UNIVERSITATEA EUROPEANA DRAGAN DIN LUGOJ

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

DOMENIUL: FINANTE
PROGRAMUL DE STUDIU: FINANTE SI BANCI

SUPORT DE CURS
C O N TAB I LI TAT E FI NAN C IAR Ă

Coordonator curs: Lector univ. dr. Doros Alexandra

Anul III, an univ. 2015/2016

 CAPITOLUL 1 – CONSIDERENTE PRIVIND CADRUL LEGAL AL
CONTABILITǍŢII FINANCIARE ÎN ŢARA NOASTRǍ

Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea,

gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor
obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice trebuie să asigure înregistrarea
cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la
poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele
interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii
financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
Rolul legilor și normelor în societatea contemporană este de a stabili un raport
esențial, necesar, general, relativ stabil şi repetabil între laturile interne ale aceluiaşi
obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale
unui anumit proces.
Întreaga contabilitate din România are la bază legi, norme, ordonanțe și hotărâri
guvernamentale care au un rol esențial în orgaizarea și desfășurarea activității economice.

1.1. Cadrul normativ de bază privind activitatea de contabilitate financiară

românească

În prezent, în ţara noastră se aplică o serie de ordine şi legi, dintre care le amintim
pe cele mai importante şi anume:
 Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată;
 O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

 O.M.E.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile;

 O.M.F.P. nr. 2861/2009 privind inventarierea elementelor de active, datorii şi
capitaluri proprii
 Ordin nr. 40/15.01.2013 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi
depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale
operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice;
 O.M.F.P. nr. 2086/2010 pentru aprobarea Normelor privind deducerile pentru
cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea profitului impozabil;
 O.G. nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 54, din 23 ianuarie 2013;
 H.G. nr. 23/2013 - stabilirea salariului de baza minim brut pe ţară garantat în
plată.

Legea cadru a activităţii de contabilitate este Legea contabilităţii nr. 82/1991, care,
de la adoptarea ei până în present, a suferit o serie de modificări structurale, după cum
urmează:

2
  În 2007 a fost republicatã în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 102/2007, și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689
din 10 octombrie 2007, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 86/2008, publicatã
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 15 aprilie 2008, dându-se
textelor o nouã numerotare.
 Legea contabilității nr. 82/1991 a mai fost republicatã în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005 și ulterior a mai fost modificată
prin Legea nr. 259/2007 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr.
82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 27 iulie
2007.
Actele modificatoare ale Legii 82/1991 sunt:
 O.U.G. nr 37/2011 pentru modificarea si completarea Legii contabilității
82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente, publicată în
Monitorul Oficial nr.285/22.04.2011;
 Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind
Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial nr.757/12.11.2012.
Conform Legii contabilităţii orice entitate are obligaţia să organizeze şi să
conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, precum şi
contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.

1.1.1. Modul de organizare şi conducere a contabilităţii

Potrivit reglementărilor elaborate în acest sens, contabilitatea se ţine în limba

română şi în moneda naţională, iar contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se
ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută.
La art. 6 alin. 2 se menţionează că, orice operaţiune economico-financiară efectuată
se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor
în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Aplicând prevederile acestei legi, în cazul nostru, contabilitatea este organizată şi
condusă în baza unui contract de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiat cu
o persoană juridică, autorizată potrivit legii, membră a Corpului Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România, în acest caz răspunderea pentru aplicarea
necorespunzătoare a reglementărilor contabile revenind acestora, potrivit legii şi
prevederilor contractuale.
În cazul în care contabilitatea se organizează şi se conduce, în compartimente
distincte conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană
împuternicită să îndeplinească această funcţie, aceste persoane trebuie să aibă studii
economice superioare, iar răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a
reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei
persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din
subordine.

1.1.2. Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate

Cele trei registre de contabilitate obligatorii sunt:

3
 - Registrul-jurnal
- Registrul-inventar
- Cartea mare.
Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează conform
normelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice; registrele de contabilitate trebuie să
fie astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul
operaţiunilor contabile efectuate.
Instrumentul de verificare a corectitudinii înregistrării operaţiunilor efectuate în
contabilitate este balanţa de verificare, care se întocmeşte lunar.
Păstrarea registrelor se face la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, timp de 10
ani.
În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua
măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare,
potrivit reglementărilor emise în acest scop.

1.1.3. Arhivarea şi păstrarea documentelor financiar-contabile

Păstrarea documentelor justificative şi contabile se face în mod similar cu

păstrarea celor trei registre obligatorii, adică la domiciliul fiscal sau la sediile secundare.
Registrele şi documentele justificative şi contabile se pot arhiva, în baza unor
contracte de prestări de servicii, cu titlu oneros, de către alte persoane juridice române
care dispun de condiţii corespunzătoare. Şi în acest caz, răspunderea privind arhivarea
documentelor financiar-contabile revine administratorului sau altei persoane care are
obligaţia gestionării unităţii beneficiare.
Unitatea care a încredinţat documentele spre arhivare, respectiv unitatea
beneficiară, va înştiinţa organul fiscal teritorial de care aparţine despre această situaţie.
Cu ocazia controalelor efectuate de organele abilitate, persoanele juridice sunt
obligate, la cerere, să prezinte la domiciliul fiscal documentele solicitate.
Organele de control ale Ministerului Economiei şi Finanţelor pot interzice
arhivarea registrelor, a documentelor justificative şi contabile şi în alte locaţii decât la
domiciliul fiscal sau la sediile secundare, dacă consideră că acestea nu sunt păstrate
corespunzător.
Termene de păstrare:
• statele de salarii: 50 de ani;
• registrele şi a documentele justificative şi contabile: 10 ani cu începere de la data
încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia:
a) facturilor aferente bunurilor de capital, respectiv bunurilor imobile, care stau la
baza determinării taxei pe valoarea adăugată deductibile pentru persoanele impozabile cu
regim mixt şi persoanele parţial impozabile în conformitate cu prevederile Codului fiscal,
se vor păstra conform termenului prevăzut la art. 149 alin. (6) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestui articol persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a
bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul
taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă
care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine

4
exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea
deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie
păstrate pentru aceeaşi perioadă.
b) documentelor prevăzute mai jos care se pot păstra pe o perioadă de numai 5 ani
dacă necesităţile proprii ale unităţii nu impun păstrarea acestora pe o perioadă de timp
mai mare.
 Notă de recepţie şi constatare de diferenţe;
 Bon de primire în consignaţie;
 Bon de predare, transfer, restituire;
 Bon de consum;
 Bon de consum (colectiv);
 Fişă limită de consum;
 Dispoziţie de livrare;
 Fişă de magazine;
 Fişă de magazie (cu două unităţi de măsură);
 Listă de inventariere ;
 Chitanţă;
 Dispoziţie de plată/încasare către casierie;
 Decont pentru operaţiuni în participaţie;
 Ordin de deplasare (delegaţie);
 Decont de cheltuieli (pentru deplasări externe);
 Notă de debitare-creditare;
 Extras de cont;
 Borderou de primire a obiectelor în consignaţie;
 Borderou de ieşire a obiectelor în consignaţie;
 Jurnal privind operaţiuni diverse (pentru conturi sintetice);
 Fişă de cont pentru operaţiuni diverse;
 Decizie de imputare Angajament de plată
c) documentelor financiar-contabile care atestă provenienţa unor bunuri cu durată
de viaţă mai mare de 10 ani – se păstrează, de regulă, pe o perioadă de timp mai mare,
respectiv pe perioada de utilizare a bunurilor.
În caz de încetare a activităţii, documentele contabile se arhivează în conformitate
cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, sau se predau la arhivele statului, în conformitate
cu prevederile legale în materie.
Arhivarea documentelor justificative şi contabile se face în conformitate cu
prevederile legale şi cu următoarele reguli generale:
- documentele se grupează în dosare, numerotate, şnuruite şi parafate;
- gruparea documentelor în dosare se face cronologic şi sistematic, în cadrul fiecărui
exerciţiu financiar la care se referă acestea. În cazul fuziunii sau al lichidării societăţii,
documentele aferente acestei perioade se arhivează separat;
- dosarele conţinând documente justificative şi contabile se păstrează în spaţii amenajate
în acest scop, asigurate împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii, dotate cu
mijloace de prevenire a incendiilor;

5
- evidenţa documentelor la arhivă se ţine cu ajutorul Registrului de evidenţă, potrivit
legii, în care sunt consemnate dosarele şi documentele intrate în arhivă, precum şi
mişcarea acestora în decursul timpului.
Eliminarea din arhivă a documentelor al căror termen legal de păstrare a expirat
se face de către o comisie, sub conducerea administratorului. În această situaţie se
întocmeşte un proces-verbal şi se consemnează scăderea documentelor eliminate din
Registrul de evidenţă al arhivei.

1.2. Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene – O.M.F.P.

1802/2014

Reglementările contabile conforme cu Directivele Europene vizează formatul şi

conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile generale, regulile de evaluare
şi tratamentele contabile, regulile de întocmire, aprobare şi publicare a situaţiilor
financiare, unele reguli privind contabilitatea de gestiune, planul de conturi general,
precum şi conţinutul şi funcţiunea conturilor contabile.
“Acestea stabilesc, de asemenea, reguli privind organizarea şi conducerea
contabilităţii şi raportările efectuate în conformitate cu cerinţele instituţiilor statului,
pentru uzul tuturor categoriilor de utilizatori.”

1.2.1. Aplicabilitate. Formatul şi conţinutul situaţiilor financiare anuale

La art.10 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile

privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate,
se stipulează că: ”în aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, entităţile trebuie să dezvolte politici contabile proprii care se aprobă de
administratori, potrivit legii. În cazul entităţilor care nu au administratori, politicile
contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective.”
 Reglementările contabile din România, menţionează că: : entităţi mijlocii
şi mari prezintă situaţii financiare care cuprind:
 bilanţ;
 cont de profit şi pierdere;
 situaţia modificărilor capitalului propriu;
 sitaţia fluxurilor de numerar;
 notele explicative la situaţiile financiare anuale.

Microentităţile şi entităţile mici prezintă situaţii financiare simplificate care conţin:

 bilanţ simplificat,
 cont de profit şi pierdere
 note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
În consecinţă, „...pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, încadrarea în
criteriile de mărime prevăzute de prezentele reglementări se efectuează la sfârşitul
exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale
exerciţiului financiar precedent celui de raportare şi a indicatorilor determinaţi pe baza

6
datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului
financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a
României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.”1
Poziţia financiară a unei întreprinderi este reflectată prin bilanţ, cu ajutorul
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi cu ajutorul unor indicatori
economico-financiari importanţi pentru lichiditate şi solvabilitate.
Contul de profit si pierdere oferă utilizatorilor informaţii privind performanţele
entităţii economice la un moment dat, cu ajutorul conceptelor venituri şi cheltuieli.
Notele explicative la situațiile financiare anuale cuprind informații suplimentare,
relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară,
performanța și modificarea poziției financiare.

1.2.2. Elaborarea situaţiilor financiare anuale

Obiectivul situaţiilor financiare anuale este de a oferi o imagine fidelă a poziţiei

financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea
desfăşurată în exerciţiul financiar încheiat.
Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile
financiare anuale şi coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de
12 luni.
Pentru detalierea elementelor prezentate în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere
şi a informaţiilor legate de elemente care nu sunt recunoscute în situaţiile financiare se
întocmesc notele explicative.
Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi trebuie însoţite de o
declaraţie scrisă a administratorului prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea
situaţiilor financiare anuale şi confirmă că:2
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în
conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b) situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare,
performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
c) persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.
Fac obiectul publicării situaţiile financiare anuale, raportul administratorilor şi
raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori. Aceste prevederi se aplică şi
sucursalelor înregistrate în România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în
străinătate, precum şi societăţilor-mamă care întocmesc situaţii financiare consolidate.
Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, un
exemplar al situaţiilor financiare anuale se depune la Direcţia generală a finanţelor
publice judeţeană, în termenul legal stabilit de Ministerul Finantelor Publice.

