Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Jocuri Periculoase PDF
Jocuri Periculoase PDF
Capitolul 1
Indiscreţii
Eu am râs.
– Poate că nu, dar mai bine să fii precaută. Dacă îţi cere o
întâlnire, refuză-l!
- Jake, îmi pare rău. N-ar fi trebuit să spun asta, dar eram
furioasă. Putem să schimbăm subiectul?
- Ne vedem diseară.
Poate nici nu era nevoie să-i văd faţa azi. Speram să nu fie
nevoie s-o mai văd niciodată, şi cu puţin noroc, era posibil.
Lauren a rămas perplexă.
- Vrei să spui că nu-i cel mai frumos bărbat pe care l-ai văzut
în viaţa ta?
- Mă întreb dacă nu cumva e ceva între ei. Ştii tu, iau prânzul
împreună tot timpul, o ia la cumpărături, o duce cu maşina…
Hm.
O Doamne, n-ar trebui să fiu aici, n-ar trebui să fiu aici, îmi
ţipa conştiinţa, dar nu mă puteam urni din loc.
- Mă doare.
Mi-a dat brusc drumul la mână, ca şi cum uitase că încă mă
mai strângea de-mi ieşeau ochii din cap. Mi-am frecat braţul
şi am tresărit când am simţit că mă doare. Urma să am o
vânătaie serioasă. S-a întors cu spatele la mine şi a privit-o
posomorât pe Jessica.
Schimbare
Cum i-a putut măcar trece prin cap că o s-o dau afară? Doar
eram prieteni, nu? Şi prietenii se ajută între ei. Mă
aşteptasem să vrea să păstreze copilul, femeile sunt de
obicei mai sentimentale şi sensibile la subiectul ăsta. Nu
renunţă la un copil decât dacă sunt extrem de insensibile.
Capitolul 2
Neprevăzut
- Tipul ăsta, cum îi zici tu, se întâmplă să fie şeful nostru, îţi
aminteşti? – a întrebat el sarcastic.
Asta era de fapt partea cea mai grea, cea care mă împiedica
să-mi dau demisia chiar mâine.
- Bella.
Jacob nu-mi putea face una ca asta! Doar ştie cât de mult îl
antipatizez.
- Mă bucur să te cunosc.
- Şi mie.
- Tu nu te băga.
N-a mai aşteptat un răspuns, m-a apucat violent de braţ şi
m-a tras după el prin mulţime. Nimeni nu părea să observe
mica dispută, ceea ce era bine. Am ieşit din încăperea largă,
apoi am luat-o pe un mic coridor, la capătul căruia se afla o
uşă de sticlă, care părea că duce spre o grădină. Mergea atât
de repede, încât eu de-abia puteam să ţin pasul. M-am
împiedicat de vreo trei ori şi era să cad de tot atâtea ori, dar
lui nu părea să-i pese. Doamne, cât îl uram în momentul ăla.
- Frumos nume.
chicotit uşor şi apoi a început să se aplece spre mine. Era
atât de aproape, încât îi simţeam respiraţia caldă pe faţă.
Inima mi s-a accelerat şi-mi simţeam pulsul zbătându-se la
baza gâtului. Mâna de pe încheietura mea i-a alunecat în sus
pe braţul meu şi s-a oprit pe umăr. Continua să se aplece,
însă şi-a schimbat direcţia în ultima clipă, făcându-mă să
răsuflu uşurată. Una era să pretind că nu avea niciun efect
asupra mea şi alta era să experimentez. I-am simţit respiraţia
în păr când mi-a şoptit delicat la ureche:
Capitolul 3
Refuzuri
M-am strâmbat.
- Sunteţi şeful meu. Nu-mi permit să nu vă respect.
Am dat să merg spre casă, dar m-a oprit din nou. Ce-i cu
omul ăsta, chiar nu-şi dă seama că nu-l vreau în preajma
mea? N-a mai fost refuzat niciodată, e o premieră pentru el?
- Permite-mi să te conduc – a spus zâmbind.
- Dar-
Iar începea cu asta. Ultimul lucru pe care vroiam să-l fac era
să-i povestesc viaţa mea acestui bărbat. Cu cât ştia mai
puţine despre familia mea, cu atât era mai bine. Nu aveam
nevoie de mila nimănui. Am încercat să-i spun banalităţi şi să
mă învârt pe lângă subiect, dar am sfârşit prin a-i spune chiar
şi despre visurile mele de a-mi continua cândva facultatea.
Capitolul 4
Noutăţi
În prima zi de lucru după sărbători mă simţeam destul de
ciudat. Dacă mă întâlnesc cu Edward, ce-ar trebui să-i spun?
