Sunteți pe pagina 1din 34

ART.

1
În înţelesul prezentei legi, termenii şi
expresiile de mai jos au următoarele
LEGEA Nr. 62/2011 din 10 mai semnificaţii:
2011 *** Republicată a) parteneri sociali - sindicate sau
organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii
Legea dialogului social patronale, precum şi reprezentanţii autorităţilor
administraţiei publice, care interacţionează în
Text în vigoare începând cu data de 20 procesul de dialog social;
noiembrie 2017 b) dialog social - procesul voluntar prin care
REALIZATOR: COMPANIA DE partenerii sociali se informează, se consultă şi
INFORMATICĂ NEAMŢ negociază în vederea stabilirii unor acorduri în
probleme de interes comun;
Text actualizat prin produsul informatic (i) informare - transmiterea de date de către
legislativ LEX EXPERT în baza actelor angajator către sindicat sau, după caz, către
normative modificatoare, publicate în reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, pentru a le
Monitorul Oficial al României, Partea I, permite să se familiarizeze cu problematica
până la 16 noiembrie 2017. dezbaterii şi să o examineze în cunoştinţă de
cauză;
Act de bază (ii) consultare - schimbul de opinii în cadrul
#B: Legea nr. 62/2011, republicată în dialogului social;
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 (iii) negociere colectivă - negocierea dintre
din 31 august 2012 angajator sau organizaţia patronală şi sindicat
ori organizaţia sindicală sau reprezentanţii
Acte modificatoare angajaţilor, după caz, care urmăreşte
#M1: Legea nr. 187/2012 reglementarea relaţiilor de muncă ori de
#M2: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. serviciu dintre cele două părţi, precum şi orice
4/2013 alte acorduri în probleme de interes comun;
#M3: Legea nr. 2/2013 c) dialog social bipartit - dialogul desfăşurat
#M4: Legea nr. 248/2013 numai între sindicate sau organizaţii sindicale
#M5: Legea nr. 255/2013 şi angajatori ori organizaţii patronale;
#M6: Legea nr. 1/2016 d) dialog social tripartit - dialogul desfăşurat
#M7: Legea nr. 225/2016** între sindicate sau organizaţii sindicale,
#M8: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. angajatori ori organizaţii patronale şi
23/2017 autorităţile administraţiei publice;
#M9: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. e) angajator - persoana fizică sau juridică
82/2017** ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de
muncă pe bază de contract individual de
Actele normative marcate cu două muncă ori raport de serviciu;
asteriscuri (**) se referă la derogări de la f) organizaţie patronală - organizaţia
Legea nr. 62/2011, republicată, sau conţin patronilor, autonomă, fără caracter politic,
modificări/abrogări efectuate asupra acestor înfiinţată în baza principiului liberei asocieri, ca
derogări. persoană juridică de drept privat, fără scop
patrimonial, constituită în scopul apărării şi
Modificările şi completările efectuate prin promovării drepturilor şi intereselor comune
actele normative enumerate mai sus sunt ale membrilor săi, prevăzute de dispoziţiile
scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări legale în vigoare, pactele, tratatele şi
sau completări este indicat actul normativ care convenţiile internaţionale la care România
a efectuat modificarea sau completarea este parte, precum şi de statutele proprii;
respectivă, în forma #M1, #M2 etc. g) angajat - persoana fizică, parte a unui
contract individual de muncă ori raport de
#B serviciu, care prestează muncă pentru şi sub
TITLUL I autoritatea unui angajator şi beneficiază de
Dispoziţii generale drepturile prevăzute de lege, precum şi de

1
prevederile contractelor sau acordurilor muncă şi raporturile de serviciu ale
colective de muncă aplicabile; funcţionarilor publici, precum şi din legi sau
h) reprezentanţi ai angajaţilor - cei aleşi şi din alte acte normative. De asemenea, sunt
mandataţi de către angajaţi să îi reprezinte pe considerate conflicte individuale de muncă
aceştia, potrivit legii; următoarele:
i) contract colectiv de muncă - convenţia (i) conflictele în legătură cu plata unor
încheiată în formă scrisă între angajator sau despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor
organizaţia patronală şi reprezentanţii cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau
angajaţilor, prin care se stabilesc clauze îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor
privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din stabilite prin contractul individual de muncă ori
relaţiile de muncă. Prin încheierea contractelor raportul de serviciu;
colective de muncă se urmăreşte promovarea (ii) conflictele în legătură cu constatarea
şi apărarea intereselor părţilor semnatare, nulităţii contractelor individuale de muncă ori a
prevenirea sau limitarea conflictelor colective unor clauze ale acestora;
de muncă, în vederea asigurării păcii sociale; (iii) conflictele în legătură cu constatarea
j) acord colectiv - convenţia încheiată în încetării raporturilor de serviciu ori a unor
formă scrisă între organizaţiile sindicale ale clauze ale acestora;
funcţionarilor publici sau ale funcţionarilor q) părţi îndreptăţite să negocieze un
publici cu statut special, reprezentanţii contract colectiv de muncă - angajatori,
acestora şi reprezentanţii autorităţii ori organizaţii patronale sau organizaţii sindicale
instituţiei publice; care întrunesc condiţiile legale pentru a
k) unitate - persoana juridică care participa la negocierea unui contract colectiv
angajează nemijlocit forţă de muncă; de muncă;
l) grup de unităţi - formă de structurare în #M6
vederea negocierii colective la acest nivel. Se r) sectoare de activitate - sectoarele
poate constitui din două sau mai multe unităţi economiei naţionale care se stabilesc de către
care au acelaşi obiect principal de activitate Consiliul Naţional Tripartit şi se aprobă prin
conform codului din Clasificarea activităţilor hotărâre a Guvernului;
din economia naţională, denumit în continuare #B
cod CAEN; s) recunoaştere reciprocă - acordul voluntar
Companiile naţionale, regiile autonome, prin care partenerii îşi recunosc unul altuia
instituţiile sau autorităţile publice pot constitui legitimitatea în vederea stabilirii unui demers
grupuri de unităţi dacă au în componenţă, în comun;
subordine ori în coordonare alte persoane t) reprezentativitate - atribut al organizaţiilor
juridice care angajează forţă de muncă; sindicale sau patronale dobândit potrivit
m) depozitar al contractului colectiv de prevederilor prezentei legi, care conferă
muncă - autoritatea publică competentă să statutul de partener social abilitat să îşi
înregistreze contractul colectiv de muncă; reprezinte membrii în cadrul dialogului social
n) conflict de muncă - conflictul dintre instituţionalizat;
angajaţi şi angajatori privind interesele cu u) organizaţie sindicală - denumire generică
caracter economic, profesional sau social ori pentru sindicat, federaţie sau confederaţie
drepturile rezultate din desfăşurarea sindicală. Se constituie pe baza dreptului de
raporturilor de muncă sau de serviciu. liberă asociere, în scopul apărării drepturilor
Conflictele de muncă pot fi colective sau prevăzute în legislaţia naţională, în contractele
individuale; colective şi individuale de muncă sau în
o) conflict colectiv de muncă - conflictul de acordurile colective de muncă, precum şi în
muncă ce intervine între angajaţi şi angajatori pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale
care are ca obiect începerea, desfăşurarea la care România este parte, pentru
sau încheierea negocierilor privind contractele promovarea intereselor profesionale,
ori acordurile colective de muncă; economice şi sociale ale membrilor săi;
p) conflict individual de muncă - conflictul v) patron - persoană juridică înmatriculată,
de muncă ce are ca obiect exercitarea unor persoană fizică autorizată potrivit legii sau
drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care persoană care exercită potrivit legii o meserie
decurg din contractele individuale şi colective ori profesiune în mod independent, care
de muncă ori din acordurile colective de administrează şi utilizează capital în scopul

2
obţinerii de profit în condiţii de concurenţă şi CAPITOLUL II
care angajează muncă salariată; Constituirea, organizarea şi funcţionarea
w) sindicat - formă de organizare voluntară organizaţiilor sindicale
a angajaţilor, în scopul apărării drepturilor şi
promovării intereselor lor profesionale, SECŢIUNEA 1
economice şi sociale în relaţia cu angajatorul. Statutele organizaţiilor sindicale

TITLUL II ART. 5
Organizaţiile sindicale Constituirea, organizarea, funcţionarea,
reorganizarea şi încetarea activităţii unei
CAPITOLUL I organizaţii sindicale se reglementează prin
Dispoziţii generale statutul adoptat de membrii săi, cu
respectarea prevederilor legale. În absenţa
ART. 2 unor prevederi statutare exprese cu privire la
(1) Organizaţiile sindicale sunt reorganizarea şi încetarea activităţii
independente faţă de autorităţile publice, de organizaţiei sindicale, se vor aplica dispoziţiile
partidele politice şi de organizaţiile patronale. de drept comun privind încetarea persoanelor
(2) Organizaţiile sindicale nu pot desfăşura juridice.
activităţi cu caracter politic. ART. 6
ART. 3 (1) Statutele organizaţiilor sindicale cuprind
(1) Persoanele încadrate cu contract cel puţin următoarele prevederi cu privire la:
individual de muncă, funcţionarii publici şi a) scopul constituirii, denumirea şi sediul
funcţionarii publici cu statut special în organizaţiei sindicale;
condiţiile legii, membrii cooperatori şi b) modul în care se dobândeşte şi
agricultorii încadraţi în muncă au dreptul, fără încetează calitatea de membru al organizaţiei
nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să sindicale;
constituie şi/sau să adere la un sindicat. c) drepturile şi îndatoririle membrilor;
(2) Pentru constituirea unui sindicat este d) modul de stabilire şi încasare a cotizaţiei;
necesar un număr de cel puţin 15 angajaţi din e) organele executive de conducere,
aceeaşi unitate. denumirea acestora, modul de alegere şi de
(3) Nicio persoană nu poate fi constrânsă revocare, durata mandatelor şi atribuţiile lor;
să facă sau să nu facă parte, să se retragă f) condiţiile şi normele de deliberare pentru
sau să nu se retragă dintr-o organizaţie modificarea statutului şi de adoptare a
sindicală. hotărârilor;
(4) O persoană poate face parte, în acelaşi g) mărimea şi compunerea patrimoniului
timp, numai dintr-o singură organizaţie iniţial;
sindicală la acelaşi angajator. h) divizarea, comasarea sau dizolvarea
(5) Salariaţii minori, de la împlinirea vârstei organizaţiei sindicale, transmiterea ori, după
de 16 ani, pot fi membri ai unei organizaţii caz, lichidarea patrimoniului.
sindicale, fără a fi necesară încuviinţarea (2) Clauzele statutare contrare legilor în
prealabilă a reprezentanţilor lor legali. vigoare sunt nule de drept.
ART. 4 ART. 7
Persoanele care deţin funcţii de demnitate (1) Organizaţiile sindicale au dreptul de a-şi
publică conform legii, magistraţii, personalul elabora reglementări proprii, de a-şi alege
militar din Ministerul Apărării Naţionale, liber reprezentanţii, de a-şi organiza gestiunea
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul şi activitatea şi de a-şi formula programe
Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi proprii de acţiune, cu respectarea legii.
Pază, Serviciul de Informaţii Externe şi (2) Este interzisă orice intervenţie din
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, unităţile partea autorităţilor publice, a angajatorilor şi a
şi/sau subunităţile din subordinea ori organizaţiilor acestora de natură să limiteze
coordonarea acestora nu pot constitui şi/sau ori să împiedice exercitarea drepturilor
adera la o organizaţie sindicală. prevăzute la alin. (1).

SECŢIUNEA a 2-a
Conducerea organizaţiilor sindicale

3
depună o cerere de înscriere la judecătoria în
#M5 a cărei rază teritorială îşi are sediul acesta.
ART. 8 (2) La cererea de înscriere a sindicatului se
Pot fi alese în organele de conducere ale anexează originalul şi câte două copii
organizaţiilor sindicale persoane care au certificate de reprezentantul legal de pe
capacitate de exerciţiu deplină şi nu execută următoarele acte:
pedeapsa complementară a interzicerii a) procesul-verbal de constituire a
dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita sindicatului, semnat de membrii fondatori;
profesia sau meseria ori de a desfăşura b) statutul;
activitatea de care s-a folosit pentru c) lista membrilor organului executiv de
săvârşirea infracţiunii. conducere a sindicatului, cu menţionarea
#B numelui, prenumelui, codului numeric
ART. 9 personal, profesiunii/funcţiei şi a domiciliului
Membrilor organelor de conducere alese acestora.
ale organizaţiilor sindicale li se asigură ART. 15
protecţia legii contra oricăror forme de (1) La primirea cererii de înscriere,
condiţionare, constrângere sau limitare în judecătoria competentă potrivit art. 14 alin. (1)
exercitarea funcţiilor lor. este obligată ca, în termen de cel mult 5 zile
ART. 10 de la înregistrarea acesteia, să examineze:
(1) Sunt interzise modificarea şi/sau a) dacă s-au depus actele prevăzute la art.
desfacerea contractelor individuale de muncă 14 alin. (2);
ale membrilor organizaţiilor sindicale pentru b) dacă statutul sindicatului este conform
motive care privesc apartenenţa la sindicat şi prevederilor legale în vigoare.
activitatea sindicală. (2) În cazul în care constată că cerinţele
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod legale pentru constituirea sindicatului nu sunt
corespunzător şi raporturilor de serviciu ale îndeplinite, preşedintele completului de
funcţionarilor publici şi funcţionarilor publici cu judecată îl citează în camera de consiliu pe
statut special. împuternicitul special prevăzut la art. 14 alin.
ART. 11 (1), căruia îi solicită, în scris, remedierea
Perioada în care persoana aleasă în neregularităţilor constatate, în termen de cel
organul de conducere este salarizată de mult 7 zile.
organizaţia sindicală constituie vechime în (3) În cazul în care sunt întrunite cerinţele
muncă. prevăzute la alin. (1), instanţa va proceda la
ART. 12 soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu
Prin contractele colective de muncă sau, citarea împuternicitului special al membrilor
după caz, prin acordurile colective privind fondatori ai organizaţiei sindicale.
raporturile de serviciu se pot stabili, în (4) Instanţa pronunţă o hotărâre motivată
condiţiile legii, şi alte măsuri de protecţie în de admitere sau de respingere a cererii.
afara celor prevăzute la art. 10 şi 11 pentru cei (5) Hotărârea judecătoriei se comunică
aleşi în organele executive de conducere ale semnatarului cererii de înscriere, în termen de
organizaţiilor sindicale. cel mult 5 zile de la pronunţare.
ART. 13 ART. 16
Organul executiv de conducere al (1) Hotărârea judecătoriei este supusă
organizaţiei sindicale are obligaţia de a ţine numai apelului.
evidenţa numărului de membri, a încasărilor şi (2) Termenul de apel este de 15 zile şi
a cheltuielilor de orice fel. curge de la comunicarea hotărârii. Pentru
procuror termenul de apel curge potrivit art.
SECŢIUNEA a 3-a 462 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Dobândirea personalităţii juridice (3) Apelul se judecă cu citarea
împuternicitului special al membrilor fondatori
ART. 14 ai organizaţiei sindicale, în termen de 30 de
(1) Pentru dobândirea de către sindicat a zile. Instanţa de apel redactează decizia şi
personalităţii juridice, împuternicitul special al restituie dosarul judecătoriei în termen de 5
membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în zile de la pronunţare.
procesul-verbal de constituire, trebuie să ART. 17

