Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Istorie

Cultura si filosofiile politice din seria animata “Avatar: Legend of


Korra”

Student:
Geatără Claudia-Ioana

București

2019
Cultura și filosofiile politice din seria animată “Avatar: Legend of Korra”

“Avatar: Legend of Korra”, seria animată de succes produsă de postul de televiziune


Nickelodeon, câștigătoare a numeroase premii, a fost o bună modalitate de a expune ideologiile
existente în lume.

O privire asupra hărții lumii, evidențiază faptul ca aceasta este una fictivă, însă inspirată
și influențată de cultura est asiatică, este o lume ce găzduiește oameni și animale, dar și spirite.
De asemenea, lumea nu este împărțită în numeroase continente și state, ci în patru națiuni și
anume: Tribul Apei, Națiunea Focului, Regatul Pământului și Nomazii Aerului. Fiecare dintre
aceste națiuni are o cultura și obiceiuri diferite, iar o parte dintre oamenii ce fac parte din aceste
națiuni au puteri speciale, în funcție de națiunea din care provin: nomazii aerului pot controla
aerul, cei din națiunea focului, pot controla focul etc.
Unul din motivele pentru care Legend of Korra s-a bucurat de un așa mare succes a fost
amestecul de diferite culturi din est și din vest, cum ar fi legătura dintre om și natură, prin teoria
celor patru elemente, existentă în numeroase culturi, precum Babilon, Grecia Antica până la
învățături budiste, un alt motiv este îmbinarea elementelor moderne vestice cu cele din cultura
est asiatică.
Legend of Korra este o continuare a animației “Avatar: The Last Airbender” care prezintă
povestea ultimului supraviețuitor al Nomazilor Aerului, popor exterminat din cauza dorinței de
supremație absolută a monarhului Națiunii Focului, ce a pornit un război împotriva tuturor
celorlalte națiuni. Încă din primul episod este explicată existenta Avatarului și motivul pentru
care acesta a fost creat.
Avatarul era singurul care putea controla cele patru elemente, care însă dispăruse cu 100
de ani înainte de acțiunea primei serii. Ciclul avatarului era reluat prin reîncarnare. Avatarul este
găsit înghețat de către ceilalți doi protagoniști, mai târziu aceștia urmând să încerce să
restabilească echilibrul în lume. Timp de o suta de ani, Națiunea Focului a distrus și cucerit
numeroase teritorii, a schimbat culturi și obiceiuri și regimuri politice, astfel creând un
dezechilibru în acea lume.
Prima serie vine cu elemente evidente inspirate din cultura est asiatica, precum
războinicii Kyoshi, ale căror uniforme sunt influențate de teatrul Kabuki. De asemenea, Națiunea
Focului poate fi comparată cu imperialismul japonez din timpul celui de-al doilea război mondial.
Așa cum Națiunea Focului seamănă cu Japonia imperiala, Tribul Apei este inspirat de inuiti,
Regatul Pământului de China, iar Nomazii Aerului sunt evident inspirați din cultura tibetană
budistă.1
Sunt prezentate inclusiv teme ale genocidului și colonialismului, prin dorința de
supremație a Națiunii Focului. Chiar artistul care a lucrat la romanele grafice “Avatar: The Last
Airbender” a susținut într-un interviu că vede seria ca fiind “o poveste de maturitate în care
acțiunea se petrece într-un spațiu asiatic de fantezie, cele patru națiuni fiind inspirate din anumite
culturi specific asiatice și inuite. Universul din Avatar este versiunea asiatică a universului
Pământul Mijlociu al englezilor. Cultura nomazilor aerului este budismul tibetan văzut prin
lentila mitologizată a fanteziei, ce sunt evidente prin îmbrăcămintea lui Aang, filosofia acestuia
dar și mâncarea. Multe elemente ale maturizării însă sunt inspirate din America, relațiile de
prietenie și cele romantice desfășurându-se în stilul vestic.” Acest amestec între elemente estice
și vestice a avut un rol în atragerea unei audiențe mult mai mari.
Personajele ambelor serii animate au nume inspirate din culturi inuite și est asiatice, cu
anumite excepții. Numele acestora sunt scrise în chineză pe afișe în anumite episoade, de obicei
afișe care sugerează că sunt căutați de autorități. Numele avatarului Korra în schimb, este inspirat
după numele unui câine, și acesta apărând scris în chineză. Un alt protagonist este Asami Sato,
Asami fiind un nume comun în japoneză, însemnând frumusețe de cânepă, Sato fiind de
asemenea un nume comun. Numele inventatorului și capitalistului Iknik Blackstone Varrick,
scris în caractere chinezești se traduce caracter ca lege, putere și a învinge. Asistenta acestuia,
Zhu Li, în traducere, îseamnă asistentă. Tenzin, mentorul avatarului și fiul avatarului de dinainte,
este numit după actualul Dalai Lama, Tenzin Gyatso, Lin Beyfong însemnând regiune Nordică,
Mako însemnând “încredere”. 2
Pe lăngă aceștia, alte personaje au nume mongole, cum ar fi: Saikhan, ce înseamnă
“frumos”, Baatar “erou”, nume inuite: Noatak, care este numele unui sat din Alaska, Amon, ce
inseamna a ascunde, a păcăli, inspirat de numele zeului egiptean Amon Ra. De asemenea, sunt și
nume chinezești ca Zhu Li și Guo, care inseamna “zid al orașului”, Kuvira, nume hindus care

