Sunteți pe pagina 1din 9

Referat

Concretizarea Reflexului
Condiţionat În Spectacolul De
Circ
Cuprins

Pag.
1. Noţiunea de reflex ……………………………………………………………………... 3
2. Aspecte despre acrobaţie ………………………………………………………………. 4
3. Pregătirea fizică în acrobaţie …………………………………………………………... 6
Bibliografie ………………………………………………………………………………. 9
1. NOŢIUNEA DE RELEX

Reflexul fiziologic este reacţia unui organism printr-o acţiune automată involuntară
neuromusculară declanşată printr-un anumit stimul (excitaţie). Reflexele pot fi sub forma unui
simplu arc reflex sau cu forme mult mai complexe. Reflexele sunt de mai multe feluri ca de
exemplu1:
1. Reflexe dobândite care apar în cursul vieţii după naştere;
2. Reflexe înnăscute sau moştenite.
 Care la rândul lor se împart în:
a) Reflexe condiţionate
b) Reflexe necondiţionate
Forme de reflexe
Condiţia formării unui reflex este determinată de starea organismului, care este capabil de
a recepţiona excitantul, reflexul fiind realizat prin cooperarea organelor de simţ, nervilor şi
muşchilor.
Cu ajutorul reflexelor dobândite reuşeşte un organism să se adapteze unor condiţii anumite
de mediu şi această adaptare asigură supravieţuirea speciei.
Forme de reflexe:
 Reflexe necondiţionate sau înnăscute acestea apar imediat la naştere sau în cursul
dezvoltării organismului după naştere până la maturitate, acestea sunt tipice fiecărei
specii, care la stimuli asemănători declanşează automat reflexul, a cărui viteză şi
intensitate variază după individ.
 Reflexe condiţionate sau coordonate sunt reflexe care se formează prin învăţarea lor în
cursul vieţii fiind numite şi reflexe dobândite.
Procesul de învăţare poate apare şi în cazul reflexelor viscerale (sistemul nervos vegetativ).
Cu studiul lor s-a ocupat în mod deosebit fiziologul rus Ivan Pavlov (1849-1936) a cărui experienţă
cu câinele care salivează fără să primească hrană, numai la auzul clopo ţelului, după formarea
reflexului condiţionat, pe care câinele l-a asociat în timpul experien ţei cu administrarea hranei, a
devenit renumită

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Reflex

3
 Reflexe proprii sunt acele reflexe care la un excitant anumit într-un anumit loc
declanşează întotdeauna acelaşi reflex, ca de exemplu reflexul tibio-rotulian, reflex
controlat în mod frecvent de medici.
 Reflexe străine când reflexul în raport cu excitantul apare într-o altă parte a corpului, ca
de exemplul reflexul cornean, când un curent de aer atinge faţa pleopele se închid
automat.
 Reflexe coordonate, reflexe mobile această categorie de reflexe se referă, la fenomenul
când un exitant determină o reacţie reflexă a unui muşchi sau a unei grupe de muşchi, ca
reflexul suptului sau de apucare la sugari.

2. ASPECTE DESPRE ACROBAŢIE

Acrobaţie (din greaca veche įκροβατέω, akrobateo, “plimbare pe vârfuri, strut”) este
performanţa extraordinară de echilibru, agilitate şi coordonare motorie a oamenilor. Se găseşte în
multe dintre spectacolele artistice, evenimentele sportive şi artele marţiale. Acrobaţiile sunt cel mai
adesea asociate cu activităţ care folosesc extensiv elementele gimnastice, cum ar fi acro dansul,
circurile şi gimnastica, dar multe alte activităţi atletice – cum ar fi baletul şi scufundările – pot de
asemenea folosi acrobaţii. Deşi acrobatica este asociată cel mai frecvent cu performanţa corpului
uman, se poate aplica şi altor tipuri de performanţe, cum ar fi acrobaţii2.

