Sunteți pe pagina 1din 23

HIDROCOLOIZI IREVERSIBILI (ALGINATE)

Cunoscute si sub numele de alginate, aceste materiale au o aplicabilitate (desi mai


redusa) si in protetica fixa. Ele se prepara usor, cu un echipament minim, fiind ieftine.

Elementul de baza al acestor materiale este, in general, un alginat alcalin de sodiu sau de
potasiu, solubil in apa. Alginate se extrag dintr-o serie de alge marine, bogate in acid
manuronic.

Ca materiale de amprenta, alginatele au fost introduse de Wilding, in 1940 (Zelex,


Amalgamated Dental Co). La testarea lor o contributie mare a avut si E. Dolder. Au inceput
sa fie utilizate pe scara larga dupa cel de-al doilea razboi mondial. .

Alginatele se prezinta sub forma de pulbere cu un puternic caracter hidrofil, care se


amesteca cu apa rezultand un sol ce se aplica intr-o portamprenta si prin intermediul acesteia,
pe campul protetic. Transformarea solului m gel (reactie de priza) este rezultatul unei reactii
chimice. Gelul astfel format poate fi readus in stare de sol doar prmtr-un alt proces chimic
(materialul de amprenta nemaiputand fi recuperat). \

Pulberea este ambalata in recipiente metalice (din tabla), staniol sau polietilena, cu
inchidere ermetica. intr-un ambalaj exista de obicei 250-300g pana la 1-2 kg pulbere, dar
exista si ambalaje ce contin doze unice de amprentare pentru o singura arcada.

Compozitie

Acidul alginic, ale carui samri de sodiu si potasiu intra in structura alginatelor, este extras
dintr-o specie de alge brune (Phacophycea), fiind un polimer al acidului manuronic (.
15.14.).

. 15.14. Formula chimica a acidului manuronic.

Astbury i-a descris structura liniara, iar Kohler a stabilit gradul de polimerizare al acestui acid
(injur de 1000). Acidul alginic este insolubil m apa sau solventi organici.

Acidul alginic prezinta, dupa Darmois, o constanta de disociatie de 20-l05, fiind astfel ,de
zece ori mai tare decat acidul acetic. De aceea, acidul alginic formeaza cu usurinta samri,
dintre care, m cazul de fata, cele mai importante sunt samrile alcaline, care rezulta in urma
reactiei cu pamantul diatomeic (de infuzorii).
Tabelul 15.4.

Compozitia pulberii de alginat

Substanta Procente

Alginat de potasiu Sulfat de calciu Fosfat trisodic Fluorura 10-l2% 10-l2% 1-2% 1,5-3% 74-78%
(silicofluorura) de sodiu Pamant diatomeic

Pulberea de alginat contine doua componente de baza (tabelul 15.4.): un alginat alcalin de
sodiu sau potasiu si o sare metalica (sulfat de calciu), care in contact cu apa formeaza
alginatul de calciu (. 15.15.).

Pe langa alginatul alcalin, pulberea mai contine sulfat de calciu, un agent chimic de
gelificare introdus sub forma de semihidrat. El asigura si o conservare optima a pulberii si o
mai mare stabilitate dimensionala a starii ulterioare de gel.

Pe langa alginatul alcalin, pulberea mai contine sulfat de calciu, un agent chimic de
gelificare introdus sub forma de semihidrat. El asigura si o conservare optima a pulberii si o
mai mare stabilitate dimensionala a starii ulterioare de gel.

Cu rol de umplutura minerala inerta, in pulbere se introduce pamant diatomeic


(roca silicioasa formata din acumularea de cochilii de diatomee, o specie de alge unicelulare).
Particulele de pamant diatomeic asigura o mai buna dispersie a pulberii in apa, crescand
rezistenta si rigiditatea gelului final. intr-o serie de formule, m locul pamantului diatomeic
apare talcul sau carbonatul de magneziu. Umplutura minerala inerta reduce la minimum
actiunea lipicioasa a pastei, oferind materialului de amprenta vascozitate, un anumit fluaj,
granulatie si rezistenta.
. rS.IS.'Reactia de formare a alginatului de calciu.

Fosfatul trisodic joaca rol de inhibitor al gelificarii realizate prin absorbtia accidentala a apei
m pulbere.

Fluorura de sodiu sau silicofluorura de sodiu diminua pH-ul gelului, previne aderenta
amprentei la gipsul de model, ameliorand astfel calitatea acestuia.

In compozitia pulberii mai intra pulbere de silicat, glicoli, diferiti coloranti si substante
aromatizante. La ora actuala exista produse carora li s-au adaugat indicatori care fac sa vireze
culoarea amestecului in momentul cand gelul si-a consolidat reteaua tridimensionala si
amprenta poate fi scoasa de pe camp.

Pulberea de alginat este foarte fina si dezvolta la preparare o cantitate mare de praf.
Dimensiunile particulelor se aseamana cu cele ale fibrelor de azbest implicate m
carcinogeneza. De aceea, trebuie evitata inhalarea prafului de alginat.

Aceste particule pot fi acoperite cu glicol (inglobat m material), care permite evitarea acestui
inconvenient (Dustless Products).

in ultimii ani au aparut asa-zisele alginate siliconizate, care inglobeaza polimeri siliconici.
Ele au rezistenta superioara la forfecare, ativ cu cele traditionale. Cu toate acestea stabilitatea
dimensionala a acestor produse nu a putut fi mult imbunatatita.

Lichidul este apa, eventual distilata, mai ales in regiunile unde este bogata in samri calcare
(apa calcaroasa).

Proprietati

Alginatele au elasticitate mai redusa decat elastomerii de sinteza, ceea ce explica acuratetea
mai slaba in amprentarea detaliilor unei preparatii dentare. Legata de elasticitatea mai redusa
este deformarea permanenta (in medie 1,5%). Gradul de deformare permanenta variaza in
functie de distorsionarea amprentei in cursul dezinserarii ei de pe campul protetic, durata
de mentinere sub compresiune (creste odata cu durata), raportul dintre apa si

pulbere (creste la consistente subnormale).

Pentru evitarea deformarii si mperii, amprenta se va scoate din gura cu o miscare rapida, fara
sa se prelungeasca nemotivat mentinerea ei pe campul protetic. Rezistenta materialului fiind
legata de consistenta, se vor evita pastele subtiri. Cele preparate prea gros influenteaza negativ
acuratetea amprentei.

Odata cu trecerea timpului fidelitatea amprentei scade, modificarile dimensionale aparand


repede, de aceea modelele trebuiesc turnate imediat. Modificarile dimensionale se
datoreaza faptului ca alginatele sunt geluri hidrocoloidale ce contin cantitati mari de apa.
Daca amprenta sta in aer, apa se evapora si alginatul se ratatineaza (se retracta). Daca
amprenta se depoziteaza in apa, alginatele absorb apa si se dilata. Asadar, fidelitatea
amprentei se modifica prin depozitarea atat m aer cat si m apa. De aceea amprenta se
pastreaza (pentru scurt timp - maximum o ora) in conditii de umiditate 100%. Dupa o ora si
m aceste conditii, fenomenul de sinereza (aglomerarea de alginat de calciu) forteaza iesirea
apei din gel si depunerea pe suprafata amprentei. i

Rezistenta la compresiune a alginatelor este mai mare decat a hidrocoloizilor reversibili.