1
Thomas Van Hoey, The Blending of Bending: World-building in Avatar: The Last Airbender and Legend of Korra,
2016, pag 5
2
Thomas Van Hoey, The Blending of Bending: World-building in Avatar: The Last Airbender and Legend of Korra,
2016, pag 12-13
înseamnă “femeie curajoasă”, alt nume tibetan, Pema, care înseamnă “floare de lotus”, și Rohan,
un nume din sanskrita, care înseamnă “ascedere, ajungere la inălțimi mărețe”.3
De asemenea, orașe și teritorii dar și alte locații au nume cu inspirație culturală. Un
exemplu ar fi orașul Ba Sing Se din Regatul Pământului, care a rezistat timp de 100 de ani
asediului Națiunii Focului, numele acestuia fiind tradus ca “orașul etern solid” și biblioteca lui
Wan Shi Tong, un desen care arata biblioteca înainte ca aceasta să fie în mare parte înghițită de
nisip sugerează Taj Mahalul, iar conceptul de a trebui să contribui cu ceva pentru bibliotecă
pentru a putea să fie folosită face o paralela la romanul “Numele trandafirului” al lui Umberto
Eco, în care biblioteca nu putea fi folosită fară a preda un manuscris neprețuit. Faptul că este
înghițită parțial de nisip apoi complet, se face referire la biblioteca din Alexandria, plină cu
manuscrise valoroase, toate pierdute după ce a fost distrusă în timpul perioadei Romane.
În universul avatarului, există oameni cu anumite puteri, prin care pot cotrola anumite
elemente. Cele patru elemente: apă, pământ, aer și foc se află în corelație cu artele marțiale
asiatice. Mișcările realizate pentru controlarea unui element sunt similare cu cele din artele
marțiale. Controlul aerului este inspirat din stilul baguazhang, ce se bazează pe manevre evazive
astfel potrivindu-se cu filosofia nomazilor aerului, de pace și armonie spirituală și lipsa violenței.
Mânuirea apei este bazată pe chi chuan, care are manevre curgătoare, mânuirea focului bazată pe
stilul shaolin nordic, având mișcari dure, iar manuirea pământului, fiind bazată pe stilul hung gar,
forță brută.
Cele patru elemente sunt în corelație cu anumite filosofii și valori. Chiar de la început
sunt prezentate cele patru elemente: apa – virtute, pământ – putere, foc – agresivitate, aer – pace.
Aceste elemente sunt caracterizate chiar de un personaj cheie în serie, acesta afirmând că “focul
este elementul puterii, cei din națiunea focului au dorințe și voința să obțină ceea ce doresc. Cei
din regatul pamântului sunt diferiți și puternici, peristenți și rezistenți. Aerul este elementul
libertății, nomazii aerului s-au detasat de probleme de zi cu zi și au găsit pace și libertate, iar apa
este elementul schimbării”.
Modernizare
În prima serie, lumea este împărțită în patru națiuni, în care tribul apei, este la rândul său
împărțit în două triburi aflate la poluri opuse, cel Sudic fiind la stadiul asemănator cu cel de
vânători-culegători, iar cel Nordic fiind unul urbanizat și mult mai modern, regatul pământului

