Referat

Tema : “Istoria dezvoltarii calculatoarelor.

Clasificarea”

Efectuat :

Verificat :
 INTRODUCERE

Din timpurile cele mai vechi, oamenii au folosit unelte şi tehnici care să-i
ajute să numere cu mai multă acurateţe, să măsoare mai precis, să ţină un raboj sau
să facă însemnări care să se poată păstra mai mult timp, să transmită cu mai multă
precizie; ei au folosit în acest scop, de exemplu, rigle, sextante, cîntare şi balanţe,
ceasuri etc.
Calculatorul nu e decît cel mai nou din acest şir lung de maşini de calculat şi
de înregistrat. Doar atît - nimic mai mult. Tot ceea ce fac calculatoarele este de a
calcula şi înmagazina rezultatele calculelor.
Totuşi, acest principiu e mascat de un lucru: ceea ce fac ele poate că e
simplu, dar fac lucrul respectiv în cantităţi impresionante şi incredibil de bine. Azi,
viteza calculatoarelor se măsoară în milioane de operaţii pe secundă. Operaţiile pot
să fie simple, dar ele pot fi combinate în foarte multe feluri pentru a rezulta un şir
enorm de funcţii utile. Acestea s-au întîmplat în ultimii 30-40 de ani; aceasta e
istoria completă a calculatoarelor comerciale.
Un calculator poate fi definit ca un echipament electronic de prelucrare
automată a datelor, pe bază de program. Un program reprezintă un set de
instrucţiuni executate de către calculator într-o ordine prestabilită.
Calculatorul este un sistem electronic ce cuprinde circuite şi plăci conectate
între ele şi închise într-o carcasă. În linii mari un calculator este format din
componente hardware şi componente software. Elemente hardware reprezintă
totalitatea componentelor electronice şi mecanice ale unui calculator, mai precis
partea fizică. Software-ul cuprinde totalitatea programelor utilizate într-un
calculator.
Cel mai important software dintr-un calculator se numeşte sistem de
operare şi are rolul de a asigura interconectarea tuturor componetelor
calculatorului, transformandu-le într-o entitate şi tot sistemul de operare asigură
interconectare calculatorului cu mediul exterior.
 EVOLUŢIA CALCULATOARELOR

Cel mai vechi mecanism cunoscut care se pare că putea funcționa ca o

mașină de calculat se consideră a fi mecanismul din Antikythira, datînd din anul 65
î. Hr. și folosit aparent pentru calcularea mișcărilor planetelor. Tehnologia care a
stat la baza acestui mecanism nu este cunoscută.
Charles Babbage a propus în anul 1830 o Maşină Analitică care a anticipat
în mod fascinant structura calculatoarelor actuale. Ideile sale au devansat cu peste
100 de ani posibilităţiile tehnologice ale vremii sale. Înainte a mai fost încercări în
acest domeniu ale lui Leibnitz şi Pascal (sec al XVII-lea) .
Următorul moment de referinţă este anul 1937, cînd Howard Aiken, de la
Universitatea Harvard a propus Calculatorul cu secvenţă de Comandă Automată,
bazat pe o combinaţie între ideile lui Babbage şi calculatoarele elertromecanice,
produse de firma IBM. Construcţia acestuia a început în anul 1939 şi s-a terminat
în anul 1944, fiind denumit Mark I . El a fost în principal primul calculator
electromecanic, fiind alcătuit din comutatoare şi relee.
O semnificaţie aparte o are faptul că în arhitectura calculatoarelor Mark I
intrau mai multe elemente de calcul, ce lucrau în paralel la o problemă comună,
fiind dirijate de o singură unitate de comandă . Această soluţie a fost aleasă
datorită vitezei reduse a fiecărei unităţi de calcul, în parte. La versiunea următoare
s-a renunţat la această structură paralelă de calcul, deoarece s-a considerat că viteza
unei unităţi de calcul, realizată cu circuite electronice, este suficientă. Soluţia
prelucrării paralele a fost reluată ulterior după anii 80’ pentru mărirea
performanţelor unui sistem de calcul; astfel în 1996 Firma INTEL a realizat un
supercalculator ce foloseşte peste 7000 de procesoare PENTIUM utilizînd tehnica
„de calcul masiv” (utilizat pentru simularea testelor nucleare, în cercetări genetice,
spaţiale, meteorologice).
 La realizarea calculatorului
EDVAC (primul calculator cu circuite
electronice) matematicianul John von
Neumann a stabilit 5 caracteristii
principale ale calculatorului cu
program memorat :

