Sunteți pe pagina 1din 74

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ NAPOCA

Conf.univ.dr.Anca Mihaela Georoceanu


2018
CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1
Noțiuni introductive
1. 1. Concept
2. Evoluţia finanţelor publice
3. Definirea finanţelor publice
4. Ştiinţa finanţelor publice
5. Izvoarele dreptului finanţelor publice
6. Obiectul dreptului finanţelor publice
7. Definiţia dreptului finanţelor publice
8. Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice

Unitatea de învăţare 2
Sistemul Bugetar
1. Bugetul – concept şi evoluţie
2. Sistemul bugetar
3. Cuprinsul sistemului bugetar roman

Unitatea de învăţare 3
Principiile Dreptului bugetar

1. Dreptul bugetar şi principiile aplicării lui

Unitatea de învăţare 4
Conținutul si cuprinsul bugetului

1. Conţinutul bugetului
a. venituri publice
b. cheltuieli publice
2. Cuprinsul bugetului
a. state federale
b. state de tip unitar

Unitatea de învăţare 5
Procesul bugetar – elaborarea proiectului de buget

Procedura elaborării proiectului de buget


* Elaborarea indicatorilor macroeconomici
* Scrisoarea-cadru şi îndrumările metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice
* Formularea propunerilor bugetare de către ordonatorii principali de credite
* Întocmirea proiectului de buget în sistem piramidal. Proiectele ministerelor şi celorlalte
organe centrale de stat
* Rolul Ministerului Finanţelor Publice în elaborarea proiectului bugetului de stat
3. Însuşirea proiectului de buget de către Guvern

Unitatea de învăţare 6
Procesul bugetar – dezbaterea si aprobarea bugetului

1. Trimiterea la Parlament, de către Guvern, a proiectului bugetului de stat spre aprobare şi


adoptare
2. Examinarea bugetului de către Parlament
3. Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a bugetului statului
* Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate fi adoptat în termenul legal

Unitatea de învăţare 7
Procesul bugetar – executarea bugetului
1.Repartizarea pe trimestre
2. Efectuarea cheltuielilor bugetare (Creditele sau alocaţiile bugetare)
3. Execuţia de casă a bugetului
4. Evidenţa execuţiei bugetare

Unitatea de învăţare 8
Procesul bugetar – încheierea si controlul execuției bugetare

1.Încheierea exerciţiului bugetar


2.Aprobarea Contului general de execuţie
bugetară
3. Controlul execuţiei bugetare

Unitatea de învăţare 9
Bugetele locale

1. Consideraţii generale privind bugetele locale


2. Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale
* Categorii de venituri ale bugetelor locale
* Categorii de cheltuieli ale bugetelor locale

Unitatea de învăţare 10
Bugetul asigurărilor sociale

1. Asigurările sociale - concept şi evoluţie


2. Bugetul asigurărilor sociale de stat
3. Bugetul asigurărilor pentru şomaj
4. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Unitatea de învăţare 11
Împrumutul public intern

1. Împrumutul public intern - definire


2. Datoria publică
* Administrarea datoriei publice
* Rambursarea datoriei publice
* Răspunderea juridică antrenată în cazul gestionării datoriei publice
guvernamentale

Unitatea de învăţare 12
Împrumutul public extern
1.Creditul public extern –definire
2.Instituţii de credit internaţionale

Unitatea de învăţare 13
Controlul financiar

1. Funcţiile controlului financiar


2. Formele controlului financiar
3. Controlul financiar
4. Controlul financiar preventiv
5. Controlul financiar concomitent
6. Controlul financiar posterior
7. Auditul public intern
8. Organele de control financiar

Unitatea de învăţare 14
Finanțele publice comunitare

1. Consideraţii generale privind finanţele comunităţilor europene


2. Cadrul juridic general al finanţelor Uniunii Europene
3. Bugetul general al uniunii europene
* Principiile generale care susţin bugetul Uniunii Europene
* Procedura bugetată
4. Conţinutul bugetului general al Uniunii Europene
* Cheltuielile bugetului general al Uniunii Europene
* Veniturile bugetului general al Uniunii Europene
5. Frauda la bugetul Uniunii Europene
6. Bugetul general al Uniunii Europene pentru perioada 2014 – 2020

Bibliografie

Fiecare unitate de învățare presupune 2 ore de studiu individual și 1 oră de seminar.


INTRODUCERE

Disciplina Drept Financiar este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul


disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că resursele financiare
ale statului sunt una dintre cele mai discutate probleme din domeniul juridico –
economic.

Termenul de “finanţe” este explicat ca fiind totalitatea mijloacelor băneşti care se


găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor
sale.
Expresia finanţe prezintă în domeniul economico - financiar mai multe înţelesuri, astfel
că finanţele sunt percepute şi analizate ca: relaţii sociale de natură economică ce apar în
procesul constituirii resurselor băneşti publice necesare satisfacerii nevoilor generale ale
societăţii; mijloace de intervenţie ale statului prin intermediul cărora este influenţată
activitatea economică; fonduri băneşti la dispoziţia statului necesare îndeplinirii funcţiilor şi
sarcinilor sale; acte juridice, în sensul de acte de dispoziţie autoritară, prin care se preia la
dispoziţia statului o parte din produ sul intern brut.

Având în vedere aceste aspecte studierea obligaţiilor fiscale şi a modului lor de


percepere sunt noțiuni absolut necesare în exercitarea profesiei de jurist.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind
activitatea organelor financiare din România şi procedura bugetară. Parcurgând această
disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care funcţionează întregul aparat financiar al
statului.
Dezvoltarea cunoștințelor privind instituțiile statului, aparatul statului, in principal
aparatulfinanciar al statului - activitatea financiara a statului. Acumularea de cunoștințe
privitoare la bugetul statului : venituri publice şi cheltuieli publice
Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi


specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor
specificedisciplinei)
Prezentarea legislației din domeniul finanțelor publice, analiza doctrinei juridice romane si
străine, însușirea cunoștințelor si aprofundarea lor in scopul dezvoltării capacitații studenților
de a corobora relațiile sociale diverse pe care urmează sa le întâlnească in practica in calitate
de juriști. Însușireacunoștințelor privind bugetul general consolidat

identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni


încadrul disciplinelor juridice cu cele economice;
utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul financiar;
definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitateafinanciară a statului;
capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute în activitatea bugetară.

2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,


procese,precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
analizarea principiilor dreptului bugetar;
realizarea de conexiuni între obligaţiile civile şi obligaţiile fiscale
analiza pe etape a procesului bugetar
explicarea şi analiza controlului financiar;
capacitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor financiare.

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor


practicespecifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile fiscale;
descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii
decolectare a creanţelor fiscale;
capacitatea de a transpune în practică cunoștințele dobândite în cadrul cursului;
abilităţi de cercetare, creativitate în domeniulfinanţelor publice;
capacitatea de a înţelege controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern
concepte raportate la împrumutul public
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea
unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului
potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea
inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu
responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )
reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la
întrebările clienţilor;
implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina;
acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc.
conformlegislaţiei în vigoare;
capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de
afaceri,angajaţilor;
abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de


material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz,
aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În
timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite metode interactive şi
participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică
a noţiunilor predate.

Competenţe specifice acumulate


C1 - Descrierea conceptelor, teoriilor în domeniile de reglementare specială în cadrul
legislaţiei speciale de drept financiar.
C2 - Utilizarea conceptelor şi teoriilor din dreptul public pentru explicarea şi interpretarea
textelor de lege în domeniile de reglementare specială în dreptul financiar.
Competenţe - Utilizarea cunoştinţelor însuşite pentru explicarea şi interpretarea normelor juridice
profesionale naţionale în domeniile de reglementare specială în dreptul financiar.
C5 - Explicarea şi interpretarea surselor de informare din domeniul dreptului financiar
(legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa), referitoare la domeniile de reglementare specială în
dreptul financiar
C6 – Utilizarea legislatiei in vigoare in analiza situatiilor juridice
Competenţe CT1 - Capacitatea de a transpune în practică a cunoştinţelor obţinute din Dreptul financiar.
transversale - Abilităţi de cercetare, creativitate, competenţe în rezolvarea studiilor de caz.
- Cunoaşterea modului de organizare instituţională a instanţelor

Structura cursului

Cursul este compus din 14 unităţi de învăţare conform cuprinsului:

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea


vor avea următoarele subiecte:

1. Distincţia dintre finanţele publice şi finanţele private


2. Trăsături caracteristice ale finanţelor publice
3. Izvoare ale dreptului finanţelor publice
4. Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice - particularităţi
5. Conţinutul bugetului
6. Elaborarea proiectului de buget - întocmirea în sistem piramidal.
7. Însuşirea proiectului de buget de către Guvern
8. Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a bugetului statului
9. Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate fi adoptat în termenul legal
10. Principiul afectaţiunii speciale – reguli de aplicare
11. Excepţii de la Principiul afectaţiunii speciale
12. Ordonatorii de credite - noţiune
13. Evidenţa execuţiei bugetare
14. Încheierea exerciţiului bugetar
15. Evidenţa execuţiei bugetare
16. Încheierea exerciţiului bugetar
17. Explicaţi noţiunea de credit public
18. Formele împrumutului public intern
19. Ce este datoria publică
20. Explicaţi noţiunea de control financiar
21. Distincţia dintre controlul financiar şi controlul fiscal
22. Controlul financiar concomitent
23. Controlul financiar preventiv
24. Auditul public public intern
25. Controlul financiar posterior
26. Controlul exercitat de Ministerul Finanţelor Publice
27. Controlul exercitat de Curtea de Conturi
Bibliografie:

I. Tratate, monografii, cursuri

GEOROCEANU ANCA MIHAELA , DREPT FINANCIAR, EDITURA ARGONAUT


2009, nr. p. 245
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT FINANCIAR, Curs
universitar, Edit. Universul Juridic,Bucureşti, 2015
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR
PUBLICE,vol. I - Drept financiar, Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul Juridic,Bucureşti,
2013
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR
PUBLICE,vol. I - Drept financiar, Edit Wolters Kluwer, 2008
Elena Mihaela Fodor,DREPT ADIMINISTRATIV, Editura Albastră, Cluj-Napoca,
2008
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT FINANCIAR, Edit. “Lumina
Lex”,Bucureşti, 2003
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT FINANCIAR PUBLIC, Edit. "C. H. Beck"
Bucureşti, 2005
Mircea Ştefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca Mihaela Georoceanu, DREPTUL
FINANŢELOR PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2002
Ioan Condor, Radu Stancu, DREPT FINANCIAR, Edit. „Fundaţia România de
mâine”,Bucureşti, 2002
Henry-Michel Crucis, FINANCES PUBLIQUES, Edit. "Montchrestien", Paris,
2003 Stéphanie Damarey, FINANCES PUBLIQUES, Edit. "Gualino", Paris, 2006
Raymond Muzellec, FINANCES PUBLIQUES, 14-e édition, Edit. “Sirey- Dalloz”, Paris,
2006

II. Studii, articole, note, comunicări ştiinţifice

Dan Şova,“Garanţiile de stat pentru împrumuturile interne”, înRevista Română de


Dreptul Afacerilor nr. 1/2004
Horaţiu Sasu, „Necorelări legislative în reglementarea contribuţiilor sociale”,
înCurierulfiscalnr. 3/2007
Cosmin Şerbănescu, „Pilonii de pensii, între rentabilitate şi risc”, înCurierul
fiscalnr.9/2007
Cosmin Şerbănescu, „Pilonul I – între dezinformare şi ineficienţă”, înCurierul
fiscalnr.10/2007
Victoria Şeulean, Liliana Donat, „Dezvoltarea planurilor de pensii private,
alternativăviabilă la pensiile din sistemul public (I)”, în Curierul fiscal nr. 7/2006
Nicolae Grigorie-Lăcriţa, „Sinteza obligaţiilor bugetare salariale, datorate de angajat
şiangajator, în anul 2008”, în Curierul fiscal nr. 1/2008
Ion Jinga, Un buget pentru Europa de mâine, în RRDC, nr. 4/2005
Doralina Lazăr, „Impactul aderării în domeniul asigurărilor sociale”, înCurierul
fiscalnr.1/2007
Mircea Ştefan Minea, „Noul regim juridic al finanţelor publice locale în România”, în
Revista Română de Drept al Afacerilor nr.6/2006
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de test grilă combinat cu subiecte
redacționale scurte, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la
temele de control ale studentului. Proporția stabilirii notei fiind următoarea: 70% - prestația la
examen, 30% activitatea la seminarii și rezultatele la teste.

MODEL -ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ

1) Printre atribuțiile Guvernului sunt :

a) realizarea politicii fiscal-bugetare


b) angajarea creditelor bugetare
c) aprobarea bugetului

2) Proiectul legii bugetare anuale este elaborat de către :

a) miniștrii
b) Parlament
c) Guvern

3) Ordonatorii principali de credite sunt :

a) conducătorii instituțiilor publice


b) miniștrii
c) deputații și senatorii

4) Principiul universalității impune :

a) întocmirea în fiecare an a bugetului


b) întocmirea unui singur buget
c) în buget să se cuprindă toate veniturile și toate cheltuielile

5) Atribuțiile ANAF sunt :


a) colectarea veniturilor publice
b) aplicarea unitară a legislației fiscale
c) elaborarea normelor motodologice de elaborare a bugetelor

6) În România , evaluarea veniturilor se realizează astfel :


a) prin metoda evaluării directe
b) prin evaluarea directă ce se aplică comparativ cu cifrele de venit din anul precedent
c) metoda reportării veniturilor din anul precedent

7) Finanțele publice reprezintă :


a) mijloacele de intervenție ale statului în activitatea economică
b) fonduri bănești la dispoziția statului necesare îndeplinirii funcțiilor sale
c) acte juridice de dispoziție, prin care se preia la dispozitia statului o parte din PIB

8) Finanțele publice moderne sunt caracterizate prin :


a) statul liberal (dezinteresat)
b) statul intervenționist
c) statul interesat să influențeze procesele economice prin prevenirea crizelor economice și
acordarea de subvenții

9) Dreptul financiar reglementează :

a) modalitățile de realizare la buget, a veniturilor publice


b) modalitățile de verificare a cuantumului impozitelor
c) relațiile de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor bănești ale statului

10) Trăsăturile finanțelor publice :


a) au caracter economic
b) sunt în formă băneasca
c) sunt relații fără echivalent

11) Însușirea bugetului de către Guvern reprezintă:


a) aprobarea bugetului
b) adoptarea legii bugetare
c) asumarea răspunderii asupra prevederilor bugetare

12) Încheierea exercițiului bugetar presupune :


a) finalizarea anului calendaristic
b) elaborarea și aprobarea Contului General anual de execuție bugetară
c) elaborarea unei dări de seamă cu privire la modul de realizare a veniturilor și efectuare a
cheltuielilor pentru anul bugetar expirat

13) Autonomia locală reprezintă :


a) dreptul și capacitatea consiliilor locale de a-și gestiona în nme propriu problemele publice
b) dreptul și capacitatea de a avea bugete proprii
c) dreptul de a primi credite bugetare

