Sunteți pe pagina 1din 9

Var I

1. Indicati conditiile istorice si premisele aparitiei cunostintelor cu semnificatie criminalist.


Ca știință de sine stătătoare criminalistica a apărut în secolul XIX. Pe atunci puțini cunoșteau ce
prezintă această știință. Însă ea și-a dovedit dreptul la existență și de-acum mai bine de 100 ani
se impune ca știință teoretică aplicată care contribuie la depistarea, descoperirea, cercetarea și
prevenirea infracțiunilor. Potrivit afirmației vestitului criminalist rus G.F.Krîlov, pentru prima
oară apariția criminalisticii ca știință a fost lansată în anul 1893 de profesorul Universității din
Graz (Austria) Hans Gross. Rolul de întemeietor al criminalisticii a fost disputat și de francezul
Alfons Bertilion. În această ordine de idei criminalistul german R. Gheindel susținea, bunăoară,
că primul care a dat impuls apariției criminalisticii a fost anume Bertilion, numindu-l „Nestor al
criminalisticii”. Nici contribuția lui H.Gross, nici a lui A. Bertilion în apariția și dezvoltarea
criminalisticii, firește, nu pot fi contestate. După cum menționiază pe bună dreptate Î.F.Krîlov,
apariția criminalisticii ca știință nu a fost numai meritul unui singur om.
Cert este faptul că ea s-a constituit pe parcursul mai multor ani, în mai multe țări. Și dacă
meritul lui A.Bertilion este de a fi fondat anumite compartimente ale tehnicii criminalistice
(fotografia judiciar-operativă, antropometria, portretul verbal), apoi contribuția principală a lui
H.Gross a fost crearea sistemului științific de cunoștințe criminalistice. Dacă primul a fost un
eminent practician și avea înclinația spre latura practică, apoi al doilea s-a dovedit a fi un bun
teoretician, capabil să generalizeze practica criminalistică avansată și să o expună într-un sistem
armonios de cunoștințe. Prin criminalistică H.Gross subînțelegea știința despre latura reală a
fenomenelor care alcătuiesc conținutul dreptului penal. La obiectul acesteia el referea studierea
probelor materiale, a faptelor sau fenomenelor ce constituie elemente ale acțiunii penale, a
caracterului, particularităților psihologice, a deprinderilor și metodelor de activitate ale
martorilor, experților și judecătorilor. În legătură cu aceasta H. Gross includea în noțiunea de
criminalistică știința despre depistarea și utilizarea probelor materiale, inclusiv regulile lucrului
cu urmele, cu documentele falsificate etc., studierea unor categorii de crime, problemele
referitoare la viața cotidiană a infractorilor (studierea argoului criminal, superstițiilor din lumea
hoților ș.a.m.d.).
2.Expuneti regulile generale și metodele de fixare și ridic a urmelor materiale ale infr
Descoperirea urmelor infracţiunii presupune depistarea urmelor vizibile, relevarea urmelor puţin
vizibile sau invizibile. Acestea pot fi urme de mâini, picioare, instrumente de spargere, mijloace
de transport, etc. Pentru relevarea urmelor se aplică diferite mijloace criminalistice de căutare.
Fixarea urmelor infracţiunii presupune întărirea lor pe obiectul purtărilor de urmă sau efectuarea
mulajelor, copiilor, fotografierea – cu aplicarea mijloacelor tehnice necesare. Din punct de
vedere procesual prin fixare se subînţelege descrierea urmelor infracţiunii şi altor obiecte în
procesul-verbal al acţiunii de urmărire penală (proces-verbal de cercetare la faţa locului, de
percheziţie, de ridicare). Ridicarea urmelor infracţiunii şi altor obiecte presupune împachetarea,
ambalarea lor, oformarea procesuală pentru anexarea ulterioară în calitate de probă materială la
dosarul penal. 2. Mijloace de depistare (descoperire) a urmelor infracţiunii: a) mijloace de
iluminare – diferite surse de lumină artificială, care sânt aplicate în caz de insuficienţa de lumină
sau pentru luminarea suprafeţei obiectelor în corespundere cu necesităţile unor procedee de
fotografiere, înregistrarea video, iluminare (lumină dispersată, iluminarea sub unghi ascuţit,
iluminarea în transparenţă, etc.). În calitate de surse de lumină sânt aplicate lanterne, lămpi foto,
faruri, proiectoare, etc. c) mijloace optice – diferite, unelte de mărire care permit mărirea
limitelor posibilităţilor obişnuite a ochiului, folosite la descoperirea şi cercetarea probelor
materiale de mărime mică sau a unor părţi a lor (lupe, microscoape, binocular, comparator
