Prin urmare, pentru ca un litigiu să poată fi dedus spre soluţionare instanţei de contencios

administrativ, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 Cel puţin una din părţi să fie o autoritate publică

 Litigiul să privească emiterea/încheierea unui act administrativ, nesoluţionarea
ÎN TERMENUL LEGAL de către autoritatea publică a unei cereri prin care
petentul tinde să îşi valorifice un drept/interes legitim sau REFUZUL
NEJUSTIFICAT al autorităţii publice de a soluţiona o astfel de cerere

Noţiunea de „act administrativ” este definită de legea contenciosului ca fiind „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,
care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Astfel, în situaţia în care persoana a fost vătămată prin emiterea sau încheierea unui act,
pentru a-l putea contesta la instanța de contencios administrativ, acesta trebuie să
îndeplinească următoarelecondiţii:

 Să fie emis de o autoritate publică, în sensul legii contenciosului

 Autoritatea publică să fi emis actul în regim de putere publică
 Actul să fi fost emis în scopul punerii în executare a unor dispoziţii legale
 Actul să dea naştere/să modifice/să stingă raporturi juridice.

Legea asimilează actelor administrative şi contractele administrative încheiate de

autorităţile publice care au ca obiect:

 punerea în valoare a bunurilor proprietate publică

 executarea lucrărilor de interes public
 prestarea serviciilor publice
 achiziţiile publice
 alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios
administrativ, prevăzute prin legi speciale

! La soluţionarea litigiilor va prima principiul priorităţii interesului general, faţă de

principiul liberăţii contractuale !

Subiectele de sezină sau cine poate sesiza instanţa de judecată în temeiul legii
contenciosuluiadministrativ?
Legea contenciosului administrativ foloseşte noţiunea de „orice persoană” atunci când se
referă la persoanele ce pot avea calitate procesuală activă într-un asemenea litigiu, adică pot fi
reclamanţi. Astfel, legea oferă legitimitate procesuală activă unei sfere largi de persoane, fără
a se limita la o anumită categorie, deci orice persoană fizică sau juridică, inclusiv de drept
public, poate sesiza instanţa de contencios administrativ, dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:

1. Se consideră vătămată într-un drept/interes legitim

De observat este faptul că vătămarea urmează a se stabili în cadrul procesului de către instanţa
de judecată. Simplul fapt că persoana „se consideră” vătămată într-un drept sau interes
legitim este de ajuns pentru a-i oferi legitimitate procesuală activă, dar nu și suficientă pentru
a-i oferi calitateaprocesuală activă.

De asemenea, interesul în promovarea unei asemenea acţiuni urmează a se stabili tot în

cadrul cercetării procesului, fiind o chestiune de fond, deci chiar dacă pârâtul va ridica
excepţia lipsei interesului, instanţa urmează a o analiza odată cu fondul.

2. Vătămarea provine de la o autoritate publică

Legea contenciosului administrativ defineşte noţiunea de „autoritate publică” ca fiind „orice

organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere
publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”, asimilând autorităţilor publice
şi „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate
publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

În ceea ce privește legitimitatea procesuală pasivă, deși autoritatea publică va fi întotdeauna

parte într-un litigiu de contencios administrativ, legea oferă posibilitatea persoanei vătămate
de a chema în judecată, pe lângă autoritatea emitentă, și funcționarul public care a contribuit
la elaborarea, emiterea sau încheierea actului sau care se face vinovată de refuzul de a rezolva
cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

Acest lucru este posibil doar atunci când persoana vătămată a solicitat și acordarea de
despăgubiri, situație în care funcționarul public va fi obligat în solidar cu autoritatea emitentă
la plata acestora.

În situația în care despăgubirile se solicită pe cale separată, termenul de prescripție pentru

obținerea despăgubirilor este de un an si curge de la momentul la care partea vătămată a
cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea despăgubirilor. Dacă despăgubirile se solicită prin
acțiunea principală, termenul de prescripție este de 6 luni.

La rândul său, funcționarul public îl poate chema în garanție pe superiorul său, cu condiția
existenței unui ordin scris în vederea elaborării sau a neelaborării respectivului act.
Admiterea cererii de chemare în garanție și admiterea cererii de acordare de despăgubiri a
persoanei vătămate îl obligă pe superior doar față de funcționarul public, nu și față de
persoana vătămată.

De asemenea, instanța de contencios administrativ poate introduce la cerere/din oficiu și alte

persoane.

3. Vătămarea constă în efectele juridice produse de un act administrativ, de

nesoluţionarea unei cereri în termen, sau de refuzul nejustificat de a soluţiona o
cerere

Legea contenciosului administrativ prevede posibilitatea persoanelor de a introduce cereri de

chemare în judecată şi în cazul în care vătămarea suferită este rezultatul efectelor juridice ale
(dispoziţiilor) unei ordonanţe de Guvern.

