Ne putem întoarce oare de la manele

la marii noștri compozitori, Enescu, Porumbescu?

A spune că trebuie să ne „întoarcem” de la manele e o afirmaţie destul de dură. Într-

adevăr, manelele sunt un cancer care bântuie cultura din România de mulţi ani. Ritmul repetitiv
şi uşor de urmărit şi versurile fără o complexitate semantică permit până şi oamenilor cu o
cultură îndoielnică să ţină pasul cu muzica lipsită complet de originalitate.
Însă esenţialul afirmaţiei este referirea la “cultura îndoielnică”. Problema esenţială a
societăţii din România este lipsa unei dezvoltări culturale.
Am avut ocazia de curând să iau contact cu o serie de oameni dintr-un mediu rural
extrem de izolat, dintr-o regiune din sud-vestul țarii. În faţa mea, pe lângă peisajul dezolant al
sărăciei, era un televizor. Pentru telecomandă se luptau doi copii, care au fost întrerupţi în
momentul în care cearta lor a depăşit o normă acceptabilă de decibeli în aer de către tatăl lor,
care a luat telecomandă şi a schimbat postul. ...Pe Taraf TV.
Sigur, ne putem grăbi să acuzăm acel bărbat că nu are niciun fel de bun simţ, că este un
dobitoc şi că astfel distruge viaţa copiilor lui, expunându-i la nişte norme culturale de cea mai
joasă speţă. Însă cel mai probabil nici el nu a avut ocazia la rândul lui să primească o educaţie
decentă.
Problema multora este aceasta. Nu ei aleg să decadă, ci sunt forţaţi de condiţiile de trăi
din ţara să nu îşi poată depăşi condiţia. Oamenii aceia dintr-un sat uitat de lume nu au avut nici
măcar odată şansa să facă cunoştinţă cu operele lui Enescu sau Păunescu. Ei au fost corupţi
de minţile bolnave ale unei societăţi măcinate de setea de bani.
De ce zic despre setea de bani? Aici urmează să ajung la esenţa problemei - banii.
Puţini sunt oamenii care aleg să apeleze din când în când la latura lor spirituală. Să se uite în
adâncul minţii lor şi să cugete cu privire la scopul existenţei lor. Să se întrebe ce ar vrea să lase
în urmă. Nu, încă de mici, oamenii din ţara noastră sunt împinşi de nevoia de bani şi de
condiţiile de trai lacunare să renunţe la gândurile filosofice şi să caute cu disperare o metodă
prin care să îşi asigure traiul de pe o zi pe alta.
Iar cei care profită? Cei care deja au bani. E eficient să îţi faci un post TV, şi să alegi cel
mai mic numitor comun al tuturor celor care s-ar putea uita la tine. Muzica tâmpită şi leneşă. O
muzică pe care să o asculte oricine nu are cultură şi să o înţeleagă. Bani garantaţi. Afacere
simplă. Iar oamenii care intră în contact cu această muzică? Blestemaţi să rămână la acel nivel
cultural.
Există speranţă de mai bine? Sunt unele iniţiative interesante, dar ele vin în oraşe în
care deja există o oarecare dezvoltare intelectuală. Spre exemplu, în Iaşi, anul trecut a fost un
proiect în care în multe staţii de tramvai din zona centrală a oraşului era un radio cu difuzor la
care erau redate mari compoziţii de muzică simfonică. Pe lângă asemenea inițiative, faptul că
societatea îi respinge pe ascultătorii de manele suficient încât aceştia să se simtă jenaţi e de
asemenea un punct încurajator.
Ne mai putem întoarce la marii noştri compozitori? Unii din noi nu i-au abandonat
niciodată. E de datoria noastră, cei care-i avem în minte şi în suflet, să ne asigurăm că
moştenirea lor nu va fi uitată. Oamenii trebuie educaţi. Şi atunci istoria îşi va câştiga locul
binemeritat în inimile lor.

TARAF FTW BITCHESSSSSSS =]]]