14) Cine aprobă bugetele locale ?


a) Guvernul
b) Primarul
c)Consiliile locale , Consiliile județene și Consiliul general al municipiului București

15) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt :


a) consilierii locali
b) primarii și Primarul general municipiului București
c) președinții consiliilor județene

16) Principul solidarității prevede că:


a) trebuie să existe solidaritate între unitățile administrativ teritoriale aflate în situație de
extremă dificultate
b) din fondul de rezervă bugetară constituit la nivelul bugetelor locale se poate realiza
ajutorarea unităților administrativ teritoriale aflate în dificultate
c) toți cetățenii trebuie să participe în solidar la susținerea întregii activități la nivelul
colectivităților locale

17) Care dintre următoarele venituri sunt cu caracter local?


a) impozitul pe salarii
b) impozitul pe clădiri
c) taxe judiciare de timbru

18) Cuantumul impozitelor și taxelor locale este stabilit de :


a) Parlament
b) Ministerul Finanțelor Publice
c) Consiliul local

19) Principiul afectațiunii speciale prevede că :


a) în buget trebuie să fie prevăzute cheltuieli care să nu afecteze activitatea economică
b)creditele bugetare aprobate unui ordonator principal, nu pot fi utilizate de alt ordonator
principal
c) creditele publice au o destinație precisă care nu poate fi modificată

20)Ce sunt creditele bugetare ?


a) împrumuturi contractate de stat pentru acoperirea deficitului bugetar
b) împrumuturi contractate de cetățeni și garantate de stat
c) sume de bani puse la dispoziția unor beneficiari în limita cărora se poate decide efectuarea
de cheltuieli pe seama resurselor provenite de la bugetul statului

21) Executarea bugetului presupune:


a) realizarea veniturilor la termenele și cuantumurile prevăzute
b)efectuarea cheltuielilor potrivit destinațiilor stabilite
c) rectificarea legii bugetare anuale

22) Principiul publicității impune:


a) bugetul public este format din venituri publice și cheltuieli publice
b) publicarea în Monitorul oficial a legii bugetare anuale
c) informarea cu privire la situația financiară a statului

23) Sunt organe ale statului cu competență specială:

a) Parlamentul
b) Guvernul
c) Ministerul Finanțelor Publice

24) Cotele defalcate din impozitele pe venit sunt:


a) venituri publice locale
b) cote procentuale stabilite pentru calcularea impozitului pe venit
c) impozite locale

25) Parlamentul exercită un control politic atunci când:


a) aprobă bugetul și adoptă legea bugetară anuală
b) aprobă contul general anual de execuție bugetară
c) adoptă legi de rectificare bugetară

26) Ordonatorii terțiari de credite au dreptul să:


a) aprobe virări de credite bugetare
b) să transmită credite bugetare
c) să aprobe efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare pe care le primesc
Unitatea de învăţare 1
Noţiuni introductive în dreptul finanţelor publice

1.1. Introducere

Definiţia finanţelor publice: relaţii sociale referitoare la


constituirea, gestionarea şi cheltuirea banului public în
interesul satisfacerii nevoilor întregii societăţi.
Finanţele publice sunt folosite– întotdeauna – înscopul
satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, în timp ce
finanţele private sunt puse, de regulă, în slujba realizării de
profituri/venituri de către întreprinzătorii particulari, respectiv
de alte categorii de persoane fizice şi/sau juridice; în
consecinţă, gestiunea finanţelor public eeste supusă
normelor juridice de drept public, iar gestiunea finanţelor
private urmează regulile dreptului privat, mai exact, ale
dreptului comercial.
Evoluţia finanţelor publice
Noţiunea de “finanţe publice” a evoluat continuu, fiind
supusă – de-a lungul timpului – unor numeroase schimbări,
în urma cărora şi-a conturat şi îmbogăţit conţinutul.
În cadrul evoluţiei finanţelor publice sunt remarcabile
două etape importante, marcate de concepţii politice
diferite care au dominat – în majoritatea statelor lumii –
societatea omenească în decursul vremurilor moderne.
Astfel, mai întâi, o lungă perioadă de timp, statul – ca
supremă autoritate publică – nu s-a preocupat şi nu a
intervenit în activitatea social-economică, decât în măsura
în care acest lucru era strict necesar, dar – de la un anumit
moment dat – preocuparea statului pentru mai buna
desfăşurare a activităţilor economice şi sociale a sporit în
mod constant, iar implicarea acestuia în influenţarea proce-
selor economico-sociale s-a făcut tot mai evidentă.
Datorită acestei schimbări de atitudine pe care a mani-
festat-o statul în timp, sub aspectul evoluţiei lor, finanţele
publice au fost împărţite – în literatura de specialitate – în
două perioade distincte: a. perioada finanţelor publice
clasice şi b. perioada finanţelor publice moderne, fiecare
dintre acestea prezentând anumite trăsături particulare.
Finanţele publice clasice. La sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului XX, perioadă în care
liberalismul politic domina dezvoltarea economico-socială
a ţărilor europene, statul liberal era mai puţin preocupat de
activită-ţile private, concentrându-şi atenţia şi limitându-şi
interven-ţia la funcţiile sale tradiţionale şi anume: apărarea
naţională, ordinea publică, justiţia şi diplomaţia.
În temeiul unei asemenea concepţii s-a considerat
benefică evitarea oricărei intervenţii din partea
autorităţilor publice care ar fi putut perturba iniţiativa
particulară, libera concurenţă şi acţiunea legilor obiective
ale pieţii. Activitatea economică trebuia să rămână
preocuparea exclusivă a întreprinzătorilor particulari,
orice intrusiune a statului în viaţa economică fiind
considerată contraindicată, dăunătoare chiar.
În aceste condiţii, rolul finanţelor publice consta numai în
asigurarea resurselor financiare necesare funcţionării
institu-ţiilor publice. Taxele, impozitele, împrumuturile,
precum şi celelalte modalităţi de procurare a resurselor
financiare trebuiau concepute şi reglementate în aşa fel
încât să aibă un caracter neutru, astfel încât să nu afecteze
(în sensul de a modifica) relaţiile social-economice
existente.

Finanţele publice moderne. Dacă în perioada amintită


mai sus concepţia dominantă era cea potrivit căreia statul
trebuie să se rezume la îndeplinirea sarcinilor sale tradiţio-
nale (cele vizând apărarea ţării, menţinerea ordinii de drept
şi întreţinerea relaţiilor diplomatice), după primul război
mondial locul statului neinteresat în mod direct de activită-
ţile economice a fost luat de statul intervenţionist, acela
care şi-a manifestat intenţia şi, mai apoi, şi-a lărgit – în
mod treptat, dar constant – sfera preocupărilor sale în dome-
niile economic şi social, determinat de necesitatea procurării
unor fonduri băneşti mai consistente, cu care să poată fi
acoperite într-o măsură corespunzătoare cheltuielile publice –
de la un an la altul mai mari.

Sub aspectul activităţii economice a statului se poate


remarca creşterea rolului autorităţilor publice în
influenţarea proceselor economice, manifestat prin
cercetarea evoluţiei ciclice a producţiei, prevenirea crizelor
sau atunci când acestea se produceau totuşi, prin luarea de
măsuri pentru înlăturarea efectelor negative ale acestora.
Toate acestea au condus la înfiinţarea unor întreprinderi
publice şi societăţi comerciale cu capital mixt (public şi
privat), acordarea de subvenţii şi facilităţi unităţilor
economice private, luarea de către stat a unor măsuri
menite să contribuie la combaterea şomajului şi la
redresarea economiei stagnante.
Schimbarea de concepţie a determinat reconsiderarea
finanţelor publice dintr-un mijloc simplist de asigurare a
acoperirii cheltuielilor statului într-un mijloc de
intervenţie a statului în viaţa social-economică, de
exercitare a unei influenţe pozitive în organizarea întregii
societăţi.
Potrivit concepţiei moderne, finanţele publice sunt conce-
pute ca un mijloc de intervenţie pe plan social şi economic,
dar continuând să acopere şi sarcinile administrative,
respec-tiv să finanţeze cheltuieli ale statului.

Sistemul de venituri publice (impozitele şi taxele, mai


ales) reprezintă un mijloc foarte eficient de intervenţie al
statului în viaţa social-economică, el permiţând ca din
venituri să se acopere cheltuielile publice şi – totodată – să
se asigure, pe de o parte, o anumită egalizare a condiţiilor
sociale (constând în reducerea prin impozit a veniturilor
mari, acordarea de facilităţi pentru categoriile defavorizate
etc.), iar pe de altă parte să se stimuleze dezvoltarea
economică (prin crearea de facilităţi menite să stimuleze
dezvoltarea activităţilor rentabile).

Printr-o politică fiscală condusă corect, bugetul de


veni-turi şi cheltuieli publice poate deveni un mijloc
deosebit de eficient pentru preluarea (prin intermediul
impozitelor şi taxelor) a unei părţi din venitul naţional şi
redistribuirea acesteia (prin intermediul cheltuielilor)
pentru obiective economice şi sociale de importanţă majoră
pentru întreaga societate.

Privite din perspectiva concepţiei moderne (prezentată


mai sus), finanţele publice sunt definite în doctrină ca fiind
ştiinţa care studiază activitatea statului (în calitatea sa de
utilizator al unei tehnici speciale, financiare, care operează
cu noţiuni precum: venituri, cheltuieli, taxe, impozite,
împrumuturi, procedee monetare, buget, etc.) desfăşurată în
scopul îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, adică pentru
acoperirea trebuinţelor generale ale societăţii.

Structura finanţelor publice


Finanţele publice reprezintă ansamblul actelor şi
operaţiunilor financiare care apar şi se derulează în
legătură cu constituirea, repartizarea şi utilizarea resurse-
lor financiare necesare asigurării funcţionării şi
dezvoltării generale a societăţii.

În vederea îndeplinirii rolului lor, finanţele publice au


evoluat şi s-au perfecţionat continuu – între altele – şi sub
aspectul componentelor lor structurale. Astfel, din cele mai
vechi timpuri în structura finanţelor publice s-au evidenţiat
două elemente principale distincte: venituri publice şi
cheltuieli publice. Acestora li s-au adăugat – de-a lungul
timpului – şi alte elemente, la fel de importante care
contribuie la stabilirea şi menţinerea legăturilor ce trebuie
să existe între principalele componente ale finanţelor:
bugetul statului – ca procedeu şi act de corelare a
veniturilor cu cheltuielile publice, finanţele locale şi buge-
tele unităţilor administrativ-teritoriale – menite a conferi o
anumită autonomie administraţiei publice locale, împrumu-
turile de stat sau creditul public – ca modalitate excepţio-
nală de completare a veniturilor publice necesare satisfa-
cerii trebuinţelor generale ale societăţii, precum şi finanţele
organizaţiilor internaţionale constituite prin contribuţiile
băneşti ale statelor membre ale respectivelor organizaţii şi
care sunt utilizate, respectiv destinate acoperirii cheltuie-
lilor de întreţinere şi funcţionare a organizaţiilor interna-
ţionale, în beneficiul tuturor ţărilor lumii.

Toate aceste componente structurale au o existenţă de


sine stătătoare, însă între ele există o strânsă legătură care
face ca acestea să formeze un întreg şi anume sistemul
finanţelor publice.

Trăsăturile caracteristice ale finanţelor publice


Finanţele publice, ca relaţii financiare, se caracterizează,
în principal, prin următoarele trăsături particulare:

– finanţele publice sunt relaţii sau raporturi cu un prepon-


derent caracter economic, întrucât ele apar în procesul
formării, repartizării şi utilizării produsului social;

– finanţele publice se prezintă în formă bănească deoare-


ce, procesul de producţie, reproducţie şi de circulaţie a mărfu-
rilor, de repartiţie a produsului social, relaţiile de schimb,
retribuirea muncii, precum şi relaţiile dintre agenţii economici
sau dintre aceştia şi persoanele fizice se exprimă prin
intermediul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti;

– finanţele publice sunt relaţii fără echivalent, întrucât nu


presupun, în mod necesar, o contraprestaţie directă din partea
subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti;
– mijloacele băneşti sub care se prezintă relaţiile
financiare nu se rambursează, în sensul că ele nu atrag – în
sarcina beneficiarilor – obligativitatea restituirii sumelor
respective, întrucât acestea urmează – de regulă – regimul
juridic al creditelor sau alocaţiilor bugetare, neavând
caracterul unor împrumuturi.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de finanţe publice;


– delimitarea între finanţe publice şi finanţe
private; - cunoaşterea evoluţiei finanţelor publice

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


finanţe, aparat financiar, raport juridic de drept al
finanţelor publice;
– studenţii vor putea să determine trăsăturile
caracteristice ale finanţelor publice
– studenţii vor putea să definească activitatea financiară
a statului

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Noţiuni


introductiveîndreptul finanţelor publice,timpul
alocat este de 2ore.
Conţinutul unităţii de învăţare

Evoluţie: împărțirea în 2 etapedatorită atitudinii politice


astatului
- perioada clasică – statul liberal (dezinteresat)
- perioada modernă – statul intervenţionist
(interesat)

Trăsături caracteristice:
- relaţii cu caracter economic
- formă bănească
- fără echivalent
- nu se rambursează

Raportul juridic de drept al finanţelor publice –


particularităţi
- întotdeauna unul dintre subiecte este statul,
- poziţie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte
participante
- manifestarea unilaterală de voinţă a statului

Activitatea financiară a statului – implicarea pe 2 căi:


- preluarea unei părţi din venitul naţional
- alocarea creditelor bugetare

Aparatul financiar al statului – organe de stat şi instituţii


publice cu atribuţii în domeniul finanţelor publice

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)
Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea
controlului financiar şi a Gărzii Financiare,
Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern
şi controlul financiar preventiv,
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
de Conturi a României,

GEOROCEANU ANCA MIHAELA, DREPT


FINANCIAR,EDITURA ARGONAUT 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT
FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul
Juridic,Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIAGENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001

Unitatea de învăţare 2

DREPTUL BUGETAR

2.1. Introducere

Termenul „buget” este explicat ca fiind bilanţul


veniturilor şi cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi,
familii, etc. pentru o perioadă determinată. Etimologic
cuvântul provine din limba franceză veche şi desemna o
pungă mică cu / sau pentru bani.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de buget;


- stabilirea naturii juridice a bugetului ca fiind planul
financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile şi
cheltuielile publice pentru o perioadă determinată de timp (1
an).
- cunoaşterea evoluţiei bugetului public naţional
Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


buget, drept bugetar;
– studenţii vor putea să determine trăsăturile
caracteristice ale finanţelor publice
– studenţii vor putea să definească excedentul şi
deficitul bugetar

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare DREPTUL BUGETAR,


timpul alocat este de 2 ore.
Conţinutul unităţii de învăţare

Bugetul – concept şi evoluţie


Bugetul – analizat ca element distinct şi deosebit de
important în structura finanţelor publice – a apărut la
începutul perioadei istorice contemporane, determinat de
necesitatea lui ca act decizional al veniturilor şi cheltuielilor
anuale ale statului şi ca procedeu de corelare a acestora.

