Sunteți pe pagina 1din 13

Raspunderea juridica pentru malpraxis

Personalul medical, prin exercitarea profesiunii sale nobile,


contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului,
consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei - dreptul la viata si
dreptul la integritate fizica si psihica.
Exercitarea profesiunii medicale implica respectarea unor norme
deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum
de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in
masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza
valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si
norme juridice.
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in
Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3
consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical,
obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala
a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea
persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa,
etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau
din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi.
Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma
actuala, normele internationale in materie de deontologie
medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa
Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia
Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun
prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a
medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului
are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului,
intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul
Sanatatii reglementeaza raspunderea civila a personalului medical
si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice. Malpraxisul este definit in art. 642 al legii ca fiind
eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau
medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicand raspunderea civila a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice.
Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de
reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil
reglementeaza la art. 998 - 999 raspunderea civila delictuala
pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 - raspunderea
comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si
controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor
(persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele
primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost
incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele
constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si
raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea
civila.
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o
conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre
conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea
subiectului actului ilicit si sa nu existe imprejurari sau cauze care
inlatura raspunderea juridica.
Desi actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise
cu intentie, cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din
culpa, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovatie cu
care actioneaza personalul medical. Se face distinctie in doctrina
intre culpa comisiva (mani-festata in cadrul unei actiuni
inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie), culpa
omisiva (manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea
unei actiuni necesare), culpa "in eligendo"(constand in alegerea
gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae
necompetente) si culpa "in vigilando"(constand in nesolicitarea
unui ajutor, prin neinformare etc.).
In stabilirea formei de vinovatie cu care actioneaza subiectul, este
foarte importanta decelarea intre greseala si eroare. Greseala
presupune nerespectarea unor norme de comportament
profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala,
in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Eroarea este determinata de
situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia
atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi
maniera. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda
bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si
neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in
exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor
de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea,
raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea,
consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei
medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste
limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu
este disponibil personal, medical cu competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii
civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical
defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al
fiecareia. Aliniatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care
inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca
personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile
produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se
datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament,
infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si
riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si
tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in
care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu
respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile
sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru
prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate,
generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale
substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori
generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor.
In activitateasa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze
si cele mai mici riscuri, dand dovada de profesionalism si
actionand cu prudenta. Pentru evaluarea riscului util, este
