Sunteți pe pagina 1din 3

REZUMAT

Timp de milenii plantele au jucat un rol preponderent printre sursele de


lecuire. A fost perioada empirică a terapeuticii bazată pe spiritul de observaţie
al omului. Cunoştinţele acumulate s-au transmis de la o generaţie la alta prin
viu grai, apoi şi prin scris, cărturarii din antichitate şi din evul mediu au adunat
aceste observaţii, completându-le şi comparându-le cu cele provenite de pe alte
meleaguri. În felul acesta primele cărţi de bunuri de leac sunt adevărate
enciclopedii etnobotanice care reflectă şi cunoştinţele medicale ale epocii mai
ales atunci când autorul a fost medic.

Pentru absolvirea examenului mi-am ales ca temă a proiectului


PRODUSE VEGETALE CU VITAMINE din dorinţa de a acumula cât mai
multe cunoştinţe despre aceste produse care incomparabil sunt mult mai
sănătoase şi recomandate decât cele sintetice.

În primul capitol, am prezentat bazele farmacologice ale vitaminelor,


clasificarea acestora şi nu în ultimul rând indicaţiile acestora.

Vitaminele sunt substanţe οrganiсе nесеsarе pentru bun funсţiοnarе a


οrganismului.

Vitaminele au fost сlasifiсatе duрă sοlubilitatе, în:

 Vitamine liрοsοlubilе: A, D, Ε, Κ;
 Vitamine hidrοsοlubilе: сοmрlехul B, vitamina Ϲ.

Vitaminele se fοlοsеsс în dοzе miсi рrοfilaсtiс sau pentru tratamentul


hiрοvitaminοzеlοr uşοarе, dοzеlе fiind tοtuşi de 5-10 ori mai mari decât
necesarul zilnic.

În cel de-al doilea capitol am vorbit despre importanţa plantelor


medicinale şi rolul lor în terapie.

1
În cel de-al treilea capitol am prezentat produse vegetale cu vitamine.

Măceşul este unul dintre cei mai cunoscuţi arbuşti medicinali de pe la


noi.

Preparatele farmaceutice sau alimentare din măceşe sunt indicate în


prevenirea şi tratarea răcelilor, a gripei, la bolnavii cu hipovi-taminoza, precum
şi la cei aflaţi în convalescenţa, ca tonic şi stimulent general. Unii autori le
recomandă şi în afecţiunile vasculare pentru menţinerea elasticităţii capilarelor
sanguine.

Drojdia de bere este indicată în oboseală fizică şi psihică, în agitaţie şi


iritabilitate, dar şi în intoxicaţii alimentare, diabet, ficat grav bolnav. Drojdia
de bere este şi un bun fortifiant al nervilor. Foarte mulţi specialişti atrag atenţia
asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali şi,
din acest motiv, aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele, precum şi
pentru refacerea florei intestinale. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea
activităţii acestor glande şi, în consecinţă, la armonizarea tuturor sistemelor din
organismul uman.

Un alt produs vegetal prezentat este cătina un arbust care poate creşte
până la 5-6 metri înãlţime.

Preparatele pe bază de cătină sunt recomandate în caz de: afecţiuni


hepatice, oculare, răceli, viroze respiratorii, pojar, afecţiuni gastroduodenale,
urticarii, eczeme, surmenaj, ulcer gastric, ateroscleroză.

În capitolul IV am trecut în revistă principalele produse fitoterapeutice


cu vitamine; dintre acestea subliniez: ceaiul de măceşe care este folosit în
prevenirea şi tratarea răcelilor, a virozelor şi a gripei; tinctura de catină care
este folosită în stimularea sistemului imunitar, anemie, hepatita epidemică,
hepatita cronică, răceală, gripă, sensibilitate la frig, afecţiuni ale ochilor
(glaucom, cataracta etc.) impotenţa, sterilitate, insuficienta ovariană ;ceaiul de

2
mătase de porumb care susţine funcţionarea normală a eliminării pe cale urinară
a reziduurilor metabolice.

A lucra ca asistent de farmacie este şansa de a lucra spre beneficiul


semenilor şi spre satisfacţia proprie. Împlinirea personală rezultă adesea din
bucuria de a te simţi util, din aportul la binele societăţii şi din siguranţa că
eforturile tale contează.

S-ar putea să vă placă și