulară) ca reacţie la introducerea în organism a unei
substanţe străine (antigen).
Sinonime: imunoglobulina; gamaglobulina
• Clon (ă) – ansamblu de indivizi (bacterii, celule, virusuri etc.) care provin dintr-un individ unic.
Funcţia Anticorpilor Monoclonali
• O imunoglobulină este capabilă să se fixeze pe antigenul care a provocat sinteza sa; ea primeşte
denumirea de anticorp.

• Imunoglobulinele neutralizează antigenele şi le împiedică să se reproducă.

• Antigenele sunt distruse în continuare de complement (sistem enzimatic) sau de către celulele
fagocitare (macrofage, limfocite T etc.) care se fixează la rândul lor pe imunoglobuline.
Algoritmul de formare al anticorpilor monoclonali (ACM
1. Injectarea celulelor tumorale la şoareci pentru stimularea formării de celule B, care v-or produce
diferite tipuri de anticorpi antitumorali (imunizarea)
2. Colectarea celulelor mielomice imortalizate
3. Fuzionarea celulelor B cu celulele mielomice pentru formarea de anticorpi producători de celule
hibride
4. Selectarea hibridomelor (celulelor hibride). Clonarea acestor celule pentru producerea a unei anumite
cantităţi de anticorpi monoclonali
5. Izolarea anticorpilor monoclonali pentru cultivare
ACM – produse biologice care (ataşează) “se agaţă” de anumite antigene de pe suprafaţa celulei maligne
Posibile interacţiuni ale ACM cu celula tumorală
1 – AMC –despuiat (nud)
2 – imunoconjugate
3 – ţintire în mai multe trepte
Mecanisme de acţiune ale ACM în cazul cancerului
• Direct, prin stimularea sistemului imun al gazdei, căruia “îi indică” (semnalizează) ce celulă să
atace;
• Blochează receptorii pentru factorii de creştere;
 • Acţionează ca purtător (vehicul) al unei substanţe citotoxice, pe care o ataşează direct pe ţintă –
celula malignă.
Printre cei mai cunoscuţi ACM se numără:
• RITUXIMAB (rituxan) – tratamentul limfoamelor nonhodjkiniene;
• CETUXIMAB (erbitux) – în cancerul colorectal;
• TRASTUZUMAB (herceptin) – tratarea cancerului de sân la pacientele care prezintă pe suprafaţa
celulei maligne receptori HER 2 în exces.
(obs., terminaţia “mab” vine de la Monoclonal Antibody)
46. Sisteme terapeutice pentru un tratament local.
Din aceasta grupa fac parte sistemele terapeutice oftalmice, vaginale, uretrale, etc. primul
reprezentant al lor este TS “Ocusert” Rezervorul cu substanta medicamentoasa se fixeaza intre 2
membrane sintetice, care prestabilesc cedarea . principiul actiunii se bazeaza pe difuziune. Ca
substanta medicamentoasa se foloseste pilocarpina. Sistemul aproapte este lipsit de actiune
colaterala. Este programat pentru cedarea pilocarpineitimp de 7 zile cu o viteza de 20-40 mg pe
ora, ce corespunde 1/6, 1/7 parti din cantitatea
pilocarpinei folosita pe cale clasica.
47. Sisteme terapeutice pentru un tratament sistemic.
Aici pot fi mentionate sisteme pentru:
Transfuzii- ex: “Travenol”-sistemul foloseste energia mecanica.substanta medicamentoasa se afla in
Solutia rezervorului sub presiune, care depaseste considerabil presiunea in zona sistemului biologic
unde este aplicat sistemul vine independent sub actiunea mediului ambient si efectueaza o scurgere a
lichidului in timp anumit, sistemul este inzestrat cu un filtru antibacterian, si are perspective de a trata
bolnavii cu antibiotic, citostatice, anticoagulanti.
O alta categorie de sisteme cu cedare controlata sint dispozitivele de perfuzare cu program sau cu
sensori. Dintre acestea , cele mai mult cercetate sunt sistemele cu cedare programata a insulunei.
