Toate Cursurile

STOMATOLOGIA COMUNITARĂ
Prof. Univ. Dr. Stela Carmen Hanganu

INTRODUCERE, PRINCIPII ŞI PRACTICĂ ÎN STOMATOLOGIA
COMUNITARĂ;
ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE;
PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ORALE;
SOCIETATEA ŞI SĂNĂTATEA ORALĂ;
EVALUAREA NECESITĂŢILOR DE SĂNĂTATE ORALĂ;
PRINCIPII DE BAZĂ ŞI METODE DE EPIDEMIOLOGIE ORALĂ;

STOMATOLOGIA COMUNITARĂ (cont.)
ASPECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ALE AFECŢIUNILOR ŞI

MODIFICĂRILOR ORALE;
STRATEGII COMUNITARE DE PREVENŢIE A CARIEI DENTARE
PRIN METODE DE FLUORIZARE;
TENDINŢE ÎN SĂNĂTATEA ORALĂ;
IMPLICAŢIILE NUTRIŢIEI ŞI ALIMENTAŢIEI ASUPRA STĂRII DE
SĂNĂTATE ORALĂ;
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATEA ORALĂ - COMPORTAMENTUL
SANOGEN;
PRINCIPII DE ECONOMIE SANITARĂ;
PRINCIPII DE ORGANIZARE ŞI MODELE DE PRESTARE ALE
SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ORALĂ.
INTRODUCERE, PRINCIPII ŞI
PRACTICĂ ÎN STOMATOLOGIA
COMUNITARĂ
INTRODUCERE, PRINCIPII ŞI PRACTICĂ
ÎN STOMATOLOGIA COMUNITARĂ
SĂNĂTATEA PUBLICĂ
“ştiinţa şi arta prevenirii bolii, a prelungirii vieţii şi promovării
sănătăţii prin efortul organizat al societăţii” (Acheson, 1988) .
“ştiinţa şi arta prevenirii bolilor cavităţii orale, promovării
sănătăţii orale şi îmbunătăţirii calităţii vieţii prin efortul
organizat al societăţii” (Downer, 1994).
INTRODUCERE, PRINCIPII ŞI PRACTICĂ ÎN
OBIECTIVELE STOMATOLOGIEI COMUNITARE
îmbunătăţirea stării de sănătate orală a membrilor comunităţii
promovarea sănătăţii prin antrenarea tuturor sectoarelor comunităţii;
ocrotirea sanătaţii prin prevenirea bolilor;
controlul morbidităţii prin tratamentul bolilor şi a consecinţelor lor;
redobândirea sănătăţii cu concursul întregului sistem sanitar.

INTRODUCERE, PRINCIPII ŞI PRACTICĂ ÎN
STUDIUL STOMATOLOGIEI COMUNITARE impune

implicarea şi colaborarea cu alte discipline:
• sociologia;
• psihologia şi comportamentul individului legat de sănătate;
• Epidemiologia;
• economia sanitară;
dar şi aplicarea unor concepte:

• promovarea sănătăţii;
• aplicarea metodelor de organizare a serviciilor de sănătate
în comunităţi.
STOMATOLOGIE COMUNITARĂ
• Punerea unui diagnostic de sănătate

orală într-o populaţie;
• Stabilirea cauzelor şi efectelor

problemelor de sănătate orală;
• Planificarea intervenţiilor efective.

PRACTICA STOMATOLOGIEI
COMUNITARE
• Crearea şi utilizarea oportunităţilor cu

scopul de a implementa soluţii
eficiente pentru sănătatea orală în
rândul comunităţilor (Chappel, 1996);
• Promovarea sănătăţii orale la nivel

comunitar.
OBIECTIVELE CURSULUI
Evaluarea corectă a pacienţilor prin înţelegerea
specificului problemelor stomatologice, medicale,
psiho-comportamentale şi socio-economice ale
colectivităţii din care fac parte;
Folosirea tuturor noţiunilor, metodelor şi tehnicilor
medicale, la nivel populaţional pentru a putea
participa la acţiunea de obţinere şi menţinere a unei
stări de sănătate optime în colectivităţi;
Conştientizarea asupra relaţiilor şi responsabilităţilor
faţă de profesie şi populaţie pentru a fi capabili să
anticipeze nevoile şi solicitările pacientului,
colectivităţii şi populaţiei.
PRACTICA MEDICALĂ INDIVIDUALĂ ŞI COLECTIVĂ - ASEMĂNĂRI
MEDICINA INDIVIDUALĂ MEDICINA COMUNITARĂ
Practică clinică individuală Sănătate publică dentară
Examen clinic Evaluarea nevoilor
Diagnostic Analiza datelor
Plan de tratament Planificarea programului de sănătate

orală
Obţinerea consimţământului Probleme etice şi aprobarea

pacientului pentru tratament programului
Prevenţie şi tratament curativ Implementarea programului
Plata serviciilor Tipuri de finanţare

Control periodic Evaluarea şi revizuirea programului
PRACTICA MEDICALĂ INDIVIDUALĂ ŞI COLECTIVĂ - DEOSEBIRI
MEDICINA INDIVIDUALĂ MEDICINA COMUNITARĂ
Pacienţi Comunitate bine definită

Bolnavi Sănătoşi şi bolnavi
Medic izolat Echipa interdisciplinară
Tratament individual Îngrijiri integrate
Aplicabilitate individuală Aplicabilitate generală
Preocupare secundară pentru mediu Preocupare principală pentru mediu
Planificare redusă Planificare cu participarea

utilizatorilor
Prioritar: Tratamentul bolii Prioritar: menţinerea sănătăţii

CARACTERISTICILE STOMATOLOGIEI
COMUNITARE
îngrijirea unei comunităţi definite geografic şi
populaţional;
acordă îngrijiri globale atât persoanelor bolnave

cât şi celor sănătoase;
ingrijirile sunt acordate de către echipe

interdisciplinare care studiază mediul fizic,
biologic, psihologic, social, economic;
se bazează în special pe acţiuni preventive şi

educaţionale;
acţiuni planificate şi realizate cu concursul

utilizatorilor;
PERSPECTIVA ISTORICĂ A
MEDICINEI COMUNITARE
Prima etapă (1840-1900)

caracterizată prin industrializare şi urbanizare rapidă;
introducerea reformei sanitare;
înregistrarea unor progrese în domeniul medical şi
epidemiologic prin identificarea cauzelor malnutriţiei,
insalubrităţii şi bolilor infecţioase.
Etapa a doua (1880-1930)

caracterizată prin progrese remarcabile în domeniul
bacteriologiei şi imunologiei;
progrese privind bunăstarea mamei şi copilului.
PERSPECTIVA ISTORICĂ A
MEDICINEI COMUNITARE
Etapa a treia (1930-1974) ETAPA TERAPEUTICĂ
caracterizată prin creşterea complexităţii actelor terapeutice şi a
serviciilor medicale în spitale;
eradicarea principalelor boli infecţioase.
Etapa a patra - “noua sănătate publică” (Athson, 1993)

caracterizată prin conştientizarea continuă a limitelor terapiei
în stăpînirea bolilor cronice datorate stilului de viaţă;
problema centrală a sănătăţii publice a devenit calitatea vieţii şi
nu doar supravieţuirea;
deschiderea unei noi perspective a sănătăţii publice (Lalonde,
1974) urmat de conceptul de sănătate pentru toţi (OMS).
ETAPA ACTUALĂ A SĂNĂTĂŢII PUBLICE
se caracterizează prin producerea unor schimbări remarcabile în ultimii 20
de ani (Dean, 1994);
1981, 1985 OMS a avut politici sanitare cu ţeluri specifice;
politici şi strategii sanitare care au vizat reducerea mortalităţii infantile şi
creşterea duratei de viaţă;
accentuarea diferenţelor dintre clasele sociale (bogaţi şi săraci), cu
discrepanţe mari în starea de sănătate;
rezoluţia din 1997 a OMS a adăugat scopurilor sale acela al sănătăţii pentru
toţi în anul 2000, astfel încît fiecare cetăţean al planetei să atingă un nivel de
sănătate care să-i permită să ducă o viaţă productivă din punct de vedere
social şi economic;
crearea unui mediu sanogen în rândul comunităţilor;
sănătatea publică este privită ca un complex dominat de conceptul de calitate
a vieţii şi nu doar de cel de supravieţuire;
perspective OMS pentru sănătate în 2010 şi 2025;
ORIENTAREA SPRE PROMOVAREA SĂNĂTAŢII
Presupune:
realizarea unui echilibru între populaţie şi mediu;
stabilirea responsabilităţilor;
asigurarea resurselor;
Necesită:
sistem de asigurări publice;
societate civilă dezvoltată;
înscrierea în statutul cultural al deprinderilor
sanogene;
reorientarea serviciilor de sănătate spre medicina
comunitară;
OBIECTIVE PENTRU SĂNĂTATE ÎN
NOUL MILENIU
1. Eradicarea sărăciei şi foametei;
2. Realizarea unei educaţii universale;
3. Promovarea egalităţii între sexe;
4. Reducerea mortalităţii infantile;
5. Îmbunătăţirea stării de sănătate a mamei;
6. Combaterea HIV/AIDS, malariei şi altor boli;
7. Asigurarea unui mediu sănătos;
8. Formarea unui parteneriat global pentru
dezvoltare.
Programele OMS pentru sănătatea orală
Obiectiv esenţial: stimularea cercetării în ţările

dezvoltate şi în curs de dezvoltare pentru:
reducerea factorilor de risc şi suferinţelor

create de bolile cavităţii orale;
îmbunătăţirea serviciilor de sănătate orală;
îmbunătăţirea eficienţei programelor de
sănătate orală în comunitate.
(Petersen şi Kwan, 2004)

CERCETARE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII
ORALE ÎN NOUL MILENIU
Influenţarea factorilor de risc pentru sănătatea orală: nutriţia şi
dieta, fumatul;
Sănătatea orală – sănătatea generală – interrelaţii;
Implicaţiile psihologice asupra stării de sănătate şi boală şi

asupra calităţii vieţii;
Inechităţi în starea de sănătate orală – impactul factorilor de risc

socio-comportamentali;
Identificarea manifestărilor orale in HIV/AIDS;
Studii populaţionale asupra leziunilor de mucoasă în HIV/AIDS;
Suferinţele create de traumatismele dentare, în special în ţările în

curs de dezvoltare şi analiza factorilor de risc;
CERCETARE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII
ORALE ÎN NOUL MILENIU
Dovezi ştiinţifice în sănătatea orală în clinică şi în practica

sănătăţii publice dentare;
Translarea cunoştinţelor în clinică şi în practica sănătăţii

publice dentare – cercetare operaţională asupra eficienţei
programelor alternative de sănătate orală comunitară;
Cercetare a sistemelor de sănătate în vederea reorientării

serviciilor de sănătate orală spre prevenţie şi promovarea
sănătăţii;
Cercetare de calitate cu ajustarea programelor în ţările

dezvoltate şi în curs de dezvoltare;
Monitorizarea permanentă a stării de sănătate orală a

populaţiei din ţările în curs de dezvoltare.
EVALUAREA PRACTICĂ A
SĂNĂTĂŢII PUBLICE
FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE SĂNĂTĂŢII PUBLICE
• EVALUAREA;
• POLITICA DE DEZVOLTARE SANITARĂ;
• ASIGURAREA.
FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE
EVALUAREA necesităţilor acoperă trei direcţii

constatarea statusului de sănătate a comunităţii;
investigarea efectelor negative a problemelor de

sănătate;
analiza factorilor locali determinanţi ai bolilor şi a

resurselor adecvate pentru sănătate.
POLITICA DE DEZVOLTARE SANITARĂ

• susţinerea: stabilirea reţelei de suport şi comunicare cu
organizaţii implicate în sănătate, mass media şi cu
publicul (CNAS);
• prioritarea nevoilor urgente după evaluarea nevoilor de
tratament;
• planificarea (crearea unui plan strategic de acţiune pe
termen lung pentru comunitate, cu participare largă –
ex: Programul Naţional de Clătiri Orale).
ASIGURAREA
• este reprezentată de planul managerial;
• implementarea şi evaluarea programelor şi
serviciilor de sănătate;
• informarea şi educarea publicului asupra
statusului curent al sănătăţii, nevoilor de
tratament, comportamentelor pozitive asupra
sănătăţii
STRATEGII PREVENTIVE
PENTRU POPULAŢIE
Geoffrey Rose (1985 ) a descris 2 strategii pentru controlul şi
prevenţia bolilor:
I. ABORDAREA “HIGH RISK” – identificarea şi protecţia
indivizilor susceptibili la o boală prin efectuarea screening-
ului populaţional;
se determină existenţa predictorilor de boală;
se monitorizeză şi se tratează preventiv potenţialii bolnavi.
Obiecţii:
transformarea unor persoane aparent sănătoase în pacienţi,
supuşi tratamentelor preventive, uneori de lungă durată;
un număr mare de persoane pot să nu dezvolte o boală, chiar
în prezenţa factorilor de predicţie;
cel mai bun predictor al unei afecţiuni majore este afecţiunea
minoră (ex. caria dentară – Beck, 1992).
STRATEGII PREVENTIVE
PENTRU POPULAŢIE
II. ABORDAREA POPULAŢIONALĂ – are drept scop

controlul determinanţilor unei boli şi înlăturarea
cauzelor prin:
restabilirea normalului biologic prin îndepărtarea
factorilor de expunere la boală (abandonarea
fumatului, îmbunătăţirea calităţii aerului şi a apei,
reducerea consumului de grăsimi animale, zahăr,
sare);
evidenţierea factorilor etiologici ai bolilor cu incidenţă
mare şi prevenirea apariţiei lor prin manopere
protective: imunizări, fluorizarea apei, etc.
„SĂNĂTATE PENTRU TOŢI ÎN SECOLUL XXI”
1. Solidaritate pentru sănătate;

2. Echitate în sănătate;
3. Un început de viaţa sănătos;
4. Tineri sănătoşi;
5. O îmbătrânire sănătoasă;
6. Ameliorarea sănătăţii mentale;
7. Reducerea bolilor transmisibile;
8. Reducerea bolilor netransmisibile;
9. Reducerea traumatismelor prin violenţă sau accident;
10. Un mediu fizic sănătos şi sigur;
„SĂNĂTATE PENTRU TOŢI ÎN SECOLUL XXI”
11. Un mod de trai sănătos;

12. Reducerea daunelor produse de alcool, tutun, droguri;
13. Bază materială pentru sănătate;
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate;
15. Un sector sanitar integrat;
16. Controlul calităţii îngrijirilor;
17. Alocarea de resurse pentru sănătate;
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate;
19. Cercetare şi cunoştinţe pentru sănătate;
20. Parteneriat pentru sănătate;
21. Politici şi strategii pentru sănătate.
ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ALE
PRINCIPALELOR AFECŢIUNI
ORALE
Prof. Univ. Dr. STELA CARMEN HANGANU

O.M.S., 2004 Programul Global de promovare a sănătăţii orale , în
vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în cursul deceniului XXI, care
subliniază faptul că în ciuda îmbunătăţirii mari a stării de sănătate orală a
populaţiei din intreaga lume, problemele încă persistă, în special printre
grupurile defavorizate din ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Există tendinţã de scãdere a prevalenţei şi severitãţii afecţiunilor orale, în
ţările din vestul Europei precum şi ţãrilor de pe continentul nord american.
În ţãrile din Europa centralã şi de sud-est, ca urmare a schimbãrilor de ordin
politic şi economic survenite în ultimii 20 ani, sistemele de sãnãtate se aflã
în tranziţie. Sãnãtatea oralã la nivel populaţional în aceste ţãri se aflã sub
nivelul celei din ţãrile vest şi nord-europene.
Îmbunãtãţirea
obiceiurilor
alimentare
Îmbunătăţirea
Cunoştinţelor Îmbunătăţirea
Despre Igienei
Sănătatea Scăderea orale
Orală Prevalenţei
Cariei
Dentare
Aplicarea
Fluorizarea
Programelor de
Generală şi
Prevenţie în
locală
colectivităţi
Indicele cao-d (def-t) la
copiii de 6 ani
Indicele CAO-D
(DMF-T) la copiii de 12 ani
Experienţa carioasă (CAOD) a copiilor de 12 ani în regiunile O.M.S.
în anul 2000 (O.M.S., 2003)
Nivelele de afectare prin caria dentară la copiii de 12 ani (O.M.S.,
2003)
Schimbarea nivelului experienţei carioase la copiii de 12 ani (DMF-T) în
ţãrile dezvoltate şi cele aflate în curs de dezvoltare (Petersen, 2003).
S
I
C
D
M
F
T
Obiectivele O.M.S. pentru 2000, 2010 si 2025
Tendinţe evolutive: 35-44 ani
CAO<5:Africa centrală,China, Vietnam,CAO=5-8,9: Indonezia, India,
Egipt; CAO=9-13,9: România, SUA, Italia, Spania, fosta URSS; CAO>13,9:
Australia, Franţa, Germania, Canada, Argentina
Tendinţe evolutive Europa de Est: CAO>15: Polonia, Macedonia, Cehia,
Lituania, Bulgaria,
CAO=10-16: România, Ungaria, Croaţia, Bosnia, Albania, Slovenia
CAO<10: Republica Moldova
CAO-D LA POPULAŢIA 35-44 ANI DIN EUROPA DE
EST
BULGARIA 16.5
ALBANIA 10.7
LITUANIA 17.2
POLONIA 19.3
SLOVENIA 14.7
LITUANIA 17.2
CROAŢ IA 15.6
BOSNIA HERŢEGOVINA 15.1
M ACEDONIA 18.5
REPUBLICA M OLDOVA 6.3
UNGARIA 15
CEHIA 17.7
ROM ÂNIA 10.33
F.D.I., O.M.S. si I.AD.R. obiectivele
pentru anul 2020
• reducerea impactului bolilor de origine orală si
cranio-facială asupra sănătăţii şi dezvoltării
psihosociale, punând accent pe promovarea sănătăţii
şi reducerea bolilor orale în populaţie;
• reducerea impactului manifestărilor orale şi cranio-

faciale ale bolilor sistemice şi folosirea acestor
manifestări pentru diagnosticul precoce, prevenirea
şi managementul eficient al bolilor sistemice.
Raportul O.M.S. 2004, priorităţi
• modificarea riscurilor reprezentate de : practicile de

igienă orală, consumul de zahăr, lipsa Ca şi a
microelementele necesare creşterii şi funcţionalităţii
optime, fumatul;
• modificarea determinanţilor socio-culturali: condiţii

necorespunzătoare de locuit, nivel redus de educaţie,
lipsa tradiţiei pentru păstrarea sănătăţii orale;
• schimbarea factorilor de risc ambientali: surse de

apă improprii, igienă incorectă, etc.
Recomandările O.M.S. pentru reducerea nivelului cariei
dentare şi al fluorozei
• toate ţările şi comunităţile să consilieze indivizii în vederea alegerii unei diete sărace în
zaharuri (Strategia Globală OMS pentru dietă, activitate fizică şi sănătate) ;
• ţările cu niveluri excesive de fluor ingerat, în special acolo unde există un risc crescut de
apariţie al fluorozei dentare şi scheletale, trebuie să menţină un nivel maxim al fluorului
de 1,5 mg/l în apa potabilă (Ghidul O.M.S. pentru calitatea apei), chiar dacă acest
deziderat nu este uşor de obţinut din punct de vedere tehnic.
• în zonele cu consum mare sau în creştere de zahăr sunt necesare extinderea sau
amplificarea metodelor de prevenire ale cariei dentare prin fluorizare. O.M.S.
recomandă depunerea tuturor eforturilor comunităţilor pentru a găsi soluţia
comercializării unor paste de dinţi fluorizate, care să fie accesibile pentru toată populaţia.
• în zonele in care este posibilă din punct de vedere tehnic implementarea fluorizării apei
potabile, este recomandată, în special pentru subgrupele cu risc crescut pentru caria
dentară. Alte alternative recomadate sunt fluorizarea sării, care implică alegerea
consumatorului şi fluorizarea laptelui în cadrul unor programe ce sunt in curs de
proiectare de O.M.S., bazate pe experienţa unor studii realizate in anumite comunităţi
din ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare.
• menţinerea şi dezvoltarea serviciilor de cercetare în domeniul sănătăţii orale, cât şi a
serviciilor de sănătate publică, cu asigurarea accesului tuturor indivizilor la serviciile
stomatologice preventive şi curative.
Indicatori utilizaţi pentru descrierea
stării de sănătate orală
Indicii reprezintă instrumente care permit măsurarea unei anumite stări
sau a gradului de afectare printr-o anumită boală.
Indicii permit compararea rezultatelor obţinute prin diferite studii,

precum şi a seturilor de date obţinute în cadrul unuia şi aceluiaşi studiu.
Marele avantaj al utilizării indicilor constă în faptul că permit identificarea
anumitor tendinţe ce stabilesc investigaţiile ulterioare necesare.
Calităţile unui indice ideal se raportează la scopul pentru care acesta este
utilizat.
Indicii servesc la evaluarea modificărilor apărute în cadrul unuia şi

aceluiaşi grup populaţional sau a diferenţelor dintre grupuri.
Scopul unui indice este acela de a reprezenta un sistem de măsurare care

Calităţile indicatorului ideal
Simplitatea: indicele trebuie să fie uşor de înţeles şi de utilizat;
Obiectivitatea: indicele nu trebuie să lase loc opiniei subiective a examinatorului. Scorurile sale
trebuie să fie bine diferenţiate, astfel încât categoria în care se încadrează o anumită situaţie să fie
uşor de stabilit. De asemenea, indicele trebuie să fie corelat cu stadiile clinice ale afecţiunii pe care o
măsoară;
Validitatea: indicele trebuie să măsoare ceea ce se intenţionează a fi măsurat (un indice destinat
evaluării cariilor dentare nu trebuie să evalueze, spre exemplu, hipoplazia smalţului). De asemenea,
indicele trebuie corelat cu standardele de diagnosticare ale afecţiunii; dacă prin utilizarea indicelui se
obţine un rezultat pozitiv, acelaşi rezultat ar trebui obţinut şi în urma aplicării standardelor de
diagnostic, şi invers. În termeni statistici, aceasta înseamnă că indicele trebuie să prezinte o înaltă
sensibilitate şi specificitate;
Fidelitatea: indicele trebuie să evidenţieze acelaşi rezultat dacă starea pe care o descrie nu s-a
modificat, indiferent dacă unul şi acelaşi examinator evaluează o anumită stare la momente diferite de
timp, sau examinatori diferiţi evaluează starea respectivă în acelaşi timp sau la momente diferite.
Acest aspect este valabil şi pentru situaţia în care subiectul examinat este cel care face evaluarea, de
exemplu prin completarea unui chestionar;
Calităţile indicatorului ideal
Să fie cuantificabil: indicele trebuie să ofere o descriere pe baza căreia să
poată fi efectuate analize statistice, cum ar fi, de exemplu, calculul mediei
sau al distribuţiei rezultatelor obţinute;
Sensibilitatea: indicele trebuie să aibă capacitatea de a detecta modificări,
chiar minore, ale situaţiei pe care o descrie. În mod ideal, un indice ar trebui
să poată evalua modificările apărute indiferent de direcţia acestora, adică
indiferent dacă starea pe care o descrie se îmbunătăţeşte sau, dimpotrivă, se
deteriorează;
Să fie acceptabil: orice indice, aplicat unui subiect, trebuie să fie
acceptabil, adică să nu presupună provocarea unei stări de disconfort fizic
sau psihic pacientului. De asemenea, intervalul de timp necesar pentru
stabilirea indicelui trebuie să aibă o durată acceptabilă.
Comisia Europeană pentru stabilirea Indicatorilor de
Sănătate Comunitară - criterii pe care trebuie să le
îndeplinească seturile de indicatori utilizaţi în evaluarea
stării de sănătate orală la nivel populaţional:
să prezinte consistenţă conceptuală, condiţie care se referă la acoperirea
aspectelor pluridimensionale ale supravegherii sănătăţii publice orale;
să răspundă priorităţilor politicii de sănătate orală, priorităţi stabilite de

către fiecare stat în parte şi ajustate la nivel regional sau local;
indicatorii să prezinte validitate internă şi externă şi relevanţă ştiinţifică

INDICE UTILIZARE AUTOR
CAOD / caod Evaluarea cariilor dentare Klein, 1938
CPITN Necesităţile de tratament parodontal Ainamo, 1982
DDE Defectele de dezvoltare ale smalţului Clarkson, O’Mullane, 1989
TF (Thylstrup, Fejerskov) Fluoroza Thylstrup, Fejerskov, 1978
Indicele Dean Fluoroza Dean, 1934
Indicele Horowitz Fluoroza Horowitz, 1986
IOTN Necesităţile de tratament ortodontic Shaw, 1991
Indicele de traumatisme Traumatismele dentare O’Brien, 1994
Indicele de eroziuni Eroziunile dentare Walker, 2000
RCI Cariile radiculare Katz, 1980
Indici de sănătate orală utilizaţi în mod curent (Daly, 2002)

Evaluarea stării de sănătate odontală
Indicele CAO (pentru dentaţia permanentă) / cao (pentru dentaţia
temporară)-DMFT
Caracteristici:
• este cel mai des folosit pentru cunoaşterea stării de sănătate / morbidităţii
buco-dentare;
• reprezintă suma dinţilor cariaţi (C) netrataţi, absenţi de cauză carioasă (A)
şi cu obturaţii pentru tratamentul leziunilor carioase (O) ai unei persoane;
• măsoară cantitativ boala carioasă într-o populaţie, într-un grup sau la o
persoană.
Calităţi:
• este recunoscut pe plan internaţional de către organizaţiile ştiinţifice
stomatologice;
• sintetizează într-o valoare numerică starea de sănătate dentară a unei
persoane prin luarea în calcul a fiecărui dinte;
CAO
Deficienţe:
• este general;
• nu ia în considerare localizarea leziunilor carioase;
• nu înregistrează stadiul evolutiv al cariei dentare (de la marmoraţie la

carie profundă);
• folosirea metodei vizuale de diagnostic nu poate observa cariile greu

depistabile;
• nu înregistrează alte leziuni dentare (eroziuni, milolize);
• nu redă existenţa mai multor carii la unul şi acelaşi dinte.