1. Trebuie să posede un mediu de intrare, prin intermediul căruia să se poată

introduce un număr nelimitat de operanzi şi instrucţiuni;
2. Trebuie să posede o memorie, din care să se citească instrucţiunile şi
operanzii şi în care să se poată memora rezultatele;
3. Trebuie să posede o secţiune de calcul, capabilă să efectueze operaţii
aritmetice şi logice, asupra operanzilor din memorie;
4. Trebuie de asemenea să posede un mediu de ieşire, prin intermediul căruia
un număr nelimitat de rezultate să poată fi obţinute de către utilizator;
5. Trebuie să aibă o unitate de comandă , capabilă să interpreteze
instrucţiunile obţinute din memorie şi capabilă să selecteze diferite moduri de
desfăşurare a activităţii calculatorului pe baza rezultatelor calculelor .

-Figura reprezintă Organizarea unui calculator numeric -

Primul calculator comercializat a fost UNIVAC în anul 1951.

 GENERAŢIILE DE CALCULATOARE

Generaţia I (1946-1956) caracterizată prin:

• Hardware: relee, tuburi electronice;
• Software: programe cablate, cod maşină, limbaj de asamblare.
Generaţia a II–a (1957-1963) marcată de apariţia tranzistorului:
• Hardware: tranzistoare, memorii cu ferite, cablaj imprimat;
• Software: limbaj de nivel înalt (Algol, Fortan).
Generaţia a III–a (1964- 1981) caracterizată prin:
• Hardware: circuite integrate (la început pe scară redusă, apoi pe scară
medie şi largă; scara de integrare se referă la numărul de componente electronice
pe unitatea de suprafaţă);
• Software: limbaje de nivel foarte înalt, programare orientată pe obiecte
B.Pascal, programare structurată LISP, primele programe pentru grafică şi baze de
date.
Generaţia a IV-a (1982-1989) caracterizată prin:
 • Hardware: circuite integrate pe scară foarte mare (VLSI), sisteme
distribuite de calcul, apar microprocesoarele de 16/32 biţi, primele elemente optice
(discurile optice);
• Software: Pachete de programe de largă utilizare, sisteme expert, sisteme
de operare.
Generaţia a V-a (1991- 2002) în curs de dezvolatare:
• Hardware: circuite integrate pe scară ultralargă ULSI (proiectare circuite
integrate 3D arhitecturi paralele, alte soluţii arhitecturale noi (reţele neurale etc.),
proiectele galiu-arsen;
• Software: limbaje concurente, programare funcţională, prelucrare
simbolică, baze de cunoştiinţe;
• Memorie: de la zeci, sute de Mocteţi pînă la Gocteţi.

STRUCTURA CALCULATORULUI
 În baza oricărui calculator stau două
componente fundamentale: Hardware şi
Software. Hardware sunt componente tari,
solide care pot fi pipăite. Din componentele hard-
ului fac parte următoarele dispozitive:
vizualizatorul, tastatura, mouse-ul, imprimanta,
scanerul, boxe audio şi altele.
Toate acestea sunt conectate la unitatea centrală (blocul de sistem). Blocul
de sistem, la rîndul său, este compus din mai multe blocuri: blocul de alimentare,
CD-ROM, DVD-RW, dischieră, memoria hard.