Aceste dispositive portabile asigura o cedare cu o viteza controlata, constanta, programata a insulinei
sau uneori cu viteza variabila. Implantarea cateterului se face subcutanat
Transdermale-transporta in sistemul biologic substantele medicamentoase incorporate in ele datorita
difuziei moleculare prin pielea intact. Viteza constanta a difuziei depinde de diferenta concentratiei de
difuzie dintre system si piele. Mai intii din system se elimina o cantitatte de SA care satura segmentul
pielii unde este aplicat sistemul . exemple : scopoderm TTS, nitroderm TTS, catapres TTS. –reprezinta
emplastre de grosime si suprafata anumita aplicate in diferite regiuni ale corpului :pe piept , dupa
ureche, pe partea anterioara a bratului.
Orale- utilizeaza diferenta de presiune osmotic a substantei medicamentoase dizolvata in interiorul
sistemului si cea din mediul biologic, spre a determina eliberarea solutiei medicamentoase printrun
orificiu ce regleaza debitul , ex. Sistemul OROS.
Rectale- amintesc pompa osmotic ALZET mini. Avantajul acestor sisteme consta in aceea ca manifesta
actiunea lorindependent de pH obtinutului, componenta si volumul lui, peristaltica rectal.
48. Sisteme terapeutice contraceptive cu levonorgestrel.
Norplant- Implantul subcutan este fabricat dintr-un tub siliconic de tip Silastic (sub formă de
capsulă), având extremităţile închise cu silicon adeziv. Levonorgestrelul este dispersat sub forma
unei disperii solide în matriţa elastomerului. Doza zilnică subcutanat – 30 micrograme pe o
durată de 5 ani. O capsulă conţine 36 mg. După implantarea a 6 capsule acţiunea începe peste 24
ore.
Definitie Sistemul de implante contraceptive Norplant reprezinta o metoda contraceptiva pe baza
de o doza mica de progestagen, deosebit de sigura, cu durata lunga de actiune si reversibila.
Sistemul consta in 6 capsule moi de silastic(cauciuc siliconic). Fiecare capsula are 2,4 mm
diametru si 34 mm lungime si contine 36 mg de levonorgestren. Capsulele sunt inserate
subdermic in zona superioara a bratului sau in zona antebratului femeii printr-o procedura
chirurgicala minora efectuata sub anestezie locala. Dupa insertie capsulele Norplant sunt
palpabile, dar putin vizibile. Protectia fata de sarcina se instaleaza la 24h
de la insertie si dureaza aproximativ 5 ani. Fertilitatea se redobandeste aproape imediat dupa ce
se scot capsulele.
Indicatii Norplantul reprezinta o metoda potrivita pentru majoritatea femeilor aflate la varsta
fertila, dar este recomandat, in special, femeilor care:
- doresc o contraceptie cu eficienta ridicata
- doresc o metoda contraceptiva activa pe termen lung
- prefera o metoda care sa nu fie legata de coit
- prefera o metoda care nu trebuie administrata zilnic si nu necesita aprovizionare
- au numarul dorit de copii, dar nu doresc sterilizare
- se gandesc la sterilizarea chirurgicala voluntara, dar nu sunt inca pregatite sa ia o decizie finala
- nu pot folosi contraceptive care contin estrogeni
- au probleme cu administrarea zilnica a pilule
Contraindicatii- Permanente
Norplantul nu este recomandat femeilor cu: afectini maligne ale sanului
- Temporare
Norplantul nu este recomandat femeilor cu :
- diagnostic sau suspiciune de sarcina(pana cand femeia nu este sigur insarcinata)
- sangerari genitale anormale nediagnosticale
- suspiciuni de tumori maligne de san(pana cand se elimina aceasta suspiciune)
Situatii speciale
Toate situatiile descrise la injectabilele pe baza numai de progestagen sunt aplicabile si pentru
implantele Norplant.
