Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI ”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN


TIMIȘOARA

Conditionare si pastrarea produselor agricole

Nume: Borintis Cristi Ovidiu

Grupa: 1143

Anul IV Agricultură

TIMIȘOARA 2018
Tehnologia de păstrare și condiționare a tuberculilor de cartofi

Cartoful, al doilea aliment din lume după orez, a fost cunoscut de oameni
încă din secolul V Î.Hr. Extinderea fantastică a acestei culturi, de-a lungul
timpului, a fost considerată la un moment dat atât de periculoasă încât la acea
vreme a apărut chiar şi o lege împotriva cultivării sale. Originar din Peru, Chile,
Ecuador şi Columbia, unde şi astăzi se găsesc numeroase forme sălbatice,
cartoful constituia hrana de bază a locuitorilor acestor regiuni.

Spaniolii, primii cultivatori europeni

Abia în secolul al XVI-lea au văzut şi europenii pentru prima oară cartoful


atunci când un explorator spaniol l-a importat încercând să distragă atenţia
asupra faptului că nu se întorsese cu aur. În curând, spaniolii au descoperit însă
că este o provizie bună pentru corăbii, pentru că cei care îl consumă sunt
protejaţi de scorbut şi că planta se adaptează uşor diferitelor climate. Imediat
după aceea cartoful a ajuns în Italia, Anglia, Belgia, Germania şi în Franţa. La
început s-a cultivat pe suprafeţe mici pentru că se folosea o cantitate mare de
material la plantare, dar şi pentru că era considerat drept un aliment grosolan.
Abia în secolul al XVIII-lea, farmacistul armatei franceze, Antoine-Augustin
Parmentier, a reuşit să schimbe situaţia susţinând că poate combate foametea cu
ajutorul acestei plante pe care o descoperise în perioada în care fusese prizonier
al armatei pruse, unde drept pedeapsă primea de mâncare numai cartofi.

„Marea Foamete“ din secolul al XIX-lea, din Irlanda, unde circa un milion
de oameni au pierit, a avut loc din cauza îmbolnăvirii recoltei de cartofi. Câteva
decenii mai târziu, horticultorul american Burbank a creat un hibrid rezistent la
boli, pe care l-a introdus în Irlanda şi care a ajutat la popularizarea acestui
aliment şi în America, unde era încă privit doar ca hrană pentru animale. În ţara
noastră s-a cultivat mai întâi în Transilvania, de unde s-a răspândit la sfârşitul
secolului al XVIII-lea în Moldova şi Muntenia.

2
Apreciat şi hrănitor

În prezent, cartoful se cultivă pretutindeni, din Ecuator şi până în regiunile


polare, reprezentând o cultură de mare importanţă pentru alimentaţia omului şi
hrana animalelor, dar şi pentru industrie. În alimentaţie se foloseşte pentru
consumul direct, fiind cunoscute peste 400 de reţete culinare, iar în industrie din
cartof se obţin amidonul şi spirtul. Conţine amidon, proteine, minerale şi
vitamine, având în alimentaţie mai ales rol energetic. „Recolta principală“, după
cum este numită în agricultură, sau cartofii care se păstrează mai bine nu au o
valoare nutriţională atât de bună, însă îşi păstrează potasiul şi vitamina C. În
România în momentul de faţă, din totalul suprafeţei cultivate, de 8,9 milioane
hectare, cartoful ocupă locul al treilea, cu o pondere de circa 3,2% după
cerealele cu 62% şi plantele oleaginoase cu 15%. Dacă în anii ’80 suprafaţa
cultivată cu cartof de consum în România a atins maximul său istoric, ajungând
la circa 400.000 ha şi la o producţie totală de peste 8 milioane de tone, astăzi atât
starea cât şi perspectivele acestei culturi sunt destul de sumbre. Şi asta pentru că
atât suprafeţele cultivate cu cartof pentru consum cât şi cele pentru sămânţă au
scăzut drastic după 1990.