Acrobaţia în China
Primii doi ani de pregătire acrobatică sunt cei mai importanţi pentru acrobaţii aspiranţi.
Studenţii acrobaţi lucrează zilnic cu privire la abilităţile de bază. Cele patru abilităţi fundamentale
fundamentale pentru acrobaţii chinezi sunt manşonul, tumblingul, flexibilitatea şi dansul. Fiecare
student va avea, de obicei, un talent mai mare pentru una dintre cele patru abilităţi acrobatice de
bază. Dintre cele patru, mânerul este cel mai important. Multe dintre actele acrobatice de semnătură
au o formă de manşon în spectacol. Cadrele didactice au comentat că “pregătirea mâinilor este de a
acroba ceea ce studiază corpul uman este pentru un student medical”. Este esenţa acrobaticilor
chinezi. Un acrobat trece prin paşi progresivi pentru a învăţa staţii de bază de bază avansate.
Antrenamentul pentru manerul direct afectează trei zone ale corpului, umeri, spate şi încheieturi. O
slăbiciune în oricare dintre aceste trei zone ale corpului va compromite dezvoltarea învăţării
2
https://en.wikipedia.org/wiki/Acrobatics#cite_note-1

4
postului. În China, mâna de bază este învăţată de şase până la opt ani. Acest lucru este făcut mai
întâi împotriva peretelui. În trei-şase luni de formare cu normă întreagă, elevii încep cu incremente
de un minut şi construiesc până la o jumătate de oră de ziduri. În acest timp, cele trei zone ale
corpului devin din ce în ce mai puternice. Elevii vor dezvolta capacitatea de a ţine mâna liberă la
scurt timp după acest timp. Ţinând mâna pe un suport de mână este tradusă în limba chineză ca
“Stâlpul mort”. O manta buna este una care are forma buna si versatilitatea. Un mâner versatil este
o poziţie de la care acrobatul este capabil să execute multe variaţii. Manerul este cel mai displăcut
aspect de formare pentru tinerii studenţi. Când cineva se află în faţă într-un suport de bază, toată
greutatea unuia se află pe încheietura mâinii, pe umăr şi pe partea inferioară a spatelui, astfel că
există o presiune naturală de dorit să coboare. Nu există absolut nici o modalitate de a înşela în timp
ce se află într-un suport, pentru că odată ce vă aflaţi cu capul în jos, numai cele două mâini sunt pe
podea care vă ţine în sus. După antrenamentul iniţial de doi ani, doar câţiva acrobaţi se vor
specializa în suportul mâinilor. Totuşi, antrenamentul este important pentru toate lucrările
acrobatice, datorită importanţei pe care o are în consolidarea corpului, minţii şi spiritului
acrobatului3.
Copiii au învăţat abilităţile părinţilor şi bunicilor lor înainte de a fi în vârstă şcolară.
Tradiţia acrobatilor chinezi este, prin urmare, una care a trecut de secole, de generaţii şi generaţii.
Evident, abilitatea sportivă imensă şi un sentiment de timiditate sunt vitale pentru acrobaţi, dar şi
filozofia orientală, Chi Kung, care învaţă pe cineva să folosească mintea şi corpul în armonie
perfectă unul cu celălalt. Deşi cunoaşterea aprofundată a lui Chi Kung nu este o condiţie prealabilă
pentru acrobaţii care interpretează circuri moderne, ar putea fi interesaţi să ştie că profesia lor îşi are
rădăcinile într-o tradiţie de 2000 de ani care începe în China. Într-adevăr, China este considerată a fi
locul de naştere al circului modern. Evident, acrobaţii chinezi pe care îi vedeţi în spectacolul pe care
îl participaţi nu au 2000 de ani, dar programul magic, magic pe care îl vor efectua pentru voi, este la
fel ca actele primite pentru redevenţă cu mai mult de 2000 de ani în urmă4.

3
Study Guide Written by Chinese Golden Dragon Acrobats Additional information by Cal Performances SchoolTime
staff (Laura Abrams, Nicole Anthony, and Wayne Huey) Edited & Designed by Kathleen Riemenschneider
4
Study Guide Written by Chinese Golden Dragon Acrobats Additional information by Cal Performances SchoolTime
staff (Laura Abrams, Nicole Anthony, and Wayne Huey) Edited & Designed by Kathleen Riemenschneider