4
(1) Judecătoria este obligată să ţină un b) copie a hotărârii judecătoreşti de
registru special al sindicatelor, în care se dobândire a personalităţii juridice şi copie a
înscriu: denumirea şi sediul sindicatului, ultimei hotărâri judecătoreşti de modificare a
numele şi prenumele membrilor organului de statutului sau a componenţei organelor de
conducere, codul numeric personal al conducere, după caz;
acestora, data înscrierii, precum şi numărul şi c) statutul, în forma modificată;
data hotărârii judecătoreşti definitive de d) lista cu membrii organului de conducere,
admitere a cererii de înscriere. care va cuprinde numele, prenumele, codul
(2) Înscrierea în registrul special al numeric personal, domiciliul şi
sindicatelor prevăzut la alin. (1) se face din profesiunea/funcţia.
oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii
definitive a hotărârii pronunţate de judecătorie. SECŢIUNEA a 4-a
(3) Certificatul de înscriere a sindicatului în Patrimoniul organizaţiei sindicale
registrul special al judecătoriei se comunică
acestuia în termen de 5 zile de la înscriere. ART. 21
ART. 18 Bunurile mobile şi imobile din patrimoniul
Sindicatul dobândeşte personalitate juridică organizaţiilor sindicale pot fi folosite numai
de la data înscrierii în registrul special al potrivit intereselor membrilor de sindicat, fără
sindicatelor, prevăzut la art. 17 alin. (1), a a putea fi împărţite între aceştia.
hotărârii judecătoreşti definitive. ART. 22
ART. 19 (1) Organizaţia sindicală poate dobândi, în
Originalul procesului-verbal de constituire şi condiţiile prevăzute de lege, cu titlu gratuit sau
al statutului, pe care judecătoria certifică oneros, orice fel de bunuri mobile şi imobile
înscrierea pe fiecare pagină, împreună cu câte necesare realizării scopului pentru care este
un exemplar al celorlalte acte depuse se înfiinţată.
restituie sindicatului, iar al doilea exemplar al (2) Organizaţiile sindicale reprezentative, în
tuturor actelor prevăzute la art. 14 alin. (2), în condiţiile legii, pot negocia prin contractul
copii semnate pe fiecare pagină de colectiv de muncă la nivel de unitate punerea
împuternicitul special şi vizate de judecătorie, la dispoziţie a spaţiilor şi facilităţilor necesare
se va păstra în arhiva acesteia. desfăşurării activităţii sindicale.
ART. 20 (3) Pentru construirea de sedii proprii,
(1) Organizaţiile sindicale sunt obligate să confederaţiile şi federaţiile sindicale
aducă la cunoştinţa judecătoriei sau a reprezentative pot primi, în condiţiile
Tribunalului Municipiului Bucureşti, după caz, prevăzute de lege, în concesiune sau cu
unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, chirie, terenuri din proprietatea privată a
orice modificare ulterioară a statutului, precum statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale.
şi orice schimbare în componenţa organului Închirierea sau concesionarea se face prin act
de conducere. administrativ emis de autoritatea competentă.
(2) Instanţa prevăzută la alin. (1) este ART. 23
obligată să menţioneze în registrul special al Bunurile mobile şi imobile dobândite de
sindicatelor, prevăzut la art. 17 alin. (1), către o organizaţie sindicală de la autorităţile
modificările din statut, precum şi schimbările publice centrale sau locale, cu titlu gratuit, ori
din componenţa organului de conducere al primite în folosinţă nu pot fi utilizate, direct sau
organizaţiei sindicale. indirect, în scopuri patrimoniale.
(3) Cererea privind modificarea statutelor #M6
şi/sau a componenţei organelor de conducere ART. 24
ale organizaţiilor sindicale va fi însoţită de (1) La cererea organizaţiei sindicale şi cu
următoarele documente, în două exemplare, acordul membrilor acesteia, angajatorii vor
semnate pentru conformitate pe fiecare reţine şi vor vira sindicatului cotizaţia de
pagină de către împuternicitul special sindicat pe statele lunare de plată.
desemnat de organul de conducere: (2) Cotizaţia plătită de membrii de sindicat
a) procesul-verbal al şedinţei statutare a este deductibilă în cuantum de maximum 1%
organului abilitat să hotărască modificarea din venitul brut realizat, potrivit prevederilor
statutului şi/sau a componenţei organelor de Codului fiscal.
conducere; #B

5
ART. 25 jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale
Organizaţia sindicală poate, în condiţiile statului, prin apărători proprii sau aleşi.
prevăzute de statut: (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la
a) să sprijine material membrii săi în alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a
exercitarea profesiunii; întreprinde orice acţiune prevăzută de lege,
b) să constituie case de ajutor proprii; inclusiv de a formula acţiune în justiţie în
c) să editeze şi să tipărească publicaţii numele membrilor lor, în baza unei
proprii; împuterniciri scrise din partea acestora.
d) să înfiinţeze şi să administreze, în Acţiunea nu va putea fi introdusă sau
condiţiile legii, în interesul membrilor săi, continuată de organizaţia sindicală dacă cel în
unităţi sociale, de cultură, învăţământ şi cauză se opune sau renunţă la judecată în
cercetare în domeniul activităţii sindicale, mod expres.
societăţi comerciale, de asigurări, precum şi (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de
bancă proprie; alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au
e) să constituie fonduri proprii pentru calitate procesuală activă.
ajutorarea membrilor săi; ART. 29
f) să organizeze şi să sprijine material şi Confederaţiile sindicale reprezentative la
financiar activităţi cultural-artistice; nivel naţional pot adresa autorităţilor publice
g) să organizeze şi să desfăşoare cursuri competente, în condiţiile art. 74 din Constituţia
de pregătire şi calificare profesională, în României, republicată, propuneri de legiferare
condiţiile legii; în domeniile de interes sindical.
h) să desfăşoare şi alte activităţi prevăzute ART. 30
prin statut, în condiţiile legii. (1) Angajatorul poate invita sindicatul
ART. 26 reprezentativ la nivel de unitate să participe în
(1) Controlul activităţii financiare proprii a consiliul de administraţie sau alt organ asimilat
organizaţiilor sindicale se realizează prin acestuia, inclusiv în cazul administraţiei
comisia de cenzori, care funcţionează potrivit publice, la discutarea problemelor de interes
statutului şi legislaţiei în vigoare. profesional, economic şi social.
(2) Controlul asupra activităţii economice (2) În scopul apărării drepturilor şi
desfăşurate de organizaţiile sindicale, precum promovării intereselor profesionale,
şi asupra stabilirii şi virării obligaţiilor faţă de economice şi sociale ale membrilor,
bugetul de stat şi bugetele de asigurări sociale organizaţiile sindicale reprezentative vor primi
se realizează de către organele administraţiei de la angajatori sau de la organizaţiile
de stat competente, potrivit legii. acestora informaţiile necesare pentru
negocierea contractelor colective de muncă
SECŢIUNEA a 5-a ori, după caz, a acordurilor colective, în
Atribuţiile organizaţiilor sindicale condiţiile legii.
(3) Hotărârile consiliului de administraţie
ART. 27 sau ale altor organe asimilate acestuia
În vederea realizării scopului pentru care privitoare la probleme de interes profesional,
sunt constituite, organizaţiile sindicale au economic şi social vor fi comunicate în scris
dreptul să folosească mijloace specifice, cum sindicatului, în termen de două zile lucrătoare
sunt: negocierile, procedurile de soluţionare a de la data desfăşurării şedinţei.
litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, ART. 31
petiţie, pichet de protest, marş, miting şi La cererea organizaţiilor sindicale afiliate,
demonstraţie sau grevă, în condiţiile federaţiile sau confederaţiile sindicale
prevăzute de lege. reprezentative, după caz, pot delega
ART. 28 reprezentanţi care să le asiste ori să le
(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile reprezinte interesele în relaţia cu angajatorii
membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, sau organizaţiile acestora.
statutele funcţionarilor publici, contractele
colective de muncă şi contractele individuale SECŢIUNEA a 6-a
de muncă, precum şi din acordurile privind Raporturile organizaţiilor sindicale cu
raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, membrii lor
în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de

6
ART. 32 de prevederi, potrivit hotărârii adunării de
Raporturile dintre organizaţiile sindicale şi dizolvare.
membrii lor sunt reglementate prin statutele (2) Dacă statutul nu prevede modul de
proprii şi prin prezenta lege. distribuire a patrimoniului şi nici adunarea de
ART. 33 dizolvare nu a luat o hotărâre în această
(1) Membrii unei organizaţii sindicale au privinţă, tribunalul judeţean sau al municipiului
dreptul de a se retrage din organizaţia Bucureşti, după caz, sesizat de oricare
sindicală fără a avea obligaţia de a arăta membru al organizaţiei sindicale, hotărăşte
motivele. asupra distribuirii patrimoniului.
(2) Membrii care se retrag din organizaţia ART. 39
sindicală nu pot cere restituirea sumelor (1) În termen de 5 zile de la dizolvare,
depuse drept cotizaţie sau a sumelor ori conducătorii organizaţiei sindicale dizolvate
bunurilor donate. sau lichidatorii patrimoniului sunt obligaţi să
ART. 34 ceară instanţei judecătoreşti competente care
Membrii aleşi în organele executive de a operat înscrierea ei în registrul special al
conducere ale organizaţiilor sindicale, sindicatelor ca persoană juridică să facă
personalul de specialitate şi administrativ din menţiunea dizolvării organizaţiei sindicale.
aparatul acestora pot fi salarizaţi din fondurile (2) După împlinirea termenului de 5 zile,
organizaţiilor sindicale. orice persoană interesată din rândul
ART. 35 membrilor organizaţiei sindicale poate cere
(1) Membrii aleşi în organele executive de instanţei judecătoreşti competente efectuarea
conducere ale sindicatului care lucrează menţiunii prevăzute la alin. (1).
nemijlocit în unitate în calitate de angajaţi au (3) Menţiunea prevăzută la alin. (1) se va
dreptul la reducerea programului lunar de face pe pagina şi la locul unde s-a făcut
lucru cu un număr de zile destinate activităţii înscrierea în registrul special al sindicatelor.
sindicale, negociate prin contractul sau ART. 40
acordul colectiv de muncă la nivel de unitate, (1) Organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate
fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile şi nu li se poate suspenda activitatea în baza
salariale pentru aceste zile. unor acte de dispoziţie ale autorităţilor
(2) Zilele neutilizate pentru activitatea administraţiei publice sau ale patronatelor.
sindicală într-o lună nu pot fi reportate pentru (2) În cazul în care o organizaţie sindicală
luna următoare. nu mai întruneşte condiţiile minime de
(3) Modalitatea de desfăşurare a activităţilor constituire, orice terţ interesat poate solicita
sindicale în timpul programului normal de instanţei competente dizolvarea organizaţiei în
lucru se stabileşte de către părţi prin cauză, în baza unei cereri motivate.
contractul sau acordul colectiv de muncă la
nivel de unitate. CAPITOLUL IV
Forme de asociere a organizaţiilor
CAPITOLUL III sindicale
Reorganizarea şi dizolvarea
organizaţiilor sindicale ART. 41
(1) Sindicatele legal constituite se pot
ART. 36 asocia după criteriul sectoarelor de activitate.
În cazul reorganizării unei organizaţii (2) Două sau mai multe sindicate constituite
sindicale, hotărârile asupra patrimoniului se în cadrul aceluiaşi sector de activitate se pot
iau conform prevederilor din statut. asocia în vederea constituirii unei federaţii
ART. 37 sindicale.
Organizaţiile sindicale se pot dizolva prin (3) Două sau mai multe federaţii sindicale
hotărâre a membrilor sau a delegaţilor din sectoare de activitate diferite se pot asocia
acestora, adoptată conform statutelor proprii. în vederea constituirii unei confederaţii
ART. 38 sindicale.
(1) În cazul dizolvării, patrimoniul (4) Federaţiile sau confederaţiile sindicale
organizaţiei sindicale se împarte conform pot constitui din sindicatele componente
dispoziţiilor din statut sau, în lipsa unor astfel uniuni sindicale teritoriale.
#M6

7
(5) Un sindicat poate fi afiliat, la nivel în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea
naţional, la o singură federaţie sindicală. De cererii, să examineze:
asemenea, o federaţie sindicală poate fi a) dacă s-au depus actele prevăzute la art.
afiliată, la nivel naţional, unei singure 42 alin. (2) sau la art. 43, după caz;
confederaţii sindicale. b) dacă actul constitutiv şi statutele
#B organizaţiilor sindicale sunt conforme cu
ART. 42 prevederile legale în vigoare.
(1) Federaţiile şi confederaţiile sindicale (2) În cazul în care constată că cerinţele
constituite prin asociere, potrivit art. 41 alin. legale pentru constituirea organizaţiilor
(2) şi (3), dobândesc personalitate juridică sindicale nu sunt îndeplinite, preşedintele
potrivit dispoziţiilor prezentei legi. completului de judecată îl citează în camera
(2) În vederea dobândirii personalităţii de consiliu pe împuternicitul special prevăzut
juridice, împuternicitul special al federaţiei sau la art. 42 alin. (2) şi la art. 43 alin. (1), căruia îi
confederaţiei sindicale va depune la tribunalul solicită, în scris, remedierea neregularităţilor
în a cărui rază teritorială îşi are sediul aceasta constatate, în termen de cel mult 7 zile.
o cerere pentru dobândirea personalităţii (3) În cazul în care sunt întrunite cerinţele
juridice, însoţită de următoarele înscrisuri: prevăzute la alin. (1), instanţa respectivă va
a) hotărârea de constituire a federaţiei sau proceda la soluţionarea cererii în termen de
confederaţiei sindicale; 10 zile, cu citarea împuternicitului special.
b) hotărârile organizaţiilor sindicale de a se (4) Instanţa prevăzută la alin. (1) pronunţă o
asocia într-o federaţie sau confederaţie, hotărâre motivată de admitere sau de
semnate de reprezentanţii legali ai acestora; respingere a cererii.
c) copii legalizate ale hotărârilor (5) Hotărârea tribunalului se comunică
judecătoreşti de dobândire a personalităţii organizaţiei, în termen de cel mult 5 zile de la
juridice, rămase definitive, de către pronunţare.
organizaţiile sindicale care se asociază; ART. 45
d) statutul federaţiei sau confederaţiei (1) Hotărârea tribunalului este supusă
sindicale constituite; numai apelului.
e) lista membrilor din organul executiv de (2) Termenul de apel este de 15 zile şi
conducere, cu numele, prenumele, codul curge de la comunicarea hotărârii. Pentru
numeric personal şi funcţia acestora. procuror termenul de apel curge potrivit art.
ART. 43 462 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
(1) Uniunile sindicale teritoriale, constituite (3) Apelul se judecă cu celeritate, în cel
potrivit art. 41 alin. (4), dobândesc mult 45 de zile, cu citarea împuternicitului
personalitate juridică la cererea federaţiilor special. Instanţa de apel redactează decizia în
sau a confederaţiilor sindicale care au hotărât termen de 5 zile de la pronunţare.
constituirea acestora. În acest scop, ART. 46
împuternicitul special al federaţiei sau al (1) Tribunalul Municipiului Bucureşti este
confederaţiei sindicale va depune o cerere de obligat să ţină un registru special al
dobândire a personalităţii juridice la tribunalul federaţiilor, confederaţiilor sindicale şi
în a cărui rază teritorială îşi are sediul uniunea uniunilor sindicale teritoriale ale acestora, în
sindicală teritorială, însoţită de hotărârea care consemnează: denumirea şi sediul
federaţiei ori a confederaţiei sindicale de organizaţiilor sindicale constituite prin
constituire a uniunii, potrivit statutului, copia asociere, numele şi prenumele membrilor
certificată a statutului federaţiei sau organului de conducere, codul numeric
confederaţiei sindicale şi de copia legalizată a personal al acestora, data înscrierii, precum şi
hotărârii judecătoreşti de dobândire a numărul şi data hotărârii judecătoreşti
personalităţii juridice de către aceasta, rămasă definitive de dobândire a personalităţii juridice.
definitivă. (2) Înscrierea în registrul special prevăzut la
(2) Mai multe federaţii sau confederaţii alin. (1) se face din oficiu, în termen de 7 zile
sindicale pot constitui în comun uniuni de la data rămânerii definitive a hotărârii
sindicale teritoriale. pronunţate de tribunal.
ART. 44 (3) Certificatul de înscriere a federaţiei,
(1) Tribunalul competent prevăzut la art. 42 confederaţiei sindicale şi a uniunii sindicale
alin. (2) şi la art. 43, după caz, este obligat ca, teritoriale în registrul special al tribunalului se

