Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DE STAT DE FARMACIE ȘI MEDICINĂ “NICOLAE

TESTEMIȚANU”

Catedra Filosofie și Bioetică

Vicol Zinaida

SINDROAME COMPORTAMENTALE
ÎN BOLILE PSIHICE

Referat de verificare
a lucrului individual la
,, Comunicare și Comportament
în Medicină“
al studentei gr .MP1701

Coordonator : dr. hab. în filos.


Conf. Univ. V. Ojovanu
Chișinău , 2018
Boala Psihică
reprezintă modificări ale activității creierului, psihicul neaflând-se în
concordanţă cu realitatea înconjurătoare, ci o reflectă deformat. Bolile psihice se manifestă prin Formatted: English (United States), Check spelling and
grammar
tulburări ale psihicului și comportamentului.
Cu alte cuvinte, bolile psihice ar avea la baza dezechilibre ale creierului determinate de
influențele ereditare asupra dezvoltării acestuia, în funcție de contextele biologice și de mediu.

Pentru adaptarea la mediul înconjurător omul desfăşoară o serie de acţiuni voluntare și automate,
complexe, individuale sau colective, dintre care pot fi evidențiate diferite schimbări ale
comportamentului.

Peste o treime din populația totală a lumii suferă de tulburări mintale. Factorii declanșatori sunt
deseori explicați prin intermediul modelului diateza-stres (stresul survine peste o vulnerabilitate
sau predispoziție genetică) și modelul biopsihosocial (care pune accent pe corelația dintre dintre
minte, organism și influențată factorilor sociali).

Diagnosticarea bolilor psihice este realizată de medicul specialist psihiatru sau psiholog, folosind
diferite metode;
în acest scop, importante sunt:
-istoricul medical al pacientului
- observația
-chestionarele.
Tratamentele medicamentoase vor fi recomandate doar de medicii psihiatri, iar ședințele de
psihoterapie vor fi susținute atât de psihiatri, cât și de psihologi,

Psihoterapia și medicația sunt principalele opțiuni de tratament care implică intervenția socială Field Code Changed
(presupune stabilirea relației interpersonale între specialist și pacient), suport și contribuție Formatted: English (United States), Check spelling and
personală. grammar

În funcție de gravitatea cazurilor poate fi necesară internarea sau supravegherea medicală Formatted: English (United States), Check spelling and
grammar
directăși tratamentul involuntar al bolnavilor,
Important de înțeles este că boala mintală este o boală ca oricare alta, ca de exemplu „afecțiunile
cardiovasculare sau reumatismul".
La fel ca pentru bolile organice și pentru bolile psihice există tratamente care permit persoanelor
afectate să poată duce o viață cât mai aproape de normal. Totul este ca bolnavul să urmeze
tratamentul prescris de medic.

„Boala psihică" sau mintală este un termen utilizat pentru a desemna un grup de tulburări ce
cauzează o severă disturbare în gândire, afectivitate și în relațiile sociale. Boala mintală poate
afecta pe oricine, indiferent de vârstă - copii, adolescenți, adulți, bătrâni-, și poate apărea în orice
familie. Ea este diferită de întârzierea (retardarea) mintală", Inteligența normal

2
Retardarea mintală

înseamnă prezența unei capacități intelectuale reduse, manifestate în special în posibilitățile


diminuate de învățare ale persoanei, apărutăîncă de la naștere.
În plus, retardarea mintală este legată numai de afecțiuni cognitive. Persoanele care prezintă boli
mintale sunt - în mod obișnuit- normale ca inteligență, deși în unele cazuri, din cauza bolii, nu
funcționează la nivelul performanțelor optime.
Cauzele bolilor mintale nu sunt încă pe deplin cunoscute, mai mulți factori jucând aici un rol.
Acești factori includ deteriorarea funcționarii creierului, influente genetice, precum și un nivel
ridicat al stresului, nerezolvat printr-un nivel acceptabil de satisfacție in viață.

Moștenire genetică sau influența mediului?