Efecte secundare
- Cel mai frecvent efect secundar este tulburarea ciclului menstrual. Aceasta include sangerari
prelungite, mici sangerari intermenstruale sau amenoreea. In general cantitaea de sange pierdut
este mai mica de cat cea din ciclurile normale. La unele femei pot aparea sangerari abundente.
- Si amenoreea este un efect secundar frecvent. Daca se excllude posibilitatea unei sarcini,
amenoreea nu reprezinta un risc pentru sanatatea femeii.

- Cefaleea este al doilea efect secundar ca frecventa. Alte efecte secundare mai putin frecvente
sunt nervozitate, greturi, ameteli crestere in greutate si efecte la nivelul tegumentelor, ca de
exemplu, acneea.
- Daca vreuna din capsule este expulzata, procedati la inlocuirea ei cat mai rapida, imediat dupa
ce zona de insertie s-a vindecat. Asigurati o metoda contraceptiva temporara.
Mirena-Nu este mai lung decat un bat de chibrit si are mai mult sau mai putin forma literei
“T”. In prelungirea sistemului (a “T” -ului) sunt niste fire care atarna, utile in momentul in
care va trebui extras de catre ginecologul tau.
Cel mai important de precizat ar fi ca acest sistem are un rezervor care elibereaza treptat, zi
de zi, un hormon feminin de tipul 'progestogen', prevenind aparitia unei sarcini nedorite.
“Termenul de valabilitate” al steriletului Mirena este de 5 ani, dupa care trebuie schimbat.
Are o eficacitate de 99% si iti ofera protectie chiar imediat dupa inserare. In cazul in care
te razgandesti si vrei sa ramai insarcinata, fertilitatea ar trebui sa revina imediat dupa
scoaterea lui
Ca mecanisme de actiune, Mirena ingroasa mucoasa cevicala impiedicand patrunderea
spermatozoizilor in uter si subtiaza endometrul uterin, impiedicand fixarea ovulului
fecundat. Hormonul din Mirena se numeste “levonogestrel” (LNG), continut de multe
contraceptive orale. La anumite femei hormonul impiedica ovarele sa 'functioneze' (nu mai
are loc ovulatia), ceea ce reprezinta un plus fata de steriletul clasic
49. Sisteme terapeutice contraceptive cu progesteronă.
Sistemul therapeutic cu progesterone (progestasert) elibereaza progesteronul intrauterine, 65
Microgram/zi timp de un an sau 3 ani, actionind ca antihemoragic sau contraceptive. Sistemul este
alcatuit dintr-o matrita in forma de inel acoperita cu un portbiologic din silicob. Sistemul poate fi folosit
pentru a provoca avortul, cind in system, in calitate de substanta medicamentoasa se foloseste
prostaglandina sintetica. Efectul therapeutic este combinat cu cel mechanic.Contraceptia prin implant
contraceptiv subdermic cu progesteron este prezentata sub 2 forme:
Implanon si Norplant 2 / Jadelle.Implanon are o dimensiune de 40 x 2 mm si contine 68 mg de
progesteron (etonogestrel) asigurand contraceptia pe o perioada de 3 ani. Norplant 2 / Jadelle este alcatuit
din 2 formatiuni de 2,5 x 43 mm, fiecare continand 75 mg de progesteron (levonorgestrel), asigurand
protectia contraceptiva pe o perioada de 5 ani.Ambele variante de implant contraceptiv subdermic cu
progesteron au orata de esec de doar 0,05%Implantul cu progesteron se aplica subdermic imediat
deasupra cotului in partea interioara a bratului.
Sistemul terapeutic Progestasert
Este un sistem terapeutic modern in care rezervorul medicamentos este alcatuit din cristale de
progesterona.Un astfel de dispozitiv numit Progestasert este conceput cu efect contraceptiv si cedeaza
Progesterona
cu un debit de 65 μg/zip e durata unui an. Fertilitatea normala apare dupa indepartarea dispozitivului.
