„Exista forte minunate si neîmblânzite în noi." Cu aceste cuvinte descrie Sf.

Francisc din Assisi ceea ce traditiile mistice

considera a fi cea mai puternica forta din Univers: rugaciunea.

De peste 20 de ani, Gregg Braden cauta dovezi despre o forma pierduta de rugaciune, disparuta din Occident odata cu
edictele Bisericii crestine timpurii. În anii 1990, el a descoperit ca aceasta forma de rugaciune este înca practicata în
manastiri izolate din centrul Tibetului si în comunitati din desertul american.

În Secretele pierdute ale rugaciunii, Braden scrie despre o forma de rugaciune fara cuvinte ori exprimare fizica si ne
conduce într-o calatorie în care ne exploram cele mai intime experiente pentru a ne descoperi cele mai profunde
convingeri.

Prin exemple din istorie si din viata personala, el exploreaza întelepciunea unor secrete fara vârsta, precum si puterea ce
ne asteapta dincolo de cele mai profunde rani sufletesti.
Carti scrise de acelasi autor:
Gregg Braden - Codul lui Dumnezeu (apare in curand - solicita acest produs)
Gregg Braden - Efectul Isaia
Gregg Braden - Matricea Divina (apare in curand - solicita acest produs)
Gregg Braden - Pasind intre lumi. Stiinta compasiunii (apare in curand - solicita acest produs)
Gregg Braden - Trezirea la Punctul Zero (apare in curand - solicita acest produs)
Gregg Braden - Timpul fractal (apare in curand - solicita acest produs)
Gregg Braden - Vindecarea spontana a credintei
Gregg Braden - Adevar Profund. Relevarea amintirilor despre originea, trecutul, destinul si menirea
noastra(apare in curand - solicita acest produs)
Gregg Braden - Punctul de cotitura
Gregg Braden - Efectul Isaia
Gregg Braden - Secretele pierdute ale rugaciunii
Gregg Braden - Suntem creati cu intentie

Gregg Braden şi Deepak Chopra – O

STRĂVECHE RUGĂCIUNE MAGICĂ
O STRĂVECHE RUGĂCIUNE MAGICĂ
Revelaţii din Manuscrisele de la Marea Moartă
Un dialog între Gregg Braden şi Deepak Chopra
Traducere: Irina Cruceru
Deepak Chopra: Avem un invitat foarte special în această seară de
retreat. În ultimii 5 – 6 ani, am fost şi eu foarte interesat de istoria
creştinismului şi de motivul pentru care, în SUA, o mulţime de oameni
cred că Iisus era blond, avea ochii albaştri şi s-a născut în Manhattan.
Nu se recunoaşte faptul că el a fost, din multe puncte de vedere, un
asiatic. Era evreu, vorbea limba aramaică şi limbile originale din
vremurile biblice: aramaică, babiloniană şi ebraica veche.
Au existat o mulţime de alte învăţături care ne devin familiare acum,
precum Manuscrisele de la Marea Moartă, despre care veţi auzi detalii
în câteva minute, şi multe alte texte interesante, cum ar fi Evanghelia
după Toma, Evanghelia după Maria Magdalena, Evanghelia după
Petru şi multe alte texte care au fost intenţionat scoase din tradiţia
creştină.
În secolul IV, când regele King Kong şi-a ţinul consiliul în locul ce
poartă astăzi numele de Istambul sau Constantinopol, au fost scoase
porţiuni mari din textele sacre, care cuprindeau o cunoaştere
asemănătoare cu ceea ce am discutat noi în ultimele zile. De fapt,
există o întreagă şcoală de gândire care susţine că scepticul Toma era
de fapt indian şi că e posibil ca el să fi fost unul dintre învăţătorii lui
Iisus. Oricum, fiind interesat de această cunoaştere, am studiat mult,
iar în urmă cu o săptămână, am postat mica mea cercetare asupra
originilor cunoscutului verset din Evanghelia după Ioan: „Eu sunt
Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine“.
În limba aramaică originală, înţelesul este diferit de versiunea ce ne-a
parvenit de la regele Iacob. În aramaică, se face referire la spirit, la
prana, la unificarea conştiinţei, concepte pe care noi le-am discutat în
această săptămână. Am vorbit despre modul în care intenţia în câmpul
posibilităţilor infinite ne face să trăim evenimente în continuum-ul
spaţiu-timp, care se perpetuează în eternitate.
În această dimineaţă, David a vorbit despre karma, şi nu există nimic
în literatura originală care să le fie necunoscut celor care s-au aplecat
asupra filosofiei perene a lumii.
Trebuie să ştim că o întreagă cunoaştere a fost exclusă din textele
sacre originare, care, de fapt, nu erau texte, ci o transmitere orală, în
limbile aramaică şi ebraică, iar apoi în limba greacă, apoi, în latină, iar
în cele din urmă, în secolul XIV, în engleză. Iar prima versiune a
Noului Testament a apărut în SUA abia în 1881, şi chiar şi din acea
versiune au fost scoase mai multe părţi decât din versiunea regelui
Iacob.
Prietenul meu Bob Thorman, profesor de religii comparate la
Universitatea Columbia, care a dezvăluit unele dintre aceste materiale
în cadrul conferinţelor sale, mi-a povestit că una dintre participante, o
tânără, a venit la el şi i-a spus că dacă versiunea regelui Iacob a fost
bună pentru Iisus, atunci ea era îndeajuns de bună şi pentru ea.
Astăzi, avem plăcerea de a avea alături de noi un expert, pe omul
care a studiat Manuscrisele de la Marea Moartă. Este un adevărat
privilegiu să vi-i prezint pe Gregg Braden şi pe soţia sa, Melissa. Şi
daţi-mi voie să vă spun câteva cuvinte despre Gregg. Gregg Braden
este de fapt un om de ştiinţă, inginer-specialist în industria
aerospaţială, el are cunoştinţe temeinice în domeniile pe care le-am
abordat aici, în fizica cuantică, şi a făcut descoperiri importante,
continuând să studieze Manuscrisele de la Marea Moartă. El ne va
oferi revelaţii profunde despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1.700
de ani şi elementele-cheie ale moştenirii lăsate de tradiţia ezoterică a
şcolilor misterelor şi a ordinelor sacre. Vom afla şi care sunt cele mai
puternice elemente uitate referitoare la ştiinţa pierdută a vindecării
corpurilor noastre. Această cunoaştere a fost prezentată în cartea sa
„Efectul Isaiia”, pe care o gasiţi la standul nostru de cărţi, în care
Gregg decodifică știinţa pierdută a rugăciunii şi a profeţiei. Gregg se
referă de fapt la munca lui, care abordează practicarea sutrei*,
modificarea conştiinţei şi posibilitatea de a radia o asemenea stare de
conştienţă, încat să produci efecte asupra lumii înconjurătoare.
