(1599 – 1600) şi al Moldovei (1600). Fiu al lui Patraşcu cel Bun. Mama lui Mihai, Teodora sau Tudora, a fost, după unele surse, de neam grecesc (din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor). A urmărit întărirea autorităţii centrale şi consolidarea poziţiilor acelei părţi din boierime care-i era credincioasă, în frunte cu boierii olteni. A dat un aşezământ prin care ţăranii dependenţi ramâneau pe moşiile unde erau stabiliţi, stapânii de la care fugiseră nemaiputându-i revendica. In condiţiile existenţei unei situaţii internaţionale complicate, Mihai Viteazul, înzestrat cu un extraordinar spirit de inventivitate în strategia alianţelor, îmbinand talentul diplomatic cu acţiunea militară, a reuşit să pună bazele unui sistem de alianţă antiotoman, capabil să ducă la creşterea rolului Tării Romaneşti pe plan extern. Incepând razboiul de eliberare de sub dominaţia Imperiului otoman (1594), a atacat cetaţile stăpânite de turci pe linia Dunării şi apoi a înfrant cateva oşti tătăraşti şi turceşti la Putinei, Stăneşti şi Serpateşti (1595). Graţie însuşirilor sale de mare strateg, cât şi vitejiei şi spiritului de eroism, Mihai Viteazul a învins marea oaste otomană condusă de Sinan Paşa, la Călugareni (13 / 23 august 1595) şi la Giurgiu (octombrie 1595). Prin victorioasele campanii antiotomane întreprinse la Sud de Dunare (1596, 1598) a încurajat rezistenţa popoarelor de aici, care năzuiau dobândirea eliberarii lor de sub dominaţia Porţii. In 1599 l-a învins pe voievodul Andrei Bathory la Şelimbar şi a pus stăpânire pe Transilvania, iar în mai 1600, după o campanie fulgeratoare, şi pe Moldova, realizând prima unire politică a celor trei ţări române, intitulându-se „domn al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi a toată ţara Moldovei”. Deşi unirea realizată de Mihai Viteazul nu a putut dăinui în condiţiile istorice din acel timp, ea a reprezentat o expresie firească a legăturilor neîntrerupte – umane, politice, economice, culturale şi militare – existente de-a lungul veacurilor între cele trei ţări româneşti. Biruit la Mirăslău (septembrie 1600) de nobilimea maghiară, ajutată de imperiali, şi apoi de poloni, care, ocupând Moldova, au pătruns în Ţara Românească, a fost nevoit să apeleze la ajutorul împaratului Rudolf al II-lea. Dar, după ce, împreuna cu generalul Basta, a înfrânt armata nobiliară la Gorasau (1601), a fost asasinat pe Câmpia Turzii (9/19 august 1601) din ordinul generalului Gheorghe Basta. Capul său este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei."
Considerat în epocă, potrivit mărturiilor externe, ca fiind „unul din
cei mai viteji, puternici, valoroşi şi înţelepţi principi” Mihai Viteazul, prin opera sa a întruchipat pentru generaţiile ce i-au urmat simbolul luptei pentru independenţa şi unitate, iar programul politic şi militar al lui Mihai Viteazul a avut un rol covârşitor în transformarea conştiinţei unităţii de neam şi de limbă a poporului român într-o idee militantă şi activă.