Componenetele calculatorului
Termenii “calculator” sau “computer” desemnează un mare număr de
sisteme electronice, pornind de la calculatoarele personale şi ajungînd la
calculatoarele de bord din cadrul avioanelor de luptă sau la cele integrate în
cuptorul cu microunde sau maşina de spălat. În sens general, prin calculator, se
înţelege un întreg sistem de calcul compus dintr-o mulţime de dispozitive.
1. MONITORUL. Are rolul de a afişa imagini texte etc. Prin intermediul
său calculatorul transmite mesaje şi rezulate utilizatorului. Monitoarele
sunt de două feluri:
a. Monitoare CRT, folosesc o tehnologie mai veche, dar care se
utilizează şi astăzi. Imaginile se obţin prin dirijarea unui fascicol de
electroni într-un tub, care conţine gaz inert aflat la o presiune
foarte scăzută, către un dispozitiv cu sarcină pozitivă. În drumul lor
aceştia se lovesc de o placă fosforescentă care produce imaginea.
b. Monitoare LCD au la bază o tehnologie bazată pe cristale lichide.
Ele echipează laptop-urile. Laptop-ul este un calculator portabil,
extrem de util pentru persoanele care se deplasează.
2. UNITATEA CENTRALĂ. În interiorul ei se găsesc plăci de bază şi
anumite componente care permit stocarea şi regăsirea informaţiei. Pe
acesta se amlpasează microprocesorul (acea piesă dreptunghiulară de
cîţiva centimetri pătraţi care are rolul de a efectua toate operaţiile
 aritmetice şi logice), memoria internă (care are rolul de a memora
temporar programele aflate în execuţie sau aşteptare şi anumite date) şi
plăci de extensie (care se amplasează prin intermediul unor sloturi de
extensie).
3. TASTATURA. Este principala componentă prin care utilizatorul dă
comenzi calculatorului şi introduce date. Comenzile sunt date prin
scrierea unor instrucţiuni specifice.
4. MOUSE-UL. Este folosit pentru ca utilizatorul să dea comenzi
calculatorului. Mişcarea mouse-ului pe o suprafaţă plană determină ca un
cursor grafic să se deplaseze pe ecranul monitorului. Deplasarea mouse-
ului determină o anumită mişcare a unei mici bile plasate în partea de jos.
La rîndul ei, aceasta antrenează în mişcare nişte cilindri care transmit
impulsuri către calculator. Acestea sunt interpretate drept comenzi de
deplasare a cursorului pe ecran. Atunci cînd acesta ajunge în dreptul,
unor anumite imagini, se dau comenzile prin apăsarea butoanelor mouse-
ului. În fincţie de tip, mouse-ul are două sau trei butoane. De regulă se
utilizează doar două, cel stîng şi cel drept.
5. IMPRIMANTA. Cu ajutorul ei se listează documente şi imagini. În
funcţie de tipul imprimantei, listarea se poate face color sau alb negru. În
practice se folosesc trei tipuri de imprimante:
a. Imprimante matriceale – au un cap de tipărire de tip mecanic care
se deplasează înainte şi inapoi. Capul are, la rîndul lui, mai multe
ace, prin care se realizează tiparirea. Între hîrtie şi ace «circulă » o
bandă impregnată cu cerneală specială. Atunci cînd acele ating
banda cerneala este transferată asupra hartiei.

b. Imprimante cu jet de cerneală (inkjet) – scriu prin faptul că

aruncă un jet de cerneală către hîrtie. Cerneala este pulverizată prin

niste duze (mici orificii). Mecanismul de tipărire este activat prin
intermediul unui cristal piezoelectric care se contractă la primirea
unui impuls electric şi permite trecerea cernelii prin duză.
 c. Imprimante laser – folosesc prin imprimare tehnologia laser.

Iniţial un tambur, realizat din substanţe speciale, are o animită

sarcină electrică pe toată suprafaţa. Asupra lui este dirijat un
fascicol de lumină corespunzător unei anumite imagini care
urmează a fi tipărită. Sarcina dispare de pe suprafeţele atinse de
lumină. În continuare, asupra tamburului este împrăştiat un
colorant special. Acesta «umple» suprafeţele care au sarcină
electrică. Ulterior el este transferat asupra hîrtiei prin încălzire,
obţinîndu-se imaginea.

6. MODEM-UL. Se foloseşte pentru a avea acces la poşta electronică şi, în

general, la internet. El se cuplează la calculator şi la cablul telefonic.