Bugetul - planul financiar al statului prin care


suntprevăzute veniturile şi cheltuielile publice pentru o
perioadă determinată de timp (1 an).

Sistemul bugetar. Dreptul bugetar. Principiile


aplicăriidreptului bugetar.

Conţinutul bugetului: venituri publice şi


cheltuielipublice (clasificare).

Cuprinsul bugetului public naţional -diferenţierea


între statele de tip federal şi statele de tip unitar.
Unitatea de învăţare 3

PRINCIPIILE DREPTULUI BUGETAR


3.1. Introducere

În aplicarea normelor dreptului bugetar sau, cu alte


cuvinte, în procesul bugetar (procedura privind elaborarea,
aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat) este
necesar a fi avute în vedere anumite principii care jalonează –
în plan general – desfăşurarea în mod unitar şi corect a
activităţilor pe care această procedură le presupune. Aceste
principii sunt următoarele:
anualitatea, unitatea, universalitatea, echilibrarea,
specializarea, realitatea, unitatea monetară şi publicitatea
bugetului de stat.

3.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii principiu de drept bugetar;


- stabilirea naturii juridice a bugetului ca fiind planul
financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile şi
cheltuielile publice pentru o perioadă determinată de timp (1
an).
- cunoaşterea evoluţiei bugetului public naţional

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


buget, drept bugetar;
– studenţii vor putea să determine trăsăturile
caracteristice ale finanţelor publice
– studenţii vor putea să definească excedentul şi
deficitul bugetar

Timpul alocat unităţii de învăţare:


Pentru unitatea de învăţare DREPTUL BUGETAR, timpul
alocat este de 2 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

Principiul anualităţii bugetuluieste acela care


impunerealizarea unui buget în care să se regăsească
înscrise cifrele de venituri şi de cheltuieli corespunzătoare
unei perioade de timp de un an (prevederi care să se şi
înfăptuiască în respectivul interval de timp); aceasta
înseamnă necesitateaelaborării fiecărui buget pentru o
perioadă de timp limitată la un an.
Perioada de un an este apreciată ca fiind cea mai
corespunzătoare atât din punct de vedere tehnico-financiar,
cât şi din acela al autorizării (aprobării) bugetului de către
puterea legislativă. Din punct de vedere tehnico-financiar,
periodicitatea anuală a bugetului de stat a fost confirmată ca
răspunzând posibilităţilor reale de prevedere sau de stabilire
prealabilă a cuantumului veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Analizată din perspectiva activităţii parlamentare de
autorizare a bugetului, anualitatea este acceptată şi ca
perioadă optimă de control eficient în timp (exercitat de către
puterea legiuitoare) asupra puterii executive.

Unitatea bugetului esteprincipiulîn temeiul căruia


seimpuneelaborarea în fiecare an a unui buget unic, în care
săfie înscrise toate veniturile şi toate cheltuielile publice ale
statului. Realizându-se potrivit acestor cerinţe, bugetulreflectă
– din punct de vedere financiar – starea reală a situaţiei
financiare a ţării, iar sub aspect politic, prin controlul pe care
îl exercită asupra bugetului, parlamentul poate avea o vedere
mult mai clară şi de ansamblu asupra cheltuielilor publice ale
statului.
Deşi prezenta avantajele menţionate, în ultimul timp în
numeroase state s-a renunţat la aplicarea principiului unităţii
bugetului de stat, recurgându-se la procedura pluralităţii
bugetare, aceasta datorită unor necesităţi impuse de viaţa
social-economică a diferitelor ţări. Astfel, declarându-se
bugetul statului ca buget ordinar, general sau central, s-a
admis ca alături de acesta să se elaboreze şi alte bugete:
anexe, speciale, autonome, extraordinare etc., care sunt – de
regulă – mai mici şi de o importanţă mai puţin generală decât
bugetul ordinar sau central.
Aplicarea principiului unităţii bugetare trebuie văzută şi
înţeleasă ca o necesitate raportată la fiecare dintre bugetele
care formează sistemul bugetar (care intră în cuprinsul
bugetului public naţional), regula pe care o impune
respectivul principiu neputând viza ansamblul bugetar de la
nivelul societăţii.

Principiul universalităţii bugetuluieste acela


careimpune ca în buget să se cuprindă – in extenso–
toateveniturile şi toate cheltuielile statului din fiecare
exerciţiu financiar.
În literatura juridică s-a subliniat faptul că, în vederea
aplicării principiului universalităţii bugetului, au fost
concepute două reguli de bază: prima este aceea a
necompensării cheltuielilor proprii cu veniturile proprii,
iarcea de-a doua – care, de fapt, concretizează o situaţie
particulară, în raport cu cele pe care le vizează prima regulă –
impune neafectarea unor venituri pentru cheltuielile necesare
întreţinerii instituţiilor publice sau pentru desfăşurarea unor
activităţi care se finanţează de la bugetul de stat.
Principiul universalităţii bugetului de stat stă şi la baza
legislaţiei finanţelor publice din ţara noastră, el fiind
menţionat expres prin dispoziţiile legale potrivit cărora
“Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în
sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei
cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi
sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte”.

Principiul echilibrării bugetului de stat impune


realizarea unei echivalenţe cantitative sau a unei apropieri
sensibile a cifrelor veniturilor şi cheltuielilor, cu
preconizarea unui excedent simbolic al veniturilor faţă de
cheltuieli. În orice stat, realizarea echilibrului
bugetardovedeşte existenţa echilibrului economiei naţionale
şi, deci, a unei corecte orientări a activităţii financiare a
statului, în acord cu direcţia şi ritmul dezvoltării economice
generale.
În ţările în care economia naţională este mai puţin
prosperă sau întâmpină dificultăţi, respectarea principiului
echilibrării bugetare este o necesitate şi un deziderat legiferat.
Principiul realităţii bugetare impune a fi avute în
vedere – cu ocazia întocmirii proiectului de buget – variantele
cele mai apropiate de realitate, în sensul prevederii unor cifre
de venituri care se vor putea realiza efectiv, respectiv a unor
cheltuieli a căror acoperire se poate prevedea ca posibilă în
anul fiscal pentru care se stabilesc. Apreciat şi aplicat în
considerarea necesităţilor economico-sociale, acest principiu
face posibilă determinarea cât mai exactă a volumului
veniturilor bugetare de care depinde – în mod direct –
volumul cheltuielilor bugetare.
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu în bugetul de stat
grupându-se pe diviziuni şi subdiviziuni într-o ordine
corespunzătoare naturii şi provenienţei veniturilor precum şi
naturii şi destinaţiei cheltuielilor. Noua Legea a finanţelor
publice din ţara noastră înscrie în mod expres prin prevederile
sale şi principiul specializării bugetare, în conformitate cu
care „Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă
în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de
cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia
acestora, potrivit clasificaţiei bugetare”.
Este de remarcat, în prezent, înscrierea expresă – între
principiile dreptului bugetar – şi a principiului unităţii
monetare, potrivit căruia „Toate operaţiunile bugetare
seexprimă în moneda naţională”. Până la adoptarea noii Legi
a finanţelor publice acest principiul avea aplicabilitate în
temeiul unor reglementări bancare, care prevedeau – de o
manieră indirectă – obligativitatea exprimării operaţiunilor
bugetare exclusiv în moneda naţională.
În fine, mai reţinem principiul publicităţii bugetului
potrivit căruia este necesară informarea promptă, atât internă
– pentru proprii cetăţeni, cât şi internaţională despre situaţia
financiară anuală a statului. Principiul publicităţii bugetare
este înscris expres în lege, fiind stabilit că „Sistemul bugetar
este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul
aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de
execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;
c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I,
a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor
anuale de execuţie a acestora;
d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea
informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând
informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege”.
Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)
GEOROCEANU ANCA MIHAELA ,
DREPTFINANCIAR, EDITURA ARGONAUT 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT
FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul
Juridic,Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ A
DREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001

Unitatea de învăţare 4

CONŢINUTUL ŞI CUPRINSUL BUGETULUI

Introducere

Dimensionarea corectă a tuturor veniturilor şi


cheltuielilor publice, precum şi repartizarea lor judicioasă pe
destinaţii şi beneficiari (în scopul acoperirii într-o cât mai
mare măsură a trebuinţelor generale ale societăţii) sunt menite
a conduce la realizarea în cuantumurile prevăzute a resurselor
băneşti din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli.

3.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de buget;


- stabilirea elementelor componente ale unui buget
- identificarea veniturilor şi cheltuielilor publice pentru
o perioadă determinată de timp (1 an).
- cunoaşterea evoluţiei cuprinsului bugetului public
naţional

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


buget, venituri publice ordinare/extraordinare;
– studenţii vor putea să determine cheltuielile productive
şi neproductive
– studenţii vor putea să identifice cele doua paliere pe
care se aşează cuprinsul bugetului

Conţinutul unităţii de învăţare


1. Conţinutul bugetului
În ceea ce priveşte conţinutul bugetului publicnaţional,
acestaeste format din veniturile publice şicheltuielile publice.
Veniturile publice bugetare se realizează– în
moddiferenţiat – în raport de necesitatea repartiţiei venitului
naţional, de structura economiei naţionale, de gradul de
dezvoltare teritorială a ţării şi de nivelul de dezvoltare al
forţelor de producţie.
Veniturile publice bugetare sunt formate din
venituriordinaresau curente şi venituri extraordinare.

Veniturile publice curente (ordinare) sunt reprezentate,


în principal, prin taxe şi impozite. Ele sunt acelea care
seîncasează cu regularitate la buget, constituind o sursă
permanentă a acestuia. Alături de impozite (care pot fi directe
şi indirecte) şi taxe, care formează categoria
veniturilorfiscale, din categoria veniturilor bugetare
ordinarefac parte şi veniturile nefiscale, adică cele obţinute de
stat de laîntreprinderile şi/sau de pe domeniile sale.

Veniturile publice extraordinare sunt acele venituri


lacare statul apelează numai în cazuri excepţionale şi anume
în acele situaţii când mijloacele băneşti provenite din
resursele curente nu pot acoperi integral cheltuielile bugetare.
Din categoria veniturilor extraordinare fac parte:
împrumuturile destat (care generează datoria publică),
suplimentarea masei monetare aflate în circulaţie (care se
realizează printr-o nouăemisiune bănească şi care, de obicei,
generează sau stimulează inflaţia), şi – în sfârşit –
înstrăinarea unor bunuridin proprietatea privată sau chiar a
unei părţi din rezervele de aur ale statului.
Împrumuturile de stat se acordă, cel mai adesea,
peseama unor capitaluri băneşti acumulate anterior şi care
sunt disponibile temporar pentru cei care le deţin, ele
constituind venituri cu caracter excepţional pe care statul le
negociază cu creditorii săi din ţară sau din străinătate, după
caz.

Cheltuielile publice bugetare reprezintămodalităţile de


repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti bugetare, în
vederea satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii.
Cheltuielile sunt repartizate de la bugetul de stat, în funcţie de
importanţa şi urgenţa lor, pentru acoperirea nevoilor militare,
întreţinerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea
de subvenţii sub diferite forme sectorului economic de stat,
acoperirea nevoilor social-culturale, precum şi a celor privind
cercetarea ştiinţifică, etc.
Repartizarea cheltuielilor publice bugetare pe aceste
domenii se face, în fiecare stat, în mod diferit, ţinându-se
seama de nivelul de dezvoltare economică şi socială.
Din punct de vedere teoretic, cheltuielile bugetare
suntclasificate avându-se în vedere criteriul economic şi cel
aldestinaţiei specifice, caracterul permanent sau incidental,
caracterul definitiv sau provizoriu al cheltuielilor etc.
Dintreaceste criterii, cele mai importante sunt criteriul
economic
(care are în vedere venitul naţional) şi criteriul
destinaţieispecificea cheltuielilor publice bugetare.
Astfel, raportate la venitul naţional, deci – ţinându-se
seamă de criteriul economic – cheltuielile publice bugetare
pot fi grupate în:
a. cheltuieli reprezentând o avansare de venit naţional
b. cheltuieli reprezentând un consum de venit naţional
După destinaţia lor specifică, cheltuielile publice bugetare se
împart în cheltuieli pentru învăţământ, sănătate,
cultură,protecţie socială, cheltuieli pentru economia
naţională, cheltuieli pentru întreţinerea organelor de stat etc.
Gruparea legală a cheltuielilor publice pe categorii – de
regulă – în funcţie de destinaţia lor se realizează prin legile
bugetare anuale (cheltuielile bugetare), dar şi prin alte acte
normative menite a prevedea resurse de finanţare speciale
(cheltuieli extrabugetare).
În ţara noastră, în conformitate cu dispoziţiile Legii
finanţelor publice, cheltuielile publice bugetare sunt supuse
atât unei clasificări funcţionale, cât şi unei clasificări
economice.

În conformitate cu clasificarea funcţională, cheltuielile


publice bugetare sunt grupate de ex.:
– Partea I – cheltuieli social-culturale;
– Partea a II-a – asigurările sociale şi protecţie socială
– Partea a X-a – datorie publică;
– Partea a XI-a – fondul de rezervă bugetară.

Potrivit clasificaţiei economice, cheltuielile publice sunt


împărţite pe următoarele categorii:
– cheltuieli curente (în care intră, defalcate pe titluri,
cheltuielile de personal, cheltuielile materiale şi de servicii,
subvenţiile, transferurile şi plata de dobânzi);
– cheltuielile de capital (în care intră, grupate separat,
cheltuielile pentru investiţii şi cheltuielile pentru rezerva de
stat).
20

2. Cuprinsul bugetului
În ceea ce priveşte cuprinsul bugetului public naţional,
pentru a-l putea identifica şi delimita în mod corect, trebuie să
se facă diferenţierea necesară între statele de tip federal şi
statele de tip unitar.

Statele de tip federal sunt acele constituite sau


formatedintr-o federaţie, în cadrul căreia se regăsesc
componentele federaţiei (care pot purta denumiri diferite:
state, provinciile, cantoanele, landurile, etc.); la rândul ei,
fiecare componentă a federaţiei este împărţită în unităţi
administrativ-teritoriale. Federaţia dispune de organe supreme
legislative şi executive, cu competenţe pe plan intern stabilite
prin constituţie, precum şi în relaţiile internaţionale.

Statele de tip unitar se caracterizează printr-o


legislaţieunică, organe centrale unice ale puterii şi
administraţiei de stat, teritoriu împărţit în unităţi
administrativ-teritoriale conduse de organe locale autonome,
care au personalitate juridică şi dispun de bugete locale
proprii. Prin urmare, în aceste state, structura bugetată este
aşezată numai pe două paliere, în sensul că în bugetul public
naţional se regăsesc: bugetul central (bugetul statului, care
poate avea o serie debugete anexe) şi bugetele locale (ale
unităţilor administrativ-teritoriale).

