Capitolul III

Deţinuţii şi relaţiile din mediul carceral

Definirea problemei:

In societatea actuală, numarul infractiunilor este in crestere. Infractiunile comise

de minori, tineri sau adulti sunt tot mai des intalnite in tara noastra. Lipsa mijloacelor de
subzistenta, nivelul scazut de educatie, trasaturile personalitatii dizarmonic structurate
si lipsa de respect fata de legile si regulile din societate îi aduce pe aceştia în faţa
executării unor pedepse. Adaptarea la regimul penitenciar este caracterizată de atitudini
foarte oscilante faţă de colegi, faţă de sine dar şi faţă de personalul de supraveghere
din penitenciar, fapt vizibil de la un individ la altul. In mediul carceral întâlnim diferite
tipuri de temperament, cele mai frecvente sunt cele colerice. Din dorinţa de a
supravieţui şi de a face faţă tuturor situaţiilor, deţinuţii adoptă fie un comportament
defensiv, fie încearcă să se impună, devenind astfel lideri ai grupurilor. Relaţiile ce se
construiesc între ei şi între aceştia şi cadre, pot trece foarte uşor de la o extremă la alta.
În prezentul studiu de caz, ne-am propus să descoperim, să analizăm şi să
găsim soluţii pentru a putea ajunge la o dezvoltare sănătoasă a relaţiilor în penitenciar,
relaţii ce vor contribui şi vor ajuta la reintegrarea individului în societate.

Obiectivele studiului de caz:

-descoperirea temperamentelor predominante în mediul carceral;

-prezentarea cazurilor
-eliminarea cauzelor prin găsirea de soluţii care să amelioreze situaţiile;

Prezentarea cazurilor a doi detinuti:

Conform cercetărilor specialiştilor s-a constat faptul că în mediul penitenciar

predominant este temperamentul coleric. In prezentul studiu de caz propunem spre
analiză, cazurile a trei detinuti, având în vedere transformările identitare pe care le
suportă deţinutul/ta odată cu intrarea lui în spaţiul carceral. Această reconstrucţie a
personalităţii deţinuţilor/telor influenţează atât perspectiva din care ei se percep
(introspecţie), cât şi relaţia cu ceilalţi deţinuţi, personalul închisorii, modul în care se
raportează la actul comis, activităţile din penitenciar, precum şi identificarea unui sens şi
a unei direcţii pentru viitor.
Cazul nr 1:

Minorul Z.C (vezi anexa 1), marcat profund de trecutul pe care l-a avut (a fost
părăsit în spital de mama sa, care suferea de oligofrenie; a stat în orfelinate; a fost
internat datorită tulburărilor genetice; fiind adoptat la varsta de patru ani de o asistenta
medicala care a dus o munca titanica in vederea recuperarii unui copil cu un usor retard
intelectual si socioactiv cauzat de conditiile vietii pe care acesta a avut-o), acesta
prezinta o filozofie a resemnarii, a unui om care crede ca lucrurile si oamenii nu se
schimba niciodata, ca raul este preponderent in lume.
Odata cu inaintarea in varsta, repercursiunile situatiilor nefavorabile la care a fost
supus, au devenit din ce in ce mai vizibile, dezvoltand un temperament coleric, marcat
de crizele spontane de nervozitate si de agresivitate excesiva pe care acesta le
manifesta inca de la varsta de 7 ani. Tulburarile comportamentale pe care le prezinta il
aduc in fata unor spitalizari repetate in speranta recuperarii acestuia. In toata aceasta
perioada, el isi hraneste dorinta de a afla cat mai multe despre trecutul sau si de a se
razbuna pe toti ce l-au neindreptatit. Isi canalizeaza astfel toata puterea pentru a afla
adevarul si a-si face dreptate. Ura pe care o nutreste fata de societata si de oameni, in
urma refuzului pe care il resimte, ajunge in momentul in care omoara prin strangulare si
violeaza o fetita in varsta de 9 ani. In urma cercetarilor se constata ca acesta mai
avusese o tentativa de strangulare si viol pentru care a fost internat. Debutul acestor
tendinte a avut loc in copilarie, pe la 4-5 ani, cand sugruma pui si pasari in curtea
bunicilor.
Adaptarea în centrul de reeducare nu este deloc usoara pentru acesta. Refuzand
sa accepte situatia in care se afla si recunoscandu-si cu toate acestea vina, el creeaza
probleme organelor abilitate, nerespectand Regulamentul de Ordine Interioara,
punandu-si in pericol propria viata de mai multe ori prin incercari de automutilare,
automutilare care consta in plaga taiata la bratul stang, cu o lama de ras, aruncare fara
motiv intemeiat in geamul usii de la baie, pe care il sparge cu capul. Relatiile pe care le
intreprinde au la baza o agitatie si tensiune continua din partea acestuia.