Moștenirea ereditara, genetică a bolii psihice nu a fost demonstrată cu certitudine. Ceea ce s-a
demonstrat totuși este tendința căîn anumite familii, săapară (mai mult ca în alte familii) acest tip
de boală.
Un alt factor luat în discuție este funcționarea biochimică. „Se pare că dezechilibrul în
funcționarea biochimică a creierului este răspunzător de anumite îmbolnăviri psihice - de
exemplu depresia".

De asemenea și mediul poate influența apariția acestor boli. „O viață de familie lipsită de
armonie, stresul și conflictele profesionale și sociale, conflictele interpersonale, pierderea cuiva
drag pot provoca și/sau favoriza apariția bolii psihice"
Oricine este expus. Oricine și în orice moment al vieții poate să se îmbolnăvească psihic.
La persoanele în vârstă astfel de afecțiuni apar din cauza unor probleme somatice, a pensionarii,
scăderii veniturilor, singurătății, a pierderii stimei față de sine, a decesului unor persoane foarte
dragi. „La adulți de vârstă activa bolile psihice apar din cauza conflictului dintre aspirațiiși
realități, a faptului că, ajunși mari, copiii părăsesccăminul, etc. La adulții tineri problemele apar
din cauza responsabilităților intense legate de profesie si familie, a dorinței de realizare".

Nici adolescenții nu sunt „feriți" de astfel de probleme. Motivele bolilor mintale la adolescenți
sunt stresul social și schimbările corporale rapide prin care trec. „În cazul copiilor, bolile psihice
apar în cea mai mare măsură din cauza conflictelor de familie, chiar dacă acestea implica numai
adulții. „Milioane de copii suferă de afecțiuni depresive, anxioase etc., necesitând un tratament
de specialitate prompt. Părinții însă evită să se adreseze unui specialist, acceptând cu greutate
ideea că odrasla lor ar putea suferi de o boala mintala".
Mai trebuie spus că existenta unei boli mintale nu înseamnă că ești „nebun". „Această idee nu
este adevărată.
O boală psihică înseamnă pur si simplu o boală ca oricare alta. Utilizând etichetări crude precum
cea de „nebun" sau „psihopat" nu faci altceva decât să descurajezi persoana în a cere ajutor și să
produci durere acesteia. Boala psihică este un fapt real, foarte obișnuit, dar care este devastatoare
dacă nu este tratată cum trebuie".
Dar, mare atenție: suferinzii de boli psihice nu se pot trata singuri, prin propria lor voința!

3
Așa după cum boala psihica nu e cauzată de „slăbiciuni" personale, ea nu poate fi tratată nici prin
voință și „puterea" proprie. Ea se poate trata numai cu un tratament corect, administrat de
specialist.

Pentru unii, boala poate fi o condiție însoțitoare a vieții, așa cum este diabetul. Dar, ca și în
diabet, un tratament adecvat face posibilă o viață normală, plină de împliniri.

Medicația: foarte importantă


Medicația joacă un rol important în tratamentul bolilor psihice, reducând marcat simptomele
bolii la majoritatea oamenilor. „Învățând despre sănătate și boală în comunitate, este important să
începem prin înțelegerea corectă a unor concepte; săînvățăm sădiferențiemrealitățile bolii psihice
de „miturile" (ideile preconcepute) despre ea; să realizam căneînțelegerea sau înțelegereagreșită
a bolii psihice înseamnă teama, rușineși izolare pentru persoana suferindăși familia ei; să
acceptăm faptul că boala psihică, ca oricare altă boalăobișnuită, este tratabilă; conștientizând
toate acestea, putem juca un rol important în risipirea „miturilor" create în jurul bolii psihice,
mituri ce conduc la probleme personale, sociale și profesionale uneori insurmontabile pentru
persoana suferindă"

Bolile psihice afectează milioane de oameni. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor știu puțin
despre ele. Persoanele cu boli psihice au nevoie de înțelegereași ajutorul celor din jur, exact cum
au nevoie de ele persoanele suferinde de orice altă boală. „Apoi foarte mulți oameni nu știu că
bolile psihice sunt tratabile. Ajutate de un tratament adecvat, multe persoane cu boli psihice duc
o viață productivă normală "