1
***O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale
individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate
2
art. 30 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 actualizată

7
 1.2.3. Importanţa utilizatorilor de informaţie contabilă în contextul actual

Utilizatorii situaţiilor financiare întocmite potrivit prezentelor reglementări includ

investitorii actuali şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienţii,
instituţiile statului şi alte autorităţi, precum şi publicul. Aceştia utilizează situaţiile
financiare pentru a-şi satisface o parte din necesităţile lor de informaţii.
Nevoile informaţionale ale fiecărei categorii de utilizatori sunt prezentate mai jos.

UTILIZATORI DECIZII PE BAZǍ DE INFORMAŢII

Evaluarea corelaţiei risc-beneficiu va genera:
Investitorii (acţionarii)  cumpărarea, vânzarea sau păstrarea de acţiuni;
prezenţi şi potenţiali  determinarea capacităţii de a plăti dividende.

Stabilitatea şi profitabilitatea întreprinderii vor genera:

 cerinţe de mărire a salariilor, a pensiilor sau acordarea altor
facilităţi;
Angajaţii  oportunităţi profesionale;
 schimbarea locului de muncă.

Capacitatea de rambursare va determina:

Creditorii  majorarea, reducerea sau păstrarea constantă a nivelului
creditelor şi împrumuturilor acordate.

Evaluarea solvabilităţii întreprinderii pentru:

 iniţierea de legături comerciale;
Furnizorii şi alţi
 creşterea, micşorarea sau menţinerea volumului vânzărilor;
creditori
 acordarea/anularea facilităţilor comerciale.

Evaluarea continuităţii activităţii pentru:

Clienţii  cumpărarea produselor firmei şi colaborare pe termen lung.
Evaluarea întreprinderii în ansamblu pentru:
Instituţiile statului şi  majorarea/micşorarea taxelor şi impozitelor;
alte autorităţi  determinarea indicatorilor macroeconomici;
 examinarea impactului firmei în mediul încojurător.
Publicul Evaluarea impactului economic şi social al firmei;
Managerul Determinarea nivelului până/de la care strategiile şi operaţiunile pot fi
întreprinse.

Deşi nu toate necesităţile de informaţie ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situaţiile

financiare cu scop general, există informaţii care pot interesa toţi utilizatorii. Utilizarea
informaţiei de către analiştii financiari se referă la patru aspecte cheie:
 perspectivele de creştere ale economiei se bazează pe aşteptările viitoare, în ceea
ce priveşte economia, ca întreg, industria în general şi societatea analizată, în particular

8
acordându-se atenţie deosebită factorilor care au cea mai mare influenţă asupra
performanţelor viitoare aşteptate (profitul, dividendul şi preţul acţiunii);
 factorii semnificativi ai pieţei financiare, accentul punându-se pe identificarea
factorilor care influenţează poziţia întreprinderii pe piaţă;
 parametrii de investiţii, fiind luate în considerare dividendele şi preţul pieţei în
conjuncţie cu riscul acceptat;
 strategii de investiţii, unde recomandările de a investi pe termen scurt, mediu sau
lung au la bază două aspecte: aşteptările în comportamentul preţului acţiunilor şi
sincronizarea în ceea ce priveşte performanţele întreprinderii.

1.2.4. Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare anuale

Indiferent de destinatarii şi de obiectivele informaţiei contabile, ea trebuie să aibă

anumite calităţi. Aşa cum prevede Cadrul general IASB pentru elaborarea şi prezentarea
situaţiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale, care determină
utilitatea informaţiilor furnizate de situaţiile financiare, sunt : inteligibilitatea, relevanţa,
credibilitatea şi comparabilitatea.
Inteligibilitatea sau uşurinţa cu care utilizatorii înţeleg informaţia contabilă
trebuie să devină o calitate esenţială a documentelor contabile de sinteză.
Relevanţa informaţiilor contabile se referă la capacitatea acestora de a fi utile
beneficiarilor în luarea de decizii, oferind suportul necesar în evaluarea evenimentelor
trecute, prezente şi viitoare.
Credibiltatea presupune ca informaţia contabilă să nu conţină erori semnificative,
să nu fie părtinitoare şi să ofere o imagine corectă asupra fenomenelor sau proceselor
reflectate.
Este, de asemenea, important ca situaţiile financiare să prezinte informaţii
corespunzătoare pentru perioadele precedente. Pentru ca informaţia să fie relevantă şi
credibilă, conform art. 23 alin. 6 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 - pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, sunt necesare următoarele:
- “informaţia să fie oportună pentru luarea deciziilor de către utilizatori;”
- “beneficiile de pe urma informaţiei să depăşească costul acesteia;”
- “să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiei
financiare.”
Comparabilitatea presupune necesitatea ca utilizatorii să poată compara
informaţiile din conturile anuale ale aceleiaşi societăţi, într-un anumit interval de timp, de
a compara conturile anuale ale diferitelor societăţi din aceeaşi industrie, pentru a evalua
poziţia financiară şi preformanţele acestora. Pentru a asigura comparabilitatea
informaţiilor, este important să se respecte principiul permanenţei metodelor, precum şi
cel al consecvenţei.
Pe lângă cele patru caracteristici calitative principale, cadrul contabil conceptual,
impune şi neutralitatea ca o caracteristică de calitate a situaţiilor financiare, astfel pentru
a fi fiabilă informaţia conţinută în situaţiile financiare trebuie să fie neutră. Situaţiile
financiare nu sunt neutre dacă, prin soluţie sau modul de prezentare a informaţiei,

9
influenţează luările de decizii sau judecată, astfel încât să se obţină un rezultat pre-
determinant.

1.3. Inventarierea activelor, datoriilor si capitalurilor proprii

Societăţile comerciale au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de

natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel
puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii
sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii:
a) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi
stabilite cert decât prin inventariere;
b) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
c) cu prilejul reorganizării gestiunilor;
d) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră;
e) în alte cazuri prevăzute de lege (la cererea organelor de control, cu prilejul
efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege).

1.3.1. Generalități privind inventarierea activelor, datoriilor si capitalurilor proprii

Conform art.1 alin.1 din O.M.F.P. 2861/2009, inventarierea reprezintă ansamblul

operaţiunilor prin care se constată existenţa elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta
se efectuează.
Scopul principal al inventarierii este stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor
de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, dar şi “a
bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau
fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine
fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu
financiar.”
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit
prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, şi în conformitate cu reglementările contabile
aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are
obligaţia gestionării entităţii.
La orice societate comercială elementele patrimoniale se inventariază în
funcţie de natura lor, astfel:
- imobilizările necorporale, autoturismele şi aparatura de birotică se inventariază
prin identificarea acestora pe baza titlurilor de proprietate şi a dosarului tehnic al
acestora;
- stabilirea stocurilor faptice se realizează prin numărare, cântărire şi măsurare ;
- creanţele şi obligaţiile faţă de terţi se verificat şi se confirmă pe baza extraselor
soldurilor debitoare, respectiv creditoare ale conturilor de creanţe şi datorii ;
- disponibilităţile bancare se inventariază prin confruntarea soldurilor din
extrasele de cont cu soldurile din contabilitate;
- numerarul din casieria societăţii se inventariază în ultima zi lucrătoare a
exerciţiului financiar, confruntându-se soldurile din registru de casă cu cele din
contabilitate;

10
 1.3.2. Implementarea rezultatelor inventarierii

Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces

–verbal iar diferenţele constatate se înregistrează în contabilitate.
La inventariere apar două tipuri de diferenţe: diferenţe cantitative și diferenţe
valorice.
 Diferenţele cantitative sunt concretizate în plusuri sau minusuri de inventar, care
se stabilesc astfel: (stoc faptic – stoc scriptic) x preţul de înregistrare în
contabilitate = plus sau minus de inventar
Dacă stocul faptic este mai mare decât stocul scriptic, rezultă un plus de inventar,
în caz contrar, rezultă un minus de inventar.
 Diferenţele valorice rezultă în urma actualizării valorii contabile a elementelor
patrimoniale la valoarea de inventar şi se stabilesc astfel: (stoc faptic x valoare
actuală) – (stoc faptic x valoare contabilă)
Potrivit principiului prudenţei, plusurile de valoare în cazul activelor nu se
înregistrează în contabilitate, iar minusurile de valoare se înregistrează sub forma
ajustărilor pentru depreciere sau a amortizărilor suplimentare.
În cazul în care se constată că valoarea de inventar este mai mare decât valoarea
contabilă, în listele de inventariere se va înscrie valoarea contabilă, iar în cazul în care
valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, în listele de inventariere se
înscrie valoarea de inventar.
Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în evidenţa tehnico-operativă în
termen de cel mult 7 zile de la data aprobării procesului-verbal de inventariere, de către
administrator.
Plusurile în gestiune se vor înregistra la valoarea justă, iar lipsurile se vor
imputa la valoarea de înlocuire a bunurilor respective, care reprezintă costul de achiziţie
al unui bun cu carcateristici şi grad de uzură similare, la data constatării pagubei.

11
 CAPITOLUL 2 – PRINCIPII CONTABILE. EVALUARE ŞI REEVALUARE

Pentru creşterea încrederii în imaginea fidelă furnizată de situaţiile financiare, este

necesar ca la organizarea contabilităţii entităţilor economice să se ţină seama de mai
multe principii.

2.1. Principii contabile – obiective de bază ale contabilităţii financiare

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale ale se evaluează în

conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente.
Astfel, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când
tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său
este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile
financiare ale perioadelor aferente.
1. Principiul continuităţii activităţii.
Societatile comerciale din Romania îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului
continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că firmele îşi continuă în mod normal
funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
Dacă conducerea lor a luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite
evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste
elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare
anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie
prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care
au stat la baza deciziei conform căreia societatea nu îşi mai poate continua activitatea.
2. Principiul permanenţei metodelor. Metodele, regulile si normele privind
evaluarea, înregistrarea în contabilitate a elementelor patrimoniale se aplică în mod
consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
3. Principiul prudenţei. Evaluarea se realizează pe o bază prudentă şi presupune
în special:
- includerea în bilanț a profitul realizat ;
- evidențierea tuturor datoriilor apărute în exercitiul curent ;
- recunoașterea tuturor ajustarilor de valoare care au luat naștere în cursul
exercițiului financiar încheiat;

- recunoașterea tuturor deprecierilor, indiferent dacă rezultatul exerciţiului

financiar este deficit sau excedent.
4. Principiul independenţei exerciţiului ţine cont de veniturile şi cheltuielile
aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestora
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Conform
acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii se evaluează separat.
6. Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu
financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar
precedent.
Conform art. 44 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 - pentru aprobarea Reglementărilor
contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale

12
consolidate, “modificarea politicilor contabile se efectuează numai pentru perioadele
viitoare, începând cu exerciţiul financiar următor celui în care s-a luat decizia
modificării politicii contabile. Modificarea politicilor contabile poate fi efectuată numai
de la începutul unui exerciţiu financiar. Nu sunt permise modificări ale politicilor
contabile pe parcursul unui exerciţiu financiar.”
7. Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de activ şi de
datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea
valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând
seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai de forma
juridică a acestora.
La art. 46 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 se stipulează că “evenimentele şi
operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se
produc, în baza documentelor justificative. Documentele care stau la baza înregistrării în
contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul
cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanţă cu realitatea. De asemenea,
contractele încheiate între părţi trebuie să prevadă modul de derulare a operaţiunilor şi
să respecte cadrul legal existent.”
Aşa cum se menţionează, în reglementările contabile, “…forma juridică a unui
document trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economică. În cazuri rare, atunci
când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii
şi forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operaţiuni, cu
respectarea fondului economic al acestora.”

9. Principiul pragului de semnificaţie. Elementele de bilanţ şi de cont de profit

şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:
 acestea reprezintă o sumă nesemnificativă sau
 o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca
elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.
Abateri de la principiile contabile generale pot fi efectuate în cazuri excepţionale.
Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum şi motivele care le-
au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor,
poziţiei financiare şi a excedentului sau pierderii.