3
Avatar.wikia.com
este China din dinastia Qing, națiunea focului este mai evoluată, având vapoare cu motor și
baloane cu aer cald, iar templele nomazilor aerului se află în ruine.
În Legend of Korra, în care acțiunea are loc la 70 de ani după prima serie, elemente de
modernizare sunt tot mai evidente. Este descoperită abilitatea controlării metalului, astfel apare
forța polițienească ce controleaza metalul, la fel ca nave aeronautice din metal sau zeppelin.
Există și electricitate, sisteme de comunicație moderne, cum ar fi telefonia și radioul și chiar
mașini. Aceste modernizări au și elemente negative ce vin în ajutorul primului antagonist, cum
ar fi obiecte ce blochează chi-ul, folosite împotriva celor ce pot manui elementele, pentru a-i
imobiliza, acestea fiind folosite de acoliții antagonistului Amon.
Amon
La finalul razboiului de 100 de ani inceput de regatul focului avatarul precedent a creat
un stat impreuna cu conducatorul natiunii focului, un stat numit “Republica Unita a Natiunilor”.
Statul a fost format din cele mai vechi colonii ale natiunii focului de pe teritoriul ce apartinuse
regatului pamantului. Statul a fost creat special ca o societate unde manuitorii de elemnte dar si
cei care nu aveau aceasta putere sa poata trai si sa prospere impreuna in pace si armonie.
Actiunea se petrece in mare parte in capitala statului, numita “Orasul Republica”.
Desi se vrea un oras utopic, acesta este departe de asa ceva. Problemele externe le
alimenteaza pe cele interne. Este o lupta de clasa constanta intre cei ce manuiesc elemente dar
care au intrat in gasti violente si cei ce nu au aceasta abilitate. Revolutia proletara nu dorea sa
schimbe institutiile sociale si guvernamentale, nefiind o miscare bazata pe conflictul dintre clase
sociale cum a fost in cazul revolutiei bolsevice, ci este mai degraba o lupta pentru putere si
suprematie intre manuitori ai elementelor si cei ce nu au puteri speciale. Aici intra in actiune un
lider al miscarii egalitariste.
Principalul conflict din primul sezon este cel legat de justitia distributiva, ramura eticii
care se refera la distributia corecta din punct de vedere social a bunurilor. In “Teoria justitiei” a
lui John Rawls, acesta sustine ca distribuirea averii, a privilegiilor, si talentelor intre indivizi in
societate este arbitrara din punct de vedere moral, fiind o loterie sociala si naturala. Norocul este
privilegiul acestora de avea mai mult, fara sa munceasca in vreun fel pentru acestea. Primul
principiu al justitiei lui Rawls este: “Fiecare persoana trebuie sa aiba cea mai mare libertate
posibila, compatibila cu un drept egal al celorlalti si nu poate fi incalcat pentru a asigura