Cât despre cartoful pentru sămânţă, această cultură a fost şi continuă să fie
distrusă de la an la an, din cauza faptului că nu i se mai acordă niciun fel de
sprijin. Astfel, dacă în ’89 suprafaţa ocupată cu loturi semincere era de 13.000
ha, anul trecut a scăzut la 1.700 ha. Nici cantitatea de superelită pentru
multiplicare adusă din afară nu a fost prea mare. E nu a depăşit 5.000 de tone ca
urmare a preţului foarte mare care trebuie plătit drept redevenţă pentru
multiplicarea soiurilor străine. Aşa se face că, din cele 60.000 ha cultivate în
exploataţiile care produc pentru piaţa organizată, doar 15.000 ha au fost
cultivate cu sămânţă certificată. Restul producţiei se obţine în general din
sămânţa pe care producătorul o cultivă câte 3, 4, uneori chiar 10 ani de zile la
rând. Din păcate, cartoful românesc nu mai are căutare nici ca materie primă în
obţinerea amidonului şi a spirtului, deşi până în anii ’90 această industrie era
destul de dezvoltată.

3
O competiţie neloială

Cât priveşte valorificarea, producătorii ştiu doar ei cum şi sub ce formă au


ajuns să-şi vândă rodul muncii numai să nu-l folosească ca hrană pentru
animale. Deşi unii au făcut şi acest lucru pentru că toate pieţele, în special cele
ale oraşelor din Vest, sunt invadate practic cu cartofi de dimensiuni mari, de o
calitate îndoielnică, aduşi din import din ţări în care doar animalele i-ar mai
putea consuma. Cei care produc însă cartofi de calitate, şi nu sunt puţini, nu pot
să-şi facă loc de bişniţarii care au acaparat tot ce înseamnă spaţiu de
comercializare şi care fie iau cartoful românesc la preţuri de nimic, fie aduc din
import cartofi uriaşi, frumos curăţaţi şi ambalaţi. Pentru că, trebuie precizat, în
majoritatea ţărilor din UE tuberculii de dimensiuni mari nu sunt admişi la
comercializare. Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, începând de anul acesta
ajutoarele de stat acordate la cartof pentru multiplicare, tratamente dar şi pentru
loturile date la procesare au fost eliminate. Pentru că un hectar de cartof
înseamnă o investiţie de 10.000 de lei. Aşa se face că specialiştii estimează
pentru acest an cultivarea unor suprafeţe mai mici chiar decât anul trecut, atât în
ceea ce priveşte cartoful pentru consum cât mai ales cel pentru sămânţă.

Cât a trăit, prof. dr. doc. Matei Berindei, cel supranumit „părintele cartofului în
România“, s-a luptat pentru a smulge promisiunea întocmirii unei strategii care să
privească, în primul rând, asigurarea calităţii printr-un sistem naţional de
producere şi înmulţire a cartofului de sămânţă. În condiţiile în care folosirea
seminţei de calitate necorespunzătoare reduce producţia de tuberculi cu peste
50%, reabilitarea zonelor închise în care sursele de infecţie virotică sunt minime
este obligatorie. Următorul pas este cel ce ţine de crearea şi testarea unor soiuri
rezistente la stresul termohidric, boli şi dăunători. Farmacistul Parmentier a scris
prima carte despre cartof în care vorbeşte despre valoarea alimentară deosebită a
acestuia, precum şi despre faptul că „acesta reprezintă singura achiziţie a lumii
vechi din lumea nouă care n-a costat omenirea nici lacrimi, nici sânge; producţia
de cartofi este proporţională cu grija care i se acordă; cartoful are numai prieteni.“

4
Condiții de calitate.

La pastrare se introduc numai tuberculi care aparțin soiurilor tîrzii. Cartofii


de toamna pentru consum alimentar se valorifică în 3 clase de calitate: calitatea
I, a II a, si a III a.

Tuberculii din calitatile II și a II a trebuie să fie sanatoși cu pielița


suberificată, turgescenti, zvîntați, fără lovituri mecanice, neîncolțiți, neînverziți,
neatacați de boli și dăunatori. De obicei se păstrează tuberculi mijlocii ca
marime (80-120 g). Fluxul tehnologic cuprinde urmatoarele operații: recoltarea,
presortarea la locul de producție, transportul, recepția cantitativă și calitativă,
presortarea, tratarea cu inhibitori de incolțire, depozitarea, păstrarea,
condiționarea în vederea valorificarii, preambalarea și valorificarea.

Recoltarea, se face la momentul optim cînd tuberculii au ajuns la


maturitatea deplină, au peridermul complet format, 2 / 3 din vreji s-au uscat iar,
restul s-au îngălbenit. Prin taiere tuberculii trebuie să aibă aspect zvîntat iar,
stolonul trebuie sa fie lipsit de turgescență.Înainte de recoltare se pot face
tratamente chimice pentru distrugerea vrejilor, folosind preparatul REGLONE,
în cantitate de 2-3 l/ha sau pe cale mecanică cu mașina de tocat vreji MTV - 4.

