Înființarea Mitropoliei Țării Românești

Covaliuc Mihai

Grupa H112, Anul I

 Cu secole înaintea formarea statelor românești spațiul dintre Carpați și Dunăre era
organizat în mai multe voievodate sau cnezate. Ele erau formate din marea majoritatea a
poporului daco-roman care a trecut sub stăpânirea numeroaselor popoare invadatoare din Asia.
Iar la vest de Carpați, maghiarii s-au convertit la catolicism sub regele Ștefan I la anul 1000,
astfel încât coroana maghiară va deveni principala putere catolică din Câmpia Panonică. Dar
începând cu secolul al XIII-lea, în strânsă relație cu papa, această putere încearcă să-și lărgească
granițele și de cealaltă parte a Carpaților, cu ajutorul noi înființatei episcopii a „cumanilor”.

Patriarhia de la Constantinopol începuse să piardă din ce în ce mai mult din existența sa

mai ales pe teritoriul Impărăției Bulgărești. Iar cu trecerea timpului Bulgaria ajunge să facă
parte din expansiunea catolicismului spre partea de est. Dar după anul 1350 asupra bulgariei
întregi era stăpân Țarul Alexandru, rudă și prieten cu domnii Țării Românești. Episcopul de
Vicina, care eram mai mult doar cu numele deoarece nu avea reședință, va primi cu bucurie
rugămintea lui Alexandru-Vodă, de a veni în Scaunul de Domnie al Argeșului.

Deși Alexandru continuă politica de dușmănie cu regele Ungariei, în 1343 el merge în

Ardeal și se închină lui Ludovic care a devenit noul stăpân al Ungariei. După patru ani de la
numirea lui Alexandru de către Ludovic ca „Voievodul nostru transalpin”, relațiile cu vestul se
strică. Iar pentru a reveni la relațiile de dușmănie între cele două Alexandru trebuia să renunțe
la legăturile cu biserica catolică. În 1359 Alexandru avea să primească cea ce dorise o
Mitropolie a Țării Românești.

În Varna, mai exact pentru ținutul numit în antichitate „Sciția Mică” a fost adus un
episcop care a fost așezat la Vicina. Această cetate avea un rol similar cu cel a Chiliei de mai
târziu. Acesți episcopi au stat până pe la jumătatea secolului al XIV-lea, deoarece mai târziu
acest ținuturi nu vor mai avea nici o însemnătate comercială.

Vladica Iachint de Vicina, care era un călugăr grec, intrase în sfera de înfluență a
domniei muntene, cea ce a dus ca el să fie numit ca Mitropolit al Țării Românești. Avea să
îndeplinească să își îndeplinească funcțiile de ierarh. Acest lucru nu sa întâmplat deoarece el
avea doar funcția de delagat al Patriarhului de la Constantinopol. El avea să fie un „exarh” care
își exercita drepturile episcopale pe teritoriul „marelui Voievod și Domn” , și să fie Mitropolit
a toată „Ungrovlahiei”. Aceasta pentru a nu se confunda cu Vlahiei balcanicei. La început
scaunul episcopal a fost la Câmpulung iar apoi la Curtea de Argeș. De-a lungul timpului acesta
s-a mutat de mai multe ori, în 1517 la Târgoviște iar în 1668 la București. Până în ultimul
deceniu al secolului XX mitropolitul Ungrovlahiei fost arhiepiscopul de București. O mai bună
organizare a mitropoliei va fi îndeplinită după moartea lui Iachint de Vicina, când Patriarhia a
făgăduit că va numi un arhipastor pentru Țara Românească peste care conduce Alexandru.

Bibliografie

1. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române, Editura Institutului biblic şi de

misiune al B.O.R., Bucureşti, 2006
2. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, 1908