beneficii sociale si economice mai mari.” Acest principiu se coreleaza cu egalitarismul extremist
pe care il impune Amon. Abilitatile speciale le permit oamenilor sa obtina pozitii importante in
politica dar si alte locuri de munca, astfel, fiind privilegiati, existenta lor le impiedica celorlalti
dreptul la libertatile din principiul egalitatii drepte a oportunitatii a lui John Rawls, conform
caruia, posturile trebuie sa fie disponibile pentru toata lumea. 4
Filosofia si ideologia lui Amon se bazeaza pe reforma sociala radicala si comunism, insa
acesta nu doreste schimbarea guvernului ca acesta sa conduca statul intr-o maniera socialista sau
comunista, ci doreste egalitatea de putere fizica. Acesta este conducatorul unei miscari politice
extremiste, chiar teroriste, numita “Egalistii”, ei sustinand ca cei ce nu au abilitatea de manuire a
elementelor sunt mereu opresati de cei ce o detin, dorind sa elimine consiliul si forta
politieneasca, formata din manuitori ai metalului. Acesta se foloseste de propaganda si
comunicare in masa si chiar de terorism pentru a atrage simpatizanti. Ca orice revolutionar,
acesta atrage simpatizanti pentru cauza lui prin modificarea informatiilor si a realitatii, prin
manipulare si instigare la conflict.5
Amon se foloseste de tactica instigarii fricii, cei aflati sub opresiune, in general cei ce nu
au abilitatea manipularii elementelor sunt tinta perfecta pentru acesta. La adunarile egalistilor,
acesta relateaza argumente pline de furie si pasiune dar pline de logica. Printre primele sale
discursuri, acesta sustine ca “Avatarul considera ca manipularea elementelor ajuta la mentinerea
echilibrului in lume, insa nu are dreptate, singurul lucru pe care aceste abilitati le aduce, este
suferinta. De la inceputul timpului, spiritele au jucat rolul gardienilor lumii noastre, iar acestia
mi-au vorbit. Au spus ca Avatarul a dezamagit umanitatea. Spiritele m-au ales pe mine sa conduc
lumea intr-o noua era de echilibru. Mi-au dat puterea de a face egalitatea o realitate, puterea de a
lua abilitatea manuirii elementelor permanent.” Acesta sustine ca motivul pentru care au existat
mereu razboaie este existenta acestor abilitati, folosindu-se de istoria razboiului de 100 de ani si
a suferintei provocate de dorinta de suprematie a natiunii focului. Acesta reuseste sa convinga un
numar mare de oameni ca avatarul, desi reprezinta puterea nemasurabila si moralitatea absoluta,
a esuat in apararea acestora. Acesta ii convinge ca este singurul care ii poate proteja si le ofera
astfel o modalitate de a fi egali. Amon se autointituleaza drept un act de providenta, iar logosul si
patosul, sunt instrumente eficiente de convingere a ascultatorilor ca acestia sa se alature cauzei
sale.

