Sunteți pe pagina 1din 16

Universitatea “Ovidius” din Constanța

Facultatea de Educație Fizică și sport


Master : Kinetoterapie, recuperare și reeducare motrica

Referat
la obiectul “Dietetica si boli metabolice”
pe tema :

Kinetoterapia în obezitate

A efectuat : Railean Denis, student master anul I

Constanța 2018

1
Cuprins

1.Generalitati – definiţie, clasificare, date epidemiologice……………3 pag.

2. Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică…………...3 pag.

3. Criterii de sustinere a diagnosticului……………………………..…5 pag.

4. Evolutie si prognostic……………………………………………….6 pag.

5. Kinetoterapia in obezitate…………………………………………...9 pag.

6. Bibliografie…………………………………………………………16 pag.

2
I. GENERALITĂŢI – definiţie, clasificare, date epidemiologice.

Este o afecţiune nutriţional metabolică, cu largă răspândire în epoca actuală,


caracterizată printr-un exces ponderal, ce depăşeşte cu peste 20% greutatea ideală.
Marea majoritate a nutriţioniştilor sunt de acord că bărbaţii care au mai mult de
25% greutate corporală şi femeile care au mai mult de 30% greutate corporală sunt
personae obeze.
Obezitatea este produsă prin aport alimentar crescut, la subiecţii cu o anumită
predispoziţie genetică şi generează numeroase complicaţii cardio-vasculare,
metabolice, locomotorii şi de altă natură. Frecvenţa obezităţii este în creştere, odată
cu vârsta, fiind mai mare la sexul feminin. În ţara noastră se apreciază că
prevalenţa depăşeşte 20-30% din populaţie. Prin complicaţiile pe care le produce,
obezitatea scurtează durata de viaţă cu circa 9-10 ani. Suferinţa emoţională este,
poate, cea mai dureroasă parte a obezităţii. Societatea asociază
adesea actractivitatea cu silueta, mai ales la femei. Asemenea mesaje
fac persoanele supraponderale să se simtă neatractive. Emoţiile şi stresul pot
modifica apetitul şi senzaţia de saţietate. Persoanele obeze suferă adesea de
prejudicii sau discriminări la scoală, în situaţii sociale
sau pe piaţa locurilor de muncă. Sentimentele de ruşine, depresie sau respingere
sunt foarte des întâlnite.
În cursul unor maladii psihiatrice, cum ar fi mania, există o importantă creştere în
greutate. Mulţi oameni mănâncă, ca rezultat al unei stări emoţionale negative cum
sunt: tristeţea, frica, plictiseala.
Kinetoterapia sau terapia prin miscare are un rol important in optimizarea
starii de sanatate si aducerea sau mentinerea organismului la greutatea ideala.
Obezitatea poate aparea atat la adulti, cat si la copii, avand efecte negative asupra
sanatatii. Factorii principali ai obezitatii sunt de natura genetica, de comportament
si de cultura.
II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică.
Factorii individuali:
1. Factorii genetici-
Factorul genetic este prezent în obezitate (cel puţin în anumite tipuri) şi este de
natură poligenică.
Clinicienii pot lua în considerare componenţa genetică în situaţii de genul următor:
- Părinţi obezi de la vârsta sub 30 ani;
- Un părinte, doi bunici şi cel puţin un frate obez, de la vârsta sub 30 ani;
- G r e u t a t e a l a n a ş te r e p e s t e 4 0 0 0 g ( ma i a l e s c â n d ma ma n u
e s t e î n a l t ă ş i n i c i diabetică);
- Obezitate din copilărie, iniţiată sub vârsta de 2 ani şi menţinută cel puţin 5
ani sau după pubertate;