8
comunică acestora în termen de 5 zile de la d) au structuri teritoriale în cel puţin
înscriere. jumătate plus unu dintre judeţele României,
ART. 47 inclusiv municipiul Bucureşti;
Organizaţia sindicală constituită prin B. la nivel de sector de activitate sau grup
asociere dobândeşte personalitate juridică de de unităţi:
la data rămânerii definitive a hotărârii a) au statut legal de federaţie sindicală;
judecătoreşti de admitere a cererii de înscriere b) au independenţă organizatorică şi
în registrul special. patrimonială;
ART. 48 c) organizaţiile sindicale componente
Originalul procesului-verbal de constituire şi cumulează un număr de membri de cel puţin
al statutului, împreună cu câte un exemplar al 7% din efectivul angajaţilor din sectorul de
celorlalte acte depuse, se restituie organizaţiei activitate sau grupul de unităţi respectiv;
sindicale constituite prin asociere, iar al doilea C. la nivel de unitate:
exemplar al tuturor actelor prevăzute la art. 42 a) au statut legal de sindicat;
alin. (2) sau la art. 43 alin. (1), în copii b) au independenţă organizatorică şi
certificate de împuternicitul special, se va patrimonială;
păstra în arhiva tribunalului. c) numărul de membri ai sindicatului
ART. 49 reprezintă cel puţin jumătate plus unu din
(1) Organizaţia sindicală constituită prin numărul angajaţilor unităţii.
asociere este obligată să aducă la cunoştinţa (2) Îndeplinirea de către organizaţiile
tribunalului unde s-a înregistrat, în termen de sindicale a condiţiilor de reprezentativitate se
30 de zile, orice modificare ulterioară a constată, la cererea acestora, de către
statutului, precum şi orice schimbare în instanţa care le-a acordat personalitate
componenţa organului executiv de conducere. juridică, prin depunerea la instanţă a
(2) Pentru aprobarea modificării statutului documentaţiei prevăzute la art. 52.
sunt aplicabile în mod corespunzător (3) Hotărârea se motivează şi se comunică
dispoziţiile art. 42 - 48. în 15 zile de la pronunţare.
(3) Instanţa este obligată să menţioneze în (4) Hotărârea judecătorească poate fi
registrul special modificările din statut, precum atacată numai cu apel.
şi schimbările din compunerea organului ART. 52
executiv de conducere al organizaţiei Dovada îndeplinirii condiţiilor de
sindicale. reprezentativitate se face astfel:
ART. 50 A. la nivel naţional:
Organizaţiile sindicale se pot afilia la alte a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive
organizaţii interne şi internaţionale, conform de dobândire a personalităţii juridice de
statutului acestora. confederaţie şi a ultimei hotărâri judecătoreşti
definitive de modificare a statutului şi/sau a
CAPITOLUL V componenţei organelor executive de
Reprezentativitatea organizaţiilor conducere;
sindicale b) extras din ultimul buletin statistic publicat
privind numărul total de angajaţi din economia
ART. 51 naţională;
(1) Sunt reprezentative la nivel naţional, de c) declaraţiile semnate de reprezentanţii
sector de activitate, de grup de unităţi şi de legali ai federaţiilor sindicale membre în care
unitate organizaţiile sindicale care îndeplinesc se specifică numărul total de membri de
cumulativ următoarele condiţii: sindicat din fiecare federaţie, precum şi o
A. la nivel naţional: situaţie cumulativă semnată de reprezentantul
a) au statut legal de confederaţie sindicală; legal al confederaţiei sindicale cuprinzând lista
b) au independenţă organizatorică şi federaţiilor componente şi numărul total de
patrimonială; membri ai acestora;
c) organizaţiile sindicale componente d) dovada depunerii la Ministerul Consultării
cumulează un număr de membri de cel puţin Publice şi Dialogului Social a unei copii a
5% din efectivul angajaţilor din economia dosarului de reprezentativitate;
naţională; B. la nivel de sector de activitate sau grup
de unităţi:

9
a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive TITLUL III
de dobândire a personalităţii juridice de Organizaţiile patronale
federaţie şi a ultimei hotărâri judecătoreşti
definitive de modificare a statutului şi/sau a CAPITOLUL I
componenţei organelor de conducere; Constituirea, organizarea şi funcţionarea
b) declaraţiile semnate de reprezentanţii organizaţiilor patronale
legali ai sindicatelor componente în care se
specifică numărul total de membri de sindicat SECŢIUNEA 1
din fiecare unitate, precum şi o situaţie Constituire şi organizare
cumulativă semnată de reprezentantul legal al
federaţiei sindicale; ART. 54
c) datele Institutului Naţional de Statistică Organizaţiile patronale sunt independente
privind numărul total de angajaţi din sectorul faţă de autorităţile publice, de partidele politice
de activitate respectiv sau, în cazul grupului şi de sindicate.
de unităţi, declaraţiile angajatorilor din grup ART. 55
privind numărul angajaţilor fiecărei unităţi; (1) Organizaţiile patronale se constituie prin
d) dovada depunerii la Ministerul Consultării asociere liberă, pe sectoare de activitate,
Publice şi Dialogului Social a unei copii a teritorial sau la nivel naţional, după cum
dosarului de reprezentativitate; urmează:
C. la nivel de unitate: a) patronii se pot asocia pentru constituirea
a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive unei organizaţii patronale;
de dobândire a personalităţii juridice de către b) două sau mai multe organizaţii patronale
sindicat şi a ultimei hotărâri judecătoreşti pot constitui o federaţie patronală;
definitive de modificare a statutului şi/sau c) două sau mai multe federaţii patronale
componenţei organului executiv de pot constitui o confederaţie patronală.
conducere; (2) Organizaţiile patronale îşi pot constitui
b) declaraţie semnată de reprezentantul structuri organizatorice teritoriale proprii, cu
legal al sindicatului privind numărul total de sau fără personalitate juridică. Structurile
membri; organizatorice teritoriale fără personalitate
c) dovadă privind numărul de angajaţi din juridică îşi desfăşoară activitatea în baza
unitate, eliberată de angajator; statutului organizaţiilor patronale din care fac
d) dovada depunerii la inspectoratul parte.
teritorial de muncă a unei copii a dosarului de (3) Federaţiile şi confederaţiile patronale pot
reprezentativitate. constitui din organizaţiile afiliate uniuni
ART. 53 patronale teritoriale.
(1) Anterior depunerii dosarului pentru (4) Uniunile patronale teritoriale dobândesc
obţinerea reprezentativităţii la Tribunalul personalitate juridică la cererea federaţiilor
Municipiului Bucureşti, confederaţiile şi sau a confederaţiilor patronale care au hotărât
federaţiile sindicale vor depune o copie scrisă constituirea acestora. În acest scop,
şi una în format electronic a respectivului împuternicitul special al federaţiei sau
dosar la Ministerul Consultării Publice şi confederaţiei patronale va depune o cerere de
Dialogului Social, care o va înregistra şi va dobândire a personalităţii juridice la tribunalul
emite dovadă în acest sens. în a cărui rază teritorială îşi are sediul uniunea
(2) Ministerul Consultării Publice şi patronală teritorială, însoţită de hotărârea
Dialogului Social va afişa pe pagina de federaţiei sau a confederaţiei patronale de
internet a instituţiei dosarul, precum şi orice constituire a uniunii, potrivit statutului, copiile
alte informaţii cu privire la reprezentativitate certificate ale statutelor federaţiilor şi/sau
puse la dispoziţie de organizaţiile sindicale. confederaţiilor patronale şi de copiile
(3) Anterior depunerii dosarului pentru legalizate ale hotărârilor judecătoreşti de
obţinerea reprezentativităţii la judecătorie, dobândire a personalităţii juridice de către
sindicatele vor depune o copie scrisă şi una în acestea, rămase definitive.
format electronic a respectivului dosar la #M6
inspectoratul teritorial de muncă, care o va (4^1) Un angajator poate fi afiliat, la nivel
înregistra şi va emite dovadă în acest sens. naţional, la o singură federaţie patronală. De
asemenea, o federaţie patronală poate fi

10
afiliată, la nivel naţional, la o singură a) procesul-verbal de constituire a
confederaţie patronală de rang superior. organizaţiei patronale, semnat de membrii
#B fondatori;
(5) O organizaţie patronală nu se poate b) statutul;
afilia decât la o singură organizaţie patronală c) lista membrilor organului executiv de
de rang superior. conducere al organizaţiei patronale, cu
(6) Organizaţiile patronale constituite la menţionarea numelui, prenumelui, codului
nivel naţional trebuie să aibă în componenţă numeric personal, profesiunii/funcţiei şi
structuri teritoriale în cel puţin jumătate plus domiciliului acestora;
unu dintre judeţe, inclusiv în municipiul d) dovada existenţei sediului.
Bucureşti. (5) La primirea cererii de înscriere,
ART. 56 judecătoria competentă potrivit alin. (3) este
(1) Organizaţiile patronale îşi desfăşoară obligată ca, în termen de cel mult 5 zile de la
activitatea în baza statutelor şi regulamentelor înregistrarea acesteia, să examineze:
proprii, potrivit prevederilor prezentei legi. a) dacă s-au depus actele prevăzute la alin.
(2) Organizaţiile patronale nu pot desfăşura (4);
activităţi cu caracter politic. b) dacă statutul organizaţiei patronale este
conform prevederilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA a 2-a (6) În cazul în care constată că cerinţele
Statutul legale pentru constituirea organizaţiei
patronale nu sunt îndeplinite, preşedintele
ART. 57 completului de judecată îl citează în camera
Modul de constituire, organizare, de consiliu pe împuternicitul special prevăzut
funcţionare şi de dizolvare a unei organizaţii la alin. (3), căruia îi solicită, în scris,
patronale se reglementează prin statutul remedierea neregularităţilor constatate, în
adoptat de către membrii săi, cu respectarea termen de cel mult 7 zile.
dispoziţiilor legale. (7) În cazul în care sunt întrunite cerinţele
ART. 58 prevăzute la alin. (3), instanţa va proceda la
(1) Statutul va cuprinde, sub sancţiunea soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu
nulităţii, cel puţin următoarele elemente: citarea împuternicitului special al membrilor
a) denumirea organizaţiei patronale şi fondatori ai organizaţiei patronale.
sediul principal; (8) Instanţa pronunţă o hotărâre motivată
b) obiectul de activitate şi scopul; de admitere sau de respingere a cererii.
c) patrimoniul iniţial, mărimea şi (9) Hotărârea judecătoriei se comunică
compunerea acestuia; semnatarului cererii de înscriere, în termen de
d) sursele de finanţare; cel mult 5 zile de la pronunţare.
e) drepturile şi obligaţiile membrilor; (10) Hotărârea judecătoriei este supusă
f) organele de conducere; numai apelului.
g) criteriul de constituire; (11) Termenul de apel este de 15 zile şi
h) procedura de dizolvare şi lichidare a curge de la comunicarea hotărârii. Pentru
organizaţiei patronale. procuror termenul de apel curge potrivit art.
(2) Personalitatea juridică a organizaţiei 462 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
patronale se dobândeşte potrivit prezentei (12) Apelul se judecă cu citarea
legi. împuternicitului special al membrilor fondatori
(3) Pentru dobândirea personalităţii juridice ai organizaţiei patronale, în termen de 30 de
de către organizaţia patronală, împuternicitul zile. Instanţa de apel redactează decizia şi
special al membrilor fondatori ai organizaţiei restituie dosarul judecătoriei în termen de 5
patronale, prevăzut în procesul-verbal de zile de la pronunţare.
constituire, trebuie să depună o cerere de ART. 59
înscriere la judecătoria în a cărei rază (1) Judecătoria este obligată să ţină un
teritorială îşi are sediul aceasta. registru special de evidenţă a organizaţiilor
(4) La cererea de înscriere a organizaţiei patronale, în care se înscriu: denumirea şi
patronale se anexează originalul şi câte două sediul organizaţiei patronale, criteriul de
copii certificate de reprezentantul legal ale constituire, numele şi prenumele membrilor
următoarelor acte: organului executiv de conducere, precum şi

11
numărul şi data hotărârii judecătoreşti (8) Organizaţia patronală are obligaţia ca, în
definitive de admitere a cererii de înscriere. termen de 30 de zile de la data rămânerii
(2) Certificatul de înscriere a organizaţiei definitive a hotărârii judecătoreşti de înfiinţare,
patronale în registrul special al judecătoriei se să transmită Ministerului Consultării Publice şi
comunică acesteia în termen de 5 zile de la Dialogului Social, în format electronic, statutul,
înscriere. actul constitutiv, tabelul de adeziuni, datele de
(3) Organizaţia patronală dobândeşte contact ale membrilor organelor executive de
personalitate juridică de la data înscrierii în conducere, precum şi hotărârea
registrul special prevăzut la alin. (1) a hotărârii judecătorească definitivă.
judecătoreşti definitive de admitere a cererii ART. 60
de înscriere. Organizaţia patronală dobândeşte
(4) Originalul procesului-verbal de personalitate juridică de la data rămânerii
constituire şi al statutului, pe care judecătoria definitive a hotărârii judecătoreşti.
certifică înscrierea pe fiecare pagină,
împreună cu câte un exemplar al celorlalte SECŢIUNEA a 3-a
acte depuse se restituie organizaţiei Drepturile şi obligaţiile organizaţiilor
patronale, iar al doilea exemplar al tuturor patronale
actelor din dosar, în copii semnate pe fiecare
pagină de împuternicitul special şi vizate de ART. 61
judecătorie, se va păstra în arhiva acesteia. Organizaţiile patronale reprezintă, susţin şi
(5) Organizaţiile patronale sunt obligate să apără interesele membrilor lor în relaţiile cu
aducă la cunoştinţa judecătoriei sau a autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte
Tribunalului Municipiului Bucureşti, după caz, persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul
unde s-au înregistrat în termen de 30 de zile, şi scopul lor de activitate, în plan naţional şi
orice modificare ulterioară a statutului, precum internaţional, potrivit propriilor statute şi în
şi orice schimbare în componenţa organului acord cu prevederile prezentei legi.
de conducere. ART. 62
(6) Instanţa prevăzută la alin. (5) este (1) În vederea realizării scopului pentru care
obligată să menţioneze în registrul special sunt înfiinţate, organizaţiile patronale:
prevăzut la alin. (1) modificările din statut, a) reprezintă, promovează, susţin şi apără
precum şi schimbările din componenţa interesele economice, juridice şi sociale ale
organului de conducere al organizaţiei membrilor lor;
patronale. b) promovează concurenţa loială, în
(7) Cererea privind modificarea statutelor condiţiile legii;
şi/sau a componenţei organelor de conducere c) desemnează, în condiţiile legii,
ale organizaţiilor patronale va fi însoţită de reprezentanţi la negocierea şi încheierea
următoarele documente, în două exemplare, contractelor colective de muncă, la alte
semnate pentru conformitate pe fiecare tratative şi acorduri în relaţiile cu autorităţile
pagină de către împuternicitul special publice şi cu sindicatele, precum şi în
desemnat de organul de conducere: structurile bipartite şi tripartite de dialog social;
a) procesul-verbal al şedinţei statutare a d) elaborează şi promovează coduri de
organului abilitat să hotărască modificarea conduită în afaceri;
statutului şi/sau a componenţei organelor de e) promovează principiile responsabilităţii
conducere; sociale;
b) copie a hotărârii judecătoreşti de f) asigură pentru membrii lor informarea,
dobândire a personalităţii juridice şi copie a facilitarea de relaţii între aceştia, precum şi cu
ultimei hotărâri judecătoreşti de modificare a alte organizaţii, promovarea progresului
statutului sau a componenţei organelor de managerial, servicii de consultanţă şi asistenţă
conducere, după caz; de specialitate, inclusiv în domeniul ocupării şi
c) statutul, în forma modificată; formării profesionale, precum şi al sănătăţii şi
d) lista cu membrii organului de conducere securităţii în muncă;
care va cuprinde numele, prenumele, codul g) la cererea membrilor acestora, au dreptul
numeric personal, domiciliul şi de a-i asista şi reprezenta în faţa instanţelor
funcţia/profesiunea. de judecată de toate gradele, a organelor de

12
jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi, prin ART. 65
apărători proprii sau aleşi; Bunurile mobile şi imobile aparţinând
h) elaborează şi implementează politici de organizaţiilor patronale pot fi folosite numai în
ocupare şi plasare a forţei de muncă; interesul acestora şi potrivit scopului pentru
i) elaborează strategii şi politici de care au fost înfiinţate.
dezvoltare economico-socială la nivel sectorial ART. 66
şi naţional, în condiţiile legii; Organizaţiile patronale pot dobândi, în
j) înfiinţează şi administrează, în condiţiile condiţiile prevăzute de lege, cu titlu gratuit sau
legii, în interesul membrilor lor, unităţi sociale, oneros, orice fel de bunuri mobile sau imobile
de cultură, învăţământ şi cercetare în necesare în vederea realizării scopului pentru
domeniul propriu de interes, societăţi care sunt înfiinţate.
comerciale, de asigurări, precum şi bancă ART. 67
proprie. Activitatea economico-financiară a
(2) Organizaţiile patronale sunt abilitate să organizaţiilor patronale se desfăşoară potrivit
asigure orice servicii cerute de membrii lor, în bugetului propriu de venituri şi cheltuieli.
condiţiile legii. ART. 68
#M5 (1) Sursele veniturilor organizaţiilor
ART. 63 patronale pot fi: taxe de înscriere, cotizaţii,
(1) Pot fi alese în organele de conducere donaţii, sponsorizări şi alte venituri, potrivit
ale organizaţiilor patronale persoane care au statutelor şi legilor în vigoare.
capacitate deplină de exerciţiu şi nu execută (2) Veniturile organizaţiilor patronale sunt
pedeapsa complementară a interzicerii destinate realizării scopurilor pentru care au
dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita fost înfiinţate şi nu pot fi repartizate membrilor
profesia sau meseria ori de a desfăşura acestora.
activitatea de care s-a folosit pentru (3) Controlul activităţii financiare proprii a
săvârşirea infracţiunii. organizaţiilor patronale se realizează prin
#B comisia de cenzori care funcţionează potrivit
(2) Membrilor organelor de conducere ale statutului şi legislaţiei în vigoare.
organizaţiilor patronale li se asigură protecţia (4) Controlul asupra activităţii economice
legii împotriva oricăror forme de discriminare, desfăşurate de organizaţiile patronale, precum
condiţionare, constrângere sau limitare a şi asupra stabilirii şi virării obligaţiilor faţă de
exercitării atribuţiilor şi/sau a mandatului lor, bugetul de stat şi bugetele de asigurări sociale
sub sancţiunea pedepselor prevăzute de lege. se realizează de către organele administraţiei
ART. 64 de stat competente, potrivit legii.
(1) Confederaţiile patronale reprezentative
la nivel naţional pot adresa autorităţilor publice CAPITOLUL II
competente, în condiţiile art. 74 din Constituţia Dizolvarea organizaţiilor patronale
României, republicată, propuneri de legiferare
în domeniile specifice de interes. ART. 69
(2) Confederaţiile patronale reprezentative În cazul dizolvării unei organizaţii patronale,
la nivel naţional se pot constitui într-o structură patrimoniul acesteia se împarte cu
de reprezentare unitară a intereselor lor, în respectarea prevederilor statutului şi ale
condiţiile în care această structură cuprinde dreptului comun în materie.
cel puţin jumătate plus unu din totalitatea ART. 70
confederaţiilor patronale reprezentative la (1) În termen de 15 zile de la dizolvare,
nivel naţional. reprezentantul mandatat al organizaţiei
(3) Accesul în structura de reprezentare patronale sau lichidatorii patrimoniului sunt
prevăzută la alin. (2) nu poate fi condiţionat obligaţi să solicite instanţei judecătoreşti
sau restricţionat pentru nicio confederaţie competente să facă menţiunea dizolvării.
patronală reprezentativă la nivel naţional în (2) După expirarea termenului de 15 zile,
condiţiile legii. orice persoană interesată poate solicita
instanţei judecătoreşti competente operarea
SECŢIUNEA a 4-a menţiunii prevăzute la alin. (1).
Patrimoniul şi finanţarea activităţii ART. 71