4
Wenar Leif, John Rawls, The Stanford Encyclopedia of Philosophy, Stanford University, 2017
5
Adriana Morales, Perpetual Bending: Applying the Elaboration Likelihood Model to the Revolution in “The Legend
of Korra”, pag 3.
Acesta se foloseste de razboi psihologic pentru a convinge cat mai multi oameni sa se
alature cauzei, prin razboi psihologic intelegand tactici precum propaganda si exercitarea puterii
in fata multimii. Se foloseste de propaganda si alte metode psihologice ce au ca scop influentarea
opiniei, a emotiilor, si comportamentului oamenilor in folosul personal. In posterele
propagandistice, Amon este reprezentat ca o figura divina care ridica o mana spre cer, incurajand
soarele sa vina spre el. Este considerat eliberator, iar cei cu puteri sunt inamicii. De aici se poate
face si o paralela cu numele zeului egiptean al soarelui Amon Ra, din al carui nume a fost si
inspirat. Pozitia sa de zeitate le sugereaza oamenilor ca este cel ce trebuie admirat si idolatrizat.
Metoda razboiului psihologic de impunere a puterii in fata publicului este si tactica de speriat
oamenii cu abilitati, acesta facand un spectacol din luarea puterii celor pe care ii captureaza.
Actiunile sale au doua rezultate: cei ce nu au puteri il venereaza si se simt protejati de acesta, iar
cei ce au puteri se simt amenintati.
Amon apeleaza si la patos folosindu-se de o poveste in care relateaza cum actiunile sale
sunt justificate din cauza suferintei provocate de manuitori ai focului care au profitat de faptul ca
el si familia sa nu aveau abilitati speciale amenintandu-i constant, iar cand tatal sau a refuzat sa
le mai dea tot ce vor, acestia i-au omorat, iar pe Amon l-au lasat desfigurat, motiv pentru care
mereu poarta o masca. Acesta reuseste sa atraga simpatia multora fara abilitati speciale. Se
creaza astfel doua grupari sociale distincte, care fie sunt de partea egalitaristilor fie sunt de partea
guvernului orasului Republica. Actiunile lui Amon nu fac decat sa creeze ostilitati si mai mari in
societate. La final inclusiv acolitii lui Amon afla ca acesta a mintit si ca de fapt este un manuitor
al apei, care are abilitatea de blocare a abilitatilor celorlalti, acesta pierzandu-si toata
credibilitatea.
O paralela se poate face cu miscarea “Occupy Wall Street”, o forma de protest impotriva
bancilor si corporatiilor considerate vinovate pentru criza financiara, insa autorul a spus ca
actiunea a fost scrisa inaintea acelei miscari, insa a recunoscut ca exista similitudini precum “un
grup mare de oameni care s-a simtit fara vreo putere impotriva unui grup mic de oameni aflati la
putere.”
Al doilea sezon introduce un conflict intre spiritualism si secularism - Unalaq
Antagonistul sezonului doi, Unalaq este prezentat ca un extremist religios tipic, care
considera ca are dreptul de a-si forta ideile in constiinta oamenilor. Spre deosebire de lumea
noastra, in “Legend of Korra” oamenii nu sunt divizati in mai multe categorii de religii,
conflictele nu sunt pornite din cauza religiilor diferite, ci se bazeaza pe culturi diferite. De
asemenea, nu exista o religie clara, ci un amestec de culturi care se bazeaza pe existenta spiritelor
(spirite ale animalelor, naturii), unele dintre acestea devenind malefice din cauza lipsei de respect
a oamenilor fata de acestea, ceea ce a dus la violente din partea spiritelor. Motivatia lui Unalaq
de a impune o obligativitate de a respecta religia in extreme, la inceput pare sa fie motivata de
dorinta de restabilire a echilibrului intre lumea terestra si cea spirituala, insa si acest lucru este
fals. Lumea avatarului era impartita in doua, cea terestra si spirituala, avatarul fiind singurul care
putea sa paseasca in ambele lumi. Unalaq dorea sa distruga orice granita intre lumi, insistand ca
echilibru inseamna convietuirea dintre oameni si spirite in aceeasi lume. Motivatia lui insa, este
data de dorinta sa de a folosi puterea spiritelor pentru propriul sau scop malefic, de a conduce
lumea.
In mai multe culturi, conducatorul era trecut la rangul de zeitate. In China era fiul raiului,
avandu-si originea in dinastia antica Zhou, creata pe doctrina politica si spiritual a mandatului
raiului. Acest titlu a fost adoptat si de alte culturi din estul Asiei pentru a-si justifica dreptul de
monarh absolut. In China si Japonia acestia erau considerati zei pe pamant alesi de toti zeii antici.
Zeificarea monarhului este o traditie prezenta si in alte culturi antice, precum Egiptul, Roma, iar
mai tarziu, in Bizant, imparatul era considerat reprezentantul pe pamant al lui Dumnezeu,
autoritatea civila si ecleziastica, avand putere asupra tuturor ca autocrat absolut. Religia
Zoroastriana a imperiului ahemenid este una dintre cele mai vechi religii, una monoteista, bazata
pe cosmologia dualista a binelui si raului si escatologia6, doctrina filosofica si teologica conform
careia exista posibilitatea unei existente dupa moarte dar si destinul final al lumii si prezicerea
distrugerii raului. In religia zoroastriana exista doua concepte aflate la poluri opuse: Asha
( adevar, ordine, justitie )7 si Druj ( falsitate, inselaciune )8. De aici se poate face o comparatie cu
cele doua spirite primordiale existente in lumea avatarului, Raava, spiritul pacii si al luminii, care
este prezent in fiinta avatarului, in fiecare reincarnare a acestuia, si Vaatu, spiritul haosului si
intunericului.