Bugetul public naţional al României este specific


unuistat de tip unitar şi – în conformitate cu reglementările
legaleîn vigoare – cuprinde:
– bugetul statului;
– bugetul asigurărilor sociale de stat, ca buget anexă al
bugetului statului, dar care se realizează/înfăptuieşte distinct
de acesta, în bugetul public naţional.
– bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale,
care au personalitate juridică. Conform împărţirii
administrativ-teritoriale, în ţara noastră fiecare comună,
oraş, municipiu (sector al capitalei) şi judeţ (respectiv
municipiul Bucureşti) întocmeşte un buget propriu, în
condiţii de autonomie.

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)

GEOROCEANU ANCA MIHAELA,


DREPTFINANCIAR, EDITURA ARGONAUT 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş,
DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, vol. I – Drept
financiar, Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul
Juridic,Bucureşti, 2013
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001

Unitatea de învăţare 5

BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT.


PROCEDURA BUGETARĂ

Conţinutul unităţii de învăţare

Procesul bugetar - activitatea bugetară


presupuneparcurgerea mai multor etape şi anume:
- elaborarea proiectului de buget – rol important
Ministerul Finanţelor Publice,
- aprobarea lui se face de către Parlamentul
României,
- executarea bugetului (execuţia bugetară) –
încasarea veniturilor publice şi efectuarea
cheltuielilor; procedura creditelor bugetare,
ordonatorii de credite
- încheierea exerciţiului bugetar – Contul General
anual de execuţie aprobat şi adoptat de către
Parlament în anul ulterior execuţiei bugetare
- controlul execuţiei bugetare – verificarea modului
de derulare a operaţiunilor desfăşurate în cadrul
executării bugetului .
Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii principiu de procedură


bugetară; - stabilirea etapelor privind procedura
bugetară

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


ordonatori de credite, indicatori macroenomici;
– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor
instituţii privind procedura bugetară
– studenţii vor putea să definească excedentul şi
deficitul bugetar

Ordonatorii de credite sunt acele persoane fizice


investite cu dreptul de a dispune – în condiţiile legii – asupra
creditelor bugetare, în virtutea funcţiei pe care o deţin în
conducerea unei instituţii publice sau a unui organ de stat.
În funcţie de locul instituţiilor publice şi a organelor de
stat finanţate din bugetul statului în cadrul administraţiei de
stat, ordonatorii de credite sunt: principali, secundari şi
terţiari.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului statului


sunt conducătorii ministerelor şi celorlalte organe centrale de
stat, care au dreptul să ceară Ministerului Finanţelor Publice
deschiderea creditelor bugetare ce se cuvin instituţiilor pe care
le reprezintă, precum şi instituţiilor subordonate, să reparti-
zeze creditele bugetare destinate instituţiilor sau organelor
subordonate şi să aprobe efectuarea cheltuielilor din bugetul
ministerului sau organului central de stat. Potrivit legii,
ordonatorii principali sunt îndreptăţiţi a transmite dreptul de a
aproba repartizarea şi utilizarea creditelor bugetare înlocuito-
rilor lor din ministerele sau organele centrale pe care le
conduc (în situaţii care impun delegarea acestor prerogative).

Ordonatorii secundari de credite se găsesc în acele


ramuri administrative în care există două categorii de instituţii
publice cu personalitate juridică şi buget propriu, aflate în
raport de subordonare ierarhică. Conducătorii instituţiilor de
rang superior din aceste raporturi juridice de subordonare
sunt ordonatori secundari, iar conducătorii instituţiilor de
rang inferior sunt ordonatori terţiari (Ordonatorii secundari au
aceleaşi drepturi ca şi ordonatorii principali, cu deosebirea că
ei primesc credite bugetare de la ordonatorii principali, pe
când aceştia din urmă le primesc direct de la Ministerul
Finanţelor Publice).

Ordonatorii terţiari de credite bugetare sunt conducă-


torii instituţiilor publice cu personalitate juridică şi buget
propriu, care au numai dreptul de a aproba efectuarea
cheltuielilor din creditele bugetare pe care le primesc, după
caz, fie de la ordonatorii principali, fie de la ordonatorii
secundari.
Din punctul de vedere al răspunderii juridice care le este
antrenată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale
referitoare la utilizarea creditelor bugetare, toţi ordonatorii
de credite au o situaţie juridică egală. În conformitate cu
dispoziţiile Legii finanţelor publice, aceştia au, în principiu,
obligaţia să urmărească folosirea cu eficienţă a sumelor de
bani primite din bugetul statului, să ţină evidenţa contabilă şi
să prezinte dări de seamă contabile asupra execuţiei
bugetare.
În mod concret, ordonatorii de credite au obligaţia de a
angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limitele prevede-
rilor legale şi a destinaţiilor ce le-au fost precis stabilite prin
legea bugetară anuală, pentru cheltuielile strict legate de
activitatea specifică a instituţiilor sau organelor pe care le
reprezintă şi le conduc.
De aceea, ordonatorii răspund – potrivit legii – atât de
realizarea veniturilor proprii, cât şi pentru modul în care
utilizează creditele bugetare (respectiv de folosirea cu
eficien-ţă, cu eficacitate şi cu bună-credinţă a sumelor primite
de la bugetul statului sau, după caz, de la bugetul asigurărilor
sociale de stat ori din bugetele fondurilor speciale, de
integralitatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduc,
precum şi de modul corespunzător de organizare şi ţinere a
contabilităţii la zi, etc.)

B. Ministerul Finanţelor Publice are – în acest


domeniu – o serie de atribuţii precum: coordonarea acţiunilor
care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la
sistemul bugetar (pregătirea proiectelor legilor bugetare
anuale, ale legilor de rectificare şi ale legilor privind
aprobarea contului general anual de execuţie bugetară);
întreprinderea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii
fiscal-bugetare; elaborarea şi emiterea normelor
metodologice, a precizărilor şi instrucţiunilor prin care se
stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor,
angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, etc.

C. Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare,


luând în considerare perspectivele economice şi priorităţile
politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de
Parlament. Guvernul asigură, de asemenea, elaborarea raportu-
lui privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar
respectiv şi proiecţia acestuia în următorii trei ani, elaborarea
proiectelor legilor bugetare anuale (inclusiv a proiectelor
legilor de rectificare) şi transmiterea acestora spre adoptare
Parlamentului, exercitarea conducerii generale a activităţii
executive în domeniul finanţelor publice.

D. Parlamentul adoptă legile bugetare anuale, legile de


rectificare bugetară, precum şi legile contului general anual de
execuţie, elaborate de Guvern. În timpul dezbaterilor din
Parlament nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare
anuale, care determină majorarea nivelului deficitului bugetar.

Procedura elaborării proiectului de buget


Prima etapă din procedura bugetară este – fără îndoială
– elaborarea proiectului de buget. Dată fiind însemnătatea
bugetului, precum şi responsabilitatea majoră care revine
statului în legătură cu asigurarea cadrului corespunzător
desfăşurării în bune condiţii a tuturor activităţilor social-
economice, elaborarea proiectului bugetului de stat şi a
bugetului asigurărilor sociale de stat cad în sarcina
Guvernului. În cadrul Guvernului, Ministerul Finanţelor
Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat,
iar Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
coordonează activitatea de întocmire a proiectului bugetului
asigurărilor sociale de stat.

Elaborarea proiectelor de bugete şi a proiectelor legilor


bugetare anuale de către Guvern (prin Ministerul Finanţelor
Publice) se bazează pe o serie de estimări şi date cuprinse în
documentele care alcătuiesc Programul de guvernare acceptat
de Parlament. Banca Naționala a Românieicolaborează cu
Ministerul Finanțelor Publice în vederea stabilirii
indicatorilor macroeconomici în baza cărora se va elabora
proiectul anual de buget.
Ca primă etapă a procesului bugetar, elaborarea
proiectului bugetului anual al statului nostru presupune
urmarea întocmai a fazelor calendarului bugetar: elaborarea
indicatorilor macroeconomici, întocmirea şi transmiterea
scrisorii-
cadru de către Ministrul Finanţelor Publice, formularea
propunerilor bugetare de către ordonatorii principali de
credite, întocmirea proiectului general al bugetului de stat şi
transmiterea acestuia la Parlament.

* Elaborarea indicatorilor macroeconomici


Organismele abilitate sunt obligate să elaboreze – până
la 31 martie a anului curent – indicatorii macroeconomici şi
sociali pentru anul bugetar căruia îi va fi destinat noul buget,
precum şi pentru următorii trei ani. Aceşti indicatori, stabiliţi
pe baza unor date şi estimări anterioare, vor putea fi
actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.
Ministerul Finanţelor Publice, sintetizând indicatorii
susmenţionaţi, va înainta Guvernului – până la data de 1 mai
– obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru următorul an
bugetar (precum şi pentru următorii trei ani), împreună cu
limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de
credite. Guvernul are obligaţia să se pronunţe asupra acestor
obiective şi – în cazul când şi le însuşeşte, aprobându-le – va
trebui să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci
ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii
sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.

* Scrisoarea-cadru şi îndrumările metodologice ale


Ministerului Finanţelor Publice
Până la data de 1 iunie a fiecărui an, Ministrul
Finanţelor Publice va transmite ordonatorilor principali de
credite o scrisoare-cadru care va specifica contextul
macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de
buget, precum şi metodologiile de elaborare a acestora şi – în
sfârşit – limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
Îndrumarea metodologică a operaţiunilor de elaborare
aproiectelor de buget revine Ministerului FinanţelorPublice,
care, în calitatea sa de organ administrativ de specialitate
financiară, este abilitat să elaboreze norme metodologice care
– conform dispoziţiilor Legii finanţelor publice – sunt
obligatorii pentru toţi agenţii economici, instituţiile publice şi
organele de stat care îşi întocmesc bugete proprii. Prin aceste
normemetodologicese dauîndrumările necesare pentru
asigurareaunei maniere unitare de abordare a aspectelor
comune pe care le pretind activităţile reclamate de procesul
bugetar.
Din punct de vedere metodologic, pentru estimarea sau
evaluarea şi –implicit– calculul cheltuielilor şi
veniturilorbugetare, în statele moderne au fost promovate
modalităţi diferite care, însă, urmăresc acelaşi scop – acela al
unei evaluări reale şi cât mai operative a cifrelor de venituri şi
cheltuieli care urmează să fie cuprinse în buget.
Pentru evaluarea veniturilor bugetare s-au promovat
două metode şi anume: a) metoda evaluării directe şi b)
metoda reportării, cu anumite majorări, a veniturilor din anul
precedent.
Metoda evaluării directe este preferabilă deoarece
eaoferă perspectiva estimării reale a veniturilor cu condiţia ca
aceasta să se facă cu sinceritate şi temeinicie. Această metodă
este aplicată cu preferinţă în Germania şi SUA (iar în ultimii
ani şi în Franţa, în special pentru estimarea impozitelor directe
pe veniturile cetăţenilor şi pentru profiturile societăţilor
comerciale).
Metoda reportării veniturilor din anul precedent, cu
anumite majorări este mai simplă şi mai operativă,
însăutilitatea ei este condiţionată de stabilirea cât mai
judicioasă a proporţiei cu care se majorează cuantumul
veniturilor reportate, deci tot pe baza unei estimări reale a
evoluţiei probabile a veniturilor şi consumurilor supuse
impozitelor directe şi respectiv indirecte. Această metodă se
aplică parţial în Franţa, precum şi în Belgia, Spania, etc.
Pentru evaluarea cheltuielilor bugetare este utilizată cel
mai frecvent metoda denumită cvasi-automatică, care constă
în reportarea – în mod automat – a cuantumului cheltuielilor
din anul precedent, cu excepţia cheltuielilor pentru care se cer
modificări temeinic motivate.
În ţara noastră, evaluarea veniturilor şi a cheltuielilor
bugetare se face conform unei metode combinate, mixte,
carepresupune – din punct de vedere metodologic – o
evaluare directă ce se aplică prin compararea cifrelor de
venituri şicheltuieli care se propun cu cele care au fost
utilizate în anul precedent. Astfel, cifrele de venituri şi
cheltuieli rezultate din evaluarea directă se prevăd în
proiectele de bugete alăturat şi comparativ cu cele din anul şi
exerciţiul bugetar precedent.
Pentru înscrierea în proiectul anual al bugetului de stat a
veniturilor şi cheltuielilor bugetare Legea finanţelor publice
stabileşte că acestea se vor grupa în “venituri ordinare şi
extraordinare”, cheltuielile se vor împărţi în “cheltuieli
curente şi de capital”, toate acestea desfăşurate pe
bazaclasificaţiei bugetare tip elaborată de Ministerul
Economiei şi Finanţelor.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, veniturile
bugetare se înscriu în proiectul de buget ca venituri ordinare,
curente şi din capital, venituri fiscale, nefiscale şi diverse,
alături de care se prevăd, atunci când este necesar, veniturile
extraordinare.
Cheltuielile bugetare se înscriu în proiectele de buget
anual, împărţite după cum urmează:
– cheltuieli curente, alcătuite din două grupe:
a. cheltuieli de personal (în care intră salarii, impozit pe
salarii,contribuţii pentru asigurări sociale de stat, pentru
constituirea fondului bănesc destinat plăţii ajutorului de
şomaj, pentru deplasări, detaşări şi transferări) şi
b. cheltuieli materiale pentru servicii (pentru întreţinere
şi gospodărire, pentru mate-riale şi prestări de servicii cu
caracter funcţional, pentru obiecte de inventar de mică valoare
sau scurtă durată, pentru cărţi şi publicaţii, etc.);
– cheltuieli de capital, care – la rândul lor – pot avea
destinaţii diferite şi, în consecinţă, se împart în:
a. cheltuielide investiţii, şi
b. cheltuieli pentru rezerva de stat.

* Formularea propunerilor bugetare de către


ordonatorii principali de credite
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a
depune la Ministerul Finanţelor Publice, până la 15 iulie a
fiecărui an, propunerile lor pentru proiectul de buget şi
anexele la acesta, pentru anul bugetar următor (cu încadrarea
în limitele de cheltuieli) şi estimările pentru următorii trei ani,
însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Cele două Camere ale Parlamentului (Camera Deputaţi-
lor şi Senatul) îşi aprobă bugetele proprii (cu consultarea
Guvernului) şi le înaintează Guvernului în vederea includerii
lor în proiectul general al bugetului de stat.
Autorităţile administraţiei publice locale au şi ele
obligaţia de a formula propuneri proprii privind transferurile
consolidate şi sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat.
Proiectele de buget (definitivate – eventual – în urma
propunerilor formulate de Ministerul Finanţelor Publice),
împreună cu anexele acestora, se înaintează (de către
ordonatorii principali de credite) Ministerului Finanţelor
Publice, până cel târziu la data de 1 august a fiecărui an.
La baza propunerilor bugetare formulate de către
ordonatorii principali de credite stau datele şi estimările
(pregătite şi cuantificate de către unităţile din subordine şi
înaintate pe scară ierarhică) care se concentrează într-un
sistem piramidal la nivelul conducătorilor ministerelor şi
celorlalte organe centrale de stat sau instituţii publice
centrale.