13
Organizaţiile patronale se pot afilia la alte b) situaţie cumulativă semnată de
organizaţii interne şi internaţionale, conform reprezentantul legal al confederaţiei patronale,
statutului acestora. cuprinzând lista federaţiilor patronale afiliate,
cu specificarea unităţilor membre ale
CAPITOLUL III acestora, precum şi a numărului total de
Reprezentativitatea organizaţiilor angajaţi al fiecăreia, certificat de
patronale inspectoratele teritoriale de muncă;
c) dovada depunerii la Ministerul Consultării
ART. 72 Publice şi Dialogului Social a unei copii a
(1) Sunt reprezentative la nivel naţional sau dosarului de reprezentativitate;
de sector de activitate organizaţiile patronale B. la nivel de sector de activitate:
care îndeplinesc cumulativ următoarele a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive
condiţii: de dobândire a personalităţii juridice de
A. la nivel naţional: federaţie de către organizaţia patronală şi a
a) au statut legal de confederaţie patronală; ultimei hotărâri judecătoreşti definitive de
b) au independenţă organizatorică şi modificare a statutului şi/sau a componenţei
patrimonială; organelor executive de conducere;
c) au ca membri patroni ale căror unităţi b) situaţie cumulativă semnată de
cuprind cel puţin 7% din angajaţii din reprezentantul legal al federaţiei patronale,
economia naţională, cu excepţia angajaţilor cuprinzând lista unităţilor membre şi numărul
din sectorul bugetar; total de angajaţi ai acestora, certificat de
d) au structuri teritoriale în cel puţin inspectoratele teritoriale de muncă, precum şi
jumătate plus unu din judeţele României, copii ale documentelor de aderare a
inclusiv în municipiul Bucureşti; membrilor la federaţie;
B. la nivel de sector de activitate: c) sectorul de activitate şi numărul de
a) au statut legal de federaţie patronală; angajaţi din cadrul acestuia;
b) au independenţă organizatorică şi d) dovada depunerii la Ministerul Consultării
patrimonială; Publice şi Dialogului Social a unei copii a
c) au ca membri patroni ale căror unităţi dosarului de reprezentativitate.
cuprind cel puţin 10% din efectivul angajaţilor ART. 74
sectorului de activitate, cu excepţia angajaţilor (1) Anterior depunerii dosarului de
din sectorul bugetar; reprezentativitate la Tribunalul Municipiului
C. la nivel de unitate, reprezentativ de drept Bucureşti, confederaţiile şi federaţiile
este angajatorul. patronale vor depune o copie scrisă şi una în
(2) Îndeplinirea condiţiilor de format electronic a respectivului dosar la
reprezentativitate prevăzute la alin. (1) se Ministerul Consultării Publice şi Dialogului
constată, prin hotărâre, de către Tribunalul Social care o va înregistra şi va emite dovadă
Municipiului Bucureşti, la cererea organizaţiei în acest sens.
patronale, prin depunerea la instanţă a (2) Ministerul Consultării Publice şi
documentaţiei prevăzute la art. 73. Dialogului Social va afişa pe pagina de
(3) Hotărârea se motivează şi se comunică internet a instituţiei dosarul, precum şi orice
în 15 zile de la pronunţare. alte informaţii cu privire la reprezentativitate,
(4) Hotărârea judecătorească poate fi puse la dispoziţie de organizaţiile patronale.
atacată numai cu apel.
ART. 73 TITLUL IV
Dovada îndeplinirii condiţiilor de Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog
reprezentativitate a organizaţiilor patronale se Social
face astfel:
A. la nivel naţional: ART. 75
a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive În vederea promovării bunelor practici din
de dobândire a personalităţii juridice de domeniul dialogului social tripartit la cel mai
confederaţie şi a ultimei hotărâri judecătoreşti înalt nivel, se constituie Consiliul Naţional
definitive de modificare a statutului şi/sau a Tripartit pentru Dialog Social, denumit în
componenţei organelor executive de continuare Consiliul Naţional Tripartit,
conducere;

14
organism consultativ la nivel naţional al Consiliul Naţional Tripartit îşi elaborează
partenerilor sociali. regulamentul propriu de organizare şi
ART. 76 funcţionare, care se aprobă în plenul acestuia.
Consiliul Naţional Tripartit are următoarea ART. 81
componenţă: La şedinţele Consiliului Naţional Tripartit pot
a) preşedinţii confederaţiilor patronale şi fi invitaţi reprezentanţi ai altor autorităţi ale
sindicale reprezentative la nivel naţional; statului sau experţi, conform celor convenite
b) reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi între părţi.
prin decizie a primului-ministru, cel puţin la
nivel de secretar de stat, din fiecare minister, #M4
precum şi din alte structuri ale statului, TITLUL V *** Abrogat
conform celor convenite cu partenerii sociali;
c) reprezentantul Băncii Naţionale a #M4
României, preşedintele Consiliului Economic ART. 82 *** Abrogat
şi Social şi alţi membrii conveniţi cu partenerii ART. 83 *** Abrogat
sociali. ART. 84 *** Abrogat
ART. 77 ART. 85 *** Abrogat
Consiliul Naţional Tripartit este prezidat de ART. 86 *** Abrogat
primul-ministru, locţiitorul de drept al acestuia ART. 87 *** Abrogat
fiind ministrul consultării publice şi dialogului ART. 88 *** Abrogat
social. ART. 89 *** Abrogat
ART. 78 ART. 90 *** Abrogat
Principale atribuţii ale Consiliului Naţional ART. 91 *** Abrogat
Tripartit sunt: ART. 92 *** Abrogat
a) asigurarea cadrului de consultare pentru ART. 93 *** Abrogat
stabilirea salariului minim garantat în plată; ART. 94 *** Abrogat
b) dezbaterea şi analiza proiectelor de ART. 95 *** Abrogat
programe şi strategii elaborate la nivel ART. 96 *** Abrogat
guvernamental; ART. 97 *** Abrogat
c) elaborarea şi susţinerea implementării ART. 98 *** Abrogat
strategiilor, programelor, metodologiilor şi ART. 99 *** Abrogat
standardelor în domeniul dialogului social; ART. 100 *** Abrogat
d) soluţionarea pe calea dialogului tripartit a ART. 101 *** Abrogat
diferendelor de natură socială şi economică; ART. 102 *** Abrogat
e) negocierea şi încheierea acordurilor şi ART. 103 *** Abrogat
pactelor sociale, precum şi a altor înţelegeri la ART. 104 *** Abrogat
nivel naţional şi monitorizarea aplicării ART. 105 *** Abrogat
acestora; ART. 106 *** Abrogat
f) analizarea şi, după caz, aprobarea ART. 107 *** Abrogat
solicitărilor de extindere a aplicării contractelor ART. 108 *** Abrogat
colective de muncă la nivel sectorial pentru ART. 109 *** Abrogat
toate unităţile din sectorul respectiv de ART. 110 *** Abrogat
activitate; ART. 111 *** Abrogat
#M6 ART. 112 *** Abrogat
f^1) stabileşte sectoarele de activitate, care ART. 113 *** Abrogat
se aprobă prin hotărâre a Guvernului; ART. 114 *** Abrogat
#B ART. 115 *** Abrogat
g) alte atribuţii convenite între părţi. ART. 116 *** Abrogat
ART. 79 ART. 117 *** Abrogat
Secretariatul Consiliului Naţional Tripartit ART. 118 *** Abrogat
este asigurat de Ministerul Consultării Publice ART. 119 *** Abrogat
şi Dialogului Social.
ART. 80 #B
TITLUL VI

15
Constituirea şi funcţionarea comisiilor c) reprezentanţi numiţi de confederaţiile
de dialog social la nivelul administraţiei sindicale reprezentative la nivel naţional.
publice centrale şi la nivel teritorial (2) Din comisiile de dialog social organizate
la nivel teritorial fac parte:
ART. 120 a) prefectul, precum şi reprezentanţi ai
(1) În cadrul ministerelor şi al altor instituţii prefectului şi ai serviciilor publice
publice prevăzute în anexa nr. 1, precum şi la deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti se organe de specialitate ale administraţiei
constituie şi vor funcţiona comisii de dialog publice centrale, numiţi prin ordin de către
social, formate din reprezentanţii administraţiei prefect;
publice centrale sau locale, reprezentanţii b) preşedintele consiliului judeţean sau,
organizaţiilor patronale şi ai organizaţiilor pentru municipiul Bucureşti, primarul general;
sindicale reprezentative la nivel naţional. c) câte un reprezentant numit de fiecare
(2) Comisiile de dialog social care confederaţie patronală reprezentativă la nivel
funcţionează la nivelul ministerelor pot aproba naţional;
înfiinţarea unor subcomisii de dialog social d) câte un reprezentant numit de fiecare
sau a unor grupuri de lucru formate din confederaţie sindicală reprezentativă la nivel
persoane desemnate de plenul comisiilor naţional.
respective. (3) Preşedinţii confederaţiilor patronale şi
(3) Comisiile de dialog social constituite la sindicale reprezentative la nivel naţional sunt
nivelul judeţelor pot aproba înfiinţarea unor membri de drept ai comisiilor de dialog social
subcomisii de dialog social la nivelul constituite la nivelul administraţiei publice
localităţilor din judeţul respectiv. Modalitatea centrale şi locale.
de constituire şi funcţionare a acestor ART. 123
subcomisii se stabileşte de plenul comisiei la (1) Preşedinţia comisiilor de dialog social se
nivel judeţean. asigură astfel:
ART. 121 a) la nivelul fiecărui minister, de către un
Comisiile de dialog social au caracter secretar de stat sau, în situaţii speciale - cu
consultativ şi activitatea lor vizează, în special, acordul partenerilor de dialog social -, de către
următoarele: un alt reprezentant al ministerului, împuternicit
a) asigurarea unor relaţii de parteneriat prin ordin al ministrului; la nivelul celorlalte
social între administraţie, organizaţiile instituţii publice prevăzute în anexa nr. 1, de
patronale şi organizaţiile sindicale, care să către un reprezentant numit de conducătorul
permită o informare reciprocă permanentă instituţiei publice;
asupra problemelor care sunt de domeniul de b) la nivel teritorial, în baza principiului
interes al administraţiei sau al partenerilor copreşedinţiei, de către prefect şi preşedintele
sociali, în vederea asigurării unui climat de consiliului judeţean sau, pentru municipiul
pace şi stabilitate socială; Bucureşti, de către primarul general.
b) consultarea obligatorie a partenerilor (2) Secretariatul comisiilor de dialog social
sociali asupra iniţiativelor legislative sau de se asigură de instituţia publică în cadrul căreia
altă natură cu caracter economico-social; acestea funcţionează.
c) alte probleme din sfera de activitate a ART. 124
administraţiei publice centrale sau din judeţe (1) Elaborarea unitară a politicilor naţionale
şi municipiul Bucureşti asupra cărora în domeniul dialogului social şi coordonarea
partenerii sociali convin să discute. metodologică a comisiilor de dialog social se
ART. 122 asigură de către Ministerul Consultării Publice
(1) Din comisiile de dialog social organizate şi Dialogului Social.
la nivelul ministerelor şi al instituţiilor publice (2) Preşedinţii comisiilor de dialog social din
prevăzute în anexa nr. 1 fac parte: ministere sau din cadrul instituţiilor publice
a) reprezentanţi ai ministerelor sau ai prevăzute în anexa nr. 1 sunt coordonaţi
respectivelor instituţii publice, numiţi prin ordin metodologic de către secretarul de stat
al ministrului, respectiv al conducătorului desemnat de ministrul consultării publice şi
instituţiei publice; dialogului social.
b) reprezentanţi numiţi de confederaţiile (3) Pentru exercitarea rolului său de
patronale reprezentative la nivel naţional; coordonator prevăzut la alin. (1), Ministerul

16
Consultării Publice şi Dialogului Social emite Anexele nr. 1 - 4 fac parte integrantă din
norme cu caracter metodologic pentru prezenta lege.
reglementarea dialogului social.
(4) Pentru asigurarea funcţionării unitare a TITLUL VII
comisiilor de dialog social, persoanele Negocierile colective de muncă
responsabile de acest domeniu din ministere,
prefecturi, precum şi din cadrul instituţiilor CAPITOLUL I
publice prevăzute în anexa nr. 1 vor fi instruite Negocierea contractelor colective de
prin programe derulate de Ministerul muncă
Consultării Publice şi Dialogului Social prin
direcţiile cu atribuţii în activitatea de dialog ART. 127
social. Organizarea şi desfăşurarea negocierilor
(5) Secretariatele comisiilor de dialog social colective, precum şi încheierea contractelor
vor transmite Ministerului Consultării Publice colective de muncă sunt reglementate prin
şi Dialogului Social componenţa comisiilor de prezenta lege.
dialog social în termen de 30 de zile de la ART. 128
intrarea în vigoare a prezentei legi. (1) Contractele colective de muncă se pot
(6) Raportarea activităţii comisiilor de dialog negocia la nivel de unităţi, grupuri de unităţi şi
social din ministere se face lunar către sectoare de activitate.
Ministerul Consultării Publice şi Dialogului (2) Criteriul de apartenenţă la sectoarele de
Social şi se transmite spre informare activitate este cel al obiectului principal de
partenerilor sociali, potrivit modelului prevăzut activitate înregistrat la registrul comerţului,
în anexa nr. 2. conform codului CAEN.
(7) Raportarea activităţii comisiilor de dialog (3) Unităţile din acelaşi sector de activitate
social judeţene se face lunar către secretarul definite prin apartenenţa la aceeaşi diviziune,
de stat responsabil cu dialogul social din grupă sau clasă, conform codului CAEN, se
cadrul Ministerul Consultării Publice şi pot constitui voluntar în grupuri de unităţi, în
Dialogului Social, potrivit modelului prevăzut vederea negocierii contractelor colective la
în anexa nr. 2. nivelul respectiv. Angajatorii care
(8) Raportarea se face pe suport hârtie şi în intenţionează să negocieze contract colectiv
format electronic. de muncă la nivel de grup de unităţi pot
ART. 125 constitui în mod voluntar grupul de unităţi, atât
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării prin hotărâre judecătorească de constituire,
în vigoare a prezentei legi, comisiile de dialog cât şi prin proces-verbal sau orice altă
social organizate la nivelul ministerelor şi convenţie scrisă între părţi.
instituţiilor publice prevăzute în anexa nr. 1, (4) Fac parte din contractele colective de
precum şi în plan teritorial se vor constitui şi muncă şi convenţiile dintre părţile semnatare
îşi vor desfăşura activitatea în conformitate cu ale acestora prin care se soluţionează
prevederile acesteia. conflictele colective de muncă, precum şi
(2) Regulamentul-cadru privind constituirea hotărârile arbitrale în această materie,
şi funcţionarea comisiilor de dialog social la începând cu data pronunţării acestora.
nivelul administraţiei publice centrale este Hotărârile arbitrale se transmit depozitarului
prevăzut în anexa nr. 3. contractului colectiv de muncă pentru
(3) Regulamentul-cadru privind constituirea înregistrare.
şi funcţionarea comisiilor de dialog social la ART. 129*)
nivelul administraţiei publice locale este (1) Negocierea colectivă este obligatorie
prevăzut în anexa nr. 4. numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului
(4) În baza regulamentului-cadru, comisiile în care unitatea are mai puţin de 21 de
de dialog social îşi vor elabora, în termen de angajaţi.
30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei (2) Iniţiativa negocierii aparţine
legi, propriul regulament de funcţionare, ale angajatorului sau organizaţiei patronale.
cărui prevederi nu pot contraveni prevederilor (3) Angajatorul sau organizaţia patronală
regulamentului-cadru. iniţiază negocierea colectivă cu cel puţin 45 de
ART. 126 zile calendaristice înaintea expirării
contractelor colective de muncă sau a expirării