binevenita obtinerea consimtamantului pacientului, dupa o
prealabila informare cu privire la riscul pe care il implica un
anumit act medical. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost
introdus la Titlul XV si capitolul III - "Acordul pacientului
informat", care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al
pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, di-
agnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila
informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul
tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la
alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la
prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Avand in vedere faptul ca eroarea medicala poate produce
consecinte grave pentru integritatea fizica si morala a pacientului,
legiuitorul a introdus la art. 656 din Legea nr. 95/2006
obligativitatea incheierii de catre personalul medical care acorda
asistenta medicala, a unei asigurari de malpraxis pentru cazurile
de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin
actul medical, dovada incheierii unei asemenea polite de asigurare
fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul acorda
despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le
plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata ale
persoanei pagubite, prin aplicarea unei asistente medicale
inadecvate.
In vederea stabilirii cazurilor de raspundere civila profesionala
pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei
medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din Legea nr.
95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene si a
municipului Bucuresti, o comisie de monitorizare si competenta
profesionala pentru cazurile de malpraxis.
Drept urmare a sesizarii acestei comisii de catre persoana
pagubita printr-un act de malpraxis, ori de catre mostenitorii
acesteia, in caz de deces, se desemneaza, prin tragere la sorti,
din lista judeteana a expertilor medicali un expert ori un grup de
experti, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu
efectuarea unui raport asupra cazului. Expertii au obligatia
intocmirii si inaintarii catre comisie a acestui raport in termen de
30 de zile, comisia urmand sa adopte o decizie asupra cazului, in
maximum 3 luni de la data sesizarii. Decizia prin care comisia
stabileste daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis se
comunica tuturor persoanelor implicate in termen de 5 zile
calendaristice. Persoanele nemultumite de decizia comisiei pot
face contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii
deciziei. Potrivit art. 673 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura
stabilirii cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la
justitie potrivit dreptului comun, astfel ca persoana care a fost
prejudiciata printr-un act de malpraxis medical se poate adresa
instantei civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii
cazurilor de malpraxis, cu respectarea termenului de prescriptie
de 3 ani de la producerea prejudiciului.
Art. 673 din Legea nr. 95/2006 a fost criticat ca neconstitutional,
in cadrul sesizarii inaintate Curtii Constitutionale de un grup de 37
de senatori. Autorii sesizarii au sustinut ca acest text de lege ar fi
neconstitutional deoarece contravine prevederilor art. 126 alin.(6)
din Constitutie, referitor la controlul judecatoresc al actelor
administrative. Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 298/2006 a
respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in
domeniul Sanatatii, motivandu-si solutia cu privire la prevederile
Titlului XV al legii prin aceea ca acest text de lege nu
reglementeaza competenta instantelor de drept comun si nici
competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede
dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanta de
judecata. De asemenea, alin. 2 al art. 673 din lege instituie
garantia legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului
comun. Curtea Constitutionala a constatat si faptul ca, prin
aceasta lege, nu s-a reglementat o jurisdictie speciala
administrativa, ci doar s-a infiintat o comisie de monitorizare si
competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu
desfasoara o activitate jurisdictionala, ci o activitate de control si
expertizare profesionala.
Printre normele deontologice cuprinse in Codul International al
Eticii Medicale se regaseste si aceea potrivit careia medicul este
dator sa se comporte onest fata de pacienti si colegi si sa nu
acopere pe acei medici care manifesta deficiente de caracter sau
competenta sau care exercita actiuni de frauda sau inselatorie.
Aceasta norma deontologica reflecta atat obligatia morala a
medicului de a-si desfasura activitatea cu profesionalism, cat si
obligatia morala de a nu tolera acte de malpraxis ale altor colegi.
Chiar daca, potrivit dictonului latin, "Errare humanum est", fiecare
om este dator sa constientizeze si sa isi asume in mod responsabil
consecintele faptelor sale. Un reprezentant al corpului medical
care savarseste o eroare medicala nu trebuie, implicit,
marginalizat, insa societatea trebuie sa il sanctioneze,
proportional cu gradul sau de vinovatie, avand in vedere faptul ca
prin prejudiciul creat pacientului s-a adus atingere drepturilor
fundamentale ale omului - viata si integritatea fizica si morala.
Consideram ca Titlul XV din Legea nr. 95/2006 constituie un cadru
legal coerent pentru identificarea cazurilor de malpraxis, prin care
legiuitorul a reusit sa stabileasca drepturile si obligatiile ce revin
fiecarei parti implicate in relatia personal medical - pacient,
pentru a preveni eventualele abuzuri de drept.
Avocat Loredana MILOS
Tel./fax: 0256/220938
Mobil: 0722.408.296
E-mail: lmilos@ispt.ro Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului,
JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina. ; lm75tm@yahoo.com Aceasta adresa
de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza
pagina.