Privirea poate reda diferite semne de dereglări psihice. De exemplu, privirea fixă,imobilă,
încrucişată redă agresivitate. Privirea larg deschisă, cu ridicarea sprancenelor , poate fi
interpretată ca anxietate.În stările depresive privirea este stinsă, palidă, monotonă, iar în sterile
maniacale- hipermobilă.
Dereglările mimicii
Hipermimia
se caracterizează printr-o mimică bogată, cu o exacitaţie psihomotorieşi apare la bolnavi cu
halucinații

Hipomimia
mimica este săracă, pasivă. Se întâlnește în inhibiția psihomotorie.

Paramimia
se caracterizează printr-o mimică neconcordantă cu conținutulstăriitimice, așa-numita „mimică
de împrumut”
4
Dereglările gesticulației

Gestica este compusă din ansamblul mişcărilor voluntare sau involuntare cu funcţiede expresie,
simbolizare, conduite cu anumită semnificaţie.
Ticurile sunt gesturi scurte, repetate involuntar, fără necesitate obiectivă, atingînd grupe
musculare în legătură funcţională reproducînd în general o mişcare reflexă sau un gest cu funcţie
precisă în condiţii normale, în absenţa oricărei cauze organice. După Leibovici „ele şi-au pierdut
orice utilitate dacă ar fi putut avea vreuna la origine”.
Ticurile se pot prezenta într-o nesfîşită varietate clinică, de la mişcări simple (clipit, tuse,ridicări
de umăr etc.) până la acte cu un grad mai mare de complixitate (rectificareaţinutei, onicofagie,
tricotilomania etc.), care fac trecerea către impulsiuni. Ticurile sunt amplificate de anxietate,
emoţii, stări conflictuale şi diminuă atunci cînd subiectul este liniştit. Apar în nevroze motorii,
nevrozele anxioase, obsesive, la structurile psihastenice.

Sindromul Gilles de la Tourette


este reprezentat de asocierea unor ticuri multiple,afectînd în special regiunea capului şi
membrele, la care se adaugă ticuri vocale(sforăituri, gemete, plescăituri, mormăituri) şi
impulsiunea irezistibilă de a rostiabscenităţi (coprolalie); în unele cazuri se asociază cu
ecomimie şi ecolalie. Evoluţiaacestei afecţiuni este de lungă durată, cu pericade de remisiune
scurte, procesuală,conducînd la stări demenţiale. Etiologia ei rămîn încă necunoscută.

Manierismul
este reprezentat de mişcări parazitare care accentuează inutilexpresivitatea gesticii dându-i
configuraţie artificială. Se întâlneşte în simulaţie şi ca unsemn de mare valoare în schizofrenie, în
isterie, la deliranţii cronici când este tematic.

Bizariile gestuale
sunt o formă exagerată a manierismului, gestualitatea fiindîncărcată de o simbolistică din ce în ce
mai incomprehensibilă.

Negativismul
se caracterizează prin rezistenţa subiecţilor la orice solicitareexterioară, la refuzul stabilirii unei
comunicări, a unui contact interuman. Se întâlneşte înschzizofrenie, dar poate exista într-o formă
incomplet exprimată şi având o altăsemnificaţie în întârzierile mentale, stări confuzionale şi
depresie.
Stereotipiile
sunt conducte repetitive, atitudinale sau gestuale cu caracter mai multsau mai puţin simbolic şi
deci cu un grad variabil de inteligibilitate.Majoritatea autorilor sunt de acord asupra existenţei
unui sens iniţial al expresiei motorii,deoarece actele au ologică în sine, dar aceasta este
inadecvată momentului actual.
După Porot, caracterelemajore comune ale stereotipiilor sunt:fixitatea, durata, identitatea,
inutilitatea şiinadecvarea. Se întalnesc în schizofrenii, în specialîn formele hebefrenică şi
catatonică,oligofrenii grave, demenţe, afecţiuni neurologice cronice.
5
Perseverările
se traduc prin persistenţa anumitor atitudini şi gesturi care se repetetăiterativ, când nu mai sunt
justificate de o comandă. Se întâlnesc în stările demenţiale, înoligofreniile severe, schizofrenie
hebefrenică.