Prin această lucrare se grabește maturarea tuberculilor. Tuberculii se pot


recolta, cînd vremea este frumoasă. Recoltarea se face mecanizat cu combina
CRC-12, semimecanizat cu mașinile de scos cartofi E-649 și MRR-1 și manual.
Recoltarea poate fi organizată în flux continuu de recoltare-transport-depozitare.

Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale și a pămîntului aderent,


precum și a tuberculilor depreciați. Presortarea se executa manual,
semimecanizat sau mecanizat, la locul de productie sau la un punct intermediar
de presortare (ISIC-30).Transportul se realizeaza in functie de distanta cu
mijloace auto si pe calea ferata. Cartofii pot fi transportați în vrac, lazi-paletă
sau saci. Descărcarea cartofilor se face direct în depozite în buncăre cu
capacitatea de 5 - 30 t. Pentru vagoanele de cale ferată există instalații construite
special sub calea ferată, cu preluarea intregii cantități și distribuire mecanizată
selectivă. Presortarea la locul de depozitare se face în scopul indepărtării
tuberculilor vatîmați în timpul transportului. Totodată se poate face și operația

5
de calibrare. Dimensiunile optime ale tuberculilor în vederea păstrării sunt de
50-80 mm diametru

Tratarea cu inhibitori de încolțire se justifică doar pentru anumite soiuri


care germinează mai usor în depozite, sau în vederea asigurării unei perioade
maxime de păstrare, în condiții în care temperatura de pastrare este oscilantă
favorizînd apariția colților. Se utilizează inhibitori autorizați pe plan european
care impiedică creșterea ochilor cum ar fi: KEIM STOP pulbere care se
administrează prin pudrare, 1 kg/t; LUXAN, ANTISPROUT, SOLENID., etc.
Pentru efectuarea tratamentelor se folosesc generatoare care pulverizează
substantele respective în circuitul de ventilare, dupa care se oprește ventilația
timp de 48 de ore. Aceste tratamente nu se aplică tuberculilor păstrați ca
material săditor. Tuberculii de cartof se păstrează în depozite specializate cu
ventilatie mecanică, depozite frigorifice și în șanțuri și silozuri.

6
Factorii care condiţionează păstrarea

Factorii care condiţionează păstrarea sunt temperatura, umiditatea relativă a


aerului, compoziţia acestuia, lumina şi particularităţile genetice ale soiurilor
privind durata repausului vegetativ, după MUNTEAN şi colab.

Temperatura este factorul principal care determină intensitatea proceselor


fiziologice din tuberculul de cartof. Temperatura optimă de păstrare diferă după
destinaţia cartofului pus la păstrare astfel:

 3 - 5°C pentrui cartoful de consum;


 2 - 4°C pentru cartoful de sămanţă;
 7 - 8°C pentru cartoful destinat prelucrării industriale sub formă de amidon,
spirt etc;
 8 - 10°C pentru cartoful destinat pentru prelucrarea sub formă de preparate
sau semipreparate (chips, pommes fittes, extrudate). Ieşirea din parametrii acestor
valori crează situaţii improprii folosirii in continuare a tuberculilor pentru
destinaţia iniţială sau influenţe negative cu consecinţe grave asupra păstrării in
continuare.

Astfel, creşterea temperaturilor peste 5°C la cartoful pentru consum,


intensifică procesele fiziologice, provoacă incolţirea şi conduce la pierderi
insemnate, iar coborarea temperaturilor sub 2°C la cartoful pentru sămînţă
crează riscul îngheţului la scăderea bruscă a temperaturilor în unele perioade ale
iernii. De aceea temperatura la locul de depozitare a cartofului este principalul
indiciu al modului de păstrare. Pînă la stabilizarea temperaturii în masa de cartof
depozitată controlul acesteia trebuie efectuat des şi reglat la parametri ceruţi de
destinaţia cartofului pus la păstrare.

Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului în spaţiile de păstrare trebuie menţinută la 85-


90 %, cînd pierderile sunt minime. O umiditate prea ridicată favorizează
dezvoltarea bolilor de putrezire a cartofului. Reglarea umidităţii se realizează fie
cu ajutorul ventilatoarelor introducand aer mai cald şi uscat de afară cand
7
aceasta are o valoare prea mare, fie prin stropirea pardoselilorsau prin aşezarea
unor vase cu apă in interiorul locurilor de păstrare, cand aerul este prea uscat.
La o umiditate prea mare, cand se formează condens , cea mai bună metodă este
recircularea aerului din interior. Controlul umidităţii relative a aerului din
locurile de păstrare se face cu higrometrul sau cu psihrometrul.

Compoziţia aerului din locurile de păstrare trebuie să fie apropiată de cea


a aerului atmosferic cu 20 - 21 % oxigen şi 0,03 % dioxid de carbon. Aerisirea
spaţiului de depozitare este necesară pentru asigurarea la parametrii normali a
procesului de respiraţie, în condiţii de aerisire necorespunzătoare prin
schimbarea raportului între oxigen şi dioxid de carbon, acumularea acestuia din
urmă favorizează procesele de respiraţie anaerobă cu influenţe majore asupra
aspectului interior ( înnegrirea pulpei ) şi a calităţii cartofului de consum.
Menţinerea ridicată a procentului de oxigen se face in prima etapă de depozitare
printr-o ventilaţie mai activă ştiind că în această perioadă şi temperaturile în
masa de cartof sunt mai ridicate , fapt ce favorizează o respiraţie mai intensă cu
acumulări de dioxid de carbon.

Lumina favorizează acumularea de solanină sub peridermă depreciind


calitatea şi gustul cartofului pentru consum. La cartofii pentru sămanţă o uşoară
clorofilizare a lor după recoltare prin expunerea la lumină 2 -3 zile, determină
prelungirea repausului vegetativ, iar o lumină difuză în ultima perioadă de
păstrare favorizează formarea unor colţi scurţi şi viguroşi

8
Pastrarea cartofului în depozite cu ventilație mecanică

Celulele au capacități de 350 t, 500 t, 1.000 t sau 2.500 t, iar depozitele au


2.000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevazută în vrac
cu inălțimea de 4-4,5 m (STAS R 9127/6-82). Deși la prima vedere pare o
soluție mai simplă, pastrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat,
deoarece nu poate reuși decît cu tuberculi sănătoși, cît mai uniform, dar totodata
de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boala
sau infundarea canalelor cu tuberculi mici, pămînt, pietre, resturi vegetale poate
compromite și restul tuberculilor corespunzatori. În timpul păstrarii cartofilor,
ventilația trebuie dirijată în așa fel încît să se respecte 5 perioade de păstrare în
care aceasta este diferită ca durată. Aceste perioade sunt:

 perioada de zvîntare, începe imediat după închiderea celulei, ventilația


avînd rolul de a usca tuberculii care au fost umezi la introducerea în celula.
Dureaza 3 - 5 zile, în care se ventilează continuu cu aer din afară la temperatura de
15 - 200° C și o umiditate relativa de 75 - 85%. În cazul cînd aerul exterior este
umed se face ventilație în circuit închis.
 perioada de vindecare a rănilor, durează aproximativ 10 - 15 zile. Se face
pentru a asigura condiții optime pentru vindecarea rănilor prin formarea
peridermului de rană și suberificarea cojii. Se utilizează aer la temperatura de 15 -
200° C și o umiditate relativa de 85%. Noaptea, se recomandă ventilarea cu
amestec de aer din interior și exterior.
 perioada de racire constă în scăderea temperaturii tuberculilor pînă la
valoarea temperaturii de păstrare. Durata acestei perioade este de 30 -60 de zile, iar
timpul zilnic de ventilatie este de 8 - 12 ore din 24 în mai multe reprize. Durata
acestei perioade este variabilă în funcție de condițiile climatice din mediul exterior.
 perioada de păstrare propriu-zisă cu durata între 3 și 6 luni urmărește
menținerea regimului de păstrare la valorile optime și pe cît posibil constante.
Ventilația se face cu aer răcit a cărei temperatură trebuie să fie mai scazută cu 1 -
20° C decît cea a tuberculilor. Temperatura optimă de păstrare este de 3 - 50°C.
o perioada de preîncălzire se face înainte cu două săptămîni de la scoaterea
tuberculilor din celule, timp în care se ridică temperatura acestora la nivelul de 7 -
100°C. Scoaterea cartofilor din celule se face mecanizat cu ajutorul benzilor
rulante, aceștia fiind conduși în sala de condiționare, unde se face sortarea,
calibrarea și ambalarea lor. Calibrarea se face mecanizat cu diferite tipuri de

9
mașini. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depășească cu mai
mult de 40°C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/10° C, iar UR
se micsoreaza la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14
zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a
lungul canalelor de ventilație, folosind ventilația pînă în faza finală.