2.2. Principiile proiectării sistemelor contabile

În literatura de specialitate3 mai întâlnim “Principiile proiectării sistemelor

contabile” şi simţim nevoia să le amintim atât pentru a evita orice confuzie, cât şi pentru
importanţa şi utilitatea lor:
1. Principiul cost – beneficiu: beneficiile ce rezultă dintr-un
sistem contabil şi din informaţia pe care acesta o furnizează trebuie să fie egale
sau mai mari decât costurile (directe şi indirecte) ale acestora;

3
Needles Jr., Belverd E.; Anderson, Henry R.; Caldwell, James, C., 2001, p. 226.

13
 2. Principiul controlului: un sistem contabil trebuie să ofere
toate instrumentele de control intern, necesare pentru a proteja activele firmei şi
pentru a asigura veridicitatea datelor;
3. Principiul compatibilităţii: proiectarea unui sistem trebuie
făcută în corelaţie cu factorii organizaţionali şi umani ai unei companii;
4. Principiul flexibilităţii: un sistem contabil trebuie să fie
suficient de flexibil şi adaptabil încât să permită creşterea volumului de operaţiuni
şi efectuarea unor modificări organizaţionale ulterioare.

2.3. Alte principii statuate de Cadrul general al IASB

Cadrul general al IASB formulează în mod explicit următoarele concepte de bază
privind principiile:
- contabilitatea de angajament; şi:
- continuitatea activităţii.
Într-o altă interpretare4, principiile (conventions) contabile sunt considerate şi
sistematizate astfel:
1. Continuitatea activităţii (Going concern);
2. Contabilitatea de angajamente (Accruals or matching);
3. Prudenţa (Prudence);
4. Permanenţa metodelor (Consistency);
5. Principiul pragului de semnificaţie (Materiality);
6. Prevalenţa economicului asupra juridicului (Substance over Form);
7. Principiul entităţii (Business entity);
8. Exprimarea tuturor elementelor în echivalent monetar (Money measurement);
9. Principiul costului istoric (Historical cost convention);
10. Principiul stabilităţii unităţii monetare (Stable monetary unit);
11. Neutralitatea informaţiei contabile (Objectivity or neutrality);
12. Veniturile sau profiturile sunt recunoscute când sunt realizate, când marfa este
vândută (Realisation);
13. Principiul partidei duble, al dublei înregistrări: orice tranzacţie are două efecte
(Duality);
14. Principiul independenţei sau specializării exerciţiilor (Time interval).

2.4. Recunoaşterea şi evaluarea structurilor financiare

Recunoaşterea semnifică încorporarea în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere a

unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere; nerecunoaşterea acelui element
nu poate fi corectată nici prin prezentarea politicilor contabile folosite, nici prin note sau
informaţii suplimentare.
Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiilor financiare
trebuie recunoscut, în cazul în care:
 Este probabil ca orice beneficiu economic viitor să fie asociat să intre sau
să iasă din întreprindere;
4
ACCA – Professional Scheme, Paper 1.1 – Study Text (Preparing Financial Statements – International
Stream), BPP Edition, 2005, p. 147 – 159.

14
  Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil;
când nu poate fi realizată o estimare rezonabilă; elementul nu va fi
recunoscut în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere.
Evaluarea structurilor situaţiilor financiare este procesul prin care se
determină valorile la care structurile financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul
Profit şi Pierdere.
Bazele de evaluare utilizate în situaţiile financiare:
 Costul istoric – activele se înregistrează la suma plătită în numerar sau în
echivalente de numerar sau la valoarea justă din momentul cumpărării; datoriile
se înregistrează la valoarea ce se aşteaptă a fi plătită pentru a stinge datoriile
(impozitul pe profit)
 Costul curent – activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în echivalente
ale numerarului, care ar trebui plătită daca acelaşi activ sau unul asemănător ar fi
achiziţionat în prezent, datoriile se înregistrează la valoare neactualizată în
numerar sau în echivalente de numerar, necesară pentru a deconta obligaţiile în
prezent
 Valoarea realizabilă (de decontare a obligaţiei)
- Activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în echivalente ale
numerarului care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor.
- Datoriile se înregistrează la valoarea lor de decontare – aceasta reprezentând
valoarea neactualizată, care trebuie plătită pentru a achita datoriile potrivit cursului
normal al afacerilor
 Valoarea actualizată
- Activele se înregistrează la valoarea actualizată a intrărilor de numerar, care
urmează a fi generata de derularea normală a activităţii întreprinderii.
- Datoriile se înregistrează la valoarea actualizată a intrarilor şi ieşirilor de
numerar, care se aşteaptă să fie recunoscute pentru a deconta datoriile, potrivit
cursului normal al afacerilor.

2.4.1. Evaluarea la data intrării în societate

La data intrării în societate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în

contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:5
a) la cost de achiziţie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producţie – pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea justă – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.
În ultimul caz, valoarea justă, se substituie costului de achiziţie.
Prin valoare justă se înţelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de
bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul
determinat obiectiv.
Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi
alte taxe (cu excepţia acelora care pot fi recuperate de la autorităţile fiscale), cheltuielile
de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor
respective.
5
art. 50 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare
anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

15
 Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziţie
ajustează în sensul reducerii costul de achiziţie al bunurilor, iar reducerile comerciale
primite sau acordate ulterior facturării, se evidenţiază în contul 609 "Reduceri comerciale
primite", respectiv contul 709 "Reduceri comerciale acordate", pe seama conturilor de
terţi.
Reducerile comerciale sunt: rabaturile (se primesc pentru defecte de calitate
aplicate asupra preţului de vânzare), remizele (în cazul vânzărilor superioare volumului
convenit şi risturnurile (sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului tranzacţiilor
efectuate cu acelaşi terţ, în decursul unei perioade determinate).
Costul de producţie al unui bun cuprinde costul de achiziţie a materiilor prime şi
materialelor consumabile şi cheltuielile de producţie direct atribuibile bunului.
Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie
al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producţiei şi anume: materiale
directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte cheltuieli
directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod
raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.

2.4.2. Evaluarea la inventar şi prezentarea elementelor în bilanţ

Înaintea întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la

inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, în funcţie de procedurile proprii stabilite de conducerea fiecărei entităţi.
Doar după stabilirea rezultatelor inventarierii, (a se vedea capitolul 1.3.) se
procedează la întocmirea situaţiilor financiare anuale, elementele de natura activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii se reflectându-se şi evaluându-se la valoarea contabilă a
acestora.
Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii, se face potrivit prezentelor reglementări şi normelor emise în acest
sens de Ministerul Finanţelor Publice - O.M.F.P. 2861/2009.
Potrivit principiului prudenţei, la stabilirea valorii de inventar a bunurilor, se va
ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.

2.4.3. Evaluarea la data ieşirii din entitate

Potrivit reglementărilor în vigoare, “la data ieşirii din entitate sau la darea în
consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau
valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate (de exemplu, valoarea reevaluată
pentru imobilizările corporale care au fost reevaluate sau valoarea justă pentru valorile
mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată).”
De asemenea, activele constatate minus în gestiune se scot din evidenţă la data
constatării lipsei acestora, iar la scoaterea din evidenţă a activelor, se reiau la venituri
ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente acestora.

16
 2.5. Evaluare vs. reevaluare

Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele

situaţiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate şi prezentate în bilanţ şi contul de
profit şi pierdere.
Evaluarea este considerată metoda de baza utilizată pentru ajustarea valorii
activelor înregistrate în contabilitate. Afirmaţia este susţinută şi de prevederile OMFP
3055 / 2009 care face precizări privind reevaluarea imobilizarilor corporale la secţiunea
"Reguli de evaluare alternative".
Sunt analizate cele mai importante patru diferenţe existente între procesul de
evaluare şi cel de reevaluare.
1. Aria de cuprindere
În timp ce despre evaluare vorbim în cazul oricărui activ (facem evaluări pentru
active imobilizate, pentru active circulante de natura stocurilor, pentru creanţe sau conturi
de trezorerie), reevaluarea se referă strict la imobilizările corporale.
2. Modificarea valorii
În cazul evaluarii, potrivit principiului prudenţei se recunosc eventualele pierderi
de valoare (prin intermediul contului de rezultat), dar nu se recunosc plusurile de valoare
estimate. În cazul reevaluării, se recunosc atât diminuările, cât şi creşterile de valoare
pentru activele imobilizate supuse procesului de reevaluare.
3. Modalitatea de reflectare in contabilitate
Reflectarea în contabilitate a evaluarii se face prin înregistrarea unei ajustări de
depreciere (prin intermediul conturilor de cheltuieli şi a conturilor de ajustări pentru
deprecierea imobilizarilor corporale), fără a fi afectată valoarea din contabilitate a
bunului supus procesului de evaluare. Reevaluarea are impact direct asupra valorii
bunului reevaluat, în sensul diminuării sau creşterii valorii acestuia.
4. Impact fiscal
În toate cazurile, cheltuielile înregistrate pentru reflectarea diminuării de valoare,
în cazul evaluării, sunt considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit.
Rezultatele reevaluarii sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.

17
 CAPITOLUL 3 - CONTABILITATEA ACTIVELOR

Conform contabilităţii de angajamente, efectele tranzacţiilor şi ale altor

evenimente sunt recunoscute în momentul procedurii lor, şi nu pe măsură ce numerarul
sau echivalentul său este încasat sau plătit şi sunt înregistrate în evidenţele contabile şi
raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.

3.1. Contabilitatea activelor imobilizate

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice pentru

entitate pe o perioadă mai mare decât cea acoperită de situaţiile financiare din anul
curent.
Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau
indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate.
Aceste active trebuie capitalizate, iar costurile lor trebuie să fie alocate pe
parcursul perioadelor cu beneficii pentru entitate (durata de viaţă utilă).
Activele imobilizate sunt clasificate în două categorii:
a) Imobilizări nefinanciare;
b) Imobilizări financiare.

3.1.1. Politici contabile privind imobilizările necorporale

În viziunea legislației contabile românești, în categoria imobilizărilor necorporale

sunt cuprinse:
 cheltuieli de constituire şi dezvoltare;
 concesiuni, brevetele, licenţe, mărci comerciale, drepturi si activele similare, cu
excepţia celor create intern de entitate;
 fondul comercial;
 alte imobilizări necorporale: programe informatice, garantii;
 avansuri acordate pentru imobilizări necorporale;
 imobilizările necorporale în curs de execuţie.

3.1.1.1. Active de natura cheltuielilor de constituire

Cheltuielile de constituire “sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau

dezvoltarea unei entităţi (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli
privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi alte cheltuieli de
această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii).”
Cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum
cinci ani. În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se
face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile

18
pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor
neamortizate.
Sumele prezentate în bilanţ la elementul "Cheltuieli de constituire" trebuie
explicate în note.

3.1.1.2. Active de natura cheltuielilor de dezvoltare

Cheltuielile de dezvoltare rezultă din aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor

cunoştinţe într-un plan sau proiect ce vizează producţia de materiale, dispozitive,
produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înainte de
începerea producţiei sau utilizării comerciale.
O imobilizare necorporală generată de dezvoltare (sau faza de dezvoltare a unui
proiect intern) se recunoaşte dacă, şi numai dacă, sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) ”fezabilitatea tehnică pentru finalizarea imobilizării necorporale, astfel încât
aceasta să fie disponibilă pentru utilizare sau vânzare;”
b) ”intenţia sa de a finaliza imobilizarea necorporală şi de a o utiliza sau vinde;”
c) “capacitatea sa de a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală;”
d) “modul în care imobilizarea necorporală va genera beneficii economice viitoare
probabile. Printre altele, entitatea poate demonstra existenţa unei pieţe pentru producţia
generată de imobilizarea necorporală ori pentru imobilizarea necorporală în sine sau,
dacă se prevede folosirea ei pe plan intern, utilitatea imobilizării necorporale;”
e) “disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare şi de altă natură adecvate pentru
a completa dezvoltarea şi pentru a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală;”
f) “capacitatea sa de a evalua credibil cheltuielile atribuibile imobilizării necorporale
pe perioada dezvoltării sale.”
Exemple de activităţi de dezvoltare sunt:
a) “proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea
intermediară a prototipurilor şi modelelor;”
b) ”proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă;”
c) “proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct
de vedere economic pentru producţia pe scară largă;”
d) “proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru aparatele,
produsele, procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite.”