Ar trebui doar să-l salut şi atât, ca şi cum nu eram altceva
decât şeful şi angajata? Pff. Asta şi eram de fapt. Ce prostie
din partea mea să cred altceva. Nu vreau să-mi schimb
părerea. Nu vreau, nu pot şi nu trebuie. Şi de ce pierd eu
acum timpul gândindu-mă la el?
- Da, am auzit ceva despre asta. Cică era bolnavă sau ceva de
genul ăsta.
Am încremenit.
- Nu ştiţi?
- Nuu! Tu ştii?
Mi-am plecat rapid privirea şi mi-am făcut de lucru cu nişte
hârtii pe birou. Am răsturnat cafeaua peste nişte coli albe şi
am înjurat încet în timp ce le ştergeam cu un şerveţel de
hârtie. Se poate să fiu mai evidentă de atât?
- Vorbiţi serios?
- De ce crezi asta?
Nu ştiam cum să dau glas temerilor mele. Speram din toată
inima să nu mă fi ales pe mine pentru că avea senzaţia că
aveam s-o înlocuiesc pe Jessica în toate privinţele. Că dacă
era să fiu realistă, postul ăsta ar fi fost o schimbare plăcută
de peisaj. Aş avea un program mai lejer, nu chiar atât de
multă muncă la maşină; mai mult aş fi răspuns la telefoane,
aş fi aranjat dosare, poate i-aş fi adus cafeaua domnului
Cullen. În plus, îmi creştea şi salariul, iar Jacob ar muri de
bucurie. Am zâmbit în timp ce-mi imaginam reacţia lui.
El a zâmbit larg.
- Tocmai ai acceptat.
- Ăă, mă refeream…
Am oftat.
Capitolul 5
Contrast
A doua zi m-am simţit ciudat să ajung la serviciu mai târziu
cu două ore. Era şi acesta unul dintre multele avantaje pe
care le aveam ca fiind secretara şi asistenta personală a lui
Edward Cullen. El ajungea de-abia la ora zece şi eu trebuia în
mod normal să ajung doar cu câteva minute înaintea lui, să-i
pregătesc cafeaua şi să i-o pun pe birou.
- Nu neapărat.
- Desigur. Pe aici.
El zâmbi vag.
- Nu, nu e asta. Adevărul e că nici eu nu sunt prea sigur de
motiv. Probabil încă n-am găsit femeia potrivită pentru
mine.
- Ce, nu mă crezi?
Capitolul 6
Intrusa
Bărbatul din faţa mea devenise tăcut. Privea gânditor pe
fereastră, trasând inconştient cercuri pe pulpa sa. Avea o
expresie atât de plouată, încât aproape mi se făcuse milă de
el. Aproape. Încă mai aveam rezerve faţă de el. Poate nu era
chiar aşa cum părea, dar ce e făcut e bun făcut. Degeaba îi
mai pare rău, nu poate întoarce timpul.
- Surprinsă?
Am înghiţit încet în sec şi l-am privit îndelung. Ochii lui erau
mai trişti astăzi, părul lui nu era la fel de ciufulit ca de obicei,
parcă-şi mai pierduse din strălucire? Am simţit un impuls
ciudat de a-l consola, de a-i mângâia obrazul şi de a-i spune
că totul e în ordine. L-am ignorat.
Mi-a zâmbit din nou şi m-a studiat din cap până în picioare.
Mă simţeam stânjenită sub privirea ei cercetătoare, deşi era
femeie.
- E pentru tine.
Când mi-a luat telefonul din mână, mi-a atins degetele. Eu
mi le-am retras imediat, de parcă m-au ars. A dus receptorul
la ureche, a ascultat câteva cuvinte şi apoi a spus:
Apoi s-a îndreptat graţios spre biroul său. Ugh! I-am făcut
legătura în birou şi apoi am realizat că nu pusese receptorul
meu la loc. L-am luat şi am început să mă strâmb la el ca un
copil de patru ani, imaginându-mi ce conversaţie aveau. Dar
apoi am auzit un alt set de tocuri pe hol şi am trântit rapid
telefonul în furcă. Oricine m-ar fi văzut ar fi crezut c-am
scăpat de la nebuni.
O blondă uluitoare a apărut de după colţ şi eu am înghiţit în
sec. Era foarte, foarte frumoasă şi atrăgătoare. Ochii de un
albastru electrizant, buzele pline şi senzuale uşor curbate
erau aşezate pe o faţă ovală cu trăsături superbe. Avea tenul
uşor bronzat, încadrat de o parte şi de alta de o cortină de
păr blond lung şi strălucitor ce-i cădea în bucle lejere mai jos
de umeri. Bluziţa crem fără mâneci şi cu un decolteu
pronunţat pe care o purta îi punea în evidenţă sânii plini şi
tineri, între care se afla o mică inimioară agăţată de un lanţ
subţire de argint. Îţi tăia respiraţia de frumoasă ce era. Mi
s-a pus un nod în gât. Dureros de frumoasă. Îmi venea să
plâng.