NT: SUTRA- tratat indian ori culegere conținând proză aforistică,
reguli de ritual, de morală, de filosofie sau referitoare la viața zilnică.
Şi noi am vorbit despre efectul nonlocal, ecuaţia Einstein-Podolski-
Rosen, despre conştiinţa ca un câmp infinit de posibilităţi, de faptul că
atunci când produci o mică perturbare în acel câmp, ea se propagă în
întregul Cosmos, deci nu se limitează la corpul tău fizic, deoarece la
nivelele fizicii cuantice, corpul tau nu are un contur bine definit, ci este
o mişcare în câmpul unificat. Iar când există o intenţe colectivă
coerentă de genul celei pe care o creăm aici, atunci schimbările sunt
foarte profunde.
Această teorie este consistent susţinută ştiinţific de cercetările
demografice, de cele aupra criminalităţii şi violenţei, de studiile din
spitale, ba chiar şi de efectele biochimice. Mulţi ani, am fost implicat
într-o cercetare la care au participat 7.000 de oameni, iar unul dintre
efectele meditaţiei colective a fost creşterea nivelului de serotonină.
Surprinzător a fost faptul că dacă după o astfel de meditaţie ieşi pe
stradă şi iei orice persoană care trece pe acolo, îi faci o analiză de
urină, vei constata că şi nivelul de serotonină al acesteia a crescut,
chiar dacă nu avea habar de experimentul respectiv.
Astăzi, cunoaştem efectul rugăciunii asupra pacienţilor cu boli
cardiovasculare ş.a.m.d., iar Gregg Braden ne spune că această
cunoaştere face parte şi din învăţăturile tradiţiilor iudeo-creştine. Şi
vom vedea că toate acestea fac parte din filosofia perenă a omenirii.
E un mare privilegiu şi o mare onoare să vă avem astăzi aici, pe tine,
Gregg, şi pe Melissa! Bine aţi venit!
Gregg Braden : În primul rînd, aş vrea să spun că aceasta e cea mai
frumoasă descriere a cărţii mele pe care am auzit-o vreodată! Îi
multumesc lui Deepak pentru primele 10 de minute din programul
meu, acum îmi va fi mult mai uşor, pentru că el a sintetizat ceea ce mi-
am propus să vă spun.
Voi începe prin a vă spune: Bună seara! Mă bucur că sunteţi atât de
mulţi şi îi mulţumesc lui Deepak Chopra pentru că ne-a invitat! Şi ce
simt este o uriaşă încredere activă pe care o dovedeşte invitând un alt
vorbitor în mijlocul programului său. Ne-am întâlnit pentru prima oară
la dineul din această seară; până acum, nu ne-am cunoscut personal,
ci doar prin munca noastră. Îţi mulţumesc foarte mult, Deepak, pentru
încredere! Este un alt exemplu al modului în care acest om face
pionierat dezvăluind noi forme şi noi moduri de a privi lumea şi vieţile
pe care le trăim împreună. Îţi mulţumim pentru asta! Şi îi mulţumesc
echipei Chopra-Center, care a făcut posibil acest eveniment, soţiei
mele Melissa, care călătoreşte alături de mine de 5 săptămâni! N-am
mai fost pe acasă din octombrie, anul trecut; programul e atât de
încărcat! Şi vă mulţumesc şi vouă, participanţilor, pentru că m-aţi
invitat în mijlocul vostru, poate neştiind cine sunt şi ce vă voi spune în
această seară.
Am să încep cu o poveste, pentru a vă familiariaza cu subiectele pe
care vi le voi împărtăşi în această seară. E o poveste adevărată; e o
poveste despre 9 copii, pe care am auzit-o când finalizam ultimul
capitol al cărţii „Efectul Isaiia”. Cei 9 copii erau incluşi într-un program
numit „Jocurile olimpice speciale”. Poate nu ştiţi ce înseamnă o
olimpiadă specială. E vorba despre participarea persoanelor cu
anumite dizabilităţi. Copiii s-au întâlnit în cadrul activităţilor din acel
program şi s-au împrietenit; dormeau, mâncau, se antrenau pentru
eveniment împreună. Iar înt-o zi, s-au trezit că trebuie să concureze
unii împotriva celorlalţi la acelaşi eveniment.
La linia de start a concursului, când s-a declanşat semnalul de pornire,
cei 9 copiii, fiecare cu tipul său de dizabilitate care le făcea mişcările
atât de anevioiase, au pornit către linia de finish a cursei. Şi era printre
ei un băieţel special, care suferea de sindromul Down şi care, spre
deosebire de ceilalţi copii, ştia cât de puternici sunt ei toţi. El s-a oprit
din cursă pe la mijlocul pistei şi s-a întors să vadă unde erau ceilalţi
copii. Şi a văzut că unul dintre ei nu reuşise nici măcar să plece de la
linia de start. Băiatul a alergat înapoi către linia de pornire, iar toţi
ceilalţi copii s-au oprit la mijlocul cursei şi s-au întors şi ei la linia de
start. Şi l-au apucat de mâini pe băieţelul rămas în urmă şi au pornit
cu toţii, umăr lângă umăr, către linia de finish, pentru că au considerat
că niciunul dintre ei nu trebuie să rămână în urmă.
E o poveste cu un impact puternic. Simţiţi această emoţie care mă
străbate pe mine acum? Cum o percepeţi? Ce simţiţi în corpul vostru?
E asemenea unui val. Dacă aş fi venit în această sală şi v-aş fi cerut
să trăiţi o asemenea emoţie, aţi fi reuşit? Poate da, poate nu.
Deoarece, în lumea noastră, suntem condiţionaţi ca emoţiile noastre
să fie o reacţie la ceea ce ni se întâmplă nouă, în lumea noastră.
Acea emoţie este motivul pentru care ne aflăm aici, e o cale
de acces către o putere care sălăşuieşte în fiecare dintre noi, o putere
pe care o cunoaştem intuitiv, dar pe care logica noastră o respinge de
1.700 de ani.
Şi vă mai pun o întrebare: Credeţi că există o putere în noi care ne
poate vindeca trupul, nefiind vorba de o vindecare temporară, care să
aducă o pace durabilă între guvernele şi naţiunile lumii noastre şi,
poate, să pună capăt tragediilor cu care se confruntă omenirea?
Credeţi că o astfel de putere trăieşte înlăuntrul nostru? Nu spuneţi da
pentru că sunteţi seduşi de spiritul meu!
