1.

Aspecte clinice şi biologice ale cariilor rampante postiradiere

Radioterapia este una din cele trei tipuri principale de tratament al cancerelor şi se situează pe al II-lea loc, după
exereza chirurgicală a tumorii, mult înaintea chimioterapiei.
Câmpul de expunere al RT frecvent include glandele salivare, mucoasa orală şi maxilarele, afectarea acestora
conducând la efecte secundare variate:hiposalivaţia, xerostomia, mucozitele, pierederea gustului
Pacienţii iradiaţi au deasemeni un risc crescut pentru dezvoltarea unor procese carioase rapide, rampante, cunoscute
sub forma de carii post- iradiere. Leziunile tind să se dezvolte la 4 săptămâni după terminarea RT şi afectează zone
atipice ale dinţilor, cum ar fi suprafeţele linguale, marginile incizale şi vârful cuspizilor.
Clinic, au fost identificate 3 tipare de evoluţie.
 Cel mai comun (tip 1) afectează zona cervicală a dinţilor şi se extinde de-a lungul joncţiunii smalţ/cement. Se dezvoltă
o leziune circumferenţială şi adesea apare amputarea coroanei
 Al doilea tipar(tip 2) prezintă zone de demineralizare pe toate suprafeţele dentare. Nu sunt neobişnuite nici eroziuni
generalizate şi uzuri ocluzale şi incizale.
 Al treilea şi cel mai puţin obişnuit(tip 3) se prezintă ca modificări de culoare în dentină. Coroana devine maron închis
sau neagră şi se pot vedea uzuri ocluzale.
Modificări după radioterapie
DENTIŢIA
 Unele stadii de demineralizare pe dinţii iradiaţi sunt caracterizate din punct de vedere histologic de pierdere totală a
structurii prismatice: smalţul va fi mai puţin rezistent la atacul acid după iradiere. Similar cu cariile de smalţ, cariile
post-iradiere dentinare de obicei încep cu disoluţia apatitei.
 Modificări în componentele organice ale dentinei promovează instabilitatea joncţiunii smalţ/dentină, inducând
pierderea capacităţii acesteia de a susţine smalţul.
 deteriorarea dintelui secundar forţelor masticatorii poate conduce la formarea de goluri la JSD, favorizând colonizarea
bacteriană.
SALIVA
 Iradierea are un efect rapid asupra glandelor salivare
 Saliva devine mai vâscoasă şi filantă, provocând dificultăţi în masticaţie şi vorbire, pierderea gustului şi creşterea
riscului cariogen.
 În absenţa salivei, demineralizarea este mult mai predictibilă şi deasemenea este mult mai dificil de a o stopa sau de a o
inversa(remineralizare).
 Modificările în compoziţia salivei includ modificări în proprietăţile sale antibacteriene şi în concentraţia ionică, cu o
reducere consecutivă a capacităţii tampon şi a pH-ului.
 Ph-ul mediu de repaus post iradiere scade de la 7.0 la 5.0, care este cariogenic.
MICROFLORA ORALĂ
 are loc o creştere a microflorei acidogene şi cariogene odată cu reducerea în microorganismele non-cariogene.
 alte efecte secundare ale radioterapiei pot avea şi un efect indirect în microflora orală: mucozitele, trismus-ul şi
hipersensibilitatea dinţilor pot afecta în mod negativ igiena orală şi controlul plăcii drept consecinţă crescând riscul
cariogen
DIETA
 sunt indicate modificări nutriţionale în ce priveşte alimentele aderente, moi, non-detersive şi bogate în carbohidraţi:
consumul lor foarte frecvent, va contribui la declanşarea cariilor.
 Pierderea gustului rezultă nu numai ca un efect al iradierii asupra mugurilor gustativi ci este în legătură şi cu
hiposalivaţia.
 Această modificare a gustului afectează în mare măsură şi susceptibilitatea la carie, deoarece aportul de carbohidraţi va
fi în multe cazuri crescut!
2.Aspecte clinice şi biologice ale cariilor rampante în sindromul Sjogren
SS este o boală inflamatorie cronică a glandelor exocrine cu un spectru larg de implicaţii extraglandulare. consecinţă
semnificativă a componentei orale a SS este o susceptibilitate crescută la carii dentare şi infecţii orale
SIMPTOME ORALE
 -uscăciune zilnică a gurii sau xerostomie, timp de mai mult de 3 luni
 -tumefierea recurentă sau persistentă a glandelor salivare
 -utilizarea frecventă a lichidelor pentru a ajuta înghiţirea alimentelor
 -valori anormale ale scintigrafiei salivare
 -valori anormale ale sialografiei
 -fluxul salivar nestimulat de 1.5 ml sau mai mic în 15 minute
Evaluarea clinică şi paraclinică-Implicarea orală
Istoricul pacientului: xerostomie cu dificultate în vorbire şi intoleranţa anumitor alimente şi băuturi, dificultate în
masticaţie şi înghiţire, sindromul de arsură a gurii, modificări de gust şi dificultate în purtarea protezelor
Examinara fizică: se observă tumefierea glandelor salivare în ¼ până la 2/3 din pacineţi cu SS primar, nedureroasă la
palpare însă uneori fluxul salivar redus permite migrarea retrogradă a bacteriilor orale în glandele salivare, fiind
provocate sialadenite recurente, la care palparea este dureroasă. Buzele sunt uscate şi palide. Mucoasa orală poate pare
uscată şi eritematoasă.