Capitolul 7
Dulce-amar
Fata blondă părea cam de douăzeci şi doi de ani. Era, fără
îndoială, cea mai frumoasă persoană de sex feminin pe care
am întâlnit-o vreodată. Şi, la fel de sigur, era una din
fetişcanele acelea stupide pe care le agăţa Edward. Aş fi
sperat la prea mult dacă mi-aş fi dorit să fie vreo verişoară
sau ceva. Însă nu asta mi-a diluat admiraţia pentru fizicul ei
fără cusur, ci vocea ei piţigăiată şi de comandă:
- Nu, mulţumesc.
Am ridicat arogantă capul în sus. Idee proastă, pentru că
ploaia rece m-a plesnit cu o forţă uluitoare peste faţă şi un
strop s-a prelins de pe o frunză exact în moalele capului
meu. M-a străbătut un frison de frig şi am strănutat
puternic.
Edward ajunsese la capătul răbdării, dacă te luai după
expresia de pe chipul lui. A deschis uşa din partea
pasagerului şi a răcnit:
M-a ajutat să-mi dau jacheta jos şi apoi mi-am dat seama că
a fost o idee foarte neinspirată. Bluza albastră fără mâneci
de pe mine era udă şi mi se lipise de trup de parcă-mi era a
doua piele. Prin materialul subţire şi transparent se vedea
modelul cu dantelă al sutienului meu alb. Am roşit puternic
şi mi-am strâns braţele în jurul meu.
- Ai vrea tu.
- Ştiam că dacă voi avea răbdare cu tine vei ceda. Dacă ai şti
de când aştept momentul ăsta… Dar a meritat aşteptarea.
Încă eram pe hol, lângă cuier, când Jake a ieşit din bucătărie.
Arăta atât de speriat, de trist, de îngrozit, de îmbătrânit,
încât pentru o clipă am uitat de zbuciumul meu sufletesc.
Durerea lui era durerea mea. Acum, sufeream dublu. Pentru
mine, şi pentru el.
Capitolul 8
Învinsă
L-am ţinut în braţe şi am încercat să-l consolez cât timp a
plâns. El stătea cu capul în poala mea şi suspina încet, iar eu
îmi trăsesem picioarele sub mine şi-mi treceam degetele
prin părul lui. Lacrimi îmi cădeau încet pe obraz, dar n-am
spus nimic. Aşteptam ca Jacob să se liniştească ca să-mi
spună ce se întâmplă.
După o vreme, când suspinele se mai răriseră, s-a ridicat
încet în şezut şi mi-a zâmbit slab. Era un zâmbet atât de
chinuit şi îndurerat, că îmi venea din nou să plâng. Mi-am
înfrânat lacrimile şi m-am întins să-i mângâi obrazul cu
afecţiune.
El m-a privit speriat. Chiar era grav. Am înghiţit nodul din gât
şi l-am întrebat din nou. El a vorbit în cele din urmă, iar
vocea lui era plină de suferinţă şi regret:
Jacob a pălit.
Era cam frig afară, dar nu m-am întors să-mi iau geaca. Ce
mai conta? Oricum nu mai simţeam frigul. Eram o moartă
vie.
- A vrut să pună banii înapoi, dar n-a mai avut timp. Te rog, o
să-ţi plătim datoria până la ultimul bănuţ. Dă-ne doar puţin
timp – m-am rugat eu.
- N-are rost nici dacă aş face orice ca să-i dai o şansă să-şi
repare greşeala?
El a râs uşor.
Adevărul e că nu prea ai. Ori vii cu mine, ori Jacob îşi
petrece următorii cinci ani din viaţă după gratii.
El şi-a ridicat ochii spre mine şi a confirmat din cap, apoi şi-a
întors privirea spre fereastră.
Să înceapă mascarada.
După multe ore de mers – le-am pierdut şirul; în plus, mai şi
aţipisem din când în când cu capul pe umărul lui Edward –
un semn ”Bun venit pe insula Harbor” ne-a întâmpinat.
Insula era superbă, asta era clar. Străbăteam o autostradă
flancată de palmieri verzi, înfrunziţi, foarte aproape de
ocean. Apa era de un albastru aprins, pur, hipnotic, în
armonie cu cerul incredibil de senin. Nisipul de pe plajă era
aproape alb şi sclipea în lumina soarelui.
