Subiecte civil TGO

1. X Conditiile raspunderii civile delictuale

2. X Clasificarea obligatiilor si contractului – obligatii pag 2 BAROU; contract pag 10
BAROU
3. X Comparative mecanismul incheierii contractului prin oferta si accetpare si prin
negociere
4. X Conditiile acordarii de daune interese in materie contractuala
5. X Conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapte proprie
6. X Impreviziunea contractuala
7. X Comparative intre impreviziunea contractuala si imposibilitatea de executare (
forta majora)

Comparative:
1. X Incheierea contractului prin negoeiere libera si prin oferta de a contracta si
acceptarea ei
2. X Promisiunea de a contracta si pactul de optiune
3. X Oferta de a contracta – promisiunea de a contrata
4. X Rezolutiunea judiciara si rezolutiunea prin pactele comisorii
5. X Cesiunea de creanta – cesiunea contractului
6. X Repararea prejudiciului patrimonial si repararea prejudiciului nepatrimonial
7. X Actiunea oblica si actiunea pauliana
8. X Actiunea in declararea simulatiei si actiunea pauliana ) revocatorie)
9. X Comparative intre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila
contractuala

Sub mic:

1. X Exceptia de neexecutare
2. X Conditiile raspunderii comitentului pt fapta prepusului
3. X Orice forma de raspunderejudiciara, ex: pt fapta animalului, fapta lucurlui
 Rezolvare

1. Oferta de a contracta – promisiunea de a contrata (antecontractul) comparatie

A. Din punctul de vedere al naturii juridice:

- Oferta este un act juridic de formatie uniltaterala
- Antecontractul este un act juridic de formatie bilaterala, dar poate fi unilateral sau
sinalagmatic prin prisma efetelor sale
B. Din punctul de vedere al efectelor concrete:
- Oferta da nastere obligatiei de a nu face, de anu revoca intempestiv propunerea
contractata
- Antecontractul da nastere obligatiei de a face – de a incheia contractul
C. Din punctul de vedere al transmiterii pe cale succesroala:
- Decesul ofertantului determina caduicitatea ofertei
- Decesul uneia din partile antecontractului nu imipiedica, de regula, transmiterea
obligatiei de a face catre mostenitori, cu exceptia unei obligatii intiutu personae.
D. Din punctul de vedere al sanctionarii nerespectarii obligatiilor:
- Retragerea intempestiva a ofertei atrage raspunderea civila delictuala
- Neindeplinirea obligatiei de a incheia contractul, izvorata din antecontract, determina
raspunderea civila contratuala a partii culpabile
E. Din punctul de vedere al posibilitatii de reparare a prejudiciului si de executare silita:
- Retragerea intempestiva a oferteri poate genera un prejudiciu – in ipoteza in care
destinatarul acceptase deja oferta – ce poate fi reparat in natura prin considerearea
contractului ca incheiat
- Obligatia de a incheia contractul, izvorata din antecontract, poate fi dusa la iondeplinire
in mod silit printr-o forma atipica de executare directa: pronuntarea unei hotarari
judecatoresti de suplinire a consimatmanului partii care refuza perfectarea contractului

2. Incheierea contractului prin negoeiere libera si prin oferta de a contracta si

acceptarea ei

3. Promisiunea de a contracta si pactul de optiune

- Atat promisiunea cat si pactul pot fi atat unilaterale, cat si sinalagmatice

 - In cadrul pactului de optiune, promitentul isi exprima irevocabil consimatamantul la
incheierea unui contract cu beneficiarul, pentru o durata de timp determinata, daca acesta
din urma va decide sa incheie acest contract, in schimb, in cadrul promisiunii de a
contracta, promitentul se obliga fata de beneficiar ca intr-un anumit termen sa incheie cu
acesta un contract determiant , daca acesta va dori. Asadar spre deosebire de pactul de
optiune, promisiunea nu da nastere in sarcina promitentului decat la o obligatie de a face,
adica de a incheia in viitor contractul promis. Totodata, desi beneficiarul are tot un dr de
optiune, cu natura potestativa, exercitarea afirmativa a acestei optiuni nu va da nastere
contracutlui promis, ea va genera o promisiune sinalagmatic de a contracta in viitor, cand
contractul promis este sinalagmatic.
- Din prespectiva conditiilor de validitate, pactul de optiune trebuie sa respecte cerintele
oricarui act juridic,iar in cazul promisiunii unilaterale de a contracta, din perspectiva
conditiilor de validitate, este necesar ca promisiunea sa cumprina toate elementele
esentiale ale contractului promis, in schimb, in cazul promisiunii sinalagmatice,cu privire
la conditiile de fond, este necesar sa indeplienasca toate cerintele generale de validitate
ale actului juridic, existand insa si conditii specifice: toate acele clauze ale contractlui
promis, in lipsa carora partile nu ar putea executa promisiunea
- Forma pacului de optiune si a promisiunii trebuie sa fie idenctica celei impuse de lege pt
contractul promis
- In cadrul pactului de optiune, revocarea oferteri promitentului , in cadrul ermenuli de
optiune nu produce niciun efect, nerespectarea pactului de catre promitent prin incheierea
de contracte cu tertii poate atrage rasp contractuala a promitentului,. In schimb, in cadrul
promisiunii de a contracta, refuzul oricarei dintre parti de a incheia ulterior momentului
exercitarii afirmative a optiunii, da dreptul celeilalte parti de a solicita instantei
pronuntarea hotararii care sa tina loc de contract

4. Comparatie intre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala

Cu privire la domeniul de aplicare: raspunderea delictuala intevine in toate situatiile cand

un prejudiciu este cauzat unei persoane prin incalcarea unei obligatii legale cu caracter general,
care incumba tuturor,

in timp ce raspunderea contractuala intevine numai atunci cand creditorul contractual sufera
o paguba ca urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitorul sau.
- proba culpei: in cazul majoritatii cazurilor de raspundere civiladelictuale, victima trebuie sa
faca dovada culpei autorului, chiar daca aceasta dovada se face prin intermediul prezumtiilor
simple legate de celelalte elemente dovedite ale raspunderii; dimpotriva, in cazul obligatiilor de
rezultat de sorginte contractuala, culpa autorului prejudiciului este prezumata relativ ca urmare a
neajungerii la rezultatul scontat prin contract .
- intinderea reparatiei: in cazul raspunderii civile delictuale, intinderea reparatiei se stabileste
in functie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile; in cazul raspunderii
contractuale, prejudiciile imprevizibile nu pot face obiectul reparatiei decat daca debitorul se
face vinovat de dol in neexecutarea obligatiilor contractuale;
- in materie delictuala, daca prejudiciul este cauzat de doua sau mai multe persoane, acestea
sunt obligate la reparatie in mod solidar (conform art. 1003 Cod civil); dimpotriva in materie
contractuala solidaritatea nu se prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a opera, raspunderea
fiind divizibila in functie de numarul debitorilor;
- capacitatea de a raspunde: in materie delictuala raspund toate persoanele despre care se
dovedeste ca au actionat cu discernamant, indiferent de varsta sau de starea lor psihica; in
materie contractuala, capacitatea de a raspunde se suprapune peste capacitatea de exercitiu, care
se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani, avand in vedere ca pentru antrenarea raspunderii
civile contractuale, fapta ilicita trebuie sa constea in neindeplinirea obligatiilor asumate printr-
un contract valabil incheiat.
- punerea in intarziere - in materie delictuala, autorul faptei prejudiciabile sau persoana
raspunzatoare este dedrept pusa in intarziere; in materie contractuala, punerea in intarziere
de drept se realizeaza numai in cazurile de exceptie prevazute de art. 1079 Cod civil, in celelalte
cazuri fiind necesara punerea in intarziere a debitorului prin notificare sau somatie expediata prin
intermediul executorului judecatoresc.
- prescriptia dreptului la actiune: in materie delictuala este de 3 ani, in timp ce in materie
contractuala exista numeroase termene speciale de prescriptie .
- conventiile de neraspundere intervenite inainte de savarsirea faptei ilicite sunt de regula lovite
de nulitate in materie delictuala; in materie contractuala clauzele de neraspundere sunt valabile in
anumite limite.

5. Actiunea oblica si actiunea pauliana

Actiunea revocatorie – pauliana

Acţiunea revocatorie sau pauliană este acţiunea civilă prin care creditorul poate cere anularea
actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor.

Acţiunea revocatorie se mai numeşte şi acţiune pauliană, deoarece originea sa se află în dreptul
roman, creatorul său fiind pretorul Paulus.

Sub aspectul naturii juridice, acţiunea pauliană este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat
de debitor în frauda creditorului său.
Domeniul de aplicare

În principiu, domeniul de aplicare al acţiunii pauliene este acelaşi cu al acţiunii oblice.

Condiţiile intentării

Exercitarea de către creditor a acţiunii pauliene se poate face dacă sunt întrunite următoarele
condiţii:

– existenţa unui act fraudulos al debitorului prin care s-a cauzat o prejudiciere a drepturilor
creditorului, constând în micşorarea gajului general, de natură să determine sau să mărească
insolvabilitatea debitorului;

– creanţa creditorului să fie anterioară actului atacat, deoarece dacă este ulterioară, acel act nu
poate fi prejudiciabil şi nici fraudulos pentru creditor;

– creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, iar în cazul actelor cu titlu oneros, terţul să fi
participat în complicitate cu debitorul la fraudarea creditorului.