Lipsa salivei diminuă bariera fizică care ar proteja substructurile adiacente şi rolul de lubrefiere pe care aceasta îl
joaca, astfel încât mucoasa orală devine vulnerabilă la variate agresiuni fizice, chimice şi microbiene.

3.Aspecte clinice şi biologice în caria rampantă în boli generale, în terapia medicamentoasă xerostomică, şi la
consumatorii de droguri
Sindromul Sjogren ,Diabet zaharat, hiperparatiroidism, hiper sau hipotiroidism, boala Addison, Maladia Parkinson,
encefalite, tumori cerebrale, Stress, anxietate, depresie, Respiratia orală, Tumori, litiază, atrofii , extirpări chirurgicale
ale glandelor salivare majore, Anemia, SIDA, Disfuncţii renale,Hepatită cronică agresivă, ciroză, Lupus eritematos
sistemic, scleroză multiplă, Deshidratare, febră, Hipovitaminoze A şi B
Mecanismele de actiune ale medicamentelor cu efect xerostomic
-Acţionează asupra secreţiei salivare fie prin acţiune directă asupra SNC, fie asupra receptorilor glandelor salivare sau
prin interacţiune cu mediatorii
-Analgezicele inhibă centrul salivaţiei,
Antihipertensivele blochează receptorii glandelor salivare
Diureticele scad cantitatea de apă din corp si joacă un rol important în transportul apei si electroliţilor in celulele
glandulare
bolnavii psihici
-Modificări ale fluxului, vâscozităţii si compoziţie salivei;
-Dezinteres pentru sănătatea proprie (igiena orala deficitară, evitarea tratamentului stomatologic)
-Tulburarile nutriţionale secundare disabilităţii
-Efectele medicaţiei asociate
-Cariile se dezvoltă predominant pe suprafeţele netede si cuspizi.
la bonavii diabetici
-Dieta restrictivă determină scăderea prevalenţei cariei in cazul diabetului de tip I la copii si adolescenţi
-Cariile rampante pot apare la copii cu diabet de tip I insuficient controlat ca urmare a xerostomiei
abuzul de metamfetamine
-Efectele devastatoare asupra dinţilor face ca aceşti indivizi să se prezinte în mod repetat la medicul stomatolog, acesta
având datoria de a-l trimite şi la celelalte autorităţi medicale sau sociale cu răspundere
-Metamfetamina induce scăderea fluxului salivar cu instalarea unei xerosomii accentuate;
-lipsa capacităţii tampon şi scăderea clearence-ului vor induce un risc cariogen foarte crescut.
-Există preferinţa de a consuma băuturi “soft” bogate în cofeină şi zahăr, tocmai pentru a reduce senzaţia de uscăciune şi
a creşte nivelul de obnubilare.
-Atunci când este fumată, Mm produce un fum toxic şi coroziv de acizi muriatic şi sulfuric care poate distruge smalţul
foarte rapid.
4.Eroziunea dentară cervicală: etiopatogenie
reprezintă rezultatul fizic al unei pierderi patologice, cronice, localizate, nedureroase a ţesuturilor dure dentare,
eliminate de pe suprafaţa dentară prin acţiune acidă, electrolitică sau chelare fără implicare bacteriană
I. FACTORI EXTRINSECI
A. FACTORII DE MEDIU
prevalenţă crescută a eroziunilor la muncitorii expuşi la vapori şi aerosoli acizi:(ex:fabrici de baterii:acid sulfuric ,fabrici
de vopsele )
B. FACTORII ALIMENTARI Potentialul eroziv al alimentelor si băuturilor depinde şi de conţinutul lor mineral si de
proprietăţile calciu-chelatoare
C.FACTORII CLINICO - BIOLOGICI implicaţi
1. SALIVA: poate proteja dinţii în faţa eroziunilor
Indivizii cu rate reduse de flux salivar nestimulat (<0.1 ml/min) au un risc de 5 ori mai mare de a suferi eroziuni.