Nu-mi amintesc să mai fi fost vreodată într-un loc în care să
văd cerul atât de albastru, fără niciun nor. Vremea era caldă,
dar nu înăbuşitoare. Din loc în loc trona câte un hotel de lux
în mijlocul acestei mări de verde.
- Nu.
M-a sărutat pe frunte şi apoi s-a întors să plece, dar s-a oprit
înainte să ajungă la uşă. Mi-a zâmbit nesigur.
- Bine.
După ce Edward a plecat, am inspectat în detaliu camera.
Ataşată de dormitor era baia, de lux, fără îndoială. Totul
sclipea. Am dat drumul la apă în cadă şi m-am reîntors în
dormitor. Mi-am scos halatul din valiză; mai aveam nevoie
doar de câteva prosoape. M-am îndreptat spre dressing şi
am rămas cu gura căscată când l-am deschis. Erau o mulţime
de haine. Le-am frunzărit puţin şi am rămas şi mai surprinsă.
Erau noi şi gura mi s-a uscat în timp ce citeam numele
designerilor renumiţi de pe etichete. Cel puţin vreo zece
rochii erau aşezate pe umeraş în funcţie de lungime.
Pantaloni eleganţi, bluziţe, topuri şi fuste erau toate aranjate
pe rafturi în funcţie de categorie. Uau. Desprinzându-mi cu
greu privirea de pe noile mele haine, am găsit şi prosoapele
pe un raft superior, apoi am intrat în baie.
Capitolul 10
Sinceră cu conştiinţa
Deşi când mă uitasem pe fereastră Edward nu era venit, l-am
văzut întins pe un şezlong, cu ochelari de soare la ochi,
sorbind cu paiul dintr-o băutură. Normal, apăruse şi Tanya;
poate că până la urmă fuseseră împreună. Aparent avea un
şezlong propriu, dar de fapt era pe jumătate deasupra lui
Edward, şoptindu-i ceva la ureche. El a râs la cuvintele
blondei şi a mângâiat-o pe braţ. Am scuturat supărată capul,
nedându-mi seama ce găsea amuzant la blonda aceea
stupidă şi superbă.
Când a ajuns în faţa mea, Edward m-a studiat din cap până în
picioare şi eu am fost pe loc învăluită de o căldură stranie,
iar sângele mi-a năvălit în obraji. Mi-am plecat jenată
privirea şi am surâs uşor.
Capitolul 11
Ce-i de făcut?
Învârteam plictisită spagheti în jurul furculiţei, însă nu mai
apucam să le mănânc. Îmi pierise pofta de mâncare. Eram
deja de o oră la restaurant şi Edward n-a catadicsit să-mi
spună niciun cuvânt, ca să nu mai spun că nu s-a uitat în
direcţia mea nici măcar o dată. Mă ignora total, deşi stăteam
chiar lângă el, atât de aproape, că braţul lui aproape îl
atingea pe al meu.
Am simţit cum m-au înţepat ochii, grija lui pentru mine era
emoţionantă, chiar dacă era doar politicos. Dar el era totuşi
prietenul lui Edward, iar ceea ce mă preocupa pe mine avea
legătură strict cu el. E absolut uimitor cum omul ăsta mi-a
dat peste noapte lumea peste cap. Îl uram, apoi dintr-o dată
se întâmplă rapid nişte chestii, prin intermediul unor
conincidenţe nefericite mă trezesc acasă la el de Crăciun,
apoi sunt angajată ca secretară a lui şi dintr-o dată el îmi
zâmbeşte şi mie mi se opreşte inima. Apoi el mă sărută şi
după aia strică tot. Apoi Jacob o face lată şi eu mă văd
obligată să-i salvez pielea, şi astfel mă găsesc petrecând
concediul cu şeful meu, pe care cică îl uram, dar pe care se
pare că nu-l mai urăsc atât de mult, ci mă îndrept încet, dar
sigur, în direcţia opusă.
El n-a părut convins, dar n-a comentat nimic. Asta m-a făcut
să-l plac şi mai mult. James şi Alice dansau în apropierea
noastră şi chiar înainte să-mi dau seama, mă aflam în braţele
lui James, iar Alice se depărta dansând şi râzând în braţele
soţului ei.
Apoi a zâmbit ceva mai sincer. L-am privit mai atentă. James
chiar era un bărbat frumos şi atractiv. Nu era genul meu, dar
presupun că aş putea măcar să încerc să mă simt bine. La
urma urmei, pentru asta sunt concediile, să te distrezi. Ce
credea Edward, că scopul acestei vacanţe e să se distreze
numai el, nu şi eu? Şi nu mi-a pus nicio condiţie cu
activităţile plănuite pentru vacanţa asta. A spus doar să vin
să-i ţin companie, nu că ar trebui să fiu legată cu o lesă de el
sau ceva de genul ăsta. Puteam să acord atenţie şi altui
bărbat, deşi nu mai puteam să-mi dau seama dacă îi păsa
sau nu de chestia asta.