stereoscopic, electronic, etc.). d) mijloace de căutare – destinate pentru descoperirea unor
obiecte, cadavre şi părţi ale lor, metale, etc. La ele se 19 referă detectorul de metale, senzorii
magnetici, analizatori de gaze, etc. e) Mijloace de chimice – aplicate la rezolvarea urmelor de
provenienţă biologică (soluţie ninhidrină de aceton); 3. Procesul de fixare a urmelor infracţiunii
se caracterizează printr-un şir de acţiuni criminalistice. Fixarea presupune stabilirea precisă a
locului depistării crimei, obiectului material de probă, aprecierea stării sale la momentul
depistării, alegerea metodelor şi mijloacelor de fixare a urmelor infracţiunii: 1. Mijloace
fotografice – aparate de fotografiat de diferite modele şi accesoriile lor(inele prelungitoare, filtre
de lumină...), videoînregistrarea. 2. Mijloace de măsurare – se folosesc pentru stabilirea
caracteristicilor constitutive şi mărimilor reale ale obiectelor fixate(rigle, benzi gradate, şublere,
micro-metre, raportoare, busole...). 3. Materiale pentru realizarea mulajelor şi copiilor sânt
folosite în majoritatea cazurilor la fixarea urmelor de adâncime (gips, ceară, parafină,
componenţi de silicon şi de cauciuc...) pentru fixarea degetelor papilare sânt folosite pelicule
dactiloscopice, prafuri magnetice de diferite culori „topaz”, „rubin”, „malahit”, „sapfir”, „agat”.
Acestea fiind folosite la relevare asigură şi fixarea urmelor. Mijlocul principale de fixare şi
obligatoriu este descrierea în procesul verbal al acţiunii de anchetă efectuată (art.163,CPP al
RM). Descrierea trebuie efectuată pe deplin şi cu cea mai mare obiectivitate, precizie şi claritate.
4. Mijloacele de ridicare a urmelor infracţiunii. Urmele infracţiunii depistate şi fixate necesită a
fi ridicate. Cel mai optimal mod de ridicare este ridicarea urmei cu întreg obiectul purtător al
acesteia. Ridicarea ca şi fixarea presupune activitatea care implică o păstrare a urmelor şi
caracteristicilor lor de identificare, care au importanţă pentru stabilirea adevărului în cauză. În
practica organelor de interne se aplică pe larg trusele criminalistice care includ în sine o serie de
mijloacelor de depistare, fixare şi ridicare a urmelor infracţiunii, iar pentru efectuarea
examinărilor prealabile a urmelor la faţa locului sânt aplicate laboratoarele criminalistice mobile,
dotate cu diferite mijloace pentru cercetarea multiplelor tipuri de urme.
3.Evaluați procedura aplicarii video-inregistrarii la fixarea rezultattelor desfas acț de up
Înregistrările audio sau video, fotografiile, constituie mijloace de probă dacă ele conţin date sau
indici temeinici privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni şi dacă conţinutul lor contribuie
la aflarea adevărului în cauza respectivă (art.164 CPP Republicii Moldova) Videofilmul se aplică
ca mijloc tehnic de fixare a procesului şi rezultatelor acţiunii de urmărire penală. Acesta se
recomandă a fi aplicat pentru fixarea activităţii persoanelor la cercetarea la faţa locului,
percheziţie, reconstituire, audiere. La începutul înregistrării ofiţerul de urmărire penală se
prezintă, lămureşte ce acţiune de urmărire penală va fi efectuată, în care cauză penală, îi prezintă
pe participanţi, apoi se fixează procesul şi rezultatul acţiunii de urmărire penală. La sfârşitul
acţiunii de urmărire penală participanţii vizionează înregistrarea şi pot aduce observaţiile şi
rectificările considerate de ei necesare, fapt ce se face menţiune în procesul verbal al acţiunii de
urmărire penală.
4. Specificati metodele de relevare a microurmelor infracțiunii
Microurmele sunt acele urme forma sau materie, mici si foarte mici, create in procesul savarsirii
unei infractiuni, pentru a caror descoperire, ridicare si examinare sunt necesare mijloace tehnice
de amplificare a posibilitatilor senzoriale umane ori utilizarea unor metode micro analitice.
Cand se concepe planul de efectuare a unei cercetari la fata locului trebuie sa fie respectate
obligatoriu anumite principii de maxima importanta, dintre care mentionam urmatoarele: a) prioritatea
trebuie acordata cautarii, descoperirii si ridicarii microurmelor; b)trebuie cercetata in primul rand
suprafata orizontala, tinand seama de
locurile in care, in mod probabil si ipotetic, s-a gasit sau a trecut faptasul;
c) inceperea cercetarii din locul sosirii faptasului si terminarea acesteia pe
drumul lui de plecare (iter criminis).