2. ANATOMIA ŢESUTURILOR MOI ŞI MIŞCĂRILE LOR FIZIOLOGICE.-Ele pot avea şi un rol direct: s-a observat
că cea mai gravă eroziune s-a găsit pe faţa palatinală a dinţilor atinşi de limbă suprapunându-se şi un mecanism de
fricţiune.
D.MEDICAMENTELE -preparate medicamentoase tonice ce conţin fier;Vitamina C;Aspirina
E.PRACTICILE DE IGIENĂ DENTARĂ-Prin definiţie eroziunea apare în absenţa plăcii.Implicaţia clinică a acestei
constatări este că periajul imediat după orice provocare acidă poate accelera pierderea de structură dentară
F. CURA DE SLĂBIRE-Combinarea consumului de băuturi acide cu un flux salivar redus şi asociat unei cure de slăbire
creşte riscul pentru eroziune
II. FACTORI INTRINSECI- acţiunea acizilor gastrici sau a conţinutului gastric care ajung în cavitatea orală şi pe dinţi
ca rezultat al vomei, regurgitării, refluxului gastroesofagian (RGE) sau ruminării.

5.Eroziunea dentară: diagnostic pozitiv şi diferenţial

Eroziunea dentara apare ca urmare a demineralizarii matricei anorganice a dintilor.
In managementul clinic al acestei leziuni se va apela la:
-Evaluarea clinica a localizarii, gravitatii si activitatii patogene;
-Fotografii intraorale si studiul de model;
-Teste salivare in ce priveste cantitatea si ph-ul;
-Istoricul medical amanuntit;
-Istoricul dietei in ultimele 5 zile incluzand si un sfarsit de saptamana in ce priveste cantitatea si calitatea tuturor
alimentelor si bauturilor.
Consideratii privind anamneza in eroziunile dentare:
- Dieta: fructe acide, citrice, sucuri din fructe acide, castraveti murati, sosuri pentru salate, bauturi pentru sportivi, otet,
bauturi carbogazoase si necarbogazoase, bomboane acide, alcool, tablete efervescente cu vitamina C.
-Simptome gastrice: varsaturi, eructatii, gust acid in gura, dureri gastrice (dimineata) , orice semn de anorexie, ruminatii.
-Medicatia: tranchilizante, anti-emetice, anti-histaminice.
-Saliva: rata fluxului salivar stimulat, capacitatea tampon salivara, ph-ul, radioterapia in regiunea capului si a gatului
precum si tulburarile glandelor salivare.
-Expuneri profesionale la mediul aicd
-Igiena dentara: duritatea periutei, tehnica, momentul periajului, frecventa si durata periajului.
La examenul clinic al dintilor anteriori se pot observa urmatoaele aspecte: o deformare in suprafata si conturul coroanei;
o crestere a transluciditatii incizale; margini incizale “ciupite”, zone unde smaltul lipseste si expunerea pulpei dentare.
Semne clinice ale eroziunilor:
-Poate fi declansata de rece, cald, dulce.
-Poate fi continua, provocata de cei mai mici stimuli.
-Dintii au o culoare galbuie, smaltul este mai subtire.
-Dintii anteriori apar mai transparenti la nivelul marginii incizale.
-In stadii mai avansate apar mici fisuri si rugozitate la nivelul marginii incizale.
-Obturatiile par a fi inaltate
Diagnosticul diferenţial al eroziunii dentare se poate face cu:
-abraziunea fiziologică sau patologică;
-distrofiile dentare;
-caria dentară.
6.Eroziunea dentară: metode preventive şi terapeutice
reprezintă rezultatul fizic al unei pierderi patologice, cronice, localizate, nedureroase a ţesuturilor dure dentare,
eliminate de pe suprafaţa dentară prin acţiune acidă, electrolitică sau chelare fără implicare bacteriană
Măsuri preventive individuale în eroziunea dentara indiferent de etiologie
-Perie de dinţi cu duritate medie,
-Paste de dinţi puţin abrazive, cu fluor şi bicarbonat,
- Nici un fel de periaj imediat după orice provocare acidă,
- Tehnică de periaj fără presiuni exagerate,
- Gel cu fluor neutru concentrat (1-2% F), de 2 ori pe săptămână,
- Gume de mestecat, fără zahăr, preferabil cu de bicarbonat, uree, utilizate alternativ cu cele ce conţin fluor pentru a
stimula fluxul salivar după un atac acid.