3.1.1.3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare

Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele

similare reprezentând aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în
conturile de imobilizări necorporale la valoarea de aport sau costul de achiziţie, după caz.
În această situaţie valoarea de aport se asimilează valorii juste.
Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul
de concesiune stabileşte o durată şi o valoare determinate pentru concesiune. Amortizarea
concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit

19
contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei chirii, şi nu o valoare
amortizabilă, în contabilitatea societăţii care primeşte concesiunea, se reflectă cheltuiala
reprezentând chiria, fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale.
Concesiunea este convenţia unor persoane fizice sau juridice prin care statul
cedează, condiţionat şi pe un timp determinat, dreptul de exploatare a unor servicii
publice sau anumitor bunuri, în schimbul unor redevenţe.

3.1.1.4. Fondul comercial

Fondul comercial reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea justă la

data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o entitate, insă nu se
recunoaşte ca activ deoarece nu este o resursă identificabilă (adică nu este separabil şi
nici nu decurge din drepturi legale contractuale sau de altă natură) controlată de entitate,
care să poată fi evaluată credibil la cost.
În cazul în care fondul comercial este considerat un activ, trebuie să se
îndeplinească următoarele:
a) “fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de
maximum cinci ani;”
b) “totuşi, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o
perioadă de peste cinci ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească durata de
utilizare economică a activului şi să fie prezentată şi justificată în notele explicative.”
Pentru recunoaşterea în contabilitate a activelor şi datoriilor primite cu ocazia
acestui transfer, entităţile trebuie să procedeze la evaluarea valorii juste a elementelor
primite, în scopul determinării valorii individuale a acestora. Aceasta se efectuează, de
regulă, de către profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional
în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.

3.1.1.5. Avansuri şi alte imobilizări necorporale

În cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile

acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate
sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte
imobilizări necorporale.
O imobilizare necorporală este identificabilă dacă se îndeplineşte una din
condiţiile:
a) “este separabilă, adică poate fi separată sau divizată de entitate şi vândută,
transferată, autorizată, închiriată sau schimbată, fie individual, fie împreună cu un
contract corespunzător, un activ identificabil sau o datorie identificabilă;” sau
b) “decurge din drepturi contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă acele
drepturi sunt transferabile sau separabile de entitate sau de alte drepturi şi obligaţii.”
Anumite imobilizări necorporale pot fi păstrate în pe obiecte fizice, cum ar fi un
compact-discuri (în cazul unui software), documentaţie legală (în cazul unei licenţe sau al
unui brevet) sau pelicule.
Pentru a stabili dacă o imobilizare care încorporează atât elemente corporale, cât
şi necorporale ar trebui tratată ca imobilizare corporală sau ca imobilizare necorporală,
entitatea trebuie să evalueze care element este semnificativ. De exemplu, software-ul

20
pentru un utilaj computerizat care nu poate opera fără acel software specific se include în
valoarea acelei imobilizări corporale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sistemul de
operare al unui computer. Atunci când software-ul nu este parte integrantă a hardware-
ului respectiv, software-ul este tratat ca imobilizare necorporală.

3.1.1.6. Cedarea activelor necorporale.Evaluarea data bilanţului

Un activ necorporal trebuie scos din evidenţă la cedare sau atunci când nici un
beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.
Câştigurile sau pierderile care apar o dată cu încetarea utilizării sau ieşirea unui
activ necorporal se determină ca diferenţă între veniturile generate de ieşirea activului şi
valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate din cedarea acestuia, şi trebuie
prezentate ca venit sau cheltuială, după caz, în contul de excedent şi pierdere.
Un activ necorporal trebuie prezentat în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin
amortizarea cumulată şi ajustările cumulate de valoare.
Entitatile vor prezenta în situaţiile financiare următoarele informaţii pentru fiecare
clasă de imobilizări necorporale:
 duratele de viaţă utile şi ratele de amortizare utilizate;
 metodele de amortizare utilizate;
 valoarea contabilă brută şi orice amortizări acumulate la începutul şi sfârşitul
perioadei;
 o reconciliere a valorii contabile de la începutul şi sfârşitul perioadei, arătând
intrările şi cedările, indicându-le separat pe cele din dezvoltarea internă, pe cele
achiziţionate separat şi pe cele achiziţionate prin combinări de întreprinderi;
 valoarea imobilizărilor necorporale în curs.

3.1.2. Imobilizările corporale – caracteristici

Imobilizările corporale sunt elemente corporale care sunt deţinute pentru a fi

utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate altora sau
pentru alte scopuri ; şi de la care se aşteaptă să se utilizeze pe parcursul mai multor
perioade.
Imobilizările corporale cuprind :
 terenuri;
 construcţii;
 instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii;
 mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor;
 avansuri acordate pentru imobilizări corporale;
 imobilizări corporale în curs de execuţie.
Instalaţiile tehnice, mijloacele de transport, animalele şi plantaţiile se prezintă pe
următoarele categorii distincte :
- echipamente tehnologice ;
- aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare ;
- mijloace de transport ;
- animale şi plantaţii.

21
 Evidenţa operativă a imobilizărilor corporale se ţine cu ajutorul programului
informatic în Registrul mijloacelor fixe, care se reconciliază lunar cu evidenţa contabilă.

3.1.2.1. Recunoaşterea iniţială

Costul unui element de imobilizări corporale va fi recunoscut ca activ dacă şi

numai dacă:
a) este posibilă generarea către entitate de beneficii economice viitoare aferente
activului;
Terenurile şi clădirile sunt active separabile şi sunt contabilizate separat, chiar
atunci când sunt achiziţionate împreună. O creştere a valorii terenului pe care se află o
clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.
Imobilizările corporale deţinute în baza unui contract de leasing se evidenţiază în
contabilitate în funcţie de prevederile contractelor încheiate între părţi, precum şi
legislaţia în vigoare.

3.1.2.2. Evaluarea iniţială

Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut va fi evaluat iniţial la

costul său.
Costul unei imobilizări corporale este format din:
 preţul de cumpărare, incluzând taxele vamale şi taxele nerecuperabile, după deducerea
reducerilor comerciale şi a rabaturilor;
 orice costuri direct atribuibile aducerii activului la locaţia şi condiţia necesare pentru
ca acesta să poată opera în modul dorit de conducere ;
 materialele, manopera şi alte costuri direct atribuibile pentru activele construite în
regie proprie.
Exemple de costuri direct atribuibile:
 costurile cu beneficiile angajaţilor care rezultă direct din construcţia sau
achiziţionarea elementului de imobilizări corporale ;
 costuri iniţiale de livrare şi manipulare ;
 costurile de instalare şi asamblare ;
 costurile de testare a funcţionării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete
provenite din vânzarea elementelor produse în timpul testării ;
 onorariile profesionale.
Exemple de costuri care nu se includ în costul unei imobilizări corporale:
 costurile de deschidere a unei noi instalaţii ;
 costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (costuri cu publicitatea,
activităţi promoţionale) ;
 costuri de dirijare a activităţii într-un nou amplasament ;
 costurile administrative şi alte costuri de supraveghere generală ;
 pierderile iniţiale de exploatare, angajate înainte ca bunul să ajungă la performanţa
prevăzută;
 în cazul unui activ construit în regie proprie, nu se includ în costul de producţie
costurile anormale generate de risipa de materii prime şi folosirea ineficientă a forţei de
muncă.

22
 3.1.2.3. Cheltuieli ulterioare

Costurile care sunt realizate ulterior achiziţiei se adaugă valorii contabile a

activului respectiv doar atunci când este probabil ca beneficii economice viitoare, dincolo
de cele anticipate iniţial, să fie primite de către entitate.
Dacă scopul cheltuielilor este fie de menţinere a capacităţii de producţie anticipate
când activul este achiziţionat sau construit, fie de readucere a acestuia la acel nivel,
costurile nu sunt supuse capitalizării (reparaţiile şi cheltuielile de întreţinere care nu
permit decât atingerea nivelului de performanţă aşteptat iniţial).
Excepţie: atunci când un activ este achiziţionat într-o stare ce necesită anumite
cheltuieli pentru a-l aduce în starea corespunzătoare utilizării dorite, aceste cheltuieli se
capitalizează, cu condiţia ca activul să nu fie prezentat la o valoare care să depăşească
valoarea recuperabilă a acestuia. După finalizarea restaurării, cheltuielile ulterioarede
acelaşi tip vor fi tratate ca fiind cheltuieli cu reparaţiile şi întreţinerea obişnuite şi vor fi
imputate pe costuri pe măsură ce sunt realizate.

3.1.2.4. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

Ulterior recunoaşterii iniţiale, un element de imobilizări corporale va fi înregistrat

la costul său minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi din depreciere.
Reevaluările se vor face cu suficientă regularitate pentru a se asigura că valoarea
contabilă nu diferă prea mult de ceea ce s-ar fi determinat prin utilizarea valorii juste la
data bilanţului.Pentru imobilizările care nu sunt supuse unor fluctuaţii mari de valoare, o
periodicitate a reevaluării de 3-5 ani este suficientă.
Reevaluarea trebuie efectuată de profesionişti calificaţi în evaluare. Pentru
activele strict specializate, care nu fac obiectul unor tranzacţii regulate, valoarea justă se
identifică cu costul de înlocuire diminuat cu amortizarea.
La reevaluarea unei imobilizări corporale, orice amortizare cumulată la data
reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri :
a) recalculată proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă brută a activului,
astfel încât după reevaluare valoarea contabilă a activului să fie egală cu
valoarea sa reevaluată (reevaluarea se face prin aplicarea unui indice la costul
de înlocuire amortizat).
b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă recalculată
la valoarea reevaluată a activului. Această metodă se poate folosi pentru
clădiri.
Dacă un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă
din care face parte acel element va fi reevaluată.
Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări,
această majorare va fi direct înregistrată în creditul conturilor de capitaluri proprii, sub
titlul « rezerve din reevaluare ». Majorarea constatată din reevaluare va fi recunoscută în
contul de excedent şi pierderi, în măsura în care aceasta compensează o descreştere din
reevaluarea aceluiaşi activ recunoscută anterior în contul de excedent şi pierderi.
Dacă valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al reevaluării,
această diminuare va fi recunoscută în contul de excedent şi pierderi. În măsura în care

23
există sold creditor în surplusul din reevaluare pentru acel activ (în capitalurile proprii),
diminuarea va fi scăzută direct din acesta.
Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii în privinţa unui element de
imobilizări corporale este transferat direct în rezultatul reportat atunci când activul este
retras sau cedat.. Transferurile din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se
efectuează prin contul de excedent şi pierdere.
Dacă reevaluarea nu este recunoscută fiscal, diferenţa dintre valoarea contabilă a
activului reevaluat şi baza sa fiscală reprezintă o diferenţă temporară care dă naştere unei
creanţe sau datorii de impozit amânat. În acest scop se întocmesc evidenţe operative ale
mijlocelor fixe, distincte, pentru necesităţi fiscale şi pentru contabilitatea financiară.