Progestasert actioneaza prin ingrosarea mucusului cervical, astfel incat un ovul fecundat nu se poate
implanta in uter. Rata de esec a dispozitivului este de 2 %. Dispozitivul trebuie sa fie schimbat in fiecare
an.
50. Sisteme terapeutice folosite în tratamentul osteoporozei.
ESTRADIOL – hormon estrogen, produs de foliculele ovariene de la pubertate şi până la
menopauză. În perioada menopauzală funcţia ovariană scade considerabil şi se pierde secreţia
estradiolului care duce la afecţiuni vasomotorii şi termoreglatoare:
• tulburări ale somnului,
• instabilitate psihică,
• atrofie urogenitală treptată ,
• osteoporoză – sunt afectate circa 40 mln femei. (profilaxia osteoporozei menopauzale)
Estraderm TTS(10,25,50,100) se prezinta sub forma de plasturi cu actiune de 3-4 zile. Poate
fiadministrat in tratamentul continuu sau ciclic incepind cu doze mici apoi dozele se maresc.Se
aplica cite 2 plasturi pe saptamina, se schimba 1 data la 3-4 zile. Nu se va aplica in acelasi loc
consecutiv si nici pe
sin.Denosumabul este un anticorp monoclonal uman, a cărui țintă este RANKL. Prin inhibarea le
gării RANKL
la RANK, denosumabul reduce numărul și activitatea osteoclastelor, scade resorbţia osoasă, creșt
e densitatea minerală osoasă (DMO) la toate nivelele (coloană, șold, radius) și reduce incidența f
racturilor vertebrale, nonvertebrale și a fracturilor de șold. Denosumab este administrat subcutan
at o dată la 6 luni, ceea ce crează premizele pentru o creștere a aderenței la tratament pentru acea
stă afecțiune altfel silențioasă clinic până în momentul apariției fracturii.
Denosumabul este condiționat în seringi preumplute de 60 mg cu administrare subcutanată la int
erval de 6 luni. Supresia resorbţiei osoase se produce rapid (la 12 ore), este profundă (aproximati
v 80%) și prelungită (peste 6 luni) și reversibilă. Clearence-ul se face prin sistemul reticuloendot
elial, deci independent de clearence-ul renal
CLIMARA 50 – (7-
day) (Schering AG Germania) – conţine 3,8 mg estradiol, suprafaţa 12,5 cm2 . Conţine 4 plasturi
(12). Un plasture se aplică pe o perioadă de 7 zile. Eliberează 50 μg pe zi. (înregistrat în RM)
CLIMARA
FORTE (Schering AG Germania) – conţine 7,8 mg estradiol, suprafaţa 25 cm2 . Conţine 4 plastu
ri (12). Un plasture se aplică pe o perioadă de 7 zile (înregistrat în RM).
Oesclim - sistem terapeutic transdermic
IndicatiiAcest medicament contine un estrogen natural. Se recomanda tratamentului tulburarilor l
egate demenopauza (eriteme, traspiratie excesiva, tulburari urinare, uscaciune vaginala etc.) Oes
clim este indicat pentru prevenirea osteoporozei.
Doze si mod de administrare
Dozare: Oesclim se aplica de doua ori pe saptamana, respectiv plasturele se schimba la fiecare 3
sau 4 zile. Produsul poate fi aplicat timp de 24 (pana la 28) de zile urmat de o intrerupere de 2 (p
ana la 7) zile. Acest lucru impune folosirea a 7 (la 8) plasturi pentru un ciclu. Oesclim trebuie apl
icat pe fese, trunchi sau pe partea superioara a bratului sau a coapsei, intr-un loc care nu prezinta
pliuri sau face obiectul frecarii de haine, intr-un loc unde pielea este uscata, neiritata si netratata
cu lotiune sau crema. Oesclim nu trebuie aplicat pe sani.