Măsuri preventive profesionale în eroziunea dentară indiferent de etiologie
-Informarea pacientului şi instrucţia lui in ceea ce priveşte cauzele eroziunii
-Consilierea pacientului privind tehnicile si produsele de igienă orală cele mai indicate
-Îndepărtarea profesională a coloraţiilor pentru a descuraja utilizarea de către pacient a pastelor foarte abrazive
-Aplicarea de lacuri cu fluor pe leziunile erozive incipiente de 4 sau mai multe ori pe an , in funcţie de stadiul de
activitate al leziunii
-Monitorizarea progresiei eroziunii la fiecare 6 luni, comparând stadiul respectiv cu cel iniţial înregistrat pe modele
Măsuri preventive recomandate în controlul aportului şi reducerea expunerii la acid
-Reducerea expunerii la acid prin scăderea frecvenţei aportului de acid şi a reducerii timpului de contact: doar la mesele
principale
-Evitatarea alimentelor şi băuturilor acide ca ultim aliment înainte de culcare
-A se evita stagnarea sau barbotarea băuturilor acide în gură
-Consumul acestora cu paiul, asigurându-se că nu există contact cu nicio suprafaţă dentară
-Alegerea unor băuturi bogate în calciu sau băuturi pentru sportivi modificate şi a unor alimente cu potenţial eroziv
minim; mesele se finalizează cu alimente alcaline.
-Evitarea unor alimente sau băuturi care pot induce refluxul gastro-esofagian: vin, citrice, oţet, alimente grase prăjite,
tomate, cafea, ceai negru, ciocolată
Tratamentul restaurativ presupune utilizarea materialelor cu efect carioprofilactic si care elibereaza lent fluor: ciment
glasionomer incarcat cu fluor, rasini compozite cu liner din ciment glasionomer si adeziv dentinar. Se pot utiliza de
asemenea fatetele din diferite aliaje: Cr-Ni, rasini compozite si portelan. Pe fetele palatinale ale dintilor maxilari sunt
mai indicate fatetele metalice sau din compozit datorita efectului excesiv abraziv al celorlalte materiale.
7.Abraziunea dentară cervicală: etiopatogenie
Reprezintă uzura dentară patologică prin procese mecanice anormale implicând introducerea repetată de obiecte şi
substanţe străine în gură, luând contact cu dinţii
A. Factori ce ţin de pacient: tehnica de periaj;
a. frecvenţa periajului şi durata lui
b. forţa aplicată şi tehnica folosită,
c. zona(hemiarcada) în care se începe periajul.
B. Factori ce ţin de material: tipul de material
a. duritatea perilor
b. designul perilor
c. flexibilitatea şi lungimea mânerului,
d. abrazivitatea pastei,
e. pH-ul pastei,
f. cantitatea de pastă folosită.
ETIOLOGIE:
-Parafuncţii cauzate de pierderea dinţilor;
-Lucrări gnato-protetice incorecte;
-Anomalii ocluzale;
-Bruxism;
-Acţiunea unor factori socio-profesionali negativi;

8.Abraziunea dentară cervicală: diagnostic pozitiv şi diferenţial

Reprezintă uzura dentară patologică prin procese mecanice anormale implicând introducerea repetată de obiecte şi
substanţe străine în gură, luând contact cu dinţii
Diagnosticul pozitiv se va pune pe baza anamnezei si a examenului clinic minutios realizate. Leziunile cervicale
datorate fortelor abrazive au in general margini bine definite si ascutite, o suprafata dura si neteda care poate prezenta
zgarieturi sau denivelari, spre deosebire de leziunile erozive care sunt sub forma de disc si largi, cu margini mai putin
definite si cu smaltul inconjurator neted, stralucitor fara creste de dezvoltare. Leziunile abrazive nu au placa si nu sunt
colorate. Leziunile cervicale sunt recunoscute si definite prin forma lor. Astfel tipurile obisnuite de leziuni abrazive sunt:
- santuri cu planseu plat;
- defecte care au forma de C pe sectiune cu plansee rotunde;
- defecte cu peretii subminati, cu un perete plat cervical si unul ocluzal semicircular;
- santuri tipice sub forma de V cu pereti oblici care se intersecteaza axial
Diagnosticul diferential se face cu eroziunea si cu atritia. Spre deosebire de abraziune, prin atritie se formeaza fatete
cu o suprafata plana, cu margini bine delimitate si circumscrise, avand un corespondent perfect pe dintii antagonisti.

9.Abraziunea dentară cervicală: metode preventive şi terapeutice

Reprezintă uzura dentară patologică prin procese mecanice anormale implicând introducerea repetată de obiecte şi
substanţe străine în gură, luând contact cu dinţii
Sugestii pentru pacienti:
-evitarea folosiitii unei mari cantititi de pasta sau reaplicarea unei noi cantitati de pasta in timpul aceluiasi periaj.
-evitarea periutelor foarte dure sau foarte moi(vechi) cu per ice au capatul rotunjit.
-evitarea unui periaj agresiv cu forta si timp indelungat
- evitarea periajului imediat dupa un atac acid alimentar
-evitarea unui flossing excesiv sau utilizarea incorescta a altor dispositive de igiena interdentara.