3.1.2.5. Amortizarea

Amortizarea unui activ corporal este recunoscută ca o cheltuială, cu excepţia

cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui activ construit în regie proprie.
Se aplică următoarele principii:
 valoarea amortizabilă este alocată sistematic de-a lungul duratei de viaţă utilă ;
 metoda de amortizare reflectă modul de consumare preconizată a beneficiilor ;
 fiecare parte a unui element de imobilizări corporale care are un cost semnificativ în
raport cu costul total al elementului trebuie amortizat separat, folosindu-se ratele de
amortizare diferite corespunzătoare;
 părţile componente sunt tratate ca elemente separate dacă activele aferente au durate
de viaţă utilă diferite sau furnizează beneficii economice într-un mod diferit (de
exemplu, o navă şi motoarele sale).
Metoda de amortizare utilizată reflectă modelul după care beneficiile economice
viitoare ale unui activ vor fi consumate de către entitate şi trebuie aplicată cu consecvenţă
de la o perioadă la alta.
Metoda şi durata de amortizare trebuie revizuite periodic. Atunci când
previziunile iniţiale nu mai exprimă realitatea, cheltuielile cu amortizările exerciţiului în
curs, precum şi cele referitoare la exerciţiile următoare trebuie să fie ajustate. Aceste
modificări sunt considerate schimbări de estimări si nu schimbări de metode, astfel încât
nu este necesară o retratare a amortizărilor exerciţiilor anterioare.
Metoda de amortizare trebuie revizuită cel puţin la sfârşitul fiecărui an financiar
şi,dacă se constată o modificare semnificativă în modelul de consumare a beneficiilor
economice viitoare, atunci metoda va fi schimbată pentru a reflecta acea modificare.
Amortizarea începe atunci când activul este pregătit pentru utilizare şi se încheie
când activul este fie derecunoscut, fie reclasificat ca fiind deţinut în vederea vânzării.
Beneficiile economice viitoare înglobate într-un activ se consumă de către entitate
în special prin utilizare. Totuşi, alţi factori (uzura morală tehnică sau comercială şi uzura
fizică până la scoaterea din uz a activului) au adesea drept rezultat diminuarea
beneficiilor economice viitoare ce ar putea fi obţinute de la activul respectiv. De aceea, la
stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ trebuie luaţi în considerare următorii factori :
- utilizarea preconizată a unui activ (utilizarea este evaluată la capacitatea sau
produsul fizic al nui activ);
- uzura fizică preconizată;

24
 - uzura morală preconizată care rezultă din modificările şi îmbunătăţirile din
producţie sau dintr-o modificare de pe piaţă pentru produsul sau serviciul furnizat
de active;
- limitele legale sau similare privind utilizarea activului (ex. Datele de expirare ale
contractelor de leasing aferente).

Atunci când managementul firmei decide utilizarea amortizării accelerate în

scopuri fiscale sau stabileşte durate de viaţă utile diferite de cele stabilite prin lege
(catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe),
evidenţa operativă a mijloacelor fixe trebuie ţinută distinct pentru necesităţi contabile şi
fiscale. În acest caz, se stabilesc diferenţele temporare dintre valoarea contabilă a
mijloacelor fixe şi baza fiscală a acestora şi se determină oportunitatea constituirii de
provizioane pentru impozite amânate.
Terenurile nu se amortizează.

3.1.2.6. Cedarea şi casarea

Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale va fi recunoscută:

a) la cedare; sau
b) când nu se mai aşteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sa.
Cedarea poate avea loc în mai multe moduri:
- prin vânzare;
- printr-un contract de leasing (cesiunea unui contract de leasing);
În cazul scoaterii din evidenţă a unei imobilizări corporale, efirmele evidenţiază
distinct atât veniturile din vânzare, cât şi cheltuielile reprezentând valoarea neamortizată
a imobilizării şi alte cheltuieli legate de cedarea acesteia.
De asemena, câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării sau cedării unei
imobilizări corporale se determină ca diferenţă între: veniturile generate de scoaterea din
evidenţă şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta şi vor fi
prezentate în contul de profit şi pierdere la "Alte venituri din exploatare", respectiv "Alte
cheltuieli de exploatare".

3.1.2.7. Prezentarea imobilizărilor corporale în situaţiile financiare

Situaţiile financiare vor prezenta următoarele informaţii, pentru fiecare clasă de

imobilizări corporale:
 bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute;
 metodele de amortizare folosite ;
 duratele de viaţă utilă;
 valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (împreună cu pierderile acumulate
din depreciere) la începutul şi sfârşitul perioadei ;
 reconciliere a valorii contabile la începutul şi sfârşitul perioadei, menţionându-se :
- intrările ;
- cedările ;

25
 - creşterile sau diminuările din timpul perioadei rezultate din reevaluări şi din
pierderi din depreciere recunoscute sau reluate direct în capitalurile proprii ;
- pierderile din depreciere recunoscute în excedent sau pierdere ;
- pierderile din depreciere reluate în contul de excedent şi pierdere ;
- amortizarea ;
De asemenea, vor fi prezentate următoarele informaţii :
 existenţa şi valoarea imobilizărilor corporale gajate sau ipotecate sau acordate drept
garanţie pentru anumite datorii;
 valoarea cheltuielilor recunoscute în valoarea contabilă a unui element de corporale în
cursul construcţiei sale ;
 valoarea compensaţiei de la terţi pentru elemente de imobilizări corporale depreciate,
pierdute sau cedate care sunt incluse in contul de excedent şi pierdere.
Dacă imobilizările corporale sunt prezentate la valori reevaluate, trebuie prezentate
următoarele informaţii :
 data intrării în vigoare a reevaluării ;
 dacă a fost implicat un evaluator independent;
 metodele şi evaluările semnificative aplicate în estimarea valorii juste a elementelor;
 măsura în care valorea justă a fost determinată direct prin referirea la o piaţă activă
sau prin utilizarea altor tehnici de evaluare;
 pentru fiecare clasă reevaluată de imobilizări corporale, valoarea contabilă care ar fi
fost recunoscută dacă acestea s-ar fi înregistrat la cost;
 suplusul din reevaluare, indicând şi modificările aferente perioadei.

În situaţiile financiare se vor prezenta şi următoarele informaţii

 valoarea contabilă a imobilizărilor corporale aflate temporar în conservare;
valoarea contabilă brută a oricăror active integral amortizate şi care sunt încă în folosinţă.

3.1.3. Politici contabile utilizate în cazul imobilizărilor financiare

Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate,

împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile
acordate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare, alte
investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.
În sensul prezentelor reglementări, “prin interese de participare se înţelege
drepturile în capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin titluri, care, prin crearea
unei legături durabile cu aceste entităţi, sunt destinate să contribuie la activităţile
entităţii. Deţinerea unei părţi din capitalul unei alte entităţi se presupune că reprezintă
un interes de participare, atunci când depăşeşte un procentaj de 20%.”
Contravaloarea acţiunilor şi a altor imobilizări financiare primite cu titlu gratuit se
înregistrează în contrapartidă cu contul 1068 "Alte rezerve."
În categoria altor creanţe imobilizate intră: garanţiile, depozitele şi cauţiunile
depuse de entitate la terţi.
În conturile de creanţe imobilizate reprezentând împrumuturi acordate se
înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor contracte pentru care entitatea percepe
dobânzi, potrivit legii.

26
 Entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţe imobilizate
cu scadenţa mai mare de un an, vor prezenta în bilanţ, la imobilizări financiare, numai
partea cu scadenţa mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi reflectată la creanţe.
Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie
sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora.
Imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare mai putin
ajustările cumulate pentru pierdere de valoare.

3.2. Contabilitatea activelor circulante

Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

a) este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării
şi se aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;
b) este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
c) este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este
restricţionată.
Ciclul de exploatare ,reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor
prime care intră într-un proces de transformare şi finalizarea acestora în trezorerie sau sub
forma unui echivalent de trezorerie.
Echivalentele de trezorerie reprezintă investiţiile financiare pe termen scurt extrem de
lichide care sunt uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de
schimbare a valorii.
În categoria activelor circulante sunt cuprinse:
 stocuri, inclusiv valoarea serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura;
 creanţe;
 investiţii pe termen scurt;
 casa şi conturi la bănci.
Activele circulante se evaluează la cost de achiziţie sau la cost de producţie, mai
puţin ajustările de valoare. Ajustările de valoare se fac în vederea prezentării activelor
circulante la cea mai mică valoare de piaţă. Dacă motivele pentru care s-au făcut
ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile, ajustarea devine fără obiect şi trebuie reluată
corespunzător la venituri.
Dacă activele circulante fac obiectul ajustărilor de valoare exclusiv în scop fiscal,
suma ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în
notele explicative la situaţiile financiare.

3.2.1. Politici contabile referitoare la stocuri

Stocurile reprezintă active:

a) care sunt deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a
activităţii;
b) în curs de producţie în vederea unei vânzări pe parcursul desfăşurării normale a
activităţii;

27
 c) sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite
în procesul de producţie sau prestarea de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind:
a) mărfurile;
b) materiile prime care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în
produdul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
c) materiale consumabile , care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau
exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
d) materiale de natura obiectelor de inventar;
Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum şi efectuarea de operaţiuni
economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise. În aplicarea celor
menţionate anterior este necesar să se asigure:
 recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate şi înregistrarea acestora la
locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în
consignaţie se recepţionează şi se înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În
contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanţului.
 în situaţia unor decalaje între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a
fi în mod cert în proprietatea firmei respective, se procedează astfel:
- bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la
locul de depozitare cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor
însoţitioare;
- bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate
ca intrare în gestiune.
 în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca
ieşiri din entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:
- bunurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în
contabilitate în conturi în afara bilanţului;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri din gestiune atât
la locurile de depozitare cât şi în contabilitate, pe baza documentelor care
confirmă ieşirea din gestiune;
- bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de
proprietate se înregistreză la intrări şi respectiv, la ieşiri, atât în gestiune,
cât şi în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.
Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric prin folosirea inventarului
permanent.
Soldul conturilor de stocuri reflectă valoarea bunurilor existente în gestiune, la
preţ de înregistrare.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor

Pentru a obţine o evaluare corectă a cantităţii de stocuri şi a reprezentărilor

monetare conexe ale stocurilor şi ale costului bunurilor vândute, în situaţiile financiare,
este necesară determinarea momentului transferului de titlu legal.

Evaluarea stocurilor

28
 Stocurile trebuie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea
realizabilă netă.

Costul stocurilor

Baza principală pentru contabilizarea stocurilor este costul.

Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi
prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în
care se găsesc în prezent.
Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţurile de cumpărare, taxe de import
şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care firmele le poate recupera de la autorităţile fiscale,
costuri de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de
produse finite, materiale şi servicii.
Reducerile comerciale, rabaturile şi alte astfel de elemente vor fi deduse la
determinarea costului stocurilor. Dacă nu se procedează astfel înseamnă că stocurile vor
fi raportate la valori care sunt în exces faţă de costurile istorice fidele.
În ceea ce priveşte costurile cu dobânda, acestea nu vor fi capitalizate pentru
achiziţiile de stocuri în cazul în care perioada necesară pentru a aduce bunurile la condiţia
de a fi gata pentru vânzare nu va fi foarte mare. Totuşi dacă este necesar un proces
îndelungat de producţie pentru a pregăti bunurile pentru vânzare un procentaj din
costurile împrumutului va deveni parte a costurilor.
Costurile de prelucrare includ costurile direct aferente unităţilor produse, cum ar
fi manopera directă şi alocarea sistematică a cheltuielilor de regie, fixă şi variabilă. În
cazul unor costuri fixe de regie (adică acele costuri care nu variază direct proporţional cu
nivelul producţiei), procesul de alocare trebuie bazat pe niveluri normale ale producţiei.
Alte costuri decât costurile de achiziţie şi de prelucrare pot fi alocate stocurilor
doar în măsura în care ele sunt necesare pentru a aduce bunurile în condiţia şi la locaţia
lor prezentă.