În practica judiciară s-a reţinut că „ pentru admiterea acţiunii pauliene, creditorul trebuie să facă
dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile, anterioare actului pe care îl atacă, precum şi a
prejudiciului şi conivenţei frauduloase dintre debitor şi terţul achizitor, care constă în faptul că
acesta din urmă a cunoscut existenţa creanţei şi că a achiziţionat bunul urmăribil tocmai pentru a
zădărnici încasarea ei. Prin urmare, creditorul nu va putea să ceară anularea unui act de vânzare –
cumpărare încheiat anterior creanţei sale, prin care debitorul a înstrăinat bunul unui terţ.”

Prejudicierea creditorului se apreciază avându-se în vedere faptul dacă prin actul respectiv s-a
micşorat patrimoniul debitorului, determinându-se insolvabilitatea lui sau agravarea acesteia.

Efectele acţiunii revocatorii

În cazul admiterii acţiunii pauliene, actul atacat, dovedit fraudulos, va fi inopozabil creditorului,
care, astfel, va putea urmări bunul.

Terţul dobânditor al bunului poate să păstreze bunul oferind o sumă de bani creditorului pentru
satisfacerea creanţei sale.

Acţiunea pauliană îşi produce efectele numai faţă de creditorul care a intentat o astfel de acţiune,
nu şi faţă de ceilalţi creditori ai debitorului.

Actiunea oblica – indirecta sau subrogatorie

In principiu, creditorii pot exercita toate drepturile şi toate acţiunile debitorului lor, afară de
acelea care ăi sunt exclusiv personale.
Acţiunea oblică este acţiunea în justiţie pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui
drept care aparţine debitorului său.

Într-o altă formulare, acţiunea oblică a fost definită ca fiind acel mijloc juridic prin care
creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci când acesta refuză sau neglijează
să şi le exercite.

Acţiunea oblică se mai numeşte şi indirectă sau subrogatorie deoarece este exercitată de creditor
în numele debitorului, dar va duce la acelaşi rezultat ca şi cum ar fi fost exercitată de debitor.

Domeniul de aplicare

În principiu, creditorul poate exercita pe calea acţiunii oblice toate drepturile şi acţiunile ce fac
parte din patrimoniul debitorului, cu următoarele excepţii:

– creditorul nu se poate substitui debitorului pentru a încheia acte de administrare şi nici nu au

dreptul să încheie acte de dispoziţie;

– creditorul nu poate exercita acţiunile şi drepturile patrimoniale care au un caracter exclusiv şi

strict personal, care implică o apreciere din partea titularului lor, cum ar fi, de exemplu, acţiunea
în revocarea unei donaţii pentru ingratitudine;

– creditorul nu poate exercita drepturile patrimoniale incesibile, cum ar fi, de exemplu, dreptul la
pensia de întreţinere, dreptul de uz, dreptul de abitaţie.

În practică, instanţele au reţinut că acţiunea de partaj poate fi intentată pe calea acţiunii oblice, cu
motivarea că „acţiunea de ieşire din indiviziune nu este exclusiv personală a debitorului,
deoarece prin drepturi cu caracter exclusiv personal se înţeleg acele drepturi a căror exercitare
implică o apreciere subiectivă din partea titularului lor, ceea ce nu este cazul cu privire la
acţiunea de partaj care aparţine deopotrivă tuturor coindivizarilor, fără ca nici unul dintre ei să nu
se poată opune unei asemenea acţiuni”.

Condiţiile intentării

Pentru intentarea acţiunii oblice se cer întrunite următoarele condiţii:

– debitorul să fie inactiv;

– creditorul să aibă un interes serios şi legitim pentru a intenta acţiunea (de exemplu, debitorul
este insolvabil);

– creanţa creditorului trebuie să fie certă lichidă şi exigibilă.

Efectele acţiunii oblice

Creditorul exercită acţiunea oblică în locul şi în numele debitorului, ceea ce produce următoarele
efecte:

– pârâtul pe care creditorul îl acţionează în judecată, va putea să opună acestuia toate apărările şi
excepţiile pe care le-ar fi putut opune şi debitorului;

– în cazul admiterii acţiunii, bunul asupra căruia exista dreptul care era ameninţat cu pierderea
este readus în patrimoniul debitorului.

6. Actiunea in declararea simulatiei si actiunea pauliana ) revocatorie)

Actiunea in simulatie

- acea actiune prin care se cere instantei de judecata sa constate existenta si continului
actului secret cu scopul de a inlatura actul aparent sau acele clauze ale sale care
anihileaza sau macheaza actul real
- se urmareste a demonstra caracterul simulat al operatiei, spre a face sa se aplice efectiv
singurul contract ce corespunde vointei reale – contractul secret –

Titularii

a. Orice persoana interesata poate intenta actiunea in simulatie -> orice mijloc de proba
(fata de tert contractul are valoarea unui fapt juridic) -> inclusiv proba cu martori (chiar
daca > 250 lei)
b. Simulatia nu poate fi dovedita intre partile contractante decat printr-un contrainscris care
sa modifice actul aparent ce se pretinde a fi simulat
- Exceptie: situatia in care actul secret a fost incheiat prin frauda/dol/violenta sau exista un
inceput de dovada scrisa -> devin admisibile proba cu martori si prezumtiile
c. in cazul contractelor pentru care legea impune, sub sanctiunea nulitatii absolute, conditia
formei autentice, aceasta trebuie indeplinita si de actul secret –

Natura juridica

- Actiune in constatare
- este imprescriptibila

Proba

- Art. 1292: „Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de
probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că
aceasta are caracter ilicit.”
- Intre părțile contractante: inscris
o Exceptie: cand are caracter ilicit
 - Tertii: Orice mijloc de proba -> pentru ei este un fapt juridic

Efectele actiunii in simulatie

a) Se inlatura efectele contractului aparent, singurul contract eficient ramanand contractul

secret
b) Acest contract nu va putea sa produce efecte decat daca este valabil incheiat –

Consecintele juridice ale utilizarii simulatiei pentru fraudarea unor legi

a) Pentru evitarea taxelor fiscale plata pretului adevarat, a taxelor aferente + majorari
b) Din punct de vedere penal -> fals in declaratii
c) Din punct de vedere civil -> inopozabilitate fata de terti

Actiunea revocatorie – pauliana

Acţiunea revocatorie sau pauliană este acţiunea civilă prin care creditorul poate cere anularea
actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor.

Acţiunea revocatorie se mai numeşte şi acţiune pauliană, deoarece originea sa se află în dreptul
roman, creatorul său fiind pretorul Paulus.

Sub aspectul naturii juridice, acţiunea pauliană este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat
de debitor în frauda creditorului său.

Domeniul de aplicare

În principiu, domeniul de aplicare al acţiunii pauliene este acelaşi cu al acţiunii oblice.

Condiţiile intentării

Exercitarea de către creditor a acţiunii pauliene se poate face dacă sunt întrunite următoarele
condiţii:

– existenţa unui act fraudulos al debitorului prin care s-a cauzat o prejudiciere a drepturilor
creditorului, constând în micşorarea gajului general, de natură să determine sau să mărească
insolvabilitatea debitorului;

– creanţa creditorului să fie anterioară actului atacat, deoarece dacă este ulterioară, acel act nu
poate fi prejudiciabil şi nici fraudulos pentru creditor;

– creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, iar în cazul actelor cu titlu oneros, terţul să fi
participat în complicitate cu debitorul la fraudarea creditorului.
În practica judiciară s-a reţinut că „ pentru admiterea acţiunii pauliene, creditorul trebuie să facă
dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile, anterioare actului pe care îl atacă, precum şi a
prejudiciului şi conivenţei frauduloase dintre debitor şi terţul achizitor, care constă în faptul că
acesta din urmă a cunoscut existenţa creanţei şi că a achiziţionat bunul urmăribil tocmai pentru a
zădărnici încasarea ei. Prin urmare, creditorul nu va putea să ceară anularea unui act de vânzare –
cumpărare încheiat anterior creanţei sale, prin care debitorul a înstrăinat bunul unui terţ.”

Prejudicierea creditorului se apreciază avându-se în vedere faptul dacă prin actul respectiv s-a
micşorat patrimoniul debitorului, determinându-se insolvabilitatea lui sau agravarea acesteia.

Efectele acţiunii revocatorii

În cazul admiterii acţiunii pauliene, actul atacat, dovedit fraudulos, va fi inopozabil creditorului,
care, astfel, va putea urmări bunul.

Terţul dobânditor al bunului poate să păstreze bunul oferind o sumă de bani creditorului pentru
satisfacerea creanţei sale.

Acţiunea pauliană îşi produce efectele numai faţă de creditorul care a intentat o astfel de acţiune,
nu şi faţă de ceilalţi creditori ai debitorului.

7. Cesiunea de creanta si cesiunea contractului

Cesiunea de creanţă

Reglementată de la art 1566-1592.

Cesiunea de creanţă este o convenţie prin care creditorul, denumit cedent, transmite
creanţa sa pe care o are împotriva debitorului, denumit debitor cedat, către o terţă
persoană denumită cesionar. Avem, de regulă, trei persoane implicate în cesiunea de creanţă,
dar numai două sunt părţi în convenţie: cedentul şi cesionarul. Ca urmare, valabilitatea cesiunii
de creanţă se analizează în raport cu consimţămintele exprimate de aceştia către cedent şi
cesionar. Debitorul cedat nu e parte la cesiunea de creanţă, în legătură cu el se pune numai
problema opozabilităţii cesiunii, astfel încât efectele născute din cesiune să fie suportate de
debitorul cedat.