Tulburările conduitei motorii


Activitatea motorie reprezintă o succesiune de acte, care urmăresc realizarea unui scop definit,
de obicei cu optimizare energetică şi cu maxim de randament. În realizare ei concură integritatea
efectorilor cu sistemul motivaţional-voliţional, capacitatea anticipativ-decizională, claritatea
cîmpului de conştiinţă.

1. Dezorganizarea conduitelor motorii


1.1 Agitaţia
1.1.1 În stările confuzionale
1.1.2 În stările deficitare
1.1.3 În tulburările în structurarea personalităţii
1.1.4 În stările maniacale
1.1.5 În schizofrenie
1.1.6 În epilepsie
1.2 Inhibiţia motorie
1.2.1 Catatonia
1.2.2 Sindromul catatonic

2. Tulburările conduitei motorii prin perturbarea


controlului voliţiona
2.1 Impulsiunile
2.2 Impulsivitatea
2.3 Raptusu
2.4 Fugile

6
1. Dezorganizarea conduitelor motorii
1.1
Agitaţia
reprezintă o dezorganizare globală a conduitelor motorii, fiind de regulăcorelată cu
dezorganizarea ierarhizării instanţelor psihice şi concretizîndu-se în actemotorii necoordonate,
care se desfăşoară aleator şi care se diferenţiază după structurile psihopatologice de care depind.
Stările de agitaţie se diferenţiază după intensitatea şiamploarea lor, căpătînd o anumită
specificitate, în funcţie de etiologia lor. Vom descriestările de agitaţie după frecvenţa
circumstanţelor etiologice în care se întîlnesc.
1.1.1
În stările confuzionale
debutul este de obicei brutal, asociat cu onirism, cedetermină din partea bolnavului anxietate şi
agresivitate. Etiologia organică (toxică,infecţioasă etc.) determină o simptomalogie somatică
impresionantă de însoţire(vultuozitate, tremor generalizat, dispraxie completă, transpiraţii
profuze, febră).Reprezintă tabloul clinic al psihozelor alcoolice acute şi subacute, fiind întâlnite
înmajoritatea cvasiabsolută, în aceste circumstanţe.

1.1.2
În stările deficitare
de tip senil agitaţia este stereotipă cu deambulărineîntrerupte şi aproape imposibil de stăpânit, în
majoritate nocturne, însoţite adesea deanxietate. Dezorientarea, deficitul amnezic şi tulburările
de comunicare, orienteazădiagnosticul la această vârstă, către un sindrom demenţial.

1.1.3
În tulburările în structurarea personalităţii
(de tip instabil, exploziv sau isteric) apar de obicei reactiv, exprimând intoleranţa la frustrare,
avînd scopul de a media
într-un mod caracteristic, relaţia cu anturajul şi îmbrăcând aspectul notelor dominante
îndezechilibrul personalităţii.

1.1.4
În stările maniacale
unde se desfăşoară pe fondul excitaţiei şi al exaltării timiei, îmbrăcând un aspect ludic, însoţind
fuga de idei şi exprimând comportamental dezinhibiţia pulsională, în special cea erotică.

.1.1.5
În schizofrenie
îmbracă caracterele acestei boli, aparând în mod cu totul imprevizibil, succesiunea şi
semnificaţia actelor fiind total incomprehensibilă. Prezenţa parakineziilor, a discordanţei
mimice, a oscilaţiilor timice de tip paratim cât şi alterareamajoră a comunicării (în special a celei
verbale) orientează rapid diagnostical.

7
1.1.6
În epilepsie
poate surveni ca un paroxism echivalent, în cadrul epilepsiei temporale sau al altor forme de
epilepsie psihomotorie, luând uneori un aspect paroxistic,ca furie oarbă, care se derulează fără a
ţine cont de ambianţă; este urmată de amnezie şi poate îmbrăca aspecte medico-legale dintre cele
mai violente.