Aceasta depinde de raportul apa/pulbere, de timpul de spatulare, precum si de timpul scurs de
la gelificare. Dupa normele ADA, aceasta valoare nu trebuie sa scada sub 0,3 MPa.

Solubilitatea. Alginatele alcaline sunt solubile m apa (de exemplu, alginatul de magneziu).
Toate celelalte alginate sunt insolubile m apa, dar solubile m amoniac, cu exceptia alginatului
de calciu. Aceasta solubilitate diferentiata a alginatelor alcaline1 si alcalino-pamantoase2
este esentiala deoarece influenteaza gelificarea.

Timpul de gelificare este intervalul de timp care separa momentul amestecului (sau cand
amestecul este m stare de sol) de cel m care amestecul se transforma m gel. Stmctura gelului
corespunde unei retele tridimensionale in care lanturile de alginat insolubil sunt legate intre
ele (prin fenomenul de „cross linking'), prin atomi de calciu. in ochiurile acestei retele exista
alginat solubil nereactionat, m stare de sol, un exces de apa, particule de umplutura si produsi
secundari de reactie. Transformarea solului in gel are loc in 3 minute la mai putin de 32°C
pentru tipul 1 si 3-5 minute la peste 32 °C pentru tipul II. Timpul de manipulare este de 75
secunde pentru tipul 1 si 120 secunde pentm tipul II (la 23 °C ± 2 °C si 50% ± 10% umiditate
relativa).

Fosfatul trisodic creste timpul de priza deoarece reactioneaza cu sulfatul de ealciu, rezultand
fosfat tricalcic:

2Na3P04 + 3CaS04 -> Ca3(P04)2 + 3Na2S04


Fosfatul trisodic restant poate reactiona cu sulfatul de calciu din materialul de model
imediat dupa stabilirea contactului amprenta/model sau ulterior pana la demulare, alterand
suprafata acestuia. De aceea, unele amprente luate cu o serie de alginate a caror pulbere nu
contine corectori (sulfat de zinc, fluomri sau silicati), trebuie imersate intr-o solutie de sulfat
de zinc 2%, alaun 4% sau sulfat de potasiu 2%, timp de doua minute (astazi aproape toate
produsele contin corectori). '
Viscozitatea alginatului in stare de sol scade cand temperatura creste (700 mPa-s la 20
°C si 300 mPa-s la 50 °C) sau prin adaugarea unui antiferment (formol 2-3%). Vascozitatea
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------

1
metale alcaline - litiu, sodiu, potasiu, rubidiu, cesiu, franciu ^etale alcalino-pamantoase - beriliu, magneziu,
calciu, strontiu, bariu, radiu creste odata cu concentratia (150 mPa-s pentm 0,5% si 1400 mPa-s
pentfu 1%) si cu scaderea
pH-ului (la un pH de 4 acidul alginic precipita).

Deformarea permanenta a gelului poate imbraca doua aspecte:


a) mecanica - o parte din material ramane pe camp si partea cealalta in portamprenta.
b) hidrocinetica - cand se comite o eroare de tehnica:
- fie ca saliva se interpune intre camp si amprenta (gelul suferind un proces de
imbibitie cu dilatare consecutiva);
- fie ca amprenta dezinserata se lasa la temperatura mediului ambiant, cand
gelul se deshidrateaza prin evaporare sau prin sinereza.

ADA solicita ca deformarea permanenta sa fie mai mica de 3% cand materialul este
comprimat timp de 30 secunde. Reducerea deformarii permanente se asigura clinic prin
asigurarea unei grosimi de cel putin 3 mm a materialului de amprenta, prin dezinserarea
amprentei printr-o singura miscare si prin respectarea unui timp de maximum cateva minute
pana la tumarea modelului.

Clasificare

In timp, hidrocoloizii ireversibili au evoluat, diversificandu-se m functie de necesitatile


clinice. Astfel, m functie

de timpul de gelificare, se disting doua tipuri:

- tipul 1 - cu geliHcare rapida;

- tipul II - cu gelificare normala.

Dupa destinatia pentru un anumit camp protetic se deosebesc trei clase:


- clasa A - pentru amprente in vederea confectionarii protezelor fixe unidentare
(inlay, coroane etc.) si partiale;

- clasa B - pentru amprentarea de hemiarcade sau arcade in totalitate;

- clasa C ~ pentm realizarea modelelor de studiu pentru realizarea portamprentelor


individuale. ;

Indicatii si contraindicatii

Alginatele sunt materiale relativ ieftine care se prepara usor si au o durata convenabila a fazei
plastice. Prezinta o fideiitate si elasticitate optime. Aceste calitati le fac sa fie utilizate in mai
toate ramurile stomatologiei. Mult timp, in protetica fixa, alginatele au fost utilizate doar
pentru amprentarea arcadelor antagoniste si a amprentelor pentru realizarea modelelor de
studiu si document, fiind socotite materiale de electie in protezarile mobile si mobilizabile. In
protetica iixa alginatele se pot utiliza m urmatoarele situatii:

- amprente pentru realizarea modelelor de studiu si document;

- amprentarea arcadelor antagoniste;


- amprente pentru realizarea modelelor duplicat (tehnica Morin, Valentin, Dauriac);

- alginatele din clasa A (injection type) pentru amprentarea campurilor protetice in


protezarea unidentara;

- amprentarea hidro-alginica pentru realizarea modelelor de lucru (pentru proteze unidentare


si punti).
Contraindicatiile acestor materiale vizeaza situatiile cand modelele nu pot fi turnate imediat
sau in minutele urmatoare, precum si m amprentarile ce pretind o fidelitate deosebita (cu
exceptia amprentelor hidro-alginice - modulul ).

Tehnica de lucru este prezentata m modulul 15.8.1.1.

Ambalare, depozitare, dezinfectie

Alginatele care se prezinta exclusiv sub forma de pulberi se ambaleaza m recipiente metalice
sau plastice prevazute cu sisteme de inchidere ermetica. Exista insa ambalaje sub forma de
folii metalice sau chiar plastice. Ambalajele contin diferite cantitati de pulbere (de la cantitati
pentru o singura doza de utilizare, circa 18-20 g, pana la cantitati de 1-2 kg).

Pentm ca pulberea de alginat sa nu se hidrateze, i se mai adauga o serie de substante


de protectie si neutralizare a aciditatii remanente (sulfat de magneziu, sulfat de potasiu etc.).

Ambalajele cu alginate se pastreaza bine la o temperatura de 23 °C, respectiv 73 °F,


pe cat posibil intr-o atmosfera de aer uscat.

Cand sunt ambalate m pungi din folii metalice, acestea trebuie inchise cat mai etans
(prin plisare) sau continutul va fi mutat in recipiente metalice prevazute cu sisteme etanse de
inchidere.

Home | Creeaza cont nou | Login membri

Stomatologie
NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » stomatologie

Materiale de amprenta utilizate in


protezarea fixa

MATERIALE DE AMPRENTA UTILIZATE IN PROTEZAREA


FIXA Advertisements
in protetica in general si in cea fixa in special, obtinerea unei
amprente traditionale chimico-manuale perfecte este si in prezent un
obiectiv indepartat.