17
perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate (5) Tot la prima şedinţă de negociere părţile
în actele adiţionale la contractele colective de vor consemna în procesul-verbal următoarele:
muncă. a) componenţa nominală a echipelor de
(4) În cazul în care angajatorul sau negociere pentru fiecare parte, în baza unor
organizaţia patronală nu iniţiază negocierea, împuterniciri scrise;
aceasta va începe la cererea scrisă a b) nominalizarea persoanelor mandatate să
organizaţiei sindicale reprezentative sau a semneze contractul colectiv de muncă;
reprezentanţilor angajaţilor, în termen de cel c) durata maximă a negocierilor convenită
mult 10 zile calendaristice de la comunicarea de părţi;
solicitării. d) locul şi calendarul reuniunilor;
(5) Durata negocierii colective nu poate e) dovada reprezentativităţii părţilor
depăşi 60 de zile calendaristice decât prin participante la negocieri;
acordul părţilor. f) dovada convocării tuturor părţilor
(6) Contractele colective de muncă pot să îndreptăţite să participe la negociere;
prevadă renegocierea periodică a oricăror g) alte detalii privind negocierea.
clauze convenite între părţi. (6) Data la care se desfăşoară prima
#CIN şedinţă de negociere reprezintă data la care
*) Derogări de la prevederile art. 129 au fost se consideră că negocierile au fost
acordate prin: declanşate.
- art. VII alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de (7) La fiecare şedinţă de negociere se vor
urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru încheia procese-verbale semnate de
modificarea şi completarea unor acte reprezentanţii mandataţi ai părţilor în care se
normative (#M9). va consemna conţinutul negocierilor.
Precizăm că dispoziţiile de derogare ART. 131
menţionate mai sus sunt reproduse în pct. 2 (1) La negocierea clauzelor şi la încheierea
din nota de la sfârşitul textului actualizat. contractelor colective de muncă părţile sunt
egale şi libere.
#B (2) Este interzisă orice imixtiune a
ART. 130 autorităţilor publice, sub orice formă şi
(1) În termen de 5 zile calendaristice de la modalitate, în negocierea, încheierea,
data declanşării procedurilor de negociere executarea, modificarea şi încetarea
prevăzute de art. 129 alin. (4), angajatorul sau contractelor colective de muncă.
organizaţia patronală are obligaţia să ART. 132
convoace toate părţile îndreptăţite în vederea (1) Clauzele contractelor colective de
negocierii contractului colectiv de muncă. muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în
(2) La prima şedinţă de negociere se limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.
stabilesc informaţiile publice şi cu caracter (2) La încheierea contractelor colective de
confidenţial pe care angajatorul le va pune la muncă, prevederile legale referitoare la
dispoziţia delegaţilor sindicali sau ai drepturile angajaţilor au un caracter minimal.
reprezentanţilor angajaţilor, conform legii şi (3) Contractele colective de muncă nu pot
data până la care urmează a îndeplini această conţine clauze care să stabilească drepturi la
obligaţie. un nivel inferior celor stabilite prin contractul
(3) Regimul informaţiilor confidenţiale puse colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel
la dispoziţie de angajator este cel stabilit prin superior.
Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului (4) Contractele individuale de muncă nu pot
general de informare şi consultare a conţine clauze care să stabilească drepturi la
angajaţilor. niveluri inferioare celor stabilite prin
(4) Informaţiile pe care angajatorul sau contractele colective de muncă aplicabile.
organizaţia patronală le va pune la dispoziţia
delegaţilor sindicali ori a reprezentanţilor CAPITOLUL II
angajaţilor, după caz, vor cuprinde cel puţin Efectele contractelor colective de muncă
date referitoare la:
a) situaţia economico-financiară la zi; ART. 133
b) situaţia ocupării forţei de muncă. (1) Clauzele contractelor colective de
muncă produc efecte după cum urmează:

18
a) pentru toţi angajaţii din unitate, în cazul face parte unitatea; acolo unde nu sunt
contractelor colective de muncă încheiate la constituite sindicate, de către reprezentanţii
acest nivel; aleşi ai angajaţilor;
b) pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile b) la nivelul grupurilor de unităţi şi al
care fac parte din grupul de unităţi pentru care sectoarelor de activitate, de către organizaţiile
s-a încheiat contractul colectiv de muncă; sindicale legal constituite şi reprezentative
c) pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile potrivit legii;
din sectorul de activitate pentru care s-a c) la nivelul instituţiilor bugetare şi al
încheiat contractul colectiv de muncă şi care autorităţilor şi instituţiilor publice care au în
fac parte din organizaţiile patronale semnatare subordine sau în coordonare alte persoane
ale contractului. juridice care angajează forţă de muncă, de
(2) La fiecare dintre nivelurile prevăzute la către organizaţiile sindicale reprezentative
alin. (1) se încheie şi se înregistrează un potrivit legii.
singur contract colectiv de muncă. #B
(3) În contractele colective de muncă la ART. 135*)
orice nivel clauzele aplicabile angajaţilor (1) În unităţile în care nu există sindicate
încadraţi cu contract individual de muncă în reprezentative negocierea contractului colectiv
sectorul bugetar vor respecta în mod de muncă se face după cum urmează:
obligatoriu prevederile art. 138. a) dacă există un sindicat constituit la nivel
de unitate, afiliat la o federaţie sindicală
CAPITOLUL III reprezentativă în sectorul de activitate din
Părţile şi reprezentarea acestora la care face parte unitatea, negocierea se face
negocierea colectivă de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la
solicitarea şi în baza mandatului sindicatului,
#M6 împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor;
ART. 134 b) dacă există un sindicat neafiliat la o
Părţile contractului colectiv de muncă sunt federaţie sindicală reprezentativă în sectorul
angajatorul sau organizaţia patronală şi de activitate din care face parte unitatea sau
angajaţii, prin organizaţiile sindicale, nu există niciun sindicat, negocierea se face
reprezentaţi după cum urmează: numai de către reprezentanţii angajaţilor.
1. Angajatorul sau organizaţiile patronale: (2) În cazul în care la nivelul grupului de
a) la nivel de unitate, de către organul de unităţi nu există organizaţii sindicale
conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut reprezentative care să reprezinte cel puţin
ori regulament de funcţionare, după caz; jumătate din numărul total de angajaţi ai
b) la nivel de sector de activitate şi grup de grupului de unităţi, la negocierea contractului
unităţi, de către organizaţiile patronale legal colectiv de muncă salariaţii sunt reprezentaţi
constituite şi reprezentative potrivit legii; după cum urmează:
c) la nivelul instituţiei bugetare şi al a) de către reprezentanţii mandataţi de
autorităţilor şi instituţiilor publice care au în organizaţiile sindicale reprezentative din
subordine sau în coordonare alte persoane cadrul fiecărei unităţi care au decis
juridice care angajează forţă de muncă, de constituirea grupului;
către conducătorul instituţiei, respectiv de b) pentru unităţile membre ale grupului în
conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, care nu există sindicate reprezentative, dar
după caz, ori de către locţiitorii de drept ai există sindicate afiliate la federaţii sindicale
acestora; reprezentative în sectorul de activitate în care
d) la nivel de sector de activitate bugetar, s-a constituit grupul, angajaţii sunt
de către reprezentantul legal al autorităţii reprezentaţi de către federaţiile sindicale
publice centrale competente. respective, în baza solicitării şi mandatului
2. Angajaţii: sindicatelor, şi de reprezentanţii angajaţilor din
a) la nivel de unitate, de către sindicatele respectivele unităţi.
legal constituite şi reprezentative. În cazul în (3) Federaţiile sindicale reprezentative la
care sindicatul nu este reprezentativ, nivelul sectoarelor de activitate conform
reprezentarea se face de către federaţia la prezentei legi pot participa la negocierea
care este afiliat sindicatul, dacă federaţia este contractelor colective de muncă la nivel de
reprezentativă la nivelul sectorului din care grupuri de unităţi în care au sindicate afiliate,

19
la solicitarea şi în baza mandatului din partea (3) Drepturile salariale din sectorul bugetar
acestora. se stabilesc prin lege în limite precise, care nu
(4) Confederaţiile sindicale reprezentative la pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi
nivel naţional conform prezentei legi pot modificate prin contracte colective de muncă.
participa la negocierea contractelor colective În cazul în care drepturile salariale sunt
de muncă la nivelul sectoarelor de activitate în stabilite de legi speciale între limite minime şi
care au federaţii membre, la solicitarea şi în maxime, drepturile salariale concrete se
baza mandatului din partea acestora. determină prin negocieri colective, dar numai
#CIN între limitele legale.
*) Derogări de la prevederile art. 135 au fost (4) Clauzele cuprinse în contractele
acordate prin: colective de muncă încheiate cu încălcarea
- art. VII alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de prevederilor alin. (1) - (3) sunt lovite de
urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru nulitate.
modificarea şi completarea unor acte (5) Răspunderea pentru încheierea
normative (#M9). contractelor colective de muncă cu
Precizăm că dispoziţiile de derogare nerespectarea prevederilor alin. (1) - (3)
menţionate mai sus sunt reproduse în pct. 2 revine angajatorului.
din nota de la sfârşitul textului actualizat. #M6
ART. 138^1
#B (1) Contractele colective de muncă se
ART. 136 negociază şi la nivelul regiilor autonome,
(1) Contractele colective de muncă, companiilor naţionale, asimilate grupurilor de
încheiate la orice nivel, nu pot fi semnate unităţi, precum şi la nivelul autorităţilor şi
decât de reprezentanţii mandataţi în acest instituţiilor publice care au în subordine sau în
sens ai părţilor care au negociat. coordonare alte persoane juridice care
(2) Anterior încheierii şi semnării angajează forţă de muncă. În cazul
contractelor colective de muncă la nivel de autorităţilor şi instituţiilor publice care au în
sector de activitate, angajatorii membri ai subordine sau în coordonare alte persoane
organizaţiilor patronale reprezentative la nivel juridice care angajează forţă de muncă,
de sector de activitate, precum şi organizaţiile contractul colectiv se încheie între
sindicale membre ale confederaţiilor sindicale conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi
participante la negocieri îşi vor împuternici sindicatele legal constituite şi reprezentative,
reprezentanţii să negocieze prin mandat potrivit legii.
special. (2) În contractele colective de muncă
încheiate la nivel de sector de activitate,
CAPITOLUL IV pentru personalul din sectorul bugetar, părţile
Părţile şi reprezentarea acestora la vor stabili expres modalităţile de negociere a
negocierea colectivă în sectorul bugetar contractelor colective de muncă la nivelul
autorităţilor şi instituţiilor care au în subordine
#M6 sau în coordonare alte persoane juridice care
ART. 137 *** Abrogat angajează forţă de muncă, autorităţi/instituţii
#B aflate în coordonarea sau în subordonarea
ART. 138 autorităţii publice centrale.
(1) Prin contractele/acordurile colective de #B
muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi ART. 139
negociate sau incluse clauze referitoare la Negocierea acordurilor colective pentru
drepturi în bani şi în natură, altele decât cele funcţionarii publici se face în conformitate cu
prevăzute de legislaţia în vigoare pentru dispoziţiile legale în materie.
categoria respectivă de personal.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 129 CAPITOLUL V
alin. (3) contractele colective de muncă în Încheierea contractelor colective de
sectorul bugetar se negociază, în condiţiile muncă
legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi
cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în ART. 140
limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea.

20
(1) În scopul asigurării participării la (4) Până la renegocierea clauzelor a căror
negocierea contractelor colective de muncă la nulitate a fost constatată, acestea sunt
nivel de sector de activitate, grup de unităţi şi înlocuite cu prevederile mai favorabile
unităţi, angajatorii sau organizaţiile patronale angajaţilor, cuprinse în lege sau în contractul
vor transmite tuturor părţilor îndreptăţite să colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul
negocieze contractul colectiv de muncă superior, după caz.
anunţul privind intenţia de începere a ART. 143
negocierilor colective. În cazul în care (1) Contractele colective de muncă şi actele
angajatorul sau organizaţia patronală nu a adiţionale la acestea se încheie în formă
iniţiat negocierile în conformitate cu scrisă şi se înregistrează prin grija părţilor,
prevederile art. 129 alin. (3), organizaţia după cum urmează:
sindicală sau reprezentanţii angajaţilor, după a) contractul colectiv de muncă la nivel de
caz, care iniţiază negocierile conform art. 129 unitate, la inspectoratul teritorial de muncă;
alin. (5) vor transmite tuturor părţilor b) contractele colective de muncă încheiate
îndreptăţite să participe la negociere anunţul la nivelul grupurilor de unităţi şi al sectoarelor
privind intenţia de începere a negocierilor de activitate, la Ministerul Consultării Publice
colective. şi Dialogului Social.
(2) Neinvitarea la negocieri a tuturor părţilor (2) Dosarul întocmit în vederea înregistrării
îndreptăţite să negocieze contractul colectiv va cuprinde:
de muncă constituie motiv de neînregistrare a a) contractul colectiv de muncă, în original,
contractului colectiv de muncă negociat. redactat în atâtea exemplare câte părţi
(3) Anunţul prevăzut la alin. (1) va fi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar,
transmis în formă scrisă tuturor părţilor semnate de către părţi;
îndreptăţite să negocieze contractul colectiv b) dovada convocării părţilor îndreptăţite să
de muncă, cu cel puţin 15 zile înainte de data participe la negociere;
începerii negocierilor. Acestea vor confirma în c) împuternicirile scrise pentru
scris primirea respectivului anunţ şi reprezentanţii desemnaţi în vederea negocierii
acceptarea sau refuzul participării la şi semnării contractului colectiv de muncă;
negociere. Lipsa unui răspuns scris, d) dovezile de reprezentativitate ale părţilor.
coroborată cu prezentarea dovezii de invitare În cazul grupului de unităţi constituit numai
la negocieri, va fi interpretată ca refuz de pentru negocierea unui contract colectiv de
participare la negocieri. muncă la acest nivel, dovezile de
ART. 141 reprezentativitate pot fi cele ale membrilor
(1) Contractul colectiv de muncă se încheie părţii sindicale, conform art. 134 lit. B şi art.
pe o perioadă determinată, care nu poate fi 135 alin. (2), partea patronală făcând dovada
mai mică de 12 luni şi mai mare de 24 de luni. constituirii grupului de unităţi, conform
(2) Părţile pot hotărî prelungirea aplicării prevederilor art. 128 alin. (3), în vederea
contractului colectiv de muncă, în condiţiile negocierii;
stabilite de prezenta lege, o singură dată, cu e) procesele-verbale ale negocierii,
cel mult 12 luni. redactate în atâtea exemplare câte părţi
(3) În cazul în care într-o unitate nu există semnatare sunt, plus unul pentru depozitar,
un contract colectiv de muncă, părţile pot conţinând poziţia părţilor;
conveni negocierea acestuia în orice moment. f) pentru contractele colective de muncă
ART. 142 încheiate la nivel de sector de activitate,
(1) Clauzele cuprinse în contractele mandatele speciale prevăzute la art. 136 alin.
colective de muncă care sunt negociate cu (2).
încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de (3) În cazul contractelor negociate la nivelul
nulitate. sectoarelor de activitate, contractul colectiv de
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se muncă va fi înregistrat la nivelul respectiv
constată de către instanţele judecătoreşti numai în situaţia în care numărul de angajaţi
competente, la cererea părţii interesate, fie pe din unităţile membre ale organizaţiilor
cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. patronale semnatare este mai mare decât
(3) În cazul constatării nulităţii unor clauze jumătate din numărul total al angajaţilor din
de către instanţa judecătorească, părţile pot sectorul de activitate. În caz contrar, contractul
conveni renegocierea acestora.