În acest caz, cererea trebuie să aibă drept obiect principal solicitarea de despăgubiri pentru
prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în
baza acestora sau obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la
realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
În subsidiar, cererea trebuie să vizeze neconstituţionalitatea ordonanţei sau a dispoziţiilor
acesteia (excepţie de neconstituţionalitate). Instanţa de contencios administrativ stabileşte
dacă excepţia îndeplineşte condiţiile pentru a se dispune suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii
Constituţionale.

În funcţie de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa de contencios

administrativ va dispune repunerea pe rol a cauzei, în urma constatării neconstituţionalităţii,
sau respingerea ca inadmisibilă a cererii, în urma constatării ca fiind constituţionale a
dispoziţiilor sau ordonanţei criticate.

Persoana vătămată poate, de asemenea, să introducă cerere de chemare în judecată la instanţa

de contencios administrativ cu acelaşi petit principal şi în cazul în care excepţia de
neconstituţionalitate a făcut obiectul unui alt litigiu, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat
printr-o decizie. În acest caz, cererea la instanţa de contencios administrativ poate fi formulată
în termen de 1 an (decădere) de la publicarea deciziei.

4. Solicită instanţei anularea în tot/în parte a actului şi/sau recunoaşterea

dreptului/interesului şi/sau repararea pagubei suferite (materială/morală)

În ceea ce priveşte această condiţie, trebuie avute în vedere următoarele excepţii:

 Decretele Preşedintelui privind numirea judecătorilor la Curtea

Constituţională sunt excluse din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării
îndeplinirii condiţiei “înaltei competenţe profesionale
 Persoanele fizice/juridice de drept privat ce invocă în principal încălcarea unui
interes privat sau a unui drept subiectiv, pot invoca şi încălcarea unui interes
public, dar numai în mod subsidiar, în măsura în care această încălcare decurge din
încălcarea interesului privat sau a dreptului subiectiv
 În cazul în care acţiunea se întemeiază pe încălcarea unui interes public, petentul
nu poate solicita decât anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită
un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune
administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii,

Alte categorii de persoane/instituţii ce pot formula acţiuni în contencios administrativ:

 Avocatul poporului – formulează cererea în exercitarea atribuţiunilor sale.

Petiţionarul dobândeşte automat calitate procesuală activă (devine reclamant în
proces), dar are posibilitatea ca la primul termen de judecată să nu îşi însuşească
cererea formulată de Avocatul poporului (să nu dorească începerea procesului
împotriva autorităţii), instanţa urmând a anula cererea
 Ministerul Public (procurorii) – pot formula o cerere numai cu acordul prealabil al
persoanei vătămate printr-un act administrativ individual, care dobândeşte calitatea
procesuală de reclamant (nu mai există posibilitatea renunţării la judecată ca în cazul
de mai sus) sau, în cazul actelor administrative normative pot sesiza instanţa atunci
când consideră că acestea vatămă un interes public
 Autoritatea publică emitentă – în termen de 1 an de la data emiterii actului,
autoritatea emitentă poate solicita instanţei anularea acestuia în cazul în care nu îl mai
poate revoca (actul administrativ nu mai poate fi revocat – act unilateral al emitentului
– dacă a intrat în circuitul civil, adică a produs efecte juridice)
  Prefectul – Prefectul poate ataca actele emise de autorităţile administraţiei publice
locale, dacă le consideră nelegale

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – poate ataca în faţa instanţei de contencios

administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia
privind funcţia publică

!În situaţia introducerii acţiunilor de către prefect şi ANFP, executarea actului

administrativ atacat se suspendă de drept!

Prorogarea de competenţă în cazul actelor administrative individuale – excepţia de

nelegalitate
În situaţia unui litigiu ce se judecă în fond, instanţa sau părţile pot ridica excepţia de
nelegalitate a actului administrativ individual, chiar dacă s-a depăşit termenul în care acesta
poate fi atacat.

Dacă actul administrativ individual este hotărâtor pentru soluţionarea cauzei, instanţa în faţa
căreia a fost ridicată excepţia, deci nu instanţa de contencios administrativ, devine competentă
să stabilească legalitatea actului, preluând în parte atribuţiile instanţei de contencios
administrativ. Astfel, instanţa de fond poate soluţiona cauza fără a lua în considerare actul
administrativ individual, în cazul în care acesta nu este legal, neputând însă să dispună
anularea actului.

! Actele administrative normative nu pot face obiectul excepţiei de nelegalitate, ele

putând fi cenzurate doar de instanţa de contencios administrativ !

De asemenea, nu pot fi atacate în contencios administrativ nici:

 Actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul
 Actele de comandament cu caracter militar
 Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară

Fără a reprezenta o prorogare de competenţă, instanţa de contencios administrativ

soluţionează şi litigiile ivite în fazele premergătoare încheierii contractelor administrative,
precum şi pe cele legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea
contractului administrativ.