RELEVANŢA Relevanţa indicelui CAO pentru experienţa carioasă presupune ca dinţii
absenţi şi cei obturaţi să fi fost anterior cariaţi. Dinţii pot fi, însă,
absenţi din alte motive (traumatisme, afecţiuni parodontale).
DECIZIA TERAPEUTICĂ Obturaţia poate să fi fost aplicată cu scop preventiv (restaurarea

preventivă cu răşini a unui dinte cu o leziune incipientă) sau
restaurativ (obturaţia cu amalgam a unui dinte cu o leziune avansată).
Indicele CAO nu poate diferenţia aceste aspecte, iar nivelul
experienţei carioase poate fi supraevaluat.
STAREA DINTELUI O persoană cu 10 dinţi cariaţi sau 10 dinţi absenţi va prezenta aceeaşi
valoare a indicelui CAO ca şi o persoană cu 10 dinţi obturaţi. Indicele
CAO nu poate evidenţia aceste aspecte, deşi implicaţiile pentru starea
de sănătate orală sunt diferite.
TIPUL DE TRATAMENT Indicele CAO nu evidenţiază tipul de tratament (obturaţie sau extracţie)
existent la nivelul unui dinte.
IREVERSIBILITATEA Indicele CAO este ireversibil: scorul total acordat unui subiect nu poate
prezenta variaţii în timp decât în sensul creşterii valorii. Prin urmare,
indicele are o valoare limitată în aprecierea îmbunătăţirii stării de
sănătate orală.
Deficienţele indicelui CAO (Sheiham, 1987)

CPITN
Cod CPI TN Nevoie de tratament
0 Sănătos -
1 Sângerare I Educaţie pentru

la palpare menţinerea igienei orale
2 Tartru supra
II I + detartraj
şi/sau subgingival
I + detartraj + chiretaj
3 Pungi parodontale până subgingival
la 5 mm
III I + II + tratament
4 Pungi parodontale mai complex
mari de 6 mm
CPITN 35-44 ani WHO Global Oral Health Data Bank and WHO Oral Health
Country/Area Profile Programme, 2000
Strategia de obţinere a stării de sănătate parodontală
la nivel comunitar
• accentul trebuie pus pe strategiile care se adresează întregii populaţii;
• scopul major trebuie să îl constituie prevenţia, sau cel puţin reducerea ratei pierderii de ataşament.
• prevenţia la nivel populaţional se adresează modificării amplasării pe scala riscului, în sensul
reducerii expunerii la factorii de risc şi a ratei de progresie;
• o mai bună conştientizare a populaţiei privind starea de sănătate parodontală şi necesitatea
îmbunătăţirii igienei orale;
• costurile unei campanii de promovare a igienei orale sunt relativ scăzute, iar efectele secundare
negative sunt puţine.
• periajul gingivo-dentar asigură menţinerea sănătăţii gingivale şi îmbunătăţirea aspectului estetic,
fiind larg acceptat în cele mai multe părţi ale lumii;
• campaniile de prevenţie să fie concentrate mai mult asupra populaţiei tinere, din 2 motive:
- componenta preventivă din cadrul stilului de viaţă este mai uşor de indus şi de
acceptat la varste tinere;
- datorită imposibilităţii de a depista indivizii cu risc real încă de la varste tinere,
trebuie consideraţi toţi indivizii ca aparţinînd grupului cu potenţial de risc.
Comparison of the most common cancers in males in more and less developed countries, in 2000 (Source:
WHO International Agency for Research on Cancer, 2003)
24.4
15.6
Estimated incidence and mortality from Oral cavity and pharynx cancer in men (2008)
Age Standardised Rate (European) per 100,000
2.85
1.81
Estimated incidence and mortality from Oral cavity and pharynx cancer in women (2008)
12.88
8.21
Estimated incidence and mortality from Oral cavity and pharynx cancer in both sexes (2008)
numărul de fumători din lume = 1,3 bilioane, din care peste 900
milioane trăiesc în ţări în curs de dezvoltare;
prevalenţa fumătorilor = 29% (47,5% bărbaţi şi 10,3% femei –
persoane peste 15 ani);
fumatul reprezintă a doua cauză de deces în lume – unul din 10
adulţi moare din cauza fumatului, astfel încât la fiecare 6,5 secunde
se inregistrează un deces în lume printre fumători;
4,9 milioane de persoane mor/an din cauza fumatului;
se estimează că vor fi 10 milioane de decese/an în 2020, din care
70% vor fi în ţările în curs de dezvoltare;
cancerul oral;
leziunile pre-canceroase;
creşterea severităţii bolii parodontale;
alterarea gustului;
halenă caracteristică;
coloraţii nicotinice pe dinţi, etc
Legătura demonstrată dintre afecţiunile cavităţii orale şi fumat

ne determină să ne implicăm în campaniile anti-fumat.
Cancer de esofag
Cancer laringean
Bronhopneumopatie cronică
obstructivă
Cancer pulmonar
Cancer de pancreas
Ulcer stomacal şi duodenal
Cancer de stomac
Greutate mică la naştere
Afecţiuni cardiace
Afecţiuni circulatorii
Protejarea ţărilor de a fi invadate (de companii
transnaţionale de tutun);
Protejarea populaţiei de a fi ucisă;
Redobândirea pământului pentru a fi cultivat cu cereale
şi legume;
Îmbunătăţirea economiei;
Protejarea mediului.
Stilul de viaţă nesănătos ca fumatul reprezintă unul din factorii
majori de risc pentru multe afecţiuni, unele dintre ele cu o rată de
mortalitate foarte mare.
De aceea se recomandă abordarea globală a factorilor de risc.

(Carta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătăţii, 1986)
Sa intrebe pacientul asupra statutului sau fata
de fumat;
Sa sfatuiasca pacientul sa abandoneze
fumatul;
Sa asiste pacientul la abandonul
fumatului;
Sa urmareasca pacientul
Programe de sănătate publică: depistarea cancerului oral şi a leziunilor
pre-canceroase evaluate numai prin studiu prospectiv controlat aleator.
Dificultăţi majore:
• măsuri de ridicare a nivelului cunoştinţelor populaţiei şi
profesioniştilor;
• mărirea numărului de programe;
• îmbunătăţirea colaborării în sectoarele vulnerabile ale populaţiei.
Pindborg – 1977:
• din punct de vedere al sănătăţii publice, afecţiunile cu maximă
prioritate sunt cele mai periculoase şi determină cancerul oral;
• cancerul oral este una din puţinele afecţiuni letale care pot fi
diagnosticate de medicul stomatolog, care ar trebui să fie la curect cu:
 aspectul clinic;
 etiologia,
 epidemiologia;
 impactul asupra stării de sănătate;
Orice leziune ulcerativă sau proliferativă care
nu are tendinţă de vindecare spontană sau în
urma unui tratament antiinflamator
nespecific se trimite la specialist.
SCREENING
POPULAŢIONAL
TESTE DE DIAGNOSTIC

• Screening - definitie si scop;
• Cerintele unui screening;
• Teste de diagnostic – scop;
• Parametrii care definesc un test de
diagnostic;
• Masuri de frecventa a bolii;
• Recapitulare.
Screening – definitie
• Screening-ul reprezintă aplicarea unui

test de diagnostic unei populaţii
asimptomatice, cu scopul de a clasifica
membrii populaţiei respective în funcţie
de probabilitatea de a avea o anumită
boală.
Screening - scop
scopul unui screening este acela de a

depista boala în stadii incipiente, de a
depista persoanele bolnave înainte ca
simptomele să apară.
Cerinţele unui screening
• Cerinţe legate de boală;
• Cerinţe legate de testul prin care se
face screening-ul;
• Cerinţe legate de tratamentul bolii
• Cerinţe legate de programul de
screening
• Cerinţe legate de boală:

– boala respectivă să pună probleme serioase de
sănătate publică privind incidenţa, prevalenţa,
incapacitatea de muncă, mortalitatea;
– boala să aibă durată lungă de timp a fazei preclinice.

• Cerinţe legate de testul prin care se

face screening-ul
– Senzitivitatea (sensibilitatea) şi specificitatea
testului să fie mari;
– testul să nu aibă efecte adverse;
– testul să fie acceptat de populaţie;
– aplicarea testului să fie simplă.
• Cerinţe legate de tratamentul bolii

– tratamentul efectuat pentru cazurile de boală
depistate să aibă efecte maxime;
– să existe resursele, echipamentele şi
personalul competent pentru screening şi
pentru tratament.
• Cerinţe legate de programul de

screening
– costul programului de screening să fie rezonabil
în raport cu beneficiul şi cu alte metode
preventive;
– trebuie să fie foarte bine cunoscute condiţiile
naturale, astfel încât să se determine timpul
optim de aplicare a testului de screening.
Teste de diagnostic
• Scopul unui test de diagnostic este acela de a confirma sau

infirma ipoteza dacă o boală este prezentă sau nu;
• Ideal ar fi ca un test de diagnostic pozitiv să indice că o boală
este prezentă, iar un test negativ de diagnostic să indice că boala
este absentă;
• După efectuarea unui test de diagnostic se pot găsi 4 posibilităţi;
• Primul pas în evaluarea unui test de diagnostic este acela de a
determina statusul adevărat (real) al bolii.
• Performanţa unui test de diagnostic în raport cu statusul real al
bolii este determinată prin senzitivitate (sensibilitate) şi
specificitate.
TESTE DE DIAGNOSTIC
Boală prezentă Boală absentă
Test a b a+b
pozitiv pozitiv fals pozitiv
adevărat
Test c d
negativ c+d
fals negativ negativ
adevărat
a+c b+d
Senzitivitatea (sensibilitatea)
• probabilitatea unui test pozitiv atunci
când boala este prezentă.
a
Senzitivitatea =
B+ B-
a+c
a(49) b(19)
T+ pozitiv fals pozitiv 49
adevărat Senzitivitatea = = 0,80 = 80%
c(12) d(234)
49+12
adevărat
T-
Sensibilitatea (senzitivitatea)
Cu cât senzitivitatea (sensibilitatea)

unui test este mai mare, cu atât
probabilitatea de a depista persoanele
cu boală este mai mare.
TESTE DE DIAGNOSTIC
Test a b a+b
adevărat
Test c d
negativ c+d
adevărat
a+c b+d
Specificitatea
probabilitatea unui test negativ atunci
când boala este absentă.
d
Specificitatea =
d+b
B+ B-
a(49) b(19)
T+ pozitiv fals pozitiv 234
adevărat Specificitatea =
c(12) d(234) = 0,92 = 92%)
234+19
adevărat
T-
Specificitatea
Cu cât specificitatea este mai mare, cu

atât numărul persoanelor fără boală şi
cu test negativ este mai mare.
Senzitivitatea şi specificitatea
• exprimă împreună validitatea unui

test;
• exprimă abilitatea de a măsura

ceea ce dorim;
• descriu acurateţea unui test.

VALORI PREDICTIVE
Test a b a+b
adevărat
Test c d
negativ c+d
adevărat
a+c b+d
VALOREA PREDICTIVĂ POZITIVĂ (VP+)
VP+ estimează probabilitatea prezenţei unei boli atunci

când testul de diagnostic este pozitiv.
a
VP+ =
B+ B- a+b
a(49) b(19)
T+ pozitiv fals pozitiv
adevărat
c(12) d(234) 49
VP+ = = 0,72 (72%)
adevărat 49+19
T-
Valoarea predictivă pozitivă (VP+)
Valoarea predictivă pozitivă (VP+) este

reprezentată de procentajul pesoanelor
care au boală şi testul de diagnostic pozitiv
din toate persoanele cu test pozitiv.
Factorii care conduc la creşterea PV+ :
• efectuarea screening-ului în rândul unei
populaţii cu risc mare la dezvoltarea bolii
respective;
• creşterea specificităţii testului prin care se
face screeningul;
• prevalenţa unei boli într-o populaţie
influenţează mult valoarea predictivă: cu
cât prevalenţa unei boli creşte, cu atât
creşte şi VP+
VALORI PREDICTIVE
Test a(49) b(19) a+b

pozitiv pozitiv (68)
fals pozitiv
adevărat
Test c(12) d(234)
negativ c+d
adevărat (264)
a+c b+d
(61) (253)
VALOAREA PREDICTIVĂ
NEGATIVĂ
estimează probabilitatea absenţei unei boli
atunci când testul de diagnostic este
negativ.
d
VP- = d+c
B+ B-
a(49) b(19)
T+ pozitiv fals pozitiv
adevărat
c(12) d(234) 234
VP- = = 0,95 (95%)
fals negativ negativ 12+234
adevărat
T-
Valoarea predictivă negativă (PV-)
• Valoarea predictivă negativă (PV-)
este reprezentată de procentajul
persoanelor care nu au boala şi testul
de diagnostic este negativ din toate
persoanele cu test de diagnostic
negativ.
MĂSURI DE FRECVENŢĂ A BOLII
• Prevalenţa;
• Incidenţa
reprezintă nr. de cazuri de boală
dintr-o populaţie.
Nr. cazuri de boală

Prevalenţa =
Nr. populaţiei
Dezavantaj: informaţiile despre expunere şi rezultate
sunt colectate în acelaşi timp.
Scopuri de utilizare: administrative şi de planificare a
serviciilor de sănătate, descriptive, dg. dintr-o
comunitate.
• Prevalenţa punctuală (point prevalence)
= nr. cazurilor de boală la un anumit timp/nr.
populaţiei la acel timp.
• Prevalenţa de perioadă de timp (period

prevalence)= nr. cazurilor de boală /nr.
populaţiei din acea perioadă de timp (punctul
de mijloc).
 Ex: 2012/12 ani/221copii/41 cu carie.
Prevalenţa= 41/221=0,186= 18,6%
 Prevalenţa depinde de perioada de timp care se
analizează şi de incidenţa anterioară, deoarece se iau
în calcul atât cazurile vechi, cât şi cele noi de boală.
 Când incidenţa şi durata bolii sunt relativ constante,
relaţia dintre incidenţă şi prevalenţă este:
Prevalenţa = Incidenţa x durata de timp
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
RATA PREVALENŢEI (O.M.S.)
PREVALENŢA
CREŞTE SCADE
Durata mare a bolii Durată scurtă a bolii
Prelungirea vieţii pacienţilor fără tratament Rată mare a mortalităţii prin boala
respectivă
Creşterea numărului de cazuri noi Descreşterea numărului de cazuri noi
(incidenţei) (incidenţei)
Migrarea „in” a cazurilor de boală Migrarea „in” a pesoanelor sănătoase
Migrarea „out” a indivizilor sănătoşi Migrarea „out” a cazurilor de boală
Migrarea „in” a indivizilor susceptibili la Îmbunătăţirea metodelor de tratament

boală pentru indivizii bolnavi
Îmbunătăţirea testelor de diagnostic
reprezintă nr. cazurilor noi de boală de-a
lungul unei perioade specifice de timp
IR = nr. cazuri noi de boala dintr-o perioada de timp (1 an)/timp persoană
Total-persoană-timp=
7+5+7+6+1+5+2+5=38
nr. cazuri noi = 3
Incidenţa = 3/38= 0,079 =
79cazuri/1000 persoane-
ani.
Proporţia incidenţei
cumulative (CIP)= nr.
cazuri noi dintr-o perioadă
de timp/nr. total de
persoane la începutul
studiului.
• Ce este un screening?
• Care este scopul unui screening;
• Care sunt cerintele unui screening?;
• Ce sunt teste de diagnostic?
• Care este scopul testelor de diagnostic?
• Care sunt parametrii care definesc
acuratetea unui test de diagnostic?;
• Care sunt masurile de frecventa a bolii?
• La ce folosesc masurile de frecventa a bolii?
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi
Facultatea de Medicină Dentară
PRINCIPII DE BAZĂ ŞI
METODE DE
EPIDEMIOLOGIE ORALĂ

Disciplina – Stomatologie Comunitară
• Definirea epidemiologiei;
• Clasificarea studiilor epidemiologice;
• Studii epidemiologice descriptive;
• Studii epidemiologice analitice;
• Recapitulare;
Epidemiologia este o ştiinţă medicală care studiază
distribuţia şi determinanţii stării de sănătate şi crează bazele
ştiinţifice de acţiune pentru controlul stării de sănătate.
Studiul distribuţiei bolilor sau stării de sănătate este

esenţial pentru planificarea şi evaluarea serviciilor de
sănătate ca primă parte de bază a studiului epidemiologic.
Esenţa epidemiologiei este studiul rezultatelor în

legătură cu expunerea la diferiţi factori de risc.
Expunerea este reprezentată de orice caracteristică individuală sau
agent cu care individul intră în contact şi care poate prezenta
importanţă pentru starea sa de sănătate.
Deci epidemiologia studiază asocierea dintre expunere şi boală prin

intermediul următorilor factori: genetici, de mediu, biologici, sociali
sau psihologici.
Pentru identificarea determinanţilor trebuie să se analizeze de ce
anumiţi indivizi fac o boală şi alţii nu, atâta timp cât sunt sub
influenţa aceloraşi factori.
Epidemiologia analitică este esenţială pentru medicina preventivă şi

are ca obiectiv intervenţia în beneficiul comunităţii şi individului,
precum şi evaluarea serviciilor de sănătate prin stabilirea
priorităţilor şi alocarea eficientă a resurselor.
STUDII DESCRIPTIVE
Studii observaţionale
Raportări de cazuri
Serii de cazuri
Studii corelaţionale (populaţionale);
Studii epidemiologice transversale (Cross-
sectional surveys)
STUDII ANALITICE
Studii observaţionale
„Case-control studies” – studii de tipul caz-martor
„Cohort studies” (prospectiv şi retrospectiv)
Studii intervenţionale
„Clinical trials” – trialuri clinice
Descriu caracteristicile unei populaţii ţintă:
1. Caracteristici personale ale membrilor colectivităţii

(vârstă, sex, categorie socială, TA, colesterolemie etc.)
2. Caracteristici temporale: distribuţia temporală a bolilor şi
factorilor de risc
3. Caracteristici spaţiale: distribuţia spaţială a bolilor şi a
factorilor de risc.
• realizeaza o simpla descriere
• nu încearcă să caute prezenţa unor

asociaţii epidemiologice;
• nu permit generalizări de tip cauzal.

RAPORTĂRI DE CAZURI
 descriu o observaţie neobişnuită;
 constituie adesea prima etapă de recunoaştere a unei noi maladii
sau a unui nou factor de risc.
SERII DE CAZURI
Reprezintă etapa următoare a raportarii de caz, prin
regruparea diferitelor observaţii similare şi stabilirea, în acest fel a
probabilităţii existenţei unei entităţi patologice.
 Ele pot, în anumite situaţii, să sugereze în mod foarte pregnant
existenţa unui factor etiologic.
Limite:
seriile de cazuri şi cazurile raportate traduc, înainte de toate,
experienţa şi capacitatea de observaţie a unui cercetător;
nu permit stabilirea concluziilor care pot fi generalizate şi la alte
cazuri;
în pofida indiscutabilei lor utilităţi, seriile de cazuri, şi cu atât mai
mult cazurile raportate, nu permit stabilirea frecvenţei unei boli : ar fi
necesar pentru aceasta un studiu de incidenţă sau de prevalenţă;
seriile de cazuri nu înlesnesc nici aprecierea importanţei în mod
statistic a unui factor de risc, pe care aceste serii pot eventual să-l
sugereze; în acest caz ar fi necesar un grup de comparaţie.
STUDIILE DE CORELAŢIE
(STUDII ECOLOGICE)
Permit efectuarea unei analize la o scară mai largă.
Ele stabilesc comparaţia dintre importanţa (sau frecvenţa) unui factor
de risc presupus a exista în interiorul unei populaţii și prevalenţa sau
incidenţa bolii, plecând de la date deja disponibile la nivelul acestei
populaţii (incidenţa cancerului pulmonar în diverse regiuni ale lumii este
proporţională cu cantitatea de ţigarete fumate din aceste zone? Incidenţa
cariei dentare este proporţională cu cantitatea de hidrocarbonate
consumată?).
Studiile ecologice utilizează datele care reprezintă mediile calculate la

nivelul unei populaţii şi nu informaţiile culese la scară individuală.
STUDIILE DE CORELAŢIE
(STUDII ECOLOGICE)
Studiile ecologice introduc, pe de o parte, noţiunea de comparaţie :

trebuie să deţinem date referitoare la diferite populaţii pentru a putea
stabili o corelaţie între importanţa unui factor de risc şi importanţa
bolii studiate în fiecare populaţie.
Ele folosesc, pe de altă parte, noţiunea de frecvenţă a factorului de risc
şi a bolii.
Sunt transversale în măsura în care ele suprapun două tipuri de date

(frecvenţa factorului de risc şi frecvenţa bolii), culese în aceeaşi
perioadă.
Sunt uşor de realizat într-un timp limitat căci fac apel la date de
statistică descriptivă, deja colectate şi publicate.
Limitele studiilor de corelaţie
- Datele sunt mediile care descriu caracteristicile unei populaţii. Ele nu ne permit să
cunoaştem dacă o persoană expusă este efectiv cea care a făcut boala şi deci dacă
factorul de risc urmează să fie interpretat ca atare.
- Studiile ecologice nu permit controlul factorilor de confuzie.