21
va fi înregistrat drept contract la nivel de grup fapt a fost consemnat în procesul-verbal de
de unităţi. negociere.
(4) Pentru contractele la nivel de sector de (2) La nivel de unitate, contractul colectiv de
activitate sau grup de unităţi, dosarul prevăzut muncă va fi înregistrat fără semnătura tuturor
la alin. (2) va cuprinde suplimentar şi lista părţilor numai în cazul în care partea
unităţilor cărora li se aplică contractul în semnatară care reprezintă angajaţii acoperă
conformitate cu mandatele speciale prevăzute mai mult de jumătate din totalul angajaţilor.
la art. 136 alin. (2). ART. 147
(5) În cazul în care este îndeplinită condiţia Împotriva refuzului înregistrării contractelor
prevăzută la alin. (3), aplicarea contractului colective de muncă părţile interesate se pot
colectiv de muncă înregistrat la nivelul unui adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile
sector de activitate va fi extinsă la nivelul Legii contenciosului administrativ nr.
tuturor unităţilor din sector, prin ordin al 554/2004, cu modificările şi completările
ministrului consultării publice şi dialogului ulterioare.
social, cu aprobarea Consiliului Naţional
Tripartit, în baza unei cereri adresate acestuia CAPITOLUL VI
de către semnatarii contractului colectiv de Executarea, modificarea, suspendarea şi
muncă la nivel sectorial. încetarea contractului colectiv de muncă
ART. 144
(1) Contractele colective de muncă se ART. 148
aplică de la data înregistrării lor la autoritatea (1) Executarea contractului colectiv de
competentă sau de la o dată ulterioară, potrivit muncă este obligatorie pentru părţi.
convenţiei părţilor. (2) Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin
(2) Contractele colective de muncă la nivel contractul colectiv de muncă atrage
de sectoare de activitate şi grupuri de unităţi, răspunderea părţilor care se fac vinovate de
precum şi actele adiţionale la acestea vor fi aceasta.
publicate în Monitorul Oficial al României, ART. 149
Partea a V-a, prin grija părţilor semnatare. Clauzele contractului colectiv de muncă pot
ART. 145 fi modificate pe parcursul executării lui, în
(1) Ministerul Consultării Publice şi condiţiile legii, ori de câte ori toate părţile
Dialogului Social sau, după caz, îndreptăţite să negocieze contractul colectiv
inspectoratele teritoriale de muncă vor de muncă convin acest lucru.
proceda la înregistrarea contractelor colective ART. 150
de muncă după verificarea îndeplinirii (1) Modificările aduse contractului colectiv
condiţiilor procedurale prevăzute de prezenta de muncă se consemnează într-un act
lege. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, adiţional semnat de toate părţile care au
contractele colective de muncă vor fi restituite încheiat contractul.
semnatarilor pentru îndeplinirea condiţiilor (2) Actul adiţional se transmite în scris
legale. organului la care a fost înregistrat contractul
(2) Ministerul Consultării Publice şi colectiv de muncă şi tuturor părţilor semnatare
Dialogului Social va publica pe pagina de şi produce efecte de la data înregistrării
internet contractele colective la nivel de sector acestuia în condiţiile prezentei legi sau de la o
de activitate şi grup de unităţi. dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
ART. 146 ART. 151
(1) Contractele colective de muncă nu vor fi Contractul colectiv de muncă încetează:
înregistrate dacă: a) la împlinirea termenului sau la terminarea
a) părţile nu au depus dosarul în lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părţile
conformitate cu prevederile art. 143 alin. (2); nu convin prelungirea aplicării acestuia, în
b) nu sunt semnate de către organizaţii condiţiile legii;
sindicale care reprezintă mai mult de jumătate b) la data dizolvării sau lichidării judiciare a
din totalul angajaţilor din sectorul sau grupul unităţii;
de unităţi pentru care s-a negociat contractul; c) prin acordul părţilor.
c) reprezentantul oricărei părţi care a ART. 152
participat la negocieri nu a fost de acord cu (1) Contractul colectiv de muncă nu poate fi
oricare dintre clauzele contractului şi acest denunţat unilateral.

22
(2) Litigiile în legătură cu executarea, (1) În conflictele colective de muncă la nivel
modificarea sau încetarea contractului colectiv de unitate angajaţii sunt reprezentaţi de
de muncă se soluţionează de către instanţele sindicatele reprezentative din unitate, potrivit
judecătoreşti competente. legii.
ART. 153 (2) La nivelul unităţilor în care nu sunt
Conform principiului recunoaşterii reciproce constituite sindicate reprezentative, iar
orice organizaţie sindicală legal constituită angajaţii şi-au ales persoanele care să îi
poate încheia cu un angajator sau cu o reprezinte la negocieri, aceleaşi persoane îi
organizaţie patronală orice alte tipuri de reprezintă şi în cazul conflictelor colective de
acorduri, convenţii sau înţelegeri, în formă muncă.
scrisă, care reprezintă legea părţilor şi ale ART. 160
căror prevederi sunt aplicabile numai În cazul conflictelor colective de muncă
membrilor organizaţiilor semnatare. angajaţii sunt reprezentaţi de organizaţiile
sindicale reprezentative sau reprezentanţii
TITLUL VIII angajaţilor, după caz, care participă la
Reglementarea modalităţilor de negocierile colective ale contractului sau
soluţionare a conflictelor de muncă acordului colectiv de muncă aplicabil.
ART. 161
CAPITOLUL I Conflictele colective de muncă pot fi
Dispoziţii generale declanşate în următoarele situaţii:
a) angajatorul sau organizaţia patronală
ART. 154 refuză să înceapă negocierea unui contract ori
(1) Raporturile de muncă stabilite între acord colectiv de muncă, în condiţiile în care
angajatori şi angajaţii acestora se desfăşoară nu are încheiat un astfel de contract sau acord
cu respectarea prevederilor legale, precum şi ori cel anterior a încetat;
în condiţiile negociate prin contractele b) angajatorul sau organizaţia patronală nu
colective şi individuale de muncă. acceptă revendicările formulate de angajaţi;
(2) Încălcarea cu vinovăţie de către una c) părţile nu ajung la o înţelegere privind
dintre părţi a obligaţiilor care îi revin potrivit încheierea unui contract sau acord colectiv de
alin. (1) atrage răspunderea acesteia. muncă până la data stabilită de comun acord
ART. 155 pentru finalizarea negocierilor.
Conflictele de muncă se soluţionează ART. 162
potrivit prevederilor prezentei legi. (1) În toate cazurile în care există premisele
declanşării unui conflict colectiv de muncă,
CAPITOLUL II organizaţiile sindicale reprezentative sau
Conflicte colective de muncă reprezentanţii angajaţilor, după caz, vor sesiza
în scris angajatorul, respectiv organizaţia
ART. 156 patronală, despre această situaţie, precizând
Dreptul angajaţilor de a declanşa conflicte revendicările angajaţilor, motivarea acestora,
colective de muncă în legătură cu începerea, precum şi propunerile de soluţionare.
desfăşurarea şi încheierea negocierilor Angajatorul este obligat să primească şi să
contractelor colective de muncă este garantat înregistreze sesizarea astfel formulată.
de lege. (2) Cerinţa prevăzută la alin. (1) se
ART. 157 consideră îndeplinită şi în cazul în care
Nu pot constitui obiect al conflictelor revendicările, motivarea şi propunerile de
colective de muncă revendicările angajaţilor soluţionare sunt exprimate de sindicatul
pentru a căror rezolvare este necesară reprezentativ sau de către reprezentanţii aleşi
adoptarea unei legi sau a altui act normativ. ai angajaţilor cu ocazia întâlnirii cu
ART. 158 reprezentanţii angajatorului ori ai organizaţiei
Conflictele colective de muncă pot avea loc patronale, dacă discuţiile purtate au fost
pentru apărarea intereselor colective cu consemnate într-un proces-verbal.
caracter economic, profesional sau social, în (3) Angajatorul sau organizaţia patronală
conformitate cu prevederile art. 156. are obligaţia de a răspunde în scris
ART. 159 sindicatelor sau, în lipsa acestora,
reprezentanţilor angajaţilor, în termen de două

23
zile lucrătoare de la primirea sesizării, cu a) angajatorul sau organizaţia patronală, cu
precizarea punctului de vedere pentru fiecare indicarea sediului şi datelor de contact ale
dintre revendicările formulate. acestuia/acesteia;
ART. 163 b) obiectul conflictului colectiv de muncă şi
În situaţia în care angajatorul sau motivarea acestuia;
organizaţia patronală nu a răspuns la toate c) dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute la
revendicările formulate sau, deşi a răspuns, art. 161 - 163;
sindicatele ori reprezentanţii salariaţilor, după d) desemnarea nominală a persoanelor
caz, nu sunt de acord cu punctul de vedere delegate să reprezinte la conciliere organizaţia
precizat, conflictul colectiv de muncă se poate sindicală reprezentativă sau, după caz,
declanşa. reprezentanţii angajaţilor.
ART. 164 ART. 167
Pe durata valabilităţii unui contract sau Concilierea, medierea şi arbitrarea
acord colectiv de muncă angajaţii nu pot conflictelor colective de muncă se fac numai
declanşa conflictul colectiv de muncă. între părţile aflate în conflict.
ART. 165 ART. 168
Conflictul colectiv de muncă se (1) Procedura de conciliere este obligatorie.
declanşează numai după înregistrarea (2) În termen de 3 zile lucrătoare de la
prealabilă a acestuia, după cum urmează: înregistrarea sesizării, Ministerul Consultării
a) la nivel de unitate, organizaţia sindicală Publice şi Dialogului Social, în cazul
reprezentativă sau reprezentanţii angajaţilor, conflictelor colective de muncă la nivel de
după caz, notifică angajatorului declanşarea grup de unităţi sau la nivel sectorial, respectiv
conflictului colectiv de muncă şi sesizează în inspectoratul teritorial de muncă, în cazul
scris inspectoratul teritorial de muncă din conflictelor colective de muncă la nivel de
judeţul în care îşi desfăşoară activitatea unitate, desemnează delegatul său pentru
angajaţii unităţii care au declanşat conflictul, în participarea la concilierea conflictului colectiv
vederea concilierii; de muncă şi comunică datele persoanei
b) la nivel de grup de unităţi, organizaţiile desemnate atât organizaţiei sindicale ori
sindicale reprezentative vor notifica fiecărei reprezentanţilor angajaţilor, cât şi
unităţi membre a grupului de unităţi, precum şi angajatorului sau organizaţiei patronale.
organizaţiei patronale constituite la nivelul (3) Ministerul Consultării Publice şi
grupului declanşarea conflictului colectiv de Dialogului Social, respectiv inspectoratul
muncă şi sesizează în scris Ministerul teritorial de muncă, după caz, convoacă
Consultării Publice şi Dialogului Social, în părţile la procedura de conciliere într-un
vederea concilierii; termen ce nu poate depăşi 7 zile lucrătoare de
c) la nivelul sectorului de activitate, la data desemnării delegatului.
organizaţiile sindicale reprezentative vor ART. 169
notifica fiecărei unităţi în care au membri (1) Pentru susţinerea intereselor lor la
organizaţii sindicale reprezentative, precum şi conciliere, sindicatele reprezentative sau,
organizaţiilor patronale corespondente după caz, reprezentanţii angajaţilor
declanşarea conflictului colectiv de muncă şi desemnează o delegaţie formată din 2 - 5
vor sesiza în scris Ministerul Consultării persoane, care va fi împuternicită în scris să
Publice şi Dialogului Social, în vederea participe la concilierea organizată de
concilierii. Ministerul Consultării Publice şi Dialogului
Social sau de inspectoratul teritorial de
CAPITOLUL III muncă, după caz. Din delegaţia sindicală pot
Concilierea conflictelor colective de face parte şi reprezentanţi ai federaţiei sau ai
muncă confederaţiei sindicale la care organizaţia
sindicală este afiliată.
ART. 166 (2) Poate fi aleasă ca delegat al sindicatelor
În toate cazurile, sesizarea pentru reprezentative sau, după caz, al
concilierea conflictului colectiv de muncă se reprezentanţilor angajaţilor orice persoană
formulează în scris şi va cuprinde în mod care îndeplineşte următoarele condiţii:
obligatoriu următoarele menţiuni: a) are capacitate deplină de exerciţiu;

24
b) este angajat al unităţii sau reprezintă muncă se înfiinţează Oficiul de Mediere şi
federaţia ori confederaţia sindicală Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă de
reprezentativă la care organizaţia sindicală pe lângă Ministerul Consultării Publice şi
care a declanşat conflictul de muncă este Dialogului Social.
afiliată. ART. 176
ART. 170 (1) Modalitatea de înfiinţare, organizare şi
Pentru susţinerea intereselor sale la funcţionare a Oficiului de Mediere şi Arbitraj al
conciliere, angajatorul sau organizaţia Conflictelor Colective de Muncă va fi
patronală desemnează printr-o împuternicire reglementată prin hotărâre a Guvernului, ce
scrisă o delegaţie compusă din 2 - 5 persoane va fi adoptată în cel mult 90 de zile de la
care să participe la conciliere. intrarea în vigoare a prezentei legi.
ART. 171 (2) În cadrul Oficiului de Mediere şi Arbitraj
(1) La data fixată pentru conciliere, al Conflictelor Colective de Muncă vor fi
delegatul Ministerului Consultării Publice şi constituite corpul de mediatori şi corpul de
Dialogului Social sau al inspectoratului arbitri ai conflictelor colective de muncă.
teritorial de muncă, după caz, verifică ART. 177
împuternicirile delegaţilor părţilor şi stăruie ca Componenţa şi criteriile de accedere în
aceştia să acţioneze pentru a se realiza corpul de mediatori şi corpul de arbitri ai
concilierea. conflictelor colective de muncă, competenţa,
(2) Susţinerile părţilor şi rezultatul atribuţiile, precum şi procedurile de mediere şi
dezbaterilor se consemnează într-un proces- arbitraj se stabilesc prin Regulamentul de
verbal, semnat de către părţi şi de delegatul mediere şi arbitraj, elaborat de Oficiul de
Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Mediere şi Arbitraj al Conflictelor Colective de
Social sau al inspectoratului teritorial de Muncă de pe lângă Ministerul Consultării
muncă, după caz. Publice şi Dialogului Social, aprobat prin ordin
(3) Procesul-verbal se întocmeşte în comun al ministrului consultării publice şi
original, câte unul pentru fiecare parte dialogului social şi al ministrului justiţiei, care
participantă la conciliere şi unul pentru se publică în Monitorul Oficial al României,
delegatul Ministerului Consultării Publice şi Partea I.
Dialogului Social sau al inspectoratului ART. 178
teritorial de muncă, după caz. (1) În cazul în care conflictul colectiv de
ART. 172 muncă nu a fost soluţionat ca urmare a
În cazul în care în urma dezbaterilor se concilierii organizate de Ministerul Consultării
ajunge la un acord cu privire la soluţionarea Publice şi Dialogului Social, respectiv de
revendicărilor formulate, conflictul colectiv de inspectoratul teritorial de muncă, după caz,
muncă se consideră încheiat. părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea
ART. 173 procedurii de mediere, în condiţiile prezentei
În situaţiile în care acordul cu privire la legi.
soluţionarea conflictului colectiv de muncă (2) Pentru medierea conflictelor individuale
este numai parţial, în procesul-verbal se vor de muncă sunt aplicabile prevederile art. 73
consemna revendicările asupra cărora s-a alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind
realizat acordul şi cele rămase nesoluţionate, medierea şi organizarea profesiei de mediator,
împreună cu punctele de vedere ale fiecărei cu modificările şi completările ulterioare.
părţi referitoare la acestea din urmă. ART. 179
ART. 174 (1) Pe întreaga durată a unui conflict
Rezultatele concilierii vor fi aduse la colectiv de muncă, părţile aflate în conflict pot
cunoştinţa angajaţilor de către cei care au hotărî prin consens ca revendicările formulate
făcut sesizarea pentru efectuarea concilierii. să fie supuse arbitrajului Oficiului de Mediere
şi Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă
CAPITOLUL IV de pe lângă Ministerul Consultării Publice şi
Medierea şi arbitrajul Dialogului Social.
(2) Hotărârile arbitrale pronunţate de Oficiul
ART. 175 de Mediere şi Arbitraj al Conflictelor Colective
În vederea promovării soluţionării amiabile de Muncă de pe lângă Ministerul Consultării
şi cu celeritate a conflictelor colective de Publice şi Dialogului Social sunt obligatorii