Cautarea microurmelor trebuie sa aiba la baza reproducerea comportarii infractionale a faptasului,
pe baza careia sa se stabileasca toate locurile posibile in care acesta, prin contact direct, ar fi putut sa
lase microurme de contact, provenind cel mai frecvent de la imbracamintea pe care o poarta.
Totodata, cu prilejul cautarii microurmelor, nu trebuie ignorat faptul ca au putut sa ramana pe
faptas anumite microurme specifice locului, obiectului cu care a intrat in contact sau victimei.
De asemenea si imbracamintea sau corpul victimei pot fi purtatoare de microurme provenite de
la locul faptei sau chiar de la faptuitor si, de aceea, acestea trebuie examinate cu minutiozitate.
Investigarea criminalistica a locului faptei trebuie sa fie inceputa de specialistul pentru
microurme, care, pe langa asigurarea lor, trebuie sa marcheze si locurile in care au fost
descoperite. Abia apoi se va trece la cautarea si descoperirea altor urme.
Descoperirea si ridicarea microurmeior este o operatiune laborioasa care necesita multa
manopera, concentrarea atentiei si, ca atare, trebuie sa dureze un timp corespunzator de lung.
Descoperirea microurmelor necesita folosirea diferitelor instrumente si materiale auxiliare ca:
dispozitive de marire, diferite surse de lumina, iuminofore, etc.
Ca dispozitive de marire se folosesc: lupa, dispozitivul tip binoclu cu putere de marire de circa
zece ori si microscopul stereoscopic portabil. in domeniul iluminarii se folosesc surse reglabile de
iluminare, lampi cu halogen transportabile cu o putere de 30-50 W, surse de radiatii
ultraviolete, infrarosii si iuminofore.
Luminoforele, din care amintim: lusinol, lucigenina, siloxen dau o chimi-iuminiscenta in
domeniul vizibil de spectru care permite observarea microurmelor chiar si cu ochiul liber. Aplicarea
acestei tehnici necesita o calificare superioara, tinand seama de necesitatea alegerii conditiilor de
folosire a luminoforelor precum si posibilitatea distrugerii microurmelor de alte tipuri.
Descoperirea microurmei inseamna deja foarte mult, insa constituie abia o parte din succes. Mai
trebuie documentata existenta ei la locul faptei iar microurma trebuie ridicata si conservata pentru
cercetari.
Modul de ridicare a microurmelor trebuie sa fie strans legat de cercetarile ulterioare precum si de
caracteristicile fizicochimice atat ale microurmei cat si aie suportului de pe care se culeg aceste
microurme.

Var II.
1.Determinati aportul cercertarilor care au stat la leaganul știintei criminalistice
Pentru soluţionarea cauzelor penale, simpla aplicare a regulilor de drept este insuficientă. În
conturarea exactă a obiectului probaţiunii, penaliştii dreptului modern sunt convinşi că trebuie să
recurgă la diverse metode ştiinţifice de investigare a realităţii, precum şi la reguli tactice
specifice de efectuare a unor acte procedurale. Momentul de referinţă al apariţiei noii ştiinţe
judiciare se situează în urmă cu un secol, fondatorul ei fiind socotit cunoscutul judecător de
instrucţie austriac şi profesor de Drept penal, Hans Gross. El avea să editeze, în 1893, „Manualul
judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt timp sub denumirea “Manualul judecătorului de
instrucţie în sistemul criminalisticii”. Apariţia noii ştiinţe a fost favorizată de progresul realizat
în toate domeniile cunoaşterii umane, îndeosebi de revoluţia tehnicoştiinţifică, aflată la primii săi
paşi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Fireşte, această necesitate
obiectivă s-a impus şi într-un moment în care mijloacele de luptă ale justiţiei penale împotriva
criminalităţii deveniseră insuficiente faţă de creşterea numărului infractorilor, mereu mai
meticuloşi, mai riguroşi, mai buni, folosind metode şi mijloace perfecţionate de operare.
2. Definiti notiunea de traseologie si descrieti sarcinile acesteia
Traseologia – este o ramură a criminalisticii ce studiază legităţile formării urmelor care reflectă
semnele construcţiei exterioare al obiectelor ce au creat aceste urme, mecanismul formării
urmelor, precum şi metodele şi procedeele depistării, fixării, ridicării, păstrării şi examinării lor
în scopul de a stabili tuturor împrejurărilor faptei, identificării făptuitorului. Sarcini: 1.studierea
legitatilor formarii diferitor categ de urme material ale infr. Cunoasterea acestor legitati creaza
posibilit elabor mijl tehnico-stintifice adecvate, aplicarea eficace a acestor mijloace la cercet
faptelor penale concrete.