Procedura administrativ-jurisdicţională
Legea contenciosului administrativ defineşte „jurisdicţia administrativă specială” ca fiind
„activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice
speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ,
după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi
independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale”.

Cu alte cuvinte, există şi situaţii în care procedura în faţa instanţei de judecată este precedată
de un „pseudo-proces” desfăşurat în conformitate cu principiile aplicabile în instanţă, această
posibilitate fiind esenţialmente facultativă. Petentul poate renunţa oricând la jurisdicţia
administrativă şi alege să exercite acţiunea în contencios administrativ.

Procedura prealabilă – recursul grațios

Înainte de a putea solicita anularea actului, persoana vătămată trebuie să solicite autorităţi
emitente (recurs graţios) sau autorităţii superioare (recurs administrativ ierarhic), în cazul în
care există, revocarea acestuia.

Termenul pentru formularea plângerii prealabile prin care se solicită revocarea este de 30 de
zile din momentul în care actul i-a fost comunicat, dacă actul este individual. Dacă actul este
normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând din momentul comunicării, fără a fi
condiţionată de trecerea unui termen. Persoana vătămată printr-un act administrativ individual
care nu îi este adresat poate introduce plângere prealabilă în termen de 6 luni de la momentul
la care a luat cunoştinţă de existenţa lui.

!Parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale nu elimină obligaţia de a formula

plângere prealabilă!

Plangerea prealabilă nu este obligatorie în cazul acţiunilor pornite de:

 Prefect
 Avocatul Poporulului
 ANFP
 Ministerul Public
 Persoane vătămate prin ordonanţe/dispoziţii din ordonanţe
 Persoanele vătămate prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere
 Persoane care invocă excepţia de nelegalitate

De asemenea, plângere prealabilă nu este obligatorie nici în situația în care instanța s-a
pronunțat cu privire la suspendarea unui act administrativ, iar ulterior se emite un nou act
administrativ cu același conținut ca al celui atacat. În acest caz, noul act administrativ se
suspendă de drept (vezi mai jos ce presupune suspendarea executării actului administrativ).

Repunerea în termen se poate dispune doar pentru motive temeinice (acestea se stabilesc de
la caz la caz), plângerea prealabilă putând fi introdusă şi peste termenul de 30 de zile, dar nu
mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului administrativ individual. În ceea ce priveşte
posibilitatea terţilor de a ataca un act administrativ individual, termenul de 6 luni se
calculează de la data la care au luat la cunoştinţă de act.

În cazul în care petentul nu primeşte niciun răspuns la plângerea prealabilă, acesta trebuie să
anexeze cererii de chemare în judecată o copie a plângerii prealabile, precum şi orice înscris
care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers era obligatoriu.

Competenţa instanţei de contencios administrativ

În ceea ce priveşte competenţa instanţelor, este de reţinut faptul că judecătoriile nu au secţii
de contencios administrativ. Prin urmare, din punct de vedere al competenţei materiale,
cererile vor fi soluţionate în fond de:

 Tribunale
 o litigii privind actele administrative emise/încheiate de autorităţile publice
locale şi judeţene, cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale
şi accesorii ale acestora; valoare: maxim 1.000.000 lei
 Curţi de apel
o litigii privind actele administrative emise/încheiate de autorităţile publice
centrale, cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi
accesorii ale acestora; valoare: minim 1.000.000,1 lei
o cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care
au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii
Europene, indiferent de valoare
o recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
o recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel

În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materia contenciosului administrativ, aceasta

este alternativă, reclamantul putând alege între instanţa de la domiciliul său sau al pârâtului.
În cel din urmă caz, pârâtul nu poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

! Excepţia de necompetenţă teritorială alternativă este o excepţie de ordine privată, ce poate

fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau cel târziu la primul termen de judecată
la care părţile sunt legal citate, dacă întâmpinarea nu este obligatorie !

Termenul de introducere a acţiunii în anularea actului administrativ

În cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea unui act
administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi
repararea pagubei cauzate, termenul de introducere a acţiunii este de 6 luni (prescripţie) şi se
socoteşte începând de la:

 data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (momentul în care persoana

vătămată primeşte răspunsul)
 data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii
 data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării
termenului legal de soluţionare a cererii, în principiu acesta fiind de 30 de zile de la
momentul introducerii cererii
 data expirării termenului de 30 de zile, sau alt termen prevăzut de lege, calculat de la
comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după
caz, a plângerii prealabile
 data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative
 data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, în cazul acţiunilor formulate de
prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau ANFP
 reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării
termenului legal de soluţionare, în cazul suspendării procedurii de soluţionare a
plângerii prealabile

Pot fi introduse oricând cererile referitoare la ordonanţe şi dispoziţii din ordonanţe, criticate
sub aspectul neconstituţionalităţii, precum şi actele administrative cu caracter normativ.
Repunerea în termen se poate solicita pentru motive temeinice doar în cazul actelor
administrative individuale, dar nu mai târziu de un an (decădere) de la data comunicării
actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal
de conciliere.

