Spanul este un personaj secundar si negativ. Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza
fortele raului (raufacatorul), un fel de Zmeul-Zmeilor, care seaman in lume teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza individual perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Falsificandu-si un statut social, la care altfel n-ar fi avut success, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie sociala, “vita de boz tot ragoz”.
Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa facuta de narrator sau de celelalte personaje, cat si prin caracterizare indirect, comportamentul sau si relatiile cu ceilalti compunand un portret uman infricosator.
Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, “un om span”, (barbat caruia nu ii creste barba), naratorul sugerand conceptia popular potrivit careia unei anomalii fizice ii corespunde deficienta caracteriala majora.
Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea personajului, precum si din relatiile cu celelalte personaje.
La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, “sa nu-ti fie cu suparare drumetule”, laudandu-se cu harnicia: “muncesc, muncesc si nu se allege de mine nimica”. Viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un “boboc” cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. Dupa aceea, Spanul devine rautacios si amenintator si-l sileste sa jure pe palos.
Principiul dupa care se conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considerand ca slugile seamana cu animalele. Asadar relatia Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsive si agresiv, cu un caracter degradant, definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.
Vazandu-se ajuns urmas la tronul imparatesc, Spanul devine arrogant, dispretuitor si
laudaros.
Adept al principiului “sluga-I sluga si stapanu-I stapan” Spanul este dictatorial si aspru cu supusii.
Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relatia lui cu imparatul Verde. Obraznic, infatuate si cu totul lipsit de bun simt spune ca va schimba regulile, pentru ca imparatia arata prea pasnica. Spanul, intr-un final, este demascat si pedepsit in numele dreptatii, intrucat Ion Creanga realizeaza prin “Povestea lui Harap-Alb” o sinteza a spiritualitatii romanesti, cumuland o intreaga filozofie asupra vietii.