3
- Tip somatic endomorf;
- Absenţa ori influenţa redusă a factorilor de mediu.
2. Reglarea ingestiei alimentare se face printr-un sistem larg supus influenţei
factorilor psihologici, integrând elemente nervoase, digestive şi metabolice,
primind numeroase semnale şi răspunzând după alternativa „a mânca” sau „a nu
mânca”.
3. Factorii mtabolici - sunt, de asemenea, importanţi. Dintre aceştia o contribuţie
determinată aparţine proprietăţilor adipocitelor şi ţesutului adipos brun. Ţesutul
brun joacă un rol important în termogeneza şi în reglarea metabolismului energetic,
ca răspuns la expunerea la frig şi la ingestia de alimente.
Poate apare în hipotiroidie,depresia şi
anumite probleme neurologice, administrarea de anumite medicamente cum sunt
steroizii, antidepresivele, insuficienţa hormonului de creştere,
castrare şi menopauza.
Factori de mediu.
1. Aportul şi disponibilitatea de hrană:anumite deprinderi, legate de tipul şi
cantitatea alimentelor (care pot avea o influenţă pe termen lung). Disponibilitatea
generoasă de alimente şi stimularea constantă a consumului, în particular a
alimentelor cu conţinut glucidic crescut, reprezintă caracteristici ale societăţilor
bogate.
2. Factorii familiali, sociali şi culturali.
Există de obicei în familie anumite „tipare” alimentare, care pot acţiona pe termen
lung. La acestea se pot adăuga influenţe sociale şi culturale (centrate pe
preferinţe alimentare, modularea formei corpului ş.a.). Astfel de factori sunt curent
implicaţi în dezvoltarea şi menţinerea obezităţii.

Mecanismele de producere a obezităţii sunt multiple:


1. Creşterea aportului alimentar-se întâlneşte în majoritatea situaţiilor. Sistemul
de
control al ingestiei alimentare include un centru al saţietăţii, situat în hipotalamusul
centromedial şi un centru al foamei, situat în hipotalamusul lateral. O excitare a
centrului saţietăţii determină inhibiţia centrului foamei şi întreruperea ingerării de
alimente. Excitarea centrului foamei induce creşterea aportului alimentar. Există
desigur o integrare superioară, corticală a activităţii centrilor respectivi.

2. Reducerea consumului energic-este realizat prin scăderea cheltuierilor datorate


eforturilor fizice şi o scădere a energiei necesare procesului de termoreglare.

4
3. Perturbarea metabolismului adipocitar-include: sporirea lipogenezei,
reducere alipolizei, sporirea conţinutului de colesterol. Activitatea lipo-proteino-
lipaza este crescută în obezitate, fenomen despre care nu se ştie însă dacă este
primar sau secundar.
Anatomie patologică.
Masa ţesutului adipos depinde, în ultimă instanţă, de numărul şi volumul
adipocitelor. Ţesutul adipos este o varietate de ţesut conjunctiv, specializat pentru
funcţia de depozit al grăsimilor. El formează aşa-numitul panicul adipos. Ţesutul
adipos are o dispoziţie diferită la cele două sexe, dezvoltându-se şi predominând în
anumite regiuni, sub influenţa hormonilor. Depozitarea grăsimilor se realizează sub
influenţa insulinei, iar eliberarea de acizi graşi
liberi, sub influenţa adrenalinei şi nonadrenalinei (catecolamine).
De asemenea, ACTH, hormonii corticosuprarenali şi tirotropina influenţează
depozitarea şi mobilizarea grăsimilor. La copiii supraalimentaţi şi cu predispoziţie
pentru obezitate există o creştere a numărului de adipocite ( hiperplazie ). În
obezităţile constituite la vârsta adultă se poate întâlni doar o creştere de volum a
celulelor adipoase (hipotrofie) fără modificări numerice. Cel mai frecvent pare să
fie, de fapt tipul mixt.

III. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI

EXAMENUL CLINIC- semne subiective şi obiective.

Tabloul clinic.

La început este prezent doar excesul ponderal ca atare, evidenţiat prin aspectul
somatic, măsurarea pliului cutanat şi prin cântărire. Treptat, din cauza încărcării
h e mo d i n a mi c e ş i r e s p i r a t o r i i , a p a r p a l p i t a ţ i i , d i s p ne e d e e f o r t ,
e d e me ma l e o l a r e ; d e asemenea apar dureri articulare, în special în zonele
suprasolicitate: glezne, genunchi, lombe. Ulterior trec pe primul plan simptomele
legate de complicaţii.