Eu cred că această putere există şi că informaţiile care o confirmă
sunt disponibile acolo, afară. Ştiinţa a demonstrat acum, prin cercetări
riguroase, că această putere există şi ştim destule lucruri pentru a
trece de la stadiul de cercetare, la aplicarea acestei puteri, pentru a o
readuce în vieţile noastre, pentru a face faţă marilor provocări cu care
se confruntă omenirea.
La sfârşitul secolului XX, câteva dintre cele mai luminate minţi, cei mai
buni cercetători şi oameni de ştiinţă din lume ne-au spus că în
următorii 10 – 12 ani, omenirea se poate aştepta la cele mai mari
provocări înregistrate vreodată în istoria noastră atestată documentar.
Şi au mai spus că există posibilitatea ca tehnologia din afara noastră,
toate maşinăriile pe care le-am construit peste tot în lume să
colapseze în timpul acestor confruntări.
Dar noi dispunem de o tehnologie interioară de care ne vom reaminti,
pe care o cunoaştem, care abia aşteaptă să prindă viaţă, să se
reveleze. Aproape unanim, textele străvechi, tradiţiile din vechime ne
reamintesc că, dacă ne întoarcem îndeajuns de mult în istoria noastră,
descoperim că există o înţelepciune cu care au fost înzestraţi oamenii
acestui Pământ de la apariţia primului bărbat şi a primei femei care au
păşit pe Pământ şi şi-au ridicat ochii spre cer, că există o înţelepciune
care a trăit printre noi şi pe care o cunoaştem, o simţim.
Unde e această înţelepciune? Ce s-a întâmplat cu ea? Dacă această
înţelepciune, această tehnologie există, unde este este ea astăzi? E
posibil să se fi întâmplat ceva, cândva, în istoria noastră, ceva care
poate a creat o fisură în ceea ce ştim şi în modul în care privim lumea
noastră, relaţia noastră cu Cosmosul, cu Pământul şi relaţiile dintre
noi, poate chiar şi în modul în care iubim.
Iar răspunsul este DA! Voi prezenta toate acestea pe scurt, pentru că
timpul nu ne permite mai mult. Ştim că acum 1.700 de ani, o cantitate
uriaşă de informaţii a fost scoasă din textele sacre la care oamenii
aveau acces şi apelau pentru a înţelege lumea. Noi le cunoaştem în
inimile şi minţile noastre. Acum 1.700 de ani, nu exista o Biblie aşa
cum o cunoaştem noi astăzi, ci erau anumite texte ce erau cuprinse în
manuscrise sau informaţii transmise pe cale orală din vremuri foarte
îndepărtate.
Când acele informaţii au fost editate, ceea ce a rămas a continuat să
dispară, iar informaţiile au fost rearanjate. Scrierile romane spun că
ele trebuiau să fie pe înţelesul oamenilor obişnuiţi de pe stradă; şi aşa
au ajuns până la noi. Noi ştim că, de exemplu, cel puţin 25 de cărţi au
fost eliminate din ceea ce a devenit Biblia noastră occidentală.
Doamnelor, poate vă întrebaţi de ce în Biblie nu se fac mai multe
referiri la femei, la naşterea Fecioarei Maria. Sunt o mulţime de
cântece religioase pe această temă, care se referă la mama Sfintei
Marii, care avea 81 de ani când a născut-o şi la faptul că Fecioara
Maria avea 14 ani când s-a logodit cu Iosif. Şi lipsesc ani mulţi din
viaţa lui Iisus, pentru că multe textele au fost eliminate. Şi e vorba de
texte foarte puternice; de exemplu, textul despre copilăria lui Iisus
spune povestea unui om care vine pe această lume exact la fel cum a
venit fiecare dintre noi şi are puteri pe care se luptă să le înţeleagă. E
doar un exemplu al acestui gen de informaţii pierdute. 25 de cărţi au
fost scoase din acele texte, ba mai mult, 20 de documente explicative
au fost şi ele eliminate, deci vorbim de 45 de texte care au dispărut în
urmă cu 1.700 de ani. Au dispărut referirile la ceea ce s-a întâmplat la
începuturi, prima şi a doua carte despre Adam şi Eva, unele dintre
cele mai importante cărţi referitoare la tehnologie, secretele profetului
Enoh, care ne vorbeau despre iluminaţi, la lucruri ce au fost
confirmate în secolul XX.
Astăzi, multe dintre principiile noastre ştiinţifice sunt de domeniul
spiritualităţii, al practicilor spirituale. Nu spun că ele sunt greşite; cred
că s-a făcut tot ce s-a putut cu mijloacele date şi ce vreau să spun
este că e foarte posibil ca ele să fie incomplete.
Ştiinţa noastră e bună, metodele ştiinţifice sunt bune. Cu toate
acestea, aplicăm metoda ştiinţifică acolo unde credem că există
motive să o folosim. În ceea ce priveşte textele pierdute, oamenii de
ştiinţă au considerat că nu e nevoie să cerceteze relaţia dintre ceea ce
se întâmplă în interiorul nostru şi ce anume se petrece în lumea
exterioară; dar acest mod de a privi lumea se schimbă acum rapid.
Aceasta este generaţia schimbărilor.
Există o cheie mai presus de toate cheile, care este extrem de
puternică. Multe dintre acele texte au fost scrise de către un grup al
esenienilor din vechime, şi vom vorbi despre ei în această seară.
Cheia pe care esenienii au transmis-o spune simplu că lumea din jurul
nostru este o oglindă a fericirii care sălăşuieşte în noi. Ei sugerează că
lumea din afara noastră, chiar dacă pare solidă, tangibilă, este de fapt
difuză şi maleabilă precum lutul sculptorilor. Aşa cum mâinile
modelează lutul pentru a crea o statuie, lumea noastră din afară e
modelată de conştiinţă. În ultimii 3 ani, ştiinţa cuantică a făcut
descoperiri în condiţii de laborator care dau o uriaşă credibilitate
acestei posibilităţi. Dacă lumea din afară oglindeşte ceea ce suntem
înlăuntrul nostru, asta înseamnă că noi am creat haosul din lumea
noastră în schimbare, violenţa din comunităţile noastre, căreia oamenii
încearcă să-i găsească sursa. Violenţa din comunităţi, tiparele haotice
ale vremii, tulburările din natură oglindesc furia, gelozia şi ura
colectivă care sălăşuiesc în noi.
Pe de altă parte, dacă ne vindecăm provocările personale cu care ne
luptăm în interiorul nostru, şi asta urmărim prin programe ca acesta la
care participaţi, prin iertare, înţelegere, toleranţă şi compasiune, atunci
ne putem aştepta cu toţii ca lumea noastră să oglindească aceste
calităţi prin schimbări subtile ale anumitor tipare.