Raspunderea disciplinara si juridica


versus datorie in exercitarea obligatiei
medicale profesionale de
confidentialitate
20.11.2005, 17:20

Articol din publicatia Medicina Moderna

Autor: Curca, G.C.*

* Dr. George Cristian Curca, medic primar medicina legala, sef de lucrari, Catedra de
Medicina Legala, U.M.F. "Carol Davila", Bucuresti

Articolul subliniaza principiile deontologice ale confidentialitatii ca, datorie


profesioanala medicala de onoare. Sens sunt prezentate texte si norme juridice si
deontologice. Sunt amintite unele cazuri de grave incalcari ale deontologiei
profesionale, privind datoria de confidentialitate si a secretului medical si se prezinta
relatiile care se pot crea in unele cazuri cu mass-media si cu organele de justitie. O
mare parte dintre medici nu cunosc faptul ca, in legislatia noastra actuala, exista
pachete de legi organice (inclusiv de Cod Penal), care reglementeaza strict secretul
profesional si creeaza premisele pedepsei fara drept de apel si fara circumstante
atenuante pentru medicul in cauza. Domeniul medical al informatiilor medicale care
tin de pacient nu sunt un domeniu public si astfel nu sunt transparente: NU are voie sa
se manifeste transparenta, in ceea ce priveste dosarul medical al unui pacient sau
pacientul insusi in planul suferintei sale (exceptie: cazurile clar prevazute de lege).

In ultimii ani, spectacolul audiovizualului obisnuieste destul de frecvent sa ne aduca


in fata ochilor franturi de existenta umana reflectate din unitatile medicale sau de la
fata locului unde este realizat reportajul, in care se pot observa adesea abuzul,
neputinta, tragedia, indignarea, furia, perplexitatea sau alte sentimente diferite si
contradictorii.

Uneori, subiectii umani se afla in mijlocul unor evenimente, care se desfasoara cu


rapiditate si care ii transforma cu usurinta pentru ore sau zile in “cazuri“, implicand
elemente sau chiar ample desfasurari de asistenta medicala. Deontologia omului de
„stire” si a canalului media care il acrediteaza se intalneste cu deontologia cadrelor
sanitare, fie ele asistente/asistenti medicali, personal auxiliar sau medici si nu de
putine ori rezultatul este incalcarea datoriei de confidentialitate fata de pacient si
secretul medical pe care acesta l-a incredintat medicului si implicit spitalului sau
unitatii medicale in care se afla depozitate datele sale. Aceasta, intr-o profesiune
liberala precum medicina, este o datorie de onoare a carei nesocotire se aseamana in
gravitate doar cu cea a tratarii pacientului altui coleg fara acordul acestuia.

Prea adesea, se considera atat de catre lumea medicala, cat mai ales de cea
nemedicala, ca deontologia profesionala se afla intr-un sertar cu vechituri, de unde
nimeni nu are nevoie de ea si oricum este mult prea “complicat” si „neutil” de a fi
scoasa afara.

In mod asemanator, si profesiunea de gazetar precum si cea de reporter este condusa


de etica si de norme deontologice, care ar trebui sa se relationeze in contextul
reportajului medical cu cele ale profesiunii medicale.

Uneori, opozitia medicala de pe principiile deontologiei profesionale poate genera o


stare de frustrare mass-mediei, prin restrangerea accesului la informatie, ceea ce este
considerat drept “refuz” sau „lipsa de transparenta in comunicare”: in mod eronat, se
considera in acest mod de gandire ca intimitatea bolii sau suferinta individuala trebuie
sa fie un subiect transparent si de interes national.

Trebuie precizat clar ca NU exista transparenta in confidentialitatea medicala (cu


exceptia cazului in care legea o cere in mod expres): place sau nu, domeniul medical
al informatiilor, care intra sub incidenta secretului profesional, nu este un domeniu
public, opacitatea lui, ca opus al “transparentei”, fiind chiar prevazuta si sustinuta ca
obligatoriu de catre lege.

Datele medicale sunt date clasificate.

Intr-un mod asemanator reporterului, medicul aflat in exercitarea profesiunii sale mai
poate veni in contact cu agentul sau ofiterul desemnat de catre organul de ancheta (in
cazuri devenite in baza prevederilor legale “spete” juridice) sau cu avocatul vreuneia
dintre parti. Relatia cu omul legii este sub raportul coordonatelor deontologice cel mai
adesea favorabila pacientului, datorita faptului ca nevoia de secret profesional este
cunoscuta, recunoscuta, apreciata si respectata in practica judiciara.

Astfel, natura si rapiditatea desfasurarii evenimentelor „de presa” aduc laolalta


medicul, gazetarul, politistul si avocatul, producand adesea o transformare din
anonimul profesionist aflat in penumbra, indiferent de haina pe care o poarta (alba,
albastra sau civila), intr-un “adevarat” actor de prima mana a publicisticii sau mediei
romanesti.