Forme clinice.
O b e z i t a t e a p o a t e î mb r ă c a u n a s p e c t g e n e r a l i z a t , s a u u n a s p e c t
segmentar:
- Tipul „android”,în care ţesutul adipos predomină la
nivelul trunchiului şi cefei,
- Tipul „ginoid”,cu o predominanţă a ţesutului adipos în jumătatea
inferioară acorpului.
Unele forme particulare de obezitate se întâlnesc în cadrul sindroamelor
genetice. Deasemenea, obezitatea există ca o manifestare secundară în
cadrul mai multor boli şi sindroame endocrine (sindrom Cushing, mixedem
etc.).
5
Clasificarea obezitatii.
Doua dintre cele mai uzitate clasificari ale obezitatii sunt:
Standardul Societatii Americane de Chirurgie Bariatrica(the American Society
for Bariatric Surgery-ASBS) si clasificarea obezitatii elaborata de Organizatia
Mondiala a Sanatatii
Clasificarea obezitatii dupa Standardul Societatii Americane de Chirurgie
Bariatrica:

1. Subponderal (o greutate corporala mai mica decat greutatea normala,


greutatea ideala) -> un indice de masa corporala (imc / bmi) mai mic de 18,5

2. Normal -> un IMC (BMI) calculat intre 18,5 si 24,9

3. Supraponderal -> IMC mai mare de 27 si mai mic de 29,9

4. Obezitate de gradul 1 -> indicele de masa corporala situat intre 30 si


34,9

5. Obezitate de gradul 2 -> IMC (BMI) calculat intre 35 si 39,9

6. Obezitate de gradul 3 (obezitate morbida) -> Indicele de masa


corporala (IMC / BMI) este mai mare de 40

IV. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC.

EVOLUŢIE.
În evoluţia obezităţii există mai întâi o fază „dinamică”, caracterizată prin
hiperfagie şi lipogeneză accentuată. Urmează o fază „statică”, în care se realizează
o stabilizare ponderală; de fapt, în această fază se instalează
treptat numeroasele complicaţii ale bolii.

Complicaţii cardiovasculare-sunt frecvente şi importante. Hipertensiunea


arterială însoţeşte aproape invariabil obezitatea. Se apreciază că
frecvenţa HTA în rândul obezilor este de 50-
9 0 % . Î n o b e z i t a t e s e r e a l i z e a z ă o hipertensiune arterială prin
debit cardiac crescut. Frecvenţa HTA este de aproximativ trei ori
mai mare la supraponderali decât la normoponderali. Reducerea greutăţii
la o persoană obeză conduce la scăderea valorilor tensionale.
Ateroscleroza.

6
Obezitatea pare să favorizeze dezvoltarea aterosclerozei cu aproximativ 10
ani mai devreme, datorită unui cumul al factorilor de
risc vascular: un sindrom dislipidemic; hipertensiunea arterială;
sedentarismul; diabetul zaharat; o activitate fibrinolitică mai scăzută; reducerea
efortului fizic etc.

Insuficienţa cardiacă.
Este favorizată de efortul suplimentar impus inimii, modificări -le
hemodinamice induse în circulaţia pulmonară şi în circulaţia sistemică, ca şi prin
alterări miocardice, infiltraţia cu grăsime în pericard şi miocard, alte
complicaţii mecanice: mărirea abdomenului, diminuarea mişcărilor
diafragmatice, respiraţie super-ficială etc.Ventricolul stâng este cel care
suferă în mod deosebit.

Varicele membrelor inferioare


Sunt, deasemenea, frecvente la obezi; sunt favorizate de hipotonia venoasă:
în eficacitatea acţiunii de pompaj a musculaturii creşterea presiunii
abdominale, constipaţia, ele se complică cu tromboflebite varicoase şi cu
tulburări trofice. Obezitatea reprezintă, deasemenea, un factor de risc
pentru trombozele venoase profunde (în asociaţie şi cu alţi factori de risc).

Complicaţii metabolice.
Diabetul zaharat de tip 2 (insulino-independent) apare adeseori pe fond de
obezitate, intre cele 2 afecţiuni fiind o strânsă legătură.
Hiperlipoproteinemiile şi hiperuricemiile se asociază, de asemenea cu obezitatea.

Complicaţiile respiratorii
În obezităţile importante se produce o disfuncţie ventilatorie de tip mixt
(predominent restrictivă ). Cu timpul se dezvoltă un tablou de insufi-
cienţă respiratorie şi eventual hipertensiune pulmonară.
Alte complicaţii se realizează la nivelul: aparatului osteo-articular: ele
predomină la membrele inferioare şi la coloana vertebrală; pe măsură ce
severitatea obezităţii creşte, modificările degenerative osteo-articulare se
accentuează.