Condensul și încoltirea prematură pot apărea ca urmare a deficiențelor


constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilație mecanică,
avînd ca efect sporirea pierderilor. Formele mai ușoare de condens se înlătură prin
mărirea numarului reprizelor de vențilare, reducerea duratei pauzelor sau trecerea
la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlaturat decît prin
eliminarea cauzelor care opresc circulația normală a aerului, respectiv înfundarea
canalelor și a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se gasesc
la partea de jos a vracului. În situații-limită, păstrarea va fi intreruptă, cartofii sunt
mutați în alte spații, iar celula se curață și se dezinfectează temeinic.

10
Păstrarea tuberculilor în depozite frigorifice

Conform acestei tehnologii tuberculii de cartofi se depozitează în ambalaje


cum ar fi lăzile paletă, lăzile de tip P paletizate și pentru intervale scurte de timp
saci de plasa sau de iuta. Lăzile paletă se stivuiesc pe 6-8 nivele, spațiile dintre
palete fiind orientate paralel cu direcția de refulare a aerului racit. Lazile de tip P
se paletizează în sistem țesut, 5 orizontal x 4 rînduri. Saci se așează pe palete cu
montanți după sistemul țesut sau întrepatruns. Pentru intervale mai scurte de
timp, păstrarea se poate face și în saci de plasă sau de iută așezați în palete cu
montanți dupa sistemul țesut sau întrepatruns (25 saci de plasa sau 15 de iuta)
revenind încărcătura de circa 2,5-3,0 t/m2. Păstrarea în vrac este posibilă la
celulele frigorifice ventilate prin pardoseală, grosimea vracului fiind de 4-5,5 m..

Umplerea celulelor se face în timp cat mai scurt respectandu-se distantele


caracteristice sistemului de stivuire.Ventilatia in depozit trebuie sa respecte
perioadele de pastrare (zvantarea, cicatrizarea ranilor si preracirea). Pastrarea
dureaza 7 - 8 luni, temperatura de pastrare fiind de 3 - 50C la o umiditate
relativa de 80 - 85%.

11
Păstrarea tuberculilor de cartofi în șanțuri și silozuri

În șanțuri cartofii se pastrează în vrac, umplerea acestora făcîndu-se prin


răsturnare folosind coșuri din nuiele sau lazi din lemn. Concomitent cu umplerea
șanțurilor se pun coșurile de aerisire și tuburile în care se găsesc termometrele.
Silozurile de cartofi se realizează prin asezarea cartofilor fie pe suprafața
delimitată anterior, fie în săpătura făcuta în sol. Odată cu realizarea silozului se
instalează și sistemul de ventilație. După umplere șanțurile și silozurile se țin
descoperite 2-3 zile timp în care tuberculii se zvîntă, după care începe acoperirea
acestora cu straturi succesive pe masură ce scade temperatura aerului. Acoperirea
definitivă se face cînd timpul s-a răcit, temperatura aerului avînd valori de 2 - 30°
C. După terminarea acoperirii la fiecare șanț sau siloz se fac canale de evacuare a
apei, distanțate la 25-30 cm. Păstrarea tuberculilor de cartofi destinați
industrializării. Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială aparțin unor
soiuri care corespund calitativ acestor întrebuințări cum ar fi: Cati, Colina,
Muncel, Muresan, Nicola, Desirée, Eba, etc. În timpul depozitării, problema
principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi
coborîte. Cartofii pentru industrializare se păstrează în celule de capacitate mare,
iar păstrarea se face în vrac. Temperatura de păstrare este de 2-60°C și umiditatea
relativă 85-90%. Ordinea de prelucrare se stabilește în funcție de starea de
păstrare, avînd prioritate tuberculii cu capacitate de păstrare mai mică.

12
Păstrarea tuberculilor de cartofi folosiți ca material săditor

Numiți în termeni tehnici 'cartofi de sămîntă', aceștia au diametrul optim de


30 - 36 mm și greutate de 40 - 70 g/buc. Producerea și valorificarea lor au
anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare.
Prezintă o importanță deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu
capacitate de păstrare cît mai bună, sănătoși și fertilizați moderat în cultură.
Recomandîările privind recoltarea, manipularea și transportul în bune condiții
devin obligatorii.