2.elab metodelor si mijl tehnico stiintif necesare descoper fixarii si ridicarii urmelor infractiunii.
Eficienta activitatii organelor de up e in functie de tehnicile cu care acestea sunt dotate
3.elaborar metodicilor efectuarii expertizelor traseologice.Expertiza traeologica este etapa finala
de cercet criminalist a urmelor avand ca scop identific ob creator de urme si rezolvarea
multipleplor problem cu character diagnostic
-3. Elabor met si mijl tehnice de protejare a valorilor sociale de atentari criminale
4. Descrieti principalele metode si mijl crimin de descoper fix s ridic a urmelor
Descoperirea urmelor are loc cu diferite lanterne
Din punct de vedere procedural principalul mijloc de fixare a urmelor il reprezinta procesul-
verbal. Fixarea in acest document presupune consemnarea exacta, precisa si detaliata a
metodelor de revelare intrebuintate, a locului in care au fost descoperite si a raportului de pozitie
fata de obiectele principale Din punct de vedere tehnic – criminalistic fixarea presupune in
primul rand fotografierea urmelor atat in cadrul general a locului faptei cat si in calitatea lor de
obiecte principale. Fotografiile se executa dupa revelarea urmelor latente, cateodata chiar inainte,
daca exista pericolul degradarii. Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numara schitele si
desenele intocmite la fata locului si care se anexeaza procesului-verbal. Ridicarea urmelor de
maini Se poate realiza fie prin transferarea pe pelicula adeziva speciala, fie prin efectuarea unui
mulaj. 1. Transferarea pe pelicula adeziva denumita folio se face dupa revelarea si fotografierea
urmelor. Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre, alegerea lor fiind in functie de
culoarea urmei. 2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizeaza in cazul urmelor de adancime,
dupa fotografierea prealabila a lor; 3. Transportarea obiectelor putatoare de urma impune
respectarea unor cerinte de manipulare si ambalare vizand prevenirea distrugerii sau alterarii
urmelor.
Procedee de revelare a urmelor de mâini latente. Descoperirea urmelor papilare, revelarea
acestora, poate fi caracterizată drept unul dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii
criminalistice, sub raportul perfecţionării ştiinţifice. Revelarea prin metode fizice. Revelarea prin
metode fizice constă în pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulaţie foarte fină – de aici şi
denumirea de prăfuire (pudrare), pe obiectul ori suprafeţele purtătoare de urme. Substanţele sau
amestecul de substanţe folosite în revelare, pe lângă fineţea lor, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: - să fie în contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma. - să
prezinte o aderenţă selectivă, numai la materia din urmă. Revelarea prin metode chimice.
Metodele chimice de revelare a urmelor papilare latente se bazează pe reacţia dintre anumite
substanţe chimice şi componentele transpiraţiei (săruri, aminoacizi etc.). În funcţie de
particularităţile lor, aceste metode pot fi structurate astfel: - O metodă folosită curent în practică,
constă în revelarea cu vapori de iod. - Revelarea cu reactivi chimici propriu-zişi, de genul
ninhidrinei, nitratului de argint ş.a. Revelarea urmelor de mâini pe pielea umană. Revelarea
urmelor de mâini pe pielea umană - de neconceput până acum câţiva ani - este în prezent
posibilă, tot datorită unor reacţii chimice, care dau cele mai bune rezultate. Fixarea şi ridicarea
urmelor
3. Argumentati necesitatea aplicarii in stiinta si practica criminalistica a metodelor general
stiintifice
După criteriul generalităţii metodele criminalisticii pot fi distribuite în general ştiinţifice şi
speciale. Metodele general ştiinţifice sânt aplicabile în toate ramurile de ştiinţă şi sferele de
activitate practică. La acestea pot fi atribuite: I. Metodele raţionale de percepere : 1. Observarea
– perceperea oricărui obiect, fenomen, proces cu scopul de al cunoaşte. În criminalistică
obiectele observării pot fi elementele anturajului locului infracţiunii, semnalmentele exterioare
ale persoanelor, semnele şi caracteristicele de identificare, starea emoţională a persoanelor
implicate ca martori, părţi vătămate, infractori etc.; 2. Descrierea – se indică la semnele
obiectelor, fiind un mijloc de fixare a informaţiei observate; 3. Compararea (juxtapunere,
contrapunerea, suprapunerea calităţilor şi semnelor a două sau mai multe obiecte). Obiecte ale
comparării pot fi urmele formă, urmele materie, informaţii memorate, rezultatele unor acţiuni şi
experimente. 4. Experimentul - reconstituirea fenomenului, evenimentului pentru cunoaşterea
legităţilor lui şi comparării cu alte fenomene, evenimente similare. Prin experimente se creează