Aparatului digestiv
Litiaza biliară este şi ea mai frecventă la obezi decât la normo-ponderali;
calculii sunt predominent de colesterol.

Aparatului genital
Anumite forme de cancer sunt mai des întâlnite la obezi. De exemplu:
cancerul uterin, de sân şi al veziculei biliare la femei; cancerul de colon,
rect şi prostată la bărbaţi.

7
Sistemului neuropsihic
Obezitatea se asociază frecvent cu problemele psihologice complexe, unele
dintre ele având importante consecinţe socio-familiale.

PROGNOSTIC.
Depinde de gradul şi vechimea obezităţii, la început, atât prognosticul
vital, cât şi cel funcţional şi al capacităţii de muncă pot fi relativ favorabile; cu
timpul – pe măsura apariţiei complicaţiilor – prognosticul depinde de severitate
acestora şi mai puţin de obezitate.
Obezitatea se asociază cu o mortalitate crescută. Efectul obezităţii
se realizează prin legătura cu alţi factori de risc, cum ar fi: HTA,
diabetul şi
hiperlipoproteinemia. Totuşi obezitatea are şi o contribuţie independentă
la creşterea mortalităţii, demonstrată de numeroase studii epidemiologice.
Supraponderabilitatea la copii si adolescenti
Supraponderabilitatea apare la copii si adolescenti atunci cand acestia au prea
multe grasimi in corp si este cauzata atat de consumul excesiv de alimente, cat si
de lipsa de miscare. Copiii supraponderali sau obezi au mai multe sanse sa
ramana si in perioada de adolescenta obezi, iar cu cat un copil se mentine obez o
data cu inaintarea in varsta, cu atat mai mari sunt sansele ca el sa devina un adult
obez. Supraponderabilitatea sau obezitatea in copilarie sau adolescenta maresc
riscul unei sanatati precare la maturitate, indiferent daca adultul este sau nu obez.
De aceea este important sa se indentifice obezitatea la copii si sa se actioneze din
timp pentru inlaturarea ei, inainte de maturizarea copiilor si adolescentilor.

8
V. KINETOTERAPIA IN OBEZITATE

Beneficiile scaderii in greutate asupra sanatatii sunt:

 mortalitatea generala se reduce


 reducerea cu 40% a mortalitatii prin cancerul determinat de
supraponderabilitate
 tensiunea arteriala sistolica scade
 tensiunea arteriala diastolica scade
 glicemia bazala se amelioreaza
 spectrul lipidic se imbunatateste

Kinetoterapia intervine in tratamentul obezitatii prin eliminarea tesutului


adipos in exces, cunoscut fiind faptul ca exercitiul fizic alaturi de o dieta sanatoasa
adecvata fiecarui pacient ajuta la pierderea surplusului de greutate. In cazul
persoanelor supraponderale, kinetoterapia este foarte utila pentru scaderea in
greutate si pentru mentinerea greutatii optime a corpului.
Kinetoterapia nu este recomandata in cazul persoanelor supraponderale care
sufera si de alte afectiuni, precum: tumori, boli infectioase, boli acute,TBC,
sindrom hemoragic, tulburari psihice.

Obiectivele kinetoterapiei la parte introductiva in care se executa mers, variatii de


pasi, exercitii pentru incalzirea generala a aparatului locomotor si se continua cu o
parte fundamentala care cuprinde exercitii cu diferite obiecte, exercitii de
respiratie, iar ca parte de incheiere se vor executa exercitii de relaxare si respiratie
in care efortul scade treptat.

Principiile de baza ale exercitiului fizic kinetic de care trebuie sa se tine seama
la supraponderali sunt:
• Exercitiile se executa lent si ritmic , fara a se executa miscari bruste;
• Exercitiile se executa din pozitii stabile, care sa permita un maxim de randament
muscular;
• Progresivitatea exercitiilor trebuie sa fie lenta , de la exercitii cu ointensitate mica
spre exercitii cat mai complexe ca intensitate.