Cazul nr. 2 :

Cazul M.N., încarcerat la Penitenciarul ,,Poarta Albă” conform datelor prezentate

în anexa 2, reiese că deţinutul în vârstă de 28 de ani, recidivist, a fost încarcerat pentru
infracţiunile de tentative de omor deosebit de grav, furt şi violare de domiciliu. Analizând
cazul reiese ca inculpatul M.N. este partial de accord cu acuzaţiile atribuit, recunoscând
doar infracţiunile de furt şi violare de domiciliu. Deşi absolvent doar de 8 clase, este
mulţumit de nivelul instructive-educativ atins. Este de părere că instanţa de judecată i-a
făcut o nedreptate, dându-i o pdeapsa prea mare. În penitenciar deţinutul are o
adaptare comportamentală oscilantă. Manifestă frecvent atitudini de respingere a
socialului, dezvoltând conflicte interpersonale cu ceilalţi deţinuţi.
Deţinutul este dominant de simptome anxios-depresive frecvente, sentimente de
nedreptate şi injustiţie. Are dificultăţi de adaptare la viaţa penitenciară manifestate prin
reacţii nevrtoic-depresive, de intensitate mult peste medie şi un echilibru emotional
perturbat greu controlat conştient. Aces tip de comportament ne trimite cu gândul la o
persoană cu un temperament coleric.
Din studiul prezentat reiese că deţinutul prezintă stări de agitaţie, emoţii
puternice ca: ură, suspiciuiune, răzbunare cât şi un nivel înalt de anxietate. Testarea
psihologică pune în evidenţă o eficenţă intelectuală scăzută, neagreat în relaţiile
interpersonale deoarece este prea centrat pe sine şi puţin receptive la nevoile altora.
Fără stil în relaţiile cu semenii, impulsiv, sugestibil, umil, cu interese limitate,
iritabil, se teme de dezaprobare.

Concluziile studiului…
Analizand cazurile sus prezentate si facand o comparatie intre cele doua, putem
afirma faptul ca profilul infractorului si relatiile pe care acesta le stabileste pe timpul
executarii pedepselor sunt influentate atat de umbrele trecutului, de dependenţele
dobândite şi anturajul ales de-a lungul vieţii dar si de o serie de boli/tulburari psihice.
Ceea ce este foarte clar insa, este faptul ca trasaturile cele mai importante ale
individului uman se contureaza inca din copilarie, si atat familia cat si societatea
contribuie la dezvoltarea corecta sau incorecta a unui individ care mai devreme sau mai
tarziu poate ajunge dincolo de gratii.
Odată intraţi în spaţiul carceral, deţinuţii trebuie să-şi atribuie identităţi specifice:
o identitate comună, o identitate socială individuală şi o identitate personală specifică.
Deţinutul trebuie să-şi găsească un loc social în sânul detenţiei - o identitate socială. O
data cu inchiderea lor are loc fenomenul de depersonalizare si cel de repersonalizare.
Depersonalizare ce poate fi descrisa ca o mutilare a personalitatii dinaintea gratiilor si
repersonalizarea-crearea unei noi personalitati bazate pe regulile ce trebuiesc
respectate dar si pe instinctul de supravietuire, dincolo de gratii.
Cei doi infractori prezentati in cele doua cazuri manifesta frecvent atitudini de
respingere a socialului, dezvoltand conflicte atat interioare cat si exterioare. Vulnerabili
psihici acestia nu reusesc sa dezvolte relatii interpersonale, adoptand in majoritatea
timpului atitudini agresive fata de ei, de colegi si de personal.
Pentru a face fata in fata a astfel de cazuri, in mediul penitenciar este nevoie de
personal cu o foarte buna pregatire, care sa influenteze detinutii in vederea obtinerii de
fiecare in parte a unei imagini de sine, pozitive, care sa ii ajute sa se accepte si sa ii
accepte pe cei din jur, sa priveasca mediul carceral ca pe un ajutor si nu ca pe o
sentinta. Deasemenea este nevoie de includerea acestora in programe de asistenta
psihologica specialiazata, de practicarea unor terapii, de participarea la anumite
activitati si programe bine structurate unde ar putea avea posibilitatea dezvoltarii
personale dar si profesionale. Dezvoltarea relaţiilor interpersonale ar trebui sa fie pilonul
de baza al sistemului penitenciar si nu privarea lor. O societate puternica are la baza
relatii sanatoase. Ceea ce este cel mai important este ca sistemul cu ajutorul societatii
sa implementeze conceptii si principii sanatoase, pentru ca odata ajuns in mediul
carceral, infractorul sa se trateze, sa dobandeasca anumite invataturi, astfel incat in
momentul in care pentru a doua oara ar fi pus in fata unei situatii in care sa
savarseasca o noua infractiune sa poata sa faca distinctia dintre bine si rau si sa se
opreasca.