metodici de cercetare a urmelor, se elaborează procedee tactice ale unor acte de urmărire penală,
se stabilesc cele mai efective metodologii de cercetare a unor tipuri de infracţiuni. 5. Modelarea
– constă în schimbarea obiectului original cu un model special confecţionat (construit). Acestea
pot fi modele de obiecte, sisteme, procese cu care se fac examinările necesare, iar rezultatele sânt
extrapolate la original. Genurile de modelare pot fi diferite. În criminalistică pot fi aplicate aşa
genuri de modelare ca: memorial, fizic, matematic etc. II. Metodele logice : 1).analiza, 2)sinteza,
3) inducţia, 4) deducţia, 5) ipoteza, 6) analogia. 8 III. Metodele matematice . 1) măsurarea –
obiectele măsurării în criminalistică pot fi diferite caracteristici fizice ale obiectelor,
fenomenelor, proceselor (greutatea, volumul, temperatura, secvenţele de timp, viteză etc.); 2)
Calcularea – metodă care stabileşte parametrii necesari la efectuarea modelării matematice; 3)
Calcule geometrice – această metodă este necesară pentru întocmirea schiţelor, schemelor şi este
strâns legată cu măsurarea. 4) Modelarea matematică – modelarea condiţiilor în care decurg
procesele şi fenomenele cu ajutorul calculelor matematice specifice. IV. Metode cibernetice o
grupă nouă de metode general ştiinţifice care activ încep a fi aplicate în criminalistică şi permit
efectuarea căutării electronice a informaţiei necesare cât şi prelucrarea ei, modelarea la
computer.

Var III
1. Evaluati pirncipalele etape de dezvoltare a criminalisticii nationale
2. Determinati notiunea , clasificarea si importanta criminalistica a desenelor papilare
Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor
papilare in vederea identificarii persoanei. Desenele papilare, specifice pielii corpului omenesc,
aflate la nivelul degetelor, palmei si talpii piciorului cunoscute sub denumirea de dermatoglife,
sunt formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate intre ele de santuri
papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al papilelor dermice, aflate la linia de legatura
dintre cele 2 straturi principale ale pielii, derma si epiderma, dintre care ultimul, aflat la
suprafata, cunoaste un permanent proces de descuamare.
Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Astfel, s-a impus impartirea lor pe
categorii, grupe sau tipuri. Primul criteriu il reprezinta regiunea anatomica a corpului pe care o
ocupa, respectiv regiunea digitala, palmara sau plantara. Desenele papilare ale mainii sunt
impartite astfel: - regiunea digitala cu zonele falangetei, falanginei si falangei, despartite de
santurile flexorale; - regiunea palmara cu zonele palmara, tenara si hipotenara. Indiferent de
regiunea sau zona in care se gasesc desenele papilare au o importanta aproape egala in
identificare. Dintre acestea se disting desenele de pe falangete ale caror urme raman cel mai
frecvent la fata locului. Crestele papilare formeaza de regula trei zone: - zona bazala dispusa
intre santul flexoral si centrul desenului; - zona centrala sau nucleara, zona ce detine ponderea
cea mai mare in clasificare; - zona marginala alcatuita din crestele aflate la exteriorul desenului.
Locul de intalnire al celor trei zone poarta denumirea conventionala de DELTA. Al doilea
criteriu este impus de forma desenului din zona centrala si de pozitia si numarul deltelor astfel: -
desenele adeltice sau de tip arc lipsite de zona centrala; - desenele monodeltice sau de tip lat in
care zona centrala are forma unui lat pornind din dreapta sau din stanga desenului, de unde avem
clasificarea in dextrodeltice si sinistrodeltice; - desene bideltice sau de tip cerc zona centrala
fiind sub forma de cerc, de spirala, de laturi gemene, etc; - desene polideltice sau de tip combinat
majoritatea prezen tand trei delte si foarte rar patru delte; - desene exceptionale sau amorfe care
nu se apropie de desenele papilare obisnuite.
Amprenta digitala contine o serie de puncte caracteristice sau detalii de natura sa permita
identificarea certa a individului. Intr-un desen papilar se pot gasi in jur de 150 de detalii
caracteristice.
.3. Evaluati mijloacele tehnice si procedeele de fixare fotografica a semnalmentelor
persoanelor vii si a cadavrelor
FOTOGRAFIA DE IDENTITATE A PERSOANELOR Sau de identificare a persoanelo in
particular a celor care au savarsit infractiuni. Se executa 2 fotografii de bust una din fata si alta
din profil. Persoana este fotografiata cu capul descoperit, pieptanata, barbierita, fara ochelari, cu
urechea dreapta descoperita. Privirea va fi indreptata inainte. Se pot executa si fotografii in
radiatii infrarosii pentru a surprinde detalii din piele pana la o adancime de 2-3 mm. Se va atasa
perosanei o placuta cu data si numarul de ordine, placuta ce are o lungime de 28cm, la nivelul
pieptului persoanei.