Un factor de risc real poate să nu fie identificat printr-un studiu ecologic dacă este
„diluat" de către caracteristicile specifice unei populaţii (frecvenţa mai mare a
aceleaşi boli la o vârsta mai înaintată)?
- Studiile ecologice, care permit efectuarea unei comparaţii la scară mare, suferă totuşi
prin lipsa informaţiei individuale.
Ce şi cine se studiază în mod precis ?
Care sunt factorii de confuzie care pot explica asocierea observată prin relaţia lor cu
fiecare din variabilele corelate?
În ce măsură asocierea mediilor calculate, la nivelul unei populaţii, descrie relaţia
dintre factorul de risc şi maladia prezentă, în mod efectiv la individul bolnav ?
STUDII EPIDEMIOLOGICE TRANSVERSALE
(STUDII DE PREVALENŢĂ)
analizează prezenţa unui factor dat sau a unei boli, în mod
particular, într-o populaţie P, la un moment precis t, fără să se facă
referire la trecut, sau fără să se urmărească evoluţia lor în viitor.
reprezintă echivalentul unui sondaj riguros şi ştiinţific construit,
sau instantaneul fotografic al unei situaţii precise, în populaţia
studiată.
sunt deosebit de utile prin:
- aportul de informaţii cantitative, precise,
asupra răspândirii unei boli sau a unui factor de risc
într-o populaţie;
- a frecvenţei lor;
- subgrupele din populaţie în mod special
afectate.
Rezulatele studiilor transversale sunt importante în două
direcţii principale de aplicare:
Demararea programelor de sănătate publică, preventive sau
curative, care permit includerea grupelor din populaţia în care acel
program trebuie să fie aplicat cu prioritate (grupe de vârstă, populaţie
urbană sau rurală, bărbaţi sau femei, zone geografice....)
Constatarea, prin studiul transversal, a asocierii între o stare

patologică şi una sau mai multe condiţii presupuse cauzale, care conduc
la formularea ipotezelor etiologice ce urmează a fi testate în alte studii cu
structură diferită (biologice sau epidemiologice).
STUDIILE DE PREVALENŢĂ CARE REPREZINTĂ UN TIP

DEOSEBIT DE CERCETARE DESCRIPTIVĂ, SUNT LA
FRONTIERA CU STUDIILE ANALITICE
• Grup martor
• Factori de risc efect
• Asociere statistica
• Forţa asocierii dintre expunere şi efect
(risc relativ, odds ratio, coeficient de
corelaţie);
• Semnificaţia statistică a asocierii (p,

interval de încredere)
STUDIILE CAZ-MARTOR
Studiile caz-martor se încadrează în categoria studiilor de observaţie (se
examinează, fără să se intervină asupra pacienţilor, relaţiile posibile între
unul sau mai mulţi factori de risc şi apariţia uneia sau mai multor stări
patologice).
Sunt studii analitice, ca şi studiile experimentale, căci se bazează pe
ipoteze, în opoziţie cu studiile descriptive, de tipul studiilor transversale.
Subiecţii sunt selecţionaţi în funcţie de starea lor faţă de boală (sunt deci
cazuri, subiecţi la care boala este deja instalată, si martori, persoane
sănătoase) şi se urmăreşte să se determine factorul de risc potenţial care
ar putea să fie implicat în geneza bolii studiate.
Această abordare a fost dezvoltată, pentru a răspunde în parte
oportunităţilor studiului bolilor cronice, care au o perioadă de latenţă
lungă.
TIMP PREZENT SAU TRECUT TIMP PREZENT
Populaţia de pacienţi
Factor de risc
Prezent Absent
Eşantion de persoane
bolnave
Populaţia de persoane
Sănătoase (>>populaţia ) de
Prezent Absent persoane bolnave
Eşantion de persoane
sănătoase
STRUCTURA UNUI STUDIU CAZ-MARTOR
DIRECŢIA DE STUDIU BOALĂ
PREZENTĂ ABSENTĂ
EXPUNERE DA a b
FACTOR DE RISC
NU c d
a+c b+d
Reprezentarea unui studiu caz-martor prin tabelul 2X2: (a+c) cazuri şi

(b+d) martori sunt definiţi de la începutul studiului.
Avantajele studiului caz-martor
 Un studiu caz-martor poate fi finalizat repede. Boala este deja declarată şi precizarea
etiologiei este de obicei retrospectivă. Durata studiului este deci independentă de durata
de incubaţie, sau de perioada de latenţă;
 Strategia studiilor caz-martor este deosebit de interesantă pentru bolile rare.
 Studiul caz-martor permite selecţionarea unui număr suficient de bolanvi pentru a

compara distribuţia unor factori de risc, în mod satisfăcător statistic, la bolnavi şi
respectiv la persoanele sănătoase.
 Într-un studiu caz-martor se poate analiza un număr important de factori de risc

presupuşi, pe care îi regăsim în antecedentele subiecţilor.
 Un studiu caz-martor este deci mult mai puţin costisitor, atât ca bani cât şi ca timp sau
număr de persoane incluse în echipa de lucru.
ELABORAREA STUDIULUI CAZ-MARTOR
Etape:
 selecţia unui eşantion dintr-o populaţie de bolnavi;
selecţia unui eşantion dintr-o populaţie de persoane

sănătoase;
 măsurarea factorilor de risc suspectaţi.

• cazurile se selectează după ce au fost clar
stabilite criteriile şi definiţia bolii;
• cazurile selecţionate trebuie să fie reprezentative
pentru toate cazurile;
• nu este necesar ca în studiu să fie incluse toate
cazurile din populaţie (esantion reprezentativ)
• cazurile pot fi recrutate din spitale, cabinete,
registre, în urma unor operaţiuni de screening
etc.
• Martorii trebuie să provină din aceeaşi
populaţie la risc pentru boală ca şi cazurile
(să fie similari cazurilor, cu excepţia bolii)
• Martorii trebuie să fie reprezentativi pentru

populaţia ţintă
• toate cazurile dg. în comunitate;
• toate cazurile dg. într-un eşantion din populaţie;
• toate cazurile dg. în toate spitalele;
• toate cazurile dg. într-un singur spital;
• oricare dintre metodele de mai sus.
• eşantion din populaţia generală;

• non-cazuri dintr-un eşantion din populaţie;
• eşantion de pacienţi din toate spitalele, care nu au boala;
• eşantion de pacienţi din acelaşi spital, care nu au boala;
• soţii, rudele sau perechi ale cazurilor.
ANALIZA DATELOR
Se determină proporţia celor care prezintă expunerea la factorii de risc din grupul
persoanelor afectate de boală, pe de o parte, şi din grupul de persoane sănătoase, pe
de altă parte.
REPREZENTAREA UNUI
STUDIU CAZ-MARTOR
C% D%
Subiecţi ne-
expuşi
Subiecţi expuşi
A% B%
CAZURI MARTORI
Calculul raportului şanselor într-un studiu caz-martor - citirea verticală a tabelului 2X2.
Cazuri Martori
Expuşi a b a+b
Ne-expuşi c d c+d
a+c b+d a+b+c+d
Şansa (odd) de expunere printre cazuri:

Pr oportia cazurilor expuse a /( a  c )
= a/c
Pr oportia cazurilor ne  expuse c /( a  c ) =
Şansa (odd) de expunere printre

martori: Pr oportia martorilor expusi b /( b  d )
Pr oportia martorilor ne  expusi = d /( b  d ) =
b/d
Raportul şanselor (OR):
Sansa de expunere pr int re cazuri a/c

= b/d = ad/bc
Sansa de expunere pr int re martori
Cazuri Martori
Cancer BMF Sanatosi
Expuşi a b a+b
Fumatori 112 176
Ne-expuşi c d c+d
Nefumator 88 224
i
a+c b+d a+b+c+d
200 400
OR= ad/bc= 112x224/88x176= 1,62

OR<1 OR=1 OR>1
Raportul Cota Cotele Cota

cotelor expunerii la expunerilor expunerii la
cazuri/martori cazuri mai egale la cazuri mai
mică decât cazuri şi mare decât
cota martori cota
expunerii la expunerii la
martori martori
Expunerea Expunerea Expunerea Expunerea
ca factor de reduce respectivă creşte riscul
risc riscul de nu este un de boală
boală factor de (factor de
(factor risc risc)
protector)
• Cota expunerii la cazuri este de 1,62 ori mai
mare decât cota expunerii la martori;
sau
• Cei cu cancer BMF au o probabilitate de 1,62 de
ori mai mare de a fi fumători decât cei fără
cancer BMF
sau
• Cei cu cancer BMF au o probabilitate cu 62%
mai mare de a fi fumători decât cei fără cancer
BMF
AVANTAJELE STUDIILOR
CAZ-MARTOR
 Sunt realizate rapid şi sunt puţin costisitoare, comparativ cu studiile de
cohortă;
 În mod particular sunt adaptate la studiul bolilor cu periodă lungă de

latenţă;
 Sunt în mod desebit potrivite pentru studiul bolilor rare;
 Pot evalua mai mulţi factori de risc ai aceleaşi boli.

LIMITELE STUDIILOR
CAZ-MARTOR
• Sunt puţin rentabile pentru evaluarea factorilor de risc rar
întâlniţi, cu excepţia situaţiei în care riscul este foarte crescut;
• Prin aceste studii nu se poate calcula direct incidenţa bolii în

populaţiile expuse şi ne-expuse, făcând excepţie situaţia în care
cazurile din populaţia considerată sunt înregistrate în întregime;
• Relaţia cauză-efect şi secvenţa în timp între factorul de risc

presupus şi boală sunt uneori dificil de stabilit, căci datele care se
referă la expunere sunt colectate în acelaşi timp cu datele care
se referă la boală;
• În mod particular, fac subiectul apariţiei unor factori de

confuzie, a bieurilor de selecţie şi în special de anamneză.
STUDIILE DE COHORTA
• Studii de tip analitic;
• Studii observaţionale;
• alte denumiri:
– studii de urmărire (follow-up);
– studii de incidenţă;
– studii etiologice;
– studii longitudinale;
– studii prospective.
STUDIILE DE COHORTA
Scopul:
• dovedesc existenţa sau inexistenţa unei
asociaţii epidemiologice;
• duc la generalizări de tip cauzal;
• verifică validitatea unei ipoteze
epidemiologice formulate în urma unor
tipuri de studii inferioare în piramida EBM
Nivelul dovezii (EBM)
I. Recenzii sistematice şi metaanalize
II. Studii clinice randomizate (anchete
experimentale)
III. Studii de cohortă
IV. Studii caz-martor
V. Studii transversale/ ecologice
VI. Studii de caz, serii de cazuri
STUDIILE DE COHORTĂ
 Studiile de cohortă reprezintă forma cea mai riguroasă a
studiilor epidemiologice ne-experimentale.
 Numai ele permit evaluarea incidenţei unei maladii, stabilirea

unei relaţii de la cauză la efect între factorul de risc şi boală cu un
minim de bieuri posibile, evaluarea cu o precizie maximă a
timpului de latenţă şi a riscului relativ.
 Totuşi, precizia şi validitatea informaţiilor furnizate sunt

obţinute cu preţul unei investiţii considerabile de timp şi mijloace,
iar studiile de cohortă, ca toate studiile epidemiologice, sunt
supuse unor impedimente specifice, care pot să influenţeze negativ
validitatea.
STUDIILE DE COHORTĂ
 Selecţia subiecţilor se face după prezenţa sau absenţa factorului de risc.
 Subiecţii sunt apoi urmăriţi, în decursul timpului şi este înregistrată apariţia
evenimentelor incidente.
Timpul prezent Timpul viitor
POPULAŢIA DE
STUDIAT
Persoane expuse Bolnavi / sanatosi

Eşantion
Persoane ne-expuse Bolnavi / sanatosi
STRUCTURA UNUI STUDIU DE COHORTĂ

REZULTAT
=
CRITERIU DE
EVALUARE
PREZENT ABSENT
EXPUNERE DA a b a+b
NU c d c+d
Reprezentarea unui studiu de cohortă prin tabelul 2x2: de la

începutul studiului (a+b) expuşi, comparaţi cu (c+d) ne-expuşi.
ETAPELE STUDIULUI DE COHOTRĂ
 Definirea precisă a scopului urmărit şi a populaţiei pe care dorim să
o studiem (populaţia generală, populaţia în viaţă dintr-o anumită arie
geografică, salariaţii unei întreprinderi, o anumită profesie, o categorie
socială specifică etc.)
 Dacă populaţia nu poate fi studiată în ansamblu, se recurge la
selecţia unui eşantion reprezentativ, din interiorul acelei populaţii.
Acest eşantion pentru a fi reprezentativ, trebuie obţinut prin tragere la
sorţi şi fiecare individ trebuie să aibă o şansă egală de a fi selecţionat.
Trebuie deci să dispunem, ca şi la studiile de prevalentă, de o listă
precisă a populaţiei studiate.
 Definirea precisă a evenimentelor pe care dorim să le culegem.
ETAPELE STUDIULUI DE COHOTRĂ
Definirea mijloacelor de diagnostic abordate.
 Definirea perioadei de timp în care sunt urmăriţi subiecţii incluşi în

studiu. Aceastā durată depinde de factorul de risc, de timpul de latenţă
şi de boala studiată şi poate în anumite cazuri să fie mai lungă (de
exemplu bolile cardiovasculare).
 Enunţarea măsurilor luate pentru evitarea pierderii din urmărire a

subiecţilor în decursul timpului, ceea ce este principala dificultate a
studiilor prospective.
COHORTA
• populaţia generală (efectul de interes are o

incidenţă crescută)
• grupuri speciale de expunere (ex: fumători,
mineri uraniu, muncitori cu azbest, locuitori
Cernobîl etc
• grupuri mai uşor de urmărit (medici,
asistente etc.)
• populaţii captive (definite geografic sau prin
arondarea la anumite instituţii)
Măsurarea expunerii
Metode:
– chestionare
– teste de laborator
– măsurători fizice
– foi de observaţie şi registre medicale
Măsurarea efectului (bolii)
• Se efectuează identic la expuşi ca şi la neexpuşi
(procedurile de identificare a bolii trebuie să fie
aceleaşi la expuşi şi neexpuşi);
• se definesc detailat efectele de interes (criteriile

diagnostice), înainte de începerea studiului:
– dacă se studiază efecte multiple, trebuie definit
fiecare;
– efect (end point) primar, secundare.
CLASIFICAREA STUDIILOR DE
COHORTĂ
Studiile de cohortă retrospectivă

(istorică)
Informaţiile privind factorii de risc (expunerea)
au fost înregistrate cândva în trecut, iar
rezultatele, respectiv boala sunt analizate în
prezent.
CLASIFICAREA STUDIILOR DE
COHORTĂ
Studiile de cohortă prospectivă
În studiile prospective, factorii de risc
(expunerea la boală) sunt analizaţi în prezent,
iar rezultatele studiului sunt luate în
considerare de la începutul studiului şi până la
sfîrşit.
PREZENTAREA REZULTATELOR
Bolnavi Sanatosi
Expuşi a b a+b
Ne-expuşi c d c+d
a+c b+d a+b+c+d
CALCULUL RISCULUI RELATIV ÎNTR-UN STUDIU DE

COHORTĂ; INTERPRETAREA ORIZONTALĂ A TABELULUI
2 X 2.
Bolnavi Sanatosi
Expuşi a b a+b
Ne-expuşi c d c+d
a+c b+d a+b+c+d
ac
Incidenţa = / an
abcd
a c
Incexp = / an Incnon = /an
ab cd
Inc exp a(c  d )
RR = =
Inc non c(a  b )
Incatr = Incexp - Incnon
Bolnavi Non-bolnavi
Expuşi a (112) b (176) a+b
Ne-expuşi c (88) d (224) c+d
a+c b+d a+b+c+d
Riscul(Exp) = 112/112+176= 112/288 = 0,38 = 38%
Riscul(Neex) = 88/88+224= 88/312 = 0,28 = 28%
RR = RExp/RNexp=0,38/ 0,28 = 1,36

Interpretarea riscului relativ
Riscul relativ = 1,36

Riscul de a face cancer BMF este de 1,36 ori mai
mare la fumători faţă de nefumători
Riscul atribuibil
RA=RExp-Rnexp
• arată cu cât este mai mare riscul la expuşi
faţă de neexpuşi
• exces de risc, diferenţa riscului
• RA = RExp -RNexp= 38% -28% =

10%
Semnificaţia riscului
RR RA Concluzia
RR>1 RA>0 Factor de
risc
RR=0 RA=0 Factor
indiferent
RR<1 RA<0 Factor de
protectie
AVANTAJELE STUDIULUI DE COHORTĂ
• Deosebit de utilă când expunerea este rară;

• Poate evalua efecte multiple ale unei singure expuneri;
• Poate elucida temporal relaţia dintre expunere şi boală
• Atunci când este prospectivă, minimizează erorile sistematice de
măsurare a expunerii
• Permite măsurarea directă a incidenţei bolii la expuşi şi
neexpuşi.
IMPERFECŢIUNILE STUDIILOR DE COHORTĂ
• Ele impun, în faza iniţială, includerea unui număr mare de subiecţi;
• Nu sunt potrivite pentru studiul bolilor rare, pentru care numărul de
subiecţi, incluşi iniţial ar fi prea redus;
• Sunt lungi şi foarte costisitoare;
• Nu sunt studii de explorare: ipotezele testate trebuie să fie recunoscute
în prealabil ca adevăruri ştiinţifice, prin studii mai uşor de realizat;
• Atunci când sunt prospective: foarte scumpe şi durează mult timp;
• Atunci când sunt retrospective: necesită documente medicale de bună
calitate;
•Validitatea rezultatelor poate fi afectată serios de pierderile De pe
parcursul studiului.
TRIALURI CLINICE
TRIALURI CLINICE
Trialurile clinice sunt studii analitice interventionale de
apreciere a eficacităţii clinice a unor:
■ proceduri diagnostice (teste de depistare şi de precizare a
diagnosticului)
■ intervenţii preventive/curative
tratamente medicamentoase
tehnici de reeducare
tehnici de îngrijire
■ intervenţii de tip educaţional (schimbarea comportament /
mod de viaţă)
Scop: evaluarea efectelor/consecinţelor unei intervenţii

(urmărirea relaţiei dintre intervenţie şi rezultatele ei )
TRIALURI CLINICE
• Compararea unui tratament cu placebo sau cu

un tratament consacrat pentru o anumita
afectiune
• Compararea unei metode de diagnostic cu
alta metoda
• Compararea unor tratamente
• Compararea unor servicii de sanatate
• Compararea unor programe de educatie de
sanatate
TRIAL CLINIC
TRASATURI GENERALE
• alocarea randomizata;
• existenta unui grup de control
corespunzator;
• variabila independenta este
reprezentata de tratament.
TRIALURI TERAPEUTICE
RANDOMIZATE
RANDOMIZAREA: repartiţia subiecţilor/ sau
grupurilor de persoane în doua sau mai multe grupuri
comparabile cu ajutorul unei metode bazate pe
întâmplare (aleator) care vor primi /nu vor primi
medicamentul cercetat/ un produs placebo
AVANTAJ : cea mai bună metodă de control a influenţei

factorilor de confuzie cunoscuţi / necunoscuţi prin
"diluarea“ lor (repartiţia egală a variabilelor în diferite
grupe)
ALOCAREA RANDOMIZATA
• Nici subiectii nici clinicianul si nici
investigatorul nu poate influenta alocarea
• Pentru a fi siguri ca populatia alocata

randomizata are caractere demografice
comparabile cu lotul placebo se verifica
tabelar comparativ caracterele lor
Variabila Independenta
Variabila independenta este reprezentata

de:
• tratament;
• servicii de sanatate;
• programe de educatie pentru sanatate.
ETAPELE UNUI TRIAL
RANDOMIZAT
• Formularea ipotezei
• Selectia participantilor
• Alocarea participatilor in lotul cu tratament si
lotul martor
• Administrarea tratamentului si urmarirea
interventiei
• Analiza datelor
• Generalizarea datelor si publicarea rezultatelor
si concluziilor
FORMULAREA IPOTEZEI
INTOCMIREA PROTOCOLULUI
Introducere
Scopul – obiective principale si secundare
Definirea lotului
Definirea design-ului studiului
URMARIREA
Standardizare corespunzatoare pentru a surprinde efectul
Durata suficient de lunga
PARAMETRII URMARITI
Definirea lor
Parametri obiectivi
Parametri subiectivi (durerea)
FORMULAREA IPOTEZEI
• Definirea echipei (trial multicentric);

• Aprobarea protocolului si echipei de catre
forurile competente (directie de spital,
comisia medicamentului, comisia de etica);
• Asigurarea finantarii;
• Asigurarea logisticii – tratament, echipament,
oameni,(firme specializate in conducerea de
trialuri oameni,clinice).
FORMULAREA IPOTEZEI
• Studiu pilot
• Remodelarea protocolului
SELECTIA PARTICIPANTILOR
Metoda de selectie
Randomizata din populatia generala
Voluntari din populatia accesibila– bolnavi de pe lista unui medic
Recrutarea la spital mai usoara ca recrutarea la domiciliu
Marimea esantionului
Cu cât mai larg cu atât mai bine
Se alege astfel ca puterea metodei statistice sa permita
evidentierea unei diferente intre loturi
Grup de control
ALOCAREA PARTICIPATILOR IN LOTUL
(LOTURILE) CU TRATAMENT SI LOTUL
MARTOR
Alocare randomizată
APLICAREA INTERVENŢIEI;
ANALIZA REZULTATELOR;
CONCLUZII REFERITOARE LA
INTERVENŢIE (VERIFICAREA
IPOTEZEI)
CONCLUZII
 Trialul clinic randomizat în dublu orb constituie referinţa în materie de
cercetare clinică, furnizând nivelul de probă cel mai ridicat când este
vorba de a pune în evidenţă o relaţie între doi factori.
 Randomizarea este intervenţia fundamentală deoarece suprimă riscul

de eroare legat de factorii de confuzie iar procesul de orb elimină riscul
de interferenţe legat de co-intervenţii.
Expertiză profesională
Modelul Simptome si boli
biomedical
privind Pacienti
sănătatea
‘70 Tratamente
Conferinta internationala asupra ingrijirilor
primare de sanatate, Alma-Ata, 1978
Exprima necesitatea unei actiuni urgente din
partea:
• tuturor guvernelor,
• a tuturor lucratorilor din domeniul
sanitar si al dezvoltarii
• a comunitatii mondiale
pentru
promovarea sanatatii tuturor popoarelor
DECLARATIA DE LA ALMA-ATA
Sanatatea, care este o stare de completa

bunastare fizica, mentala si sociala si nu
numai absenta bolii sau infirmitatii, este un
drept fundamental al omului si ca atingerea
celui mai inalt nivel posibil al sanatatii este unul
dintre cele mai importante obiective sociale pe
plan mondial, a carui realizare necesita actiunea
mai multor sectoare economice si sociale in
afara sectorului sanitar.
• Inegalitatile flagrante existente in starea de sanatate a
populatiei din tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare precum si
din cadrul aceleiasi tari sunt inacceptabile din punct de
vedere politic, social si economic, si deci reprezinta o
grija comuna pentru toate tarile.
• Dezvoltarea economica si sociala bazata pe noua ordine

economica internationala, are o importanta esentiala in atingerea
pe deplin a sanatatii pentru totit si in reducerea prapastiei fata de
starea de sanatate din tarile dezvoltate. Promovarea si
protejarea sanatatii populatiei este esentiala pentru
dezvoltare economica si sociala sustinuta si contribuie la
o mai buna calitate a vietii si a pacii mondiale.
• Oamenii au dreptul si datoria sa participe
atât individual cât si colectiv la planificarea
si implementarea îngrijirilor de sănătate.
• Guvernul poarta responsabilitatea sanatatii poporului, care poate fi

implinita numai prin pastrarea unei stari de sanatate adecvata si
prin masuri sociale. Un obiectiv social principal al guvernelor,
organizatiilor internationale si al intregii comunitati mondiale in
viitoarele decenii ar fi atingerea de catre toti oamenii lumii, pina in
anul 2000, a unui nivel al sanatatii care sa le permita sa duca o
viata productiva din punct de vedere social si economic. Ingrijirile
primare de sanatate reprezinta cheia atingerii acestui obiectiv, ca
parte a dezvoltarii, in spiritul dreptatii sociale.
• Ingrijirile primare de sanatate sunt ingrijiri sanitare esentiale
bazate pe metode si tehnologii practice, pertinente din punct de
vedere stiintific si acceptabile din punct de vedere social, facute
sa fie accesibile in mod universal indivizilor si familiilor din
comunitate, prin totala lor participare si, la un cost pe care
comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina in fiecare
stadiu al dezvoltarii lor in spiritul increderii in sine si al
autodeterminarii. Formeaza o parte integranta a sistemului de
sanatate al tarii, pentru care reprezinta atit functia centrala cit si
problema principala, dar si a dezvoltarii globale sociale si
economice a comunitatii. Reprezinta primul nivel al contactului
dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul de sanatate
national, incercind sa apropie pe cit mai mult posibil, activitatea
din domeniul sanatatii de mediul de viata si de munca al
oamenilor, constituind primul element al unui proces continuu de
ingrijire a sanatatii.
Ingrijirile de sanatate primare
• reflecta si rezulta din conditiile economice si din

caracteristicile socio-culturale si politice ale tarii
si comunitatilor sale si se bazeaza pe aplicarea
rezultatelor relevante ale serviciilor de cercetare
sociala, biomedicala si sanitara si pe experienta
din domeniul sanatatii publice;
• cuprind principalele probleme legate de sanatate

in cadrul comunitatii, furnizind servicii de
promovare, preventive, curative si de recuperare
corespunzatoare;
includ cel putin:

• educatia privind problemele de sanatate predominante si
metodele de prevenire si control a lor;
• promovarea unei alimentatii corecte;
• asigurarea cu apa potabila printr-o cantitate adecvata si o
sanitatie de baza;
• ingrijirile acordate mamei si copilului, inclusiv planning
familial; imunizarea impotriva bolilor infectioase majore;
• prevenirea si controlul bolilor endemice cu caracter zonal;
• tratamentul adecvat pentru bolile curente si vatamari;
• asigurarea cu medicamente esentiale;
• implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de

acesta si aspecte ale dezvoltarii nationale si comunitare, in special
agricultura, zootehnia, industria, educatia, constructiile de locuit,
lucrarile publice, comunitatile si alte sectoare si cer un efort
coordonat din partea tuturor acestor sectoare;
• cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o
autodeterminare si participare la planificarea, organizarea,
conducerea si controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizind la
maximum resursele locale nationale, precum si alte resurse
disponibile; in acest scop dezvolta printr-o educatie
corespunzatoare capacitatea de participare a comunitatilor;
• ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate,
functionale, ducind la o imbunatatire progresiva a unor ingrijiri
de sanatate cit mai cuprinzatoare, dind prioritate celor ce au cea
mai mare nevoie;
• se bazeaza la nivel local si de referinta pe lucratorii sanitari,

inclusiv medici, infirmiere, moase, personal auxiliar, dar este
nevoie si de practicieni traditionali, pregatiti in mod adecvat din
punct de vedere tehnic si social pentru a lucra in echipa si
pentru a raspunde nevoilor de sanatate exprimate de catre
comunitate.
Ingrijirile de sanatate primare:
• Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri de

actiune pentru a organiza si sustine ingrijirile de sanatate primare ca parte a
unui sistem national de sanatate cuprinzator si in coordonare cu alte sectoare.
In acest scop, este necesar sa se manifeste dorinta politica de mobilizare a
resurselor tarii si de folosire rationala a resurselor externe disponibile.
• Toate tarile ar trebui sa coopereze in spiritul parteneriatului cu scopul de
a asigura ingrijirile de sanatate primare pentru toti oamenii, deoarece
obtinerea starii de sanatate de catre oamenii dintr-o tara priveste in mod direct
si este benefica pentru orice tara. In acest context, raportul OMS / UNICEF
asupra ingrijirilor primare de sanatate constituie o baza sociala pentru
functionarea si dezvoltarea in continuare a ingrijirilor primare de sanatate in
lume.
Ingrijirile de sanatate primare – principii de
bază
• Distributia echitabila: tarile ar trebui sa gaseasca cai de a permite
tuturor accesul la servicii.
• Implicarea comunitatii: implicarea indivizilor in promovarea
propriei lor ingrijiri este esentiala pentru viitoarea bunastare a
comunitatii.
• Concentrarea asupra activitatii de prevenire: dobindirea unor
cunostinte prin educatie pentru sanatate si / sau mobilizarea
comunitatii pentru imunizare si rolul comunitatii in luarea
deciziilor legate de alocarea resurselor spre prioritatile sanitare.
Deoarece prevenirea este vitala pentru rezolvarea problemelor
comunitatii pe termen lung dar nu este intotdeauna raspunsul la
probleme individuale, serviciile preventive trebuie sa existe
impreuna cu cele curative.
Ingrijirile de sanatate primare – principii de
bază
• Tehnologie corespunzatoare: ea trebuie sa fie
acceptata, eficienta din punct de vedere al
costului, ieftina si disponibila pe plan local.
• Abordarea multisectoriala: starea de sanatate
este influentata atit pozitiv cit si negativ de o
serie de factori cum sunt: conditiile de locuit,
tranportul, productia de alimente, irigatiile si
rezerva de apa. Toate acestea tin de diferite
sectoare guvernamentale, dar toate pot afecta
bunastarea globala a comunitatii.
ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE
PRIMARĂ (Primary Health Care -
PHC)
PHC se bazează pe metode practice,
ştiinţifice şi tehnologice universal
accesibile indivizilor şi familiilor dintr-o
comunitate la un preţ de cost pe care
comunitatea şi ţara respectivă poate să-l
menţină permanent (OMS/UNICEF, 1978).
POHC (IPSO)
POHC=Primary Oral
Health Care
IPS=Ingrijiri primare de
sănătate orală
PHC (IPS)
PHC=Primary Health
Care
IPS=Ingrijiri primare de
sănătate
COMUNITATE
INDIVID
ÎNGRIJIRI PRIMARE DE
SĂNĂTATE (PHC)
PHC ca nivel de îngrijire;

PHC ca un set de activităţi;
PHC din punct de vedere filozofic.
PHC CA NIVEL DE
ÎNGRIJIRE
PHC reprezintă primul nivel de contact al

individului, familiei şi comunităţii cu
sistemul naţional de sănătate la cel mai
apropiat punct (OMS/UNICEF, 1987).
PHC CA UN SET DE ACTIVITĂŢI
educaţia privind prevalenţa problemelor de sănătate şi metodele

de prevenţie şi control;
promovarea furnizării alimentelor şi asigurarea unei nutriţii
corecte;
furnizarea şi asigurarea condiţiilor sanitare şi sigure a apei;
planificare familială şi îngrijiri de sănătate ale mamei şi copilului;
imunizarea împotriva infecţiilor majore;
prevenţia şi controlul bolilor endemice locale;
asigurarea unui tratament adecvat al bolilor;
aprovizionarea cu medicamentele esenţiale.
PHC DIN PUNCT DE VEDERE
FILOZOFIC
Alma Ata
Determinanţii sociali, economici şi de
mediu influenţează starea de sănătate mai
mult decât îngrijirile medicale însăşi.
SANATATEA ORALĂ PRIN PRISMA PRINCIPIILOR
ÎNGRIJIRILOR PRIMARE DE SANATATE
Imperativul schimbării (Mahler, 1981)
• prea puţine resurse sunt alocate sănătăţii;
• alocarea nejudicioasă a resurselor existente;
• exodul medicilor din ţările sărace către cele bogate;
• precaritatea autocontrolului asupra sănătăţii individului;
• neîncrederea asupra măsurilor luate de factorii de decizie.
Toate acestea se aplică foarte bine şi domeniului stomatologiei, atât în ţările dezvoltate cât şi
în ţările în curs de dezvoltare, datorită lipsei accesibilităţii permanente a întregii populaţii
la serviciile medicale. Se au în vedere în special comunităţile foarte îndepărtate pentru care
sănătatea orală rămâne un vis, şi va rămîne atâta timp cât sănătatea orală este înţeleasă în
termeni pur tehnici ca de exemplu: obturaţii, extracţii, medici stomatologi, clinici,
echipamente.
EXPLICAŢII:
• resursele alocate pentru anumite programe sunt

foarte mici, cu tendinţă marcantă de reducere
datorită procesului de ajustare economică, atât în ţările
dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare;
• prevenţia a fost neglijată în favoarea tratamentelor
stomatologice, motiv pentru care este necesar să se
schimbe conceptele, acordînd prevenţiei atenţia
cuvenită;
• determinanţii sănătăţii orale au fost definiţi în
termeni foarte rigizi.
Pentru definirea statusului sănătăţii orale a unui individ
trebuie luate în consideraţie următorii factori:
• sistemul de sănătate 25%;
• factorii biologici 10%;

• factorii fizici 15%;
• factorii sociali 50%
În acest context trebuie să se facă o analiză

comparativă asupra costurilor dintre curativ,
preventiv şi activităţile de promovare a sănătăţii.
PRINCIPIILE PHC
Distribuţie echitabilă (condiţii egale, accesibilitate egală la

serviciile de sănătate pentru toţi membrii comunităţii;
Implicarea comunităţii (implicarea nonprofesioniştilor din
cadrul comunităţii;
Prioritate prevenţiei, promovarea sănătăţii, curativ
Tehnologie adecvată (utilizarea resurselor proprii ale
comunităţii respective;
Folosirea multidisciplinarităţii (acumulări multisectoriale
Walt şi Vaughan, 1981

Distribuţie echitabilă
Echitatea = crearea condiţiilor egale de sănătate pentru
toţi indivizii.
Populaţia dezavantajată are o stare de sănătate orală
precară pentru că are accsibilitate redusă la serviciile de
sănătate şi de asemenea primesc şi cele mai puţine
resurse.
Populaţia săracă, cu educaţie limitată, minorităţile şi
populaţia în vârstă care locuiesc în condiţii minime de
existenţă, continuă să fie neglijate din punct de vedere
stomatologic.
Cum se poate rezolva inechitatea?
Prin pregătirea personalului din domeniul stomatologiei
care să asigure serviciile de bază pentru prevenţie,
promovarea sănătăţii şi asigurarea tratementelor
curative, care să funcţioneze pe lîngă cele mai apropiate
clinici de stomatologie. În acest fel cei care lucrează în
domeniul îngrijirilor primare de sănătate orală pot crea
echitate în rândul populaţiei, deoarece oferă
posibilitatea accesului egal la aceste programe în
funcţie de nevoi.
Implicarea comunităţii
Reprezintă un element fundamental în cadrul

îngrijirilor primare de sănătate, care se referă la
implicarea neprofesioniştilor din cadrul comunităţii.
Aceasta depinde însă în mare măsură de nivelul de
cultură şi, bineînţes, de experienţa membrilor
comunităţii respective, de aspiraţiile comunităţii.
(Fletcher, 1995)
Accentul pe prevenţie şi pe promovarea sănătăţii
Numeroase studii au arătat că este mult mai

ieftin să apelezi la prevenţie şi promovarea
sănătăţii decât la tratamente curative.
Tehnologii adecvate
• Echipametele şi materialele sunt foarte scumpe şi nu sunt la îndemîna
tuturor, motiv pentru care nu poate fi echitate nici în ceea ce priveşte
accesul populaţiei la serviciile stomatologice.
• Pentru a compensa aceste neajunsuri, cercetarea acestui proces a
condus la soluţia tratamentului restaurativ atraumatic - ART,
(Frencken, 1995), care încearcă să rezolve procesele carioase în fazele
incipiente la un preţ de cost mic, în zonele fără electricitate, sau unde
nu sunt resurse financiare necesare achiziţionării echipamentelor
stomatologice.
• Tratamentul afecţiunilor dentare la preţuri de cost mici reprezintă
esenţa acestei abordări pe care comunitatea respectivă poate să le
suporte.
• Utilizarea resurselor proprii ale comunităţii respective, sau ceea ce
comunitatea respectivă îşi poate permite.
Acumulările multisectoriale
Una din cauzele insucceselor multor programe de sănătate
orală este faptul că se operează în condiţii de izolare,
separate de structurile organizatorice de sănătate (OMS,
1998). Sheiham (1988) sugerează că sănătatea orală poate fi
integrată mai bine în programele de sănătate generală prin:
• abordarea cauzelor comune ale bolilor;
• includerea sănătăţii orale în educaţia pentru sănătatea
generală;
• adoptarea strategiilor pentru populaţie.
• abordarea şi controlul unor factori de risc comuni care pot
avea impact asupra mai multor boli în acelaşi timp (preţ de
cost mic) pot promova factori sanogeni (consum de
hidrocarbonate, fumat, etc).
IMPLICAŢIILE PHC
Respectarea parteneriatului;
Evaluarea şi cercetarea;
Reformă în pedagogia existentă.
RESPECTAREA
PARTENERIATULUI
Presupune existenţa legăturilor şi interrelaţiilor dintre
medicii stomatologi cu sectoarele care influenţează
determinanţii sănătăţii orale: educaţia, nutriţia, siguranţa
alimentaţiei, mediul, bunăstarea socială şi dezvoltarea
comunităţii;
Personalul din stomatologie trebuie să fie în permanentă

legătură cu populaţia comunităţii, pentru a contribui la
dezvoltarea acesteia;
Programele de sănătate orală trebuie să îmbunătăţească

îngrijirile primare de sănătate orală (POHC), să
aprofundeze nevoile populaţiei şi să promoveze echitatea.
EVALUAREA ŞI CERCETAREA
Evaluarea şi cercetarea situaţiei reale

din rândul unei comunităţi ajută la
stabilirea unor acţiuni concrete ce se pot
intreprinde în viitor pentru progresul
comunităţii respective.
REFORMĂ ÎN PEDAGOGIA
EXISTENTĂ
Necesitatea schimbării mentalităţii,

comportamentului şi atitudinilor atât a
membrilor comunităţii, dar uneori şi a
profesioniştilor din domeniu
ÎNCEPE CU PROPRIA PERSOANĂ!!!!!!!!!!!

Principiile OMS pentru secolul XXI privind
sănătatea orală
1. Sănătatea orală este o parte esenţială a sănătăţii generale şi a
calităţii vieţii individului.
2. Statusul oral trebuie îmbunătăţit şi menţinut în maniera
economică cea mai eficientă, în concordanţă însă cu calitatea
şi accesul individului la serviciile stomatologice.
3. Ca regulă generală, prevenţia este de preferat tratamentului.
4. Indivizii trebuie să realizeze cât mai mult din ceea ce ţine de
ei pentru a-şi menţine sănătatea orală.
sănătatea orală
5. Caria dentară şi boala parodontală pot fi prevenite şi
controlate.
6. Metodele comunitare de prevenţie trebuie să se bazeze pe
comportamentul sanogen individual, fiind în marea majoritate
a situaţiilor cele mai eficiente metode de prevenţie.
7. Preocupările pentru sănătatea orală trebuie să aibă loc în
contextul preocupărilor pentru starea generală a individului.
8. Persoanele care furnizează serviciile de sănătate orală trebuie
pregătite şi motivate în a lua în considerare sănătatea generală
a individului.
sănătatea orală
9. Tipul, numărul şi distribuţia personalului implicat în
furnizarea serviciilor de sănătate orală trebuie menţinute la
nivele aflate în concordanţă cu necesităţile, accesul, costul şi
calitatea acestora.
10.Programele educaţionale trebuie adaptate populaţiei căreia se
adresează.
11.Cercetarea, evaluarea şi perfecţionarea sunt esenţiale pentru
avansarea continuă în domeniul sănătăţii orale.
12.Procesul de învăţare trebuie să fie un proces continuu, pe toată
durata de activitate a personalului implicat în serviciile de
sănătate.
ANOMALIILE
DENTO – FACIALE

Prevalenţa malocluziilor
Comparaţiile directe între rezultatele
studiilor privind malocluziile nu sunt
întotdeauna posibile, deoarece datele
variază în funcţie de:
 criteriile de examinare;
 gradul de severitate;
 diferenţele de vârstă şi sex între loturi;
 disponibilitatea examenelor paraclinice
(radiografii pentru identificarea dinţilor
neerupţi) şi
 acurateţea examinatorilor.
Determinarea necesităţilor de
tratament
Scopurile tratamentului orthodontic:
„de a conduce la îmbunătăţirea funcţiei
prin corectarea anomaliilor şi de a crea
nu doar o rezistenţă crescută la
afecţiune, ci şi de a îmbunătăţi
aspectul estetic, care va contribui
ulterior la confortul, atât mental cât şi
fizic al individului” (British Dental
Association, 1954).
 Clasic, tratamentul ortodontic
îmbunătăţteşte starea de sănătate şi
funcţionalitatea dinţilor, contribuind, astfel,
la creşterea longevităţii dentiţiei.
 În ultimii ani însă, se prefigurează un al

doilea scop al tratamentului ortodontic –
acela de a creşte confortul social şi
psihologic, prin îmbunătăţirea aspectului
estetic.
Factorii care influenţează receptarea
tratamentului ortodontic
Factori ce ţin de beneficiari
* Dorinţa de îmbunătăţire a aspectului estetic
* Perceperea malocluziei de către pacient şi de către

aparţinători
* Încrederea în sistemul serviciilor sanitare
* Sexul şi vîrsta
* Nivelul economic
* Clasa socială
Factorii care influenţează receptarea
tratamentului ortodontic
Factori ce ţin de furnizorii de servicii
sanitare
* Preocuparea şi atitudinea medicului stomatolog
* Disponibilitatea serviciilor
* Costul tratamentului şi modalitatea de remunerare
a medicului
Numărul de medici ortodonţi raportat
la populaţia de 12 ani.
Norvegia: 1:325
SUA: 1:352
Danemarca: 1:383
Suedia:1:416
Germania:1:427
Finlanda: 1:550
Grecia:1:870
Italia:1:787
Ungaria:1:1542
Spania:1:1798
Marea Britanie:1:2389
Tratamentul ortodontic în contextul
sănătăţii publice - IOTN
Grad 1 (nu necesită tratament)
Malocluzii minore, incluzînd anomalii
de poziţie ale contactelor interdentare
de până la 1mm.
Grad 2 (necesitate redusă de
tratament)
I  Overjet între 3,5-6mm, cu competenţă labială.
 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie între 0-1mm.
 Ocluzie încrucişată anterioară sau laterală cu o diferenţă de pînă la
O 1mm între poziţia de contact retrudată şi poziţia de intercuspidare.
 Anomalii de poziţie ale contactelor interdentare cuprinse între 1-2mm.
 Ocluzie deschisă frontală sau laterală între 1-2mm.
T  Ocluzie adîncă frontală de peste 3,5mm, dar fără contactarea gingiei.

 Rapoarte ocluzale situate în jurul valorilor normale, fără prezenţa
altor anomalii (includ discrepanţele de până la o jumătate de unitate).
N
Grad 3 (la limita necesităţii de
tratament)
I  Overjet între 3,5-6mm, cu incompetenţă labială.
 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie între 1-3,5mm.
 Ocluzie încrucişată anterioară sau laterală cu o
O diferenţă de 1-2mm între poziţia de contact
retrudată şi poziţia de intercuspidare.
 Anomalii de poziţie ale contactelor interdentare
T cuprinse între 2-4mm.
 Ocluzie deschisă frontală sau laterală între 2-4mm.
 Ocluzie adâncă cu contactarea dar fără
traumatizarea gingivală sau palatinală-
N
Grad 4 (necesitate mare de tratament)
 Hipodonţia mai puţin extinsă, care necesită tratament ortodontic
prerestaurativ sau închiderea prin mijloace ortodontice a spaţiului existent.
 Overjet între 6-9mm.
I  Ocluzie inversă frontală cu inocluzie mai mare de 3,5mm, care nu

determină tulburări masticatorii sau fonetice.
 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie între 1-3,5mm, care determină
tulburări masticatorii şi fonetice.
O  Ocluzie încrucişată anterioară sau laterală cu o diferenţă de peste 2mm
între poziţia de contact retrudat şi poziţia de intercuspidare.
 Ocluzie încrucişată linguală laterală, fără contact ocluzal funcţional uni-
sau bilateral.
T  Anomalii de poziţie severe, cu diferenţe de peste 4mm.
 Ocluzie deschisă frontală sau laterală de peste 4mm.
 Overbite complet cu traumatizare gingivală sau palatinală.
N  Dinţi parţial erupţi, înclinaţi către dintele adiacent pe care îl impactează.
 Dinţi supranumerari.
Grad 5 (necesitate foarte mare de tratament)
 Incluzia dentară (cu excepţia M3) determinată de înghesuire,

I anomalii de poziţie, dinţi supranumerari, persistenţa dinţilor
temporari sau orice cauză patologică.
 Hipodonţia extinsă, cu implicaţii restaurative (mai mult de 1
O dinte lipsă per cadran), care necesită tratament ortodontic

prerestaurativ.
 Overjet mai mare de 9mm.
T  Ocluzia inversă frontală cu inocluzie mai mare de 3,5mm, care

determină tulburări masticatorii şi fonetice.
 Despicături labiale şi palatine
N  Reincluzia dinţilor temporari.

Despicăturile labiale şi palatine
Tratamentul despicăturilor labiale şi
palatine ridică o serie de probleme de
sănătate publică.
Despicăturile oro-faciale au o incidenţă
de aproximativ 1:500 persoane pentru
rasa albă,
sunt mai frecvente la popoarele
orientale şi
mai puţin întâlnite la rasa neagră.
ASPECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ALE
DEFECTELOR DE DEZVOLTARE ALE
SMALŢULUI
 Din punct de vedere biologic, defectele de smalţ au
o importanţă deosebită, deoarece prezenţa lor
dovedeşte intervenţia unor tulburări locale şi
sistemice în cursul perioadei de formare a dinţilor.
 Aceste defecte ridică probleme care vizează
aspectele fundamentale ale dezvoltării, şi au
importanţă clinică, estetică şi terapeutică.
 De asemenea, înregistrările asupra lor oferă date de
valoare pentru studiul factorilor care afectează
populaţia în diferite perioade de timp.
Defectele de dezvoltare se produc în cursul
perioadei de formare a dinţilor, ca o
consecinţă a tulburării amelogenezei, etapă
formativă deosebit de complexă care începe
cu diferenţierea celulară şi depunerea
matricii organice la nivelul germenelui
dentar şi sfârşeşte cu mineralizarea şi
maturarea smalţului dentar
Importanţa defectelor de smalţ în
sănătatea publică este dată de:
prevalenţa lor ca defect estetic,
 factorii etiologici implicaţi;
 necesitatea supravegherii
factorilor de mediu cu potenţial de
afectare a amelogenezei;
 amploarea necesităţilor de
tratament pe care le determină la
nivel comunitar.
CLASIFICARE
Aproape toate defectele pot fi, însă,
clasificate după aspectul macroscopic
în:
opacităţi delimitate;
opacităţi difuze;
hipoplazii;
combinaţii ale acestora.
Opacitatea delimitată –
• Este un defect caracterizat prin modificarea, într-o măsură
variabilă, a translucidităţii smalţului, care este delimitată clar de
smalţul adiacent normal şi poate fi de culoare albă, gălbuie,
galbenă sau maronie.
• Smalţul afectat este de grosime normală şi are suprafaţa
nemodificată.
• Leziunile variază ca întindere, localizare pe suprafaţa dintelui
şi distribuţie la nivelul dentiţiei.
• Unele din ele păstrează o transluciditate la suprafaţă, în timp ce
altele au aspect întunecat.
Opacitatea difuză
Este un defect care implică modificarea de grad variabil a
translucidităţii smalţului, fără a exista, însă, o delimitare netă faţă
de smalţul adiacent normal.
Smalţul afectat este de culoare albă şi grosime normală, iar în
momentul erupţiei are suprafaţa netedă.
Defectele difuze pot avea o distribuţie liniară sau sub formă de pete
care pot conflua, iar în unele cazuri pot apare modificări
posteruptive sub formă de depresiuni sau coloraţii.
* Hipoplazia – este un defect care interesează
suprafaţa smalţului, fiind asociată cu reducerea
localizată a grosimii acestuia. Poate apare sub formă
de:
 a) depresiuni – unice sau multiple, superficiale sau mai
adînci, difuze sau ordonate sub forma unor benzi
orizontale pe suprafaţa dintelui;
 b) şanţuri – unice sau multiple, înguste sau late (de
maxim 2 mm);
 c) absenţa parţială sau totală a smalţului, care lasă
descoperită o suprafaţă apreciabilă de dentină. Smalţul
afectat poate fi translucid sau opac.
HIPOPLAZII
Minoră Moderata generalizată
Severă
localizată
PRINCIPII DE ORGANIZARE ALE
SISTEMELOR DE ÎNGRIJIRE A
SĂNĂTĂŢII ORALE

OBIECTIVE
 influenţarea modului de viaţă al populaţiei pentru a

întreţine sănătatea orală şi a preveni apariţia bolilor
 realizarea unui tratament stomatologic de reechilibrare
funcţională
ORGANIZARE
 tip medical
 tip comunitar
TIP MEDICAL:
for conducător, clinici stomatologice, clinici/cabinete cu practică privată,
colegii şi facultăţi
TIP COMUNITAR: 3 nivele de organizare

 nivelul I:
 îngrijire primară a sănătăţii
 situat în fiecare comunitate
 personal comunitar
 acţiuni proprii: examinare clinică periodică
îngrijiri personale
educaţie sanitară
metode comunitare de prevenţie orală
 nivelul II:
 tramente propriu-zise de restaurare şi reechilibrare
 presupune dotarea cu aparatură şi tehnică adecvată
 nivelul III
 tratamente specializate, nepracticabile la nivelul II (chirurgie orală,
ortodonţie, etc)
CATEGORII DE PERSONAL MEDICAL
Medicul stomatolog :
responsabil direct de coordonarea activităţii personalului
Igienistul dentar:
există în aproape 40 de ţări
se ocupă de fluorizări locale, educaţie sanitară, profilaxie odonto-
parodontală
lucrează în şcoli, clinici de sănătate publică
Terapeutul dentar:
există în peste 50 de ţări
se ocupă numai de anumite manopere terapeutice (obturaţii,
extracţii de dinţi temporari)
Asistentul dentar:
lucrează alături de medic în echipa stomatologică
Asistentul şi infirmiera comunitară:
personal specializat numai pe activităţi comunitare
Tehnicianul dentar:
poate funcţiona separat sau în clinici stomatologice
Profesor/ învăţător:
rol în educaţie şi coordonarea programelor de prevenţie orală
Infirmiera la domiciliu:
în unele sisteme de îngrijire a sănătăţii
REMUNERAREA ŞI FINANŢAREA SERVICIILOR
DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂŢII
FINANŢARE
taxe speciale
asigurări de sănătate
plata directă de către pacienţi
SISTEME DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂŢII OARLE (CLASIFICARE)

sisteme finanţate prin asigurări medicale
sisteme în care statul este responsabil direct de furnizarea
serviciilor
sisteme private
DEZAVANTAJE
nu remunerează suficient serviciile de prevenţie
nu incită la prestaţii de înaltă calitate
Importanta asigurarilor sociale de
sanatate
 Un sistem de asigurari sociale de sanatate este desemnat sa
finanteze îngrijirea medicala pentru populatia asigurata si inclusa în
asigurare.
 În afara scopurilor sociale, acesta este un instrument financiar care
organizeaza transformarea sumelor colectate în servicii medicale în
asa fel încât toate persoanele asigurate sa-si permita aceste servicii.
 Un sistem de asigurari nu poate functiona daca pachetul de servicii
prevazut a fi furnizat persoanelor asigurate nu este acoperit în
întregime de fondurile colectate. Aceasta însemna ca bugetul de
asigurari sociale de sanatate trebuie sa acopere valoarea pachetului
de servicii medicale asigurat de care are nevoie populatia asigurata
într-o perioada determinata.
1 Sistemul Bismarck
Sistemul este suportat de catre trei parti: angajator, angajat si stat.
Europa occidentala a preluat apoi sistemul bismarckian ,acesta devenind modelul
alternativ la sistemul de asigurari beveridgean sau anglo-saxon.
Este folosit in multe tari membre ale UE, cum ar fi Franta, Germania, Austria, Belgia,
Olanda si Romania.
Caracteristicile acestui model sunt:

- Resursele financiare sunt, in principal, reprezentate de contributiile obligatorii
platite de angajati si angajatori.
- De asemenea, exista resurse care provin din subventii de la bugetul de stat (local
sau national) sau alte tipuri de subventii.
- Institutiile care administreaza fondurile de asigurari sunt nonprofit
- Gestionarea si folosirea fondurilor de asigurari sunt facute la nivel national si
prin directii locale.
Finantarea se face prin contributii sociale bazate pe salarii (patron,angajat).Banii
pentru sanatate in acest sistem provin: 60% din asigurari sociale, contributii
obligatorii, 10-15% din impozite, taxe specifice, 10% din asigurari private, 10-
15% prin plata de pacient.
2 Sistemul Beveridge
Sistemele de sanatate tip Beveridge sau Sistemele Nationale de Sanatate (NHS)
au fost inspirate de Raportul din 1942 al lui Beveridge care oficializa organizarea
adoptata de Suedia in anii ‘30. Intreaga Europa de Vest (Danemarca, Finlanda, Irlanda,
Norvegia, Suedia, Marea Britanie) a adoptat sau mentinut acest model dupa cel de-al
doilea razboi mondial.
Impozite generale sunt controlate de Parlament (circa 85% din suma fondurilor pentru
serviciile de sanatate), bugete de stat, taxe generale, asigurari cu contributie variabila
in functie de salariu (de la 0%, 2%, 3,85%, pana la 10% din salariu; de exemplu, in
Marea Britanie sunt scutite de la contributie persoanele cu un salariu mai mic de 3.224
de lire sterline/an).
Sarcinile SNS sunt in general urmatoarele:
elaborarea politicii sanitare,
emiterea de indrumari ale autoritatilor pentru probleme de sanatate,
alocarea resurselor;
monitorizarea performantelor autoritatilor din subordine.
Gama de servicii acoperite in cadrul NHS este completa iar accesul la ingrijiri este
gratuit.
ROMANIA
In 1997, Romania a introdus un nou sistem de asigurari de sanatate
prin Legea nr. 145/1997, bazat pe o versiune modificata a modelului
Bismarck.
Sistemul de sanatate din Romania are in multe privinte aceleasi
modalitati de functionare neschimbate in ultimii 30 de ani. In primul
rand, sistemul este astfel construit incat reprezentantii acestuia sunt
practic lipsiti de orice putere de a influenta sistemul pe care ei il
finanteaza.
Singura modificare majora a fost introducerea sistemului de asigurari de
sanatate, care avea ca scop organizational clarificarea si intarirea
responsabilitatii principalului cumparator de servicii de sanatate .
Exemple de finanţare
 Canada, Danemarca, Suedia, Finlanda, Noua Zeelandă:

asigurări de sănătate
 S.U.A: sistem privat aproare în totalitate (94%)
 Japonia: îngrijiri orale în clinici particulare

taxele- programe guvernamentale
 Ţări comuniste: sisteme centralizate
 România:
sistem finanţat parţial/total din asigurările de sănătate
avantaje: consultaţie gratuită
manopere compensate
copii-gratuitate
dezavantaje:
preţuri mari la anumite manopere ce nu pot fi acoperite de populaţia săracă
EPIDEMIOLOGIA
TRAUMATISMELOR
DENTARE

Prevalenţa traumei dentare
• Spre deosebire de carii şi bolile parodontale, date asupra
frecvenţei şi severităţii traumei dentare lipsesc în majoritatea
ţărilor deoarece aceste tipuri de leziuni nu primesc o asistenţă
specializată şi nu sunt luate în evidenţă.
• Accidentele traumatice interesează atât dinţii temporari cât şi cei
definitivi şi se intâlnesc la orice vârstă.
• Dinţii temporari sunt mai frecvent traumatizaţi la vârsta de 1 ½ –
2 ½ ani (Schreiber, 1959) iar perioada maximă de frecvenţă a
leziunilor dinţilor permanenţi pare a fi cuprinsă între 7 şi 18 ani.
• Traumatismele dento-parodontale sunt mult mai frecvente la
băieţi.
Clasificare
Leziunile traumatice ale dinţilor şi parodonţiului sunt variabile în
raport cu:
• natura şi intensitatea traumatismului;
• direcţia în care acesta a acţionat;
• vârsta pacientului.
FACTORI PREDISPOZANTI
90% - PROTRUZIA DINTILOR ANTERIORI

Leziuni dentare
• fisuri ale smalţului sau smalţului şi dentinei fără pierdere de substanţă;
• fracturi coronare;
- simple, nepenetrante în camera pulpară, interesând smalţul sau
smalţul şi dentina;
- complicate, penetrante în camera pulpară, interesând smalţul
dentina şi pulpa;
• fracturi radiculare;
• în treimea cervicală;
• în treimea medie;
• în treimea apicală;
• fracturi corono-radiculare;
• nepenetrante;
• penetrante;
• cominutive;
Leziuni parodontale
• contuzii parodontale;
• luxaţii dentare parţiale;
• luxaţii dentare totale;
Aspecte clinice în raport cu varietatea leziunii
•Fisurile coronare – pot determina sensibilitate la variaţii termice.
•Fracturile coronare nepenetrante – determină sensibilitate sau durere
tranzitorie la contact sau schimbările de temperatură sau excitanţi chimici.
•Fracturile coronare penetrante pot leza dinţi cu pulpă vie sau devitali. În
fracturile cu expunerea pulpei vii durerea este foarte puternică. La examen se
pune în evidenţă fie un corn pulpar descoperit fie fragmentul coronar fracturat
rămas aderent de pulpă.
•Fracturile coronare ale dinţilor temporari sunt rare, cel mai adesea
penetrante datorită volumului relativ considerabil al camerei pulpare; se însoţesc
frecvent şi de luxaţie.
•Luxaţiile parţiale ale dinţilor temporari şi permanenţi sunt frecvente;
pacientul acuză dureri dentare accentuate de mobilizare, percuţie sau masticaţie.
În luxaţiile totale ale dinţilor temporari, cea mai frecvent întâlnită deplasare este
intruzia, dintele fiind mai mult sau mai puţin înfundat în maxilar. Examenul
radiologic stabileşte diagnosticul şi localizează dintele în raport cu structurile din
jur.
Tipuri de traume dentare şi
necesităţi de tratament
• La dentiţia temporară majoritatea traumatismelor este
reprezentata de luxaţia dentară.
• În dentiţia temporară problema terapeutică majoră
constă în diagnosticarea şi monitorizarea
vindecării incisivilor traumatizaţi în vederea
prevenirii afectării dinţilor permanenţi.
Tipuri de traume dentare şi
necesităţi de tratament
• La dentiţia permanentă predomină fracturile coronare.
• La dentiţia permanentă problema cea mai importantă constă în
restaurarea coroanelor dentare fracturate compromise ceea
ce reprezintă două treimi din totalul leziunilor.
• O altă provocare este reprezentată de tratamentul fracturilor
corono-radiculare, luxaţii dentare şi avulsii.
• Unele din aceste traumatisme pot afecta pulpa dentară şi în ciuda
unui tratament intensiv dintele traumatizat nu mai poate fi salvat.
• În prezent pierderea dentară poate fi tratată prin aparate protetice
fixe şi mobile, prin metode ortodontice de închidere a spaţiului,
implanturi şi autotransplant dentar.
Tratamentul trebuie considerat de urgenţă şi aplicat cât mai precoce.
El trebuie să fie cât mai conservator, depunându-se eforturi pentru a conserva
vitalitatea pulpară a dinţilor fracturaţi şi a parodonţiului dinţilor luxaţi.
Costul traumatismului dentar
•În ciuda frecvenţei traumatismelor dentare nu există nici un studiu

asupra costurilor imediate şi tardive la pacienţii cu traume dentare.
•Un studiu pilot efectuat în Danemarca în 1990 a estimat costul imediat
al traumatismelor dentare (include tratamentul de urgenţă, diagnosticul
şi tratamentul complicaţiilor imediate cum ar fi necroza pulpară şi
resorbţia radiculară) la 3,6 milioane/1 milion locuitori.
•În Suedia un studiu similar a estimat 3,2 milioane $/1 milion de
locuitori.
•În funcţie de tipul tratamentului ales costul acestuia se ridică de la 250
$ la 2000 $.
Tratamentul de urgenţă la pacienţii
cu traumatisme dentare
• Când apar traumatisme dentare, pacienţii se prezintă

la tratament cel mai frecvent în orele următoare sau
cel mult a doua zi.
• Necesarul de tratament depinde de nivelul de
informare al populaţiei, de conştientizarea acesteia şi
de posibilităţile comunităţii.
• Cerinţa imediată într-un traumatism dentar este de a
evalua implicarea ţesuturile orale.
• Aceasta implică un examen clinic şi radiologic al
regiunii traumatizate, în urma căruia se pune
diagnosticul regiunii lezate şi se stabileşte necesarul
de tratament imediat şi tardiv.
Luxaţia dinţilor temporari
are ca bază generală de tratament (în funcţie de
experienţa clinică şi de studiile experimentale),
principiul conservativ şi aşteptarea realinierii spontane
a dintelui traumatizat.
Excepţile de la această regulă sunt dinţii luxaţi la

nivelul foliculilor dinţilor permanenţi, situaţie în care vor
fi extraşi şi cazurile când determină interferenţe
ocluzale, situaţie în care vor fi
repoziţionaţi sau extraşi.
În dentiţia permanentă coroanele
dentare fracturate ce nu prezintă
interesare pulpară vor fi restaurate
cu compozit (dacă nu există
modificări la nivelul ligamentului
parodontal), coafaj cu hidroxid de
calciu sau dacă există şi fragmentul
dentar acesta se poate lipi de
coroană cu un agent bonding.
La coroanele fracturate ce prezintă
o expunere a pulpei se poate folosi
cu succes coafajul direct sau
pulpotomia.
Tratamentul fracturilor
coronare se face cu ajutorul
materialelor de restaurare
bioadezive şi cu ştifturi
parapulpare acolo unde este
necesar în funcţie de
pierderea de substanţă dură
dentară suferită, de direcţia
liniei de fractură, de volumul
camerei pulpare şi nu în
ultimul rând funcţie de
vârsta pacientului.
În fracturile radiculare tratamentul principal constă în
repoziţionarea fragmentului coronar şi imobilizarea semirigidă
pentru 2-8 săptămâni în funcţie de amploarea leziunilor
parodontale.
Pentru dinţii intrudaţi experienţa clinică indică, în unele situaţii
extruzia spontană sau ortodontică a dintelui.
Tratamentul avulsiei dentare a fost subiectul a numeroase studii
clinice şi experimentale. Modificările pulpare şi parodontale din
timpul fazei extraalveolare sunt factorii cei mai importanţi ce
determină vindecarea pulpară şi parodontală.
Prevenţia traumatismelor dentare
•Majoritatea traumatismelor dentare nu poate fi prevenită; doar
traumatismele din sport pot avea o rată de prevenţie prin folosirea
de gutiere şi măşti speciale.
• Gutierele trebuie realizate individual. Datorită costului ridicat,
raportul cost-beneficiu este mare.
• Sporturile cu un grad mai mare de periculozitate sunt hocheiul,
boxul, footballul american, rugby.
• Informaţiile despre primul ajutor sunt importante.
EX:prognosticul dinţilor avulsionaţi şi replantaţi depinde de

rapiditatea replantării, atunci când medicul stomatolog nu este în
apropierea scenei accidentului ca să joace un rol important în
creşterea ratei de vindecare.
Trebuie realizat un program de educare a populaţiei pentru realizarea unui prim
ajutor eficient.
Gutiera - functii
Gutiera - functii
Fara gutiera Cu guitiera

Cea mai bună modalitate de
tratament a traumei dentare
este preventia traumei…..
PRINCIPII DE ECONOMIE
SANITARĂ

Tipuri de evaluare economică a
programelor de sănătate
Scopul evaluării economice:
 obţinerea beneficiilor majore în sănătate la un preţ

de cost minim
TIPURI DE COSTURI
1. Analiza costului minimal

identifică şi compară costurile diferitelor
programe de sănătate fără a analiza
consecinţele asupra sănătăţii
* costul minim pentru un serviciu medical prestat
* se consideră eficienţa diferitelor programe aceeaşi

(ex: sigilantul aplicat de medic / igienist are aceeaşi
eficienţă)
TIPURI DE COSTURI
2. Analiza cost - beneficiu
evaluează beneficiul în funcţie de cost

 beneficiu – cost (valori +/-)
 rata beneficiu- cost (valori >1,
valori <1)
 dezavantaj: beneficul trebuie
măsurat în termeni economici
(Weinstein şi Stason, 1977).
Analiza cost-beneficiu
Se foloseşte pentru:
􀁺 Analiza oportunităţii unui proiect (proiectul se va
realiza dacă beneficiile sunt mai mari decât
costurile)
􀁺 Analiza şi selecţia între mai multe variante de

soluţionare a unei probleme (va fi aleasă
varianta care are valoarea cea mai mare a
beneficiilor în raport cu costurile)
TIPURI DE COSTURI
3. Analiza cost –eficienţă
permite evaluarea consecinţelor unui program asupra
sănătăţii în termeni de:
 scăderea incidenţei bolii
 schimbări majore constatate la examenul clinic /teste de
laborator
 îmbunătăţirea calităţii vieţii (QALYS quality-adjusted life years - Weinstein şi
Stason, 1977);)
 nr. de suprafeţe dentare necariate după aplicarea unui program
de prevenţie
 nr de dinţi indemni la carie/an (DFYS -decay-free years ), nr de zile cu
disconfort
 ptr a compara eficenţa diferitelor programe, eficenţa programului
trebuie măsurată obligatoriu în aceleaşi unităţi
TIPURI DE COSTURI
4. Analiza cost- utilitate
diferă de precedenta prin calculul efectului unui tratament

/program asupra sănătăţii
 se apreciază în unităţi QALYS
 ex: nr de ani cu dinţi indemni la carie, nr de ani de
viaţă câştigaţi prin diagnosticarea precoce a cancerului oral
 analizează efectul final, nu imediat al unui program
ETAPELE ANALIZEI
ECONOMICE
Analiza economică a programelor comunitare pentru sănătate pot fi folosite pentru a
evalua o multitudine de programe. Aceasta include:
1. Definirea intervenţiilor pentru sănătate care se iau în considerare cu specificarea
analizelor economice (programe de depistare precoce a cariei dentare şi bolii
parodontale, programe profilactice: fluorizarea apei, fluorizări locale, teste de
diagnostic pentru depistarea riscului îmbolnăvirilor orale);
2. Identificarea şi descrierea programelor alternative
În această etapă, trebuie să se răspundă la întrebări specifice, foarte bine analizate, ca
în exemplul de mai jos, în care se analizează eficienţa a două programe.
Întrebare Program 1- sigilare Program 2 – obturaţii cu amalgam, dispensarizare,
educaţie sanitară
CINE - conduce examenul clinic; - conduce examenul clinic;
- hotărăşte dacă sigilarea este indicată sau nu; - face educaţia sanitară;
- aplică sigilantul; - este responsabil de examinările periodice;
- evaluează sigilantul după aplicare; - determină dacă este sau nu carie prezentă;
- conduce dispensarizarea; - aplică obturaţia de amalgam dacă a apărut caria;
- determină dacă a apărut sau nu carie;
- aplică obturaţia de amalgam dacă a apărut caria;
CE FEL DE - examinare clinică se face; se fac radiografii; - examinare clinică se face; se fac radiografii;
- dinţi se sigilează; - amalgam se foloseşte pentru restaurări;
- material de sigilare se foloseşte; - materiale de educaţie sanitară se vor folosi
- amalgam se foloseşte pentru restaurări
CUI (CĂRUI) - grup de vîrstă se adresează sigilarea; - grup de vîrstă se adresează educaţia sanitară şi obturaţiile
- toţi copii din grupul respectiv vor fi sigilaţi, sau doar cei risc de amalgam;
mare - toţi copii din grupul respectiv vor fi obturaţi, sau doar cei
risc mare
CÎND - se va efectua examenul clinic; - se va efectua examenul clinic;
- se vor aplica sigilările; - se va efectua educaţia sanitară;
- se vor evalua sigilările. - se vor aplica/ obturaţiile de amalgam;
- se vor reaplica/ obturaţiile de amalgam;
UNDE - se va face examenul clinic, se vor aplica sigilările (cabinet - se va face examenul clinic;
stomatologic şcolar, clinică, policlinică, cabinet privat); - se va face educaţia sanitară;
- se vor trata leziunile carioase - se vor aplica obturaţiile;
CÎT DE DES - se vor reexamina pacienţii pentru caria dentară; - se vor reexamina pacienţii pentru caria dentară;
- se vor reînlocui sigilările pierdute. - se va efectua educaţie sanitară;
- se vor reînlocui obturaţiile pierdute.
CARE SUNT - cîţi dinţi/individ sunt cu risc de carie; - cîţi dinţi/individ sunt cu risc de carie;
REZULTATELE - cîţi dinţi au fost sigilaţi; - cîte carii au apărut;
- cîte sigilări au fost înlocuite; - cîte obturaţii de amalgam
- cîte carii au apărut; s-au pus sau au fost înlocuite
- cîte obturaţii de amalgam s-au pus sau au fost înlocuite
3. IDENTIFICAREA, MĂSURAREA ŞI
EVALUAREA COSTURILOR
COSTURI
PACIENT
 costuri legate de serviciile de urgenţă
 costuri legate de asigurarea serviciilor stomatologice
 taxe pentru programe publice
MEDIC STOMATOLOG
 costuri pentru achiziţionarea de materiale
 costuri pentru chiria spaţiului
 costuri pentru plata personalului
TIP DE COST DEFINIŢIE EXEMPLE
DIRECTE Cost atribuit serviciului Achiziţionarea materialelor, aparaturii,
stomatologic în totaliatte laboratorului
INDIRECTE Costuri atribuite mai multor servicii Chiria imobilului, reparaţii, utilităţi
stomatologice
FIXE Costuri care rămân la acelaşi nivel Chirie, salarii, unit dentar
indiferent de nr de servicii prestate
VARIABILE Costuri ce variază funcţie de Materiale, radiografii

volumul de servicii prestate
SEMIVARIA-BILE variabile şi fixe care variază funcţie Plata abonamentului telefonic,
de volum, dar nu direct proporţional convorbiri suplimentare
MEDII Costul/serviciu/pacient Costul/ pacient în programul de

screening ptr diagnosticarea bolii
MARGINALE Cost pt un serviciu adiţional/ ptr a Costul ptr a trata un pacient adiţional,
trata un pacient adiţional ptr a detecta un caz adiţional
OCAZIONALE Costuri ce apar atunci când se alege Costurile tratamentului unui angajat
o strategie în favoarea alteia
INDUSE Costurile unui serviciu/proceduri Costurile unor teste adăugate

iniţiale
4. IDENTIFICAREA ŞI MĂSURAREA
CONSECINŢELOR ASUPRA SĂNĂTĂŢII
Pentru un program de sănătate orală:

 scăderea incidenţei cariei dentare
 perioada de timp fără apariţie de noi carii dentare
5. EVALUAREA COSTURILOR ŞI EFICIENŢEI

PROGRAMULUI
 ex: programul 1- sigilări / program 2  se evaluează în

decursul a 10 ani
programul 1- costuri ridicate
programul 2- costuri constante
6. CALCULUL INCERTITUDINILOR CE POT APARE
 atunci când există variaţii ale analizei  sunt necesare

date suplimentare
7. PROBLEME ETICE
 trebuie avute în vedere costurile pentru sănătate în

comunităţile sărace urbane/rurale
8. PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR
 se calculează raportul cost- eficienţă pentru 4 tipuri de

programe:
 program costisitor, dar foarte eficient
 program costisitor, dar mai puţin eficient
 program mai puţin costisitor şi mai puţin eficient
 program ieftin şi eficient = PROGRAM IDEAL
LIMITELE EVALUĂRII ECONOMICE
nu ţine cont de:
 grupurile populaţionale cu risc crescut la

îmbolnăviri orale, care au nevoi suplimentare
 costurile minimale nu realizează uneori

beneficii scontate
STRATEGII COMUNITARE DE
PREVENŢIE A CARIEI
DENTARE PRIN METODE DE
FLUORIZARE

OBIECTIVELE OMS PENTRU
SĂNĂTATEA ORALĂ
2010 2025
5 – 6 ani 90 % dinţi indemni
12 ani CAO max. 2 CAO max. 1
20 ani 75 % fără carii 90 % fără carii
75 % fără afecţiuni 90 % fără afecţiuni
parodontale prodontale
75 % din populatia tanara sa aiba suficiente cunostinte privind
etiologia si prevenirea afectiunilor oro-dentare, pentru a-si putea
stabili singura un diagnostic si atitudinea preventiva
Evidenţa computerizată a datelor epidemiologice

FLUORIZAREA
Teoria raţionalismului aplicată utilizării fluorului în
stomatologie trebuie să reprezinte un ghid pentru
profesionişti, pacienţi şi autorităţile din domeniul
sănătăţii publice. Aceasta se referă la:
 cunoaşterea dinamicii cariei dentare;
 înţelegerea mecanismelor de acţiune ale fluorului;
 cunoaşterea farmacocineticii fluorului;
 cunoaşterea efectelor toxicologice ale fluorului.

Obiectivele fluorizarii
sa nu producem niciun rau pacientului;
prevenirea cariei dentare;
oprirea din evolutie a cariei dentare;
remineralizarea leziunilor carioase incipiente .

OBIECTIVELE FLUORIZARII
1. Sa nu producem 3. Oprirea in evolutie a cariilor active

fluoroza
2. Prevenirea aparitiei cariilor

4. Remineralizarea leziunilor carioase
incipiente
F
F
FLUORIZARE GENERALĂ
FLUORIZARE LOCALĂ
FLUORIZAREA
GENERALĂ
10%
DEPOZITAREA F
Captarea maxima a F are loc in perioada

pre-eruptiva si imediat post-eruptiva
F
F F F
F F
F
F F F
F
F
Maturarea
smaltului F
F F
Fluidul F
smaltulu F F
F
i
Smalt tanar
 pH critic pentru
hidroxiapatita = 5,5
 pH critic pentru
fluorhidroxiapatita = 4,5
Beneficii
 o substanţială reducere a prevalenţei cariei dentare ca rezultat al fluorizării
apei potabile;
 în zonele cu prevalenţă ridicată a cariei dentare, fluorizarea apei potabile a
determinat o reducere a prevalenţei cariei dentare cu 40-49% pentru dentiţia
temporară şi cu 50-59% pentru dentiţia permanentă;
 de asemenea s-a demonstrat că la populaţia de vârsta a treia din zonele cu
apă fluorizată s-a redus remarcabil prevalenţa cariilor radiculare (11,7%) în
comparaţie cu populaţia din zonele cu apă nefluorizată (18,9%) [Irlanda];
 aceleaşi rezultate sunt raportate de cercetătorii din S.U.A. şi de experţii
O.M.S. în problemele fluorizării.
Cerinţele fluorizării apei potabile
 prevalenţa cariei dentare în comunitate să fie moderată sau mare, sau
dovada fermă ca afectarea populaţiei prin carie dentară este în creştere;
 nivel mediu de dezvoltare economică şi tehnologică a ţării respective;
 sursă de apă centralizată la care să aibă acces un număr cît mai mare
din populaţia comunităţii respective;
 dovadă certă că populaţia foloseşte apa cu distribuţie centralizată şi
nu din alte surse;
 posibilitatea achiziţionării compuşilor cu fluor de foarte bună calitate;
 posibilitatea asigurării personalului specializat în acest domeniu, care
să întreţină şi să menţină instalaţiile la parametrii oprimi;
Concluziile experţilor OMS pentru fluorizarea apei
fluorizarea apei, metodă eficienţă şi sigură, cu un raport cost-eficienţă bun,
trebuie introdusă şi menţinută acolo unde condiţiile sociale şi economice sunt
acceptabile;
cantitatea optimă de F este de 0,5-1 mg F/l
sistemele tehnogice de fluorizare a apei trebuie monitorizate şi înregistrate cu
regularitate;
trebuie efectuate studii observaţionale periodice pentru monitorizarea cariei şi
fluorozei dentare;
se întrerupe administrarea fluorului între 21-30 luni pentru fete şi 15-24 pentru
băieţi , când are loc mineralizarea dinţilor pentru a se evita apariţia fluorozei
dentare
Marele avantaj al folosirii sării ca vehicul pentru F este acela că nu
necesită apă centralizată şi permite indivizilor să accepte sau nu
această metodă de fluorizare.
Cerinţe de aplicare ale fluorizării sării
în ţările care au surse multiple de apă potabilă, dar nivelul socio-economic al ţării
respective nu permite fluorizarea apei;
sursele de apă potabilă sunt sărace în F;
lipsa unei politici sanitare de fluorizare a apei;
este necesară producţie centralizată de sare.