6
Encyclopaedia Britannica
7
B. Schlerath, P. O. Skjærvø, “AṦA,” Encyclopædia Iranica, II/7, pp. 694-696, available online at
http://www.iranicaonline.org/articles/asa-means-truth-in-avestan
8
B. Schlerath, P. O. Skjærvø, “AṦA,” Encyclopædia Iranica, Vol. VII, Fasc. 6, pp. 562-563
Unalaq doreste sa conduca lumea intreaga si sa fie divinizat, acesta avand ca scop
contopirea cu spiritul malefic pentru a avea putere absoluta, spirituala dar si fizica.
Anarhia - Zaheer
Antagonistul sezonul trei este un criminal intemnitat care primeste abilitatea de a manui
aerul dupa evenimentele din sezonul doi, dupa ce scapa din temnita isi creaza o echipa de oameni
cu aceleasi idealuri ca si acest. Anarhistii nu doresc avere si putere, ci sa destabilizeze institutiile
statelor prin eliminarea tututor conducatorilor prin violenta. Primul lui pas este de a elimina
arhetipul de monarh abuziv, regina regatului pamantului, astfel eliberand oamenii regatului de
tiranie. Acesta merge cu planurile sale mai departe insistand sa elimine si existenta Avatarului, in
filosofia lui, astfel elibereaza umanitatea de o de o putere si de reprezentantul celor doua lumi,
astfel restabilind armonia. Anarhistul Zaheer il citeaza pe guru Laghima, al nomazilor aerului
explicand ca actiunile lui sunt benefice lumii insa interpretand filosofia acestuia in extreme.
Filosofia lui Zaheer se bazeaza pe principiul ca o persoana nu poate fi cu adevarat libera
intr-o societate si cultura care ii invata ca sunt obligati sa se alieze cu institutii de autoritate fara
sa se intrebe daca acele institutii merita sa fie ascultate. Asta ii invata ca trebuie sa se supuna si
sa respecte autoritati precum regina regatului pamantului, o autoritate opresiva. Cum poti fi cu
adevarat liber daca esti fortat sa accepti legi create si impuse de altii si singurul motiv pentru care
le accepti este ca au fost indoctrinate intr-o cultura care te forteaza sa crezi ca asa trebuie sa fie.
Zaheer considera ca o persoana nu este cu adevarat libera daca este indoctrinata de
cultura din care face parte sa creada ca institutiile trebuie sa aiba autoritate asupra tuturor. De
aici si dorinta lui de a elimina avatarul, acesta reprezentand autoritatea spirituala si
reprezentantul spiritual al tuturor si este tratat ca fiind deasupra legii datorita faptului ca s-a
nascut cu aceasta calitate. Organizatia anarhistilor a realizat ca lumea a fost schimbata in functie
de actiunile avatarului, avatarul decizand cine trebuie pedepsit si cine trebuie aparat . Acesta
considera ca oamenii sunt fortati sa se supuna standardului moralitatii avatarului si sunt
indoctrinati sa creada ca avatarul are dreptul de a avea autoritate asupra lor si a decide cine
greseste si cine are dreptate.
Fascism - Kuvira
Odata cu actiunile anarhistilor, regatul Pamantului este in criza politica si sociala, Kuvira,
un locotenent dintr-un oras de manuitori de metal realizeaza o lovitura de stat si restabilizeaza
aproape intreg regatul, arestand banditi si aducand hrana celor ramasi fara nimic. Desi pare ca
actiunile sale sunt unele benefice pentru oameni, aceasta ii forteaza pe guvernatorii fiecarui
district prin care trece sa ii jure credinta in schimbul proviziilor si forteaza oamenii sa se alature
armatei ei.
Politologul American Robert Paxton a sustinut ca fascismul este un fenomen politic
complex, atragand atentia asupra contextului politic si functionarii acestuia.9 Acesta a considerat
ca exista cinci trepte ale fascismului: declinul si esecul autoritatii existente, o miscare fascista
care isi face aparitia ca urmare a esecului autoritatii, inradacinarea lor ca partid intr-un sistem
