Baclofenul administrat oral sau intratecal este în general bine tolerat.

Sedarea este frecventă şi

poate fi supărătoare la începutul tratamentului, dar se atenuează în

timp. Administrarea de doze mari poate provoca deprimare centrală marcată cu somnolenţă,
ataxie, deprimare

respiratorie şi circulatorie. Coffrey (2002) consideră că

utilizarea de baclofen intratecal este sigură şi efi cientă

în tratamentul pe termen lung al spasticităţii severe, dar

atrage atenţia asupra posibilei apariţii, la întreruperea

bruscă a baclofenului administrat intratecal, a unui sindrom ameninţător de viaţă (caracterizat

prin disrefl exie,

hipertermie malignă şi sindrom neuroleptic malign) care

dispare la reluarea administrării.

2. Dantrolenul sodic are un mod de acţiune unic, deoarece acţionează primar periferic la nivelul
fi brei musculare şi nu asupra SNC, reducând intensitatea contracţiei musculare şi împiedicând
apariţia ei prin inhibarea eliberării calciului din reticulul sarcoplasmatic (Matthews,

2009). Există puţine studii publicate privind efi cienţa

dantrolenului sodic la copiii cu PC. Badell (1991) a urmărit administrarea pe termen lung a
dantrolenului în cazurile cu diplegie spastică şi a remarcat la copiii mici o

îmbunătăţire semnifi cativă a funcţiei motorii, iar la copiii

mari o mai mare uşurinţă în realizarea mişcărilor care

puteau fi menţinute pentru mai mult timp.

3. Tizanidina are o capacitate crescută de a traversa bariera hematoencefalică şi de a se lega de

receptorii cerebrali, fi ind efi cientă în reducerea spasticităţii de

origine centrală (Palazón-García, 2008). La om tizanidina determină reducerea contracţiei

anormale printr-un

mecanism de acţiune asemănător cu al clonidinei, acţionând predominant asupra receptorilor α-

2 noradrenergici

scăzând activitatea presinaptică a neuronilor excitatori

(Thompson, 2005). Efectul de reducere a spasticităţii

apare la aproximativ 3 ore de la administrare. Tizanidina

este indicată în cazurile de tetraplegie spastică în care tonusul muscular global este > 2 conform
scalei Ashworth,

în cele în care spasticitatea este de asemenea > 2 la mai

mult de trei grupe musculare funcţionale sau în cazurile

care necesită pentru reducerea hipertoniei doze mai mari

de toxină botulinică decât cele recomandate la copil.

Principalele efecte clinice ale tizanidinei sunt diminuarea spasticităţii, în special a muşchilor
extensori, ameliorarea posturii şi facilitarea realizării activităţilor zilnice

(Curiá, 2004). Urmărind efi cienţa tizanidinei la copiii cu

PC, Vasquez-Briceno (2006) raportează reducerea