Complexitatea tehnologiei majoritatii restaurarilor protetice fixe presupune realizarea lor prin
metoda indirecta, m cursul careia piesa protetica se confectioneaza m afara cavitatii bucale (in
laboratorul de tehnica dentara) fiind repozitionata succesiv de mai multe ori pe model si pe
campul protetic, pana la fixarea ei pe preparatii.

De asemenea, reamintim ca in protetica fixa pe baza amprentelor preliminare si finale se


realizeaza modele de studiu, documentare, de lucru si duplicat si ca intre materialele
utilizate m cursul acestor tehnologii trebuie sa existe o compatibilitate perfecta.

Conditiile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca un material de amprenta m protezarea


fixa sunt plasticitatea, fidelitatea, elasticitatea, rezistenta mecanica buna, stabilitatea
dimensionala, timpul de priza corespunzator si compatibilitatea cu materialele din care
se confectioneaza modelele (19).

Pe langa acestea exista si o serie de conditii secundare pe care materialele de amprenta este
de dorit sa le indeplineasca (19).

De-a lungul anilor, au fost efectuate mai multe clasificari ale materialelor de amprenta
(Falk 1948, J. Poggioli 1959, L. leremia 1981, R. Nussbaum 1986, D. Munteanu si D. Bratu
1993). Ultima dintre cele mentionate recunoaste patm grupe de materiale:

A. Rigide si semirigide ireversibile (gipsuri, polimeri acrilici, paste ZOE);

B. Rigide reversibile (termoplastice) (compounduri Stents, gutaperca, cemri, materiale


bucoplastice);

C. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar);

D. Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili: alginate, elastomeri de sinteza:

polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilati).

in 1992 Combe (28) simplifica mult lucmrile si imparte materialele de amprenta in


elastice (hidrocoloizi si elastomeri) si rigide.

in protetica fixa, gipsurile, cerurile si compoundurile Stents ca materiale de


amprenta apartin de domeniul trecutului, fiind contemporane cu utilizarea inelelor de cupru.
La ora actuala, m acest domeniu se folosesc, cu precadere, doar materialele de amprenta
elastice din gmpele C si D.

Practicianului care efectueaza o restaurare protetica complexa, obtinerea unei


amprente exacte ii solicita un anumit efort si timp. Orice esec m amprentare, care trebuie
reluata, conduce la cheltuieli materiale suplimentare.

Alegerea unui tip de material sau al altuia se poate face tinand cont de anumite criterii
dintre care amintim:
1. timpul de pastrare al amprentei pana la realizarea modelului;

2. necesitatea realizarii succesive a mai multor modele exacte dupa aceeasi


amprenta;

3. manipulare facila adaptata la cazul clinic;

4. toleranta la umiditate, umectabilitatea si caracteristicile reologice influenteaza


abilitatea materialului de a inregistra exact detaliile campului protetic;

5. pretul de cost (in anumite situatii).


La modul general se poate spune ca toate materialele de amprenta sunt bune daca se folosesc
la indicatii corecte si se respecta instructhmile fabricantului. Totusi, la ora actuala, elastomerii
sunt socotiti drept materiale de electie in protezarea fixa. Dintre acestia siliconii cu reactie de
aditie (polivinil siloxanii) si polieterii simt preferati de cele mai multe ori.

Desi nu sunt elastomeri, hidrocoloizii reversibili sunt si ei utilizati frecvent, datorita


proprietatilor lor hidrofile si umectabilitatii reduse. Aceste materiale, relativ inextensibile au o
rezistenta slaba la deformare si necesita tumarea imediata a modelului. Mai mult, cu un
hidrocoloid reversibil nu se pot obtine mai multe modele exacte.

PoIisulfurUe (primii elastomeri de sinteza), pe baza de mercaptani sunt materiale mai rar
folosite datorita mirosului lor neplacut, precum si a manipularii lor mai dificile. Amprentele
luate cu polisulfuri sunt exacte, dar nu depasesc pe cele cu elastomerii modemi.

Dezavantajele polisulfurilor (tiocauciucuri) au determinat aparitia elastomerilor siliconici


(organosiloxani). Ei sunt obtinuti fie prin reactii de policondensare, fie prin reactii de
poliaditie. Acestia din urma sunt cele mai populare materiale de amprenta in protetica fixa.

Siliconii cu reactie de aditie sunt elaborati in diferite vascozitati, putand fi utilizati in mai
multe tehnici. Ei sunt extrem de exacti si prezinta o rezistenta la deformare adecvata,
stabilitate dimensionala foarte buna (0,05% in 24h), gust si miros neutral. Dezavantajele lor
includ faptul ca sunt hidrofobi si prezinta unele susceptibilitati la o polimerizare inadecvata,
ca rezultat al contaminarii latexului. Mai mult, s-a constatat ca metilmetacrilatul si sulfatul
feric (agent hemostatic) inhiba reactia de priza a polivinil siloxanilor. Adaugarea unor
surfactanti pentm ameliorarea umectabilitatii a determinat aparitia polivinilsiloxanilor
hidrofili.

Fiind unele dintre materialele de amprenta cele mai rigide, polisiloxanii cu vascozitate
ridicata (putty) nu se folosesc niciodata singuri, ci in asociere cu polivinilsiloxanii cu
vascozitate redusa (wash) care prezinta o rigiditate scazuta. Asadar, cu exceptia unor situatii
clinice cu bonturi extrem de divergente, modelul de lucru poate fi recuperat si amprenta
utilizata pentm o noua tumare.

Siliconii cu reactie de condensare au scazut in popularitate datorita ui-iei stabilitati


dimensionale si a revenirii elastice mai reduse. Modificarile volumetrice semnificative din
timpul polimerizarii impune utilizarea tehnicilor in doi timpi (putty si wash), pentru
mentinerea unei valori mmime a vascozitatii scazute a acestor materiale.

Siliconii cu reactie de condensare nu ofera avantaje fata de polivinilsiloxani, utilizarea lor in


prezent datorandu-se unui pret de cost mai redus.

Polieterii (ESPE, Nomstown, PA) datorita naturii lor hidrofile si a umectabilitatii lor scazute
absorb apa. Dupa ce amprenta se scoate din cavitatea bucala, se indica spalarea si uscarea ei,
apoi pastrarea la adapost de umezeala1.

Amprentele cu polieteri realizeaza o exactitate si stabilitate dimensionala buna; aceste


materiale au o rezistenta crescuta la deformare si o revenire elastica optima. Deoarece
prezinta un grad crescut de rigiditate, necesita un efort mai mare la dezinserarea amprentei de
pe camp. Polieterii au un gust destul de neplacut. Fiind elaborati m consistente diferite ei pot
fi utilizati atat m tehnici de unul sau doi timpi. Ca o noutate a ultimului deceniu mentionam
vibromalaxarea in vid a multor materiale de amprentare. Astfel, un polieter cu vascozitate
mare (Permadyne PentaH Tray, ESPE, Nomstown, PA) si un polieter (light-bodied) in
seringa (Permadyne Garant, ESPE, Nomstown, PA) pot fi utilizati intr-o amprentare intr-un
singur timp, cu sistemul de malaxare (Pentamix, ESPE, Nomstown, PA) care asigura o
malaxare fara incluziuni de aer; mai mult polieterul cu vascozitate crescuta prezinta
proprietati reologice superioare.
1
Exista multi practicieni care au deprinderea gresita, ca orice amprenta luata cu un material elastic sa fie pastrata
intr-un bol cu apa pana la turnarea modelului.