În vechiul Cod Civil cesiunea de creanţă era reglementată în materia contractului de

vânzare-cumpărare. Cesiunea se poate face nu numai cu titlu oneros, ci şi cu titlu gratuit, fiind
analizată acum în mod autonom. Atunci când cesiunea se face cu titlu oneros i se aplică, pe lângă
dispoziţiile din acest capitol, în completare şi dispoziţiile fie din materia contractului de vânzare-
cumpărare, fie din materia altui contract special cu titlu oneros, în măsura în care cesiunea de
creanţă se realizează prin intermediul unui asemenea contract.

De cele mai multe ori, cesiune de creanţă se realizează prin intermediul unui contract
numit (vânzare, schimb, întreţinere). Se suprapun în cesiunea de creanţă două figuri juridice:
figura juridică a cesiunii de creanţă, înţeleasă ca mod de transmitere a creanţei, iar apoi figura
juridică a unui contract special, numit sau nenumit, prin care se transferă creanţa respectivă.
Suprapunere de figuri juridice importantă pentru că, atunci când vorbim de condiţiile de
validitate ale cesiunii de creanţă trebuie să avem în vedere mai întâi condiţiile de validitate ale
actului juridic, apoi condiţiile speciale de validitate ale cesiunii de creanţă, iar în final condiţiile
de validitate specifice contractului special prin intermediul căruia se realizează cesiunea de
creanţă.

Domeniul de aplicare

Conform art. 1566 alin (2) avem reglementări speciale pentru transferul creanţelor în
cadrul unei transmisiuni universale şi cu titlu universal, pentru transferului titlurilor de valoare şi
altor instrumente financiare. Aşadar în aceste ipoteze trebuie să ţinem seama de reglementările
speciale.

Mai trebuie să ţinem seama şi de art. 1569 - nu pot fi transmise creanţele declarate
incesibile de lege şi nici cele care nu au obiect ca o sumă de bani, în măsura în care cesiunea ar
face ca obligaţia să fie, în mod substanţial, mai oneroasă. Aşadar, pot fi cedate şi creanţele care
nu au ca obiect o sumă de bani, de regulă. Numai dacă prin cesiune situaţia debitorului ar deveni
mult mai grea decât era înainte, o asemenea cesiune este interzisă

Cesiune poate să fie totală sau parţială. Când e vorba de o sumă de bani, cesiune poate să
fie parţială, de regulă. Dacă e vorba de o prestaţie care nu are ca obiect o sumă de bani, cesiunea
parţială e posibilă dacă prestaţia este divizibilă (şi aici avem restricţia anterioară: cesiunea nu
trebuie să facă debitorului o situaţie mai grea decât o avea înainte ). Este posibilă şi cedarea unor
creanţe viitoare, iar transferul în această situaţie se consideră a fi făcut din momentul încheierii
contractului de cesiune.
Forma cesiunii: forma contractului din care s-a născut creanţa cedată (dacă este vorba de o
creanţă născută dintr-un contract)

Dovada cesiunii se face prin remiterea titlului constatator al creanţei iniţiale de către cedent
către cesionar. În ipoteza în care cesiunea este doar parţială, creditorul-cedent nu va remite titlul
constatator cesionarului, îl va păstra, dar îi va emite cesionarului o copie legalizată de pe înscris
şi va menţiona cesiunea sub semnătura ambelor părţi pe înscrisul original.

Efectele cesiunii

Se produc între cedent şi cesionar, apoi se produc faţă de debitorul cedat.

Principalul efect al cesiunii de creanţă este reprezentat de transmiterea creanţei de la

cedent la cesionar, cu toate accesoriile şi garanţiile creanţei. Dacă este vorba de o garanţie de gaj
cu deposedare, cedentul nu poate însă să predea cesionarului bunul luat în gaj, fără acordul
constituitorului, în absenţa acordului, bunul rămâne la cedent.

Creanţa se transmite la valoarea nominală, indiferent de preţul cesiunii, dacă a fost vorba
de o cesiune oneroasă.

În raporturile dintre părţile cesiunii şi terţul care este debitorul cedat, efectele depind de
îndeplinirea formalităţilor de publicitate. Pentru a fi opozabilă cesiunea de creanţă: este fie vorba
de o comunicare făcută către debitorul cedat în scris, pe suport de hârtie sau în format electronic,
fie este vorba de acceptarea cesiunii de către debitorul cedat. (debitorul are dreptul să ceară şi
înscrisul constatator al cesiunii ??)

Până la îndeplinirea acestor formalităţi de publicitate, debitorul poate să execute în mod

valabil către cedent, altfel spus, nu îi este opozabilă cesiunea. După momentul îndeplinirii
formalităţilor de publicitate, debitorul trebuie să execute către cesionar.

Pe lângă debitorul cedat, mai sunt terţi în materia cesiunii: cesionarii ulteriori şi succesivi
ai aceleiaşi creanţe şi creditorii chirografari ai cedentului. Îndeplinirea formalităţilor de
publicitate are relevanţă şi în legătură cu aceşti terţi. Ca urmare, dacă sunt mai mulţi cesionari ai
aceleiaşi creanţe, va avea câştig de cauză cesionarul care a îndeplinit mai întâi aceste formalităţi.
Debitorul se va libera plătindu-i acestui cesionar.

Dar, pe lângă cele două modalităţi de publicitate evocate mai devreme, mai trebuie să
ţinem seama că în cadrul creanţelor cesiunea poate să fie şi înscrisă în arhiva electronică de
garanţii mobiliare, despre care se face vorbire în art. 2413 NCC. Această înscriere care de obicei
este cerută pentru ipotezele în care se garantează o creanţă cu alte creanţe, este importantă şi în
situaţia în care apare un conflict între cesionarii ulteriori şi succesori ai aceleiaşi creanţe. Într-
adevăr, dacă unul dintre cesionari şi-a înscris cesiunea în arhivă, atunci el va avea prioritate în
raport cu toţi ceilalţi cesionari ulteriori sau anteriori lui, indiferent de data la care cesiunile
respective au fost comunicate către debitor sau au fost acceptate de acesta. Aşadar, siguranţa
absolută a cesiunii creanţei depinde de înscrierea în arhiva electronică.

Şi în raport cu creditorii cedentului îndeplinirea formalităţilor de publicitate are acelaşi

efect. Până la momentul îndeplinirii formalităţilor creditorii pot să urmărească creanţa în
patrimoniul cedentului, chiar dacă cesiunea a fost încheiată deja, ea nu este opozabilă creditorilor
până la publicitate.

Efectele cesiunii în raport cu garanţia pe care trebuie să o ofere cedentul faţă de cesionar:
când cesiunea este încheiată cu titlu oneros, cedentul are obligaţia de garanţie către cesionar.
Cedentul garantează existenţa creanţei în momentul cesiunii, dar nu şi solvabilitatea debitorului
cedat. O asemenea garanţie pentru solvabilitate debitorului cedat va exista numai dacă cedentul
ş-a asumat expres această obligaţie. Când cedentul cunoştea la data cesiunii insolvabilitatea
debitorului cedat, răspunderea lui va fi agravată, aplicându-se regulile din materia vânzării cu rea
credinţă, în sensul ascunderii viciilor lucrului vândut.

În ipoteza cesiunii cu titlu gratuit nu există obligaţia de garanţie a cedentului, cu excepţia

situaţiei în care prin convenţie cedentul şi-a asumat o asemenea obligaţie. Observăm că avem
mai întâi o reglementare legală a garanţiei cedentului, iar apoi prin înţelegerea părţilor, această
garanţie poate fi agravată sau poate fi limitată/diminuată. Când chiar cedentul provoacă
evicţiunea, fie singur, fie împreună cu o altă persoană, va răspunde pentru evicţiune în condiţiile
răspunderii vânzătorului de rea credinţă pentru ascunderea viciilor lucrului vândut.

Cesiunea Contractului

Sediul materiei: art 1315-1320 NCC

Cesiunea contractului este o convenţie tripartită care se încheie între părţile

contractului şi o terţă persoană care preia drepturile şi obligaţiile unei părţi din contract.
Aşadar, terţul nu preia doar datoria sau creanţa, ci preia şi drepturile şi datoriile din contractul
respectiv.

Cât priveşte momentul în care contractantul cedat îşi dă acordul în această structură
tripartită există două variante:

 Fie acest acord este concomitent cu acordul dintre celălalt cocontractant şi terţ, sau
ulterior acestui acord
  Fie, în a doua ipoteză, contractantul cedat îşi dă acordul cu anticipaţie. Înainte de a se
încheia cesiunea de contract (fie chiar în momentul în care se încheie contractul iniţial,
fie ulterior,dar înainte de cesiune) o parte îşi manifestă voinţa, precizând că este de acord
ca partea cealaltă să cedeze contractul. Este un consimţământ exprimat cu anticipaţie.
Numai că cesiunea de contract presupune ca ulterior să se încheie un acord de voinţă între
cealaltă parte şi terţ-care preia contractul, iar efectul cesiunii se produce în momentul în
care se notifică această cesiune către contractantul cedat sau în momentul în care acesta
acceptă cesiunea. Nota bene, când e vorba de acceptarea cesiunii în această ipoteză, nu
mai este vorba de o manifestare a consimţământului la cesiune pentru că acesta a fost
deja exprimat anterior, cu anticipaţie, ci este vorba doar de confirmarea faptului că acest
contractant cedat a luat cunoştinţă de cesiune. Este o dovadă a informării despre cesiune.

