Compoziţia chimică a lemnului

Lemnul este constituit în principal din substanţe organice ce au la bază carbonul (49,5 %),
oxigenul (43,2 %), hidrogenul (6,3 %), azotul (0,1 %), din substanţe anorganice compuse din diferiţi
oxizi (oxid de potasiu – K2O, oxid de sodiu – Na2O, oxid de calciu – CaO, pentaoxid de fosfor – P 2O5
etc.) şi din oxigen. Substanţele organice se împart în:
 componenţi principali precum: celuloză, hemiceluloză şi lignină, care au o pondere ridicată (96 %) în
compoziţia chimică a lemnului;
 componenţi secundari precum: răşinile, uleiurile eterice, substanţele tanante, gumele, coloranţii,
acizii organici, acizii graşi, alcaloizii etc. care se găsesc în cantităţi mai mici în compoziţia chimică a
lemnului.
Secţiune transversală

Secţiune radială

Secţiune tangenţială
În secţiune transversală, trunchiul prezintă de la exterior către interior
următoarele zone concentrice principale: scoarţa, cambiul şi lemnul (partea lemnoasă).
Scoarţa (coaja) este ţesutul exterior al trunchiului, care înveleşte lemnul protejându-l. Ocupă
un volum de 7-30 % din volumul arborelui şi este alcătuită din ritidom şi liber.
Ritidomul este partea moartă exterioară a scoarţei care are rolul de a apăra trunchiul de
acţiunea agenţilor fizici sau biologici din mediul exterior. În funcţie de specie, ritidomul poate fi neted
sau poate prezenta crăpături, brăzdări sau poate fi desprins în diferite moduri (în solzi, în fâşii sau în
plăci).
Liberul este partea vie a scoarţei care se găseşte spre interiorul trunchiului. Se dezvoltă anual
din cambiu şi este alcătuit din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim.
Scoarţa se îndepărtează la prelucrarea lemnului, doar cea a anumitor specii beneficiind de o
valorificare superioară. Astfel, din coaja stejarului se extrag substanţe tanante, iar din cea a arborelui
de chinină se obţin diferite substanţe medicinale.
Cambiul este un ţesut generator, format dintr-un singur strat de celule situat între scoarţă şi
lemn, care determină creşterea în grosime. Celulele care alcătuiesc acest ţesut au proprietatea de a se
multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui, dând naştere în fiecare an, spre
interior, la ţesuturi care formează liberul.
Lemnul este o grupare de ţesuturi de structură complexă, care constituie cea mai mare parte din
volumul trunchiului, al ramurilor şi al rădăcinilor, fiind totodată şi cea mai valoroasă parte. În secţiune
transversală, lemnul prezintă, de la exterior către interior, următoarele trei zone concentrice principale:
alburnul, duramenul şi măduva.
Alburnul este zona de la exterior a trunchiului cu ţesut rar, cu umiditate ridicată, obişnuit de
culoare deschisă (gălbui-albicioasă), prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute.
Duramenul sau lemnul matur este o zonă interioară situată după alburn, formată prin procesul
de duramnificare a alburnului. Din punct de vedere fiziologic duramenul este inactiv, el servind numai
pentru rezistenţa arborelui. Duramenul prezintă un ţesut dens, rezistent, puţin permeabil la lichide şi
cu proprietăţi fizico-mecanice superioare alburnului.
Măduva este partea din mijloc a tulpinii, situată central sau excentric, formată din ţesut de
parenchim, afânat, moale, deosebită în general de lemnul înconjurător şi prin culoare.
Inelele anuale sunt inelele concentrice formate succesiv în fiecare an şi sunt vizibile în toată
partea lemnoasă a trunchiului. Conturul inelelor anuale poate fi regulat (la molid), ondulat grosolan
(ex: carpen, ienupăr) sau ondulat fin (la anin, fag), uneori prezentând retrageri vizibile în dreptul
trecerii razelor medulare (la fag, anin, stejar).
Razele medulare sunt linii radiale foarte subţiri de culoare şi luciu diferite de masa lemnoasă
înconjurătoare. Ele pornesc din măduvă sau dintr-un inel anual şi se continuă până la scoarţă,
deoarece au rolul de a conduce şi înmagazina substanţele nutritive primite de la frunze şi, totodată, de
a conduce apa din lemn către scoarţă.