Contraindicatii: Nu este indicat a se folosi in urmatoarele situatii: disfunctii tromboembolice c
urente (flebita, embolie pulmonara, infarct de miocard); anumite afectiuni ale ficatului; anumite t
umori ale sanului sau uterului; sangerare vaginala nediagnosticata.
ESTALIS ® ( prod. Novartis Pharmaceuticals Australia Pty Ltd)
Patch (Estradiol / acetat de noretisteronă(NETA))Estalis este conceput pentru a fi aplicat pe piel
ea intactă, oferind continuunivelele fiziologice de estradiol si NETA pentru 3.54 zile după aplicar
e, prin urmare, minimizarea dozelor mari de estradiol si NETA necesare în mod normal pe cale o
rală pentru a compensa efectul de prim pasaj.Estalis este un plasture, matrice-adeziv pe baza de a
lcool care cuprinde trei straturi: un suport, un strat adeziv si o folie de protectie. Matricea de adez
iv continând estradiol si NETA este aplicat un film de poliester / acetat de etilen vinil laminat pe
o parte si este protejat pe de altă parte printr-o acoperire cu fluoropolimer transparent folie de eli
berare.
INDICATII
• Pentru tratamentul pe termen scurt al simptomelor de deficit de estrogen la femeile aflate la me
nopauza care au un uter intact;
• Pentru prevenirea pierderii osoase post-menopauză la femei, ce au risc mare de fracturi osteop
orotice.
CONTRAINDICATII
• sarcină cunoscută sau suspectată;• alăptarea;• antecedente de cancer de sân;•neoplazii dependen
te de estrogen cunoscute sau suspectate , inclusiv a cancerului de endometru;•tumori hipofizare
sau hipotalamice; • sângerări vaginale anormale nediagnosticate;• boală hepatică severă;• endom
etrioza.
Climara - plasture
transdermicProducator: Bayer ScheringCompozitieClimara- plasture de 12,5 cm2, ce contine 3,9
mg estradiol intr-o matrice acrilata adeziva.
Climara forte - plasture de 25,0 cm2 continind 7,8 mg estradiol intr-o matrice acrilata adeziva.
Actiune terapeutica
Inceperea perioadei climacterice este caracterizata prin aparitia unei scaderi din ce in ce mai pron
untate a productiei de estrogeni ovarieni. Aceasta conduce la o deficienta estrogenica in organis
mul femeii, care da nastere la diverse tulburari si dereglari ale starii generale de bine, pana cand
organismul se adapteaza singur la scaderea productiei de estrogeni. Deficitul de estrogeni si simp
tomele sale caracteristice perioadei climacterice sunt reduse rapid si sigur prin administrarea reg
ulata a hormonilor deficienti. Plasturele Climara creste estradiolul sanguin. Ajunge in circulatia s
anguina prin piele (transdermic) si conduce la un nivel hormonal constant.
Indicatii
- terapie de substitutie estrogenica la pacientele cu tulburari datorate
climacteriului natural sau indus chirurgical (doar pentru afectiuni necanceroase) de
ex. simptome vasomotorii (bufeuri, transpiratii), tulburari de somn, atrofii datorate insuficientei p
roductiei de estrogeni endogeni.
Reactii adverse
Cel mai frecvent efect secundar raportat a fost iritatia la locul aplicarii.
Sunt posibile urmatoarele efecte secundare:
- Sistem genito-urinar: modificari ale caracteristicilor sangerarii uterine, sangerari vaginale mici
sau mai mari,cresterea dimensiunilor unui leiomiom uterin, alterarea cantitatii de mucus cervical.
- Sani: tensiune, marire.
- Gastrointestinal: greata, dureri abdominale, balonare, icter colestatic.
Piele: cloasma sau melasma care poate fi persistenta. In cazuri individuale pot aparea dermatita
alergica de contact, prurit post-inflamator, exantem generalizat.
- Sistem nervos central: cefalee, migrena, ameteala.
- Diverse: modificari ale greutatii corporale, agravarea porfiriei, edeme, modificari ale libidoului.