Efectele cesiunii de contract

Acestea se produc fie atunci când în mod simultan s-a ajuns la acordul celor trei părţi la
cesiune, fie în momentul în care, dacă a fost vorba de un consimţământ anticipat al
contractantului cedat, în momentul în care acesta ia cunoştinţă de cesiune.

Cedentul este liberat faţă de obligaţiile pe care le are în momentul în care cesiunea de
contract a produs efecte. Este însă posibil ca partea cealaltă, contractantul cedat, să nu-l elibereze
pe cedent cu totul din contract. În acest caz, contractantul cedat poate mai întâi să-l urmărească
pe noul contractant (fostul terţ), iar dacă acesta este insolvabil, poate să-l urmărească pe cedent,
dacă îi comunică în termen de 15 zile împrejurarea că terţul este insolvabil (terţ ce a devenit
contractant).

În noul raport contractual, contractantul cedat poate să invoce mijloacele de apărare care
erau specifice contractului în forma iniţială. Nu vor putea,însă, a fi invocate apărări care ţin strict
de raporturile dintre cedent şi contractantul cedat. Într-adevăr, noul contractant nu poate fi ţinut
de aceste apărări care erau legate de persoana cedentului sau de raporturile dintre cedent şi
contractantul cedat.

Este posibil ca, dacă se obligă, cedentul să fie garant al executării contractului către cel
care intră în contract, adică să devină fideiusor pentru obligaţiile contractantului cedat (vezi art
1320). În acest caz se vor aplica regulile de la fideiusiune.

8. Repararea prejudiciului patrimonial si repararea prejudiciului nepatrimonial

Prejudiciile parimoniale – sunt consecinte daunatoare cu val economica, in sensul ca pot fi

evaluate in bani. Ele rezulta, in primul rand, din incalcarea drepturilor si intereslor economice
ale victimei, cum sunt: sustragerea, distrugerea ori deradarea unui bun, uciderea unui animal,
pierederea unui profit, pierderea clientelei. Pot fi si urmararea incalcarii unui dr nepatrimonial,
cum sunt: diminuarea sau pierderea castigului din munca, dr urmare a vatamari sanatatii sau
integritatii corporale, valoarea cheltuielilor facute pt trat si ingrijire medicala a victimei.

Prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale sunt consecintele dauntoarea suferite de o

persoana, care nu pot fi evaluate in bani, ele constau intotdeauna in dureri fizice si suferinte
psihice si sunt urmarea, in principiu, a incalcarii dr personale nepatrimoniale care definesc
personalitate umana, in tripla dimensiune: personalitate fizica, personalitate afectiva,
personalitate sociala. Durerile fizice si psihice pot fi urmarea: vatamarii sanatatii si integreitatii
corporale; restrangerii posibilitatilor de viata familiala si sociala normala; atingeirlor provocate
armoniei fizice si infatisarii unei pers; deesului unei pers fata de care avem o puternica afectiune;
atingerile aduse deminatii cinstei si onoarei unei pers; etc. Chiar incalcarea unui dr sau interes
legitim patrimonial poate cauza daune moral, prejdiciile nepatri pot fi subclaisifacte in prejudicii
sau daune morale rezultate din leziuni sau vatamari ale personalitatii fizice si prejudicii sau
daune morale independente de orice leziune fizica sau corporala.

Pentru a putea fi reparabil, un prejudiciu trebuie sa indeplineasca urm conditii: sa fie cert, direct,
personal si sa rezulte din atingerea sau incalcarea unui dr ori cel putin al unui interes legitim.

prejudicial este un element essential al raspunderii civile, al raspunderii materiale si uneori al

raspunderii penale. Existenta prejudiciului da dreptul la repararea lui integrala, care se face in
natura sau, cand aceasta nu e posibil, prin acordarea despagubirilor, indiferent de forma sa.
Pentru a fi susceptubil de reparare trebuie sa indeplineasca anumite conditii: a. sa fie cert adica
existenta si intinderea sa sa fie sigure; este cert prejudicial actual, adica prejudicial deja produs,
cat si prejudicial viitor, care este sigur ca se va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel
posibil de evaluat; b. sa fie direct, adica sa constituie un effect nemijlocit al faptei ilicite de care
se leaga printr-un raport de cauzalitate; sa fie personal, adica doar persona sau personalee care au
suferit un prejudiciu injust cauzat au dr de a reclama sau pretine repararea lui; prejudiciul sa
rezulte din incalcarea unui dr ori intere legimtim acesta conditiie rezulta idn insasi defintiia
prejudiciului, ca notiune de dr, si trebuie sa fie indeplinita in mod obligatoriu, indiferent ca
prejudiciul este patromonial, corporal sau moral

Conditia certidudinii prejudiciului este caract sau cel mai important. Un prejudiciu este cert
atunci cand existenta lui actuala sau viitoare este sigura, neindoilenica si totodata poate fi
satbilita inteinderea sau in prezent.

Repararea prejudiciului patrimonial este diferita dupa cum persoana obligata este chemata sa
raspunda dupa regulile dreptului civil sau ale dreptului muncii. In cadrul raspunderii civile,
despagubirile trebuie sa cuprinda atat valoarea pierderii efective, damnum emergens, cat si
beneficial sau castigul nerealizat, lucrum cessans. In cadrul raspunderii materiale, prejudiciul ce
trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate; de asemenea, persoanele incadrate nu
raspund de pierderile inerente procesului de productie sau de cele provocate din riscul normal al
serviciului. In principiu, prejudiciul moral nu da dreptul la reparare baneasca. Este insa
admisibila acordarea unor compensatii banesti in unele situatii, cum este cazul persoanelor care,
datorita vatamarii aduse sanatatii sau integritatii corporale, sunt lipsite de posibilitatea deplina de
a participa la viata sociala

Efectul negativ, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, produs unei persoane prin fapta ilicita
a altei persoane ori prin actiunea lucrurilor sau animalelor care se afla sub paza juridica a altei
persoane. Constituie prejudiciu: distrugerea, sustragerea ori degradarea unor bunuri; vatamarea
sanatatii sau integritatii corporale, cu reducerea ori pierderea totala sau partiala a capacitatii de
munca; lezarea onoarei, reputatiei, calitatii de creator intellectual sau oricaror attribute ce
definesc statutul moral al persoanei etc. prejudicial este un element essential al raspunderii civile,
al raspunderii materiale si uneori al raspunderii penale. Existenta prejudiciului da dreptul la
repararea lui integrala, care se face in natura sau, cand aceasta nu e posibil, prin acordarea
despagubirilor. Pentru a fi susceptubil de reparare trebuie sa indeplineasca anumite conditii: a. sa
fie cert adica existenta si intinderea sa sa fie sigure; este cert prejudicial actual, adica prejudicial
deja produs, cat si prejudicial viitor, care este sigur ca se va produce ca urmare a faptei ilicite,
fiind astfel posibil de evaluat; b. sa fie direct, adica sa constituie un effect nemijlocit al faptei
ilicite de care se leaga printr-un raport de cauzalitate; c. sa nu fi fost acoperit inca prin
despagubiri de o terta persoana, despagubiri de la asigurari sociale; despagubiri de la o terta
persoana neobligata. Prejudiciul suferit poate fi patrimonial sau nepatrimonial, moral. Prejudiciul
patrimonial este prejudiciul care poate fi evaluat in bani; el consta intr-o diminuare a activului ,
distrugere, degradare de bunuri, pierderea dreptului la intretinere etc., sau intr-o crestere a
pasivului, de exemplu, plata unor penalitati sau amenzi. Repararea prejudiciului patrimonial este
diferita dupa cum persoana obligata este chemata sa raspunda dupa regulile dreptului civil sau
ale dreptului muncii. In cadrul raspunderii civile, despagubirile trebuie sa cuprinda atat valoarea
pierderii efective, damnum emergens, cat si beneficial sau castigul nerealizat, lucrum cessans. In
cadrul raspunderii materiale, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de
unitate; de asemenea, persoanele incadrate nu raspund de pierderile inerente procesului de
productie sau de cele provocate din riscul normal al serviciului. In principiu, prejudiciul moral nu
da dreptul la reparare baneasca. Este insa admisibila acordarea unor compensatii banesti in unele
situatii, cum este cazul persoanelor care, datorita vatamarii aduse sanatatii sau integritatii
corporale, sunt lipsite de posibilitatea deplina de a participa la viata sociala.

9. Rezolutiunea judiciara si rezolutiunea prin pactele comisorii

Rezolutiunea judiciara

Conditii:

a) Neexecutarea insemnata
b) Neexecutarea sa fie imputabila partii care nu si-a executat obligatia

c) In prealabil, debitorului sa i se fi acordat un termen suplimentar de executare

- Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de

natura obligaţiei şi de împrejurări.
- Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute
obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării – dat de catre
instanta

Instanta judecatoreasca, constatand indeplinirea acestor conditii, urmeaza a pronunta

rezolutiunea contractului, ale carei efecte sunt conditionate de ramanerea definitiva a hotararii
judecatoresti

- Partea care cere rezolutiunea are posibilitatea ca, dupa ce a survenit faptul neexecutarii
obligatiei asumate, sa renunte la dreptul de a cere rezolutiune si sa solicite executarea
contractului
- La randul ei, partea in culpa are posibilitatea, spre a evita rezolutiunea contractului, sa
execute prestatiile datorate in tot cursul procesului, inclusiv in faza recursului
- Instanta judecatoreasca are posibilitatea sa aprecieze, in functie de circumstante, daca
este cazul sau acorde debitorului, care nu si-a executat obligatiile, un termen de gratie
pentru aducerea acestora la indeplinire
- De aceea, partile obisnuiesc sa prevada, in contractul incheiat, anumite clauze privind
rezolutiunea pentru neexecutare. Asemenea clauze sunt perfect valabile.