Orice material de amprenta are un timp de lucru caracteristic, care include la randul lui
alti timpi conform schemei de maijos (. 15.12.):

TIMP TOTAL DE LUCRU

T DE T DE T
OMOGENIZAR MANIPULAR DEPRIZ
E E A
TIMP DE TIMP DE
INSERARE MODELARE

. 15.12. Timpul de lucru al materialelor de amprenta (schema),

in protetica fixa nu este de ajuns sa obtii o amprenta exacta. Este foarte important
momentul turnarii modelului.
La ora actuala aceasta etapa se poate executa atat in laboratorul de tehnica dentara, dar si in
cabinet. Alegerea momentului tumarii modelului depinde m mare masura si de proprietatile
materialului de amprenta (amprentele cu hidrocoloizi trebuie turnate imediat), dar si de efectul
conditiilor de transport asupra pastrarii acuratetei amprentei finale. Corso si colab. (20) au
demonstrat ca pastrarea unei amprente de polivinilsiloxani si/sau de polieteri la o temperatura
de 4-40 °C nu afecteaza acuratetea modelului de lucru. Este usor de imaginat ca temperatura
in timpul transportului (cu masina sau cu avionul - ceea ce astazi este un fapt curent) poate
depasi aceste limite. Purk si colab. (133) au studiat efectul pastrarii amprentelor m intervalul
de temperatura -l0 °C - 66 °C si au observat deformari semnificative ca urmare a pastrarii
indelungate a amprentelor la 66 °C.

Coeficientul de expansiune termica a elastomerilor de sinteza difera de la o categorie de


materiale la alta, conform schemei: polieter > silicon > polisulfide.

1. MATERIALE RIGIDE

in protetica fixa materialele de amprenta rigide sunt folosite tot mai rar.
Materialele rigide de amprentare pot fi clasificate astfel:

a) rigide si semirigide ireversibile - gipsuri si polimeri acrilici;

b) rigide reversibile (termoplastice) - compounduri Stents si ceruri.

Gipsurile

Gipsurile de amprenta (clasa 1 - DIN 13911) sunt utilizate foarte rar in protetica fixa
(uneori facultativ m cadrul unor tehnici de supraamprentare). Gipsul de amprenta este
constituit din 90% gips tip alabastru (Dental Plaster) si se obtine prin tehnica de ardere
uscata, fiind un semihidrat de sulfat de calciu (CaS04•l/2H20) si 10% alte substante:
coloranti, acceleratori de priza, substante aromatizante, umpluturi (4,5% creta, talc), 1%
borax (reduce expansiunea de priza) precum si inhibitori de priza.

Gipsul de amprenta se prepara pomind de la gipsul natural, prin deshidratare in aer liber.
Reactia este reversibila si rehidratarea sa duce la aparitia fenomenului de priza. Acest material
este ieftin, lipsit de toxicitate, prezinta o fidelitate mare, are o expansiune de priza de 0,1-
0,3% si un timp de priza convenabil (3-5 minute).

Normele pe care trebuie sa le indeplineasca un gips destinat amprentarii sunt cuprinse in


specificatiile DIN 13911 si ISO (ISO Standard, Dental Gypsum products).

Tehnica de lucru

In cabinet, gipsul de amprenta se prepara intr-un bol de cauciuc in care pulberea de gips ^)
se amesteca cu apa (50 g). Amestecarea se poate face prin doua procedee:

a) amestecul predozat a 100 g pulbere de gips si 50 g apa timp de un minut;


(100
b) procedeul saturatiei progresive tera spatulare: 100 g pulbere se incorporeaza
lent in 45 cm3 apa pusa intr-un bol uscat. Conul de pulbere trebuie sa depaseasca nivelul apei.
Procedeul perm 252i89c ite o manipulare mai de durata a amestecului, priza accelerandu-se
prin spatulare, prin adaosuri suplimentare de pulbere si prin ridicarea temperaturii.

Tabelull5.2.

Proprietati ative ale gipsurilor dentare (24)

Tipuri Teste de consistenta Timp de Timp de Expan-siune Rezistenta la Fidelitatc in


lucru priza de priza com-presiune reproducerea
detaliilor

* in suprafata ** in
profunzime
mm Min min % MPa (-im
1 * 80 ±4 1,25 2,5-5 0,15 4-8 20
Gips pentru amprenta
II * 74 ±4 2,5 6-30 0,30 9 20
Gips pentru modele
III ** 30 ±3 ,; 3 6-20 0,30 20 20
Gips dur .
IV ** 30 ±3 ''3 6-20 0,15 35 ' 20
Gips extradur
V ** 30±3 3 6-20 0,15
Gips sintetic de mare
duritate

Dezavantaje
- manipulare greoaie;
- volum mare de material in cavitatea bucala a pacientului;
- indepartare dificila de pe campurile protetice retentive, urmata frecvent de
fracturarea amprentei;
- numeroasele fragmente care pot rezulta in urma indepartarii dm cavitatea
bucala, pot fi repozitionate defectuos;
- aparitia m timp a fenomenului de imbatranire a materialului.

Gipsurile de amprenta sunt comercializate intr-o gama variata de preparate (gips de


Paris, Impression Plaster, Snow White - KERR BUCCOFIX, G.77 ONDOCIA etc.) si
trebuie deosebite de varietatile de gips destinate confectionarii modelelor (tabelul 15.2.).
Dezinfectia amprentelor din gips se poate face timp de o ora cu solutii utilizate la
dezinfectia elastomerilor de sinteza. Izolarea amprentei se face cu solutii alcoolice de lacuri
si cemri, solutii eterice de colofoniu etc.
Rasinile acrilice
Rasinile acrilice autopolimerizabile se folosesc ca materiale de amprenta in protezarea fixa
doar in cadrul metodelor directe (machetarea viitoarelor proteze unidentare: incrustatii,
capacele coroanelor din doua bucati, dispozitive corono-radicularre etc.).

Polimetacrilatii de metil se prezinta m sistem bicomponent: pulbere/lichid, prin amestecul


carora rezulta o pasta din care se pot realiza amprente, care concomitent sunt si machete,
simplificand astfel tehnologia de elaborare a unor proteze unidentare.

Compozitie
Pulberea

- polimetacrilat de metil (sfere);


- peroxid de benzoil 0,5-2% (initiator de polimenzare);
- substante inerte (talc, gelatina) care impiedica coalescenta particulelor sferice in
;ursul depozitarii;
- ftalat de butil 8%, cu rol de plastifiant si de diminuare a coeziunii intermoleculare;
- coloranti organici sau minerali. '
Lichidul (metacrilat de metil) incolor, volatil si inflamabil are o greutate specifica de
),950 si fierbe la 100,3 °C. Are un efect necrotic asupra terminatiilor nervoase si o tendinta la
)olimerizare spontana la lumina si caldura. De aceea i se adauga un antioxidant cu rol de
nhibitor al polimerizarii (0,006% hidrochinona sau 0,003-0,1% pirogalol). Lichidul RA
-utopolimerizabile mai contine o amina tertiara cu rol de activare a polimerizarii.