Igienizarea corespunzătoare a spațiilor și sortarea - calibrarea tuberculilor


sunt faze necesare, care contribuie la o evoluție normală în depozit a
materialului săditor. Este interzisă folosirea substanțelor inhibitoare și a
tratamentelor împotriva încolțirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cît mai
repede.

Depozitarea se poate face diferențiat, asigurînd cele mai bune condiții de


păstrare a loturilor cu valoare biologică ridicată și soiurilor care sunt mai
sensibile.

Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în


zonele calde ale țării. Menținerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 °C cu
abateri de +/- 1°C și a umidității relative de 85-95% asigură păstrarea intactă a
valorii biologice pe o perioadă de opt - noua luni, în funcție de necesități.

Păstrarea în depozite specializate, cu ventilație mecanică, în vrac cu


înălțime de numai 3 m, se realizează în zonele de producție tradiționale pentru
cartof. Valorificarea în flux și mecanizarea fazelor, de la recoltare și manipulare
în camp, la preluarea și manipularea mecanică în depozit, sortare și calibrare,
trebuie efectuate în condiții bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioși, se iau
măsuri suplimentare de zvîntare.

Fazele păstrării (zvîntare, vindecarea rănilor, coborîrea temperaturii,


păstrare și ridicarea temperaturii pentru condiționarea finală) sunt similare
tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila și
pînă la 1° C, îndulcirea neavînd importanță. Păstrarea în spații care nu asigură
temperaturile optime de 2/3/4° C și umiditatea relativă 85-95% în mod constant,
13
duce la apariția încolțirii premature, manifestarea bolilor de depozit și la
pierderea valorii biologice a materialului săditor.

Faza de desilozare trebuie declanșată cu 30 de zile înaintea plantării, în


vederea condiționării finale. Tuberculii sunt calibrați pe două categorii și se
ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuși la gură,
plombați și etichetați atît în interior, cît și la exterior. Verigile inferioare I1 -I2 se
pot livra și în vrac (fără însacuire).

Tehnologiile de păstrare tradițională a tuberculilor de cartof pentru consum


realizează condiții apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra
frigului cu pamant, paie și folie de polietilenă. Șanțurile nu au aerisire, iar
silozurile și spațiile improvizate beneficiază de amenajari pentru o ventilație
naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pămînt sunt valabile și în cazul
cartofilor. Temperatura de înghet a tuberculilor oscilează între -0,87 - 1,5°C, în
funcție de soi, gradul de suberificare și starea de turgescență.

Silozurile în pamant sunt eficiente economic, prin volumul redus de


investiții, cheltuielile de exploatare minime și consumurile energetice mici. Prin
depașirea duratei de depozitare de patru cinci luni, pierderile devin însă
neeconomice. În funcție de zona climatică, există și anumite diferențe
constructive.

 silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafață sau la


adîncime pînă la 20 cm, cu lațime de 1,5 m și lungime de 20-22 m. Coșurile de
ventilație de 2,0 - 2,5 m, confecționate din scînduri și șipci, au secțiune pătrată, cu
latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lațimea și adîncimea de 20-30 cm, fiind
acoperite cu grătare și șipci și avînd un coș de ventilație la fiecare 2m.
 silozurile pentru climat rece au adîncime de 50 cm, lațimea 1,5m și
lungimea 20 - 22 m. Ventilația este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau
tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20 cm și lungimea de 60 cm, care
permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipsește. Cercetările de la
ICPC Brasov au sugerat că o lățime mai mică și eliminarea completă a aerisirii
sunt factori mai importanți decît adîncimea silozului, pentru a micșora pierderile,
dacă pregatirea materialului, însilozarea și supravegherea condițiilor de păstrare
decurg în mod corect.

Cartofii corespunzatori se depozitează pînă la 1 m deasupra solului într-un


bilon cu panta de 75° și coama dreapta. Se lasă doua - trei zile pentru zvîntare,
descoperiți, luînd precauții noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se

14
acoperă cu un strat de paie uscate de 25 - 30 cm, iar deasupra se pune un strat de
pamînt de 25 - 30 cm grosime la baza și 10 cm spre coama. Coama se lasă
descoperită pe lățimea de 30 - 40 cm, pînă cînd temperatura scade în masa
tuberculilor sub 6° C, iar la exterior are tendința să coboare sub 2° C. Acoperirea
definitivă se face prin îngroșarea la 30 cm a stratului de pamant pe toată suprafața
și îngroșarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau șanțuri de
colectarae și de scurgere a apei din precipitații. În timpul păstrarii se controlează
temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz.
Semnele de pîăstrare necorespunzatoare pot fi recunoscute datorită degajarii de
caldură care rezulta prin alterarea produsului.