-evitarea folosirii scobitorilor la nivelul gingiilor
Tratament
Tratamentul curativ şi profilactic trebuie să urmărească în primul rând îndepărtarea factorilor etiologici şi creearea
condiţilor favorabile de oprire în evoluţie şi remineralizare a leziunilor.
-Recomandarea schimbării metodelor de periaj a dinţilor, determinată de dorinţa pacientului de a coopera,
-Fluoarizari in vederea reducerii hipersensibilitatii dentinare
Tratamentul restaurativ: provizoriu- glasionomer, definitiv-compozit
Leziunile necariogene de colet deseori se complica cu leziuni carioase sau fenomene de hipersensibilitate dentara,
deacea tratamentul va fi complex, vizand toate manifestarile patologice asociate
10.Abfracţia dentară cervicală: etiologie, diagnostic, tratament
Reprezintă o pierdere patologică de substanţă dentară determinată de forţe de presiune biomecanice care provoacă
flexiune şi lezarea smalţului şi a dentinei pe un sediu situat la distanţă de locul aplicării forţei iniţiale.
Etiologie: fortele excentrice aplicate pe suprafata ocluzala genereaza stress concomitent si la distanta. Aceste forte
pot fi statice: produse de deglutitie sau ciclice produse de masticatie. Distructia tesuturilor dentare depinde de
magnitudinea, durata, directia, frecventa si locatia fortelor aplicate supra dintilor. Aceste forte sunt forte secundare
malocluziei , activitatii anomale a limbii si deglutiei anormale- daca limba preseaza dintii in timpul deglutiei apar
bule de saliva prin spatiile aproximale. De asemenea, prezenta fatetelor ocluzale, interferentelor ocluzale, contactelor
premature, bruxismului se asociaza cu aparitia abfractiei.
Unele leziuni s-ar datora unor forţe ocluzale aplicate excentric ca în timpul unor parafuncţii (bruxism). Odată ce
dintele se îndoaie, stressul de întindere poate provoca ruperea legăturilor dintre cristalele de HA. provocând fisuri în
smalţul şi dentina subiacentă.
Din punct de vedere al aspectului clinic abfractia este o leziune sub forma de pana, asemanatoare abraziei ce se
intinde de-a lungul liniei cervicale unde stratul de smalt este subtire si casant.
Diagnosticul se pune pe seama anamnezei, examenului clinic cu atentie pentru a nu confunda abfractia dentara cu
abrazia dentara. Aceste leziuni au anumite caractere :
-leziunea trebuie sa fie localizata la sau langa centrul de rotatie al dintelui, punct care in momentul pierderii sprijinului
osos migreaza de la nivelul coletului spre apical;
-forma de pana a leziunii;
-leziunea este proportionala cu marimea si frecventa fortelor laterale aplicate asupra dintelui;
-conturul leziunii si inclinarea marginii ocluzale va corespunde cu orientarea planului de contact ocluzal.
Tratament
1. Preventiv : identificarea si corectarea parafunctiilor (prin constientizare, tratament psiho-terapeutic), folosirea
gutierelor pentru relaxare musculara si a unguentelor miorelaxante, analizarea ocluziei cu indepartarea contactelor
premature
2. Managementul hipersensibilităţii dentinare cervicale: Opţiuni reversibile :paste desensibilizante, lacuri, solutii si
geluri cu fluor, oxalati ferici, de aluminiu, de potasiu, precipitate proteice Opţiuni ireversibile : CGI, rasini umplute si
neumplute, lambouri si grefe parodontale, pulpectomii si obturatii radiculare
11.Adeziunea răşinilor composite la smalţ
Adeziunea la smalţ este mai uşor de obţinut decât la dentină. Smalţul conţine în special hidroxiapatită, care are o
energie de suprafaţă mare, în timp ce dentina este compusă din 2 substraturi distincte: hidroxiapatită şi colagen care la
rândul lui are o energie de suprafaţă mică. Smalţul poate fi desicat pentru a obţine o suprafaţă adezivă hidrofobă datorită
faptului că nu există o circulaţie directă care să readucă fluid la sediul respectiv.
Gravajul acid transforma suprafata neteda a smaltului intr-o suprafata neregulata cu o energie de suprafata crescuta
cu aproximativ 2 ori mai amre fata de o suprafata negravata acid. Rasinile compozite cu vascozitate scazuta se comporta
ca niste agenti bonding care umezeste suprafata smaltului si este atras in microporozitati prin atractie capilara.
Bizotarea marginilor. Face parte din realizarea formei e adeziune,deoarece ea creste atat suprafata de smalt supusa
conditionarii,cat si eficienta gravarii acide,atacan astfel mai multe corpuri primatice in axul lung al lor si obtinand un
relief de tip I.
Datorita acestor calitati bizotarea in restaurarile fizionomice asigura o etanseitate marginala superioara legaturii cap
la cap.
