Ungureanu Gabriel 15.01.

2018
clasa a XI-a A

Istoria consumerismului. Mandeville și fabula albinelor

Pentru cea mai mare parte a istoriei, majoritatea covârșitoare a locuitorilor Pământului
dețineau, mai mult sau mai puțin, nimic. Hainele pe care le purtau, niște castroane, o oală și o
tigaie, poate o mătură și, dacă lucrurile mergeau foarte bine, câteva unelte agricole. Națiunile
și popoarele au rămas constant sărace. PIB-ul global nu creștea deloc de la an la an: lumea a
dus-o la fel de greu până în 1800, așa cum a dus-o de la începutul timpurilor.
Cu toate acestea, începând cu începutul secolului al XVIII-lea, în țările din nord-vestul
Europei s-a produs un fenomen remarcabil. Economiile au început să se extindă și să crească.
Familiile care nu aveau niciodată bani dincolo de ceea ce aveau nevoie doar pentru a
supraviețui au ajuns să poată merge la cumpărături pentru mici răsfățuri: un pieptene sau o
oglindă, un set de lenjerie de corp, o pernă, unele cizme mai groase sau un prosop.
Cheltuielile lor au creat un ciclu economic virtuos. Cu cât au cheltuit mai mult, cu atât mai
mult afacerile au crescut, cu atât mai mult creșteau salariile.
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, observatorii vremii au recunoscut că trăiau într-o
perioadă de schimbare epocală pe care istoricii au descris-o de atunci drept „prima revoluție a
consumatorilor din lume”.
În Marea Britanie, schimbările au fost cele mai semnificative: au apărut noi industrii
enorme pentru a răspunde cererii pe scară largă a bunurilor care, odinioară, erau doar pentru
cei bogați. În orașele Angliei se putea cumpăra mobilier din ceramică Chip 'n' Dale,
Hepplewhite și Sheraton de la Wedgewood și Derby, tacâmuri din Sheffield și pălării,
îmbrăcăminte și încălțăminte, prezentate în cele mai bine vândute reviste, cum ar fi The
Gallery of Fashion și The Ladies Magazine. Stilurile pentru haine și păr, care au rămas în
trecut neschimbate de zeci de ani, se modifică în fiecare an, adesea în direcții extrem de
teatrale și nepractice. La începutul anilor 1770, se purtau peruci atât de înalte, încât vârfurile
lor puteau fi atinse numai prin așezarea pe un scaun. A fost distractiv pentru caricaturiști. Atât
de vii și de numeroase erau noutățile consumatorilor, încât dr. Johnsons Riley a întrebat dacă
deținuții ar fi, de asemenea, în curând spânzurați într-un mod nou.
În 1723, un medic din Londra, pe nume Bernand Mandeville, a publicat un pamflet
economic intitulat "Fable of the Bees" prin care propunea – în opoziție multor secole de
gândire religioasă și morală - ca explicație pentru ce anume poate face țările mai bogate,
aducând prin urmare siguranță, echitate, generozitate, viață spirituală și putere, era de fapt o
activitate extrem de minoră, deloc înălţătoare, şi chiar aparent lipsită de demnitate. A face
cumpărături pentru plăcere.
Era vorba de consumul a ceea ce Mandeville numea fleacuri inutile: pălării, bonete,
mănuși, vase de unt, supiere, încălțătoare de pantof și agrafe de păr, acestea alcătuiau motorul
pentru prosperitatea națională și permitea guvernului să pună în practică ceea ce biserica nu
știa decât să predice în teorie, aducând în acest fel o diferență reală pentru viața celor slabi și
săraci.
Singura modalitate de a genera prosperitate - susținea Mandeville - era să se asigure o
cerere ridicată pentru lucrurile absurde și inutile. Bineînțeles că nimeni nu avea nevoie de
genți de mână brodate, papuci căptuşiţi cu mătase sau înghețate, dar era o binecuvântare
faptul că moda le făcea atât de dorite, pentru că numai pe spatele cererii pentru astfel de
fleacuri, se puteau construi ateliere, se școleau ucenici și se finanțau spitale. Mandeville a
șocat publicul cu tranșanța alegerii pe care a pus-o în fața lor: o națiune putea fi ori foarte
înălţată spiritual, rafinată intelectual dar mizerabil de săracă, sau sclava leneşă a consumului
de lux și foarte bogată.
Teza sumbră a lui Mandeville a continuat să convingă pe aproape toți marii economiști
anglofoni și pe toți gânditorii politici din secolul al XVIII-lea.