Surprinzator este faptul ca subiectul reportajului fierbinte ramane adesea in umbra,


luminile rampei fiind atintite pe unul sau altul dintre chipurile celor aflati in actiune
sau in misiune, subiectul fiind adesea doar un pretext pentru o aparitie (televizata, de
ex.), poate cu exceptia momentelor penibile in care camera de filmat coboara ca din
greseala peste vreun cap tumefiat, membru gipsat sau spate plin de vanatai,
considerate a fi sarea si piperul unui reportaj „fierbinte”. Fara ca nimeni sa-l intrebe
pe cel a carui drepturi la intimitate sunt grosolan incalcate, daca isi doreste sa fie in
prim planul actualitatii nationale sau nu, se da peste cap usa salonului cu
complicitatea, nepasarea sau necunoasterea cadrelor medicale si se filmeaza cu
voracitate cu precadere intimitatea individului.

Apar, astfel, filmate in salon sau pe patul de spital, imagini ale victimelor unor
accidentele rutiere, agresiuni fizice, sexuale sau tentative de suicid. Li se iau chiar
interviuri cu ochii bandajati, cu sonde in nas, cu aparate fixatoare dentomaxilare, etc.
profitandu-se de starea de soc, necunoasterea propriilor drepturi, precum si de
neintelegerea sau refuzul de acceptare a starii in care se afla cei mai multi dintre ei.
Desigur, acesti impetuosi reporteri nu ar putea fi acolo fara acordul medicului
responsabil, ceea ce il recomanda pe acesta drept vinovat de a le fi inlesnit accesul.

Cu aceeasi ocazie, medicii ofera cu lux de amanunte date privind patologia traumatica
sau psihica a persoanei respective, prognosticul probabil, precum si eventualele lor
sechele, efectuand adevarate prezentari de caz sau “autopsii” psihologice.

Cele de mai sus dezvaluie existenta unui grav hiatus deontologic, care se manifesta ca
o adevarata obnubilare a lumii medicale, ca o prostratie in fata unei mass-media mult
prea agresive.

Trebuie amintit, iar pentru cei neinformati trebuie a se face cunoscut, ca in


problematica confidentialitatii subiectivismul nu isi are locul, aspectele fiind
reglementate juridic prin legi organice, inclusiv de catre codul penal.

Astfel, incalcarea confidentialitatii devine nu doar o simpla abatere deontologica, ci si


o infractiune.

Colegiul medicilor trebuie sa se autosesizeze in cazurile de implicare a raspunderii


disciplinare (Anexa 4, Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind “Exercitarea profesiei
de medic”, Sectiunea a 6-a, art. 69).

Juridic, se constituie culpa ”res ipsa loquiter” (faptele vorbesc de la sine). Intradevar,
faptele vorbesc de la sine, atunci cand fara consimtamantul pacientului sau al familiei
datele medicale si intimitatea unei persoane aflata in suferinta intr-o unitate medicala
(fie pat de spital, sala de operatie sau morga), pe strada sau in orice alte conditii, sunt
larg prezentate mass-mediei, situatie apta de a-i crea prejudicii cu implicare sociala si
familiala. In acest sens, acesta/acestia se pot constitui parte civila impotriva trustului
mass-media, care a acreditat reporterul respectiv, precum si impotriva conducerii
spitalului in care lucreaza medicul in cauza.

Pacientul poate fi un caz media pentru ore sau zile, o speta juridica pentru cateva luni,
dar poate deveni, dincolo de afectiunile sale acute, un caz medical psihiatric si
psihologic pentru ani de zile sau chiar tot restul vietii sale, fata de care poate cere
daune si chiar este indreptatit sa le primeasca.