25
pentru părţi, completează contractele colective de angajaţii din alte unităţi aparţinând
de muncă şi constituie titluri executorii. aceluiaşi grup de unităţi sau sector de
ART. 180 activitate.
Medierea sau arbitrajul conflictului colectiv (2) Hotărârea de a declara grevă de
de muncă este obligatorie/obligatoriu dacă solidaritate poate fi luată, cu respectarea
părţile, de comun acord, au decis acest lucru prevederilor art. 183 alin. (1), de către
înainte de declanşarea grevei sau pe organizaţiile sindicale reprezentative afiliate la
parcursul acesteia. aceeaşi federaţie sau confederaţie sindicală la
care este afiliat sindicatul organizator. În cazul
CAPITOLUL V grevelor de solidaritate prevederile art. 183
Greva alin. (2) nu se aplică.
(3) Greva de solidaritate nu poate avea o
ART. 181 durată mai mare de o zi lucrătoare şi trebuie
Prin grevă se înţelege orice formă de anunţată în scris conducerii unităţii cu cel
încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o puţin două zile lucrătoare înainte de data
unitate. încetării lucrului.
ART. 182 ART. 187
Greva poate fi declarată numai dacă, în (1) Grevele sunt organizate de sindicatul
prealabil, au fost epuizate posibilităţile de reprezentativ sau, după caz, de reprezentanţii
soluţionare a conflictului colectiv de muncă angajaţilor, care vor stabili şi durata acestora,
prin procedurile obligatorii prevăzute de cu respectarea prevederilor art. 186.
prezenta lege, numai după desfăşurarea (2) Sindicatul reprezentativ ori, după caz,
grevei de avertisment şi dacă momentul reprezentanţii aleşi ai angajaţilor îi reprezintă
declanşării acesteia a fost adus la cunoştinţa pe grevişti, pe toată durata grevei, în relaţiile
angajatorilor de către organizatori cu cel puţin cu angajatorii, inclusiv în faţa instanţelor
două zile lucrătoare înainte. judecătoreşti, în cazurile în care se solicită
ART. 183 suspendarea sau încetarea grevei.
(1) Hotărârea de a declara greva se ia de ART. 188
către organizaţiile sindicale reprezentative Pe durata în care revendicările formulate de
participante la conflictul colectiv de muncă, cu angajaţi sunt supuse medierii ori arbitrajului,
acordul scris a cel puţin jumătate din numărul aceştia nu pot declanşa grevă sau, dacă
membrilor sindicatelor respective. greva este declanşată, aceasta se suspendă
(2) Pentru angajaţii unităţilor în care nu sunt în condiţiile art. 197 alin. (3).
organizate sindicate reprezentative, hotărârea ART. 189
de declarare a grevei se ia de către În situaţia în care, după declanşarea grevei,
reprezentanţii angajaţilor, cu acordul scris a mai mult de jumătate din numărul angajaţilor
cel puţin unei pătrimi din numărul angajaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă în
unităţii sau, după caz, ai subunităţii ori scris la grevă, aceasta încetează.
compartimentului. ART. 190
(3) Hotărârea de a declara greva, cu (1) Greva poate fi declarată numai pentru
dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. interese cu caracter profesional, economic şi
(1), se comunică în scris angajatorului, în social ale angajaţilor.
termenul prevăzut la art. 182. (2) Greva nu poate urmări realizarea unor
ART. 184 scopuri politice.
Grevele pot fi de avertisment, de ART. 191
solidaritate şi propriu-zise. (1) Participarea la grevă este liberă. Nimeni
ART. 185 nu poate fi constrâns să participe la grevă sau
Greva de avertisment nu poate avea o să refuze să participe.
durată mai mare de două ore, dacă se face cu (2) Pe durata unei greve declanşate într-o
încetarea lucrului, şi trebuie, în toate cazurile, unitate pot înceta activitatea şi angajaţii unor
să preceadă cu cel puţin două zile lucrătoare subunităţi sau compartimente care nu au
greva propriu-zisă. participat iniţial la declanşarea conflictului
ART. 186 colectiv de muncă.
(1) Greva de solidaritate poate fi declarată (3) În situaţiile prevăzute la alin. (2),
în vederea susţinerii revendicărilor formulate

26
revendicările sunt cele formulate la (2) În cazul în care organizatorii grevei şi
declanşarea conflictului colectiv de muncă. conducerea unităţii ajung la un acord,
ART. 192 conflictul colectiv de muncă este închis şi
(1) Angajaţii care nu participă la grevă îşi greva încetează.
vor continua activitatea. (3) Pe perioada negocierilor, organizatorii
(2) Angajaţii aflaţi în grevă trebuie să se grevei pot conveni cu angajatorul
abţină de la orice acţiune de natură să suspendarea temporară a grevei. Dacă
împiedice continuarea activităţii de către cei negocierile eşuează, greva va fi reluată, fără a
care nu participă la grevă. mai fi necesară parcurgerea etapelor
ART. 193 procedurale preliminare prevăzute de lege.
(1) Organizatorii grevei au obligaţia ca pe (4) Exceptând situaţia prevăzută la alin. (3),
durata acesteia să protejeze bunurile unităţii organizatorii grevei nu pot amâna declanşarea
şi, împreună cu conducerea unităţii, să grevei la o altă dată decât cea anunţată sau
asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi a să o suspende pe o anumită perioadă decât
instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un reluând toată procedura de declanşare a
pericol pentru viaţa sau pentru sănătatea conflictelor colective de muncă.
oamenilor. (5) Refuzul organizatorilor grevei de a
(2) Pentru pagubele materiale provocate de îndeplini obligaţia prevăzută la alin. (1) atrage
către participanţii la grevă, angajatorul se răspunderea juridică a acestora pentru
poate adresa instanţei competente pentru pagubele cauzate unităţii.
despăgubiri. ART. 198
ART. 194 Dacă angajatorul apreciază că greva a fost
(1) Pe durata grevei conducerea unităţii nu declarată sau se derulează cu nerespectarea
poate fi împiedicată să îşi desfăşoare legii, acesta se va putea adresa tribunalului în
activitatea de către angajaţii aflaţi în grevă sau a cărui circumscripţie se află unitatea în care
de organizatorii acesteia. s-a declarat greva cu o cerere prin care se
(2) Conducerea unităţii nu poate încadra alţi solicită instanţei încetarea grevei.
angajaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în ART. 199
grevă. Tribunalul fixează termen pentru
ART. 195 soluţionarea cererii de încetare a grevei, care
(1) Pe toată durata participării la grevă nu poate fi mai mare de două zile lucrătoare
contractul individual de muncă sau raportul de de la data înregistrării acesteia, şi dispune
serviciu, după caz, al angajatului se suspendă citarea părţilor.
de drept. Pe perioada suspendării se menţin ART. 200
doar drepturile de asigurări de sănătate. (1) Tribunalul examinează cererea prin care
(2) În orice moment al grevei oricare parte se solicită încetarea grevei şi pronunţă de
poate solicita participarea unui reprezentant al urgenţă o hotărâre prin care, după caz:
inspectoratului teritorial de muncă pentru a) respinge cererea angajatorului;
constatarea eventualelor contravenţii. b) admite cererea angajatorului şi dispune
ART. 196 încetarea grevei ca fiind ilegală.
(1) Participarea la grevă sau organizarea (2) Hotărârile pronunţate de tribunal sunt
acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei supuse numai apelului.
legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de ART. 201
serviciu ale angajaţilor şi nu atrage (1) Tribunalul şi curtea de apel soluţionează
posibilitatea sancţionării în niciun fel a cererea sau, după caz, apelul, potrivit
acestora. procedurii prevăzute pentru soluţionarea
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă conflictelor colective de muncă.
greva este declarată ilegală, potrivit art. 200 (2) În cazul în care dispune încetarea grevei
alin. (1) lit. b). ca fiind ilegală, instanţa, la cererea celor
ART. 197 interesaţi, poate obliga organizatorii grevei şi
(1) În timpul grevei organizatorii acesteia angajaţii participanţi la greva ilegală la plata
continuă negocierile cu conducerea unităţii, în despăgubirilor.
vederea soluţionării revendicărilor care ART. 202
formează obiectul conflictului colectiv de Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii,
muncă. personalul militar şi personalul cu statut

27
special din cadrul Ministerului Apărării Conflictele individuale de muncă se
Naţionale, al Ministerului Administraţiei şi soluţionează în primă instanţă de către
Internelor, al Ministerului Justiţiei şi din tribunal.
instituţiile şi structurile din subordinea sau #M3
coordonarea acestora, inclusiv al ART. 209 *** Abrogat
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al #M3
Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului ART. 210
de Informaţii Externe, al Serviciului de Cererile referitoare la soluţionarea
Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat conflictelor individuale de muncă se
de forţele armate străine staţionate pe adresează tribunalului în a cărui circumscripţie
teritoriul României, precum şi alte categorii de îşi are domiciliul sau locul de muncă
personal cărora li se interzice exercitarea reclamantul.
acestui drept prin lege. #B
ART. 203 ART. 211
Personalul din transporturile aeriene, Cererile pot fi formulate de cei ale căror
navale, terestre de orice fel nu poate declara drepturi au fost încălcate după cum urmează:
grevă din momentul plecării în misiune şi până a) măsurile unilaterale de executare,
la terminarea acesteia. modificare, suspendare sau încetare a
ART. 204 contractului individual de muncă, inclusiv
Personalul îmbarcat pe navele marinei angajamentele de plată a unor sume de bani,
comerciale sub pavilion românesc poate pot fi contestate în termen de 45 de zile
declara grevă numai cu respectarea normelor calendaristice de la data la care cel interesat a
stabilite prin convenţii internaţionale ratificate luat cunoştinţă de măsura dispusă;
de statul român, în condiţiile art. 203. b) constatarea nulităţii unui contract
ART. 205 individual de muncă poate fi cerută de părţi pe
În unităţile sanitare şi de asistenţă socială, întreaga perioadă în care contractul respectiv
de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii se aplică;
publice, în transporturile pe căile ferate, în c) plata despăgubirilor pentru pagubele
unităţile care asigură transportul în comun şi cauzate şi restituirea unor sume care au
salubritatea localităţilor, precum şi format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi
aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie cerute în termen de 3 ani de la data producerii
electrică, căldură şi apă, greva este permisă pagubei.
cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure ART. 212
serviciile, dar nu mai puţin de o treime din (1) Cererile referitoare la soluţionarea
activitatea normală. conflictelor individuale de muncă vor fi
ART. 206 judecate cu celeritate.
Angajaţii din unităţile sistemului energetic (2) Termenele de judecată nu pot fi mai
naţional, din unităţile operative de la mari de 10 zile.
sectoarele nucleare, din unităţile cu foc ART. 213
continuu pot declara grevă cu condiţia Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost
asigurării a cel puţin unei treimi din activitate, înmânată cel puţin cu 5 zile înaintea judecării.
astfel încât să nu pună în pericol viaţa şi ART. 214
sănătatea oamenilor şi să asigure Hotărârile instanţei de fond sunt supuse
funcţionarea instalaţiilor în deplină siguranţă. numai apelului.
ART. 207 ART. 215
Funcţionarii publici declanşează conflictul Termenul de apel este de 10 zile de la data
colectiv de muncă conform procedurii comunicării hotărârii.
prevăzute în prezenta lege. ART. 216
Dispoziţiile prezentei legi referitoare la
CAPITOLUL VI procedura de soluţionare a conflictelor
Conflictele individuale de muncă individuale de muncă se completează în mod
corespunzător cu prevederile Codului de
#M3 procedură civilă.
ART. 208
TITLUL IX

28
Sancţiuni #B
(4) Declararea grevei de către organizatori
ART. 217 cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 191
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte alin. (1) ori la art. 202 - 205 constituie
şi se sancţionează astfel: infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
a) încălcarea prevederilor prevăzute la art. la o lună la un an sau cu amendă, dacă fapta
7 alin. (2), cu amendă de la 15.000 lei la nu constituie o infracţiune mai gravă.
20.000 lei;
b) refuzul angajatorului de a începe TITLUL X
negocierea contractului colectiv de muncă, cu Dispoziţii tranzitorii şi finale
amendă cuprinsă între 5.000 lei şi 10.000 lei;
c) nedepunerea spre publicare de către ART. 219
părţile semnatare a contractului colectiv de (1) Hotărârile judecătoreşti de dobândire a
muncă la nivel de grup de unităţi sau sector personalităţii juridice de către organizaţiile
de activitate, cu amendă de 3.000 lei. sindicale sau patronale obţinute până la data
Responsabilitatea revine solidar părţilor; intrării în vigoare a prezentei legi rămân
d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. valabile.
162 alin. (1), cu amendă de la 1.000 lei la (2) Federaţiile sindicale care şi-au dobândit
3.000 lei; personalitatea juridică la tribunalele judeţene
e) nerespectarea prevederii prevăzute la au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la
art. 194 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la intrarea în vigoare a prezentei legi să solicite
10.000 lei; transcrierea în Registrul special al federaţiilor
f) împiedicarea în orice mod a accesului şi confederaţiilor sindicale al Tribunalului
inspectorului de muncă pentru constatarea Municipiului Bucureşti.
eventualelor contravenţii, conform art. 195, de (3) Cererea de transcriere prevăzută la alin.
către oricare dintre părţile aflate în conflict, cu (2) va fi însoţită de două copii ale hotărârii
amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. definitive şi irevocabile de dobândire a
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea personalităţii juridice de către federaţia
sancţiunilor se fac de către Inspecţia Muncii. sindicală şi ale ultimei hotărâri judecătoreşti
(3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le de modificare a statutului, după caz.
sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei (4) În termen de 30 de zile de la depunerea
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al cererii, Tribunalul Municipiului Bucureşti va
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi solicita tribunalului judeţean dosarul de
completări prin Legea nr. 180/2002, cu dobândire a personalităţii juridice de către
modificările şi completările ulterioare. federaţia sindicală petentă.
#M1 ART. 220
ART. 218 Modelul, modul de completare şi operare a
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte registrelor speciale ale sindicatelor, respectiv
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu ale organizaţiilor patronale prevăzute la art. 17
amendă fapta persoanei care, prin ameninţări alin. (1) şi, respectiv, la art. 59 alin. (1) se
ori prin violenţe, împiedică ori obligă un stabilesc prin ordin comun al ministrului
angajat sau un grup de angajaţi să participe la justiţiei şi al ministrului consultării publice şi
grevă ori să muncească în timpul grevei. dialogului social, în termen de 90 de zile de la
(2) Condiţionarea sau constrângerea, în data intrării în vigoare a prezentei legi, după
orice mod, având ca scop limitarea exercitării consultarea partenerilor sociali.
atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele ART. 221
de conducere ale organizaţiilor sindicale (1) Îndeplinirea condiţiilor de
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu reprezentativitate se constată prin hotărâre
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, judecătorească.
dacă fapta nu constituie o infracţiune mai (2) Verificarea menţinerii condiţiilor de
gravă. reprezentativitate se face din 4 în 4 ani.
#M5 (3) Hotărârile judecătoreşti prin care se
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la constată îndeplinirea condiţiilor de
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu reprezentativitate a organizaţiilor patronale şi
excepţia infracţiunii prevăzute la alin. (1). sindicale conform prezentei legi se comunică

29
Ministerului Consultării Publice şi Dialogului ulterioare, cu excepţia art. 26 - 39, care se
Social, care va ţine evidenţa acestora. abrogă de la data publicării în Monitorul Oficial
ART. 222 al României, Partea I, a ordinului comun al
(1) Reprezentativitatea organizaţiilor ministrului consultării publice şi dialogului
patronale sau sindicale poate fi contestată în social şi al ministrului justiţiei prevăzut la art.
instanţă de către organizaţiile patronale ori 177;
sindicale corespondente la nivel naţional, de c) Legea patronatelor nr. 356/2001,
sector de activitate, grup de unităţi sau de publicată în Monitorul Oficial al României,
unităţi, în condiţiile în care nu mai sunt Partea I, nr. 380 din 12 iulie 2001, cu
îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile modificările ulterioare;
prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. A - C, d) Legea nr. 130/1996 privind contractul
respectiv de art. 72 alin. (1) lit. A şi B, pe baza colectiv de muncă, republicată în Monitorul
cărora a fost obţinută reprezentativitatea în Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19
cauză. mai 1998, cu modificările şi completările
(2) Contestaţia se depune la instanţa ulterioare;
judecătorească care a acordat e) Legea nr. 109/1997 privind organizarea
reprezentativitatea. şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social,
(3) În cazul în care o organizaţie patronală publicată în Monitorul Oficial al României,
sau sindicală semnatară a unui contract Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997, cu
colectiv de muncă îşi pierde calitatea de modificările şi completările ulterioare;
organizaţie reprezentativă, orice parte f) Hotărârea Guvernului nr. 369/2009
interesată îndreptăţită să negocieze privind constituirea şi funcţionarea comisiilor
respectivul contract colectiv de muncă are de dialog social la nivelul administraţiei
dreptul să solicite renegocierea contractului publice centrale şi la nivel teritorial, publicată
colectiv de muncă în cauză, anterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
termenului de expirare a acestuia. Dacă nu se 227 din 7 aprilie 2009, cu modificările şi
solicită renegocierea, contractul colectiv de completările ulterioare.
muncă respectiv rămâne în vigoare până la
expirarea termenului pentru care a fost #CIN
încheiat. NOTĂ:
(4) În cazul în care pe parcursul derulării Dispoziţiile prin care au fost acordate
unui contract colectiv de muncă angajatorul îşi derogări de la prevederile Legii nr. 62/2011,
modifică obiectul principal de activitate, îi vor fi republicată, sunt reproduse mai jos.
aplicabile prevederile contractului colectiv de 1. Art. 51 alin. (1) din Legea serviciilor
muncă încheiat la nivelul sectorului de comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006,
activitate în care se încadrează noul obiect republicată, cu modificările ulterioare:
principal de activitate. #M7
ART. 223 "(1) Prin derogare de la Legea dialogului
Reprezentativitatea organizaţiilor patronale social nr. 62/2011, republicată, cu modificările
şi sindicale constatată până la data intrării în şi completările ulterioare, contractul colectiv
vigoare a prezentei legi produce efecte după de muncă încheiat la nivelul sectorului de
data intrării în vigoare a acesteia numai în activitate «Servicii comunitare şi utilităţi
condiţiile în care întruneşte criteriile de publice. Gestionarea deşeurilor, activităţi de
reprezentativitate prevăzute de prezenta lege. decontaminare şi de protecţie a mediului» va fi
ART. 224 aplicat de toţi operatorii furnizori/prestatori de
La data intrării în vigoare a prezentei legi se servicii de utilităţi publice, indiferent de
abrogă: modalitatea de gestiune adoptată sau de
a) Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată forma de proprietate, de modul de organizare
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. ori ţara de origine a operatorului."
73 din 5 februarie 2003, cu modificările
ulterioare; #CIN
b) Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea 2. Art. VII din Ordonanţa de urgenţă a
conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi
Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 completarea unor acte normative (#M9):
noiembrie 1999, cu modificările şi completările #M9