Credeţi că există vreo legătură între evenimentele care se desfăşoară
în lumea din afară şi ceea ce se întâmplă în corpurile noastre? Aş vrea
să vă spun că eu am fost educat într-o comunitate foarte
conservatoare şi nu am o pregătire religioasă specială, iar
specializarea mea academică în ştiinţele exacte nu m-a pregătit
pentru ceea ce urmează să vă împărtăşesc în continuare.
Ştiinţa noastră descoperă acum o relaţie directă între tiparele vremii şi
emoţiile unor mase largi de oameni. Emoţia este magnetică în natura
ei, iar presiunea biometrică reacţionează la emoţiile umane. Iar anticii
au susţinut acest lucru de multă vreme, dar noi n-am înţeles ce vroiau
să spună. Este foarte posibil să dispunem de această forţă extrem de
puternică, ca ea să existe în noi, pentru că modul în care acţionăm din
interior determină în mare măsură, din această perspectivă, ceea ce
vedem în lumea care ne înconjoară.
E greu de crezut, dar, într-o zonă numită Qumran, de-a lungul ţărmului
Mării Moarte, la 1.300 de picioare sub nivelul mării planetare, s-au
descoperit o serie de peşteri. Ceva s-a întâmplat în anul 1946, ceva
care a schimbat modul în care privim lumea noastră. Atunci, doi
beduini, care erau oieri, trecând cu turmele în apropierea peşterilor,
printre bolovani, au auzit, la intrarea uneia dintre peşteri, zgomotul
pietrelor care se prăvăleau, iar prin căderea acestora, au ieşit la iveală
câteva vase din lut ce stătuseră ascunse timp de 2.000 de ani. Iar în
interiorul acestor vase, după ce au scos sigiliile din răşină, au găsit
manuscrise ce cuprindeau informaţii scrise ce fuseseră ascunse
pentru a fi păstrate în siguranţă.
Ele cuprindeau texte ce nu mai fuseseră văzute de nimeni până în
anul 1946. Iar ele au fost făcute cunoscute în anul 1947; de aceea se
crede că acesta e anul în care au fost descoperite. Unele dintre
manuscrise au fost gravate pe foi foarte subţiri de cupru rulate, şi erau
atât de subţiate de trecerea timpului, încât au fost necesare noi
tehnologii pentru a deschide şi citi acesle manuscrise. Şi ce ne spun
ele astăzi e ceva ce, din anumite puncte de vedere, nu am mai văzut
cu ochii noştri şi nu am mai simţit în inimile noastre.
Multe manuscrise au fost scrise pe papirus, hârtia din plante din acea
parte a lumii, asemănătoare cu cea pe care o vedem astăzi în Egipt,
sau pe piei de animale, în limbile străvechi: ebraică, aramaică (limba
lui Iisus), dar şi în limba greacă. Când am început să le studiez, m-am
tot întrebat de ce se tot descoperă manuscrise şi cât de multe pot fi
ele.
Cele descoperite în 1946 şi 1959 în 11 peşteri conţineau 25.000 de
fragmente de hârtie de papirus, foaie de cupru, piele, cuprinse în
aproximativ 800 de manuscrise. Toate acele informaţii i-au fost date
unei echipe formate din doar 7 oameni de ştiinţă. Toţi erau bărbaţi. Şi
imaginaţi-vă, când au început să traducă, să redacteze, să editeze şi
să pregătească lansarea acelor informaţii, ce au simţit ei în sufletul lor
când au avut acces direct la acele informaţii atât de valoroase.
Poate că una dintre cele mai interesante este Cartea originală a
Genezei. S-a găsit o singură copie a acestul manuscris într-una dintre
peşteri, şi, pentru prima oară, s-a văzut versiunea ei needitată. Iar
povestea continuă… În aceste manuscrise găsim o uriaşă cantitate de
informaţii despre cunoaşterea oamenilor care le-au scris – esenienii
din vremurile străvechi. Esenienii erau păstrători ai înţelepciunii pe
care acum o putem urmări în desfăşurarea ei istorică din anul 4000
î.Hr., de acum 6.000 de ani.
Ceea vreau să vă împărtăşesc în această seară se poate regăsi în
orice veche tradiţie: buddhistă, vedică, în tradiţia popoarelor nativ-
americane, a egiptenilor sau mayaşilor. Mă refer la această tradiţie
pentru că în occident aceasta e tradiţia la care privim. Iar în
completitudinea ei, putem vedea ceea ce oamenii din vechime au
văzut de atâta vreme şi au transmis unor oameni care puteau doar
visa în imaginaţia lor. Lucruri pe care ei le ştiau. Ei ne-au scris nouă,
împărtăşindu-ne această înţelepciune, revelaţiile din care abia
începem să recunoaştem două tehnologii foarte avansate, şi am
folosit intenţionat acest cuvânt, pentru că e vorba de tehnologii care
ne permit să acţionăm asupra condiţiei corpurilor noastre şi a viitorului
lumii noastre. Pentru că esenienii spun că ceea ce se petrece în
interiorul nostru este oglindit în afară.
Prima este tehnologia profeţiei. Apropo, pentru aceia dintre voi care aţi
putea să consideraţi cuvântul profeţie prea în stilul new-age,
menţionez că profeţia e abordată cu multă seriozitate în lumea noastră
de astăzi. Oamenii noştri de ştiinţă şi cercetătorii i-au dat un nou
nume; ei o numesc viziune sau percepţie extrasenzorială, adică
abilitatea de a proiecta conştienţa, simţurile prin timp/spaţiu, iar
acestea să apară la distanţă, în viitor, trecut sau în momentul prezent.
Aşadar, prima tehnologie e profeţia, care ne permite să fim martori la
consecinţele viitoare ale unor alegeri pe care le facem în prezent.
Dacă facem anumite lucruri acum, cum vor influenţa acestea lumea
noastră peste 1.000 de ani?
A doua tehnologie este cea a rugăciunii, şi mă voi referi la ea chiar
acum, la un mod de a ne ruga pe care l-am pierdut, care e diferit de
orice rugăciune pe care o întâlnim în occident, în sens tradiţional. Un
mod de a ne ruga ce nu are cuvinte sau o exprimare exterioară. Este
o conştientizare pe care o dobândim înlăuntrul nostru şi cred ca la
asta s-a referit şi Deepak.
Tehnologia rugăciunii ne permite să alegem în ce profeţie viitoare vom
trăi. Viitoarele profeţii se materializează la nivel individual. Noi avem
profeţii pentru următoarea zi a vieţii noastre, pentru următorii 10 ani,
dar şi profeţii colective, în termenii a ceea ce se va întâmpla în lumea
noastră. Fizica cuantică studiază forţele nonfizice a căror mişcare şi
atingere ne creează lumea fizică. Acea senzaţie care v-a străbatut
corpurile atunci când v-am spus povestea celor 9 copii era o forţă
nonfizică. Şi ştim că ea a avut un efect în lumea noastră fizică.