FOTOGRAFIA DE IDENTIFICARE A CADAVRELOR NECUNOSCUTE In majoritatea
cazurilor cadavreloe sunt pozate in pozitie culcata, iar pentru fotografierea profilului aparatul va
fi instalat in partea laterala a mesei pe care este intins cadavrul. Toaleta cadavrului are drept scop
readucerea figurii unei persoane cat mai aproape de infatisarea avuta in timpul vietii. Fata va fi
spalata, se vor inlatura urmele de sange sau de mizerie; ochii dca sunt deshidratati se va injecta o
solutie de apa cu glicerina in spatele globului ocular. In situatia in care ochii sunt disstrusi sau
lipsa vor fi inlocuiti cu ochi de sticla. Fata se va unge cu vaselina si se va pudra cu talc pentru
acoperirea leziunilor.

VAR VII
1.Indicati metodele fotografiei judiciare de examinare si argum importanta lor
1. Fotografia judiciara de examinare in radiatii vizibile. Fotografia judiciara de examinare
reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii, in conditii de laborator, a mijloacelor
materiale de proba, precum si fixarii rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a corpurilor
delicte sau a urmelor ridicate de la fata locului.
Fotografia judiciara de examinare se poate clasifica in: - fotografia de examinare in radiatii
vizibile: fotografia de ilustrare, de comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a
culorilor, microfotografia. - Fotografia de examinare in radiatii invizibile: ultraviolete, infrarosii,
roentgen, gamma si beta, radiatii neutronice si holografia.
FOTOGRAFIA DE ILUSTRARE – scopul sau consta in fixarea imaginii initiale a obiectului ce
urmeaza a fi examinat, a caracteristicilor si dimensiunilor sale.
FOTOGRAFIA DE COMPARARE – una dintre metodele cela mai importante si mai frecvent
intrebuintate in examinarile de laborator, in special in traseologie, in balistica judiciara, in
expertiza inscrisurilor, in orice imprejurare in care se solicita efectuarea unui examen comparativ
de natura optica.
Avem trei variante ale fotografiei de comparare si anume: - fotografia de comparare prin
confruntare, fotografia de comparare prin suprapunere, fotografia de comparare prin stabilirea
continuitatii liniare sau numai prin juxtapunere
FOTOGRAFIA DE UMBRE – este destinata scoaterii in evidenta a caracteristicilor de relief.
Se aplica inclusiv in fotografiile de detaliu executate la fata locului, in cazul urmelor de
adancime de maini si de picioare ori al urmelor unor instrumente de spargere.
FOTOGRAFIA DE REFLEXE – are ca destinatie punerea in evidenta a urmelor de suprafata
greu sesizabile la o prima vedere – de ex urmele papilare.
FOTOGRAFIA SEPARATOARE DE CULORI – serveste la revelarea petelor, a urmelor, a
modificarilor textului unui inscris, etc, greu vizibile cu ochiul liber datorita nuantelor de culoare
apropiate de culoarea suportului.
Fotografia sub raze invizibile se aplică pentru evidenţierea şi fixarea invizibilului cu ochiul
liber. În examinările criminalistice se aplică fotografierea în raze ultraviolete, infraroşii,
Roentgen, gama şi beta. Fotografia sub raze ultraviolete se realizează prin aplicarea metodei
fluorescenţei sau a metodei razelor reflectate, utilizându-se filtrele corespunzătoare. Prin
folosirea metodei fluorescenţei, sub acţiunea razelor ultraviolete, obiectul examinat se luminează
felurit dacă are compoziţia chimică diferită, şi uniform dacă are peste tot aceiaşi compoziţie. Prin
metoda razelor ultraviolete reflectate obiectul examinat se luminează cu un izvor obişnuit de
lumină, iar în faţa obiectivului este instalat un filtru din sticlă specială care va permite trecerea
numai a razelor ultraviolete. Fotografia sub raze infraroşii se face cu ajutorul unui izvor
obişnuit de lumină prin folosirea unui filtru ce permite trecerea razelor infraroşii şi reţine pe cele
vizibile. Aceasta se aplică la cercetarea actelor falsificate prin ştersături, la cercetarea urmelor
împuşcăturii… Fotografierea cu ajutorul razelor Roentgen, gama şi beta se bazează pe
proprietatea lor de penetrare în mod diferit a corpurilor în funcţie de grosime şi intensitatea
acestora. Acestea se aplica pentru fotografierea interiorului corpului uman sau animal, iar
radiaţiile gama – pentru fotografierea interiorului corpurilor metalice, precum şi la căutarea
metalelor ascunse în ziduri etc. Microfotografia are drept scop evidenţierea detaliilor invizibile
ale obiectelor ori substanţelor supuse examinării criminalistice prim mărirea de mai multe ori cu
ajutorul aparatelor optice.