1.2
Inhibiţia motorie
este caracterizată prin încetenirea până la dispariţie a activităţiimotorii, însoţită de regulă de
tulburări în discursivitatea gândirii şi ale comunicăriinonverbale. Se întâlneşte în stările
deficitare, în depresii de diferite grade, în schizofreniidupă tratament neuroleptic.

1.2.1
Catatonia
este o dezintegrare a conduitei psihomotorii prin lipsă de iniţiativămotorie, tradusă prin
catalepsie, inadecvare completă a mişcărilor, reducerea lor la unnivel semi-automat şi stereotip.
Se întîlneşte în stările toxicoseptice, encefalite acute şisubacute, sifilis cerebral, intoxicaţii,
tumori cerebrale, schizofrenie, depresii psihotice.

1.2.2
Sindromul catatonic
grupează o serie de fenomene psihomotorii: catalepsia,flexibilitate ceroasă, parakinezii, la care
seadaugă negativismul şi sugestibilitatea, ca şi oserie de tulburări, ca şi o serie de tulburări
neurovegetative.

Catalepsia
reprezintă o tulburare a iniţiativei şi tonusului motor tradusă prinmenţinerea atitudinilor
impuse.Flexibilitatea ceroasă constă în rezistenţa de aspect plastic (care păstreazăimprimat) a
maselor musculare, la mobilizarea pasivă.Parakineziile pot îmbrăca toate aspectele descrise în
cadrul tulburărilor decomunicare nonverbală.
Negativismul poate îmbrăca aspectul său pasiv (lipsa de răspuns la solicitărileexaminatorului)
sau activ (cînd răspunsul este opus şi rezistent faţă de solicitare).Sugestibilitatea este reprezentată
de proprietatea de a fi influenţat în conduitelemotorii, de comenzi exterioare sau chiar atitudini şi
gesturi cu aspect de imitaţie.
Tulburările neurovegetative sunt reprezentate de: modificări ale tonusului muscular,fasciculaţii,
midriază sau chiar reacţia paradoxală Piltz-Westphall, hipotensiune arterială,cianoza
extremităţilor, hipersecreţie salivară, sudorală şi seboreică, reacţii vasomotorii,tulburări
endocrino-metabolice. Se întâlnesc în schizofrenie, unii autori descriind forme particulare –
catatonia periodică, pernicioasă, mortală şi tardivă; dar care aparţin după părerea noastră
aceleiaşi grupări nozografice.
8
2. Tulburările conduitei motorii prin perturbarea
controlului voliţional
2.1
Impulsiunile
reprezintă acţiuni cu declanşare bruscă, cu caracter iraţional, brutal sau periculos, aparînd
spontan sau ca o reacţie disproporţională la un stimul extern,care apar ca o necesitate imperioasă,
ce scapă controlului voliţional al subiectului. Ele se pot manifesta ca acte heteroagresive,
autoagresive, sau ca distrugere de obiecte, omoruri,automutilări, sinucideri (de fapt automutilări
grave), violuri, cleptomanie, piromanie, fugiimpulsive şi mult discutata dipsomanie. Apar în
structuri dizarmonice ale personalităţii,stări psihopatoide, stări deficitare, schizofrenie, epilepsie.
2.2
Impulsivitate
este caracterizată drept dispoziţia unor subiecţi de a aveaimpulsiuni. Aceasta poate fi
constituţională sau dobândită ca mecanism genetic, iar camecanism psihopatogenic, fie
exagerarea tendinţelor instinctiv-afective, fie scădereaactivităţii de frenare a acestora. Se
întâlneşte în oligofrenii, structurări dizarmonice ale personalităţii (personalităţile epileptice,
explozive, impulsive), stările psihopatoide(encefalite, traumatisme cranio-cerebrale, epilepsie
etc.), în patologia senilităţii.
2.3
Raptusul
este reprezentat de manifestări paroxistice cu exprimare motorie, cudebut exploziv, care apar, fie
ca urmare a unei tensiuni afective extreme, a unui automatism motor incoercibil sau avându-şi
originea în activitatea halucinatorie. Poate fiînsoţit de amnezie lacunară. Se întâlneşte în cadrul
unei depresii înhibate, în schizofreniacatatonică, epilepsie, alcoolism.
2.4
Fugile
constau în părăsirea domiciliului şi locului de muncă datorate nevoiiirezistibile a subiectului de a
pleca. Dupa Porot cele 3 trăsături caracteristice ale fugii ar fi: imprevizibilitatea, iraţionalitatea şi
aproape întotdeauna limitarea în timp. Rareori au un caracter inconştient, iar în aceste cazuri sunt
urmate de amnezie lacunară; de obicei apar într-o serie de circumstanţe care le deosebesc ca
mecanism psihopatologic: impulsivitate,trăiri delirante, stări confuzionale.
Se întâlnesc în : epilepsie, reacţii, traumatisme cranio-cerebrale, boli toxico-infecţioase, structuri
dizarmonice de personalitate, schizofrenii,deliruri sistematizate, demenţe senile.
La copii dereglările psihomotorii se întâlnesc mai des decât la maturi. Instabilitatea motorie se
poate manifesta încă în perioada de sugar. Astfel de copii sunt supravioi,hiperiritabili, ţipă tare,
prezintă crize de furie, somnul este de scurtă durată. Dereglările psihomotorii sunt mai evidente
de la vârsta de 4 ani când se poate observa că copilul repede se plictiseşte de jucării, este agitat,
se agaţă de tot ce-l înconjoară, sunt dezinhibaţi. La şcoală fac grimase, provocându-i pe cei din
jur, devenind clovnii clasei.
Deseori sunt impulsivi, agresivi, dezorganizează procesul de studiu.Ecxitaţia catatonică la copii
se caracterizează caricaturic din loc în loc, se fugăreşte pe sine însuşi, sare streotipic în sus, bate
din palme, strigă aiurea, gîndirea este întreruptă,mişcările sunt impulsive, dorind să lovească pe
cineva. Periodic apar ecolalia, ecopraxia,copilul vorbeşte fără întrerupere, de unul singur.În
stupoarea catatonică se constată o stare de înţepenire când capul poate să ia o poziţie incomodă,
ca şi alte părţi ale corpului, mîna sau piciorul ridicat. Apar elemente de catalepsie cu negativism,
mutism. La bolnavi cu psihoze organice, infecţioase, toxice apar excitaţii catatonoforme
caracterizate prin mişcări stereotipice, automate, impulsive,fără negativism. Apare o nervozitate
pronunţată cu stări disforice, cu plans neadecvat, cuo agresivitate impulsive.