Suspendarea executării actului administrativ

Suspendarea executării unui act administrativ presupune încetarea temporară a efectelor
juridice ale respectivului act, până la soluționarea în fond a litigiului, moment în care actul va
fi anulat sau va începe să producă din nou efecte juridice.

Pe lângă anularea actului şi celelalte petite enumerate mai sus, petentul poate solicita instanţei
de contencios administrativ, în cadrul cererii de anulare sau printr-o cerere separată, să
dispună şi suspendarea executării actului administrativ individual atacat, cu îndeplinirea
următoarelor condiţii:

 să existe un caz bine justificat, definit de lege ca fiind acele „împrejurări legate de
starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa
legalităţii actului administrativ”; instanța va stabili de la caz la caz dacă această
condiție este îndeplinită
 scopul să fie prevenirea unei pagube iminente, adică un ”prejudiciu material viitor
şi previzibil sau o perturbare previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice
sau a unui serviciu public”
 să se fi îndeplinit procedura prealabilă
 cererea să aibă ca obiect un act administrativ unilateral

În situația în care, după introducerea plângerii prealabile persoana vătămată a formulat cererea
de suspendare pe cale separată, iar instanța a admis-o și a dispus suspendarea executării
actului administrativ atacat până la soluționarea fondului, persoana vătămată este obligată
să introducă acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la momentul
introducerii cererii de suspendare.

În ceea ce privește actele administrative normative care privesc un ”interes public major” ce
poate duce la perturbarea activității unui serviciu public, legea conferă și Ministerul Public
legitimitate procesuală activă.

Soluționând cererea de suspendare, instanța o poate admite, pronunțând suspendarea

executării actului până la soluționarea fondului, sau o poate respinge, menținând producerea
efectelor juridice ale actului atacat până la același moment. În situația în care cererea de
anulare este admisă, suspendarea executării actului se prelungește de drept și în căile de atac,
până la soluționarea definitivă a litigiului, indiferent dacă petentul a solicitat sau nu
suspendarea prin acțiunea principală.

Hotărârea pronunțată de instanță referitor la suspendare este executorie de drept, neputând fi

formulate mai multe cereri succesive de suspendare pentru aceleași motive. De asemenea, nici
atacarea hotărârii cu recurs (în termen de 5 zile de la comunicare) nu duce la suspendarea
executării hotărârii.

Ce soluții poate pronunța instanța de contencios administrativ?

La soluționarea cererii de chemare în judecată, instanța de contencios administrativ poate
pronunța următoarele soluții:

 anularea în tot/parte a actului administrativ

 obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris
sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă
 stabilirea legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului
 stabilirea despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, doar în cazul în
care reclamantul le-a solicitat
 în cazul cererilor care privesc contracte administrative
o anularea în tot/parte a contractului
o obligarea autoritatății publice să încheie contractul la care reclamantul este
îndrituit
o obligarea unei părţi la îndeplinirea unei anumite obligaţii
o suplinirea consimţământul unei părţi, când interesul public o cere
o obligarea la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale

Hotărârea instanței de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare,

exercitarea căii de atac fiind suspensivă de executare, adică hotărârea primei instanțe nu poate
fi executată silit, până la soluționarea recursului.

Dublul grad de jurisdicție este asigurat, chiar dacă există doar o singură cale de atac. În acest
sens, instanța de recurs poate proceda la o nouă judecată în fond sau poate dispune trimiterea
spre rejudecare la instanța de fond.

De asemenea, hotărârea poate fi atacată și cu revizuire pentru motivele enumerate în Codul de

procedură civilă, un temei în plus fiind pronunțarea hotărârii definitive prin încălcarea
principiului priorităţii dreptului comunitar, chiar și atunci când hotărârea nu evocă fondul.

Cererile în materia contenciosului administrativ se judecă de urgență și cu precădere, adică

termenele care se acordă sunt mai scurte, litigiul ajungând să se soluționeze mai repede decât
unul de drept comun.

Judecarea litigiului nu se poate suspenda atunci când în legătură cu actul administrativ atacat
s-a dispus începerea urmăririi penale, însă persoana vătămată stăruie în continuarea judecății.

Taxele de timbru sunt de:

 50 lei – când se solicită anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi

pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris
 maxim 300 lei – în cazul cererilor cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi
repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ, care se taxează cu 10% din
valoarea cerută, dar fără să depășească 300 lei