În Ierusalimul de astăzi, în locul numit „Sanctuarul Muzeului Cărţilor”,
sunt expuse primele 7 manuscrise descoperite în acea primă peşteră,
şi sunt expuse într-un mod unic şi fascinant. În centru, se află un
cilindru vertical, deasupra căruia unul dintre manuscrise este
desfăşurat şi etalat în întregime şi poate fi citit astăzi. Se crede că
acest manuscris e atât de preţios, încât întregul cilindru poate intra
prin podeaua muzeului, într-un seif din oţel şi beton, cu uşi din oţel
care se închid deasupra acestuia în cazul unui atac nuclear.
Aşadar, poate mai mult decât orice alt manuscris, acesta va rămâne
moştenire pentru generaţiile viitoare. Este Manuscrisul profetului
Isaiia, care include 66 de capitole. El nu e singurul loc în care putem
găsi aceste informaţii, dar pentru occidentali şi modul nostru de a primi
informaţii, l-am ales pe acesta, pentru că dacă înţelegem ce spune
Isaiia, vom înţelege multe alte tradiţii şi multe alte texte din vechime.
Caracterul complet al Manuscrisului lui Issaia ne oferă un model
pentru a explora misterele profeţiei şi rugăciunii, iar o cale prin care
putem face acest lucru este să înţelegem fizica timpului.
Oamenii din vechime priveau timpul într-un mod foarte diferit de al
nostru. Ei spuneau că relaţia noastră cu timpul reprezintă secretul
vindecării corpului fizic, secretul transcenderii, nu al supravieţuirii, al
transcenderii provocărilor din vremea noastră, al modului în care ne
raportăm la timp.
Multe tradiţii străvechi au înregistrări ale timpului, aşa cum este
calendarul zodiilor de pe cupola Templului de la Dendera, din Egipt.
Este un loc în care putem vedea toate semnele zodiacale. Acesta e un
exemplu al modului în care înregistrăm timpul pe măsură ce trece pe
lângă noi. De asemenea, multe tradiţii străvechi, inclusiv egiptenii,
susţineau că putem călători prin timp. În 1999, am fost în Egipt, unde
este un templu ce a fost descoperit cam la 90 de mile de Luxor, în
partea de vest a Nilului. Acest templu seamănă cu toate celelalte
temple din Egipt, dar este dedicat exclusiv studierii timpului. Iar
ieroglifele din acest templu ne spun lucruri pe care avem capacitatea
de a determina acum cu ajutorul fizicii cuantice.
Albert Einstein, un om pe care îl admir şi îl respect enorm încă de
când eram copil şi nu înţelegeam teoriile lui, ne-a spus şi el că timpul
nu e ceea ce pare, că el nu curge într-o singură direcţie şi că viitorul
există simultan cu trecutul. Iar această afirmaţie a făcut-o Einstein. În
vremea noastră, Stephen Hawking face un pas înainte spunând că
mecanica cuantică nu prezice un singur rezultat definit pentru o
observare, că nu ştim cu precizie ce urmează să se întâmple în viitor,
ci mai degrabă el presupune eventualitatea unui număr de posibilităţi
viitoare, de rezultate posibile, şi ne spune cum ar putea arăta fiecare
dintre ele.
La şcoală, am învăţat că timpul se mişcă două direcţii: înainte şi în
sens invers, în trecut. Acum, ştiinţa acceptă că timpul se mişcă în 3
direcţii: trecut, viitor şi în ceea ce numim timp vertical. Despre timpul
vertical se sugerează că în fiecare moment din timp, numeroase
experienţe se desfăşoară deodată. Iar cheia este faptul că ele sunt
deja create.
Câţi dintre voi cred că noi ne creăm propria realitate? Ştiinţa cuantică
sugerează acum cu mai multă precizie că atunci când ne creăm
propriile realităţi, ele deja există, iar noi alegem pe care dintre multele
posibilităţi deja create le materializăm în vieţile noastre. Ea spune că,
la nivel individual, pentru fiecare moment de provocare personală,
când ne confruntăm cu temeri, nu înseamnă că nu sunt şi alte
posibilităţi care deja există. Şi veţi vedea un astfel de exemplu într-un
material video.
La nivel global, dacă ne confruntăm cu posibilitatea unui război, a unui
holocaust global, există posibilităţi ca acestea să nu se întâmple
niciodată. Întrebarea este cum ne mişcăm de la o posibilitate la alta.
Aceste idei poartă numele de posibilităţi paralele şi au fost menţionate
pentru întâia oară în 1957, la Universitatea Princeton, de Dr. Hugh
Everett al III-lea. În teoria sa, el afirma nu doar că există mai multe
posibilităţi, dar şi că, din timp în timp, ajungem într-un loc din care
putem sări de la o posibilitate la alta. El a numit aceste locuri puncte
de alegere. El spunea că ne putem începe ziua sau mileniul având o
largă serie de posibilităţi, iar prin alegerile pe care le facem cu ajutorul
tehnologiei care sălăşuieşte în noi, la nivel individual sau colectiv,
împreună, putem crea o zonă de unde putem face un salt către o altă
posibilitate; doar pentru că există premisele unui război global nu
trebuie să avem unul, doar pentru că avem o situaţie dificilă în viaţa
noastră nu înseamnă că trebuie să o suportăm la nesfârşit.
Manuscrise vechi de 2.500 de ani ne spun exact acelaşi lucru într-un
limbaj pe care abia acum începem să îl înţelegem.
Profetul Isaiia a fost considerat unul dintre cei mai importanţi profeţi
din Vechiul Testament. O să vă împărtăşesc pe scurt ceea ce a spus
Isaiia despre viitorul nostru şi am să o fac într-un mod valabil pentru
orice profeţie (a lui Cayce, Nostradamus, ale vechilor popoare
indigene, cum au fost Hopi ş.a.m.d.).
M-aş referi acum la Apocalipsa lui Isaiia. Când auzi cuvântul
apocalipsă, te gândeşti la ceva înspăimântător, deşi, în limba greacă,
cuvântul apocalipsis înseamnă doar a dezvălui sau a revela. Deci
Isaiia ne spune că urmează să vă dezvăluie sau să vă reveleze
viziunile lui despre viitorul vostru. El spune că vede o vreme când
Pământul e fie gol, fie despuiat şi poluat din cauza locuitorilor lui, în
care oraşele sunt doar nişte ruine, când luna se va înroşi, iar soarele
va păli. Şi acum vine viziunea care i-a înnebunit pe oamenii de ştiinţă.