2. Clasificati urmele impuscaturii si argumentati importanta lor in cercet infractiunilor
Urmele de impuscare – prin care se inteleg in primul rand urmele specifice formate de proiectil
urme care sunt denumite si factori primari sau urme principale ale tragerii. De asemenea, avem
urme secundare sau factori suplimentari ai tragerii formate in special in tragerile de la o anumita
distanta. Urmele principale – sunt rezultatul actiunii directe exercitate. Ele se intalnesc sub trei
forme: - urme de perforare – in situatia in care proiectilul a traversat intreg corpul; - urme de
patrundere – sau canale oarbe cand glontul patrunde in corp fara a mai iesi; - urme de ricosare –
cand glontul este deviat de obiect, in functie de densitatea obiectului, de unghiul de lovire.
URMELE DE PERFORARE – acestora le sunt specifice trei elemente: orificiul de intrare,
canalul si orificiul de iesire. Orificiile de intrare si iesire se deosebesc intre ele prin anumite
caracteristici pe baza carora se stabileste directia din care a patruns proiectilul, directie ce nu
coincide in toate cazurile cu directia de tragere, traiectoria glontului putand fi influentata de
diversi factori. Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut iar
diametrul sau este apropiat de cel al proiectilului. Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut. Pe
imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textile orificiul de intrare este mai
mic decat cel de iesire. Urmele formate in obiectele lipsite de elasticitate (caramida, piatra,
beton) orificiul de intrare este mai mare decat diametrul proiectilului, practic ne aflam in fata
unei ruperi sau sfaramari. La obviectele din lemn diametrul orificiilor corespunde in mare cu cel
al proiectilului. La geamuri perforarea capata forma unui trunchi de con cu baza mare in directia
de inaintare a proiectilului astfel ca orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire. URMELE
DE RICOSARE – constau din adancituri sau zgarieturi in fucntie de unghiul de lovire si de
natura obstacolului aflat pe traiectoria glontului. Ricosarea determina o modificare a traiectoriei
glontului concomitant cu o reducere a fortei sale cinetice. Urmele secundare – sunt rezultatul
actiunii unor factori suplimentari ai tragerii altii decat cei specifici proiectilului.
Sub raport tehnic criminalistic examinarea urmelor secundare se face in conditii de laborator,
descoperirea lor necesitand folosirea radiatiilor invizibile, cele infrarosii, analizele spectrale si
chimice, analize prin activare cu neuroni etc.

3. Definiti si clasificati urmele mecanoscopice


Mecanoscopia – este o despărţitură a traseologiei, care studiază urmele lăsate de obiectele de
spargere, deasemenea urmele instrumentelor şi mecanismelor şi altor dispozitive, întrebuinţate la
confecţionarea obiectelor de spargere. În criminalistică la mecanisme sînt atribuite dispozitivele,
acţiunile (lucrul dispozitivelor) şi urmele care nu sînt legate nemijlocit cu forţa muşchilor
mâinilor, dar depinde de construcţia şi particularităţile funcţionale ale detaliilor dispozitivului şi
intelectul individului. 38 Urmele mecanice sînt legate doar relativ cu forţa fizică a omului şi ele
indică în general asupra posedării de către infractor a unor cunoştinţe, iscusinţe şi deprinderi în
domeniul dat. Stabilirea legăturii nemijlocite dintre aceste dispozitive şi o persoană anumită nu
se face prin înfăptuirea cercetării experimentale de identificare, ci pe calea petrecerii unor acţiuni
de anchetă. La diagnosticarea obiectelor, instrumentelor şi mecanismelor, după urmele lor, se
folosesc particularităţile formelor, mărimilor, reciprocitatea amplasării urmelor, dar în procesul
studierii identificatoare se recurge la stabilirea locului de amplasare a particularităţilor
caracteristicii, care alcătuiesc macro şi micro structura suprafeţei a configuraţiei şi mărimilor lor.