Trebuie cunoscut ca personalul medical nu are obligatii de comunicare fata de avocati,


are obligatii minime de comunicare fata de mass-media (de ex., intr-un accident
colectiv numai numarul victimelor), iar fata de organele de ordine in misiune
(frecvent politie) doar in limita celor care se solicita in scris in documentele
justificatoare, pe care acestia trebuie sa le prezinte. Legea obliga insa medicul la
incalcarea datoriei de confidentialitate, ori de cate ori in exercitarea profesiuniii sale
medicul afla date care il determina sa considere in mod obiectiv ca binele public sau
al unei alte persoane este amenintat (exemple: psihiatrii fata de continutul unor
anamneze, in care pacientii pot declara si pot substantia o infractiune viitoare
apropiata, informatia privitoare la tuberculoza pulmonara activa a unei persoane care
lucreaza cu copii etc.).

Atunci cand organele de justitie cer medicului sa incalce secretul profesional si


confidentialitatea datelor medicale, intrucat se intrunesc prevederile legii, care
autorizeaza aceasta actiune, medicul va cere ca respectiva solicitare sa ii fie
remisa in scris si in situatia in care medicul este chemat in instanta pentru a depune
marturie el este obligat inainte de a incepe prezentarea celor solicitate sa solicite
judecatorului evacuarea salii de judecata si sedinta inchisa, iar in cazul in care aceasta
nu se permite va cere sa se consemneze in scris cele solicitae de el urmand ca intreaga
sa marturie sa fie prezentata numai in scris (art. 79 CPP).

Asa cum am aratat organul, de ancheta abilitat are acces la documentele medicale
numai in baza unei solicitari exprese, care va fi prezentata in scris directiei spitalului.
In afara acestui cadru oficial, dezvaluirea oricaror date medicale sau inlesnirea
accesului persoanelor straine la continutul foilor de observatie este ilegala (strain este
si medicul din alta sectie, care nu este consultant de specialitate, solicitat in scop
diagnostic sau de tratament). Intr-un caz aflat pe rolul instantei, nimic nu se poate
decide fara hotararea scrisa a judecatorului.

Dar atunci ce se poate spune public fara frica unei implicari juridice sau a raspunderii
disciplinare? De ex. se poate confirma prezenta in spital a unei victimei, daca organul
de urmarire nu are obiectii la aceasta. In schimb, nu se va oferi nici o informatie de
ordin medical. In cazul unui accident colectiv, se poate face referire la numarul
victimelor, dar sub nici o forma la identitatea acestora, la supravietuirea sau decesul
unei persoane prezentate sau internate.

In ceea ce priveste apartinatorii, situatia sta diferit, respectiv ei au dreptul de a afla


despre decesul sau starea grava de boala a celor din familie dar si in acest caz nu a
tuturor apartinatorilor, ci numai a celor indeptatiti, medicul fiind obligat a “cerne”
intre acestia: se discuta cu rudele de gradul I. Informatiile se transmit numai de la cei
indeptatiti (medic curant sau politie) si nu in cadrul unui spectacol gratuit de la
televizor sau din paginile unui ziar. In majoritatea cazurilor civile, este chiar important
ca numai apartinatorii de drept sa afle despre decesul unei rude.

O situatia aparte o poate constitui prevalarea reporterilor de art. 18 al deciziei nr. 248
din 1 iulie 2004 a CNA, privind protectia demnitatii umane si a dreptului la
propria imagine, din care rezulta ca difuzarea pe post a materialelor audiovizuale
continand imagini ale persoanelor aflate la tratament in unitatile de asistenta medicala,
precum si a datelor medicale, precum rezultatul autopsiei etc. “este permisa
numai cu acordul persoanei (s.n.) sau, in cazul in care persoana este fara
discernamant sau decedata, cu acordul familiei ori a apartinatorilor. (s.n.)“. Din cele
de mai sus, ar rezulta ca aprobarea unitatii medicale si a medicului curant nu
sunt considerata in mod explicit ca fiind necesare.

Este evident o lacuna a deciziei in tema, care - rog a se retine - ca decizie nu


poate contrazice legi organice, precum legea 459/2001 (privind activitatea
medico-legala), legea 46/2003 (privind Drepturile pacientului), Codul penal
(art.196), Codul de procedura penala (art. 79) etc.