Programul kinetoterapeutic la supraponderali poate fi impartit in trei etape:


1. Etapa lipolitica: Aceasta etapa cuprinde exercitii de durata si intensitate
crescanda care sa conduca la arderea depozitelor de grasime. Exercitiile
se efectueaza in ritm ascendent, intercalate cu pauza. Exercitiile cuprind grupe
musculare cat mai mari, fiind executate din pozitii diferite care determina
schimbarea permanenta a centrului de greutate. Structura exercitiilor combina
lucrul muscular izotonic cu cel isometric; se pot executa exercitii la aparate, cat si
exercitii libere. In acesata etapa trebuie sa se urmareasca in paralel si reconstructia
9
corporala. In caz contrar, pierderea in termen scurt a masei adipoase duce la
formarea ridurilor, cutelor sau faldurilor inestetice, deoarece tegumentele raman
fara suport.
2. Etapa musculopoetica:
Urmareste dezvoltarea musculaturii spatelui, abdomenului, toracelui si membrelor.
Aceasta etapa cuprinde exercitii cu amplitudine mare, executate in ritm lent si cu
tensiuni finale, exercitii izometrice, exercitii analitice din pozitii cu suprafata mare
de sprijin si alergari de durata medie. Exercitiile au rolul de a intari musculatura,
pentru a reduce riscul de aparitie a ridurilor si a faldurilor inestetice. In aceasta
etapa, chiar daca pierderile nu sunt atat de evidente, stagnarea poate fi falsa
deoarece greutatea masei adipoase pierdute este mai mica decat cea a masei
musculare castigate.
3. Etapa de intretinere:
In aceasta etapa se urmareste pastrarea rezultatelor obtinute in primele doua etape
si prevenirea reaparitiei surplusului de greutate. Se executa exercitii de
intretinere, exercitii pe aparate si in aer liber sau practicarea unui sport in functie
de preferintele fiecarei persoane. Aceasta etapa este importanta pentru mentinerea
greutatii corporale si a tonusului muscular. Exercitiile fizice trebuie continuate
pentru prevenirea obezitatii, sportul fiind benefic atat fizic cat si psihic. Efortul
trebuie sa scada treptat in aceasta etapa de intretinere, facand loc exercitiilor de
respiratie si relaxare.

Obiectivele kinetoterapiei sunt:


• Scaderea greutatii corporale spre o greutate corporala ideala;
• Tonifierea organismului , in special a musculaturii abdominal;
• Cresterea capacitatii la efort a organismului;
• Imbunatatirea respiratiei si marirea ventilatiei pulmonare;
• Imbunatatirea starii fizice si psihice;
• Prevenirea instalarii altor afectiuni generate de obezitate;
• Prevenirea hipotoniei gastrice si intestinale;
• Inlaturarea afectiunilor asociate.

Tratamentul obezitatii prin kinetoterapie poate fi format dintr-un complex de


exercitii cardio, exercitii pentru eliminarea apei si grasimilor din organism,
exercitii de tonifiere musculara in zona deficitara. Se recomanda inceperea
activitatii fizice cu o intensitate scazuta unde se vor arde lipidele iar treptat se va
mari intensitatea activitatii fizice si se vor arde glucidele. Daca persoanele cu
supraponderabilitate nu au hipertensiune, atunci acestea pot face ca activitate fizica
si fitness. Timpul alocat exercitiilor fizice trebuie sa fie de cel putin 30 de minute
in fiecare zi timp de 3 ori pe saptamana. Slabirea este un proces greu de atins si
foarte greu de mentinut. Se indica slabirea in trepte, adica perioade de slabire de 3
luni alternate cu perioade de mentinere a greutatii de circa 3-6 luni, si nu este
indicata o slabire mai marede 0,75 kg pe saptamana. O scadere prea mare in

10
greutate intr-un timp scurt nu va putea fi mentinuta si reprezinta un efort imens
pentru inima. Kinetoterapia sau gimnastica medicala la supraponderali incepe cu o
Kinetoterapia este una dintre cele mai indicate metode de pierdere a masei
adipoase si de mentinere a greutatii corporale ideale, benefica atat copiilor cat si
persoanelor adulte. Aplicarea exercitiilor in kinetoterapie se face prin folosirea
unor mijloace specifice si respectarea unor principii clare, care au un rol important
in obtinerea unor rezultate pozitive (principiul gradarii efortului, principiul non-
nocere, principiul induividualizarii tratamentului, etc).