—
A doua zi m-am trezit cu o durere incredibilă de cap, aveam
senzaţia că o să-mi crape din clipă în clipă. Era clar, viaţa de
noapte nu era făcută pentru mine. Eu eram mai mult genul
de fată de interior, care să lucreze într-un muzeu prăfuit
sau… într-un birou. Am oftat şi am ridicat capul. Doamne,
parcă era de plumb. Oare aşa te simţeai după o
mahmureală? Dacă da, îi compătimeam pe oamenii ăia. Eu
băusem cel mult un pahar de şampanie şi mă durea capul
teribil.
Am privit-o confuză.
- Care domn?
Cineva a gemut.
Cineva a oftat şi apoi nimeni n-a mai zis nimic. Probabil le-a
fost adusă mâncarea, pentru că am auzit zgomot de farfurii
şi furculiţe.
- Vai, Tanya, azi eşti toată numai farmec! Eşti cumva geloasă
că de data asta nu mai eşti tu cea mai drăguţă din grup? – a
spus el ironic.
Oh, aş fi dat aproape orice să-i văd faţa Tanyei. Probabil era
una memorabilă. Dar bucuria mea a fost de scurtă durată,
pentru că mi-am dorit să fi fost Edward care să mă fi apărat,
nu James. De ce nu-şi urmează pur şi simplu instinctele? Era
evident c-a fost deranjat de remarca Tanyei la adresa mea şi
atunci de ce n-a protestat? Ce aşteaptă?
Gândurile mi-au fost întrerupte când Tanya a apărut în raza
mea vizuală. Purta o fustă scurtă albă şi un sutien de plajă
tot alb. Avea părul prins neglijent în vârful capului, dar tot
arăta de parcă stătuse două ore la coafor. Soarele arunca
reflexe portocalii în şuviţele ei blonde. Era superbă. Oricât
de mult o detestam, nu puteam nega evidenţa.
- Bine, nu mai insist, dar dacă-ţi faci griji din cauza Tanyei, să
ştii că n-ai de ce. E o persoană simpatică, odată ce ajungi s-o
cunoşti.
- Dacă vrei să faci baie din nou, mai bine te las să dormi.
Capitolul 12
Exact pe dos
După ce am ieşit din baie, mi-am scos un roman dintre cele
pe care mi le adusesem de acasă şi am început să citesc.
După ce am citit mai bine de jumătate de carte, am fost
întreruptă de o bătaie la uşă. Am tresărit uşor. Am dat fuga
la fereastră şi m-am uitat spre piscină. M-am gândit că
ceilalţi se întorseseră şi se adunaseră deja la piscină, iar Alice
a venit să mă caute. Dar nu era nimeni jos.
După alte câteva clipe în care s-a holbat la mine din cap până
în picioare, ca la o marfă, a ridicat ochii spre mine şi a spus:
Eu am fost atât de fericită să-l văd, încât nici nu-mi păsa dacă
era supărat. Eram pur şi simplu fericită să-l am în faţa mea în
sfârşit. Nu mi-a păsat nici de Tanya şi nici de privirea ei
ameninţătoare în timp ce m-am ridicat de pe şezlong şi am
mers spre ei.
Alice s-a aşezat lângă mine şi mi-a luat mâinile între ale ei.
- Nu sunt iubiţi?
James tocmai ieşea de după colţ. Ochii i s-au aprins când m-a
studiat în detaliu. Iar avea rânjetul acela răutăcios pe faţă,
cel care nu-mi plăcea. Mă făcea să mă simt vulnerabilă şi
lipsită de apărare. Sentimentul de teamă mi-a curs din nou
prin vene, fără voia mea.
Jasper a oftat.
Un alt val de durere m-a lovit din plin când mi-a confirmat
ceea ce am bănuit încă de la început. Ochii mă înţepau din
nou, dar am ridicat sfidătoare capul. Deşi eram îngrozită de
moarte de ceea ce ar putea el să creadă despre mine, având
în vedere că ştiam de la bun început şi am acceptat chiar şi
aşa să vin cu el, refuzam să plâng. Cel puţin, nu cât timp mă
vedea el.
Capitolul 14
Adrenalină
Dar era numai Alice. Mi-am încheiat jacheta şi mi-am ridicat
gulerul în jurul gâtului, să ascund vânătaia. Alice m-a privit
cu sprâneceana ridicată. Ea era îmbrăcată într-o pereche de
pantaloni scurţi şi un maiou alb decoltat. S-a aşezat pe nisip
şi şi-a ridicat un genunchi la piept. M-am aşezat şi eu înapoi,
şi am contemplat amândouă peisajul în linişte. După câteva
clipe, Alice a rupt tăcerea.