Concluziile experţilor O.M.S. pentru fluorizarea sării
fluorizarea sării trebuie luată în considerare în ţările în care nu este posibilă fluorizarea
apei din motive tehnice, financiare sau socio-culturale şi economice;
concentraţia optimă de F în sare trebuie stabilită pe baza studiilor referitoare la consumul
mediu de sare; concentraţia minimă este de 200 mg F-/ kg în cazurile în care toate sursele
de sare sunt fluorizate (cantine, restaurante, acasă, etc);
operaţiile tehnologice de fluorizare a sării trebuie să fie monitorizate şi înregistrate cu
regularitate; de asemenea concentraţia de F- şi omogenitatea sării oferită consumatorilor
trebuie controlate periodic;
concentraţia F- din sare trebuie să fie obligatoriu etichetată pe fiecare pachet;
trebuie efectuate studii observaţionale periodice pentru monitorizarea cariei şi fluorozei
dentare.
Aspectele negative ale fluorizării sării
consumul de sare este scăzut la copii, în perioada cînd F este foarte

necesar;
variaţia consumului de sare între indivizi este foarte largă;
concentraţia F în sare trebuie să fie diferită în funcţie de cantitatea de F
prezentă în apa potabilă;
utilizarea sării fluorurate în alimentele preparate industrial trebuie
controlată.
Condiţii necesare fluorizării laptelui
 statusul dentar trebuie determinat cu mare acurateţe pentru membrii

comunităţii respective (în special pentru copii);
 dacă îndicele CAO este moderat sau mare la copii, atunci este absolut
necesară aplicarea unui program de prevenţie a cariei dentare;
 trebuie luate în considerare celelalte surse de F: apa potabilă, periajul
cu paste de dinţi cu F şi apoi stabilită concentraţia F din lapte;
 monitorizarea eliminării F prin analiza urinii;
 distribuţia laptelui trebuie realizată printr-un sistem foarte bine pus la
punct (în şcoli, grădiniţe, etc).
Concluziile experţilor O.M.S. pentru fluorizarea laptelui
 fluorizarea laptelui menţine permanent o concentraţie mică de F ionizat în cavitatea
bucală, favorizând remineralizarea - acesta este cel mai probabil mecanism de acţiune al
laptelui fluorizat, prin acţiune topică la nivelul cavităţii orale.
Concentratia este de 5 ppm pentru 200 ml de lapte
sunt încă multe necunoscute care vor trebui elucidate prin studii riguroase viitoare
pentru a stabili:
- vârsta optimă la care se începe administrarea laptelui fluorizat;

- câţi ani trebuie continuat programul de fluorizare a laptelui;
- frecvenţa consumului de lapte fluorizat;
- concentraţia optimă de F din lapte;
- efectul anticarie al laptelui fluorizat.
 trebuie dezvoltat un sistem foarte bine pus la punct de fluorizare a laptelui (condiţii
tehnologice optime) şi de distribuire la nivelul comunităţii;
Concluziile experţilor O.M.S. pentru fluorizarea zahărului
 concentraţii de F de 2-5 ppm în soluţia de zaharoză (20-50 ppm F pentru zahăr solid)
determină o reducere semnificativă a cariilor experimentale (43-44%);
 reducerea demineralizării smalţului şi creşterea procesului de remineralizare este posibil
să reprezintă probabilitatea cea mai mare a efectului anticarie;
 reducerea producerii cantităţii de acizi poate juca un rol important, adiţional în reducerea
prevalenţei cariei dentare; adăugarea a 1-5 ppm la soluţia de zaharoză 5% reduce scăderea
pH-ului în experimentele pe cavităţi orale artificiale;
 adăugarea F în zahăr poate fi luată în considerare ca o metodă benefică în reducerea
prevalenţei cariei dentare, deoarece cantitatea de F înghiţătă este extrem de redusă.
Concluziile experţilor O.M.S.
 fluorizarea prin tablete şi picături are aplicaţii reduse ca măsură

de sănătate publică;
 în zonele cu prevalenţă mică-medie a cariei dentare se poate

suplimenta cu 0,5 mg F/zi pentru indivizii cu risc, începând cu
copiii de peste 3 ani;
 în zonele cu prevalenţă mare a cariei dentare atât la dentiţia

temporară, cât şi la cea permanentă se vor lua măsuri de
suplimentare cu F de la vârsta de 6 luni, luându-se în considerare
cantitatea de F din apa potabilă din zona respectivă.
Fluorizarea prin tablete şi picături (mg F/zi) în
Canada*. VÂRSTA CONCENTRAŢIA DE F (MG F/ZI)
0-3ani 0
3-6 ani 0,25
Peste 6 ani 1,0
*Aceste doze se aplică numai cînd concentraţia F în apă este <0,3 mg F/l, doar la copiii cu risc mare la carie.
Fluorizarea prin tablete şi picături (mg F/zi) în

S.U.A.
VÂRSTĂ CONCENTRATIA F IN APA POTABILA (mg/l)
< 0,3 0,3-0,6 > 0,6
6 luni-3 ani 0,25 0 0
3-6 ani 0,5 0,25 0
6-16 ani 1,0 0,5 0
Pauză în florizarea prin tablete şi picături între 21-30 luni pentru fete şi 15-
24 luni pentru băieţi, (Sampaio, 2000)!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
FLUORIZAREA
LOCALĂ
Fluor
Demineralizare <------------ > Remineralizare
•Expunerea placii bacteriene la fluor

•Indepartarea placii bacteriene
•Frecventa mare consum hidrocarbonate •Dieta echilibrata
•Frecventa mare expunere acizi •Limitarea consumului de hidrocarbon
•Placa bacteriana prezenta
•Descresterea fluxului salivar
PASTE DE DINŢI CU FLUOR
Avantajele şi limitele utilizării pastelor de dinţi cu F
 favorizează remineralizarea smalţului demineralizat, fiind preluat direct de acesta

(Reintsema şi colab.-1985, Stookey şi colab.-1985);
 contribuie la creşterea concentraţiei de F din placa bacteriană (Duckworth şi colab.-
1989, Sidi-1989), favorizînd procesul de remineralizare atunci cînd pH-ul scade (Schafer,
1989);
 pentru indivizii cu un anumit grad de educaţie, periajul dentar reprezintă o manoperă de
rutină a igienei personale individuale, fiecare individ beneficiind de o expunere constantă
la F, fără a-şi schimba obiceiurile cotidiene;
 pastele de dinţi cu F sunt larg răspîndite şi sunt ieftine în ţările dezvolate, rămînînd prea
scumpe şi inaccesibile populaţiei din ţările în curs de dezvoltate. Acesta este motivul
pentru care manufacturierii şi organizatorii serviciilor de sănătate publică trebuie să
găsească cele mai bune căi prin care pastele de dinţi cu F să fie accesibile întregii populaţii
de pe glob.
Recomandări O.M.S. privind folosirea pastelor de dinţi cu F
● fiecare persoană trebuie să fie încurajată şi sfătuită să folosească zilnic paste de dinţi
cu F;
● să se facă eforturi astfel încît pastele de dinţi cu F să fie accesibile oricărui individ
din ţările în curs de dezvoltare;
● pastele de dinţi trebuie să conţină etichete care să avertizeze părinţii pentru a

supraveghea copiii sub 6 ani, astfel încît să folosească o cantitate mai mică de 5 mm
pastă pentru fiecare periaj dentar.
●Copiii de pina la 6 ani: paste de dinti cu concentratia de 250-500 ppm F
●Adulti: 1450-1500 ppm F
CLĂTIRILE ORALE CU SOLUŢII FLUORURATE
Părerea experţilor OMS referitoare la clătirile orale cu soluţii fluorurate
 în ultima perioadă programele de clătiri orale cu soluţii fluorurare au
devenit din ce în mai larg răspîndite, ca măsuri de sănătate publică pentru
prevenţia cariei dentare;
 pentru clătirile cu soluţii fluorurate, fie că sunt programe individuale,
fie programe colective (şcoli), au fost acceptate următoarele concentraţii:
soluţie de NaF 0,05% (230 ppm F) pentru clătiri zilnice şi soluţia de NaF
0,2% (900 ppm F) pentru clătirile săptămînale;
 programele de clătiri orale în şcoli sunt recomandate comunităţilor în
care nivelul de F în apa potabilă este scăzut, iar carioactivitatea este medie
şi mare;
 în comunităţile cu nivel optim de F în apă, aceste programe nu sunt
indicate;
•CONCENTRATIE:
•1% NaF – adulti si
•0,2% - copii
Ghidul de aplicare a gelurilor cu F trebuie folosit în concordanţă cu
principiul cantităţii minime de înghiţire:
limitarea cantităţii de gel aplicat în lingurile universale la 2ml, sau 40% din capacitatea
lingurii;
aşezarea pacientul într-o poziţie confortabilă, cu capul uşor aplicat în faţă;
utilizarea aspiratorului în timpul aplicării gelului cu F;
utilizarea aspirator de salivă pentru 30 sec. şi după îndepărtarea gelului;
păstrarea flaconul cu gel departe de pacient;
nu se lasă niciodată pacientul nesupravegheat
Concentratie de Fluor -5% Na F
Lacurile cu F inhibă demineralizarea smalţului determinînd o

reducere semnificativă a proceselor carioase de pe suprafeţele
ocluzale şi aproximale cu 50-70% (Seppa, 1982).
De asemenea s-a demonstrat că aplicările la 3 luni de Duraphat
determină la copiii cu risc mare la carie o reducere a incidenţei
acesteia cu aproape 50% (Seppa, 1990)
Scobitorile par să fie totuşi un vehicul interesant pentru eliberarea F în
cavitatea orală (Sanodent (2 x 100 buc) – 0,1 mg F/buc şi TePe care conţin
0,15 mg F/buc (125 buc. şi 2 x 125);
Fir interdentar impregnat cu F (comercializat în Suedia): Sanodent –
0,035 mg F/m şi Dentotape (Johnson and Johnson) – 0,33 mg F/m.
Gumele de mestecat cu F sunt comercializate în anumite ţări. Sunt adesea
recomandate pacienţilor cu risc mare la carie (sindromul de gură uscată,
pacienţi cu număr mare de streptococi mutans în salivă - Fluorette şi
Fludent, 0,025 mg F/buc);
Substituienţii salivari sunt absolut necesari pacienţilor care din diferite
cauze au hiposialie sau asialie: radioterapie în regiunea capului şi gîtului,
anumite medicaţii, boli ale glandelor salivare:
- substituient de salivă cu NaF (0,02% F şi 0,2% F) şi xylitol;
MECHANISMELE DE PROTECTIE ALE FLUORULUI
Saliva (S) F F F F F
Placa (P) F
Dintele (D)
F F F FF F
Creste nivelul de FHA

DEPOZITAREA F
F FHA este mai reziatenta la atacul acid decat HA

F F
F
F
FHA
Neutru pH
H+ PO4 H+
F
PO4 F FHA
F
F HA
Ca Ca CO3
pH 5.0
F Mg
H+ P
H+ Ca
FH
A remineralizare
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi
Facultatea de Medicină Dentară
PROMOVAREA
SĂNĂTĂŢII ORALE
PROF. UNIV. DR. STELA CARMEN HANGANU

Sanatatea-definitie
O.M.S., 1948
“Sanatatea este starea de completa bunastare fizica,
mentala si sociala, care nu se reduce la absenta bolii sau
infirmitatii”.
Detinerea celei mai bune stari de sanatate de care este
capabila persoana umana este unul din drepturile
fundamentale ale omului.
stare individuala
obiectiv politic
ce trebuie stare colectiva
realizat de a unei natiuni
catre stat
SANATATEA
scop ce trebuie
atins de catre trebuinta
individ
drept
sanatatea = componenta
indispensabila a
dezvoltarii sociale
stare
abstracta
conceptie pozitiva
care pune
accentul pe resursele posibilitatea
personale si sociale individului de a
si pe se realiza
capacitatile fizice.
SANATATEA
posibilitatea
resursa pentru
individului de a
viata de zi cu zi
raspunde pozitiv
si nu
la stimului din
scop al vietii
mediu
DIMENSIUNILE SANATATII
biologica (sau fizica);

psihologica;
sociala.
Din punct de vedere biologic sanatatea poate fi definita ca acea
stare a organismului neatins de boala, in care toate organele,
aparatele si sistemele functioneaza normal.
Aceasta dimensiune presupune:

activitatea fizica regulata;
alimentatia sanatoasa;
evitarea unor factori de risc: fumatul, consumul de alcool si
droguri;
igiena personala.
Din punct de vedere psihologic, sanatatea poate fi inteleasa ca armonia
dintre comportamentul cotidian si valorile fundamentale ale vietii
asimilate de individ.
Ea reprezinta acea stare a persoanei in care capacitatea ei de a munci, de
a studia sau de a desfasura activitati preferate in mod rodnic si cu
placere, este optima.
Presupune:
capacitatea persoanei de a-si intelege emotiile si de a sti cum sa faca fata
problemelor cotidiene;
capacitatea de stapanire si de rezolvare a problemelor si situatiilor stresante, fara a se
ajunge la dependenta de alcool si/sau droguri pentru a face fata acestora;
capacitatea de a munci productiv, de a iubi, de preocupare fata de soarta celorlalti si
de a avea un grad rezonabil de autonomie personala.
In ultima instanta, presupune o viata cu sens, care merita sa fie

traita!!!!!!!!!!!!!
SANATATEA DIN
PUNCT DE
VEDERE PSIHOLOGIC
SUBDIMENSIUNE SUBDIMENSIUNE SUBDIMENSIUNE SUBDIMENSIUNE

EMOTIONALA OCUPATIONALA INTELECTUALA SPIRITUALA
Sanatatea – Subdimensiunea Emotionala
Dimensiunea emotionala pune accent pe constientizarea si aceptarea sentimentelor

(trairilor) unei persoane.
Sanatatea emotionala include masura in care cineva are o atitudine pozitiva si entuziasta in
raport cu propria sa persoana si cu viata in general.
Include capacitatea unei persoane de a-si coordona sentimentele si comportamentele

corelate cu acestea, inclusiv evaluarea (aprecierea) intr-o maniera realista a limitelor
persoanei respective, dezvoltarea spiritului de autonomie si priceperea de a face fata stresului
in mod eficient.
Persoana sanatoasa din punct de vedere emotional mentine relatii satisfacatoare cu altii.
Sanatatea – Subdimensiunea Ocupationala
Dimensiunea ocupationala este implicata in pregatirea pentru

munca in care o persoana poate dobandi satisfactie personala
si bunastare materiala.
Dimensiunea ocupationala e legata de atitudinea pe care o

persoana o are fata de munca pe care o presteaza.
Sanatatea – Subdimensiunea
intelectuala
 Dimensiunea intelectuala incurajeaza activitatile
creative, care stimuleaza activitatea mentala;
 O persoana sanatoasa din punct de vedere intelectual

foloseste resursele disponibile pentru a-si largi sfera
cunostintelor;
 O persoana sanatoasa din punct de vedere intelectual

utilizeaza activitatile intelectuale si culturale in clasa si
in afara clasei, impreuna cu resursele umane disponibile
in cadrul comunitatii careia ii apartine persoana
respectiva.
spirituala
• Dimensiunea spirituala presupune cautarea
sensului si scopului existentei umane.
• Ea include dezvoltarea unei aprecieri profunde
a duratei vietii si a fortelor naturale care exista
in Univers.
• Presupune de asemenea dezvoltarea unui
puternic sistem de valori, de catre fiecare
dintre noi.
sociala
 Sanatatea sociala se refera la capacitatea de realizare a
rolului din viata, cum ar fi rolul de fiu sau fiica, parinte, sot,
prieten, apropiat sau cetatean, intr-un mod eficient si
confortabil, cu placere, fara a tulbura climatul de ecologie
sociala, de protectie al altor persoane.
 În general, sănătatea socială este considerată ca modalitatea

în care o persoană se comportă cu alţii şi în care alţii
reacţionează la acest comportament, modul în care
reacţionează faţă de instituţii sociale, faţă de regulile şi
normele sociale.
PIRAMIDA MASLOW
PIRAMIDA MASLOW
P
I
R
M
I
D
A
M
S
L
O
W
De ce este împortantă
SĂNĂTATEA ORALĂ?
Cavitatea orală + Sistemul sistemic +Ţesuturile cranio-faciale

(Dinţi, parodonţiu, ţesuturi) (Ţesuturile cavităţii orale;
(Nervos, imun, vascular)
Creier;
Ţesuturile faciale)
Conexiunile sistemic-cavitate orală

Sănătatea orală înseamnă mai mult decât dinţi sănătoşi;
Sănătatea orală este parte integrantă a sănătăţii generale;
Există metode sigure şi efective de prevenţie pentru îmbunătăţirea sănătăţii orale a
fiecărui membru al comunităţii;
Sănătate orală deficitară = durere, infecţie, disfuncţie, performanţe precare
PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII
Marc Lalonde a publicat “O noua perspectiva
asupra sanatatii canadienilor” in care a
argumentat ca o cauza majora a mortii si a bolii era
reprezentata de:
 factorii de mediu;
 comportamentele individuale si
 stilul de viata
intr-un grad mai mare decat caracteristicile

biomedicale”(Lalonde, 1974).
Promovarea sanatatii reprezinta:
• un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentala de

schimbare atat a stilului de viata cat si a conditiilor de viata;
• o strategie de mediere intre indivizi si mediu, combinand alegerea
personala cu responsabilitatea sociala in scopul de a asigura un viitor
mai sanatos;
• o strategie noua in domeniul sanatatii si al serviciilor sociale care poate
fi privita, pe de o parte, ca o politica pentru ca vizeaza linia de actiune a
guvernului in domeniul sanatatii iar, pe de alta parte, ca o abordare care
favorizeaza sanatatea pentru ca este orientata catre stilurile de viata.
Definirea conceptului de promovare a
sănătăţii – OMS – 1984
Procesul prin care indivizii şi colectivităţile pot

să-şi sporească controlul asupra
determinanţilor sănătăţii cu scopul îmbunătăţirii
propriei sănătăţi.
Carta de la Ottawa (1986) a subliniat cinci arii de actiune
cheie:
1. Crearea unor medii de sustinere : recunoasterea impactului mediului
asupra sanatatii si identificarea oportunitatilor de a face schimbari pentru
stimularea sanatatii;
2. Instituirea unei politici de sanatate publica : concentrarea atentiei asupra
impactului , asupra politicilor de sanatate publica din toate sectoarele , si nu
doar din sectorul sanatatii;
3. Intensificarea actiunilor la nivelul comunitatii : imputernicirea indivizilor si
comunitatilor in cadrul proceselor de stabilire a prioritatilor in luarea deciziilor
si in planificarea si implementarea strategiilor pentru a obtine o mai buna
stare de sanatate;
4. Dezvoltarea unor aptitudini personale : dincolo de transmiterea informatiei
, promovarea intelegerii si sustinerea dezvoltarii aptitudinilor personale ,
sociale si politice care stimuleaza indivizii sa actioneze pentru promovarea
sanatatii;
5. Reorientarea serviciilor de sanatate : refocalizarea atentiei dincolo de
responsabilitate pentru a asigura servicii preventive, curative si clinice in
scopul stimularii sanatatii.
1. Crearea unui mediu de suport
Acest aspect al promovarii sanatatii recunoaste impactul mediului asupra sanatatii si
cauta sa identifice oportunitati pentru a face schimbarile determinante pentru o mai
buna sanatate. Politicile de sanatate publica pot sa asigure un cadru legislativ pentru
modificari ale mediului (fluorizarea apei).
In aditie la schimbarea la nivel national , pot fi luate masuri si la nivel local, de exemplu
dezvoltarea unor politici la nivelul organizatiilor locale, precum scolile, spatiile de lucru si
spitalele care sa caute sa promoveze sanatatea clientilor si a personalului , reprezinta un
aspect important al promovarii sanatatii.
Aceasta abordare a promovarii sanatatii este numita schimbare organizatorica. Exemplele
pot include crearea unor zone pentru nefumatori , exercitarea si modificarea facilitatilor ,
servicii de catering sanatos , unde consumatorii pot alege din optiuni sanatoase precum
alimente si bauturi fara zahar. Beneficiile asupra sanatatii orale determinate de aceste
strategii politice au un potential crescut. Acest stil de viata este sustinut activ de OMS prin
initiative precum Programul de promovare a sanatatii in scoli (OMS 1997).
2. Construirea politicilor de
sanatate publica
Politica legislativa de la nivel national sau local poate avea o

influenta foarte puternica asupra sanatatii prin crearea unui mediu
social care sa protejeze si sa imbunatateasca sanatatea;
De aceea , un element cheie al promovarii sanatatii este plasarea
acesteia pe agendele de lucru politice ale factorilor de decizie
influenti.
Unul din exemplele din sanatatea orala este legislatia necesara
pentru fluorizarea apei potabile.
3. Intentisificarea actiunii comunitatii
Este procesul in care comunitatea isi defineste

propriile nevoi de sanatate, si apoi actioneaza in
consecinta.
4. Dezvoltarea aptitudinilor personale
Dezvoltarea aptitudinilor personale si sociale poate fi obtinuta prin
educatia sanatatii.
Educatia sanatatii se defineste prin oportunitatile create de a invata
, avand un obiectiv specific prin producerea unui scop corelat cu
sanatatea (OMS, 1984).
Exista 3 obiective educationale de baza :
• cognitiv, concentrat asupra oferirii informatiei si asupra
instensificarii cunoasterii
• afectiv, preocupat de clarificarea, formarea sau schimbarea
atitudinilor, credintelor , valorilor sau opiniilor
• comportamental, care pune accent pe dezvoltarea aptitudinilor si
actiunilor
5. Reorientarea serviciilor de sanatate
Responsabilitatea pentru promovarea sanatatii in serviciile de

sanatate se distribuie mai multor specialisti din sanatate la
nivele diferite de ingrijire.
Este nevoie sa se redistribuie resursele de la tratamentul
dominant si serviciile curative catre aceia care promoveaza
sanatatea si previn bolile.
PROMOVAREA SANATATII are trei
elemente importante :
 concentrarea asupra legaturii dintre
determinantii sanatatii;
 lucrul in parteneriat cu o varietate de agentii
si sectoare;
 adoptarea unei evaluari strategice ,
utilizandu-se o paleta complementara de
actiuni in promovarea sanatatii populatiei.
Factori individuali
(igiena orală, clătiri cu soluţii fluorurate, alimentaţie/nutriţie,
riscul personal, etc.)
Bariere la accesul la
sănătatea orală
Lipsa cunoştinţelor
Lipsa asigurării
Venit limitat
Lipsa mijloacelor de
transport
Factori sociali Factori fizici de mediu