* Întocmirea proiectului de buget în sistem


piramidal. Proiectele ministerelor şi celorlalte organe
centrale de stat
În desfăşurarea procedurii de elaborare a proiectului

bugetului anual de stat, locul cel mai important îl ocupă


elaborarea proiectelor de bugete ale ministerelor şi celorlalte
organe centrale de stat.
Propunerile de bugete (în cuprinsul cărora se găsesc
înglobate şi propunerile tuturor unităţilor subordonate) se
transmit de către ordonatorii principali de credite la
Ministerul Finanţelor Publice, întocmite pe formulare care
sunt indicate prin îndrumările metodologice.
Propunerile de cheltuieli, potrivit îndrumărilor metodo-
logice, se calculează pe baza datelor de fundamentare
comunicate de către Ministerul Finanţelor Publice şi pe baza
altor fundamentări proprii ale ordonatorilor principali de
credite, fundamentări ce însoţesc proiectul de buget.
Pentru cheltuielile având natura de investiţii ale
ministerelor şi altor organe centrale de stat, ca şi ale
instituţiilor publice subordonate acestora, este necesară o
anumită documentaţie tehnico-economică, pentru care este
prevăzută şi o procedură specială de aprobare. Astfel, pentru
investiţiile care se finanţează din bugetul statului
estereglementat procedeul întocmirii unor liste de lucrări,
utilaje, mobilier şi alte obiective de investiţii, în cuprinsul
cărora se specifică fiecare categorie de lucrări, utilaje, etc., cu
sumele de bani care reprezintă costul lor, determinate cu
ajutorul unor proiecte şi devize de calcul al costului, mai ales
al lucrărilor de construcţii şi alte investiţii. Aceste liste de
investiţii, însoţite de proiecte, devize de cost, rapoarte de
necesitate se centralizează de către fiecare minister sau alt
organ central de stat, se anexează la bugetele lor anuale şi se
aprobă, urmându-se o anumită procedură.
Procedura aprobării investiţiilor ministerelor,
altororgane centrale de stat şi instituţiilor publice
subordonate acestora implică examinarea documentaţilor
tehnico-economice de către Ministerul Finanţelor Publice,
avizarea de către acest minister a celor constatate ca fiind
necesare şi justificate şi apoi aprobarea lor de către Guvern
sau de către ordonatorii de credite în funcţie de valoarea
acestora.
Potrivit legii, documentaţiile tehnico-economice
aferente investiţiilor publice care se realizează pe bază de
credite externe contractate sau garantate de stat se supun
aprobării Guvernului, indiferent de valoarea acestora.
Timpul alocat unităţii de învăţare este de
2 ore.
Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)

GEOROCEANU ANCA MIHAELA,


DREPTFINANCIAR, EDITURA ARGONAUT, 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT
FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul
Juridic,Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT FINANCIAR
PUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001

Unitatea de învăţare 6

PROCEDURA BUGETARĂ
Dezbaterea şi aprobarea bugetului statului

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii principiu de procedură bugetară;


- stabilirea etapelor privind Dezbaterea şi aprobarea –
decătre Parlament – a bugetului statului

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


aprobare pe ansamblu/ în detaliu;
– studenţii vor putea să determine rolul
douăsprezecimilor bugetare

Conţinutul unităţii de învăţare


- Procesul bugetar
- aprobarea bugetului se face de către Parlamentul
României,

Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a


bugetului statului
În conformitate cu prevederile Constituţiei noastre,
celedouă camere ale Parlamentului României au drepturi
egale privind aprobarea bugetului de stat, drepturi pe care şi
leexercită prin dezbaterea şi aprobarea bugetului anual, în
şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, altfel
spus, Parlamentul îşi desfăşoară aceste lucrări în plenul său.
Cu privire la votarea bugetului anual şi la cuprinsul legii
bugetare anuale, dispoziţiile Legii finanţelor publice stabilesc
că bugetul statului se aprobă de Parlament – până cel mai
târziu cu 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar – pe
ansamblu, pe capitole, articole şi alineate, după caz, pe
ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum
şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale. Prin
urmare, din dispoziţiile legale prezentate rezultă, pe de o parte
că Parlamentul trebuie să aprobe bugetul anual până cel mai
târziu în antepenultima zi a exerciţiului bugetar anterior, iar
pe de altă parte că bugetul anual al statului trebuie aprobat
global, pe ansamblu (adică avându-se în vedere totalul
veniturilor şi totalul cheltuielilor bugetare anuale), pe capitole
de venituri şi cheltuieli, precum şi pe ministere şi alte organe
centrale de stat, respectiv pentru fiecare articol în parte al
legii bugetare anuale.

Trimiterea la Parlament, de către Guvern, a


proiectului bugetului de stat spre aprobare şi adoptare
După ce a fost însuşit de către Guvern, proiectul
bugetului de stat – întocmit pentru anul următor – este
înaintat Parlamentului, până cel târziu la data de 15 octombrie
a fiecărui an. Proiectul de buget care se trimite Parlamentului
trebuie să fie însoţit de două documente anexă:
1. raportul privind situaţia macroeconomică a ţării
pentru anul următor şi proiecţia acesteia în următorii trei ani
şi, respectiv,
2. proiectul legii bugetare anuale.
* Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate
fi adoptat în termenul legal

Exista situaţii în când Parlamentul nu reuşeşte să


dezbată proiectul bugetului de stat şi să voteze legea bugetară
anuală până la finele exerciţiului financiar în curs de
desfăşurare, respectiv anterior momentului păşirii în anul
căruia îi este consacrat noul buget. Pentru înlăturarea
neajunsului decurgând dintr-o asemenea împrejurare, în
doctrină şi – mai cu seamă – în practica finanţelor publice s-
au cristalizat două soluţii care – diferit de la un stat la altul –
sunt, în mod obişnuit, puse în aplicare:
1. aprobarea unor douăsprezecimi bugetare provizorii sau
2. încredinţarea guvernului de a îndruma (conduce)
activităţile economico-sociale ghidându-se după cifrele de
venituri şi cheltuieli din exerciţiul financiar care tocmai a
expirat, până la data adoptării bugetului.

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)

GEOROCEANU ANCA MIHAELA, DREPT


FINANCIAR, EDITURA ARGONAUT 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT
FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul
Juridic,Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001
Unitatea de învăţare 7
Procesul bugetar – executarea bugetului

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de credit bugetar;


- stabilirea etapelor creditelor bugetare

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


afectaţiune specială;
– studenţii vor putea să determine rolul ordonatorilor de
credite

Conţinutul unităţii de învăţare

– repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor


bugetare;
– executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de
trezorerie);
– realizarea veniturilor bugetare;
– efectuarea cheltuielilor bugetare.

Executarea bugetului
Execuţia bugetară sau executarea bugetului, cea de-
treia şi cea mai amplă etapă a procedurii bugetare, constă în
realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare; ea
cuprinde – în consecinţă – ansamblul actelor şi operaţiunilor
destinate a conduce la realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor prevăzute în legea bugetară anuală. În
vederearealizării execuţiei bugetare sunt îndeplinite acte,
fapte şi operaţiuni cu privire la încasarea, păstrarea şi
eliberarea fondurilor băneşti în şi, respectiv, din bugetul
public naţional, astfel devenind posibilă îndeplinirea
sarcinilor şi atribuţiilor statului.

Executarea bugetului se realizează printr-o succesiune


de acte şi operaţiuni a căror coerenţă este asigurată de
procedura execuţiei bugetar.
În procedura execuţiei bugetului de stat sunt implicaţi
atât funcţionari cu atribuţii de conducere (denumiţi ordonatori
de credite), cât şi funcţionari cărora le revin numai atribuţii
executive (contabili).

Procedura execuţiei bugetare comportă următoarele


faze:
– repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare;
– executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de
trezorerie);
– realizarea veniturilor bugetare;
– efectuarea cheltuielilor bugetare.

Procedura creditelor bugetare presupune mai


multeetape: deschiderea creditelor bugetare, angajarea
creditelorbugetare, constatarea lichidităţii creditelor
bugetare, ordonanţarea creditelor bugetare şi utilizarea sau
plata creditelor bugetare.

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.
Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)

GEOROCEANU ANCA MIHAELA, DREPT


FINANCIAR, EDITURA ARGONAUT 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT
FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001
Unitatea de învăţare 8
Procesul bugetar – încheierea si controlul
execuției bugetare

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea noţiunii contului general anual de


execuţie bugetară.;
- stabilirea etapelor privind Dezbaterea şi aprobarea –
de către Parlament – a bugetului statului

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


execuţie de casă şi evidenţă bugetară;
– studenţii vor putea să determine rolul controlului
administrativ, extern sau politic

Conţinutul unităţii de învăţare

Încheierea exerciţiului bugetar


Aprobarea Contului general de execuţie
bugetară Controlul execuţiei bugetare

Încheierea exerciţiului bugetar


Încheierea exerciţiului bugetar anual constă, în
esenţă,în elaborarea şi aprobarea contului general anual de
execuţiebugetară.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a
bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor
fondurilor speciale este elaborat de către Ministerul Finanţe-
lor Publice, pe baza situaţiilor financiare prezentate
deordonatorii principali de credite bugetare, a conturilor
privind
execuţia de casă a bugetului statului, precum şi în urma
verificărilor şi analizelor pe care acest minister este dator a le
efectua. Astfel întocmit, contul general de execuţie a
bugetului de stat este prezentat Guvernului, care, – după ce-l
analizează – îl prezintă spre aprobare Parlamentului, până la
data de 1 iulie a anului următor. Conturile generale anuale
deexecuţie ale bugetului statului, bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale şi ale
ordonatorilor de credite trebuie să cuprindă, fiecare în parte –
în momentul încare este înaintat Parlamentului – la venituri:
prevederile bugetare iniţiale, prevederile bugetare definitive
şi încasările realizate, iar la cheltuieli: creditele bugetare
iniţiale, creditele bugetare definitive şi plăţile efectuate.
În cazul în care, în cursul exerciţiului bugetar supus
aprobării Parlamentului, s-a recurs la împrumuturi de stat
interne sau externe, potrivit dispoziţiilor Legii Finanţelor
publice, Ministerul Finanţelor Publice este obligat ca – la
sfârşitul exerciţiului financiar – să întocmească şi să prezinte
Parlamentului un cont general de execuţie al datoriei publice
(ca anexă la contul general de execuţie al bugetului de stat) în
care să se cuprindă şi situaţia garanţiilor guvernamentale
constituite pentru toate împrumuturile de stat existente la acea
dată.
Cu privire la bugetele locale, organele de decizie ale
unităţilor administrativ-teritoriale (primăriile) întocmesc şi
prezintă conturile anuale ale bugetelor locale spre aprobare
consiliilor locale, până la data de 1 iunie a anului următor.

Controlul execuţiei bugetare


Execuţia bugetului public naţional se realizează sub
controlul unor organe de stat, cărora le revin – prin lege –
răspunderi specifice în legătură cu activitatea bugetară.
Aceste organe cu atribuţii de control a execuţiei bugetare
sunt:

– Ministerul FinanţelorPublice, care exercită un


control administrativ specializat, control ce se realizează –
înfapt – prin intermediul organelor sale: aparatul de inspecţie
al ministerului, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
organele de inspecţie judeţene şi Garda Financiară. Prin acest
control de specialitate (care se întinde – practic – pe întreaga
perioadă a procesului bugetar) se urmăreşte modul de
realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare,
limitarea cheltuielilor de funcţionare, eliminarea cheltuielilor
inoportune şi neeconomicoase, utilizarea fondurilor bugetare
potrivit destinaţiilor pe care acestea le au.

– Curtea de Conturi, care exercită un control de


specialitate – financiar, denumit control ulterior extern,
asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.
Curtea de Conturi în urma controlului financiar ulterior
întocmeşte un raport asupra conturilor de gestiune ale
bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, pe
care trebuie să îl prezinte anual Parlamentului.
– Parlamentul, care exercită un control politic,
constând în urmărirea evoluţiei bugetare, cu privire la
realizarea veniturilor şi la efectuarea cheltuielilor bugetare.
Controlul Parlamentului asupra bugetului se realizează în
două momente: prima fază atunci când se aprobă bugetul şi
se adoptă legea bugetară anuală (ocazie cu care se verifică
corectitudinea, oportunitatea şi necesitatea prevederilor
estimative cuprinse în proiectul de buget) şi faza a doua
atunci când se aprobă contul general anual de execuţie (prilej
cu care se analizează modul în care au fost puse în aplicare
prevederile legii bugetare anuale). Aprobarea – de către
Parlament – a contului general anual privind execuţia
bugetară are semnificaţia “descărcării de gestiune” pentru
Guvern (care, până la acea dată, purta răspunderea pentru
modul în care a fost executat bugetul).

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.


597/13.08.2002)
Legea bugetului de stat pentru anul 2009, Legea nr. 18/2009
publicată în M.Of. nr. 121/27.02.2009
O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe
anul 2009, publicată în M.Of. nr. 600/31.08.2009

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT


FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Constantin Topciu şi alţii, BUGET ŞI
EVIDENŢĂBUGETARĂ, Edit. “Didactică şi Pedagogică”,
Bucureşti,
1981

Unitatea de învăţare 9

FINANŢELE LOCALE

Introducere
Finanţele publice locale - fonduri băneşti de
interespublic local limitate teritorial la nivelul unităţilor
administrativ teritoriale.
Bugetele locale a-modalitatea prin care se
obţinveniturile necesare acoperirii cheltuielilor publice locale.
Autonomia locală -dreptul şi capacitatea
autorităţilorlocale de a soluţiona şi gestiona în nume propriu
şi în interesul populaţiei locale principalele probleme publice.
Principii noi prevăzute de Legea finanţelor
publicelocale.

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de procedură bugetară privind


bugetele locale;
– înţelegerea principiilor bugetare locale
- stabilirea etapelor privind procedura bugetară locală

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


buget local, autonomie locală, ordonatori de credite;
– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor
instituţii privind procedura bugetară
– studenţii vor putea să definească excedentul şi
deficitul bugetar

Conţinutul unităţii de învăţare

Procedura bugetară – competenţe


- elaborarea bugetelor – preşedinţii consiliilor
judeţene, primarii
- aprobarea bugetelor – consiliile judeţene,
consiliile locale
- atribuţiile ordonatorilor de credite

În privinţa procesului bugetar local, se impun câteva


referiri la ordonatorii de credite, mai exact la persoanele
fizice care au aceasta calitate. Astfel, calitatea de ordonatori
de credite este stabilita de lege, după cum urmează:
- ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale
sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general
al municipiului Bucureşti şi ceilalţi primari;
- ordonatorii secundari sau terţiari de credite
bugetare sunt conducătorii instituţiilor publice cu
personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri de la
bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi
interne sau bugetele fondurilor externe
nerambursabile.