- Mâine mergem la o plimbare pe ocean cu iahtul.
- Scuzaţi-mă, domnişoară.
Capitolul 15
Nu din nou
Când am ajuns aproape de el, puteam simţi răceala pe care o
emana corpul său. Atitudinea sa ostilă şi privirea lui
inexpresivă m-au făcut să-mi plec ochii. Mă uitam stânjenită
în jur. Apoi m-am simţit umilită, atât de atitudinea lui faţă de
mine, cât şi de reacţia mea. Stăteam cu capul plecat, supusă,
de parcă comisesem o crimă. Nu făcusem nimic grav, mi-am
spus în minte, deci n-am de ce să mă simt aşa.
Inima mi-a tresărit când mi-a spus numele. L-am privit direct
în ochi şi pentru o clipă privirile noastre s-au întâlnit. Dar
de-abia apoi am înţeles cu adevărat contextul. Era adevărat,
nu-mi plăcea să merg la cumpărături, deşi după ziua de azi
nu mai eram chiar atât de pornită împotriva shopping-ului.
Alice era o companie minunată şi n-am avut timp să mă simt
tristă sau plictisită.
Nu vroiam să-i port pică Tanyei din cauza lui Edward, deşi nu
era greu s-o antipatizezi. Poate că în locul ei aş fi procedat la
fel. Însă firea ei periculoasă şi înfumurată îmi displăcea
oricum.
- Dansezi?
El nu a spus asta.
Privirea lui îmi dădea fiori pe şira spinării, era diabolică. Avea
un rânjet malefic şi ochii îi sclipeau maliţios. Şi-a îndoit uşor
genunchii şi şi-a depărtat braţele, ca şi cum se pregătea să
mă îmbrăţişeze. Arăta ca un prădător.
Mai erau doar doi-trei metri între noi. Acum ori niciodată.
- Ali-
Capitolul 16
Fericirea se plăteşte
Senzaţia că fusesem bătută cu brutalitate nu-mi dădea pace.
Toţi muşchii îmi erau amorţiţi şi mă dureau enorm. Am
gemut. O mână rece mi-a dat şuviţele umede la o parte şi
mi-a atins delicat fruntea fierbinte. Am deschis ochii încet,
iar chipul brăzdat de griji al lui Edward a fost primul lucru pe
care l-am văzut. Am făcut ochii mari de surprindere. Ce
căuta Edward aici şi mai ales, de ce mă ţinea în braţe? Am
încercat să mă ridic, dar o durere pătrunzătoare ca şi cum
fusesem înjunghiată în umăr cu un cuţit fierbinte m-a făcut
să mă răzgândesc.
Asta m-a făcut să-mi ridic surprinsă ochii spre el, dar acum el
era cel care evita contactul vizual. Părea stânjenit, o stare
nespecifică lui Edward. Era oarecum ciudat şi amuzant, să-l
văd în impas.
Atunci el a zâmbit, iar buzele lui le-au găsit din nou pe ale
mele. De data aceasta, nu era nicio grabă în gesturile lui.
Sărutul lui era dulce, dar mă ameţea la fel de mult. Mi-a
cuprins obrazul în palmă şi apoi a coborât pe gât. Mi s-a
făcut pielea de găină acolo unde m-a atins. Un fior puternic
m-a zguduit, iar Edward s-a desprins imediat de mine.
- Ăă, mă gândeam…
- Nu cred că ştiu.
- De ce?
- Mergem să mâncăm.
Nimic din ce-ar fi putut spune n-ar fi sunat mai bine ca ce-a
spus. Nici nu-mi doream mai mult.
- Edward, te iubesc.
Vocea lui Edward m-a făcut să tresar. Îi pare rău că ce…? N-a
mai continuat.
Capitolul 17
Noutate
Am dezvoltat un hobby pentru uitatul pe pereţi. Se pare că a
devenit o activitate frecventă pentru mine, o practic din ce
în ce mai des. Dimineaţă, la prânz şi seara. Şi între
perioadele acestea. Oricum nu aveam nimic altceva de făcut.
Mi-am recitit toate cărţile din bibliotecă, am făcut curăţenie
generală de 4 ori într-o săptămână, am făcut toate felurile
de mâncare posibile, ce mai era de făcut?
Am luat mingea de tenis de pe noptieră şi am aruncat-o în
peretele opus cu destulă forţă cât să se întoarcă înapoi la
mine. Oh, iată un nou hobby. Aruncatul mingii în pereţi.