politic, obtinerea puterii, exercitarea puterii si radicalizarea sau entropia.10
La inceputul ultimului sezon, Kuvira este denumita “marele unificator” al regatului,
aceasta controland regatul in proportie de 90% prin metode de manipulare a resurselor, munca
fortata si santaj.
Paxton a analizat succesul fascismului Italian si german in comunitatile rurale, acesta
comentand ca aici au reusit in a fi reprezentantii unui interes important socio-economic. Din
acest motiv actiunile Kuvirei au reusit, aceasta i-a ajutat pe cei din mediul rural atunci cand erau
atacati constant si li se fura hrana, inainte autoritatile refuzand sa-i ajute.
Aceasta reuseste sa atraga simpatizanti din randurile celor opresati si ramasi fara mancare,
oferindu-le protectie si provizii. Miscarea ei este vazuta ca fiind raspunsul decadentei regatului.
Actiunile acesteia reprezinta ultranationalismul palingenetic, renasterea nationala poate fi facuta
doar prin revolutie, un minim fascist care face posibil fascismul.11
In filosofia ei, fascismul este vazut ca raspuns la decadenta si degenerarea statului,
ignorantei celor aflati la putere si esecul democratiei din orasul republica. Aceasta ii asigura pe
oameni ca le va da lege si ordine, mancare, o armata puternica pentru a-i proteja si unificarea
regatului, este vazuta ca singura modalitate de restaurare a ordinii intr-o lume haotica si violenta.
Toti antagonistii din “Legend of Korra” au propriile viziuni asupra restabilirii ordinii si
echilibrului in lume, pe care elita, cei aflati in pozitii de putere au ales sa nu faca nimic in aceasta
privinta. Egalitaristul Amon a dorit o lume in care oamenii sa fie egali din punct de vedere al
abilitatilor de controlare a elementelor, Unalaq, desi a avut ca scop final sa controleze lumea prin
putere spirituala absoluta, a dorit un echilibru intre cele doua lumi, anarhistul Zaheer a vrut ca
9
Robert O. Paxton, The Five Stages of Fascism, The Journal of Modern History, vol. 70 , No. 1., 1998, pag 1-23
10
Edit Constantin Iordachi, Fascismul European 1918 – 1945. Experimente totalitare si religii politice, Institutul
pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale, Cluj-Napoca, 2014, pag. 195
11
Roger Griffin, Staging the Nation’s Rebirth: the Politics and Aesthetics of Performance in the Context of Fascist
Studies, pag 10
oamenii sa scape de sub controlul autoritatilor si sa fie liberi, iar Kuvira, din dorinta acestia de a
unifica regatul, a ajuns ca toti ceilalti, la extreme si abuz de putere si la dorinta de control absolut
si impunerea propriei vointe prin violenta si amenintari.
Antagoniștii din Legend of Korra nu fac parte din stereotipul personajului negativ, ci sunt
oameni normali care au anumite motivații, însa din cauza excesului de zel, ajung la extremism
prin dorința lor de a-și impune ideologiile și viziunile asupra unei lumi mai bune.
Bibliografie:

Thomas Van Hoey, The Blending of Bending: World-building in Avatar: The Last Airbender and
Legend of Korra, 2016

Wenar Leif, John Rawls, The Stanford Encyclopedia of Philosophy, Stanford University, 2017
Adriana Morales, Perpetual Bending: Applying the Elaboration Likelihood Model to the
Revolution in “The Legend of Korra”

Encyclopaedia Britannica

B. Schlerath, P. O. Skjærvø, Encyclopædia Iranica

Robert O. Paxton, The Five Stages of Fascism, The Journal of Modern History, vol. 70 , No. 1.,
1998

Edit Constantin Iordachi, Fascismul European 1918 – 1945. Experimente totalitare si religii
politice, Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale, Cluj-Napoca, 2014

Roger Griffin, Staging the Nation’s Rebirth: the Politics and Aesthetics of Performance in the
Context of Fascist Studies

S-ar putea să vă placă și