Prin bizotare putem include defectele marginale minore amelare vecine si asigura o calitate estetica superioara prin
crearea unei zone de crestere graduala a grosimii materialului de la margine spre miezul obturatiei.

12.Adeziunea răşinilor composite la dentină

Adeziunea rasinilor compozite la dentina se face pe baza sistemului de adezivi dentinari alcatuit din monomeri rasinosi
cu o vascozitate scazuta, ce se aplica pe suprafata dentinara, anterior conditionata si/sau tratata cu primer. Legaturile se
fac cu faza anorganica, hidroxiapatita care este mai putin reprezentata ca la smalt, fiind insa posibile si legaturi chimice
cu faza organica (colagenul dentinar). Adezivul va avea o structura bipolara, si anume: o grupare metacliat ce va
polimeriza chimic cu rasina compozita si o grupare reactiva, ce va reactiona chimic cu faza organica sau anorganica a
tesutului subiacent.
Pentru a permite adeziunea la matricea dentinara este necesara indepartarea smear-layerului care se realizeaza prin
conditionarea acida. Pentru eliminarea smear-layerului s-au utilizat mai multe tipuri de acizi: acid citric 10% + clorura
ferica 3%, acid maleic 10%, solutie apoasa de acid nitric 2.5%. Al doilea obiectiv al conditionarii acide este
demineralizarea matricei dentinare superficiale, crescand porozitatea dentinara pentru a permite inflitrarea rasinii
adezive de suprafata. Porozitatile dentinare sunt create prin dizolvarea cristalelor de HA, despartindu-le de componenta
colagenica a matricei dentinare, care impreuna cu adezivul vor forma un strat hibrid. Al treilea obiectiv al conditionarii
acide este curatirea suprafetei dentinare care poate fi contaminata cu sange sau alte lichide rezultate din prepararea
suprafetei dentare.
Adezivii dentinari au fost impartiti in functie de momentul aparitiei lor, a compozitiei chimice si a puterii de adeziune
in mai multe generatii. Adezivii primei generatii au o putere de adeziune slaba, erau hidrofobi si se legau direct de
smear-layer. Generatille urmatoare au dezvoltat puteri de legatura mai mari si o capacitate de penetrare mult mai mare in
dentina demineralizata. (Allbond). Toate aceste sisteme au in comun utilizarea unor conditioneri dentinari si a unor
agenti de umezire – primeri. Recent, au aparut sistemele adezive amelo-dentinare monocomponente, care se aplica dupa
condtionarea acida totala si simultana atat a smaltului cat si a dentinei timp de 15-20 sec. In acest sistem, primerul si
adezivul sunt incorporate in acelasi flacon (Prime-Bond).
13.Metode actuale de restaurare coronară bioadezivă în patologia odontală complexă: consideraţii estetice
Pentru o estetica perfecta trebuie sa luam in ccalcul:
I. a)Înălţimea feţei
b) Lungimea buzei
c) Mobilitatea buzei
d)Simetria
e) Planul incizal
f) Planul ocluzal posterior
g) Coridorul vestibular
e) Buza inferioară
f) Buza superioară
g) Asimetria buzelor
II.PLASAREA MARGINII INCIZALE LA INCISIVII MAXILARI CENTRALI
1. În timpul unui surâs plin, marginea incizală a dinţilor maxilari anteriori trebuie să fie încadrată de buza inferioară.
2. În timpul unui surâs plin, cuspizii vestibulari ai dinţilor posteriori maxilari, trebuie să asigure o progresie vizuală de
la vârful caninului fără trepte în sus sau în jos.
3. În repaos lejer (pacientul spune „M” sau „Emma”), la femeia adultă tânără vor fi expuşi aprox. 3-4mm. a marginii
incizale a incisivilor maxilari, iar la bărbat 1-2mm.
4. Când pacientul pronunţă „E” va trebui să apară un spaţiu între buza superioară şi cea inferioară. Dacă mai puţin de
50% din spaţiu este ocupat de incisivii centrali maxilari, dinţii pot fi lungiţi din motive estetice. Totuşi dacă mai mult de
70% din spaţiu este ocupat de incisivii centrali maxilari, alungirea dinţilor maxilari anteriori nu va produce in efect
estetic plăcut
5. Când pacientul spune „F” sau „V” marginea incizală a incisivilor centrali vor trebui să atingă uşor marginea
umedă/uscată a buzei inferioare.
Trebuie respectate :conturul vestibular al incisivilor maxilari, conturul lingual al incisivilor maxilari, zenitul gingival,
zonele de contact interproximale, ambrazurile incizale.