După vreun sfert de oră, mă cam plictisiem şi am aruncat
mingea mult prea tare, n-am mai avut timp s-o prind şi m-a
izbit exact în frunte.
[ Credeam că nu e posibil
Să te vreau mai mult decât înainte,
Vocea mea nu era mai mult decât o şoaptă joasă. Ah, era
sâmbătă. Jacob îşi căuta o nouă slujbă. Deşi încă mai aveam
o datorie imensă la firmă, Jacob a hotărât să renunţe la
postul lui după ce avea să-şi găsească o altă slujbă. Mi-a
promis că Edward n-o să mă mai şantajeze, că nu-i pasă dacă
merge la închisoare. Dar mie îmi păsa. Dacă e nevoie, ne
mutăm undeva unde să nu ne găsească, poate în Antarctica.
O să-i trimitem lunar bani prin poştă toată viaţa, până când o
să achităm datoria. Poate aşa ne lasă în pace. Am chicotit
uşor la gândul ăsta. Gestul a provocat o reacţie ciudată în
corpul meu şi am alergat din nou în baie.
Când s-a întors Jacob, l-am întrebat dacă s-a simţit rău şi
mi-a spus că nu. Se vedea şi după expresia lui că-i e destul e
bine. Mi-a spus cu zâmbetul pe buze că e posibil să fi găsit o
slujbă plătită aproape la fel de bine ca cea actuală. Încă nu e
sigur, dar o să primească în câteva zile răspunsul final. În
timp ce Jacob îmi povestea cu lux de amănunte cum şi-a
petrecut ziua, o altă serie de contracţii mi-a zguduit
stomacul şi aveam senzaţia că o să-l vărs cu totul.
Capitolul 18
Capcanele hazardului
Mărşăluiam – altfel nu pot numi mersul apăsat, greoi şi
grăbit – prin camera mea, frângându-mi mâinile şi mormăind
lucruri inocerente. Jacob stătea liniştit pe pat, cu coatele pe
genunchi şi-şi freca tâmplele, frustrat.
L-am auzit vag. Adică, l-am auzit că vorbeşte, dar n-am auzit
ce a spus, n-am procesat cuvintele. Când am ajuns în dreptul
lui, s-a ridicat de pe pat, m-a apucat de braţe şi a început să
mă scuture.
- Cinci.
- S-a terminat?
Jacob a dat grav din cap. M-am îndreptat cu paşi repezi spre
baie. Am pus mâna pe clanţă, am închis ochii şi am deschis
uşa. Am respirat adânc de câteva ori şi apoi am deschis ochii.
Dreptunghiul mic şi alb, de care depindea restul vieţii mele,
încă era aşezat pe marginea chiuvetei. Nu vedeam din prag
culoarea benzii şi-mi părea bine. N-am putut să mai fac
niciun pas, oricât aş fi vrut. M-am întors nervoasă în cameră,
paralizată de frică. Jacob m-a privit, alb ca o fantomă.
- Bella, e în regulă?
- Credeam…
- Jacob?
L-am simţit pe Jacob cum s-a aşezat lângă mine. Mi-a pus
ezitant mâna pe umăr şi a şoptit încet:
- Ştiu, Bella.
M-a tras din nou spre el şi şi-a îngropat faţa în părul meu.
Mă strângea atât de tare încât simţeam că nu mai pot
respira, dar n-am protestat. Mi-am trecut degetele prin
părul său şi mi-am sprijinit bărbia pe creştetul capului său.
———————————
Jacob îşi găsise deja două slujbe, dat fiind faptul că la firma
la care se angajase nu avea un post atât de important ca cel
de aici, dar nici nu lucra la fel de mult. În timpul rămas, urma
să fie şofer de taxi. Jalnic, ştiu, dar spunea că nu-l
deranjează. Iar eu urma să lucrez la o grădiniţă.
———————————–
EDWARD
Capitolul 19
Adevărul
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar înainte să-mi dau seama, mă
aflam în aceeaşi cameră cu Edward, în casa mea. Doar noi
doi. Jacob ieşise pe motiv că trebuie să plătească nu ştiu ce
facturi, deşi ştiam că nu e adevărat. Totul era pregătit să
plecăm, totul era plătit, iar casa urma să o vindem printr-o
agenţie, nu se ştie cât avea să dureze, nu era treaba noastră
să căutăm cumpărători. Nu vroiam să-l las să plece, la urma
urmei nu era treaba mea. Jacob trebuia să negocieze cu
Edward plata datoriei, nu eu. Eu n-aveam ce vorbi cu el. Ce a
fost între noi, dacă a însemnat şi pentru el ceva, se
terminase. Credeam că a fost destul de clar acest lucru
atunci când am plecat, când mi-am dat demisia, când nu
l-am căutat. Ce vroia acum de la mine? Cu siguranţă
n-aveam să încep eu această discuţie. La urma urmei, el
venise acasă la mine, el mă căutase. Înseamnă că el avea
ceva să-mi spună, şi deşi eu nu eram dispusă să-l ascult, am
făcut un efort pentru Jacob.