Indicatii

Amprentele-macheta din RA se utilizeaza in tehnologia incrustatiilor (cu sau fara >ivot),


a coroanelor partiale, DCR-urilor sau cu totul exceptional pentru capacele coroanelor din loua
bucati (valoare istorica). Tehnicile sunt cronofage. Avantajul lor major este ca rasina odata
olimerizata devine dura, iar amprenta-macheta poate fi retusata.

Dintre dezavantaje mai mentionam: coeficient ridicat de contractie la polimerizare, are se


insoteste de o reactie exoterma. Monomerul rezidual poate provoca aparitia unor leziuni
lergice la nivelul tesuturilor moi.

Compoundurile Stent's

Compoundurile preconizate de catre Charles Stent (1857) sunt mase termoplastice care se
lastifiaza intre 50-57 °C, fara a suferi modificari a structurii lor chimice (atata timp cat
icalzirea lor se face m limitele si conditiile prescnse de producator). Ele devin solide la
;mperatura cavitatii bucale. tli-aiui n?r<? i

Pe langa Stent si-au adus contributia la dezvoltarea acestor materiale si altii, printre care .err,
fratii Greene, Supple si Fripp (care le-au perfectionat).

Compozitie

In compozitia compoundurilor Stent's intra, de obicei, o rasina termoplastica naturala sau

•tificiala, un plastifiant, materiale inerte si coloranti.


La ora actuala, m formula compoundurilor Stent's intra trei tipuri de materiale:
1) Materiale plastice (% masa): copal - 28
rasina de Sandarak - 6
In locul celor doua materiale m unele formule se pot regasi: selac, mastic, colofoniu, sini
sintetice.
2) Materiale elastice si de fluidificare (% masa):
ceara de Camauba - 4 '
stearina —2
in locul celor doua materiale, m alte formule se pot identifica: cauciuc primar
(nevulcanizat), gutaperca, stirol, parafma, ozocherita, ceara de Japonia, acid oleic,
trifenilfosfat.

3) Umpluturi si coloranti (% masa): -talc -59


.- coloranti -l
Materialele plastice reprezinta componenta principala. Ele joaca rolul de lianti, conferind
compoundurilor proprietati termoplastice.

Materialele elastice reduc friabilitatea si duritatea rasinilor, coboara temperatura de plastifiere


la 60 °C, creeaza posibilitatea manipularii materialului la 50-45 °C si asigura revenirea
materialului m starea rigida la temperatura de 37 °C.

Talcul, pe langa rolul de umplutura, reduce adezivitatea materialului.

Proprietatile compoundurilor Stent's sunt normate astfel: m SUA prin ADA Nr. 3, in
Australia prin AS nr. 6 si in Marea Britaine prin BS nr. 3886.

Dupa Nally, materialele termoplastice trebuie sa aiba urmatoarele calitati:

- sa se plastifieze la 60-70 °C;

- sa nu fie lipicioase;

- sa se intareasca dupa doua minute.

La temperatura de 45 °C, fluajul lor trebuie sa fie mai mare sau egal cu 85%, la 40 °C sa nu
fie mai mic de 20%, iar la 37 °C sa nu depaseasca 5%. (19)

Tehnica de lucru

Placile, ca si unele batoane, se plastifiaza in bai sau instalatii speciale cu apa la 70 °C


dupa care masa termoplastica se introduce in inel sau in lingura. Inelul sau lingura incarcata
se trece o data printr-o flacara pentru ca materialul sa devina lucios, iar apoi se insera pe
campul protetic. Aceste materiale nu se plastifiaza in flacara.

Temperatura masei m cursul amprentarii trebuie sa fie in jur de 50 °C. Valorile termice
inferioare nu asigura amprentari corespunzatoare, iar cele superioare pot provoca arsuri.

0 serie de compounduri se pot plastifia (cu atentie) si la flacara (in special batoanele Kerr),
dar temperatura sa nu depaseasca 70 °C.

in cursul utilizarii compoundurilor, devine necesara vaselinarea degetelor operatorului


pentru a evita aderenta materialului cald la tegumente, cu aparitia consecutiva a unor arsuri.

Reutilizarea compoundurilor este o operatiune contraindicata datorita


imposibilitatilor sterilizarii acestor materiale, precum si a posibilitatii de alterare
termica a amestecului cu efecte negative asupra calitatii amprentei.

Conservare
Compoundurile Stent's se pot conserva timp indelungat la temperatura mediului ambiant, fara
sa-si modifice proprietatile fizico-mecanice.

Prezentare

Compoundurile Stent's se prezinta sub forma de placi sau batoane care se pot plastifia la
diferite temperaturi (in functie de indicatii). Sunt ambalate in cutii cu 10, 20 sau mai multe
placi si 20-50 batoane.

Indicatii

- foarte rar in tehnicile de amprentare cu inele de cupru, in care au fost partial eliminate
decatre siliconi;

- uneori m amprentarea supraecuatoriala a arcadelor antagoniste; .

- in tehnicile de amprentare rigid-elastice (in prezent folosite episodic) unde masele


termoplastice trebuie sa aiba un fluaj sub 2% la 30 °C si de 75% la 45 °C.
Produse comerciale
Dintre produsele cele mai cunoscute amintim: Kerr (KERR), Stents (DE TREY), Xantigen
(BAYER), Harvard (RICHTER&HOFFMAN), Exact compound (SS WHITE), Ceroform si
Stent's (SPOFA DENTAL).

Cerurile
Dupa o perioada de glorie ca materiale de amprenta (inceputul sec. XVIII - mijlocul
sec. ?CIX), cerurile dentare au pierdut teren in acest domeniu.

La ora actuala, ca materiale de amprenta in protetica fixa, cemrile se folosesc in doua


postaze:

a) ca material unic (tehnici integrale) in cadrul metodelor directe: amprentarea


canalelor adiculare, a cavitatilor pentru incrustatii si

b) ca material complementar de amprentare (cum ar fi, de exemplu, ,Manschettenwachs'


utilizata complementar la amprentele m inel de cupru, la individualizarea mor portamprente)
sau pentru inregistrarea ocluziei.

Prezentare

Ceara de amprenta se prezinta sub forma de batoane sau conuri care se ambaleaza in cutii, de
obicei doua sau trei randuri separate, intre ele cu hartie.

Compozitie

Exista materiale de amprenta in compozitia carora intra aproape exclusiv ceara (parafina, eara de
albine, ceara de Camauba etc.). Parafina, ozocherita si colofoniul se adauga pentru resterea
consistentei amestecurilor, iar ceara de Camauba pentru ridicarea intervalului de lastifiere (in jurul
valorii de 80 °C). Aceste materiale se folosesc m tehnicile integrale deamprentare cu ceruri.
Ceara este insa si un component de baza ale altor materiale de amprenta, cum ar fi
iferite compounduri sau materialele bucoplastice.
Cunoscuta ceara inlay are in compozitia sa 40% parafina, 35% ceara Carnauba,
25% iara alba pura si un colorant (de obicei albastru de metilen).