Într-un termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul


Oficial a legii bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice
transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene
cotele defalcate din veniturile bugetului de stat şi transferurile
consolidabile aprobate prin legea bugetară, în vederea
definitivării proiectelor de bugete locale.
Pe baza scrisorii-cadru a Ministerului Finanţelor
Publice şi a informaţiilor provenite de la ordonatorii de
credite care au obligaţia de a efectua transferuri către
bugetele locale în anul următor (informaţii cu privire la
cuantumul acestor transferuri), ordonatorii principali de
credite întocmesc proiectele bugetelor locale, pe care le
transmit direcţiilor generale alefinanţelor publice (şi mai
departe, Ministerului Finanţelor Publice). Proiectele
bugetelor locale trebuiesc definitivate în termen de 15 zile de
la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial,
ţinând cont de veniturile şi transferurile consolidabile
provenite din bugetul de stat.
Bugetele locale astfel întocmite vor fi aduse la
cunoştiinţa locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială în
cauză, prin publicare în presa locală sau prin afişare la sediul
consiliului local. Locuitorii au la dispoziţie un termen de 15
zile pentru a formula contestaţii privind proiectul de buget.
Proiectul bugetului local şi eventualele contestaţii se
supun dezbaterii consiliului local, consiliului judeţean sau
Consiliului General al municipiului Bucureşti, după caz, în
termen de 5 zile de la expirarea termenului de depunere a
contestaţiilor.
Pentru aprobarea proiectului de buget este necesară
întrunirea unei majorităţi absolute a consilierilor, conform
Legii nr. 215/2001.
Anterior aprobării proiectului de buget se realizează
aprobarea nivelului taxelor şi impozitelor locale pentru anul
următor, adică a celor mai importante venituri ale bugetelor
locale. În principiu, potrivit prevederilor Codului fiscal,
pentru anul 2009 nivelul impozitelor şi taxelor locale trebuie
stabilit în termen de 45 de zile de la data publicării în
Monitorul Oficial a hotărârii Guvernului privind actualizarea
nivelului taxelor şi impozitelor locale în funcţie de rata
inflaţiei. Momentul în care sunt stabilite taxele şi impozitele
locale prezintă importanţă, întrucât el influenţează în mod
evident momentul dezbaterii şi adoptării bugetului local, ale
cărui venituri estimate se bazează tocmai pe sumele provenite
din aceste surse, iar neadoptarea bugetului local în termen de
45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat dă
dreptul direcţiilor generale ale finanţelor publice să sisteze
alimentarea bugetelor locale cu cote şi sume defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri
consolidabile, până la adoptarea bugetelor locale.
În fine, ordonatorii principali de credite au obligaţia să
transmită în termen de 5 zile de la aprobare direcţiilor
generale ale finanţelor publice judeţene bugetele aprobate, iar
acestea din urmă la rândul lor au obligaţia să întocmească şi
să transmită Ministerului Finanţelor Publice bugetele pe
ansamblul judeţului respectiv municipiul Bucureşti în termen
de 10 zile de la primirea bugetelor locale.

Soluţionarea eventualelor contestaţii formulate


delocuitori trebuie să fie şi ea făcută înainte de adoptarea
bugetului, individual, prin hotărâre a consiliului local sau
judeţean, pentru fiecare contestaţie în parte. Potrivit art.51 din
Constituţia României, dreptul de petiţionare este un drept
fundamental, iar în cazul în care acest drept este exercitat,
autorităţile publice au obligaţia de a răspunde petiţiilor astfel
formulate. Prin urmare, nu s-ar putea susţine că adoptarea
bugetului în sine reprezintă un mod de soluţionare a
contestaţiei, contestatarul urmând să aprecieze prin lecturarea
dispoziţiilor bugetare dacă cererea sa a fost soluţionată şi mai
ales în ce mod.
Prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă veniturile şi
cheltuielile (creditele bugetare) în structura clasificaţiei
bugetare, acestea fiind autorizate pe durata exerciţiului
financiar.
Execuţia bugetelor locale este similară execuţiei bugetu-
lui de stat, astfel că procedura creditelor bugetare presupune
parcurgerea etapelor prezentate anterior în prezenta lucrare.
Cât priveşte creditele bugetare, acestea pot fi folosite
prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali
de credite ai acestora. Deschiderile de credite bugetare pentru
transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către
bugetele locale se efectuează astfel:
- de către Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile
generale ale finanţelor publice, în cazul transferurilor de la
bugetul de stat pentru investiţii finanţate din împrumuturi
externe, dar la a căror realizare participă şi Guvernul;
- de către ceilalţi ordonatori principali de credite de la
nivel central, în cazul transferurilor pentru finanţarea unor
programe de dezvoltare sau sociale .

Execuţia bugetară se încheie la sfârşitul anului


calendaristic, iar ulterior ordonatorii principali de credite
întocmesc Contul anual de execuţie a bugetului local pe care
îl prezintă autorităţilor deliberative până la data de 31 mai a
anului următor. Acest cont anual de execuţie cuprinde
conform Legii nr. 273/2006, la venituri: prevederi iniţiale,
prevederi definitive şi încasări realizate, iar la cheltuieli:
credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive şi plăţi
efectuate.
Conform Legii Finanţelor Publice Locale orice venit
neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată
în cadrul prevederilor bugetare şi neplătită până la 31
decembrie, se va încasa sau se va plăti, după caz, în cadrul
bugetului următor.
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului
vor fi anulate de drept. Creditele bugetare anulate pentru
neutilizare se fac venituri la fondul de rezervă bugetară aflat
la dispoziţia consiliului local, consiliului judeţean sau
Consiliului General al municipiului Bucureşti .
Timpul alocat unităţii de învăţare este de
2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea 273/2003 privindfinanţele publice locale, publicată în


M.Of. nr. 618 din 18 iulie 2006

GEOROCEANU ANCA MIHAELA, DREPT


FINANCIAR, EDITURA ARGONAUT 2009,
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT
FINANCIAR, Curs universitar, Edit. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT
FINANCIARPUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001

Unitatea de învăţare 10

ASIGURARILE SOCIALE DE STAT

Introducere
Asigurările sociale - mijloc de realizare a
protecţieicetăţenilor împotriva unor riscuri sociale, prin
constituirea unor fonduri băneşti din contribuţii ale
subiectelor de drept interesate şi repartizarea acestor fonduri
asiguraţilor în momentul intervenirii riscului. Distincţie între
acestea şi asistenţa socială.

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de procedură bugetară privind


bugetele asigurărilor sociale;
– înţelegerea noțiunilor de asigurări sociale
- stabilirea distincţiilor dintre asigurări sociale şi
asistenţă socială
Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


contribuţii sociale obligatorii;
– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor
instituţii privind procedura bugetară în cazul
asigurărilor sociale
– studenţii vor putea să definească noţiunea de risc
asigurat

Conţinutul unităţii de învăţare

Principalele contribuţii sociale obligatorii - anul 2016

Denumirea Contribuţia Contribuţia


contribuţiei angajatului angajatorului
(% din baza de (% din baza de
calcul) Calcul)
Contribuţia de Condiţii de muncă
asigurări
sociale 10,5 20,8 – normal
de stat 25,8 – deosebite
30,8 – speciale
nu se
Contribuţia de datorează
asigurări
pentru
accidente de 0,15 – 0,85
muncă şi boli
profesionale
Contribuţia de 1,25 include şi
asigurări contribuţia la
sociale 0,5 fondul
de şomaj pentr garantarea
creanţelor salariale
Contribuţia de
asigurări
sociale 5,5 5,2
de sănătate
Contribuţia
pentru
concedii
nu se
şi indemnizaţii datorează 0,85
de asigurări
sociale de
sănătate

Începând cu data de 01 ianuarie 2012, Contribuțiile


sociale obligatorii privind persoanele care realizează
venituri din salarii, venituri asimilate salariilor si venituri
din pensii, precum si persoanele aflate sub protecția sau in
custodia statului sunt reglementate de către Codul fiscal,
care a abrogate prevederile în materie anterioare.
In prezent contribuțiile sociale obligatorii sunt
reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Contribuțiile sociale reglementate de codul fiscal sunt
următoarele:
a) contribuțiile de asigurări sociale datorate
bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate
bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de
sănătate;
c) contribuția pentru concedii si indemnizații de asigurări
sociale de sănătate datorata de angajator bugetului
Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contribuțiileasigurărilor pentru șomaj datorate bugetului
asigurărilor pentru șomaj;
e) contribuția de asigurare pentru accidente de munca si
boli profesionale datorata de angajator bugetului
asigurărilor sociale de stat;
f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata
creanțelor salariale, datorata de persoanele fizice si
juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din
Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea
Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu
modificările ulterioare.

In Monitorul Oficial nr. 593 din 20 septembrie 2013 a fost publicata


Ordonanța de urgenta nr. 88/18.09.2013 privind adoptarea unor măsuri
fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu
organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea
unor acte normative.
Printre altele, actul normativ prevede cuprinderea în baza de calcul al
contribuţiei de sănătate a veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor.
Măsura a intrat in vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2014.

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie


Legea 227/2015 privind Codul fiscal
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal vechi

Rodica Narcisa Petrescu, DREPT ADMINISTRATIV,


Edit. “Accent”, Cluj-Napoca, 2004
Elena Mihaela Fodor,DREPT ADIMINISTRATIV,
Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2008
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT
FINANCIAR, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 2003
Eugen Popa, AUTONOMIA LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA,Ed. ”All Beck”, Bucureşti, 1999
Michel Bouvier, LES FINANCES LOCALES, Edit.
„L.G.D.J.”, Paris, 2002
Corneliu-Liviu Popescu, “Inexistenţa obligaţiei de plată
acontribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile
din drepturi de autor, în lumina Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate”, în Dreptul nr.
2/2003
Corneliu-Liviu Popescu , „Neconstituţionalitatea
existenţei bugetelor locale şi a impozitelor şi taxelor locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti”, în RRDA nr. 3/2004
Corneliu-Liviu Popescu, “Plata contribuţiei de
asigurărisociale de sănătate la veniturile din drepturi de
proprietate intelectuală”, în Curierul judiciar nr. 1/2006
Corneliu-Liviu Popescu, „Contribuţia pentru
asigurărilesociale de sănătate în cazul avocaţilor”, în Curierul
judiciar nr. 2/2006

Unitatea de învăţare 11

ÎMPRUMUTUL PUBLIC INTERN

Introducere
Împrumutul public intern reprezintă modalitatea
ceamai la îndemâna statului pentru acoperirea unor deficite
bugetare, la el apelându-se – de regulă – pentru acoperirea
unor cheltuieli publice extraordinare.
În ţara noastră, creditul public intern se poate angaja
pentru acoperirea deficitului bugetar prevăzut în Legea
bugetară anuală, a cheltuielilor publice de interes naţional
privind obiective de investiţii care nu pot fi finanţate din
resurse bugetare curente, pentru refinanţarea datoriei publice
interne etc.
Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de împrumut public, situaţie


excepţională, venit extraordinar;
– înţelegerea noțiunilor de contractare, respectiv
garantare
a creditului public

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


împrumut public intern şi extern, datorie publică;
– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor
instituţii privind contractarea creditului public

Conţinutul unităţii de învăţare

Procedeele de realizare a împrumutului de stat


intern
Formele sau procedeele prin care se realizează
împrumutul de stat intern sunt: emiterea şi vânzarea unor
titluri de stat în monedă naţională (denumite şi bonuri de
tezaur), împrumuturile de la banca centrală a statului ori de la
băncile comerciale, preluarea pentru trezorerie a unor
disponibilităţi băneşti ale diferitelor instituţii publice (acestea
reprezentând forme ale împrumuturilor de stat interne pe
termen scurt), precum şi emiterea şi vânzarea de obligaţiuni
sau alte titluri valorice de împrumut (ca forme distincte ale
împrumutului de stat pe termen lung).

A. Titlurile de stat se emit de către Ministerul


Finanţelor Publice la valori nominale stabilite în raport de
necesităţile băneşti de echilibrare a executării bugetului pe
anul respectiv. Ele se pot prezenta fie în formă materializată
(ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni referitoare la
emitent, valoarea nominală, rata dobânzii, scadenţa etc.), fie
în formă dematerializată (ca titluri pentru care emisiunea,
probaţiunea şi transmisiunea drepturilor încorporate se
evidenţiază prin înscrierea în sistemul de înregistrare în cont).
Titlurile de stat exprimate în monedă naţională pot fi
emise pe termen scurt (bonurile de tezaur, certificatele de
trezorerie etc., purtătoare de dobândă sau cu discount) ori pe
termen mediu sau lung (obligaţiunile de stat, purtătoare
dedobândă sau cu discount şi cu scadenţă de peste un an de la
emisiune).

Titlurile de stat sunt instrumente negociabile,


regimurilor juridic fiind stabilit prin regulamente elaborate de
cătreMinisterul Finanţelor Publice.
Valoarea titlurilor de stat se rambursează la scadenţă,
termenul de răscumpărare trebuind să fie precizat în
“condiţiile de emisiune”. Odată rambursată valoarea titlurilor
de stat, obligaţiile statului se sting.

Obligaţiunile pe termen lung emise şi vândute de


statreprezintă modalitatea curentă a împrumutului public pe
termen lung care se poate realiza în mai multe forme:
vânzarea obligaţiunilor către diferiţi bancheri sau consorţii
bancare, vânzarea obligaţiunilor prin subscripţie publică sau
vânzarea respectivelor titluri de valoare prin intermediul
bursei de valori.

B. Împrumutul intern de la Banca Naţională


estereglementat pentru situaţii excepţionale, în cazul
impunerii acoperirii urgente a unor cheltuieli publice. El este
un
împrumut fără dobândă, al cărui cuantum nu poate depăşi
10% din totalul bugetului aprobat şi trebuie rambursat în cel
mult 6 luni, pe seama veniturilor bugetare curente sau în urma
unui alt împrumut de stat, efectuat în condiţiile legii.
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să
negocieze şi să contracteze împrumuturi de stat şi de la
băncicomercialesau de la alte instituţii creditoare româneşti.

C. Preluarea pentru trezorerie a unor disponibilităţi


băneşti ale diferitelor instituţii publice, reprezintă unprocedeu
mai rar utilizat. El se realizează, de regulă, prin preluarea unei
părţi din rezervele băneşti de care dispun casele de economii
sau societăţile de asigurare. Acest împrumut, care este fără
dobândă, trebuie să se consume înăuntrul anului financiar.

Obligaţiunile pe termen lung emise şi vândute de


statreprezintă modalitatea curentă a împrumutului public pe
termen lung care se poate realiza în mai multe forme:
vânzarea obligaţiunilor către diferiţi bancheri sau consorţii
bancare, vânzarea obligaţiunilor prin subscripţie publică sau
vânzarea respectivelor titluri de valoare prin intermediul
bursei de valori.
Timpul alocat unităţii de învăţare este de
2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Dan Şova,“Garanţiile de stat pentru


împrumuturileinterne”, în Revista Română de Drept al
Afacerilor nr. 1/2004

Unitatea de învăţare 12

ÎMPRUMUTUL PUBLIC EXTERN

Creditul extern (internaţional) este creditul acordatde


către state, instituţii financiare internaţionale, bănci (sau
consorţii bancare) ori de către alte persoane juridice şi/sau
fizice unor ţări, bănci sau alte persoane juridice ori fizice
străine.