III. CONFIGURAŢIA MARGINII INCIZALE MAXILARE ŞI MORFOLOGIA DENTARĂ.
-Forma marginii incizale maxilare (vestibulolingual)
-Efectul de halou
-Forma marginii incizale mandibulare
-Simetria conturului
-Conturul vestibular al incisivilor maxilari
IV. PROPORŢIA ŞI LUNGIMEA INDIVIDUALĂ A DINTELUI
Incisivii centrali maxilari reprezintă piesa centrală a zâmbetului. Lungimea medie a incisivului central maxilar este între
10-12mm.
Raportul înălţime/lărgime la incisivul central maxilar ar trebui să fie de 1.2 până la 1.0. Cu alte cuvinte, încisivul central
trebuie să aibă o lăţime egală cu 75% din înălţimea sa.
Raportul l/L a IC variază de la 0.75 la 0.8; o valoare mai mică de 0.6 crează un dinte îngust şi lung şi una mai mare
determină un dinte lat şi scurt
Grosimea VL prezintă variaţii mari, mergând de la 2.5mm la 3.3mm pentru IC maxilari.
14.Caracteristici de bază ale dinţilor anteriori în funcţie de vârstă
Dinţii naturali, în special în zona anterioară, suferă modificări odată cu vârsta care interferă direct cu aspectul şi
culoarea lor.
Caractere fundamentale ale dinţilor la pacienţii tineri
-la vârsta de 10 ani, smalţul prezintă o nuanţă coloristică aproape albă ca laptele, este strălucitor şi translucid
-textura suprafeţei smalţului este accentuată, astfel încât reflectând mai multă lumină par mai albi şi mai strălucitori
-smalţul dinţilor pacienţilor tineri în general prezintă un efect opalescent
-dentina este mai deschisă cu numai câteva mici variaţii coloristice
-tubulii dentinari au un diametru mai mare
Caractere fundamentale ale dinţilor la pacienţii adulţi
-la vârsta de 20 de ani, smalţul este mai puţin alb, prezintă o transluciditate crescută iar conţinutul albăstrui sau
portocaliu al luminii devine mai vizibil
-la vârsta de 40 de ani, nuanţele albastre sau portocalie şi transluciditatea mai mare devin mai evidente
-aceşti dinţi prezintă o micro şi macrotextură a suprafeţei de smalţ, reflectând astfel mai puţin lumina şi părând astfel
mai închişi
-dentina este mai groasă şi mai închisă (saturată) decât aceea a dinţilor tineri şi chiar poate fi expusă în regiunea marginii
incizale
-tubulii dentinari au un diametru mai mic decât la vârsta de 10 ani
Caractere fundamentale ale dinţilor la pacienţii în vârstă
-la vârsta de 70 de ani, transluciditatea smalţului creşte şi se observă o schimbare in tenta coloristică de la albăstrui la lila
sau gri
-microtextura de suprafaţă practic dispare, în timp ce macrotextura devine considerabil mai redusă, ceea ce va face ca
dintele să reflecte mai puţină lumină şi să pară mai închişi ca la 40 de ani
-pe marginea incizală, structura dentinei subiacente pare ca un perete plat
-dentina este relativ mai închisă şi mai puţin opacă decât la dinţii pacienţilor tineri şi adulţi
15. Tehnici moderne de restaurare coronară cu răşini compozite în zona anterioară: refacere prin metoda
ghidului siliconic
Un tip bun de matrice pentru dinţii anteriori fracturaţi, pentru închiderea sau reducerea diastemelor, leziuni carioase
extinse sau înlocuirea unor restaurări nefunctionale, corectarea unor anomalii de forma, pozitie, structura, poate fi
confecţionat din material de amprentă cu vâscozitate crescută. Acest ghid siliconic, poate fi realizat pe restaurările de
diagnostic sau pe wax-up realizate pe modelele de studiu.
În ambele cazuri, dintele trebuie să fie restaurat neadeziv cu răşini compozite sau cu ceară. Această refacere, trebuie
preferabil, să fie conformă cu toate necesităţile privind forma şi mărimea dinţilor de restaurat
O atenţie deosebită va fi acordată definirii porţiunilor palatinale şi proximale ale reconstrucţiei (restaurare de
diagnostic).
După refacerea dinţilor de restaurat (fie direct în gură sau pe modele) se va face o amprentă din silicon vâscos fără
portamprentă a tuturor dinţilor care se va întinde pănă în zona premolarilor.
După ce materialul a făcut priză, amprenta se îndepărtează de pe câmp şi cu ajutorul unui bisturiu va fi secţionată în
direcţie mezio-distală.
Secţiunea trebuie să fie realizată într-un astfel de mod încât să fie îndepărtată numai porţiunea care acoperă suprafaţa
vestibulară a dinţilor.
Este important ca marginea incizală să fie păstrată în amprentă.