Rezolutiunea conventionala
- Clauzele contractuale exprese privind rezolutiunea contractului pentru neexecutarea =
pacte comisorii
- Prevazuta de art. 1550 si art. 1553
- Conditii de validitate/invocare:
a. Conditia transparentei pactelor comisorii
b. Pactul comisoriu trebuie invocat cu buna-credinta
c. Neexecutarea definita in pactul comisoriu trebuie sa se fi produs si sa aiba o gravitate
suficienta
d. Conditia formala pentru operarea rezolutiunii conventionale este aceea a notificarii
specializates

- Dupa modul in care sunt redactate, dupa stipulatiile pe care le cuprind, pactele comisorii
pot sa produca efecte mai mult sau mai putin energice
a. Uneori, pactul comisoriu cuprinde clauza ca in caz de neexecutare a contractului de catre
una dintre parti contractul se desfiinteaza
b. Alteori, pactul comisoriu cuprinde clauza ca in cazul in care o parte nu-si va executa
obligatiile, cealalta parte este in drept sa considere contractul ca desfiintat
o Rezolutiunea va opera pe baza declaratiei unilaterale de rezolutiune a partii
indreptatite
o Desi obligatia nu a fost executata la termen, totusi ea a fost executata inainte de a
fi avut loc declaratie de rezolutiune -> instanta, desi nu poate acorda un termen de
gratie, poate totusi sa constate ca rezolutiunea nu a avut loc
c. In alte situatii, pactul comisoriu poate sa cuprinda clauza ca in caz de neexecutare de
catre una dintre parti a obligatiei sale, contractul se considera rezolvit de parti
o Instanta judecatoreasca sesizata nu mai are posibilitatea nici sa acorde termen de
gratie si nici sa aprecieze asupra oportunitatii pronuntarii rezolutiunii
o Rezoltiunea opereaza de drept
o Pentru a opera este necesar ca partea care nu si-a indeplinit obligatia sa fi fost
pusa in intarizere -> in dreptul nostru simpla ajungere la termen a obligatiei
executate nu este suficienta pentru a pune pe debitor in intarziere
o Daca instanta va constata ca debitorul nu si-a executat obligatiile, inainte de
punerea sa in intarziere, rezolutiunea contractului nu se va aplica
d. Exista si un pact comisoriu mult mai energic, potrivit caruia, in caz de neexecutare,
contractul se considera desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea in intarziere si
fara orice alta formalitate prealabila
o Are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului, de indata ce a expirat
termenul de executare, fara ca obligatia sa fi fost adusa la indeplinire
- Singurul in drept de a aprecia daca este cazul sa se aplice rezolutiunea este creditorul care
si-a executat sau se declara gata sa-si execute obligatiile
 - Inscrierea in contract a unui pact comisoriu expres nu inlatura facultatea acestuia de a
cere executarea silita a contractului si de a nu se ajunge la rezolutiune
- Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are dreptul nu are dreptul de a pretinde
rezolutiunea contractului

Efectele intre parti

- Desfiintarea retroactiva a contractului → rezoluțiune

o Partile trebuie repuse in situatia anteriora incheierii contractului, restituindu-si una
alteia tot ceea ce si-au prestat in temeiul contractului desfiintat
o Prin desfiintarea titlului autorului lor se desfiinteaza si titlul prin care tertii au
dobandit bunurile in cauza, ei fiind astfel indatorati a le restitui
o Tertii s-ar putea opune la restituire pe temeiul unui drept propriu, dobandit asupra
bunurilor prin uzucapiunea sau ca efect al posesiei de buna-credinta a unor bunuri
mobil
- Restituirea, ca regula, se face in natura, dar avem si exceptii si nuantari:
o Cand restituirea in natura nu mai este posibila -> echivalent
o La restituirea in natura se tine seama de „momentul in care debitorul a primit ceea
ce trebuia sa restituie”
o Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din cauza imposibilităţii sau a unui
impediment serios ori dacă restituirea priveşte prestarea unor servicii deja
efectuate, restituirea se face prin echivalent – art. 1640
o Persoana care nu are capacitate de exerciţiu deplină nu este ţinută la restituirea
prestaţiilor decât în limita folosului realizat, apreciat la data cererii de restituire. –
art. 1647 – incapabili
o Cumulul restituirii cu executarea prin echivalent

Efectele fata de terti

- Desfintarea drepturilor tertilor constituite de catre dobanditorul initial intre momentul

incheierii si cel al desfiintarii acestuia
- Exceptii:
o Actiunea in restituire nu poate fi formulata fata de tertul dobanditor, daca regulile
de carte funciara il impiedica sa o faca - art. 909
o Actiunea in restituire nu poate fi utilizata nici impotriva dobanditorului de buna-
credinta a unui bun mobil (posesie de buna-credinta)
o Restiuirea nu va putea fi solicitata nici tertului care a uzucapat bunul ce face
obiectul actiunii in restituire
 o Toate actele juridice, cu exceptia celor de dispozitie si a celor cu executare
succesiva, vor fi mentinute, daca au fost facute in favoarea unui tert de buna-
credinta

10 Comparatie intre impreviziunea contractuala si imposibilitatea de executare ( forta

majora)

Impreviziunea:

Paguba pe care o sufera una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare
care intervine intre prestatiile sale si contraprestatiile celeilalte parti, in cursul executarii
contractului, determinat de fluctuatiile monetare sau de alte imprejurari

Caracterele impreviziunii:

1. Impreviziunea se pune numai in sfera obligatiilor izvorate din contracte cu titlu oneros
2. Impreviziunea este o problema de ordin economic si financiar
3. Paguba pe care o sufera sau este pe cale sa o sufere o parte contractanta, rezultata din
dezechilibrul prestatiilor, intervine intotdeauna dupa momentul incheierii contractului
- Avem intotdeauna o leziune aposteriori
- NU trebuie confundata cu leziunea – viciu de consimtamant

Ipoteza revizuirii conventionale a contractului. Clauza privind impreviziunea

- Părțile contractante pot, prin acordul lor de vointa, sa intervina si sa reechilibreze

contractului prin incheierea unei conventii de adaptare a acestuia la noile conditii
- Clauze de indexare - corelarea unei valori economice cu o alta valoare economica, in
vederea mentinerii in timp a valorii reale a obligatiilor contractuale
- Clauzele de revizuire „hardship” – obligatia pe care si-o asuma expres părțile ca vor
revedea si reajusta prestatiile lor, la anumite perioade de timp stabilite, pentru a le
reechilibra, tinand cont de schimbarile constatate in circumstantele economice

Conditiile impreviziunii

1. schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

- daca evenimentul se produsese deja la data incheierii contractului, nu mai avem de-a face
cu impreviziunea, ci cu imposibilitatea initiala de executare (
2. schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi
avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
- imprevizibilitate trebuie sa fie „rezonabila”
 - existenta acestei cerinte face ca impreviziunea sa se deosebească de forta majora in cazul
careia imprevizibilitatea este una absoluta si insurmontabila (
3. debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod
rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
- legiuitorul acopera doua ipoze in care impreviziunea nu functioneaza:
o debitorul si-a asumat expres riscul producerii unui eveniment imprevizibil
o asumarea riscului evenimentului imprevizibil este dedusa pe cale de interpretare a
contractului (
4. debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării
rezonabile şi echitabile a contractului.

Efectele impreviziunii

- daca părțile nu au ajuns la o solutie in urma negocierilor subsecvente, judecatorul poate

sa dispuna
1. adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor
2. încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte

Imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei de către debitor

în contextul imposibilităţii fortuite de executare, obligaţia se stinge datorită faptului că debitorul

este în imposibilitate absolută de executare a prestaţiei pe care o datorează, din cauză de forţă
majoră sau, uneori, caz fortuit. în esenţă, imposibilitatea fortuită de executare poate fi definită ca
fiind acea cauză de stingere a obligaţiei care se datorează imposibilităţii fortuite absolute şi
perpetue de executare din partea debitorului. în cadrul definiţiei se vorbeşte de imposibilitatea
„fortuită” care trebuie necesarmente să fie distinsă de o eventuală imposibilitate subiectivă sau
generată de un fapt propriu al debitorului, deci de o eventuală imposibilitate imputabilă acestuia.

Imposibilitatea fortuită de executare este reglementată expres în art. 1634 Noul Cod Civil

Condiţii de aplicare.