Sub nici o forma, medicul nu are voie sa participe la „intelegeri” de orice natura
inclusiv materiale, intre pacienti si reporteri. Pacientii nu au dreptul sa-si vanda
propria imagine in unitatile medicale. Medicul este obligat sa se sesizeze de o
astfel de desfasurare de evenimente si sa interzica accesul mass-mediei spre
informatie. Va fi incunostiintata conducerea unitatii medicale respective, care va
decide in consecinta.

In afara unitatii medicale, pacientii externati sau apartinatorii lor sunt liberi sa
actioneze precum cred de cuviinta, dar fara a aduce atingere reputatiei spitalului
sau medicului si fara a a aduce in stare de raspundere disciplinara pe acesta din
urma.

In sprijinul celor de mai sus si a inlaturarii arbitrarului din viasa noastra medicala
privind datoria de confidentialitate, voi prezenta legislatia la zi in domeniu, incluzand
chiar si decizii ale CNA, care vin sa sustina efortul ce trebuie considerat de onoare de
a lupta pentru pastrarea secretului profesional.

Actele normative care vor fi prezentate in anexele prezentului articol sunt in imensa
lor majoritate deosebit de clare, constituind un pachet legislativ bine consolidat, pe
care Romania de astazi il are la dispozitie: ele vorbesc impreuna despre drepturile
pacientului, mai inainte de a vorbi despre dreptul la informatie al cetateanului, care in
nici o societate civilizata din lume nu prevaleaza asupra dreptului la autodeterminare,
intimitate si secret medical al unui bolnav (exceptie fac din nou cazurile in care
acelasi drepturi ale altor indivizi sunt in pericol).

De asemenea, aceste acte normative mai vorbesc despre raspunderea juridica si


deontologica a personalului medical, despre potentiale litigii juridice, fara nici o sansa
pentru medici, despre adevarate procese “gata pierdute” si despre“bombe” inca
neexplodate.

Anexe

Anexa 1

Codul penal

-art. 196 C. pen. Divulgarea secretului profesional (s.n.). Divulgarea, fara drept (fara
consimtamantul pacientului, n.n.), a unor date (starea sanatatii, boala de care sufera o
persoana, etc., n.n.) de catre aceluia caruia i-au fost incredintate (medic, asistenta,
etc., n.n.) sau de care a luat cunostinta in virtutea profesiei ori functiei daca fapta este
de natura a aduce prejudicii (materiale sau morale, n.n.) unei persoane se pedepseste
cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

-art. 79 alin. 1 C. proc. pen. Ascultarea persoanei obligate de a pastra secretul


profesional (s.n.). Persoana obligata a pastra secretul profesional (cadrul medical,
n.n.) nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si imprejurarile de care a luat
cunostinta in exercitiul profesiei, fara incuviintarea persoanei fata de care este
obligata a pastra secretul (incuviintarea se da in scris, n.n.).

Anexa 2

Legea drepturilor pacientului (legea nr. 46 din 21.01.2003, MO Partea I nr.


51 din 29/01/2003). Capitolul IV. Dreptul la confidentialitatea (s.n.)
informatiilor si viata privata a pacientului.

Art. 21 Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,


diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale
chiar si dupa decesul acestuia.

Art. 22 Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in


care pacientul isi da consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod
expres.

Art. 23 In cazul in care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii


medicale acreditati, implicati in tratamentul pacientului, acordarea
consimtamantului nu mai este obligatorie.

Art. 24 Pacientul are acces la datele medicale personale.

Art. 25 (1) Orice amestec in viata privata, familiala a pacientului este interzis,
cu exceptia cazurilor in care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv
diagnosticul, tratamentul ori ingrijirile acordate si numai cu consimtamantul
pacientului. (2) Sunt considerate exceptii cazurile in care pacientul reprezinta
pericol pentru sine sau pentru sanatatea publica.

Anexa 3

Codul deontologic al medicilor. Sectiunea B. Secretul profesional (s.n.),.

Art.13 Secretul medical este obligatoriu. Interesul societatii (prevenirea si combaterea


epidemiilor, bolilor venerice, bolilor cu extindere in masa) primeaza fata de interesul
personal.