Din costurile stocurilor se exclud:

 Cheltuielile administrative şi de vânzare (care ar trebui tratate ca fiind costuri ale
perioadei);
 Costuri ale deşeurilor;
 Costurile cu depozitarea, cu excepţia cazurilor când astfel de stocuri sunt necesare
în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;
 Regiile generale de administraţie care nu participă direct la aducerea stocurilor în
forma şi locul în care se găsesc în prezent;
 Costurile de desfacere.
În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de
asemenea, metoda costului standard, în activitatea de producţie sau metoda preţului
cu amănuntul, în comerţul cu amănuntul.
Potrivit definiţiilor din prezentele reglementări, “costul standard ia în considerare
nivelurile normale ale materialelor şi consumabilelor, manoperei, eficienţei şi capacităţii
de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă este necesar, în
funcţie de condiţiile existente la un moment dat.”

29
 Diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau de producţie trebuie evidenţiate
distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor se
efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:6
Soldul iniţial al + Diferenţe de preţ aferente
diferenţelor de preţ intrărilor în cursul
perioadei, cumulat de la
începutul exerciţiului
financiar până la finele
perioadei de referinţă
Coeficient de = ------------------- x 100
repartizare Soldul iniţial al + Valoarea intrărilor în
stocurilor la preţ cursul perioadei la preţ
de înregistrare, cumulat
de la începutul exerciţiului
financiar până la finele
perioadei de referinţă

Soldul iniţial al + Diferenţe de preţ aferente intrărilor în

diferenţelor de preţ cursul
perioadei, cumulat de la
începutul exerciţiului
financiar până la finele
perioadei de referinţă

Coeficient
de =---------------------------------------------------------------------------------------
repartizare ----- x100

Soldul iniţial al stocurilor

Notă: La calcularea procentului mediu de adaos comercial, soldul iniţial al contului de

mărfuri şi valoarea intrărilor de mărfuri nu vor include TVA neexigibilă.
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de
înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au
fost înregistrate bunurile ieşite.
Metodele care pot fi folosite la ieşirea din gestiune a stocurilor sunt:
a) metoda primul intrat - primul ieşit – FIFO, potrivit căreia bunurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al primei intrări (lot). Pe
măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie
sau de producţie al lotului următor, în ordine cronologică;
b) metoda costului mediu ponderat – CMP, care presupune calcularea costului
fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc
6
art. 160 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

30
la începutul perioadei şi a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul
perioadei.
Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepţie. Perioada de calcul nu
trebuie să depăşească durata medie de stocare.
c) metoda ultimul intrat - primul ieşit – LIFO, conform căreia bunurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al ultimei intrări (lot). Pe
măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie
sau de producţie al lotului anterior, în ordine cronologică.
Este important de reţinut că, “metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă
pentru elemente similare de natura stocurilor şi a activelor fungibile de la un exerciţiu
financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, administratorii decid să modifice
metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele
explicative trebuie să se prezinte următoarele informaţii:
- motivul modificării metodei, şi
- efectele sale asupra rezultatului.”
De asemenea, entitatea trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a
costului pentru toate stocurile care au natură şi utilizare similare. Noţiunea de "utilizare
similară" este specifică fiecărei entităţi.
Documentele utilizate de pentru evidența stocurilor sunt: Nota de intrare și
recepție (pentru intrări) și Bon de consum (pentru ieșiri).

Prezentarea informaţiilor
Situaţiile financiare trebuie să prezinte următoarele informaţii referitoare la stocuri:
 politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv formulele folosite
pentru determinarea costului;
 valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de stocuri,
grupate într-un mod adecvat ;
 valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea realizabilă
netă minus costurile de vânzare;
 valoarea stocurilor recunoscută ca o cheltuială din timpul perioadei;
 valoarea oricărei diminuări a valorii stocurilor recunoscută ca o cheltuială a
perioadei;
 circumstanţele sau evenimentele care au condus la stornarea unei diminuări a
valorii stocurilor până la nivelul valorii realizabile nete;
 valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.

5.2.2. Creanţe – Politici contabile aplicate

Conturile de creanţe reprezintă sume datorate de clienţi pentru bunuri sau servicii
oferite în cursul normal al operaţiunilor de activitate.
Creanţele includ:
 creanţe comerciale, care sunt sume datorate de clienţi pentru bunuri vândute sau
servicii prestate în cursul normal al activităţii;
 efectele comerciale de încasat, acceptări comerciale, instrumente ale terţilor;
 sume datorate de directori, acţionari, angajaţi sau companii afiliate.

31
 Efectele comerciale de încasat sunt obligaţii formale evidenţiate prin bilete la
ordin. Efectele comerciale trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi fond prevăzute
de legislaţia în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi contestată sau anulată.
Efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă se înregistrează într-un cont în afara
bilanţului şi se menţionează în notele explicative la situaţiile financiare.
Creanţele în valută se înregistrează în contabilitate atât în lei, la cursul de schimb
de la data efectuării operaţiunilor, comunicat de Banca naţională a României, cât şi în
valută. Operaţiunile în valută trebuie înregistrate în momentul recunoaşterii iniţiale în
moneda de raportare (leu), aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda
de raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei.
Contabilitatea clienţilor şi a celorlalte creanţe se ţine pe categorii, precum şi pe
fiecare persoană fizică sau juridică. În acest sens, în contabilitatea analitică, clienţii se
grupează în clienţi interni şi clienţi externi, iar în cadrul acestora, pe termene de încasare.
Dacă valoarea brută a creanţelor include dobânzi neîncasate sau cheltuieli
financiare, acestea trebuie deduse pentru a se obţine valoarea netă care urmează a fi
prezentată în bilanţ.
Deducerile trebuie făcute pentru valori ce se estimează că nu vor putea fi
colectate, precum şi pentru returnări estimate, reduceri şi alte rabaturi acordate clienţilor
înainte de sau la data plăţii.
Refuzurile la plată ale clienţilor, datorate calităţii necorespunzătoare a bunurilor
livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate sau din alte cauze obiective, acceptate,
presupune anularea creanţei sau diminuarea acesteia (în cazul refuzurilor parţiale) prin
stornarea formulei contabile, pe baza facturii de stornare.
Reducerile de preţ acordate clienţilor (rabat, remiză, risturn) ulterior livrărilor, se
înregistrează asemănător refuzurilor de plată, dar numai cu valoarea acestor reduceri şi
TVA colectată aferentă.
Sconturile acordate clienţilor, conform clauzelor contractuale, pentru achitarea
facturilor înainte de termen, reprezintă pentru entitate o cheltuială financiară .
Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate.
Debitele provenite din avansuri de trezorerie nedecontate, precum şi debitele
provenite din pagube materiale, amenzile şi penalităţile stabilite în baza unor hotărâri ale
instanţelor judecătoreşti şi alte creanţe faţă de personalul se înregistrează ca alte creanţe
în legătură cu personalul.
Subvenţiile de primit, inclusiv finantarile externe, se înregistrează în contabilitate
într-un cont distinct.
Creanţele societăţii faţă de terţi, alţii decât personalul propriu şi clienţi, se
înregistrează în conturile de debitori diverşi.
Cheltuielile plătite în avans vor fi debitate într-un cont de cheltuieli în avans şi
trecute pe cheltuieli în perioada la care se referă cheltuielile.
Operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru
care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct.
Sumele înregistrate în acest cont, trebuie clarificate de către entitate într-un termen de cel
mult trei luni de la data constatării.
Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creanţelor în valută la
cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau

32
faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anuale anterioare trebuie
recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar.
Atunci când creanţa în valută este decontată în decursul aceluiaşi exerciţiu
financiar în care a survenit, întreaga diferenţă de curs valutar este recunoscută în acel
exerciţiu. Atunci când creanţa în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior,
diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la
data decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită
în cursul fiecărui exerciţiu financiar.
Pentru creanţele exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul
unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea
acestora se înregistreză la venituri sau cheltuieli financiare.
La fiecare dată a bilanţului creanţele exprimate în valută trebuie evaluate utilizând
cursul de schimb comunicat de BNR şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar.
La data bilanţului creanţele trebuie evaluate la valoarea realizabilă netă, respectiv
pentru creanţele incerte se înregistrează ajustări de valoare.

3.2.3. Contabilitatea privind investiţiile pe termen scurt

Potrivit reglementărilor conforme cu directivele europene, “contabilitatea

trezoreriei asigură evidenţa existenţei şi mişcării acţiunilor deţinute la entităţile afiliate,
altor investiţii pe termen scurt, disponibilităţilor în conturi la bănci/casierie, creditelor
bancare pe termen scurt şi altor valori de trezorerie.”
Contravaloarea acţiunilor pe termen scurt primite cu titlu gratuit se înregistrează
în contrapartidă cu contul 768 "Alte venituri financiare." Alte investiţii pe termen scurt
reprezintă obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile achiziţionate şi alte valori
mobiliare achiziţionate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.
Investiţiile pe termen scurt reprezintă actiunile tranzactionate la bursa în vederea
realizării unui excedent pe termen scurt.
La intrarea în entitate, investiţiile pe termen scurt se evaluează la costul de
achiziţie sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.
La ieşirea din gestiune a investiţiilor pe termen scurt, acestea se evaluează
aplicând: Metoda FIFO (primul intrat- primul ieşit)
La data bilanţului, valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe
o piaţă reglementată se evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi de tranzacţionare,
iar cele netranzacţionate la costul istoric mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de
valoare. Valorile mobiliare pe termen lung se evaluează la costul istoric mai puţin
eventualele ajustări pentru pierdere de valoare.
Pentru deprecierea investiţiilor pe termen scurt, se înregistrează pe seama
cheltuielilor, ajustări pentru pierdere de valoare.
La sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ajustările pentru pierdere de valoare
înregistrate anterior se reanalizează şi se suplimentează, se diminuează sau se anulează,
după caz.
La ieşirea din entitate a investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru
pierderi de valoare se anulează.

33
 3.2.4. Politici contabile privind casa şi conturile la bănci

Conturile la bănci cuprind:

 Valorile de încasat (cecurile şi efectele comerciale depuse la bănci) ;
 Disponibilităţile în lei şi valută ;
 Dobânzile aferente disponibilităţilor în conturile curente si depozitelor
Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poştal, pe bază de documente
prezentate societăţii şi neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont
distinct.
Conturile la bănci se dezvoltă analitic pe fiecare bancă.
Dobânzile de încasat, aferente disponibilităţilor aflate în conturi la bănci se
înregistrează distinct faţă de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în
conturile curente, precum şi cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.
Dobânzile de plătit şi de încasat, aferente exercitiului financiar în curs se
înregistrează la cheltuilei finaciare sau venituri financiare.
Evidenţa disponibilităţilor aflate în bănci, casierie şi a mişcării acestora, ca
urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate se ţine distinct în lei şi valută.
Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se evidenţiază la cursul zilei
comunicat de BNR.
Operaţiunile de vânzare – cumpărare de valută se înregistreză la cursul utilizat de
banca comercială la care se efectuează licitaţia cu valută, fără ca acestea să genereze în
contabilitate diferenţe de curs valutar.
La încheierea exerciţiului financiar, diferenţele de curs valutar rezultate din
evaluarea disponibilităţilor în valută şi a altor valori de trezorerie (titluri de stat,
acreditive, depozite pe termen scurt în valută) la cursul de schimb comunicat de BNR,
valabil la data încheierii exerciţiului financiar, se înregistrează în conturile de venituri sau
cheltuieli, după caz.
Sumele depuse la bănci şi sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a
terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea societăţii se evidenţiază în conturi
dostincte.
În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de de disponibilităţi
băneşti între conturile la bănci precum şi între conturile la bănci şi casieria firmei.
Operaţiunile financiare în lei sau valută se efectuează cu respectarea
regulamentelor BNR şi a altor reglementări emise în acest scop.
La încheierea exerciţiului financiar, disponibilităţile în valută provenite din fonduri cu
finantare europeana se evaluează la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data
încheierii exerciţiului financiar, iar diferentele rezultate fata de cursul de schimb valabil
la data inregistrarii acestor disponibiltati, se înregistrează în conturile de venituri sau
cheltuieli.