Conditii

- la temperatura cavitatii bucale sa fie rigida si casanta, astfel incat sa nu se deformez^


straturi subtiri, ci sa se fractureze, indicand astfel incorectitudinea preparatiilor.
- sa arda fara reziduri - conditie importanta pentru situatiile cand amprenta este
mcomitent si macheta;
- sa poata fi modelata cu instrumente metalice ascutite fara a suferi deformari la stanta;
- m cursul variatiilor termice impuse de manipulare sa prezinte modificari neglijabile de
)lum;
- in ceea ce priveste plasticitatea si fluajul, intre 56 si 40 °C sa prezinte un stadiu
plastic 'anzitoriu, la 56 °C sa inceapa sa se solidifice iar la 40 °C sa fie dura.
inca din 1961, ADA a formulat specificatia nr. 4 pentru ceara de amprenta (19),
lentionand temperatura de plastifiere si coeficientul de dilatare (tabelul 15.3.).
Tabelul 15.3.

Temperatura de plastifiere si coeficientul de dilatare termica maxim admis al cerii.

Piasticitate Dilatare termica liniara


Tipul 1 Tehnici directe 30°C 37°C 40°C 45°C 25-30°C 25-33°C

Max max max min max min max max max


— 1% — 20% 70% 90% 0,2% 0,6%
Tipul II Tehnici indirecte 1% - 50% - 70% 90% - -

Metode de plastifiere a cerii de amprenta


Plastifierea cerii de amprenta (asa-numita ramolire), se poate face prin mai multe metode:

1. plastifierea in baie de apa, la o temperatura constanta. Prezinta avantajul unei incalziri


uniforme si evitarea dizolvarii unor componente ale cerii in apa;

2. plastifierea la flacara, metoda practica, dar impune o serie de precautii: obtinerea unei
ramoliri uniforme m toata masa si evitarea volatizarii sau arderii unor componente prin
supraincalzire. Daca totusi se practica, batonul va fi tinut la 30--50 mm deasupra flacarii, pana
ce straturile superficiale devin lucioase. Prin aceasta metoda este greu de evitat aparitia
tensiunilor inteme;

3. utilizarea cerii licnide sau pulverizate (Franckel) nu este recomandata, datorita riscurilor de
lezare a organului pulpo-dentinar, a posibilitatii volatizarii unor componente, precum si
aparitiei tensiunilor interne prin adaosurile repetate de straturi;

4. folosirea cuptoarelor-termostat, de gabarit mic, care permit obtinerea unei plastifieri


uniforme la temperatura dorita.

Opiniem pentru utilizarea cuptoarelor (tip Ceradip sau Ceratherm - BEGO), iar m lipsa
acestora incalzirea batoanelor in mediu de aer cald, la temperatura constanta.
Indicatii

- , amprentarea cavitatilor pentru incmstatii, in general;

- unele amprentari ale unor preparatii dificile, m trepte;

- amprentarea canalelor radiculare preparate cu DCR-uri.

In general, la ora actuala, amprenta directa cu ceara constituie un exercitiu de stil si


manualitate, excelent test pentru tinerii practicieni.

Tehnica directa de amprentare

Indiferent de variante, sunt necesare o serie de instrumente: sonda Davenport, brunisoare,


spatule (Ward 1, 2, Hollenbach A.C.D., Wall etc), benzi metalice lucioase si abrazive, matrici
(elastice - Walser, Mac Kean; rigide si reglabile - Ivory, Toffelmire, Meba, Dentatus,
Nystrom etc.). Tehnica propriu-zisa incepe prin curatirea cavitatii si ramolirea cerii prmtr-
unul din procedeele descrise. Urmeaza insertia materialului care difera de la caz la caz si de la
un procedeu la altul. In ura 15.13. sunt redate cateva detalii ale acestei tehnici.

Dintre cele mai cunoscute produse amintim: Blue Inlay Wax (SYLBRON KERR),
Ruscher's Inlaywachs (BELADI) m doua culori - verde si albastra etc.

Cemrile sunt folosite adeseori si pentm inregistrarea ocluziei, produsele fiind livrate m diferite
forme: placi dreptunghiulare, sub forma de „U'. Cerurile de inregistrat ocluzia contin si
pulberi metalice care prelungesc perioada plastica a materialului deoarece inmagazineaza si
transmit mai usor caldura (Almiwax).

2. MATERIALE ELASTICE
Amprenta cu materiale rigide, din cursul realizarii protezelor unidentare si a protezelor
partiale fixe, a reprezentat multa vreme pentru medici un act de mare virtuozitate tehnica.
Pentru a suplini o serie de neajunsuri datorate lipsei unor materiale elastice, au fost imaginate
tehnici de amprentare in doi sau mai multi timpi, de exemplu amprentele cu chei vestibulare.

Eforturile cercetatorilor s-au indreptat insa spre descoperirea unor materiale elastice.

Anul 1925 a marcat lansarea primului material elastic, Negocoll, un hidrocoloid pe baza de
agar-agar. Apoi au urmat alginatele lui Wilding (1940). in sfarsit, dupa al doilea razboi
mondial, au fost lansati elastomerii de sinteza, seria acestor materiale fiind deschisa de catre
Corporatia chimica Thiokol din Trenton (New Jersey - SUA) care a lansat Tiocolul, un
elastomer polisulfuric.
. 15.13. Amprentarea prin tehnica directa a unei cavita{i MOD in vederea elaborarii unei incrustatii: 1. aplicarea
portmatricei circulare Nystrom; 2. si 3. indepartarea excesului de ceara din ambrazura cervicala cu un fir
impletit; 4. prelucrarea proximala a amprentei-macheta cu o banda abraziva; 5. indepartarea machetei din
cavitate cu ajutorul unei sarme in U.

Materialele elastice sunt de o mare diversitate stmcturala si prezinta urmatoarele


caracteristici:

- m faza finala de priza (ireversibila) au o consistenta elastica;

- faza intermediara de priza este relativ scurta;

-fidelitatea variaza m limite foarte largi, scazand b data cu cresterea consistentei.


Manevrele de amprentare cu aceste materiale se efectueaza doar m faza plastica. Faza
intermediara, partial reversibila (partial deformabila) m care incep sa se deformeze
componente ale fazei elastice, nedeformabile si ireversibile, obliga la o imobilizare
absoluta a amprentei pe campul protetic (fara presiuni si fara deplasari).

2.1. HIDROCOLOIZI IREVERSIBILI (ALGINATE)

Cunoscute si sub numele de alginate, aceste materiale au o aplicabilitate (desi mai


redusa) si in protetica fixa. Ele se prepara usor, cu un echipament minim, fiind ieftine.

Elementul de baza al acestor materiale este, in general, un alginat alcalin de sodiu sau de
potasiu, solubil in apa. Alginate se extrag dintr-o serie de alge marine, bogate in acid
manuronic.
Ca materiale de amprenta, alginatele au fost introduse de Wilding, in 1940 (Zelex,
Amalgamated Dental Co). La testarea lor o contributie mare a avut si E. Dolder. Au inceput
sa fie utilizate pe scara larga dupa cel de-al doilea razboi mondial. .