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de împrumut public extern;


– înţelegerea noțiunilor de instituţii financiare de credit
internaționale

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


credite interguvernamentale;
- studenţii vor putea să determine anumite credite
acordate de către state, instituţiile bancare particulare
sau de către consorţii bancare, altor state

Conţinutul unităţii de învăţare

În funcţie de subiectele raportului juridic (respectiv


de persoana creditorului şi a debitorului), creditul extern se
poate prezenta sub diferite forme şi anume:
– credite acordate de către instituţii financiare
internaţionale unor state sau unor organizaţii (statale ori
neguvernamentale);
– credite interguvernamentale acordate direct sau prin
instituţii de credit de către unele state altor state;
– credite acordate de către state, instituţiile bancare
particulare sau de către consorţii bancare, altor state;
– credite acordate de băncile particulare şi firmele
comerciale ale unor state băncilor particulare şi firmelor
comerciale ale altor state.

A. Sistemul financiar-bancar internaţional.


În principal, creditul public extern se acordă fie din
fondurile unor instituţii bancare specializate în derularea
capitalului de împrumut, fie prin intermediul acestora.
Băncile străine (adică acelea care îşi au sediul şi
îşidesfăşoară, în principal, activitatea în străinătate)
contribuie în mare măsură la facilitarea transferurilor
capitalurilor spre valorificare, dintr-o ţară în alta; totodată,
serviciile acestor bănci sunt solicitate de către societăţile
transnaţionale, care îşi pot propaga – în modul cel mai
eficient – interesele prin intermediul acestora.
La dezvoltarea sistemului creditelor externe o
contribuţie deosebită au sucursalele sau reprezentanţele unor
băncistrăine pe diferitele pieţe naţionale (al căror număr este
încontinuă creştere în ultimii ani), precum şi
instituţiilefinanciare internaţionale. Toate acestea alcătuiesc
un sistem,în cadrul căruia activităţile specifice se derulează în
limitele unei reglementări bine gândite şi structurate.
Sistemul financiar-bancar internaţional este
acelansamblu coerent de bănci şi alte instituţii financiare prin
intermediul căruia se desfăşoară – pe baza unor reguli unitare,
utilizându-se tehnici şi instrumente specifice – operaţiuni de
credit internaţional.
În structura sistemului financiar-bancar internaţional
se pot distinge – în principal – următoarele categorii de bănci:
transnaţionale, bănci consorţiale, bănci de depozit, bănci
comerciale, bănci universale, case de economii etc.
Din categoria – largă – a instituţiilor care compun
sistemul financiar-bancar internaţional reţinem, pentru a
scurtă prezentare, pe cele care au cea mai mare importanţă şi
pondere în creditul extern, adică: instituţiile financiar-bancare
din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite: Fondul Monetar
Internaţional şi Grupul Băncii Mondiale, precum şi
alteinstituţii financiar-bancare cu arie de cuprindere regională
sau cu specializări direcţionate pe anumite domenii.

Unitatea de învăţare 13

CONTROLUL FINANCIAR

Introducere

Termenul „control” poate fi explicat ca o analiză


permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii
pentru a urmării mersul acesteia şi pentru a lua măsuri de
îmbunătăţire.

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de control financiar;


- stabilirea distincţiilor dintre control financiar şi control
fiscal

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


control financiar intern, audit public intern;
– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor
organe de control financiar

Conţinutul unităţii de învăţare

Controlul financiar - acţiunea de verificare,


periodicăsau permanentă, prealabilă, concomitentă sau
posterioară, desfăşurată – de către organe special abilitate –
asupra unor activităţi, în scopul stabilirii legalităţii sau
oportunităţii operaţiunilor material-tehnice sau a actelor
emise de autorităţile administrative în domeniul financiar.
Controlul urmăreşte descoperirea faptelor, dar şi a cauzelor
care au condus la încălcarea prevederilor legale.

În literatura juridică, în general, controlul este clasificat


după natura organului de control, ca un control ce poate fi
efectuat de organe ce fac parte din structura autorităţilor publice
(legislativă, executivă sau judiciară), iar după poziţia pe care o
ocupă organul de control faţă de entitatea controlată, se distinge
un control intern (general sau specializat) sau un control extern
(ierarhic superior sau specializat). După regimul juridic al
activităţii de verificare se mai distinge un control jurisdicţional
(efectuat fie de organe cu atribuţii administrativ jurisdicţionale,
fie de instanţele judecătoreşti) sau un control nejurisdicţional
(înfăptuit de organe care nu au atribuţii jurisdicţionale).

Controlul finaciar este instrumentul de cunoaştere a


realităţii modului în care sunt cheltuiţi banii publici, dar – în
acelaşi timp – el reprezintă atât un instrument preventiv
(prevenţie generală şi specială), cât şi unul necesar restabilirii
situaţiei anterioare ilicitului financiar, prin solicitarea organe-
lor competente să acţioneze pentru tragerea la răspundere
penală, patrimonială ori administrativ-disciplinară a persoa-
nelor vinovate.

Formele controlului financiar


Activitatea de control financiar este realizată printr-o
diversitate de forme, în funcţie de sfera, termenul, volumul
lucrărilor, felul activităţilor şi al organelor care îl efectuează,
momentul înfăptuirii lui etc.

Astfel, controlul financiar se clasifică, în funcţie de


urmatoarele criterii astfel:

- după sfera de acţiune – controlul financiar poate fi


intern sau extern;
- după termenul în care se efectuează – controlul este
permanent sau periodic;
- după volumul lucrărilor controlate – controlul poate fi
complet sau parţial;
- după felul activităţii controlate – există control de
casă, de magazie, de documente, de operaţiuni financiare;
- după organele care îl exercită – controlul poate fi
ierarhic, de gestiune sau de execuţie;
- după momentul în care se efectuează, se disting următoa-
rele forme de control financiar: control financiar preventiv,
control financiar operativ (curent sau concomitent) şi control
financiar ulterior (posterior sau postoperativ), iar în funcţie de
organul care îl efectuează, acest control poate fi – la rândul său –
un control intern şi altul extern, în funcţie de întinderea lui
acest control este un control general şi unul specializat etc.

Controlul intern - exercitat la nivelul entităţii publice


,inclusiv auditul intern, stabilit de conducere în scopul
asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient
şi eficace.

Controlul financiar preventiv se prezintă sub


două forme: a). control financiar preventiv propriu; b).
control financiar preventiv delegat.
A. Controlul financiar preventiv propriu.
Conducătorii entităţilor publice au obligaţia de a organiza în
egală măsură atât controlul financiar preventiv propriu, şi în
consecinţă să stabilească proiectele de operaţiuni,
documentele justificative, circuitul acestora cu respectarea
dispoziţiilor legale, cât şi evidenţa angajamentelor în cadrul
compartimentului contabil (se actualizează şi se raportează).
Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din
fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata
acestora se efectuează de contabil. Angajarea şi
ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza
prealabilă de control financiar preventiv propriu.
Organizarea controlului financiar preventiv
propriu (include şi elaborarea normelor metodologice),
revine Ministerului Finanţelor Publice care va proceda în
consecinţă şi pentru bugetul trezoreriei statului,
operaţiunile privind datoria publică şi alte operaţiuni
specifice.
Controlul financiar preventiv propriu se
organizează, de regulă, în cadrul compartimentelor de
specialitate financiar-contabile, putând fi extins şi la alte
compartimente şi se exercită, prin viză, de persoane
desemnate în acest sens (act de numire), de către
conducătorul entităţilor publice, care va stabili totodată şi
limitele de competenţă. Nu pot exercita acest tip de
control alte persoane decât cele care aprobă şi efectuează
operaţiuni supuse vizei.
Viza de control financiar preventiv se exercită prin
semnătura persoanei desemnate şi prin aplicarea sigiliului
personal al funcţionarului însărcinat cu această activitate.
Toate documentele prezentate la viza de control financiar
preventiv se înscriu în Registrul privind operaţiunile
prezentate la viza de control financiar preventiv.
Dacă în urma verificării se constată că operaţiunile
nu întrunesc condiţiile de legalitate, regularitate şi, după
caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor
bugetare şi/sau de angajament, viza poate fi refuzată
motivat, în scris, fapt ce se va consemna în Registrul
privind operaţiunile prezentate la viza de control financiar
preventiv. Refuzul de viză se aduce la cunoştinţa
conducătorului entităţii publice. Acesta, cu excepţie
cazurilor în care refuzul de viză se datorează depăşirii
creditelor bugetare şi/sau de angajament, poate dispune
efectuarea operaţiunilor refuzate la viză, dar pe propria sa
răspundere. Despre această operaţie persoanele
însărcinate cu exercitarea acestui control sunt obligate să
anunţe Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor Publice
şi, după caz, organul ierarhic superior al entităţii publice.
Persoanele care exercită controlul financiar
preventiv propriu, răspund în raport de culpa lor, în
solidar, alături de conducătorii compartimentelor de
specialitate, pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea
operaţiunilor şi a încadrării în limitele creditelor bugetare
sau creditelor de angajament aprobate, după caz, pentru
care au acordat viza de control financiar preventiv
propriu.

B. Controlul financiar preventiv delegat este acel


tip de control preventiv care se exercită de către
Ministerul Finanţelor Publice, prin controlori delegaţi, la
unele entităţi publice asupra unor operaţiuni care pot
afecta execuţia în condiţii de echilibru a bugetelor sau
care sunt asociate unor categorii de riscuri determinate
prin metodologia specifică analizei riscurilor. Fac obiectul
acestui tip de control, ordonatorii principali de credite ai
bugetelor (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei
statului, bugetele instituţiilor publice autonome etc.),
operaţiunile derulate prin bugetul trezoreriei statului,
pentru operaţiuni privind datoria publică şi pentru alte
operaţiuni specifice Ministerului Finanţelor Publice. Prin
excepţie de la regula arătată, ministrul finanţelor publice
poate hotărî exercitarea controlului financiar preventiv
delegat şi asupra operaţiunilor finanţate sau cofinanţate
din fonduri publice ale unor ordonatori secundari sau
terţiari de credite sau ale unor persoane juridice de drept
privat, dacă prin aceştia se derulează un volum ridicat de
credite bugetare şi/sau de angajament sau părţi
semnificative din programele aprobate, iar operaţiunile
presupun un grad mare de risc.
În vederea asigurării legalităţii, economicităţii şi
eficienţei în privinţa fondurilor acordate de Uniunea
Europeană, ministrul finanţelor publice, prin controlori
delegaţi, exercită acest control preventiv la agenţiile de
implementare şi la Fondul Naţional de Preaderare.
Controlorul delegat este funcţionarul public al
Ministrului Finanţelor Publice, care exercită atribuţii de
control financiar preventiv delegat, în mod independent. În
funcţie de volumul şi complexitatea activităţii entităţii
publice ministrul finanţelor publice numeşte prin ordin
unul sau mai mulţi controlori delegaţi.
Atribuţiile controlorului delegat sunt:
a) formularea de avize consultative cu privire la
conformitatea, economicitatea, eficienţa şi eficacitatea
unor operaţiuni sau proiecte de acte normative, dacă se
referă la fondurile publice. Aceste avize pot avea ca
obiect şi operaţiuni care se vor efectua în viitor sau la
acţiuni şi/sau inacţiuni administrative, în ceea ce priveşte
regularitatea sau legalitatea lor. Avizele consultative se
pot emite numai la iniţiativa controlorului delegat, sau la
cererea ministrului finanţelor publice sau a ordonatorului
de credite;
b) analiza îndeplinirii condiţiilor cerute de lege
pentru includerea în programul de investiţii, anexă la
proiectul de buget, a obiectivelor de investiţii noi şi în
continuare, precum şi a actualizării valorii acestora în
funcţie de evoluţia indicilor de preţuri;
c) supravegherea execuţiei bugetare asupra
operaţiunilor privind deschiderile de credite, repartizări şi
retrageri de credite, virări de credite între subdiviziunile
clasificaţiei bugetare şi între programe, modificarea
repartizării pe trimestre a creditelor bugetare;
d) supravegherea organizării, ţinerii, actualizării şi
raportării evidenţei angajamentelor; monitorizarea şi
îndrumarea metodologică a controlului financiar preventiv
intern prin procedura vizei, prin avizul consultativ în caz
de refuz de viză în cadrul controlului preventiv intern,
prin propuneri de perfecţionare a organizării controlului
preventiv intern şi prin aplicarea standardelor din
domeniu;
e) exercitarea controlului financiar preventiv, din
punct de vedere al legalităţii, regularităţii şi, după caz, al
încadrării în limitele şi destinaţia creditelor bugetare
şi/sau de angajament, pentru operaţiuni care angajează
patrimonial entitatea publică, dacă prin aceasta se
afectează un volum important din fondurile publice şi
există riscuri asociate semnificative în efectuarea lor.
Acest tip de control se exercită numai asupra
operaţiunilor care se cuprind în limitele fixate prin ordinul
de numire a controlorului delegat. De asemenea controlul
preventiv delegat se exercită numai după ce operaţiunile
au fost supuse controlului preventiv intern , dar
operaţiunile refuzate la viza de control preventiv intern nu
mai sunt supuse controlului preventiv delegat.
Dacă în urma verificării se constată că operaţiunile
supuse controlului preventiv delegat nu întrunesc
elementele de legalitate, regularitate şi încadrare, după
caz, în destinaţia şi limitele creditelor bugetare şi/sau de
angajament, controlorul delegat va comunica în scris
ordonatorului de credite motivele pentru care operaţiunea
nu poate fi efectuată, consemnând acest fapt şi în
Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de control
financiar preventiv. Ordonatorul de credite, în măsura în
care crede că operaţiunea poate fi efectuată, în scris, va
prezenta motivele de legalitate şi de regularitate.
În cazul când ordonatorul de credite nu mai
solicită acordarea vizei, operaţiunea se consideră retrasă
de la viză. Dacă controlorul delegat consideră imposibilă
acordarea vizei, procedează la refuzul de viză. În situaţii
complexe, controlorul delegat poate solicita controlorului
financiar şef, constituirea unei comisii pentru elaborarea
unei opinii neutre.
Controlorii delegaţi întocmesc rapoarte lunare pe
care le transmit controlorului financiar şef.

* Controlul financiar concomitent.


Controlul financiar concomitent, denumit şi
simultan sau operativ ori curent, se exercită în timpul
desfăşurării proceselor economice şi financiare, în acelaşi
timp sau paralel cu efectuarea actelor şi operaţiunilor pe
care le presupun aceste activităţi, în scopul de a se putea
interveni pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor
ori a ilegalităţilor.
Controlul concomitent se exercită inopinat, cel
puţin o dată pe lună, prin verificări faptice, pe bază de
documente, de regulă prin sondaj.
Persoanele îndreptăţite a efectua acest control sunt
membrii consiliului de administraţie, cenzorii, inspectorii
sau alte persoane având atribuţii similare.

* Controlul financiar posterior.


Controlul financiar ulterior se exercită asupra
actelor şi operaţiunilor economico-financiare, după ce
acestea au fost executate. Este controlul cel mai eficient,
întrucât el se realizează temeinic, cu amănunţime, fără a fi
stânjenite activităţile curente ale unităţilor controlate,
asupra actelor şi operaţiunilor deja încheiate. Controlul
posterior are şi un aspect sau rol preventiv, întrucât el
permite tragerea unor concluzii care pot fi utile pentru
activităţile viitoare.