Acest mod de stingere a obligaţiilor presupune întrunirea necesară a mai multor condiţii:

a) intervenţia unei cauze de forţă majoră sau a unui caz fortuit sau a unei alte cauze asimilate
acestora, cum ar fi fapta terţului sau fapta victimei care întrunesc toate condiţiile forţei majore
[art. 1634 alin. (1) noul Cod Civil];

b) imposibilitatea să fie absolută şi perpetuă [art. 1634 alin. (3) noul Cod Civil]. Dacă
imposibilitatea este doar relativă, în sensul că nu priveşte întreaga întindere a obligaţiei, liberarea
îşi produce doar un efect parţial. Dacă ea este doar temporară, atunci efectul său nu constă în
stingerea obligaţiei, ci doar în suspendarea executării acesteia;

c) este necesar ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere în sensul somării sale la executare [art.
1634 alin. (1) noul Cod Civil]. De la data punerii în întârziere, debitorul este ţinut să suporte
riscul neexecutării fortuite, astfel cum prevede chiar art. 1525 noul Cod Civil, cu privire la
efectele punerii în întârziere a debitorului. Prin excepţie [instituită de art. 1634 alin. (2) noul Cod
Civil], riscul neexecutării nu va fi suportat de către debitor, chiar şi pus în întârziere, dacă acesta
dovedeşte că oricum creditorul nu ar fi putut să beneficieze de executare din cauza forţei majore
sau cazului fortuit;

d) este necesar ca debitorul să notifice creditorului survenirea evenimentului fortuit, într-un

termen rezonabil. Neîndeplinirea acestei condiţii nu va avea ca efect pierderea dreptului de a
invoca această cauză de stingere a obligaţiei, ci doar pe aceea că debitorul va putea fi ţinut la
repararea posibilului prejudiciu cauzat de necomu-nicarea survenirii evenimentului fortuit [art.
1634 alin. (5) noul Cod Civil];

e) debitorul să nu-şi fi asumat răspunderea pentru neexecutările surx’enite din cauze fortuite [art.
1634 alin. (2) noul Cod Civil], caz în care va trebui să repare prin echivalent pierderea suferită
prin neexecutare de către creditor;

f) obiectul obligaţiei trebuie să îl constituie orice prestaţie, cu excepţia aceleia care are ca obiect
bunuri de gen [art. 1634 alin. (6)]. în acest ultim caz, debitorul nu va putea invoca imposibilitatea
fortuită de executare, deoarece genera non pereunt.

Efecte.

Imposibilitatea fortuită de executare are efecte diverse, după cum avem de a face cu o îndeplinire
totală sau parţială a condiţiilor de mai sus. Astfel:

a) imposibilitatea fortuită de executare stinge obligaţia împreună cu garanţiile şi accesoriile sale,

cu excepţia acelor ipoteze când debitorul şi-a asumat expres răspunderea şi pentru unele cazuri
de forţă majoră;

b) dacă imposibilitatea este doar temporară, ea suspendă doar executarea obligaţiei până la
încetarea evenimentului fortuit; dacă imposibilitatea priveşte doar o parte a obligaţiei, efectul
extinctiv al acestei cauze se întinde doar la acea parte a obligaţiei;

c) în ipoteza obligaţiilor contractuale, imposibilitatea fortuită de executare, absolută şi perpetuă,

atrage desfiinţarea automată a contractului cu aplicarea subsecventă a teoriei riscurilor, astfel
cum aceasta este instituită de art. 1274 noul cod civil [art. 1557 alin. (1) noul Cod Civil];

d) pe parcursul imposibilităţii fortuite temporare sau parţiale de executare a obligaţiei, creditorul

nu poate trece la invocarea niciunui alt remediu oferit lui de legiuitor pentru neexecutarea
obligaţiei (art. 1557 noul Cod Civil). Totuşi, creditorul poate invoca rezoluţiunea (dar nu şi
daune-interese) în cazul în care îşi pierde interesul în primirea prestaţiei din cauza întârzierii sau
din cauza faptului că ceea ce a rămas de executat nu mai prezintă interes;

e) în sfârşit, imposibilitatea fortuită de executare poate să genereze o pieire a bunului obiect al

prestaţiei. în acest caz, se va aplica teoria riscurilor în contractele translative de proprietate, astfel
cum aceasta este prevăzută de art. 1274 noul Cod Civil

11.Conditiile raspunderii civile delictuale

1. Existenta unui prejudiciu

o Prejudiciul consta in rezultatul, in efectul negativ suferit de o anumita persoana,
ca urmare a faptei ilicite savarsita de o alta persoana ori a „faptei” unui animal sau
lucru, pentru care este tinuta a raspunde o anumita persoana
2. Existenta unei fapte ilicite
o Ca element al raspunderii civile delictuale = orice fapta prin care, incalcandu-se
normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand
unei persoane
3. Existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu (art. 1357: fapta
omului care cauzeaza altuia prejudiciu obliga la repararea acestuia)
4. Existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta
sau imprudenta cu care a actionat
o Vinovatia = atitudinea subiectiva a celui care a savarsit fapta ilicita, fata de
aceasta fapta
o Culpa = neglijenta, imprudenta nu este atat de relevanta distinctia dintre
intentie si culpa in dreptul civil, raspunderea fiind, in principiu, aceeasi
- In stransa legatura cu aceasta conditie exista si conditia existentei capacitatii delictuale a
celui care a savarsit fapta ilicita (este nevoie de discernamant, capacitate de intelegere a
faptelor pe care le savarseste si a consecintelor acestor fapte); daca nu exista
discernamant, nu exista vinovatie!

1. Conditiile acordarii de daune interese in materie contractuala

1. în primul rând, este necesar să existe o neexecutare a unei obligaţii contractuale.
Neexecutarea trebuie să privească obligaţii rezultate din contract pentru a vorbi de
răspundere contractuală. Evident însă că, art. 1530 şi unn. noul Cod Civil se referă la
orice neexecutare a unei obligaţii, contractuale sau extracontractuale (pentru că remediul
este disponibil nu numai sub forma răspunderii contractuale). Neexecutarea, pentru a da
dreptul la daune-interese poate fi de orice fel: totală, parţială, a unei obligaţii principale
sau accesorii, esenţiale sau secundare etc. Pe de altă parte, poate fi vorba de o executare
defectuoasă (care reprezintă tot o neexecutare lato sensu): executare cu întârziere,
necorespunzătoare cantitativ sau calitativ, executare care nesocoteşte modul de executare
stabilit de părţi etc. Astfel cum se desprinde din prevederile art. 1551 noul Cod Civil,
daunele-interese pot fi acordate chiar şi pentru neexecutări „de mică însemnătate”. Cu
alte cuvinte, orice abatere de la principiul forţei obligatorii a contractului, constituie sub
aspectul neexecutării o condiţie primară suficientă pentru acordarea de daune-interese;
2. în al doilea rând, este necesară dovedirea culpei sau vinovăţiei debitorului~ în
neexecutarea obligaţiilor contractuale. Existenţa acestei condiţii se desprinde din
prevederile art. 1530 (care se referă la neexecutarea culpabilă sau în orice caz, fară
justificare, a obligaţiilor contractuale) şi din prevederile art. 1547 noul Cod Civil (care
prevede expres că „debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din
culpă.”). De asemenea, legiuitorul adaugă, cu ocazia reglementării dreptului la daune-
interese şi ipoteza neexecutării „fară justificare” a obligaţiilor, situaţie care trimite la
cazurile de neexecutare justificată prevăzute de art. 1555-1557 noul Cod Civil în ce
priveşte proba culpei, legiuitorul reglementează un sistem legal bazat pe prezumţii în
această privinţă (art. 1548 noul Cod Civil), prevăzând că, în cazul neexecutării
obligaţiilor contractuale, culpa debitorului este prezumată. Totuşi, această regulă de
probă trebuie nuanţată. Ea se referă numai la situaţia obligaţiilor de rezultat, în cazul
obligaţiilor de mijloace chestiunea probei operând diferit - creditorul, în principiu, trebuie
să dovedească lipsa depunerii diligenţelor suficiente de către debitor pentru atingerea
rezultatului promis. Dincolo de această discuţie, trebuie subliniat că elementul vinovăţie
sau culpă nu se regăseşte în ipotezele de caz fortuit şi de forţă majoră, astfel cum acestea
sunt definite de art. 1351 noul Cod Civil Tocmai de aceea, daunele-interese sunt un
remediu inaplicabil în cazul neexecutării fortuite a contractului; dacă fapta victimei sau a
terţului întrunesc condiţiile forţei majore sau, uneori, ale cazului fortuit, pot şi ele înlătura
răspunderea contractuală potrivit art. 1352 C. civ.
3. în al treilea rând, este necesară existenţa prejudiciului'. Condiţia se deduce din chiar
definirea legală a dreptului creditorului la daune-interese care sunt văzute de către
legiuitor ca o despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin neexecutare (art. 1530 noul Cod
Civil)
4. existenţa unui raport de cauzalitate. Existenţa acestei condiţii este subliniată de chiar
reglementarea dreptului la daune-interese (art. 1530 noul Cod Civil) unde se prevede că
prejudiciul, pentru a fi reparat, trebuie să fie cauzat de neexecutarea debitorului. Mai mult
 de atât, se prevede şi natura acestui raport de cauzalitate: prejudiciul trebuie să fie
consecinţa directă şi necesară a neexecutării.

13. Orice forma de raspunderejudiciara, ex: pt fapta animalului, fapta lucurlui

Diferenţa faţă de prima formă a răspunderii pentru lucruri constă în domeniul de aplicare; în
sfera noţiunii de animal intră numai lucrurile însufleţite (intră şi zburătoarele şi insectele). În
ceea ce priveşte animalele sălbatice, se disting acele animale închise în rezervaţii/ circuri - care
datorită faptului că fac obiectul unei supravegheri speciale vor intra în sfera noţiunii de animal,
în înţelesul art 1375 .Răspunderea autorităţilor silvice (pentru celelalte animale sălbatice) poate fi
angajată numai pentru fapta proprie, nu şi pentru fapta lucrului. (bineînţeles, dacă se dovedeşte
culpa lor)

În art 1377, în ceea ce priveşte noţiunea de pază este avută în vedere nu numai paza
lucrului ci şi paza animalului.

Condiţiile răspunderii:

Condiţii Generale: 1- existenţa faptei animalului

2 – existenţa prejudiciului

3 – legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu

Condiţie specială: 1-existenţa pazei juridice.

Există şi în această situaţie o prezumţie de pază juridică în sarcina proprietarului.