Alginatele se prezinta sub forma de pulbere cu un puternic caracter hidrofil, care se


amesteca cu apa rezultand un sol ce se aplica intr-o portamprenta si prin intermediul acesteia,
pe campul protetic. Transformarea solului m gel (reactie de priza) este rezultatul unei reactii
chimice. Gelul astfel format poate fi readus in stare de sol doar prmtr-un alt proces chimic
(materialul de amprenta nemaiputand fi recuperat). \

Pulberea este ambalata in recipiente metalice (din tabla), staniol sau polietilena, cu
inchidere ermetica. intr-un ambalaj exista de obicei 250-300g pana la 1-2 kg pulbere, dar
exista si ambalaje ce contin doze unice de amprentare pentru o singura arcada.

Compozitie

Acidul alginic, ale carui samri de sodiu si potasiu intra in structura alginatelor, este extras
dintr-o specie de alge brune (Phacophycea), fiind un polimer al acidului manuronic (.
15.14.).

. 15.14. Formula chimica a acidului manuronic.

Astbury i-a descris structura liniara, iar Kohler a stabilit gradul de polimerizare al acestui acid
(injur de 1000). Acidul alginic este insolubil m apa sau solventi organici.

Acidul alginic prezinta, dupa Darmois, o constanta de disociatie de 20-l05, fiind astfel ,de
zece ori mai tare decat acidul acetic. De aceea, acidul alginic formeaza cu usurinta samri,
dintre care, m cazul de fata, cele mai importante sunt samrile alcaline, care rezulta in urma
reactiei cu pamantul diatomeic (de infuzorii).

Tabelul 15.4.

Compozitia pulberii de alginat

Substanta Procente

Alginat de potasiu Sulfat de calciu Fosfat trisodic Fluorura 10-l2% 10-l2% 1-2% 1,5-3% 74-78%
(silicofluorura) de sodiu Pamant diatomeic
Pulberea de alginat contine doua componente de baza (tabelul 15.4.): un alginat alcalin de
sodiu sau potasiu si o sare metalica (sulfat de calciu), care in contact cu apa formeaza
alginatul de calciu (. 15.15.).

Pe langa alginatul alcalin, pulberea mai contine sulfat de calciu, un agent chimic de
gelificare introdus sub forma de semihidrat. El asigura si o conservare optima a pulberii si o
mai mare stabilitate dimensionala a starii ulterioare de gel.

Cu rol de umplutura minerala inerta, in pulbere se introduce pamant diatomeic


(roca silicioasa formata din acumularea de cochilii de diatomee, o specie de alge unicelulare).
Particulele de pamant diatomeic asigura o mai buna dispersie a pulberii in apa, crescand
rezistenta si rigiditatea gelului final. intr-o serie de formule, m locul pamantului diatomeic
apare talcul sau carbonatul de magneziu. Umplutura minerala inerta reduce la minimum
actiunea lipicioasa a pastei, oferind materialului de amprenta vascozitate, un anumit fluaj,
granulatie si rezistenta.

. rS.IS.'Reactia de formare a alginatului de calciu.

Fosfatul trisodic joaca rol de inhibitor al gelificarii realizate prin absorbtia accidentala a apei
m pulbere.

Fluorura de sodiu sau silicofluorura de sodiu diminua pH-ul gelului, previne aderenta
amprentei la gipsul de model, ameliorand astfel calitatea acestuia.

In compozitia pulberii mai intra pulbere de silicat, glicoli, diferiti coloranti si substante
aromatizante. La ora actuala exista produse carora li s-au adaugat indicatori care fac sa vireze
culoarea amestecului in momentul cand gelul si-a consolidat reteaua tridimensionala si
amprenta poate fi scoasa de pe camp.

Pulberea de alginat este foarte fina si dezvolta la preparare o cantitate mare de praf.
Dimensiunile particulelor se aseamana cu cele ale fibrelor de azbest implicate m
carcinogeneza. De aceea, trebuie evitata inhalarea prafului de alginat.
Aceste particule pot fi acoperite cu glicol (inglobat m material), care permite evitarea acestui
inconvenient (Dustless Products).

in ultimii ani au aparut asa-zisele alginate siliconizate, care inglobeaza polimeri siliconici.
Ele au rezistenta superioara la forfecare, ativ cu cele traditionale. Cu toate acestea stabilitatea
dimensionala a acestor produse nu a putut fi mult imbunatatita.

Lichidul este apa, eventual distilata, mai ales in regiunile unde este bogata in samri calcare
(apa calcaroasa).

Proprietati

Alginatele au elasticitate mai redusa decat elastomerii de sinteza, ceea ce explica acuratetea
mai slaba in amprentarea detaliilor unei preparatii dentare. Legata de elasticitatea mai redusa
este deformarea permanenta (in medie 1,5%). Gradul de deformare permanenta variaza in
functie de distorsionarea amprentei in cursul dezinserarii ei de pe campul protetic, durata
de mentinere sub compresiune (creste odata cu durata), raportul dintre apa si

pulbere (creste la consistente subnormale).

Pentru evitarea deformarii si mperii, amprenta se va scoate din gura cu o miscare rapida, fara
sa se prelungeasca nemotivat mentinerea ei pe campul protetic. Rezistenta materialului fiind
legata de consistenta, se vor evita pastele subtiri. Cele preparate prea gros influenteaza negativ
acuratetea amprentei. ••

Odata cu trecerea timpului fidelitatea amprentei scade, modificarile dimensionale aparand


repede, de aceea modelele trebuiesc turnate imediat. Modificarile dimensionale se
datoreaza faptului ca alginatele sunt geluri hidrocoloidale ce contin cantitati mari de apa.
Daca amprenta sta in aer, apa se evapora si alginatul se ratatineaza (se retracta). Daca
amprenta se depoziteaza in apa, alginatele absorb apa si se dilata. Asadar, fidelitatea
amprentei se modifica prin depozitarea atat m aer cat si m apa. De aceea amprenta se
pastreaza (pentru scurt timp - maximum o ora) in conditii de umiditate 100%. Dupa o ora si
m aceste conditii, fenomenul de sinereza (aglomerarea de alginat de calciu) forteaza iesirea
apei din gel si depunerea pe suprafata amprentei. i

Rezistenta la compresiune a alginatelor este mai mare decat a hidrocoloizilor reversibili.


Aceasta depinde de raportul apa/pulbere, de timpul de spatulare, precum si de timpul scurs de
la gelificare. Dupa normele ADA, aceasta valoare nu trebuie sa scada sub 0,3 MPa.

Solubilitatea. Alginatele alcaline sunt solubile m apa (de exemplu, alginatul de magneziu).
Toate celelalte alginate sunt insolubile m apa, dar solubile m amoniac, cu exceptia alginatului
de calciu. Aceasta solubilitate diferentiata a alginatelor alcaline1 si alcalino-pamantoase2
este esentiala deoarece influenteaza gelificarea.