Exerciţii cu caracter aplicativ


Mersul şi alergarea
Mersul este exerciţiul cel mai simplu şi mai util dintre toate exerciţiile aplicative;
el poate varia între plimbarea scurtă, de câteva minute pe zi şi mersul pe jos, pe
distanţe lungi, care poate să dureze ore întregi. Mersul constituie un stimulent
moderat al marilor funcţii organice şi un procedeu de liniştire al SN.
Plimbările în aer liber şi excursiile în mijlocul naturii sunt recomandate, pentru
efectele lor liniştitoare şi derivative, nu numai copiilor obezi ci tuturor persoanelor
sedentare şi nu numai.
Alergările
Sunt exerciţii aplicative mai complexe şi mai obositoare,care stimulează mai intens
marile funcţii şi consumă o mare cantitate de energie.
În gimnastica medicală se folosesc alergările foarte scurte („de încălzire”) în
partea introductivă a şedinţei de tratament, în care este nevoie de o perioadă de
adaptare a organismului la efort,şi alergările susţinute, în partea fundamentală a
şedinţei, prin care se urmăreşte stimularea intensă a dezasimilaţiei.
Exerciţiile de târâre
Exerciţiile de târâre reprezintă mişcări ale trunchiului şi ale segmentelor corpului
executate pe loc şi în deplasare din poziţii cu suprafaţă mare de sprijin.
Caracteristicile exerciţiilor de târâre sunt:
 dezvoltarea unui lucru muscular static şi dinamic general;
 creşterea consumului energetic:prin calcul s-a constatat că într-o oră de
practică a exerciţiilor de târâre se consumă aproximativ 4000 de Cal mici;
 predominanţa mişcărilor de extensie ale trunchiului şi coloanei vertebrale;
practicarea îndelungată a exerciţiilor , prin structura lor determină o
monotonie a modului de desfăşurare.
Exerciţiile de târâre sunt utilizate, deci, pentru corectarea deficienţelor morfologice
şi funcţionale, tonifierea musculaturii şi în special cu o aplicabilitate foarte bună în

11
tratamentul obezităţii la copii prin efortul mare depus, având ca rezultat diminuarea
rezervelor grase.
Alte exerciţii aplicative
1. Trecerea pe sub obstacole –se poate executa ca exerciţiu cu temă cu rol
deosebit în cadrul exerciţiilor de târâre.
2. Săriturile –sunt exerciţii fizice mai grele,care necesită o bună coordonare a
mişcărilor.
Se pot executa sărituri:
 pe loc
 pe ambele picioare
 pe un picior
 lateral stânga/dreapta
 anteroposterior faţă/spate
 săriturile la coardă (individual sau cu partener).
Acestea,ca şi exerciţiile de târâre necesită un consum energetic crescut şi sunt
foarte eficiente în tratamentul obezităţii la copii prin caracterul lor aplicativ şi
distractiv.
3. Căţărările şi trecerile peste obstacole –sunt mişcări complexe naturale care
tind să dispară din viaţa omului civilizat. Ele dezvoltă,pe lângă forţa şi
abilitatea necesară pentru executarea probelor şi calităţi psihice de
concentrare şi stăpânire de sine,curajul şi perseverenţa.
Toate aceste exerciţii aplicative au o foarte mare importanţă în tratamentul
obezităţii la copii,datorită caracterului de joc pe care îl au,făcând dintr-o şedinţă de
tratament monotonă, într-una distractivă şi atractivă în acelaşi timp.
În concluzie, după obţinerea rezultatelor se va încerca prin acest program de
întreţinere formarea unui stil de viaţă nou prin mişcare controlată şi coordonată de
specialiştii în domeniu.
Gimnastica medicală cu efectele ei benefice asupra întregului organism are un rol
esenţial în combaterea obezităţii, dar să nu uităm că fără un regim alimentar
corespunzător aceasta nu ne poate oferi rezultatele cele mai bune.
Importanţa activităţii fizice în tratamentul obezităţii este probabil subestimată. Atât
la copilul supraponderal, cât şi la obezul adult,diverşi autori au notat o scădere a
activităţii fizice comparativ cu persoanele normoponderale. Din nefericire,
obezitatea la copii este neglijată de foarte mulţi părinţi, copiii ajungând în perioada
adultă să aibă o motivare medicală a curei de slăbire (afecţiuni degenerative
cardio-vasculare, artroze, insuficienţă respiratorie,etc.), nemaiputând să suporte
eforturile fizice intense şi de lungă durată; de aceea gimnastica medicală şi regimul