CAPITOLUL 4 - CONTABILITATEA PRIVIND CAPITALURILE PROPRII

Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor asupra activelor unei entităţi,

după deducerea tuturor datoriilor şi cuprind:

34
 aporturile de capital
 primele de capital
 rezervele
 rezultatul reportat
 rezultatul exerciţiului financiar
La elaborarea situaţiilor financiare, entităţile adoptă conceptul financiar de
capital. Conform acestui concept, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu
capitalurile proprii ale entităţii.

4.1. Capitalul social - politici contabile utilizate

Capitalul social subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza

actelor de constituire a persoanei juridice şi a documentelor justificative privind
vărsămintele de capital. Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari
sau asociaţi, cuprinzând numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale
subscrise şi vărsate.
Majorarea capitalului se poate face prin următoarele operaţiuni:
 subscrierea şi emisiunea de noi acţiuni;
 încorporarea rezervelor;
 alte operaţiuni.
Micşorarea capitalului se poate face prin următoarele operaţiuni:
 reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale sau diminuarea valorii nominale a
acestora ca urmare a retragerii unor acţionari sau asociaţi;
 răscumpărarea acţiunilor;
 acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;
 alte operaţiuni.
Orice modificare a capitalului social, se face doar în baza hotărârii adunării
generale a acţionarilor, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Operaţiunea de răscumpărare a acţiunilor proprii, sunt prezentate în bilanţ ca o
corecţie a capitalului propriu, iar câştigurile sau pierderile legate de emiterea,
răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri
proprii ale entităţii (acţiuni, părţi sociale) nu vor fi recunoscute în contul de profit şi
pierdere.
Contravaloarea primită sau plătită în urma unor astfel de operaţiuni este
recunoscută direct în capitalurile proprii şi se prezintă distinct în bilanţ, respectiv Situaţia
modificărilor capitalului propriu, astfel:
- câştigurile sunt reflectate în contul 141 "Câştiguri legate de vânzarea sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii";
- pierderile sunt reflectate în contul 149 "Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea,
vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii".
Nu reprezintă câştiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea,
cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii ale entităţii,
diferenţele de curs valutar dintre momentul subscrierii acţiunilor şi momentul vărsării
contravalorii acestora, acestea fiind recunoscute la venituri sau cheltuieli financiare, după
caz.

35
 În notele explicative trebuie cuprinse informaţii referitoare la operaţiunile care au
afectat instrumentele de capitaluri proprii ale entităţii.

4.2. Politici contabile aplicate privind primele de capital

Primele legate de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport şi de

conversie, iar conturile corespunzătoare pot avea numai sold creditor.
 Prima de emisiune se determină ca diferenţă între preţul de emisiune de noi acţiuni
sau părţi sociale şi valoarea nominală a acestora;
 Prima de fuziune se determină ca diferenţă între valoarea aportului rezultat din
fuziune şi valoarea cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbante;
 Prima de aport se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor aportate şi valoarea
nominală a capitalului social cu care au fost remunerate aceste aporturi;
 Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni se calculează ca diferenţă între valoarea
nominală a obligaţiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare şi valoarea
acţiunilor emise potrivit prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligaţiunilor
depăşeşte valoarea acţiunilor corespunzătoare.

4.3. Rezervele – informatii generale

Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale, în
conformitate cu prevederile prezentelor reglementări, trebuie reflectat în debitul sau
creditul contului 105 "Rezerve din reevaluare", iar evidenţierea acestora se efectuează pe
fiecare imobilizare corporală în parte şi pe fiecare operaţiune de reevaluare care a avut
loc.
Rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale au caracter nedistribuibil, iar
diminuarea acestora poate fi efectuată numai în limita soldului creditor existent, aferent
imobilizării respective.
Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve
statutare sau contractuale şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual din profitul entităţii, în cotele şi limitele prevăzute de
lege, şi din alte surse prevăzute de lege, rezervele statutare sau contractuale se constituie
anual din profitul net al entităţii, iar alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi
constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau în
alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu
respectarea prevederilor legale

CAPITOLUL 5 - POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE

Datoriile reprezintă angajamente financiare ale debitorilor cu privire la sume de

bani sau bunuri cuvenite creditorilor şi reprezintă surse atrase de unitatea patrimonială la
finanţarea activităţii de exploatare a acesteia.
Datoriile sunt clasificate după mai multe criterii:

36
1. După natura operaţiilor care le generează:
o datorii comerciale;
o datorii financiare;
o datorii fiscale;
o datorii salariale şi sociale;
o alte datorii.
2. După obiectul datoriilor:
o datorii faţă de furnizori;
o datorii faţă de clienţi pentru avansurile primite de la aceştia;
o datorii faţă de buget;
o datorii din efecte de comerţ;
o datorii faţă de salariaţi;
o datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;
o datorii faţă de acţionari;
o datorii faţă de entităţi afiliate;
o alte datorii.
Prin specificul lor, datoriile sunt reprezentate de o multitudine de persoane
juridice sau fizice, a căror urmărire individuală se realizează prin organizarea
contabilităţii analitice. Spre deosebire de activele circulante materiale, activele circulante
de natura creanţelor, ca şi pasivele de natura datoriilor, se urmăresc în desfăşurarea lor
analitică numai valoric.

5.1. Datoriile pe termen scurt

Potrivit reglementărilor actuale, o datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen

scurt, denumită şi datorie curentă, atunci când:
a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii; sau
b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

5.2. Politici contabile referitoare la datoriile pe termen lung

Datoriile pe termen lung reprezintă sacrificii viitoare de beneficii economice care

trebuie plătite pe o perioadă mai mare de un an sau de un ciclu economic.
Datoriile pe termen lung includ: împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime
de rambursare a acestora, credite bancare pe termen mediu şi lung, obligaţii din
contractele de leasing, sume datorate entităţilor afiliate şi entităţilor cu care compania
este legată prin interese de participare, alte împrumuturi şi datorii asimilate şi dobânzile
aferente acestora, pensii şi obligaţii amânate din planurile de contribuţii, impozit pe
excedent amânat.
Împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni reprezintă contravaloarea
obligaţiunilor emise potrivit legii. În cadrul acestora, trebuie evidenţiate distinct
împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni convertibile.

37
 Datoriile privind concesiunile şi alte datorii similare se referă la bunurile preluate
cu acest titlu de către societatea primitoare, potrivit contractelor încheiate. La sfârşitul
perioadei contractului de concesiune, bunurile se restituie proprietarului, situaţie în care
are loc anularea datoriilor corespunzătoare privind concesiunea.
Societatea trebuie să menţină clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de
dobândă în această categorie, chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la
data bilanţului dacă:
 termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
 există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte
de data bilanţului.
Evaluarea datoriilor se face la valoarea nominală înscrisă în documentele care
consemnează apariţia lor.
Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării datoriilor în valută la
cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau
faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anuale anterioare trebuie
recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar.
Atunci când datoria în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior,
diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la
data decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită
în cursul fiecărui exerciţiu financiar.
Pentru datorile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei
valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea
acestora se înregistreză la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
La fiecare dată a bilanţului datoriile exprimate în valută trebuie evaluate utilizând
cursul de schimb comunicat de BNR şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar.

CAPITOLUL 6 - CONTABILITATEA PRIVIND VENITURILE,

CHELTUIELILE ŞI REZULTATUL FINANCIAR
Veniturile reprezintă creşteri de avantaje economice, intervenite în cursul
exerciţiului, care au generat o majorare a capitalurilor proprii. În categoria veniturilor se
includ atât sumele încasate sau de încasat în nume propriu de către entitate din activităţile
curente, cât şi câştigurile din orice sursă.
Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri şi servicii prestate, de care beneficiază entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.

6.1. Veniturile – politici contabile utilizate

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat
în nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse.
Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte
integrantă a obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe acestora. Veniturile
din activităţi curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări, prestări de
servicii, comisioane, redevenţe, chirii, subvenţii, dobânzi, dividende.

38
 Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare:
- venituri din vânzarea de produse şi mărfuri
- venituri din prestări de servicii
- venituri aferente costului producţiei
- venituri din producţia de imobilizări
- venituri din subvenţii de exploatare
- alte venituri din exploatarea curentă
b) venituri financiare:
- venituri din imobilizări financiare;
- venituri din investiţii pe termen scurt;
- venituri din creanţe imobilizate;
- venituri din investiţii financiare cedate;
- venituri din diferenţe de curs valutar;
- venituri din dobânzi;
- venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
- alte venituri financiare.
c) venituri extraordinare.
Veniturile trebuie să fie evaluate la valoarea justă a elementelor primite sau de
primit în contrapartidă, după deducerea reducerilor comerciale. Determinarea venitului
este uşurată atunci când contrapartida se prezintă sub formă de lichidităţi sau echivalente
de lichidităţi.
În cazul vânzărilor pe credit,o parte a preţului de vânzare corespunde remunerării
creditului acordat şi se înregistrează ca venit finaciar determinat:
- fie prin diferenţa faţă de preţul utilizat în condiţiile încare plata s-ar fi făcut
imediat;
- fie prin actualizarea încasărilor viitoare la rata dobânzii pe care ar procura-o un
activ financiar de risc echivalent cu cel al cumpărătorului.
Venitul din vânzare este contabilizat la nivelul valorii exigibile la scadenţă, iar
scontul de decontare este considerat de vânzător o cheltuială financiară.

6.2. Cheltuielile – clasificare si contabilizare

Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:

- consumuri de stocuri şi servicii prestate, de care beneficiază entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.
Cheltuielile efectuate de entităţi pentru realizarea instalaţiilor în vederea asigurării
utilităţilor (apă, energie electrică, gaze) necesare funcţionării se înregistrează în funcţie de
natura acestora, pe cheltuieli ale perioadei, atunci când în contractele încheiate cu
furnizorii de utilităţi este prevăzut că acestea urmează să treacă în proprietatea
prestatorului serviciului sau lucrării respective.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;

39
 - costul de achiziţie al obiectelor de inventar consumate;
- costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor;
- contravaloarea energiei şi apei consumate;
- valoarea animalelor şi păsărilor;
- costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
- cheltuieli cu serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
- prime de asigurare;
- studii şi cercetări;
- cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori);
- comisioane şi onorarii;
- cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
- transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări;
- cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele;
- cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli
cu personalul, suportate de entitate);
- alte cheltuieli de exploatare (cheltuielile legate de protejarea mediului
înconjurător, aferente perioadei; pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri,
amenzi şi penalităţi; donaţii, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind
activele cedate şi alte operaţii de capital; creanţe prescrise potrivit legii)
b) cheltuieli financiare, care cuprind:
- pierderi din creanţe legate de participaţii;
- cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
- diferenţele nefavorabile de curs valutar;
- dobânzile privind exerciţiul financiar în curs; sconturile acordate clienţilor;
pierderi din creanţe de natură financiară şi altele;
c) cheltuieli extraordinare (calamităţi şi alte evenimente extraordinare).
Cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte impozite,
calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct, în funcţie de natura lor.

6.3. Rezultatul exerciţiului financiar, rezultatul reportat, repartizarea

profitului şi acoperirea pierderii contabile – politici contabile utilizate

Rezultatul exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile

exerciţiului, iar în contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la
începutul exerciţiului financiar.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după
aprobarea situaţiilor financiare anuale.
Închiderea conturilor 121 "Profit sau pierdere" şi 129 "Repartizarea profitului" se
efectuează la începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc
situaţiile financiare anuale. Ca urmare, cele două conturi apar cu soldurile
corespunzătoare, în bilanţul întocmit pentru exerciţiul financiar la care se referă situaţiile
financiare anuale.
În contul 117 "Rezultatul reportat" se evidenţiază distinct rezultatul reportat
provenit din preluarea la începutul exerciţiului financiar curent, a rezultatului din contul

40
de profit şi pierdere al exerciţiului financiar precedent, precum şi rezultatul reportat
provenit din corectarea erorilor contabile.
Pierderea contabilă reportată se poate acoperi din profitul exerciţiului financiar şi
cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social, potrivit hotărârii adunării
generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.
În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta
trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit.