(asigurări de săntate) (leziuni potenţiale neintenţionate/accidente)
PARTENERIAT ÎN PROMOVAREA
SĂNĂTĂŢII ORALE
 profesionisti din sanatate , de exemplu medici , farmacisti ,
asistente medicale
 servicii de educatie (profesori , parinti , directori de scoala ,
personal administrativ cu autoritate locala , ca de exemplu
departamente de planning , politicieni locali , asistenti sociali)
 sectorul de voluntari
 comert si industrie (producatori de alimente, industria apei ,
industria reclamelor)
 guvernul local , national si international
Informarea
decidentilor
politici
Imbunatatirea
Minimizarea
practicii
efectelor
promovarii
negative
sanatatii orale
Imbunatatirea
satisfactiei Importanta Diseminarea
muncii si unei bune
motivarea evaluarii practici
stafului
Utilizarea mai
Evaluarea etica
buna a
a actiunilor
resurselor
Asigurarea
feedback-ului
in populatie
Promovarea sanatatii orale in
actiune
Promovarea sanatatii urmareste sa imbunatateasca si sa
protejeze sanatatea printr-o varietate de strategii
complementare.
Cele cinci domenii de actiune din Carta Ottawa asigura o
structura utila pentru explorare optiunilor in promovarea
sanatatii orale (OMS 1986).
Abordari diferite ale promovarii sanatatii
• prevenţia
• modificarile comportamentale
• educatia
• delegarea responsabilitatilor
• schimbarile sociale
Preventia
 Primara
 Secundara
 Tertiara
Schimbari comportamentale
Aceasta abordare isi propune sa incurajeze indivizii sa preia
responsabilitatea sanatatii lor si sa adopte un stil de viata mai sanatos.
Se bazeaza pe premiza ca asigurarea informatiilor va conduce la o
schimbare in comportamentul acestora.
Este o abordare condusa de expert care utilizeaza o varietate de metode
incluzand sfaturi individuale si campanii mass-media.
Modificarile dorite in stilul de viata sunt determinate de profesionisti si
impuse la nivel larg pacientului. Sfatul educational din sanatate
asigurat de dentistii chirurgi a determinat o imbunatatire a practicilor
de igiena orala.
Abordarea educationala
Pentru a face alegeri informate in legatura cu comportamentul
corelat cu starea de sanatate, oamenii au nevoie nu numai de
informatie , ci si de aptitudini si atitudini care sa sustina informatia.
Abordarea educationala isi propune sa asigure indivizilor aceste
lucruri. Spre deosebire de abordarea de schimbare comportamentala
nu-si propune sa convinga un individ sa faca o schimbare intr-o
directie anume ci , mai mult , incearca sa asigure acestuia mai multe
optiuni.
Aceasta abordare ofera un numar mai mare de metode care ajuta
indivizii sa faca o alegere informata asupra comportamentului lor
corelat cu sanatatea.
Delegarea responsabilitatilor
La nivel populational, dezvoltarea comunitatii este un mod de
delegare a responsabilitatii grupurilor pentru a deveni mai activ
angajate in a-si imbunatati sanatatea orala si starea de bine.
La nivel individual se pot utiliza tehnici de consiliere care sa

creasca controlul indivizilor asupra propriilor vieti.
Schimbarea la nivel social
Aceasta abordare recunoaste importanta factorilor socio-
economici in determinarea sanatatii. De aceea, isi propune
modificarea:
• mediului fizic,
• social
• economic
pentru promovarea sanatatii si a starii de bine.
Pentru aceasta sunt necesare schimbari politice si sustinere
politica. Lobby-ul si planificarea politica sunt elemente cheie in
promovarea sanatatii orale.
Declaratia de la Liverpool pentru Promovarea Sanatatii
Orale in secolul 21
1. asigurarea pentru populatia fiecarei tari de facilitati instalatii sanitare si
apa curenta, o dieta sanatoasa si o buna nutritie.
2. la nivel national sa se implementeze programe de fluorizare adecvate si
convenabile financiar pentru prevenirea cariei dentare
3. instituirea de programe pe baza de dovezi pentru promovarea unui stil de
viata sanatos si reducerea factorilor de risc modificabili comuni patologiei
orale si sistemice cronice.
4. scolile – platforma pentru promovarea sanatatii si a calitatii vietii, pentru
prevenirea bolilor la copii si adolescenti, cu implicarea familiei si a
comunitatii
5. fiecare tara ar trebui sa asigure accesul la serviciile de sanatate orala
primara, punandu-se accentul pe prevenirea si promovarea sanatatii
Declaratia de la Liverpool pentru Promovarea Sanatatii Orale in
secolul 21
6. se recomanda intensificarea eforturilor pentru promovarea sanatatii
orale la persoanele varstnice, avand drept scop imbunatatirea calitatii
vietii acestora
7. conturarea de strategii politice nationale pentru sanatatea orala ca parte
integranta a programelor nationale de sanatate
8. sustinerea cercetarii in sanatatea publica, cu respectarea
recomandarilor OMS care prevad ca 10% din bugetul total al
programelor de promovare a sanatatii sa se acorde programelor de
evaluare
9. stabilirea unor sisteme de informare pentru evaluarea sanatatii orale si
implementarea programelor, pentru sustinerea dezvoltarii promovarii
sanatatii pe baza de dovezi si a prevenirii bolilor prin cercetare si
colaborare la nivel international
Conceptul de necesitate
• Necesitatea reprezintă acea stare a individului care îl determină să solicite îngrijire,
transformîndu-l astfel într-un potenţial utilizator al serviciilor (Donabedian ,1973).
• Necesitatea nu conduce întotdeauna la utilizarea serviciilor, iar aceasta la rândul ei nu

decurge întotdeauna din necesitate, dar existenţa bolii şi necesitatea normativ definită
semnifică potenţiala utilizare a serviciilor (Spencer, 1984).
• În 1975, Cooper a dat o definiţie asemănătoare: „o modificare a stării de sănătate

apreciată de către un specialist ca necesitând tratament”.
Matthew extinde această definiţie legată de utilizarea serviciilor, referindu-se şi la eficienţa

tratamentului: „nevoia de îngrijiri medicale apare atunci când individul prezintă o
afecţiune sau o disfuncţie pentru care există un tratament sau o îngrijire eficientă şi
acceptabilă”.
Terminologie (Bradshaw, 1972)
1. Nevoia normativă reprezintă ceea ce experţii, specialiştii sau sociologii definesc ca
necesitate (în orice situaţie).
2. Nevoia simţită este echivalentă cu dorinţa, exprimată de individ a propriei necesităţi

de îngrijiri sanitare.
3. Nevoia exprimată sau cererea rezultă din punerea în acţiune a nevoii simţite, prin
solicitarea asistenţei de specialitate.
4. Nevoia comparativă rezultă din compararea îngrijirilor sanitare primite de către

indivizi diferiţi, dar cu caracteristici similare.
5. Nevoia nesatisfăcută reprezintă diferenţa dintre îngrijirile considerate

corespunzătoare problemei respective de sănătate, şi cele primite în realitate.
Necesitatea depinde însă de timp, de loc şi de cel care o evaluează (Magi şi Allander,
1981).
În planificarea serviciilor stomatologice, evaluarea necesităţilor se face cel
mai frecvent în funcţie de nevoia normativă, deoarece aceasta pare a fi
relevantă pentru modelul biomedical, despre care se consideră că poate
identifica afecţiunea existentă fără a depinde de percepţia subiectivă a
pacientului.
Evaluările privind necesităţile de îngrijiri stomatologice sunt exprimate prin
numărul de pacienţi, numărul de proceduri, de ore de lucru, diviziunea
muncii sau costuri.
Neajunsurile acestui mod de abordare sunt însă din ce în ce mai larg

recunoscute.
1.Aprecierile specialiştilor (în cadrul necesităţii normative) nu sunt nici
independente de valoare, nici obiective, ci provin de cele mai multe ori
dintr-o serie de abordări subiective, între care, chiar dacă se ajunge la un
consens, există totuşi diferenţe.
2.Norma standard de evaluare a afecţiunilor acceptată de către stomatologi,
exprimată prin necesităţile de tratament, nu corespunde întotdeauna cu
Pentru o estimare mai corectă a necesităţilor s-a sugerat utilizarea următoarelor elemente
cheie:
1.Evaluarea necesităţilor populaţiei trebuie să ţină cont de utilitatea procedurilor

disponibile, precum şi de resursele necesare acestor proceduri; astfel, trebuie să existe
posibilitatea ca utilizarea serviciilor disponibile să ducă la un rezultat acceptabil, iar
resursele necesare acestor servicii să fie la rîndul lor disponibile. Aşadar, trebuie să se ţină
cont atît de eficacitatea tratamentului, cât şi de costul acestuia.
2.Evaluarea necesităţilor trebuie să includă rezultatele care stau la baza necesităţii. Aceste
rezultate se referă la riscul de morbiditate, durere, disconfort, disfuncţie, incapacitate,
handicap şi mortalitate. Încercările de a veni în întîmpinarea fiecărui tip de necesitate
trebuie să conducă la un rezultat total acceptabil.
3.Definiţiile mai extensive ale necesităţii includ şi o serie de elemente cuprinse în definiţia
dată de O.M.S. sănătăţii. Această definiţie larg utilizată, care consideră sănătatea ca „o
stare de confort complet fizic, mental şi social, şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii”
pune accentul pe elementele neclinice ale sănătăţii, de care trebuie să se ţină cont şi în
evaluarea necesităţilor.
EVALUAREA NECESITAȚILOR DE
SĂNĂTATE ORALĂ
Evaluarea necesităţilor de sănătate orală la nivel comunitar se
face de cele mai multe ori prin determinarea necesarului
individual de servicii stomatologice.
Procesul începe cu dorinţa pacientului de a primi îngrijiri stomatologice,

care îl determină să se prezinte la un cabinet. Aici se face evaluarea
stării sale de sănătate orală, care duce la identificarea problemelor
existente, după care va fi stabilit un plan de tratament care să se adreseze
tuturor acestor probleme (Schonfeld, 1981).
EVALUAREA NECESITAȚILOR DE
SĂNĂTATE ORALĂ
Planul de tratament individual propus poate varia:
de la un medic la altul;
experienţa anterioară a pacientului şi speranţele sale actuale pot,
de asemenea, influenţa tratamentul.
este foarte posibil ca doi pacienţi care prezintă o stare de sănătate
orală asemănătoare şi aceleaşi probleme stomatologice să primească
tratamente diferite.
Abordarea în care necesităţile de sănătate orală sunt evaluate în funcţie de

natura şi distribuţia necesităţilor de tratament ale unui lot
populaţional poartă numele de abordare directă pe baza planului de
tratament.
În cadrul abordării directe pe baza planului de tratament, necesitatea normativă
reprezintă cuantumul îngrijirilor stomatologice considerate de către experţi ca fiind
necesare pentru o anumită perioadă, astfel încât să asigure populaţiei menţinerea sau
obţinerea sănătăţii orale, în măsura în care cunoştinţele existente o permit.
Necesitatea normativă de îngrijiri stomatologice poate fi subdivizată în (Burt, 1978):

necesităţi de diagnostic;
necesităţi de prevenţie;
necesităţi legate de boală;
disfuncţie sau incapacitate
Prima etapă de tratament, care urmăreşte rezolvarea afecţiunilor orale detectabile, satisface
necesităţile iniţiale, în timp ce tratamentul care urmăreşte satisfacerea necesităţilor
stomatologice după etapa iniţială este tratamentul de menţinere (Young şi Striffler,
1969).
Supravegherea sănătăţii orale (OMS,1987)→ necesarul de tratament restaurativ şi
parodontal este apreciat în funcţie de numărul de suprafeţe care necesită obturaţie,
aplicare de microproteze sau extracţie CAOS, şi respectiv, pe baza indicelui CPITN.
Indicele CPITN include trei indicatori clinici de afectare: sângerarea, prezenţa tartrului
şi profunzimea pungilor parodontale.
CAO (CAOS) →prezintă deficienţe în aprecierea necesităţilor de tratament

restaurativ;
CPITN → discutabil deoarece abordează afecţiunile parodontale ca evoluţie

inexorabilă de la inflamaţia marginii gingivale la parodontopatii şi la pierderea
dinţilor;
CAO şi CPITN nu sunt indicatori suficient de sensibili şi specifici în

previziuni
Limitele necesităţii normative:
Nu există consens în cazul necesităţii înlocuirii dinţilor absenţi sau a

extracţiei molarului de minte;
Utilizarea necesităţii normative este, inadecvată în cazul malocluziilor
(limita de demarcaţie dintre ocluzia acceptabilă şi cea inacceptabilă depinde
de o serie de factori psihologici şi sociali, precum şi de metodele de
determinare a necesităţii subiective sau percepute.
Necesitatea normativă şi definirea necesităţilor în funcţie de servicii
prezintă neajunsuri majore, exprimate sintetic de către Locker (1989):
„prin prisma definiţiilor actuale ale sănătăţii, utilizarea indicilor DMF
şi CPITN nu mai este suficientă, deoarece nu furnizează nici un fel de
informaţii cu privire la funcţionalitatea cavităţii orale sau a
organismului ca întreg, şi nici cu privire la simptomele subiective cum
ar fi durerea sau disconfortul “
DISFUNCŢIA reprezintă o pierdere sau o anomalie a unei funcţii mentale, fizice sau
biochimice, indiferent dacă aceasta este prezentă chiar de la naştere sau este dobândită ca
urmare a unei boli sau a unei insulte la nivelul cavităţii orale, cum ar fi edentaţia,
parodontopatia sau malocluzia.
Întreaga patologie este asociată cu apariţia disfuncţiilor, dar nu toate disfuncţiile duc
la limitarea funcţională.
În definirea conceptului de disfuncţie se pune, inevitabil, problema: ce este normal şi ce

este deviaţie de la normal?
Limitarea funcţională reprezintă o restricţie a funcţiei, care apare de obicei la nivelul

organismului sau a uneia din componentele sale, ca de exemplu, limitarea mobilităţii
mandibulare.
Disconfortul (durerea asociată unor procese patologice) nu poate fi cuantificat prin

metodele biomedicale existente; acesta include stări neobservabile, care pot apare chiar în
absenţa unei afecţiuni evidente clinic.
INCAPACITATEA reprezintă orice limitare sau absenţă a capacităţii de a îndeplini
sarcini sau roluri sociale pe care se consideră că indivizii, în general, trebuie să fie
capabili să le îndeplinească (Pope şi Tarlov, 1991).
Rolurile sunt organizate în funcţie de modul în care oamenii iau parte la sistemul social
(învăţători, părinţi, funcţionari, etc).
Sarcinile sunt acţiuni fizice sau mentale specifice, prin care un individ interacţionează şi
îşi îndeplineşte rolurile.
Conceptul de HANDICAP este pus în legătură cu efecte sociale mai importante, şi
este definit ca dezavantajul manifestat de o persoană care prezintă o disfuncţie sau o
incapacitate, datorită faptului că aceasta nu se poate conforma solicitărilor societăţii
sau grupului social căruia îi aparţine (dezavantaj în viaţa personală sau socială).
Handicapul rezultă în urma interacţiunii dintre disfuncţia fizică, adaptarea la această
disfuncţie şi mediul fizic şi social (Wood-1975, Bury-1978, O.M.S.-1980).
RELAŢIA DINTRE DISFUNCŢIE, INCAPACITATE ŞI
HANDICAP ESTE continuă
Ex: un dinte malpoziţionat sau absent (disfuncţie) poate determina anumite restricţii
alimentare sau evitarea alimentelor dure (incapacitate fizică), care la rândul ei, poate
induce persoanei respective un sentiment de jenă (incapacitate psihologică), astfel încât
aceasta va evita să mănînce de faţă cu alte persoane (incapacitate socială). Acest fapt
poate constitui un dezavantaj pentru individ, ducând la apariţia problemelor personale şi
profesionale.
Cu toate că această abordare prezintă dificultăţi de ordin operaţional (nu se poate aprecia
dacă un anumit grad de disfuncţie va produce un grad identic de incapacitate sau
handicap), are meritul de a atrage atenţia asupra importanţei aspectelor socio-psihologice
ale evaluării necesităţilor de sănătate şi, în acelaşi timp, ajută să înţelegem de ce
pacienţi care prezintă disfuncţii orale asemănătoare solicită asistenţă de specialitate
diferită în timp, unii mai devreme, alţii mai tîrziu, iar alţii nu o solicită deloc.
Determinare a necesităţilor stomatologice cuprinde:
o dimensiune clinică bazată pe istoricul simptomatologiei afecţiunilor;
o evaluare a disfuncţiei, care include determinări funcţionale (în scopul evaluării
impactului acesteia);
determinări privind disfuncţionalitatea socială;
pretenţiile individului – acestea reprezintă percepţiile individului asupra propriilor
necesităţi stomatologice şi depind de:
* starea sa de sănătate orală;
* de percepţia sa asupra normalului şi asupra beneficiilor posibile ale
tratamentului;
* clasa socială şi educaţia (Cooper, 1975);
evaluarea tendinţei individului de a întreprinde acţiuni preventive şi eventualele
obstacole în calea prevenţiei;
opinia faţă de menţinerea stării de sănătate generală;
cunoştinţele şi atitudinile privind problemele de sănătate;
recomandarea unui tratament sau a unor îngrijiri eficiente şi acceptabile precum şi
aptitudinile necesare pentru acordarea acestora (diviziunea muncii).
INDICATORI SOCIO-DENTARI
Evoluţia indicatorilor socio-dentari

Cohen şi Jago (1979) au lansat ideea că indicatorii clinici de sănătate
orală pot fi substanţial îmbunătăţiţi prin adăugarea unei dimensiuni care să
evalueze impactul social.
• Indicii clinici sunt esenţiali pentru evaluarea gradului de afectare a
cavităţii orale;
• Problema apare în momentul când aceşti indici sunt utilizaţi ca indicatori
ai sănătăţii orale şi ai tratamentelor necesare (Sheiham, 1982).
• Pentru ca evaluarea tratamentelor necesare să fie realistă, trebuie să
includă elemente care să arate dimensiunile funcţionale şi sociale ale
afecţiunilor orale, precum şi o evaluare a factorilor sociali motivaţionali
care determină predispoziţia populaţiei la îmbolnăviri orale şi
influenţează eficienţa tratamentului şi promovarea sănătăţii;
• Determinările privind necesităţile de ordin stomatologic trebuie să
cuprindă nu doar evaluări clinice, ci şi dimensiuni psihologice şi sociale,
În consecinţă, o determinare a necesităţilor stomatologice trebuie să cuprindă următoarele
elemente:
• o dimensiune clinică bazată pe istoricul simptomatologiei afecţiunilor;
• o evaluare a disfuncţiei, care include determinări funcţionale (în scopul evaluării
impactului acesteia);
• determinări privind disfuncţionalitatea socială;
• pretenţiile individului – acestea reprezintă percepţiile individului asupra propriilor
necesităţi stomatologice şi depind de starea sa de sănătate orală, de percepţia sa asupra
normalului şi asupra beneficiilor posibile ale tratamentului, precum şi de factori cum sunt
clasa socială şi educaţia (Cooper, 1975);
• evaluarea tendinţei individului de a întreprinde acţiuni preventive şi eventualele obstacole
în calea prevenţiei; tot aici sunt incluse şi opinia faţă de menţinerea stării de sănătate
generală, precum şi cunoştinţele şi atitudinile privind problemele de sănătate;
• recomandarea unui tratament sau a unor îngrijiri eficiente şi acceptabile (Matthew, 1971),
precum şi aptitudinile necesare pentru acordarea acestora (diviziunea muncii).
INDICATORII SOCIO-DENTARI
Indice de profil al impactului stării de sănătate dentară (DIP – Dental Impact Profile),
cu scopul de a determina aceste efecte asupra calităţii vieţii şi a funcţionalităţii sociale
(Strauss, 1988). DIP cuprinde 4 elemente referitoare la: *alimentaţie;
*sănătate/confort;
*relaţiile sociale;
*relaţiile personale.
Indicator al statusului dentar funcţional (DFS – Dental Functional Status) care se referă
la absenţa durerii şi a disconfortului la nivelul cavităţii orale şi la capacitatea persoanei de
a efectua masticaţia, de a vorbi şi de a veni în contact cu alte persoane fără a-şi face
probleme cu privire la aspectul estetic (Rosenberg. 1988).
DFS include 4 scale cu câte 25 de elemente pentru fiecare scală, fără a încerca, însă, să
evalueze şi importanţa pe care cei chestionaţi o acordă diferitelor elemente:
*psiho-socială;
*mecanică;
*legată de limitarea rolului persoanei;
*de auto-îngrijire.
Indicele stării de sănătate dentară (DHI – Dental Health Index) -
Gooch,1989 cuprinde 3 aspecte:
☼ durerea şi suferinţa;
☼ neliniştea sau îngrijorarea provocată de afectarea stării de
sănătate;
☼ reducerea contactelor sociale.
Indicele de evaluare a stării de sănătate orală a vârstnicilor (GOHAI –

Geriatric Oral Health Index of Assessment) a fost propus cu scopul de a
evalua problemele de sănătate orală ale persoanelor în vârstă (Atchison şi
Dolan, 1990), fiind alcătuit din 12 elemente.
Indicator al calităţii vieţii (Chen, 1991), bazat pe o serie de evaluări

biologice ale stării de sănătate orală şi cuprinde 3 scale, referitoare la:
☼ simptomatologie;
☼ confort;
☼ nivel funcţional, la care a fost adăugată o componentă
suplimentară pentru purtătorii de aparate gnato-protetice.
OHIP (ORAL HEALTH IMPACT
PROFILE)
• limitarea funcţională (reducerea capacităţii
masticatorii);
• durerea fizică (durerea dentară);
• disconfortul psihologic (conştiinţa);
• incapacitatea fizică (evitarea anumitor alimente);
• incapacitatea psihologică (scăderea atenţiei);
• incapacitatea socială (evitarea contactelor sociale)
• handicapul (incapacitatea de muncă).
CORELATIA DINTRE INDICATORII
SOCIO-DENTARI ŞI SĂNĂTATEA ORALĂ
Deşi corelaţiile dintre variabilele clinice şi cele sociale nu sunt foarte evidente, unele
din ele sunt, totuşi, semnificative şi pot fi utilizate ca punct de plecare în construirea
unui tablou al caracteristicilor clinice şi sociale, ale persoanelor respective.
• În acest sens, s-a constatat faptul că indivizii care acuză probleme masticatorii prezentă
valori mai ridicate ale indicelui DMFT şi un număr mai redus de dinţi funcţionali
(indemni şi obturaţi), iar durerea dentară şi disconfortul au fost asociate cu valori medii
mai crescute ale indicelui de afectare carioasă (Cushing, 1986).
• Slade şi Spencer (1995) au utilizat OHIP pentru a analiza legătura dintre starea clinică
de sănătate orală şi impactul social, constatând faptul că persoanele edentate acuză efecte
sociale negative aparţin în special următoarelor subscale: limitarea funcţională,
incapacitatea fizică, incapacitatea socială şi handicapul.
• În cazul persoanelor dentate, pierderea dinţilor a fost asociată cu toate cele 7 subscale
ale impactului social.
CORELATIA DINTRE INDICATORII SOCIO-
DENTARI ŞI SĂNĂTATEA ORALĂ
Indicele privind efectele stării de sănătate dentară asupra vieţii
cotidiene (DIDL – Dental Impacts of Daily Living - Leao şi Sheiham,
1995). DIDL are 5 componente:
 aspectul estetic;
 confortul;
 capacitatea funcţională;
 restricţiile alimentare;
 durerea.
Cu cât statusul oral este mai afectat, cu atât impactul subiectiv este
mai mare.
• toate studiile demonstrează existenţa unei corelaţii evidente
dar reduse (de mică amploare) între starea sănătăţii orale şi
efectele socio-psihologice;
• ele arată prezenţa unor efecte pozitive sau negative în

funcţie de statusul oral, corelaţia dintre variabilele clinice şi
efectele subiective fiind, semnificativă;
• nivele diferite ale stării de sănătate orală determină efecte

diferite asupra vieţii de zi cu zi a persoanelor respective.
CARACTERISTICILE INDICATORILOR SOCIO-DENTARI
Evaluările privind starea de sănătate îşi găsesc principala utilitate în
următoarele 5 situaţii (Ware, 1981):
• evaluarea eficienţei sau eficacităţii serviciilor sanitare;
• determinarea calităţii vieţii;
• estimarea necesităţilor de sănătate ale unei populaţii;
• stabilirea corectă a planului de tratament;
• înţelegerea cauzelor şi a consecinţelor inegalităţilor din sănătate.
Utilizarea indicatorilor socio-dentari este diferită pentru fiecare scop în

parte.
Alegerea unui indicator socio-dentar se face astfel încât acesta să poată

evalua corect necesităţile şi să corespundă scopurilor urmărite.
În alegerea unui instrument de determinare a stării de sănătate trebuie să se