Avantajele ghidului de silicon în timpul inserării răşinii compozitului
-crează o separare bine definită pentru inserarea primului strat de răşină în zona smalţului palatinal, proximal şi incizal
-facilitează determinarea grosimii răşinii pentru smalţul palatin
-facilitează crearea unui “halou opac” în regiunea marginii incizale
-permite operatorului să prevadă lungimea dintelui
-facilitează crearea unor mameloane dentinare şi zone translucide în regiunile proximale şi incizale
-face posibilă vizualizarea grosimii răşinii pentru dentină
-minimalizează riscul interferenţelor ocluzale permiţând o ajustare”anterioară, preliminară” a restaurării
-facilitează definirea suprafeţei palatinale a restaurării
-minimalizează etapele de finisare şi lustruire în regiunea palatinală a restaurărilor
inhibarea polimerizarii stratului superficial de catre O2
16.Criterii de evaluare a calității restaurărilor din rășini compozite
1. Modificări de culoare ale obturaţiei
In urma examinării clinice se pot întâlni următoarele situaţii:
-obturaţie invizibilă fără oglindă;
-obturaţie sesizabilă cu oglinda;
- diferenţa mare de tentă, nuanţă sau transluciditate între obturaţie şi ţesuturile dentare vecine
2.Modificări ale coloraţiei marginale
In urma examinării clinice se pot întâlni următoarele situaţii:
• absente;
• prezente;
• penetrante în profunzime.
3. Adaptarea marginală
La examenul clinic poate fi:
• acceptabilă;
• deficientă;
• obturaţia mobilă.
4. Modificări ale morfologiei funcţionale
In urma examinării clinice se pot întâlni următoarele situaţii:
• conformă cu morfologia naturală;
• decalare în profunzime în raport cu suprafaţa normală;
• descoperirea dentinei sau a materialelor utilizate în protecţia organului pulpo-dentinar.
5. Carii secundare marginale
Situaţii clinice posibile:
• absente;
• carie iniţială;
• carie clinică.
Având în vedere toate aceste criterii, restaurările au fost clasificate în:
• restaurări corecte ce corespund tuturor exigenţelor;
• restaurări acceptabile care pot fi menţinute pe loc dar prezintă unul sau mai multe defecte minore fiind monitorizate
în cursul vizitelor de dispensarizare; pot fi reparate când este cazul;
• restaurări inacceptabile care necesită o înlocuire imediată pentru că riscă să producă leziuni ale dinţilor restauraţi,
sau ale ţesuturilor din jur.

17.Criterii e evluare a calității restaurărilor din amalgam

1. Adaptarea marginală Atunci când apar goluri sau şanţuri marginale acestea sunt rezultatul deteriorării interfeţei
smalţ/amalgam, ca rezultat al unei uzuri exagerate, al unei fracturi sau preparări incorecte. Sunt vizibile la inspecţia
directă, retenţionează colorantul, iar la palpare cu sonda avem senzaţia de “agăţare” a vârfului ei.
2. Suprafaţa obturaţiei Dacă iniţial s-a făcut corect finisarea şi lustruirea obturaţiei, amalgamul va prezenta o suprafaţa
netedă, lucioasă, neretentivă pentru biofilmul bacterian, cu un aspect estetic superior. Dacă la o obturaţie proximo-
ocluzală se observă o soluţie de continuitate ce apare în zona istmului, este un semn sigur al existenţei unei fracturi în
amalgam. În acest caz obturaţia este defectă, trebuind să fie înlocuită
3. Realizarea reliefurilor anatomice: contururi vestibulare sau linguale:
- dacă convexitatea ecuatorului dintelui pe aceste suprafeţe este exagerat realizată, dintele va retenţiona placa sub
ecuatorul clinic. Astfel de obturaţii se indică a fi reconturate. Dacă aceste convexităţi sunt insuficiente, prin impactare
alimentară directă vor fi lezate ţesuturile parodontale marginale. În acest caz obturaţia va fi înlocuită.
• contururi aproximale: Ele vor contribui la realizarea unei ambrazuri ocluzale corecte şi a unui punct de contact
funcţional. Altfel, papila interdentară va fi inflamată prin impactare alimentară. În funcţie de situaţia clinică respectivă,
obturaţia fie va fi reconturată, fie va fi înlocuită;
- punctul de contact va trebui să fie strâns, punctiform şi situat la un nivel corect, formând o ambrazură gingivală
funcţională.
• relieful ocluzal:- existenţa unor zone foarte strălucitoare, punctiforme sau alungite pe suprafaţa unei obturaţii de
amalgam indică existenţa unui contact prematur sau a unei interferenţe active.
4. Modificări de culoare marginală: în cazul unor obturaţii de amalgam aproximale, uneori se observă o culoare
albastră care transpare în special la nivelul pereţilor verticali, fie vestibular, fie lingual. Din motive fizionomice, la unii
pacienţi putem indica înlocuirea unei astfel de obturaţii