5
3. PREGĂTIREA FIZICĂ ÎN ACROBAŢIE

Acrobaţia în zilele noastre se caracterizează printr-un arsenal bogat de exercitii, ale căror
dificultate şi complexitate sunt în continuă creştere. Pe parcursul anilor, exigenţele faţă de procesul
de pregătire în domeniul acrobaţiilor au crescut foarte mult.
Pe lângă ceilalţi factori ai antrenamentului, pregătirea fizică ocupă un loc determinant în
realizarea procesului de formare şi perfecţionare a acrobaţilor.
Exerciţiile de acrobatică, gimnastică artistică la aparate, săriturile, solicită o dezvoltare
corespunzătoare a forţei musculaturii braţelor, abdomenului, spatelui şi o detentă foarte bună. De
asemenea o bună mobilitate şi o supleţe a coloanei vertebrale, a articulaţiei scapulo-humerale, a
celei coxo-femurale şi a gleznelor. O viteză corespunzătoare, cu accent pe viteza de reacţie şi de
execuţie, o rezistenţă specifică adecvată efortului complex determinat de cerinţele spectacolului şi,
nu în ultimul rând, o bună coordonare şi îndemanare. Toate acestea se înscriu în sfera calităţilor
motrice şi fac obiectul pregătirii fizice.
Exerciţiile specifice, multiple şi armonioase din acrobatică, spre deosebire de alte sporturi,
prezintă avantajul că asigură o anumită dezvoltare sau menţinere a calităţilor motrice.
Experienţa practică avansată şi cercetarea au demonstrat că acest lucru nu este suficient
pentru obţinerea rezultatelor la nivelul cerinţelor actuale. Astăzi, pregătirea fizică în acrobatică se
constitue într-un sistem bine organizat şi cu un scop clar conturat, cu sarcini şi mijloace precise pe
tot parcursul ciclurilor şi etapelor de antrenament.

Principalele sarcini ale pregatirii fizice în gimnastica acrobatică 5


1. Formarea şi educarea unei ţinute corecte, estetice, prin asigurarea unei dezvoltări
armonioase.
2. Asigurarea unui nivel corespunzător de dezvoltare şi educare a calităţilor motrice
specifice acrobaţiilor.
3. Creşterea capacităţii de efort a organismului în vederea obţinerii sau menţinerii
formei optime de spectacol.
4. Asigurarea continuă a unui raport optim al dezvoltării între toate calităţile motrice,
având în vedere modificările dinamice determinate de procesul de creştere.

5
Cristea Dana Ioana, Gimnastică Artistică – Curs Specializare, Universitatea Din Oradea, p. 56

6
5. educarea calităţilor psihice necesare şi a rezistenţei la stresul impus de efortul din
acrobatică.

Calităţile motrice6
În cadrul antrenamentului de dezvolatere a calitatilor motrice există o interacţiune între
acestea, în sensul că acţionând asupra unei calităţi, implicit vom exercita o influenţă pozitivă sau
negativă asupra alteia.
Pregătirea fizică necesită un volum mare de muncă, continuitate, perseverenţă şi voinţă,
având ca efect dezvoltarea funcţiilor vegetative şi motrice ale organismului.
Calităţile motrice specifice acrobaţiilor, în ordinea importanţei lor pentru realizarea
conţinutului efortului din spectacol, sunt următoarele: forţa musculară – în diferite forme de
manifestare, mobilitatea şi supleţea, rezistenţa specifică, îndemânarea sub forma coordonării
superioare şi viteza sub forma vitezei de reacţie şi execuţie segmentară.

Forţa7
Forţa poate fi considerată o calitate motrică fundamentală, deoarece orice mişcare
presupune contracţie musculară. Ea este indispensabilă şi în procesul de dezvolatare a calităţilor
motrice.
Forţa musculară este determinată de activitatea sistemului nervos, mai precis de cortex,
care reglează activitatea toturor proceselor sistemului muscular dar şi a organelor, reprezentând
factorul central. Al doilea factor este cel periferic în care se încadrează structura muşchiului,
numărul şi grosimea fibrelor musculare, dispunerea lor, gradul de excitabilitate, activitatea şi natura
proceselor biochimice.
Forţa impulsului nervos primită de către muşchi în activitate determină într-o mare măsură
gradul de contracţie al acestuia.
Efectuarea corectă a mişcărilor, coordonarea muşchilor flexori, a antagoniştilor şi
fixatorilor este dirijată de sistemul nervos central.
În funcţie de frecvenţa impulsurilor nervoase pot fi angrenate un număr diferit de unităţi
motrice (câteva fibre musculare care au inervare comună), între 15-18% din numărul total de
unităţi.