Paznicul juridic nu se poate apăra decât invocând forţa majoră, fapta victimei sau fapta
unui terţ în măsura în care ele însele au valoarea unei forţe majore. (forţa majoră înlătură chiar
raportul de cauzalitate nu doar vinovăţia, cazul fortuit înlătură vinovăţia, dar nu are capacitatea
de a înlătura raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului şi prejudiciu), cazul fortuit neputând a fi
invocat în vederea înlăturării răspunderii.

Efectele răspunderii
 Datorită antrenării răspunderii, se va naşte obligaţia de reparare a prejudiciului în sarcina
paznicului juridic.

Raspunderea pentru ruina edificiului

Prevederi legale

- art. 1378 C. Civ.: “proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul cauzat prin
ruina edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de
constructie”

Domeniul de aplicatie

- edificiu = orice lucrare realizata de om, prin folosirea unor materiale, care se
incorporeaza solului devenind, in acest fel, prin asezarea sa durabila, un imobil prin
natura sa.
o nu cele nerezultate din munca omului: copaci, stanci
o nu cele care nu sunt fixate la sol si sunt imobile prin destinatie
- ruina edificiului = nu numai daramarea completa, dar si orice dezagregare a materialului
din care este construit, care, prin cadere, provoaca un prejudiciu altei persoane
o - nu intra demolarea voluntara, ci numai cea involuntar
o nici daramarea provocata de incendiu, proasta functionare etc
- ruina trebuie sa fie urmarea lipsei de intretinere ori a unui viciu de constructie
- art. 1378 C. Civ. stabileste rapunderea pentru prejudiciul cauzat prin ruina, in sarcina
proprietarului edificiului → ne intereseaza numai proprietarul actual; nu locatorul,
constructorul ori arhitectul
o raspunderea e intemeiata pe calitatea de proprietar (act translativ de proprietate)
o in caz de coproprietate, raspunderea va fi solidar
o dreptul de superficie urmeaza a fi asimilat dreptului de proprietate -
o nu aceeasi va fi solutia in cazul dreptului de uzufruct, de uz ori de abitatie, cand
raspunderea va apartine nudului proprietar

Conditiile raspunderii pentru ruina edificiului

- este necesar ca victima prejudiciului sa faca doavada directa a unor elemente generale ale
raspunderii, dar si ale elementelor speciale
- trebuie sa dovedeasca:
o existenta prejudiciului
o raportul de cauzalitate dintre ruina edificiuui si prejudiciu
 o faptul ca ruina edificiului a fost cauzata de lipsa de intretinere ori de un viciu de
constructie
- NB: proprietarul nu poate sa inlature aceasta raspundere prin simpla dovada a faptului ca
a luat toate masurile pentru asigurarea intretinerii edificiului ori pentru prevenirea
oricaror vicii de constructie. Prezumtia de raspundere este irefragabila.

Cauze de exonerare

a. fapta victimei insesi

b. fapta unui tert pentru care proprietarul nu este tinut a raspunde
c. cazul de forta majora, NU si cazul fortuit

Efectele raspunderii pentru ruina edificiului

- proprietarul va fi obligat sa plateasca despagubirile pentru acoperirea prejudiciului cauzat

- proprietarul, la randul sau, va avea drept de regres, pentru recuperarea daunelor platite,
dupa caz:
o impotriva vanzatorului de la care a cumparat constructia, pe temeiul contractului
de vanzarecumparare, in cadrul obligatiei de garantie ce revine vanzatorul pentru
viciile ascunse ale lucrului vandut
o impotriva locatarului constructiei, pe temeiul contractului de locatiune, daca ruina
edficiului s-a datorat faptului ca locatarul nu si-a indeplinit obligatiile ce ii
reveneau privind efectuarea reparatiilor locative
o impotriva constructorului ori proiectantului, pe temeiul contractului de antrepriza
ori de proiectare, pentru viciile ascunse ale edificiului, care au constituit cauza
ruinei

13. Exceptia de neexecutare

Definitie

- Mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in cazul
in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde
aceasta executare sa-si fi executat propriile obligatii
- Art. 1556 – „Atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile,
iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate,
într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în
care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să
execute mai întâi.”
 - Prin invocarea acestei exceptii, partea care o invoca obtine, fara interventia instantei
judecatoresti, o suspendare a executarii propriilor obligatii pana ce cealalta parte isi va
indeplini obligatiile (efect suspensiv)

Temei juridic

- Reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, imprejurarea ca fiecare intre obligatiile

reciproce este cauza juridica a celeilalte, implica simultaneitatea de executare a acestor
obligatii
- Este expres in cod (diferenta fata de VCC)

Conditii pentru invocare

d. Este necesar ca obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul in acelasi
contract sinalagmatic
i. Se admite totusi invocarea si in contractele sinalagmatice imperfecte
ii. Aceasta ultima obligatie nascuta are ca temei un fapt extracontractual
iii. Exemplu: depozitarul unui lucru face anumite cheltuieli pentru
conservarea acelui lucru. In cazul in care deponentul nu va achita acele
cheltuieli, va avea un drept de retentie (forma de aplicare a exceptiei de
neexecutare)
e. Este necesar ca din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare, chiar
partiala, dar suficient de importanta
i. Cauza neexecutarii nu intereseaza poate fi din culpa debitorului sau
chiar forta majora
ii. daca insa neexecutarea datorata fortei majore este definitiva vom fi in
prezenta incetarii contractului pentru imposibilitate fortuita de executare
f. Obligatiile reciproce sa fie ambele exigibile
i. Poate fi invocata numai daca obligatiile reciproce sunt ajunse la scadenta
sau trebuie executate imediat (art. 1495 alin. (1))
ii. Am putea avea si o exceptie anticipata de neexecutare
g. Neexecutarea sa nu se datoreze faptei insesi a celui care invoca exceptia, fapta ce
l-a impiedicat pe celalalt sa-si execute obligatia
i. Neexecutarea imputabila creditorului constituie un impediment in
aplicarea oricarui remediu pentru neexecutarea pe care creditorul insusi a
impiedicat-o – art. 1517
h. Partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligatiile
reciproce
i. un astfel de termen inseamna ca partile au renuntat la simultaneitate
ii. lipsa simultaneitatii poate proveni si din natura obligatiilor ori dintr-o
prevedere expresa a legii nu poate fi invocata exceptia de neexecutare
Functionarea exceptiei de neexecutare

- Opereaza exclusiv in puterea partii care o invoca

- Invocarea exceptiei de neexecutare are loc direct intre parti, fara a fi necesar sa se
pronunte instanta judecatoreasca
- Nu se cere ca debitorul sa fi fost pus in intarziere
- Pentru invocare nu este necesara indeplinirea vreunei conditii de forma

Efectele exceptiei de neexecutare

- Suspenda executarea prestatiei celui care o invoca

- Contractul ramane temporar, adica provizoriu neexecutat, dar continua sa existe, iar
părțile nu pot fi considerate liberate de obligatiile lor –
- Partea care invoca exceptia de neexecutare nu poate fi urmarita silita in justitie pentru
executarea obligatiei sale
- Partea indreptatita sa refuze executarea obligatiilor sale nu poate fi obligata sa plateasca
dauneinterese moratorii
- Poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor persoanelor ale caror pretentii se
intemeiaza pe acel contract

14. Conditiile raspunderii comitentului pt fapta prepusului

A. Conditii generale
- Este necesar ca, in persoana prepusului, sa fie intrunite conditiile raspunderii pentru fapta
proprie, prevazute de art. 1357
- Victima prejudiciului trebuie sa faca dovada:
o Existentei prejudiciului
o Existentei faptei ilicite a prepusului
o Existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu
o Existenta vinei prepusului in comiterea faptei ilicite – instanta suprema:persoana
fizica/jur ce are calitatea de comitent raspunde pentru prejudiciul cauzat de
prepusul sau in functia ce I s-a incredintat, numai daca in persoana prepusului
sunt intrunite conditiile raspunderii pentru fapta proprie, victima trebuind sa faca
dovada inclusiv a vinovatiei prepusului
B. Conditii speciale
- Existenta raportului de prepusenie
- Prepusii sa fi savarsit fapta “in functiile ce li s-au incredintat”
 1) Existenta raportului de prepusenie – pentru ca raspunderea comitentului sa fie angajata
trebuie ca raportul de prepusenie sa existe la momentul savarsirii faptei ilicite
raspunderea nu va actiona daca la data savarsirii faptei ilicite nu mai exista calitatea de
comitent, fie datorita incetarii definitive a raportului de prepusenie, fie ca atributele
acestui raport trecusera, chiar si numai temporar, asupra altei persoane
o Art. 1373 alin. (2) comitent = cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul
legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte
anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
2. Conditia savarsirii faptei “in functiile incredintate”

Interpretari:

a. Interpretare restrictiva – raspunderea este angajata numai daca fapta ilicita s-a inscris in
limitele functiei incredintate
b. Interpretarea extensiva – raspunderea este angajata si in ipoteza in care prepusul, abuzand
de functia sa, a depasit limitele ei, functia constituind numai un simplu “prilej”, “o simpla
ocazie”, care a facut posibila savarsirea faptei ilicite

15. Incheierea contractului prin negoeiere libera si prin oferta de a contracta si

acceptarea ei

1. Oferta de a contracta (Policitaţiune)

Reprezintă manifestarea de voinţă a unei părţi prin care propune altei părţi încheierea
unui contract. După cum se precizează în art 1188 alin 1 NCC, o propunere constituie ofertă de a
contracta dacă aceasta conţine suficiente elemente pentru formarea contractului şi exprimă
intenţia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar (acestea fiind cerinţe
necesare pentru valabilitatea ofertei).