CAPITOLUL 7 - SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE - LUCRARI DE

SINTEZĂ

7.1. Situaiile financiare anuale

Contabilitatea financiară a unei întreprinderi realizată pe parcursul exercițiului

financiar cu ajutorul sistemului de conturi, se finalizează periodic, de regulă, la sfârșitul
exercițiului financiar prin întocmirea situațiilor financiare. Situațiile financiare trebuie sa
ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii
entității.
Ţările din Uniunea Europeană au ca obiectiv conceptul de imagine fidelă, în timp
ce ările anglo-saxone îl au ca principiu prioritar, către care converg toate celelalte.
Pentru a fi utile, situaţiile financiare trebuie sa fie întocmite şi publicate anual în
limita unei perioade rezonabile după data încheierii exercițiului financiar.
Responsabilitatea principală pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare ale
unei întreprinderi revine conducerii acesteia.
Obiectivul situaţiilor financiare este să furnizere o informare privind:
 poziţia financiară;
 performanţele;
 modificările poziţiei; financiare aferente unei întreprinderi.
Pentru a-şi atinge obiectivul, situaţiile financiare trebuie să ofere informații de
calitate. Caracteristicile calitative principale ale informațiilor conținute în
situațiile financiare sunt:
 inteligibilitatea;
 relevanţa;
 comparabilitatea;
 credibilitatea.
Condiţii ale credibilităţii:
 reprezentarea fidelă;
 prevalența economicului asupra juridicului;
 neutralitatea;
 prudența;
 integralitatea.

Categorii de entităţi raportoare

41
 În funcţie de criteriile de mărime, entităţile prevăzute de prezentele reglementări se
grupează în trei categorii, astfel: microentităţi; entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari.

Microentităţile sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin
două dintre următoarele trei criterii:

a) totalul activelor: 1.500.000 lei (echivalentul a 338.310 euro);

b) cifra de afaceri netă: 3.000.000 lei (echivalentul a 676.620 euro);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10.

Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria

microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei
criterii:

a) totalul activelor: 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953 euro);

b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.

Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel
puţin două dintre următoarele trei criterii:

a) totalul activelor: 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953 euro);

b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.

În funcţie de criteriile de mărime, grupurile se împart în două categorii, astfel: grupuri

mici şi mijlocii, respectiv grupuri mari.

Grupurile mici şi mijlocii sunt grupurile constituite din societăţile - mamă şi filialele
care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, nu depăşesc
limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii -
mamă:

a) totalul activelor: 105.000.000 lei (echivalentul a 23.681.717 euro);

b) cifra de afaceri netă: 210.000.000 lei (echivalentul a 47.363.435 euro);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250.

Grupurile mari sunt grupurile constituite din societăţile - mamă şi filialele care urmează
să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, depăşesc limitele a cel puţin
două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii - mamă:

a) totalul activelor: 105.000.000 lei (echivalentul a 23.681.717 euro);

b) cifra de afaceri netă: 210.000.000 lei (echivalentul a 47.363.435 euro);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250.

42
 7.1.1. Bilanţul

Bilanțul este documentul contabil de sinteză care prezintă elementele de activ,

datorii și capitaluri proprii ale întreprinderii la încheierea exercițiului financiar, precum și
în alte situații prevăzute de lege: fuziune, divizare, încetarea activității. Elementele
bilanțiere sunt ordonate în funcție de natură şi lichiditate, respectiv, natură și
exigibilitate.
Formatul bilanţului prescurtat, se prezintă după cum urmează:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări finaciare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanțe
III. Investiții pe termen scurt
IV. Casa și conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un
an
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătile într-o periodă mai mare de un
an
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
I. Capital subscris
II. Prime de capital
III. Rezerve de capital
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea raportată
VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar.

7.1.2. Contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere este documentul contabil de sinteză, prin care se

evidenţiază şi explică, într-o formă analitică, rezultatele din activităţile întreprinderii, prin
prisma raporturilor de echilibru dintre cheltuieli și veituri.
Contul de profit și pierdere cuprinde veniturile și cheltuielile exercițiului
financiar (cel precedent și cel încheiat) grupate după natura lor, precum și rezultatul

43
exercițiului determinat pe trepte, după cum urmează: rezultatul din exploatare, rezultatul
financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut, impozitul pe profit și
rezultatul net al exercițiului financiar.
Formatul contului de profit și pierdere, conform reglementărilor contabile
aplicabile operatorilor economici, se prezintă după cum urmează:
1. Cifra de afaceri netă
2. Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs
de execuție
3. Producția realizată de entitate pentru scopurile proprii și
capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
c) Cheltuieli privind mărfurile
6. Cheltuieli cu personalul
a) Salarii și îndemnizații
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la
pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante în cazul în care acestea depășesc
suma ajustărilor de valoare care sunt normale pentru entitatea în cauză
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la
entitățile afiliate
10. Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu
indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute
de la entitățile afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active
circulante
13. Dobânzi de plătit și cheltuieli similare, cu indicarea distinctã a celor privind
entitățile afiliate
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentã
15. Venituri extraordinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20. Profitul sau pierderea exercițiului financiar.

7.1.3. Situaţia fluxurilor de trezorerie

Entităţile mijlocii şi mari şi entităţile de interes public sunt obligate să întocmească

situaţia fluxurilor de trezorerie .
Situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să raporteze fluxurile de trezorerie din cursul

44
perioadei, clasificate pe activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare.

Fluxurile de trezorerie sunt intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente de numerar.

Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi producătoare de venit ale entităţii,
precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţii sau de finanţare.

Activităţile de investiţii constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi de

alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar.
Activităţile de finanţare sunt activităţi care au drept rezultat modificări ale dimensiunii
şi compoziţiei capitalurilor proprii şi împrumuturilor entităţii.

7.1.3.1. Activităţi de exploatare

Fluxurile de trezorerie provenite din activităţi de exploatare sunt derivate, în primul rând,
din principalele activităţi producătoare de venit ale entităţii. Prin urmare, ele rezultă în
general din tranzacţiile şi alt evenimente care intră în determinarea profitului sau a
pierderii. Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activităţi de exploatare sunt:

a) încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;

b) încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
c) plăţile în numerar efectuate către furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii;
d) plăţile în numerar efectuate către şi în numele angajaţilor;
e) plăţile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit, cu excepţia cazului în care pot
fi asociate în mod specific activităţilor de investiţii şi de finanţare.

7.1.3.2. Activităţi de investiţii

Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activităţi de investiţii sunt:

a) plăţile în numerar pentru dobândirea de imobilizări corporale, necorporale şi alte

active imobilizate. Aceste plăţi le includ şi pe acelea care se referă la costurile de
dezvoltare capitalizate şi la construcţia, în regie proprie, a imobilizărilor corporale;
b) încasările în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, necorporale şi alte active
imobilizate;
c) plăţile în numerar pentru dobândirea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie
ale altor entităţi şi de interese în asocierile în participaţie (altele decât plăţile pentru
instrumentele considerate a fi echivalente de numerar sau pentru cele deţinute în vederea
plasării sau tranzacţionării);
d) încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie
ale altor entităţi şi din vânzarea de interese în asocierile în participaţie (altele decât
încasările pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar şi pentru cele
păstrate în vederea plasării sau tranzacţionării);
e) avansurile în numerar şi împrumuturile acordate altor părţi;
f) încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate altor
părţi.

45
7.1.3.3. Activităţi de finanţare

Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activităţi de finanţare sunt:

a) încasările în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de

capitaluri proprii;
b) plăţile în numerar efectuate către proprietari pentru a dobândi sau răscumpăra acţiunile
entităţii;
c) încasările în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, împrumuturilor,
efectelor comerciale, obligaţiunilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau
lung;
d) rambursările în numerar ale sumelor împrumutate; şi
e) plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea datoriei existente aferente unui
contract de leasing financiar.

7.1.4.Situaţia modificărilor capitalului propriu

Sunt obligate să întocmească situaţia modificărilor capitalului propriu entităţile prevăzute

la pct. 9 alin. (4) din , respectiv entităţile mijlocii şi mari şi entităţile de interes public
precum şi entităţile de interes public.Aceste entităţi întocmesc situaţia modificărilor
capitalului propriu şi o prezintă drept parte integrantă a situaţiilor lor financiare, pentru
fiecare perioadă pentru care sunt prezentate situaţiile financiare anuale.
Modificările capitalurilor proprii ale unei entităţi între începutul şi finalul perioadei de
raportare reflectă creşterea sau reducerea activului net în cursul perioadei. Cu excepţia
modificărilor rezultate din tranzacţiile cu proprietarii care acţionează în calitatea lor de
proprietari (cum ar fi contribuţiile la capitalul propriu, răscumpărarea propriilor
instrumente de capitaluri proprii ale entităţii şi dividendele), modificarea globală a
capitalurilor proprii în timpul unei perioade reprezintă, în general, valoarea totală a
veniturilor şi cheltuielilor, inclusiv câştigurile şi pierderile, generate de activităţile
entităţii pe parcursul acelei perioade.
Ajustarea reprezentând corectarea pe seama rezultatului reportat de erori contabile se
prezintă distinct în situaţia modificărilor capitalului propriu.

7.1.5. Notele explicative la situaiile financiare

Notele explicative:
 prezintă informaţii despre reglementările contabile care au stat la baza
întocmirii situaţiilor financiare anuale şi despre politicile contabile folosite;
 oferă informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de
profit şi pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor capitalurilor proprii sau
situaţia fluxurilor de trezorerie.

46
 În notele explicative trebuie să se menţioneze, dacă situaţiile financiare anuale au
fost întocmite în conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi cu
prevederile O.M.F.P. nr. 1802/2014.
De asemenea, trebuie menţionate :
 denumirea entităţii care face raportarea,
 locul principal unde îşi desfăşoară activitatea,
 descrierea naturii activităţii desfăşurate şi principalele domenii de activitate,
 orice altă informaţie care, în opinia directorilor şi administratorilor, ajută la
prezentarea unei imagini fidele asupra entităţii.
Notele explicative trebuie să cuprindă informaţii privind cifra de afaceri netă,
defalcată pe segmente de activităţi.
În notele explicative trebuie incluse informaţii privind numărul mediu de persoane
angajate în cursul exerciţiului financiar, cheltuielile cu personalul aferente exerciţiului
financiar, defalcate astfel: salarii şi indemnizaţii; cheltuieli cu asigurările sociale, cu
indicarea distinctă a celor referitoare la pensii.
Se prezintă măsura în care calcularea rezultatului exerciţiului financiar a fost
afectată de o evaluare a elementelor care, prin derogare de la principiile contabile
generale şi regulile de evaluare prevăzute de prezentele reglementări, a fost efectuată în
exerciţiul financiar curent sau într-un exerciţiu financiar precedent în vederea obţinerii de
facilităţi fiscale. Se prezintă diferenţa dintre cheltuiala cu impozitul pe profit/venit
aferentă exerciţiului financiar curent şi exerciţiilor financiare precedente şi suma
impozitelor rămasă de plată pentru aceste exerciţii, cu condiţia că această diferenţă să fie
semnificativă pentru obligaţiile fiscale viitoare.

47
 Bibliografie

1. IASB (2011), Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) Norme

oficiale emise la 1 ian 2011, traducere, Editura CECCAR, Bucuresti.
2. Patruț, V., Rotilă, A., Contabilitate si diagnostic financiar, Editura. Sedcom
Libris, Iasi, 2010
3. Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată;
4. Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale;
5. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă;
6. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare;
7. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
8. HG nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de
perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare.
9. O.M.E.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile;
10. O.M.F.P. nr. 2861/2009 privind inventarierea elementelor de active, datorii şi
capitaluri proprii
11. Ordin nr. 40/15.01.2013 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi
depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale
operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice;
12. O.M.F.P. nr. 2086/2010 pentru aprobarea Normelor privind deducerile pentru
cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea profitului impozabil;
13. O.G. nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul
14. Oficial, Partea I, nr. 54, din 23 ianuarie 2013;
15. O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

48