Timpul de gelificare este intervalul de timp care separa momentul amestecului (sau cand
amestecul este m stare de sol) de cel m care amestecul se transforma m gel. Stmctura gelului
corespunde unei retele tridimensionale in care lanturile de alginat insolubil sunt legate intre
ele (prin fenomenul de „cross linking'), prin atomi de calciu. in ochiurile acestei retele exista
alginat solubil nereactionat, m stare de sol, un exces de apa, particule de umplutura si produsi
secundari de reactie. Transformarea solului in gel are loc in 3 minute la mai putin de 32°C
pentru tipul 1 si 3-5 minute la peste 32 °C pentru tipul II. Timpul de manipulare este de 75
secunde pentru tipul 1 si 120 secunde pentm tipul II (la 23 °C ± 2 °C si 50% ± 10% umiditate
relativa).

Fosfatul trisodic creste timpul de priza deoarece reactioneaza cu sulfatul de ealciu, rezultand
fosfat tricalcic:

2Na3P04 + 3CaS04 -> Ca3(P04)2 + 3Na2S04


Fosfatul trisodic restant poate reactiona cu sulfatul de calciu din materialul de model
imediat dupa stabilirea contactului amprenta/model sau ulterior pana la demulare, alterand
suprafata acestuia. De aceea, unele amprente luate cu o serie de alginate a caror pulbere nu
contine corectori (sulfat de zinc, fluomri sau silicati), trebuie imersate intr-o solutie de sulfat
de zinc 2%, alaun 4% sau sulfat de potasiu 2%, timp de doua minute (astazi aproape toate
produsele contin corectori). '
Viscozitatea alginatului in stare de sol scade cand temperatura creste (700 mPa-s la 20
°C si 300 mPa-s la 50 °C) sau prin adaugarea unui antiferment (formol 2-3%). Vascozitatea
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------

1
metale alcaline - litiu, sodiu, potasiu, rubidiu, cesiu, franciu ^etale alcalino-pamantoase - beriliu, magneziu,
calciu, strontiu, bariu, radiu creste odata cu concentratia (150 mPa-s pentm 0,5% si 1400 mPa-s
pentfu 1%) si cu scaderea
pH-ului (la un pH de 4 acidul alginic precipita).

Deformarea permanenta a gelului poate imbraca doua aspecte:


a) mecanica - o parte din material ramane pe camp si partea cealalta in portamprenta.
b) hidrocinetica - cand se comite o eroare de tehnica:
- fie ca saliva se interpune intre camp si amprenta (gelul suferind un proces de
imbibitie cu dilatare consecutiva);

- fie ca amprenta dezinserata se lasa la temperatura mediului ambiant, cand


gelul se deshidrateaza prin evaporare sau prin sinereza.

ADA solicita ca deformarea permanenta sa fie mai mica de 3% cand materialul este
comprimat timp de 30 secunde. Reducerea deformarii permanente se asigura clinic prin
asigurarea unei grosimi de cel putin 3 mm a materialului de amprenta, prin dezinserarea
amprentei printr-o singura miscare si prin respectarea unui timp de maximum cateva minute
pana la tumarea modelului.

Clasificare

In timp, hidrocoloizii ireversibili au evoluat, diversificandu-se m functie de necesitatile


clinice. Astfel, m functie de timpul de gelificare, se disting doua tipuri:

- tipul 1 - cu geliHcare rapida;

- tipul II - cu gelificare normala.


Dupa destinatia pentru un anumit camp protetic se deosebesc trei clase:
- clasa A - pentru amprente in vederea confectionarii protezelor fixe unidentare
(inlay, coroane etc.) si partiale;

- clasa B - pentru amprentarea de hemiarcade sau arcade in totalitate;

- clasa C ~ pentm realizarea modelelor de studiu pentru realizarea portamprentelor


individuale. ;

Indicatii si contraindicatii

Alginatele sunt materiale relativ ieftine care se prepara usor si au o durata convenabila a fazei
plastice. Prezinta o fideiitate si elasticitate optime. Aceste calitati le fac sa fie utilizate in mai
toate ramurile stomatologiei. Mult timp, in protetica fixa, alginatele au fost utilizate doar
pentru amprentarea arcadelor antagoniste si a amprentelor pentru realizarea modelelor de
studiu si document, fiind socotite materiale de electie in protezarile mobile si mobilizabile. In
protetica iixa alginatele se pot utiliza m urmatoarele situatii:

- amprente pentru realizarea modelelor de studiu si document;

- amprentarea arcadelor antagoniste;


- amprente pentru realizarea modelelor duplicat (tehnica Morin, Valentin, Dauriac);

- alginatele din clasa A (injection type) pentru amprentarea campurilor protetice in


protezarea unidentara;

- amprentarea hidro-alginica pentru realizarea modelelor de lucru (pentru proteze unidentare


si punti).

Contraindicatiile acestor materiale vizeaza situatiile cand modelele nu pot fi turnate imediat
sau in minutele urmatoare, precum si m amprentarile ce pretind o fidelitate deosebita (cu
exceptia amprentelor hidro-alginice - modulul ).

Tehnica de lucru este prezentata m modulul 15.8.1.1.

Ambalare, depozitare, dezinfectie

Alginatele care se prezinta exclusiv sub forma de pulberi se ambaleaza m recipiente metalice
sau plastice prevazute cu sisteme de inchidere ermetica. Exista insa ambalaje sub forma de
folii metalice sau chiar plastice. Ambalajele contin diferite cantitati de pulbere (de la cantitati
pentru o singura doza de utilizare, circa 18-20 g, pana la cantitati de 1-2 kg).

Pentm ca pulberea de alginat sa nu se hidrateze, i se mai adauga o serie de substante


de protectie si neutralizare a aciditatii remanente (sulfat de magneziu, sulfat de potasiu etc.).

Ambalajele cu alginate se pastreaza bine la o temperatura de 23 °C, respectiv 73 °F,


pe cat posibil intr-o atmosfera de aer uscat.
Cand sunt ambalate m pungi din folii metalice, acestea trebuie inchise cat mai etans
(prin plisare) sau continutul va fi mutat in recipiente metalice prevazute cu sisteme etanse de
inchidere.

cn inaintea tumarii modelului, amprenta trebuie dezinfectata. 0 serie de vimsuri (herpes


simplex, HIV sau ale unor hepatite) pot fi transmise prin cele mai cunoscute produse: Palgat
(ESPE), Imprex (ESPE), Zelex, Blueprint, Zelgan 2000 (DeTrey), Xantalgin (fara
plumb), Algetral, Alginoplast (Bayer), Septalgin (Septodont), Ypeen (Spofa Dental),
Algodent (Astar), Ortoprint si Hidrogum (Zhermack), Jeltrate (Caulk), Kromopan - a
carui culoare variaza in functie de momentul prizei (Lascod), Algi-X (cu variante light A
body - pentru seringa si heavy B body - pentru aplicat in lingura - Svedia Dental).

Cand cumparati un alginat, urmariti cateva inscriptii esentiale de pe ambalaj:


denumirea produsului, destinatia, gelificarea (rapida sau normala), gramajul continutului,
specificatiile ADA si/sau ISO, instructiunile de folosire, conditiile de depozitare, numarul
lotului de fabricatie, clasa si mai ales tipul.