2. În mecanoscopie obiectele, instrumentele şi mecanismele se împart în grupe: a) Tăietoare
(cuţit, foarfece etc.); b) rupere şi zdrobire (topor, daltă, rangă etc.); c) pilitoare (ferestrău, pilă
etc.); d) sfredelitoare (burghiu, sfredel etc.). După modul de acţiune toate obiectele de spargere şi
instrumentele se poate de împărţit în: a) mecanice – cuţit, foarfece, topor, daltă, pilă, sfredel,
burghiu etc. b) termice – aparatura electrică şi cu gaz pentru tăierea metalului şi sudarea lor. 3. În
dependenţă de caracterul acţiunii obiectului, instrumentului sau mecanismului asupra unui obiect
oarecare şi urmelor rezultate din această acţiune, se împart în trei tipuri: a) urme de apăsare, se
formează de la pălituri cu obiectele de spargere pe suprafaţa obiectelor forţate; 39 b) urme de
alunecare, se formează când obiectul de spargere a acţionat sub un unghi oarecare pe suprafaţa
obiectului forţat; c) urme de tăiere, de pilire şi sfredelire – apar la tăierea, pilirea, sfredelirea
obiectului sforţat. 4. Clasificarea urmelor lăsate de obiectele de spargere, instrumente şi
mecanismele totalmente corespund traseologiei generale. Urmele pot fi: a) de adâncime; b) de
suprafaţă; c) dinamice; d) statice;

4.Argumetati informatia oferita de urmele mijloacelor de trasnsport


Cercetarea urmelor mijloacelor de transport este o ramură a criminalisticii, care studiază urmele
lăsate de diferite mijloace de transport şi părţile lor componente. Studierea urmelor mijloacelor
de transport permite de a rezolva probleme legate atât de identificarea cât şi diagnosticarea
traseologică.
. Urmele mijloacelor de transport formează obiectul studiului criminalistic, când mijlocul de
transport este folosit ca obiect de atentare, mijloc de săvârşire a infracţiunii sau ca mijloc de
transport de la locul săvârşirii infracţiunii. Urmele lăsate de mijloacele de transport din punct de
vedere criminalistic, sînt împărţite în patru grupe:
I. urme ce reflectă partea rulantă, a roţilor a şinelor, a roţilor cu şine pe obada de lemn(căruţe),
sănii, urme care s-au format la mişcare sau staţionarea mijlocului de transport;
II. urme ce reflectă părţile proeminente a mijloacelor de transport;
III. urme de reflecţie a diferitor obiecte materiale de la locul accidentului, care s-au format pe
mijlocul de transport;
IV. urme sub formă de părţi, detalii, particule, substanţe rămase la locul accidentului.
. Urmele părţii rulante: sînt lăsate de roţile cu pneuri. În dependenţă de starea roţilor la momentul
formării urmelor se deosebesc urme de rotire şi de alunecare.
După urmele părţilor rulante se stabileşte direcţia şi regimul mişcării, tipul şi modelul mijlocului
de transport. Tipul şi modelul mijlocului de transport se poate stabili după mărimea
ecartamentului şi ampatamentului.
Ecartamentul – este distanţa dintre liniile centrale a urmelor lăsate de roţile amplasate pe aceiaşi
osie din spate, s-au din faţă. Ampatamentul automobilului este distanţa dintre osiile din partea
din faţă şi din spate a roţilor. Toate semnele enumerate mai sus a părţilor rulante se
documentează în procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Mulajele şi fotografiile executate a părţilor rulante ridicate de la faţa locului se transmise pentru
expertiză. La expertiza traseologică pot fi adresate următoarele întrebări: a) modelul mijlocului
de transport care a format urma. b) Tipul (marca) mijlocului de transport, care a lăsat urma la
locul accidentului. c) direcţia de deplasare a mijlocului de transport care a creat urma. d)
Anvelopa care a creat urma. e) roţile (din faţă, din spate, din partea dreaptă sau stînga) lăsat
urmele de pe îmbrăcămintea părţii vătămate.
Părţile şi detaliile detaşate de la mijlocul de transport depistate la locul accidentului, se folosesc
la căutarea mijlocului de transport, identificarea lui, precum şi pentru stabilirea locului concret
unde a avut loc accidentul.
Studierea cioburilor de sticlă ale farurilor şi altor părţi componente din sticlă, cărora aparţin
aceste cioburi permite de a stabili tipul, modelul, marca articolului dat şi în dependenţă de
aceasta – modelul mijlocului de transport. Particulele de vopsea, desprinse de pe mijloacele de
transport, permit de a stabili culoarea lui şi includerea acestor date în informaţia orientativă ca
mai apoi la să ajute la găsirea mijlocului de transport, efectuarea expertizei traseologice a
structurii materiale.
Studierea urmelor rămase din urma contactului se face pentru identificarea mijlocului de
transport, care a părăsit locul accidentului, deasemenea şi pentru reconstituirea accidentului
rutier. Urmele părţilor proeminente a mijloacelor de transport se clasifică în urme statice şi
dinamice. Localizarea urmelor depinde de tipul tamponării.