Modem-urile sunt de două feluri: externe – sunt plasate în afara unităţii
cenrtrale şi interne – se găsesc în interiorul unităţii centrale. Ele au rolul
de a converti semnale analogice de pe reţeaua telefonică, în semnale
discrete de pe caculator, şi invers.
7. SCANNER-UL. Este un dispozitiv care permite să fie citite pagini
obişnuite care conţin imagini, texte. Acestea sunt stocate în memoria
calculatorului şi pot fi transmise prin poşta electronică, că pot fi
prelucrate, inserate în alte documente etc.

CLASIFICAREA CALCULATOARELOR

Clasificarea sistemelor de calcul se poate face după mai multe criterii şi

anume: din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplineşte, al structurii, al
performanţelor, al generatiei căreia îi aparţine, al familiei de calculatoare, etc.
 Prima clasificare a calculatoarelor poate fi făcută după familia de
calculatoare căreia îi aparţine:
1. Mainframe-uri;
2. Minicalculatoare;
3. Microcalculatoare.
Mainframe-urile, sunt calculatoare mari şi foarte scumpe, specifice anilor
1960-1970. Aceste calculatoare prezintă următoarele avantaje:
 Procesează date la viteze superioare, astfel încît pot rezolva sarcinile
complxe mult mai rapid;
 Drive-urile pot stoca mult mai multe date si manipula fisiere mai mari
decat o pot face sistemele mai mici;
 Sistemele de operare permit utilizarea simultană a acestora de către
mai mulţi utilizatori, prin intermediul utilizării tehnicii
multiprogramării (utilizatorii sunt conectaţi la calculator prin unităţi
de tastatura şi ecran, numite terminale şi unităţi vizuale de
afişare,VDU-visual dysplay units.
Minicalculatoarele: sunt calculatoare cu vitze de 10 la treia-10 la a cincea
operaţii pe secundă, cu o lungime a cuvîntului mică (8,12,16 biti). În general sunt
calculatoare ieftine şi sunt recomandate pentru companiile mai mici. Un asemenea
calculator este mai mic decît un mainframe, capacitatea de stocare este mai mică şi
nu permite atît de mulţi utilizatori simultan ca un mainframe. Primul
minicalculator cu adevarat popular a fost PDP 8, lansat în 1965, şi produs de firma
DEC-Digital Eqipament Corporation.
Microcalculatoarele: sunt calculatoare de birou, foarte răspîndite în ultimul
deceniu, datorită gradului lor de accesibilitate dar şi preţului relativ scăzut. Datorită
faptului că acestea sunt destinate unui singur utilizator, se mai numesc şi
calculatoare personale (personal computer-PC). Printre cele mai cunoscute şi
răspîndite microcalculatoare se numără IBM PS 2, Apple Maclntosh, Hewlett
Packard,Vectra, etc.
 EVOLUŢIA SPAŢIULUI DE MEMORIE PORTABIL

Cred că imaginea vorbeşte de la sine. Este foarte interesant cum în timp

dimensiunea a scăzut, iar spaţiul de stocare a crescut considerabil.
Prima imagine este o dischetă M2HD. Acestea sau folosit în jurul anilor 70-
80.
A 2-a dischetă este cea care sa folosit şi acum recent. Aveau o capacitate de
stocare de pînă la 1.44 MB.
Al 3-lea este un card compact flash. Aceste carduri au fost foarte utilizate la
camerele foto, şi aveau un cost de producţie relativ scăzut faţă de celălalte carduri
de pe piaţă. Cel din imagine este de 128 MB, dar există şi carduri de dimensiuni
mai mari.
 Penultimul este un card SD (secure digital) de 1 GB. Acestea sunt în
prezent utilizate în special la aparatele foto şi camerele video, dar şi la alte
dispozitive. Majoritatea laptop-urilor vin dotate standard cu un cititor pentru un
astfel de card. Cardul SD are o capacitate maxima de 2 GB însă există şi variante
mai noi ale acestui card (SDHC – pînă la 32 GB, SDXC pînă la 2 TB).

Ultimul card este varianta mini a SD-ului (microSD sau transflash). Are toate
caracteristicile enumerate mai sus, singura diferenţă fiin dimensiunea.