Art.14 Obiectul secretului este tot ceea ce medicul, in calitatea lui de profesionist, a
aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a
apartinatorilor, precum si probleme de diagnostic, prognostic, tratament, circumstante
in legatura cu boala si cele mai diverse fapte si chiar si rezultatul autopsiei.

Art.15 In situatia in care legea sau o curte judecatoreasca obliga medicul sa dezvaluie
aspecte cuprinse in secretul medical, aceasta nu constituie o abatere. Politia sau
procuratura nu pot inlocui decizia judecatoreasca.

Art.16 Medicul raspunde disciplinar pentru destainuirea secretului.

Art.17 Secretul exista si fata de apartinatori, de colegi si cadre sanitare neinteresate in


tratament.
Art.18 Secretul persista si dupa terminarea tratamentului, sau moartea pacientului.

Art.19 In comunicarile stiintifice, cazurile vor fi in asa fel prezentate, incat identitatea
bolnavului sa nu poata fi recunoscuta.

Art.20 Mass media are voie sa intre in unitatile sanitare doar cu acceptul sefului de
sectie, al medicului curant si al pacientului, cu respectarea confidentialitatii.

Art.21 Certificate medicale si medico-legale vor fi eliberate numai la cererea


persoanei examinate, reprezentantilor sai legali sau la cererea unei instante de
judecata.

Art.22 Evidentele medicului (registru, fise, foi, condici de operatie, procese verbale de
necropsie) trebuie pastrate ca materiale secrete.

Anexa 4

Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic,
precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania,
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 578 din 30 iunie 2004 face referiri atat
directe (sectiunea 4) cat si indirecte la confidentialitate (sectiunea 1, sectiunea
4).

Sectiunea 1

Art. 5. (3) Deciziile si hotararile cu caracter medical vor fi luate avandu-se in


vedere interesul si drepturile pacientului, principiile medicale general
acceptate, nediscriminarea intre pacienti, respectarea demnitatii umane,
principiile eticii si deontologiei medicale (s.n.), grija fata de sanatatea
pacientului si sanatatea publica.

Art. 6, (3) In legatura cu exercitarea profesiei si in limita competentelor


profesionale, medicului nu-i pot fi impuse ingradiri privind prescriptia si
recomandarile cu caracter medical, avand in vedere caracterul umanitar al
profesiei de medic, obligatia medicului de deosebit respect fata de fiinta
umana si de loialitate fata de pacientul sau (s.n.), precum si dreptul medicului
de a prescrie si recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere
medical pacientului.

Sectiunea a 4-a

Art. 39. h) sa pastreze secretul profesional (s.n.)

Art. 40. - Obligatiile membrilor Colegiului Medicilor din Romania, ce decurg


din calitatea lor speciala de medici, sunt: a) sa respecte si sa aplice, in orice
imprejurare, normele de deontologie medicala (s.n.); f) sa respecte drepturile
pacientilor (s.n.).

Sectiunea a 6-a, Art. 69 Raspunderea disciplinara


Art. 69.

(1) Medicul raspunde disciplinar (s.n.) pentru nerespectarea legilor si


regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicala si a
regulilor de buna practica profesionala, a Statutului Colegiului Medicilor din
Romania, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de
conducere ale Colegiului Medicilor din Romania, precum si pentru orice fapte
savarsite in legatura cu profesia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea
si prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din Romania.

(2) Raspunderea disciplinara a membrilor Colegiului Medicilor din Romania,


potrivit prezentei legi, nu exclude (s.n.) raspunderea penala, contraventionala,
civila sau materiala, conform prevederilor legale.

Anexa 5

Capitolul I, sectiunea 1, art. 9. - (1): La primirea in randurile Colegiului


Medicilor din Romania, medicul va depune juramantul lui Hipocrate in
formularea moderna adoptata de Asociatia Medicala Mondiala in cadrul
Declaratiei de la Geneva din anul 1975: “ O data admis… voi pastra secretele
incredintate de pacienti, chiar si dupa decesul acestora”.