30
"ART. VII cuprinzând ministerele şi alte instituţii
(1) Prin derogare de la prevederile art. 129 publice în cadrul cărora se vor organiza
alin. (1) din Legea dialogului social nr. comisii de dialog social
62/2011, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, în unităţile în care nu 1. Ministerul Dezvoltării Regionale,
există încheiat contract/acord colectiv de Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene
muncă, iniţierea negocierii colective este 2. Ministerul Mediului
obligatorie, pentru punerea în aplicare a 3. Ministerul Afacerilor Interne
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a 4. Ministerul Afacerilor Externe
Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi 5. Ministerul Apărării Naţionale
completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul 6. Ministerul Finanţelor Publice
fiscal. 7. Ministerul Justiţiei
(2) Prin derogare de la prevederile art. 129 8. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
alin. (3) şi (5) din Legea nr. 62/2011, 9. Ministerul Educaţiei Naţionale
republicată, cu modificările şi completările 10. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale
ulterioare, pentru punerea în aplicare a 11. Ministerul Economiei
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a 12. Ministerul Energiei
Guvernului nr. 79/2017 este obligatorie 13. Ministerul Transporturilor
negocierea colectivă a actelor adiţionale la 14. Ministerul pentru Mediul de Afaceri,
contractele şi acordurile colective de muncă în Comerţ şi Antreprenoriat
vigoare. 15. Ministerul Sănătăţii
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) - (2) şi 16. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
prin derogare de la prevederile art. 135 alin. 17. Ministerul Apelor şi Pădurilor
(1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, republicată, 18. Ministerul Cercetării şi Inovării
cu modificările şi completările ulterioare, în 19. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii
unităţile în care nu există sindicat Informaţionale
reprezentativ afiliat la o federaţie 20. Ministerul Tineretului şi Sportului
reprezentativă la sectorul de activitate, la 21. Ministerul Turismului
negocierea contractelor/acordurilor colective 22. Ministerul pentru Românii de
de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, Pretutindeni
pot participa reprezentanţi ai federaţiei 23. Ministerul Consultării Publice şi
sindicale, în baza mandatului sindicatului, Dialogului Social
împreună cu reprezentanţii salariaţilor. 24. Autoritatea pentru Administrarea
(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) - (2) şi Activelor Statului
prin derogare de la prevederile art. 135 alin. 25. Agenţia Naţională pentru Achiziţii
(1) lit. b) din Legea nr. 62/2011, republicată, Publice
cu modificările şi completările ulterioare, în
unităţile în care nu există sindicat la #B
negocierea contractelor/acordurilor colective ANEXA 2
de muncă sau a actelor adiţionale, după caz,
pot participa reprezentanţii salariaţilor - model -
împreună cu un reprezentant al unei federaţii
reprezentative la sectorul de activitate sau a Instituţia publică care raportează
unei confederaţii sindicale reprezentative la
nivel naţional, la invitaţia reprezentanţilor RAPORT
salariaţilor. privind activitatea comisiei de dialog
(5) Prevederile alin. (1) - (4) se aplică în social pe luna ...........
perioada 20 noiembrie - 20 decembrie 2017."
_____________________________________
#M8 _____________________________________
ANEXA 1 ____
|Nr. | Data şedinţei | Ordinea de zi |
LISTA Rezumatul concluziilor |
|crt.| comisiei de

31
|________________________| sau al 1. reprezentanţi ai ministerelor - secretarii
eventualelor rezoluţii| de stat, precum şi conducătorii instituţiilor
| | dialog social | Punct propus| Iniţiator| publice, autorităţi şi agenţii aflate în
| coordonarea sau subordonarea ministerelor,
|____|_________________|_____________|_ numiţi prin ordin al ministrului;
_________|___________________________ 2. reprezentanţi ai partenerilor sociali -
___| reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi
| | | | | patronale reprezentative la nivel naţional,
| conform copiilor hotărârilor judecătoreşti
|____|_________________|_____________|_ definitive depuse la secretariatul comisiei de
_________|___________________________ dialog social. Organizaţiile sindicale şi
___| patronale membre ale comisiilor de dialog
| | | | | social vor desemna câte un titular şi câte un
| supleant pentru comisiile de dialog social de la
|____|_________________|_____________|_ nivelul ministerelor şi al instituţiilor publice
_________|___________________________ prevăzute în anexa nr. 1 la lege;
___| 3. experţi - organizaţiile sindicale şi
| | | | | patronale, în funcţie de tematica abordată, pot
| fi asistate de experţi, care vor participa în
|____|_________________|_____________|_ baza unui mandat acordat de confederaţie;
_________|___________________________ 4. invitaţi - la propunerea preşedintelui
___| comisiei de dialog social, plenul comisiei
| | | | | poate aproba participarea unor invitaţi cu
| statut nepermanent. În cazul dezbaterii care
|____|_________________|_____________|_ necesită participarea reprezentanţilor altor
_________|___________________________ instituţii publice, autorităţi şi agenţii,
___| preşedintele comisiei de dialog social are
| | | | | obligaţia de a-i invita la şedinţele comisiei;
| 5. reprezentantul Ministerului Consultării
|____|_________________|_____________|_ Publice şi Dialogului Social - la lucrările
_________|___________________________ comisiilor de dialog social din ministere şi din
___| alte instituţii publice prevăzute în anexa nr. 1
| | | | | la lege va fi invitat un reprezentant al
| Ministerului Consultării Publice şi Dialogului
|____|_________________|_____________|_ Social, pentru asigurarea asistenţei
_________|___________________________ metodologice.
___|
II. Funcţionarea comisiilor de dialog
Preşedintele Comisiei de dialog social
social, 1. Preşedinţia comisiei este asigurată de un
....................................... secretar de stat sau, în situaţii speciale, cu
(semnătura) acordul partenerilor de dialog social, de către
un alt reprezentant al ministerului, împuternicit
ANEXA 3 prin ordin al ministrului, ori, în cazul instituţiilor
publice prevăzute în anexa nr. 1 la lege de un
REGULAMENT-CADRU reprezentant împuternicit de conducătorul
privind constituirea şi funcţionarea instituţiei publice.
comisiilor de dialog social la nivelul Preşedintele comisiei are următoarele
administraţiei publice centrale atribuţii:
a) conduce şedinţele comisiei de dialog
I. Componenţa comisiilor de dialog social;
social b) convoacă membrii comisiei, precum şi
Din cadrul comisiilor de dialog social la invitaţii la şedinţele acesteia;
nivelul administraţiei publice centrale fac c) asigură prezenţa la lucrările şedinţelor
parte: comisiei de dialog social a reprezentanţilor

32
altor autorităţi şi agenţii aflate în coordonarea 9. După fiecare şedinţă a comisiei de dialog
sau subordonarea ministerului sau a instituţiei social secretariatul acesteia întocmeşte o
publice în cauză. minută, care este difuzată partenerilor sociali
2. Secretariatul comisiei de dialog social se în şedinţa următoare, spre aprobare. Minuta
asigură de către instituţia publică în cadrul respectivă este transmisă şi Ministerului
căreia aceasta funcţionează. Consultării Publice şi Dialogului Social,
3. Secretariatul comisiei de dialog social are precum şi Consiliului Economic şi Social.
următoarele atribuţii: 10. Preşedintele comisiei de dialog social
a) întocmirea şi comunicarea ordinii de zi; va pune la dispoziţia partenerilor sociali
b) difuzarea documentelor de lucru pentru informaţiile disponibile necesare formulării
şedinţele comisiei; unui punct de vedere argumentat.
c) redactarea minutei pentru fiecare 11. Punctele de vedere ale partenerilor
şedinţă, precum şi transmiterea acesteia către sociali cu privire la actele normative supuse
partenerii sociali, Ministerul Consultării Publice dezbaterii în comisie vor fi înaintate
şi Dialogului Social şi Consiliul Economic şi secretariatului comisiei de dialog social în
Social; formă scrisă, după modelul: text iniţial -
d) evidenţa hotărârilor judecătoreşti propunere de modificare - motivare.
definitive privind reprezentativitatea 12. Pentru dezbaterea unor probleme cu
partenerilor sociali, în copie legalizată. caracter specific se pot constitui grupuri de
4. Comisiile de dialog social se întrunesc lucru, cu participarea reprezentanţilor
lunar sau ori de câte ori este necesar, în baza desemnaţi nominal de partenerii sociali,
unei convocări făcute de preşedintele membri ai comisiei cu mandat determinat.
comisiei. Convocarea comisiei se face în 13. Actele normative dezbătute în cadrul
scris, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea comisiei de dialog social vor fi însoţite în
datei de desfăşurare, cu comunicarea ordinii circuitul de avizare de minuta şedinţei comisiei
de zi şi a documentelor de lucru. Ordinea de zi de dialog social, în care sunt consemnate
poate fi completată cu alte puncte, cu punctele de vedere ale partenerilor sociali
aprobarea plenului comisiei. referitoare la actul normativ discutat.
5. Preşedintele comisiei poate convoca o
şedinţă extraordinară a comisiei de dialog ANEXA 4
social pentru dezbaterea unor probleme cu
caracter urgent sau la cererea motivată a unor REGULAMENT-CADRU
parteneri sociali. privind constituirea şi funcţionarea
6. Şedinţele comisiei de dialog social comisiilor de dialog social la nivelul
convocate pentru dezbaterea unor acte administraţiei publice locale
normative se întrunesc după ce actul normativ
propus a fost aprobat de conducerea I. Componenţa comisiilor de dialog
ministerului şi înainte de transmiterea social
proiectului spre avizare la alte ministere. Din cadrul comisiilor de dialog social la
7. Şedinţa comisiei de dialog social nu nivelul administraţiei publice locale fac parte:
necesită întrunirea unui anumit cvorum, 1. prefectul, precum şi reprezentanţi ai
prezenţa partenerilor sociali fiind voluntară, prefectului şi ai serviciilor publice
procedura de convocare fiind respectată dacă deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
a fost făcută în termen legal. organe de specialitate ale administraţiei
8. Punctele de vedere adoptate în comisiile publice centrale, numiţi prin ordin de către
de dialog social se consideră acceptate de prefect;
către partenerii sociali ai căror reprezentanţi 2. preşedintele consiliului judeţean sau
nu au fost prezenţi la şedinţele de comisie la primarul general al capitalei, pentru municipiul
care au fost invitaţi să participe. La Bucureşti;
propunerile formulate în scris de partenerii 3. reprezentanţii partenerilor sociali -
sociali, iniţiatorul actului normativ sau al altor reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi
proiecte are obligaţia de a da un răspuns patronale reprezentative la nivel naţional,
motivat în termen de 5 zile lucrătoare de la conform copiilor hotărârilor judecătoreşti
data şedinţei comisiei. definitive depuse la secretariatul comisiei de
dialog social constituite la nivelul Ministerului

33
Consultării Publice şi Dialogului Social. 4. Comisiile de dialog social se întrunesc
Secretariatul comisiei de dialog social lunar sau ori de câte ori este necesar, în baza
constituite la nivelul Ministerului Consultării unei convocări făcute de preşedintele
Publice şi Dialogului Social va transmite comisiei. Convocarea comisiei se face în
comisiilor de dialog social constituite la nivel scris, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea
judeţean şi al municipiului Bucureşti lista datei de desfăşurare, cu comunicarea ordinii
confederaţiilor patronale şi sindicale de zi şi a documentelor de lucru. Ordinea de zi
reprezentative la nivel naţional, conform poate fi completată cu alte puncte, cu
acestor hotărâri judecătoreşti. Organizaţiile aprobarea plenului comisiei.
sindicale şi patronale reprezentative la nivel 5. Preşedintele comisiei poate convoca o
naţional vor desemna câte un titular şi câte un şedinţă extraordinară a comisiei de dialog
supleant pentru comisiile de dialog social de la social pentru dezbaterea unor probleme cu
nivel judeţean din structurile proprii în teritoriu; caracter urgent sau la cererea motivată a unor
4. experţi - organizaţiile sindicale şi parteneri sociali.
patronale, în funcţie de tematica abordată, pot 6. Şedinţa comisiei de dialog social nu
fi asistate de experţi, care vor participa în necesită întrunirea unui anumit cvorum,
baza unui mandat; prezenţa partenerilor sociali fiind voluntară,
5. invitaţi - la propunerea preşedintelui procedura de convocare fiind respectată dacă
comisiei de dialog social, plenul comisiei a fost făcută în termen legal.
poate aproba participarea unor invitaţi cu 7. Punctele de vedere adoptate în comisiile
statut nepermanent. În cazul dezbaterii care de dialog social se consideră acceptate de
necesită participarea reprezentanţilor altor către partenerii sociali ai căror reprezentanţi
instituţii publice, preşedintele comisiei de nu au fost prezenţi la şedinţele de comisie la
dialog social are obligaţia de a-i invita la care au fost invitaţi să participe. La
şedinţele comisiei; propunerile formulate în scris de partenerii
6. reprezentantul inspectoratului teritorial de sociali, iniţiatorul actului normativ sau al altor
muncă - la lucrările comisiilor de dialog social proiecte are obligaţia de a da un răspuns
constituite în plan teritorial va fi invitat un motivat, în termen de 5 zile de la data şedinţei
reprezentant al Ministerului Consultării Publice comisiei.
şi Dialogului Social, pentru asigurarea 8. După fiecare şedinţă a comisiei de dialog
asistenţei metodologice. social secretariatul acesteia întocmeşte o
minută, care este difuzată partenerilor sociali
II. Funcţionarea comisiilor de dialog în şedinţa următoare, spre aprobare. Minuta
social respectivă este transmisă şi secretarului de
1. Preşedinţia comisiei, în baza principiului stat responsabil pentru dialog social din cadrul
copreşedinţiei, este asigurată de prefect şi de Ministerului Consultării Publice şi Dialogului
preşedintele consiliului judeţean sau de Social.
primarul general al capitalei, pentru municipiul 9. Preşedintele comisiei de dialog social va
Bucureşti. pune la dispoziţia partenerilor sociali
2. Secretariatul comisiei de dialog social se informaţiile disponibile necesare elaborării
asigură de către instituţia publică în cadrul unui punct de vedere argumentat.
căreia aceasta funcţionează. 10. Punctele de vedere ale partenerilor
3. Secretariatul comisiei de dialog social are sociali cu privire la actele normative supuse
următoarele atribuţii: dezbaterii în comisie vor fi înaintate
a) convocarea membrilor comisiei la secretariatului comisiei de dialog social în
şedinţele acesteia; formă scrisă, după modelul: text iniţial -
b) întocmirea şi comunicarea ordinii de zi; propunere de modificare - motivare.
c) difuzarea documentelor de lucru pentru 11. Pentru dezbaterea unor probleme cu
şedinţele comisiei; caracter specific se pot constitui colective de
d) redactarea minutei pentru fiecare lucru, cu participarea reprezentanţilor
şedinţă, precum şi transmiterea acesteia desemnaţi nominal de partenerii sociali,
membrilor comisiei şi secretarului de stat membri ai comisiei cu mandat determinat.
responsabil pentru dialog social din cadrul
Ministerului Consultării Publice şi Dialogului
Social.

34

S-ar putea să vă placă și