Prentru că, referindu-se exact la acelaşi moment din timp, Isaiia vede
cu totul altceva: un deşert străbătut de ape şi plin de vegetaţie,
pământul plin de roade, un timp în care orbii vor vedea, iar surzii vor
auzi. Oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum e posibil aşa ceva. E o
catastrofă, o distrugere totală sau o vreme a păcii şi vindecării?
Profeţiile ne spun că există mai multe posibilităţi şi nu o succesiune de
evenimente. Interpretarea tradiţională este că trebuie să trecem prin
vremuri grele pentru a ajunge la vremurile bune. Personal, cred că, la
nivel colectiv, trebuie să trecem prin ceea ce nativii americani numesc
purificare pentru a ne vindeca. Multe tradiţii vedice spun că trebuie să
treci printr-o tribulatie (NT: suferinţă profundă/ frământare/zbucium)
pentru a ajunge într-o vreme a păcii. Oare acesta să fie mesajul
profeţiilor sau ele ne spun ceva ce abia acum începem să înţelegem?
Oare ei priveau ceea ce oamenii din vechime numeau „râurile sau
cărările sau valurile timpului”, în loc să observe succesiunea
evenimentelor? Poate că ei aveau în vedere un fascicul de posibilităţi,
de la cele mai întunecate, la cele mai luminoase. Are sens pentru voi?
Ei priveau la o serie de posibilităţi, şi acest lucru e adevărat, pentru că
în limbajul vremii lor, e posibil ca ei să fi spus ceva foarte diferit. Şi mă
refer la toate profeţiile. Ceea ce a spus Isaiia referindu-se la multe
aspecte şi ceea ce spun multe alte tradiţii (şi e ceva atât de sintetizat
şi de un nivel atât de înalt; noi doar râcâim la suprafaţa lucrurilor) e
faptul că noi avem în primul rând capacitatea de a cunoaşte
consecinţele viitoare ale alegerilor pe care le facem în prezent. În al
doilea rând, noi deţinem puterea de a alege pe care dintre aceste
consecinţe le vom experimenta.
Ce simţiţi în legătură cu o astfel de putere? Pentru unii oameni, e ceva
înspăimântător, pentru că acel gen de putere e copleşitor, îi sperie şi
spun: „Doamne, Dumnezeule!” Şi au dreptate! Întrebarea e dacă ştim
cu precizie cum să alegem. Iar eu ştiu că ştim acest lucru.
Textele romane ne spun că atunci când esenienii s-au împrăştiat, în
secolul I, după crucificare, ei şi-au luat scrierile cu ei, au luat
Manuscrisele de la Marea Moartă, le-au ascuns în peşterile din
Qumran şi au dispărut de pe suprafaţa Pământului. Oriunde s-au dus,
ei au luat scrierile lor cu ei. Raţionamentul meu din primăvara anului
1998 a fost că dacă am reuşi să găsim unele dintre acele scrieri, vom
descoperi probabil cele mai intacte texte din locurile ce au fost
distruse de aşa zisa civilizaţie. Pe vremea aceea, era vorba de
înălţimile pe care le numim Tibetul Central.
În martie 1998, am avut marea onoarea de a facilita un pelerinaj de 22
de zile la 12 mânăstiri de călugări şi 3 mânăstiri de călugăriţe, pe
unele dintre cele mai fabuloase, minunate şi, totodată,
înspăimântătoare înălţimi pe care le-am văzut vreodată. Ce ştim e
faptul că tibetanii sunt maeştri-păstrători ai scrierilor străvechi. Pe
lângă tradiţia buddhistă de astăzi şi tradiţiile şamanice Bon*, tibetanii
păstrau în mânăstirile lor şi înregistrări ale tradiţiei precreştine şi
creştine ale esenienilor, care erau şi autori ai Manuscriselor de la
Marea Moartă. Documentele arată că manuscrisele eseniene au
călătorit în Peru, în Bolivia şi în zona deşertică de sud-vest a Americii.
Iar nativii americani de astăzi au tradiţii care de fapt amintesc de
esenieni. Triburi americane indigene precum Hopi, Navajo sau Lakota
au tradiţii care vorbesc despre relaţia noastră cu natura, respectul
pentru natură şi dintre oameni.
*NT: Bon era religia indigenă a Tibetului înainte de sosirea
buddhismului, în secolul al 7-lea d.Hr.
Am mers în locuri de peste 17.000 de picioare de la nivelul mării, şi e
atât de frumos acolo; pe acele înălţimi nu creşte nimic, nu este nici
urmă de vegetaţie. E doar cerul şi Pământul, eşti tu şi Dumnezeu, iar
eu cred ce avem atâtea revelaţii pe acele înălţimi pentru că nimic nu te
poate distrage. Am întâlnit acolo cei mai uimitori oameni; am întâlnit o
femeie care urca pe iakul său până la 15.000 de m. altitudine şi care
ne-a întrebat dacă ştim cât de preţios e acest timp pentru istoria
noastră, dacă ştim ceva despre marea schimbare, pentru că în tradiţia
ei, Kali Yuga (NT: ultima schimbare din acest ciclu) se apropie de
sfârşit, iar noi creăm chiar acum ceea ce se va întâmpla atunci. Ea
ştia aceste lucruri pe care tradiţiile noastre occidentale le-au uitat.
Ne-am întâlnit cu cele mai minunate călugăriţe; fiecare mânăstire de
călugări sau călugăriţe au păstrat moştenirea înţelepciunii strămoşilor
noştri. Către finalul călătoriei, într-una dintre mânăstiri, am pus o
întrebare la care mă voi referi în această seară. Acolo, am avut şansa
de a-l întâlni pe stareţ, căruia i-am adresat întrebarea: „Am fost în
locurile unde se fac incantaţii şi v-am auzit rugăciunile şi am auzit
tonurile şi cum răsună mantra Om, Om, Om…şi am văzut mudrele şi
am auzit sunetele clopotelor şi bolurilor şi am simţit mirosul
beţişoarelor care ard 18 ore pe zi. Am văzut toate astea în lumea
voastră exterioară, dar oare ce se petrece înlăuntrul vostru?”
Răspunsul îl putem găsi şi în textele străvechi. Iar stareţul a zâmbit,
poate că a şi râs puţin de mine, şi mi-a spus: „Tu nu ai văzut
rugăciunile noastre, pentru că o rugăciune nu poate fi văzută. Tu ai
văzut ceea ce facem noi ca să creăm în corpurile noastre emoţia.
Acea emoţie este rugăciunea. Cum faceţi voi în cultura voastră?”
Am înţeles că, de când am pierdut textele străvechi, am început să
credem că a te ruga înseamnă să spui cuvintele potrivite, de câte ori
trebuie şi la momentul potrivit. Dar ştim că există moduri de a te ruga
care sunt mai presus de cuvinte. Ele se bazează pe puterea
sentimentelor umane şi le-am pierdut acum 1.700 de ani.