12
alimentar corespunzător aplicate în această perioadă de stare şi în perIoada
copilăriei vor reduce semnificativ bolile generate de obezitate şi de alimentaţia

GIMNASTICA MEDICALĂ.
Exerciţiile fizice, prin efectul lor de ameliorare, se pot utiliza atât ca factor
preventiv, cât şi curativ. Din cultura fizică medicală sunt indicate îndeosebi
exerciţiile fizice active.
În prima fază se face încălzirea (pregătirea organismului pentru efort)
- Mers variat (pe porţiuni de 20-30m); normal, pe vârfuri, pe călcâie,
pe laba externă a piciorului, cu genunchii la piept, mers lateral cu paşi
adăugaţi şi paşi încrucişaţi, mers înapoi.
Din mers: rotarea amplă a braţelor înainte şi înapoi, aceiaşi rotare cu
coatele îndoite (executate cu ritm din ce în ce mai rapid).
Din mers: două flexii cu arcuiri de braţe lateral şi două în faţa pieptului (coatele
flectate).
Din mers: culegerea unuei mingi imaginare cu mâna dreaptă şi cu mâna
stângă (din 5 în 5 paşi).
- Mers ghemuit: până la apariţia oboseli.
- Mers liniştitor, cu relaxarea membrelor inferioare.

În fază următoare a tratamentului se practică exerciţii repezi şi scurte, ca


alergările în ritm viu, sărituri la coardă, jocuri dinamice, exerciţiile de respiraţie.

Exerciţii de sărituri :
Exerciţiul 1.
Sărturi pe loc, cu depărtarea şi apropierea picioarelor, sau cu forfecarea
lor,unul înainte, celălalt înapoi.
Exerciţiul 2.
Sărituri cu coardă, pe ambele picioare.
Exerciţiul 3.
Din alergare uşoară, sărituri peste obstacolele mici.
Exerciţiul 4.
Sărituri laterale cu trecere peste ladă sau bancă.
Exerciţiul 5.
Săritura din elan cu atingerea unui obiect suspendat.
Exerciţiul 6.
Sărituri combinate cu mişcări de braţe.

În faza următoare se practică exerciţii care se îngreunează treptat, devin


mai lente şi dedurată mai lungă; se practică exerciţii de forţă cu haltere mici, cu
mingia medicinală, exerciţiide abdomen şi de trunchi, de târâre şi de respiraţie.
Exerciţii de târâre:
Exerciţiul 1.
13
Târâre pe abdomen, înaintând simultan cu braţul şi piciorul opus.
Exerciţiul 2.
Târâre pe coate, mutând simultan braţul şi piciorul opus.
Exerciţiul 3.
Târâre pe o latură.
Exerciţiul 4.
Târâre pe abdomen, mutând ambele braţe deodată, fără ajutorul picioarelor.
Exerciţiul 5.
şezând cu braţele pe şold sau întinse înainte: târâre pe şezută, mutând piciorulşi
bazinul de aceiaşi parte înainte, apoi partea cealaltă.
Exerciţiul 6.
Şezând: târâre pe şezută, folosind călcâiele pentru tracţiune, flexând
dingenunchi membrele inferioare.

Căţărări la scară fixă:


Exerciţiul 1.
Căţărarea cu braţul şi piciorul opus, simultan, corpul apropiat de scară.
Exerciţiul 2.
Căţărare folosind ambele braţe simultan şi apoi săltarea pe un picior,
cuschimbarea lui pe cealaltă treaptă.
Exerciţiul 3.
Căţărarea prin săltare , mutând ambele mâini deodată şi apoi ambele
picioaredeodată.
Exerciţiul 4.
Căţărarea prin săltare, mutând munai picioarele din treaptă în treaptă până
lag h e mu i r e , a p o i î n t i n d e r e a l o r ş i mu t a r e a b r a ţ e l o r d i n c e î n c e
ma i s u s p e s c a r ă , p â n ă l a întinderea completă a trunchiului.