ţină cont de următorii factori:
Indicii utilizaţi pentru evaluarea necesităţilor populaţiei, cu scopul
planificării sănătăţii, trebuie să îndeplinească cel puţin 3 condiţii
principale:
• să fie succint şi uşor de utilizat, astfel încît evaluările să se poată face
într-un interval de timp rezonabil chiar pe grupe populaţionale mari
(Brazier şi Lobjolt, 1991);
• scala de valori să fie relevantă pentru criteriile decizionale;
• să determine variabilele stabilite de un model teoretic, care să furnizeze
factorilor de decizie informaţiile necesare asupra relaţiei cauză-efect (Bice,
1976).
Se recomandă utilizarea unui indicator succint, uşor de utilizat, cu o scală de valori
corespunzătoare şi care să fie susţinut de un model teoretic relevant.
CORELAŢIA INDICATORI SOCIO-DENTARI – TRATAMENT
Bazele teoretice ale acestui sistem au rezultat prin adaptarea pentru
sănătatea orală a Clasificării Internaţionale a Disfuncţiilor, Incapacităţilor
şi Handicapurilor dată de O.M.S. Sistemul trebuie să cuprindă următoarele
elemente:
Utilizarea evaluărilor socio-dentare ale necesităţilor de tratament are implicaţii multiple asupra
planificării şi furnizării serviciilor stomatologice:
• stimulează trecerea de la aspectele pur mecanice la cele comportamentale ale tratamentului;
• stimulează dezvoltarea unui model de îngrijiri prin care se urmăreşte menţinerea şi promovarea
sănătăţii şi care este de preferat modelului terapeutic care domină actualmente serviciile stomatologice;
• promovează adoptarea de către populaţie a comportamentelor preventive;
• garantează o mai mare eficienţă a tratamentului şi succesul acestuia pe termen lung.
Atunci cînd se realizează evaluarea importanţei proporţionale a diferitelor

tipuri de necesităţi normative trebuie să se ţină cont de o serie de factori:
• afecţiunile care pun viaţa în pericol; în cazul afecţiunilor orale care pun
viaţa în pericol, aplicarea tratamentului sau efectuarea investigaţiilor
necesare este evident esenţială, chiar fără o evaluare a impactului lor
(cancerul oral sau leziunile precanceroase, fracturile de maxilar/mandibulă
şi infecţiile severe).
• afecţiunile cronice evolutive, în care se urmăreşte prevenirea apariţiei
unor disfuncţii ireversibile. În acest caz, impactul nu este de primă
importanţă în evaluarea necesităţii;
• impactul perceput, fără necesitatea normativă. Stabilirea planului de
tratament în practica stomatologică este mai degrabă o artă decât o ştiinţă,
IMPLICAŢIILE NUTRIŢIEI ŞI
ALIMENTAŢIEI ÎN SĂNĂTATEA
ORALĂ

Alimentaţia şi nutriţia influenţează dinţii în 3 moduri:
1. structura dinţilor;
2. cariile dentare;
3. eroziunea dentară.
• Primul este un efect pur pre-eruptiv, care are lor în

timpul formării dinţilor;
• Eroziunea este un efect pur local, intraoral asupra

dinţilor erupţi;
• Apariţia cariilor depinde atat de influenţele pre- cat şi

posteruptive.
Cerinţele unei alimentatii corecte
•consum moderat, care să elimine prezenţa în exces a unor alimente;
• consum echilibrat, care are în vedere repartizarea trofinelor energogene în raport
optim de 1 (proteine): 0,8 (lipide): 3,5 – 4 (glucide);
• consumul unor produse alimentare de o varietate cat mai mare, întrucat bogaţia
trofinelor şi nivelul energogen de care are nevoie organismul nu pot fi altfel
satisfăcute; nici unul din alimentele cunoscute nu este considerat complet dotat
trofinic şi energogen;
• consumul unor produse alimentare de mare eficienţă biologică, în măsură să

asigure concomitent o mare valoare nutritivă, o densitate calorică echilibrată şi
raporturi optime între diferite trofine;
• consumul cantitaţii de alimente repartizat într-o zi în patru sau cinci reprize;

stabilitatea şi prosperitatea biologică a organismului sunt mai bine asigurate dacă
toată hrana destinată pentru o zi este fragmentată în mai mult de două sau trei reprize.
MODELUL UNEI ALIMENTATII CORECTE
• consumarea diferitelor produse alimentare în aşa fel încat să fie reprezentate toate
grupele de produse cunoscute pentru a se putea acoperi toate trebuinţele trofice si
energogene;
• procentual, se vor consuma urmatoarele produse:
- lapte şi brînzeturi (15%),
- carne, peşte şi derivate (8%),
- ouă (3%),
- legume şi fructe (15%),
- derivate din cereale şi leguminoase uscate (39%),
- grăsimi alimentare (12-17%),
- produse zaharoase (8-10%);
• repartiţia raţiei alimentare pe diferite momente ale zilei: dimineaţa (25%), gustare
(5%), prînz (45%), gustare (5%), seara 20%;
• condiţii: ambianţă de confort fizic, climat psiho-afectiv lipsit de orice stress,

conştientizarea şi participarea la actul de “a se hrani”.
STILUL DE VIAŢĂ SANOGEN
 respectarea orarului zilnic al meselor;
 consumarea de mâncăruri gătite, calde, în locul meselor frugale;
 încurajarea consumului de alimente care contin principii

protectoare;
 limitarea fumatului şi a consumului de alcool;
 alimentaţie bine echilibrată cantitativ şi calitativ;
 practicarea exercitiilor fizice;
 alternarea efortului intelectual cu pauze de relaxare.

GHIDUL PIRAMIDEI ALIMENTELOR - 2000
■ fiecare dintre grupele de alimente furnizează o parte din nutrienţii
necesari zilnic, dar nu pe toţi;
■La baza piramidei se situeaza alimentele care trebuie consumat in

cantitatea cea mai mare; la virf- cantitatea cea mai mica
■ alimentele dintr-o grupă nu pot fi înlocuite cu altele;
■ fiecare grup alimentar este necesar pentru o sănătate optimă;
■ cheia succesului este să se manance cantităţi proporţionale din fiecare

grupă prezentata de piramidă;
■ piramida include recomandări cu privire la ordinea servirii fiecărui

grup alimentar;
PIRAMIDA
ALIMENTAŢIEI
SĂNĂTOASE
Piramida alimentatiei
sănătoase
Departamentul de
nutritie Harvard
INDIVID ALIMENTAŢIE
Varstă MEDIU Gust Casnic/şomer
Sex Aspect Urbanizare
Cunoştinţe nutriţionale Tipul alimentelor Varsta familiei
Aptitudini culinare Contextul mese/timp Anotimp
Atitudinea faţă de sănătate Cost Gospodărie (mărimea)
Atitudinea fată de schimbare Asezonare Bolile din familie
Boală Textură Schimbul la serviciu
Dinţi Depozitare Mobilitatea
Metodă de preparare Presiunile sociale
Conotaţii sanitare Presiunile sanitare
Conţinut simbolic Modele
Valoare culturală
Valoare ecologică
Preferinţe/constrangeri
Alegerea alimentelor
FACTORII CARE
INFLUENŢEAZĂ Consumul alimentelor
ALIMENTAŢIA
PRINCIPII DE COMPORTAMENT ŞI DE
EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATEA
CAVITĂŢII ORALE

Sănătatea orală în contextul sănătăţii generale
 calităţii vieţii, privită prin prisma sănătăţii orale, i se acordă mai puţină
importanţă în identificarea simptomelor care pot compromite un trai sănătos
(Kaplan, 1994)
 datorită prevalenţei crescute a bolilor orale şi a durerii caracteristice lor,
sănătatea orală deficitară este recunoscută în mod evident ca fiind importantă
pentru sănătate, confort şi deci pentru calitatea vieţii
 dorinţa de a menţine o stare de sănătate orală aproape perfectă a
populaţiei a stat mereu la baza promovării unui mod de viaţă sanogen şi
a modificărilor condiţiilor de mediu, astfel încât să se ajungă la un status
de sănătate orală optim (Taylor, 1990)
 acest aspect este subliniat de modificările apărute în necesităţile de
tratament stomatologic, evidenţiind accentul care se pune pe prevenţie
(Nowak şi Anderson, 1990; Manson, 1992)
 aceşti factori, împreună cu speranţele tot mai mari ale populaţiei de a-şi
păstra dentiţia naturală pentru toată viaţa, au crescut rolul stomatologului, care
nu trebuie să realizeze doar restaurări, dar este acum implicat şi în prevenţia
primară şi educaţia sanitară (Levine, 1989)
Concepte de sănătate, comportament sanogen şi educaţie sanitară
SĂNĂTATEA
 OMS, 1964: sănătatea este o stare de confort complet fizic, mental,

şi social, şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii
 termenii fizic, mental, social concep sănătatea în cadrul unui

sistem uman, deci este necesară o abordare comportamentală a sănătăţii
 sănătatea este plasată mai presus de sfera individuală, cuprinzând

aspecte sociale, ecologice şi economice
 din punct de vedere al sănătăţii orale, nu se mai pune accentul pe

tratarea afecţiunilor dentare, ci pe întreaga constelaţie de factori care le
pot influenţa şi preveni, în special factorii psiho-sociali, economici şi
culturali
COMPORTAMENTUL SANOGEN
 sensul comportamentului sanogen a urmărit până nu demult un traseu

similar cu cel al conceptului de sănătate, adică şi-a început existenţa mai
degrabă ca un model biologic şi de boală decât ca unul psiho-social (Anderson,
1988)
 totuşi astăzi, la fel ca şi în cazul sănătăţii, accentul în construirea
comportamentelor sanogene se pune pe înţelegerea numeroaselor aspecte
sociale, culturale, economice, a credinţelor înrădăcinate şi a factorilor de
atitudine care le influenţează
 comportamentul sanogen: acele atribute personale precum: speranţe,
credinţe, motivaţii, valori, percepţii şi alte elemente cognitive, caracteristicile de
personalitate (inclusiv stări afective şi emoţionale şi modele comportamentale),
acţiuni şi obiceiuri legate de menţinerea, restabilirea şi îmbunătăţirea sănătăţii
(Gochman, 1988)
 activităţi întreprinse de populaţie cu scopul de a proteja, promova sau
menţine sănătatea şi de a preveni boala (Steptoe, 1994)
 comportamentul faţă de sănătate: acţiuni întreprinse în credinţa că vor fi
de folos sănătăţii
 comportamente determinate de sănătate: pot avea consecinţe asupra
sănătăţii orale, dar sunt întreprinse pentru alte motive, de ex. reducerea
zaharurilor în alimentaţie în scopul pierderii în greutate (Freeman şi Linden, 1995)
EDUCAŢIA SANITARĂ
 este un mijloc general utilizat pentru promovarea sănătăţii populaţiei

 procesul de asistenţă a indivizilor, acţionând separat sau în colectiv,
pentru a lua hotărâri informate cu privire la problemele care le influenţează
sănătatea personală şi a celor din jur (Brown, 1994)
 orice combinaţie planificată de învăţare a unor experienţe desemnate să
predispună, să permită şi să întărească un comportament voluntar care să
conducă la sănătate, în mod individual, în grupuri sau comunităţi (Frazier, 1992)
SCOPURILE EDUCAŢIEI SANITARE STOMATOLOGICE
 adoptarea unor atitudini şi moduri de viaţă corespunzătoare

 aducerea la un stadiu cât mai acceptabil a afecţiunilor şi disfuncţiilor care nu
pot fi prevenite sau tratate adecvat
 încurajarea mai bunei utilizări a serviciilor stomatologice (Ashley, 1989)
 o activitate intensă şi unitară care pune accentul pe prevenţie şi modificare
a comportamentului pacientului (Croucher, 1993).

 urmează un traseu al informaţiilor, atitudinilor şi comportamentelor, în care
informaţia este transmisă, iar atitudinile şi comportamentele sunt modificate,
deşi se cunoaşte astăzi faptul că, informaţia este necesară dar nu suficientă
pentru modificarea comportamentului
PERSPECTIVELE PSIHOLOGIEI SANOGENE
* educaţia sanitară urmăreşte, în principal, influenţarea comportamentului

indivizilor prin identificarea comportamentelor nesanogene şi înlocuirea lor cu
cele sanogene
* mesajul ideal este cel care schimbă comportamentul faţă de sănătate al
individului cu unul mai bun
* pasul de la mesajul sanogen la comportamentul sanogen practicat cu
regularitate este mare, dar indivizii reactioneaza diferit
DETERMINANŢII EDUCAŢIEI SANITARE. MODELE DE EDUCAŢIE SANITARĂ
Modelele de educaţie sanitară au fost imaginate în scopul planificării programelor de

educaţie sanitară la grupe populaţionale mari, oferind în acelaşi timp şi indicaţii
privind evaluarea acestor programe
 modelul de modificare a comportamentului prin comunicare (McGuire, 1984)

 modelul planificare-acţiune (Green şi Kreuter, 1991)
 modelul mesajului sanogen persuasiv (Witte, 1995), care oferă indicaţii pentru
dezvoltarea programelor de educaţie sanitară din perspectivă psihologică
1. Modelul de modificare a comportamentului prin comunicare
* pus la punct de psiho-sociologul William McGuire, dar nu a dat rezultate

deosebite
* se bazează pe o strategie de informare şi convingere care serveşte doar

la influenţarea cunoştinţelor şi atitudinilor, fără a avea un impact sigur asupra
comportamentului
* informarea populaţiei, deci transmiterea mesajului sanogen: ascultarea,

înţelegerea, atitudinea pozitivă faţă de acest mesaj, dobândirea de aptitudini
necesare pentru modificarea comportamentului, sau chiar învăţarea de noi
aptitudini
* modelul se bazează pe factorii introducere-rezultat

Populaţia ţintă trebuie:
 expusă mesajului sanogen
 să-l asculte, să-l înţeleagă (dobândirea de cunoştinţe)
 să fie de acord cu el (modificarea de atitudini/convingeri)
 să dobândească aptitudinile necesare (modificarea comportamentului)
 să-şi încorporeze în memorie noile atitudini şi cunoştinţe, să ia decizii din

memorie (intenţie)
 să acţioneze conform acestei decizii (acţiune)
 să întărească comportamentul şi să menţină noul comportament în timp

(menţinere)
2. Modelul mesajului sanogen persuasiv
 identifică 2 factori: factori constanţi şi factori tranzitorii
Factorii constanţi: aplicaţi oricărui mesaj sanogen, indiferent de tipul mesajului /

al populaţiei, şi care trebuie să constituie baza oricărui mesaj sanogen: riscul,
eficacitatea, influenţele şi profilul populaţiei
 riscul : percepţia de către populaţia ţintă a susceptibilităţii faţă de boală
 eficacitatea : perceperea de către indivizii ţintă a faptului că sunt capabili să
evite orice risc posibil. Mesajul trebuie să cuprindă informaţii privitoare la modul
de depăşire şi control al riscului (sporeşte motivaţia prin furnizare de cunoştinţe)
 influenţele: ţine de mesajul însăşi (ca tonalitate, atractivitate şi sens al
limbajului), dar şi de sursa mesajului (trebuie să prezinte credibilitate)
 profilul populaţiei : ţine cont de caracteristicile demografice, psihologice, de
obiceiurile şi valorile individului
Factorii tranzitorii : urmăresc elementele teoriei acţiunii motivate

3. Modelul planificare-acţiune
Furnizează:
* cadrul pentru punerea în aplicare a programului de educaţie sanitară
* stabileşte capacităţile sale de a-şi îndeplini scopurile
* identifică paşii necesari care trebuie să preceadă proiectarea
programului de educaţie sanitară
* presupune 9 faze în proiectarea, implementarea şi evaluarea
programului:
 stabilirea scopurilor la populaţia ţintă (faza 1)

 identificarea problemelor majore de sănătate orală la această
populaţie (faza a 2-a)
 identificarea influenţelor specifice asupra problemelor de sănătate
(faza a 3-a)
 investigarea detailată a factorilor care influenţează producerea
modificărilor de comportament (faza a 4-a)
 identificarea barierelor din calea implementării sale : facilităţi,
expertize, finanţe (faza a 5-a)
 Implementarea propriu-zisă a programuluui este dificilă - pot surveni

o serie de dificultăţi/constrângeri, inaparente până acum, cu reevaluarea
proiectului iniţial (faza a 6-a)
Evaluarea programului conform acestui model - axată pe 3 direcţii:

prelucrarea, efectul şi rezultatul.
 factorii educaţionali şi organizaţionali vizaţi sunt examinaţi în cadrul

prelucrării (faza a7-a)
 evaluarea efectului programului : apreciază dacă factorii

comportamentali şi de mediu au fost modificaţi în mod benefic/nu
(faza a 8-a)
 evaluarea rezultatului : apreciază succesul în ceea ce priveşte

îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea scopurilor privind sănătatea
(faza a 9-a)
Intervenţii ale educaţiei sanitare care influenţează
modificarea comportamentelor faţă de sănătate
* educaţia sanitară stomatologică pe fotoliul dentar - la nivel micro

* intervenţii care pot fi realizate la nivel comunitar /mezo
* intervenţii care se adresează populaţiei ca întreg- nivel macro
Educaţia sanitară stomatologică în practică
* campanii mass-media
* intervenţii care au la bază teama
* antrenarea aptitudinilor sanogene orale de auto-îngrijire şi informare a pacienţilor
MODELE DE COMPORTAMENT PENTRU SĂNĂTATE
Modelul convingerilor sanogene
 furnizează un mod specific de înţelegere şi organizare a

credinţelor personale importante pentru comportamentul sanogen
(Rosenstock, 1988). Credinţele faţă de sănătate sunt acele gânduri şi
sentimente care joacă un rol important în practicarea / nu a
comportamentelor sanogene
 perceperea importanţei sănătăţii /afecţiunilor stomatologice se
referă la consecinţele pe care persoana crede că riscă să le întâmpine în
cazul apariţiei unei probleme de sănătate / a lipsei tratamentului
 perceperea susceptibilităţii la boală se referă la evaluarea, de
către propria persoană, a posibilităţii de apariţie a unei probleme de
sănătate
 probabilitatea de acţiune se referă la faptul că, o persoană care a
fost conştientizată asupra unei posibile probleme de sănătate să
întreprindă acţiuni preventive.
Demografic
Socio-psihologic Beneficiile sănătăţii orale ce
Structural (educaţie, depăşesc costurile pentru
comportament tratamentul afecţiunilor
dentar în antecedente) stomatologice
Perceperea importanţei Comportamentul

sănătăţii/afecţiunilor Perceperea riscului sanogen
stomatologice. afecţiunilor stomatologice stomatologic
Perceperea susceptibilităţii preventiv
la afecţiuni stomatologice
Probabilitatea de acţiune
(educaţia sanitară orală)
Modelul credinţelor sanogene
(Rosenstock, 1988)
Reacţie Beneficii Importanţa cariei
Maladaptativă intrinseci dentare)
(plăcere)/ Vulnerabilitatea Aprecierea
(consum de
dulciuri) extrinseci la afecţiuni orale riscului
(aprobarea) Provocarea fricii
PROTECŢIE
Eficacitatea MOTIVAŢIE
reacţiei
(stoparea
consumului de
dulciuri- Costurile
Reacţie mod rapid de a reacţiei (depăşirea
adaptativă opri caria dentară. tentaţiei, găsirea Aprecierea
(stoparea Auto-eficacitatea de înlocuitori reuşitei
consumului (capacitatea de de dulciuri)
de a nu mai consuma
dulciuri) dulciuri)
TEORIA PROTECŢIE-
Convingeri comportamentale. P
Atitudinea faţă de
Convingeri privind rezultatul. periajul dentar. “Periajul E
“Dacă îmi voi peria dinţii îmi dentar este un lucru bun
voi îmbunătăţi sănătatea R
pentru mine”
dentară şi îmi voi face zâmbetul I
mai atrăgător”
TEORIA ACŢIUNII MOTIVATE A
Intenţia comportamentală J
Atitudinile influenteaza adoptarea
“Voi începe să-mi perii dinţii”
comportamentului sanogen
Ajzen, Fishbein, 1980)
D
Convingeri normative. E
Convingeri privind opinia Norma subiectivă pentru N
celorlalţi. Motivaţia de a se periajul dentar. “Periajul
supune opiniei celorlalţi. este bine de făcut” T
TEORIA COMPORTAMENTULUI
PLANIFICAT
Atitudinile influenteaza adoptarea
Atitudinea faţă de periaj periajului dentar
Intenţia de a efectua
Norma subiectivă faţă Periajul dentar
periajul dentar
de periaj
Perceperea autocontrolului
comportamental. “Mă simt
în stare să-mi periez dinţii”
Modelul transteoretic
 ajută la înţelegerea rolului pe care îl joacă intenţia / motivaţia în

comportamentele faţă de sănătate
 se iau în considerare 5 procese pentru a înţelege comportamentul
individului: preintenţia, intenţia, pregătirea, acţiunea, menţinerea /prevenirea
recidivei
 în stadiul de preintenţie, indivizii nu se gândesc să-şi modifice
comportamentul
 în stadiul de intenţie, indivizii au cunoştinţă de problemă şi se
gândesc în mod serios să-şi modifice comportamentul, dar nu sunt încă
pregătiţi să o facă
 în faza de pregătire sunt gata să facă primii paşi în modificarea
comportamentului
 în faza de acţiune, încep să se producă cu adevărat modificările
comportamentale
 etapa de menţinere/prevenire a recidivei : continuarea modificărilor,
integrarea lor în modul de viaţă obişnuit şi efortul de a preveni reîntoarcerea
la vechiul comportament
PSIHOLOGIA SANITARĂ ŞI
SĂNĂTATEA ORALĂ COMUNITARĂ
Importanţa acestor modele de educaţie sanitară poate fi

rezumată prin cuvintele lui Hochbaum (1992):
“ Scopul principal al ştiinţelor sociale şi comportamentale este

să ne înveţe să înţelegem determinanţii comportamentului uman. Pentru
atingerea acestui scop, cercetătorii în aceste ştiinţe şi-au petrecut ani
la rând dezvoltând şi testând teorii. Este deci înţelept ca domeniile
aplicate, aşa cum este educaţia sanitară, să ţină cont de acestea”
Combinarea acestor aspecte a determinat o mai mare

conştientizare a necesităţii ca cei implicaţi în prevenţia stomatologică
să cunoască interacţiunea dintre teorie, intervenţia practică şi rezultat.

Toate Cursurile

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Toate Cursurile

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STOMATOLOGIA COMUNITARĂ

Prof. Univ. Dr. Stela Carmen Hanganu

ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE;

PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ORALE;

SOCIETATEA ŞI SĂNĂTATEA ORALĂ;

EVALUAREA NECESITĂŢILOR DE SĂNĂTATE ORALĂ;

PRINCIPII DE BAZĂ ŞI METODE DE EPIDEMIOLOGIE ORALĂ;

ASPECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ALE AFECŢIUNILOR ŞI

OBIECTIVELE STOMATOLOGIEI COMUNITARE

îmbunătăţirea stării de sănătate orală a membrilor comunităţii

promovarea sănătăţii prin antrenarea tuturor sectoarelor comunităţii;

ocrotirea sanătaţii prin prevenirea bolilor;

controlul morbidităţii prin tratamentul bolilor şi a consecinţelor lor;

redobândirea sănătăţii cu concursul întregului sistem sanitar.

STUDIUL STOMATOLOGIEI COMUNITARE impune

dar şi aplicarea unor concepte:

• Punerea unui diagnostic de sănătate

• Stabilirea cauzelor şi efectelor

• Planificarea intervenţiilor efective.

• Crearea şi utilizarea oportunităţilor cu

• Promovarea sănătăţii orale la nivel

Examen clinic Evaluarea nevoilor

Diagnostic Analiza datelor

Plan de tratament Planificarea programului de sănătate

Obţinerea consimţământului Probleme etice şi aprobarea

Prevenţie şi tratament curativ Implementarea programului

Plata serviciilor Tipuri de finanţare

MEDICINA INDIVIDUALĂ MEDICINA COMUNITARĂ

Pacienţi Comunitate bine definită

Planificare redusă Planificare cu participarea

Prioritar: Tratamentul bolii Prioritar: menţinerea sănătăţii

acordă îngrijiri globale atât persoanelor bolnave

ingrijirile sunt acordate de către echipe

se bazează în special pe acţiuni preventive şi

acţiuni planificate şi realizate cu concursul

Prima etapă (1840-1900)

Etapa a doua (1880-1930)

Etapa a patra - “noua sănătate publică” (Athson, 1993)

Obiectiv esenţial: stimularea cercetării în ţările

reducerea factorilor de risc şi suferinţelor

(Petersen şi Kwan, 2004)

Sănătatea orală – sănătatea generală – interrelaţii;

Implicaţiile psihologice asupra stării de sănătate şi boală şi

Inechităţi în starea de sănătate orală – impactul factorilor de risc

Identificarea manifestărilor orale in HIV/AIDS;

Studii populaţionale asupra leziunilor de mucoasă în HIV/AIDS;

Suferinţele create de traumatismele dentare, în special în ţările în

Dovezi ştiinţifice în sănătatea orală în clinică şi în practica

Translarea cunoştinţelor în clinică şi în practica sănătăţii

Cercetare a sistemelor de sănătate în vederea reorientării

Cercetare de calitate cu ajustarea programelor în ţările

Monitorizarea permanentă a stării de sănătate orală a

FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE SĂNĂTĂŢII PUBLICE

EVALUAREA necesităţilor acoperă trei direcţii

investigarea efectelor negative a problemelor de

analiza factorilor locali determinanţi ai bolilor şi a

POLITICA DE DEZVOLTARE SANITARĂ

II. ABORDAREA POPULAŢIONALĂ – are drept scop

1. Solidaritate pentru sănătate;

11. Un mod de trai sănătos;

Prof. Univ. Dr. STELA CARMEN HANGANU

• reducerea impactului manifestărilor orale şi cranio-

• modificarea riscurilor reprezentate de : practicile de

• modificarea determinanţilor socio-culturali: condiţii