Fiind vorba despre o manifestare de voinţă, oferta trebuie să îndeplinească :

 condiţiile de valabilitate ale consimţământului (să fie serios, liber-exprimat, să fie

exprimat în cunoştinţă de cauză-să provină de la o persoană cu discernământ),

 celelalte cerinţe prevăzute de lege în art 1188 alin 1 : -oferta să fie completă, adică să
conţină toate elementele care prefigurează viitorul contract astfel încât prin simpla
acceptare de către destinatar să se ajungă la încheierea contractului
 -oferta trebuie să fie fermă, să exprime intenţia ofertantului de a se angaja juridic. Dacă
propunerea ar conţine o rezervă, atunci ea nu ar mai fi ofertă propriu-zisă (nu ar fi fermă) şi nu ar
duce, astfel, la încheierea contractului.

-oferta să fie neechivocă, să conţină termeni clari, să nu creeze un dubiu în legătură cu

natura şi conţinutul contractului care urmează să se încheie.

Art 1188 alin 2 defineşte noţiunea de ofertant ca –parte care iniţiază încheierea contractului

- parte care stabileşte conţinutul contractului

- parte care stabileşte ultimul element esenţial al contractului

*Există posibilitatea ca o parte să iniţieze contractul, iar altă parte să stabilească conţinutul
contractului.

*Există posibilitatea ca una din părţi să propună diferite elemente din conţinutul contractului, iar
ofertant să fie o altă parte, cea care stabileşte ultimul element esenţial.

*Dacă partea care iniţiază încheierea stabileşte toate elementele contractului, atunci aceasta va fi
ofertant.

Destinatarul ofertei este o persoană determinată sau determinabilă (interpretarea art 1189
alin 1 şi a art 1190 NCC). Alin 2 al art 1189 instituie o serie de excepţii în care propunerea
valorează ofertă, deşi e adresată unor persoane nedeterminate.

Forţa juridică a ofertei de a contracta:

A fost o chestiune disputată în Vechiul Cod Civil.

În NCC se impune să distingem între :

 Oferta cu termen

Dacă oferta este cu termen, atunci ea este irevocabilă. (vezi art 1191 alin 1).

Oferta este de asemenea irevocabilă dacă poate fi considerată astfel în temeiul acordului părţilor,
al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conţinutului ofertei ori al uzanţelor
(vezi art 1191 alin 2)
 Dintr-o interpretare sistematică a art 1191+ art 1199 + art 1200 rezultă că oferta produce
efecte de la momentul comunicării acesteia destinatarului (are forţă juridică din acel moment,
devenind obligatorie). Dintr-o interpretare per a contrario (cred!) a art 1191 alin 2 rezultă că,
atâta timp cât oferta nu a ajuns la destinatar, aceasta neavând forţă juridică obligatorie, poate fi
retrasă.

În cazul în care oferta este irevocabilă iar destinatarul o acceptă, rezultă că se va încheia
contractul (chiar dacă înainte de acceptare oferta a fost revocată, această revocare nu are nici un
efect, iar destinatarul poate încheia contractul prin acceptarea sa) !!!

 Oferta fără termen adresată unei persoane absente

Dacă oferta e adresată unui absent şi nu are termen rezultă faptul că ea nu mai este irevocabilă.
Deşi nu are termen, conform art 1193 alin 1, trebuie să fie menţinut un termen rezonabil
pentru ca destinatarul să o primească (oferta), să o analizez şi să expedieze acceptarea.

Oferta nu poate fi totuşi revocată intempestiv de către ofertant. Această obligaţie de

menţinere a termenului rezonabil există de la momentul ajungerii ofertei la destinatar.

În principiu, ofertantul poate să o revoce (are acest drept), însă trebuie analizată situaţia
în care destinatarul poate suferi astfel un prejudiciu (în urma revocării), prejudiciu pentru care
ofertantul poate răspunde. Vechea reglementare a născut o controversă referitoare la temeiul
răspunderii ofertantului în această situaţie, apărând astfel 4 teorii în doctrină:

1. Întemeierea răspunderii ofertantului pe actul juridic unilateral al ofertei. Oferta, ca act juridic
unilateral se consideră a fi obligatorie, într-un mod eronat, deoarece se porneşte de la această
premisă falsă. Tocmai că, în această ipoteză oferta poate fi revocată (nefiind obligatorie ca act
juridic)

2. Întemeierea răspunderii pe ideea existenţei unui antecontract între ofertant şi destinatar, din
momentul în care oferta ajunge la destinatar.

Întrucât este vorba de protejarea destinatarului se consideră că în momentul în care oferta a ajuns
la el s-a încheiat un antecontract, în sensul ca ofertantul să îşi menţină oferta un termen
rezonabil. Teoria a fost criticată întrucât pleacă de la premisa că oferta ar conţine două
manifestări de voinţă : oferta propriu-zisă şi încheierea unui antecontract, însă în realitate oferta
nu comportă o astfel de împărţire.

3. Întemeierea răspunderii pe săvârşirea unui delict civil de către ofertant

Deşi oferta este revocabilă, aceasta nu trebuie să prejudicieze pe alţii. Atâta timp cât destinatarul
este prejudiciat poate fi antrenată răspunderea delictuală a ofertantului. Şi acestei teorii i s-a
formulat o obiecţie: exercitarea unui drept (la revocare) este o împrejurare care înlătură
caracterul ilicit al faptei.

4. Întemeierea răspunderii ofertantului pe abuzul de drept

Ofertantul are dreptul de a revoca oferta, dar nu trebuie să îi prejudicieze pe alţii exercitându-şi
acest drept.

Alin 3 al art 1193 soluţionează disputa întemeind răspunderea ofertantului ce cauzează un

prejudiciu pe abuzul de drept.

 Oferta fără termen adresată unei persoane prezente

În această situaţie, oferta este considerată a fi acceptată de îndată de către destinatar. Dacă nu
este acceptată de îndată atunci oferta rămâne fără efecte juridice. Astfel, nu se poate pune
problema revocării

Ipoteza încheierii între persoane prezente este extinsă şi situaţiilor asemănătoare, cum ar
fi încheierea prin telefon.

Art 1195 NCC prezintă situaţiile în care oferta devine caducă. Atenţie însă, nu numai emiterea
acceptării trebuie făcută în termen, ci şi ajungerea acceptării la ofertant trebuie să se realizeze tot
în termen. (vezi art 1195 alin1 lit a)

Revocarea ofertei / Retragerea ofertei

Conform art 1200 NCC oferta devine obligatorie din momentul în care ajunge la
destinatar, de unde rezultă că până la acel moment al ajungerii, neavând forţă juridică
obligatorie, ea poate fi retrasă (cel târziu concomitent), nevorbindu-se despre revocare la acest
moment. Revocarea intervine intre momentul ajungerii ofertei la destinatar şi momentul
împlinirii termenului. Revocarea va produce efecte în funcţie de caracterul ofertei (de a fi / a nu
fi irevocabilă).

2. Acceptarea ofertei

Reprezintă manifestarea de voinţă în sensul de a încheia contractul. Fiind un act juridic,

este necesar să fie îndeplinite cerinţele generale ale actului juridic civil. De asemenea acceptarea
trebuie să fie concordantă cu oferta (altfel este contraofertă).

Acceptarea trebuie să fie fermă, neîndoielnică

 Acceptarea trebuie să ajungă la ofertant în termen (fie în cel stabilit, fie în termenul
rezonabil). Alin 2 al art 1196 exprimă care este valoarea juridică a tăcerii (aplicabil şi ofertei) :
tăcerea nu valorează acceptare, în principiu, excepţiile fiind evocate în articol.

Există două situaţii speciale în legătură cu acceptarea:

 Problema acceptării tardive – vezi art 1198

 Problema acceptării necorespunzătoare- vezi art 1197

Se poate retrage şi acceptarea ofertei (până cel târziu momentul ajungerii acceptării la ofertant).
Nu se pune problema revocării.

În cadrul etapei precontractuale, dacă părţile stabilesc anumite reguli de negociere, atunci acestea
trebuie să fie respectate alături de normele legale în materie:

 Cea mai importantă regulă legală în ceea ce priveşte această etapă este buna-credinţă.
Deşi negocierea este cârmuită de principiul libertăţii de a contracta (vezi art 1169+ art
1183 alin 1) aceasta nu înseamnă că libertatea va fi neţărmurită. Operează şi în această
situaţie prezumţia de bună-credinţă, astfel că, cine invocă reaua-credinţă are sarcina să o
şi dovedească. O împrejurare din care rezultă reaua credinţă este prezentată în art 1183
alin 3 (iniţierea / continuarea negocierilor fără intenţia de a contracta)

 O altă obligaţie legală este obligaţia de confidenţialitate prevăzută în art 1184.

 Din cele două obligaţii menţionate, rezultă o a treia obligaţie, şi anume obligaţia de
informare a celeilalte părţi în legătură cu starea şi obiectul contractului.

Răspunderea pentru încălcarea obligaţiilor menţionate este de natură delictuală. Dacă

însă sunt încălcate anumite reguli prevăzute de către părţi printr-un contract de desfăşurare a
negocierilor, atunci răspunderea va fi contractuală.

*Trebuie să se facă distincţie între contractul final şi acordurile prealabile dintre părţi,
acorduri ce dovedesc faptul că voinţa juridică se construieşte pe etape.