L-am întrebat şi despre documentele pe care le păstrează: „Deţineţi
aici texte străvechi pe care le-am putea vedea?” Mi-a răspuns
afirmativ, spunând că e bucuros să ni le arate, încântat de prietenia de
care dădusem dovadă. Şi am fost conduşi pe nişte culoare mărginite
de statui ale lui Buddha al compasiunii înalte de 10 m. Am pătruns
apoi într-o cameră mai întunecată, şi, la lumina lumânărilor, le-am
putut vedea, rând după rând, text după text, rugându-l pe translator
să-l întrebe ce cuprindeau acele texte. Iar stareţul a răspuns: „Totul”.
L-am întrebat ce înţelege prin totul, iar el mi-a răspuns: „Noi avem
consemnări ale tuturor tradiţiilor care au existat vreodată pe aici. Şi le
păstrăm în acest loc.”
E foarte posibil ca ceea ce fac aceşti călugări tibetani să fie
reminiscenţe ale bazelor propriilor noastre credinţe şi tradiţii pe care
le-am pierdut. Ei le au, dar noi le-am uitat. Iata cheia: emoţia sau
sentimentul este rugăciunea. Ştim că cei care studiază acum
rugăciunea au identificat 5 moduri de a ne ruga, pe care le numim
rugăciuni informale sau colocviale, rugăciuni-petiţii, rugăciuni rituale şi
unele forme de rugăciuni meditative. Rugăciune e un cuvânt foarte
personal. Câtă vreme ştim că există o tehnologie lăuntrică, rugăciunea
se bazează pe emoţie. O emoţie care mai degrabă deja a primit un
răspuns decât să ceară ceva prin gânduri. Să simţi emoţia – asta e
rugăciunea. În unele cântece religioase pentru pace, sunt texte care
ne amintesc că atunci când gândurile, trupul şi sentimentele noastre
devin una, îi poţi spune muntelui să se mişte, iar acesta se va mişca.
Şi începem să înţelegem ce înseamnă asta.
Vreau să vă împărtăşesc o poveste scurtă, pentru a înţelege mai bine
acest concept, fiindcă poveştile au un impact puternic. Prin 1990, pe
când locuiam în Oregon, Mexic, un prieten m-a invitat să iau parte la o
rugăciune pentru a aduce ploaia (era una dintre cele mai secetoase
perioade din istoria zonei deşertice din sud-vest). Mi-am însoţit
prietenul într-un loc deja stabilit, am trecut prin câteva sute de acri de
deşert şi am ajuns într-un loc atât de vechi, încât nici strămoşii lui nu
ştiau cine l-a ales acolo. Aici era cheia. Prietenul meu mi-a spus că
acela era locul în care demarcaţia dintre lumi e foarte subţire, deci
există multe posibilităţi. Aveam oarecare aşteptări, dar nu eram
pregătit pentru ceea ce am văzut.
Prietenul meu şi-a scos cizmele, a păşit în cerc, unde ştia că va
căpăta toate răspunsurile celor care păşiseră aici înaintea lui. A închis
ochii, şi-a plasat mainile într-o mudra în faţa pieptului, iar peste câteva
clipe, s-a uitat la ceas, spunându-mi că-i e foame şi ar trebui să
mergem la masă. I-am spus că venisem acolo să ne rugăm pentru
ploaie, iar el mi-a răspuns: „Nu, dacă ne-am fi rugat pentru ploaie, nu
ar mai ploua niciodată.”
Pentru că, în momentul în care te rogi pentru ca ceva anume să se
întâmple, ceea ce ceri nu se află acolo. În esenţă, noi recunoaştem
lipsa. Noi spunem: „Doamne fă să fie pace în lume”, recunoscând, de
fapt, că acum nu e pace.
L-am întrebat ce anume a făcut. Şi iată cum mi-a descris ceea ce
făcuse: „Când am închis ochii, am simţit senzaţia noroilul care se
mişcă între degetele mele de la picioare, noroiul din satul meu,
Pueblo, care e plin de praf pentru că nu plouă îndeajuns. Şi am simţit
mirosul apei când ploaia spală străzile şi pereţii caselor din satul meu.
Şi am simţit senzaţia pe care o ai când alergi gol prin lanul de porumb
şi spicele-ţi ajung până la piept; şi recolta e atât de bogată pentru că a
plouat din abundenţă; iar în acel moment, rugăciunea mea a devenit o
rugăciune de mulţumire, recunoştinţă şi apreciere”.
L-am întrebat dacă a mulţumit pentru ceea ce crease, iar el mi-a
răspuns: „Nu, noi nu am creat nimic niciodată. Asta e! Mulţumirile mele
sunt pentru posibilitatea de a alege ce creaţie să experimentez”.
Acesta e un exemplu al unei emoţii bazate pe rugăciune, al modului
nostru de a ne ruga pe care l-am pierdut. Esenienii din vechime ne
invită să citim o pagină în care trăim o experienţă în afara corpurilor
noastre prin ceea ce devenim înlăuntrul nostru. Să schimbăm
condiţiile din lumea noastră, războiul, suferinţa în masă, schimbându-
ne modul în care simţim. Când impunem o schimbare în lumea
noastră fizică, schimbăm matricea originară care-i permite lumii să fie
aşa cum a fost menită. Ni se mai dă un timp relativ pentru a găsi
înţelepciunea de a deveni schimbarea dinlăuntrul nostru, fiindcă lumea
din afară oglindeşte ceea ce suntem în noi. Exact asta ne-au spus
strămoşii noştri despre lumea emoţiilor noastre.
Aş vrea să vă arăt acum un material video care prezintă co-creaţia în
acţiune. Daţi-mi voie să vă explic ce veţi vedea. Acest film a fost
realizat într-un spital din Beijing, China. Şi veţi vedea o femeie care e
perfect trează, căreia nu i s-a administrat niciun anestezic, iar cu
ajutorul ultrasunetelor, interiorul corpului său poate fi văzut pe un
ecran. Sunt prezenţi trei medici care generează o anumită emoţie: o
putem numi rugăciune, tehnologie interioară, sistem de gândire sau
oricum altcumva, pentru că acestea sunt doar nişte cuvinte. Şi vă
împărtăşesc acest experiment deoarece am auzit cu toţii de ani de zile
despre relaţia dintre minte şi materie sau dintre spirit şi materie. Iar
acum credem că ea există. Dar văzând-o cu ochii noştri, ajungem la
un nou nivel de credinţă, fiindcă odată ce o vezi, nu o mai poţi nega.
Aţi putea crede că e un truc realizat pe calculator, dar realitatea e
realitate.