4. Auditul public intern se exercită asupra tuturor


activităţilor desfăşurate într-o entitate publică sau asupra
entităţilor subordonate ierarhic şi presupune ca funcţionarii
angrenaţi în această activitate să nu fie implicaţi în
elaborarea procedurilor de control intern şi în desfăşurarea
activităţilor supuse auditului public intern.

Auditul public intern este o activitate funcţional


independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere
conducerii unei entităţi publice pentru buna administrare a
veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile
acesteia; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească
obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care
evoluează şi îmbogăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului
de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a
proceselor de administrare.

Obiectivele auditului public intern sunt – conform


actului normativ care reglementează această materie –
asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să
îmbunătăţească sistemele şi activităţile entităţii publice şi
totodată sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice
printr-o abordare sistematică şi metodică, prin care se
evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea sistemului de
conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a
proceselor administrării.

În ceea ce priveşte sfera auditului public intern,


această formă de control cuprinde:

- activităţile financiare sau cu implicaţii financiare


desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii
angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către
beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistenţă
externă;

- constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi


stabilirea titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor
acordate la încasarea acestora;

- administrarea patrimoniului public, precum şi vânza-


rea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din
domeniul privat/public al statului ori al unităţilor adminis-
trativ-teritoriale;

- sistemele de management financiar şi control, inclusiv


contabilitatea şi sistemele informatice aferente.

Auditul public intern poate îmbrăca trei forme, si


anume auditul de sistem, auditul performanţei si auditul de
regularitate.

a). Auditul de sistem reprezintă o evaluare în


profunzime a sistemelor de conducere şi control intern,
urmărind eficienţa şi eficacitatea acestora, iar pentru
înlăturarea deficienţelor se formulează recomandări.

b). Auditul performanţei examinează dacă criteriile


stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor
entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi
apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele.

c). Auditul de regularitate presupune o examinare a


acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor
publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării
ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodolo-
gice care le sunt aplicabile (se efectuează de regulă la institu-
ţiile publice mici şi se efectuează de către compartimentele de
audit public intern ale Ministerului Finanţelor Publice.

Auditul public intern este organizat – potrivit legii – în


organisme de evaluare şi stabilire a strategiei, cu un rol
consultativ, Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) şi
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
(UCAAPI) precum şi organisme responsabile cu desfăşurarea
activităţilor de audit – Compartimentul de audit public
organizat la nivelul fiecărei entităţi publice.

Auditorii interni sunt funcţionari publici


selecţionaţi, cu drepturi, obligaţii şi incompatibilităţi ce
rezultă din Statutul funcţionarilor publici. Numirea sau
revocarea acestora se face de către conducătorul entităţii
publice, cu avizul conducătorului compartimentului de
audit public intern. Pentru acţiunile desfăşurate cu bună
credinţă, ei nu pot fi sancţionaţi sau trecuţi în altă funcţie.
Auditorii interni trebuie să respecte prevederile Codului
privind conduita etică a auditorului intern.

Organele de control financiar


Ministerul Finanţelor Publice exercita
controlulfinanciar pe întreaga economie, având la dispoziţie
în acest scop un aparat specializat. (Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Inspecţie
Financiar-Fiscală – Direcţia de control financiar, Autoritatea
Naţională a Vămilor).

Curtea de Conturi - controlul asupra modului


deformare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public - prin proceduri
de audit public extern.

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

OUG 119/1999 republicată

Ioan Bostan, CONTROLUL FINANCIAR, Ed. Polirom,


Iaşi, 2000
Mircea Boulescu, CURTEA DE CONTURI– TRADIŢIE
ŞI ACTUALITATE, Edit. „Expert-Consult”, Bucureşti, 1993

Unitatea de învăţare 14
FINANŢELE COMUNITARE

1. Introducere
Tratatul de la Maastrischt a consfinţit înfăptuirea
Uniunii Europene care – treptat – îşi deschide porţile primind
noi membri. Așadar, construcţia europeană reprezintă un
proces complex şi dificil care presupune acceptarea
restrângerii – de către statele membre ale Uniunii Europene –
a suveranităţii (mai cu seamă, în ceea ce priveşte componenta
politicii fiscale), dar şi angajarea la un efort continuu de
încadrare în anumiţi parametri „reclamaţi” de interesul
comun. Problemele s-au multiplicat – în timp – pe măsură ce
Uniunea s-a lărgit, prin cooptarea de noi membri, fapt ce a
determinat sporirea cheltuielilor în spaţiul comunitar. Pe acest
fond, domeniul finanţelor a căpătat o importanţă din ce în ce
mai mare, de la un an la altul.

Obiectivele şi competenţele unităţii de


învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de procedură bugetară privind


bugetele asigurărilor sociale;
– înţelegerea noțiunilor de asigurări sociale
- stabilirea distincţiilor dintre asigurări sociale şi
asistenţă socială

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum


contribuţii sociale obligatorii;
– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor
instituţii privind procedura bugetară în cazul
asigurărilor sociale

Procesul de formare a sistemului financiar al


Comunităţilor Europene a fost unul frământat, de durată,
marcat de evoluţii importante şi uneori surprinzătoare; el a
presupus, între altele: mişcarea spre unificare a
instrumentelor bugetare, progresele înregistrate în direcţia
dobândirii autonomiei financiare a Comunităţii, dezvoltarea
politicilor comune, căutarea unui echilibru inter-instituţional
în exercitarea puterii bugetare etc..
Lărgirea Uniunii Europene – prin primirea unor noi
state în spaţiul comunitar – a determinat sporirea eforturilor
din partea instituţiilor europene în scopul îndeplinirii ţelurilor
comune ale ţărilor care s-au înfrăţit.
Finanţele comunitare se bucură de un interes aparte la
nivelul Uniunii Europene, aceasta împrejurare rezultând din
faptul că nu mai puţin de 13 articole din Tratatul Comunităţii
Europene conţin norme referitoare la constituirea şi
administrarea resurselor băneşti publice la nivelul Uniunii şi
chiar în afara acestui spaţiu.

Conţinutul unităţii de învăţare

Cadrul juridic general al finanţelor Uniunii Europene


Prin dispoziţiile Tratatului UE sunt promovate
principiile bugetare (care constituie – într-o mare măsură –
fondul comun al Comunităţii şi a statelor membre), sunt
stabilite principalele modalităţi ale finanţării de bază în ceea
ce priveşte bugetul comunitar (primordial prin intermediul
resurselor/ veniturilor proprii), este definit rolul instituţiilor
comunitare (Comisia, Consiliul şi Parlamentul) în elaborarea
bugetului, în execuţia bugetară, precum şi cu privire la
controlul execuţiei bugetare. Totodată se instituie unele
obligaţii în sarcina statelor membre în scopul asigurării
protecţiei intereselor financiare ale Comunităţii contra
fraudei. Acestor norme li se adaugă cele referitoare la
fondurile structurale, la Curtea de conturi şi la Banca
Europeană de Investiţii. De asemenea, trebuie avute în vedere
şi dispoziţiile prin care se reglementează finanţarea politicii
externe şi de securitate comună. În fine, este remarcabil faptul
că – în temeiul prevederilor din Tratatul CE – au fost adoptate
unele reglementări financiare consacrate exclusiv bugetului
general al Comunităţilor Europene, precum Regulamentul
financiar nr.1605/2002 adoptat de Consiliu (explicitat şi
completat prin norme de aplicare emise de Comisie în acelaşi
an, 2002) prin care au fost readuse în atenţie principiile şi
regulile de bază ale întregului proces bugetar unional.
Rezumând, reţinem că Tratatul CE enunţă şi dezvoltă
- pe lângă principiile bugetare clasice (care îşi păstrează pe
deplin valabilitatea) - şi unele principii originale, precum
principiul bunei gestiuni financiare, principiul disciplinei
bugetare şi de luptă împotriva fraudei (menite să sprijine şi să
întărească regulile clasice existente în domeniu). Acest cadru
juridic subliniază caracterul mixt - clasic şi original, în acelaşi
timp - al finanţelor comunitare: clasicismul este conferit de
faptul că sunt păstrate regulile impuse de dreptul (financiar)
public, iar originalitatea constă în faptul că bugetul are o
natură esenţialmente programatori şi previzională; drept
urmare, noul cadru juridic prezintă atât avantaje (pentru că îi
asigură Comunităţii viitorul financiar), cât şi dezavantaje
(cum ar fi, de pildă, inconvenientul decurgând din
restrângerea inevitabilă a iniţiativei anuale a autorităţii
bugetare).

Timpul alocat unităţii de învăţare este de


2 ore.

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Mircea Ştefan Minea, ELEMENTE DE DREPT


FINANCIAR INTERNATIONAL, Edit. "Accent", Cluj-
Napoca, 2009
Radu Bufan, „TRATAT DE DREPT FISCAL”, vol. I,
ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2005

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri

Emil Bălan, ADMINISTRAREA FINANŢELOR


PUBLICE LOCALE, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 1999
Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ
ADREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001
Ioan Bostan, CONTROLUL FINANCIAR, Ed. Polirom,
Iaşi, 2000
Mircea Boulescu, CURTEA DE CONTURI–
TRADIŢIEŞI ACTUALITATE, Edit. „Expert-Consult”,
Bucureşti, 1993
Petre Brezeanu, FINANŢE EUROPENE, Edit. "C.
H.Beck" Bucureşti, 2007
Gabriela Chivu, ORGANIZAŢII
INTERSTATALECONTEMPORANE, Edit. “Argonaut”,
Cluj-Napoca, 2002
Ioan Condor, Radu Stancu, DREPT FINANCIAR, Edit.
„Fundaţia România de mâine”, Bucureşti, 2002
Henry-Michel Crucis, FINANCES PUBLIQUES,
Edit."Montchrestien", Paris, 2003
Elena Drăgoescu, FINANŢE. FINANŢE PUBLICE,
Edit.“Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureş, 2000
Adam Drăgoi, Ioan Lazăr, DREPT FINANCIAR, Edit.
“Risoprint”, Cluj-Napoca, 2009
Dan Drosu-Şaguna, DREPT FINANCIAR ŞI
DREPTFISCAL, Edit. “Deşteaptă-te Române S. R. L. ”,
Bucureşti,
1992
Dan Drosu Şaguna, Mihaela Eugenia Tutungiu,
EVAZIUNEA FISCALĂ, Edit. „Oscar Print”, Bucureşti,
1995
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova,DREPT FINANCIAR
PUBLIC, Edit. "C. H. Beck" Bucureşti, 2005
Simona Gaftoniuc, FINANŢE INTERNATIONALE,
Edit. "Economica", Bucureşti, 2003
Ioan Gliga, Dreptul FINANŢELOR PUBLICE,
Edit.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992
Ioan Gliga, DREPT FINANCIAR PUBLIC, Edit.
“All”,Bucureşti, 1994
Ioan Gliga, DREPT FINANCIAR, Edit
„Humanitas”,Bucureşti, 1998
Nicolae Hoanţă, ECONOMIE ŞI FINANŢE
PUBLICE,Edit. “Polirom”, Iaşi, 2000
Ilie Iovănaş, DREPT ADMINISTRATIV, Edit.“Servo-
Sat”, Arad, 1997
Dan Tudor Lazăr, Adrian Mihai Inceu, FINANŢE ŞI
BUGETE PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2003
Mircea Ştefan Minea, REGIMUL JURIDIC AL
FINANŢELOR PUBLICE ÎN ROMÂNIA, Edit. „Argonaut”,
Cluj-Napoca, 1998
Mircea Ştefan Minea, ELEMENTE DE DREPT
FINANCIAR INTERNATIONAL, Edit. "Accent", Cluj-
Napoca, 2001
Mircea Ştefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca
Mihaela Georoceanu, DREPTUL FINANŢELOR
PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2002
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş,
DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, vol. I - Drept
financiar, Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul
Juridic,Bucureşti, 2013
Radu I. Motica, Gheorghe Mihai, FUNDAMENTELE
DREPTULUI, TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI, Edit.
“All Beck”, Bucureşti, 2000
Raymond Muzellec, FINANCES PUBLIQUES, 8-e
édition, Edit. “Sirey - Dalloz”, Paris, 1993
Paul C. Olcescu, Toader Toma, TRATAT DE DREPT
FINANCIAR ŞI FISCAL, Edit. „Cantes”, Iaşi, 2000
Nicolae Păun, ISTORIA CONSTRUCŢIEI
EUROPENE, Edit. Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-
Napoca, 1999
Rodica Narcisa Petrescu, DREPT
ADMINISTRATIV, Edit. “Hamangiu”, Bucureşti, 2009
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT
FINANCIAR, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 2003
Eugen Popa, AUTONOMIA LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA,Ed. ”All Beck”, Bucureşti, 1999
Luc Saïdj, FINANCES PUBLIQUES, 2-e édition,
Edit.“Dalloz”, Paris, 1997
Constantin Topciu şi alţii, BUGET ŞI EVIDENŢĂ
BUGETARĂ, Edit. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti,
1981
Louis Trotabas, FINANCES PUBLIQUES, Edit.
“Dalloz”, Paris, 1964
Louis Trotabas, Jean M. Cotteret, DROIT FISCAL,
Edit.“Dalloz”, Paris, 1977

II. Studii, articole, note, comunicări ştiinţifice

Alexandru Boroi, Ion Rusu, „Legea nr. 241/2005 pentru


prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, în Dreptul nr.
2/2006
Nicoleta Diaconu, „Caracterizarea fondurilor
structurale ale Uniunii Europene”, în Revista de Drept
Comercial nr.3/2007
Simona Fiţ, “Contribuţiile sociale, între scădere a
fiscalităţii şi creşterea birocraţiei”, în revista Curierul fiscal
nr. 1/2006
C. N. Florescu, “Unele consideraţii privind structura,
mecanismul de funcţionare şi particularităţile juridice ale
FMI, instituţie specializată a ONU”, în Revista de Drept
Comercial nr. 6/1994
Nicolae Grigorie-Lăcriţa, „Sinteza obligaţiilor bugetare
salariale, datorate de angajat şi angajator, în anul 2008”,
înCurierul fiscal nr. 1/2008
Doralina Lazăr, „Impactul aderării în
domeniulasigurărilor sociale”, în Curierul fiscal nr. 1/2007
Mircea Ştefan Minea, „Noul regim juridic al
finanţelorpublice locale în România”, în Revista Română de
Drept al Afacerilor nr.6/2006
Horaţiu Sasu, „Necorelări legislative în reglementarea
contribuţiilor sociale”, în Curierul fiscal nr. 3/2007
Cosmin Şerbănescu, „Pilonii de pensii, între rentabilitate
şirisc”, în Curierul fiscal nr. 9/2007
Cosmin Şerbănescu, „Pilonul I – între dezinformare
şiineficienţă”, în Curierul fiscal nr. 10/2007
Victoria Şeulean, Liliana Donath, „Dezvoltarea
planurilor de pensii private, alternativă viabilă la pensiile din
sistemul public (I)”, în Curierul fiscal nr. 7/2006
Dan Şova,“Garanţiile de stat pentru împrumuturile interne”,
în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2004