- Doar… nu.
Aici furia mea s-a topit şi din nou chinul m-a copleşit. Am
rostit printre lacrimi:
- Nu ştiu.
- Te iubesc, Bella.
EDWARD
Bella stătea întinsă pe canapeaua din living, cu ochii deschişi
şi fixaţi în tavan, însă părea că vede dincolo de el. Un zâmbet
larg îi era întipărit pe chip. Sincer să fiu, mă cam băga în
sperieţi.
- Jacob…
Capitolul 20
Durere fizică. Asta m-a trezit, durerea fizică. Capul îmi
zvâcnea îngrozitor, parcă-mi era răscolită mintea. Muşchii
din tot corpul îmi erau amorţiţi şi aveam senzaţia că fusesem
bătută cu brutalitate sau căzusem de la etaj. Am gemut tare
şi am încercat să mă mişc, dar conexiunea creier-membre
părea să fi fost stârpită undeva pe la mijloc. M-am gândit în
momentul respectiv – un gând absolut aleatoriu – că aşa
trebuie că se simt oamenii în comă. Vor să se mişte, vor să
deschidă ochii, dar le e pur şi simplu imposibil. Pleoapele îmi
erau ca de plumb. În locul în care mă aflam ori era o linişte
extraordinară, ori şi auzul meu suferise o schimbare drastică.
Dar dintre toate câte a făcut, probabil cel mai bun lucru e că
mi-a dat şansa să trăiesc fără el şi eu o să profit de ea. O să-i
arăt nu numai că pot trăi fără el, dar şi că-mi pot construi o
viaţă fericită. O viaţă nouă alături de copilul meu – da,
copilul meu, nu al nostru. Când a renunţat la mine a
renunţat şi la el/ea. Dar nu sunt atât de egoistă încât să-i
ofer copilului meu o viaţă fără un tată. Nu, o să-i ofer un
tată… de îndată ce-l găsesc. O să trec peste Edward cu totul
şi singurul lucru care o să-mi aducă aminte de el va fi copilul.
Ochii mei erau la nivelul gurii sale şi privirea mi s-a oprit fără
voia mea pe buzele lui pline, de un rozaliu pal, uşor
depărtate. Am inspirat adânc şi mi-am muşcat uşor buza de
jos. Îmi aminteam clar cât de moi erau şi de catifelate… Şi
gustul de… Edward.
Când Edward mi-a pus mâna pe umăr, am tresărit, scoasă
din transa mea indusă de amintirea senzaţiei buzelor
senzuale ale lui Edward sărutându-le pe ale mele. De data
asta, nu m-am tras din calea atingerii lui. De fapt, un val de
calm şi pace mi s-a răspândit în trup de la umăr. M-am simţit
mai liniştită, mai fericită – dacă se poate spune aşa.
- Uite, pot să-ţi explic tot. Absolut tot – a spus în cele din
urmă. Dar va trebui să mă lămureşti şi tu în legătură cu
anumite… chestiuni.
- Da, păi, ştiai deja asta. Ăsta a fost scopul tău încă de la
început nu? – am şoptit, zâmbind trist.
Era atât de simplu pentru el, încât aş fi putut râde. Mi-a spus
că mă iubeşte, apoi n-a făcut crize de nervi când a aflat de
copilul nostru şi acum se purta cel mai natural din lume.
Tipic.
- Vin să te iau la 9.
Am aprobat din nou din cap, apoi m-am ridicat din poala lui
şi l-am condus spre uşă. Înainte să iasă din casă, mi-a sărutat
din nou buzele. M-am întors în camera mea cu cel mai
prostesc zâmbet pe faţă şi am zâmbit toată seara cu gura
până la urechi. Când eşti fericit, viaţa este într-adevăr mai
frumoasă.
Epilog
- Nu te deranjează? – am întrebat.
- Desigur că nu.
A zâmbit din nou şi a întins mâna spre mine. Am luat-o şi am
mers împreună la parter. Am aprins lumina în bucătăria
mică, apoi mi-am pus halatul alb în faţă ca să nu-mi pătez
rochia şi am început să caut ingredientele necesare să
prepar o salată rapidă şi nişte sanwich-uri reci. Nimic care să
emane vreun miros care să-mi provoace greaţă.
- Hmm?