Șanțurile (silozuri adînci fără aerisire) au lațimea de 50 - 60 cm și


adîncimea de 60 - 70 cm, iar lungimea de numai 15 - 20 m. Ele sunt recomandate
pentru climatul foarte rece. Din cercetările efectuate la ICPC Brașov rezultă că
silozurile fără aerisire, indiferent de adîncime, au pierderi mai mici în condițiile
climatice din Transilvania (Brasov, Cluj, Campia Turzii), în comparație cu
silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20 - 30 cm de paie uscate, apoi cu
un strat de pămînt bilonat de 40-50 cm înălțime și depășind marginile șanțului cu
30 - 40 cm. Acoperirea se face în două etape. Un siloz tip șanț lung de 15 m
permite păstrarea a 4.000 - 5.000 kg cartofi. Spațiile improvizate cu ventilație
naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2 - 2,5 m),
cu condiția asigurării circulației libere și uniforme a aerului printre stivele de
ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uși, ferestre sau coșuri de
ventilație, mai activă în perioadele calde, cînd se folosește aerul rece al nopților,
în timpul iernii, circulația trebuie redusă, pentru a evita înghețarea.

Durata de păstrare este de patru-cinci luni. La desfacere, se acordă


prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă. Prelungirea duratei de păstrare din
silozuri și depozitele cu ventilație mecanică se poate realiza în perioada de
primavara, prin folosirea frigului artificial. Prin transfer în spații frigorifice,
pierderile se micșorează proporșional. Comercialiiarea cartofului de consum se
face în vrac, saci de iută (25-50 kg), lăzi de lemn tip P (35 - 38 kg), saci de plasă
textilă (20 - 25 kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vînzarea tuberculilor
prespălați și ambalați în ambalaje inscripționate, confecționate din hîrtie, carton
sau materiale plastice. Se practică și desfacerea specializată în săculeți de diferite
culori pentru un anumit tip de utilizare culinară Declinul vînzărilor ca atare (sub
forma de tuberculi cu coajă) este suplinit de creșterea desfacerii produselor
semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojui si congelati etc.)

15
Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinați industrializării

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrialîă sub forma de chips,


pommes frites, fulgi, bucăți deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve si
diverse alte preparate - semipreparate aparțin unor soiuri care corespund calitativ
acestor intrebuințări. În afară de compoziția chimică, marimea și forma optimă
toate soiurile și toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu
insușiri culinare și tehnologice corespunzatoare (gust, aromă, textură, rezistență
pereților celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenita prin recoltare și
transport la temperaturi mai mari de 10° C, cînd tuberculii turgescenți și elastici
suportă mai ușor loviturile, fără zdrobirea tesuturilor. O fertilizare moderată cu
azot și o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În
timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor
hidrosolubile la temperaturi coborate (indulcire). Tuberculii indulciți se brunifică
la prajire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolțirea este
alt fenomen nedorit, care micșorează conținutul în substanță uscată al cartofilor și
mărește dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri
care rezistă bine la manipulare și păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat.
Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de pînă la 2.000 t,
iar păstrarea se face în vrac cu înălțimea de 4 m, în condiții de temperatură mai
ridicată (5/6 °C) și umiditate relativă 85-90%. Pentru semipreparate industriale se
recomandă chiar 8-12 °C cu aplicarea inhibitorilor de încolțire și un regim de
ventilare mai îndelungat (pauze mai mici volum de aer mai mare).

Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%),


dar mai ridicată pe parcursul păstrarii (85-93%). Un conținut mai ridicat al aerului
în CO2 este considerat favorabil menținerii calității. În faza de desilozare, din
ultimele două - trei săptămîni, se ventilează aer la 15/18° C pentru resintetizarea
amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziția chimică a
tuberculilor, sau se opreste ventilația, iar căldura de respirație din celula ridică
temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice.
Există și alte variante tehnologice care urmăresc:

 fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare inițială la


temperaturi de 2-6°C și încălzire finală controlată pînă la un procent de
0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi;

16
 fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la trei luni, prin
pulverizare și dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceață
care conține în amestec IPC sau CIPC) și un nivel de temperatură peste 6°
C;
 fie prin tratament ionizant cu radiații gamma în doze reduse, mai micide 1
Kgray (1 gray = U/kg, fiind unitatea SI de masura a dozei absorbite de
radiație), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzator.
Tratamentul ionizant poate provoca însă inițial o creștere nedorită a
conținutului în glucide reducatoare.