Femeia a fost diagnosticată cu un cancer la vezica biliară, care-i
ameninţa viaţa. Avea o tumoră cu un diametru de cca. 7 cm. Putem
vedea tumora în partea stângă a ecranului, iar în partea dreaptă, în
timp real, în mai puţin de 3 minute, veţi vedea cum cancerul dispare în
prezenţa celor 3 medici care simt o anumită emoţie, în prezenţa unei
femei care devine sănătoasă şi vivantă. Ei nu au judecat dacă tumora
era bună sau rea, existenţa ei era doar o posibilitate. Sunt alte
posibilităţi cuantice pentru a trezi acea stare vindecătoare şi trebuie să
trăim senzaţia acelei stări, iar lumea exterioară o va reflecta. Are sens
pentru voi?
Asadar, aici vedeţi o femeie culcată, e un tehnician care se ocupă de
aparatul de ultrasunete şi cei trei medici care încearcă să facă ceea ce
vom numi „emotional self management” (managementul emoţional
personal). Ei înţeleg cum trebuie să menţină această emoţie. Iar acum
se vede vezica biliară cu o tumoră de 7 cm care ameninţă viaţa
femeii. Aici se vede cum se scurg minutele, iar cei trei medici rostesc
un cuvânt; nu e un cuvânt magic, e un cuvând care întăreşte emoţia
respectivă, aşa că nu-mi cereţi să vi-l spun. În 2 minute şi 40 de
secunde, formaţiunea canceroasă devine invizibilă. Apoi, medicii se
liniştesc şi bat din palme. Nu e vorba de niciun miracol.
Ce simţiţi când vedeţi aşa ceva? Credeţi că e adevărat? E doar un
exemplu pe care vi-l împărtăşesc pentru că am foarte puţin timp la
dispoziţie şi am vrut să vă catapultez acolo unde nu aţi mai fost
niciodată. Am văzut această relaţie dintre o forţă nonfizică, oricum aţi
vrea s-o numiţi, şi lumea fizică, printr-o modalitate pe care ştiinţa
zilelor noastre abia începe s-o înţeleagă.
Pe de altă parte, în occident, timp de cel puţin 6.000 de ani, tradiţiile
străvechi şi indigene au îmbrăţişat această posibilitate şi asta le
permite să valorifice şi astăzi preţioasa lor cunoaştere. Un astfel
proces se poate desfăşura în 2 minute şi 40 de secunde.
Iar cu ajutorul unei reţele organizate la nivel mondial, îi putem învăţa
pe oameni acest mod de a se ruga şi cum să simtă astfel de emoţii.
De exemplu, putem folosi această cunoaştere la nivelul celor 5 naţiuni
când câteva sute de oameni pot să simtă emoţia existenţei păcii în
lume. Şi astfel de lucruri chiar se întâmplă: avioane americane ce se
întorc din zborul lor spre Bagdad, pe care urmau să bombardeze;
tratate de pace semnate în Belfast, în nordul Irlandei, acum 3 zile, în
prezenţa cercetătorilor noştri numiţi „ferestre pentru rugăciune”.
Aceasta e tehnologia interioară care îmi dă încredere atunci când vă
spun că există în noi forţe care ne dau puterea să ne vindecăm corpul,
să creăm o pace durabilă pe acest Pământ şi să evităm tragediile care
ameninţă omenirea. Şi când simţim emoţia, trezim la viaţă multe
posibilităţi care sunt deja create şi pe care le invităm (cărora nu le
impunem) să devină realitatea noastră. Ori de câte ori facem acest
lucru, se produce aşa numitul „efect Isaiia” despre care vorbeşte
cartea mea ce poartă acest titlu.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
Deepak Chopra: Îţi mulţumim, Gregg, ai fost absolut fantastic şi
sincronicitatea te-a adus aici la momentul potrivit. Fiindcă toţi cei
prezenţi în această sală erau totalmente pregătiţi să te asculte. Primul
lucru pe care l-au auzit la începutul acestui seminar a fost ceea ce a
spus David, şi anume că în lumea subatomică nu există obiecte, ci
doar posibilităţi oscilante, iar acestea sunt superpoziţii ale
posibilităţilor. Deci ele există în mod simultan. Şi este exact ce ai
subliniat tu şi ceea ce am practicat noi în ultimele zile. Un exemplu e
una dintre sutrele de azi, când noi am realizat starea de pace perfectă,
în care ostilitatea e anulată. Aceasta e o sutră vedică, când suntem cu
totul în starea de pace şi tot ce se află în jurul nostru nu mai poate fi
ostil.
O neîmplinire a oamenilor de ştiinţă constă în faptul că ei separă
observatorul de ceea ce e observat. Nu există niciun motiv să ne
separăm de natură, pentru că noi suntem parte din natură. Iar creierul
şi sistemul nostru nervos sunt făcute din praf reciclat, aşadar
perturbarea conştiinţei noastre provoacă perturbări în mediul
înconjurător, pentru că acesta este corpul nostru exins. Dacă tremură
corpul nostru fizic, şi corpul din exterior tremură. De exemplu,
animalele pot simţi cutremurele înainte ca acestea să se producă sau
uraganele sau furtunile şi multe altele, pentru că natura nu e separată
de corpul lor fizic; nici minţile noastre nu sunt separate, ele fac parte
din tiparul energiei inteligente şi informaţiei care străbate Cosmosul.
Iar noi chiar avem capacitatea de a vedea diferite evenimente ca fiind
simultane şi de a prezice viitorul pe baza alegerilor momentului.
Gregg Braden: Din spusele lui Choprak, îmi dau seama că putem
lucra foarte bine împreună.
Deepak Chopra: E vorba de o schimbare în mecanismelor noastre
cognitive şi perceptuale; pentru că lumea e o proiecţie a acestora,
avem, în stare latentă, potenţialul şi înţelepciunea de a le folosi. În
sanscrită, acestea sunt numite supracapacităţi în lumea materială.
Capacitatea de a prezice evenimente, profeţia, clarviziunea,
claraudiţia, reamintirea vieţilor anterioare, sincronicitatea, geniile în
domeniile matematicii sau muzicii, copiii supradotaţi – prezintă
schimbări în mecanismele cognitive şi perceptuale care le conferă
supracapacităţi umane în lumea materială şi posibilitatea de a controla
anumite elemente ale naturii şi evenimente.
De fapt asta e ceea ce numeşte Gregg „Efectul Isaiia”, iar practica
sutrelor determină acea continuitate dintre lumea conştiinţei pure, pe
de o parte, şi corpul fizic şi lumea materială, pe de altă parte. Iar apoi,
intervine domeniul cuantic.
Îţi mulţumim foarte mult, Gregg, pentru tot ceea ce faci!