Exerciţii de respiraţie:
mişcările se vor executa în ritm lent, cu amplitudine mare , corpulavând un
echilibru stabil.
- Ridicarea braţelor la orizontală sau mai sus contribuie la uşurarea
inspiraţiei, iar lacoborârea lor, ajută expiraţia;
- R ă s u c i r e a î n a f a r ă ş i s u p i n a ţ i a b r a ţ e l o r a ju t ă l a i n sp i r a ţ i e , i a r
r ă s u c i r e a î n ă u n t r u ş i înainte a lor ajută la expiraţie; Extensiile corpului
ajută inspiraţia iar flexiile, expiraţia;
- Ridicarea genunchilor, la piept favorizează inspiraţia, iar coborârea
şi întinderea lor,expiraţia;
- Îndoirea laterală a trunchiului ajută inspiraţia de partea opusă şi
expiraţia de aceiaşi parte;
- Poziţiile declive şi ghemuirile favorizează expiraţia.

Exerciţii pentru abdomen:


Exerciţiul 1.

14
Ridicarea membrelor inferioare la 90 grade cu genunchii bine întinşi
şi coborârea lor, dar fără să fie sprijinite cu mâinile.
Exerciţiul 2.
Decubit –dorsal foarfecarea pe verticală a membrelor inferioare; se
creşteamplitudinea de forfecare.
Exerciţiul 3.
Blicicleta.
Exerciţiul 4.
Decubit-dorsal, membrele inferioare răsturnate peste cap, vârfurile
degetelor p i c i o a r e l o r a t i n g d u ş u me a u a ; me mb r e l e s u p e r i o a r e s e
s p r i ji n ă c u p a l me l e p e d u ş u me a , membrele superioare părăsesc duşumeaua,
membrele superioare ajung la verticală.

În faza de întreţinere se pratică mersul pe jos pe distanţe lungi,


gimnastica igienică,exerciţiile respiratori, înotul, canotajul, ciclismul. Practica
exerciţiilor fizice trebuie să se facă cu măsură progresând încet şi evitând
oboseala,tratamentul va continua şi susţinut, nu se va urmări obţinerea unor
rezultate spectaculoase.

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia)

Este o metodă de reeducare activă care completează gimnastica


folosind diverse activităţiadaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului
cu scop recreativ şi terapeutic. Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea
terapiei ocupaţionale sunt:
- Mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- Dezvoltarea forţei musculare;
- Restabilirea echilibrului psihic.Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:
- Urcatul şi coborâtul scărilor;
- Săritul cu coarda;
- Mersul pe plan înclinat;
- Mersul pe teren accidentat (deal- vale)
- Plimbări pe jos, prin parcuri, păduri, pe marginea unui râu, etc.Important este ca
aceste plimbări să se facă zilnic, timp de 1h – 2h, preferabil seara înaintede culcare.
Aceste activităţi au un efect liniştitor asupra sistemului nervos.
Excursiile de sfârşit de săptămână au acelaşi efect, dar trebuie să
subliniem că ele nu potcompensa în întregime efectele sedentarismului. Se mai
pot include şi unele activităţi sportive, fără compeţii şi sporturile
individuale (unele jocuri cu mingea, patinajul,
hochei, turism, nataţie, schi, înotul, canotajul, atletismul,ciclismul, etc.)
toate au efecte binefăcătoare. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a
evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională aergoterapiei în complexele de
recuperare şi readaptare funcţională.

15
BIBLIOGRAFIE

1. Mincu I. Mogoş V.T. - Bazele practice ale nutriţiei omului bolnav, Edit.Coresi,
Bucureşti, 1997
2. Mogoş V. - Alimentaţia în bolile de nutriţie şi metabolism, Edit.Didactică şi
Pedagogică, 1997
3. Gabriela Negrişanu . Tratat de nutriţie, Edit.Brumar Timişoara, 2005
4. Mihaela Dincă. Boli de Nutriţie şi Metabolism – Lucrări Practice – EMU-
Craiova - 2001-
5. Mihaela Dincă. Boli de Nutriţie şi Metabolism – Curs universitar – EMU –
Craiova – 2002
6. Dumitru Dumitru – Ghid de reeducare funcţională, Ed. Sport-Turism, Bucureşti,
1981.
7. Ad r i a n I o n e s c u - Du mi t r u M o ţ e t – C o r e c t a r e a d e f i c i e n ţ e l o r l a
c o p i i d e v â r s t a şc o l a r ă , Ed . Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1964.
8. Dr. Adrian N. Ionescu – Gimnastica Medicală, Ed. ALL, Bucureşti, 1994. Note
de curs.

16