În concluzie, activitatea generală psihomotorie poate fi exagerată, stări de agitaţie psihomotorie,


sau poate fi diminuată, stări de stupoare şi inhibiţie motorie. Stările de agitaţie psihomotorie
constau în mişcări, mimici, gesturi etc.
O preoducţie exagerată de acte motorii globale, mişcări necoordonate şi incomplete. Stările de
stupoare constau în suspendarea aparentă a oricării activităţi psihomotorii, o inerţie accentuată.
Bolnavul păstrează patul, nu vorbeşte, nu reacţionează la stimuli externi, refuză alimentaţia şi
este inactiv pînă la tulburări de avacuare. Inhibiţia motorie constă în diminuarea tendinţei la
activitate. Actul motor este deficitar, fără vigoare, în toate elementele sale: punct de plecare,
execuţie, finalitate.
10

Bibliografie

1.Gorgos Constantin. Vademecum în psihiatrie. – Bucureşti: Editura


Medicală, 1985. – 676 p.
2.Nacu Anatol, Oprea Nicolae, Oprea Valentin. Psihiatrie. –
Chişinău:Medicina, 2007. – 462 p.
3.Olaru Alexandru. Introducere în psihiatria practică. – Craiova: Scrisul
Românesc, 1990. – 733 p.
4. https://www.ziaruldeiasi.ro/ghidul-pt-sanatate/de-ce-apar-bolile-
psihice~ni4k1i (accesat 13.05.2018)
11