Bolile și dăunătorii culturii de cartof sunt urmatoarele:

 molia cartofului (Phthorimaea operculella Zell);


 mana (fitoftora infestans)
 rîia neagră a cartofului (Synchytrium endobioticum).
 pătarea brună a frunzelor de cartofi (Alternaria porri (Ell)).
 putregaiul uscat al tuberculilor sau fuzarioza cartofului (Fusarium
oxysporium Schl. f. solani Bilai, F. culmorum Sacc.).
 rîia făinoasă a cartofului (Spongospora subterranea (Wallr) John).
 rizoctonioza cartofului (Hypohnus solani Pr. et Del f. c. Rhizoctonia solani
Kuhn).
 rîia comuna a cartofului (Streptomyces scabies Waks. et Henr).
 înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul moale al tuberculilor de cartof
(Erwinia phytophthora Berg. et al).
 răsucirea frunzelor la cartof (Solanum virus 14 Smith).

17
Descrierea soiurilor (hibrizilor) de cartofi înregistrate în anul 2002

Soiul KONDOR — a fost creat la firma "Agrico", Olanda. Este un soi


semitimpuriu. Tufa este inaltă, bine dezvoltată. Tulpina groasă usor pigmentată.
Numarul de tulpini — mediu. Frunza — mare, ovala. Florile de culoare roșu-
violet. Tuberculii au forma ovală de culoare roșie, cu ochi superficiali, pulpa
galbenă. Numarul de tuberculi este mare. Calitațile gustative — 4,3-4,8 puncte.
Conținutul de amidon constituie 13,8%. Pe parcursul anilor de încercare
productivitatea medie a constituit 184-240 q/ha. Soiul este rezistent la secetă și
la numeroase boli virotice. Are o durată mare de păstrare. Soiul Kondor este
inclus în Registru pentru cultivare pe tot teritoriul republicii.

Soiul IMPALA — a fost creat la firma "Agrico", Olanda. Este un soi


timpuriu. Tufa este bine dezvoltată, tulpina groasă, puternică. Tuberculii au forma
ovală și rotund-ovală cu ochi superficiali de culoare galben-deschis, cu aspect
comercial bun, pulpa galben-deschisă. Calitățile gustative și cele culinare sunt
bune — 4,6 puncte. Conținutul de amidon constituie 14,4%. Masa medie a
tuberculului — 94-108 g. Productivitatea medie la sectoarele de încercare a
constituit 184-220 q/ha. Este tolerant la bolile principale.

Soiul RAJA — a fost creat la firma "Agrico", Olanda. Este un soi de


maturitate mijlocie. Tufa este înaltă, tulpinile semierecte. Frunza are mărime
mijlocie de culoare verde-închisă. Florile sunt de culoare violet-rosu. Tuberculii
sunt mari, au forma ovala cu ochi superficiali, coaja este roșie, pulpa are nuanță
galbuie. Tuberculii sunt uniformi. Masa medie a tuberculului — 84-106 g.
Calitățile gustative sunt apreciate cu 4,0-4,5 puncte. Conținutul de amidon
constituie 13,4-16,0%. Pe parcursul anilor de încercare productivitatea medie a
constituit 161-220 q/ha. Frunzele se afectează de fitoftoroza la nivel mediu.
Tuberculii sunt toleranți la fitoftoroza. Este relativ tolerant la rapanul comun.

Soiul SCARLETT — a fost creat la firma "NZPC", Olanda. Este un soi


timpuriu. Tuberculii sunt ovali de culoare roșie, cu ochi marunți, pulpa galbenă.
Masa medie a tuberculilor este de 105-120 g. Calitățile gustative sunt bune —
4,2-4,5 puncte. Conținutul de amidon constituie 13,7%. Pe parcursul anilor de
încercare productivitatea medie a constituit 197-252 q/ha. În proportii medii se
afectează de fitoftoroza, rapan și alte boli.

18