6
Cristea Dana Ioana, Gimnastică Artistică – Curs Specializare, Universitatea Din Oradea, p. 57
7
Idem 6

7
O altă particularitate a lucrului unităţilor motrice rezidă în participarea lor alternativă,
dirijată de sistemul nervos central, mai ales în efortul prelungit cu o sarcină optimală.
Forţa mai depinde şi de starea mecanică a muşchiului înainte de contracţie, conform
principiului bine cunoscut că „muşchiul se contractă cu mai multă eficacitate dacă în prealabil a fost
întins”.
Forţa mai depinde de starea de vascularizare sanguină a muşchiului. Există capilare în
repaus şi un număr restrâns de capilare sunt în acţiune. În acest caz, sarcina revine încălzirii la
antrenament pentru mobilizarea unui număr mare de capilare.
Se cunosc trei tipuri sau regimuri de activitate musculară:
a) Contracţia izotonică – Lucrul se efectuează prin contracţie, fără ca tonusul să se
modifice. Aici se încadrează toate mişcările de elan la diferite aparate.
b) Contracţia izometrică – Lucrul se efectuează prin creşterea tonusului, dar muşchiul
nu-şi schimbă lungimea. Aici se pot încadra poziţiile statice şi de echilibru, acţiunile de
susţinere a ţinutei corpului.
c) Contracţia auxotonică (mixtă) – Lucrul în care se întâlneşte şi creşterea tonusului şi
a contracţiei musculate. În acest gen se încadrează trecerea de la poziţii statice la
elemente dinamice şi invers.
Un alt gen de contracţie este cea excentrică, numită de unii autori „pliometrică”. Se
întâlneşte la mişcările de cedare, amortizare sau încetinire, cum sunt aterizările. Este o transmitere a
contracţiei prin alungirea muşchiului.
În gimnastica acrobatică forţa are diferite forme de manifestare, şi anume: forţa dinamică,
forţa explozivă şi forta statică.
Fiecare din aceste forme se educă, folosind metode şi mijloace diferite în funcţie de
caracterul activităţii musculare solicitat de mişcările care se efectuează. De exemplu pentru forţa
dinamică se folosesc exerciţii dinamice, exerciţii cu îngreuiere – gantere, benzi elastice sau
helcometru.
Exerciţiile cu benzi elestice sunt recomandate şi au eficienţă pentru acele mişcări care
reclamă un efort mai mare spre finalul lor; exerciţiile la helcometru sunt utile pentru acele elemente
unde efortul este mai mare la debutul mişcărilor, iar ganterele dezvoltă puterea de contracţie pe
toată durata efectuării mişcării respective.
Pentru dezvoltarea forţei explozive (de impulsie), se pot folosi exerciţii cu îngreuiere
(sărituri repetate, balansări), precum şi exerciţii la helcometru.

8
Pentru dezvoltarea forţei statice este necesar mai întâi să sa efectueze exerciţii dinamice,
cu şi fără îngreuiere, pentru fortificarea grupelor musculare respective, după care se poate trece la
exerciţii cu contracţii izometrice, la început cu ajutor, apoi cu îngreuiere şi menţinere progresivă
până la 10-12 secunde.
La dezvolatarea forţei, în special sub forma dinamică şi explozivă, se va ţine seama de
direcţiile principale ale acţiunilor grupelor musculare care intervin în mişcările la aparate şi, în
general, la probele din gimnastica artistică. Aceste direcţii ale grupelor musculare sunt următoarele:
 Anteducţia şi retroducţia braţelor;
 Adducţia braţelor (la masculin);
 Flexia şi extensia din articulaţia coxo-femurală, cu picioarele întinse;
 Extensia trunchiului;
 Detenţa braţelor (extensia braţelor);
 Detenţa pe două picioare;
Aceste grupe şi direcţii speciale trebuie dezvoltate cu precădere, deoarece ele reprezintă un
numitor comun pentru toate exerciţiile pe aparate, sărituri şi acrobatică.

Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Reflex
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Acrobatics#cite_note-1
3. Study Guide Written by Chinese Golden Dragon Acrobats Additional information by
Cal Performances SchoolTime staff (Laura Abrams, Nicole Anthony, and Wayne Huey)
Edited & Designed by Kathleen Riemenschneider
4. Cristea Dana Ioana, Gimnastică Artistică – Curs Specializare, Universitatea Din Oradea